Sunteți pe pagina 1din 5

Aproximativ 945.

000 rezultate (0,32 secunde)

Cum obțin un ordin de protectie? – Află în 5 pași

Ca să obții un ordin de protecție, victimei trebuie să-i fie pusă în pericol viața,
libertatea sau integritatea psihică/fizică printr-un act de violență făcut de un membru de
familie (deci nu vecin, prieten etc.) iar autoritățile trebuie înștiințate de aceste fapte. În acest
articol vei descoperi cine poate da acest ordin de protecție, de câte feluri este, cât de repede îl
obții precum și care este legea care se aplică în astfel de cazuri.
Trebuie să reținem, totuși, că anumite atingeri ale integrității psihice / fizice pot să
fie aduse unor persoane din perpespectiva apărării ordinii publice / interesul colectivității /
protejarea sănătății colective (Exemple:recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicației
alcoolice, operații necesare pentru salvarea vieții, vaccinări, expertize asupra corpului unor
persoane în scopul cercetării de către autoritățile statului).

Cuprins

1. Ce este un ordin de protecție (provizoriu)?


Este o hotărâre dată de instanța de judecată la solicitarea victimei (personal sau prin
reprezentant legal, procuror, reprezentant autoritate publică cu atribuții în domeniu) aflată
în pericol, din cauza acțiunilor unui membru de familie, prin care se dispun mai multe
obligații și interdicții, cele mai de însemnătate sunt:
 Evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei – printre puținele
dăți în România când un unic proprietar poate fi dat afară din locuința personală. În concluzie
e casa ta, plătești rate la ea dar stai în chirie în altă casă din oraș/comună;
 Reintegrarea victimei și a copiilor, în locuința familiei – în situația când
victima pleacă de acasă din cauza violenței fizice, amenințărilor, abuzului emoțional sau
sexual etc. Agresorul nu trebuie să fie numai soțul (soția mai rar dar există cazuri) pentru că
legea sancționează și fostul soț, concubinul, prietenul sau cel cu care ai o relație, chiar și dacă
locuiți separat.
 Cazarea victimei, cu acordul acesteia și a copiilor (dacă este cazul), într-un
centru de asistență (adăpost) - centrul asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistență
familială, protecție împotriva agresorului, asistență medicală și îngrijire, hrană, cazare și
consiliere psihologică / juridică. Locația acestor adăposturi este secretă publicului larg;
 Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față
de victimă (și față de membrii familiei acesteia) ori față de reședința, locul de muncă sau
unitatea de învățământ a persoanei protejate;
 Interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități / zone
determinate pe care persoana protejată le frecventează / vizitează periodic – dacă victima
merge în fiecare zi la o anumită piață să facă cumpărături, agresorul nu mai poate merge și el
acolo, trebuie să caute altă piață;
 Obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de
supraveghere;
 Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență / orice
alt mod, cu victima – sunt momente când victima este bombardată de apeluri, mesaje de la
agresor, situație care poate fi deranjantă dacă nu chiar poate induce temere asupra victimei;
2. Cine poate da un ordin de protecție: judecătorul sau polițistul?
Ordinul de protecție îl poate da judecătorul (dacă acțiunile primejdioase la adresa
victimei se petrec la Neptun nu mergem la Judecătoria Constanța ci la Judecătoria
Mangalia) iar un ordin de protecție provizoriu îl poate da polițistul (la fel și aici, chiar dacă
știm sau avem un verișor polițist și ne ajută el mai repede).

3. Ce probe trebuie să aduc pentru un ordin de protecție?


Aceste probe sunt în funcție de cine dă ordinul de protecție – judecătorul sau
polițistul.
Dacă îl dă polițistul, atunci acesta pentru aflarea adevărului și soluționarea justă a
sesizării făcută de victimă, polițiștii pot să obțină probe, astfel:
 constată prin propriile simțuri și consemnează cele constatate într-un înscris
ori înregistrează cele constatate cu mijloace tehnice;
 consultă bazele de date la care au acces potrivit atribuțiilor de serviciu și
consemnează cele constatate într-un înscris;
 iau declarații de la persoanele implicate în actele de violență domestică / de la
cei care au asistat la producerea actelor de violență domestică / de la persoane care pot
comunica informații cu privire la persoanele implicate;
 utilizează înregistrări video / audio / fotografii;
 utilizează înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor / postărilor în mediul
electronic și/sau de telefonie mobilă (Facebook, Instagram, YouTube, TikTok etc.).
Aceștia au dreptul și să pătrundă (înregistrând cu mijloace audiovideo / foto din
dotare) în domiciliul/reședința oricărei persoane fizice/juridice, fără acordul acestora, dacă
sesizarea victimei indică expres că actele de violență domestică au loc / au avut loc în acele
spații.

Dacă îl dă judecătorul, acesta se folosește de Codul de procedură penală (articolul


97 din Legea 135 din 2010) pentru aflarea adevărului și pentru a da o soluție corectă și
uzează de următoarele:
 declaraţii de la suspect sau inculpat;
 declaraţii de la persoana vătămată;
 declaraţii de la partea civilă/partea responsabilă civilmente;
 declaraţii de la martori;
 înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale
de probă;
 orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

4. Ce se întâmplă dacă se încalcă acest ordin de protecție?


Consecințele sunt destul de serioase pentru încălcare unui ordin de protecție este
INFRACȚIUNE și se pedepsește cu ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI. Faptul că la
nivel național sunt foarte multe infracțiuni de violență domestică, ONG-urile, societatea
civilă cât și cei care dau votul pe legile țării au reacționat la acest fenomen și au creat
reglementări mai dure, una din ele fiind mărirea pedeapsei care înainte era la de la 1 lună la 1
an cât și purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.

5. În cât timp se eliberează și cât ține? + Procedura


Polițistul îl poate dispune pe o perioadă de 5 zile și începe să curgă de la momentul
la care a fost emis (nu de când a început violența) iar judecătorul pe o perioadă de maxim 6
luni. Polițistul dă pe loc ordinul de protecție dat fiind faptul că el este primul care ajunge la
locul evenimentelor și trebuie îndepărteze pericolul iar judecătorul soluționează cererea în
maxim 72 de ore.
Aici există 2 căi prin care o cerere de ordin de protecție ajunge la judecător:
 Victima face o cerere direct la instanța de judecată iar judecătorul decide pe
baza probelor să dea un ordin de protecție pentru o perioadă de maxim 6 luni
 A doua variantă este când polițistul dă un ordin de protecție provizoriu,
unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, înaintează pentru confirmare,
parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în
termen de 24 de ore de la data emiterii. O dată cu acesta, se înaintează parchetului competent
formularul de evaluare a riscului și mijloacele de probă obținute.
În termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu, procurorul decide cu
privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de polițist:
a) Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție și înaintează
ordinul de protecție provizoriu cu toate documentele aferente, judecătoriei
competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru
emiterea ordinului de protecție.
b) Procurorul nu mai confirmă menținerea măsurilor de protecție și dispune motivat
încetarea acestora, cu menționarea momentului de la care acestea încetează.
Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care ia măsuri pentru
informarea imediată a victimei.

6. Cum se prelungește și când se revocă (anulează)?


Agresorul poate solicita revocarea ordinului de protecție sau înlocuirea măsurii
dispuse doar în următoarele condiții:
a) agresorul a respectat obligațiile/interdicțiile impuse;
b) agresorul a urmat consilierea/ terapia care i-a fost stabilită / a respectat
măsurile de siguranță;
c) în situația existenței unei evaluări a riscului de recidivă, aceasta să indice un
grad de risc suficient de scăzut / faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru
victima violenței domestice.

7. Model ordin de protecție (pdf și word)


Click aici pentru varianta word și click aici pentru varianta pdf.

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI SCURTE


1. Cine poate cere un ordin de protecție?
Orice persoană poate cere un ordin de protecție char și agresorul dacă se simte la
rândul lui amenințat, bătut, etc.

2. Care este legea care se aplică pentru un ordin de protecție?


LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 care a fost modificată în mai multe rânduri din 2003
încoace.

3. Cât sunt cheltuielile de judecată?


Procesul privind un ordin de protecție este scutit de taxa de timbru. În acest caz, e
nevoie de un avocat (deși în situația asta primește și victima și agresorul un avocat din
oficiu, care de obicei este din rândul avocaților stagiari) care își stabilește onorariul în
funcție de câte persoane sunt implicate, unde se desfășoară procesul, alte dosare în lucru, etc.
4. Dispozitivul electronic de supraveghere / Brățara electronică de supravecghere?
Sistemul de monitorizare cu brăţări electronice este funcțional din octombrie 2022.
Este un proiect pilot care se aplică în 3 etape:
 prima etapă –2022 – 2023 – în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea;
 a doua etapă - în anul 2024 – în București, în cele 3 județe menționate și în
județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Giurgiu,
Galați, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj,
Teleorman, Vaslui și Vâlcea;
 a treia etapă - în anul 2025 – în județele menționate mai sus și în: Alba, Arad,
Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța,
Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș
și Tulcea.
El poate fi folosit și pentru cei cu ordin de protecție, deținuți, persoane aflate în
arest la domiciliu etc. La cei cu ordinul de protecție este de reținut că el poate fi valorificat la
justa lui valoare dacă și victima poartă un astfel de dispozitiv în situația în care agresorul este
obligat să păstreze o distanță minimă față de victimă iar de multe ori, victima nu vrea sa ă se
știe orice mișcare o face, pe unde își petrece timpul, traseul în fiecare zi, etc.

Nr crt Keyword idei People also ask


Ordin de protecție - keyword
1. Ordin de protectie provizoriu Cine poate cere ordin de protectie

2. Incalcare ordin de protectie probe ordin de protectie

3. Prelungire ordin de protectie cerere ordin de protectie

4. Revocare ordin de protectie cheltuieli de judecata ordin de protectie

5. Ordin de protectie conditii prelungire ordin de protectie

6. Probe ordin de protectie model ordin de protectie provizoriu

7. lege ordin de protectie

8. ordin de restrictie politie

https://app.seositecheckup.com/free-trial-setup

S-ar putea să vă placă și