DOZAREA BILIRUBINEI
Considerații generale
Bilirubina este o substanță
endogenă, produsă în
macrofagele sistemului
reticulo-endotelial ca rezultat
al degradării hemului, mai
exact a nucleului de
protoporfirina (din diverse
hemoproteine).
Metabolismul
bilirubinei
Etapa splenică - degradarea
hemului în splină cu formarea de
bilirubină indirectă (BI)
Etapa de transport - BI legată de
albumină (în sânge)
Etapa hepatică - absorbția
hepatică a BI și conjugarea cu
acidul glucuronic catalizată de
UDP-glucuronil transferază și
formarea de bilirubină directă
(BD)
Etapa intestinală - transformarea
BD în pigmenți biliari de către
flora intestinală
Etapa de excreție a pigmenților
biliari în urină și scaun
Bilirubina indirectă (BI)
Liposolubilă, formată pre-hepatic prin oxidarea hemului
Transportată la ficat sub forma unui complex hidrosolubil bilirubină-
albumină.
Nu este filtrată de rinichi, deci nu apare în urina persoanelor sănătoase.
BI se poate oxida la biliverdină => potențial antioxidant
BI are și un potențial toxic; excesul conduce la apariția kernicterului.
BI este fotosensibilă – lumina o schimbă într-o formă hidrosolubilă =>
fototerapie
Bilirubina directă (BD)
Hidrosolubilă, formată în ficat prin conjugarea cu acidul
glucuronic, reacție catalizată de UDP-glucuronil transferază
Conjugarea bilirubinei indirecte de ficat reprezintă o modalitate
de detoxifiere.
Bilirubina conjugată este exportată în bilă și transportată prin
căile biliare în intestin unde, sub acțiunea florei intestinale,
suferă o serie de reduceri succesive până la formarea
pigmenților biliari (urobilinogen și stercobilinogen)
Stercobilinogenul și o mică parte a urobilinogenului sunt
excretate în materiile fecale
Cea mai mare parte a urobilinogenului este reabsorbită
intestinal sau eliminată prin urină.
Bilirubina directă (BD)
Bilirubina mono-glucuronid Bilirubina di-glucuronid
Principiul metodei
Acidul sulfanilic cu nitritul de sodiu formează acidul sulfanilic
diazotat (reactiv diazo).
În prezența dimetilsulfoxidului (DMSO), acidul sulfanilic diazotat
reacționează cu toate bilirubinele formând azo-bilirubina.
În absența DMSO, doar bilirubina directă formează azo-bilirubina.
Intensitatea colorației măsurată la 550 nm este direct proporțională
cu concentrația bilirubinei.
Bilirubina indirectă (BI) = Bilirubina totală (BT) - Bilirubina directă (BD)
BI = BT - BD
Mod de lucru
Proba: ser ne-hemolizat
Determinarea Bilirubinei totale:
Se prepară reactivul de lucru, exact înainte de folosire, prin
amestecarea a 5 părți de reactiv R1 cu o parte reactiv R2. Se evită
expunerea directă la lumină.
S (µL) P (µL)
Reactiv 300 300
Standard (S) 20 –
Probă (P) – 20
Se amestecă și se citește absorbanța (A1) după 75 de secunde de
incubare.
Reactiv de lucru 60 (µL) 60 (µL)
Se amestecă și se citește absorbanța A2 după 375 de secunde de
incubare.
Mod de lucru
Calcul:
Bilirubina în mg/dL= [(A2-A1)P/(A2-A1)S] x n
n = concentrația standardului
Factor de conversie: mg/dL × 17,1 = μmol/L
Pentru BD, se repetă protocolul de mai sus dar fără
DMSO.
Valori de referință
BT: 0,3 - 1,1 mg/dL
BD: 0,1 - 0,4 mg/dL
BI: 0,2 - 0,7 mg/dL
VARIAŢII PATOLOGICE
Există trei cauze principale ale tulburărilor metabolismului
bilirubinei:
1. Producție crescută de pigment (bilirubină), care depășește
capacitatea de preluare și excreție a ficatului;
2. Defect de conjugare hepatică (defect de UDP-glucuronil
transferază);
3. Defect de excreție a bilirubinei conjugate din ficat și bilă (prin
leziuni intra-hepatice sau extra-hepatice obstructive).
Valori crescute ale bilirubinei indirecte (BI)
Turnover crescut – prin rata crescută de distrugere a
eritrocitelor
anemii hemolitice (defect enzimatic de G-6-PDH,
siclemia, talasemia etc.)
hematoame
transfuzii incompatibile => hemoliză
anemii megaloblastice- eritropoieza ineficientă
Defect de preluare la nivel hepatic
determinat de unele medicamente
Defect de conjugare a bilirubinei (activitate scăzută
a UDP-glucuronil-transferazei)
icter neonatal
deficit ereditar de enzimă
sindromul Gilbert
sindromul Crigler-Najjar
deficit dobândit de enzimă
Valori crescute ale bilirubinei directe (BD)
Obstrucție intra-hepatică
genetică
sindr. Dubin-Johnson
sindr. Rotor
colestază
leziuni hepatice
Obstrucție extra-hepatică a căilor biliare:
calculi
stricturi
tumori
Obstrucția totală a fluxului biliar => scaune decolorate (lipsește
stercobilina) și urină decolorată (lipsește și urobilinogenul).
Clasificarea icterelor
Icter = colorația în galben a tegumentelor și sclerelor, care apare la
valori ale bilirubinei de peste 2 mg/dl.
1. Icter hemolitic (pre-hepatic)
Cauză - degradarea crescută a hemului => producție de BI peste
capacitatea de conjugare pe unitatea de timp a ficatului (defectul
de glutation, defectul genetic de glucoză-6-fosfat dehidrogenază,
etc.)
Caracteristici:
↑ BI în sânge
Urobilină ↑ în urină și stercobilină ↑ în scaune (urină și scaune
hipercrome)
Bilirubina absentă în urină
Clasificarea icterelor
2. Icter hepato-celular (bifazic)
Cauze:
Deficit de UDP-glucuronil transferaza: ↑ BI
icter neonatal
sindr. Crigler-Najjar
sindr. Gilbert
Obstrucția secreției BD din celula hepatică: ↑↑ BD
sindr. Rotor
sindr. Dubin-Johnson
Disfuncția toxică a ficatului (ex. ciuperci toxice)
Clasificarea icterelor
3. Icter obstructiv
Prin defect de pasaj al BD din celula hepatică în intestin,
situație numită și colestază
Cauze:
Obstrucție intra-hepatică (medicamente)
Obstrucție extra-hepatică (calculi, tumori, etc.)
Caracteristici:
↑ BD în sânge
↓ stercobilinogenului în scaune => ↓ stercobilinei => scaune
acolice
urobilinogenul și urobilina complet absente în urină => urine
decolorate)
Prezența BD și a sărurilor biliare în urină
Nivel plasmatic ↑ de GGT și ALP (enzime de colestază)
