TEMA 6:

BOLILE DIN REGIUNEA

OCCIPITALĂ ŞI CERVICALĂ
6.1. Bolile esofagului. Diverticulul.
6.2. Rănirea şi ruptura esofagului.
6.3. Plăgile venei jugulare.
6.4. Inflamaţia venei jugulare.
6.5. Bursita cefei.
6.6. Fracturile vertebrelor cervicale.
BIBLIOGRAFIA:
• DonicaGheorghe, Moldovanov Maria.
Chirurgiaoperatoere veterinară. Centrul Editoral al
UASM, Chişinău 2004, 287p. ISBN 9975-946-90-9.

• DonicaGheorghe, MusteAurel. Chirurgie veterinară

specială. Chişinău: „Print-Caro” SRL, 2011. 478p. ISBN
978-9975-4159-7-2.

• Mateş N., Muste A. Patologia şi clinica chirurgicală,

vol. I,II.- Cluj-Napoca: Genesis,1996. 478 p.
6.1. BOLILE ESOFAGULUI
Diverticulul esofagului. Subînţelegem o dilatare (hernie)
asimetrică, unilaterală a esofagului.
Ectazia esofagului - dilatare simetrică a esofagului
(bilaterală).

Ectazia esofagului
Etiologia - dereglările de tranziție din cauza cicatricelor,
compresiunilor din cauza tumorilor, patologia glandelor
limfatice etc. care provoacă stenoza peretelui esofagului, iar
mai apoi atonia parţială a esofagului ce duce la rupturile
esofagului.
În unele cazuri - pseudodilatare sau aşa numită hernie a
esofagului.
 Simptomele diverticului esofagului.
Animalul cu lăcomie preia hrana, dar peste un timp scurt
pare a fi sătul. Animalul apleacă capul şi face un şir de mişcări
de deglutiţie forţată. Apar mişcări ondulatorii în şanţul jugular.
Regurgitarea falsă.
După eliberarea diverticului, apare o îmbunătăţire
temporală a stării şi din nou simptomele se repetă. Animalul
pierde în greutate. Periodic se înregistrează timpanismul,
dereglarea sistemul cardio-vascular. Dacă are loc dilatarea
esofagului în regiunea cervicală atunci se înregistrează o
consistenţă păstoasă în şanţul jugular. Tumefierea abolică se
măreşte sau se micşorează conform primirii hrănii.
 În cazurile cronice - ruperea esofagului şi dezvoltarea
flegmonului cu consecinţele respective

Diverticulul esofagului

Diagnosticul nu prezintă dificultăţi, dacă procesul este

localizat în regiunea cervicală
 Tratamentul – chirurgical. Se efectuează excizia sau
gofrarea şi repunerea diverticulului în lumenul esofagului
aplicând suturi pe peretele seros. În cazuri de ruptură a
diverticului, animalul este operat urgent (flegmonul).
6.2. RĂNIREA ŞI RUPTURA ESOFAGULUI
Esofagul poate fi traumat din direcţia mucoasei sau de la
exterior.
Traumele interne:
a) înghiţirea corpilor străine ascuţite – cuie, sârmă, sticlă
ş.a., la câini – ace, oase.
b) sondarea incorectă (brutală) – folosirea sondelor
nestandardizate (furtun, beţe, ş.a. ).
Traumele externe – diferite plăgi (lovituri, fixarea
animalului cu sârmă, muşcături etc.
Rănile esofagului pot fi:
superficiale - numai cu traumarea mucoasei;
penetrante - în spaţiul cervical.
Simptome.
A) Rănile superficiale deseori sunt trecute cu vederea
(salivaţia, aanimalul ţine gâtul întins).
B) Rănile penetrante (rupturile). După caracter pot fi: -
cu păstrarea integrităţii pielii şi cu lezarea ei. Mai frecvent - cu
păstrarea integrităţii pielii. Hrana se acumulează în ţesutul
celular subcutanat. Se formează o tumefiere cu consistenţă
păstoasă. La început tumefierea este abolică, iar apoi apare
crepitaţia, to şi alte simptoame ale flegmonului gazos ( infecţia
anaerobă).
 Clinic animalul în genere se dezice de hrană.
În caz de dereglare a integrităţii pielii, hrana, apa, saliva
se eliminată afară prin fistula formată în regiunea gâtului.
Dacă canalul rănii este îngust, poate provoca procesul
flegmonos.
 Tratamentul:
1- Rănile superficiale – profilactic. Irigarea esofagului
cu soluţii medicamentoase, dieta.
2 - Rănile penetrante - chirurgical – de urgenţă cu
aplicarea suturării închise pe esofag şi suturii interdeschise pe
piele –(drenaj).
6.3. PLĂGILE VENEI JUGULARE
După formă deosebim:
- răni prin înţepare (flebocenteze cu trocare de dimensiuni
mari);
- prin tăiere (deschiderea abceselor s-au hematoamelor
localizate în apropiere);
- răni contuze (în timpul accidentelor rutiere).
 Simptome
Scurgeri de sânge venos, accelerarea pulsului şi
respiraţiei, tahicardie, tremur, decesul.
Diagnostic
Se stabileşte pe caracterele hemoragiei.
Tratament
Chirurgical. Izolarea şi aplicarea ligaturii transfixe cu
fir neresorbabil pe venă la început pe capătul periferic al
vasului apoi pe capătul central. Pe piele – suturi pentru
cicatrizare per primum.
6.4. INFLAMAŢIA VENEI – flebită
Periflebita – inflamaţia din direcţia ţesutului conjunctiv
perivenos sau din Endoflebită - inflamaţie din direcţia intimei
Tromboflebită – formarea trombului.

Structura peretelui venei

Etiologia flebitelor:
• Recoltarea defectuoasă a sângelui (brutal, puncţii
repetate etc.).
• Pătrunderea preparatelor medicamentoase iritante în
spaţiul perivascular (clorura de calciu, cloralhidratul,
sulfatul de magneziu, sulfatiazolul etc.)
 Patogeneza. Procesul poate fi aseptic şi purulent. Se
începe cu periflebita sau endoflebită care corespunzător
procesului pot trece în tromboflebită.
 Dacă puncţia venei se efectuează cu un ac steril şi bine
ascuţit – locul puncţiei se acoperă cu un tromb mic, care mai
apoi se reabsoarbe, iar locul se cicatrizează. Dar dacă se fac
puncţii repetate cu ace nesterile, apare trombul.
Soarta trombului este diferită:
• Resorbţia parţială;
• Canalizarea;
• Concreşterea trombului cu ţesut conjunctiv şi petrificarea
totală.
• Dizolvarea trombului sub acţiunea puroiului; şi
răspândirea lui.
 Simptomele se manifestă în formă de flebită sau
tromboflebită.
În caz de periflebită – tumefacţie şi durere în jgheabul
jugular.

Mişcările gâtului sunt limitate

(depinde de gradul de lezare sau
lungimea venei lezate). Circulaţia
sanguină nu este întreruptă. Mai
târziu
porţiunile periferice a venei sunt
Tromboflebita la cal
indurate.
 În caz de flebită purulentă – brusc se dereglează starea
generală a organismului.
Apare depresia, to - locală şi generală, stagnare venoasă,
hiperemia mucoaselor, edemul capului şi dereglări în
mişcările masticatoare. Local se înregistrează un proces
purulent obişnuit sub formă de abces sau flegmon. Aceste
procese purulente de asemenea sunt însoţite de o necroză a
ţesuturilor perivasculare.
Diagnosticul de diferenţiere dintre tromboflebită şi
periflebită (puncţia),
 Prognosticul – este favorabil în cazul proceselor aseptice
şi rezervat în cele purulente.
Tratamentul – profilactic (reiese din cauze)
curativ – fizioterapia ( lampa Soliux, comprese de
încălzire , Alcool-ihtiolic, alcool-camforat, aplicaţii cu
ihtiolic).
• În cazuri supurative – drenaje , aseptizări cu eter
iodoformat.
• În cazul compromiterii venei – rezecţia acesteia.
Rezecţia venei
jugulare necrotizate
6.5. BURSITA CEFEI
Mai frecvent sunt înregistrate la cai. Aici sunt 2 burse
Superficială şi profundă. Procesele în aceste burse pot fi
aseptice şi purulente. După evoluţie - acut şi cronic.
Etiologia:
• traumele (căpăstru, transportarea îndelungată a
animalului fixat patrupedal).
• Bruceloza, gurma, oncocercoza
• Mai des procesul se înregistrează în bursa occipitală
superficială.

Bursita cefei la cal

 Bursitele aseptice decurg seros şi serofibrinos.
Soarta exsudatului: se resoarbe dacă nu există traume
repetate, s-a cade în sediment pe pereţii bursei s-au pluteşte
sub formă de fulgi (corpuscule) fiind un excitant permanent.
Tabloul clinic –tumefiere inflamatoare,t0 locală mărită,
fluctuenţa, asimetria occipitală bursită superficială se
caracterizează printr-o tumefiere la nivelul epistrofeului, iar
în caz de bursită profundă tumefierea este bilaterală ( pe de o
parte şi de alta a lig. Nuhe ) la nivelul atlasului.
Bursita purulentă la cal
 Tratamentul. În bursita aseptică acută –
fizioterapia,comprese, unguente de reabsorbţie (preparate
iodate ş.a., camforul şi ihtiolul în formă de unguente).
Tratamentul general – antibiotice, sulfamide.
În bursita purulentă - evacuarea exsudatului, drenarea cu
sol. Lugol de 1%, etc. Incizia se face prin fistulă
6.6. FRACTURILE VERTEBRELOR CERVICALE
• Mai des la cai (căderea şi rostogolirea animalului,
prinderea cu arcanul, laţul, diferite traume ş.a.).
• La bovine – traume, căderea de pe povârnişuri
• La animale sălbatice – muşcături, accidente rutiere.
• Fracturile pot fi în regiunea corpului (arcului) vertebrei şi
fracturi la nivel de apofize.
• Fracturile mai pot fi totale (corpul şi arcul) şi parţiale
(apofizele).
Tabloul clinic corespunde i vertebrei fracturate.
• Prima vertebră cervicală – în legătură cu aceia că,
această vertebră îndestulează mişcările corpului în sus şi
în jos, tocmai aceste mişcări vor fi dereglate.

Poziţia capului şi a gâtului

în fractura primei vertebre
cervicale
• A doua vertebră cervicală – îndestulează mişcările în
dreapta şi în stânga.
De aceia la inspecţia animalului este raţional de
determinat mişcările tocmai în aceste direcţii.

• În regiunea cervicală mijlocie mai des se traumează a 4-

a vertebră. -hemoragii
 • Fracturile vertebrelor 6 şi 7 cervicale ca regulă sunt
însoţite de dereglările plexului nervos brahial şi a
nervului diafragmal (paraplegia, asfixia). Mişcările
capului se păstrează.

Unul din simptomele caracteristice fracturilor vertebrelor

cervicale este incurbarea gâtului, mişcarea limitată a capului şi
tumefierea inflamatoare (uneori hematomul .
Prognosticul la fracturile totale de obicei este nefavorabil.
Liniştea, supraîncordările fizice trebuie păstrată timp de
30-40 zile. La început pot fi folosite preparate anestetice –
neuroleptice ş.a. Cursul de vitaminoterapie (B1, B6, B12)

ş.a.