FERICIȚI

În toate vremurile au venit pe lume.

Chiar și astăzi ne urmează pașii.
De altfel, ei vor veni mereu.
Din iubire, fericiții care au cucerit deja Lumina Divină vor coborî
până la noi ca niște flăcări solare care nu se reflectă numai pe minaretele de p
ePământ, ci pătrund totodată în grotele abisului unde încălzesc viermii fără
nume.
Da, ei vin până la noi, scuzându-ne greșelile și compensând
slăbiciunile noastre, fără a pretinde titlul de maeștri, pentru ca noi să învățăm
să ne îndreptăm singuri.
Ei revin din regiunile sublime ale lumii de dincolo ca niște astre care
se sting în umbra unei profunde renunțări pentru a ne călăuzi pașii. Astfel, se
îmbracă în veșmântul inferior în care ne aflăm noi ca să ne fie tați și mame,
prieteni și slujitori a căror măreție noi o percepem foarte adesea abia după ce
au plecat...
Ei ne ajută să purtăm povara greșelilor noastre fără să ne facă
iresponsabili. Ne încurajează fără să ne degreveze de datoria noastră.
Și, mai ales, ei nu critică niciodată neajunsurile noastre, deși știu cât
de fragili suntem încă, și chiar când ne cufundăm în viciu, ne ridică plini de
milostivire, fără se ne lovească cu biciul criticii.
Al lor este cuvântul plin de liniște și pace pe care-l auzim în vâltoarea
deznădejdii, fiind adăpost atunci când suntem părăsiți, mângâiere atunci când
încercarea ne împinge să înaintăm sub o ploaie de lacrimi, și certitudinea
binelui când răul pare să ne submineze viața.
***
Dacă plângi, gândește-te la ei.
Când te simți copleșit de suferință, nu uita de sprijinul lor.
 Ridică-ți gândul spre Ceruri și cere-le să te inspire și să te ajute, căci
pentru ei, fericiții care au ajuns la uniunea cu Dumnezeu, bucuria cea mai
mare va fi întotdeauna aceea de a răspândi Iubirea Lui Dumnezeu, care
aprinde stelele dincolo de întuneric și deschide trandafirii printre spini.