LUCRARE PRACTICĂ 10

FIZIOPATOLOGIA DIGESTIEI
Cuprins
1.Explorarea funcţiei pancreatice prin dozarea amilazemiei.
2.Explorarea funcţiei biliformatoare a ficatului prin determinarea bilirubinemiei
directe şi indirecte (reacţia van den Bergh).
Test de verificare a cunoștințelor – 5 întrebări grilă cu 5 răspunsuri

1. Explorarea funcţiei pancreatice prin dozarea amilazemiei.

Limita inferioară a acţiunii enzimatice este indicată de ultima eprubetă din serie care
nu prezintă culoarea albastră. Diluţia de ser din această eprubetă indică numărul de unităţi
diastazice pe ml de ser. De exemplu, eprubeta nr.5 reprezintă 16 unităţi diastazice per 1 ml
ser. Diastazemia pe specii 30 minute în unităţi diastazice se prezintă astfel: cabaline 16-32,
taurine 16-32, ovine 8-16, suine 64-128, câine 64-128 (după MARINESCU-DRĂGHICI).
Dozarea amilazei serice ne ajută la precizarea unor disfuncţii pancreatice prin coroborarea lor
cu semnele clinice (bulimie, slăbire progresivă, fecale abundente şi grase, urât mirositoare,
steatoree).
Scopul lucrării. Evidenţierea creşterii nivelului amilazemiei în stări de disfuncţie
pancreatică.
Principiul metodei. Intensitatea activităţii amilazei serice se determină prin metoda
iodometrică, care măsoară concentraţia la care enzima nu mai poate hidroliza amidonul până
la stadiul de dizaharid necolorabil cu iodul, într-un interval de timp dat.
Materiale necesare:
 stativ cu 12 eprubete de hemoliză;
 soluţie de clorură de sodiu 0,9%;
 soluţie de amidon 1‰ în soluţie de clorură de sodiu 9‰; soluţie de iod N/50;
 pipete de 1 ml şi 2 ml.
Tehnica de lucru.
 Într-un stativ se aşează 12 eprubete de hemoliză numerotate de la 1 la 12.
 În prima eprubetă se introduc 2 ml ser, iar în celelalte eprubete câte 1 ml
soluţie de clorură de sodiu 0,9%.
 Din prima eprubetă se ia 1 ml ser şi se trece în eprubeta a doua, se amestecă,
apoi din eprubeta a doua se trece 1 ml în eprubeta următoare.
 Operaţia se repetă în acelaşi mod până la ultima eprubetă, din care se aruncă 1
ml ser diluat. În acest mod se obţine seria de diluţii crescânde de: 1/1, 1/2, 1/4,
1/8, 1/16, 1/32, 1/64,….1/2048.
 Se adaugă în fiecare eprubetă câte 2 ml din soluţia de amidon 1‰, se agită şi
se ţin la termostat la temperatura de 37°C timp de 30 minute.
 După acest interval eprubetele sunt răcite rapid la un curent de apă rece şi apoi
se adaugă în fiecare eprubetă câte 1-3 picături din soluţia de iod N/50.
Rezultatele obţinute. Eprubetele care conţin amidon nehidrolizat prezintă o culoare
albastră, pe când conţinutul eprubetelor în care amidonul a fost hidrolizat se va colora în
roşu-albastru, albastru-violet, roşu-gălbui sau galben.

2. Explorarea funcţiei biliformatoare a ficatului prin determinarea

bilirubinemiei directe şi indirecte (reacţia van den Bergh).
 Reacţia van den Bergh este sensibilă pentru o concentraţie minimă de 1 mg
bilirubină/1000 ml. Circuitele metabolice ale bilirubinei şi ale derivaţilor săi sunt alterate în
afecţiunile hepatice.
În icterul hemolitic (prehepatic) la nivelul SRH are loc o liză intensă a eritrocitelor cu
descompunerea unei cantităţi mari de Hb, încât în compartimentul vascular vom găsi
complexul bilirubină-albumină (bilirubina indirectă) în cantitate crescută. Denumirea de
bilirubină indirectă vine de la faptul că aceasta nu intră în reacţie în mod direct cu reactivul
Ehrlich (bilirubina fiind cuplată cu o albumină) ci în mod indirect, prin intermediul alcoolului
care determină scindarea albuminei de bilirubină (proces care în mod normal are loc la
nivelul hepatocitelor).
La nivelul ficatului se elimină prin bilă o cantitate crescută de bilirubină conjugată
(bilirubină directă), astfel că fecalele sunt intens colorate (hipercolie), iar stercobilinogenul
este mărit etc. În aceste situaţii circuitul enterohepatic este accentuat, se resoarbe activ
urobilinogen, ceea ce va duce la eliminarea sa masivă în urină.
Bilirubina complexată nu poate trece filtrul renal şi de aceea nu apare în urină
(lipseşte bilirubinuria).
În icterul obstructiv (posthepatic, mecanic) producerea de bilirubină în sistemul
reticulo-histiocitar este normală, astfel că bilirubina indirectă din sânge va fi în limite
fiziologice, însă din cauza obstacolului biliar, bilirubina directă produsă în ficat, neputându-se
elimina, va trece în circulaţie unde atinge valori crescute, fiind însoţită de bilirubinurie.
Colereza fiind întreruptă, bila nu va ajunge la nivelul intestinului, deci nici în fecale, care vor
fi decolorate (acolie), iar stercobilinogenul lipseşte.
În icterul hepato-celular (hepatic), producerea de bilirubină în SRH este normală,
totuşi în sânge bilirubina indirectă este crescută datorită deficienţei funcţionale a ficatului.
Conjugarea bilirubinei şi eliminarea ei ulterioară se face defectuos şi incomplet, încât o parte
însemnată din bilirubină este absorbită în plasmă, în care se găseşte crescută valoarea atât a
bilirubinei directe, cât şi a celei indirecte. O parte din bilirubină ajunge în intestin, fecalele
sunt colorate în măsură mai redusă ca în condiţiile fiziologice (hipocolie). Stercobilina din
fecale este scăzută, în schimb în urină vom găsi urobilirogen din circuitul entero-hepatic
(ficatul nefiind capabil să-l transforme) şi bilirubina care a traversat filtrul renal. Pentru
precizarea formei de icter, se vor corobora rezultatele reacţiei van den Bergh cu examenul
materiilor fecale şi a urinii în privinţa prezenţei pigmenţilor biliari astfel:

Icter Reacţia van den Bergh Pigmenţi biliari

bilirubina bilirubină urină fecale
directă indirectă
hemolitic (prehepatic) - + - +
obstructiv (posthepatic) + - + -
hepatocelular (hepatic) + + + +

Scopul lucrării. Punerea în evidenţă a bilirubinei directe şi indirecte din sânge în

bolile icterigene, pentru stabilirea naturii icterului (hemolitic, obstructiv sau hepatocelular)
prin metoda van den Bergh, calitativă şi cantitativă.
Materiale necesare:
 stativ şi eprubete de hemoliză;
 ser sanguin nehemolizat;
 3 pipete de 1 ml; 1 pipetă de 2 ml;
 reactiv Diazo I: 0,5 g acid sulfanilic sunt dizolvate în 100 ml apă distilată iar după
dizolvare se adaugă 1,5 ml acid clorhidric concentrat (D=1,19); r
  eactiv Diazo II: nitrit de sodiu 0,5 g %; clorură de sodiu 0,9 g %;alcool etilic 95˚;
 diazoreactivul Ehrlich care se prepară în momentul întrebuinţării, amestecând 10 ml
soluţie Diazo I cu 0,25 ml solutie Diazo II.
Tehnica de lucru. Se iau 3 eprubete de hemoliză în care se introduc succesiv:
Eprubeta Nr.1 Nr.2 Nr.3
Reactiv bilirubina directă proba martor bilirubina indirectă
Ser sanguin nehemolizat 0,5 ml 0,5 ml 0,5 ml
Reactiv Ehrlich 0,5 ml - 0,5 ml
Clorură de sodiu 0,9% 1,0 ml 1,5 ml -
Alcool 95˚ - - 1,0 ml

Eprubetele se agită şi se lasă în repaus 5 minute, apoi se face aprecierea rezultatelor,

calitativ.
Rezultatele obţinute. Bilirubina dă cu diazoreacticul un produs colorat în roşu-
purpuriu, a cărui intensitate este proporţională cu concentraţia bilirubinei prezente. Apariţia
culorii roşii în eprubeta nr.1 indică prezenţa bilirubinei directe. Apariţia culorii roşii în
eprubeta nr.3 pune în evidenţă bilirubina indirectă. Dacă culoarea roşie a apărut în eprubeta
nr.1 şi în eprubeta nr.3, este prezentă atât bilirubina directă, cât şi cea indirectă. Determinarea
cantitativă se face colorimetric faţă de soluţia de bilirubină care conţine 0,5 mg bilirubină/100
ml. O unitate van den Bergh = 0,50 mg bilirubină/100 ml ser.