RY

RA
LIB
Y
IT
PROBLEME ALE GRAMATICII LIMBII ROMÂNE

RS
DE

VE
MIOARA AVRAM

1. Gramatica este un d^omeniu al lingvisticii cu o t^^^^md-ițc^e destul de

NI
veche în țara noastră, întrucît gramatici ale limbii române există de mai
bine de două sute de ani 1. în ciuda vechimii acestor preocupări și a numă­
rului mare de autori (secolul trecut a cunoscut un adevărat aflux de gra­
U

matici), de o școală românească de gramatică nu se poate vorbi de multă

vreme.
AL

Primele gramatici descriptive reprezentau aproape numai aplicări

la limba română ale unor modele străine, mai întîi slave și grecești, apoi,
din ce în ce mai mult, latine și romanice, mai rar germane; ele sînt opera
unor cărturari harnici și uneori iluștri în alte domenii, dar fără pregătire
TR

științifică propriu-zisă în direcția gramaticii. Este semnificativ faptul că

pînă pe la sfîrșitul secolului al XlX-lea apăruseră zeci de gramatici ale
limbii române, dar nu existau studii consacrate unor aspecte ale structurii
g-amaticale; se poate spune deci că aveam autori de gramatici, manuale
N

de diverse categorii, dar nu specialiști în gramatică.

CE

De pe la 1890 avem însă și gramatici datorate unor lingviști, cu for­

mația științifică de rigoare : H. Tiktin, AI. Lambrior și Alexandru Philip-
pide; după aproape cincizeci de ani altă serie de lingviști se înscrie în
rîndul autorilor de gramatici științifice ale limbii române : actualii acade­
micieni Iorgu Iordan și AI. RoseUi,- prof. J. Byck, prof. N. I. Barbu și
/

regretatul profesor clujean N. Drăganu. Preocupările de gramatică ale

lingviștilor români se manifestă nu numai prin alcătuirea de manuale sau
SI

alte lucrări de sinteză, ci și prin studii de amănunt, care aparțin atît

unora dintre cei amintiți ca autori de manuale, cît și altor lingviști, ca
IA

1 Un stocnc ma- vech- t- georaatic^oc romCnetiî se ăăsette a- Rondu- omașuu , Gra­

matici români. Tractat istoric despre evoluțiunea studiului gramaticei limbei române de la 1757
pină astăzi, Iași, 1914. Principalele gramatici de ta 1780 încoace sînt analizate de acad. Iorgu
CU

Iordan în Limba română contemporană [ediția a IÎ-aJ, 1956, p. 749 — - 783.

 R Y
22 CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE LINGVISTICĂ ROMÂNEASCĂ 2

RA
S. Pușcariu și Al. Graur. Cu toate acestea, pentru cei mai mulți dintre
lingviștii citați gramatica a constituit un domeniu secundar de activitate,
dacă nu chiar unul întîmplător. însăși elaborarea unor gramatici a avut

LIB
loc nu ca un scop în sine al muncii de cercetare științifică, ci fie cu desti­
nația de a servi ca manuale școlare sau pentru marele public, fie ca mate­
riale auxiliare pentru studiul istoric al limbii române, iar puținele studii
speciale (articole) consacrate unor probleme de gramatică descriptivă în
lingvistica românească mai veche constau mai ales din semnalarea unor

ITY
forme și construcții cu caracter special — inovații contemporane, adesea
izolate, fenomene dialectale etc. Incontestabil, în prima jumătate a seco­
lului nostru s-au făcut progrese mari în studierea gramaticii limbii române,
dar lipsa unor preocupări susținute, lipsa problemelor teoretice și a lucră­

RS
rilor monografice sînt în - măsură să îndreptățească afirmația că în acea
perioadă nu se poate vorbi decît de începutul formării unei școli româ­
nești de gramatică.
2. Gramatica descriptivă a ajuns un sector important de activitate
VE
a lingviștilor români în legătură cu alcătuirea Gramaticii Academiei
R.P.R. 2, a cărei importanță în istoria preocupărilor pentru gramatica
limbii române stă nu numai în valoarea intrinsecă a lucrării, ci și în impulsul
dat de ea - studiilor de gramatică în țara noastră.
NI
Valoarea Gramaticii Academiei R.P.R. este unanim recunoscută.
Sinteză a tuturor cercetărilor anterioare de gramatică românească, ale
LU

căror date au fost însă aprofundate și mult îmbogățite, ea s-a impus de

la apariție ca bază de referire pentru orice contribuție ulterioară în acest
domeniu. Numeroase silit caracteristicile pozitive ale Gramaticii Aca­
demiei : precizarea terminologiei gramaticale, încercarea de a defini no­
țiunile cu care s-a operat, bogăția și varietatea materialului exemplificator,
A

explicațiile date faptelor aduse în discuție, distingerea elementelor pro­

ductive de cele neproductive, a elementelor de limbă literară de cele din
TR

alte . aspecte ale limbii; în mod special trebuie remarcată dezvoltarea

dată sintaxei, care în trecut fusese mai puțin studiată : dacă în capitolele
de Morfologie s-au adus numai aprofundări și precizări, îndeosebi în legă­
EN

tură cu întrebuințările diferitelor forme, Sintaxa cuprinde numeroase

capitole studiate pentru prima oară într-o gramatică românească.
3. Apariția Gramaticii Academiei R.P.R. și, în același an cu ea
(1954), a - lucrării acad. Iorgu Iordan Limba română contemporană3 a
/C

arătat însă nu numai ce se știa în domeniul gramaticii românești, ci și

necesîtatea de a se întreprinde cercetări de aprofundare a unor teme insu­
ficient tratate. Aceste cercetări nu s-au lăsat mult timp așteptate și se
poate spune că ultimii zece ani au cunoscut o adevărată efervescență
SI

de preocupări gramaticale, concretizată într-un mare număr de studii de

diferite proporții, ale căror contribuții originale constau fie în semnalarea
IA

unor probleme sau fenomene neglijate în Gramatica Academiei R.P.R.,

2 Academia Republicii Populare Române, Gramatica limbii române, voi. I — II, 1954.
CU

3 Ediția I, 1954 ; ediția a Il-a, 1956.

 RY
.3 PROBLEME ALE GRAMATICII LIMBII ROMÂNE 23

RA
fie în critica punctului de vedere adoptat acolo, fie, pur și simplu, în apro­
fundarea, adesea monografică, a unor probleme cunoscute în principiu 4.
Cîteva teme au reținut în mod special atenția cercetătorilor. Pe de

LIB
o parte este vorba de probleme spinoase în gramatici ale mai multor timizi:
de exemplu 5, din morfologie - calitatea de parte de vorbire a numeralului
și a articolului (la acesta din urmă problema este complicată în limba
română de existența mai multor feluri de articole hotărîte și mai ales de
-caracterul enclitic, în cele mai multe situații, al articolului hotărît pro-

Y
priu-zis), conceptul de locuțiune, adjectivele pronominale, diatezele, mo­
durile nepersonale și structura morfologică a cuvintelor, iar din sintaxă

IT
clasificarea propozițiilor privite independent de rolul tor în frază, apo-
ziția, predicatul cu verbe de modalitate și de aspect sau recunoașterea
propoziției coordonate ca^i^t^te; pe de altă parte, cum e și firesc, s-au

RS
dezbătut probleme cu dificultăți mai mult sau mai puțin specifice limbii
române, ca genul neutru, dativul posesiv sau întrebuințarea unor timpuri.
După cum rezultă și numai din enumerare, aceste teme se referă la cate­
gorii oarecum tradiționale în- gramatica românească sau, în orice caz,
VE
existente și în alte lucrări românești, anterioare Gramaticii Academiei.
Cercetările sintactice au propus adesea recunoașterea unor specii noi
de părți de propoziție și de propoziții subordonate, cum ar fi partea de
NI
propoziție discutată sub denumirea de nume -predicativ circumstanțial,
predicat circumstanțial, atribut predicativ, complement al calității sau
•VI^ Im(^I^ct predicativ suplimentar (construcții de tipul Ea aleargă voioasă
U

sau am văzut-o voioasă) și propoziția corespunzătoare, complementul șjr-

■cumstanțial condițional, propozițiile subordonate de agent, circumstan­
țiale sociative, instrumentale, de relație, cumulative, opoziționale și de
AL

■evcepțiv, complementul și propoziția circumstanțială de măsură. Abun­

dența acestor propuneri de categorii noi față de gramatica tradițională a
limbii române se datorește - dorinței cercetătorilor de a da descrieri ex­
TR

haustive ale construcțiilor limbii române, de a nu neglija nimic din posi­

bilitățile de exprimare pe care le relevă studiul materialului românesc;
căci, spre deosebire de trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, cînd
gramaticile românești se alcătuiau după modele străine, clasice sau mo­
N

derne, căutîndu-se ulterior material ilustrativ pentru diversele definiții

și reguli, acum se lucrează din ce în ce mai mult de ta limbă spre inter­
CE

pretare, chiar dacă aceasta apare sprijinită de diverse paralele cu grama­

ticile altor limbi. Trebuie spus că noutățile de tipul celor amintite sînt
privite cu destule rezerve, mai ales din pricina numărului lor, care poate
da impresia unei adevărate revoluționări a sintaxei. De fapt, de cete
mai multe ori nu avem a face cu schimbarea unor interpretări devenite
/

tradiționale, ci fie cu construcții nsssmnalate în gramatici (de exemplu

SI

propozițiile de agent), fie cu altele rezolvate în moduri foarte diferite la

-diverși autori (de exemplu propozițiile cu în loc să). Chiar dacă în unele
IA

4 O prezentare ele ansamblu a Iuși•ă^llol de gramatică dintre 1944 și 1959 face Mioara
Avram în „Limba română”, VIII, 1959, nr. 4, p. 26—38.
3 în cele ce urmează nu se vor face trimiteri bibliografice la lucrările românești amintite
pentru diverse probleme. Ele pot fi, în generai, ușor identificate prin consultarea bibliografiilor
CU

date în ediția a Il-a a Gramaticii Academiei R.P.R. la capitolele respective.

 RY
24 CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE LINGVISTICA ROMANEASCA 4

RA
situații se poate considera că s-a exagerat cu analiza unor specii ca indi­
vidualități distincte, aducerea lor în discuție și mai ales prezentarea amă­
nunțită pe care a implicat-o susținerea unei anumite teze nu pot fi decît
binevenite, analiza fiind totdeauna o operație preliminară indispensabilă

LIB
sintezei.
Activitatea gramaticală din ultimul deceniu se caracterizează prin
bogăție și varietate pe diverse planuri : numărul mare de contribuții,
numărul mare de autori, varietatea temelor abordate și varietatea modu­
rilor de abordare. Ca una dintre cele mai importante deosebiri față de

TY
cercetările anterioare asupra gramaticii românești se poate releva preocu­
parea pentru problemele teoretice ale g]i^^^^t^i^<^ii: supunerea la un examen
critic a diverselor categorii, clasificări, definiții și denumiri tradiționale,

SI
precum și încercarea de a ataca probleme generale sau, cel puțin, de a
desprinde unele concluzii teoretice. în acest sens pot fi citate lucrări
care iau în discuție definiția și caracterul suficient sau insuficient al pro­

ER
poziției, corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de pro­
poziție, raportul dintre subiect și predicat, felul elementelor coordonate
și definiția coordonării, aspecte ale le-gii/turii dintre gramatică și alte com­
partimente ale limbii. în același timp nu s-a neglijat, desigur, nici tradiția
IV
orientării practice a preocupărilor de gramatică, care se oglindește în
aspectul normativ, prezent în multe lucrări descriptive, precum și în grija
UN

pentru dificultățile legate de procesul de predare în învățămînt a grama­

ticii limbii române.
M^te probleme au dat naștere la vii lupte de opinii. în unele dintre
ele participanții s-au împărțit în partizani ai poziției Gramaticii Academiei
R.P.R. și critici ai acesteia — de exemplu în problema recunoașterii
AL

adjectivelor pronominale, a genului neutru, a unității grupului pronominal

cel ce, a propoziției cauzale coordonate sau în problema analizei predica­
telor cu un verb de modalitate sau de aspect. Interesul contribuțiilor
de ambele categorii stă în aceea că partizanii poziției Gramaticii Academiei
TR

R.P.R. nu s-au rezumat la repetarea datelor de acolo, ci au dezvoltat

ideile apărate, aducînd argumente și precizări noi, iar criticii, indiferent
de punctele de vedere adesea destul de deosebite și între ele, au adus la
EN

rîndul lor date în măsură să ducă mai departe cunoașterea respectivelor

categorii.
în urma studiilor stimulate de apariția ei, Gramatica Academiei din
1954 ajunsese o lucrare depășită. Ediția a Il-a a acestei lucrări a fost din
/C

capul locului concepută ca o „variantă nouă”, îmbunătățită și mult

adăugită, în primul rînd pe baza studiilor apărute între timp, dar și prin
cercetările special întreprinse de colectivul de autori.
Ultimii cinci ani au adus și o categorie nouă de lucrări referitoare la
SI

gramatica limbii române — cele de diverse orientări moderne, a căror

prezentare constituie însă obiectul altui referat6.
4. Trecerea în r^e.v-i^st5ă a realizărilor din ultima. vreme în domeniul
IA

gramaticii limbii române ar fi incompletă dacă n-am ține seama și de

6 Vezi Ehe Vasjlju• Direcții noi de cercetare în lîngvisiică și problemele limbii române' în
„Studii și cercetări lingvistice” XVI, 1965, nr. 1. .
CU
 RY
5 PROBLEME ALE GRAMATICII LIMBII ROMANE 25

RA
contribuțiile unor lingviști de peste hotare, care, urmînd exemplul unor
înaintași ca I. U. Jarnik, B. Dimand, K. Schreyer, L. Spitzer și mai ales
Kr. -Sandfeld și H. Olsen, se arată interesați de problemele gramaticii

LIB
românești. Ultimii 10—15 ani au fost deosebit de bogați și în asemenea
contribuții ale unor romaniști străini : e suficient să ne gîndim la lucrări
mai mari cum sînt în primul rînd cuprinzătoarea monografie coi^i^i^^i^ir^ltă
morfologiei verbului românesc de lingvistul suedez Alf Lombard 78, apoi
lucrarea danezului Asgar Bosenstand Hansen asupra sistemului articolului

Y
în limba română 8, aceea a francezului Alain Guillermou despre sintaxa
propozițiilor subordonate în limba română literară contemporană 9* , vo­
13
12
11

IT
lumul de studii asupra sintaxei limbii române al lingvistului sovietic
B. A. Budagov 10, studiul consacrat diatezei pasive în limba română
contemporană de lingvista sovietică L. I. Luht u, pentru a nu mai vorbi

RS
de diverse lucrări de proporții mai mici, ca articolele lingvistului ceh Vla-
dimir Horejsi asupra sintaxei cazurilor 12, ale lingvistului maghiar Gyula
Herczeg asupra sintaxei unor moduri verbale 13 și multe alte contribuții
izolate, ca și de numeroasele manuale practice apărute în Franța, Italia,
VE
Portugalia, Cehoslovacia, U.B.S.S., Polonia etc. Un loc important printre
lucrările străine de gramatică românească îl ocupă apariția postumă a
volumului al II-lea și al III-lea din sintaxa românească a lingviștilor danezi
NI
Kr. Sandfeld și H. Olsen 14; deși nu mai prezintă importanța pe care ar
fi avut-o dacă ar fi fost publicată la data elaborării, această lucrare se
dovedește utilă și astăzi atît prin dezvoltarea dată tratării unor fenomene
LU

cunoscute acum și din alte lucrări, cît și prin semnalarea unor amănunte
care au putut scăpa cercetătorilor români. (Nu toate lucrările citate au
putut fi însă folosite în ediția a Il-a a Gramaticii Academiei B.P.B., de­
oarece unele dintre ele au apărut după încheierea redactării ei.)
RA

5.Ediția a II-a a Gaamaticii 2caadmihe i R.P.R - - apărută în 9963,

a fost elaborată pe aceleași baze ca și ediția I, cărora astăzi se obișnuiește
să li se spună „tradiționale” în opoziție cu direcțiile moderniste de stu­
diere a gramaticii. Tradițional nu înseamnă însă aici învechit sau ne­
T

schimbat. Gramatica Academiei B.P.B. este o gramatică de tip tradi­

țional în sensul că operează cu unitățile și categoriile gramaticale clasice
EN

și că studiază cu mijloace lingvistice fenomenele date, sub ambele lor

aspecte — de formă și de conținut. Că nu este vorba de o închistare în
tiparele gramaticilor mai vechi se vede și din admiterea atîtor specii noi
față de alte gramatici ale limbii române, precum și din revizuirea formu­
/C

7 Le verbe roumain. Etude morphologique, voi. I — II, Lund, 1955.

8 Artikelsystemet i rumaensk, Copenhaga, 1952.
9 Essai sur la syntaxe des propositions subordonndes dans le roumain litteraire contempo-
rain, Paris, 1962. ’ ■
SI

18 dmKidbi no cuumaKcucy pyMblHCKr^r nsuna, Moscova, 1958.

11 3cuioe e coepeMeHnoM pyMbmcKoM nsune (naccue), Moscova, 1962
12 în „Studii și cercetări lingvistice”, XI, 1960, nr. 3, p. 497 — 503 și în „Cercetări de
IA

lingvistică”, III, 1958, Supliment, p. 207 — 216.

13 în Etudes slaves et roumaines, II, 1949, 1, p. 103 — 111. și în „Acta linguistica
Academiae ScientIalrm Hungaricae”, II, 1952, nr. 1—2, p. 211 — 223.
M Syntaxe roumaine. II. Les groupes de mots, Copenhaga, 1960; III Structure de la
CU

proposition, Copenhaga, 1962.

 RY
26 CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE LINGVISTICĂ ROMÂNEASCĂ 6

RA
lărilor neco^espuIlzătoăIe cu realitatea. Mai importante sînt însă noutățile
de concepție. Poate că cea mai importantă constă în punctul de vedere
istoric adoptat într-o gramatică descriptivă : în cadrul perioadei moderne

LIB
examinate se urmăresc faptele de limbă în mișcarea lor, diferențiindu-se
elementele productive de cele neproductive și încercîndu-se desprinderea
tendințelor de dezvoltare a limbii. Altă caracteristică de concepție deo­
sebită față de gramaticile de tip vechi este lipsa de rigiditate în clasificările
de diverse felluî : Gramatica Academiei R.P.B. admite existența unor

TY
faze de trecere în dezvoltarea unor fenomene, în care acestea nu se lasă
ușoi clasate mt-r-o anumită categorie (este cazul mult discutatului grup
pronominal cel ce, care în unele situații poate fi analizat separat, pe cînd
în altele trebuie considerat drept o unitate), după cum admite valorile

SI
mixte ale unor construcții, ca și existența unor aspecte nedistincte ale unor
unități diferite (de exemplu construcții ca m-am hotărît să merg, cu o

ER
subordonată aflată la limita dintre propozițiile completive directe și cele
indirecte, construcții cu dativul posesiv lîngă verb la limita dintre com­
plementul indirect și atributul pronominal etc.); această poziție poate lăsa
impresia comodității sau a lipsei de curaj în opinii, dar nu se datorește
IV
decît realității lingvistice obiective, care nu oferă totdeauna fenomene clar
rezolvate. Ambele caracteristici de concepție prezentate — punctul de ve­
dere istoric și lipsa rigidității în clasări — se reflectă și în aspectul nor­
UN

mativ al lucrării : cultivării limbii i se dă o deosebită atenție, dar reco­

mandările făcute se caracterizează prin aceeași lipsă de rigiditate, prin
admiterea faptului că normele gramaticale de azi și mai ales de mîine nu
pot repeta întocmai regulile de acum 50 de ani.
AL

Tot ca o caracteristică de concepție a felului nou în care se studiaziă

-gramatica tradițională trebuie considerată și eliberarea treptată de sub
influența lcgi^i^ij^I^HUlr : spre deosebire de gramaticile mai vechi și chiar de
TR

ediția I a Gramaticii Academiei B.P.B., ediția a II-a a renunțat la clasi-

ticarea substantivelor în concrete și abstracte și a restrâns foarte mult
sfera elipsei (în cea mai mare parte datorită recunoașterii propozițiilor
nominale), recurgînd la subînțelegere numai în puține situații, clar deli­
EN

mitate.
Noua ediție a Gramaticii Academiei nu a fost încă decît prea puțin
discutată. Cele cîteva recenzii, destul de sumare, care i-au fost consacrate
/C

sînt însă de acord în privința faptului că ea reprezintă un incontestabil

pas înainte față de prima ediție și că de la ea urmează să pornească de
acum înainte orice studiu de gramatică românească.
6. Ultimii 20 de ani au marcat deci o însemnată creștere cantitativă
SI

și calitativă a cunoașterii științifice a gramaticii limbii române. Progresele

realizate pînă în prezent obligă însă la mai mult.
IA

Că structura gramaticală a limbii contemporane prezintă încă multe

necunoscute știe oricine s-a ocupat cît de cît de problemele ei. Nu o dată
lucrările de gramatică istorică au fost nevoite să se ocupe de precizări
CU

teoretice în legătură cu noțiuni insuficient rezolvate de gramatica limbii

 RY
7 PROBLEME ALE GRAMATICII LIMBII ROMÂNE 27

RA
contemporane 15 ; nu o dată specialiștii consumați de un străin în legătură
cu sfera unei reguli sau cu explicația unei construcții au fost puși în în­
curcătură 16. Așa cum de la publicarea ediției I a Gramaticii Academiei

LIB
R.P.R. s-a prevăzut necesitatea aprofundării unor probleme în vederea
pregătirii unei noi ediții, superioare calitativ și mai cuprinzătoare ca dez­
voltare, elaborarea ediției a II-a a relevat existența unor probleme care
.aașeaptă o rezolvare mai bună pînă la o viitoare ediție.
Dintre capitolele mai mari ate gramaticii limbii române încă nepre-

Y
«Șaatv mulțumitor se pot cita ulmătoalvls : din morfologie, întrebuințarea
articolelor de diverse feluri și- a substantivelor nearticulate, sfera adver­

IT
bului și rolul sintactic al unor spec^; din sintaxă, complementul indirect,
opoziția, elementul predicativ suplimentar și propozițiile corespunzătoare
.sau raportul de coordonare alternativă (din construcții de tipul cînd rîde,

RS
.cînd piînge sau ba un soare, ba un - rege, ba alt animal domestic). De multe
îmbogățiri au nevoie cunoștințele asupra topicii, a jctocațisi și a accentului
■înnadic.

VE
Dar problemele actuale ale gramaticii limbii române nu constau
numai în semnalarea unor teme concrete., de amănunt, ale cercetărilor
viitoare. Mai interesante de adus în discuție, într-un cadru ca acela în
care ne aflăm, sînt unele direcții mai generale pe care ar trebui să le aibă
NI
în vedere studiile de gramatică românească ajunse la un nivel de ma­
turitate.
O primă problemă de acest fel privește evoluția sistemului și a nor­
LU

melor gramaticale ale limbii române contemporane, cu desprinderea ten­

dințelor actuale și a sensului recomandărilor de cultivare a limbii. Este
meritul acad. Iorgu Iordan de. a se fi ocupat pentru prima oară de tendin­
țele limbii contemporane 1718 . Ulterior - ele au un obiect, de cer­
RA

cetare și pentru alți lingviști, cărora li se datorește fie sesizarea unor

tendințe particulare, fie gruparea lor în tendințe mai generale, ceea ce
reprezintă meritul unor contribuții recente ate acad. Al. Graur 1®. Cît de
necesară și cît de complexă este aprofundarea problemelor de acest fel
T

.se poate demonstra cu exemplul tendințelor din formarea pluralului la

substantivele neutre, relevate de acad. Iorgu Iordan și precizate ulterior
EN

de acad. Al. Graur și prof. I. Coteanu.

în legătură cu recomandările de ordin practic sînt încă multe de
făcut pentru ridicarea la un nivel calitativ superior a acțiunii de cultivare
/C

a limbii. Există încă numeroase situații necuprinse în Gramatica Acade­

miei R.P.R., care provoacă dificultăți pentru mînuitorii limbii scrise. Un
exemplu este acordul articolului posesiv referitor la mai multe substantive ;
în fața a două texte ca ale căror gîndire, sentimente și, mai ales, imaginație
SI

15 Vezi Mioara Avram, Evoluția subordonării circumstanțiale cu clemente conjuncționale

tn limba română, 1960.
16 Vezi D. Copce-ag, Un caz de omitere a articolului in limba română și limbile ibero-
IA

romanice, în „Studii și cercetări lingvistice”, XV, 1964, nr. 2, care mărturisește, la p. 221
nota 3, că tema studiului i-a fost sugerată de o întrebare a unui străin.
17 Mai întîi în unele articole, apoi în lușlalsa de sinteză Limba română actuală. O gra­
matică a „greșelilor”, ediția I, Iași, 1943, ediția a Il-a, București, 1948.
CU

18 Vezi în special Evoluția limbii române. Privire sintetică, București, 1963, p. 60 — 68.
 RY
28 CONFERINȚA NAȚIONALA DE LINGVISTICĂ ROMANEASCA &

RA
s-au lăsat,... 1920și al cărui exemplu și sfat stimulau... 20, cititorul nu se
23
22
21
poate lămuri deocamdată care este formula corectă.
în descrierea miultor construcții se .impune o mai clară distincție

LIB
între caracterul lor obligatoriu sau facultativ în diverse situații și, mai
departe, pătrunderea mai adîncită în domeniul facultativului. Problema
aceasta o ridică în special străinii, tot mai numeroși, care ne învață limba
și pentru care regulile formulate pînă acum se dovedesc adesea insufi­
ciente : un exemplu concludent pentru aceasta este folosirea prepoziției

TY
pe la construirea complementului direct.
O direcție importantă a viitoarelor studii de gramatică ar trebui să
fie și orientarea spre - problemele gramaticale ale aspectelor populare și
regionale ale limbii române, studierea deosebirilor dintre acestea și limba

SI
literară. Necesitatea unor stuaIi de acest fel a fost semnalată încă de acum
șase ani, cînd revista „Limba română” și-a înscris în planul tematic pu­
blicat în nr. 1/1959 „studii despre morfologia și sintaxa limbii literare în

ER
comparație cu sintaxa [probabil și morfologia — Jf.A.] populară și dia­
lectală” - 21; de atunci însă n-au apărut decît un articol în revista citată 22
și altul în altă publicație 23.
IV
Studiile consacrate limbii literare ar trebui să urmărească mai pro­
fund problema deosebirilor gramaticale dintre diversele stiluri. Pînă acum
numai stilul literaturii artistice a fost studiat sub aspectul unor con­
UN

strucții specifice (dislocarea grupurilor nominale, izolarea subordonatelor

sau propozițiile nominale) și tot el a constituit materialul pe care s-au
bazat toate descrierile limbii contemporane. E momentul să ne îndreptăm
atenția și spre specificul altor stiluri, în primul rînd spre stilul științific.
Gradul atins de cunoașterea structurii gramaticale a limbii române
AL

ar permite și desprinderea . specificului ei în cadrul larg al limbilor romanice,

cu specială atenție la specificul limbii române contemporane în comparație
cu tendințele actuale de dezvoltare ale celorlalte limbi.
TR

în ce privește modul de abordare a temelor cercetate, cred că o pro­

blemă fundamentală este necesitatea distincției între faptele de gramatică
și echivalentele lor semantice. Ediția a Il-a a Gramaticii Academiei R.P.R.
a ținut seama de punctul de vedere gramatical cînd a ăestrîns numărul
EN

elementelor conjuncționale și prepoziționale admise ca locuțiuni sau cînd

a prescris rezerve în admiterea subordonării prin juxtapunere. Diverse
lucrări apărute în ultima vreme — ca și practica predării gramaticii în
învățământul de toate gradele — atestă însă existența unei tendințe peri­
/C

culoase pentru studierea gramaticii limbii române : este vorba de exagerări

logiciste sau semanti^ste, care constau din neglijarea caracteristicilor
propriu-zis gramaticale în favoarea unora, destul de arbitrare, de conținut,
în acest sens se poate cita mai ales „moda” locuțiunilor, evidentă în
SI

exagerarea conceptului de locuțiune pînă la considerarea unor îmbinări

19 Tlaarcelea cărții lui E. V. Târle, Napoleon, 1964, p. 401.
20 „Contemporanul”, 1964, nr. 36 ' (934), . p. 2, col. 7.
IA

21 P. 4 ; cf. și p- - 6.
22 I. Coteanu, Aspecte ale limbajului popular actual, în „Limba română”, XII, 1963,
nr. 1, p. 59 — 62.
23 Ion Gheție, Observații asupra folosirii conjuncțiilor subordonatoare circumstanțiale tn
CU

graiurile dacoromâne, în Fonetică și dialectologie, voi. III, 1961, p. 151 174.

 RY
9 PROBLEME ALE GRAMATICII LIMBII ROMANE 29

RA
ca bardul de la Mircești, autorul „Luceafărului” și chiar' locuitor al lașului
drept locuțiuni substantivale 24. Exagerări de aceeași natură semanticistă
s-au produs și în studiul propozițiilor juxtapuse sau în acela al gradelor de

LIB
comparație. Pentru evitarea unor asemenea confuzii de planuri ar fi
necesare unele discuții cu precizări teoretice.
Nivelul atins în momein^-ul de față de studiile lingvistice din țara
noastră poate impune o mai mare exigență față de orientarea teoretică a
diferiților autori de studii gramaticale, față de felul materialului de bază

Y
și față de rigurozitatea metodelor folosite. Se poate pretinde, de exemplu,
ca cercetările morfologice să ia în considerare formele tutum cuvintelor

IT
înregistrate în dicționarele limbii moderne sau ca aprecierile asupra frec­
venței unor fenomene să fie mai puțin impresioniste.

RS
Avînd în față un cîmp de activitate 'încă deosebit de generos și un
tezaur de cunoștințe prețioase acumulate prin munca unor mari lingviști,
pe care îi stimăm cu toții, forțele tinere ale școlii românești de gramatică
își fac un punct de onoare din perfecționarea necontenită a studiilor în
acest domeniu.
VE
NI
LU
T RA
EN
/C
SI
IA
CU

24 Vezi „Limba română”, XI^Ii, 1963, nn 5, P' 525.