Patologia inflamatiilor proliferative

9. Patologia inflamatiilor proliferative

INFLAMAŢII PROLIFERATIVE: se caracterizează prin proliferarea (diviziunea)

celulelor inflamatorii (răspunsul imun faţă de agentul patogen) şi a celor din or
919s1816j ganul afectat (fenomene reparatorii). De obicei, au o evoluţe cronică

INFLAMAŢIA LIMFOHISTIOCITARĂ: denumirea vine de la cele două tipuri de

celule care proliferează, limfocitele (răspunsul imun local) şi histiocitele (celule care
fagocitează agentul patogen şi sinetizează mediatori chimici specifici inflamaţiei).

Forma nodulară: noduli de diferite dimensiuni, proeminenţi , albicioşi, bine

delimitaţi (fără să prezinte capsulă), la secţionare sunt lucioşi, cu aspect slăninos.

Inflamaţie limfohistiocitară în focare: noduli albicioşi, bine delimitaţi, slăninoşi pe

secţiune. Nodulii au tendinţa de confluare.

Inflamaţie hiperplazică (tipul nodular): pentru splină şi limfonoduri denumirea de

inflamaţie limfohistiocitară este înlocuită cu cea de inflamaţie hiperplazică (se
produce o mărire de volum prin multiplicarea limfocitelor şi histiocitelor existente
în acest organ). Nodulii au aceleaşi caracterstici morfologice.

Inflamaţie limfohistiocitară, tipul difuz: volum normal sau uşor mărit, decolorat,
albicos, omogen pe secţiune.

Inflamaţia hiperlazică: tipul difuz, splină mărită în volum, unele situaţii pot merge
până la splenomegalie, capsulă în tensiune, transparentă, consistenţă cărnoasă,
elastică, la secţionare se observă tendinţa de răzbuzare

INFLAMAŢIA FIBROASĂ: se caracterizează prin proliferarea celulelor ţesutului

conjunctiv fibros – fibroblaste. Acestea vor sintetiza colagenul, determinând o
înlocuire a ţesutului nobil cu ţesut conjunctiv fibros.

Inflamaţie fibroasă: rinichi cu volum micşorat, suprafaţă încreţită, neregulată,

decapsulare dificilă (datorită aderenţelor dintre capsulă şi suprafaţa rinichiului),
opune rezistenţă la secţionare, în cazurile grave se aude un scârţâit caracteristic,
culoare albă sidefie (dată de excesul de ţesut conjunctiv fibros).

Inflamaţie fibroasă rinichi, se observă aspectul alb-sidefiu pe secţiune,

corespunzător prezenţei ţesutului conjunctiv. Ca urmare a blocării scurgerii urinei
spre bazinet, în rinichi se formează secundar chisturi (hidronefroză).

Inflamaţie fibroasă ficat (ciroză): ficat de dimensiuni mai mici decât normal, cu
suprafaţa neregulată, încreţită, culoarea este altenantă (zone alb-sidefii, dure la
palpaţie şi care opun rezistenţă la secţionare cu zone brun-roşcate corespunzătoare
ţesutului hepatic normal).

Inflamaţie fibroasă splină: volum mai mic decât normal, suprafaţa neregulată, zone
sidefii-albicioase corespunzătoare înlocuirii paenchimului cu ţesut conjunctiv.

Inflamaţia fibroasă a seroaselor: capsula hepatică îşi pierde transparenţa, se

observă zone de îngroşare cu aspect de pete alb-sidefii , firişoare (sinechii au bride,
acestea fac legătura între suprafaţa capsulei hepatice şi cea a peretelui abdominal)

Inflamaţie fibroasă a capsulei hepatice: aspect difuz, capsulă opacă, îngroşată, alb
sidefie, ecranează culoarea ficatului.

Inflamaţie fibroasă a pleurei: aspect difuz, pleură opacă, îngroşată, cu aspect rugos,
alb sidefie, ecranează culoarea pulmonului. Aspectul rugos este consecinţă
aderenţelor care se crează între pleura pulmonară şi cea costală (bride sau sinechii).

Inflamaţie firoasă a pleurei: pleură îngroşată, cu aspect de cicatrice stelată, zonele

de ruptură sunt consecinţa secţionării sinechiilor create între pleura pulmonară şi
cea costală.

INFLAMAŢIA GRANULOMATOASĂ: inflamaţie proliferativă care se instituie ori

de câte ori în organism pătrund agenţi patogeni greu fagocitabili (bacterii acido-
alcoolo-rezistente, larve de paraziţi, miceţi, corpi străini inerţi)

Granulomul infecţios : noduli proeminenţi, de diferite dimensiuni, fermi la palpaţie,

pe secţiune prezintă central un focar de necroză de cazeificare, granuloamele mari
sunt delimitate periferic de o capsuă conjunctivă.

Forma difuză a granulomului infecţios: localizată de obicei în intestin, peretele

intestinal este îngroşat, cu consistenţă de furtun sau tub de cauciuc, la secţionare
mucoasa este puternic cutată, asemănătoare circumvoluţiunilor cerebrale.

Granulomul micotic: produs de miceţi din genul Aspergillus. Se observă noduli

albicioşi, la secţionare se observă central necroză uscată, de culoare gălbui.

Granulomul parazitar compact: se formează atunci când în organe sunt prezente

larve de Nematode aflate în migraţie şi care au rămas captive. De obicei aceste larve
sunt moarte, iar în jurul lor se formează reacţia inflamatorie de tip granulomatos.
Indiferent de organul afectat, se pot observa noduli, care prezintă central un focar
de necroză uscată, delimitat de o capsulă conjunctivă.

Granulomul parazitar chistic este produs de larvele unor Cestode (tenii).

Localizările sunt în strânsă corelaţie cu specia de parazit (ficat, pulmon, muşchi
scheletici, miocard, encefal etc).
Se prezintă sub forma unor chisturi cu dimensiuni variabile, delimitate de o capsulă
conjunctivă, cavitatea chistică prezintăun lichid limpede, incolor sau uşor citrin.

Patologia procesului tumoral

PROCESUL TUMORAL: proliferare necontrolată a celulelor dintr-un organ

Tumora poate fi unică sau multicentrică.

Caracterul nodular: cel mai frecvent mod de exprimare macroscopică a unei

tumori. Nodulii au localizări, dimensiuni şi aspecte morfologice diverse în funcţie de
tipul de celule care proliferează.

Tumora poate fi unică sau multicentrică. Atunci cânt o tumoră nodulară este
localizată pe o suprafaţă, aceasta poate să aibă o suprafaţă de ancorare largă
(tumoră sesilă) sau se leagă de acea suprafaţă cu un “picioruş” care îi asigură
inervaţia şi vascularizaţia (tumoră pediculată).

Tumora se leagă de acea suprafaţă cu un “picioruş” care îi asigură inervaţia şi

vascularizaţia (tumoră pediculată).

Tipul difuz: proliferarea celulelor tumorale cuprinde toată masa unui organ, nu se
pot stabili limitele de proliferare, organele sunt mărite în volum (adenomegalie,
hepatomegalie splenomegalie).

Tipul ulcerativ: se prezintă sub formă de ulcer adânc, cu aspect de crater, fără
tendinţă de vindecare, marginile ulcerului sunt proeminente. Acest tip este specific
pielii şi organelor cavitare.

Tipul chistic: specific tumorilor cu origine epitelială (ovar, canale biliare, glandă
mamară): tumora se prezintă ca un conglomerat de chisturi de diferite dimensiuni,
care prezintă un conţinut variabil ca nuanţă şi consistenţă (lichid clar, citrin, roşu-
negricios, vâscos, etc).

Masa tumorală poate prezenta în constituţia sa zone de hemoragie (datorate

fragilităţii vasculare) sau zone de necroză ischemică (teritorii cenuşii-gălbui
datorate ritmului de creştere mai mare al celulelor tumorale comparativ cu cel al
dezvoltării vaselor de sânge).

10. PATOLOGIA SISTEMULUI LIMFO- ŞI HEMATOFORMATOR

STRUCTURI COMPONENTE

Măduva osoasă hematoformatoare;

Organe limfoide primare – timus, bursă Fabricius;

 Organe limfoide secundare – splină, limfonoduri;

Ţesut limfoid diseminat asociat mucoaselor şi pielii.

PATOLOGIA MĂDUVEI HEMATOFORMATOARE (ROŞIE)

Atrofia – înlocuirea măduvei roşii cu măduvă grasă sau seroasă; asociată cu

senilitatea şi slăbirea avansată (cahexia);

Ischemie – aspect palid; consecutivă hemoragiilor;

Hemoragii – hipovitaminoză K, intoxicaţie cu produşi cumarinici (raticide);

Regenerare patologică – în boli cu hemoliză (insule de fetalizare);

Tumori – boli tumorale ale măduvei hematogene - LEUCEMII.

Procese inflamatorii – osteomielite

Tipuri morfologice:

 Purulentă – focare gălbui de diferite dimensiuni;

 Granulomatoasă – focare cenuşii-gălbui care pot fi

observate prin transparenţa osului ca o altenanţă de
zone roşii întunecate cu zone clare.

LEZIUNI ALE MĂDUVEI OSOASE

Găină - Osteomielită granulomatoasă (tuberculoză), noduli gălbui, friabili

Cal - Regeneare patologică

Insule de fetalizare, zone de măduvă roşie hematogenă în canalul medular al oaselor

lungi

PATOLOGIA SPLINEI

Anomalii: splină dublă, spline accesorii;

Stază – splenomegalie, capsulă în tensiune, întinsă, scurgere a unei cantităţi

mari de sânge pe secţiune, pulpa se raclează;

Ischemie – splină cu volum scăzut, cu capsula încreţită, de culoare roz;

hemoragii interne sau externe;
 Hemoragii – echimoze, sufuziuni, hematoame

Infarcte arteriale:

 Roşii, triunghiulare, proeminente pe suprafaţă (pesta porcină)

 Albe, triunghilare, declive în raport cu suprafaţa (rujet)

LEZIUNILE SPLINEI
Modificări circulatorii

Cal, hematom vechi (se observă coagulul de sânge, bine delimitat de capsulă în
interiorul căruia apare reţeaua de fibrină)

Porc, stază splenică, capsula în tensiune, culoare negricioasă

Porc, hemoragii subcapsulare splenice sub formă de peteşii şi echimoze

PATOLOGIA SPLINEI
Distrofii – lienoze

Amiloidoza

 splina Sago – acumulări nodulare, albicioase, translucide,

asemănătoare amidonului fiert

 splina lardacee – splenomegalie, aspect de splină şuncă

Calcificare distrofică – calcificarea unor leziuni preexistente (chisturi

parazitare, inflamaţii cronice); focare uscate, albe, scârţâie la secţionare

Guta aviară – la păsări, depozite alb văroase, punctiforme pe capsulă sau în

parenchim

Amiloidoza splenică, splina lardacee, culoare roz-albicioasă, rezultat al depunerii

difuze de amiloid

PATOLOGIA SPLINEI

INFLAMAŢII

SPLENITE

Tipuri morfologice:
  necrotică – focare uscate pe secţiune, cenuşii-gălbui, de
dimensiuni mici, la limita vizibilităţii sau mai mari, cu
diametru de câţiva centimetri;

 hemoragică/hemoragico-necrotică – difuză sau în focare, cu

splenomegalie, culoare negricioasă, aspect noroios, ramolit pe
secţiune;

 purulentă – abcese de diferite dimensiuni, colecţii de puroi

bine delimitate de o capsulă de ţesutul din ju;

 cronică hiperplazică – mărire de volum, consistenţă elastică, se

observă capsula în tensiune, răzbuzează la secţionare;

 granulomatoasă – focare bine delimitate, în centrul acestora se

observă un conţinut uscat, galben-cenuşiu, friabil,
reprezentând ţesutul splenic distrus, mortificat.

Cal, splenita hemoragico-necrotică, noduli proeminenţi, bine delimitaţi, negricioşi

pe secţiune. Datorită culorii au primit denumirea de carbunculi . Denumirea
provine de la faptul că leziunea este specifică antraxului, boală care este denumită
popular “cărbune”.

Vacă, splenită hemoragico-necrotică, leziunea se prezintă difuz, cuprinde tot

parenchimul splinei, pe secţiune se observă culoarea negricioasă şi aspectul umed pe
care îl are suprafaţa de secţiune datorită consistentei ramolite, noroioase.

Porc, splenită purulentă, acumulări delimitate de puroi sub formă de abcese,

culoare puroiului poate varia în funcţie de agentul patogen.

Splenită cronică (hiperplazică), rezultă prin multiplicarea celulelor care intră în

structura splinei. Se constată mărire de volum, capsulă în tensiune, la secţionare
răzbuzează, pulpa splenică este integră (nu se raclează).

Splenită cronică (hiperplazică). În unele situaţii acest tip de splenită se manifestă

prin formarea unor noduli albicioşi, bine delimitaţi, proeminenţi pe suprafaţa de
secţionare.

Curcă, splenita granulomatoasă. Se observă splenomegalie, splina prezintă noduli

aglomeraţi, cu tendinţă de confluare, la secţionare fiecare dintre aceşti noduli
conţine în centru un material uscat, friabil, de culoare albicioasă sau cenuşie. Acest
material reprezintă ţesutul splenic distrus, mort (zonă de necroză). Leziunea este
specifică tuberculozei.

Vacă, splenită granulomatoasă, nodulii sunt de diferite dimensiuni, unii sunt

proeminenţi la suprafaţa splinei, la secţionare se observă acelaşi material, friabil,
uscat, cenuşiu sau albicios (zonă de necroză). Faţă de situaţia descrisă la pasăre, mai
poate să apară evidentă o capsulă albicioasă (ţesut conjunctiv), care delimitează
granulomul de ţesutul din jur (tuberculoză).

PATOLOGIA SPLINEI
TUMORI

PROCESE TUMORALE

 caracter difuz, se manifestă macroscopic ca splenomegalie, cu aspect

lucios, slăninos al suprafeţei de secţiune, cu tendinţă evidentă de
răzbuzare la secţionare;

 caracter nodular, noduli cu diferite dimensiuni, culoarea nodulilor

este de obicei albicioasă, sunt bine delimitaţi de ţesutul din jur, fără a
fi delimitaţi de o capsulă, lucioşi, cu aspect slăninos pe secţiune.

 Ambele forme sunt caracteristice unor boli cu etiologie virală

denumite LEUCOZE.

Splină pasăre, proces tumoral cu caracter difuz, singurul element care atrage
atenţia este splenomegalia. Leziunea este caracteristică leucozei aviare.

Splină pasăre, proces tumoral cu caracter nodular, nodulii sunt albicioşi, bine
delimitaţi, proemină uşor la suprafaţă. Leziunea este caracteristică leucozei aviare.

Splină porc, proces tumoral difuz, prin comparaţie singurul element care ne atrage
atenţia este splenomegalia. Cele două secţiuni transversale relevă tendinţa la
răzbuzare

Splină porc, proces tumoral difuz, splina atinge dimensiuni şi masă impresionante.
Leziunea este caracteristică leucozei suine

PATOLOGIA LIMFONODURILOR

PROCESE DISTROFICE

 Hemosideroză – limfonodul capătă culoare brună-cărămizie; este o

leziune consecutivă unor hemoragii produse în imediata vecinătate a
limfonodului examinat sau se asociază cu hemoliza masivă a
hematiilor produsă de virusuri, bacterii sau paraziţi

 Antracoză – puncte de culoare neagră la limita vizibilităţii, apare

consecutiv pulberilor de carbon care ajung în organism prin inhalare
sau prin ingestie; este mai evidentă la limfonodurile satelite
pulmonului (pulberile inhalate ajung în limfonoduri pe cale limfatică)
 Inflamaţii – LIMFADENITE

Tipuri morfologice

Necrotică – focare de diferite dimensiuni uscate, mate, de

culoare gălbui;

Hemoragică – zone roşii care alternează cu zone normale, de

culoare albă sau cafenie, aspect marmorat, uscat pe secţiune;

Purulentă – abcese de diferite dimensiuni, manifestate ca

acumulări delimitate de puroi

Cronică hiperplazică – limfonoduri mărite, lucioase pe

secţiune, culoare devine albicioasă;

Granulomatoasă – focare de dimensiuni variabile, care

prezintă în centru un material uscat, friabil, cu aspect de
brânză de vaci, delimitat uneori de o capsulă conjunctivă.

Porc, limfadenită hemoragică, se remarcă aspectul marmorat sau mozaicat pe

secţiune dat de alternanţa zonelor colorate în roşu cu cele de culoare albă. Leziunea
este caracteristică pestei porcine.

Oaie, limfadenita purulentă, limfonodul este transformat într-un abces masiv,

colecţia purulentă este albicioasă, vâscoasă, parţial deshidratată, delimitată de
capsulă conjunctivă.

Vacă, limfadenită granulomatoasă, limfonodul prezintă granuloame de diferite

dimensiuni (noduli care conţin în centru un material uscat, albicios, asemănător
brânzei de vaci, delimitată de o capsulă conjunctivă). Leziunea este caracteristică
tuberculozei bovine.

Vacă, proces tumoral cu caracter difuz, se observă mărirea de volum a

limfonodului, pe secţiune se şterg diferenţele de culoare între corticală şi medulară,
limfonodul are o culoare omogenă cafenie-albicioasă, lucios, slăninos pe secţiune.
Caracteristică leucozei bovine

Porc, proces tumoral cu caracter difuz, se observă mărirea de volum a limfonodului,

pe secţiune se şterg diferenţele de culoare între corticală şi medulară, limfonodul are
o culoare omogenă albicioasă, lucios, slăninos pe secţiune. Caracteristică leucozei
suine.

11. Patologia Carcasei

PATOLOGIA CARCASEI
STRUCTURI MORFOLOGICE EXAMINATE

Piele (suine, păsări)

Ţesut conjunctiv subcutanat (ţesut adipos)

Limfonoduri superficiale şi interne ale carcasei

Musculatură

Articulaţii (inclusiv intervertebrale)

Oase

Foiţa parietală a pleurei (înveleşte peretele toracic şi aderă la coaste),

peritoneului (înveleşte peretele abdominal) şi marele epiploon (foiţă inserată
pe marea curbură a stomacului, conţine canţităţi variabile de ţesut adipos).

PATOLOGIA ŢESUTULUI ADIPOS SUBCUTANAT

Necroza ţesutului adipos subcutanat (steatonecroza), cu etiologie

necunoscută, se presupune că ar fi cauza unei inflamaţii a pancreasului.
Ţesutul adipos este mat, cu zone sau focare, uscate, friabile, de culoare gălbui
sau albicioase.

PATOLOGIA A ŢESUTULUI MUSCULAR

TULBURĂRI CIRCULATORII

Stază: întreaga carcasă are aspect întunecat, cu nuanţe de roşu închis spre
vânăt a muşchilor şi ţesutului conjunctiv.

Hemoragii: exprimate sub toate tipurile cunoscute, ca peteşii, echimoze,

sufuziuni, fiind exprimarea diatezei hemoragice din septicemii, hematoame
produse prin traumatism (ruptură musculară, plăgi penetrante etc).

Ischemie: produsă ca urmare a trombozei unor artere ce irigă diferite grupe

musculare; la curcile şi găinile din rasele grele apare “boala muşchilor
verzi”, musculatura pieptului, mai ales cea profundă, prezintă striuri gălbui-
verzui (rezultat al lipsei de oxigen şi degradării ulterioare a mioglobinei din
fibre) şi zone roşii negricioase de hemoragie.

CARCASĂ SEPTICEMICĂ

Se observă prin comparaţie culoare roşie închisă a carcasei, datorită stazei

 DIATEZĂ HEMORAGICĂ

Producerea de hemoragii capilare de tipul echimozelor şi peteşiilor este consecinţa

unor septicemii sau în boli virale şi intoxicaţii

HEMORAGII MUSCULARE, se remarcă prezenţa sufuziunilor la

suprafaţa muşchilor. În profunzime, apare hematomul ca urmare a
deschiderii vasului de sânge, consecutiv unei muşcături.

HEMATOAME MUSCULARE pot apare ca urmare a ruperii unor vase

mari sau ca rezultat al intoxicaţiilor cu derivaţi cumarinici (raticide).

Găină, ISCHEMIE MUSCULARĂ, “boala muşchilor verzi”, se constată

afectarea muşchilor profunzi ai pieptului, culoarea lor devenind verzuie.

PROCESE DISTROFICE (MIODISTROFII

Miodistrofia nutriţională: denumită şi “boala muşchilor albi”; apare ca urmare

a carenţei în vitamina E şi seleniu. Leziunile debutează printr-o distrofie protidică
(hialinoza fibrelor musculare); dacă nu se intervine terapeutic, leziunile evoluează
la necroză ceroasă de tip Zenker. Animalele care supravieţuiesc episodului de
boală vor prezenta o calcificare distrofică a fibrelor musculare necrozate sau o
înlocuire a lor cu ţesut conjunctiv (fibrozare) sau adipos; macroscopic, poate fi
afectată orice regiune musculară, muşchii prezintă zone cu aspect de pete sau
striuri de culoare albicioasă sau gălbui albicioasă, sunt lipsite de fermitate, au
consistenţă flască; dacă au intervenit procesele de calcificare distrofică sau cele de
fibrozare, culoarea zonelor afectate devine albă mată, respectiv albă sidefie.

Steatoza musculară: se caracterizează prin prezenţa lipidelor în fibra musculară;

la animalele obeze sau la porcii foarte graşi fenomenul se combină cu formarea de
ţesut adipos între fibrele musculare (lipomatoză musculară). Ca urmare, muşchii
pierd culoarea caracteristică (nuanţe care pornesc de la roz până la roşu închis),
prezentînd o alternanţă de fibre normale cu zone de culoare albicioasă, lucioase,
corespunzătoare ţesutului adipos nou format.

Calcificarea distrofică: apare pe zonele în care anterior s-au produs necroze

musculare sau prin calcificarea chisturilor parazitare; zonele de calcificare sunt
albe, mate; în cazurile în care depozitele sunt mari, la secţionare se percepe
scârţâit.

Lipofuscinoza: este caracteristică animalelor bătrâne, musculatura prezintă

diferite nuanţe de brun.

Icterul: dificil de remarcat la animalele cu carne roşie, se remarcă diferite nuanţe

de galben.
 BOALA MUŞCHLOR ALBI, prin comparaţie se observă aspectul decolorat
al fibrelor musculare afectate.

STEATOZA ŞI LIPOMATOZA MUSCULARĂ

Se observă alternanţa zonelor roşii (fibre musculare normale), cu cele albicioase

lucioase (zonele de lipomatoză).

MIOPATIA DE TRANSPORT

Miopatia de transport (miopatia de stres, muşchiul PSE) apare la animalele

care sunt transportate pe distanţe lungi, în condiţii de supraaglomerare, cu privare
de apă şi hrană. Aspectele cele mai caracteristice sunt întâlnite la porc. Ca urmare
a acestor condiţii, apar modificări biochimice musculare deosebit de grave
(acidoză musculară, cu acumulare masivă de acid lactic), care vor duce la
deprecierea carcasei şi chiar la confiscarea ei (aspect dezabreabil al muşchilor,
posibilităţi de prelucrare limitate şi fără rezultate deosebite). Mecanismul care stă
la baza miopatiei de transport este acidoza musculară, pierderea apei din fibra
musculară şi ieşirea în afară acesteia, procese distrofice până la necroza fibrelor
musculare. Aspectul macroscopic al muşchilor afectaţi reiese din denumirea
leziunii (muşchi PSE):

 Pale: palid, decolorat (culoare alb cenuşie sau alb gălbui dată de
procesele distrofice şi necroză);

 Soft: moale (după tăiere musculatura nu intră în rigiditate, are

consistenţă flască);

 Exsudative: muşchii sunt umezi, infiltraţi cu lichid.

MIOPATIA DE TRANSPORT

MUŞCHIUL PSE

Leziuni care apar pe fondul acidozei acute produsă prin acumulare e acid lactic.
Zonele afectate au culoare albicioasă sau gălbui.

INFLAMAŢII - MIOZITE

MIOZITE: traumatice, bacteriene, parazitare (cele mai importante pentru

asigurarea salubrităţii carcaselor, unele dintre ele nu dau leziuni macroscopice -
TRICHINELOZA);

Miozita traumatică: îmbracă mai multe aspecte putând merge de la o miozită

sero-hemoragică, hemoragică, până la miozită necrotică;
 Miozita purulentă: cu etiologie bacteriană, produsă de germeni piogeni, se
exprimă sub formă de abces muscular sau flegmon muscular;

Miozita gangrenoasă: cu etiologie bacteriană, germeni care pătrund în

musculatură prin traumatisme (intervenţii chirurgicale, muşcătură); muşchii
afectaţi sunt tumefiaţi, culoare verzui, miros ihoros.

Miozita emfizematoasă: cu etiologie bacteriană, tumefiere, la palpaţie se simte

crepitaţie (datorită acumulării gazelor prin fermentaţia glicogenului din fibrele
musculare), la secţionare fasciculele musculare sunt dilacerate, de culoare roşie
închisă sau negricioase, emană un miros de grăsime râncedă.

Miozita granulomatoasă: cea mai frecventă formă de exprimare este

granulomul chistic, cu etiologie parazitară (sarcocistoză, cisticercoză). Chisturile
variază ca dimensiuni (câţiva mm la câţiva cm), cele tinere sunt delimitate de un
perete subţire şi cavitate plină cu lichid, cele mature suferă proces de calcificare.

MIOZITĂ GANGRENOASĂ

Cu etiologie infecţioasă, produse de germeni saprofiţi anaerobi; apar consecinţă a

complicaţiilor plăgilor de castrare şi în canibalism.

MIOZITA EMFIZEMATOASĂ, fibrele afectate au culoare negricioasă.

Leziune caracteristică pentru infecţia cu anaerobi. Se observă dilacerarea puternică

a zonei musculare afectate

ABCES MUSCULAR

Leziunea are etiologie bacteriană, prin folosirea unui instrumentar nesterilizat.

(abces consecutiv unei injecţii).

MIOZITĂ PURULENTĂ, sub formă de abcese sau flegmon, puroiul poate

avea nuanţe diferite.

CISTICERCOZA MUSCULARĂ (Cysticercus bovis)

Chisturi tinere şi mature

SARCOCISTOZA (Sarcocystis bovis)

Chisturi variază de la dimensiuni microscopice până la 10 mm diametru

HIPERPLAZIE REACTIVĂ LIMFONODALĂ

Limfocentrii iliaci sunt lucioşi, măriţi, leziunile sunt asociate cu ale procese
patologice învecinate (artrite, miozite).

LIMFADENITĂ PURULENTĂ

Se observă adenopatia limfocentrului ingvinal superficial şi aspectul nodular al

traiectului vaselor limfatice (germeni piogeni).

ANOMALII
INFLAMAŢII - ARTRITE

Sindactilie: anomalie manifestată printr-un număr mai mic de degete faţă de

nomal, ca urmare a unirii unora dintre ele (determinism genetic).

ARTRITE: marea majoritate au etiologie bacteriană; inflamaţia articulaţiilor

intervertebrale se numeşte SPONDILITĂ

 Fibrinoasă: reducerea mobilităţii, articulsţie mărită, deformată, la

deschiderea cavităţii articulare se observă depozit gălbui de fibrină;

 Purulentă: mai frecventă la porc, afectează articulaţiile

intervertebrale (spondilită purulentă).

 Cronică deformantă rezultă în urma cronicizării altor tipuri,

articulaţia este deformată şi anchilozată.

ARTRITĂ CRONICĂ DEFORMANTĂ

Etiologie infecţioasă (bacilul rujetului), reprezintă cronicizarea formelor acute. Se

observă ulceraţii ale cartilajelor de acoperire.

NECROZĂ OSOASĂ

Cauze multiple: vasculare (tromboembolism), inflamatorii (osteomielite); zonele

necrozate au culoare gălbui.

ATROFIA SEROASĂ A MĂDUVEI OSOASE

Cauze multiple: lactaţie abundentă, stres, inaniţie, dereglări hormonale

FRACTURA COLOANEI VERTEBRALE

Posibil consecutiv strivirii produse de scroafă, urmată de vindecare sau ca urmare a

degenerării corpurilor vertebrale.
HIPEREMIE peritoneu, prin comparaţie cu pleura se observă culoarea roşie
aprinsă. Această modificare circulatorie marchează debutul unei inflamaţii
(peritonită).

PATOLOGIA PLEUREI ŞI PERITONEULUI

COLECŢII PATOLOGICE

Hidrotorax şi hidroperitoneu (ascită): acumulare de transsudat

Hemotorax şi hemoperitoneu: acumulare de sânge prin rupere de vase mari şi

organe

Pneumotorax: pătrunderea aurului în cavitatea toracică prin ruperea peretelui

toracic)

Uroperitoneu: urină în cavitatea peritoneală prin ruptura vezicii urinare

Inflamaţia pleurei: PLEURITĂ

Inflamaţia peritoneului: PERITONITĂ

Inflamaţia simultană a mai multor seroase (pleură, pericard, peritoneu):

POLISEROZITĂ

PLEURITĂ FIBRINOASĂ: pleura devine rugoasă, mată, se observă o

peliculă de culoare gălbui (fibrină); se observă că leziunea are caracter
localizat.

PERITONITĂ FIBRINOASĂ: peritoneul devine rugos, mat, se observă o

peliculă de culoare gălbui (fibrină); se observă că leziunea are caracter difuz.

Porc, peritonita fibrinoasă, organele din cavitate sunt acoperite cu peliculă grosă de
culoare albicioasă gălbui; leziunea are etiologie bacteriană.

PLEURITĂ PURULENTĂ

Cu origine metastatică, posibil de la nivel pulmonar; este produsă de germeni

piogeni; abcesele sunt numeroase şi conţin un puroi gălbui; spargerea lor va duce la
formare de empiem toracic.

PLEURITĂ FIBROASĂ

Reprezintă cronicizarea pleuritelor exsudative; pleura este mată, lipsită de

transparenţă, zonele afectate au aspect de cicatrice stelată, se formează aderenţe cu
pleura pulmonară.
 PLEURITĂ GANGRENOASĂ

Cu etiologie saprofită, consecutivă gangrenei pulmonare sau consecutivă perforării

toracelui. Leziunea are caracter difuz, se observă aspectul negricios, cu depozit
masiv de fibrină, mirosul este ihoros.

PERITONITA GRANULOMATOASĂ (PERITONITA PERLATĂ) este

specifică tuberculozei bovine, manifestată prin numeroşi noduli pediculaţi
sau sesili, prin calcificare ei devin albi sidefii asemănători perlelor.