Ecaterina cea Mare: împă ră teasa

germană care a adus grandoare Rusiei

Împărăteasa Ecaterina cea Mare sau Ecaterina a II-a a fost fără

îndoială femeia care a influenţat cel mai mult atât istoria, cât şi
destinul de mare putere mondială a Rusiei. A fost controversată
şi admirată în egală măsură, cum este de altfel caracteristic
marilor personalităţi istorice. Viaţa şi faptele sale sunt mărturii
clare în acest sens.

La numai treizeci şi şase de ani, prinţesa de origine germană

Sophie von Anhalt-Zerbst, născută în 1729, a ajuns pe tronul
Rusiei sub numele de Ecaterina a II-a. În timpul domniei sale
derulată între anii 1762-1796, împărăteasa Ecaterina a II-a şi-a
asigurat un asemenea grad de putere şi control politic, încât este
dificil de găsit un exemplu similar în întreaga istorie a omenirii.
Ea este responsabilă de expansiunea fără precedent a Rusiei
precum şi de îmbunătăţirea administrării ţării în stil occidental.

Ecaterina a II-a, supranumită „cea Mare”, se înscrie în şirul marilor fondatori ai imperiului rus, una
dintre personalităţile care au influenţat puternic nu numai destinul poporului peste care au dominat,
dar şi ansamblul lumii euro-asiatice în tranziţia spre vremea globalizării. Tânăra aristocrată germană,
ajunsă în cele din urmă împărăteasă a Rusiei, a dovedit din plin capacitatea de a face faţă cu succes
tuturor încercărilor la care a supus-o situaţia de conducătoare a ţării a cărei vocaţie imperială a slujit-o
din toate puterile.

Descrisă adesea drept un „despot luminat feminin”, împărăteasa a rămas în memoria multora şi pentru
actele sale umanitare şi generozitatea de care dădea deseori dovadă. Mulţi istorici asociază imaginea
ei cu evenimentele semnificative şi tentinţele de evidenţiere a Rusiei ca o mare putere emergentă la
acea vremeEcaterina a II-a, viitoarea ţarină supremă, se chema de fapt Sophia Frederica Augusta, era
de neam german şi s-a născut pe data de 2 mai 1729 în oraşul Stettin din Pomerania, Prusia (acum
oraşul Szeczin din Polonia). Tatăl său era un om foarte strict şi religios, care comanda pe atunci un
regiment al armatei prusace. Mama sa, prinţesa Johanna Elizabeth von Holstein-Gottorp era strâns
înrudită cu monarhii care conduceau Prusia, Danemarca şi Suedia.

În anul 1744, Ecaterina a primit o invitaţie din partea împărătesei Elizabeta a Rusiei, invitaţie care
urmărea de fapt aranjarea căsătoriei dintre ea şi fiul împărătesei. Viitorul ei soţ era de fapt un văr de
gradul doi, care pe atunci avea doar 11 ani şi era deja dependent de consumul de alcool. Mai târziu,
Ecaterina a înţeles că măritişul cu moştenitorul scaunului Rusiei îi va deschide calea spre o viaţă de
vis, aşa că ambiţioasa prinţesă a acceptat planul familiilor.

Încoronarea Ecaterinei are loc pe data de 22 septembrie la Moscova, moment in care convoacă pentru
prima oară Senatul la Palatul de Vară-îngrozită de tabloul situaţiei financiare şi sociale a ţării. Ia
măsura înfiinţării unei bănci de emisiune, care imprimă hârtie-monedă în funcţie de cerinţele
trezoreriei imperiale.

Cei doi veri proaspăt căsătoriţi s-au dovedit curând a fi total incompatibili unul cu celălalt. Spre
deosebire de soţul ei, Ecaterina era o femeie ambiţioasă, inteligentă şi talentată în multe domenii.
Mentalul său puternic era de tip masculin, fiind mereu dornică să înveţe, să descopere. Venise în fond
în Rusia pentru a-şi împlini cariera şi destinul. Ţarul a început curând să o înşele pe Ecaterina cu orice
femeie îi cădea prin peajmă. În loc să facă crize de gelozie sau să se declare scandalizată de această
realitate, Ecaterina s-a decis să-i răspundă cu aceeaşi monedă ajungând aşadar să aibă zeci de amanţi
pe parcursul întregii sale vieţi.

Ecaterina nu a lăsat niciodată ca viaţa sa amoroasă să-i oprească ascensiunea politică şi setea de
putere. Împătimită a cititului, împărăteasa citea cu pasiune încă din copilărie orice carte-i cădea în
mână. Curând a început să fie interesată de filozofie, politică şi istorie, autorii săi preferaţi fiind
Diderot şi Voltaire. Ecaterina cea Mare vorbea fluent germana, franceza şi rusa. A devenit curând
atrasă de cultura şi civilizaţia rusă pe care a îndrăgit-o mult. Cel mai literat şi cult dintre suveranii
Rusiei, Ecaterina a patronat şi sponsorizat puternic artele frumoase şi viaţa culturală din imperiul său.
O adevărată Mecena cu rochie şi sceptru, Ecaterina a sponsorizat şi apariţia primelor jurnale de satiră
şi umor, precum şi teatrele de comedie. Născută cu un pronunţat simţ politic şi diplomatic,
împărăteasa Ecaterina a II-a s-a străduit toată viaţa ei să promoveze prietenia şi buna înţelegere
reciprocă între familiile rivale de la curte.

În anul 1763 pune bazele mai multor proiecte:un azil de copii orfani, o şcoală de moaşe, un
stabiliment de igienă populară, un institut de educaţie pentru fiicele de nobili (faimosul Institut
Smolnâi);aduce muncitori germani pentru a lucra pământurile Ucrainei si ale Volgăi, Ecaterina speră
că prezenta străinilor cinstiţi pe pământurile lor, ale ruşilor, să îi antreneze în lucrul propriului pământ
prin puterea exemplului. Sunt aduşi în Rusia medici, dentişti, arhitecti, ingineri,
meşteşugari;înfiinţează o Academie de Ştiinţe. Folosind aceeaşi putere a exemplului în acest caz
Ecateriana a acceptat să fie vactinată antivariolic în octombrie 1764, în urma unei epidemii de variola,
ce bântuia Impeiul Ţarist.

În 1766 prezintă în faţa Senatului propria operă, Nakazulsau Instrucţiune în vederea elaborării unui
Cod al legilor. În primăvara anului 1767, după mai multe discuţii în Senat cu privire la titulatura pe
care Ecaterina ar trebui să o poarte, "Ecaterina cea Mare", "Preaînţeleapta", "Mama Patriei", titlul de
Ecaterina cea Mareîntruneşte cele mai multe sufragii. Ea se preface iritată, dar, de fapt, îi place
această titulatură. Succese internaţionale ale Ecatrinei şi dezastrul polonez .Ascensiunea la tronul
Poloniei a lui Stanislaw Poniatowski sub numele de Stanislaw-August oferă Rusiei un mare avantaj de
care Ecaterina se va folosi imediat. Franţa şi Anglia fiind intimidate de trupele ruseşti adunate la
graniţele Poloniei nu intervin, iar Polonia, aservită Rusiei, accepta o alianţa polono-rusă contra
Turciei, o rectificare a frontierelor în favoarea Rusiei şi admiterea creştinilor ortodocşi în funcţii
publice. Este primul succes internaţional al Ecaterinei. Ecaterina cea Mare a mai reformat din temelii
legislatura Rusiei
aducând-o la nivelul
legilor care guvernau
celelalte mari puteri
europene.

Situaţia externă a
determinat-o pe
împărăteasă să crească
puterea Rusiei
profitând de slăbirea de
moment a vecinilor săi,
regatul Poloniei şi
Imperiul Otoman
Războiul Ruso-Turc
dintre anii1768-1774 s-
a soldat cu victoria
Rusiei, stat care atunci
a cucerit sudul Ucrainei, Crimeea şi nordul Caucazului.
Ecaterina a acordat o mare atenţie şi implemetării alfabetizării şi educaţiei. Nu a reuşit decât înfinţarea
câtorva şcoli elementare, dar reformele sale au fost continuare de către succesorii săi la tron. Cum una
dintre preocupările sale cele mai importante era întărirea economiei Rusiei, împărăteasa a încurajat
comerţul reducând taxele şi a invitat atât investitori ruşi cât şi străini să se stabilească în zonele
defavorizate.

Tot ea este persoana care a fondat Ermitajul, un muzeu într-o clădire anexă a Palatului de Iarnă. În
timpul domniei sale, a reuşit să adauge 11 noi provincii Imperiului Rus, iar populaţia imperiului s-a
dublat. Ecaterina cea Mare a înfinţat 144 de noi oraşe, la o rată de 4 noi oraşe apărute în intervalul
unui an. A întărit armata şi flota rusă care au reputat un număr de 78 de victorii în timpul domniei
sale, propulsând Rusia la rangul de mare putere mondială.

Informațiile luate de pe : descopera.ro, historia.ro, zf.ro.