0% au considerat acest document util (0 voturi)
124 vizualizări15 pagini

Dozarea Bilirubinei

Documentul prezintă informații despre bilirubină, inclusiv metabolismul, tipurile de bilirubină, principiile metodei de dozare, variațiile patologice și clasificarea icterelor. Este prezentată o descriere detaliată a metabolismului bilirubinei, a tipurilor de bilirubină și a cauzelor care pot duce la valori crescute.

Încărcat de

Teona
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
0% au considerat acest document util (0 voturi)
124 vizualizări15 pagini

Dozarea Bilirubinei

Documentul prezintă informații despre bilirubină, inclusiv metabolismul, tipurile de bilirubină, principiile metodei de dozare, variațiile patologice și clasificarea icterelor. Este prezentată o descriere detaliată a metabolismului bilirubinei, a tipurilor de bilirubină și a cauzelor care pot duce la valori crescute.

Încărcat de

Teona
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

DOZAREA BILIRUBINEI

Considerații generale

 Bilirubina este o substanță


endogenă, produsă în
macrofagele sistemului
reticulo-endotelial ca rezultat
al degradării hemului, mai
exact a nucleului de
protoporfirina (din diverse
hemoproteine).
Metabolismul
bilirubinei
 Etapa splenică - degradarea
hemului în splină cu formarea de
bilirubină indirectă (BI)
 Etapa de transport - BI legată de
albumină (în sânge)
 Etapa hepatică - absorbția
hepatică a BI și conjugarea cu
acidul glucuronic catalizată de
UDP-glucuronil transferază și
formarea de bilirubină directă
(BD)
 Etapa intestinală - transformarea
BD în pigmenți biliari de către
flora intestinală
 Etapa de excreție a pigmenților
biliari în urină și scaun
Bilirubina indirectă (BI)
 Liposolubilă, formată pre-hepatic prin oxidarea hemului
 Transportată la ficat sub forma unui complex hidrosolubil bilirubină-
albumină.
 Nu este filtrată de rinichi, deci nu apare în urina persoanelor sănătoase.
 BI se poate oxida la biliverdină => potențial antioxidant
 BI are și un potențial toxic; excesul conduce la apariția kernicterului.
 BI este fotosensibilă – lumina o schimbă într-o formă hidrosolubilă =>
fototerapie
Bilirubina directă (BD)

 Hidrosolubilă, formată în ficat prin conjugarea cu acidul


glucuronic, reacție catalizată de UDP-glucuronil transferază
 Conjugarea bilirubinei indirecte de ficat reprezintă o modalitate
de detoxifiere.
 Bilirubina conjugată este exportată în bilă și transportată prin
căile biliare în intestin unde, sub acțiunea florei intestinale,
suferă o serie de reduceri succesive până la formarea
pigmenților biliari (urobilinogen și stercobilinogen)
 Stercobilinogenul și o mică parte a urobilinogenului sunt
excretate în materiile fecale
 Cea mai mare parte a urobilinogenului este reabsorbită
intestinal sau eliminată prin urină.
Bilirubina directă (BD)

Bilirubina mono-glucuronid Bilirubina di-glucuronid


Principiul metodei

 Acidul sulfanilic cu nitritul de sodiu formează acidul sulfanilic


diazotat (reactiv diazo).
 În prezența dimetilsulfoxidului (DMSO), acidul sulfanilic diazotat
reacționează cu toate bilirubinele formând azo-bilirubina.
 În absența DMSO, doar bilirubina directă formează azo-bilirubina.
 Intensitatea colorației măsurată la 550 nm este direct proporțională
cu concentrația bilirubinei.

 Bilirubina indirectă (BI) = Bilirubina totală (BT) - Bilirubina directă (BD)


BI = BT - BD
Mod de lucru
 Proba: ser ne-hemolizat
Determinarea Bilirubinei totale:
 Se prepară reactivul de lucru, exact înainte de folosire, prin
amestecarea a 5 părți de reactiv R1 cu o parte reactiv R2. Se evită
expunerea directă la lumină.
S (µL) P (µL)
Reactiv 300 300
Standard (S) 20 –
Probă (P) – 20

 Se amestecă și se citește absorbanța (A1) după 75 de secunde de


incubare.

Reactiv de lucru 60 (µL) 60 (µL)

 Se amestecă și se citește absorbanța A2 după 375 de secunde de


incubare.
Mod de lucru
 Calcul:
 Bilirubina în mg/dL= [(A2-A1)P/(A2-A1)S] x n
 n = concentrația standardului
 Factor de conversie: mg/dL × 17,1 = μmol/L

 Pentru BD, se repetă protocolul de mai sus dar fără


DMSO.

 Valori de referință
 BT: 0,3 - 1,1 mg/dL
 BD: 0,1 - 0,4 mg/dL
 BI: 0,2 - 0,7 mg/dL
VARIAŢII PATOLOGICE
Există trei cauze principale ale tulburărilor metabolismului
bilirubinei:

1. Producție crescută de pigment (bilirubină), care depășește


capacitatea de preluare și excreție a ficatului;

2. Defect de conjugare hepatică (defect de UDP-glucuronil


transferază);

3. Defect de excreție a bilirubinei conjugate din ficat și bilă (prin


leziuni intra-hepatice sau extra-hepatice obstructive).
Valori crescute ale bilirubinei indirecte (BI)

 Turnover crescut – prin rata crescută de distrugere a


eritrocitelor
 anemii hemolitice (defect enzimatic de G-6-PDH,
siclemia, talasemia etc.)
 hematoame
 transfuzii incompatibile => hemoliză
 anemii megaloblastice- eritropoieza ineficientă

 Defect de preluare la nivel hepatic


 determinat de unele medicamente
 Defect de conjugare a bilirubinei (activitate scăzută
a UDP-glucuronil-transferazei)
 icter neonatal
 deficit ereditar de enzimă
 sindromul Gilbert
 sindromul Crigler-Najjar
 deficit dobândit de enzimă
Valori crescute ale bilirubinei directe (BD)
 Obstrucție intra-hepatică
 genetică
 sindr. Dubin-Johnson
 sindr. Rotor
 colestază
 leziuni hepatice
 Obstrucție extra-hepatică a căilor biliare:
 calculi
 stricturi
 tumori
Obstrucția totală a fluxului biliar => scaune decolorate (lipsește
stercobilina) și urină decolorată (lipsește și urobilinogenul).
Clasificarea icterelor
Icter = colorația în galben a tegumentelor și sclerelor, care apare la
valori ale bilirubinei de peste 2 mg/dl.

1. Icter hemolitic (pre-hepatic)


 Cauză - degradarea crescută a hemului => producție de BI peste
capacitatea de conjugare pe unitatea de timp a ficatului (defectul
de glutation, defectul genetic de glucoză-6-fosfat dehidrogenază,
etc.)
Caracteristici:
 ↑ BI în sânge
 Urobilină ↑ în urină și stercobilină ↑ în scaune (urină și scaune
hipercrome)
 Bilirubina absentă în urină
Clasificarea icterelor
2. Icter hepato-celular (bifazic)
Cauze:
 Deficit de UDP-glucuronil transferaza: ↑ BI
 icter neonatal
 sindr. Crigler-Najjar
 sindr. Gilbert
 Obstrucția secreției BD din celula hepatică: ↑↑ BD
 sindr. Rotor
 sindr. Dubin-Johnson
 Disfuncția toxică a ficatului (ex. ciuperci toxice)
Clasificarea icterelor
3. Icter obstructiv
 Prin defect de pasaj al BD din celula hepatică în intestin,
situație numită și colestază
Cauze:
 Obstrucție intra-hepatică (medicamente)
 Obstrucție extra-hepatică (calculi, tumori, etc.)
Caracteristici:
 ↑ BD în sânge
 ↓ stercobilinogenului în scaune => ↓ stercobilinei => scaune
acolice
 urobilinogenul și urobilina complet absente în urină => urine
decolorate)
 Prezența BD și a sărurilor biliare în urină
 Nivel plasmatic ↑ de GGT și ALP (enzime de colestază)

S-ar putea să vă placă și