FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ – BUCURESTI

DISCIPLINA DE ANATOMIE PATOLOGICĂ

Student : DUMITRU ELENA DAIANA

Anul 3 - Grupa 3309 , prezintă referatul cu tema : LITIAZA URINARĂ LA PISICĂ

Urolitiaza, cunoscută şi sub numele de calculoza urinară sau sedimentoza urinară se caracterizează prin
formarea la nivelul rinichilor, bazinetului sau vezicii urinare a calculilor urinari. Boala este diagnosticată la
diferite specii de mamifere, având însă o evoluţie gravă la masculi.
În rinichi, bazinet sau vezica urinară se formează microlite, care mărindu-se treptat ajung la stadiul de
macrolit (sesizabil macroscopic sub forma “firelor de nisip”- granule fine cu diametrul de 1-3mm). În acest
stadiu se stabileşte diagnosticul de “nisip urinar” sau sedimentoza. Prin unirea macrolitelor se formează calculi
de diferite dimensiuni, unici sau multiplii, netezi sau rugoşi, cu statificare concentrică radială sau mixtă, pe
secţiune radioopaci sau radiotransparenţi. (Fig.1)
Calculii au dimensiuni şi forme diferite, la fel şi culoarea, care variază în funcţie de compoziţie. În
general, calculi pot fi sferici, poliedrici, muriformi, ovoizi, netezi sau rugoşi, de culoare roşcată, galbenă-aurie,
alb-cretoasă sau cenuşie. (Fig.2) Calculii formati din uraţi sunt netezi, roşcati şi reactionează cu acidul azotic şi
nu sunt radioopaci- se întâlnesc la carnivore.
Atât în cazul pisicilor cât şi a celorlalte mamifere, uroliţii se aglomerează la locul unde lumenul căilor
urinare prezintă strâmtări: la nivelul “S”-ului penian, la nivelul curburii ischiale sau la baza “osului penian”.
(Fig.3)
Cu toate că urolitiaza este studiată din anul 1844, ea ridică şi astăzi probleme în privinta aspectelor
etiopatogenetice. Din observaţiile de până acum reiese clar faptul că raţiile cu un conţinut crescut de siliciu, acid
oxalic şi fosfaţi sunt litiazogene dar şi apele bogate în săruri alcalino-teroase sau mâloase sunt cauze ale
urolitiazei. Conform Jackson (1975) la pisică se recunoaşte şi etiologia virală.
Indiferent de cauză, problema precipitării diferitelor săruri minerale (calciu,fier,magneziu) în lumenul
unor organe cavitare şi în căile excretoare este destul de gravă. Condiţiile care favorizează declanşarea bolii
litiazice sunt reprezentate de procesele inflamatorii locale, diminuarea peristaltismului organului cavitar,
modificarea pH-ului (alcalinizarea urinei), disfuncţii epiteliale semnalate în metaplasia scvamoasă a uroteliului.
Primele semne de îmbolnăvire constau în anorexie, colici de intensitate mică, atitudine de “animal
nefritic” cu coada ridicată şi agitată continuu, fără să se producă urinarea. Se mai constată tahicardie si tahipnee,
durere la palpaţia abdomenului, sau înroşirea şi cianoza capătului distal al penisului şi uneori, necroza
apendicelui vermiform. Pisicile bolnave prezintă o stare de abatere profundă preferând decubitul.
Consecinţa urolitiazei la cotoi determină obstrucţia uretrei şi insuficienţa urinară acută. Iritaţia locală
generată de calculi iniţiază şi întreţine hemoragia vezicală şi procesele inflamatorii care se pot extinde
determinând nefrita ascendentă şi pielonefrita. (Fig.4) În unele cazuri se produce perforarea vezicii urinare cu
instalarea uroperitoneului şi a peritonitei.
Diagnosticul urolitiazei se pune pe baza semnelor generale, pe datele exploraţiei transrectale şi a palpaţiei
externe, pe datele examenului radiologic, a examenul sedimentar şi pe descoperirea nisipului sau a calculilor.
Evoluţia bolii este în general cronică, recidivantă, animalele din această specie putându-se vindeca uneori
spontan, după eliminarea calculilor (mai ales când sunt mici), după schimbarea regimului alimentar sau a apei de
băut.
La pisici prognosticul este diferit, în funcţie de sex, forma şi mărimea calculilor, prezenţa sau absenţa
complicaţiilor. Totodată acesta poate fi favorabil, rezervat sau grav.

Bibiografie
 H. Barza, S. Ghergariu, N. Hagiu (1992) - Patologie şi clinică medicală veterinară, Chişinău: Ştiinţa
 Jubb, Kennedy and Palmer`s (2007) - Pathology of domestic animals, Volumul 2, Fifth Edition
 M. Donald McGavin, James F. Zachary (2007) - Pathologic basis of veterinary disease, Fourth Edition
 www.lumeanimalelor.ro
FIGURA 1 FIGURA 3
FIGURA 4

FIGURA 2