Cristaluria si urolitiaza la pisica

Urolitiaza se defineste ca fiind acea afectiune produsa in urma formarii la nivelul aparatului
urinar a unor formatiuni numite uroliti ( lythos= piatra ). Urolitii se formeaza in urma agregarii
cristalelor substantelor organice si/sau anorganice excretate la nivel urinar.Initial apare cristaluria
; in sedimentul urinar pot fi identificate cristale de diferite forme in functie de natura lor chimica.
Acestea pot fi cristale de fosfati amoniaco magnezieni (struviti-fig 2), oxalat de calciu mono sau
dihidrat (fig 1), fosfati de calciu, cistina, urati de amoniu, precum si alte cristale mai rar
intalnite : carbonat de calciu, tirozina, colesterol, bilirubina sau cristale provenite din anumite
medicamente precum sulfamidele.

Urolitiaza la pisica este intalnita atat la femele cat si la masculi, dar se manifesta clinic
preponderent la acestia din urma, datorita particularitatilor anatomice ale aparatului uro-genital.
Uretra masculilor este mai ingusta in portiunea peniana si trece printr-o formatiune osteo-
cartilaginoasa (osul penian) la nivelul careia nu se poate dilata ; prin urmare, la acest nivel
"nisipul" sau calculii formati in vezica urinara au toate sansele sa obstrueze uretra rezultand
blocajul uretral. Acesta duce la imposibilitatea eliminarii urinei care se aduna in cantitati mari in
vezica urinara. Datorita acestui fapt se produce o autointoxicatie, nivelul substantelor rezultate in
urma proceselor metobolice crescand foarte mult la nivel sanguin. Aceasta situatie este o urgenta
care trebuie rezolvata numaidecat prin sondaj sau alte metode , inclusiv cele chirurgicale, in
functie de gravitatea afectiunii sau de caracterul recidivant al acesteia.

La femele, datorita diametrului mai mare si constant al uretrei, "nisipul" se poate elimina mai
usor , patologia fiind de cele mai multe ori benigna, produsa fiind de calculi de dimensiuni mai
mari care raman la nivelul vezicii urinare, fara a inainta pe uretra, rezultand o simptomatologie
specifica unei cistite (inflamarea mucoasei vezicii urinare), produse prin iritatie mecanica. La
femele, blocajul uretral este o raritate extrema.

Cauze:

Asupra cauzelor au fost emise mai multe teorii. Ceea ce este sigur este ca pisica este predispusa
metabolic la aceasta problema. Pe de alta parte pisica are o capacitate ridicata de a concentra
urina, adica de a folosi eficient apa. Acest lucru este usor de dedus si din faptul, binestiut
dealtfel, ca pisicii, de multe ori ii este de ajuns apa din hrana, daca aceasta este umeda, band
rareori apa si cu conditia sa fie proaspata. Se pare ca acest lucru se datoreaza faptului ca pisica a
evoluat ca specie in conditii de clima uscat-desertica, trebuind ca in mare parte sa se limiteze la
continutul de apa din carnea prazii si la putinele surse de apa. Prin urmare, eliminand cantitati
mai scazute de urina aceasta va fi mai concentrata, iar diferitele substante din urina au o tendinta
mai accentuata de cristalizare. Hrana pisicilor are in mod natural o cantitate ridicata de proteine.
Acest lucru face ca marea majoritate a urolitilor sa rezulte in urma cristalizarii metabolitilor
proteinelor. Drept consecinta , cei mai frecventi uroliti sunt struvitii ( fosfatii amoniaco
magnezieni) , principala sursa proteica a pisicii fiind carnea care este bogata atat in proteine cat
si in fosfor.Alte teorii sustin ca factorul principal ar fi infectiile urinare care prin celulariatea
excesiva pe care o produc la nivel urinar, furnizeaza "nuclei de cristalizare" la nivelul urinei.
Adevarul se pare ca este la mijloc. De aceea aceasta afectiune este inclusa in cadrul mai larg al
FLUTD (Feline Lower Urinary Tract Diseases = afectiuni ale tractului urinar inferior la pisica,
intr-o traducere relativa).

Cum recunoastem simptomele urolitiazei?

De multe ori simptomele produse de urolitiaza sunt confundate cu urinarea in scop de "marcare a
teritoriului", sau sunt percepute ca o razbunare perfida. Din pacate, acest lucru face ca
prezentarea la medicul veterinar sa fie oarecum intarziata, de multe ori ajungandu-se in situatia
in care uretra este complet blocata ( in cazul motanilor), starea generala fiind alterata (se
ascunde, refuza hrana, vomita, este apatic). Trebuie retinut ca urinarea in scop de "marcare a
teritoriului" , in cazul masculilor necastrati, se face pe suprafete verticale, motanul urinand din
picioare, cu coada ridicata. In cazul urolitiazei urinarea are loc in pozitie sezand si este insotita
de cele mai multe ori de "vocalize" care denota durere. Aceste simptome sunt date de
discomfortul produs prin iritarea mucoasei vezicii urinare si a celei uretrale de catre "nisip" sau
calculi in momentul urinarii. In momentul blocarii complete pisica incearca in zadar sa urineze,
la nivelul vezicii urinare si al uretrei instalandu-se un spasm accentuat al musculaturii netede,
ceea ce duce la o durere accentuata. Cu cat starea aceasta avanseaza, se instaleaza blocajul renal,
au loc modificari metabolice ( cresterea accelerata a uremiei ) cu efect inhibitor la nivelul
sistemului nervos central. Totodata se instaleaza si epuizarea din cauza eforturilor prelungite de
urinare. Pisica refuza hrana total, vomita si este apatica. Dupa mai mult de 24-36 ore se
instaleaza insuficienta renala acuta.In cazul in care trec mai mult de 48 de ore de la producerea
blocajului uretral au loc modificari ireversibile la nivel renal care pot conduce la moartea
animalului sau , in cazul in care acesta supravietuieste, au ca rezultat instalarea insuficientei
renale cronice.

Cum putem preveni urolitiaza?

De cele mai multe ori alimentatia este cheia metinerii starii de sanatate a tractului urinar; o
alimentatie echilibrata in principii nutritive, cu proteine de calitate ( cu continut echilibrat in
aminoacizi esentiali), evitandu-se alimentatia exclusiv proteica . In ultimul timp, o mare parte din
producatorii de hrana pentru animale au aditivat mancarea pentru pisici cu metionina, un
aminoacid care are proprietatea de a acidifia urina. In felul acesta riscul formarii struvitilor
scade. Pe de alta parte s-a constatat ca incidenta urolitiazei cu oxalati de calciu a crescut
substantial. Personal, nu recomand hrana aditivata cu metionina in cazul pisicior care nu au un
istoric de urolitiaza struvitica. O alimentatie normala, corespunzatoare calitativ este suficienta.
Totodata pisicile trebuiesc incurajate sa bea cat mai multa apa, mai ales in conditile in care nu
mananca decat hrana deshidratata. Putem face acest lucru prin schimbarea cat mai frecventa a
apei, plasarea cat mai multor vase cu apa in diferite incaperi, precum si prin folosirea unor
adapatori speciale, in care apa este recirculata si filtrata, curgand permanent pe o suprafata de
unde pisica este mult mai interesata sa bea, datorita curiozitatii specifice felinelor. In acest fel
este stimulata diureza, rezultand o urina mai diluata cu o tendinta mai scazuta la cristalizare, care
stagneaza mai putin in vezica urinara, antrenand cristalele si "nisipul" in formare.

Cum se trateaza?

In cazul diagnosticarii precoce, inaintea producerii blocajului uretral , se recurge la o medicatie

bazata pe antispastice si antibiotice, insotite de o dieta corespunzatoare, la recomandarea stricta a
medicului veterinar. In cazul in care urolitiaza este produsa de catre struviti, se pot da suplimente
alimentare pe baza de metionina ( de exemplu Uropet-gel) numai daca pisica este hranita in
continuare cu hrana obisnuita, neaditivata cu metionina, monitorizandu-se concomitent pH-ul
urinei. In cazul instalarii blocajului uretral se recurge la deblocarea uretrei prin sondaj. Din
pacate in unele cabinete sondajul este facut fara anestezie, lucru total contraindicat, in acest caz
putandu-se produce leziuni ireversibile ale uretrei. In cazul in care blocajul uretral a fost produs
de nisip sau calculi de dimensiuni mici, de cele mai multe ori este suficient lavajul vezicii urinare
( umplerea cu ser fiziologic si golirea repetata a vezicii urinare ). In cazul blocajului uretral
produs de catre calculi aflati in numar foarte mare in vezica urinara, care nu pot fi dizolvati prin
dieta sau medicatie si care se angajeaza in mod repetat pe traiectul uretral este necesara
stabilizarea initiala a pacientului prin montarea unei sonde, suturarea acesteia la piele si
mentinerea acesteia pana la stabilizarea pacientului, ulterior fiind necesara interventia
chirurgicala in scopul indepartarii calculilor. Momentul interventiei este decis de catre medicul
veterinar. Interventia chirurgicala este deasemenea necesara cand calculii vezicali, desi sunt de
dimensiuni mari si nu se pot angaja pe uretra pentru a o bloca, constituie totusi un factor iritativ
continuu, favorizeaza infectiile urinare cronice si creaza un discomfort major. Ulterior
interventiei chirurgicale se impune un tratament indelungat cu antibiotice si bineinteles, o dieta
adecvata, cu monitorizarea periodica a parametrilor urinei ( sediment, pH, etc.).

Suplimentele nutritive - ce sunt si cum trebuie administrate

Suntem ceea ce mancam. Este o afirmatie care se aplica atat in cazul oamenilor, cat si a
animalelor. Diferenta este ca, daca noi suntem capabili sa ne alegem singuri hrana, pisicile
noastre depind in cea mai mare masura de stapan. Este esential, asadar, sa le oferim hrana
potrivita, care sa le acopere intru totul nevoile nutritionale.

Ce sunt suplimentele nutritive?

Suplimentele nutritive sau alimentare sunt substante extrase din diverse produse vegetale,
animale sau minerale. Ele sunt concepute sa umple golurile din nutritia zilnica; rolul lor este de a
aduce in organism acele substante care lipsesc, fie sunt prezente in cantitate mai mica decat ar
trebui. In general, suplimentele nutritive nu sunt daunatoare organismului pisicii, ci suplinesc o
nevoie a acestuia, dupa cum le spune si numele. Ele trebuie sa vina in completarea alimentelor, si
nu sa le substituie.
Iata care sunt nevoile nutritionale ale pisicilor:
>proteine, din sursele de carne;
>taurina, de asemenea, din carne;
>vitamine, minerale, enzime si acizi grasi;
>apa;`

Pisicile nu au nevoie de carbohidrati, desi in hrana destinata lor se adauga porumb, grau sau orez.
Celelalte ingrediente, cum ar fi liantii, aromele sau colorantii, nu sunt folosite decat pentru a crea
"impresie artistica" asupra stapanului. Deoarece are un continut de grasimi destul de ridicat,
mancarea pentru pisici este in mod deosebit predispusa la oxidare. Hrana umeda din cutii este
protejata atat timp cat este inchisa ermetic, in timp ce hrana uscata are nevoie de antioxidanti
pentru a se conserva. Antioxidantii sunt substante care impiedica degradarea grasimilor si a
ingredientelor lipo-solubile. Daca oxideaza, grasimile capata un gust ranced si isi pierd valoarea
nutritiva. Oricum, ar trebui sa avem grija sa nu depozitam hrana pentru pisici in conditii
necorespunzatoare, adica sa acordam hranei ei aceeasi atentie pe care o acordam si hranei
noastre.

Hrana potrivita "se vede"

Specialistii in nutritie felina sunt de acord ca, din diferite motive, o pisica ar trebui sa primeasca
atat hrana umeda, cat si uscata. Hrana uscata se degradeaza mai greu, deci poate fi lasata fara
probleme in bol, la dispozitia pisicii, care poate manca ori de cate ori simte nevoia. Hrana
umdeda, in schimb, se altereaza usor. Avantajul ei este continutul ridicat de apa, iar multe pisici
nu consuma apa suficenta.

Hrana uscata este benefica pentru dintii si gingiile pisicilor, ajutand la intretinerea lor. Cea mai
buna solutie este sa alegeti un producator de hrana serios, care sa ofere intr-adevar ce este mai
bun pentru pisica voastra, si sa o hraniti cu granule uscate, pe care, eventual, le puteti inmuia
timp de 10 minute in apa, la temperatura de aproximativ 40 grade C. Hrana potrivita "se vede":
blanita este lucioasa, ochii sclipitori, iar mata noastra debordeaza de energie.

Reclama, sufletul comertului

Orice producator va va spune ca suplimentele nutritive sunt esentiale pentru sanatatea pisicii
voastre, dar cat de adevarat este acest lucru? De la banalele pastile cu vitamine si minerale, pana
la tabletele cu extracte de drojdie, spirulina, ficat de cod sau cartilaj de rechin, suplimentele
nutritive pentru pisici promit sa le mentina pe pufoasele noastre in cea mai buna conditie.

De multe ori, stapanii de animale cumpara tot felul de priduse care nu le sunt neaparat necesare
felinelor. Posesorii de pisici sanatoase sunt convinsi ca le pot face si mai sanatoase daca le dau
suplimente. Singurul care se simte mai bine este, insa, proprietarul, din convingerea ca a facut tot
ce i-a stat in putinta pentru binele animalului. Cea mai potrivita dieta pentru o pisica sanatoasa
este cea naturala, asemanatoare cu ceea ce consuma ea in salbaticie.

Nu adaugati suplimente nutritive in hrana piscii in mod haotic. Ati putea sa ii faceti mai mult rau
decat bine. O hrana de calitate pentru pisici contine toate elementele de care pisica are nevoie, iar
excesul este daunator: ingerate intr-o cantitate mai mare decat necesarul, unele substante se pot
dovedi toxice sau pot impiedica asimilarea altora.

"Mai mult " nu inseamna "mai bun"

Hrana este un aspect esential pentru sanatatea oricarei pisicute. Multe probleme de sanatate pot fi
tratate sau eliminate prin intermediul unei diete echilibrate.
Unii stapani au tendinta sa compenseze timpul putin petrecut cu animalul de companie prin
hranirea excesiva. Daca acest lucru se adauga unui stil de viata sedentara, consecintele pot fi
dezastruase.

In mod normal, vom adauga suplimente nutritive in hrana piscii noastre numai daca este absolut
necesar: daca pisica este bolnava sau in convalescenta, daca are o dieta dezechilibrata, daca este
gestanta sau alapteaza. In aceaste cazuri, suplimentele alimentare ar trebui sa-i asigure pisicutei
cantitatea de substante nutritive de care are nevoie. Chiar si asa, daca sunteti nevoiti sa adaugati
suplimente nutritive in hrana pisicii, nu depasiti doza zilnica recomandata, altfel nu veti reusi
decat sa ii dezechilibrati dieta; chiar si suplimentele alimentare pot avea efecte secundare.
Atata timp cat ii oferi pisicutei tatel o dieta echilibrata si sanatoasa, eviti in mare masura cazurile
in care ea va avea nevoie de vitamine sau suplimente.

Daca insa consideri ca pisica ta ar avea nevoie de nutrienti suplimentari, ia in calcul ingredientele
si procesele de productie prin care trec suplimentele alimentare; unele contin numai ingrediente
organice, in timp ce altele pot avea un continut ridicat de substante chimice. Nu cumparati
produse care sunt noi pe piata si nu au inca efecte verificate; nu adaugati niciodata in hrana o
cantitate mai mare decat strictul necesar si nu depozitati produsele la indemana copiilor. Tineti
minte ca o dieta corespunzatoare va va ajuta sa evitati vizitele prea dese la medicul veterinar.

Mituri comune despre pisici

1. Pisicile ar trebui sa nasca cel putin o data inainte de a fi sterilizate (castrate).

Acest lucru nu este adevarat. Pisicile care au nascut o data inainte de a fi sterilizate nu sunt cu
nimic mai fericite din nici un punct de vedere decat cele care nu au fatat niciodata inainte de a fi
castrate. De fapt, pisicile sterilizate sunt mai sanatoase si au eliminat riscul de a dezvolta infectii
uterine capabile sa puna in pericol viata animalutului afectat.

2. Pisicile maidaneze sau metisii sunt intotdeauna mai sanatoase decat cele din rasele pure.

Acest lucru nu este adevarat. Atat pisicile din rasa pura, cat si cele „maidaneze” pot avea o stare
de sanatate subreda. Ambele pot avea boli, dar cu toate acestea, multe dintre pisicile metise nu
prezinta atat de multe maladii genetice ca liniile de pisici din rasele pure.

3. Toate pisicile prefera conservele.

Acest lucru este partial adevarat. Unele pisici intr-adevar prefera conservele, in timp ce altele
sunt innebunite dupa mancarea uscata (crochete).

4. Pisicile nu pot fi dresate.

Acest lucru nu este adevarat. Pisicile sunt foarte istete si pot fi dresate sa faca o multitudine de
trucuri.

5. Pisicilor le plac mancarurile gustoase.

Pisicile au muguri gustativi insuficienti, astfel ca ele isi aleg hrana in principal pe baza mirosului
sau a consistentei acesteia.
6. Pisicile va vor da de stire atunci cand sunt bolnave.

Acest lucru nu este adevarat. De regula, pisicile se pricep foarte bine in a-si ascunde starile de
boala din instinct de supravietuire pentru a nu parea vulnerabile in fata pradatorilor. Deseori, in
momentul in care ele va vor arata ca sunt bolnave, boala sau starea lor este destul de avansata.

7. Pisicile nu au nevoie de un tratament preventiv pentru dirofilarioza (viermele inimii).

Acest lucru nu este adevarat. Pisicile pot contracta aceasta boala si chiar si cele crescute in
interiorul casei. Dirofilarioza este raspandita de tantari care pot intra si in interiorul caminelor
noastre.

8. Pisicile nu trebui invatate sa-si faca necesitatile la litiera – ele stiu acest lucru din nastere.

Intr-adevar, exista un instinct nativ in cazul celor mai multe pisici; cu toate acestea, nu toate
pisicile inteleg notiunea de litiera.

9. Pisicile sunt mai fericite si mai sanatoase atunci cand sunt in aer liber.

Acest lucru nu este neaparat adevarat. Multe pisici sunt fericite atunci cand sunt afara in anumite
momente, in special cand vremea este frumoasa. Cu toate acestea, atunci cand vremea este urata,
ele prefera sa stea in casa. In mod clar, pisicile nu sunt mai sanatoase atunci cand stau in aer
liber. Durata medie de viata a pisicilor crescute strict in aer liber este estimata la aproximativ 1
an; pisicile crescute mixt (atat afara, cat si in casa) traiesc circa 3-6 ani, in timp ce cele crescute
exclusiv in casa pot trai in medie 13-15 ani.

Ce este insuficienta renala cronica ( IRC )

IRC reprezinta o diminuare progresiva si ireversibila a functiilor rinichiului pe o perioada
indelungata de timp. Aceasta diminuare a functiei renale isi are suportul in distrugerea unitatii
functionale de baza a rinichiului - nefronul. IRC devine clinic evidenta abia dupa pierderea a
peste doua treimi din numarul total de nefroni.

In esenta, in cazul Insuficientei Renale Cronice, RINICHIUL isi pierde capacitatea de a

concentra urina si de a recicla apa. La nivelul rinichiului sangele este filtrat si sunt eliminate
diverse toxine prin intermediul diluarii lor in apa. In IRC produsele metabolice secundare nu mai
sunt eliminate eficient, acumulandu-se in cantitati din ce in ce mai mari la nivel sanguin,
rezultand o autointoxicatie. Un rinichi eficient reuseste sa elimine mari cantitati de metaboliti
toxici intr-o cantitate mica de urina (densitatea specifica este aproximativ 1.020-1.030, cu limite
mai largi cuprinse intre 1.015 si 1.050, in functie de starea de hidratare). O scadere a densitatii
urinei, observata in mod constant, chiar si dupa privarea de apa,  indica incapacitatea rinichiului
de a mai folosi eficient apa si de a elimina concomitent metabolitii toxici. Urina va avea un
volum total zilnic mai mare (poliurie) si va fi mai putin concentrata, valorile densitatii ei
situindu-se aproape de cea a plasmei sanguine (1.010). In consecinta apa, fiind eliminata in
cantitati mari, impreuna cu anumiti electroliti, creste concomitent si nevoia de apa , aparand
setea exagerata (polidipsia). Acest tandem de simptome polidipsie-poliurie apare de obicei
primul, fiind uneori trecut cu vederea de catre stapani.

Care sunt cauzele  IRC ?

Factorii care conduc la instalarea IRC sunt multipli si actioneaza de cele mai multe ori
concomitent. Varsta (peste 7 ani), hranirea neadecvata, predispozitia genetica, factori infectiosi,
toxici. In ultima perioada se acorda o mai mare atentie si unor factori cu o actiune mai subtila -
hipertensiunea, dietele acidifiante, hipokalemia (concentratia scazuta de potasiu la nivel
sanguin), infectiile dentare, ca factori contributori in instalarea IRC.

In mare , afectiunile care pot conduce la IRC pot fi impartite in congenitale sau dobandite.

Afectiuni congenitale:

PKD (Polikistic Renal Disease - rinichi polichistic) - afectiune congenitala cel mai des intalnita
la persane sau metisii acestora.

Aplazia renala - lipsa congenitala a unuia sau a ambilor rinichi.

Displazia renala - dezvoltarea congenitala anormala a unuia sau a ambilor rinichi.

Aceste afectiuni duc de obicei la instalarea timpurie a IRC sau chiar a IRA (insuficienta renala
acuta) , in functie de gravitatea lor.

Afectiuni dobandite:

Nefrita interstitiala cronica - inflamarea cronica a tesutului interstitial renal; conduce in timp la

fibroza renala.
Glomerulonefrita autoimuna - este o afectiune dobandita in urma lezionarii glomerulilor renali de
catre complexele antigen-anticorpi

Pielonefrita - infectie bacteriana renala

Neoplazii - de exemplu limfomul

Hidronefroza - produsa prin obstructia cailor de eliminare a urinei din rinichi

Amiloidoza renala - produsa prin acumularea amiloidului in tesutul renal

Peritonita infectioasa felina - o boala virala

Care sunt simptomele insuficientei renale cronice ?

Simptomele IRC pot fi mai mult sau mai putin evidente, in functie de stadiul evolutiv, timpuriu
sau avansat. Intr-o prima faza apar: polidipsia-poliuria, deshidratarea, scaderea in greutate, blana
cu aspect mat, scaderea apetitului sau apetit capricios, apatie

Cu cat avanseaza IRC se instaleaza si simptome mai grave: letargie, depresie, anorexie (refuzul
total al hranei), halitoza uremica (aerul expirat are miros de urina), sialoree (saliva curge din
gura), voma repetata, emaciere (slabire accentuata), convulsii ,coma

Diagnosticul IRC se face prin corelarea simptomelor cu rezultatele analizelor de laborator ale
sangelui si urinei, precum si cu rezultatele altor metode de diagnostic paraclinic.

Parametri sanguini pot fi modificati dupa cum urmeaza:

Uremia - in mod normal acest parametru ar trebui sa se situeze in jurul valorii de 25 mg/dl. In
cazul IRC valorile uremiei sunt frecvent de peste 150-200 sau chiar 300 mg/dl in cazurile
avansate.

Creatinina sanguina - nivelul normal al acestui metabolit la nivel sanguin este de maxim 1.8-2
mg/dl. In cazul IRC valoarea acestuia se mentine constant peste valoarea de 3-4 mg/dl

Fosforul - valorile fosforului vor fi crescute in IRC datorita incapacitatii rinichiului de a-l mai
excreta eficient. Hiperfosfatemia duce in timp la hiperparatiroidism.

Hipokalemia - scaderea valorilor potasiului la nivel sanguin; este consecinta pierderii abilitatii
rinichiului de a reintegra la nivel sanguin potasiul si excretarii exagerate a acestuia

Hematocritul - volumul total de hematii (globule rosii); acesta este scazut (anemie) datorita
faptului ca rinichiul nu mai poate produce eficient eritropoitina, un hormon care stimuleaza
producerea de hematii la nivelul maduvei osoase hematogene.
Densitatea urinei se situeaza constant sub 1.015. Aceasta valoare trebuie corelata cu starea de
hidratare si se urmareste atat in stare normala cat si dupa privarea de apa. Singura, valoarea
densitatii urinei nu este de ajuns pentru a spune ca avem de a face cu IRC, insa corelata cu
valorile crescute ale ureei si creatininei la nivel sanguin capata o valoare  semnificativa in
diagnostic.

Ecografia abdominala poate identifica modificari precum: hiperecogenicitatea tesutului renal

( fibrozare ), micsorarea dimensiunilor renale, aspect neregulat cu deformari de suprafata, grad
slab de diferentiere intre corticala si medulara, modificarea raportului cortico-medular,
hipoecogenicitatea si renomegalia (in cazul limfosarcomului).

Cum se poate trata IRC ?

Un rol important in tratamentul insuficientei renale cronice il are dieta . Aceasta va viza scaderea
cantitatii totale de proteina cu mentinerea unor proteine de calitate, bogate in aminoacizi
esentiali, precum si scaderea continutului in fosfor si sodiu.

Din punct de vedere medical se va urmari rehidratarea si restabilirea echilibrului electrolitic.

Acest scop va fi atins in cazurile mai usoare prin administrarea subcutanata de solutii de
electroliti la intervale regulate de timp, sau in cazurile mai grave prin administrari intravenoase.
In felul acesta metabolitii toxici de la nivel sanguin vor fi diluati si eliminati mai usor.

Ca medicatie se poate recurge la medicamente din categoria antacidelor care impiedica absorbtia
fosforului la nivel intestinal. Balanta fosfor-calciu poate fi mentinuta si prin administrarea de
calcitriol (vitamina D activata). Nivelul sanguin scazut al potasiului poate fi corectat prin
suplimentarea orala a acestuia. Medicatia va viza totodata si corectarea hipertensiunii. Se va
urmari totodata imbunatatirea apetitului prin medicatie specifica (diazepam, oxazepam) si prin
prepararea cat mai atragatoare a hranei (hrana sa fie preincalzita, de consistenta preferata de
pacient).

In cazul diagnosticarii prezentei urolitilor la nivel renal se va combate infectia ascociata cu

prezenta acestora (pielonefrita) prin instituirea unei antibioterapii adecvate pe termen lung.

Trebuie sa fim totusi realisti si sa constientizam faptul ca aceasta afectiune este ireversibila si cu
deznodamant previzibil, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Cu un tratament
adecvat se pot obtine totusi, in functie de stadiul evolutiv in care a fost diagnosticata IRC,  luni
sau ani de viata,  in conditii de calitate a vietii acceptabile.

Se poate preveni insuficienta renala cronica ?

Avandu-se in vedere etiologia complexa a IRC este greu sa prevenim aceasta boala. O dieta
echilibrata, tratarea la timp a afectiunilor obstructive urinare, tratarea corecta a infectiilor
aparatului urinar, depistarea timpurie si tratarea corecta a diabetului , depistarea si tratarea
hipertensiunii - toate acestea joaca un rol important in preventia insuficientei renale cronice.
Diagnosticarea si tratarea timpurie a IRC este definitorie in prelungirea vietii pacientului. De
aceea investigatiile precum examenul clinic periodic, analiza periodica a sangelui si a urinei,
ecografia abdominala sunt determinante in depistarea la timp a IRC.

Intoxicatia cu antigel

Intoxicatia cu etilenglicol este o afectiune care pune in pericol viata animalutului afectat.
Toxicoza cu etilenglicol este un tip de otravire care se produce dupa ingestia de antigel sau alte
lichide ce contin ingredientul etilenglicol. Etilenglicolul in sine nu este toxic, dar este
metabolizat in organismul animal in cateva substante chimice extrem de toxice care sunt
responsabile de efectele sale potential letale. Sursele posibile de etilenglicol din mediu sunt
reprezentate de antigel (cea mai comuna sursa de intoxicatie cu etilenglicol), agentii de racire
pentru aparatele de aer conditionat, lichidele de frana, lichidele schimbatoarelor de caldura din
colectoarele solare si revelatorii utilizati in fotografie.

Simptomele intoxicatiei cu antigel

Simptomele intoxicatiei cu etilenglicol sunt cele de origine nervoasa si cele ale insuficientei
renale severe cu oprirea aproape completa a productiei de urina si ca o regula generala, aceste
simptome nu sunt specifice acestei tulburari. Intoxicatia cu etilenglicol poate fi fatala daca nu
este tratata imediat dupa ingerarea acestuia (in 4-8 ore).
Cainii care hoinaresc pe afara nesupravegheati au mult mai multe sanse sa intre in contact cu
etilenglicolul din antigel care a fost lasat la intamplare. Etilenglicolul are un gust dulce, astfel ca
animalutele noastre de companie il vor consuma cu draga inima. Din pacate, multi proprietari nu
isi dau seama ca animalutele lor au consumat etilenglicol si nu sunt constienti de problema pana
cand animalutul prezinta simptome nespecifice ale insuficientei renale cum ar fi lipsa apetitului,
letargie si varsaturi 2-3 zile mai tarziu. Tratamentul este adesea inutil dupa debutul insuficientei
renale severe.

Doza letala minima pentru caini reprezinta in medie 5 ml/kg corp. Astfel, un pic mai mult de trei
linguri (sau 45 ml) ar putea fi fatale pentru un caine de 10 kg.

Tratamentul

Tratamentul decisiv trebuie initiat cat mai curand posibil dupa consumul de etilenglicol
(respectiv, in cateva ore). Daca sunt tratate corespunzator si cu promptitudine, animalutele de
companie care au consumat etilenglicol nu vor dezvolta insuficienta renala si au o sansa reala de
a supravietui.
Ce ar trebui sa urmariti
• Greata
• Varsaturi
• Cresterea senzatiei de sete
• Letargie
• Incoordonarea precede stadiul comatos
Animalutele de companie se pot comporta ca si cand ar fi intoxicate. Aceste semne se dezvolta
intre 30 minute si 12 ore dupa ingestia etilenglicolului in functie de cantitatea ingerata.

Micoza (dermatofitoza) la pisici

Prezentare generala

Micoza este o infectie fungica contagioasa a pielii, produsa de Microsporum canis. Este
raspandita de la o persoana la alta, de la animal la om sau indirect de la obiectele contaminate
sau sol. Sporii asociati pot trai circa cativa ani in anumite conditii. Micoza afecteaza trei zone:
scalpul, corpul si unghiile.

Micoza este considerata o boala „zoonotica" ceea ce inseamna ca ea poate fi transmisa de la

animal la om.

Exista cateva microorganisme care pot provoca micoze printre care Microsporum canis,
Microsporum gypseum si Tricophyton mentagrophytes.

Micozele sunt, de regula, intalnite la pisicile tinere sau la cele cu parul lung, iar pisicile cu
probleme de piele preexistente sau traumatisme ale acesteia sunt mult mai predispuse. Factorii
predispozanti pot fi reprezentati de situatiile care implica un stres ridicat (adaposturi, etc), bolile
care determina imunodeficienta (cum ar fi virusul leucemiei feline sau virusul imunodeficientei
feline), stresul, alimentatia saraca, cancerul, terapiile cu medicamente imunosupresive, precum si
alte boli si medicamente care suprima sistemul imunitar. Animalele tinere par a fi predispuse.
Unele animalute de companie pot fi rezistente la infectie, in timp ce altele pot ramane purtatoare
fara semne clinice.

Leziunile caracteristice sunt reprezentate de zone circulare cu lipsa de par (alopecie) in diferite
regiuni ale blanii; cu toate acestea, orice modificare a aspectului blanii si/sau a pielii poate fi
suspectata ca fiind asociata micozelor. Pielea afectata, adesea, apare crustoasa si inflamata.
Unele pisici pot suferi dermatopatii severe, in timp ce altele prezinta leziuni minore sau nu au
nicio leziune.

Ce ar trebui sa urmariti

• Zone circulare lipsite de par (alopecie)

• Piele crustoasa si inflamata
• Mancarime (prurit) in anumite cazuri
• Unele pisici pot prezenta o acnee a barbiei, „matreata" generalizata si/sau papule mici care fac
referire la o dermatita miliara
Diagnosticul

Micoza adesea arata similar cu alte boli ale pielii, astfel ca este dificil de diagnosticat numai pe
baza aspectului pielii. Medicul vostru veterinar va porni de la efectuarea unor teste de diagnostic
pentru a confirma prezenta fungilor. Unele dintre aceste teste pot include:

• Testele de laborator care includ o hemoleucograma, un profil biochimic si o analiza de urina

daca suprimarea sistemului imunitar este suspectata ca fiind cauza care sta la baza micozei.
• O cultura fungica pentru a identifica fungul responsabil al micozei.
• Examinarea cu ajutorul lampii Woods. Daca zona este fluorescenta in lumina emisa de lampa,
micoza este suspectata. Cu toate acestea, efectuarea unei culturi este inca puternic recomandata.
O fluorescenta negativa nu exclude micoza, avand in vedere ca unele specii de fungi nu
manifesta fenomenul de fluorescenta.
• Examinarea microscopica a firelor de par.

Tratamentul

Tratamentul micozelor poate fi atat frustrant, cat si costisitor, mai ales daca aveti mai multe
animalute de companie acasa. Tratarea atat a pisicii, cat si a mediului ei ambiant prezinta aceeasi
importanta. La multe dintre pisici, infectia fungica se va rezolva de la sine, spontan, in cateva
luni, dar tratamentul, in general, accelereaza vindecarea si ajuta la reducerea contaminarii
mediului. Cu toate acestea, unele infectii pot persista.

Vaccinurile pentru micoze sunt disponibile, dar sunt utilizate numai in completarea
tratamentului.

• Tratamentul sistemic. Exista mai multe medicamente diferite administrabile pe cale orala
disponibile. Griseofulvina este cel mai frecvent prescrisa si trebuie administrata odata cu hrana.
De asemenea, pisicii voastre i se va monitoriza periodic hemoleucograma pentru a sesiza la timp
vreo eventuala supresie a maduvei osoase (numar scazut de leucocite, hematii si plachete
sangvine), ca reactie adversa la tratament. Daca exista posibilitatea ca pisica sa fie gestanta,
alertati-va medicul veterinar deoarece anumite medicamente pot fi contraindicate in aceasta
situatie. Alte medicamente folosite pentru tratarea micozelor sunt reprezentate de itraconazol,
ketoconazol si lufenuron. Lufenuronul nu trebuie utilizat singur in schema de tratament.
Rezultatele testelor au sugerat o eficacitate discutabila si au demonstrat ca acesta nu este eficient
ca unica modalitate de tratament.
• Tratamentul topic (local). Cremele si sampoanele antifungice sunt importante in reducerea
contaminarii mediului. Tratamentul local, de regula, implica tunderea parului pisicilor afectate si
imersarea acestora in sapun cu sulf sau antiseptice. Terapia locala cu sampon pe baza de
clorhexidina 2% de doua ori pe saptamana urmata de clatire cu o solutie de enilconazol 0,2% s-a
dovedit eficienta in cazul unor animalute.
• Curatarea caminului. Este recomandat ca mediul de viata al animalutului sa fie curatat serios. In
anumite situatii, sporii pot supravietui ani de zile. Lucrurile care nu va sunt necesare vor trebui
distruse sau eliminate. Mediul poate fi curatat cu o solutie 0,5 % de hipoclorit de sodiu (solutie
de inalbire diluata 1:20), care poate fi folosit pentru igienizarea articolelor lavabile.
Ingrijirea la domiciliu si preventia

Acasa, administrati-i pisicii voastre medicatia prescrisa exact intocmai cum va fost recomandata
de catre medicul vostru veterinar. Reveniti pentru controalele periodice ulterioare asa cum v-au
fost recomandate.

Daca apar efecte secundare, detectarea timpurie a acestora poate duce la suprimarea lor.
Efectuarea fungiculturilor periodice este singurul mijloc real de a monitoriza raspunsul la terapie.

Avand in vedere caracterul contagios al micozei la oameni, trebuie sa aveti grija sa va spalati
mainile cu meticulozitate dupa ce manipulati pisica. Indivizii imunocompromisi (cu imunitatea
scazuata) vor trebui sa intre in contact cu animalele cu multa prudenta sau si mai bine, nu ar
trebui sa manipuleze pisica cu micoza pana la recuperarea completa a acesteia.

Ingrijirea riguroasa poate ajuta la prevenirea micozelor. Atunci cand aduceti o noua pisica in
caminul vostru, faceti uz de o perioada de carantina, precum si de un examen fungic pentru a
verifica prezenta fungilor.

De asemenea, puteti initia un tratament preventiv in cazul animalelor expuse.

Otita interna si medie la pisica

Urechile sunt responsabile de preluarea undelor sonore din aer si pentru transportarea acestora
din urma la creier. Aceste unde trec prin canalul auricular pana ajung in contact cu nervii care le
transforma in sunete si le fac auzite.

Prezentare generala

Canalele auriculare sunt divizate in trei sectiuni: parti externe, mijlocii si interne. Canalul
auricular extern se extinde de la exteriorul lobului urechii pana la timpan. Urechea medie incepe
cu timpanul si include oasele si nervii urechii. Urechea interna este cea mai aproape de creier si
contine organele responsabile de mentinerea pozitiei corecte.
Daca urechea interna nu este functionala, animalul se simte ametit, iar creierul nu este capabil sa
determine daca el/ea sta in pozitie patrupedala, se intoarce, sta culcat sau se invarteste. Cea mai
frecventa abnormalitate asociata cu urechea medie si interna este inflamatia, respectiv, otita
medie sau otita interna. Otita este termenul latin care desemneaza inflamatia urechii. Medie sau
interna se refera la partile urechii care sunt inflamate. Otita externa face referire la inflamatia sau
infectia canalului auricular extern.

Inflamatia urechii poate avea numeroase cauze, incluzand bacterii, fungi, ciuperci, paraziti,
obiecte straine, traumatisme, polipi si cancer. Infectiile urechii medii se produc de regula in
asociere cu infectiile urechii externe. Infectiile urechii interne se pot produce secundar ca rezultat
al propagarii infectiei de la nivelul urechii medii, dar se pot dezvolta in urma raspandirii
bacteriilor prin intermediul circulatiei sangvine. In aceste cazuri, este foarte probabil ca infectia
urechii interne sa nu se asocieze cu infectii ale urechii medii sau externe. Din acest motiv,
diagnosticarea si instituirea prompta a tratamentului infectiilor urechii externe pot reduce
semnificativ sansa aparitiei unei infectii a urechii medii si/sau interne. Potrivit studiilor efectuate,
peste 50% din otitele externe cronice progreseaza catre infectii ale urechii medii.

Surditatea este un posibil efect permanent daca otita medie/interna nu este tratata corespunzator.
Semnele inflamatiei urechii medii si interne variaza in functie de care parte a urechii este afectata
si de severitatea infectiei.

Cauze

•    Cea mai comuna cauza a otitei medii/interne este reprezentata de bacterii. Diferiti agenti
bactereni au fost identificati la pacientii cu infectii ale urechii medii/interne.

•    Fungi si levuri sunt cauze frecvente ale infectiilor urechii externe, dar nu sunt la fel de
frecvent intalnite in urechea medie sau interna. Malassezia, Aspergillus si Candida sunt unii
dintre fungii/levurile implicati in infectiile auriculare.

•    Cel mai frecvent intalnit parazit al urechii este acarianul urechii (raia auriculara), care este
deseori asociat cu infectiile urechii medii/interne la pisici.

•    Corpurile straine, de regula, produc leziuni numai uneia dintre urechi, respectiv celei in care
se localizeaza. Aristele (parti componente ale spicelor, firelor de iarba sau ale altor plante) sunt
frecvent cauza otitelor, dar si alte obiecte straine cum ar fi purecii, insectele mici sau plantele
ierboase pot, de asemenea, determina inflamatia urechii medii/interne.

•    Traumele nu sunt o cauza atat de frecventa avand in vedere ca urechea medie si interna sunt
bine protejate de un substrat osos.

•    Polipii pot proveni de la nivelul urechii medii, dar pot inainta prin timpan astfel incat sa poata
fi vizualizati la nivelul canalului auricular extern.

•    Diferitele tipuri de cancere au fost descoperite in urechea medie si interna. In cazul urechii
medii, carcinomul scvamocelular, fibrosarcomul si limfomul sunt cele mai frecvent intalnite. In
ceea ce priveste urechea interna, neurofibrosarcomul, meningiomul si carcinomul sunt unele
dintre cancerele posibil de intalnit la acest nivel.

Ce ar trebui sa urmariti

•  Scuturari din cap

•  Frecarea sau lovirea urechii cu labele
•  Secretie de la nivelul canalului auricular extern
•  Durere atunci cand capul este atins
•  Durere atunci cand gura este deschisa
•  Depresie
•  Pierderea auzului
•  Lipsa poftei de mancare
•  Cap inclinat
•  Mers in manej (in cerc)
•  Inclinare pe o parte
•  Rostogolire
•  Poticnire (mers impiedicat)
•  Varsaturi
•  Miscare continua ritmica si involuntara a globilor oculari (nistagmus)

Diagnosticul

Otita medie si cea interna este de regula diagnosticata pe baza rezultatelor obtinute in urma
examinarii fizice (consultului) si a investigatiei meticuloase a urechii. Avand in vedere ca
majoritatea infectiilor urechii medii/interne apar in urma avansarii infectiei de la nivelul urechii
externe, lavajul si toaletarea temeinica a canalului auricular extern sunt frecvent necesare inainte
de examinarea urechii medii. Descoperirea cauzei exacte a inflamatiei urechii necesita mai multe
teste care pot fi reprezentate de:

•  Hemoleucograma si profilul biochimic pentru a determina starea de sanatate, per ansamblu, al

pacientului

•  Sedarea sau anestezia pentru o examinare meticuloasa avand in vedere ca urechea inflamata
sau infectata poate fi destul de dureroasa

•  Radiografiile craniului si ale bazei urechii, desi nu sunt, de regula, utile pot pune in evidenta
tumorile sau masele de la baza urechii

•  Cultura si examenul citologic al oricarei secretii sau fluid de la nivelul canalului auricular
pentru a determina cauza inflamatiei. Cultura poate detecta cauzele bacteriene si este utila in
determinarea tratamentului adecvat cu antibiotice. Examenul citologic poate detecta paraziti,
fungi, miceti si unele tipuri de cancer.

Unii polipi pot fi diagnosticati in urma examenului clinic. Polipul poate avea baza de insertie in
urechea medie, dar poate inainta prin timpan in urechea externa, nivel la care poate fi vizualizat.
In cazul in care timpanul este bombat, s-ar putea sa fie nevoie sa fie punctionat sau perforat in
scopul de a colecta si analiza fluidul care se regaseste in urechea medie. Aceasta procedura este
cunoscuta ca miringotomie si se efectueaza sub anestezie. Fluidul din urechea interna este
colectat si analizat. Examenul cultural al fluidului ar putea dezvalui prezenta bacteriilor.
Examenul citologic (examenul microscopic al fluidului sau secretiei) poate pune in evidenta
fungi, levuri, paraziti sau celule canceroase.

Tratamentul

Scopul tratamentului in cazul otitei medii sau interne este acela de a inlatura cauza inflamatiei si
de a asigura ventilatie si drenaj. Tratamentele variaza in functie de cauza inflamatiei si pot
include:

 •  Toaletarea (spalarea) initiala a canalului auricular cu solutie calda de ser fiziologic

•  Daca timpanul este intact, o punctie prin timpan pentru a atenua durerea si presiunea, precum
si pentru a drena secretiile (colectiile) de la nivelul urechii interne si medii. Odata ce timpanul
este perforat, se va efectua si lavajul urechii medii. Dupa aceasta procedura, circa 50% din
timpanul pacientului se vindeca. Aceasta procedura este dureroasa si se va realiza sub anestezie.

•  Toaletarea urechii medii dupa perforarea timpanului

•  Inlaturarea oricarui corp strain

•  Antibiotice pe cale orala timp de 3-6 saptamani in cazul infectiilor bacteriene, fungice si
micotice

Medicamentele otice trebuie utilizate cu precautie. Utilizarea medicamentelor otice fara ca

timpanul sa fie intact, poate avea drept consecinta instalarea surditatii permanente sau a semnelor
unei infectii a urechii interne (ameteli, inclinarea capului si varsaturi). De regula, toaletarea
urechii si antibioticele administrate pe cale orala rezolva infectia. In cazul in care inflamatia este
produsa de paraziti, medicamentele otice pot fi necesare.

Daca infectia este rezistenta la tratament sau daca polipii sau cancerul sunt cauza inflamatiei,
interventia chirurgicala se poate dovedi necesara. Interventia chirurgicala este mai probabila in
cazul in care inflamatia a progresat incluzand urechea interna sau daca nu s-a constatat o
imbunatatire a starii animalutului in urma tratamentului conservator. Exista cateva tehnici
chirurgicale ce se pot efectua pentru a trata infectiile urechii medii si/sau pe cele ale urechii
interne. Gravitatea infectiei va impune care dintre acestea va fi aleasa.

Rezectia auriculara laterala

Aceasta tehnica este aleasa daca principala problema este reprezentata de catre un canal auricular
extern care nu se usuca sau care nu se ventileaza in mod adecvat. Infectiile cronice ale urechii
externe pot duce la aparitia infectiilor urechii medii. Prin rezectia unei portiuni din canalul
auricular extern, canalul ramas este mai larg si mai usor de uscat. Aceasta procedura are rolul de
a diminua infectiile urechii externe si in consecinta, pe cele ale urechii medii. De regula,
pacientul nu-si pierde auzul in urma acestei interventii. (Pacientul poate fi deja surd ca urmare a
infectiilor cronice).

Osteotomia laterala a bulei timpanice

Aceasta tehnica implica patrunderea pana la nivelul urechii medii prin intermediul unei incizii pe
partea laterala, la baza urechii si penetrarea prin osul care inconjoara urechea medie. Odata ce s-a
patruns in cavitatea urechii medii, aceasta este spalata si toaletata si un dren este plasat la acest
nivel pana infectia este tinuta sub control. Unele animale pot fi in continuare capabile sa auda in
urma acestei interventii.

Ablatia totala a canalului auricular

Aceasta este cea mai drastica si mai radicala dintre interventiile chirurgicale in urma careia intreg
canalul auricular este inlaturat. Ea este considerata o interventie de salvare si se efectueaza atunci
cand niciun alt tratament nu este eficient. In urma acestei proceduri, pacientul ramane surd.

Ingrijirea la domiciliu si preventia

Nu exista nicio ingrijire la domiciliu pentru otita medie sau otita interna. Consultati-va medicul
veterinar daca animalutul vostru de companie prezinta semne ale infectiei urechii medii sau
interne.

Tratamentul prompt si complet al infectiilor urechii externe poate reduce foarte mult riscul de
dezvoltare a otitei medii si a otitei interne.

Dupa tratament, examenele periodice sunt necesare pentru a reduce riscul aparitiei infectiilor
ulterioare si pentru a va asigura ca infectia curenta raspunde corespunzator la tratament.
Asigurati-va ca conductele auditive, respectiv, canalele auriculare ale animalutului vostru se
mentin curate si uscate

Rinotraheita Infectioasa Felina

Rinotraheita Infectioasa Felina este o boala virala caracterizata prin sindrom febril, debut rapid al
evacuarii secretiilor oculonazale purulente, stomatita necrotica si ulcerativa. Boala este
deasemenea cunoscuta si ca Influenta Felina si Coriza Felina.

Boala are o perioada de incubatie relativ scurta, in schimb perioada de evolutie a bolii este destul
de lunga, ajungand pana la 4 saptamani si peste.

Ca semne clinice apar secretiile nazale, stranutul, la nivel ocular conjunctivita, secretii purulente
si uneori ulcer corneean, la nivelul cavitatii bucale ulcere si hipersalivatie. Rareori prin
complicatii bacteriene poate aparea pneumonia. Febra deasemenea este intalnita frecvent avand
valori constante de 40 grade. Frecvent este intalnita starea de depresie care are o severitate
accentuata.
Virusul infecteaza si se multiplica la nivelul cavitatii nazale, ochilor, sinusurilor, traheei, cavitatii
bucale si tonsilelor determinand inflamatia si sindrom febril. Datorita secretiilor nazale, simtul
mirosului este grav alterat si diminuat determinand si o scadere a apetitului. Aceasta diminuare a
apetitului sau pierderea totala, este periculoasa la toate pisicile, acest lucru este mult mai grav la
pisoi, la care anorexia si deshidratarea pot aparea rapid.

Pisicile trecute prin boala raman purtatoare si eliminatoare de virus pe toata perioada vietii.

Toate felinele domestice sau salbatice sunt susceptibile infectiei. Boala afecteaza in special
pisoii, pisicile aflate in stari de stres sau in medii suprapopulate. Pisoii nascuti din pisicile adulte
infectate si pisicile in varsta sunt cele mai predispuse imbolnavirii.

Sursele de transmitere sunt reprezentate de saliva si secretiile respiratorii ale pisicilor purtatoare
sau cu simptom de boala, virusul fiind transmis prin intermediul stranutului si al tusei. Este o
boala frecvent intalnita in sezonul rece si umed, cu incidenta ridicata in lunile decembrie -
martie.

Trecerea prin boala nu confera o imunitate satisfacatoare astfel ca se pot inregistra reimbolnaviri
in conditiile in care animalul este stresat sau imunodepresat.

Mortalitatea bolii desi intr-un procent mic, este crescuta la pui si la animalele slabite.

Terapia depinde de severitatea si simptomele manifestate. Se va aplica o terapie de sustinere si

simptomatica, mentinerea cailor nazale si a ochilor curate prin indepartarea secretiilor, spalaturi
bucale si a cavitatilor nazale cu solutii ce contin vitaminele A si E. Antibioterapia se utilizeaza
pentru tratarea infectiilor bacteriene secundare.

Asigurati-va ca pisica se alimenteaza si consuma lichide, in caz contrar se pot administra fluide
intravenos sau subcutanat.

Ca preventie a bolii se recomanda evitarea factorilor stresanti, asigurarea conditiilor de

intretinere, igiena si alimentatie, si protejarea pisoilor in cazul unei umiditati crescute si a
tempearaturilor scazute. Ca preventie specifica se va practica imunizarea pisicilor cu vaccinuri
incepand cu varsta de 8-10 saptamani cu rapel la 2-3 saptamani diferenta, apoi anual.

LEPTOSPIROZA

Este o boala infectioasa mai rar intalnita la pisici, posibila la cele care consuma sobolani
si soareci care sunt purtatori de germeni.
 Ea este provocata de bacterii sub forma de filamente in spirala foarte stransa cu
extremitatile indoite sub forma de carlig.

Clinic=boala evolueaza asimptomatic,iar pentru precizarea diagnosticului se apeleaza la

examenele de laborator.

Boala evoleaza cu inapetenta, febra, vomitari si fecale cu strii de sange.Moratalitatea in

cazul acestei boli este de peste 50 % .

Acolo unde boala se confirma animalele vor fi duse imediat la medicul veterinar care va
stabili diagnosticul si masurile care se impun.

TURBAREA (RABIA)

Este produsa de un virus filtrabil care are afinitate si se multiplica numai la nivelul
sistemului nervos.Pisica se contamineaza in urma muscaturii animalelor bolnave sau prin
consumul unor animale purtatoare de virus.

Perioada de incubatie variaza intre 2-4 saptamani si uneori chiar mai mult.

Turbarea are o evolutie acuta si se manifesta prin tulburari nervoase si motorii, pisica
prezentand in unele cazuri o agresivitate pronuntata.Dupa cateva zile urmeaza faza de parazilie a
maxilarului inferior si a membrelor, urmata de moartea animalelor.

Trebuie sa mentionam ca la pisica predomina forma furioasa la peste 80% din cazurile de
boala animalul devenind periculos chiar si pentru stapan.

Aparitia bolii la pisici este insa redusa dar trebuie cunoscuta si prevenita prin vaccinare
antirabica de la varsta de 3 luni.
 In cazul in care pisica s-a infectat, primele simptome care apar sunt mieunatul strident si
permanent, agresivitate pronuntata si chiar atacul persoanelor din jur.Urmeaza apoi convulsii,
rostogoliri, caderi datorita perderii echilibrului si in final paralizia si moartea animalului.

O pisica depistata trebuie dusa imediat la medical veterinar iar daca a Muscat pe cineva
se va tine sub observatie timp de 10 zile pentru a se confirma sau nu diagnosticul.

Daca se observa semne ale turbarii animalul se va sacrifica.

Persoana muscata de o pisica indifferent daca este apparent sanatosa sau nu se va adresa
medicului uman pentru vaccinarea antirabica si se astepta rezultatul diagnosticului stabilit de
medicul veterinar care o va examina.

BOALA LUI AUJESZKY

Aceasta boala este frecventa la porc, poate fi intalnita si la pisici fiind produsa de un virus
din familia herpesviridae.Virusul se localizeaza in special in sistemul nervos central si in
ganglionii limfatici.Pisica se infesteaza pe cale digestiva prin consumul de sobolani si soareci
bolnavi si mai rar prin consumul de carne de porc.

Boala debuteaza brusc cu apatie, salivatie abundenta, lipsa poftei de mancare, cresterea
temperaturii si un miorlait ragusit.In unele cazuri apare o mancarime pronuntata indeosebi in
regiunea capului si a gatului care face ca pisica sa se automutileze.Moartea survine dupa 20-30
de oare de aparitia simptomelor clinice.

Asemanator cu turbarea si in acest caz se instaleza o faza de paralizie a laringelui si

faringelui si salivatie abundenta spumata.
 Pana in prezent nu s-a descoperit nici un medicament eficace pentru tratament, dar se pot
efectua vaccinuri profilactice cu mentiune ca protejarea este de scurta durata.

ENTERITA VIRALA

Boala este frecventa la tineretul felin si afecteaza tractusul digestiv si indeosebi intestinul
subtire.Transmiterea virusului se face de la animalele bonave prin urina, saliva, fecale, etc.

Pisica bolnava de enterita virala prezinta lipsa poftei de mancare, voma repetata,
temperatura ridicata si diaree sanvinolenta, care deshidrateaza organismul.

La descoperirea bolii se vor administra antidiareice, antibiotice si antispastice, dar numai

dupa diagnosticarea precisa facuta de medicul veterinar.

Pentru prevenirea unei astfel de boli se impune vaccinarea pisicii impotriva unei astfel de
viroze, cu repetari anuale, conform indicatiilor specialistului.

IMUNODEFICIENTA FELINA VIRALA

Boala identificata recent in anul 1987.Nu este transmisibila la om, efectele fiind identice
cu cele provocate de s.i.d.a. umana.

Virusul se transmite prin saliva, zgaraieturi, muscaturi ale pisicii purtatoare de virus, dar
numai in cadrul speciei.
 Un animal atins de acesta boala prezinta o scadere ponderala continua, diaree, febra mare,
eczema, gingivite si ulceratii ale mucoasei bucale.

Nu exista tratament pentru aceasta boala, iar in strainatate astfel de cazuri pot fi rezolvate
doar prin eutanasie.

ANEMIA INFECTIOASA FELINA

Virusul se poate transmite prin pureci, insecte, muscaturi sau, la noii produsi, intrauterini
prin circuitul transplacentar.

Animalul infectat este anemic, nu are pofta de mancare, mucoasele aparente sunt icterice,
prezinta instabilitate si are pulsul slab si neregulat.

De asemenea, se manifesta o acuitate auditiva si vizuala redusa.

Se pot administra unele preparate pe baza de fier, care pot ameliora boala la animalele
adulte dar nu si la tineret.

TUBERCULOZA
  

Infectia cu bacilul koch de tip bovin se produce prin consumul de lapte sau de carne de la
bovinele infectate dar se poate intalni si infectia cu bacili de tip uman, datorita contactului foarte
strans cu stapanul.

Boala se manifesta prin apetit capricios, slabire progresiva, deranjamente digestive,

respiratorii si cutanate, ultimele sub forma unor formatiuni nodulare pe cap, gat si torace.

De asemenea sunt frecvente si complicatiile oculare.

Pentru stabilirea exacta a diagnosticului se va apela la examenul bacteriologic facut la o

clinica veterinara sub un control riguros.

Pentru toti crescatorii de pisici se impune a se avea in vedere obligativitatea efectuarii

unor tratamente profilactice ale bolilor infectioase, prin vaccinarea pisicii conform indicatiilor
medicului veterinar, atat pentru protejarea animalului, cat si a omului care vine in contact
permanent cu el.

 PARAZITISMUL CU PURECI

 
 Purecii se pot sesiza mai frecvent in anotimpul calduros si sunt reprezentati de paraziti din ordinul Aphaniptera (vezi
foto), cu corpul turtit lateral si membrele posterioare foarte lungi, care ii ajuta sa efectueze salturi.
 
 O pisica care este gazda pentru pureci se spala tot timpul si cauta sa-i prinda cu gura.De asemenea, pisica se
scarpina permanent, se zgaraie cu ghearele, slabeste, este nervoasa si nelinistita.Pentru a scapa de ei, profilactic se
utilizeaza coliere imbibate cu substante insecticide, care se mentin permanent la nivelul gatului.Curativ se utilizeaza
produsul Frontline, fie sub forma de pipete sau spray-uri.
 
 
 PARAZITISMUL CU CAPUSE
 
 Pisicile pot lua intamplator capusele de pe plante, scanduri, tufisuri, gazon, care se prind de parul sau pielea
acestora.Infestatia cu capuse la pisica este mai frecventa in anii secetosi, cand acesti paraziti se inmultesc extrem de
mult si ataca animalele cu sange cald.
 
 Ele sug sangele pana se umfla ca o aluna, dupa care se desprind singure de pe animal, cad jos si isi reiau ciclul
evolutiv.
 
 Pentru eliminarea capuselor de pe suprafata corpului pisicilor, acestea se vor tampona cu iod, eter sau alcool, iar
capusele se vor desprinde la scurt timp de pe locul unde au fost fixate si apoi se vor distruge.

Cele mai frecvente boli intalnite la pisici

 Pentru a avea o pisica sanatoasa, este foarte important sa fim in permanenta atenti la ea
observandu-i comportamentul. Daca pisicuta noastra nu va raspunde mangaierilor ca altadata, nu
va reactiona la tinutul in brate, asa cum o facea mai inainte, daca va privi in gol sau se va retrage
in colturi, este clar ca acestea pot fi semnele unei boli si este obligatoriu consultul ei la veterinar.

Pentru ca bucuria ce ne-o poate aduce aceste feline gratioase si elegante sa fie deplina,
este obligatoriu ca ele sa fie ingrijite si sanatoase. Daca atunci cand pisica a intrat la noi in casa
se bucura de o sanatate perfecta, ea nu are voie sa aiba mersul sacadat, sa isi piarda echilibru.
Daca acest lucru se intampla, ne vom gandi imediat ca este vorba de o lovitura mai mare, de o
entorsa sau o fractura recenta.

Purcii reprezinta un mare disconfort pentru pisici , care inteapa animalul pentru a se
hrani cu sangele acestuia. Acesti paraziti se dezvolta in mediul inconjurator, din larvele si ouale
depuse de femele si traiesc aproximativ un an in situatia in care nu sunt distrusi. Infectarea
animalului este posibila in anotimpul calduros. Contaminarea masiva a animalului cu purici
poate duce la anemie, datorita cantitatii mari de sange pe care acesti paraziti o ingereaza. Este
foarte important ca locul unde sta animalul sa fie curatat. Un semn ca ar putea fi infectat cu
acesti paraziti este si felul cum isi tine urechile. Daca sunt tinute culcate pe spate sau animalul
scutura din cap, in blana pisicii dunt adapostiti sigur acesti musafiri nepoftiti. Daca totusi pisicta
dumneavoastra a fost contaminata sunt spray-uri la care trebuie sa apelati, la indicatia medicului
veterinar.

Capusele se prind de parul sau pielea pisicilor in general in anii secetosi. Ele pot fi
luate din tufisuri, gazon sau de pe plante. Ele se inmultesc deosebit de repede si se aseaza pe
animalele cu sange cald, sugand sangele pana se umfla ca o aluna, apoi cad de pe animal si isi
reiau ciclul evolutiv. Tamponarea cu iod, eter sau alcool duce la desprinderea capuselor de pe
animal si distrugerea acestora.
 Urolitiza se prezinta sub forma unor formatiuni granulare la nivelul cailor urinare.
Nefritele, cistitele, pielitele precum si staza urinara favorizeaza producerea calculozei. Carenta in
vitamina A si excesul de vitamina D au deasemenea un rol important in formarea calculilor
renali.

Semnele urolitiazei devin evidente atunci cand dimensiunile calculilor produc

compresiuni asupra tesuturilor din jur, hemoragii, tulburari degenerative sau inflamatia
epiteliului renal, a bazinetului, vezicii urinare sau a uretrei. Animalele bolnave sunt triste,
prezinta o atitudine de lumbago, tenesme, oligurie, strangurie sau anurie datorita angiospasmului
renal, hematurie (sange in urina) de obicei terminala, uneori piurie (puroi in urina) si eliminarea
fie de nisip. Diagnosticul urolitiazei se pune pe baza semnelor generale, pe baza palpatiei
externe, pe datele examenului radiologic, pe examenul sedimentului urinar si pe descoperirea
nisipului sau a calculilor urinari. Diagnosticul obliga totodata, la precizarea complicatiilor cu
care de altfel trebuie sa se faca diagnosticul diferential,respectiv: cistita, pielonefrita, nefrita,
retentia urinara, ruptura vezicii urinare. Tratamentul se face strict sub supravegherea medicului
veterinar.

Leptospiroza este o boala infectioasa mai rar intalnita la pisici si evoleaza cu

inapetenta, febra, vomitari si fecale cu urme de sange. Moratalitatea in cazul acestei boli este de
peste 50 % si este posibila la cele care consuma sobolani si soareci care sunt purtatori de
germeni. Tratamentul se face de catre medicul veterinar.

Boala lui Aujeszky debuteaza cu lipsa poftei de mancare, cresterea temperaturii, apatie,
salivatie abundenta si miorlait ragusit. In unele cazuri apare o mancarime pronuntata indeosebi in
regiunea capului si a gatului care face ca pisica sa se automutileze. Moartea survine dupa 20-30
de oare de aparitia simptomelor clinice.
 Enterita virala afecteaza tractul digestiv si in special intestinul subtire. Ea se intalneste
la pisicile tinere si se transmite prin urina, saliva, materii fecale sau se poate lua de la animalele
bolnave. Lipsa pofetei de mancare, diareea, voma, si temperatura ridicata sunt semnele aparitiei
acestei maladii. Tratamentul consta in adminstrarea de antibiotice, antispastice si antidiareice,
sub indrumarea medicului veterinar. Pentru a preveni aparitia acestei boli este recomandata
vaccinarea anuala a animalului.

Imunodeficienta felina virala se transmite prin saliva, zgaraieturi, muscaturi ale pisicii
purtatoare de virus, dar numai in cadrul speciei. Ea nu poate fi transmisa la om. Semnele bolii
sunt:febra mare, diaree, scaderea animalului in greutate, eczeme, gingivite si ulceratii ale
mucoasei bucale. Efectele acestei boli sunt aceleasi cu cele provocate de s.i.d.a. umana. Din
pacate pentru aceasta boala nu se conoaste tratamentul.

Anemia infectioasa acuta se manifesta prin lipsa pofetei de mancare, puls slab si
neregulat, anemie, mucoasele au aspect icteric, animalul prezinta instabilitate si acuitate vizuala
si auditiva reduasa. Virusul se transmite prin insecte, purici, muscaturi de animale bolnave sau
transplacentar. Preparatele pe baza de fier pot fi administrate numai la animalele adulte.

Tuberculoza se manifesta prin scaderea pofetei de mancare, slabire accentuata, diaree,

deranjamente cutanate si respiratorii. Pe gat, cap si torace pot aparea si formatiuni nodulare.
Sunt observate si anumite complicatii oculare. Bacilul koch se poate lua de la alt animal bolnav,
chiar si de la stapanul animalului, daca acesta este contaminat , ori din laptele sau carnea
provenita de la animale bolnave de tuberculoza. Vaccinarea pisicii este necesara atat pentru
protejarea animalului, cat si a omului care vine in contact permanent cu el si aceasta se va face
de catre medicul veterinar.

Infectia cu bacterii se mutliplica in tesut cu cateva zile inaintea aparitiei semnelor

vizibile. Prezenta unei infectii debuteaza prin temperatura, umflaturi locale, durere acuta la
nivelul ranii. Urmeaza formarea pungii de puroi, abccesul propriu zis. Zonele cele mai expuse
sunt zona capului, membrele si gatul. Ranile la pisici sunt provocate cu ajutorul dintilor si
ghearelor.

Cele mai intalnite bacterii in astfel de rani sunt Pasteurella multocida si cele din genul
Streptococcus. Tratamentul infectiilor cu antibiotice, administrate in primele 24 de ore duce la
stoparea infectiei si formarea abccesului care apoi poate fi drenat printr-o mica incizie. Abccesul
se va vindeca in 2-5 zile daca sfatul medicului va fi respectat intocmai.

Toxoplasmoza se datoreaza in general ingestiei de carne contaminata. Toxoplasmoza

apare ca o raceala banala. In anumite cazuri toxoplasma gondii poate forma chisturi pe anumite
organe care pot ramane in stare lenta, fara a afecta organismul. Pentru prevenirea acestei maladii
este necesara curatirea zilnica a locului unde sta pisica, evitarea administrarii de carne cruda sau
a produselor lactate nepasteurizate.Infectiile bacteriene cele mai raspandite sunt datorate unor
bacterii ca streptococul, campylobacterul si stafilococul. Tratamentul se face numai sub
indrumarea medicului specialist.

Giardia mai este numita si diareea calatorilor si este un parazit intestinal. Acestat nu
afecteaza des pisicile din casa. Cele mai dese cazuri de infectie cu giardia apar in locurille in care
apa de consum nu este bine filtrata. Parazitul se instaleaza pe peretele intestinal provocand diaree
animalului. Prezenta chisturilor si diareei este un semn evident ca animalul a contactat giardia.
Giardia apare destul de rar in cazul pisicilor, prezenta chisturilor si a diareei in acelasi timp este
un semn evident ca aceasta exista. Prezenta giardiei se confirma prin analizele de laborator ale
fecalelor. tratamentul consta in administrarea medicamentelor antideparazitare pe o perioada de
5-7 zile, pe cale orala. Transmiterea acestui parazit de la animal la om este posibila si poarta
denumirea generica de zoonoza. E a poate fi prevenita prin respectarea stricta a regulilor de
igiena, precum si prin deparazitarea si vaccinarea periodica a animalului.

Conjunctivita si infectiile cu salmonella, vor fi recunoscute dupa urmatoarele

simptome: inflamatii, faringita, amigdalita si febra.

Rabia sau turbarea cum mai este numita, se pare ca este singura boala de natura virala
care se poate transmite de la pisica la om. E este produsa de un virus filtrabil care are afinitate si
se multiplica numai la nivelul sistemului nervos. Pisica se contamineaza in urma muscaturii
animalelor bolnave sau prin consumul unor animale purtatoare de virus. Perioada de incubatie
variaza intre 2-4 saptamani si uneori chiar mai mult. In urma infectarii pisica poate prezenta o
agresivitate pronuntata chiar si pentru propriul stapan, miauna strident si permanent, urmeaza
apoi convulsii, rostogoliri, caderi, iar dupa cateva zile paralizeaza si moare. Pentru prevenirea
cestei boli se va face vaccinarea antirabica la 3 luni. Orice persoana muscata de o pisica este bine
sa se adreseze medicului veterinar.

Alergia la mancare apare datorita unei hipersensibilitati la un anumit aliment si se

manifesta sub forma unei iritatii la nivelul pielii. Orice aliment fie el :carne de pui, vita sau peste,
oua, cereale, sau alte alte produse, poat fi un alergen pentru pisica dumneavoastra. Importanta
este identificarea alergenului si eliminarea acestuia din alimentatia animalului.

Leucemia se transmite prin muscaturile infectate ale unei pisici purtatoare de virus
leucemic, prin frecarea nasurilor impreuna, transfuzii de sange, perierea reciproca intre pisici,
contact nazal si al gurilor, mancatul si bautul apei din aceleasi vase. Deasemenea leucemia se
mai poate transmite prin saliva, urina, lacrimi, materii fecale provenite de la animale infectate cu
acest virus sau prin intermediul mamei gestante, la pui, 20% din mamele gestante transmitand
aceasta boala puilor inca nenascuti. Transmiterea leucemiei de la pisica la om inca nu a putut fi
demonstrata. Sindromului leucemic este cauza multor decese in randul pisicilor. Cele trei tipuri
de sindrom leucemic sunt: FeLV-A , o forma deosebit de grava care intervine la aproape toate
pisicile infectate si care duce la probleme deosebit de grave din punct de vedere al imunitatii,
FeLV-B, forma ce intervine la aproximativ 50% din pisicile domestice infectate cu virusul
leucemiei, si care cauzeaza tumori si alte probleme necontrolate ale tesuturilor si FeLV-C, forma
ce intervine la aproximativ 1% din pisici, si care cauzeaza, din fericire, doar anemii severe, care
sunt cel putin mai usor de intretinut decat problemele aparute in celelalte doua cazuri. Prezenta
virusului in sange se constata la 2-4 saptamani de la infectare. Boala se instaleaza, de cele mai
multe ori, la pisicile de pana in 6 ani, media de aparitie a leucemiei fiind stabilita la varsta de 3
ani.

Diabetul zaharat poate aparea la orice varsta, dar este intalnit mai frecvent dupa 7 ani
la pisici. Un semn ca animalul dumneavoastra sufera de diabet este si faptul ca bea apa sau
urineaza mai des.

Simptomele diabetului zaharat :tendinta de a bea apa din ce in ce mai des si mai multa,
slabirea organismului in ciuda sporirii cantitatii de alimente.

Diabetului zaharat nu poate fi tratat. Pentru ca animalul sa mai poata fi tinut in viata este
necesar sa-i fie administrata insulina si sa i se administreze un regim strict. .

Un diabet zaharat netratat corespunzator poate duce la complicatii foarte grave cum ar fi
o cataracta ireversibila sau afectiuni nervoase ale membrelor inferioare. Diabetul zaharat netratat
duce la decesul animalului.