REPREZENTAREA GRAFICĂ

A ÎNĂLŢIMII SUNETELOR

SCRIEREA SUNETELOR MUZICALE

NOTELE

Notele sunt semnele principale prin care se redau în scris sunetele muzicale. Deci,
dacă pentru transcrierea vorbirii au fost inventate literele, pentru transcrierea muzicii
avem… notele.
La transcrierea muzicii folosim şapte note cu binecunoscuta denumire: Do, Re,
Mi, Fa, Sol, La şi Si. Problema este că, în practica muzicală internaţională, există două
sisteme de numire a notelor care trebuie să fie cunoscute la fel de bine, deoarece ele se
întâlnesc şi coexistă şi pe teritoriul ţării noastre. Aceste sisteme sunt:
1. Denumirea silabică (pe silabe) a notelor: do, re, mi, fa, sol, la, si –
sistem întâlnit în ţări de origine latină şi slavă ca: România, Italia, Franţa, Rusia, Serbia,
Bulgaria, Ucraina etc.
2. Denumirea literală (pe litere din alfabet) a notelor: C, D, E, F, G, A, B
– sistem întâlnit în ţări de origine germanică-anglo-saxonă ca: Anglia, Germania,
Danemarca, Olanda, Belgia etc.
De asemenea, se numesc diferit atât alteraţiile, cât şi modul gamei. Iată aceşti
termeni în cele două sisteme:
1. silabică: - diez – bemol; dublu diez – dublu bemol; major – minor.

2. literală: - is - es isis - esis dur - mol

PORTATIVUL

Portativul este un grup de cinci linii paralele, orizontale şi egal depărtate între ele.
Atât liniile, cât şi spaţiile dintre ele se numără de jos în sus:

5 5
4 4
4 4
3 3
3 3
2 2
2 2
1 1
1 1

Pe portativ se înscriu principalele elemente ale notaţiei: cheile cu armoniile lor,

măsurile, notele, pauzele şi alteraţiile.

16
LINIILE SUPLIMENTARE

Pentru notarea unor sunete înalte sau foarte joase, portativul se dovedeşte
neîndestulător. Din acest motiv se folosesc linii ajutătoare (suplimentare), atât deasupra,
cât şi dedesubtul său.
_____________ 5 ____
___________ 4 _______
_________ 3 ___________
________ 2 _______________
__________ 1 __________________
____________________________________________________________________________________________________________
____
____________________________________________________________________________________________________________
____
____________________________________________________________________________________________________________
____
____________________________________________________________________________________________________________
____
____________________________________________________________________________________________________________
____
______________________________ 1 _____________________
______________________ 2 ____________________
________________ 3 ___________________
___________ 4 _________________
_______ 5 _______________

În mod normal se folosesc numai cinci linii suplimentare deasupra sau dedesubtul
portativului. Mai multe ar îngreuna atât scrisul, cât şi cititul lor. De notat că cele de sub
portativ se numerotează de sus în jos.

BARA DE MĂSURĂ

Pentru delimitarea măsurilor unei piese muzicale se întrebuinţează o linie care taie
vertical portativul. Această linie se numeşte bară de măsură.
La sfârşitul unei compoziţii sau la încheierea părţilor principale se întrebuinţează
bara dublă finală.

________________________________________________________________________
__
____________________________________________________________________________________________________________
___
____________________________________________________________________________________________________________
___
____________________________________________________________________________________________________________
___
____________________________________________________________________________________________________________
___

Bara dublă se mai foloseşte şi când, pe parcurs, se schimbă tonalitatea, deci apar
alte semne de alteraţie în armură:

17
 Portativul poate fi întâlnit în diferite aspecte:
1. Portativul simplu, care serveşte de obicei la scrierea muzicii pentru o
singură voce sau un singur instrument.
2. Portativul general, numit astfel pentru că pe el se pot scrie toate
sunetele scării generale muzicale. Pe portativul general se notează muzica pentru două,
trei sau patru voci. Este folosit mai ales pentru pian şi orgă.

CHEILE

Cheile sunt semne grafice cu ajutorul cărora se înscrie pe portativ înălţimea

sunetelor. O cheie aşezată pe una din liniile portativului determină înălţimea şi, mai ales,
denumirea exactă a notelor.
În practica muzicală se folosesc trei chei:
1. cheia lui sol;
2. cheia lui fa;
3. cheia lui do.

CHEIA LUI SOL

sol 1 (396 Hz)

Cheia lui sol ne arată locul pe portativ al sunetului sol din octava 1 (396 Hz),
care se află pe linia a doua a portativului.
Cunoscând faptul că cele şapte note (do, re, mi, fa, sol, la, si) se scriu pe portativ,
una pe linie şi următoarea în spaţiul dintre linii, putem afla uşor locul fiecărei note pe
întreg portativul, dar deocamdată pe portativul simplu.

18
 Citind exemplul de mai sus, observăm că avem drept reper nota sol de pe linia a
doua, şi am denumit, atât în urcare, cât şi în coborâre, toate celelalte note de pe portativ
(inclusiv de pe liniile suplimentare). Menţionez că ne referim doar la cheia sol de pe linia
a doua, denumită şi cheia de violină, pentru că în muzică se mai foloseşte şi cheia sol de
pe linia întâi (cheia veche franceză) de care nu ne vom ocupa.
Din punctul nostru de vedere, denumirea notelor în cheia sol (de violină) este
absolut obligatorie, deoarece este folosită de către toate vocile şi instrumentele pe care le
studiem. Acestea sunt: vioara, mandolina, chitara, flautul, clarinetul, trompeta, saxofonul,
acordeonul şi pianul (mâna dreaptă), vocile de copii şi vocile de femei. Mai sunt şi altele,
de care ne vom ocupa la timpul potrivit.
Cunoaşterea denumirii notelor mi se pare a fi una dintre primele obligaţii ale celor
ce doresc să ia contact cu muzica şi nu înţeleg prin aceasta doar familiarizarea studentului
cu notele, ci, mai ales, cunoaşterea lor tematică, ce presupune citirea fluentă, fără
poticneli, atât a denumirii, cât şi a ritmului. Spre acest deziderat trebuie să aspire orice
student.
Pentru început, recomand, ca prime exerciţii, învăţarea notelor în ordinea lor
firească (ascendentă – descendentă), apoi pe sărite, având ca posibilitate de control
denumirea notelor din exemplul precedent – şi multă vreme chiar – studentul va nota pe
un portativ note pe spaţii, apoi note pe linii şi le va citi (de multe ori), controlându-se de
fiecare dată. Următorul exerciţiu constă în învăţarea tuturor notelor atât pe spaţii cât şi pe
linii, amestecate deci pe întregul portativ simplu, citind şi recitind de zeci de ori aceste
exerciţii. În acest fel studentul va ajunge pe nesimţite la rezultate satisfăcătoare.
Acest lucru trebuie realizat cu atât mai mult, cu cât trebuie să învăţ[m şi cheia lui
fa, unde notele (vom vedea) situate pe aceleaşi linii şi spaţii au alte denumiri.

CHEIA LUI FA

FA (din octava mică, 176 Hz)

Cheia lui FA pe linia a patra mai este denumită şi cheia de bas. Pe lângă aceasta
mai există şi cheia lui FA pe linia a treia (cheia de bariton) şi cheia lui FA pe linia a
cincea (cheia lui bas profund).
Noi vom reţine şi învăţa doar cheia lui fa de pe linia a patra (de bas), care ne arată
că pe această linie a portativului se află nota fa din octava mică, produsul a 176 de
vibraţii pe secundă.
Cunoscând locul notei fa de linia a patra, putem lesne afla şi denumirile celorlalte
note de pe portativ:

19
DO RE MI FA SOL LA SI DO RE MI FA SOL LA SI DO RE MI FA

Pentru învăţarea notelor în această cheie folosită frecvent de vocile bărbăteşti, iar la
instrumente de: orgă, trobon, pian, fagot, xilofon, contrabas sunt valabile recomandările
de la cheia lui sol.

CHEIA LUI DO

Despre această cheie trebuie cunoscut faptul că are cinci variante folosite
în muzică, dar nu ne vom ocupa de studiul ei.

20