Paradigma „bunăstării” în contextul dezvoltării durabile şi creşterii economice în

Republica Moldova

„Lumea pe care am creat-o este un proces al gândirii noastre.

Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea.”

Albert Einstein

Una din cele mai discutate teze în rândurile oamenilor de ştiinţă, politicienilor,
instituţiilor internaţionale şi guvernamentale la momentul actual este necesitatea
instituirii unui sistem economic social de piaţă. Argumentele de bază vehiculate în
vederea ineficienţei economiei de piaţă clasice sunt acutizarea inegalităţilor, sărăciei
care generează privelegiile unei minorităţi de oameni avuţi pe seama unei majorităţi,
ne rezolvarea „deficitul social”, „problemele migraţiei”, „criminalităţii”. Ca urmare
scopul de bază al economiei nu este creşterea economică ci crearea unei bunăstări
economice şi sociale. „Bunăstarea” se încetăţeneşte ca un criteriu de bază al
funcţionării sistemului economic, ca scop al economiei pentru organizarea unei ordini
economco-sociale de durată. „Bunăstarea” este mobilul organizaţiilor internaţionale,
motivul interevenţiei statului în vederea „distribuţiei”, din bunăstare se formează
dezvoltarea durabilă ţinta „Declaraţiei mileniului” aprobată de toate statele membre
ale ONU. [1]

Cu toată incertitudinea în definire şi a rezistenţei din partea adversarilor

ideologici, „bunăstărea” ia locul concepţiilor ortodoxe de dezvoltare a unei economii
dure de piaţă, deschizând noi orizonturi a dezvoltării unei economii sociale de piaţă.
Incertitudini în definire apar în condiţiile abordărării multiple: individuale, colective,
economice, sociale, obiective, subiective, generale, specifice etc. La fel, dificultăţile
sunt cauzate de problema măsurării „bunăstării”. Dacă iniţial, bunăstarea era
înţeleasă doar în calitate de nivel de consum sau venituri, aria conceptului s-a extins şi
la nivelul de trai, şi la calitatea mediului natural, habitatului, muncii, vieţii de familie,
timpului liber, educaţiei, participării la viaţa socială etc.

Creşterea economică, înţeleasă ca o cale non-descrescătoare a sensului său PIB-

ul, este un concept care nu demonstrează evoluţia tuturor proceselor necesare unei
stabilităţi şi interes al omenirii şi ca urmare nici economiei, nu răspunde la problemele
externalităţilor. Creşterea economică este un factor de influenţa asupra bunăstării, dar
nu duce obligatoriu la creşterea bunăstării. Dintre cele mai reprezentative mărturii în
susţinerea ideii insuficienţei creşterii economice la dezvoltare şi a importanţei
bunăstării, la determinarea poziţiei ţărilor este analiza realizată în 2011 sub egida
ONU în baza a 6 variabile: PIB/locuitor, anii de speranţă de viaţă sănătoasă, suport
social, percepţia asupra corupţiei, prevalenţa generozităţii, libertatea de a face alegeri
în viaţă). Datele au demonstrat că liderii creşterii economice, statele: China, Rusia,
India – economii emergente, înregistrează poziţii mult inferioare statelor UE şi Sua
aflate în profundă criză financiară.

Primele atenţionări cu privire la limitele creşterii economice a fost făcute în anii

60-70 ai secului XX de cercetătorii Nordhaus şi Tobin propunându-se primul
iindicator de măsurare a bunăstării (MEW). A urmat indicile de dezvoltare umană
(UDI), indicele bunăstării economice sustenabile (ISEW), indicatorul progresului
autentic (IPA), PIB – verde, indicile avuţiei veritabile, indicile beneficiului net
sustenabil, indicile Progresului social (OCDE). Astăzi organismele internaţionale
utilizează pentru determinarea bunăstării indicii agregate aşa numiţii compoziţi, ca
exemplu: Indicile progresului autenţie, consumul personal, cu cheltuieli
guvernamentale pentru activitatea diferită de cele de apărare, cu contribuţiile
activităţiile activităţii non-piaţa la bunăstare (munca la domiciliu, voluntariat etc.),
deducând cheltuielile private pentru apărare, costul degradării mediului, deprecierile
capitalului natural. Teza de bază a determinării noilor indicatori în favoarea evaluării
bunăstării se fundamentează pe principu creşterea economică contribui la dezvoltarea
până la un punct de inflexibilitate, după care generează externalităţi irecuperabile. O
preocupare doar de creşterea economică cantitativă ne implicând procese calitative
generează inferioritatea dezvoltării statelor şi poziţii de clasament joase Rusia (68),
China (93), India (111).

Republica Moldova în Constituţie înregistrează aspiraţia de formare a

economiei cu caracter uman, este semnatară Declaraţiei mileniului, dar înregistrează
restanţe în ceea ce priveşte abordarea bunăstării ca prioritate de organizare social-
economică. Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012-2020
continuă să sprijine ideia creşterii economice ca parametru de bază a economiei
naţionale. Obiectivul definit este accelerarea creşterii economice şi reducerea sărăciei.
1. http://www.un.org/ru/millenniumgoals/beyond2015-news.shtml