Inspecţia oficială post mortem a cărnii destinate consumului uman

Examinarea organelor
Examinarea splinei. Pentru examinare, splina se prezintă separat de celelalte
organe, agăţată în suport alături de restul organelor. Splina prezintă o importanţă
sanitară veterinară deosebită pentru aprecierea salubrităţii cărnii şi organelor, lipsa
acesteia în cazul tăierilor de urgenţă sau clandestine putând duce chiar la confiscarea
întregii economii a animalului. Examinarea are în vedere obiectivele: capsula,
parenchimul şi limfocentrii. Prin inspecţie se apreciază culoarea capsulei, existenţa
unor formaţiuni la suprafaţă, forma şi volumul. Palpaţia se face pe toată lungimea
prin strângerea între două degete, acţiune care începe la un capăt şi se termină la
celălalt. Se apreciază în acest fel consistenţa, elasticitatea şi prezenţa unor formaţiuni
în profunzime. Consistenţa splinei imediat după obţinere este moale, după 30-40
minute se întăreşte, dă aspectul de retractare, caracteristic intrării splinei în rigiditate.
Secţionarea este obligatorie la toate speciile, practicându-se o secţiune pe axul
longitudinal, pe toată lungimea sa. Se apreciază arhitectonica parenchimului,
consistenţa, lichidele care se scurg şi raportul dintre cele două componente de bază
(pulpa roşie şi pulpa albă). După caz, în oricare altă situaţie, pot fi practicate şi
secţiuni suplimentare în scopul elucidării unor aspecte. În cazul prezenţei
limfocentrilor, aceştia vor fi examinaţi prin inspecţie, palpaţie şi secţionare.
Aspecte morfopatologice
Tulburări circulatorii.
Hiperemia cauzata de evoluţia bolilor cu caracter septicemic. În acest caz,
splina este mărită în volum (splenomegalie), pe secţiune se scurge mult sânge, pulpa
splenică este în relief acoperind marginile capsulare, iar pulpa albă nu se mai observă.
Congestia pasivă sau splina de stază se produce în urma modificărilor de
poziţie, a stazei în sistemul port-abdominal şi în urma altor factori care influenţează
circulaţia de întoarcere (torsiunea splinei, a stomacelor, compresiuni prin tumori etc).
Se caracterizează prin mărirea în volum, dar şi creşterea consistenţei pulpei splenice.
Suprafaţa de secţiune are o culoare brun-roşietică sau poate fi brăzdată de dungi albe.
Hemoragiile apar în urma unor stări febrile, sub forma echimozelor, peteşiilor,
sufuziunilor sau hematoamelor.
Infarctul splenic apare datorită tulburărilor vasculare şi de coagulabilitate
sanguină. Particulele puse în circulaţie, provenite de la nivelul diferitelor leziuni,
determină obstrucţii în sistemul arterial al splinei, rezultând infarcte albe sau
ischemice, caracteristice în rujet. În pesta porcină, se produc infarcte hemoragice ale
splinei, poziţionate marginal, unice sau multiple. Infarctul este caracterizat de
prezenţa unei zone ischemice, necrotice centrale, la periferie fiind o infiltraţie
hemoragică.
Inflamaţiile splinei. Splenita hemoragică este caracterizată prin creşterea
volumului, consistenţă elastică, difluenţă pe suprafaţa de secţiune, culoare roşie (rujet
acut). Splenita hemoragico-necrotică este caracteristică în antrax.
Splenitele supurative apar datorită infecţiilor realizate pe seama bacteriilor de
supuraţie care produc abcese încapsulate sau colecţii care pot cuprinde o bună
suprafaţă din splină sau chiar întreaga masă (figura 1.59.).
Splenita necrotică este urmarea complicaţiilor produse de intervenţia bacilului
necrobacilozei la bovine şi ovine. Pe suprafaţa splinei apar noduli gălbui, cu aspect
uscat, încercuiţi de o zonă roşiatică.
Splenitele productive s-ar putea manifesta ca splenite hiperplastice productive
în salmoneloză (la viţei se remarcă prezenţa a numeroase necroze şi proliferări
nodulare) sau ca splenite granulomatoase în tuberculoza rumegătoarelor şi cabalinelor.
La rumegătoare se produc necroze de cazeificare cu calcificări şi fibrozări, iar la cal
nodulii sunt slăninoşi, sarcomatoşi.
Procesele tumorale pot apărea în cazul proliferărilor leucozice nodulare,
difuze la bovine şi suine. În aceste situaţii, splina este mărită în volum de 4-6 ori,
capsula splenică este sub tensiune, sunt prezente hemoragii subcapsulare chiar sub
forma hematoamelor. Tot la nivelul splinei pot fi întâlnite şi numeroase metastaze ale
unor tumori maligne.
Distrofiile. Distrofia amiloidă (amiloidoza) se caracterizează prin depunerea
extracelulară a unui produs proteic fibrilar care poartă denumirea de amiloid. La
splină, forma de exprimare lezională poate fi cea de “splină şuncă” denumită şi
„splină lardacee” când amiloidul este difuz răspândit în pupla roşie şi în pereţii
sinusurilor venoase. Splina apare mărită în volum, iar pe secţiune are aspect slăninos.
Cea de-a doua formă este “Splina Sago”, forma nodulară, în care nodulii sunt albicioşi,
translucizi (Manuella Militaru, 1999).

Figura 1.59. Splenită supurativă – abcese splenice multiple ca urmare a

reticulo-peritonitei traumatice