Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

CAPITOLUL -LP 11

FIZIOPATOLOGIA PROCESELOR DE EXCREŢIE

Cuprins

1. Examenul macroscopic al urinei;

2. Examenul biochimic al urinei cu bandeleta;
3. Examenul microscopic al urinei;
Test de verificare a cunoștințelor – 5 întrebări grilă cu 5 răspunsuri;

1. Examenul macroscopic al urinei

Urina de examinat se recoltează în cursul micţiunii sau prin
cateterismul uretrei cu sonde uretrale (din materiale şi de dimensiuni diferite,
în funcţie de specia de la care se face recoltarea). Cateterismul este practicabil
la toate femelele domestice, de asemenea la cal şi câine.
Urina recoltată se pune într-o eprubetă, iar după o sedimentare timp de
30 minute se observă prezenţa sau absenţa unui depozit la fundul eprubetei;
dacă există un depozit, se va nota aspectul şi culoarea sa. Sedimentul urinar
poate fi:
- tulbure sau purulent – infecţia posibilă;
- floconos sau cristalin – cristale posibile: albe (fosfaţi), roşii (acid uric),
roz (uraţi).
Aspectul şi culoarea lichidului supernatant poate fi:
- clar sau tulbure (stări inflamatoare, catarale);
- roz sau striat de sânge (hematurie):
- galben palid (icteric):
- roşu cafeniu (hemoglobinuric).
Depozitele spontane se vor examina în stare proaspătă.

2. Examenul biochimic al urinei cu bandeleta

Examenul sumar de urină (ESU) reprezintă o investigație biochimică,
rapidă și simplă. ESU ar trebui să facă parte din investigațiile periodice
(anuale) chiar și la animalele aparent sănătoase. În mod deosebit detectarea
semicantitativă a hematuriei și proteinuriei prin ESU oferă informații
importante asupra unor afecținui nefrologice și urologice cu evoluție
subclinică. ESU este indicat la pacienții de mare risc renal.
Pentru ESU se utilizează bandeletele reactive (dipstick). Bandeleta se
comportă ca un etalon, indicând semnificația virajului de culoare a unora
dintre elementele bandeletei. În general cu cât virajul de culoare este mai
intens, cu atât elementul patologic este prezent în cantiate mai mare (astfel,
proteinuria, hematuria, leucocituria sau glucozuria se determină semicantitativ
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

cu +, ++, +++, ++++). Pentru alte elemente, virajul de culoare indică cu

aproximație, o anumită valoare (de ex. a pH-ului, densității urinare).
 pH-ul urinar variază în mod fiziologic, în funcție de tipul de
alimentație (predominant proteică-pH acid sau predominant
vegetariană-pH bazic).
 Densitatea urinară specifică se modifică în IRA, IRC,
nefropatii tubulare sau tubulo-interstițiale.
 Determinarea semicantitativă a proteinuriei, variația de
culoare tinde de la "urme" până la +4. Aceste cifre au valoare
pur orientativă, evaluarea mai exactă realizându-se prin
determinarea cantitativă a proteinuriei. Bandeleta este foarte
sensibilă la prezența albuminei în urină și mai puțin la prezența
globulinelor, hemoglobinei și a lanțurilor ușoare.
 Determinarea prezenței sângelui în urină, se bazează pe
activitatea peroxidazică a hemoglobinei, aceasta catalizând
formarea unui peroxid organic, urmată de oxidarea unei
substanțe conținute în bandeletă.
 Determinarea prezenței nitriților, reprezintă un test
screening pentru bacteriurie. Această reacție se bazează pe
capacitatea bacteriilor gram-negative de a transforma nitrații
urinari în nitriți, reacție ce activează un cromogen.
 Determinarea leucocitelor, se bazează pe capacitatea
esterazelor secretate de către granulocite de a cliva pirol-
aminoacid-esterii, rezultând piroli liberi, care reacționează cu
un cromogen conținut în bandeletă.
 Determinarea glucozei, se bazează pe capacitatea glucoz-
oxidazei de a cataliza formarea de hidrogen peroxid, care
reacționează cu peroxidaza și cu un cromogen conținut în
bandeletă. În absența hiperglicemiei, glucozuria este prezentă
în tubulopatii și în unele afecțiuni renale cronice cu lezare
tubulo-interstițială importantă.
 Cetonuria, este prezentă în cetoacidoza diabetică.
 Urobilinogenul, reprezintă un pigment produs în intestin prin
metabolizarea bilirubinei. O parte este excretat prin fecale,
majoriatatea urobilinogenului fiind însă absorbit și eliminat
prin urină. În icterul obstructiv, bilirubina nu ajunge în intestin
și cantitatea de urobilinogen este redusă; în celelalte forme de
icter, dimpotrivă, urobilinogenul este prezent în cantitate mare
în urină. Sulfonamidele pot determina reacții fals-pozitive.
 Determinarea bilirubinei, se bazează pe reacția cromogenică
a acesteia cu sărurile de diazoniu. În mod normal bilirubina
conjugată nu este prezentă în urină.
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

 se pune câte o picătură de urină pe fiecare pătrățel pe bandeletă

 rezultatul se citește după maxim un minut

3. Examenul microscopic al urinei

Acest examen se practică frecvent pe o picătură de sediment urinar
obţinut prin centrifugare, examinat între lamă şi lamelă. Pentru a uşura
examinarea se poate depune peste picătura de sediment o picătură de albastru
de metilen 1% sau albastru de toluidin, care colorează celulele, paraziţii,
microbii.
Se atrage atenţia că centrifugarea urinei pentru obţinerea
sedimentului se face timp de 5-6 minute la o viteză de 1500-1800
turaţii/minut. O viteză mai mare poate distruge elementele fragile (cilindrii
urinari).
Pentru conservarea urinei, la 50 ml urină se adaugă într-un pahar conic 4
picături formaldehidă 40%. În urina normală şi patologică se pot întâlni sedimente
formate din diferiţi compuşi organici şi minerali, cristalini sau amorfi, constituind
sedimentul neorganizat şi elemente de natură celulară, alcătuind sedimentul
organizat.
 Sediment organizat:

Fig. 1 Celule.

Fig. 2 Cilindri.
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

 Sediment neorganizat:

Fig. 3 Cristale (substanțe anorganice).

Carbonatul de calciu se întâlneşte în urina erbivorelor, în mod

normal, dispariţia sa din urina acestor specii este un fapt patologic. Cristalele
se prezintă ca nişte mici sfere, de multe ori radiate, mai rar sub formă de
straturi concentrice, de haltere, de rozete, de baghete, de tambur etc.

Fig. 4 Cristale de carbonat de calciu.

Oxalatul de calciu, component normal pentru urina calului, este

patologic pentru carnivore, traducând tulburări ale metabolismului glucidic,
fiind evidenţiat în special în diabet. Cristalele se prezintă sub formă de octaedri
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

pătraţi (formă de plic de scrisoare), puternic refrigerenţi. Atipic, se pot întâlni

cristale sub formă de haltere, de biscuiţi, de piramide etc.

Fig. 5 Cristale de oxalați de calciu dihidrat.

Fig. 6 Crsiatele de oxalați de calciu monohidrat.

Sulfatul de calciu (gipsul) se prezintă sub formă de ace incolore,

tablete prismatice alungite sub formă de rozete. Se găseşte în urina
rumegătoarelor, în special după administrarea de purgative saline.
Fosfatul de calciu apare în sedimentul urinelor neutre sau uşor acide,
demonstrând fie tulburări digestive, fie tulburări ale metabolismului mineral
osos (rahitism, osteoporoză, osteomalacie, osteofibroză) apar sub formă de
colţuri. Cristalele de lame, sau de ace la carnivore, de prisme strălucitoare, de
rozetă sau floare de cicoare la oi şi capre.
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

Fig. 7 Cristale de fosfat de calciu.

Fosfatul amoniaco-magnezian (struviți) este uşor de recunoscut în

urinile alcaline, cristalele având forma unor prisme incolore triunghiulare,
pătrate sau hexagonale, asemănătoare cu un capac de coşciug. Din punct de
vedere patologic, trezeşte bănuiala de fermentaţie amoniacală a urinei în
bazinetul renal sau în vezica urinară.

Fig. 8 Cristale fosfat amoniaco-magnezian (struviți)

Sedimentul neorganizat organic din urinile normale poate

cuprinde:
Uraţii. După răcirea urinei la carnivore se întâlnesc uraţii de sodiu
care dau o culoare cărămizie urinei, având formă de grămezi sau şiruri mici.
Uratul de amoniu se prezintă sub forma unor sfere de culoare galben-brună,
intens pigmentate şi care prezintă la periferie prelungiri în formă de ace.
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

Fig. 9 Cristale de urați.

Acidul hipuric, a cărui prezenţă în urină are valoare diagnostică

redusă, se prezintă sub formă de cristale prismatice romboide şi incolore.
Ca sediment neorganizat organic în urinile patologice se pot
întâlni:
Cistina care se prezintă sub forma unor plăci transparente, cu 6 feţe,
incolore. Ea prezintă o formă intermediară prin care sulful trece din albumine în
sulfaţi.

Fig. 10 Cristale de cistină.

Colesterina care apare sub formă de plăci romboidale subţiri:

prezenţa ei în urină marchează existenţa unor tulburări hepatice grave.
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

Fig. 11 Cristale de colesterină.

Leucina şi tirozina. Cristalele de leucină se prezintă sub forme de

sfere mici strălucitoare, cu dungi radiare şi concentrice, iar cele de tirozină se
prezintă sub formă de ace foarte subţiri, adunate în formă de mănunchiuri
duble sau cu aspect de stea. Leucina se întâlneşte ca o consecinţă a
descompunerii substanţelor albuminoide în timpul putrefacţiilor, a
tulburărilor grave hepatice (intoxicaţia cu fosfor), iar prezenţa cristalelor de
tiroxină demonstrează prezenţa putrefacţiei la nivelul tubului digestiei.
Chiar şi la animalele sănătoase, la examenul microscopic al
sedimentului urinar pot fi găsite elemente citologice variabile (epiteliale,
leucocitare) însă foarte rar, 2-3 într-un câmp microscopic. Numărul lor crescut
demonstrează procese patologice. Celulele epiteliale sunt caracteristice
suprafeţei de pe care s-au desprins, putând fi astfel stabilit sediul leziunii
tractusului urinar.

Fig. 12 Cristale de leucină.

 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

Fig. 13 Cristale de tirozină.

A. Celulele epiteliale provin din descvamarea epiteliului tractusului

uro-genital. Se pot întâlni:
a) Celule plate din epiteliul vaginului, de dimensiuni foarte mari şi
cu forme poligonale, cu nuclei mici, puţin cromatofili, uneori complet dispăruţi,
apar în timpul căldurilor fără a demonstra întotdeauna stări patologice.

Fig. 14 Celule din epiteliul vaginal.

b) Celulele epiteliului conductelor urinare sunt de trei feluri, pe

baza lor putându-se aprecia profunzimea alteraţiilor:
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

- din stratul superficial se pot desprinde celule mari late, poligonale cu

unghiuri multiple, cu nucleu mic, slab colorat sau clar, legate sub formă de
placarde. Sunt abundente în cursul congestiei tractusului urinar (uretră şi
vezică), în timp ce celulele epiteliale ale tubilor uriniferi sunt rotunde sau
ovale, pe când cele din bazinet sunt cilindrice sau caudate;
- celulele alungite, asimetrice, inegale la cele două extremităţi adesea
sub formă de rachetă, de fus sau măciucă, de dinte molar, provin din stratul
mijlociu;
- celulele de dimensiuni mici, de formă rotundă sau ovală cu nucleu
mic şi evident provin din stratul profund.
c) Celulele epiteliului renal sunt puţin mai mari decât leucocitele,
rotunde sau poliedrice, cu nucleu bine conturat, mic strălucitor. Datorită
proceselor degenerative citoplasma acestora este adesea granulară. Sunt
prezente în urină în caz de nefrite acute epiteliale, tulbulonefrite, nefroze,
pielonefrite, congestii renale, infarct hemoragic.

Fig. 15 Celule din epiteliul renal.

B. Leucocitele se prezintă, de obicei, sub forma unor elemente celulare

rotunde, cu granulaţii, cu nucleul greu vizibil (piocite). Prezenţa piuriei indică un
catar al căilor urinare (pielita, pielonefrita, uretrita), abcese renale, nefrite
purulente.
C. Hematiile se întâlnesc în sediment sub forma unor formaţiuni
rotunde, cu aspectul unor discuri regulate, slab colorate în galben-verzui şi
lipsite de nucleu. Hematiile intacte pot proveni de la nivelul vezicii urinare sau
al uretrei, pe când cele alterate provin de la rinichi. Hematuria este semnalată
în congestii acute sau cronice, infarct renal, nefroze necrotice, în unele nefrite
acute, de foarte multe ori în pielonefrită, în cistita cronică a rumegătoarelor,
 Fiziopatologia Specială – 11 Fiziopatologia proceselor de excreție

prin acţiunea calculilor urinari, a paraziţilor, a tumorilor şi în special al celor

vezicale, în maladii hemoragipare, leptospiroze, boli infecto-contagioase.
D. Cilindrii urinari apar ca mulaje ale tubilor uriniferi de formă
alungită, cilindrică, bine conturaţi, masa lor prezentând dimensiuni mult mai
mari decât ale elementelor microscopice din care sunt formaţi. După
componenţa şi forma lor, cilindrii pot fi:
a) Cilindrii hialini, constituiţi din albumine coagulate, lungimea lor
fiind cuprinsă între 0,1-0,3 mm, lăţimea 10-50 microni. Se prezintă sub forma
unor benzi cu marginile limitate, palide şi transparente. Apar frecvent în toate
inflamaţiile rinichiului, ca şi în stazele acestuia, asociate întotdeauna cu o
proteinurie.
b) Cilindrii epiteliali, care apar ca formaţii cilindrice arcuite, uşor
spiralate şi chiar ramificaţi. Celulele componente au toate caracterele
epiteliului tubular renal, prezenţa lor demonstrând tulburări congestive renale,
procese degenerative în prima fază a instalării lor sau nefrită acută epitelială
interstiţială, pielonefrită, şi chiar nefrită cronică.
c) Cilindrii granuloşi, asemănători celor epiteliali, doar că elementele
celulare au aspect granular datorită degenerescenţei granulare a celulelor,
contururile fiind mai slabe, abia întrezărite.
d) Cilindrii ceroşi, asemănători celor hialini, transparenţi, gălbui.
Refrigerenţa lor, conturul lor net şi în special tăieturile adânci pe care le
prezintă pe margini îi fac uşor vizibili şi uşor de diferenţiat de cilindrii hialini.
Sunt mai frecvent întâlniţi în nefrita cronică parenchimatoasă şi nefroza grasă.
e) Cilindrii grăsoşi, demonstrează leziunile tubilor contorţi, care
suferă degenerescenţa grasă (în intoxicaţii cu plumb şi arsenic sau în unele
nefrite cronice).
f) Cilindrii leucocitari, formaţi prin îngrămădirea leucocitelor sau
prin infiltraţia cilindrilor hialini sau chiar granuloşi preexistenţi. Denotă
prognostic grav, diagnosticând nefrita purulentă, pielonefrite, pielite.
g) Cilindrii hematici, care au o culoare intermediară între galben-
deschis şi brun, fiind formaţi dintr-o masă compactă de globule roşii, uneori
printre acestea găsindu-se şi un număr mic de leucocite. Au dimensiuni mici şi
sunt prezenţi în congestii renale, în infarcte hemoragice, în nefroze, mai ales
când au în ei şi globule albe.
h) Cilindrii hemoglobinici, care provin din degenerarea cilindrilor
hematici, ori impregnarea cilindrilor hialini cu hemoglobină. Au culoare verde-
gălbuie până la cafenie.
i) Cilindrii mucoşi, fără importanţă patologică, prezenţi în urina
normală de cal. Au aspect de benzi cu un conţinut granulos slab conturat,
impregnaţi adesea cu săruri minerale.
j) Cilindroizii pot apare în iritaţii sau staze sanguine renale, sunt
omogeni, transparenţi, cu striaţiuni longitudinale terminându-se despicaţi sau
retezaţi, seamănă cu cilindrii hialini fiind însă mai lungi.