GASTROENTEROLOGIA Gastroenterologia este specialitate medicala care se ocupa cu preventia, diagnosticul si tratamentul afectiunilor sistemului digestiv (afectiuni gastrointestinale,

hepatice, colecistice, pancreatice). Afectiuni ale sistemului digestiv Tractul gastrointestinal este format dintr-un tub muscular care incepe la nivelul cavitatii bucale si se continua cu faringele, esofagul, stomacul, intestinul, rectul si anusul.

In sistemul digestiv sunt cuprinse o serie de organe auxiliare pentru ca acesta sa isi poate indeplini activitatile zilnice; astfel, glandele salivare, ficatul, pancreasul si vezica biliara detin functii importante in desfasurarea digestiei. Componentele individuale ale sistemului gastrointestinal sunt: cavitatea bucala, faringele, glandele salivare (parotide, sublinguale si submandibulare), esofag, stomac, intestin subtire, intestin gros, ficat, vezica biliara si pancreas. Principala activitate a tractului gastrointestinal este transformarea alimentelor in nutrienti, care pot fi absorbiti de catre organism pentru a produce energie - atat de necesara in fiecare zi. Digestia propriu zisa a alimentelor are loc in stomac si in intestinul subtire, unde proteinele, grasimile si carbohidratii sunt transformate chimic in molecule, care sunt absorbite prin epiteliul intestinului subtire si intra in circulatie. Intestinul gros joaca un rol important in reabsorbtia excesului de apa. In cele din urma, materiile nedigerate si reziduurile sunt transformate in materii fecale si sunt eliminate din organism. In cazul unei afectiuni gastrointestinale, aceste activitati nu mai sunt indeplinite corespunzator iar pacientii pot prezenta simptome precum: greturi, stari de voma, diaree, constipatie sau ocluzie intestinala. Afectiunile gastrointestinale sunt din cele mai frecvente si este imposibil ca o persoana sa nu sufere de o asemenea afectiune macar o data in viata. Zgomotele hidroaerice produse de stomac si de intestin sunt cunoscute medical prin termenul onomatopeic borborisme sau garguiment intestinal, si acestea nu ar trebuie sa fie un motiv de ingrijorare deoarece indica faptul ca sistemul digestiv lucreaza la standarde normale. De regula, aceste zgomote sunt cauzate de peristaltism miscare de contractie, urmata de o relaxare periodica a musculaturii stomacului si intestinului, care se propaga sub forma de unde si care face ca alimentele sa fie impinse de-a lungul tubului digestiv. Deci, aceste contractii ajuta la eliminarea alimentelor, lichidelor si gazelor din intreg tubul digestiv. Stomacul si intestinul produc zgomote hidroaerice in permanenta, dar trebuie stiut ca dupa masa acestea sunt mult mai intense.

Cu toate ca borborismele sunt absolut normale, uneori acestea pot da nastere unui moment rusinos, si de asemenea, pot semnala existenta unui afectiuni gastrointestinale, mai ales daca sunt insotite de balonari, flatulenta (gaze), crampe si diaree. Cateva afectiuni posibile: - parazitoza intestinala; - ocluzii intestinale; - gastrita (inflamare a mucoasei stomacului); - sindromul de colon iritabil sau sindromul de intestin iritabil afectiune care reuneste colitele si boala Crohn. Sindromul de colon iritabil este cea mai comuna afectiune a tubului digestiv. Printre simptomele acestei afectiuni se regasesc: meteorsimul (balonarile), durerile abdominale dar si schimbarile legate de frecventa scaunelor si de caracteristicile mucusului din scaun.

Eructatia - ragaitul Pentru majoritatea persoanelor, eructatia este primul fenomen care indica prezenta gazelor intestinale. In realitate ragaitul sau eructatia este absolut normala, chiar daca are loc si de 3-4 ori dupa masa. Cu toate ca eructatia poate fi provocata si de persoana insasi din dorinta de a capta atentia si de a arata cat sunt de needucati si de brutali unii, exista si posibilitatea ca acest fenomen sa fie cauzat de consumul ridicat de bauturi carbogazoase, de guma de mestecat sau daca masa este servita in graba. Atat eructatia, cat si gazele intestinale sunt rezultatul unui regim alimentar bogat in fibre, produse lactate, indulcitori artificiali si/sau carbohidrati, mai ales zahar si amidon. Eructatia violenta poate fi unul din simptomele intolerantei la lactoza. Lactaza este enzima necesara eliberarii lactozei in tractul digestiv; daca aceasta enzima lipseste alimentele care contin lactoza nu pot fi digerate adecvat si astfel, apar gazele intestinale. Mai exista posibilitatea ca eructatia sa apara si in urma unor alergii alimentare, sau sa fie unul din simptomele bolii de reflux gastrointestinal afectiune destul de grava care presupune trecerea alimentelor si a acidului gastrointestinal inapoi in esofag. Alte afectiuni care pot fi ascunse in spatele eructatiei: sindromul de colon iritabil, ulcer gastric, afectiuni ale vezicii biliare, litiaza biliara, hernie hiatala sau cancer de colon. Simptome care insotesc eructatiile: - starile de voma; - greturile; - durerea abdominala si schimbari ale frecventei scaunelor; - meteorism (balonari);

- pierdere in greutate; - hematemeza (voma cu sange); - hematochezie. Trebuie mentionat si ca eructatia excesiva insotita de stari de greturi severe si voma pot constitui simptomele premergatoare unui infarct. Flatulenta O persoana intr-o singura zi poate acumula aproximativ 1,7 l de gaze intestinale. Eliminarea frecventa a acestor gaze intestinale este cunoscuta sub denumirea de flatulenta. De regula, gazele intestinale contin: bioxid de carbon, oxigen, nitrogen, hidrogen si uneori metan. Ultimele doua gaze sunt inflamabile si inodore. Din fericire pentru noi, gazele intestinale mirositoare sunt mai mult o exceptie decat o regula. Mirosul greu al gazelor este dat de sulfura, provenita de la alimentele care au un continut ridicat de sulf. Cateva din alimentele care contin o cantitate ridicata de sulf: broccoli, conopida, varza, ouale, usturoiul, ceapa si produsele lactate. Deoarece aceste alimente au un continut ridicat in fibre sau nutrienti nu pot fi eliminate din regimul alimentar zilnic. De asemenea, la formarea gazelor urat mirositoare contribuie si sulfitii adaugati in alimente ca si conservanti. Alimente cu continut ridicat de sulfiti: prune, alimentele coapte, berea, vinul, sucul de mere etc. Gazele intestinale urmate de scaune diareice pot semnala si existenta unei parazitoze intestinale, alergia alimentara sau intoleranta la lactoza. Insa, tot gazele intestinale pot semnala si afectiuni mai grave: litiaza biliara, sindrom de colon iritabil sau de intestin iritabil, cancer esofagian, de colon sau rect. Meteorismul - balonarile si ascita Cresterea in volum a abdomenului descrisa ca si balonare este cel mai frecvent cauzata de excesul de gaz intestinal (termenul medical este meteorism). Acest fenomen poate fi simptomul unor afectiuni, precum: intoleranta la lactoza, constipatie, ocluzia intestinala, sindromul de colon iritabil sau cancer de colon sau stomac. Totodata, trebuie mentionat ca modificarea volumului abdominal poate indica si retinerea de lichid in organism semn cunoscut sub denumirea de edem. Cand lichidul se acumuleaza in cavitatea abdominala - se foloseste termenul de ascita. Edemul este cauzat de consumul ridicat de sare sau de administrarea unor medicamente, precum: anticonceptionalele. Edemul, poate fi simptomul hipertensiunii si poate indica existenta unor dereglari hormonale asociate menstruatiei sau sarcinii. De asemenea, ascita poate constitui simptomul unei afectiuni tiroidiene, afectiuni ale rinichilor sau ciroza. De multe ori se intampla, ca ascita sa fie singurul semn al cancerului ovarian. Scaunele O serie de termeni sunt folositi pentru a descrie reziduurile eliminate de catre organismul uman. Iata numai cativa termeni: materii fecale, excremente sau scaune. Cu toate ca nu este placut sa vorbesti despre materiile fecale, despre cum arata, cum miros, daca plutesc sau nu, ce culoare au, acestea ne pot furniza informatii esentiale legate de starea generala de sanatate. Caracteristicile scaunelor legate de culoare, textura, marine, forma sau cantitate sunt afectate de mai multi factori, printre care si regimul alimentar. Scaun verde Persoanele care au scaunul de culoare verde nu trebuie sa se ingrijoreze deoarece confirma faptul ca persoana respectiva are un regim alimentar bazat de fructe si legume bogate in clorofila (pigmentul verde al plantelor). Totodata, materiile fecale pot avea aceasta culoare si in urma unui tratamentul cu antibiotice, suplimente pe baza de fier, sau pot aparea ca o reactie a laxativelor sau a altor produse medicamentoase. Daca pe langa scaune verzi, pacientul prezinta si stari de voma, acestea pot fi semnele unei infectii gastrointestinale. Scaun portocaliu

Sa observa ca fecalele tind uneori sa aiba culoarea portocalie; poate fi destul de infricosator deoarece te duce cu gandul ca aceasta este cauzata de sange. Fecalele capata culoarea portocalie daca sunt consumate alimente bogate in beta caroten antioxidant care se gaseste in alimente portocalii, cum ar fi: morcovi, mango, cartofii dulci, dovleac sau caise. Acelasi efect poate fi dat si de suplimente pe baza de beta caroten sau consumarea alimentelor care contin colorant rosu. De asemenea, medicamentul Rifampicin, folosit in tratamentul infectiilor bacteriene, in special tuberculoza, poate duce la colorarea in portocaliu a materiilor fecale. Scaun rosu (cu sange) Cu toate ca la prima vedere scaunul de culoare rosie, poate indica prezenta unei afectiuni grave a tractului gastrointestinal, in realitate poate fi numai un semn inofensiv cauzat de consumul ridicat de alimente de coloarea rosie suc de rosii, gelatina rosie, inghetata. Insa, daca in materiile fecale, pe hartia de toaleta sau in vasul de toaleta observi urme sigure de sange, exista toate sansele ca acele sangerari sa fie provocate de hemoroizi sau de fisurile anale sau de alte afectiuni anale si rectale. Aceste leziuni pot aparea inca din copilarie, sau pot fi provocate de constipatii, sex anal sau introducerea unor corpuri straine in anus. Hematochezia este termenul medical pentru prezenta sangelui rosu, nedigerat in materiile fecale. Daca sangele din materiile fecale este mai deschis, mai stralucitor atunci indica prezenta unei afectiuni in partea inferioara a tractului gastrointestinal, mai ales la nivelul colonului. Daca sangele din materiile fecale este de un rosu inchis, spre maro, atunci afectiunea se situeaza in partea superioara a tractului: esofag, stomac si intestin subtire. Hematochezia poate fi si unul din simptomele diverticulitei afectiune destul de dureroasa caracterizata prin iritatie sau infectie la nivelul unui diverticul al colonului sindromul de intestin iritabil (ale simptome ale bolii: diareea, crampe, greturi, pierdere in greutate), polipi colonici sau cancer de colon. Acest simptom poate fi cauzat de infectii intestinale, parazitoze dar poate aparea si ca reactie a unor medicamente, care contin potasiu sau a antibioticelor indicate in tratarea ulceratiilor. Scaune de culoare inchisa (melena) Scaunele foarte inchise la culoare pot fi mult mai sinistre decat cele de culoarea rosie, fiind cauzate de tratamente cu medicamente pe baza de fier, Charocoal (pentru controlarea gazelor intestinale) sau Pepto-Bismol, dar si medicamente care au in compozitie bismut. Dar scaunul inchis la culoare poate fi dat de prezenta sangelui digerat in scaun si este cunoscut sub denumirea de melena. Daca acest fenomen nu dispare, si in plus apar si alte simptome precum: diareea, constipatie, senzatie de foame, pierderi in greutate inexplicabile, oboseala cronica sau stari de voma trebuie mers de urgenta la medic deoarece acestea pot fi simptome ale cancerului de colon si a altor afectiuni gastrointestinale grave. Totodata, trebuie mentionat ca aceste simptome pot fi cauzate de abuzul de alcool si medicamente - aspirina, ibuprofenul, naproxenul, acetaminofenul si alte medicamente nesteroidiene si antiinflamatorii. Melena, de asemenea, poate fi unul din simptomele gastritei - inflamatie a mucoasei stomacului sau a cancerului intr-una din partile superioare ale sistemului gastrointestinal. Scaun galben Ocazional, scaunul de culoarea galbena spre alb poate insemna ca persoana respectiva a consumat o cantitate ridicata de alimente deschise la culoare: orez, cartofi etc. Si persoanele care au facut tratament sau investigatii cu raze X si bariu pot observa ca materiile fecale sunt mult mai deschise la culoare in urmatoarele zile. Medicamentele antiacide, calciul si unele medicamente antidiareice pot avea acelasi efect. Daca, aceste caracteristici ale materiilor fecale persista (afectiune cunoscuta medical sub denumirea de scaun alcoolic) pot indica faptul ca bila nu ajunge in intestin, blocajul indicand prezenta unei tumori sau a unui calcul in ductul biliar sau in pancreas. Scaunul alcoolic poate fi unul din semnele afectiunilor hepatice care implica blocajul ductului biliar, cum ar fi:hepatita, ciroza si cancerul de ficat. Alte posibile semne ale blocajului ductului biliar sunt: urina de culoarea galben inchisa, coloratia galbuie a pielii si ochilor, prurit (mancarimi) si, ocazional, durere.

Scaun plutitor De cele mai multe ori, materiile fecale se scufunda in apa din vasul toaletei, dar uneori acestea plutesc la suprafata. De regula, cauzele acestui fenomen sunt gazele intestinale, de fapt excesul de gaze intestinale mentin scaunul in starea de plutire. Daca gazele sunt cauzate de regimul alimentar, atunci nu exista nici un motiv de ingrijorare, dar daca acestea sunt rezultatul unor afectiuni gastrointestinale, atunci exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de boala celiaca - afectiune care se caracterizeaza prin incapacitatea persoanei de a digera glutenul, care se gaseste mai ales in faina de grau. De asemenea, materiile fecale plutitoare pot fi observate in cazul sindromului de intestin iritabil. Persoanele cu afectiuni ale tractului digestiv, adesea au diaree si scaune plutitoare. Steatoree Daca se observa ca materiile fecale sunt urat mirositoare si contin si grasimi, atunci prezinta primele semne de steatoree - prezenta unei cantitati anormale de grasimi in materiile fecale. Materiile fecale uleioase pot fi unul din simptomele sindromului de colon iritabil sau pot sugera ca regimul alimentar urmat contine prea multe grasimi si/sau ca organismul nu absoarbe corespunzator grasimile. De asemenea, persistenta steatoreei adesea semnaleaza sindromul de malabsorbtie afectiune care se caracterizeaza prin absorbtia insuficienta de catre tractul gastrointestinal a grasimilor dar si a altor nutrienti. Deoarece excesul de grasimi poate fi cauzat de blocarea ductului biliar, steatoreea poate fi, alaturi de scaunele galbene unul din semnele unei afectiuni a vezicii biliare, ficat, pancreas sau cancer. Scaun vascos/lucios Daca materiile fecale par lucioase atunci exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de o alergie alimentara. Ca si in cazul scaunelor ce prezinta o cantitate neobisnuita de grasimi, scaunul lucios este un simptom al unor afectiuni gastrointestinale, cum ar fi: infectii bacteriene, ocluzia intestinala, sindromul de colon iritabil sau intestin iritabil. Scaunele lucioase uneori pot semnala infectia bacteriana a intestinului (shigeloza) sau infectia parazitara (giardioza). In cele din urma, mucusul din materiile fecale poate fi si unul din simptomele afectiunilor rectale, cum ar fi: proctita - inflamatia mucoasei rectale. Scaun subtire Daca se observa ca scaunul s-a micsorat nu este un semn bun, deoarece poate fi unul din simptomele: sindromului de colon iritabil sau intestin iritabil sau poate indica existenta unei ocluzii intestinale - cauzata de aderente, polipi tumori sau cancer. De exemplu, scaunul care are forma si dimensiunea unui creion (sau panglica) este un important semn care avertizeaza asupra riscului aparitiei cancerului de colon. GASTRITELE Gastrita consta in afectiunea mucoasei gastrice reprezentata de procese inflamatorii, degenerative, metaplazice, alergice. Aceste leziuni pot avea o evolutie autolimitanta ducand la cicatrizare sau dimpotriva pot duce la complicatii grave reprezentate in special de hemoragii sau perforatii. Gastritele sunt clasificate, din punct de vedere al evolutiei, in acute si cronice. Din punct de vedere clinic ele pot fi asimptomatice sau insotite de anumite simptome clinice. Acestea uneori pot fi nespecifice, diagnosticul fiind dificil de stabilit, in aceste cazuri impunindu-se investigatii paraclinice precum: endoscopia, examenul histopatologic si investigarea bacteriologica a mucoasei gastrice. Gastrita acuta este cauzata frecvent de ingestia unor medicamente (aspirina, antiinflamatorii gastrita postconsum de AINS), de abuzul de bauturi alcoolice - gastrita etanolica, meselor copioase, condimentelor sau alimentelor dificil de digerat. In unele cazuri se instaleaza secundar ingestiei de substante caustice precum acidul sulfuric, clorhidric, acetic, substante care provoaca rani pe diferite portiuni ale mucoasei gastrice - gastrita acuta postingestionala. In alte cazuri poate fi provocata de refluxul bilei din duoden in stomac, in special dupa anumite interventii chirurgicale la nivelul stomacului ce favorizeaza refluxul bilios.

Gastritele acute pot fi clasificate in: - gastrita acuta simpla; - gastrita acuta coroziva; - gastrita acuta alergica. Evolutia gastritei acute poate fi de scurta durata cu tendinta rapida spre vindecare dupa administrarea tratamentului adecvat sau dupa indepartarea cauzelor. Neglijarea gastritei acute poate duce la cronicizare sau complicatii severe. Gastritele cronice se caracterizeaza prin prezenta unor simptome dispeptice de lunga durata resimtite de bolnav la nivelul abdomenului superior si sensibilitate dureroasa epigastrica moderata. Gastrita cronica are o evolutie indelungata de obicei progresiva si poate duce in timp la atrofia mucoasei gastrice. O complicatie severa a oricarei forme de gastrita este reprezentata de hemoragia de la nivelul mucoasei gastrice, manifestarile clinice fiind diferite in functie de cantitatea sangelui pierdut - de la usoara anemie, la scaune cu sange (melena) si soc hemoragic. Semnele clinice ale gastritei cronice sunt caracterizate prin senzatii de presiune si arsura in epigastru, dureri surde permanente, uneori cu iradieri dorsale ce pot fi influentate mai ales de schimbarea de pozitie sau de miscari. Gastrita cronica de multe ori, este nemanifesta si se descopera intamplator. Unele cercetari medicale au aratat ca numai o treime din adulti au o mucoasa gastrica absolut normala, restul de doua treimi prezentand semne de gastrita. Atunci cand sunt prezente simptomele, acestea sunt reprezentate la debut de dureri epigastrice de intensitate variabila si initial fara ritmicitate, care apar de obicei dupa mese mai condimentate, dupa consumul alimentelor mai acide sau mai greu digerabile, alcool, etc. Durerile sunt insotite de senzatie de balonare, satietate, mai rar apar chiar varsaturi postprandiale. Unii autori sustin ca o gastrita cronica neglijata poate fi urmata de displazie epiteliala cu dezvoltarea ulterioara a unui adenocarcinom. De aceea se recomanda o abordare serioasa a afectiunii si efectuarea in scopul diagnosticarii precoce a unor endoscopii si examinari histologice seriate. Printre cauzele gastritei cronice se mai numara infectia cu Helicobacter Pylori, refluxul biliar, utilizarea pe termen lung a medicamentelor de tip aspirina si auto-imunitatea (boala Biermer). Examenul radiologic poate releva pliuri de mucoasa ingrosata, iar investigatia gastroscopica cu biopsie va stabili diagnosticul de certitudine. Diagnosticul diferential se va face cu alte afectiuni cronice ale abdomenului superior precum ulcerul peptic, hernia diafragmica, esofagita si pancreatita cronica. Exista o varietate de factori capabili sa produca boala: 1) Factori infectiosi: - virali; - bacterieni (toxiinfectii alimentare, enterocolite infectioase); - micotici (candida - cel mai frecvent); 2) Factori chimici: - exogeni (medicamente, substante toxice, alcooli); - endogeni (uremie, acidocetoza). 3) Factori fizici: iradiere; 4) Factori mecanici; 5) Factori alergici (sensibilitate la medicamente); 6) Factori nutritionali (carente proteice, vitaminice, minerale). Gastritele acute apar n urma unor agresiuni ocazionale, iar cele cronice datorita actiunii repetate si prelungite a unora dintre factorii amintiti.

Simptomatologie: dureri n regiunea epigastrica, accentuate dupa mese bogate, balonari postprandiale, gust neplacut, greata, regurgitari, uneori varsaturi si diaree, n gastritele hiperacide creste cantitatea de acid clorhidric. Din stomac, apar arsuri n regiunea epigastrului si pe traiectul esofagului. Frecvent se manifesta printr-o senzatie de arsura in partea superioara a abdomenului numita pirozis, dar poate evolua si fara simptome. Exista numeroase cauze, cele mai frecvente fiind reprezentate de consumul de alcool, anumite medicamente (spre exemplu aspirina, analgeticele, AINS - antiinflamatoarele nesteroidiene, dar si cele steroidiene, pot genera iritatii ale mucoasei gastrice pina la gastrita si uneori complicatii ale acesteia chiar administrate in doze uzuale la cei sensibili), abuzul de cafea, consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinti, infectia cu Helicobacter Pylori, ingurgitarea unor substante caustice, anumite boli infectioase, stresul, etc. La pacientii cu aceasta afectiune se pot constata prin mijloace specifice de investigatie (radiologie si endoscopie), anumite semne de alterare a mucoasei gastrice, precum si semne functionale legate de secretia de acid clorhidric. Tratament Tratamentul gastritei acute se va face in functie de etiologia sa. In cazul unei gastrite acute hiperacide vor fi utilizate pentru tratament medicamente din clasele: - antiacide (amestecuri de substante alcaline cu rol in neutralizarea secretiei acide); - antisecretorii (substante ce au rolul de a inhiba secretia acida actionind asupra receptorilor histaminici; - ranitidina, famotidina, etc. si asupra pompelor de protoni - omeprazolul); - pansamente gastrice (medicamente ce au rolul de a forma la nivelul mucoasei gastrice un film protector ce va ajuta la refacerea acesteia). Cind se va evidentia existenta germenului Helicobacter pilory in mucoasa gastrica se va asocia un tratament antibiotic de eradicare a acestei infectii: amoxicilina asociata cu metronidazol. Cu toate aceste modalitati terapeutice, se va impune regim igienodietetic adecvat de eliminarea a factorilor iritanti gastrici (alcoolul, tutunul, condimentele, etc.). Profilaxie Pentru prevenirea gastritei, exista cateva principii de alimentatie ce pot fi aplicate si adaptate necesitatilor fiecaruia. Este utila eliminarea zaharul si alimentelor cu aditivi sintetici - explozia de cazuri de gastrita din ultimii ani este cauzata in buna masura si de alimentele imbogatite cu E"-uri, intrucat ele pot afecta digestia, favorizeaza (in special zaharul) dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori in stomac, sensibilizeaza, in timp, intreg sistemul digestiv si produc perturbari digestive in lant. Mai ales cei care au predispozitie sau sufera deja de gastrita trebuie sa evite strict zaharul si alimentele cu aditivi sintetici (in primul rand cei pentru gust, aroma si colorantii). Se recomanda renuntarea la consumul de alcool - indiferent de provenienta sau de tarie - acesta alaturi de tutun este marele inamic al stomacului.

Gustul dulce, picant, acru sau amar puternic poate sa declanseze pusee de gastrita printr-un mecanism simplu: stimularea gustativa intensa produce o secretie puternica de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomacul sensibilizat. Fumatul joaca un rol extrem de important in etiologia gastritei si ulcerului - se recomanda renuntarea cit mai rapida la fumat in cazul suferintei gastrice. Boala Biermer Este intalnita mai frecvent la femei decit la barbati si mai ales intre 40 si 55 de ani. Se manifesta ca o anemie severa, macrocitara, neregenerativa. Se poate manifesta de asemenea printr-o macrocitoza izolata. Aceasta afectiune se datoreaza unei atrofii a mucoasei gastrice fundice evidentiata de endoscopie cu biopsii. Atrofia glandelor fundice priveaza organismul de secretia normala a celulelor parietale ducand la lipsa de absorbtie a vitaminei B12 - acest lucru putand fi confirmat de testul Schilling. Lipsa vitaminei B12 ca factor antianemic, va genera tulburari grave la nivelul tuturor tesuturile organismului. Boala debuteaza cu tulburari digestive, care pot preceda cu ani de zile anemia. In timpul anemiei apar trei grupe de simptome: anemice, digestive si neurologice. Sindromul anemic se caracterizeaza prin paloare asociata cu icter, dispnee, palpitatii, astenie. La nivelul membrelor inferioare apar edeme, unghiile fiind adesea sfaramicioase (friabile) si parul uscat. Subfebrilitatea prezentata de unii bolnavi este de origine metabolica si dispare la cateva zile dupa administrarea vitaminei B12. Alte manifestari pot fi varsaturile, diareea si anorexia. ULCERUL GASTRO-DUODENAL Ulcerele peptice sunt leziuni la nivelul mucoasei gastrice (a stomacului) sau a mucoasei intestinului subtire superior (duodenului). Aceste leziuni apar atunci cand secretiile gastrice - care contin acid clorhidric si o enzima numita pepsina - irita si lezeaza mucoasa stomacului. Secretiile gastrice pot afecta si esofagul.

Ulcerele peptice din mucoasa gastrica se numesc ulcere gastrice. Cele care apar in mucoasa duodenala se numesc ulcere duodenale. Cauze Doua din cele mai frecvente cauze de ulcer peptic sunt infectia cu bacteria numita Helicobacter pylori (H. pylori) si abuzul de antiinflamatoare nestroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina. Desi majoritatea oamenilor sunt infectati cu H. pylori, doar cativa vor face boala ulceroasa peptica. Unii factori de risc la o persoana cu H. pylori dau o susceptibilitate crescuta pentru dezvoltarea ulcerului. Acesti factori, unii dintre ei prea putin cunoscuti, includ: - fumatul; - abuzul de alcool; - antecedente de ulcer; - stresul fizic determinat de o boala severa sau accident grav (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie sau interventia chirurgicala).

Majoritatea ulcerelor care nu sunt cauzate de H. pylori sunt date de AINS. AINS sunt prescrise pentru a reduce durerea sau inflamatia in boli cronice (de durata lunga), ca artrita sau durerile de cap (migrenele). Folosite timp de saptamani sau luni de zile, AINS pot afecta mucoasa tractului gastric, ducand la un ulcer sau activand un ulcer deja format. O cauza rara de ulcer peptic este sindromul Zollinger-Ellison. In aceasta afectiune stomacul secreta in exces acid clorhidric, care afecteaza mucoasa gastrica. Stressul psihologic, adaugat la alti factori de risc, poate creste sansele de a dezvolta un ulcer peptic. Factori de risc Urmatorii factori de risc pot creste sansa de a dezvolta un ulcer peptic si pot incetini vindecarea unui ulcer deja existent. Se poate reduce riscul dezvoltarii unui ulcer prin controlul sau eliminarea acestor factori care includ: - folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ca aspirina); - fumatul; - abuzul de alcool. Unii factori necontrolabili pot creste riscul de a dezvolta un ulcer. Acestia includ: - infectia cu H. pylori, care este cea mai frecventa cauza de ulcer; - stressul fizic dat de o boala severa sau traumatism (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie sau interventia chirurgicala); - secretii excesive de acid gastric; - ulcer in antecedentele heredocolaterale (familiare). Consumul de alimente picante sau de cafea sau de cantitati moderate de alcool erau considerate a favoriza dezvoltarea unui ulcer. In prezent, nu se mai iau in considerare. Desi unele alimente sau bauturi nu cresc riscul de a dezvolta un ulcer, ele pot duce la indigestii sau arsuri retrosternale. Acestea trebuie evitate daca nu sunt tolerate. Majoritatea medicilor nu sunt convinsi ca stresul psihologic poate duce la ulcere. Oricum, in combinatie cu alti factori de risc, stresul poate favoriza dezvoltarea unui ulcer peptic. Simptome Simptomatologia este complexa: durere arsuri, varsaturi, flatulenta, diaree sau constipatie, anxietate Sindromul dispeptic dureros respecta periodicitatea sezoniera (primavara si toamna mai ales n ulcerul duodenal, greturile si varsaturile predomina n ulcerul gastric. S-a constatat ca majoritatea ulcerelor se datoreaza n principal secretiei de bila anormala. Simptomele ulcerului peptic variaza si nu sunt esentiale pentru diagnosticul unui ulcer. Unii oameni pot sa nu prezinte simptomatologie. Simptomele unui ulcer, ca dispepsia (senzatie de disconfort digestiv, aparuta dupa mese), pot fi confundate frecvent cu alte afectiuni abdominale, ca refluxul gastro-esofagian (RGE). Simptomele specifice ulcerului sunt: - dureri, sub forma de arsuri sau eroziuni, intre regiunea ombilicala si osul xifoid (portiunea inferioara a sternului, cunoscuta popular de "capul pieptului"). Cateodata durerea iradiaza in spate. Durerea abdominala tine de la cateva minute pana la cateva ore si dispare la administrarea unui antiacid (Maalox, Sucralfat) sau inhibitor al secretiei acide (Omeprazol, Lansoprazol). Simptomatologia este periodica, durerea apare si dispare, perioadele cu simptomatologie alterneaza cu cele fara simptomatologie; - inapetenta (lipsa poftei de mancare) si scaderea in greutate; - balonarile abdominale si greata postprandiala (dupa mese); - voma postprandiala (dupa mese); - scaun negru, ca smoala sau care contine sange rosu-inchis in cazul unui ulcer hemoragic; Simptomele ulcerelor duodenale si gastrice sunt asemanatoare cu exceptia periodicitatii durerii. Durerea din ulcerul duodenal poate apare la cateva ore dupa masa (cand stomacul este gol) si se poate ameliora postprandial. Durerea poate trezi pacientul in timpul noptii. Durerea din ulcerul gastric poate apare la scurt timp dupa masa (cand alimentele sunt inca in stomac). Unele ulcere nu prezinta simptomatologie si sunt cunoscute sub numele de ulcere silentioase. Aproximativ jumatate din toate ulcerele nu prezinta simptomatologie, decat in momentul in care apar

complicatiile. Complicatiile unui ulcer pot fi hemoragia, perforatia, penetratia sau obstructia tractului digestiv. Ulcerele silentioase sunt frecvente la persoanele in varsta, persoanele cu diabet zaharat sau cele care consuma multe antiinflamatoare, cum ar fi Aspirina. Simptomatologia la copii variaza cu varsta: - copilul mic si prescolar se plange de dureri gastrice; - adolescentii au simptome mai apropiate decat cele ale adultilor. Mecanism fiziopatologic Multe dintre persoanele cu ulcer peptic nu merg la medic in momentul in care apare simptomatologia. Simptomatologia lor consta de obicei in perioade cu dureri gastrice care pot alterna cu perioade fara durere. Unele ulcere se pot vindeca fara tratament. Chiar si cu tratament unele, ulcere pot recidiva (reveni). Unii factori, precum fumatul si consumul continuu de antiinflamatoare, pot creste riscul de recurenta a ulcerului. Uneori, ulcerele se soldeaza cu complicatii ca hemoragia, perforatia, penetratia sau obstructia. Complicatiile sunt mai frecvente in ulcerul gastric decat in ulcerul duodenal. Infectia cu H. pylori creste riscul de a dezvolta cancer gastric. Desi acest risc este destul de mic, este esential sa se faca diagnosticul diferential intre ulcerul gastric si cel duodenal pentru un tratament corespunzator. Majoritatea ulcerelor peptice fara complicatii se vindeca, indiferent de cauza. Ulcerele recurente cauzate de reinfectia cu H. pylori sunt rare, cu exceptia zonelor suprapopulate sau cu salubritate necorespunzatoare. Ulcerele recurente de cauza medicamentoasa sunt rare daca administrarea acestor antiinflamatoare este intrerupta. Consult de specialitate In cazul diagnosticarii unui ulcer peptic si aparitia unuia dintre urmatoarele simptome, se recomanda chemarea de urgenta a serviciilor de ambulanta: - simptome care indica un infarct miocardic sau soc; - durere abdominala brusca, puternica sau voma; - senzatie de ameteala sau "cap usor" in special la modificarea pozitiei de la culcat la pozitia in sezut sau in picioare; - sange in voma sau ceva ce seamana cu boabele de cafea (sange partial digerat); - scaun negru, ca smoala sau amestecat cu sange rosu-inchis sau sange maro roscat. Se recomanda consultul medical daca a fost diagnosticat un ulcer gastric si daca: - simptomele sunt persistente sau se accentueaza dupa 10 sau 14 zile de tratament cu antiacide sau inhibitoare ale aciditatii; - pacientul scade in greutate inexplicabil; - greata sau voma frecvente postprandial; - dureri abdominale care trezesc pacientul din somn; - dureri sau dificultati la inghitire (disfagie). Pentru evaluarea simptomelor trebuie consultati: - medicul de familie; - medicul internist; - pediatrul (pentru copii si adolescenti). Daca este nevoie de tratament specializat, se recomanda consultul unui medic specializat in tratamentul bolilor digestive, si anume, medicul gastroenterolog. Daca e nevoie de interventie chirurgicala, se recomanda consultul unui chirurg generalist. Oricum, foarte rar, este nevoie de interventii chirurgicale pentru tratamentul ulcerelor. Daca pacientul nu are nici una din aceste simptome de ugenta prezentate mai sus, poate lua medicamente antiacide sau inhibitoare de acizi fara prescriptie medicala sau alt tratament, cum ar fi modificari ale dietei alimentare si stilului de viata. Daca simptomatologia nu se amelioreaza dupa 10-14 zile, se recomanda consultul medical specializat. Daca simptomatologia dispare dupa tratament, dar revine mai tarziu, se recomanda, de asemenea, consultul medical.

Investigatii Testele necesare pentru diagnosticarea bolii ulceroase peptice depind de simptomatologia pacientului, de antecedente si examenul obiectiv. Daca pacientul este un adult tanar care prezinta simptomatologie pentru prima data, medicul de familie poate sa recomande pentru inceput un tratament bazat pe medicatia simptomatica, antecedentele personale patologice si examenul obiectiv. Un test foarte simplu si des utilizat este testarea pentru infectia cu H. pylori ori de cate ori cineva are simptomatologie asemanatoare bolii ulceroase. Pacientii de peste 45 de ani au nevoie de mai multe teste, deoarece prezinta risc crescut pentru cancer gastric. Desi riscul pentru cancer de stomac este mic, este esential a se face diferenta intre ulcerul gastric si cel duodenal, deoarece un ulcer gastric ce nu raspunde la tratament, poate fi in realitate cancer. Diagnosticul precoce al cancerului gastric este esential pentru succesul tratamentului. Testele aditionale sunt recomandate in special persoanelor peste 45 de ani care prezinta: - simptomatologie de boala ulceroasa pentru prima data; - simptomatologie ce revine dupa sau inainte de terminarea tratamentului; - antecedente heredocolaterale (de familie) de cancer de stomac; - simptome aditionale care pot indica boli mai grave ca de exemplu cancerul de stomac. Acestea pot fi: - sange in scaun: - scadere in greutate mai mult de 10% din greutatea corpului; - anemie; - disfagie (dificultati la inghitire); - icter; - formatiune abdominala palpabila; - anorexie. Investigatii pentru diagnosticarea bolii ulceroase peptice Se folosesc urmatoarele teste pentru o persoana care are ulcer peptic: - radiografia baritata a aparatului digestiv. O examinare radiologica a esofagului si stomacului se poate face pentru diagnosticarea unei boli ulceroase peptice, desi aceasta examinare este folosita mai rar, fiind perimata; - endoscopia, permite medicului sa analizeze interiorul stomacului si duodenului si sa preleveze material bioptic, care poate fi testat pentru H. pylori sau alte afectiuni (cancerul gastric) ale stomacului. Testul pentru hemoragiile oculte ale tubului intestinal poate detecta sangele din scaun, care poate proveni din stomac, datorita ulcerului gastric sau din cauza altor afectiuni grave ca neoplasmul de colon. De unul singur, acest test nu poate diagnostica un ulcer peptic, dar poate detecta daca este hemoragic; - hemoleucograma (HLG) se face pentru evidentierea anemiei care poate fi rezultatul unui ulcer hemoragic. Investigarea infectiei cu H. pylori Multi oameni sunt infectati cu aceasta bacterie, dar majoritatea nu vor prezenta simptome de boala ulceroasa peptica. Din aceste motive testarea pentru H. pylori este recomandata doar persoanelor care: - au ulcer peptic activ sau antecedente heredocolaterale de cancer gastric sau ulcer peptic; - sunt cunoscuti cu antecedente heredocolaterale de cancer gastric sau alte afectiuni, numite limfoame ale tesutului limfoid asociat mucoaselor; - dispepsie de alte cauze - testarea H. pylori poate sa nu ajute cu nimic in cazul unei dispepsii de cauza nonulceroasa; - doresc sa inceapa tratamentul, daca bacteria este identificata. Medicii prefera sa testeze toate persoanele care prezinta simptome ulcer-like. Unii medici recomanda un screening pentru H. pylori inainte de inceperea unui tratament de lunga durata cu AINS. Screeningul si tratamentul pentru infectia cu H. pylori au demonstrat reducerea riscului de a dezvolta ulcer la oamenii, care incep un tratament de lunga durata cu AINS. Orice persoana care are tratament cu AINS trebuie sa discute cu medicul despre riscul existent de a face ulcer in urma unui tratament de lunga durata cu AINS.

Testele pentru H. pylori nu pot diagnostica o boala ulceroasa peptica sau alte boli cu simptomatologie ulcer-like. Aceste teste pot evidentia doar prezenta sau absenta bacteriei. Cele mai frecvente teste folosite pentru evidentierea infectiiei cu H. pylori sunt: - biopsia mucoasei gastrice. In timpul unei endoscopii a tractului digestiv superior, se poate face o biopsie a mucoasei gastrice pentru a testa prezenta H. pylori. O biopsie este modul cel mai bun pentru testarea H. pylori. Aceasta metoda permite, de asemenea, stabilirea diagnosticului diferential cu cancerul gastric. O biopsie este scumpa si necesita o examinare endoscopica mai invaziva decat alte teste folosite pentru detectarea H. pylori; - teste serologice pentru detectarea anticorpilor impotriva H. pylori. Un test serologic este rapid, usor si ieftin. Acest test poate evita efectuarea unei endoscopii superioare. Testul nu poate face diferenta intre o infectie prezenta si una vindecata, deci nu este relevanta pentru determinarea stadiului unei infectii; - testul respirator cu uree. Testul respirator cu uree pentru H. pylori este un test specific. Spre deosebire de testele serice, acest test va detecta doar bacteriile prezente la momentul efectuarii testului. Este un test bun pentru verificarea eficientei tratamentului. Costurile testarii sunt destul de mari; - testarea scaunului pentru antigeni. Aceasta examinare verifica prezenta antigenilor H. pylori in scaun. Poate fi folosita pentru identificarea H. pylori ca si cauza pentru o boala ulceroasa peptica si la verificarea eficientei tratamentului. Unele persoane care au urmat un tratament pentru infectia cu H. pylori, pot avea nevoie de testari de control pentru confirmarea vindecarii complete. Tratament Daca pacientul a fost diagnosticat cu ulcer peptic de cauza bacteriana (Helicobacter pylori), va avea nevoie de un tratament cu antibiotice al caror spectru sa includa H.Pylori (bactericide sau bacteriostatice). Daca ulcerul este datorat utilizarii antiinflamatoarelor nesteroidiene, se incearca oprirea utilizarii lor pe cat posibil. AINS pot incetini sau preveni vindecarea unui ulcer. Medicamentele care reduc cantitatea de acid secretata de stomac sunt folosite pentru tratamentul oricarei forme de boala ulceroasa peptica. Acestea sunt antagonistii receptorilor H si inhibitorii pompei protonice. Modificari ale stilului de viata, renuntarea la fumat, limitarea consumului de cafea si bauturi alcoolice, reducerea stresului pot accelera vindecarea ulcerului si pot preveni recurenta ulcerului. Ulcerele care nu raspund la tratament pot fi ulcere complicate sau pot fi cancere. Se recomanda efectuarea unei endoscopii, verificarea existentei H. pylori sau prelevarea de material pentru o biopsie, pe baza careia se poate verifica existenta unui cancer. Daca ulcerul erodeaza peretele stomacului sau intestinului pana la perforatie in cavitatea abdominala sau daca ulcerul continua sa sangereze in ciuda terapiei, este posibil sa fie nevoie de interventie chirurgicala. Totusi, in prezent, aceste complicatii sunt rare. Majoritatea cazurilor de boala ulceroasa peptica sunt cauzate de o infectie cu H. pylori sau utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Medicamentele care inhiba secretia de acid gastric sunt recomandate pentru toate formele de boala ulceroasa peptica. Daca se identifica prezenta H. pylori sunt utilizate antibioticele care au actiune asupra acestor bacterii, in combinatie cu alte medicamente. Medicamentele eliberate fara prescriptie medicala si unele modificari la stilul de viata, pot ajuta, de asemenea, la accelererea vindecarii unui ulcer si pot reduce riscul de recurente. Deoarece tratamentul farmacologic administrat in bolile ulceroase peptice este atat de eficient, interventia chirurgicala este aplicata rar in tratamentul bolii ulceroase peptice. In general, tratamentul chirurgical este rezervat oamenilor care fac complicatii ale ulcerului, care pot fi fatale, ca hemoragia severa, perforatia, obstructia. In unele cazuri, chiar si aceste complicatii pot fi tratate fara interventie chirurgicala. Tratamentul initial depinde de cauza ulcerului. Infectia cu H. pylori. Tratamentul recomandat pentru distrugerea H. pylori include asocierea a doua antibiotice cu un inhibitor al pompei de protoni sau cu un preparat din bismut coloidal. Eliminarea bacteriei accelereaza vindecarea unui ulcer si previne reaparitia lui. Este esential sa se administreze combinatia corecta de antibiotice pentru eradicarea bacteriei. Daca bacteria nu este eliminata de antibioticele folosite, aceasta poate obtine rezistenta mai tarziu (este mai dificil de distrus).

AINS. Se incearca stoparea tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene. In unele cazuri, sunt inlocuite cu alte antiinflamatoare cu risc scazut de a produce ulcere. Daca pacientul trebuie sa continue tratamentul cu antiinflamatoare, se pot asocia cu alte medicamente folosite pentru protectia stomacului. Hipersecretia acida a stomacului. Inhibitorii secretiei acide sunt folositi frecvent in tratamentul ulcerului peptic de cauze hipersecretorii (in care stomacul are o secretie exagerata de acid gastric). Medicul va face si alte teste pentru determinarea altor cauze de ulcer. Cauze necunoscute. Daca nu se identifica nici o cauza (ulcer idiopatic), ulcerul va fi tratat cu un inhibitor de secretia acida. Tratamentul de lunga durata depinde de severitatea ulcerului si a altor factori, ca marimea ulcerului, prezenta complicatiilor si tratamentele deja urmate. Oricare ar fi cauza ulcerului, pacientului i se recomanda sa nu mai utilizeze cantitati mari de AINS. S-a constatat ca AINS duc la ulcer peptic. Unele modificari ale stilului de viata ca renuntatul la fumat, limitarea consumului de cafea si alcool si reducerea stressului pot ajuta la accelerarea vindecarii ulcerului si la prevenirea recidivei. Majoritatea tratamentelor se vor continua pentru 4, 8 saptamani si perioada depinde de factori variati, incluzand marimea ulcerului. Tratament de intretinere Daca tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene trebuie continuat si dupa diagnosticarea unui ulcer peptic, se recomanda colaborarea cu medicul curant pentru inlocuirea AINS cu alte medicamente. Continuarea tratamentului cu AINS poate incetini vindecarea unui ulcer sau preveni vindecarea completa. Daca se continua tratamentul cu AINS, medicul poate recomanda un tratament asociat cu analogi de prostaglandine, ca misoprostolul sau un inhibitor de pompa de protoni. Misoprostolul reduce cantitatea de acid gastric si protejeaza mucoasa gastrica fara a reduce eficienta AINS in tratarea bolilor precum artrita. Daca simptomatologia ulcerului nu cedeaza la tratament, trebuie investigata posibilitatea existentei si tratarii H. pylori. Majoritatea ulcerelor peptice sunt cauzate de infectia cu H. pylori. Infectia persistenta va fi tratata cu asocieri de medicamente administrate alternativ. Tratamentul cu antibiotice trebuie urmat exact dupa indicatiile medicului curant, pentru a fi eficient. Testele, ca cel respirator la uree sau cel cu antigeni din scaun, pot determina daca H. pylori a fost eliminat sau nu. Daca pacientul are antecedente familiale de cancer gastric, se poate indica o endoscopie pentru ca medicul sa poata vizualiza mucoasa stomacului si duodenului si un eventual ulcer. In timpul unei endoscopii se poate preleva material bioptic si se poate investiga prezenta bacteriei H. pylori sau a unui cancer gastric. Pe langa tratamentul farmacologic, anumite modificari ale stilului de viata ca renuntatul la fumat, reducerea cafeinei si alcoolului, a stresului pot ajuta la vindecarea rapida a ulcerului si pot reduce riscul recurentelor. Tratament in cazul agravarii bolii Ulcerele recurente se trateaza cu asocieri alternative de medicamente. Medicul poate continua cu unele investigatii pentru evaluarea stadiului infectiei cu H. pylori. Testele pentru H. pylori includ cel respirator al ureazei, antigenii din scaun si sange si biopsia din mucoasa gastrica. Daca ulcerul se complica cu o hemoragie sau obstructie, pacientul va fi supus unei endoscopii, chiar daca a mai facut una anterior. Daca stomacul sau intestinul este perforat si hemoragia continua in ciuda tratamentului, se poate interveni chirurgical. Totusi, chirurgia este foarte rar folosita in tratamentul unui ulcer. Riscurile unui ulcer netratat Multe ulcere netratate se vindeca in cele din urma. Ulcerele recidiveaza in cazul in care cauzele acestora nu au fost eliminate sau tratate. Daca ulcerele sunt recurente, pacientul poate avea un risc crescut pentru complicatii grave. Un ulcer gastric, ce nu raspunde la tratament, poate fi in realitate un cancer gastric. Medicul va recomanda o biopsie din ulcerul gastric inainte de inceperea tratamentului. Aceasta metoda ajuta la eliminarea suspiciunii de cancer gastric. Cand se discuta inceperea unui tratament cu AINS in timpul tratamentului pentru ulcer este mai importanta reevaluarea altor boli pe care le poate avea pacientul, cardiace, respiratorii sau renale. Aceste boli pot creste riscul de deces daca ulcerul este hemoragic.

Tratament ambulator (la domiciliu) Daca pacientul are stabilit un tratament pentru ulcerul peptic, medicul de familie ii va prescrie medicamentele necesare si va incuraja initierea unor metode de tratament la domiciliu. Metodele recomandate frecvent pentru stoparea simptomelor si pentru accelerarea vindecarii unui ulcer includ: - evitarea consumului de tigari; - medicamente care nu au nevoie de prescriptie medicala, care reduc secretia de acid gastric ca antiacidele. Se recomanda consultul medical pentru stabilirea unui tratament corespunzator; - modificarea dietei alimentare, ca de exemplu alimentarea cu mese mai mici si mai dese. Aceasta modificare va reduce simptomatologia, dar nu va ajuta la vindecarea ulcerului; - evitarea consumului de alcool sau consumul moderat de alcool. Consumul exagerat de alcool poate incetini vindecarea unui ulcer si poate accentua simptomatologia; Multe persoane care au simptomatologie usoara incearca la inceput un tratament la domiciliu pentru o perioada scurta de timp, fara sa consulte un medic. Dupa 10-14 zile de tratament la domiciliu fara modificarea simptomatologiei sau agravarea acesteia, ca de exemplu scaderea in greutate, greata postprandiala (dupa mese) sau durere insistenta, trebuie consultat un medic pentru stabilirea diagnosticului corect. Este mai important la persoanele de varsta mijlocie sau batrani, deoarece riscul de a dezvolta un cancer gastric sau alte boli cu simptomatologie similara ulcerului peptic creste o data cu varsta. Tratamentul medicamentos, de obicei, este foarte eficient pentru ulcere. Dietele alimentare usoare care erau incluse in tratamentul pentru ulcer nu mai sunt necesare. Deci, persoanele cu ulcer peptic nu mai au nevoie sa bea mult lapte si sa evite alimentele condimentate. Majoritatea ulcerelor peptice pot fi vindecate si recurentele pot fi prevenite prin eliminarea infectiei cu H. pylori si evitarea utilizarii antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS). Medicamentele se folosesc in: - tratamentul bolii ulceroase peptice prin reducerea cantitatii de acid gastric secretat de stomac; - ca bactericid pentru H. pylori, cand se cunoaste prezenta acestei bacterii in mucoasa gastrica; - prevenirea ulcerului peptic corelat cu AINS prin protejarea mucoasei stomacului si a intestinului subtire superior (duoden) de efectele antiinflamatoarelor. Medicamente pentru reducerea secretiei de acid gastric Medicamentele care reduc cantitatea de acid produsa de stomac sunt folosite in tratamentul oricarei forme de ulcer peptic. - antagonistii receptorilor H (de ex Zantac) reduc cantitatea de acid produsa de stomac; - inhibitori ai pompei protonice (de exemplu Omeprazol, Controloc, Nexium) reduc cantitatea de acid secretata se stomac (sunt in general mai eficiente decat antagonistii de receptori H); - antiacidele neutralizeaza acidul gastric. Aceste medicamente se pot folosi in asociere cu altele, in special daca ulcerul este dat de infectia cu H. pylori. Medicamente bactericide pentru H. pylori Medicul prescrie combinatii de medicamente pentru vindecarea unei infectii cu H. pylori. Terapia include, de obicei, cel putin doua antibiotice si un inhibitor de acid gastric (care poate include un inhibitor de pompa de protoni) si uneori preparate de bismut coloidal (de exemplu Amoxicilina plus Claritromicina plus Lansoprazol). Tratament profilactic Unele medicamente sunt folosite pentru a proteja stomacul de efectele utilizarii prelungite de aspirina sau alte AINS. Aceste medicamente se numesc analogi de prostaglandine (de exemplu misoprostolul). Se folosesc uneori pentru prevenirea unui ulcer. Sucralfatul se poate administra de asemenea pentru tratamentul sau prevenirea ulcerelor gastrice sau duodenale. Important! Ulcerele gastrice se vindeca mai greu decat ulcerele duodenale. Asocierea de medicamente, care include cel putin doua antibiotice, un inhibitor de acizi (de obicei un inhibitor de pompa de protoni) si uneori, un preparat de bismut coloidal, este recomandata persoanelor cunoscute cu boala ulceroasa peptica si infectate cu H. pylori. Aceste terapii vindeca

infectiile in proportie de 80-90%. Succesul tratamentului infectiei reduce sansa de recurenta a ulcerului. Tratament chirurgical Interventia chirurgicala este foarte rar necesara in tratamentul ulcerelor peptice. Exista o oferta foarte mare de medicamente care se compliaza la tratamentul ulcerelor si eradicarea bacteriei H. pylori reduce recurenta ulcerelor. Interventiile chirurgicale sunt necesare in urmatoarele cazuri: - ulcere care nu se vindeca dupa tratamente prelungite si modificari ale stilului de viata (ulcere peptice neretractabile); - complicatii posibil fatale ale unui ulcer, ca hemoragia severa, perforatia sau obstructia. Metoda chirurgicala in tratarea unui ulcer implica: - sectiunea unuia sau mai multor nervi ai stomacului (vagotomie); - largirea deschiderii inferioare a stomacului (piloroplastie); - sectionarea unei portiuni din stomac daca este nevoie (gastrectomie partiala). Important! Deoarece tratamentele farmacologice pentru ulcerele peptice sunt atat de eficiente, chirurgia este foarte rar utilizata. Daca se recomanda interventia chirurgicala: - pacientul poate consulta alt medic si poate intreba daca au fost epuizate toate tratamentele farmacologice; - persoana poate compara costul unui tratament de lunga durata cu costul unei interventii chirurgicale; - trebuie cunoscut faptul ca nici o interventie chirurgicala nu poate preveni complet recurenta ulcerelor. Alte tratamente In prezent nu exista alte tratamente pentru ulcerul peptic necomplicat. Profilaxie Se poate reduce riscul de a dezvolta un ulcer peptic daca: - se abandoneaza fumatul. Fumatorii trebuie sa renunte la fumat. Sunt mai susceptibili la dezvoltarea unui ulcer decat nefumatorii; - se evita unele tratamente. Trebuie evitate Aspirina, Ibuprofenul ai alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Daca aceste medicamente sunt indispensabile, trebuie administrata cantitatea minima eficienta si intotdeauna dupa masa. Unele AINS au un invelis (invelis enteric) care reduce iritarea stomacului. Totusi acest invelis nu reduce riscul de a dezvolta un ulcer peptic, daca aceste medicamente sunt folosite frecvent. Se recomanda consultul medical pentru o reevaluare a tratamentului; - consumul moderat de alcool. Se recomanda evitarea consumului de alcool pe stomacul gol. SINDROMUL DIAREIC Diareea, consecinta a mai multor cauze, este un sindrom clinico-coprologic, caracterizat prin emisia de scaune frecvente, neformate, cu resturi alimentare nedigerate sau incomplet digerate. Clinic, apare sindromul carential: scaderea ponderala (n greutate), paliditate, astenie (oboseala), reducerea capacitatii de efort, depresiune psihica, hipotensiune arteriala. Oameni de toate varstele pot manifesta aceasta conditie care poate fi deosebit de periculoasa pentru copii si persoanele in varsta, intrucat poate provoca rapid deshidratare si trebuie sa fie tratata prompt pentru a se evita problemele grave de sanatate. La adultii sanatosi cel mai frecvent intalnit tip de diaree este cea acuta sau pe termen scurt, care dureaza cateva zile si, in general, dispare de la sine, fara niciun tratament special. Totusi, in cazul in care diareea dureaza mai mult de o saptamana si este insotita de deshidratare extrema, sete excesiva, gura si piele uscate, urinare in cantitati mici, slabiciune severa, ameteala, trebuie contactat urgent medicul. Este necesara interventia medicala atunci cand este prezenta durerea abdominala sau rectala, scaunul este inchis la culoare sau este insotit de sange, iar temperatura este mai mare de 38.5 C. Diareea cronica, in cazul in care simptomele se manifesta pe termen lung sau reapar frecvent, este un semn de boala grava. La baza acesteia pot fi: sindromul de intestin iritabil, boala inflamatorie intestinala, infectie cronica sau sindrom de malabsorbtie al substantelor nutritive. Examenul de laborator poate indica:

- hipocalcemie; - hipopotasemie; - hiponatremie (calciu, potasiu si natriu scazute); - acidoza metabolica, ajungndu-se pna la deficiente hormonale. Semne si simptome Semnele si simptomele asociate cu diareea includ adesea: - scaune moi sau apoase frevente; - nevoia stringenta de a avea scaun; - crampe abdominale; - dureri abdominale; - febra balonare; - greata si varsaturi. Cauze Cauze mai frecvente n declansarea bolii sunt: nevroze (diareea emotionala), endocrine (persoanele hipertiroidiene), alergii la medicamente sau alimente, intoxicatii, descarcari bruste de fiere, insuficienta pancreatica (cu scaune grasoase), inflamatii intestinale, cauze microbiene sau virotice etc. Obiectivele terapeutice nespecifice, comune de altfel si altor enteropatii, sunt: ncetinirea tranzitului, stimularea mucoprotectiei, stoparea procesului inflamator, corectarea deficientelor nutritionale. Diareile cronice (de lunga durata) beneficiaza de tratament reflexoterapeutic. Regimul alimentar trebuie respectat n raport cu tipul diareii (de fermentatie sau de putrefactie), deci depinde de afectiunea n cadrul careia apare sindromul diareic. La testarea zonelor reflexe ale intestinului subtire, gros, zona hemoroizi, acestea sunt deosebit de sensibile. De asemenea, sunt sensibile si zonele corespunzatoare urmatoarelor organe: tiroida, pancreas, vezica biliara, plex solar, n raport cu factorii care au produs sindromul diareic. - Sindromul de colon iritabil - Este o cauza functionala a diareei sau constipatiei. Poate fi cauzat de probleme diferite dar cea mai comuna cauza este trecerea rapida a continutului intestinal prin colon; - Boli infectioase - Exista cateva boli infectioase care pot provoca diaree cronica, cum ar fi giardia lamblia. Pacientii cu SIDA sufera deseori de infectii cronice intestinale care provoaca diareea; - Suprainfectia bacteriana a intestinului subtire - Din cauza a mici probleme intestinale, bacteriile normale din colon se pot multiplica, raspandi in colon si intestinul subtire. Atunci cand fac acest lucru, acestea digera alimentele pe care intestinul subtire nu a avut timp sa le digere si sa le absoarba. Mecanismul care determina dezvoltarea bacteriilor in cazul suprainfectiei bacteriene nu este clar; - Postinfectii - In urma infectiilor acute virale, bacteriene sau parazitare, unele persoane dezvolta diaree cronica. Cauza acestui tip de diaree nu este clara, dar in cazul unora dintre persoane ar putea fi vorba despre o suprainfectie bacteriana a intestinului subtire. Pot fi prezente si anomalii microscopice sau biochimice, depistate prin biopsia realizata la nivelul intestinelor; - Boli inflamatorii intestinale - Boala Crohn si colitele ulcerative declanseaza inflamatia intestinului subtire si/sau a colonului manifestandu-se diaree cronica; - Cancerul de colon - Cancerul de colon poate determina diaree sau constipatie. In cazul in care cancerul blocheaza eliminarea scaunului, este prezenta, de obicei, constipatia. Uneori, este secretata apa in spatele blocajului si rezulta diareea. Diareea sau constipatia cauzate de cancer se agraveaza in timp. Persoanele care sufera de cancer de rect pot avea senzatia de evacuare incompleta a scaunului; - Constipatia severa - Prin blocarea colonului, scaunul intarit poate determina aceleasi probleme intalnite in cazul cancerului de colon, discutate anterior; - Sindrom de malabsorbtie a carbohidratilor - Sindromul de malabsorbtie a zaharului este inabilitatea sistemului digestiv de a digera si a absorbi zaharurile. Malabsorbtia este insotita de intoleranta la lactoza, situatie in care consumul de produse lactate care contin zahar, duce la diaree. Lactoza nu poate fi descopusa in intestin din cauza lipsei unei enzime intestinale, lactaza care in mod normal ajuta la descompunerea zaharurilor din lactoza: galactoza si glucoza. Daca nu este descompusa, lactoza nu poate fi absorbita in organism. Lactoza nedigerata ajunge in colon si atrage prin osmoza, apa in colon. Acest lucru duce la diaree. Desi lactoza este cel mai frecvent tip de zahar intalnit in sindromul de malabsorbtie, chiar si alte tipuri de zaharuri din dieta pot provoca diaree, inclusiv fructoza si sorbitolul;

- Malabsorbtia grasimilor - Sindromul de malabsorbtie al grasimilor se refera la incapacitatea de a digera sau absorbi grasimea. Malabsorbtia grasimilor poate sa apara din cauza secretiilor pancreatice reduse, care sunt necesare pentru digestia normala a grasimilor (cauzata de pancreatita sau cancer pancreatic, de exemplu) sau de afectiuni ale mucoasei intestinului subtire, care impiedica absorbtia grasimilor care trebuie digerate (cum ar fi boala celiaca). Grasimile nedigerate ajung in ultima parte a intestinului subtire si a colonului, unde bacteriile se transforma in substante chimice care stimuleaza intestinul si colonul sa produca apa. Trecerea prin intestinul subtire si colon a scaunului poate fi mult mai rapida atunci cand este prezent sindromul de malabsorbtie a grasimilor; - Boli endocrine - Multe dintre bolile endocrine (dezechilibrele hormonale) pot provoca diaree. Hipertiroidia sau boala Addison sunt cateva exemple; - Abuzul de laxative - Acest procedeu adoptat de catre persoanele care doresc sa piarda in greutate, este o cauza ocazionala de diaree cronica. Tratamentul Tratamentul diareei cronice are ca scop eliminarea cauzei principale (in cazul in care aceasta este cunoscuta), sa normalizeze procesul eliminarii scaunului si eventualele complicatii legate de diaree. Tratarea cauzei - Este indicat ca principala cauza a diareei cronice sa fie depistata si tratata de cate ori este posibil. De exemplu, infectiile pot fi tratate cu antibiotic. Persoanele cu boala Crohn sau colita ulcerativa trebuie sa urmeze tratament pe termen lung. In unele cazuri tratamentul poate fi simplu si ar putea sa constea in eliminarea unui medicament sau a unu produs alimentar. Pentru persoanele cu intoleranta la lactoza tratamentul poate include excluderea din dieta a alimentelor sau bauturilor care contin lactoza. Alte ingrediente cunoscute catre pot provoca diareea sunt cele cu inlocuitori pentru zahar (sorbitol) sau grasime. Exista si unele medicamente care pot determina diaree. Tratarea diareei - La unele persoane scopul este diminuarea frecventei scaunelor. Aceasta abordare este adesea folosita inainte de investigarea cauzei, atunci cand rezultatele scaunelor sunt normale sau nu sunt de ajutor pentru diagnosticarea cauzei sau daca diareea este provocata de o problema medicala cronica. Tratamentul pentru diaree ar putea sa includa: - administrarea de bismut; - adoptarea unor diete bogate in fibre sau suplimente alimentare cu fibre; - medicamente antidiareice (in functie de gravitatea simptomelor). Procesul tratarii diareei ar putea presupune: - administrarea unui antibiotic (conform antibiogramei); - stoparea unui medicament; - modificarea dietei - cand este suspectata o alergie alimentara sau o problema legata de absorbtia nutrientilor (cum ar fi intoleranta la lactoza); - tratarea complicatiilor - Diareea cronica sau severa poate determina complicatii grave, inclusiv deshidratare si malnutritie. Pe parcursul evaluarii, se vor bea multe lichide, pana cand urina va avea culoarea galben deschis. Daca bolnavul nu poate consuma suficiente lichide, i se vor administra lichide, intravenos pentru a se inlocui lichidele si electrolitii pierduti in urma diareei. Acest lucru nu vindeca diareea dar previne complicatiile grave. Alimentatia in cazurile de diaree De evitat mesele copioase - Pacientii care sufera de sindrom de colon iritabil pot identifica rapid produsele alimentare care declanseaza simptomele. Desi unele alimente sunt mai iritante decat altele pentru tractul digestiv, uneori posibil sa apara reacti violente, atat dupa consumul unui anumit aliment, cat si dupa consumul meselor bogate. De evitat mesele care contin multe grasimi - Mesele care contin un nivel ridicat de grasimi pot intensifica miscarile intestinale. Prin urmare, se vor exclude alimentele prajite, grase si cremoase. Mese mici pe tot parcursul zilei - Bolnavii care sufera de diaree predominanta incearca de multe ori sa nu manance, pentru a preveni episoadele nedorite de diaree. Aceasta metoda este de fapt una buna pentru dumneavoastra, iar si mai bine ar fi sa mancati mese mici pe tot parcursul zilei. In

acest mod sistemul digestiv va functiona intr-un ritm mai lent si se va reduce riscul de a consuma o masa prea consistenta pe parcursul unei zile (apetitul va fi diminuat). Introducerea cu atentie a alimentelor noi atunci cand sunteti echilibrati - Desi exista tendinta de a da vina pe anumite produse alimentare specifice pentru un episod de diaree, ar putea fi vinovati si alti factori cum ar fi stresul sau modificarile hormonale. Restrictiile alimentare inutile pot duce la deficiente nutritionale. In scopul de a extinde repertoriul de alimente, testati produsele alimentare suspectate atunci cand sunteti echilibrati. Preventie Desi nu exista masuri sigure de protectie impotriva diareei, unele lucruri pot face ca posibilitatile declansarii acesteia sa fie cat mai reduse: - mentinerea puternica a sistemul imunitar prin nutritie adecvata, somn si exercitii fizice; - se bea cel putin 2-2,5 litri de apa curata si purificata in fiecare zi; - se folosesc suplimente de probiotice - respectarea obiceiurilor de igiena; - a se folosi doar produse lactate pasterurizate. Pasteurizarea implica incalzirea produselor lactate la o anumita temperatura la care bacteriile sunt distruse. a se servi alimentele imediat dupa ce au fost gatite, iar pastrarea lor se va face in frigider. Lasand alimentele la temperatura camerei, se incurajeaza cresterea bacteriilor; - a se limita consumul de alcool si cofeina mai ales daca pacientii sunt sensibili la acestea. APENDICITELE Apendicita este inflamarea apendicelui cecal. Apendicita acuta este cea mai frecventa urgenta chirurgicala abdominala. Aceasta afectiune apare frecvent la varste cuprinse intre 10 si 30 de ani, dar aparitia acesteia este posibila la orice varsta, fiind cunoscute si cazuri cu manifestari particulare la bolnavii varstnici (formele pseudotumorala sau pseudoocluziva). Apendicita acuta este afectiunea in care apare o inflamatie a apendicelui. Odata pornit procesul inflamator acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind chirurgical. Cu cat se intervine chirurgical mai rapid, cu atat suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor realizabila cu complicatii cat mai reduse ca frecventa si gravitate. In cazul in care interventia chirurgicala este amanata, afectiunea se poate complica: de la stadiul cataral (incipient), la stadiul flegmonos, ulterior gangrenos (necroza organului), cu perforatia acestuia si peritonita initial localizata si apoi generalizata, putand cauza decesul bolnavului. Anatomie Apendicul vermiform este o structura tubulara atasata la nivelul primei portiuni a intestinului gros (colonul), portiune numita cec. Apendicele are baza implantata la nivelul cecului, cel mai frecvent medial si inferior, la unirea celor trei tenii (benzi de musculatura neteda), pozitia cea mai frecventa fiind mezocecala. Poate avea insa si pozitii atipice (subhepatic, pelvin, etc). La nivelul peretelui abdominal, acesta se proiecteaza in partea dreapta a abdomenului in zona inferioara, regiune denumita fosa iliaca dreapta. Structura este limfoida (organ cavitar cu tesut limfatic abundent), dar functia sa nu este foarte bine cunoscuta, fiind considerat mai cu seama un vestigiu embrionar. Inlaturarea sa prin apendicectomie (operatia prin care se extrage apendicul atunci cand acesta este inflamat) nu modifica functia digestiva.

Cauze Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre cazuri, obstructia lumenului, a cavitatii organului, fie datorita unei proliferari limfatice stimulate bacterian sau a unui mic corp strain (sambure, samanta). Aceasta obstruare a lumenului provoaca o crestere a presiunii intraluminale (in interiorul organului), o tulburare a circulatiei sangelui in peretii organului si inflamatia acestuia ce poate evolua fara tratament pana la gangrena si perforatie (ruptura). Poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru obstructia lumenului apendicular cauzatoare de apendicita, plecand de la observatia ca sunt familii cu mai multi subiecti apendicectomizati (operati de apendicita) decat altele. Semne clinice: dureri sub forma de arsura n fosa iliaca dreapta (aproape de stinghie), dupa un efort la mers sau la 5-6 ore dupa mese, greturi matinale (dimineata) sau postalimentare, uneori varsaturi, diaree ce alterneaza cu constipatia. De asemenea, apar semne de neuroastenie si fenomene vegetative (transpiratii, palpitatii, extremitati reci). Simptome Acestea sunt variate insa prezinta anumite caracteristici: - durerea - are initial sediul in epigastru (capul pieptului) si periombilical, pentru ca ulterior sasi modifice sediul in fosa iliaca dreapta, frecvent iradiind la nivelul membrului inferior drept; durerea este de intensitate diferita si variabila de la un stadiu la altul; daca initial are aspectul unui disconfort abdominal, ulterior poate deveni intensa si chiar cu aparare musculara (abdomenul devine tare la palpare); - inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata si varsaturile, constipatia sau diareea sunt alte simptome care pot aparea; - subfebrilitatea este posibila - febra nu foarte ridicata. In anumite cazuri poate evolua foarte rapid fara simptome reprezentative, motiv pentru care prezentarea la medicul specialist este o urgenta; aceste cazuri sunt reprezentate de pacienti cu terapii imunosupresive utilizate in transplantele de organ si in anumite afectiuni, bolnavi cu HIV, bolnavi de diabet zaharat, afectiuni neoplazice in tratament cu citostatice, pacientii obezi. In cazul localizarilor pelvine a apendicelui la aceste simptome se mai pot asocia tenesme rectale (crampe) cu diaree. In timpul sarcinii De asemenea femeile insarcinate, copiii mici si batranii pot avea forme particulare de manifestare a acestei afectiuni. Femeile in perioada sarcinii prezinta frecvent simptome, precum durerea, greata si varsaturile, dar atunci cand acestea au intensitati si forme mai speciale, pacienta trebuie sa se prezinte de urgenta la medicul chirurg pentru examen de specialitate. La copii mici Aparitia acestei afectiuni ridica probleme speciale datorita imposibilitatii acestora de a comunica medicului suferinta. Ei pot avea simptome atipice - doar varsaturi, somnolenta, dificultati in

alimentare, constipatie etc. De asemenea, consultarea medicului de specialitate trebuie facuta cat mai rapid, mai ales ca in cazul copiilor mici evolutia este frecvent rapida, de multe ori chiar fara faze intermediare. La pacientii varstnici Manifestarile pot fi diferite, diagnosticarea fiind mai dificila. Poate imbraca forme pseudoocluzive - cu simptome asemanatoare ocluziei intestinale, si pseudotumorale - simptome asemanatoare tumorilor cecale. La acestia, o particularitate o reprezinta comorbiditatile (afectiunile asociate tipice la batranete): cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat tip 2, insuficienta renala etc., afectiuni ce inrautatesc prognosticul afectiunii de baza si care se pot si ele decompensa in cursul evolutiei bolii. ATENIE! Daca durerea din fosa iliaca dreapta este puternica, bolnavul trebuie ndrumat de urgenta la medicul chirurg. Diagnostic In cadrul diagnosticarii acestei afectiuni, un rol important il ocupa anamneza, istoricul bolii si examenul obiectiv. Anamneza Medicul trebuie sa formuleze intrebarile cu atentie, intrebari din care sa deduca, natura simptomelor, momentul aparitiei lor si evolutia in timp, localizarea acestora, severitatea simptomelor. De asemenea pacientul va fi intrebat de existenta altor afectiuni in antecedente (personale sau familiale), eventuale tratamente in desfasurare, alergii la medicamente sau substante (elemente de care se va tine cont in tratamentul medicamentos pe perioada spitalizarii); consumul de bauturi alcoolice, fumatul si eventualul consum de droguri trebuie mentionat, acestea fiind informatii importante. Examenul fizic Acesta presupune inspectia, putandu-se descoperi o eventuala eruptie, limfonodului tumefiati (ganglioni mariti), alte leziuni la nivel tegumentar, mobilitatea cu miscarile respiratorii a peretelui (element important pentru diagnosticul peritonitei, stadiu in care pacientul prezinta un abdomen rigid fara mobilitate cu miscarile respiratorii - abdomenul de lemn"). Palparea deceleaza durere in fosa iliaca dreapta ce iradiaza frecvent in membrul inferior drept; intensitatea durerii este variabila de la jena la apasarea profunda, la durere cu apararea musculara. Trebuie palpat intreg abdomenul. Sunt anumite semne cu o specificitate mai mare: - semnul Blumberg, apasare profunda si apoi eliberare imediata a peretelui abdominal, semn urmat de o durere de scurta durata la acest nivel, ceea ce reprezinta o dovada a iritatiei peritoneale, implicit o suferinta abdominala acuta sau acutizata; - semnul psoasului - palparea fosei iliace drepte si recomandarea bolnavului sa ridice membrul inferior drept intins, observandu-se o intensificare a durerii la acest nivel. Percutia si auscultatia nu au o mare specificitate in diagnosticarea acestei afectiuni. Percutia poate decela o zona de matitate la nivelul fosei iliace drepte in cazul unui plastron constituit sau timpanism in cazul stazei cecale in diferite stadii ale bolii. Auscultatia poate evidentia un silentiu abdominal in peritonita apendiculara constituita. Se va masura temperatura pacientului, alura ventriculara (pulsul), frecventa respiratorie si tensiunea arteriala. Investigatii Analize de laborator Specific pentru apendicita acuta sunt: - leucocitoza moderata - cresterea leucocitelor in sange (globulele albe), uzual ajungand la valori de 10.000/mmc dar putand ajunge si la 20-30.000/mmc in cazurile grave; - mai pot fi evidentiate modificari in cadrul ionogramei in cazurile cu varsaturi si deshidratari; - sumarul de urina - este un examen de laborator uzual pentru un diagnostic diferential cu o afectiune a tractului urinar; - testul de sarcina pentru femeile tinere ce prezinta aceasta simptomatologie. Imagistica Examenele imagistice uzuale sunt:

- radiografia abdominala simpla sau cu substanta de contrast (irigografia sau radiografia gastroduodenala); - ecografia abdominala; - tomografia computerizata. Aceste investigatii nu sunt foarte specifice in cazul apendicitei acute. Radiografia abdominala simpla poate evidentia un anumit nivel de aerocolie (distensia anselor la nivelul flancului drept abdominal - in regiunea cecului) in fazele incipiente si in cazurile cu peritonita apendiculara datorita distensiei anselor intestinale in toata cavitatea abdominala poate evidentia nivele hidroaerice - semn de ocluzie functionala. Irigografia este contraindicata in cazul apendicitei acute, putand declansa perforatia apendiculara. Este utila doar la varstnici pentru diferentierea de neoplasmul cecal. Ecografia abdominala, de asemenea, nu este o explorare foarte specifica, dar datorita costurilor scazute si lipsei de nocivitate se practica uzual in special pentru diagnosticul diferential al apendicitei acute cu alte tipuri de afectiuni: in sfera genitala la femei (chist ovarian, sarcina extrauterina, fibrom uterin cu/fara necrobioza, anexita acuta dreapta, etc. - motiv pentru care bolnava este bine sa fie consultata si ginecologic), afectiuni ale tractului urinar (colica renala dreapta, calcul ureteral, cistita, etc.), alte afectiuni ale micului bazin sau intestinale (frecventa limfadenita mezenterica la copii, diverticulul Meckel), etc. Tomografia computerizata nu este o explorare uzuala in diagnosticarea apendicitei acute, ea fiind rezervata doar cazurilor cu diagnostic incert. Tratament Tratamentul apendicitei este chirurgical si consta in operatia numita apendicectomie. Aceasta se practica la adulti in cele mai multe cazuri sub rahianestezie, uneori sub anestezie generala; la copii regula este anestezia generala. Incizia in cazurile uzuale, necomplicate, este in fosa iliaca dreapta, de mici dimensiuni - 1,5-3 cm, putandu-se prelungi in cazul dificultatilor intraoperatorii (pozitionare atipica, patologie asociata chist ovarian, aderente, etc.). Sunt cazuri cand apendicectomia se poate realiza si printr-o incizie de doar 1 cm (in cazul in care ulterior se va practica si o sutura intradermica, cicatricea va fi foarte estetica, rezultate apreciate in special de pacientele tinere). Interventia chirurgicala se poate practica si laparoscopic, ceea ce presupune trei mici incizii. Tratament postoperator La tratamentul chirurgical trebuie asociat si un tratament medicamentos adecvat: antibiotic cu spectru larg, analgetic, uneori antisecretor gastric (bolnavii acuzand postoperator dureri in epigastru ce se datoreaza ligaturii mezoului apendicular) administrat in perfuzie in primele 24 de ore si ulterior per os. La 12-24 de ore postoperator bolnavul se poate mobiliza, poate incepe sa se alimenteze la recomandarea medicului, si in mod obisnuit la 48-72 de ore se externeaza din spital tinand cont de recomandarile medicului chirurg: in general regim alimentar, evitarea efortului fizic 4-6 saptamani, revenirea bolnavului la control si pentru scoaterea firelor la 1 saptamana de la interventie, in general. Tratament in cazul complicatiilor In cazurile mai grave sau complicate (apendicita acuta gangrenoasa cu abces periapendicular, peritonita apendiculara) incizia poate fi marita sau se poate practica chiar incizie mediana subombilicala. Tratamentul antibiotic va fi mult mai puternic si pe o perioada mai lunga si de asemenea recuperarea va dura mai mult. Chirurgul va decide intraoperator si necesitatea lavajului si drenajului cavitatii peritoneale, frecvent practicandu-se drenajul fundului de sac Douglas (regiune in care se acumuleaza colectiile lichidiene) cu tuburi de dren, ce va fi suprimat la 48-72 de ore, in functie de evolutia bolnavului. Complicatii Complicatii in evolutia bolii: - perforatia apendiculara cu abces; - peritonita localizata si ulterior generalizata. La copii evolutia catre aceasta complicatie este mai rapida. Aceasta este o complicatie de maxima gravitate a bolii ce poate duce la deces in scurt timp fara interventie chirurgicala de urgenta.

Complicatii postoperatorii precoce: - supuratia parietala (complicatie frecventa in cazurile complicate); - abcesul rezidual (apare dupa peritonite generalizate si este o complicatie grava si impune reinterventia); - cefaleea postrahianestezie asociata frecvent cu greturi si varsaturi, etc. Complicatii postoperatorii tardive: - eventratia postapendicectomie (in cazul pacientilor obezi sau care nu respecta recomandarile medicului si exercita efort intens postoperator si consta intr-un defect parietal ce se rezolva printr-o interventie chirurgicala de refacere a acestuia); - aderente peritoneale (dupa cazurile grave) ce pot duce pana la volvulari de anse cu ocluzii intestinale. Important! - apendicele este o structura tubulara de mici dimensiuni atasata de prima portiune a colonului; - apendicita este boala inflamatorie a acestui organ si este considerata urgenta chirurgicala; - simptomele sunt reprezentate de durere abdominala (in general in partea dreapta, dar posibil initial sediul sa fie in capul pieptului"), inapetenta (lipsa poftei de mancare), greturi si varstaturi, febra (dar nu foarte ridicata); trebuie insa retinut, ca nu intotdeauna apendicita acuta prezinta toate simptomele si, de asemenea, poate prezenta simptome atipice; - diagnosticul este pus pe seama datelor anamnestice, examenului clinic (efectuat de medicul chirurg), analizele de laborator si investigatii paraclinice imagistice; - tratamentul afectiunii este chirurgical si consta in apendicectomie; - este o boala a carei complicatii (perforatia apendiculara cu peritonita generalizata) sunt de o gravitate extrema si pot duce la pierderea bolnavului.