Inspecţia oficială post mortem a cărnii destinate consumului uman

Examinarea organelor
Examinarea cordului. La taurine şi cabaline, cordul se prezintă pentru
examinare detaşat de celelalte ţesuturi şi organe, putând fi agăţat lângă acestea. La
porcine, ovine şi caprine se prezintă cu celelalte organe, sub forma unui pachet comun
în aderenţe naturale împreună cu pulmonul şi ficatul, uneori şi limba la suine.
Obiectivele avute în vedere sunt pericardul şi cordul propriu-zis, iar metodele folosite
sunt inspecţia, palpaţia şi secţionarea.
Pericardul se examinează prin inspecţie având în vedere aspectul foiţei
pericardice, integritatea şi dacă sunt prezente modificări. Palpaţia se face când sunt
constatate diferite modificări, după care se face secţionarea prin practicarea unei
incizii de la bază către vârf, în aşa fel încât să se poată aprecia şi lichidul pericardic
care, în condiţii normale este în cantitate redusă, limpede şi de culoare galben-citrină.
Miocardul propriu-zis se apreciază într-o primă fază prin inspecţie,
urmărindu-se originea vaselor mari care intră şi ies din cord, epicardul şi suprafaţa
miocardului (modificări consecutive febrei aftoase = cord tigrat, prezenţa cisticercilor,
chisturilor hidatice etc.). Palpaţia se face printr-o trecere cu mâna pe suprafaţa
miocardului. Secţionarea se practică obligatoriu la bovine şi suine, de la bază către
vârf, în aşa fel încât să se deschidă cele patru cavităţi şi originea vaselor mari,
examinându-se miocardul de la nivelul atriilor şi ventriculelor, precum şi endocardul
parietal şi valvular. Pentru aceasta, se execută o secţiune care interesează peretele
atrioventricular, paralel cu silonul interventricular şi ajunge la vârful cordului
(Fig.1.42). După ce s-a făcut această deschidere, asemănător unei cărţi, se mai execută
câte minim două secţiuni paralele cu planul median, de o parte şi de cealaltă a acestuia.
Pe suprafeţele incizate se trece cu pulpa degetului în scopul depistării friabilităţii,
durităţii, elasticităţii sau existenţei unor formaţiuni (cisticerci, chisturi hidatice etc.).
De asemenea, se examinează valvulele tricuspidă şi bicuspidă, cordajele, originea
arterelor pulmonare cu valvulele sigmoide. Tot cu ocazia acestor operaţiuni se pot
aprecia şi unele aspecte structurale specifice, importante în efectuarea expertizelor,
inclusiv dacă sângele este coagulat. Forma, culoarea, mărimea, modul de prindere a
coagulului de pereţii miocardului pot oferi alte date importante.
La bovinele şi bubalinele cu vârsta mai mare de 4-5 ani, se întâlneşte constant,
în structura scheletului fibros ce susţine valvulele atrio-ventriculare, o formaţiune
osoasă cunoscută sub numele de os cardiac.

Fig. 1.42. Secţionarea cordului

 Fasonarea cordului se face în scop alimentar şi constă în îndepărtarea vaselor
mari, a zonei auriculare (urechiuşe) şi a ţesutului adipos din zona coronară.
Aspecte morfopatologice
La nivelul pericardului se pot constata revărsări pericardice, hemoragii şi
pericardite.
Revărsările pericardice sunt cauzate de tăieri efectuate necorespunzător sau în
agonie, situaţie când lichidul pericardic este în cantitate mai mare şi cu aspect
modificat.
Hemoragiile se produc de obicei ca o consecinţă a unor boli cu caracter
septicemic (antrax, rujet, pestă) şi apar sub forma sufuziunilor sau cu aspect
punctiform.
Pericarditele pot fi urmarea unor agenţi infecţioşi sau a unor cauze de natură
traumatică.
Pericardita seroasă evoluează în bolile septicemice la tineret şi se
caracterizează prin existenţa suprafeţelor lucioase sau opalescente, cu cantităţi
variabile de lichid citrin.
Pericardita fibrinoasă poate fi consecinţa unor boli infecţioase sau urmarea
leziunilor inflamatorii datorate unor corpi străini. Se constată că suprafeţele seroaselor
sunt mate şi acoperite cu depozite fibrinoase, galbene, care sunt mai mult sau mai
puţin aderente.
În cavitatea pericardică pot fi adevărate depozite de fibrină ceea ce duce la o
micşorare a spaţiului, iar prelungirile membranelor fibrinoase dau aspectul de
“cord-vilos”.
Pericardita gangrenoasă evoluează ca urmare a complicării proceselor
traumatice cu germeni anaerobi. Exsudatul fibrinos capătă o culoare brun-verzuie,
miros ihoros, iar pericardul este friabil, rupându-se cu uşurinţă.
Pericardita cazeoasă cu aspect nodular sau difuz este întâlnită în infecţiile
tuberculoase.
În pericardita nodulară, nodulii au diferite dimensiuni, sunt de culoare
galben-cenuşie, iar conţinutul este cazeos sau calcificat. Când evoluează difuz se
manifestă ca o inflamaţie exsudativ-infiltrativă.
La examenul miocardului pot fi constatate atrofii, hipertrofii, distrofii,
tulburări inflamatorii şi circulatorii.
Miocarditele pot fi alterativ-distrofice, necrotice, supurative, granulomatoase
(nodulare si cazeoase).
Miocardita alterativ-distrofică este consecinţa acţiunii unor virusuri (febra
aftoasă, anemia infecţioasă), miocardul fiind brăzdat de dungi sau pete albicioase sau
cenuşii, contrastând cu fondul roşu-brun (“cord tigrat”).
Miocardita necrotică apare în necrobaciloză şi se caracterizează prin apariţia
de zone necrotice, delimitate de reacţia conjunctivă.
Miocardita supurativă este caracterizată de prezenţa unor abcese în peretele
miocardului care se pot deschide în pericard sau în cord.
Miocardita granulomatoasă nodulară şi cazeoasă este întâlnită în
tuberculoza bovinelor dar şi la porc. Uneori pot fi constatate aspecte granulomatoase
şi în infestaţii parazitare cu Cysticercus, Sarcocystis şi Echinococcus.
Endocardul poate fi sediul unor hemoragii, inflamaţii şi distrofii.
 Hemoragiile pe suprafaţa endocardului se pot manifesta ca peteşii, echimoze,
sufuziuni, sugilaţiuni sau hematoame, consecinţa fragilităţii vasculare determinate
de unele intoxicaţii, infecţii şi contracţii puternice datorate eforturilor crescute.
Endocardita ulcero-vegetantă este o manifestare caracteristică în rujetul
cronic la porc, când se constată ulcere de diferite grade acoperite cu depozite
considerabile de fibrină cu localizarea preponderentă la nivelul valvulelor
atrio-ventriculare.
O serie de aspecte morfopatologice întâlnite la nivelul cordului sunt surprinse
în figurile 1.43. – 1.49.
Examinarea esofagului se face odată cu traheea, întrucât este lăsat în
aderenţă naturală lângă aceasta. Se examinează prin inspecţie, iar palpaţia şi
secţionarea se fac atunci când sunt constatate modificări. La nivelul esofagului pot fi
întâlnite ectazii, atrofii şi esofagite sub diferite forme (catarale, supurative,
gangrenoase etc.).
Esofagitele supurative şi gangrenoase sunt de obicei cauzate de obstrucţii prin
corpi străini, iar cea pseudomembranoasă este întâlnită în necrobaciloza tineretului
bovin.
La nivelul mucoasei esofagiene pot fi întâlniţi diferiţi paraziţi cum ar fi: larve
de Hypoderma bovis, Gongylonema şi Gasterophilus, iar în peretele muscular al
esofagului de porc, cal, oaie şi rumegătoare se dezvoltă Sarcocystis.
Sarcocistoza esofagiană se caracterizează prin prezenţa unor formaţiuni
alungite sau ovale, având capetele rotunjite, de forma unor seminţe de castravete,
culoarea albă sau cenuşie, iar localizarea sarcociştilor este între fibrele musculare.

Figura 1.43. Pericardită serohemoragică la bovine

 Figura 1.44. Pericardită supurativă (secundară reticulitei traumatice)

Figura 1.45. Necroză de colicvaţie la nivelul ţesutului adipos pericardic (asociată cu

starea de cahexie)
Figura 1.46. Endocardită hemoragică septicemică la bovine.
Figura 1.47. Diferite aspecte de endocardită valvulară supurativă (abcese la nivelul
endocardului valvular şi parietal).

Figura 1.48. Vezicule de Cysticercus bovis în miocard.

Figura 1.49. Veziculă de Cysticercus bovis calcificată.