Boli metabolice Bolile metabolice cuprind acele afectiuni in care mecanismul ce duce la aparitia lor inculde una din

numeroasele reactii chimice ce au loc in organismele vii. Aceasta categorie de boli este foarte heterogena, incluzand atat boli cu o distributie extrem de larga in randul populatiei ca diabetul zaharat, obezitatea si dislipidemiile, cat si boli rar intalnite; atat boli congenitale care limiteaza durata de viata, ducand la deces in primii ani de viata, cat si boli metabolice ereditare sau dobandite care apar la adulti. Obezitatea si denutritia sunt boli nutritional-metabolice. Obezitatea si supraponderalitatea sunt foarte raspandite in intreaga lume si frecventa lor este in crestere; sunt produse prin aport alimentar crescut la persoanele cu predispozitie genetica si sunt favorizate de sedentarism. Denutritia poate fi primara (prin lipsa de aport a principiilor nutritive) sau secundara (avand la baza diferite cauze). Hiperlipoproteinemiile reprezinta tulburari ale metabolismului lipidelor si importanta lor majora deriva din raspandirea lor foarte mare in populatia generala si din faptul ca reprezinta un risc foarte mare pentru bolile cardiovasculare. Guta reprezinta o tulburare a metabolismului purinelor si se caracterizeaza prin: cresterea acidului uric in sange, artrita gutoasa acuta, depuneri de cristale de urat de sodiu la nivelul diferitelor tesuturi (denumite tofi), artrita gutoasa cronica si litiaza renala cu calculi din acid uric. Tulburarile metabolismului metalelor si metalproteinelor includ afectiuni ca: boala Wilson, hemocromatoza, porfiriile. Tulburarile metabolismului aminoacizilor cuprind numeroase afectiuni ca de exemplu: homocisteinemia, cistinuria, fenilcetonuria, alcaptonuria si altele. Bolile congenitale ale tesutului conjunctiv pot afecta osul, ligamentele, vasele sanguine si pielea si sunt printre cele mai frecvente afectiuni genetice umane. Cele trei categorii principale din aceste boli sunt: osteogeneza imperfecta, sindromul Ehlers-Danlos si sindromul Marfan. Afeciunile metabolice sunt transmise genetic n 80 la sut din cazuri, afirm specialitii. Anual, n ara noastr se nasc ntre 70 i 400 de copii cu o boal nnscut de metabolism, iar dintre acetia, puini sunt diagnosticai la timp i duc o via normal. Bolile metabolice genetice sunt cauzate de lipsa unor enzime n organism. Aceste enzime contribuie la degradarea unor proteine, grsimi i glucide. Lipsa lor determin ns acumularea unor produi toxici la nivelul organismului. Specialitii afirm c depistarea i tratarea precoce a acestor afeciuni previn complicaiile. Testarea n maternitate n primele trei-cinci zile de via (screeningul neonatal) reprezint cea mai important msur de depistare a acestor afeciuni. Astzi, n Romnia sunt testai doar 40-45% din totalul nou-nscuilor i doar pentru dou afeciuni: hipotiroidism congenital (sindrom cauzat de insuficienta aprovizionare a esuturilor cu hormoni tiroidieni i care, n forma sever, dac nu este diagnosticat i tratat rapid dup natere, conduce la leziuni neurologice ireversibile i la retard mintal) i fenilcetonurie (boal cauzat de un deficit n enzima fenilalaninhidroxilaz, care provoac, din primele luni de via, o depigmentare a pielii i afectare neurologic, ce se traduce prin crize de epilepsie, apoi, treptat, prin deficit al funciilor mentale)", explic medicul pediatru Paula Avram de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei i a Copilului Alfred Rusescu" din Bucureti. Acestea sunt doar dou dintre bolile care dau afectare neurologic sever, rapid i care, prin depistare precoce i prin tratament corespunztor, pot avea o evoluie favorabil. Spre deosebire de ara noastr, n Ungaria, din anul 2007, toi nou-nscuii sunt testai pentru 26 de boli, iar n Austria, pentru 29 de afeciuni potenial tratabile. Semnele clinice care indic boala nnscut de metabolism pot fi: letargie, probleme alimentare, anorexie, vrsturi frecvente, diminuarea tonusului muscular, convulsii, retard psihomotor, probleme oculare (cecitate, cataract), surditate, dismorfism facial, hepatosplenomegalie (cretere simultan n volum a ficatului i a splinei). Obezitatea, afeciune dobndit Metabolismul copiilor poate fi afectat i pe parcursul vieii. Obezitatea i consecinele sale sunt cele care modific metabolismul copiilor. Majoritatea bolilor metabolice sunt consecina predispoziiei ctre o afeciune sau a unor tulburri alimentare", afirm profesorul doctor Constantin Dumitrache, medic primar endocrinologie, doctor n tiine medicale, de la Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon".

Fenilcetonuria este o boala genetica in care lipseste enzima fenilalaninhidroxilaza sau are un nivel foarte scazut in sange (PAH). Aceasta enzima este necesara pentru convertirea fenilalaninei, un aminoacid din alimente, in alt

aminoacid numit tirozina. Daca PKU nu se trateaza imediat dupa nastere fenilalanina se acumuleaza in sange si in tesutul cerebral ducand la retard psihic si afectarea sistemului nervos central. Daca se trateaza imediat dupa nastere toate aceste probleme sau majoritarea lor se pot preveni de obicei. PKU este estimat in SUA la 1 caz la 14 000 pana la 20 000 de nou-nascuti vii. Este mai frecventa la albi si americani nativi decat la persoane de culoare, asiatici sau hispanici. PKU este o boala autosomal recesiva. Aceasta inseamna ca pentru a manifesta boala persoana trebuie sa mosteneasca cate o gena cu defect cromozomial de la fiecare parinte. Daca mosteneste gena de la un singur parinte persoana este purtatoare de gena dar nu manifesta boala. Simptomele fenilcetonuriei apar de obicei in cateva luni dupa nastere in paralel cu cresterea fenilalaninei in circulatia sangvina a copilului, ea provenind din proteinele din laptele de mama sau din formulele de lapte. Inainte de nastere corpul mamei filtreaza excesul de fenilalanina si protejeaza copilul nenascut. Simptomele precoce ale fenilcetonuriei care apar in 50% din cazurile cu aceasta boala sunt: - mirosul de mucegai al pielii, parului si urinei - voma si diareea ce duc la scaderea in greutate - iritabilitate - afectiuni ale pielii ca uscarea sau urticariile cu mancarimi (eczeme) - sensibilitatea la lumina (fotosensibilitatea). Daca copilul are deficienta severa de enzima sau daca boala nu este descoperita si tratata destul de repede, nivelul de fenilalanina creste in tesutul cerebral si afecteaza functiile cerebrale si sistemul nervos central. Simptomele pot deveni severe in jurul varstei de 8 saptamani si pot include: - comportament anormal ca episoade de agitatie, leganat repetat, lovirea capului si muscarea mainilor (frecvente la copiii mai mari) - pierderea abilitatilor si a indemanarii legata de retard mental sever - retard al cresterii si dezvoltarii - episoade de crize epileptice. PKU afecteaza de asemenea sinteza melaninei care este sursa pigmentului pielii, ochilor si parului. Aproximativ 90% dintre copiii cu PKU au par blond, pielea deschisa la culoare si ochii albastri. La cateva zile de la nastere toti copiii din Statele Unite sunt testati pentru fenilcetonurie (PKU). Testul pentru fenilcetonurie utilizeaza 2, 3 picaturi de sange prelevat din calcaiul copilului pentru masurarea nivelului fenilalaninei. Nivelul fenilalaninei este crescut la copiii cu PKU. Institutul National de Sanatate (NIH) din S.U.A. recomanda trimiterea sangelui pentru analize in interval de 24 de ore de la colectare si obtinerea rezultatelor la 7 zile dupa nastere. Deoarece poate lua cateva zile pentru acumularea fenilalaninei in corpul nou-nascutului (dupa alimentatia la san sau cu formula), retestarea poate fi recomandata. La cei cu PKU se recomanda de asemenea masurarea periodica a fenilalaninei din sange: - in timpul primului an de viata testarea pentru fenilalanina ar trebui facuta saptamanal - intre un an si 12 ani testarea ar trebui facuta de 2 ori pe luna - dupa 12 ani o data pe luna

- la femeile insarcinate care au PKU de doua ori pe saptamana. PKU este o boala autosomal recesiva. Aceasta inseamna ca pentru a manifesta boala persoana trebuie sa mosteneasca cate o gena de la fiecare parinte. Daca mosteneste gena de la un singur parinte persoana este purtatoare dar nu manifesta boala. Riscul de a transmite o boala autozomal recesiva depinde de antecedentele heredocolaterale (medicale familiale). Se recomanda obtinerea de informatii de la medicul curant despre testarea genetica daca persoana este interesata de confirmarea sau infirmarea starii de purtator pentru gena PKU. Tratamentul pentru fenilcetonurie consta in reducerea permanenta a cantitatii de proteine din dieta. Proteinele contin fenilalanina, un aminoacid esential pentru cresterea normala si pentru dezvoltare. Persoanele cu PKU au lipsa enzimei care metabolizeaza fenilalanina. Nivelurile foarte mari de fenilalanina in sange pot duce la afectare ireversibila a creierului si pot leza sistemul nervos. Institutul national al Sanatatii (NIH) din S.U.A. recomanda alimentarea nou-nascutului cu o formula care nu contine fenilalanina cat mai repede dupa diagnosticarea bolii si nu mai tarziu de 7 sau 10 zile dupa nastere. In unele cazuri copilul se poate hrani la san dar trebuie discutata aceasta optiune cu medicul. In timpul primului an de viata testele de masurare a nivelului fenilalaninei ar trebui facute saptamanal. Desi orice lezare a creierului sau a sistemului nervos este ireversibila, sansele de a dezvolta aceste probleme sunt mai mici daca tratamentul pentru fenilcetonurie incepe pana la varsta de 3 saptamani. Copilul va creste si se va dezvolta normal daca alimentatia va contine cantitati minime de fenilalanina. In putine cazuri copiii pot dezvolta probleme de comportament sau dificultati la invatat (ca retard al limbajului, hiperactivitate, anxietate sau deficit de concentrare) in ciuda tratamentului precoce. O dieta cu putine proteine trebuie urmata consecvent, toata viata. Pe masura ce copilul creste dieta este individualizata si ajustata in functie de nevoile specifice ale copilului. Nivelul apetitului, ritmul de crestere, dezvoltarea, comportamentul, boala, preferintele culinare si nivelul sanguin de fenilalanina sunt toate luate in considerare. Este foarte importanta monitorizarea regulata a nivelului fenilalaninei. Intre varsta de un an si cea de 12 ani testarea ar trebui facuta de doua ori pe luna si dupa varsta de 12 ani pana la varsta de adult testarea ar trebui facuta o data pe luna. Nivelul crescut de fenilalanina la adolescenti si adulti afecteaza in mod negativ IQ (indicele de inteligenta) si functiile cognitive ca constiinta, cunoasterea, gandirea, capacitatea de invatare si judecata. Academia Americana de Pediatrie si Institutul National al Sanatatii din S.U.A. ofera recomandari si ghiduri pentru prevenirea si managementul fenilcetonuriei la femeile care sunt sau vor fi insarcinate. In general, femeile la varsta procreatiei trebuie sa urmeze o dieta pentru fenilcetonurici si sa primeasca suficiente nutriente pentru a sustine o sarcina in evolutie. Cel mai bine ar fi sa inceapa o dieta pentru fenilcetonurie inainte de a ramane insarcinate. Femeile cu PKU care nu urmeaza dieta inainte sau in timpul sarcinii au 93% sanse sa dea nastere unui copil cu retard mental congenital. Nivelurile crescute de fenilalanina la mame in timpul sarcinii pot duce la nasterea unor copii cu extremitati cefalice anormal de mici (microcefalie), cu tulburari de crestere si boli congenitale cardiace.

Femeile cu fenilcetonurie care doresc sa ramana insarcinate ar trebui de asemenea sa se testeze regulat, corespunzator recomandarilor medicilor, pentru monitorizarea nivelului de fenilalanina. Nivelurile scazute (sub 6 mg/dl) de fenilalanina ar trebui sa fie atinse cu trei luni inainte de conceptie. Nivelurile recomandate sunt intre 2 si 6 mg/dl. Femeile insarcinate trebuie testate de doua ori pe saptamana pana la nasterea copilului. Tratamentul la domiciliu pentru fenilcetonurie se concentreaza asupra managementului nivelului de fenilcetonurie de-a lungul vietii. - se recomanda respectarea ghidurilor pentru dieta. Se recomanda o cunoastere cat mai buna a afectiunii si explicarea efectelor acestei boli copilului. Se accentueaza pe importanta respectarii unei diete pentru fenilcetonurie si se recomanda implicarea copilului in selectarea unei alimentatii adecvate. Intotdeauna este o idee buna consultarea unui dietetician pentru idei in privinta tipurilor de alimente, retete si cum se pot asigura nevoile nutritive ale copilului. Adultii cu PKU vor beneficia de asemenea de acest tip de informatie. Trebuie cunoscut faptul ca alimentele scazute in fenilalanina adesea au costuri mai ridicate - se recomanda colaborarea cu medicul curant. Trebuie planificat un program pentru masurarea nivelului de fenilalanina. Testarea periodica este necesara de-a lungul vietii si frecventa depinde de varsta si severitatea deficientei enzimatice - controlul fenilcetonuriei materne. Femeile cu fenilcetonurie ce doresc sa ramana insarcinate urmeaza recomandarile Academiei Americane de Pediatrie. Nivelurile crescute de fenilalanina la mame pot fi cauza nasterii unui copil cu retard mental sau cu alte afectiuni ca de exemplu cap neobisnuit de mic (microencefalie). Urmarea unei diete pentru fenilcetonurici inainte si in timpul sarcinii va ajuta la pastrarea starii de sanatate a copilului nenascut. Femeile cu PKU ar trebui testate pentru nivelurile de PKU de doua ori pe saptamana in timpul sarcinii - se recomanda testarea genetica. Daca exista antecedente familiale de PKU se recomanda o discutie cu medicul despre un test genetic. Daca o persoana are un copil cu PKU poate fi folositoare o consiliere genetica inainte de o noua sarcina. Se recomanda un grup de suport. Daca o persoana are un copil cu PKU poate dori la un moment dat sa se alature altor persoane care se confrunta cu probleme similare. Boala Wilson este o afectiune ereditara care cauzeaza acumularea excesiva de cupru in organism. Este cunoscuta si sub denumirea de degenerare hepatolenticulara. Cuprul joaca un rol important in dezvoltarea armonioasa a nervilor, oaselor, colagenului si melaninei. In mod normal, cuprul este absorbit din alimente, iar excesul este eliminat prin bila - substanta produsa in ficat si depozitata in vezica biliara. Cand vezica biliara isi evacueaza continutul in duoden (prima portiune a intestinului subtire), cuprul continut in bila traverseaza intestinul alaturi de alimentele digerate. La persoanele sanatoase, cuprul este apoi evacuat din organism prin scaun. In boala Wilson, cuprul nu trece in bila, ci se acumuleze in ficat. Pe masura ce nivelul de cupru din ficat creste, organul afectat incepe sa permita trecerea sa in circulatia sanguina. Cuprul este apoi depozitat in organism, in special la nivelul rinichilor, creierului si sistemului nervos, si ochilor. Boala Wilson afecteaza aproximativ 1 din 30000100000 persoane. In jur de 1 din 90 persoane este purtatoare a genei bolii Wilson. Boala Wilson este fatala daca nu este descoperita si tratata la timp.

Hemocromatoza este o boala care apare datorita acumularii fierului in organismul uman. Fiziologic, organismul retine si depoziteaza o cantitate mica de fier in maduva osoasa, ficat, rinichi si inima, dar acumularea in exces determina afectarea acestor organe. Organismul necesita fierul pentru a sintetiza hemoglobina care reprezinta carausul oxigenului. Fierul furnizeaza energie necesara muschilor si tesuturilor. Barbatii sunt mai susceptibili pentru a face hemocromatoza fata de femei. Femeile elimina excesul de fier prin sangerarea menstruala si in timpul

sarcinii. Simptomele apar, de obicei, intre varsta de 40 si 60 de ani. Exsita 2 tipuri de hemocromatoza: - hemocromatoza ereditara (genetica): este cea mai frecventa forma de hemocromatoza, transmisa genetic si este cea mai frecventa boala genetica la populatia alba, in special la persoanele cu descendenti in Europa de Nord - hemocromatoza secundara (dobandita). Cauzele hemocromatozei secundare sunt: - transfuziile sangvine repetate - anumite boli hematologice (cum ar fi talasemia) - boli hepatice cronice - alcoolismul - excesul de suplimente care contin fier - dieta bogata in fier (in rare cazuri). Simptomele hemocromatozei apar de cele mai multe ori la varsta de 40-60 de ani, fapt explicat prin acumularea lenta a fierului de-a lungul vietii. Simptomele includ: -oboseala -dureri articulare, de obicei la nivelul mainilor, soldurilor, genunchilor si/sau gleznelor -slabiciune -scadere in greutate -dureri abdominale -scaderea apetitiului sexual, impotenta -poliurie (mictiuni in cantitate crescuta). Fara tratament, fierul se acumuleaza in continuare in organimsul uman. Cand nivelurile serice de fier sunt periculos de crescute, poate aparea afectarea organelor si tesuturilor. Pot aparea complicatii, cum ar diabetul zaharat si artrita. Anamneza (discutia cu pacientul) si examenul fizic complet sunt primii pasi in diagnosticarea hemocromatozei. Informatii importante din istoricul medical includ: -boli, inclusiv hemoragia -bolile membrilor familiei cu grad de rudenie apropiat -simptomele anterioare sau prezente ale hemocromatozei -dieta -functia sexuala -istoria de transfuzii sau donare de sange. Femeile sunt chestionate asupra ciclului menstrual, sarcini, metode de contraceptie si simptomele menopauzei. Femeile pierd fier in timpul menstruatiei. Cand sangerarile menstruale inceteaza, odata cu instalarea menopauzei, unei sarcini sau folosirea anumitor metode contraceptive, fierul incepe sa se acumuleze in tesuturile organismului in cazul in care femeia sufera de hemocromatoza. Analizele sangvine de rutina in diagnosticul hemocromatozei sunt: -saturatia transferinei

-nivelul seric al feritinei -nivelul seric la fierului (sideremia). Alte investigatii aditionale includ: -analize sangvine pentru depistarea complicatiilor, cum ar fi diabetul zaharat sau bolile hepatice -hemoleucograma (numararea completa a celulelor sangvine) si frotiul sangvin, pentru a evalua concentratia hemoglobinei si valoarea hematocritului, care pot sugera anumite boli hematologice (cum ar fi talasemia) care pot creste riscul pentru hemocromatoza -teste genetice pentru hemocromatoza ereditara, care pot identifica defectele unei gene, numite HFE; multe persoane cu hemocromatoza ereditara prezinta defecte ale acestei gene. Hemocromatoza este o boala cu transmitere autosomal recesiva de la parinti la copii. Se recomanda testarea genetica in cazul rudelor (parinti, frati, surori cu hemocromatoza). Alte investigatii care se fac in timpul evolutiei bolii includ: -biopsia hepatica, pentru a confirma hemocromatoza si pentru depistarea cirozei hepatice sau altui tip de afectare hepatica -tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) -nivelul de alfa-fetoproteina, o analiza sangvina care verifica nivelul proteinei care este in exces in cazul neoplasmului hepatic. Cercetatorii sunt indecisi in ceea ce priveste beneficiile screeningului pentru hemocromatoza in populatia generala. Prin populatie generala se intelege persoanele care nu au simptome de hemocromatoza sau nu au rude apropiate cu aceasta suferinta. Motivul pentru care s-ar face screenigul general ar fi depistarea precoce a bolii, prevenind astfel afectarea hepatica si alte complicatii. Screening-ul (monitorizarea sau testarea) este recomandata in cazul persoanelor cu risc crescut pentru hemocromatoza. Daca medicul descopera o persoana cu risc crescut, testele diagnostice o confirma sau o infirma. Cu cat este diagnosticata si tratata mai precoce, cu atat se evita mai mult aparitia complicatiilor amenintatoare de viata. Factori de risc. Simptomatic -afectiune hepatica de cauza neclara -afectiune hepatica de cauza cunoscuta si niveluri anormale de fier -diabet zaharat tip 2 cu marire in dimensiuni a ficatului, analize hepatice modificate si/sau afectiune cardiaca -debut timpuriu si inexplicabil al durerilor articulare, bolilor cardiace sau disfunctiilor sexuale -niveluri scazute de hormoni sexuali. Asimptomatic -parinte, frate, sora sau copil cu hemocromatoza confirmata -teste de rutina care releva sideremie crescuta (nivel de fier in sange) -analize hepatice modificate anormal si inexplicabil -marire inexplicabila in dimensiuni a ficatului

-CT releva modificari ale arhitecturii hepatice -pielea devine inchisa la culoare fara un motiv aparent. Diagnostic - Hemocromatoza se diagnosticheaza tarziu din urmatoarele motive: -necesita o perioada lunga de timp pentru a se dezvolta -simptomele sunt adesea vagi. Cei mai multi medici recomanda flebotomii regulate in cazul persoanelor diagnosticate cu hemocromatoza, chiar daca simptomele nu sunt prezente inca. Depinzand de nivelul de fier din sange, pot fi necesare de la 40 pana la 80 de flebotomii, pentru a aduce fierul la nivelul dorit. Tratamentul incepe de obicei cu cate o flebotomie o data sau de doua ori pe sapatamana, pana cand sideremia ajunge la un nivel stabilit de medic. Acest proces poate dura mai multe saptamani. Cele mai multe persoane nu mai prezinta simptomele stadiului timpuriu imediat dupa ce flebotomiile au fost initiate. Tratamentul saptamanal continua pana cand: -nivelul de feritina ajunge sub 50 nanograme/ml -saturatia de transferina ajunge sub 50% -concentratia de hemoglobina este sub 13 g/dl. Odata ce aceste niveluri sunt atinse, se va reduce numarul de flebotomii, initial la o flebotomie pe luna, iar ulterior, o flebotomie la fiecare 3 luni. Scopul este de a mentine un nivelul seric normal de feritina (adica in jur de 50 ng/ml). Deficitul usor de fier pe care il determina flebotomiile regulate, va proteja organismul de acumularea ulterioara in exces a acestuia. Flebotomiile nu sunt posibile la toate persoanele. In aceste cazuri, excesul de fier se elimina prin medicamente chelatoare (desferoxamina). Aceste medicamente se administreaza zilnic prin injectare subcutanata lenta. Poate fi folosita o pompa portabila, putandu-se administra si la domiciliu. Desferoxamina determina eliminarea excesului de fier prin urina. Eliminarea prin acest mod este mai lenta decat prin flebotomie, cu o durata aproximativ dubla. De asemenea, frecventa tratamentului este mai mare decat in cazul flebotomiei, pentru a aduce la normal depozitele de fier. Hemocromatoza determinata de transfuziile sangvine sau supradozele de vitamine nu mai necesita tratament chelator odata ce sideremia a ajuns la nivelul normal. Cauza determinanta trebuie descoperita si oprita, inaintea inceperii tratamentului. Cele mai multe persoane cu hemocromatoza necesita flebotomii regulate de-a lungul vietii. Nivelurile de feritina si saturatia serica a transferinei trebuie monitorizate in timpul tratamentului. Pot fi necesare flebotomii la fiecare 2-3 saptamani. Unele persoane, in special varstnicii, nu necesita flebotomii la fel de frecvente ca si ceilalti, datorita bolilor coexistente care determina scaderea nivelului de fier prin anemie. Daca flebotomiile nu sunt posibile, se folosesc medicamente chelatoare pentru eliminarea fierului in exces. Acest lucru se poate face si la domiciliu, dupa invatarea prealabila a tehnicii de administrare. Tot timpul tratamentului trebuie monitorizate starea generala a bolnavului si anumite analize sangvine. Se recomanda anumite investigatii pentru a monitorizaaparitia complicatiilor, cum ar fi afectarea hepatica, cardiaca sau cancerele. Monitorizarea hemocromatozei include:

-biopsia hepatica -punctia medulara (prelevarea unei mici cantitati de maduva osoasa pentru a fi analizata microscopic) -computer tomografia (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN). Tratament in cazul agravarii bolii - In cazul stadiilor finale ale hemocromatozei, flebotomiile sunt de ajutor. Amelioreaza simptomatologia, iar in unele cazuri previn afectarea ulterioara. Cu toate acestea, flebotomia nu poate vindeca complicatiile din stadiile finale, cum ar fi afectarea hepatica, insuficienta cardiaca sau diabetul zaharat. Acestea necesita tratament specific. Agentii chelatori sunt niste medicamente care sunt administrate ca tratament pentru hemocromatoza, in cazul in care nu pot fi facute flebotomii. Cazurile care necesita acest tip de tratament includ: -anemia determinata de boli hematologice -hemocromatoza severa care este rezistenta la tratamentul prin flebotomie -intoleranta la flebotomie -expectativa de viata limitata -afectiunile dependente de transfuzii, cum ar fi hemofilia. Flebotomiile frecvente, in special la inceputul tratamentului, pot determina simptome de anemie usoara, cum ar fi oboseala si slabiciunea. Repausul si un consum suficient de lichide amelioreaza aceste simptome. Nu trebuie luate suplimente de fier!! Acest fapt poate agrava hemocromatoza. Porfirie - boala ereditara cauzata de o tulburare a sintezei hemului (fractiunea neproteica a hemoglobinei) si caracterizata prin acumularea in tesuturi a unor substante intermediare ale acestei sinteze, porfirinele. Porfiriile sunt boli foarte rare. Diferite tipuri de porfirie -Exista mai multe forme de porfirie, corespunzand mutatiilor genelor diferitelor enzime ale sintezei hemului. Aparitia simptomelor este variabila, unele survenind in cursul copilariei, altele la varsta adulta.Protoporfiria se manifesta din copilarie prin usoare tulburari cutanate dupa expunerea la soare. - Porfiria intermitenta acuta se manifesta de cele mai multe ori la varsta adulta prin dureri abdominale acute, uneori prin crampe, printr-o slabiciune musculara si prin tulburari psihice. Urinele devin rosii atunci cand sunt lasate sa astepte. Numeroase medicamente, ca barbituricele, contraceptivele orale, sulfamidele si fenitoina, se afla la originea acestor crize. - Porfiria varietaga sau mixta, este apropiata de porfiria intermitenta acuta, dar subiectul prezinta, in plus, vezicule pe regiunile cutanate expuse soarelui. - Coproporfiria ereditara, de asemenea apropiata de porfiria intermitenta acuta, poate si ea sa se traduca prin anomalii cutanate. - Porfiria cutanata tardiva, cea mai frecventa, se manifesta mai ales la varsta adulta, de unde si numele ei, si se traduce prin vezicule pe piele dupa expunerea la soare. In caz de ranire, cicatrizarea este indelungata. Urinele sunt adesea rosietice sau cafenii. Tulburarile sunt declansate printr-o boala a ficatului, uneori de origine alcoolica. - Porfiria eritropoietica congenitala sau boala lui Gtinther, se traduce de la nastere prin eruptii cutanate, printr-o crestere a volumului splinei, printr-o coloratie rosie a dintilor si prin accidente hemolitice acute (distrugerea subita

a unei mari cantitati de globule rosii).

Tratament - Tratamentul, dificil, consta in primul rand in evitarea factorilor declansatori: expunere la soare, medicamente. Administrarea de glucoza sau a unui medicament inrudit chimic cu hemul poate fi utila pentru a trata crizele de porfirie intermitenta acuta, de porfirie varietaga sau de coproporfirie ereditara. In porfiria cutanata tardiva, este aplicata uneori o flebotomie (sangerare venoasa).

Sindromul Marfan este o boal genetic determinat de mutaii ale genei FBN1 ce afecteaz esutului conjunctiv i care se transmite dup tipul autozomal dominant. Ca aspect exterior, persoanele care sufer de aceast afeciune sunt neobinuit de nali, au membre i degete lungi. Sindromul Marfan afecteaz cel mai mult: ochii, scheletul osos i sistemul cardio-vascular. Manifestrile clinice n Sindromul Marfan pot fi variabile, de la uoare pn la severe. Cele mai grave complicaii sunt defecte la nivelul sistemului cardio-vascular (valvele inimii i aort). Boala poate afecta, de asemenea, plmnii, ochii, sacul dural n jurul mduvei spinrii, scheletul i palatului dur. Afeciunea este determinat de mutaii ale genei FBN1, situat pe cromozomul 15, gen care codific o glicoprotein numit fibrilina-1.[1][2] Fibrilina este esenial n formarea fibrelor elastice ale esutului conjunctiv. Fr suportul acestui element, esutul conjuntiv este slbit, care duce la afeciuni grave. Oamenii au o pereche de gene FBN1, boala fiind determinat de o mutaie a uneia dintre cele dou gene. Deoarece alelele mutante ale aceastei gene sunt dominante, persoanele care motenesc o alelel mutant FBN1 de la unul dintre prini vor avea sindrom Marfan. Astfel, riscul de transmitere a bolii de la un printe bolnav la copil este de 50%. Numele sindromului este un eponim n onoarea pediatrului francez Antoine-Bernard Marfan. La sedina din 28 februarie 1896 a Societii Medicale a spitalelor din Paris el a prezentat cazul unei fetie de 5 ani, numit Gabrielle, care avea o nfiare deosebit i prezenta cteva din caracteristicile clinice ale sindromului Marfan.
[3][4]

n 1968, Hugh Bentall a realizat o intervenie chirurgical prin care a nlocuit aorta ascendent i valva aortic[5] la un pacient care suferea de aceast boal, intervenie care i poart numele. Gena a crei mutaii determin boala a fost identificat prima dat de Francesco Ramirez la Mount Sinai Medical Center din New York n 1991.

10

Semne i simptome Manifestarile clinice ale sindromului Marfan sunt variabile, att ntre membrii aceleiai familii (care prezint aceeai alel mutant) c i ntre indivizi din familii diferite (i care pot prezenta alele mutante diferite), fenomen cunoscut sub numele de expresivitate variabil. Stabilirea diagnosticului se face folosind criterii de diagnostic definite iniial la Berlin n 1988 i ulterior reactualizate n 1996 la Gand, cunoscute sub numele de nosologia Gand (n englez Ghent nosology).[4] Prezena simultan a membrelor lungi, a subluxaiei de cristalin i a dilatrii rdcinii aortice sunt, n general, suficiente pentru a pune diagnosticul de sindrom Marfan cu siguran rezonabil. Exist mai mult de 30 de alte caracteristici clinice care sunt asociate cu acest sindrom, majoritatea implicnd scheletul, pielea i articulaiile. Forme clinice ale sindromului Marfan

forma clasic a sindromului Marfan; forme incomplete ale sindromului Marfan: forma fr semne oculare; forma fr semne cardiovasculare;

forma neonatal i infantil, o form cu debut precoce, mai grav dect forma clasic a sindromului Marfan, ce poate duce la pierderea mobilitii articulaiilor i la deces precoce prin insuficien cardiac; ectopia cristalinului; forme familiale de anevrism de aort. Sindromul Marfan i fibrilinopatiile Sindromul Marfan face parte dintr-un grup de boli determinate de mutaii ale genei FBN1, boli numite fibrilinopatii. Acest grup de boli se caracterizeaz printr-un numr de semne clinice comune care ns se asociaz n mod diferit de la o boal la alta. Pe lng sindromul Marfan, acest grup de boli mai cuprinde:

displazia acromicric (OMIM 102370); forma familial a ectopiei cristalinului (OMIM 102370); displazia geleofizic de tip 2 (OMIM 102370); sindromul MASS (OMIM 604308), acronim derivat de la denumirile n limba englez ale caracteristicilor clinice ce-l definesc : (valva) mitral, aorta, scheletul i pielea (n englez skin); sindromul Shprintzen-Goldberg (OMIM 182212); sindromul pielii rigide (n englez stiff skin syndrome (OMIM 184900); sindromul Weill-Marchesani de tip 2 (dominant) (OMIM 608328). Bolnavi celebri Personaliti despre care se crede c sufereau de sindromul Marfan dar care nu au fost diagnosticai niciodat deoarece procedura de diagnosticare a aprut abia n secolul 20.

Violonistul Niccolo Paganini

11


Preedintele american Abraham Lincoln

Compozitorul Serghei Rahmaninov

nottorul Michael Phelps

Chitaristul Bradford Cox

Compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy Note

1.

^ Kainulainen K, Karttunen L, Puhakka L, Sakai L, Peltonen L (1 ianuarie 1994). Mutations in the fibrillin gene responsible for dominant ectopia lentis and neonatal Marfan syndrome. Nat. Genet. 6 (1): 649. doi:10.1038/ng0194-64. PMID 8136837.

12

2.

^ Dietz HC, Loeys B, Carta L, Ramirez F (2005). Recent progress towards a molecular understanding of Marfan syndrome.. Am J Med Genet C Semin Med Genet 139: 49. PMID 16273535. 3. ^ Marfan AB. Un cas de dformation congnitale des quatre membres plus prononc aux extrmits caractrise par lallongement des os avec un certain degr damincissement. Bull Mem Soc Md Hp Paris 1896; 13:220-7. 4. ^ a b Jean-Marie Le Parc, Sabine Molcard, Florence Tubach, Catherine Boileau, Guillaume Jondeau, Christine Muti, Bertrand Chevallier, Pierre-Jean Pisella, Le syndrome de Marfan et les fibrillinopathies. Rev Rhum [Ed Fr] 2000; 67: 613-20. 5. ^ Bentall H, De Bono A, Tehnic pentru nlocuirea complet a aortei ascendente, Thorax, 1968;23:3389

13