TEMA 8:

TRAUMATISMUL DE NUTRIŢIE.
RETICULITA ŞI
RETICULOPERITONITA
TRAUMATICĂ.

8.1. Traumatismul de nutriţie ca problemă

8.2. Diagnosticul traumelor endogene
8.3. Anestezia
8.4. Laparatomia şi metodele de tratare a organelor
traumate
8.5. Tratamentul postoperator
8.6. Profilaxia traumatismului de nutriţie
8.7. Totalizare
BIBLIOGRAFIA:
• DonicaGheorghe, Moldovanov Maria.
Chirurgiaoperatoere veterinară. Centrul Editoral al
UASM, Chişinău 2004, 287p. ISBN 9975-946-90-9.

• DonicaGheorghe, MusteAurel. Chirurgie veterinară

specială. Chişinău: „Print-Caro” SRL, 2011. 478p. ISBN
978-9975-4159-7-2.

• Mateş N., Muste A. Patologia şi clinica chirurgicală,

vol. I,II.- Cluj-Napoca: Genesis,1996. 478 p.
8. 1. TRAUMATISMUL DE NUTRIŢIE CA PROBLEMĂ
Traumatismul de nutriţie - Tulburări provocate de
corpii străini la rumegătoare.
Originea corpilor:
Organică (grosiere, plante rădăcinoase etc.).
 Neorganică (cuie, sârme, broşe, agrafe etc.).
Bolile de nutriţie se caracterizează prin modificări
funcţionale şi organice a tractului gastro-intestinal şi a
organelor învecinate din cavitatea abdominală şi toracală.
Frecvenţa
bovinele adulte 60-80%, dintre care la 8-12% organele
interne traumatizate.
tineret 20-30 %, dintre care la 3-6 % sunt traumate
organele interne. Dacă s-ar evita traumatismul de nutriţie,
productivitatea la lapte s-ar ridica cu 8-12%, iar la cărne cu 5-
6 %.
Complicaţiile:
În perioada acută a bolii:
1. Reticuloperitonita (limitată şi difuză);
2. Dezvoltarea infecţiei chirurgicale în organele cavităților
abdominală şi toracală;
3. Împâstarea rumenului, foiosului – 60-70 % dintre animale.
În perioada cronică a bolii:
1. Caşexie
2. Diaree. Cazuri cronice, incurabile

O problemă nouă – corpurile străine moi (fire de capron;

învelitorile fetale; bucăţile de cauciuc etc.).
8.2. DIAGNOSTICUL TRAUMELOR ENDOGENE (al
organelor cavităţii abdominale). Se trage atenţie la:
A. Raţia este aceiaşi, dar înregistrăm un tabloul clinic clar al
dereglărilor funcţiilor tractului gastro-intestinal;
B. N-a avut loc întâmplător comprimarea organelor din
cavitatea abdominală (parturiţia, mişcările bruşte în
timpul căldurilor, gestaţia avansată, distocia, transportarea
sau căderea animalului, plimbările active etc.);
C. Statica şi dinamica animalului;
D. Scăderea bruscă a productivităţii animalului;
E. Febra (perioada acută, traumă);
F. Durerea (contactul cu animalul).
Metode incorecte de determinare a durerii:
 cu pumnul în regiunea reţelei s-au în golul flancului
stâng;
 fixarea pielii din regiune greabănului;
 metoda Ghetţie (proba bastonului);
Metode corecte de determinare a durerii:
 auscultația cu fonendoscopul (fiziologia);
 percuţia pe linia de fixare a diafragmei.
Alte simptoame ale peritonitei:
 depresia totală;
 abdomen acut;
 meteorismul intestinal şi timpanismul (în stare cronică);
 timpanismul fals (acumularea gazelor în cavitatea
peritoneală – puncţia);
 simptoamele intoxicaţiei;
 deshidratarea organismului (enoftalmie);
În cazurile nesigure de diagnosticare recurgem la
laparatomia cu scop diagnostic.
Există tratament:
 conservativ
 chirurgical.
Părere greşită, că înlăturarea numai a corpului străin duce la
vindecarea animalului. Aici trebuie luat în consideraţie
următoarele:
 a avut loc împâstarea foiosului şi rumenului;
 este necesar de restabilit tranziţia tractului intestinal;
 animalul are nevoie de un regim de foame, dar în
rumen este o rezervă de hrană pentru 3-4 zile care
începe să se descompună şi să provoace alte complicaţii
(70 % dintre aceste animale);
 în organe prezentă o rană infectată (înţepată),
 există aderenţe, abcese, procese purulente încapsulate,
care necesită un tratament activ.
Dintre metodele conservatoare sunt folosite:
 poziţie înclinată a animalului (trap înclinat) cu trenul
anterior a corpului ridicat;
 curs de antibiotice (în acelaşi timp şi în cavitatea
abdominală);
 sondele magnetice, sau magneţii liberi.
Cea mai reuşită metodă de tratament – chirurgicală.
 Animalul trebuie operat în ziua stabilirii
diagnosticului.
 Dieta de foame nu este necesară;
 Gestaţia înaintată nu este o contraindicaţie pentru
operaţie
8.3. ANESTEZIA
Blocajul Magda şi Başkirov (peretele abdominal)
Blocajul tip Mosin (organele cavităţii abdominale)
 8.4. LAPARORUMENOTOMIA ŞI METODELE DE
TRATARE A ORGANELOR TRAUMATE.
 Revizia cavităţii abdominale se efectuează după
evacuarea conţinutului ruminal şi a corpilor străini din
reţea;
 Irigarea foiosului cu soluţii purgative;
 Aplicarea suturilor pe rumen;
 Revizia cavităţii abdominale - aderenţele laxe sunt
desprinse cu mâna iar cele dure nu sunt forţate
(hemoragie);
 Sanarea abceselor încapsulate (puncţii la distanţă).
 În cazul stabilirii diagnosticului de Reticulopericardită
traumatică, tratamentul se începe cu laparorumenotomia
(cauza principală). Se efectuează puncţia transdiafragmală a
pericardului la distanţă, înlăturând astfel tamponada cardiacă
şi pregătirea animalului pentru toracopericardiotomie.

a) b)
Fig. 74. a, b. Toracotomia transpleurală cu profilaxia pneumotoraxului
(metoda Gh. Donica) (A – flanşa; B - minibarocamera)
8.5. Tratamentul postoperator.
 puncţii repetate ale pericardului prin intermediul
peretelui toracal;
 curs de antibiotice.
Eficacitatea economică a tratamentului chirurgical
Productivitatea animalului poate fi restabilită pe deplin
(100%) dacă de la începutul bolii şi până la operaţie au
trecut 5-7 zile. În perioada subacută 85%. Folosind
tratamentul combinat putem primi un efect economic
satisfăcător chiar şi în caz de complicaţii când în proces
sunt incluse foiosul, ficatul şi organele cavităţii toracale.
8.6. PROFILAXIA TRAUMATISMULUI DE NUTRIŢIE
 raţia balansată;
 plimbările active;
 folosirea sondelor magnetice Korobov, Melixetian cu
scop profilactic (de 2 ori pe an noiembrie-decembrie şi
aprilie-mai).
 lucrul de lămurire, de explicaţie între deţinătorii şi
îngrijitorii de animale despre pagubele care sunt aduse
de către corpurile străine moi şi feromagnetice.
8.7. TOTALIZARE
1. Tratamentul chirurgical al reticuloperitonitei traumatice se
efectuează în perioada acută a bolii.
2. De folosit pe larg laparatomia cu scop diagnostic.
3. La inspecţia reţelei, cavităţii ruminale, depistăm: sârme -
54,3%; Cuie - 33,4%; ace – 5,6%; nisip – 2%; - corpuri
moi 4,7%.
5. Regiunile anatomice unde sunt înregistrate traume:
 cupola diafragmei – 35,8%;
 cranio-ventral în direcţia procesului xifoidian – 29%;
 în direcţia ficatului – 26%;
 la intrarea în foios – 4,5%;
 pericardită – 3,6%;
6. În cazul împâstării prestomacelor, cea mai bună metodă de
tratare este rumenotomia, înlăturarea conţinutului ruminal
şi sanarea foiosului cu soluţii purgative;
7. La sanarea cavităţii peritoneale:
a) aderenţele laxe se desprind cu mâna, iar cele dure nu se
rup;
b) de efectuat puncţia abceselor la distanţă, iar după
evacuarea exsudatului purulent de administrat în
cavitatea lui antibiotice;
c) de folosit pe larg blocajul novocainic suprapleural tip
Mosin.