INSTITUTUL PENTRU CALIFICARI

INFO CENTER GROUP

Sibiu, Romania

PATOLOGIA OBSTETRICALĂ
ȘI
GINECOLOGICĂ VETERINARĂ
CURS
pentru: TEHNICIAN VETERINAR

VOLUMUL II SPECIALIST FORMARE

Ediția 2018- Sibiu Dr. CIONCAN MIRCEA

(prescurtată) Medic veterinar

1
CUPRINS
CAPITOLUL 19.1 - BOLILE SPECIFICE GESTAȚIEI ............................................................................. 4
GESTOZELE (TOXIEMIA DE GESTAȚIE)............................................................................................. 4
EDEMUL DE GESTAȚIE (EDEMA ANTEPARTUM) ............................................................................ 4
PARAPLEGIA ANTEPARTUM (PARAPLEGIA GRAVIDARUM) ........................................................... 6
PROLAPSUL VAGINAL (PROLAPSUS VAGINAE COLPOPTOSIS)........................................................ 8
AVORTUL NESPECIFIC .................................................................................................................... 15
CLASIFICAREA ETIOLOGICA A AVORTURILOR................................................................................. 17
I.AVORTURI NEINFECȚIOASE IDIOPATICE....................................................................................... 19
HIDROPIZIA ANEXELOR FETALE (HYDROPS GRAVIDARUM)........................................................... 19
OLIGOHIDRAMNIOS ....................................................................................................................... 22
19.2 MANOPERELE OBSTETRICALE. IDENTIFICAREA INSTRUMENTARULUI FOLOSIT .................... 22
DISTOCIILE ..................................................................................................................................... 31
B. DISTOCII PRIN PREZENTARE POSTERIOARĂ ............................................................................... 42
C. DISTOCII PRIN POZIȚII ANORMALE ............................................................................................ 47
D. DISTOCII PRIN AȘEZAREA TRANSVERSALĂ ................................................................................ 51
F. DISTOCII PRIN DEZVOLTARE ANORMALĂ A CORPULUI FETAL ................................................... 55
G. HIDROCEFALIA (HIDROPIZIA CREIERULUI) ................................................................................ 57
H. DISTOCII PRIN MONSTRUOZITĂȚI ............................................................................................. 61
FETOTOMIA (EMBRIOTOMIA) ....................................................................................................... 66
TEHNICA EMBRIOTOMIEI .............................................................................................................. 71
EMBRIOTOMIA ÎN PREZENTARE ANTERIOARĂ .............................................................................. 72
EMBRIOTOMIA ÎN PREZENTAREA POSTERIOARĂ .......................................................................... 73
EVISCERAȚIA .................................................................................................................................. 76
19.3. BOLI SPECIFICE PERIOADEI DE PUERPERIUM........................................................................ 79
PROLAPSUL UTERULUI ................................................................................................................... 79
MECANISMUL DESPRINDERII PLACENTEI (DEZANCORĂRII) .......................................................... 89
VAGINITA (COLPITA) NECROTICĂ .................................................................................................. 106
VAGINITA GANGRENOASĂ ............................................................................................................ 107
BOLILE ACUTE ALE UTERULUI ....................................................................................................... 108
1. ENDOMETRITA .......................................................................................................................... 108
2. METRITA .................................................................................................................................... 115
3. PERIMETRITA ............................................................................................................................. 118
19.4 PATOLOGIA NOU NĂSCUTULUI ............................................................................................. 119
I. TULBURĂRI RESPIRATORII .......................................................................................................... 119
II TULBURĂRI CIRCULATORII .......................................................................................................... 122
1. HEMORAGIA OMBILICALĂ ......................................................................................................... 122
2. PERSISTENȚA CANALULUI ARTERIAL ......................................................................................... 122
3. PERSISTENȚA DESCHIDERII INTERATRIALE BOTAL ..................................................................... 123
III. TULBURĂRI DIGESTIVE ............................................................................................................. 123
1. CONSTIPAȚIA NOU NĂSCUTULUI ............................................................................................... 123
2. GASTROENTRITELE NOU NĂSCUTULUI ...................................................................................... 124
DIAREEA NOU NĂSCUTULUI .......................................................................................................... 124
IV: TULBURĂRI INFLAMATORII ...................................................................................................... 127
1. OMFALITA – OMFALOFLEBITA ȘI OMFALOARTERITA ................................................................ 127
2. ULCERUL OMBILICAL ................................................................................................................. 130
2. FISTULA URACULUI – PERSISTENȚA URACULUI ......................................................................... 130
19.5 BOLILE GLANDEI MAMARE..................................................................................................... 131
2. EDEMUL UGERULUI .................................................................................................................. 132
PLĂGILE UGERULUI ....................................................................................................................... 134
3. TUMORILE UGERULUI ............................................................................................................... 137
4. ANOMALIILE UGERULUI ............................................................................................................ 142
MAMITE SAU MASTITE ................................................................................................................. 146
MAMITE LA VACĂ ......................................................................................................................... 148

2
MAMITE SPECIFICE ....................................................................................................................... 152
19.6. TULBURĂRILE FUNCȚIEI DE REPRODUCȚIE .......................................................................... 156
CONSIDERAȚII GENERALE ............................................................................................................. 156
PRINCIPII GENERALE DE COMBATERE A STERILITĂȚII .................................................................. 157
CLASIFICAREA STERILITĂȚII ........................................................................................................... 159
EXAMINAREA CLINICĂ A FEMELELOR ........................................................................................... 161
PENTRU DIAGNOSTICUL STERILITĂȚII ........................................................................................... 161
1. VESTIBULO-VAGINITE NESPECIFICE .......................................................................................... 162
2. VESTIBULITE ȘI VAGINITE SPECIFICE ......................................................................................... 164
ENDOMETRITELE .......................................................................................................................... 169
BOLILE OVARELOR ........................................................................................................................ 172
TULBURĂRI TROFICE ALE OVARELOR ........................................................................................... 172
TULBURĂRILE FUNCȚIONALE ALE OVARELOR............................................................................... 174
PERSISTENȚA CORPULUI GALBEN ................................................................................................ 174
CHIȘTII OVARIENI ......................................................................................................................... 176
INFECUNDITATEA ȘI STERILITATEA DE ORIGINE ALIMENTARĂ .................................................... 174
CLASIFICAREA STERILITĂȚII LA MASCUL ....................................................................................... 179
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................... 187

3
 Competenta:19.1-bolile specifice gestatiei
EDEMUL DE GESTAȚIE (EDEMA ANTEPARTUM)
Apariția infiltrațiilor edematoase în părțile declive ale corpului și mai ales la membre
constituie la multe femele o caracteristica a gestației avansate.
ETIOLOGIA (CAUZELE) favorizante care predispun la formarea edemului în timpul
gestației sunt: stabulația prelungita, alimentația abundenta, bogata în substanțe albuminoide,
vârsta și sezonul. Pe lângă condițiile de igiena, temperamentul individului, predispun la
formarea edemelor (la iepele cu temperamentul limfatic se constată apariția edemului).
CAUZELE DETERMINANTE – în ultima parte a gestației este staza în circulația de
întoarcere, în urma compresiei rețelei venoase pelvine, de către greutatea uterului gestant,
iar pe de alta parte, activitatea intensa de pregătire a glandei mamare, ce are loc în acest
stadiu.
Inițial se produce la nivelul capilarelor o dilatare cu staza, mărirea tensiunii și apoi
extravazarea plasmei care infectează țesutul conjunctiv din regiunea ventrala a peretelui
abdominal și extremitatea membrelor.
CAUZELE OCAZIONALE – în etiologia edemului și a stării hidrohemice:
- simptome locale - prezenta edemelor de gestație, chiar exagerate, de obicei nu
modifica starea generală a animalului
- simptome specifice – edemul apare în partea ventrala a abdomenului, înaintea
mamelei, la început ca o formațiune slab circumscrisa, apoi creste repede și
cuprinde toata fața uterină a abdomenului de la salba până în regiunea perineală,
cuprinzând chiar și buzele vulvei. Treptat interesează și extremitatea membrelor
posterioare, mai ales nivelul articulațiile buletului și mai sus.

4
 Edem de gestatie la vacii

Infiltrația are caracter de edem rece, păstos, nedureros. când edemul îmbracă un
caracter invadant exagerat, determină tulburări în locomoție (mai ales la iapă) prin
modificarea peretelui abdominal inferior. Rar se întâmplă ca acest edem pasiv să treacă în
forma inflamatorie.
DIAGNOSTICUL – se stabilește ușor, după aspectul evident și caracteristic al
edemului și după stadiul avansat al gestației.
PROGNOSTICUL – este în general favorabil, întrucât edemul dispare după fătare,
fără un tratament special.
TRATAMENTUL – se instituie numai când edemul are un caracter invadant.
Plimbările zilnice sau serviciul ușor, sunt suficiente pentru ca edemul să se reducă și să se
resoarbă. Mișcarea zilnica este obligatorie, în special la iapă. Se poate practica asupra
ugerului un masaj ușor de jos în sus, urmărind stimularea circulației de întoarcere. Dacă
edemul nu regresează se recurge la activarea circulației de întoarcere prin frecții cu
substanțe revulsive. Băile sau compresele reci grăbesc resorbția. Din punct de vedere
dietetic, se va reduce aportul de apa de băut, precum și alimentația cu furaje suculente. Dacă
edemul ugerului este puternic, se va aplica un suspensor din pânză pentru a favoriza
circulația.

5
 PARAPLEGIA ANTEPARTUM (PARAPLEGIA GRAVIDARUM)
Este o gestoza caracterizata prin tulburări în funcția locomotorie și fără modificări
anatomo-patologice precise. Boala apare la femelele gestante de obicei cu puțin timp înainte
de fătare, îmbracă un aspect de paralizie aparentă (falsa) în care gestația intervine ca factor
agravant decât o cauza determinantă. Pentru aceste consecințe FRANKO o denumește
„decubit fortat antepartum”.

- Paraplegie antepartum l]i ascita la capra

Boala se manifesta prin imposibilitatea femelei gestante de a se ridica de trenul

posterior, păstrând la început faciesul, apetitul și marile funcții în limite normale. Acest
sindrom se întâlnește frecvent la vacă, capră și extrem de rar la cățea și iapă.
ETIOLOGIA (CAUZE FAVORIZANTE) – în majoritatea cazurilor s-a observat ca
împrejurările care predispun femela la aceste tulburări sunt urmări ale unor condiții
necorespunzătoare de întreținere în timpul gestației.
CAUZELE DETERMINANTE – paraplegia se constată la femelele ținute în stabulație
permanenta, în grajduri strâmte, umede și întunecoase. Paraplegia se constată și în caz de
alimentație unilaterala cu furaje sărace în substanțe minerale și vitamine sau furaje grosiere

6
în exces. La apariția paraplegiei contribuie adesea gestația gemelara, fetușii voluminoși,
hidropizia anexelor fetale, vârsta înaintată și epuizarea organismului prin exploatare la
maximum în vederea producției de lapte. Stările de enterita cronica, favorizează de
asemenea apariția paraplegiei. Boala se întețește de cele mai multe ori în anotimpurile reci
când factorii igienici necorespunzători se fac mai mult resimțiți de către organism, precum și
după ani secetoși când producția furajera este slaba calitativ și cantitativ. Carenta vitaminică
și minerala, determină în ultima faza a gestației chiar și la vacile tinere tulburări vasculare și
nervoase traduse prin paraplegie. Cauzele determinante ale acestei boli, nu sunt bine
precizate dar se poate totuși atribui acțiunii nefaste a factorilor igienici, alimentari, traumatici
și funcționali.
CAUZA OCAZIONALA – se produce o anemiere în cazul când femela este
exploatata abuziv pentru producția de lapte, alimentarea în exces cu furaje grosiere sau
borhoturi, răcirile bruște, grajduri strâmte.
PATOGENIA - Mecanismul patogenic se poate interpreta după cum urmează: sub
acțiunea incitațiilor persistente și progresive ale diferiților factori cauzali se produc o serie de
reflexe ce cuprind teritorii tot mai întinse ale vasomotorilor, ajungând până la drencefal.
Angiospasmele capilare îmbracă un caracter permanent, ce vor avea consecințe – tulburări
metabolice în țesuturi, perturbând funcția diferitelor organe prin procese infiltrative,
degenerative și tulburări nervoase care se traduc prin starea de paraplegie. După cum
aceste procese specifice vor fi grave puterea de remitere a animalului mai scăzută și forma
de evoluție a paraplegiei va fi mai grava. Astfel se explica de ce se întâlnesc cazuri de
paraplegie antepartum la care vindecarea survine în mod spontan după 1-2 zile, în timp ce
la alte cazuri, femela nu se poate restabili nici după expulzarea fătului.
SIMPTOME – sindromul de paraplegie antepartum apare de cele mai multe ori cu 7-
15 zile înainte de fătare, iar în cazuri mai rare se poate produce chiar cu 4-7 săptămâni înainte
de fătare. În majoritatea cazurilor, boala apare brusc și se caracterizează prin imposibilitatea
femelei de a se ridica de trenul posterior, femela încearcă să se ridice, însă nu reușește, și
se târăște în genunchi. Starea generală nu este alterata, pulsul, respirația, rumegarea,
apetitul sunt prezente, precum și sensibilitatea și motricitatea, chiar și la nivelul trenului
posterior. Simptomul specific, animalul este aparent sănătos însă o dată culcat face eforturi
slabe de ridicare sau de cele mai multe ori refuza cu desăvârșire orice tentativa de redresare.
În cazuri mai rare boala se poate instala treptat, animalul acuză în mers, o vaccilare a trenului
posterior, tendința de cădere, la scurt timp cade fără să se mai ridice. În poziția decubitala
sterno-abdominală, este vioi, capul purtat sus, privirea expresiva, atentă.
EVOLUTIA - când paraplegia se instalează, cu puțin timp înainte de fătare, de cele
mai multe ori ea se termină spontan la scurt timp după expulzarea fătului. Dacă este instalata
cu mult timp înainte de termenul fătării, se observa o agravare din cauza complicațiilor ce

7
survin consecutiv poziției decubitale prelungite, plăgilor și a necrozei țesuturilor, la nivelul
eminentelor osoase, infectarea și intoxicarea animalului. Intervin tulburări digestive -
respiratorii, epuizarea femelei și chir moartea. Din cauza decubitului prelungit se produce:
amiotrofia membrelor pelvine, relaxarea țesuturilor și prolaps vaginal. Travaliul nu se poate
desfășura, fătul trebuie extras, iar după fătare femela rămâne în aceasta poziție, boala
terminându-se cu moartea sau sacrificarea ei.
MODIFICĂRILE ANATOMO-PATOLOGICE - la examenul necropsiei, leziunile sunt
mai puțin caracteristice. În majoritatea cazurilor întâlnim: o stare de infiltrație în masa
musculara dorso-lombară și fesieră, destul de discreta. Uneori se constată în teaca rahidiana
terminala, o cantitate mica de serozitate sau fantele rahichene ușor injectate. În cazul
evoluției prelungite de peste 3-5 săptămâni, se constată atrofia musculara.
DIAGNOSTICUL – se bazează pe faptul că femela nu se poate ridica de ternul
posterior, aceasta tulburare nu este însoțita de nici o leziune decelabila la examenul clinic,
care să justifice starea de paraplegie. Diagnosticul diferențial fata de desmorexii, luxații,
miozite, fracturi ale bazinului sau ale membrelor pelvine. La toate acestea se constată o
sensibilitate exagerata care lipsește în paraplegie.
PROGNOSTICUL – este favorabil în paraplegia care apare în ultimele zile de
gestație, pentru că acestea se remediază spontan. Este rezervat dacă paraplegia este
instalata de mult timp, deoarece aceasta se complica cu mortificarea țesuturilor în dreptul
eminentelor osoase, în urma decubitului prelungit cu amiotrofii, prolaps vaginal și epuizarea
femelei.
TRATAMENTUL - pentru a evita instalarea paraplegiei decubitale se așază femela
pe un așternut gros de paie sau nisip, dacă este posibil expusa razelor solare. Alimentația se
va face cu furaje de bună calitate cu vitamine și concentrate pentru a corecta carenta
minerală și vitaminică. Se fac injecții cu: calciu gluconic (25-30g), injecții cu stricnina (sol 1
‰- 10-15ml), administrări masive de vitamina C (10g i.v. –ASCORBIL) a 2-a zi 5g inj. i.m.
Administrarea i.v. amestecului: 10g clorura de magneziu, 30g clorura ce calciu, 30g glucoza
și 10g acetil metionat de calciu. Femela se întoarce zilnic de pe o parte pe alta; frecții uscate
pe membrele pelvine. Se va ajuta femela să se ridice de trenul posterior.
Preventiv, în timpul gestației se face adăpostirea în grajduri igienice, spațioase, o alimentație
rațională și mișcare în aer liber. La animalele stabile se recomanda administrarea în timpul
gestației de oleum jecoris; săruri de calciu și fosfor, precum și malț sau ovăz încolțit câte 50-
100g/zi în timpul iernii. La iapă se poate provoca avort, iar la vacile care după fătare mențin
starea de paraplegie încă 10-14 zile se recomanda sacrificarea, pentru ca vindecarea nu
mai este posibila

PROLAPSUL VAGINAL (PROLAPSUS VAGINAE COLPOPTOSIS)

Este un accident des întâlnit în ultima parte a gestației, în perioada de puerperium și
uneori chiar în afara acestor stări. Prolapsul vaginal consta în dislocarea peretelui vaginal și

8
apariția lui între buzele vulvei, împreuna cu porțiunea vaginală a gâtului uterin. Dislocarea
apare ca o consecință a dilacerării țesutului conjunctiv care unește pereții vaginului cu
organele din cavitatea pelvină. Cele mai afectate sunt: vacă, bivolița, capră și mai rar
cățeaua, iapă și scroafă.
La vacă – prolapsul vaginal se poate produce și în luna 5-a de gestație în urma unor
stări inflamatorii la nivelul vaginului sau cervixului, care sunt însoțite de eforturi puternice de
expulzare. după aspectul clinic pe care-l prezinta prolapsul vaginal poate fi total și parțial.
In cazul prolapsului vaginal total între buzele vulvei apare întreg peretele vaginal, cu
porțiunea vaginală a cervixului și meatul urinar. Formația tumorala cornoasa depășește
mărimea unui cap de om și este ireductibila spontan când femela este în poziția patrupedala.
În cazul prolapsului vaginal parțial, între buzele vulvei apar numai pereții vaginali, de
dimensiunea unui cap de copil și prin deplasarea femelei prolapsul se poate reduce singur.

- Prolaps vaginal antepartum la vaca -tProlaps vaginal total la vaca;

central se distinge floarea involta

ETIOLOGIA - CAUZELE FAVORIZANTE (predispoziție) care duc la prolabarea

vaginului sunt asemănătoare cu cele pentru inversiunea vaginală și anume: cele de ordin
zoo-igienic, alimentar, vârsta etc. La primipare acest accident se întâlnește mai rar, numai în
stări de cahexie pronunțată.
CAUZELE DETERMINANTE - sunt eforturile de eliminare, puternice și repetate, pe
care le face femela în urma unei iritații a mucoasei vaginale. Prolabarea vaginului este de

9
cele mai multe ori complicația inversiunii vaginale prin rămânerea și inflamația mucoasei. De
asemenea, eforturile puternice și repetate de eliminare, care se constată în cazul vaginitelor,
cervicite acute, determină ieșirea între buzele vulvei a pereților relaxați ai vaginului care
antrenează cu ei porțiunea vaginală a cervixului. Accidentul o dată produs, recidivează
frecvent.
SIMPTOME ȘI EVOLUTIE - la inspecție se constată între buzele vulvei o masa
cărnoasă globuloasa, de mărime variabila, la partea proximală se observa multe falduri, iar
în centru lor o invaginatie, ce reprezintă porțiunea vaginală a gâtului uterin. Pe partea ventrala
a acestei tumori se observa meatul urinar. La început, organul prolabat are dimensiunea unui
cap de copil, care din cauza edematierii țesuturilor prin staza se mărește. Mucoasa vaginală
la început este de culoare roșie-aprins, tumefiata și sângerează în urma rânirii prin lovirea
organului prolabat, de pardoseala grajdului sau de pereți. După ceva timp se acoperă de o
secreție gleroasa murdara și de fecale. Mucoasa vaginală, expusa aerului, începe să se
usuce și devine dureroasa, provocând eforturi și mai puternice de expulzare și tenesme
însoțite de evacuări de fecale și urina.
Într-un stadiu mai avansat, dacă nu se intervine, mucoasa se necrozează, se face
sub forma de lambouri și se complica prin infecții sau chiar gangrena, ce determină moartea
femelei. Starea generală a femelei este tulburata de eforturile de evacuare, care se
accentuează pe măsura ce intervin edemațierea și rănirea organului. Se constată neliniște,
diminuarea sau suprimarea apetitului, a rumegării, retenția urinei, colicii.
La vacă în cazul prolapsului mai vechi, din cauza eforturilor prelungite afecțiunea se
poate complica cu prolapsul rectal.
La iapă eforturile de eliminare fiind extrem de violente, deseori prolapsul se complica
cu inversiunea vezicii urinare și prolaps rectal.

10
- Iapa cu prolaps vaginal complicat
cu eel rectal

a
- Prolaps vaginal antepartum la caprii:
a - partial; b - total

11
 La capră prolapsul se produce în preajma fătării, mai ales în cazul gestației gemelare
sau trigemelare. Femela este foarte agitata expunând organul prolabat la traumatisme grave.
La scroafă se produce foarte repede edemațierea puternica a peretelui vaginal.
La carnivore se constată uneori mutilarea organului prolabat, prin autofagie.
DIAGNOSTICUL - Se stabilește ușor prin inspecție, apreciind înfățișarea
caracteristica a organului prolabat. Volumul, lezionarea și culoarea mucoasei ne indica
gravitatea și vechimea prolapsului.
PROGNOSTICUL – este favorabil la vacă, în cazul când se intervine curând și mai
ales dacă nu s-au produs răniri profunde și infecții, când s-au produs acestea, prognosticul
este rezervat iar dacă au intervenit complicații cu necroza și infecția mucoasei vaginale,
prognosticul este grav.
TRATAMENT – remedierea prolapsului se face pe femela în picioare, așezată cu
trenul posterior mai ridicat, sub anestezie regionala sacro-codala (8-10 ml) de Procaina sol
2%. Se face toaleta riguroasa a organului prolabat, cât și a regiunii învecinate, se
îndepărtează toate impuritățile, se excizează porțiunea mucoasei zdrobite, plăgile se
cauterizează, cele mari se suturează, se spală cu o soluție de Rivanol 1 ‰ sau Entozon 2‰
sau Alaun 2%. Repunerea se face manual, împingând organul prolabat în conductul pelvin,
fără să rămână nici o cuta. Rămânerea unor pliuri poate constitui o spina iritativa și poate
produce recidiva. Când mucoasa vaginală a fost lezata se vor introduce în vagin 3-6 bujii de
Nitrofuran-Entozon sau se aplica un ungvent cu antibiotice (Asocilin-Mibazon etc.) pentru
aseptizarea cavitații. Bune rezultate se obțin prin badijonarea pereților vaginali cu soluție de
Lotagen (sol de 36%metokresolsulfon cu metanol).
când organul prolabat este prea edemațiat și introducerea prin buzele vulvei este imposibila,
se aplica un bandaj compresiv (banda ESMARCH) umectat cu soluție de Alaun 2%, sau apa
rece, prin aceasta acțiune compresiva i se micșorează volumul, țesuturile devin mai puțin
edemațiate, ceea ce permite repunerea.
după repunerea organului, pentru a asigura menținerea lui și a evita recidiva, se procedează
la efectuarea suturii buzelor vulvei. Sutura asigura pe deplin menținerea organului repus, fără
a împiedica micțiunea și defecarea. Sutura poate fi menținută 3-4 săptămâni, pentru că irita
foarte puțin regiunea vulvară. La femelele gestante se menține până la fătare, iar dacă
accidentul s-a produs după fătare, se menține până la restabilirea legăturilor organelor
prolabat. Practica clinica a dovedit că cel mai bun mijloc de sutura a buzelor vulvei la vacă,
bivolița și iapă, este sutura lui WILLIAMS – cu 2 șirete lungi de 30 cm și late de 1 cm,
prevăzute la mijlocul lungimii lor cu un ochi fix. Cu ajutorul unui „ac Gerlach” se trece unul
din șireturi prin buza stânga din afara înăuntru, la nivelul comisurii superioare, la o adâncime
de 2 cm și apoi se scoate firul dinăuntru în afara la 3-4 cm deasupra comisurii inferioare pe
aceeași parte; ochiul fix a rămas la partea superioara înafara, iar cele doua capete ale
șiretului se înnoadă, descriind o ansa închisă. Se procedează la fel și cu celălalt șiret pe buza
dreapta a vulvei, cu diferența că ochiul fix rămâne la partea inferioara. O data șiretele fixate
în ansa închisă pe fiecare buza vulvară, se vor înnoda sus și jos, trecând câte un cap liber
prin ochiul fix, legătura se face astfel pe linia fantei vulvare.

Fig. 12 - Sutura buzelor vulvei prin metoda Williams :

a - la vaca; b - la iapa

Un alt procedeu de sutura valvară este cel a lui FLESA modificat de DAGONFSKI.
Pentru aceasta sutura se folosesc doua placi de metal (lemn) lungi de 12 cm și groase de
1,5 cm, găurite la ambele capete la distanta de 2 cm și 2 bucăți de sârmă de aluminiu lungi
de 15 cm, groase de 5 mm sau un șiret. Cu ajutorul unui trocar subțire (sau ac Gerlach) se
trece prin ambele buze ale vulvei, în dreptul comisurii superioare la 3-4 cm deasupra
comisurii inferioare, câte o sârmă sau șiret, ale căror capete vor fi trecute prin găurile plăcilor
așezate pe laturile vulvei.

13
 Su tura vulvara prin metoda Flessa :
a - lamele ~i firele metalice; b - aplicarea lam el or la vulva

Alt procedeu de sutura este cel a lui MINCEV - care consta din sutura vagino-
cutanata cu fire de mătase sau fire metalice aplicate în 4 puncte de o parte și de alta a bazei
cozii. Locul de elecție este anterior la nivelul esancrurii ischeatice, în urma aripei sacrale, iar
posterior cam la 10 cm de deschiderea valvară. Se dezinfectează regiunea cutanata, în vagin
se aplica o pomada cu antibiotic. Se executa sutura după o prealabila anestezie epidurală.
Tehnica suturării este următoarea: operatorul introduce o mâna în cavitatea vaginală
pentru a repera pătrunderea tractului la locul de elecție și controlează artera vaginală să nu
fie puncționată. Cu cealaltă mână se introduce un trocar lung de 20 cm
cu diametrul de 2,5mm, traversând de la exterior la interior pielea, musculatura crupei,
peretele vaginal. Prin canula trocarului se introduce firul din vagin spre exterior, capătul firului
este prevăzut cu un burdonet din tifon steril. După ce s-a scos firul în afara, se trage și canula
trocarului și se aplica și la acest capăt un burdonet. Aceiași operație se executa în toate cele
4 puncte de elecție. Strângerea firului trebuie să fie moderata pentru a nu produce necroza
peretelui vaginal. Firele aplicate se mențin 10-14
zile, în care timp se restabilesc raporturile topografice ale peretelui vaginal. Cavitatea
vaginală este aseptizata prin aplicarea de ungvente cu antibiotice. În locul trocarului se poate
folosi un ac Gerlach. Acest tratament obstetrical va fi completat cu un tratament igienic, ca și

14
în cazul inversiunii vaginale. Cat timp se menține sutura vaginală, se va face zilnic, toaleta
vulvei, pentru a îndepărta murdăria.

Complicațiile care se pot ivi, în cazul suturii vulvei:

- ruptura buzelor vulvei, când prolapsul nu a fost bine repus, astfel că eforturile de
expulzare continua
- fistule vulvare care se produc atunci când traiectul firului de sutura se infectează și
apare supurația. În asemenea cazuri se vor aplica antiseptice, pentru oprirea procesului
infecțios și se va trata fistula pe cale chirurgicala.
– flegmonul și abcesul vulvei se pot întâlni în cazul când pe traiectul firului de sutura
infecția pătrunde în profunzimea țesuturilor vulvare și perivulvare, imprimând regiunii
modificări de contur și formând o colecție purulenta, care uneori se poate deschide spontan.
In practica obstetricală până la introducerea suturii, apreciata că metoda
conservatoare, pentru menținerea organului repus, au fost imaginate o serie de metode din
care amintim: bandaje compresive (Renault) sau cel imaginat de Lundt (modificat apoi de
Kaiser) care folosește un dispozitiv metalic, ca un triunghi isoscel, prevăzut la fiecare unghi
ca un ochi, prin care se fixează o frânghie, ce se fixează la un gâtar. S-au folosit Pesere
(piese de forma conica, sferica, metalice, care se introduc în vagin) dar acestea împiedica
urinarea, produc iritația mucoasei vaginale sau chiar traumatizarea ei, provocând eforturi
puternice de expulzare care pot duce la ruperea pereților vaginali.
La animale mici remedierea prolapsului prin sutura este dificila, de aceea procedeul
cel mai indicat este: la scroafă – histero-pexia sau sutura MINCEV, iar la cățea, la care
accidentul apare după copulație, este indicata vaginoplastia, iar pentru cazurile vechi cu
devitalizarea mucoasei sau leziuni profunde este indicat să se practice amputarea vaginului
cu păstrarea meatului urinar.
Vaginorafia - (santoni) la vacă nu da rezultat din cauza eforturilor puternice de
expulzare, din cauza firelor de sutura, care constituie o spina iritativă.
Vaginoplastia – practicata la cățea, consta în excizarea unui lambou din peretele
vaginal prolabat și suturarea marginilor incizate.
AVORTUL NESPECIFIC
Este un accident întâlnit în diferitele stadii ale gestației și consta în întreruperea
legăturilor dintre mama și produsul de concepție, cu expulzarea acestuia. Uneori produsul de
concepție este expulzat din uter mort sau viu, dar neviabil alteori este mort dar rămâne în
uter și suferă procese de resorbție, macerație, mumificare sau putrefacție.
Acest accident se întâlnește la toate femelele domestice, dar nu în aceeași măsură.
În ordinea frecventei avortul se întâlnește la: iapă, vacă, oaie, capră, scroafă, pisică și cățea.

15
 Iapă este femela cea mai predispusa la avort, datorita conformației simple a placentei,
slaba închidere a gâtului uterin și sensibilitatea caracteristica a acestei specii, făta de orice
schimbare brusca a condițiilor de viața.
La vacă avortul se produce în diferite stadii ale gestației, determinat fiind de infecții
specifice speciei, dar și datorita diminuării rezistentei organismului prin acțiunea factorilor de
mediu corespunzător ca: alimentație, îngrijire defectuoasa etc.
când avortul este provocat de diferite cauze: externe sau interne, provenite de la făt
sau mama, fără participarea microorganismelor și în mod izolat este numit avort sporadic.
Dacă avortul a fost determinat de infecții ale aparatului genital, cu bacterii specifice este
denumit avort infecțios (sau de invazie).
Produsul de concepție ,eliminat din corpul mamei prin avort se numește avorton.
Pentru că gestația se evolueze până termenul normal, trebuie să existe o stare de echilibru
și interdependenta între produsul de concepție grefat în uter și organismul matern ca mentor.
Ori de câte ori acest echilibru se rupe sub acțiunea diferiților factori interni sau externi gestația
se întrerupe.
ETIOLOGIA – CAUZELE DETERMINANTE – de producere a avortului sunt multiple,
astfel: intoxicațiile cu rol de factori teratogeni, tulburările nervoase, insuficiente la nivelul
circulației fetale și a unor boli a fătului. De asemenea alimentația joaca un rol hotărâtor în
geneza acestor avorturi, un rol important îl au vitaminele: A, C, D, E. De asemenea,
alimentația săraca permite exaltarea patogenității unor germeni prezenți în căile genitale
devenind agenți cauzali ai avortului. Factorii care intervin în etiopatogenia avortului sunt
extrem de multipli și variați, putând acționa singuri sau în asociație. Acești factori sunt de
natura exogena și endogena.
- din factorii exogeni sunt cei de ordin: mecanic, alimentar, hormonal, toxic,
microbian, parazitar sau bolile ginecologice.
- din grupa factorilor endogeni fac parte: predispoziția ereditara, factorii letali,
anomaliile congenitale ale fătului și învelitorilor etc.
Rezistenta organismului făta de acțiunea acestor factori este condiționată de: starea
de întreținere, de îngrijire, alimentație și de integritatea anatomo-fiziologica. Din punct de
vedere etiologic avorturile se pot clasifica în trei grupe mari:
a) Avorturi ne infecțioase
b) Avorturi infecțioase
c) Avorturi de invazie.

16
 CLASIFICAREA ETIOLOGICA A AVORTURILOR

Clasificarea etiolog'ica a avortluilor

A vorturi neinfectioase Avorturi infectioase Avorturi de invazie

Anomalii congenitale ale Idiopatice Cele produse de

gonadelor 9i ale fa tului, Trichomonas
anomalii ale 1nvelitorilor Cele produse de brucele,
fetale paratifici, richetsii , Vibrio
fetus 9i Ieptospire

S inip to mat ice

A vorturi prin tulburari ce a-
par Ia nivelul Iegaturilor
dintre mama 9i fat, in
urma diferitelor boli ne-
inf ectioase ale uterului,
cordului , pulmonului, ri-
nichilor, fi ca tului
Cele care apar in
Cele care apar consecutiv urma hemospori -
anemiei inf ectioase, f ebrei odiozelor
aftoase, variolei, tuberculo -
zei, Iisteriozei, parariche-
tiozei etc.

În fiecare din aceste trei grupe exista o forma de avort determinantă – ideopotică –
ce apare ca o consecință directă a tulburărilor la nivelul fătului și anexelor sale sau a uterului,
fără o alta cauza externa. Cealaltă forma de avort – simptomatica – fiind consecința unor
tulburări din organismul matern cu sediul în alte organe decât cele genitale. Deci vom întâlnii
avorturi ideopotice și simptomatice.
Mortalitatea embrionara - recunoaște cauza de natura alimentara, hormonala,
genetica și antigenica.
Avorturile – prin infecții sunt determinate de agenți cu tropism deosebit pentru uterul
gestant (făt, anexe, perete uterin) ex vibriofetus - Brucella Bang; Trichomonas; Richetsia și
alți germeni care produc asupra organelor genitale tulburări metabolice, vasculo-circulatorii,
ce duc la întreruperea schimburilor mama-făt și ca urmare avortul.
Avorturile de origine toxica - se datoresc produșilor toxici exo și endogeni ce afectează
fie placenta, fie direct fătul.
PATOLOGIA AVORTURILOR – în general, mecanismul de producere al avorturilor,
consta în desfacerea legăturilor dintre mama și făt, fie din cauza tulburărilor produse asupra
fătului, anexelor sale sau organismului matern.
Când avortul se produce în prima perioada a gestației, produsul de concepție este de
regula resorbit complet, fără a fi însoțit de simptome clinice (avort embrionar - precoce).

17
 Când avortul se produce în ultima perioada a gestației, produsul de concepție, poate
fi eliminat imediat sau reținut (avort fetal - tardiv). În gestația unipara avortul este complet, pe
când în gestația multipara, avortul poate interesa toți fetuși sau numai unul dintre ea, ceilalți
continuând să se dezvolte și să fie expulzați viabili (scroafă).
Din acest punct de vedere exista: avort complet (la unipare) și avort incomplect (la
pluripare).
SIMPTOMATOLOGIA – EVOLUTIA AVORTURILOR - Simptomele care preced,
însoțesc și urmează avortul sunt foarte variate și depind în primul rând de factorul etiologic
care a acționat. Din punct de vedere clinic, avorturile se pot clasifica in: avorturi latente (fără
manifestări clinice) și avorturi cu manifestări clinice evidente, însoțite de tulburări generale
și de expulzare a fătului.
– avorturile latente complete – sunt întâlnite numai la începutul gestației, în stadiul de
ou și embrion. Produșii de concepție neexpulzați sunt resorbiți în totalitate sau eliminați o
data cu masa de mucus la reapariția căldurilor, trecând neobservați. Clinic, femela nu
manifesta tulburări.
– avorturile latente incomplete - se întâlnesc la femelele pluripare în orice perioada a
gestației. Pentru unii din fetuși se întrerupe gestația, iar pentru alții ea continua până la
termen. Acest aspect se întâlnește la: scroafă, cățea, capră. La scroafă, după purceii vii apar
unul sau mai mulți fetuși morți, mumifiați sau macerați.
– avorturi cu manifestări clinice însoțite de expulzarea avortului – se întâlnește
frecvent într-un stadiu de gestație mai avansat, când fătul poate fi expulzat uneori chiar viu
sau neviabil. Moartea fătului în cavitatea uterină se apreciază prin încetarea la un moment
dat a mișcărilor lui. Prin explorație rectală fătul mort nu mai răspunde prin mișcări reflexe,
când se presează asupra anumitor regiuni (orbite, membre, gura). Glanda mamara, dacă se
afla în repaus se tumefiază brusc și secreta lapte, dacă glanda mamara este în activitate,
laptele se schimba calitativ, devenind sărat, se coagulează la fierbere, iar după câteva zile
își reia caracterele normale și creste cantitativ.
Avortul fetal urmat de expulzare, în stadii avansate, este însoțit de simptome
asemănătoare fătărilor la termen.
Femelele care avortează în mod spontan, prezinta semnele caracteristice unei
întreruperi a gestației (faza prodromică): stare de neliniște, abdomen ptozat, accentuarea
golului flancurilor, vulva infiltrata. Mamela se tumefiază și secreta lapte. La scurt timp după
aceste manifestări prodromice urmează stadiul de efectuarea avortului. Femela prezinta
ușoare colici și eforturi de expulzare din ce în ce mai intense. Vulva se tumefiază, gâtul uterin
se deschide, ligamentele sacrosciare se relaxează, iar printre buzele vulvei se scurg secreții
mucosangvinolente, ce devin tot mai abundente. La scurt timp apar pungile fetale și produsul
de concepție este expulzat împreună cu anexele.

18
 Expulzarea avortonului se complica adesea cu distocii, fie deschiderii incomplecte a
cervixului, fie datorita unor așezări vicioase. După expulzarea avortonului și învelitorilor
urmează scurgerea de losii în mică cantitate, iar uterul involuează rapid.
DIAGNOSTICUL AVORTURILOR – se bazează pe interpretarea datelor anatomice
și pe simptomele clinice constatate: scurgeri sangvinolente și eforturi de expulzare. În faza
de efectuare, diagnosticul se confirma prin examenul vaginal, constatând deschiderea gâtului
uterin și angajarea fătului în majoritatea cazurilor mort.
PROGNOSTICUL AVORTURILOR - pentru făt este întotdeauna nefavorabil iar
pentru mama este favorabil, când accidentul nu a fost urmat de reținerea învelitorilor fetale
sau infecții uterine. În cele mai multe cazuri însă prognosticul pentru mama, devine rezervat,
datorita multiplelor complicații ce se pot ivi și prin transformările ce le suferă avortonul sau
prin întârzierea reluării activității normale.
COMPLICATIILE – în cazul avorturilor timpurii (ovulare și embrionare) expulzarea
sau resorbția produsului de concepție nu produce complicații la nivelul uterului. În cazul
avortului fetal – cea mai frecventa complicație este retenția învelitorilor fetale, din cauza
alterării angrenajului, iar gâtul uterin se închide repede. Învelitorile ramase în uter determină
o endometrita purulenta, care duce la sterilitatea de durata variabila. În unele cazuri, când
sunt expulzate și anexele fetale, cu toate că se reiau ciclurile de călduri la scurt timp după
avort, totuși capacitatea de fecundație este redusa, datorita modificărilor chimismului la
nivelul endometrului.

I.AVORTURI NEINFECȚIOASE IDIOPATICE

Anomaliile congenitale sau câștigate și diferitele tulburări funcționale ale glandelor pot
genera gameți imperfecți, ce dau naștere la zigoți ce nu pot sa-si continue viața, decât până
la un anumit stadiu de dezvoltare, după care urmează avortul. În cazuri de incest se produc
avorturi în prima treime a gestației. În cazul avorturilor idiopatice, majoritatea avortonilor sunt
de sex masculin. S-a constatat că lichidul amniotic este mai toxic la mascul decât la femelă,
ceea ce presupune o stare de intoxicație gravidică. Tot în aceasta categorie se încadrează
avortul monștrilor. Cele mai frecvente avorturi idiopatice sunt determinate de tulburările care
au loc la nivelul anexelor fetale, placenta și cordonul ombilical.

HIDROPIZIA ANEXELOR FETALE (HYDROPS GRAVIDARUM)

Consta într-o acumulare excesiva de lichid amniotic și alantoidian. Afecțiunea se
întâlnește frecvent la vacă – capră – cățea și mai rar la celelalte femele.
ETIOPATOGENIA – CAUZELE DETERMINANTE – ale hidropiziei sunt tulburări
circulatorii mai ales la nivelul circulației de întoarcere, datorita diferitelor afecțiuni cardiace,

19
renale sau hepatice (distomatoza- echinococoza, tuberculoza generalizata) compresiunilor
sau răcelilor cordonului ombilical sau a tulburărilor mecanismului de endo-exoosmoza la
nivelul placentei. Se pot acumula cantități mari de lichid, care la vacă ajunge până la 100-
150 l.
SIMPTOME la inspecție, cavitatea abdominală este bombata ca un butoi, cu
ștergerea golurilor flancurilor, respirație costala dispneica. Pulsul accelerat, slab, filiform. Se
constată modificări evidente ale habitusului facies abătut, stare de astenie. Apetitul diminuat,
defecări și urinari dese, temperatura ușor hipotermica. În poziția patrupeda femela are
atitudine specifica: imobila, cu membrele îndepărtate, se deplasează greoi, refuza să se
culce.
La palpare – se constată pereții abdominali destinși, sub tensiune, matitate
accentuata, se poate percepe mișcarea lichidului din uter. Mucoasa vaginală este
hiperemiată-intens, de aspect violaceu.
DIAGNOSTICUL - se stabilește pe baza semnelor exterioare pe care le prezintă
femela și se confirma prin examen transrectal, care diferențiază făta de ascita. La palparea
transrectală pereții uterini sunt la maximum subțiați, lichidul sub tensiune, placentoamele se
percep greu din cauza infiltrației.
PROGNOSTICUL – este grav pentru mama și făt. pentru mama se produce o stare
de atonie și achinezie care fac imposibil actul expulzării fătului, starea de cahexie profunda
este ireversibila și compromite femela vital și economic.
TRATAMENT – în cazul hidropiziilor puțin accentuate, se recomanda multa mișcare,
regim alimentar cu concentrate, reducerea adăpatului, iar ca medicație de durata, purgative
saline și diuretice. Dacă starea generală a femelei este alarmanta se va provoca avortul prin
puncția uterină și extragerea lichidului fetal.

20
 - Hidropizia 1n-
ve1itorilor fetale la vaca
in luna a 8-a de gestatie :
a - aspectul abdornen ului pri-
vit din 1'ata; b - t'emela pri-
vita din spate

21
 OLIGOHIDRAMNIOS
Aceasta anomalie se caracterizează prin diminuarea cantității normale de lichide în
sacul amniotic. Se constată mai frecvent la cățea, mai rar la vacă.
ETIOLOGIE – CAUZELE – care duc la diminuarea lichidului amniotic, nu sunt bine
cunoscute, dar se pun pe seama degenerării endoteliului amniotic, care nu ar mai putea
secreta. Mai sunt incriminate tulburările circulației de la nivelul amniosului sau chiar ruptura
sacului amniotic.
SIMPTOME - sunt puțin evidente, nu se observa modificări în conturul abdominal.
DIAGNOSTICUL – se stabilește de obicei după producerea avortului sau prin
explorație rectala, când se confunda ușor cu fătul mumifiat, totuși se percepe o ușoara
fluctuație, de unde un grad de mobilitate a fătului în uter. Placentoanele sunt reduse în volum.
Caracteristic la vacă – ușurința cu care se delimitează regiunile corpului fetal și dimensiunile
lui reduse în raport cu vârsta gestației.
PROGNOSTICUL – defavorabil pentru făt, poate fi avortat în ultima treime a gestației
sau când ajunge la termen, expulzarea se face f. greu, prin faptul ca gâtul uterin nu se
deschide suficient, iar conductul pelvin nu este lubrifiat, extragerea lui devine dificila și extrem
de periculoasa pentru femela.
TRATAMENT - se rezuma la extragerea cu atenție a avortonului sau a fătului.

Competenta:19.2:bolile specifice parturitiri

2 MANOPERELE OBSTETRICALE. IDENTIFICAREA
INSTRUMENTARULUI FOLOSIT
Totalitatea operațiilor executate asupra fătului cu scopul de a asigura extragerea lui
din conductul genital constituie “manoperele obstetricale”. Pentru remedierea nesângeroasă
a distociilor se folosesc ca mijloace de intervenție următoarele operațiuni: tracțiunea,
respingerea, rotația și versiunea.
1. TRACȚIUNEA - Este manopera prin care se realizează aducerea fătului din
conductul genital către exterior. Tracțiunea se exercita asupra unor regiuni, sau asupra
întregului făt, va fi executata într-un mod susținut și lent, fără smucituri, de cel mult doua
ajutoare, dirijate de operator. Puterea de tracțiune NU va depăși forța a doi oameni, deoarece
tracțiunea forțată devine dăunătoare pentru femela prin zdrobirea sau ruperea țesuturilor.
Tracțiunea este preferabil să fie efectuata cu mana. În multe cazuri însă este
necesara folosirea unor instrumente, care să asigure o bună fixare a regiunilor asupra cărora
se executa tracțiunea și totodată să permită intensificarea forței depuse de operator. pentru

22
animalele mari se folosesc frânghiuțe și unele modele de cârlige iar pentru animalele mici
pense – forceps.
Instrumentarul folosit pentru manoperele obstetricale poate fi pentru intervenții:
a) nesângeroase cum sunt frânghiuțele (cel puțin 3 – din cânepa, rotunde, de
grosimea degetului mic – una lunga de 3 m, care servește pentru fixarea capului și 2 lungi
de 1,5 m – care servesc la fixarea membrelor). Ele se sterilizează prin fierbere după fiecare
întrebuințare, se ung cu săpun (bacterian) sau vaselina, când sunt încă umede și se
păstrează într-o cutie metalica (sterilizator).
Frânghiuțele scurte sunt prevăzute la un capăt cu un ochi împletit prin care se trece
celălalt capăt formând un lat simplu – care se aplica pe membre. Frânghiuța lunga servește
la fixarea capului și se aplica sub forma de căpăstru. În acest scop se pune frânghiuța în 2
se trec capetele libere prin îndoitura frânghiuței, rezultând astfel un lat compus din doua anse.
Latul dublu va fi dus cu mâna și împins cu vârful degetelor după ceafa, apoi se trag
capetele libere a frânghiuței și latul se strânge în jurul gâtului la baza capului. După aceasta
se trage de una din ansele latului, aducând-o de la ceafă pe bot și făcând astfel un astru care
va fi asigurat și trans pe cap, prin răsucirea capetelor libere a frânghiuțelor.

23
 În cazul când capul fătului este reținut pe o latură a corpului și este depărtat de bazinul
mamei, se va face căpăstru din frânghiuța lunga pusa în doua: capătul îndoit se va trece
după gâtul fătului și se va scoate între buzele vulvei, unde capetele libere se trec prin ansa
frânghiuței (din îndoitura) apoi se trage ușor de capetele libere ale frânghiuței. În acest fel se
formează un lat dublu în jurul gâtului, care trebuie mutat cât mai aproape de baza capului și
transformat în căpăstru, prin aducerea uneia dintre ansele latului peste bot.

24
 Trecerea frânghiuțelor în jurul regiunilor ce urmează a fi fixate se face cu mana, dar
când se întâmpină greutăți se folosește purtătorul de frânghiuța. Acesta este un instrument
format din sârmă groasă flexibilă, lung de 25 cm, puțin curbat, prevăzut la un capăt cu un inel
mare de care se prinde frânghiuță, iar celălalt capăt cu un inel mic și turtit. Purtătorul cu
frânghiuță se conduce cu mâna peste porțiunea care interesează.
După ce s-a înconjurat regiunea cu frânghiuță se scoate purtătorul între buzele vulvei,
se desprinde de frânghiuță și se formează latul care va fi strâns în jurul regiunii, formând apoi
căpăstrul, după același procedeu. La fixarea capului, căpăstrul este preferat laturilor simple,
deoarece cu ajutorul lui se poate îndrepta mai ușor capul, în caz de reținere pe o latură și se
poate introduce în canalul pelvin, fără riscul de rănire a uterului prin dinții fătului menținându-
i gura închisă .

25
 Cârligele – se folosesc pentru fixarea și tracțiunea fătului și sunt modele diferite
pentru animale mari și mijlocii. Cârligele au diferite lungimi, iar extremitatea poate fi boantă
sau ascuțită. Se cunosc modele de cârlige simple și articulate. Ele se pot aplica pe diferite
regiuni ale corpului, dar cele mai bune rezultate se obțin prin aplicarea lor în orbite, fără să
mutileze fătul chiar dacă este viu.
În cazul în care fătul este mort, se poate aplica pe orice regiune corporala accesibila
cu scopul de a obține un sprijin puternic în operația de tracțiune. Cârligele o dată aplicate vor
fi menținute de mâna operatorului în tot timpul tracțiunii, pentru a evita rânirea pereților
uterului sau vaginului. Cel mai practic este cârligul dublu articulat pentru orbite, imaginat de
Krey - Schöter. Acest cârlig se poate aplica și la fetușii vii, fără a traumatiza globul ocular. El
se fixează puternic și în cazul că scapă el se închide. De inelul terminal al cârligului se aplica
o frânghiuță de care se trage la indicația operatorului, în timp ce cu mâna în conductul genital
se acoperă suprafața cârligului.
Pensele - forceps
Sunt folosite cu succes pentru tracțiunea fetușilor la animalele mici. Ele sunt pense
sistem Pean – însă cu brațe lungi, iar extremitatea libera este lățită și excavată, pe toata
suprafața ce se aplica (gura pensei) se găsesc zimți bine reliefați, orientate spre înapoi,
pentru a asigura fixitatea regiunii prinsa în pensa. Introducerea și fixarea lor pe o regiune a
fătului (membre, maxilarul inferior sau superior) se face sub controlul degetului pentru a evita
prinderea mucoasei uterine între brațele pensei.

26
 2. RESPINGEREA este o manopera absolut necesara în cazul intervențiilor pentru
remedierea distociilor. Respingerea fătului în totalitate sau numai a unor regiuni se face
pentru a câștiga spațiu în conductului pelvin, în timpul remedierii distociilor. Aceasta acțiune
se executa cu mâna sau cu instrumente, după ce se apreciază gradul de rezistenta opus de
făt și indica operatorului forța ce va trebui să o desfășoare. Cele mai bune rezultate se obțin
sub anestezie epidurală, deoarece eforturile sunt suprimate.
In unele cazuri se pot folosi respingătoarele – instrumente a căror utilizare, reclama
o deosebita grija, deoarece expun organele genital la râniri grave. Respingerea se va asocia
în unele cazuri cu tracțiunea.

27
 Respingătoarele se compun dintr-o tija metalica lunga de 75 cm, ce se termină al un
capăt cu o bifurcare – crăcan (o cupa, potir) care se fixează pe regiunea ce trebuie respinsa,
iar la celălalt capăt cu un mâner pentru acționare - respingătorul Caemerer.

Respingerea se va face după ce în prealabil s-au fixat membrele sau capul pentru ca
să se poată face tracțiunea atunci când va fi nevoie. Respingătorul este condus cu mâna pe
regiunea ce trebuie respinsa și între două eforturi ale mamei, dacă nu s-a făcut anestezia, se
apasă cu putere și se menține fix pe regiunea interesata pană ce s-a realizat spațiul dorit. El

28
se aplica de obicei pe punctele solide și puțin mobile: intrarea pieptului, sub spata, între fese
etc. Dacă lichidele s-au scurs de mult și fătul este emfizematos, folosirea respingătoarelor
este contraindicată, pentru a nu provoca lezionarea sau rupturi peretelui uterin sau vaginal,
datorita lipsei de lubrifiere.
3. ROTAȚIA - este operația care se executa cu mâna aplicată pe una din regiunile
fătului pentru schimbarea unei poziții distocice în poziție normal dorso sau lombo-sacrala. În
cazul când membrele sunt ieșite între buzele vulvei, aceasta acțiune se poate executa prin
răsucirea membrelor unul peste altul pană ce corpul fătului va fi adus în poziție normala. În
unele cazuri rotația va fi completată și de tracțiune. Când fătul este viu dar membrele sunt
ieșite între buzele vulvei, se introduce mâna sub făt și se saltă în sus și lateral, pentru a i se
imprima rotirea dorita (90- 180⁰). Aceasta saltare se repeta de mai multe ori până se reușește
schimbarea poziției.
Când fătul este mort se poate folosi pentru rotația lui respingătorul crăcan și 2 brățări
din pânza tare ca niște manșete. Membrele se fixează cu ajutorul frânghiuțelor, apoi se
introduce pe fiecare membru cât mai sus posibil o manșetă. Respingătorul crăcan introdus
cu grija între membre se fixează cu cele doua ramuri în manșetă. Capetele frânghiuțelor se
leagă strâns în mânerul de acționare a respingătorului, astfel ca razele membrelor cu tija
respingătorului, formează o piesa solidara asupra căreia se va imprima rotația din afara, în
timp ce operatorul cu mâna sub făt îl saltă. Cu ajutorul respingătorului se poate realiza o forță
mai mare de răsucire.
În unele cazuri se poate proceda astfel: cele doua membre ieșite între buzele vulvei,
se leagă fix cu o frânghiuța în forma de opt (8) în jurul unui baston așezat perpendicular între
ele și se răsucește ca la un burghiu în sensul dorit.
4. VERSIUNEA - este operația prin care se aduce fătul din așezarea transversala
distocică în așezarea longitudinala, prezentare eutocica anterioară sau posterioară și se
executa prin acțiuni simultane de tracțiune și respingere. La transformarea așezării
transversal în așezare longitudinala se preferă aducerea fătului - prin versiune - în prezentare
posterioară, fiind scutiți de a mai îndrepta capul spre strâmtoarea anterioară a bazinului.
Schimbarea așezării se realizează executând tracțiuni asupra extremității mai
apropiate de intrarea bazinului și respingând în același timp extremitatea cea mai
îndepărtată. Manopera de versiune se realizează mai ușor cu animalul în picioare și
întotdeauna sub anestezie epidurală. Înainte de executarea versiunii, se va aprecia: starea
fătului (viu sau mort ), dacă lichidele fetale nu s-au scurs, dacă conductul pelvin este normal
dezvoltat încât să permită trecerea fătului, sau nu avem de a face cu un exces de volum.
Reușita acestei intervenții atât de obositoare este condiționata de toți acești factori.
Dacă aceste condiții nu sunt realizate se va proceda de la început la metodele sângeroase
de extragerea fătului - embriotomia.

29
 MANOPERE OBSTETRICALE LA ANIMALE MICI
La femelele de talie mică, operațiile obstetricale nesângeroase sunt mult mai limitate,
datorita faptului ca introducerea mâinii cât și a instrumentelor obstetricale se face greu, din
cauza dimensiunilor reduse a conductului pelvin.
De regulă, la aceste animale, schimbarea diferitelor așezări anormale se face numai
cu două degete introduse în conduct și ajutate de o pensa forceps, executându-se tracțiunea
forțată ca atare. Numai în cazul reținerii capului și a gâtului pe o latură și așezare
transversală, tracțiunea forțată nu este posibila. Remedierea acestora se face prin acțiune
digitală, intrauterine completată cu taxisul abdominal extern cu cealaltă mana.
Din constatările clinice, la animalele mijlocii și mici (scroafa, cățea, pisică) calea de
remediere a distociilor cu cele mai bune rezultate atât pentru femela cât și pentru făt este
histerotomia.
b) - pentru intervențiile obstetricale sângeroase: se folosesc instrumente ca:
embriotom, spatule obstetricale, bisturiu cu lama ascunsă, trocar.

Embriotom Gerlach

30
 DISTOCIILE
Reprezintă accidente ce intervin în desfășurarea actului de expulzare a fătului, astfel
distociile după originea cauzelor se împart in:
1) distocii de origine materna prin:
a) anomalii pelvine – angustia pelvina
b) anomalii vulvo-vaginale - strictura vulvei și strictura vaginului
c) anomaliile gâtului uterin - spasmul cervical, strictura gâtului uterin, cervixul
dublu și brida cervicala
d) anomalii uterine – ventro-versiunea, reflexiunea
e) tumori ale bazinului.
2) distocii de origine fetală:
A. prin prezentare ANTERIOARA
a) devieri ale capului
b) rețineri ale capului și gâtului pe una din laturile corpului fetal
c) deviația capului în jos (încapișonarea)
d) prin tinerea anormala a membrelor: prezentarea genunchiului,
prezentarea spetei, reținerea membrelor după ceafa, angajarea
membrelor pelvine sub făt.
B. prin prezentare POSTERIOARA:
a) incomplecta întindere a membrelor (agățarea rotulei)
b) prezentarea jaretelor
c) prezentarea feselor (ischiilor)
C. prin poziții ANORMALE:
a) prezentarea anterioară (prin așezarea fătului pe una din laturile corpului)
b) prezentare posterioară (reg. lombară a fătului corespunde regiunii sacrale
a mamei)
D. prin așezare TRANSVERSALA cu:
a) prezentare sterno-abdominală – poziție cefalo-iliaca
b) prezentare sterno-abdominală – poziție cefalo-sacrala
c) prezentare costo-abdominală- dreapta sau stânga
d) prezentare dorso-lombară – cu poziție cefalo-iliaca
E. distocii în fătări gemelare
F. distocii prin dezvoltarea anormală a corpului fetal
G. distocii prin anomalii de dezvoltare: hidrocefalia (hidropizia creierului),
ascita și anazarca fetala, retracția musculo-tendinoase (anchiloze)
H. distocii prin monstruozități:

31
 a) monștrii unitari (coelosomieni) schistosoma reflexum
b) perosomus elumbus (lipsa vertebrelor lombo-sacrale)
c) monștrii compuși (dubli) sudati prin anumite regiuni.
d) monștrii Toraco - omfalopagi (sudați toraco - abdominali)
e) monștrii monosomieni (sizomieni) care au un singur tren anterior și doua
trenuri posterioare.
f) monștrii monocefalieni - exista 2 trunchiuri net distincte în regiunea
caudala, prezintă un singur cap.

2. DISTOCII FETALE
A) PRIN PREZENTARE ANTERIOARĂ
În prezentarea anterioară distociile pot fi determinate atât prin devieri de la orientarea
normal a capului și gâtului, prin flexarea unuia sau ambelor membre cât și prin poziții vicioase
(dorso-pubiană). Intervenția pentru remedierea acestora să se facă pe femela în picioare sau
dacă nu pe latura opusa regiunii fetale deviate. Întotdeauna pentru a evita epuizarea femelei
din cauza eforturilor de expulzare și a sacului obstetrical, se va practica anestezia epidurală,
mai ales când femela este culcată.
DISTOCII PRIN DEVIEREA CAPULUI b) REȚINEREA CAPULUI ȘI GATULUI PE
UNA DIN LATURILE CORPULUI FETAL
Fătările grele determinate de devierea capului sunt frecvente la: cabaline, bovine și
ovine, datorita lungimii mari a gâtului. Devierea capului din poziția normal este determinate
de eforturi de eliminare prea violente, mai ales când gâtul uterin este incomplect deschis și
dezvoltarea exagerata a capului sau a corpului (vițel) față de dimensiunile bazinului mamei.
Reținerea capului în cavitatea uterine este adesea produsa în cursul fătării, de
intervenția inoportuna a empiricilor care executa acțiuni de tracțiune asupra fătului, înainte
ca acesta să fi dobândit adevărata poziție dorso-sacrala, cu capul întins pe membre.
SIMPTOMELE - se caracterizează prin angajarea membrelor anterioare în conductul
pelvin, cu apariția ongloanelor (copitelor) între buzele vulvei și puternice eforturi de expulzare.
Membrul din parte ape care este reținut capul, este mai puțin ieșit între buzele vulvei și pare
mai scurt decât celălalt, deoarece gâtul flexat pe o latură nu permite deschiderea unghiului
scapulo-humeral, deci extinderea membrului.
DIAGNOSTICUL - se stabilește prin explorația manuala, constatându-se reținerea
capului și gâtului pe una din laturile corpului fătului, cu botul îndreptat spre flanc.
PROGNOSTIC – la vacă, atât pentru mama, cât și pentru făt, prognosticul este
favorabil, când fătul este viu și se intervine repede, remedierea reușește într-un timp scurt.
La iapă, prognosticul este rezervat, pentru faptul că fătul moare curând în urma desprinderii

32
placentei și datorita greutății de remediere a distociei. Moartea se produce în 1-2 ore la mânz
și numai la 16-24 ore la vițel.
TRATAMENT – pentru remedierea distociei se executa îndreptarea și aducerea
capului în strâmtoarea anterioară a bazinului, numai cu mâna când fătul este viu sau ajutat
de frânghiuțe, când nu este posibila remedierea distociei din cauza fătului mort sau lipsa
spațiului intrauterine, se va executa embriotomia.
La îndreptarea capului prin mijloace nesângeroase, se vor fixa membrele anterioare
cu câte o frânghiuță, apoi se va respinge fătul cu mâna sprijinita de capul pieptului și apoi se
prinde capul fătului cu degetele implantate în orbite și cu podul palmei sprijinit pe bot, se saltă
capul pe linia mediana, apoi se aluneca mâna în jos, se cuprinde botul cu palmele, se
îndreaptă în poziția longitudinala și se introduce în canalul pelvin.
In cazul când capul este îndepărtat de intrarea în bazin, se va aplica în jurul gâtului,
o frânghiuță lunga, pusa în doua, de care trage un ajutor, în timp ce operatorul respinge fătul
în cavitatea uterină. Prin colaborarea acestor acțiuni: tracțiune și respingere, gâtul uterin se
îndreaptă și capul fătului va fi apropiat de bazinul mamei. Din frânghiuță aplicată în jurul
gâtului se va face un căpăstru, care-l ajuta pe operator la îndreptarea și angajarea capului
cu mâna prin același procedeu.
Îndreptarea capului și angajarea lui în conductul pelvin prin mijloace nesângeroase
sunt uneori imposibile, ca urmare se va proceda la embriotomie prin detașarea subcutanata
sau percutanta a membrului din partea opusă reținerii capului. Dacă în urma amputării
ambelor membre, capul și gâtul tot nu pot fi îndreptate, se va proceda la decapitare.

33
 Remedierea disto'Ciei prin retinerca capului:
a - remedierea cu mina; b - remedierea cu frin~hiuta
c) DEVIAȚIA CAPULUI ÎN JOS (ÎNCAPIȘONAREA)
Reținerea capului și gâtului prin flexare spre stern este o distocie cunoscuta sub
numele de cap încapișonat sau distocie prin prezentarea cefei. Aceste distocii mai
frecvente la iapă, sunt determinate de aceleași cauze ca și distociile prin reținerea capului pe
o latură. După gradul de flexare a capului spre stern se întâlnesc 3 poziții:
- Prezentarea frunții - capul puțin flexat, având o directive vertical la explorația
vaginală, fruntea se găsește între membre.
- Prezentarea cefei - este o agravare a prezentării frunții, capul este mult mai flexat
în marginea anterioară a pubisului, încât botul atinge sternul, la explorația vaginală se
palpează ceafa.
- Prezentarea coamei – este forma cea mai grava a flexării capului pe stern, aceasta
forma grava este provocată de tracțiunile forțate asupra membrelor anterioare. La explorația
vaginală se palpează marginea anterioară a pubisului coama și chiar grebănul fătului.
SIMPTOME - aceasta distocie se caracterizează prin puternice eforturi de eliminare
din partea femelei, apariția pungii de apă între buzele vulvei și uneori a copitelor membrelor
anterioare, fără să urmeze restul corpului fetal.

34
 DIAGNOSTICUL - se stabilește prin explorație vaginală. Se constată că membrele
anterioare, sunt incomplect întinse în bazin și între ele se găsește capul flexat cu botul înspre
piept și fruntea sau ceafa înțepenite sub marginea anterioară a pubisului. Din cauza
eforturilor de expulzare a iepei, ceafa fătului se angajează în canalul pelvin, ceea ce
îngreunează trecerea fătului în cavitatea uterine.
PROGNOSTICUL - este favorabil pentru vacă și vițel, când avem prezentarea frunții
sau a cefei și se intervine la timp. Este defavorabil pentru mânz și uneori chiar pentru iapă,
din cauza lungimii gâtului mânzului și a eforturilor puternice a mamei, ceea ce îngreunează
foarte mult intervenția de remediere.
TRATAMENTUL – consta în respingerea fătului cu mâna sprijinita pe regiunea care
a apărut la strâmtoarea anterioară și după ce se va câștiga ceva spațiu în cavitatea uterină,
se va aluneca cu mâna spre frunte, se vor implanta degetele în orbite și se va respinge capul
în sus, spre linia mediana, pană ce botul scapă de marginea anterioară a pubisului, apoi va
fi îndreptat în canalul pelvin.
Pentru remedierea acestei distocii, mai ales în prezentarea cefei și a coamei se va
folosi cu bune rezultate „respingerea cu crăcan“ înarmat cu o frânghiuță pentru cap. Ansa
frânghiuței este trecuta prin gura, iar ramurile crăcanului se sprijină pe frunte. Se respinge cu
putere de crăcan în timp ce cu mâna se cuprinde botul spre a fi ridicat și introdus în conductul
pelvin.

35
 Remedierea ·distociei prin cap incapu~onat :
,-tz - cap incapu!ionat - prezentarea fruntii ; b - remedierea cu mina; c - remedierea
cu ajutorul frlnghiutei !ii respingatorului era.can

În cazul când mijloacele nesângeroase rămân fără rezultat, se va recurge la

embriotomie, care consta în decapitarea cu ajutorul embriotomului THYGESEN. Intervenția
la iapă se va face numai sub anestezie epidurală.

36
 d) DISTOCII PRIN ȚINEREA ANORMALA A MEMBRELOR
PREZENTAREA GENUNCHILOR (CARPIANA) - este frecventa la iapă și vacă, se
produce în timpul când fătul se acomodează, iar membrele rămân incomplect întinse și
flexate de la genunchi. Flexarea articulației carpiene se produce în caz de moarte a fătului
sau a eforturilor prea slabe sau prea puternice în faza de angajare. Fătarea este imposibila
din cauza mărimii diametrului dorso-sternal prin verticalitatea spetei și suprapunerea razelor
osoase a membrelor toracice în forma de armonica. În cazuri recente, unul sau ambii
genunchi se găsesc în fața marginii anterioare a pubisului provocând distocie prin genunchi
neangajați. După un timp oarecare de la producerea distociei, membrele flexate pătrund în
canalul pelvin prin eforturile de eliminare ale femelei, astfel că avem distocie prin genunchi
angajați. Distocia este importanta pentru animalele mari.
SIMPTOMELE – distociei prin prezentarea unui genunchi – se caracterizează prin
apariția botului și a unui membru între buzele vulvei, în distocii prin prezentarea ambilor
genunchi apare numai botul fătului între buzele vulvei. În ambele cazuri, fătarea este
întreruptă cu toate eforturile de eliminare din partea femelei.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, când se constată că unul
sau ambii genunchi sunt situați la nivelul marginii anterioare a pubisului sau înțepeniți în
conductul pelvin, iar între buzele vulvei apare numai vârful botului.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru vacă, mai ales în distociile prin prezentarea
genunchilor neangajați și rezervat pentru iapă, din cauza lungimii razelor osoase ale
membrelor mânzului și a eforturilor violente de eliminare din partea mamei, care produce
adeseori distocie prin genunchi angajați.
TRATAMENTUL – constă în respingerea fătului în cavitatea uterine și în îndreptarea
cu mâna a membrului flexat. În acest scop, operatorul respinge fătul cu mâna sprijinita pe
frunte sau la intrarea pieptului și după ce a câștigat spațiu suficient, apuca membrul flexat de
regiunea fluierului, îl respinge în sus, spre linia mediana și înainte, apoi aluneca cu mâna
spre copita, o cuprinde și o aduce în conductul pelvin.

37
 Remedierea distociei prin prezentarea genunchiului:
a - remedierea cu mina - respingerea membrului in sus; b - tractiunea ~i extinderea membru)u;
retinut; c - remedierea cu ajutoruJ fringhiutei

In cursul acestei intervenții se poate folosi la nevoie o frânghiuță, care se fixează pe

chisita și se trece între ogloane, în timp ce operatorul respinge membru de la genunchi în sus
spre linia mediana, ajutorul trage de frânghiuță și astfel va angaja și îndrepta membrul spre

38
canalul pelvin. Când fătul este prea puternic pătruns în bazin, încât capul apare între buzele
vulvei, se va practica decapitarea.
PREZENTAREA SPETEI – aceasta distocie consta în reținerea completă a unuia sau
ambelor membre. Este frecventă la iapa, vacă, pe când la scroafă și cățea este socotită
prezentare normală. Fătarea nu poate avea loc, pentru că spata tinde să devina vertical, iar
diametrul biscapulo-humeral corespunde diametrului bisiliac inferior, se angajează capul iar
spatele și sternul rămân blocate la marginea anterioară a pubisului.
SIMPTOMELE - distociei prin prezentarea spetelor se caracterizează prin apariția
botului între buzele vulvei (când ambele membre sunt reținute) sau prin apariția botului și a
unui membru (când este reținut un singur membru) în ambele cazuri fătarea este întreruptă,
cu toate eforturile de eliminare din partea femelei.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație manuala, constatându-se că unul sau
ambele membre toracice sunt așezate pe laturile corpului, iar capul este angajat în conductul
pelvin.
PROGNOSTICUL – în cazurile recente este favorabil pentru vacă și vițel și rezervat
pentru iapă și mânz.

39
 Remedierea distociei in prezentarea spetei:
a - prezentarea spetei drepte; b - rernedierea cu ajutorul fringhiutei

TRATAMENTUL - constă în îndreptarea membrelor și extragerea fătului. În acest

scop se fixează capul cu un căpăstru și se respinge fătul în cavitatea uterin. Dacă fătul este
viu, operatorul apucă cu mâna de spata în dreptul aplicației scapulo-humerale și respinge cu
putere în sus spre linia mediana și apoi alunecă cu mâna în jos, cuprinde antebrațul, îl trage
spre strâmtoarea anterioară și transforma astfel aceasta distocie în prezentarea
genunchiului, care va fi remediate după procedeele prezentate.
La distociile ce nu pot fi remediate prin aceste mijloace, se procedează la amputarea
percutanta a unuia sau ambelor membre cu embriotomul fierăstrău (TYGHESEN).
REȚINEREA MEMBRELOR DUPĂ CEAFA în timpul angajării capului în conductul
pelvin, unul sau ambele membre toracice, printr-o orientare vicioasa trec după ceafa și
împiedică expulzarea fătului. Aceasta distocie se produce rar la vacă, iar la iapă provoacă
adesea rupturi pereților vaginului, a rectului, în timpul trecerii fătului prin canalul pelvin.
SIMPTOMELE – se caracterizează prin eforturi puternice de expulzare. Intre buzele
vulvei nu apare nimic sau numai vârful botului, fătarea este întreruptă. La iapă se poate că
în urma eforturilor violente, un membru să apară prin anus sau chiar perivulvar, prin
deschiderea perineo-anală.

40
 DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, la care se constată că unul
sau ambele membre, incomplect întinse, sunt reținute după ceafa, cu semi flexarea tuturor
articulațiilor.
PROGNOSTICUL – este favorabil, în distocii recente la vacă, însă defavorabil pentru
iapă, deoarece intervin complicații care constau în ruperea vaginului și a rectului.

Remedierea distociei prin retinerea membrelor dupa ceafa :

TRATAMENTUL – Consta în fixarea fiecărui membru cu câte o frânghiuță,

respingerea fătului, cu mâna sprijinita pe frunte, îndreptarea și întinderea membrelor și
extragerea fătului. Remedierea acestei distocii, la iapă se face sub anestezie generală.
ANGAJAREA MEMBRELOR PELVINE SUB FĂT (ÎN PREZENTARE
ANTERIOARĂ)
SIMPTOMELE – în angajarea fătului în cavitatea pelvină, membrele se întind sub făt,
făcând imposibila expulzarea, cu toate eforturile femelei. Asemenea cazuri se întâlnesc în
situații de anchiloza a membrelor.

41
 DIAGNOSTICUL – la explorația vaginală se constată prezenta a patru membre în
conduct. Se va face diagnosticul diferențial față de fătarea gemelara.
TRATAMENTUL – consta în executarea tracțiunii asupra membrelor toracice și se
vor respinge cu putere membrele pelvine mai puțin angajate.

B. DISTOCII PRIN PREZENTARE POSTERIOARĂ

a) PRIN INCOMPLECTA ÎNTINDERE A MEMBRELOR (AGĂȚAREA ROTULEI)
Aceasta distocie se întâlnește atât la vacă cât și la iapă și consta în agățarea
articulației tibio-femuro- rotuliene la marginea anterioară a bazinului, făcând că membrele
pelvine angajate în bazin să nu se poate întinde complet. Pe măsură ce eforturile de
expulzarea se intensifica, aceasta articulație se închide tot mai mult și mărește în mod evident
diametrul bifemuro-rotulian și astfel depășește lungimea diametrului bisiliac. Prin închiderea
articulației femurul adopta o orientare spre vertical și crupa este împinsă spre sacrum.
DIAGNOSTICUL – La explorația vaginală a membrelor posterioare sunt flexate la
bulet, iar față plantara a copitelor este orientate spre plafon. La marginea anterioară a
pubisului se sesizează prezenta grasetului puternic agățat, iar fesele ocupa întreaga intrare
în bazin.
PROGNOSTICUL - este în majoritatea cazurilor favorabil.
TRATAMENTUL - consta în degajarea grasetului de la marginea anterioară a
pubisului. după ce membrele se fixează cu frânghiuțe, se respinge fătul în uter, luând ca
punct de sprijin peroneul. În cazuri mai dificile se poate folosi cu succes respingătorul crăcan.
În timp ce fătul este respins, un ajutor va trage de un membru, în timp ce operatorul
va prinde în palma grasetul, va sălta mai ușor pană ce depășește marginea bazinului, la fel
se procedează și pentru celălalt membru astfel distocia este remediată.
b) PREZENTAREA JARETULUI
In prezentarea posterioară și produc uneori obstacole în fătare prin flexarea unuia sau
ambelor jarete, provocându-se o distocie prin prezentarea jaretelor. Aceasta distocie se
întâlnește la iapă și vaca. Flexarea jaretelor atrage după sine închiderea celorlalte articulații,
mai ales a buletului ,care devine un adevărat cârlig ce se agata de marginea anterioară a
pubisului, făcând imposibila progresarea fătului. Distocia se produce de obicei când fătul este
mort sau contractile sunt prea slabe.
În cazurile recente jaretele se găsesc în fața strâmtorii anterioare a bazinului,
provocând distocia prin jarete neangajate. după oarecare timp membrele flexate sunt

42
împinse și înțepenite în canalul pelvin, prin eforturile de eliminare ale femelei în care caz
avem distocie prin jarete angajate.
SIMPTOMELE – distociei prin prezentarea unui jaret se caracterizează prin apariția
unui membru pelvin între buzele vulvei, situate cu fața palmara a copitei în sus. În distociile
prin prezentarea ambelor jarete nu apare nimic între buzele vulvei și fătarea nu se
desfășoară, cu toate eforturile de eliminare din partea femelei.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, constatându-se în distociile
recente, unul sau ambele jarete fiind așezate la marginea anterioară a pubisului sau
înțepenite împreună cu crupa în conductul pelvin.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru femela însă este defavorabil pentru făt,
deoarece este expus la asfixiere prin comprimare sau ruperea cordonului ombilical.

Remedierea distociei prin prezentarea jaretului:

a - remedierea cu fringhiuta; b - remedierea cu frtnghiuta $i respingatorul

TRATAMENTUL – consta în îndreptarea jaretelor, întinderea membrelor în conductul

pelvin și extracția fătului. În acest scop se respinge fătul cu mâna sprijinita pe crupa, se apuca

43
metatarsul care se respinge puternic în sus spre coloana vertebrala a femelei, apoi se
aluneca cu mâna până la copita, care se prinde în podul palmei, iar prin tracțiune și saltare
membrul va fi îndreptat și introdus în conductul pelvin.
Când distocia nu se poate remedia cu mâna, se va aplica la chișița membrului reținut
o frânghiuță, care va fi trecuta între ogloane, operatorul respinge membrul în sus și înainte
spre linia medial, iar un ajutor trage de frânghiuță. pentru a mari forța de respingere se poate
folosi respingătorul crăcan cu frânghiuță. Dacă prin aceste proceduri nesângeroase
remedierea nu reușește, se va proceda la embriotomie percutanta- prin înjumătățirea
bazinului cu fierăstrăul de sârmă.
c) PREZENTAREA FESELOR (ISCHIILOR)
Se produc distocii prin reținerea unuia sau ambelor membre flexate la articulația coxo-
femurala și întinse sub corpul fătului, numite distocii prin prezentarea feselor sau ischiilor.

44
 Distocie prin prezentarea feselor :
a - retinerea tesei sttngi; b - retinerea ambelor fese

SIMPTOME - la inspecție se constată aceleași simptome ca la distocia prin reținerea

jaretelor. Fătarea este întreruptă, cu toate eforturile de expulzare din partea femelei și între
buzele vulvei apare numai unul din membrele pelvine sau când ambele membre sunt reținute,
nu apare nimic, nu se elimina lichide fetale.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin explorație vaginală, la care se constată că fătul
este angajat în strâmtoarea anterioară a bazinului mamei și unul sau ambele membre sunt
reținute în cavitatea uterină. Întreaga masa a crupei închide intrarea pelvină.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru vacă, deoarece lichidele fetale rămân în
cavitatea uterina, astfel că remedierea distociei recurge mai ușor putandu-se face

45
respingerea. Este defavorabil pentru făt, contracțiile lipsesc, declanșarea fătării este
întârziată și fătul moare. La iapă aproape întotdeauna prognosticul este defavorabil pentru
făt.
TRATAMENTUL - Consta în îndreptarea membrelor reținute și extragerea fătului. În
cazul reținerii unui singur membru, se va fixa cu o frânghiuță membrul angajat, se va respinge
fătul cu mâna sprijinita de crupa și apoi se va apuca tibia de care se va trage transformând
aceasta distocie în prezentarea jaretului ,care se va rezolva după tehnica descrisa.

Rcmedierea clistociei prin prezentarea feselor :

a~- extragerea fatului dupa aplicarea a doua Iaturi; b - aplicarea respingatorului
in regiunea anala

În distocia prin reținerea ambelor membre, se va respinge fătul de la crupa și apoi se

aduce fiecare membru la prezentarea jaretului, prin tracțiune asupra tibiei. Când îndreptarea
membrelor nu reușește cu mana, se va folosi frânghiuță, care va fi trecuta sub forma de ansa
deschisa în jurul tibiei cu ajutorul purtătorului și în timp ce ajutorul trage de capetele libere

46
ale frânghiuței, operatorul respinge puternic bazinul fătului în sus spre linia mediana a
femelei. Prin aceasta acțiune de tracțiune se respinge, razele osoase se flexează și articulația
jaretului va fi adusa până la intrarea în bazin. În continuare se aplica mijloacele de remediere
ale distociilor prin prezentarea jaretelor.
In cazul prezentării feselor, mai ales la iapă, când fătul este mic, se mai poate încerca
extragerea ca atare, lucru ce se realizează prin metoda Weineman, cu doua lanțuri.
Aplicarea cu ajutorul purtătorului a doua frânghiuțe între trunchi și membre, de o parte și alta,
astfel ca să formeze un lat în jurul coapselor, după care se împreună cele 2 frânghiuțe și se
trage.
Se mai poate folosi și metoda Saake-Falcoianu. Se aplica un lat în jurul
abdomenului, înaintea coapselor, astfel ca nodul latului să rămână inferior între coapse, iar
a doua frânghiuță se aplica sub forma de ansa în jurul latului deja format în regiunea lombo-
sacrala a fătului. Executând tracțiunea de cele 2 frânghiuțe fătul pătrunde în bazin fără a se
putea îndoi.
În cazul prezentării feselor angajate în bazin, se poate folosi pentru respingere
crăcanul, ce se fixează sub baza cozii (fig b). Dacă toate aceste metode de remediere a
distociei nu reușesc, se va proceda la înjumătățirea bazinului cu ajutorul embriotomului cu
sârmă (Tihgesen).

C. DISTOCII PRIN POZIȚII ANORMALE

În prezentarea anterioară, fătul este așezat în mod normal cu spinarea în sus, adică
regiunea dorsala a fătului corespunde cu regiunea sacrala a mamei. În unele împrejurări,
fătul nu adopta aceasta așezare normala, în cursul fătării și regiunea dorsala a fătului nu va
corespunde regiunii sacrale a mamei, aceste schimbări de raporturi între regiunea dorsala a
fătului și diferitele regiuni ale bazinului mamei, nu permit trecerea fătului prin canalul pelvin.
În prezentarea anterioară, se disting distocii prin așezarea fătului pe una din laturile
corpului, astfel ca regiunea dorsala a fătului va corespunde cu regiunea iliaca sau dreapta
sau stânga bazinului mamei, prezentând distocie prin prezentare anterioară cu poziție dorso-
iliaca dreapta sau stânga.
Devierile de la poziția normala sunt uneori și mai accentuate, încât fătul este culcat
pe spinare și astfel regiunea lui dorsala corespunde cu regiunea pubiană a bazinului, așezare
anormala prin poziție dorso-pubiană.
În prezentarea posterioară, regiunea lombară a fătului corespunde regiunii sacrale a
mamei în poziția lombo-sacrala. Se disting distocii prin așezarea fătului pe una din laturile
corpului, deci distocie prin poziție lombo-iliaca sau poziție lombo - pubiena.

47
 Cauzele determinante – constau în adaptarea incomplecte a fătului în momentul
acomodării, de la poziția din timpul gestației la poziția favorabila de trecere prin canalul pelvin.
Schimbarea poziției fătului, este determinata, în condiții normale, de o mișcare de rotație în
jurul axului longitudinal al corpului, realizata prin forțele de contracție ale uterului și prin
mișcările proprii ale fătului. În cazul când una din aceste forte lipsește sau este prea
exagerata, fătul nu va lua poziție corespunzătoare pentru trecere prin canalei pelvin. Aceste
distocii sunt frecvente când dimensiunile fătului sunt mari în raport cu diametrul bazinului, în
urma torsiunilor uterine ușoare și în cazurile când fătul este mort.
SIMPTOMELE DISTOCIILOR ÎN PREZENTARE ANTERIOARA – poziție dorso-
iliaca dreapta sau stânga. Se caracterizează prin apariția între buzele vulvei a botului sau
copitelor, iar capul este culcat pe una din laturile planșeului bazinului. Poziția dorso-pubiană
–caracterizata prin apariția între buzele vulvei a copitelor care sunt îndreptate cu fetele
palmare în sus, iar capul este în contact cu pubisul mamei.
DISTOCIILE PRIN PREZENTARE POSTERIOARA – prin poziția lombo-iliaca
dreapta sau stânga se caracterizează prin apariția între buzele vulvei a copitelor cu fetele
palmare îndreptate spre una din laturile bazinului mamei. Poziția lombo-pubiană se
caracterizează prin apariția între buzele vulvei a copitelor cu fetele palmare în jos.
In aceste poziții, desfășurarea actului fătării este întrerupt, cu toate eforturile de
expulzare din partea femelei, din cauza ca diametrul dorso-sternal al fătului corespunde cu
diametrul bisiliac.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, la care se constată că fătul
este culcat pe o latură sau pe spate, cu membrele incomplect întinse în bazin. Diagnosticul
se stabilește relativ ușor pe baza orientării fetelor palmare ale copitelor.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru femela și pentru făt, în caz de distocii
recente - cu fătul viu și este defavorabil în cazuri întârziate, făt mort sau complicate prin exces
de volum total sau reținerea capului.
TRATAMENTUL – consta în aducerea fătului în poziția normala prin rotația de 90°-
180° după caz, care se executa prin săltarea și rostogolirea corpului fetal cu mana. Acțiunea
de rotire va fi asigurata prin tracțiunea unuia din membrele angajate în jos și într-o parte. În
acest scop se fixează capul cu un căpăstru, fiecare membru cu o frânghiuță, iar operatorul
cu o mână introdusă sub spata (prezentare anterioară) sau sub crupa (prezentare
posterioară) va sălta regiunea respectiva și va imprima fătului o mișcare de rotire.
In cazul când fătul este mort și membrele sunt ieșite între buzele vulvei, se va executa
rotația cu ajutorul unui baston de lemn, fixat cu o frânghiuță între membre, de care se va
răsuci în sensul dorit, până se aduce corpul fătului la poziția normala.
Dacă distocia nu se poate remedia prin aceste metode, se va proceda la embriotomia
prin smulgerea subcutanata sau amputarea percutanta a unuia sau ambelor membre, prin

48
îndreptarea corpului și extragerea fătului. Pentru executarea rotației la vițelul mort, mai ales
în prezentare posterioară se pot folosi manșetele și respingătorul cu crăcan.

49
 - Remedierea distociei prin pozitie : rotatia in prezentarea anteri-
oari'i prin ri'isucirea membrelor

- Remedierea pozitiei distocice in prezentarea posterioara:

a - rotatia cu mina; b - rotatia cu ajutorul respingatorului 9i al man9etelor

50
 D. DISTOCII PRIN AȘEZAREA TRANSVERSALĂ
Fătul se prezintă cu axul longitudinal al corpului sau de-a curmezișul axului
longitudinal al corpului mamei, adică în așezare transversala.
Cauzele determinante – constau în deplasarea anormala a adoptării fătului la o
atitudine favorabila trecerii prin canalul pelvin, sau sunt determinate de o întârziere în
deschiderea gâtului uterin. defectele de conformație și monstruozitățile pot determină
frecvent asemenea așezări.
Simptomele – acestor distocii sunt caracteristice pentru fiecare caz în parte și
necesita o descriere separata:
a) DISTOCIA PRIN PREZENTARE STERNO-ABDOMINALĂ, POZIȚIE CEFALO-
SACRALĂ
Se caracterizează în așezarea verticală a fătului de-a curmezișul bazinului cu
regiunea sacrală a femelei, cu toate membrele îndreptate spre conductul pelvin (poziția
câinelui șezând). Aceasta poziție se întâlnește numai în cazul monstruozităților.
b) DISTOCIE PRIN PREZENTARE STERNO-ABDOMINALĂ, POZIȚIE CEFALO-
ILIACĂ – dreapta sau stânga, se caracterizează prin așezarea orizontală a fătului de-a
curmezișul cu regiunea sterno-abdominală spre intrarea bazinului cu capul spre regiunea
iliaca dreapta sau stânga al femelei, cu toate membrele îndreptate spre conductul pelvin.
c) DISTOCIE PRIN PREZENTARE COSTO-ABDOMINALĂ DREAPTA SAU
STÂNGA, POZIȚIE CEFALO-ILIACĂ – se caracterizează prin așezare orizontală a fătului,
de-a curmezișul bazinului cu regiunea costo-abdominală spre intrarea bazinului, cu capul
spre regiunea iliaca dreapta sau stânga al femelei. Membrele sunt adunate sub corp, între
buzele vulvei nu apare nimic, cu toate eforturile femelei. Aceasta distocie se întâlnește la
iapă destul de rar, iar la vacă în caz de făt cu exces de volum, monstruozități sau în anchiloza
totală.

51
 Remedierea a9ezarii transversale prin versiune posterioara: respin-
gerea membrelor anterioare cu ajutorul man9etelor 9i respingatorului

52
 Distocie prin a~ezare transversala :
a - prezent are sterno-abdominala; b - prezentare dorso-lombara

d) DISTOCIE PRIN PREZENTAREA TRANSVERSALĂ, DORSO-LOMBARĂ -

POZIȚIE CEFALO-ILIACĂ DREAPTA SAU STÂNGA. Se caracterizează prin așezarea
orizontala a fătului de-a curmezișul bazinului cu spinarea îndreptată spre intrarea bazinului
cu capul spre regiunea iliaca dreapta sau stânga al femelei.
In distociile prin prezentare transversala, eforturile de expulzare sunt slabe, apele se
scurg, iar între buzele vulvei nu apar regiunile corpului fătului și astfel simptomele fătării trec
neobservate, fapt care determină deseori moartea fătului.

53
 DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin explorație vaginală, la care se constată în
dreptul strâmtorii anterioare a bazinului, fie în prezenta a 4 membre și linia sterno-
abdominală, fie regiunea spinării sau una din laturile costale ale fătului, iar capul care
definește poziția fătului se găsește în raport cu sacrul, oasele iliace și mai rar cu pubisul
mamei.
PROGNOSTICUL – pentru femela este favorabil în cazuri recente, însă întotdeauna
defavorabil pentru făt, care de obicei moare din cauza întârzierii intervenției, lipsa
simptomelor evidente la fătare, ruperea cordonului ombilical sau în cazul când este monstru.
TRATAMENTUL –se realizează prin operația de versiune, care consta în aducerea
fătului din prezentarea transversala distocică, în prezentare longitudinala eutocica și care se
executa prin acțiuni simultane de tracțiune-respingere. Se prefera aducerea fătului prin
versiune, în prezentare posterioară, fiind scutiți astfel de a îndrepta și angaja capul în
conductul pelvin.
Când membrele fătului sunt îndreptate spre intrarea bazinului, la fixarea celor
posterioare cu câte o frânghiuță și cu mâna introdusă în uter, operatorul va respinge trenul
anterior al fătului, în timp ce ajutorul trage de membrele posterioare, până ce va fi adus în
prezentare posterioară.
Când fătul se prezintă cu spinarea spre strâmtoarea anterioară a bazinului, se va
proceda la versiunea posterioară, prin respingerea trenului anterior cu mana, îndreptarea și
angajarea membrelor posterioare în canalul pelvin și extragerea lor.
Aceste remedieri a așezării transversale este mai ușor de realizat la vacă și foarte
greu la iapă, la care de cele mai multe ori se recurge la metodele sângeroase (dentrocatie -
cu embriotonul ferăstrău de sârmă) la evisceratie și apoi extragere.

E. DISTOCII ÎN FĂTĂRI GEMELARE

Desfășurarea actului fătării la gemeni, este uneori întreruptă prin angajarea în același
timp a ambilor fetuși în strâmtoarea anterioară a bazinului. În majoritatea cazurilor se
angajează un făt în prezentare anterioară, iar altul în prezentare posterioară. Aceasta distocie
este frecventa la vacă și se întâlnește rar la iapă.
La vacă se întâlnește însă o așezare în prezentare anterioară sau posterioară a
ambilor vitei, cele patru membre apar incomplect întinse, din care 2 cu reținerea jaretelor.
Fiind mult pătrunși în conductul pelvin (așezare de sardele) fătul așezat deasupra comprima
puternic pe celălalt și din aceasta cauza, cordoanele ombilicale se rup, fetușii murind în timpul
angajării.
CAUZELE DETERMINANTE – ale acestei distocii, sunt contracțiile simultane ale
ambelor coarne uterine, prin care fetușii sunt împinși spre strâmtoarea anterioară a bazinului.

54
 SIMPTOMELE - constau în eforturi de expulzare din partea femelei, fără să fie urmate
de expulzarea produsului de concepție.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorația vaginală, la care se constată prezenta
capului unui făt și patru membre întinse în conductul pelvin, dintre care unele toracice și altele
pelvine ocupând întreg conductul.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru femelă, prin faptul că în gestația gemelara,
fetușii sunt mici și remedierea distociei reușește de obicei prin metode nesângeroase. Pentru
fetuși prognosticul este rezervat, deoarece distocia se constată târziu, produce staza a
cordonului ombilical, fie chiar ruperea acestuia, mai ales în prezentarea posterioară.
TRATAMENTUL - consta în angajarea și extragerea fătului care este situat mai
aproape de ieșirea din bazin, în timp ce al doilea făt, se respinge în uter. În acest scop, se
fixează cu câte o frânghiuță capul și fiecare membru în parte, apoi se aleg membrele toracice
care aparțin fătului din prezentarea anterioară și pe măsură ce se va trage de ele, se respinge
al doilea făt așezat în prezentarea posterioară. după ce a fost scos primul făt, se îndreaptă
și se extrage al doilea făt, în prezentare posterioară. În cazul când aceasta distocie este
complicata prin moartea și transformarea emfizemoasă a fetușilor se va aplica embriotomia.

F. DISTOCII PRIN DEZVOLTARE ANORMALĂ A CORPULUI FETAL

DISTOCII PRIN EXCES DE VOLUM AL FĂTULUI
Aceste anomalii se întâlnesc destul de des la vițel, cățel și se caracterizează prin
dezvoltarea exagerata a corpului (geantism total) sau a unor regiuni corporale ale fătului
(geantism parțial) care prin dimensiunile lor depășesc diametrele bazinului femelei și
constituie astfel o cauza a distociei.
Cauzele determinante – sunt dezvoltarea exagerata a corpului fetal, care sunt
urmările hiperfunctiei hipofizei și timusului. Aceasta dezvoltare exagerata a fătului constituie
adesea o caracteristica a unor rase (Simenthal, Buldog) sau datorită împerecherii a femelelor
din rase cu talie mica, cu masculi de talie mare și conformație robusta. Masculii cu cap mare,
transmit de obicei produșilor aceasta conformație a capului (ereditar) care constituie obstacol
în cursul fătării, sau o dezvoltare exagerata a crupei (mânz - crupa dubla), sau cazuri de
dezvoltare exagerata a unor regiuni corporale prin depuneri de grăsime în cantități mari, încât
deformează conturul corpului și trecerea devine imposibilă.

55
 - Exces de volum partial al corpului fetal prin depunere de tesut adipos :
,,fat in fat"

SIMPTOMELE – acestor distocii se traduc prin eforturi puternice de expulzare fără ca

eliminarea produsului să aibă loc, apare între buzele vulvei numai vârful copitelor.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, la care se constată în
prezentarea anterioară că circumferința capului este prea mare pentru a se angaja în
strâmtoarea anterioară a bazinului, iar la prezentarea posterioară se constată că dimensiunile
bazinului fetal depășesc cu mult circumferința conductului pelvin.
PROGNOSTICUL – este totdeauna defavorabil pentru făt și rezervat pentru femelă,
deoarece extragerea fătului necesita metode sângeroase, ce pot fi urmate de leziuni ale
pereților utero-vaginali sau dezinserții articulare, prin tracțiuni forțate.
TRATAMENTUL – consta în reducerea volumului prin embriotomie. Tracțiunea
forțată este contraindicată, deoarece trecerea fătului prin canalul pelvin produce totdeauna
zdrobiri și chiar rupturi ale organelor genitale, dislocări ale oaselor bazinului (desmorexii),
compresiunea nervilor, urmate de paraplegii iremediabile.
In prezentarea anterioară se va proceda la detașarea membrelor prin metoda
subcutanata sau percutanta și după angajarea capului la zdrobirea coloanei vertebrale cu
iahioforul – evisceratei și apoi extragerea fătului.
In cazul când trenul posterior este în exces de volum și împiedică trecerea prin canalul
pelvin, se procedează la înjumătățirea bazinului fetal cu embriotomul ferăstrău de sârmă.
Dacă avem de a face cu exces de volum total se va proceda la operație de cezariana
(histerotomia).

56
 G. HIDROCEFALIA (HIDROPIZIA CREIERULUI)
Este o anomalie de dezvoltare exagerata a cutiei craniene prin acumulare de lichid
cefalo-rahidian în ventricolele cerebrale și cavitatea arahnoidiana cu atrofia creierului, între
oasele parientale rămân adesea spatii evidente (fontanele).
Hidrocefalia este frecventa la mânz, vițel și mai rar la animalele de talie mica (câine
Buldog). Întreaga osatura a capului suferă modificări în dezvoltare și orientare. Osul frontal
ia o direcție verticala, iar spre regiunile temporale craniul se lățește enorm, producându-se
anomalii ce seamănă cu craniul pasărilor.

'
\

......, ... ,.,_. ........,_

~.,,:,. ·•·

Ilidroccfalie la minz

57
 Hidrocefalie la vitel

SIMPTOMELE – distociilor prin hidrocefalie se caracterizează în prezentarea

anterioară prin întreruperea actului fătării, cu toate eforturile din partea mamei și uneori
apariția între buzele vulvei numai a copitelor, iar capul deformat este reținut la intrarea
cavitații pelvine.
In prezentarea posterioară – corpul fătului apare până în regiunea cervicala și fătarea
este întreruptă prin reținerea capului la intrarea în bazin.
DIAGNOSTICUL – se stabilește prin explorație vaginală, la care în prezentare
anterioară se constată prezenta membrelor și vârful botului în traiectul vaginal, iar la intrarea
în conductul pelvin bolta craniana sub forma unui corp globulos fluctuant, cu dimensiuni care
depășesc circumferința bazinului.
PROGNOSTICUL – este favorabil pentru femelă, deoarece remedierea distociei
decurge ușor și pentru că fetușii sunt de regula mai puțin dezvoltați.
TRATAMENTUL – consta în reducerea dimensiunilor capului și extragerea fătului. În
acest scop se practică cu embriotomul curb cu deget (Gerlach) o incizie de–a lungul boltii
craniene în partea mediana, pentru ca lichidele să se scurgă, iar dimensiunile capului se
reduc simțitor.
ASCITA ȘI ANAZARCA FETALA
Aceste anomalii se întâlnesc la toate speciile de animale, dar în ordinea frecventei se
înscriu: vițel, ied, miel, cățel și pisică, se diagnostica numai în momentul fătării, deoarece
constituie o cauza de distocie.

58
 ASCITA FETALA se caracterizează prin acumularea de lichide în cavitatea
abdominală și uneori chiar în cea toracica (hidrotorax) în urma tulburărilor de circulație.
Lichidul acumulat poate ajunge la 20-30l, este limpede, citrin și imprimă abdomenului o
destindere sub forma de butoi. În unele cazuri, serozitatea se infiltrează în întreg țesutul
conjunctiv subcutan și interstițial, determinând anazarca fetală, în acest caz fătul este mărit
în întregime, având membrele scurtate, capul mic înfundat în gat, cu toate reliefurile osoase
șterse, iar la palpație da o senzație moale ca o perna. De obicei fetușii cu anazarca sunt
avortați cu mult înainte de termenul normal al fătării.
ETIOLOGIE - cauzele determinante - aceste anomalii sunt determinate de tulburări
de circulație placento-fetale, compresiuni, inflamații ale cordonului ombilical și mai ales de
tulburări funcționale hepato-renale ale fătului în a doua jumătate a gestației.
DIAGNOSTICUL – se poate stabili numai după ce actul fătării s-a declanșat sau la
avort, în caz de anazarca. Fătarea decurge normal și ușor până la angajarea abdomenului
în circumferința anterioară a bazinului, după care cu toate eforturile de expulzare, fătul nu
mai poate progresa.
Prin explorație vaginală se constată la intrarea în bazin o formațiune (burelet)
circulara, elastica ce depășește cu mult circumferința anterioară a bazinului. În caz de
anazarca - la explorația vaginală, se delimitează trenul anterior sau posterior, incomplect
angajat în bazin, cu țesuturile moi infiltrate, păstoase pe toata suprafața palpata.
Spre deosebire de starea emfizematoasa a fătului, țesuturile deși destinse, nu crepita,
pielea da o senzație de moale-unsuros iar lichidele nu au miros.
PROGNOSTICUL – în ascita este în general favorabil pentru mamă, căci prezenta
acestei pungi fluctuante, cu toate tracțiunile forțate ce se exercita asupra fătului, de regula
nu traumatizează țesuturile moi de la intrarea bazinului. Eliminarea fătului se face ușor, el
fiind de regula slab dezvoltat datorita tulburărilor de creștere în ultima parte a gestației.
In caz de anazarca, fătul o dată pătruns în conductul pelvin se poate mula ușor, astfel
ca în urma unor tracțiuni el poate fi extras ca atare.
TRATAMENT – după stabilirea diagnosticului de ascita intervenția se rezuma la o
simpla puncție sau incizie a peretelui abdominal inferior al fătului, cu ajutorul trocarului sau a
embriotomului de deget. În caz că puncția direct din abdomen nu reușește, se pătrundă în
cavitatea toracica și după aceea se puncționează diafragma, percutând astfel scurgerea
serozității de la acest nivel. În cazul fătului cu anazarca – extragerea fătului se poate face ca
atare cu ajutorul penselor –forceps.

59
 Vitel cu ascita

RETRACTII MUSCULO-TENDINOASE (ANCHILOZE)

Aceasta contractura produsa în decursul dezvoltării intrauterine interesează de regula
membrele, care sunt deviate, gâtul sau chiar coloana vertebrala.
ETIOLOGIE - cauza determinantă – se pune pe seama unei așezări defectuoase a
fătului în uter, în urma scăderii lichidului amniotic (oligoamnios). După alți autori s-ar datora
tulburărilor de formare a măduvei spinării, ce ar împiedica dezvoltarea maselor musculare de
sub dependenta, ducând la fibrozarea lor. În stările de anchiloza articulațiile au o conformație
defectuoasa sau pot chiar lipsi, coloana vertebrala ia aspectul unei bare rigide incurbata,
lipsita de articulațiile intervertebrale.
SIMPTOME - fătul constituie o cauza de distocie grava prin forma și orientarea
membrelor, cât și a capului și a gâtului. Membrele sunt în parte atrofiate și deformate
prezentând buletura, arcare, extensie, rigiditate sau orientări bizare, mult deviate de la
normal.
Reacția mușchilor cervicali imprima devieri ale capului înspre flanc sau stern, atât de
rigide, încât redresarea lui devine imposibila. Rahisul suferă, de asemenea o incurbare
puternica, făcând ca cele 4 membre să se apropie mult între ele, aceasta forma de adevărata
împachetare a fătului se numește „capylorachis”. Masa musculara din cauza atrofiei și
transformării fibroase este redusa ca volum, are o culoare palida și este de consistenta
ridicata, nepermițând nici o schimbare în orientare când se încearcă remedierea.

60
 Vitel cu anchiloza

PROGNOSTICUL - este întotdeauna rezervat sau grav pentru femelă, deoarece

deformația fătului, rigiditatea sa, provoacă de cele mai multe ori, pe lângă un obstacol la
fătare și leziuni profunde ale peretelui uterin sau vaginal, deseori perforații (mai ales la mânz).
TRATAMENT – datorita pericolului ce-l reprezintă pentru integritatea uterină nu se
executa niciodată tracțiuni forțate, cu toate ca dimensiunile fătului sunt foarte reduse. Dacă
anchiloza este totală se recomanda anestezia, cu embriotomie, fie asupra membrelor
deviate, fie asupra întregului corp sau operația de cezariana, când s-a produs deja perforări
ale uterului.

H. DISTOCII PRIN MONSTRUOZITĂȚI

Patologia obstetricală se ocupă numai de acele monstruozități ale fetușilor care prin
dimensiuni, conformație și prin așezarea lor constituie obstacole la expulzare.
ETIOLOGIE – asupra cauzelor determinante s-au emis o serie de păreri, ele se
datorează tulburărilor de ordin endocrin – umoral sau de ordin fizico-chimic, factori ce
acționează încă din faza de dezvoltare embrionara. Dintre cauzele fizice - se admit factorii
mecano-traumatici ca: presiunea, extinderea, compresia sau plieri ale amniosului, corionului
sau cordonului ombilical, determinând stări imperfecte în morfologia produsului de concepție.
Factorii chimici, fie că provin din afara sau din interior, traversează placenta și influențează

61
procesele intime morfogenetice. Alți factori exista în codul genetic al celor doi gameți
(ereditari) care vor impune modificări în perioada de embriogeneza (lipsa de A.R.N.)
Monstruozitățile fătului pot fi prin exces de volum (dezvoltare) a unor regiuni sau prin
lipsa. În obstetrica veterinara, importante sunt monstruozitățile prin exces de volum, care se
întâlnesc destul de des la vacă, oaie, capră, scroafa, pisică și iapă. În momentul expulzării
monștrii pot fi morți sau vi, dar neviabili de îndată ce s-a întrerupt legătura placentară.

Monștrii se grupează în doua mari clase:

a) Simpli sau unitari – care reprezintă un singur individ
b) Compuși sau dubli - reprezentând doi indivizi, însă dezvoltați imperfect
morfologic.
a) MONȘTRII UNITARI
Monștrii Coelosomieni – (Schistosoma Reflexum) este o monstruozitate a corpului
fetal ce se caracterizează prin închiderea incomplecta a cavitații abdominale, uneori și
toracice, cu evantratia viscerelor abdominale și toracice și incurbarea coloanei vertebrale
(lombo-sacrale) astfel că toate membrele și capul sunt apropiate. Se întâlnește adesea la
vacă, bivoliță, oaie și mai rar la animalele mici. Uneori cavitatea toracica la aceasta
monstruozitate lipsește complet, coastele sunt răsfrânte în afara și lipite intim prin intermediul
pielii la regiunea dorsala. Aceasta deformare a corpului fetal determină distocii.

62
 - Schistosoma reflexum cu eventratia totala a viscerelor toraco-
abdominale
Perosomus Elumbus - monștrii simpli ce se caracterizează prin lipsa vertebrelor
lombo-sacrale și în parte a oaselor iliace. Prin lipsa acestor regiuni din coloana vertebrala,
membrele pelvine devin foarte mobile, încât se pot orienta în orice parte. În momentul fătării
trenul posterior, datorita mobilității sale pătrunde în conductul pelvin, adoptând o prezentare
transversala verticala „poziția câinelui șezând” sau prezentare sterno-abdominală sau dorso-
lombară poziție cefalo-sacrala.

b) MONȘTRII COMPUȘI (DUBLI)

Acești monștrii, ca origine sunt uniovulari și păstrează un grad de simetrie în
dezvoltarea lor, dar în timp ce unul apare normal, al doilea recunoaște lipsa anumitor organe
sau aparate. Monștrii compuși sunt sudați prin anumite regiuni corporale: cap, torace, ombilic,
ischii. După locul de unire vor purta și numele de: toracopagi, ischiopagi, omphalopagi etc.
Ei constituie totdeauna obstacole grave la fătare, în special la femelele de talie mare, prin
volumul lor apreciabil, cât și prin așezarea vicioasa ce o adopta în timpul acomodării.
După modul cum se produce sudarea între cei doi fetuși putem distinge: monștrii
monofalieni (autositi), monosomieni și sizomieni.
- Monștrii AUTOSITI – TORACO – OMPHALOPAGI. Se caracterizează printr-un
paralelism perfect al celor doua axa longitudinale ale corpului și sunt sudați pe o mare

63
 întindere toraco-abdominală, dispunând de un singur cordon ombilical. Se pot
confunda ușor cu cazurile de gemelaritate. Monstruozitatea se diagnostica prin faptul
că o mișcare imprimata unuia se transmite fidel și celuilalt. Prin explorație se poate
urmări și linia de sudare a acestora.
- Monștrii MONOSOMIENI și SIZOMIENI. Aceștia sunt mai puțin distincți ca indivizi
separați, încât o jumătate de corp pare unica și numai cealaltă jumătate pare să
reprezinte doi fetuși. Monosomienii au un singur tren anterior și doua trenuri
posterioare, sudarea făcându-se puternic la stern și la gat. Se întâlnește la purcel,
pisoi și vițel, se aseamănă cu un „y” răsturnat. Sizomienii - au doua regiuni
cefalotoracice și o singura regiune pelvină (vițel, purcel). Se aseamănă cu litera „y” și
se disting cele doua capete unite la baza gâtului.

Mon 9tri dubli monosomieni : pisoi ccfalotoracopagi

- Mom;tri dubli sizomieni : purcei biceCali

MONSTRII MONOCEFALIENI
Se caracterizează prin existenta a doua trunchiuri net distincte în regiunea caudala
în timp ce cranial sudura este atât de puternica, încât prezintă un singur cap. Falcoianu
descrie un asemenea monstru monocefalin cu linia de sudura la nivelul iliilor și ischiilor la un

64
făt de bivoliță, cele 4 membre pelvine se găsesc într-o orientare perpendiculară față de axul
corpului.

- Monstru dublu monocefalian :

a - vi~el ilio-ischiopag; b - scheletul monstruozilatii

Dintre monstruozitățile întâlnite la animalele domestice care produc asemenea

distocii, sunt și formele de: Polimelieni și Amelieni, adică prezenta membrelor suplimentare,
care determină un exces de volum parțial, rotind fătul în timpul expulzării. În cazul amelienilor,
rudimentele de membre (cioturi) sunt reținute la marginea anterioară a pubisului.

65
 - Monstru simplu :
vi tel polimelian

- An omalie : vit el a mt::lian

FETOTOMIA (EMBRIOTOMIA)
Recomandata ca ultima măsura de remediere a distociilor, atunci când metodele
nesângeroase descrise în capitolele anterioare nu a dus la rezolvarea distociei.
Embriotomia, este o operație obstetricală ce fragmentează fătul parțial sau în
totalitate, cu scopul de a-i reduce volumul și a ușura extragerea.
Indicațiile embriotomiei au o frecventa diferita de la o specie la alta, la animalele de
talie mare își găsește cel mai des aplicația, întrucât dimensiunile conductului genital permit
cu ușurință introducerea și manipularea instrumentului utilizat în aceste operații. Astfel se
practică embriotomia în următoarele cazuri: angustie pelvină congenitala sau dobândită,
exces de volum al fătului, anomalii de dezvoltare, monstruozități, așezări transversale,
rețineri vicioase ireductibile ale membrelor sau capului și starea emfizematoasă.

66
 Condițiile de efectuare a operație de embriotomie sunt următoarele:
a) Fătul să fie mort
b) Dilatarea (ștergerea) gâtului uterin completă, pentru ca introducerea mâinii cu
instrumentul necesar să se facă ușor în siguranța
c) Lumenul bazinului să permită trecerea mâinii cu instrumentul respectiv și a
regiunilor din făt în urma amputării, deci diametrele lui să atingă diametrul
limita. Intre peretele uterin și făt să existe un spațiu suficient pentru aplicarea
instrumentului
d) Embriotomia se va practica totdeauna sub anestezie regionala epidurală sau
chiar generală (intervenție la iapa). Operația se va executa totdeauna într-un
loc spațios, femela să fie culcată pe un pat sau așternut bogat.
Instrumentul folosit în embriotomie, pe lângă instrumentul de fixare (frânghiuțe,
cârlige) se întrebuințează o gama variata de instrumente pentru taiere, zdrobire și smulgere.
Astfel:
- Pentru dilacerarea țesutului conjunctiv subcutanat se folosesc spatule metalice
cu braț scurt sau lung
- Pentru secționarea coastelor se folosește cuțitul curb al lui Bruin (are braț lung)
- Pentru secționarea pielii , mușchilor, tendoanelor și ligamentelor se folosește
embriotomul curb de deget (Gerlach), embriotomul ferăstrău de sârmă model
Thygesen, pentru amputarea unor regiuni sau la înjumătățirea corpului fetal.
Embriotomul Götze-Liess (asemănător cu Thygesen cu diferența că cele doua
tuburi nu mai sunt fixe și astfel se poate acționa și înainte - înapoi. Embriotomul
lui Beshlebnov – cu aceleași principii de funcționare ca și primele. Embriotomul
crăcan Falcoianu este adaptarea respingătorului crăcan, tija respingătorului
este traversata pe toata lungimea să de doua canale cu lumen de 0,3 cm, prin
care trece sârmă de tăiat, prin cele doua ramuri ale crăcanului se asigura fixarea
pe regiunea ce urmează a fi tăiată.

67
 - Instrumentar pentru embriotomii: spatule.
drlig taios butonat (de Bruin) §i respingator

- Embriotom curb de deget (Gerlach )

68
 - Embriotom ferestrnu de sirma (Thygesen)

- Embriotom ferastrau cu brate mobile G6tze-Lie3s, ce ferastruie~te l}i

dinapoi~1nainte

69
 - Embriotomul-criican, model. M. Fiilcoianu

Instrumentar pentru distrugerea axului vertebral al fătului cu ajutorul:

Rahiotomului - Rahioforul Stuewen compus din doua pense – burghiul și spinoscopul.
Burghiul este un tub metalic lung de 1 m și cu lumen de 1 cm. Prin el trece o tijă gradată –
spinoscopul – în jurul căruia va acționa burghiul.

- R ahiofor Stuewen

70
 Aparatul vacufact a lui Beckre- Schoettler – servește de asemenea pentru
distrugerea coloanei vertebrale în vederea reducerii dimensiunii corporale a fătului. Porțiunile
distruse din coloana vertebrală sunt scoase în afară o dată cu tubul trepan.

Aparat vacufact Becker - Schoettler, pentru

rahitripsie

TEHNICA EMBRIOTOMIEI
Ea se execută numai pe fătul mort. Dacă fătul este viu se procedează la sacrificarea
lui prin secționarea marilor vase sangvine, cu ajutorul embriotomului curb (Gerlach).
În tehnica embriotomiei deosebim doua metode: subcutanata și percutanta.
a) Metoda subcutanata - constă în desprinderea pielii din regiunile ce urmează să
fie îndepărtată, iar desfacerea legăturilor acestor regiuni cu corpul se va realiza
prin smulgere și extracția lor sub piele. Aceasta metodă se aplică la toate regiunile
corpului fetal, mai frecvent la membrele anterioare și mai rar la cele posterioare.
În executarea operației ne servim de pompa de bicicleta prevăzută cu un ac de
siringa, de spatula și embriotomul curb de deget.
b) Metoda percutanta - constă în secționarea tuturor straturilor unei regiuni care
urmează a fi detașată de corpul fătului sau înjumătățirea corpului fetal, interesând
în primul rând pielea.

71
 EMBRIOTOMIA ÎN PREZENTARE ANTERIOARĂ
EMBRIOTOMIA CAPULUI – se face prin decapitare – când se face detașarea capului
în totalitate și uneori cu o porțiune a gâtului. Reducerea dimensiunilor capului se realizează
prin zdrobirea completă a cutiei craniene și extragerea oaselor, operație cunoscuta ca
cefalotripsie.

- Tehnica decapitarii : incizia pielii ~i apoi

dezarticularea occipito-atloidiana

EMBRIOTOMIA PE MEMBRELE TORACICE – se practică în caz de distocii prin

reținerea capului și a gâtului, în distocii prin exces de volum al fătului, rețineri vicioase
reductibile, cu scopul de a reduce volumul corpului și a câștiga spațiu în conductul genital.
Când spațiul dintre peretele uterin și corpul fătului este redus și nu permite o trecere
ușoară a mâinii operatorului se va proceda la detașarea membrelor toracice, prin metoda
subcutanata care consta în smulgerea unuia sau ambelor membre după jupuirea și
desfacerea legăturilor cu trunchiul.

72
 .'\ ~··

- Deta~area percutanata a membrului toracic cu embriotomul fera-

strau de sirma :
a aplicarea ansei de slrmll peste spata; 'b - ta.ierea percutanata in prezentarea spetei

EMBRIOTOMIA ÎN PREZENTAREA POSTERIOARĂ

DETASAREA MEMBRELOR PELVINE – se urmărește de asemenea reducerea
dimensiunilor fătului, în scopul extragerii lui. Amputarea membrelor pelvine prin metoda
subcutanata nu diferă, în principiu de ceea ce se practică în detașarea membrelor toracice,
însă este mult mai greu de executat din cauza straturilor groase de mușchi, rezistenta
ligamentului articulației coxo-femurala, cât și a conformației anatomice a membrului. Practic
această metoda nu se recomandă.

73
 _..,_.,
/j. ••
. - ,,

- Deta~area mernbrelor pelvine in caz de angustie pelvina ·

a - incizia pielii pentru fixarea ansei de sirma.; b - fixarea embriotomului intre ischiumuri

74
 - Deta9area rnernbrului pelvin in prezenlarea fesei:
conducerea sirmei cu ajutorul purtatorului; b - fixarea embriotomului armat

Metoda percutanta – este cea mai indicată în distociile prin prezentare posterioară
prin aplicarea fierăstrăului de sârmă, se detașează o dată cu membrul pelvin și o mare parte
din bazinul fătului, micșorându-se astfel dimensiunile crupei, care constituie un obstacol
important în trecerea fătului prin canalul pelvin.
In cazul distociei în prezentarea anterioară prin exces de volum al crupei, fătul iese
cu trenul anterior și o parte a abdomenului din căile genitale, însă se oprește cu soldurile la
intrarea în bazin și fătarea devine imposibila. Pentru remedierea acestei distocii se

75
procedează la înjumătățirea trunchiului cu ajutorul ferăstrăului cu sârmă, după care se scoate
pe rând fiecare membru pelvin.
EVISCERAȚIA
Constă în extragerea viscerelor cu scopul de a reduce dimensiunile fătului pentru a
putea fi extras. Se poate executa în toate așezările.
În prezentarea anterioară - se procedează de obicei la eviscerație după practicarea
amputării unuia sau ambelor membre. În acest caz se va secționa cu embriotomul curb cu
deget primele două coaste de la stern, ce se smulg din articulația lor cu vertebrele dorsale.
După care se perforează diafragma și cu ajutorul unui cârlig se smulg și extrag toate viscerele
abdominale.
În prezentarea posterioară – se pătrunde mai întâi în cavitatea abdominală și apoi în
cea toracică prin spărtura care s-a făcut în urma înjumătățirii bazinului.
În așezarea transversala se procedează la detroncare.

76
 Detroncatia :
a - in a!;jezarea longit udinala; b - in a!;jezarea transversala

TULBURĂRI DE CONTRACTILITATE UTERINĂ

Pentru mușchiul uterin se cunosc trei proprietăți esențiale, în baza cărora se poate
desfășura intensa activitate din timpul fătării:
- tonicitatea – de care este legata puterea de contractilitate
- elasticitatea – care condiționează puterea de extensie și retracție
- sensibilitatea – de care depinde puterea de excitabilitate.
După intensitatea contracțiilor – se poate distinge:

77
 - travaliul normal (normochinetic)
- travaliul hiperchinetic
- travaliul hipochinetic.
Criterii de apreciere clinică a contracțiilor sunt:
- frecvența
- durata
- intensitatea.
După calitatea contracțiilor se pot distinge:
- normatonie
- hipertonie
- hipotonie
Ca aspect clinic calitatea contracțiilor se traduce prin:
- relaxarea musculaturii uterine
- și durata prelungita a fazei dintre contracții.
După aspectul fiziopatologic se pot întâlni doua nuanțe:
- lipsa forțelor de contracție – insuficienta tonusului și a contracției
- exagerarea forțelor de contracție (exces) – intense, dese, lungi .
Lipsa forțelor de contracție, cunoscuta ca „inerție uterină” ca origine, ea poate fi:
primară și secundară.
CAUZELE: se datorează în bună parte exploatării și întreținerii neraționale, a femelei
în timpul gestației, vârstei înaintate și gestații multiple.
SIMPTOME – Inerția uterină primară se manifesta prin lipsa forțelor de expulzare care
duce la întârzierea actului fătării, care de regula este urmata de moartea fătului prin hipoxie,
din cauza întreruperii circulației placentare, ca urmare a dezlipirii vilozităților coriale de pe
mucoasa uterina.
Inerția secundară – are aceleași manifestări, suprapuse pe starea de epuizare.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin explorație manuala a tractului genital, când se
constată că gâtul uterin este întredeschis, sau complet șters, fătul este mort.
PROGNOSTICUL – este rezervat mai ales când apele s-au scurs și fătul mort se
emfizematos, în acest stadiu s-au produs modificări profunde ale uterului și intoxicarea
sapremica a femelei.
TRATAMENTUL – Consta în extragerea cât mai rapida a fătului, desprinderea
învelitorilor fetale și trezirea involuției uterine. Se practică masajul uterului, prin traversul
rectal la animalele mari și al peretelui abdominal la animalele mici, se angajează fătul în
conductul pelvin.
Administrarea substanțelor ocitocice – este contraindicata când femela este epuizata
prin contracții, datorita unui făt voluminos, putăndu-se rupe pereții uterini. In cazul inerției

78
secundare se caută a se înlătura obstacolul care a dus la epuizarea femelei. Extractele
postlupofizare (presoxin-hipofizin) injectate la animalele mari pe cale epidurală, iar la cele
mici – inj. s.c., dau rezultate bune în toate cazurile de inerție uterină primara, prin mărirea
tonusului uterin.
Dozele de PRESOXIN sunt: la vacă – 50-80 U.I. subcutanat sau 30 U. epidural, la
ovine 10-15 U.I. subcutanat, la scroafa 20-30 U, iar la cățea 5-15 U.
Dacă prin aceasta terapeutica nu se rezolva expulzarea fătului se recurge la operația
de cezariana (histerotomia ).
EXAGERAREA FORȚELOR DE CONTRACȚIE – aceasta stare se traduce prin
eforturi puternice, întrerupte de pauze foarte scurte, fără a fi urmate de expulzarea fătului.
Clinic aceste contracții se aseamănă cu cele tetaniforme și îmbracă aspect de spasm uterin.
Pauzele între undele de contracție uterina, uneori dispar și astfel întreaga musculatura
interna rămâne într-o stare de contracție susținută, deci sub aspect de tetanie uterina.
CAUZELE DETERMINANTE – date de unele obstacole care se opun trecerii fătului
prin canalul pelvin ca: exces de volum – poziții și prezentări anormale, tumori, brida
precervicala sau tulburări de corelație neuro-reflexa. La animalele mici dacă se administrează
în exces substanțe ocitocice provoacă starea de hipertonie.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin explorație manuala a cailor genitale,
determinându-se diferitele așezări anormale ale fătului, sau conformația defectuoasa a
bazinului care împiedică expulzarea și provoacă în mod reflex exagerarea eforturilor.
PROGNOSTIC – pentru vacă este favorabil în cazurile recente și totdeauna grav
pentru iapă, deoarece se pot produce rupturi pe traiectul genital.
TRATAMENT - Femelele cu aceste exagerări ale forțelor de expulzare, vor fi plimbate
timp de 15-20 min., aduse în adăpost și așezate într-un plan inclinat postero-anterior.
Se recomanda la vacă anestezia epidurală cu 8-10 ml soluție de PROCAINA 2%, iar
pentru iapă anestezie generală cu cloral hidrat 20-30 g dizolvate în 200ml apa distilata sau
ketamina. S-au se pot utiliza tranchilizante. După instalarea anesteziei se procedează la
remedierea distociei și extragerea fătului.

Competenta:19.3. Bolile specifice

perioadei puerperium
PROLAPSUL UTERULUI
Este un accident caracterizat prin dislocarea acestui organ din poziția să normala prin
invaginarea unuia sau ambelor coarne în cavitatea lor, până la răsfrângerea totală și apariția
printre buzele vulvei (inversiunea uterului). Acest accident se produce, de regula imediat
după expulzarea fătului și în cazuri rare, după avorturi în stadii avansate în timpul cât gâtul

79
uterin se menține încă deschis. Prolapsul uterin este frecvent întâlnit la vacă, bivoliță și mai
rar la capră, oaie, carnivore, iapă, scroafa și iepuroaica.
ETIOPATOGENIE – CAUZELE PREDISPOZANTE - constau în slăbirea tonicității
musculaturii uterine, relaxarea ligamentelor largi în urma stabulației prelungite din timpul
gestației. Cazarea vacilor în grajduri cu pardoseala inclinată anteroposterior.
Alți factori favorizanți sunt: vârsta înaintata, întârzierea reconturarii colului uterin după
fătare care trebuie să se relaxeze până la 12 ore, precum și existenta unui prolaps vaginal
antepartum.
Frecvența mai mare a prolapsului la vacă și bivoliță față de celelalte specii se
datorește conformației complicate a placentei și involuția lentă a uterului după fătare, care
predispune la acest accident în timpul eliminării anexelor fetale care se produce încet și cu
eforturi mai mari din partea femelei.

''.
i
'
'
,i

- Prolaps uterin total la vaca (acoperitin parte

de anexele fetale)

80
 Prolaps uterin total la v-aca1
(fara invelitori) · · ··, i,

CAUZELE DETERMINANTE - nu sunt pe deplin precizate, dar se poate incrimina –

retenția placentară, tracțiunile forțate asupra fătului în timpul fătărilor laborioase, tracțiuni ce
se transmit fidel uterului.
Prolabarea uterului se poate produce și după fătări ușoare, în faza eliminării anexelor
după expulzarea lor.
ATONIA UTERULUI – este o cauza determinantă în producerea prolapsului. În timpul
expulzării învelitorilor fetale, acțiunea puternica și susținută a presei abdominale, contracțiile
diafragmei produc inițial invaginarea unei porțiuni din corn, care progresează treptat până
cuprinde întregul uter, ce va apărea răsfrânt (întors pe dos) asemănător unui deget de
mănușă. O dată invaginat cornul uterin împins în conductul pelvin apare la scurt timp între

81
buzele vulvei în urma eforturilor de expulzare de ordin reflex. Adesea, în cornul prolabat se
angajează și anse intestinale, mai ales la iapă.

- Iapa cu prolaps uterin partial

dupa avort tardiv

SIMPTOME – Femela manifesta tensiune puternica, fără să apară nimic la exterior.

În caz de prolaps uterin total se constată apariția unei mase voluminoase, piriforma,
globuloasa, de culoare roșie-violacee, pornind dintre buzele vulvei și atârnând până la nivelul
jaretului. La unipare, prolabează cornul ce a suportat gestația, pe când la pluripare
prolabează ambele coarne, luând forma unui V inversat.
La iapă - starea generală modificata, femela este neliniștită, manifesta colici, agită
coada, se culcă, se ridică, fac eforturi evidente de expulzare. Organul prolabat este lipsit de
învelitori fetale și numai rareori placenta fetala adera pe mici suprafețe ale mucoasei uterine.

82
Mucoasa uterină este de culoare roșie cu suprafață brăzdată de mici orificii, care reprezintă
criptele de implantare a vilozităților coriale, prezentând în unele locuri echimoze.
La vacă și bivoliță – starea generală este puțin influențata. Ele stau mai mult culcate,
rumega și rareori fac eforturi de expulzare puțin intense. Suprafața cornului prolabat prezintă
carunculii orientați în rânduri, iar la nivelul fantei valvare mucoasa uterină descrie trei rânduri
de pliuri de culoare roz-pal, care sunt faldurile cervicale. Cornul uterin prolabat este acoperit
de anexele fetale. În cazul când uterul este total prolabat, peretele vaginului va exercita o
tracțiune puternica asupra vezicii urinare, determinând o retroversiune vezicala, care nu se
mai poate goli și va atinge un volum mare, îngreunând operația de repunere a uterului
prolabat. Adesea masa prolabată este murdărită de fecale și așternut.
La oaie – starea generală nu este influențată. În caz de prolaps recent, femela se
deplasează cu uterul prolabat care atârnă dintre buzele vulvei până la jarete, sub forma de
sac conic. Pe suprafața organului prolabat se vad bine corunculii asemănători unor cupe,
așezate în rânduri și neacoperite de învelitorile fetale.
La capră – prolabarea uterului provoacă o stare de agitație pronunțată. Femela tipa
și face eforturi puternice de eliminare, respirație accelerata și dispneica.

83
Prolaps uterin total la oaie, cu masa de
carunculi singer1nzi

84
 - Pro laps uterin la capra; s
observa contractia miometruiui dup-
injectia intramurala de ocitocina

La scroafă - se manifesta printr-o stare de neliniște, eforturi repetate de expulzare, iar

uterul prolabat prezintă aspectul unui intestin de culoare roșu-aprins, cu suprafața plusata
puternic plisata.
La cățea și pisică - prolapsul uterin produce o stare de iritare a femelei, numai în
primele momente. Ele se ling și uneori trag cu dinții de organul prolabat, provocând răniri
grave. Intre buzele vulvei atârnă o formațiune perfect cilindrica, pe suprafața mucoasei de
culoare roșie-aprins, descrie pe toata suprafața pliuri circulare și unele puncte hemoragice,
corespunzător placentei.

85
 Fig. 116 - Prolaps uterin total la catea cu Fig. 117 - Prolaps uterin total la pi-
inversiunea ambelor coarne sica, vechi de Lrei zile; pe mucoasa se-
- <listing zone de necroza

EVOLUTIE ȘI COMPLICATII – în general dacă nu se intervine repede pentru

repunerea organului prolabat, accidentul este mortal pentru toate speciile. Moartea survine
în urma hemoragiilor sau eventratiei sau prin intoxicarea și șocarea femelei. La iapă -
prolapsul evoluează în marea majoritate a cazurilor, fatal, la scurt timp după ce s-a produs
accidentul, prin hemoragii în urma ruperii arterei pudenta interna, provocata de eforturile
exagerate, caracteristice acestei specii.
La vacă și bivoliță – se constată de cele mai multe ori, vindecarea în urma repunerii
corecte a uterului prolabat. Totuși se pot produce complicații care determină moartea femelei
sau afecțiuni ce produc sterilitate. Se produc hemoragii mortale prin ruperea arterei pudenda
uterină sau prin ruperea unui număr de caruncului sau chiar peretele uterin.

86
 Prolapsul uterin se complica aproape întotdeauna cu edeme de staza prin jenarea
circulației de întoarcere la acest nivel. Prin edematierea puternica ce se produce, uterul este
infiltrat și foarte fragil, astfel ca în momentul repunerii se poate perfora ușor. Staza sangvină
cât și diferitele striviri de țesuturi determină o devitalizare a întregului organ, mortificarea unor
porțiuni și infecția lui cu bacilul necrozei, astfel ca se produce o „metrita necrotica” cu evoluție
grava, care după câteva zile sfârșește cu moartea femelei.
Alta complicație este recidiva prolapsului după repunere, datorita atoniei uterine ce
face ca uterul să rămână destins și prin presiunea viscerelor abdominale organul să fie din
nou prolabat, astfel că se produce pe lângă traumatizările pe care le suferă în contact cu
mediul exterior, o inflamație mai mult sau mai puțin grava, ea evoluează sub forma unei
endometrita muco-purulenta acuta, care în decurs de 2-3 săptămâni se vindeca în mod
spontan. Sau poate lua o forma grava a unei metrite purulente cronice. Aceasta afecțiune
poate produce moartea prin intoxicație sapremica. În caz de traumatisme profunde ale
peretelui uterin, după repunerea lui se poate instala o metrita gangrenoasa prin acțiunea
microbilor anaerobi care sfârșește în timp de câteva zile cu moartea femelei.
Se poate produce mai rar la vacă și la iapă – socul decompensator care se soldează
cu moartea femelei. La oaie și capră - evoluția este grava, deoarece repunerea uterului
prolabat nu se poate face în condiții bune din cauza volumului mare al coarnelor uterine
edemate, față de dimensiunile reduse a canalului pelvin. Recidiva acestui accident la toate
speciile poate surveni la 24 ore de la repunere, atunci când nu a fost completă, uterul nefiind
redus în topografia lui normala și gâtul uterin nu s-a reconturat.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin inspecție, apreciind forma și aspectul
caracteristic al formatului prolabate, iar prin palpare se verifica dacă nu s-a angajat în sacul
uterin și anse intestinale.
Prognosticul – la iapă – este în majoritatea cazurilor defavorabil. Pentru vacă și
bivoliță este favorabil, datorita rezistentei acestei specii la răniri și infecții, este rezervat când
au intervenit complicații. pentru oaie și capră este defavorabil, deoarece repunerea se face
greu și incomplect. Pentru cățea și pisică prognosticul este favorabil, deoarece operația de
amputare a organului prolabat este bine suportata.
TRATAMENTUL – Consta în repunerea sau amputarea organului. pentru repunere
se impune o pregătire a uterului cât și o așezare a femelei în timpul operației. La animalele
mari care stau culcate, se va așterne o pânză curata sub organul prolabat, se va proceda la
desprinderea învelitorilor fetale când acestea mai adera la mucoasa uterina.
Se vor îndepărta toate impuritățile de pe suprafața mucoasei uterine, se vor sutura
sau exoza porțiunile de mucoasa rupte, se vor asigura și hemostaza prin legarea vaselor
care sângerează. Pregătirea organului prolabat înainte de rupere se va face pe cât posibil,
fără spălaturi și fără aplicarea de substanțe antiseptice care prin acțiunea lor reduc vitalitatea

87
țesuturilor. Când organul prolabat este murdărit cu fecale, se va spăla cu apa calda cu sare
(1 lingura/1l apa), se va ridica femela pentru a face o repunere în condiții bune. Femela se
așază într-un plan inclinat postero-anterior, iar uterul va fi menținut pe o planșetă lata de 30
cm și lunga de 1,5 m, îmbrăcata cu pânză curata, care este susținută de doua ajutoare la
nivelul buzelor vulvei.
Înainte de repunere, se va practica anestezia regionala epidurală cu soluție de
Procaina 2% 8-10 ml, pentru a suprima eforturile de expulzare care devin puternice în timpul
repunerii. Se lubrifiază toată suprafața mucoasei uterine cu vaselina, untdelemn, după care
se repune.
Se poate aprecia că operația de repunere este pe deplin reușita, dacă odată cu
redarea topografiei, începe involuția, reapare tonusul musculaturii uterine și se reiau
contracțiile care strâng brațul operatorului. În cazul când involuția uterină întârzie sau nu
apare deloc, se administrează extracte posthipofizare prin injecții epidurale 30-40 u.i.
(Presoxin). Se vor repeta injecțiile cu ocitocina 2-3 zile prin injecții intramusculare.
La vacă și bivoliță pentru restabilirea tonusului și trezirea contracțiilor uterine se va
face un masaj al uterului prin transversul rectului. La activarea involuției uterine și restabilirea
tonusului normal contribuie în bună parte pe cale reflexa, excitațiile produse prin: supt, muls.
Femela se plimba timp de 10-15 min si apoi se menține pe un plan inclinat cu trenul posterior
mai ridicat, prin aceasta măsura viscerele abdominale și uterul se deplasează spre
diafragma, evitându-se astfel recidiva.
În cazul când pereții conductului utero-vaginal rămân relaxați, lipsiți de tonicitate, se
va aplica o sutura a buzelor vulvei, care se menține 5-6 zile, timp în care uterul involuează
iar cervixul se închide și ia poziția normala.
În completarea tratamentului, după ce uterul a fost repus, se introduc 6-8 bujii elastice
de nitrofuran sau 40-60 comprimate de sulfamida sau 3-4gr aureociclina. Aceasta medicație
se repeta la 24 de ore, cât mai permite permeabilitatea colului uterin. Aseptizarea cavitații
uterine după repunere este obligatorie pentru toate speciile.
În cazul când organul prolabat este puternic edemat și repunerea nu se poate face,
se recomanda compresarea puternica a uterului cu ajutorul unei bande elastice (banda lui
Esmarch) sau o banda de pânză lata de 25 cm și lunga de 3-4 m. Cu aceasta banda se
înfășoară uterul ca o moletiera, începând înfășurarea de la vârful cornului spre baza.
Bandajul aplicat se menține timp de 15-20 min, după care bandajul se derulează și
concomitent se împinge uterul în canalul pelvin, derularea începe din apropierea vulvei și pe
măsură ce se derulează o porțiune din banda, se împinge cu ajutorul palmelor uterul astfel
descoperit în cavitatea vaginală.

88
 Pentru a reduce volumul uterului prea edemat, se practica injecții intramurale în mai
multe puncte cu 5-6 ml ocitocice, provocând o contracție extrem de activa. Se menține uterul
edematiat timp de 10-15 min într-un vas cu ser fiziologic pregătit „ex tempore”
In cazul când repunerea nu reușește sau prolapsul uterin s-a complicat prin
traumatizări profunde, necrozări pe suprafețe mari, se recomanda histerotomia vaginală la
limita porțiunii vaginale cu gâtul uterin. Se verifica înainte, dacă nu sunt angajate anse
intestinale. Se aplica o ligatura puternica în ansa chirurgicala în jurul corpului uterin, înaintea
cervixului cu ajutorul unui fir gros de mătase. La animalele mari deși sunt anesteziate, se
produce un soc traumatic grav, ce face ca succesul operației să nu depășească 50%, mai
ales când histeroctomia este totală. De aceea operația nu se recomanda în practica.
La animalele mici, când cornul prolabat este puternic edemat și necrozat se va
executa amputarea vaginală cu mai mult succes ca la animalele mari. Trebuie avut grija să
ferim meatul urinar. Vindecarea se produce în 10-14 zile.

RETENȚIA ÎNVELITORILOR FETALE

Constituie o complicație frecventa întâlnită la unele femele domestice. Ea este
apreciata ca o consecința a diferitelor boli locale sau generale care se opun la expulzarea
spontana a anexelor, reprezentand un proces inflamator exudativ al placentei, însoțit de o
tulburare în mecanismul de histoliza.
Prin examen histologic și bacteriologic se pot stabili existenta unei placente materno-
fetale determinata de agenți patogeni microbieni. În general la iapă, scroafa și cățea
expulzarea anexelor fetale are loc imediat după fătare, acestea având o placenta difuza și
zonara.
Aceasta tulburare este frecvent întâlnită la vaci, după avorturi tardive, după fătări la
termen aparent normale, după fătări laborioase sau după gestații gemelare.

MECANISMUL DESPRINDERII PLACENTEI (DEZANCORĂRII)

Acest act este realizat printr-un complex de procese și modificări în aspectul
placentar, procese care asigura desprinderea și eliminarea anexelor fetale din conductul
pelvin.
Întreruperea circulației sangvine la nivelul placentei prin ruperea cordonului ombilical
este urmata de o anemie a vilozităților coriale care scad în volum și își pierd turgescenta,
totodată scade și presiunea sangvină spre carunculi, criptele își pierd turgescenta, se
lărgesc, suprafața vilozităților se micșorează, se îndepărtează unele de altele și astfel se
produce o slăbire treptata a contactului existent între corion și mucoasa uterina.

89
 După expulzarea fătului, uterul suferă în mod normal involuția, iar anexele rămân
inerte (țesutul devitalizat) cu un volum mai mare față de cavitatea uterina, vilozitățile sunt
smulse treptat din cripte și astfel placenta se desprinde. O parte din anexele desprinse,
aluneca spre gâtul uterin întredeschis iar de aici în vagin și apoi afara, antrenând prin propria
greutate pe cele ramase în uter.
La rumegătoare mici – în urma dezancorării suprafeței de contact prin contracțiile uterine,
anexele sunt eliminate până în vagin, de unde cad afara prin cifozarea femelei, atunci când
intervine presa abdominală.
La mecanismul de desprindere a învelitorilor, intervine în completare și „procesul de
autoliza” de la nivelul vilozităților, proces ce se instalează în momentul expulzării fătului, sub
acțiunea fermenților existenți. Acest proces explica posibilitatea expulzării anexelor o dată cu
fătul viu.

90
 tdr-:·
::~Jt!

Angrenajul placentar la rumegatoare:

a - suprafata convexa a carunculilor la vaca; b -- suprafa~a
plan-concava a carunculilor la oaie

ETIOPATOGENIA – CAUZE PREDISPOZANTE – la întârzierea expulzării și la

reținerea învelitorilor fetale constau în debilitatea organelor de reproducție în urma condițiilor
anormale de viață și exploatare la maximum, întreținere în stabulație permanenta și
alimentație deficitara, dau un procent ridicat de retenții placentare. Carentele în substanțe

91
minerale și vitamine, întâlnite mai ales iarna, astfel carentele de calciu, fosfor și vitamina D,
este determinantă de natura furajelor.
Aportul scăzut de calciu micșorează tonusul simpatic și alterează intima vaselor din
placentom, tulburând astfel anemierea, care trebuie să se producă în momentul dezancorării
placentare. Activitatea exagerata a glandei mamare duce la epuizarea organelor genitale și
chiar a întregului organism prin producții de lapte record se adaugă și eforturile provocate
prin gestații repetate, care succed la scurte intervale, fără a lasă repaosul necesar refacerii
după fătare.
La aceasta mai contribuie conformația specifica a placentei la aceste specii. La vacă
placenta se desprinde mai greu decât la alte specii, la iapă se face eliminarea în 30-40 min,
la oaie și capră după 2-3 ore.
CAUZELE DETERMINANTE – sunt în marea majoritate a cazurilor inflamații de
natura septica a cotiledoanelor, asociate sau nu cu inflamația carunculilor. Modificările
structurale ale placentei în urma inflamației tulbura mecanismul intim al desfacerii corionului
din cripte și menține ambele suprafețe strâns lipite. Inflamația mărește volumul vilozităților
coriale și împiedică ieșirea lor din criptele uterine. Existenta unei endometrite cronice latente,
compatibila cu evoluția gestației, determină retenția.
La vacă - inflamația placentoamelor este determinata de infecții cu Brucella abortus
și numai un număr redus de rețineri sunt determinate de infecții cu alți germeni patogeni sau
ubicvitari. În cazul gestației gemelare sau torsiune uterina, lipsa de acțiune a presei
abdominale sunt cauze care produc retențiile placentare. Hernia uterului gestant este o alta
cauza a reținerii
Una din cauzele determinante a reținerii anexelor fetale este și atonia uterina, care
apare independent de factorii determinanți ai reținerii. Într-o mica măsură, retenția se
datorează închiderii premature a gâtului uterin, sau prin existenta bridei precervicale, care se
opune trecerii cordonului anexial desprins.
SIMPTOME ȘI EVOLUTIE – Diferă foarte mult de la o specie la alta, oferind cele mai
variate aspecte clinice în funcție de cauzele care o determina, de individualitatea femelei și
după cum retenția este totală sau parțială.
La vacă – în primele 24 de ore după fătare, majoritatea nu se resimt și starea generală
este puțin influențată. La inspecție se constată că între buzele vulvei atârnă un cordon
membranos, format din vasele ombilicale și porțiuni din învelitori (alantoida și amnios) de
culoare roșie-palid, murdărit de obicei de fecale și paie din așternut. Alteori apare o vezicula
de mărime diferita, de culoare vânăt-albastru plina cu lichid seros, galben, suspendata printr-
un cordon membranos între buzele vulvei, aceasta formațiune este un fund de sac al
alantoidei ce a rămas intact după expulzarea fătului.

92
 În cazuri rare nu apare între buzele vulvei nici o porțiune din învelitori, iar la un examen
fugitiv face impresia că au fost eliminate. La examenul vaginal se constată că învelitorile
fetale se găsesc în conductul pelvin, cervixul este deschis, uterul coborât în cavitatea
abdominală și în stare de hipotomie, învelitorile fetale sunt întinse pe suprafața uterului și
aderente în totalitate sau în parte la carunculi. Rar când retenția este însoțită de o stare de
agitație, cu eforturi exagerate de eliminare repetate la scurte intervale de timp, eforturile devin
violente producând inversiunea vaginului, prolapsul parțial al gâtului uterin și chiar prolapsul
total al uterului.

Reterr~ie placentara la vaca compli-

cata cu prolaps v::i.ginal total. Pliurile mucoasei cer-
vicale apar edematiate, _iar lumenul larg deschis

93
 Femela refuza hrana, nu rumega, sta culcată și continua să facă eforturi de eliminare
care devin din ce în ce mai puternice. Aceasta forma de evoluție grava, necesita o intervenție
grabnica.
Dacă învelitorile nu sunt extrase, a doua zi, încep procesele de putrefacție ale
conținutului uterin, în urma dezvoltării florei microbiene existente în căile genitale
(autoinfectie). Placenta emana un miros acru-putred. În aceasta faza starea generală a vacii
este influențată, apetitul scade, secreția de lapte se diminuează, temperatura ajunge la 40°.
După 3 zile de la eliminarea fătului, se observa că starea generală a femelei este mult
agravata, din organele genitale se scurg lichide de culoare roșie-bruna cu aspect de braga,
amestecate cu resturile de placenta descompusa și uneori chiar cu carunculi. Scurgerile au
miros putred, murdăresc coada.
Tulburările în starea generală se traduc prin abatere, indiferenta, parul zbârlit, femela
sta mai mult culcată, în stațiune ia poziție cifozata cu abdomenul supt, golurile flancurilor mult
adâncite, un aspect peritonal. Apare o diaree fetala cu scrâșnituri de masele, febra peste
41°, apetitul și rumegarea sunt complet suprimate, producția de lapte scade.
Mucoasa vaginală este congestionata și prezintă o linie de necroza pe planșeu.
Cervixul puternic inflamat, edemos, de culoare roșie-violacee între deschis. Uterul complet
involuat, hipoton. Din cauza procesului de putrefacție avansat, legătura corionica între
placentoame dispare sau se poate mari numai prin filetele vasculare. Uneori infecția uterină
se complica și cu germeni facultativi anaerobi, manifestându-se sub forma de vaginita și
metrita pseudomembranoasa, care agravează și mai mult starea generală a femelei. Aceasta
forma evolutiva grava sfârșește adeseori cu moartea femelei în curs de câteva zile prin
sapremie - mai ales în sezonul cald.
Tulburările generale produse prin resorbția toxinelor, se amendează de obicei în 8-10
zile de la producerea retenției, iar infecția uterină provoacă o endometrită purulentă, aceasta
trece în forma cronică persistând multa vreme. În majoritatea cazurilor are loc o vindecare
aparentă, cu leziuni discrete la nivelul mucoasei uterine, care determină diminuarea
capacitații de fecundație timp de 4-5 luni sau mai mult. Ca o consecință a vindecărilor
aparente sunt avorturile care pot produce în gestația viitoare sau fătările la termen însă cu
produși debili și urmate de o noua retenție placentară.
Este extrem de rar când retenția placentară, să fie urmata de vindecarea spontana
după 5-6 săptămâni, cazuri în care forma sub care evoluează retenția este aceea de
endometrita muco-purulenta acuta, la care se constată după 4-5 săptămâni, scurgeri
mucoase cu suspensii de puroi, care devin apoi clare, transparente în cantități reduse.
La iapă – părțile din anexele fetale reținute, sunt reprezentate de corion și foita
parietala a alantoidei. După 10-12 ore de la expulzarea fătului, iapă devine abătută,
temperatura se ridica, respirația accelerata și apar colicele. Acestea sunt însoțite de eforturi

94
puternice de expulzare care pot determină prolaps uterin. Dacă nu se intervine la timp, în
decurs de 3-4 zile, iapă moare prin septicemie.
La oaie – capră - retenția placentară este mai rar întâlnită decât la vacă, datorita
stilului de viață (mișcare, libertate) cât și conformației placentomului care este favorabil
dezancorării. Când retenția are loc, femela prezintă eforturi de expulzare care pot determină
prolapsul vaginal sau uterin. La capră se poate produce o intoxicație, vaginală necrotica,
tetanos etc .
La scroafa – retenția este rar întâlnită, când se produce retenția, începe repede
procesul de putrefacție și apar scurgeri de culoare alba-murdara, în cantitate mica. Dacă nu
se intervine pentru eliminarea lor, se produc metrite purulente cronice, piometru.
La carnivore - retenția placentară, deși rar întâlnită, este foarte periculoasa din cauza
tipului de placentație, provocând după 24-28 ore de la retenție o septicemie, prin pătrunderea
agenților microbieni în vasele placentei materne care se găsesc denudate, mai ales în partea
marginală. Femela este trista, apetit redus, prezintă vărsături, la tușeul abdominal se
constată uterul mărit în volum.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește pe baza datelor anamnetice, inspecției și examenul
vaginal. Prezenta unui fascicul din învelitorile fetale sau a cordonului ombilical care atârnă
între buzele vulvei oferă indicii precise asupra diagnosticului. Completând examenul prin
explorația manuala a conductului genital, se poate stabili dacă placenta s-a desprins în parte
sau în totalitate. Se va aprecia integritatea organelor genitale cât și gradul de deschidere a
gâtului uterin.
In caz de reținerea anexelor, fără exteriorizare, diagnosticul se confirma prin
examenul vaginal, la explorație se va găsi în vagin sau numai în uter, întreaga masa de
învelitori, desprinsa în parte sau în totalitate.
PROGNOSTICUL – este legat întotdeauna de specie și de forma evolutiva pe care o
îmbrăcă. Prognosticul este defavorabil când exista hipotonie uterină cu stări de sapremie și
favorabil când dezancorarea vilozităților se face ușor și uterul prezintă contracții. Hipotoma
uterina, constituie întotdeauna cea mai importanta cauza în agravarea evoluției retenției
placentare, în asemenea situații, uterul menținându-se dilatat, oferă o suprafață mare atât
pentru infecție cât și pentru resorbția toxinelor rezultate în urma procesului de putrefacție a
învelitorilor.
TRATAMENT – Este necesara îndepărtarea lor pe cât posibil în totalitate și în timpul
cel mai scurt, pentru a evita instalarea infecției uterine.
La vacă - intervenția pentru extragerea anexelor fetale nu se face înainte de 24 ore
vara, iar iarna după 36-48 ore. Dar în cazul când prin intensificarea eforturilor care amenință
cu prolapsul vaginal sau uterin chiar înainte de 12 ore, iar după avorturi se intervine până la
24 ore, urmărindu-se îndepărtarea conținutului uterin, pentru a evita putrefacția și consecutiv

95
intoxicația. În acest scop se vor folosi substanțe ocitocice asociate cu masaj uterin cu scopul
de a mari contracțiile, care să duca la expulzarea învelitorilor.
Procedeul operator prin extracție manuala este cel mai sigur și eficace. Acest
procedeu consta în îndepărtarea anexelor fetale din uter prin desfacerea manuala a fiecărui
cotiledon de pe corunculul corespunzător, respectându-se toate masurile de asepsie de
protecție, atât pentru operator cât și pentru femela.

- Mina operatorului protejata de manu~i din

. material plastic :
a - miinuf;, a lmbracata pe mina libera; b- manu$a imbracata
peste halat

96
 .t ~ I
!

- Mecanismul de des.prindere" manuala

a cotiledoanelor din carunculi '

În primul rând se face toaleta organelor genitale externe cât și a fasciculului de

învelitori prin spălări cu apa calda și apoi dezinfectare cu o soluție de rivanol sau entozon
2%. Operatorul pentru a proteja mâinile, va îmbrăca mânușile obstetricale, în lipsa lor se va
acoperi brațul cu o pomada de aureomicina, rivanolata, sulfamidata sau osmatin. Când
femela face eforturi dese de eliminare se intervine cu anestezie epidurală cu procaina.
Operatorul cu mâna introdusă în cavitatea uterina, va desface pe rând fiecare
cotiledon, începând cu cei din apropierea gâtului uterin și se va înainta spre vârful cornului.
Mișcările de desfacerea caruncului, asemănător mișcării de desfacerea nasturilor de la haina.
Este contraindicat smulgerea placentoamelor, deoarece provoacă hemoragii mari și
deschide porți pentru infecții cu bacterii care au invadat deja căile genitale în timpul retenției.
Este contraindicat obiceiul de a lega la capătul învelitorilor care atârnă între buzele vulvei,
diferite greutăți (cărămizi, pietre, lemne) deoarece aceasta porțiune se rupe și desprinde, iar
restul rămâne în uter unde se va putrefia.
În cazul când uterul nu răspunde prin contracții la timp, ce se desface placenta, ci
rămân hipoton, se va aplica un masaj transrectal al uterului de îndată ce placenta a fost
extrasa. După extragerea manuala a placentei, tratamentul va fi completat prin introducerea
de substanțe cu acțiune bacteriostatica și antitoxica. Amânarea extragerii învelitorilor fetale
peste 36-48 ore, nu este indicata, din cauza închiderii gâtului uterin, ne mai permițând
trecerea mâinii.

97
 Dilatarea forțată a gâtului uterin este periculoasa, deoarece întotdeauna se produc
rupturi care se complica cu cervicite. Dacă rămân lichide în uter se va face un sifonaj cu
ajutorul unui furtun de cauciuc gros, după care se va aplica un tratament medicamentos cu
substanțe cu acțiune antiseptica puternica care să nu fie iritante pentru mucoasa uterina, să
nu producă intoxicații prin absorbția lor, să fie ieftine și la îndemână, acțiunea lor trebuie să
dureze 4-5 zile. Se folosește mai des: cărbunele medicinal pulvis- bujii de nitrofuran sau
entozon, comprimate de sulfamida, drajeuri de aureociclina, cloranfenicol, teramicina,
bujii cu streptomicina și penicilina, precum și drojdia de bere.
- Pulberea de cărbune medicinal administrata în cantitate de 150-200 g, imediat după
intervenția manuala- bujiile de Nitrofuran 6-10 buc cât mai profund.
- Sulfamide comprimate (40-60 buc, odată) ca Sulfatiazol sau Plurisulfan
- Drojdia de bere culinara se administrează odată 300-500 gr, pentru a ușura
introducerea, se împachetează 20-25 gr în hârtie subțire și se introduc în cavitatea
uterină (hârtia rămasa nu deranjează). Se poate modela sub forma de bujie.
- Penicilina – se utilizează în cazuri grave, când putrefacția placentei este urmata de
intoxicații sapremice. Ea este activa pentru bacteriile gram-pozitive si nu împiedică
nici fagocitoza. Se administrează sub forma de soluție câte 800.000 u.i. În apa
distilată o dată pe zi, timp de 3-4 zile sau sub forma de granule (TARDOMIOCEL)
- Se administrează zilnic 10-15 ml soluție de Stricnina 2 ‰; Gluconat de calciu (10%-
20%) inj i.v. 20-30g.
- După 4-5 zile de la extragerea placentei se recomanda un masaj al uterului prin
traversul rectului repetat la 2 zile, timp de 8-10 zile și administrare de tonice generale.
- Administrarea pe cale epidurală a substanțelor ocitocice, eficace la iapă.
- Injectarea în uter de medicamente antiseptice, sub forma de suspensii uleioase,
asigura o prelungire a acțiunii lor farmacodinamice (se folosește uleiul de arahide sau
floarea soarelui sau cu bune rezultate suspensia uleioasa de penicilina și
streptomicina sau instilarea a 250 mg aureomicina și teramicina în suspensie de
propilen glicol.
La iapă - intervenția trebuie făcută de urgenta, extracția manuala se face ușor.
Intervenția trebuie făcută după 3-4 ore de la fătare și fără anestezie epidurală. În cazul
avorturilor când uterul prezintă o stare de hipotomie accentuata, pentru a trezi involuția se
administrează substanțe ocitocice (40-50 u.i Presoxin) sau pe transversul rectal se executa
un masaj asupra uterului și numai apoi se va proceda la desprinderea placentei.
La scroafă - retenția placentară este greu de constatat clinic, se deduce după
tulburările grave în starea generală a femelei. Administrarea de ocitocina este cea mai
eficienta (5 u.i. s.c. timp de 3 zile consecutiv).

98
 PROFILAXIA – pentru femelele destinate reproducției se impune gimnastica
funcțională zilnică (plimbări). Alimentație rațională în funcție de starea fiziologica.
Respectarea repaosului între fătări (monta la 2,5-3 luni de la ultima fătare) profilaxia avortului
infecțios.

PARAPLEGIA POSTPARTUM
Este un sindrom ce reprezintă expresia clinica a unor stări patologice legate strâns
de starea de gestație avansata sau de actul fătării. Aceasta boala este de tip pseudo-paralitic,
care se caracterizează prin imposibilitatea femelei de a se ridica de trenul posterior, imediat
sau la scurt timp după fătare. Ea apare frecvent la vacă, uneori la rumegătoare mici și
scroafă, rar la iapă.
ETIOLOGIE - CAUZE DETERMINANTE - sunt diferite traumatisme osoase și
musculare (luxații, contuzii musculare) contuzii nervoase periferice sau contuzii
vasculare produse în timpul fătărilor grele sau extragerilor forțate de fetuși voluminoși. De
cele mai multe ori este continuarea, după fătare, a paraplegiei antepartum.
Contuziile se produc de obicei asupra plexului lombo-sacral, a nervilor femural sau
obturator, prin compresiuni puternice prelungite. De asemenea în faza prodromala și mai ales
în timpul expulzării se pot produce destinderi ligamentare, luxații, miozite, precum și o stare
de epuizare a femelei.
CAUZE FAVORIZANTE - sunt condițiile necorespunzătoare de întreținere și
exploatare în cursul gestației, stabulație prelungita în grajduri reci, umede.
SIMPTOME - După fătare femela nu se poate ridica de jos, cu toate eforturile pe care
le face. Ridicata forțat, nu se menține pe trenul posterior, cu toate că sensibilitatea este
prezenta pe toata suprafața membrelor. La început, marile funcțiuni nu sunt modificate, iar
faciesul este expresiv, proprii animalelor sănătoase, secreția lactata este normala.
DIAGNOSTICUL – Se stabilește prin excluderea existentei unor tumori care ar obliga
femela să stea în decubit ca: fracturi ale oaselor bazinului, ale membrelor posterioare,
desmorexii ale simfizei ischio-pubiene, artrite sau boli ale ongloanelor. Toate aceste boli se
pot diferenția ușor la examenul femelei, prin existenta modificărilor anatomo-clinice, destul
de vizibile la organul afectat.
EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC - în majoritatea cazurilor de paraplegie, prognosticul
este rezervat, întrucât decubitul femelei, atrage după un timp formarea de plăgi decubitale
infectate, tulburări ale marilor funcțiuni, instalarea intoxicațiilor sapremice. Stările de
paraplegie postpartum ce depășesc o vechime de peste 12-15 zile, de regula nu se mai remit.
TRATAMENT – Masurile profilactice rămân cele mai eficace, prin asigurarea de
condiții igienice, alimentație și exploatare rațională în ultima parte a gestației. Intervențiile

99
pentru remedierea distociilor trebuie practicate cu multa grija pentru evitarea traumatismelor
asupra bazinului moale.
Tratamentul medicamentos este același ca și în paraplegia antepartum și se poate
aplica un timp de 8-10 zile. Dacă în aceasta perioada animalul nu-si revine, se recomanda
valorificarea prin sacrificare.
FRACTURI - Cele mai frecvente se produc la nivelul bazinului, respectiv gâtul iliului
în urma tracțiunilor exagerate asupra fetușilor voluminoși sau o angajare vicioasa. La iapă
fractura iliului se produce ca o consecință a stărilor de demineralizare în timpul gestației
(osteomalacie) iar la vacile gestante – cele hrănite exclusiv cu borhoturi în timpul fătării. Alt
sediu al fracturilor este simfiza ischiopubiana sau sacrumul.

NEVROZELE VITULARE. FEBRA VITULARĂ

Organismul animal în faza puerperala ca și în faza gestației sau parturiției este expus
la unele tulburări ce interesează inițial activitatea nervoasă a scoarței care declanșează apoi
în tot organismul modificări de reglarea mecanismelor neuro-endocrino-umorale. Tulburările
nervoase produse sub acțiunea factorilor de mediu se traduc prin fenomene de excitație sau
inhibiție ale scoarței.
Modificările mediului intern, sunt de natura fizico-chimica, constând în variații
cantitative ale ionilor de Ca, Mg, P,K, cât și în schimbarea echilibrului acido-bazic. Față de
aceste schimbări cantitative și calitative, sistemul nervos reacționează puternic, declasând
întregul cortegiu simptomatic întâlnit în nevroze.
FEBRA VITULARĂ – reprezintă un complex de stări nervoase legate de actul fătării
și al lactației: febra de lapte, febra de fătare, coma puerperala sau parezia puerperala. Aceste
nevroze se întâlnesc de cele mai multe ori după fătări spontane, ușoare și numai în cazuri
rare se produc în timpul fătării sau în faza prodromala.
Cele mai frecvente cazuri de febră vitulară, se întâlnesc la vacile care pășunează pe
terenuri cu vegetație abundenta și acuză ca cauza principala – starea pletorica a animalelor.
Wreight – Lilte și Syollema, ajung la concluzia că febra vitulara este o hipocalcemie întâlnită
la toate formele de manifestare clinica (paralitica sau eclamptică).
ETIOLOGIE – CAUZE FAVORIZANTE - Febra vitulara este o boala care apare la
scurt timp de la fătare la femelele domestice care au o producție mare de lapte. Ea se
specifica vacilor, însă se întâlnește și la: capră, bivoliță, scroafa, oaie și în caz excepțional
de rar la iapă.
S-a constatat că numai vacile foarte bune producătoare de lapte se îmbolnăvesc și
mai ales între 5 și 9 ani, când ating cea mai mare producție de lapte. La primipare boala se
întâlnește excepțional de rar, datorita dezvoltării reduse a parenchimului mamar. Stabulația

100
prelungita și excesul de furaje concentrate favorizează producerea bolii, de asemenea lipsa
din organismul femelei al calciului prin prelungirea mulsului în ultima faza de gestație, când
trebuie înțărcată.
CAUZELE DETERMINANTE - ale febrei vitulare sunt puțin cunoscute, de unde și
explicațiile patogenetice încă discutabile, cauzând o serie de interpretări.
PATOGENIA – în decursul timpului au fost emise diferite teorii, astfel s-a incriminat
acțiunea auto intoxicațiilor de origine mamara, uterina, hepatica, apoi s-a presupus anemia
cerebrala acuta sau anofilexia. S-a mai incriminat modificarea unor constituanți sangvini
(hiperglicemia- hipocolesterolemia).
Dar Greig-Drierie și Sgollema, recunosc drept cauza a nevrozei, variația umorala a
calciului, care scade în ultima perioada a gestației, care se accentuează o dată cu începerea
secreției lactate după fătare, care determină o hipocalcemie. Se cunoaște că la 1000 ml
sânge la bovine, calciul se găsește într-o concentrație medie de 115 mg iar magneziu 21 mg.
Dar pentru excitabilitatea musculara contează calciul activ, adică cel sub forma ionizata și
care se găsește numai în proporție de 20-30‰ în sânge, restul de Ca sangvin se afla sub
forma conjugata, fixat în proteine, ca proteinati de Ca.
Magneziul se găsește sub forma ionizata numai 12‰. calcemia la femelele care fac
nevroze în anumite împrejurări este compromisa prin influenta factorilor externi și interni, în
care caz organismul face apel la calciul de depozit (oase ).
Scăderea bruscă a calcemiei are loc odată cu începerea lactației. Mobilizarea Ca din
oase se realizeaza prin acțiunea sistemului neuroendocrin, în special prin influența glandelor
parotide, care comanda o osteoliza intensă, restabilind calcemia normală.
Pe lângă hipocalcemie, în febra vitulara mai intervin și alți factori care modifica
mecanismul regulator al excitabilității, expl: ruperea raportului K/CA, care acționează
antagonic prin anihilarea K în activitatea excitatoare. Un alt element care suferă schimbări
de raport față de Ca este Magneziu.
In patogenia febrei vitulare, trebuie considerata atât acțiunea glandelor endocrine cât
și a sistemului neuro-vegetativ. Astfel în preajma fătării secreția antehipofizara de
gonadostimulina A, atinge nivel crescut, determinând în ovar eliberarea de foliculina – care
provoacă o proliferare a glandei mamare și în consecința secreția de colostru, prin aceasta
producăndu-se o adevărată spoliere de Ca din sânge, cunoscând bogăția colostrului în săruri
minerale, deci antehipofiza concura la producerea hipocalcemiei.
FORMELE CLINICE ALE NEVROZELOR VITULARE – din studiul etiopatogenic, se
constată că hipocalcemia constituie un factor determinant și constant, în producerea
nevrozelor vitulare, fapt ce va influența acțiunea reglatoare a sistemului neuro-endocrin,
motivând astfel formele clinice diferite ale bolii. Formele clinice sunt: comatoasă, tetanică
și eclamptică.

101
 a) Forma comatoasă – se caracterizează printr-o hipocalcemie puternica, ce zdruncina
sistemul nervos neurovegetativ, manifestata printr-o vagotonie avansata ceea ce
duce la o încetinire și apoi o suspendare a multor funcții din organism. Astfel unele
proteine alimentare se transforma în proteine ale laptelui, iar glicogenul se transforma
prin lapte ca lactiza, care justifica starea de hipoglicemie.
b) Forma tetanică – se caracterizează printr-o hipocalcemie mai puțin avansata, astfel
se produce o ușoară hipotonie iar apoi o implicație simpatica și vagala care apare
clinic cu aspect de tetanie sau în evoluție poate lua forma comatoasa, după cum va
domina starea de simpaticotonie sau vagotonie. la vacă se întâlnește în majoritatea
cazurilor forma comatoasa.
c) Forma eclamptică - se caracterizează printr-o hipocalcemie scăzută, dar cu o stare
de hiperglicemie- care va excita sistemul nervos vegetativ în sensul unei
simpaticotonii- deci o tetanie franca- puternica ce poate ajunge până la o criza
asfixica. Acțiunea hipoglicemiei împreună cu hipocalcemia în declanșarea febrei
vitulare se verifica prin aplicarea tratamentului cu Gluconat de Calciu sol 20-33% inj
.i. v.
MODIFICARI ANATOMOPATOLOGICE
Se constată o stare congestivă a viscerelor abdominale, steatoză hepatică și diateză
hemoragică hepatică. Ca leziuni secundare, bronhopneumonii gangrenoase (alimentare),
miozită a mușchilor lombari, fesieri, psoași. În forma eclamptică se constată o congestie
cerebrală și hemoragii meningiene. La mușchii cervicali și pectorali edematiați și inflamați se
găsește o congestie pulmonară și o hipertrofie hepatică. Modificările umorale sunt traduse
prin: hipocalcemie și o hipo sau hiperglicemie.
SIMPTOMELE - sunt diferite în funcție de tipul clinic de nevroză. La vacă – forma mai
des întâlnită este cea comatoasă, care apare la 12–72 ore după fătări normale. S-a constatat
că forma eclamptică constituie faza premergătoare în instalarea stării comatoase. Evoluția
formelor eclamptice și tetanice la vacă au o durată extrem de scurtă, care aproape că trece
neobservată. În această fază se constată agitația femelei, neliniștea, congestia mucoasei
conjunctivale, temperatură normală, constipație.
În aceste cazuri îmbracă un aspect asemănător cu tetanosul, capul este purtat sus,
sau chiar în opistotonus, femela bate din picioare, are mișcări dezordonate ale trenului
posterior, întreaga masă musculară contractându-se puternic, globii oculari cu nistagmus
rotator, puls și respirație accelerată. În această poziție se menține 10–15 minute, după care
trece în forma comatoasă, liniștindu-se, sau moare.
În forma paralitică comatoasă - cea mai frecventă și mai de durată se constată
următoarele simptome: apetitul diminuat, apoi suprimat și rumegarea.

102
 Se constată o indiferență totală față de nou născut și de tot ceea ce o înconjoară,
după care trece într-o formă cu nesiguranță în sprijin pe membrele pelvine. Acest aspect
durează 6–12 ore, după care femela cade, fără a se mai putea ridica, trecând la forma
paralitică. Animalul rămâne în decubit sterno-abdominal sau lateral drept cu membrele
toracice flexate sub el, cu cele pelvine întinse, cu capul și gâtul aplecat pe latura stângă a
corpului, în poziția caracteristică acestei boli, cu botul ajungând la iie.
Sensibilitatea dispare treptat, femela nu mai răspunde la incitații, nu percepe
zgomotul, prezintă o somnolență intensă. La unele subiecte, trecerea la starea comatoasă
se face la 2–3 ore de la forma normală, de multe ori determinând îngrijitorul, în necunoștință
de cauză, să o sacrifice.

· Pozitie specifica in forma comatoasa a fcbrci

vitular0

În această stare, organismul este cuprins de o paralizie totală, cunoștința este

pierdută și marile funcțiuni ale organismului abolite. Este pierdută și reflexivitatea, inclusiv
reflexul pupilelor. Pulsul este accelerat, dar prin scăderea presiunii sanguine devine mic și
apoi imperceptibil. Mamela devine flască, mameloanele reci, secreția de lapte redusă.
La capră febra vitulară îmbracă forma comatoasă, are același cortegiu de simptome
ca la vacă. Forma eclamptică se manifestă prin: țipete, scrâșnituri ale dinților, o agitație
puternică și contracții musculare. La scroafă cazurile sunt afectate de diferite osteopatii
(rahitism) sau printr-o alimentație carențată în minerale. Forma clinică eclamptică este cea
care se întâlnește numai rareori cu cea comatoasă. Boala se manifestă prin parezie și
contracții clonice și tonice, țipete puternice în momentul deplasării femelei. Aceste crize

103
eclamptice durează 10-40 minute, fiind urmate de o fază de liniște, după care animalul intră
din nou în criză.
COMPLICAȚII – cele mai frecvente sunt: bronhopneumoniile gangrenoase, prin
administrarea unor medicamente peros, în stare de paralizie. Apoi, la vacă se poate întâlni
prolapsul uterin total. Prin cădere se pot produce fracturi la membrele pelvine sau la bazin.
DIAGNOSTICUL - Se stabilește ușor, când este vorba de forma comatoasă, sau când
se caracterizează toate datele, începând cu anamneza, manifestările nervoase constatate.
Totuși există o serie de boli cu care s-ar putea confrunta, atât formele tetanice, eclamptice
sau comatoase, ca: hemoragii uterine, acetonemia metroperitonita, paraplegia post-partum
(la capre după fătări laborioase), desmorexia sacro-iliacă, mamita colibaccilară.
EVOLUȚIA – este foarte variată, în funcție de forma pe care o îmbracă, după
intensitatea instalării și după momentul intervenției. Evoluția este, în general, foarte scurtă,
de 2-5 zile, dacă nu se aplică tratamentul. La vacă, după tratament, vindecarea rapidă se
recunoaște prin trezirea bruscă și reluarea tuturor funcțiunilor sistemului nervos. Această
revenire totală după tratament este fără convalescență, dacă nu au survenit complicații, mai
ales pulmonare, în timpul crizei.
În forma comatoasă, procentul de vindecare este de 99%, în 1-2 ore după tratament,
în forma tetanică este de numai 25%, iar în forma eclamptică, de cele mai multe ori se termină
cu moartea sau sacrificarea de necesitate, după apariția mai multor crize.
PROGNOSTICUL – la vacă, se apreciază ca favorabil în coma vitulară, vindecarea
fiind completă, dacă se intervine la timp. În forma tetanică este rezervat iar în cea eclamptică
este fatal. La scroafă accesele eclamptice devin mai frecvente, încât după 1-2 zile se produce
moartea prin sincopă sau prin epuizare, în urma convulsiilor continue. La capră – prognosticul
este favorabil, dacă se intervine la timp.
TRATAMENTUL – curativ specific se face prin insuflarea de aer în mamelă și prin
calciterapie. La vacă, cel mai vechi în tratamentul febrei vitulare, cu bune rezultate ce se
aplică este insuflarea de aer în mamelă, care suprimă activitatea secretorie a glandei
mamare, prin presiunea exercitată asupra acinilor glandei. Prin aceasta se oprește
eliminarea sărurilor de calciu din organism și, ca urmare, calcemia se restabilește iar
simptomele febrei vitulare dispar, fapt ce confirmă teoria hipocalcemiei privitoare la etiologia
febrei vitulare.
Pentru insuflarea de aer în mamelă, se întrebuințează aparatul Ewers, compus dintr-
un filtru confecționat din tub metalic umplut cu vată sterilă. La un capăt al filtrului se va adapta
o sondă mamară, prin intermediul unui tub de cauciuc, iar la celălalt capăt un aparat (pară)
de suflerie.

104
 Aparatul Ewers pentru insuflat aer
'.in mamela
Pentru aplicarea tratamentului la vacă se va așeza un decubit lateral drept, cu
membrele pelvine fixate și menținute întinse înapoi. Sfârcurile mamelei trebuie bine spălate,
uscate, așternute pe o pânză curată. Sub mamelă se pensulează vârfurile mameloanelor cu
tinctură de iod (Betadină), sau se șterg cu alcool. Cu para de suflare se va pompa aer în
fiecare carter. Se va face masaj ușor asupra fiecărui sfert pentru a răspândi aerul uniform în
toată glanda mamară. Pentru a împiedica ieșirea aerului aproape de vârful mamelonului se
aplică o legătură cu bandă de tifon, care se va îndepărta peste câteva ore. După răsuflarea
aerului, vindecarea are loc după 2-3 ore, sau chiar după 15-20 minute. Aerul poate fi introdus
chiar cu o pompă de bicicletă, la care se aplică la racord vată sterilă, sau se poate folosi
sufleria pentru ser, la care se schimbă para la tubul lung, ca aerul să treacă printr-o soluție
iodată 5% introdusă în suflerie.
Mulgerea se va face la 24 de ore și secreția de lapte revine la normal în timp de 5-6
zile.
În cazul insuflării unei cantități mari de aer se poate produce emfizemul subcutan al mamelei,
prin surparea alveolelor. Este bine ca acest tratament să se completeze cu administrarea
peros a unui laxativ, pentru remedierea constipației, numai după ce s-a verificat dacă starea
de paralizie a faringelui a dispărut.
Calci și magneziterapia - infecțiile i.v. cu: gluconat de calciu – 10 g / 100 kg greutate
vie, care reprezintă un tratament specific și spectaculos. În timpul administrării soluției de
gluconat de calciu apar tulburări respiratorii și circulatorii manifestate prin aritmie cardiacă,

105
dispnee și tremurături musculare, care, uneori, evoluează spre sincopă cardiacă. Când apar
aceste reacții, administrarea se întrerupe și se va relua după ce aceste tulburări dispar.
Pentru a evita acțiunea șocantă a soluției de Ca, este bine să fie respectată s.c. 3-5
ml adrenalină 1‰. Soluțiile de gluconat de calciu se pot ușor acidifia prin adăugarea de acid
boric, clorură de magneziu sau sulfat în proporție de 15 g la 40 g de gluconat de calciu.
Se pot întrebuința soluții apoase de clorură de calciu (7-8%) simplă sau în amestec
cu clorură de magneziu (40 g clorură și 10 g clorură mg în 600 ml apă distilată), indicată în
forma de tetanie vitulară, completată cu injecții s.c. de pilocarpină.
TRATAMENT LA CELELALTE SPECII - Pentru capră și bivoliță tratamentul este
asemănător cu cel aplicat la vacă, respectiv: calciterapia și insuflarea de aer. La capră se va
injecta i.v. calciu gluconic soluție 5%. La scroafă, cele mai bune rezultate: soluție Ca + Mg
10%. Injectarea s.c. de adrenalină, cu efect hiperglicemiant restabilește echilibrul vago-
simpatic. La animalele cu intoleranță la soluțiile de calciu se va aplica insuflarea de aer. În
formele eclamptice - tetanice este contraindicată insuflarea de aer, se va face ingerarea sau
soluții de Ca + Mg.
TRATAMENT PREVENTIV – femelele, zilnic la plimbare, administrarea de furaje cu
săruri minerale (fân de lucernă, trifoi), reducerea concentratelor din rație în ultima perioadă
de gestație. Înțărcarea se va face din vreme (cu 6 săptămâni).
VAGINITA (COLPITA) NECROTICĂ
Vaginita necrotică (crupală – pseudo-membranoasă) se întâlnește frecvent la vacă și
mai rar la celelalte specii. Evoluează acut și se produce în urma zdrobirii mucoasei vestibulo-
vaginale în cursul fătării sau imediat după aceasta și a infectării cu bacilul necrozei și alți
germeni saprofiți. Vaginita necrotică se caracterizează prin apariția de false membrane cu
aspect difteroid, care acoperă toată mucoasa vaginală.
ETIOLOGIE – CAUZE PREDISPOZANTE - Acestea sunt: rănirile, zdrobirile
mucoasei vaginale, prin tracțiuni forțate sau manevrări brutale cu instrumentele în timpul
intervenției de remediere a distociilor.
CAUZE DETERMINANTE - Infecția cu bacilul necrozei (B. necrophorus), în asociere
cu diferiți microbi piogeni, provoacă o necroză tisulară. Bacilul necrozei provine din fecalele
care murdăresc vulva, sau din mediul ambiant care se grefează pe leziunile produse la
mucoasa vestibulo-vaginală.
SIMPTOME - La 3-4 zile de la infecție boala debutează printr-o inflamație puternică a
pereților vestibulo-vaginali, însoțită de un exudat fibrinos, care se organizează sub forma de
false membrane. Modificările în stare generală sunt: inapetența, suprimarea rumegării,
scăderea secreției lactate, temperatură și greutate în deplasare, existența unor eforturi
violente de expulzare, repetate la intervale scurte. Local, la examenul mucoasei vestibulo-

106
vaginale se constată prezența falselor membrane de culoare galben-murdar, aderente și ușor
sângerânde la încercarea de desprindere.
EVOLUȚIA – are un mers acut, nu are tendința de vindecare spontană. Leziunile
necrotice, invadând segmente superioare determină, în majoritatea cazurilor, moartea
femelei în decurs de 4-6 zile prin toxemie sau septicemie. Rar se poate produce o vindecare
spontană în 4-6 săptămâni.
DIAGNOSTICUL - Se stabilește pe baza modificărilor generale și locale. La examenul
vaginal se constată prezența falselor membrane de culoare galben-murdar.
PROGNOSTICUL – este rezervat spre grav, în funcție de întinderea leziunilor
necrotice.
TRATAMENTUL – curativ este general și local. Pe cale generală se asigură timp de
4-5 zile o stare de sulfamidemie, iar pentru cazurile grave se asociază cu antibiotice.
Local se introduc bujii pe bază de NITROFURAN sau PENCICLINĂ (4-6 buc.) cu ajutorul
unei pense speciale. Se pot aplica unguente cu sulfamidă sau antibiotice, pulbere de
MARFANIL, TETRACICLINĂ sau NITROFURAN. Soluția de LOTAGEN se aplică prin
badijonări. Preventiv se impune o atenție deosebită în intervențiile obstetricale, spre a evita
lezionarea tractului genital, factor ce condiționează infecția cu bacilul necrozei.

VAGINITA GANGRENOASĂ
Reprezintă una din cele mai grave infecții cu puerperium, prin evoluția ei supra acută
și prin sfârșitul, de cele mai multe ori, letal. Se întâlnește frecvent la vacă, capră și rar la iapă.
ETIOLOGIE - CAUZE DETERMINANTE - Este determinată de microbii anaerobi
(vibrionul septic) Cl perfrigens și Cl oedematiens care se dezvoltă în urma zdrobirilor
profunde ale peretelui vaginal.
SIMPTOME - Boala apare, de obicei, la 3-4 zile după fătarea distocică și care se
traduce, la început, prin eforturile de expulzare din ce în ce mai violente. Apoi apar tulburări
grave în starea generală, traduse prin intoxicație profundă. Local, se produc, de asemenea,
modificări evidente: edemațierea și crepitația buzelor vulvei, care invadează rapid și regiunile
învecinate: rect, perineu, până la mamelă. Regiunea edemațiată capătă o culoare albastră-
violacee, iar pe suprafața cutanată se exprimă o serozitate citrină. Temperatura ridicată (420)
la început scade treptat, marile funcțiuni sunt profund alterate, animalul este atipic. De regulă,
moartea survine în 2-3 zile.
PROGNOSTICUL – este rezervat spre grav, în funcție de întinderea leziunilor
necrotice, iar în caz de vindecare se produc cicatrici vicioase ale peretelui vaginal, care vor
constitui cauze de sterilitate viitoare.

107
 TRATAMENTUL - curativ este general și local. Pe cale generală se asigură timp de
4-5 zile o stare de sulfamidemie, completată pentru cazuri grave, cu antibiotice. Local se
introduc bujii de NITROFURAN sau PENCICLINĂ (4-6 buc.) cu ajutorul unei pense speciale.
Se va evita folosirea speculumului. Se pot aplica unguente sulfamidate sau antibiotice.
Pentru troficitatea epitelilor și ușurarea detașării falselor membrane se introduce zilnic în
vagin 50-80 ml oleum jecoris, în care se înglobează antibiotice. Soluția de LOTAGEN aplicată
prin badijonări este foarte indicată.
Preventiv se impune o atenție deosebită în intervențiile obstetricale, pentru a evita
lezionarea tractului genital, factor ce condiționează infecția cu bacilul necrozei. Se impune
serumizarea antianaerobă preventivă.

BOLILE ACUTE ALE UTERULUI

În funcție de structurile care interesează procesul inflamator în profunzimea leziunilor
peretelui uterin se disting următoarele forme:
1. endometrita – în care procesul este localizat numai la mucoasa uterină;
2. metrita – când procesul inflamator interesează și musculoasa;
3. perimetrita - când procesul inflamator interesează toate structurile, inclusiv seroasa;
4. parametrita (metroperitonita) – forma cea mai gravă, când procesul cuprinde
ligamentele largi, uterul și salpinxul.

1. ENDOMETRITA
Are două forme: CATARALĂ ȘI PURULENTĂ.
a) ENDOMETRITA CATARALĂ
Este cea mai frecventă dintre infecțiile puerperale, întâlnindu-se la toate speciile, dar
cel mai des la: vacă, după fătări grele și retenție placentară.
ETIOPATOGENEZA - De cele mai multe ori este de origine primară, în cazul atoniei
sau involuției. În acest caz, germenii patogeni se dezvoltă în cavitatea uterină, afectează
mucoasa și determină inflamația acesteia. Germenii saprofiți cel mai frecvent întâlniți sunt:
streptococii, stafilococii, colii, corinebacteriile, piobacilii, bacilii necrozei. Din elementele ce le
conține după fătare: lichide losiale, cheaguri, resturi anexiale, uterul creează un adevărat
mediu de cultură pentru microbi.
Germenii infectați secretă toxine, descompun substanțele organice moarte și
eliberează substanțe toxice. Acțiunea directă a acestor toxine irită mucoasa uterină. Sub
această acțiune, epitelul mucoasei uterine se mortifică și se exfoliază, iar peretele
reacționează prin mobilizarea leucocitelor și infiltrarea țesutului submucos, realizând astfel o

108
barieră de protecție, dar produșii toxici solubili trec în sânge și pot produce intoxicații
sapremice.
SIMPTOME – la vacă - Starea generală este neschimbată. Uneori se poate constata
o stare de febrilitate ușoară, reducerea poftei de mâncare și a producției de lapte. Prin
comisura vulvară se observă o scurgere sero-mucoasă de culoare roșie-brună. Boala apare
la 10-14 zile de la fătare și debutează cu apariția scurgerilor roșietic-murdare în cantitate
mare, mai ales în poziția culcată. Transrectal se constată întârzierea involuției uterine. La
iapă boala apare la 3-6 zile de la fătare și se manifestă prin tulburări locale și generale:
modificări de puls, respirație, apetit diminuat și eforturi de expulzare. La comisura vulvei apar
intermitente scurgeri sero-mucoase, cu miros sui generis.
DIAGNOSTIC - Simptomatologia clinică descrisă se completează cu examenul
ginecologic. La examenul vaginal cu speculum se constată gâtul uterin întredeschis, prin el
eliminându-se un exudat sero-sanguinolent. Prin examen transrectal se constată mărirea în
volum a coamelor uterine, lipsa reactivității la palpație și o senzație de fluctuație.
PROGNOSTIC - Este favorabil. Când animalul este tratat la timp, vindecarea se face
în 10-14 zile. Depistarea tardivă sau un tratament incomplet aplicat contribuie la cronicizare,
care constituie una din cauzele sterilității.
TRATAMENT - Prima acțiune constă în îndepărtarea exudatului și reducerea
involuției uterine. În acest sens se procedează la un masaj uterin prin transversul rectului,
regulat la 2 zile, timp de 2-3 minute. Pe cale epidurală se administrează OCITOCICE
(Presoxin 8-10 ml, HIPOFIZIN 3-4 ml) și parasimpaticomimetrice ca: acetilcolină, ezerină,
leutin (3-5 ml). După evacuarea exudatului se recomandă aseptizarea cavității uterine cu bujii
de NITROFURAN sau antibiotice. Injecții I.v. cu GLUCONAT de Ca, Glucoză și Vitamina C.
Se obțin rezultate bune, prin instalarea în cavitatea uterină de soluții de penicilină și
streptomicină. Se pot aplica injecții cu extract tisular de splină 25-30 ml. Plimbarea zilnică a
femelelor după fătare asigură o involuție uterină. Prin aceasta se evită instalarea
endometritei.
b) ENDOMETRITA PURULENTĂ
Se caracterizează prin inflamația mucoasei sub influența florei microbiene nespecifice
și acumularea unei mase de mucopuroice, ce se scurge printre buzele vulvei în timpul
micțiunii sau când femela stă culcată.
ETIOLOGIE - CAUZA DETERMINANTĂ care o produce este retenția placentară
totală sau parțială consecutivă hipotoniei uterine.
SIMPTOME ȘI EVOLUȚIE - Boala se întâlnește cel mai frecvent la vacă și bivoliță și
mai rar la celelalte specii. Se caracterizează prin tulburări de stare generală manifestate prin:
diminuarea apetitului, întreruperea rumegării, scăderea secreției lactate, febră ușoară,
eforturi de eliminare.

109
 Local se constată scurgeri roșii, brune, cu miros de putrefacție la început, care, după
---
câteva zile se transformă în puroi galben-verzui. Uneori vaca adoptă o poziție cifozată și
micțiuni frecvente. La examenul transrectal se constată pe ovar corpul galben (patologic) iar
cornul uterin este mărit în volum, cu pereți îngroșați mari filiformi, cu un grad de fluctuație.
Primele simptome apar la 12-15 zile de la fătare și se mențin, după care dispar, scurgerile își
modifică aspectul, devenind muco-purulente, cremoase, de culoare alb-gălbuie, asemănător
cu smântâna.
DIAGNOSTIC - Pentru punerea diagnosticului se procedează la fel ca în cazul
endometritei catarale. Precizarea diagnosticului se face după aspectul caracteristic al
scurgerilor, îngroșarea coarnelor uterine și prezența corpului galben pe ovar.
PROGNOSTIC – la vacă este în general favorabil, dacă tratamentul se aplică imediat.
Pentru iapă și carnivore este rezervat, în special coma cronică.
TRATAMENT - Același ca la endometrita catarală. În plus se aplică un tratament
general cu SULFATIAZOL inj LV sau antibiotice timp de 3-4 zile, în funcție de gravitatea
tulburărilor generale. Se va practica masajul uterin pe cale transrectală și plimbarea zilnică a
femelei.

110
 PRACTICA SI CERCETARE VETERINARIA NR. 26

··"'·

Metode de diagnostic
a infecunditatii uterine la vaca
'
Rapiditatea diagnosticdrii afectiunilor uterine la vacile de lapte este direct
proportionald cu cre~terea ratei conceptiei, ·a gestatiei ~i cu sciiderea procentului
de reforme. Cu toate acestea, nu de putine ori, diagnosticarea prin examen clinc
nu este suftcientii, pierzandu-se astfel timp pentru aplicarea metodelor paraclini-
ce necesare elucidiirii afectiunii.
• Asist. Univ. Dr. Tiberiu Constantin - FMV Bucuresti

D
esi multe bovine elimina
'
bacterii de -a lungul primelor
cinci saptamani dupa fatare, 'in
10-17 % din cazuri persistenta
bacteriilor patogene cauzeza
afectiuni uterine detectabile la examenul
clinic.' Persistenta acestora 'in uter cauzeaza
inflamatii, leziuni' histologice ale endome-
trului, subinvolutie uterina ~i perturbarea
supravietuirii embrionului.
In continuare vor fi prezentate metri-
tele, endometritele clinice ~i cele subclinice,
afectiuni mai frecvent 'intalnite si cu un
impact' important asupra vietii reproductive
' vaginale sau detectarea mirosului mucu-
~i productive a vacii de lapte.
Metritele se pot distinge de endometri-
te prin faptul ca toate straturile peretelui
uterin prezinta urme ale inflamatiei precum
edem, infiltrat leucocitar ~i degenerescenta
miometriala. In ambele cazuri, mucoasa
este congestionata ~i inflitrata cu leucocite
ca raspuns fata de bacterii precum Trueper-
el/a pyogenes, Fusobacterium necropho-
rum, Prevotella spp. ~i E.coli. In mod par-
ticular, infeqia cu T. pyogenes este asociata
cu cre~terea intervalului 'intre fatari.
Diagnosticul metritelor 'in primele 10
zile postpartum este relativ simplu de pus,
asociindu-se cu cre~terea temperaturii
corporale, scurgeri fetide la nivel vulvar ~i
cu subinvolutie uterina.
Endometritele clinice ~i subclinice pot fi
maiJ reu de recunoscut. _
Este necesar sa se realizeze un examen
va~inoscopic pentru aprecierea originii
secretiei. Acesta poate fi realizat cu un
speculum din metal cu trei valve tip Polan-
•
'
~ i sau unul din plastic, anterior dezin -
fectate . Un nou dispozitiv pentru exami-
narea mucusului vaginal este dispozitiyy!
Metricheck, care consta 'intr-o tija de otel
c5te prezinta la unul din capete o palarie de
cauciuc care ajuta la eliminarea mucuslui,
iar la celalalt capat un maner meta lic.
O alta metoda simpla este aceea de
a examina manual vaginul ~i de a ins-
pecta mucusul recoltat. Avantajul acestei
metode este acela ca este faarte ieftina,
este rapida, ofera infarmatii senzoriale
suplimentare precum eventualele leziunile
sului. Procedura consta 'in curatarea vulvei
cu o bucata de prosop de hartie uscat ~i
lubrifierea manu~ii. Peretii laterali, dorsal ~i
ventral ai vaginului, precum ~i deschiderea
posterioara a cervixului pot fi palpate, iar
mucusul vaginal poate fi extras pentru
examinare. Examinarea nu trebuie sa
depa~easca 30 secunqe.
Examinarea vaginala manuala a fast .
declarata neinvaziva deoarece 'in timpul
acesteia nu se realizaza contaminarea
bacteriana, nu declan~eaza un raspuns
de faza acuta al proteinelor ~i nu 'intarzie
involutia uterina. Totodata, examinatorul
trebuie sa fie avertizat ca vaginitele, cervi-
citele, cistitele sau nefritele purulente pot
oferi rezultate false.
Analizarea roteinelor de faza acuta
-Pr· tinde sa fie o metoda tot mai des
·_ilplicata 'in domeniul reprod11qiei bo-
. vinelor. Evidentierea cresterii PFA serice
ca raspuns al i~feqiei ut~rine (metrite) a
fast evidentiata cu ceva timp 'in urma, iar
'in prezent a fast confirmata ~i tot mai des
utilizata 'in noile investigatii. Haptaglobina
(t!.P.) afast identificata ca Im poteo\ial
biomarker al metritelor la vaci; atunci cand
concentratia acestei substante atinge pra-
gul de peste 6,7 mg/di dupa a 3-a zi p.p. eel
mai probabil vaca va dezvolta metrifa Prin
contrast, 'intr-un studiu al endometritelor,
'in cares-a comparat statusul metabolic
al vacilor din doua loturi unul cu un nivel
crescut si altul cu nivel scazut de celulari-
'
tate polimorfanucleara la nivel intrauterin,
nu au fast identificate diferente semnifica-
tive ale Hp, 'in cazul ambelor l~turi, aceasta
crescand dupa fatare.
Endometritele clinice se caracterizeaza
de prezenta unui exudat gurulent (peste
50% puroi) sau mucopurulent (aprox.
50% puroi, 50% 'mucus) la nivel vaginal, la
peste 21 zile dupa fatare, nefiind asociate cu
simptome sistemice. Criteriul de diagnostic
al endometritelor clinice rezulta din exa-
menul clinic asociat cu cre~terea servjce-
period-ului. Simptomele dominante sunt
reprezentate de prezenta mucusului vaginal
purulent ~i diametrul cervical peste 7,5 cm
la peste 21 zile p.p .. Dupa 26 zile p.p. se ia 'in
calcul prezenta materiilor mucopurulente
intravaginale.
Estimarea diametrului cervical la palpare
transrectala a fast asociata cu endometri-
tele clinice ~i pare sa fie un marker de in-
credere pentru subinvolutia uterina, dar cu
toate acestea nu este o tehnica concludenta
pentru evaluarea infeqiei uterine pentru ca
este subiectiva, involutia uterina variaza de
la o vaca la alta, ~i exista o slaba relatie cu

www .cmvro.ro

111
 APRIL IE - IUNIE 2017
PRACTICA SI CERCETARE □

0 Figura 1 - Secre\ie purulenta care se exprima 0 Figura 3 - Vaginoscopia cu speculumul

la nivel vulvar cu origine uterina trivalv.iip Polanski

0 Figura 2 - Dispozitivul Metricheck pentru examinarea mucusului vaginal

perfarmatele reproductive. lente detectate 1n vagin la peste 26 zile p.p .. al mirosului (s~ -fara miros ~is~ _
Sumarizand, endometritele clinice
la vaca pot fi definite prin prezenta
De-a lungul timpului au fast descrise
diferite scoruri pentru a estima severitatea
.
l- m1ros fetid). Acest scor reflecta prezenta
- --
~i 1ncarcarea semicantitativa a 1ncarcaturii
'

descarcarilor purulente uterine 1n vagin la_ endometritelor clinice. Asgectul mucusului bacteriene a uterului. Mucusul clar cu
peste 21 zile p.p. sau descarcari mucopurli- vaginal eoate fi clasat din punct de vedere flocoane de puroi nu a fast asociat cu ►

Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

112
·'----.-------...,_ ____________________________________________
PRACTICA SI CERCETARE VETERINARIA NR . 26

'I
' I
11

i
11

0 Figura 4 - Examinarea aspectului mucusului. 0 - Mucus clar; 1- 50% puroi, 50% mucus; 2 - Peste 50% puroi; 3 - Puroi.

0 Figura 6 - Etalarea pe lama a periutei recoltoare

◄ prezenta unui numar mare de bacterii
patogene in lumenul uterin.
Pe teren, diagnosticul de endometrita
se ba';e~zt'pe aparitia unui mucus vaginal
tritelor poate fi evaluata prin examinarea
aspectului ~i mirosului puroiului din vagin.
Endometritele clinice cauzeaza infer-
tilitate ~i subfertilitate dupa vindecare. Tn
a determinat scaderea ratei conceptiei cu
20%, r,:iarirea service period-ului cu 30 zile
si cresterea cu 3% a reformelor.
' Tn urma examenului histopatologic
1

amestecat cu puroi. Severitatea endome- urma unor studii, impactul endometritelor realizat pe 27 de probe recoltate de la vaci
1,
www .cmvro.ro

113
APR L E - IUNIE 2 01 7
0 Figura 7 - Frotiu citovaginal: limfocite, plasmocite, neutrofile ~i celule epiteliale, MGG, SOx
cu afe~tiuni uterine, au fast diagnosticate
8 (29,62%) femele cu endometrite acute ~i
19 (70,37%) femele cu endometrite cronice.
Examinarea microscopica a endometri- .
telor acute a relevat pierderea membran~i
Colegiul Medicilor Veterinari din Romania
f
. indicat faptul ca masurarea diametrului
.~
r-- ~ ... • _..:._
00 llOfMJ
bazale a endometrului ~i a capilarelor,
dar ~i o inflitrare de polimorfanucleare 1n
:ubmucoasa ~i 1n jurul glandelor uterine.
In cazul examinarii endometritelor cronice
au fast evidentiate inflitratii mononucle-
114
PRACTICA SI CERCETARE
are de celule inflamatorii reprezentate de
plasmocite, macrofage ~i limfacite 1n stratul
submucos, proliferare de fibrina (fibre de
colagen), tesut conectiv1n jurul glandelor
uterine atrofiate. Au fast evidentiate, de
asemenea, noduli granulari m1,1ltifacali 1n
stratul subepitelial, dar ~i facare de necroza
1n interiorul lumenului glandelor endome-
triale ~i hiperplazie a arteriolelor tesutului
muscular neted.
L6plez!Helguera ~i col. (2012) au
cervical, grosij;ii endometrului si detecta-
r~ogenitatii fluidului intraut~rin prin
e_sografie 1ntre zilele 15-21 p.p. reprezinta
unelte de falos 1n prediqia perfarmantelor
reproductive ulterioare. Dimpotriva, exami-
narea vaginala ~i palparea transrectala,
realizate individual, nu ofera indicii
pretioase pentru diagnostic.
Endometritele subclinice sunt definite
ca fiind inflamatii ale endometrului uterin
diagnosticate prin examen citologic, !!l.
absenta materiei purulente 1n lumenul
'(a_gina!, In cazul animalelor fara semne
clinice de endometrita clinica, afeqiunile
subclinice au fast diagnosticate prin con-
torizarea populatiei de neutrofile prezente
1n probele colectate prin spalaturi uterine
sau falosind periute pentru prelevarea de
celule"'."sheldon ~i ~ol. au propus 1n anul
2006 ca enaometritele subclinice sa fie
definite de prezenta a peste 18% neutrofile
1n probele uterine colectate la 21-33 zile p.p.
sau peste 10% neutrofile la 34-47 zile p.p.,
1n absenta endometritei clinice.
'
Una dintre 111etodele eel mai putin
i ~ e peotru diagnosticarea endome-
tritelor subclinice este aceea a analizarii ·
parametrilor metabolici sangvini, a~~
torilor serid ai inflamatiei, a anticorpilor ~i a
0
c~pozitiei celulelor sangvine. Heidarpou ~i
col. (2012), citati de Duvel ~i col. (2014), au
gasit la vacile diagnosticate cu endometrite
subclinice concentratii serice crescute de
__ ~-hidroxibutirat, de haptoglobina ~i de acid
sialic total. Concentratiile serice ale acizilor
gra~i neesterificati, ale' ~-hidr~/<i~utiratului
~
~i ale ureei cu o saptamana 1nafnte de
fatare, la o saptamana p.p. ~i la cinci
saptamani p.p. au fast nesatisfacatoare
pentru diagnosticul afeqiunii. Concen-
tratiile d'e oxid nitric, mediator al inflamatiei,
din sange ~i din secretiile uterine au fast
crescute pentru animalele cu endometrite
clinice si subclinice. ■
'
 2. METRITA
Este o boală gravă a perioadei puerperale. În funcție de agentul etiologic și forma de
evoluție, metritele puerperale se împart în:

a. Metrita necrotică
b. Metrita gangrenoasă
c. Metrita perforantă

a. METRITA NECROTICĂ
În funcție de extinderea lezionării peretelui uterin și a procesului morbid ea recunoaște
o metrită carunculară (localizată) și o metrită cronică difuză. În primul caz, procesul infecțios
este localizat la nivelul carunculelor, iar în al doilea caz este difuză și cuprinde regiuni întinse
sau chiar întregul perete uterin.
ETIOLOGIE - CAUZA FAVORIZANTĂ - O constituie zdrobirea sau ruperea mai
multor carunculi, sau deșirarea peretelui uterin, în urma fătărilor distocice sau operației de
embriotomie, care favorizează difuzarea diverșilor germeni patogeni (streptococi, piobacilii,
bacilii necrozei).
CAUZE DETERMINANTE - Stările infecțioase cu caracter general sau local al
organismului, apărând astfel în urma unor enterite grave, care favorizează apariția germenilor
patogeni, pe cale limfatică din intestine și peretele uterin, boală întâlnită frecvent la vacă.

115
 SIMPTOME - Starea generală modificată cu fenomene de toxiinfecție care se
complică prin piemie. Se instituie necroza țesuturilor, iar prin vasele sanguine și limfatice
lezionate, germenii patogeni pătrund și se infectează întregul organism. Clinic în metrita
necrotică se constată afectarea gravă a stării generale: hipertermie pronunțată (41-420),
respirație superficială, pulsul aritmic, apetitul diminuat, rumegarea suprimată, secreția laptelui
dispare, animalul adoptă o poziție cifozată și face eforturi prelungite de expulzare. Prin buzele
valvei se elimină la început o secreție de culoare roșie-brună, apoi cenușie, care exală un
miros fetid.
Vulva și vaginul sunt tumefiate, uscate, sensibile, dureroase, iar cervixul apare
hiperemiat, edemațiat și acoperit cu depozite pseudo-membranoase. La examenul
transrectal, din cauza sensibilității exagerate, animalul manifestă dureri, iar uterul se simte
mărit în volum, neinvoluat și consistența crescută.
EVOLUȚIA - Boala apare după 6-8 zile de la fătare și se caracterizează printr-o
evoluție acută, cu declanșarea simptomelor generale de a început.
COMPLICAȚII - În urma extinderii procesului inflamator la seroasa viscerală se
produce o perimetrită. La iapă, scroafă, carnivore, infecția cuprinde ușor peritoneul,
provocând o metroperitonită, tradusă clinic cu întregul complex simptomatic al peritonitele.
Salpingitele și ovaritele sunt complicații frecvente ale metritelor. Se mai pot întâlni colite,
pielonefrite, tromboza venelor uretro-ovariene.
DIAGNOSTIC - Pe baza complexului simptomatologic și caracteristicilor pe care le
prezintă scurgerile uterine, precizarea diagnosticului nu constituie o noutate.
PROGNOSTICUL - În general este grav, la iapă, scroafă, cățea oaie. La vacă evoluția
este una puțin gravă, în special în cazul metritelor necrotice carunculare, dar pentru
reproducție femela rămâne timp îndelungat sterilă, în urma modificărilor uterine.
TRATAMENT - Metrita necrotică este greu curabilă. Prima intervenție constă în
aplicarea unui tratament general susținut timp de 5-6 zile cu antibiotice și chimioterapia în
doze forte. Pentru jugularea procesului uterin se recomandă introducerea bujiilor cu
ENTOZON, NITROFURAN sau HOSTACICLIN. Se contraindică masajul uterin și folosirea
soluțiilor antiseptice în cavitatea uterină. Se introduce în situ un amestec de: sulfamidă,
NITROFURAN, SPTREPTOMICINĂ (2 g) și oleum jacoris sau ulei vegetal. Se obțin rezultate
bune prin introducerea a 50-100 ml suspensie teramicină. Se poate folosi un tratament local
cu suspensia de antibiotic în propilen-glocol. Alegerea antibioticului se face după efectuarea
antibiogramei, folosind moldaminul sau reverinul, prin acțiunea sa retard. Se pot folosi tonice
generale, cardiace și antibiotice (ser fiziologic, Glucoza 35%, calciu gluconic și vitamina C.
Pentru tranzitul intestinal se pot administra laxative. Sunt indicate pentru eliminarea
conținutului uterin la iapă, cățea sunt și mai puțin indicate la vacă.

116
 b. METRITA GANGRENOASĂ
Este cea mai gravă boală a aparatului genital la femelă. Ea constituie o complicație
puerperală a plăgilor uterine infectate cu germeni anaerobi și apare, de obicei, la câteva zile
după fătare.
SIMPTOME - Boala se caracterizează prin evoluție supra acută malignă. Starea
generală este grav afectată, temperatura inițial ridicată (420) scade apoi brusc, pulsul și
respirația sunt accelerate, apetitul este complet abolit. Animalul stă trist în zona decubitată și
prezintă tremurături musculare. Din vulvă se elimină secreții de culoare roșie-cafenie-brună,
care emană un miros putred.
Uterul este mult mărit în volum, edemațiat si crepitant, mucoasa îmbracă o tentă
violacee-închisă. Constant, metrita gangrenoasă este însoțită de leziuni vulvo-vaginale
caracterizate prin edem invadant și cianoză pronunțată a mucoasei vaginale.
DIAGNOSTIC - În general se pune cu destulă ușurință, pe baza simptomelor
generale. În cazul când se impune precizarea diagnosticului se procedează la explorarea cu
grijă a cavității uterine, constatându-se gâtul uterin ușor retractat, uterul este destins,
edemațiat, hemoragic și conține un exudat de culoare roșie-ciocolatie cu resturi placentare
sau porțiuni de mucoasă mortificate și carunculi detașați.
PROGNOSTICUL - Este, în general fatal. Animalele mor după 2-3 zile prin toxemie
sau septicemie, numai în rare cazuri boala poate dura 5-6 zile, cu același sfârșit letal.
TRATAMENT - În general, dacă mai este timp pentru intervenție, se indică aceeași
conduită terapeutică, la fel ca în cazul metritei necrotice.

c. METRITA PERFORANTĂ
Este caracteristică animalelor carnivore, din care cauză se mai numește și gangrena
placentei uterine a carnivorelor. Ea debutează printr-un proces ulcerativ al unei zone din
mucoasa uterină, de unde necroza se întinde la întregul uter. În majoritatea cazurilor,
procesul necrotic provoacă perforarea peretelui uterin și ca urmare conținutul septic al
cavității se revarsă în cavitatea abdominală.
ETIOLOGIE - CAUZA DETERMINANTĂ - Se datorează retenției placentare sau
rămânerii unui fetus putrefact în uter.
SIMPTOME - Boala apare la 3-4 zile după fătare și debutează prin: hipertermie –
frisoane și o pronunțată stare de deprimare, apoi temperatura scade sub normal, apar
vomizări de culoare verde (biliare) și diaree profuză și fatală, prin vulvă se elimină un exudat
ihoros, brun-ciocolatiu.
Cavitatea abdominală se balonează, animalul cade într-o stare de prostație, stă în
decubit lateral și nu reacționează la excitațiile din mediul extern. După 1-2 zile de boală,
animalul devine hipotermic, profund intoxicat și moare în agonie.

117
 DIAGNOSTIC - Examenul general al femelei, urmat de explorarea aparatului genital
permite să se stabilească diagnosticul de metrită perforantă. Vomizările verzui, hipotermia,
diareea profuză și balonarea cavității abdominale indică și ușurează precizarea
diagnosticului.
TRATAMENT - Eficacitatea tratamentului este redusă în general. Rezultate se obțin
numai dacă se intervine cât mai urgent prin histerectomie și cu medicația de dezintoxicare și
tonifiere a femelei.

3. PERIMETRITA
Prin ea se înțelege inflamația seroasei uterine.
ETIOLOGIE - De obicei se constituie ca o complicație a metritei acute, prin extinderea
procesului inflamator de la endometru la miometru și la seroasa uterină. În unele cazuri, ea
apare chiar consecutiv unei endometrite catarale, însă difuzarea infecției se face pe cale
limfatică.
SIMPTOME - Starea generală este modificată, temperatura ridicată, pulsul accelerat,
apetitul redus, frisoane. Pereții abdominali sunt contractați, astfel încât animalul este cifozat,
pus în mișcare, se deplasează greu, manifestând durere. Actul defecării și urinării sunt
încetinite și dureroase (sindrom de peritonism). Frecvent se observă și eliminarea unui
exudat purulent.
DIAGNOSTIC - Se pune pe baza unui examen atent prin explorare rectală, coroborat
cu date anamnetice și celelalte manifestări clinice. Un indiciu specific este sensibilitatea pe
care o manifestă animalul la palparea transrectală a aparatului genital. Poziția cifozată cu
abdomenul supt, însoțit de durere contribuie la precizarea diagnosticului.
PROGNOSTICUL - este rezervat, când procesul patologic este limitat și afectează
numai seroasa uterină parțial. Când se complică și cu peritonita, prognosticul este grav,
deoarece se produce moartea animalului. Complicații peritoneale se înregistrează la: iapă,
la vacă se transformă în parametrită cronică, prinzând și ligamentele largi, uterul aderă la
țesuturile învecinate din cavitatea abdominală; consecutiv aderențelor, organul își pierde
poziția anatomică normală, suferă diferite deviații, ducând la sterilitate salpingo-ovarita. Este
una din complicațiile frecvente întâlnite la vaci.
TRATAMENT - Se aplică unul local în și general pentru combaterea metritei, care
reprezintă cauza principală a perimetritei.

118
 Competenta:19.4. Patologia nou nascutului

Într-un timp foarte scurt de la fătare, organismul nou născutului trebuie să se

acomodeze altor condiții de viață. O serie întreagă de organe și aparate intră activ în acțiune
în acest timp. Unele dintre acestea sunt trezite la funcțiuni, încă din timpul vieții intrauterine,
altele își încep activitatea în momentul în care fătul ia contact cu noul mediu. Astfel, sistemul
nervos de relație și pulmonul își încep activitatea imediat după ruperea cordonului ombilical,
pe când restul funcțiilor își intensifică numai activitatea potrivit cerințelor noi.
În condițiile noi de existență, viața nou născutului poate fi periclitată de o serie de
factori și acesta, cu toată puterea lui de adaptare, nu le poate face față. Astfel, curenții reci
de aer, umiditatea prea mare în adăpost și atmosfera viciată, etc. pot determina tulburări mai
mult sau mai puțin grave. Infecțiile cu diferiți germeni banali sau patogeni, mai ales la nivelul
plăgilor deschise de la cordonul ombilical pun în pericol viața nou născutului.
Termenul de nou născut se păstrează până la căderea bontului (ciumpului) ombilical,
după care nou născuții se numesc sugari, până la înțărcare. De la înțărcare și până la
pubertate intră în categoria tineretului.

I. TULBURĂRI RESPIRATORII
1. ASFIXIA nou născutului sau moartea aparentă este caracterizată prin lipsa
fenomenelor respiratorii și a tuturor celorlalte manifestări ale vieții, cu excepția activității
cardiace. Asfixia își poate avea originea încă din timpul vieții intrauterine, sau apare imediat
după fătare, în urma travaliului prelungit sau a distociilor ușoare.
ETIOLOGIE - cauze ale morții aparente de origine intrauterină considerate: stările
febrile ale femelei gestante, tulburări circulatorii la nivelul placentei materne, mișcările prea
rapide ale femelelor în ultima perioadă a gestației, muncile istovitoare la care sunt supuse
femelele, salturile, căzăturile și rostogolirea, care duc la deplasări ale uterului gestant, la
torsiuni sau hemoragii. Toate acestea provoacă diminuarea cantității de oxigen din circulația
fetală și la creșterea cantității de bioxid de carbon.
Alte cauze ale asfixiei din timpul fătării constă în:
 compresarea cordonului ombilical între părțile osoase ale fătului și partea dură a
canalului pelvin, în special când fătarea se prelungește, sau fătul este în
prezentare posterioară;
 când apare hemoragia ombilicală, îndată după expulzare, ceea ce întârzie
intrarea în funcțiune a micii circulații:
 când persistă canalul arterial.

119
 FIZIOPATOLOGIE - În general, prima respirație se produce extra-uterin, marcând
sfârșitul etapei fetale și începutul etapei de nou născut. Starea de hipoxemie în care se
găsește fătul în condițiile circulației fetale (55-60% saturația sângelui cu oxigen la făt, față de
90-99% la nou născut) nu influențează centrul respirator, fiindcă acesta, până în momentul
fătării este hipoexcitabil. Când însă apar tulburări grave ale proceselor biochimice datorate
hipoxemiei sau chiar anoxemiei, atunci centrul respirator devine excitabil și musculatura
intercostală se contractă sporadic, creând un zid în cavitatea toracică, situație în care lichidul
amniotic pătrunde până la nivelul alveolelor, unde mai rămâne și după expulzare,
împiedicând oxigenarea.
SIMPTOME - Variază în funcție de tipul asfixiei, existând:
 asfixia intrauterină;
 asfixia de expulzare, care se manifestă ca:
 apnee pasageră – moarte aparentă;
 asfixia periferică (asfixia lividă);
 asfixia centrală (asfixia palidă);
 asfixia intrauterină.
Simptomele sunt traduse prin: tahicardie, datorată inițial excitației CO2 acumulat,
asupra sistemului nervos vegetativ. Însă acumularea de cantități mari de CO2 determină
excitații asupra vagului, urmate de bahicardie și aritmie. Excitația centrului respirator
determină intrarea în acțiunea mușchilor inspiratorii și a musculaturii somatice, manifestate
prin mișcări violente ale fătului. Curând vagul paralizează și, în consecință, frecvența bătăilor
cardiace crește, intensitatea contracțiilor musculaturii somatice scade treptat și fătul poate
muri, sau, prin mișcări proprii progresează în vagin, unde reușește să inspire aer.
● asfixia de expulzare, care se manifestă ca:
● apnee pasageră – moartea aparentă, care reprezintă o întârziere în declanșarea
primului act respirator. Examinat îndeaproape se constată că bătăile cordului sunt frecvente,
reflexul pupilar prezent. Această stare se poate menține la vițel 2 - 5 minute, iar la cățel chiar
8 minute. După un timp, noul născut tușește puternic, de mai multe ori, elimină cantități de
mucozități pe nări și pe gură, după care face câteva inspirații profunde, alternate cu reflexe
de tuse și, treptat, se instalează un ritm respirator normal.
● asfixia periferică (asfixia lividă) sau moartea aparentă albastră reprezintă o stare
avansată de hipoxemie și o suprasaturare a hemoglobinei cu bioxid de carbon. Apare și o
vasodilatație periferică, care imprimă suprafețelor nepigmentate și mucoaselor culoarea
albastră. Nou născutul nu respiră, cordul este accelerat, reflexele somatice atenuate, fiind
prezent doar reflexul cornean, musculatura hipotomă, dar nu flască, mucoasele și pielea
cianotice. De obicei, asfixia periferică apare consecutiv blocării căilor respiratorii cu
mucozități sau lichid amniotic, care împiedică pătrunderea aerului în pulmoni.

120
 ● asfixia centrală (asfixia palidă) sau forma albă a morții aparente, reprezintă o
stare mai avansată de hipoxemie, care determină o vasoconstricție periferică și o
vasodilatație centrală, urmată de stază, edem și hemoragii la nivelul centrilor nervoși. Nou
născutul nu respiră, reflexele sunt abolite, musculatura este flască. Inima bate slab,
mucoasele aparente sunt palide.
Asfixia centrală indică tulburări grave la nivelul centrilor nervoși superiori, în special a
centrului respirator. În aceste cazuri, deși căile respiratorii nu sunt libere pentru accesul
aerului inspirația nu mai are loc și survine moartea definitivă.
DIAGNOSTIC - În cavitatea uterină, starea asfixiată a fătului se poate recunoaște și
după frecvența pulsului, mișcările sale dezordonate brutale și după cantitatea mare de
meconiu în lichidul amniotic. Moartea aparentă după expulzare se diagnostichează ușor, pe
baza stării de adinamie a nou născutului, lipsa respirației, bătăile cardiace slabe și accelerate.
În forma mai gravă, asfixia lividă, cianoza mucoasei și lipsa reflexelor sunt elemente de
diagnostic. Pentru a se diferenția de moartea reală se va aprecia întotdeauna și activitatea
cardiacă.
PROGNOSTICUL - Depinde de forma asfixiei, astfel, în cazul asfixiei intrauterine este
rezervat. După expulzare, când nou născutul nu respiră este considerat în stare de moarte
aparentă, iar prognosticul este îndoielnic. În cazul asfixiei albe, prognosticul este nefavorabil,
deoarece leziunile sistemului nervos central sunt ireversibile.
TRATAMENT - Forma intervenției este înlăturarea tuturor mucozităților ce obturează
căile aerofore superioare, pentru a pătrunde aerul în pulmoni. Când manifestările de asfixie
apar încă în cavitatea uterină, fătul trebuie extras cât mai urgent posibil. Dacă fenomenele
de asfixie se manifestă după expulzare, trebuie suspendat de membrele pelvine, astfel ca
lichidele din căile respiratorii să se poată scurge imediat.
Dacă prima respirație s-a declanșat, nou născutul este dat mamei să-l lingă. La
speciile la care mama nu-și linge fătul, acesta trebuie frecționat bine pe toată suprafața
corporală.
Stimularea mușchilor respiratorii se mai poate face prin excitarea mucoasei pituitare
cu un pai curat introdus în nări sau chiar cu degetul, declanșând reflexul de tuse. Concomitent
se vor face presiuni asupra cavității toracice. În caz de moarte aparentă se va exercita
respirație artificială, care trebuie continuată până ce ritmul și intensitatea respiratorie devin
normale.
Pentru susținerea excitabilității centrului respirator și a centrilor sinocarotidieni se pot
întrebuința injecții SC cu LOBELINĂ în doză 0,015 g (vițel), 0,05 g (purcel, cățel). Se poate
injecta S.C sau i.m. la vițel sau mânz este CAFELINA – CARDIAZOL ( 0,10 g) iar în cazurile
grave 1 ml adrenalină 1‰ administrată intra cardiac. Se administrează și GLUCONAT de Ca
10-30 ml.

121
 II TULBURĂRI CIRCULATORII
1. HEMORAGIA OMBILICALĂ
Poate fi de origine arterială sau venoasă. În urma ruperii cordonului ombilical, în mod
normal apare o hemoragie la nivelul arterelor sau venelor. Scurgerea sângelui este
împiedicată de retracția arterelor ombilicale și formarea unui trombus, incluzând complet
ruptura vasculară.
ETIOLOGIE - Cauzele frecvente ale hemoragiilor ombilicale rezidă din faptul că în
sistemul aortic tensiunea nu scade, pentru că inspirația nu se instituie la timp, circulația
pulmonară nu se face normal, la nivelul cordului nu se includ valvele. Hemoragiile ombilicale
mai pot fi datorate faptului că secționarea cordonului ombilical fără aplicarea unei legături se
face prea repede după expulzare, când încă arterele pulsează.
SIMPTOME ȘI DIAGNOSTIC - Hemoragiile arteriale se caracterizează prin jeturi
scadente, care apar imediat după ruperea cordonului ombilical. Cele venoase apar sub formă
de picătură. Când bontul este prea lung nu se poate preciza ușor natura hemoragiei.
PROGNOSTICUL - în general este favorabil și rezervat când sunt pierderi mari de
sânge.
TRATAMENT - Dacă bontul este destul de lung se va aplica o legătură strânsă cu fir
de mătase, steril sau îmbibat cu tinctură de iod. Legătura se face la două degete deasupra
capătului liber al bontului și maximum 10 – 12 cm de la inelul ombilical.
Dacă cordonul ombilical se rupe imediat sub inelul ombilical și nu este posibilă
aplicarea unei legături se va aplica legătura în cruce prin însuși inelul ombilical (sub pielea
inelului). Se recomandă ca partea rămasă sub legătura obișnuită să fie îmbibată cu un
amestec în părți egale de glicerină și formol concentrat, cu tinctură de iod sau soluție de fenol
5%.
Dacă din cauza hemoragiei ombilicale nici respirația nu este normală se va continua
cu respirație artificială după ce s-a aplicat legătura. Când nou născutul a pierdut mult sânge
se va recurge la procedeele de transfuzie de sânge de la mamă și numai în cazuri
excepționale se recurge la ser fiziologic sau oxigeno-terapia (mingi). Ligatura cordonului, în
caz că nu există hemoragie, mai ales dacă se face după un timp de la fătare nu mai este
indicată, deoarece creează un focar de infecție.

2. PERSISTENȚA CANALULUI ARTERIAL

Este o anomalie rar întâlnită, constatată la mânz. Nou născutul prezintă simptome de
asfixiere, datorită insuficienței circulatorii la nivel pulmonar, consecutiv acumulării de CO2.

122
Nou născutul moare după câteva zile. La autopsie se constată o semiatelectazie pulmonară
și persistența canalului arterial dilatat, exprimând insuficiența circulației pulmonare.

3. PERSISTENȚA DESCHIDERII INTERATRIALE BOTAL

Este o anomalie rară. A fost citată la vițel (R. Moussu). Sângele din cordul stâng
continuă să fie amestecat cu o oarecare cantitate de sânge venos, care va da organismului
un grad de hipoxemie. Pe măsură ce aceasta crește se accelerează pulsul și respirația, care
totuși nu va asigura consumul de oxigen.
SIMPTOME - În repaus complet, nou născutul nu prezintă nimic anormal. Imediat ce
se ridică, face mișcări, se deplasează pentru a suge, cordul devine tumultuos, respirația
accelerată și cu fenomene de asfixie. Mucoasele se cianozează, nou născutul cade și dacă
stă în repaus revine la starea normală.
DIAGNOSTICUL - Nu întâmpină greutate. Anomalia nu trebuie confundată cu
epilepsia sau bronhopneumonia. În epilepsie tulburările nervoase sunt caracteristice. În caz
de bronhopneumonie, nou născutul este abătut, iar temperatura este când normală, când
peste 410. Respirația este dispneică și accelerată.
PROGNOSTICUL - Este grav, întrucât obliterarea totală a deschiderii interatriale nu
se poate produce și, de regulă, sfârșește prin moarte.

III. TULBURĂRI DIGESTIVE

1. CONSTIPAȚIA NOU NĂSCUTULUI
Retenția meconiului în porțiunea terminală a intestinului gros produce tulburări, mai
ales mânzului, în primele două zile după fătare, tulburări generale alarmante, de foarte multe
ori urmate de moarte.
ETIOLOGIE - Retenția meconiului se poate datora, în primul rând, stării de debilitate
a nou născutului sau a unei cantități prea mari în intestinul gros, la care se adaugă un
peristaltism redus. În al doilea rând, urmarea lipsei substanțelor cu acțiune evacuantă din
colostrul mamei.
SIMPTOME - Manifestările clinice sunt, de obicei, suficiente pentru a stabili
diagnosticul.
DIAGNOSTIC - Confirmarea se face prin tușeul rectal, cu degetul arătător, când se
întâlnește imediat după sfincterul anal, o masă cleroasă, aderentă la peretele rectal.
PROGNOSTICUL - Este favorabil când mânzul este prezentat imediat după apariția
primelor semne de constipație și rezervat, atunci când a devenit trist și sleit de putere.
TRATAMENTUL - Este destul de dificil și comportă o deosebită atenție și mai ales
răbdare, întrucât masa împâslită a meconiului este parțial aderentă la mucoasa rectală

123
(uneori pe o lungime de 1 m), astfel încât evacuarea poate dura mai mult de 24 de ore. Se
procedează la extragerea cu ajutorul degetului mare sau se confecționează o ansă de sârmă
groasă de 1 mm, care se introduce cu prudență pe lângă mucoasa rectală, cât mai profund
și se extrage, astfel, masa aderentă de meconiu. În prealabil se face o clismă călduță cu apă
saponată, ulei de floarea soarelui sau mucilagiu de semințe de in. După ce s-a extras o parte
de meconiu, clisma se repetă. Atenție sporită trebuie acordată manipulării ansei, spre a evita
lezionarea mucoasei rectale.
Este recomandată administrarea unui purgativ: 1g de calomel în 50 ml ulei de ricin
emulsionat în 200 ml lapte de vacă nefiert sau 50 – 75 ml sulfat de sodiu. Pentru cultivarea
peristaltismului sunt indicate masajele abdominale moderate.
Iritația mucoasei rectale se va trata cu pomezi emoliente, eventual analgezic, spre a
evita tenesmele repetate, care extenuează complet nou născutul. Se injectează ocitoace de
20 – 25 u.i. Tratamentul profilactic are cea mai mare valoare. În mod normal, mânzul elimină
meconiul în primele ore de la fătare (3 ore). Dacă în acest timp nu se elimină se va administra
50 – 80 ml ulei de parafină, amestecat cu 200 ml colostru. Se va urmări ca ingerarea de
colostru să fie suficientă la primele supturi.

2. GASTROENTRITELE NOU NĂSCUTULUI

DIAREEA NOU NĂSCUTULUI
Afectează toate speciile domestice, fiind mai frecventă la viței, purcei și miei. După
aspectul fecalelor se poate aprecia, într-o oarecare măsură, gravitatea tulburărilor.
ETIOLOGIE – CAUZELE DETERMINANTE ce provoacă tulburări la nivelul tubului
digestiv, manifestate sub formă de: diaree – sunt extrem de numeroase și variate. De cele
mai multe ori, ele își cumulează influența, astfel încât:
 Factorii legați de individ se referă la tulburările privind secreția enzimelor specifice
diferitelor sectoare ale tubului digestiv. Astfel, aceste tulburări apar în urma diferitelor
anomalii congenitale, prin trecerea bruscă de la funcția abia trezită a tubului digestiv la
funcția activă din timpul vieții intrauterine.
 Factori legați de mediu se referă la calitatea și cantitatea colostrului, la igiena laptelui,
la condițiile de adaptare, la îngrijirea ce se asigură nou născutului. Tulburările digestive
consecutive dificultăților enzimatice sunt greu de precizat la nou născut. Apariția în fecale
a unor componente ale laptelui nedigerat, a anumitor fermentații ale conținutului
intestinal, datorită florei bacteriene care se dezvoltă prin lipsa unor fermenți pot servi drept
sprijin la stabilirea diagnosticului.
Tulburările intervin datorită alimentației, care este exclusiv lactată, astfel că,
alimentarea nou născuților la găleată, cu lapte prea rece sau prea cald, în cantități prea mari,

124
la intervale de timp neregulate determină tulburări digestive. De asemenea, colostrul
modificat calitativ, prin lipsa unor componente sau adăugarea altora străine compoziției
normale determină tulburări ale digestiei, care se manifestă clinic prin diaree.
Recipientele murdare sau imperfect curățate constituie un izvor de infecție digestivă.
De asemenea, stările febrile ale mamei în perioada de puerperium, în cazul alimentației cu
borhoturi prea acide, sroturi râncede, fermentate, mucegăite sau putrede.
Deosebit de frecvente sunt enteritele consecutive ingerării laptelui infectat în caz de
mamite sau a tulburărilor fermentative, la care se adaugă și flora bacteriană banală, care
devine patogenă.
SIMPTOME - Nou născutul prezintă evacuări frecvente de fecale subțiri, de culoare
galben-cenușie rău mirositoare, adeseori spumoase. Starea generală se modifică curând,
nou născutul devine trist, pare obosit, nu are poftă de supt, are spinarea cifozată, articulațiile
apar înțepenite, abdomenul supt. Fecalele semi-lichide cu reacție acidă, murdăresc regiunea
perineală, determinând, în cazul unei evoluții mai lungi, o dermatită umedă.
Pielea apare lipsită de elasticitate, părul zburlit, fără luciu, nou născutul slăbește rapid
în urma deshidratării și prezintă endoftalmie, apatie și insensibilitate

Vitel, ln v1rsta de 3 zile, cu diaree

Ajuns în faza aceasta, nou născutul emană un miros acru sau chiar fetid, pielea i se
răcește, botul devine cianotic și moare. Când tulburările gastro-intestinale apar după 3-4 zile
de la fătare, evoluția bolii este mai lungă, unele exemplare putându-se vindeca spontan. În
general, gastro-enteritele nou-născuților sunt cu atât mai grave, cu cât apar curând după
fătare.

125
 MODIFICĂRILE ANATOMO-PATOLOGICE - La autopsia cadavrelor se constată
leziuni tipice, de gastro-enterite, hemoragii pe diferite grade pe epicard. Miocardul este flasc,
palid, pulmonii congestionați, ficatul degenerat, palid.
EVOLUȚIA - este rapidă, moartea survenind în 2-4 zile. Când fenomenele apar în
stadiul de sugar, evoluția se prelungește și, uneori, animalul se vindecă spontan, dar rămâne
debil.
DIAGNOSTICUL - Nu întâmpină nici o greutate, ținând seama de tabloul clinic, vârsta
și condițiile de igienă.
PROGNOSTICUL - Este cu atât mai greu, cu cât animalul bolnav este mai tânăr.
TRATAMENTUL enteritelor nou născuților depinde de cauza determinantă. În cazul
enteritelor determinate de insuficiențe funcționale ale tubului digestiv (atoni, hiposecreții) se
recomandă un tratament stimulent al peristaltismului și compensator al secrețiilor.
La vițelul cu diaree cu conținut bogat în colostru nedigerat în fecale se vor administra:
10-15 g cheag de vițel sau de miel (pulbere de stomac glandular), amestecat într-un pahar
cu ceai de mușețel. Administrarea poate fi treptată, până la dispariția fenomenelor digestive.
Se poate folosi, de asemenea, iaurt sau lapte prins, câte 300-400 g pe zi.
Atoniile se combat administrând laxative sau purgative saline. În toate celelalte cazuri
se va recurge la tratamentul simptomatic, însoțit de măsuri dietetice și igienice.
a. tratamentul dietetic însumează alimentația mamei și ordinea alimentației nou
născutului. Regimul alimentar al mamei trebuie adecvat unei digestibilități normale, existând
posibilitatea de fermentație, din care rezultă produși tonici, care pot trece nemodificați în
lapte. Cantitatea de lapte supt și ordinea suptului joacă cel mai mare rol dietetic în diferitele
enterite ale nou-născutului. Când suptul se recomandă să fie întrerupt, pentru compensarea
deshidratării se recomandă ceaiuri de orz, orz prăjit.
Medicația anti diareică poate fi instituită din:
 medicamente care formează la suprafața intestinului un strat protector
(pansament) cum ar fi: subnitratul de bismut, carbonatul de bismut, în doze zilnice
de 2-6 g (mânzi și viței), 1-2 g (purcei și căței);
 medicamente anti diareice cu acțiune antisecretorie, tonică generală cu săruri
de Ca (clorură și fosfatul de Ca) în doze de 5 - 20 g) peros și prodie la mânzi și
viței și 0,5 – 1 g la celelalte specii
 medicamente absorbante ale toxinelor bacteriene și în același timp evacuante
cum ar fi: cărbunele vegetal sau animal în doze zilnice de 30 – 40 g la mânji și
viței.
 medicația cu antibiotice se recomandă atunci când enterita este agravată prin
intervenția florei bacteriene și în special a lui E – coli.

126
 Se recomandă în special: sulfamidoterapia cu produse mai puțin solubile:
FTALILSULFATIAZOL (TALAZOL), FORMOSULFAMIDĂ și PLURISULFAN. Se poate
administra nou născuților câte: 25 ctg în prima zi și 15 ctg/kg greutate vie. Tratamentul cu
sulfamide nu trebuie prelungit prea multă vreme, întrucât sterilizează conținutul gastro-
intestinal, lipsind animalele de posibilitatea sintezei de vitamina K și B.
Ca tonice generale se pot utiliza: serul glucozat (care hidratează organismul). Cordul
trebuie susținut cu: Cafeină – Cardiazol – Pentetrazol (Pentazol).
Unul din cele mai bune tonice generale care se află la îndemâna practicianului este
sângele matern, care se administrează în mai multe reprize de câte 100 ml subcutan, i.m.
sau i.v. (când se pune pe citrat).
b. tratamentul profilactic joacă cel mai mare rol, mai ales în fermele mari. Încă de
la primele cazuri se procedează la izolarea riguroasă a mamei și produșilor bolnavi,
dezinfectând locul unde s-a declanșat boala.

IV: TULBURĂRI INFLAMATORII

1. OMFALITA – OMFALOFLEBITA ȘI OMFALOARTERITA
După ruperea cordonului ombilical, bontul ombilical, cu toată invadarea florei locale
suferă un proces de gangrenă uscată și cade după 6 – 8 zile. Locul de desprindere se
cicatrizează repede și se epitelizează.
Când din flora de invazie fac parte și germenii anaerobi, gangrena uscată se oprește
și în locul ei apare o gangrană umedă. Bacteriile saprofite găsesc, astfel, un mediu favorabil
pentru dezvoltare, invadând treptat și țesutul viu din cordonul ombilical, în special vasele care
se continuă în cavitatea abdominală.
Procedeul septic poate să cuprindă numai țesutul conjunctiv al cordonului (omfalită)
sau să cuprindă și vasele (arterele și vena) omfaloarterita și omfaloflebita. În ultimul caz,
infecția poate fi și de origine hematogenă. Infecția cordonului ombilical se întâlnește cel mai
des la vițel și mai rar la celelalte specii.
ETIOLOGIE – Cauzele favorizante sunt: infecțiile produse în urma linsului mamei în
regiunea ombilicală, sugerea cordonului de către alți viței, traumatismele în urma călcării,
ruperea prea aproape de piele. Gangrena umedă apare frecvent în urma îmbibării bontului
cu lichidele de pe pardoseala grajdului sau în urma persistenței urocului. La tăurași infecția
se poate produce prin urină în timpul micțiunii normale.
CAUZE DETERMINANTE - Dintre germenii care produc infecția ciompului
(ciumpului) ombilical, cele mai frecvent întâlnite sunt: streptococii piogeni, colii, stafilococii,
etc. Se consideră că omfaloflebitele în marea majoritate a cazurilor sunt în legătură cu
infecțiile din timpul vieții intrauterine. Omfaloflebitele sunt întâlnite mai frecvent la viței, care

127
se nasc din vaci care au prezentat endometrite cronice, vaci cu mamite, vaci bruceloase sau
cu alte boli.
SIMPTOME
a. Omfalita
Semnele clinice sunt de ordin local și general.
Local la nivelul ombilicului putem găsi gangrena umedă, necroza bontului care poate
cuprinde și pielea din jurul inelului ombilical. Putem întâlni o inflamație acută, cu reacție
proliferativă intensă, din care nou născutul prezintă o sensibilitate deosebită în această zonă.
Cordonul ombilical este mărit în volum, dar lasă să se scurgă un puroi fetid.
Tulburările generale - se traduc prin tristețe, diminuarea poftei de supt, hipertermie,
puls accelerat, respirație frecventă și superficială. Vițelul preferă să stea culcat, merge greu,
având spinarea cifozată.
b. Omfaloflebita
Este caracteristică vițelului. Inițial nu prezintă nici o particularitate locală față de
omflită. Complicațiile sunt însă frecvente în ceea ce privește peritonita, ca urmare a
inflamației perivasculare, cât și propagarea infecției sub formă septicemică sau piemie.
Procesul local evoluează până la formarea unui abces mai mare sau mai mic, care, prin
presiune lasă să se scurgă un puroi cremos. Regiunea este umedă și sensibilă până la
maturarea abcesului.
Tulburări generale - Vițelul este obosit, cu un apetit capricios, slăbește foarte mult,
are spinarea cifozată. Complicația cea mai frecventă se întâlnește la nivelul ficatului, la care,
la autopsie se găsesc abcese multiple, de mărimea unei alune mici. Frecvent, din cauza
septico-piemiei apar artrite sau tendințe, rar focare metastatice, în organe parenchimatoase
(pulmon, cord, rinichi).

128
 -iia$:-~ :_,~~tl+..~
....

Omfaloflebita la vitel :
a - bontul ombilical; b- aspectul regiunii ombilicalc dupa intcrvcnt~·
chirurgicala

c. Omfaloarteritele sau tromboarteritele sunt mai des întâlnite la mânji. Trombusul

arterial este infectat, o parte se elimină, iar alta progresează în interiorul arterelor obliterate,
formând mici abcese, din care se pot detașa porțiuni care, reluate de circulație ajung la
nivelul articulațiilor unde dau naștere la abcese foarte mici. În aceste cazuri, mânzul prezintă
o periartrită, în special a jaretelor, care-l imobilizează complet.

129
 Alteori în interiorul trombusului arterelor ombilicale se dezvoltă bacilul tetanosului,
care, prin toxina secretată, omoară mânzul, vițelul, mielul în câteva zile. Complicațiile cele
mai frecvente ale omfaloflebitelor care se termină prin vindecare sunt: artritele,
bronhopneumoniile, enteritele și unele localizări oculare (la mânz).

2. ULCERUL OMBILICAL
Poate să apară ca urmare a gangrenei uscate normale, după căderea bontului. În
locul țesutului normal de epitelizare apare un țesut granular roșu-închis, care, în curând se
transformă într-un ulcer fungos aton, din care se scurge o secreție purulentă galben-brună,
grunjos, cu miros ihoros.
Regiunea se inflamează, devine foarte sensibilă. Din cauza proliferărilor, puroiul este
reținut, apărând, astfel, un abces profund. Tulburările circulației de întoarcere din regiune se
manifestă curând sub forma unui edem periombilical păstos, care deformează complet
regiunea. Ulcerul ombilical se întâlnește la tăurași.
DIAGNOSTICUL - Se pune ușor. Modificările locale și cele generale permit stabilirea
diagnosticului la timp.
PROGNOSTICUL - Este rezervat la vițel, pentru urmările ce le are asupra
organismului. Omfalita fără complicații cedează spontan, iar omfaloflebita, prin localizările
hepatice și metastazele în celelalte organe duc la cahectizarea timpurie a nou născutului și
moarte prin septicemie sau tetanos.
TRATAMENT - În cazul gangrenei umede a bontului ombilical, fără reacția
inflamatorie a țesuturilor periombilicale se amputează porțiunea de gangrenă și o parte din
țesuturile neatinse, se aplică o legătură, iar porțiunea de sub ligatură se pensulează de mai
multe ori cu tinctură de iod, sau se cauterizează cu un creion de azotat de argint. Dacă
gangrena atinge și nivelul ombilical, acesta trebuie deschis, în plagă introducându-se
tampoane îmbibate cu soluții de penicilină, sau se pudrează cu teramicină. Tampoanele se
schimbă de 2 – 3 ori pe zi. Se pot utiliza tampoane cu soluție de Sulfatiazol.
Omfaloflebitele vițeilor se tratează deschizând larg abcesul și excizând toate
țesuturile necrozate. În cavitatea abcesului se introduc tampoane cu Rivanol 1‰, care se
schimbă de 2 – 3 ori pe zi. Totodată se va pulveriza NITROFURAN sau TERAMICINĂ. De
jur împrejurul plăgii deschise se fac pensulații cu tinctură de iod, Betadină, etc. se va aplica
și un tratament pe cale generală inj. cu: SULFATIAZOL și CLORAMFENICOL, TERAMICINĂ,
PENICILINĂ, etc.
2. FISTULA URACULUI – PERSISTENȚA URACULUI
Canalul URACULUI reprezintă legătura urinară și cavitatea alantoidei în momentul
fătării. Când cordonul ombilical se rupe, se închide definitiv, printr-un mecanism asemănător

130
închiderii arterelor ombilicale. Porțiunea intra abdominală se retractă și migrează odată cu
vezica urinară în cavitatea pelvină.
Când din diferite motive obliterarea canalului nu se face complet, urina apare la nivelul
bontului sub formă de picături iar în unele cazuri sub formă de jeturi, care, scurgându-se tot
timpul menține o stare de umiditate permanentă a bontului și a regiunii periombilicale.
Procesul se poate complica prin intervenția piogenilor, fie cu un abces, fie cu un flegmon.
Anomalia se întâlnește mai frecvent la mânji decât la viței.
SIMPTOME - Încă din prima zi, regiunea ombilicală este umedă și murdară. Perii sunt
aglutinați, regiunea devine sensibilă, miroase caracteristic a urină.
DIAGNOSTIC - Se face diferențial de omfaloflebită și omfalitele vițeilor.
PROGNOSTICUL - Este rezervat, cu excepția vițelelor, la care blocarea uracului
apare în mod spontan.
TRATAMENT - Când anomalia se descoperă din prima zi se aplică o ligatură cât mai
aproape de inelul ombilical. Infiltrația în jurul ombilicului se tratează cu pulberi absorbante,
astringente sau chiar cu antiseptice slabe. Abcesele se tratează chirurgical.

Competenta:19.5.
BOLILE GLANDEI MAMARE
Frecventele îmbolnăviri ale glandei mamare la vacă, sub acțiunea diferiților microbi și
a unor factori cauzali constituie o problemă zoo-economică deosebit de importantă.
Pierderea unor mari cantități de lapte prin alterarea integrității funcționale, cât și prin însăși
compromiterea definitivă a numeroase vaci, impun tot mai mult cunoașterea etiopatogenetică
complexă, precum și stabilirea măsurilor profilactico-curative cât mai eficiente.
Studiul cât mai complet al numeroaselor boli ale glandei mamare se impune cu atât
mai mult, cu cât în majoritatea cazurilor sunt afectate exemplarele cu o ridicată producție de
lapte.
EXAMINAREA GLANDEI MAMARE
EXAMINAREA CLINICĂ a glandei mamare se face prin: inspecție - palpație și se
completează cu aprecierea secreției laptelui. În caz de îmbolnăvire a ugerului se va ancheta
cu atenție:
 timpul de apariție a primelor semne de boală, legat de fătare sau
puerperium;
 ancheta privind starea sanitară sub raportul bolilor de uger și a altor boli;
 sistemul de mulgere, cât și condițiile zooigienice de întreținere a animalelor.
1. INSPECȚIA GLANDEI MAMARE, privind din spate și lateral se apreciază:
 volumul ugerului – simetria dintre sferturi (eventuale deformări);

131
  anomalii de conformație – suprafața ugerului și a mameloanelor;
 culoarea pielii, perii și eventualele erupții cutanate, leziuni, cicatrici;
 se apreciază modul de prindere a ugerului, dezvoltarea mameloanelor,
simetria lor. Se poate constata prin inspecție o anomalie comportamentală,
uger de capră, (dacă sferturile apar dezvoltate și celelalte rudimentare, fie
anterior sau posterior)
 aplazia congenitală (la vacile primipare), la unul sau două sferturi,
caracterizată prin prezența mamelonului (mameloanelor) redus în volum și
lipsa totală a parenchimului. Canalul papilar nu este permeabil.
2. PALPAREA UGERULUI se execută după ce animalul este contenționat, astfel la
vacă palparea se face cu palma și degetele ambelor mâini pe fiecare sfert de la peretele
---
abdominal, la sinusul galactofor, apreciindu-se: consistența glandei, caracterele structurale
(ușor buretos, cărnos, etc), eventualii noduli sau formațiuni fluctuante. Se apreciază
senilitatea la căldura pielii. Se palpează apoi fiecare sinus galactofor și fiecare mamelon în
parte.
După mulgere, sfertul normal scade în volum, devine flasc, în timp ce sfertul bolnav
rămâne mărit în volum, dur, ca înainte de muls. În mod special, trebuie examinate
mameloanele pe toată lungimea lor, pentru a descoperi eventuale formații dure, etc și a
constata tonusul sfincterului papilar, după forța și grosimea jetului de lapte și, în același timp,
permeabilitatea lui.
Se trece și la palparea ganglionilor retromamari, care, în mod normal, sunt turtiți,
discoidali, de mărimea unei prune și greu decelabili.

EDEMUL UGERULUI
Apare ca o consecință a tulburărilor în circulația de întoarcere la nivelul venelor
satelite arterelor, în urma compresiilor exercitate de organele abdominale, oarecum deviate
de uterul gestant. Faptul că la unele exemplare, edemul este exagerat s-ar datora
hiperfoliculismului de origine placentară. Fenomenul este constatat la toate speciile de
animale, dar este mai frecvent la primipare.
SIMPTOME–EVOLUȚIE - Local, mamela crește în volum în mod simetric. Tumefacția
este nedureroasă, moale, păstoasă, păstrează amprentele digitale după palpare. Pielea
apare întinsă, cutele se șterg, rămâne rece și se colorează în roz roșiatic. Edemațierea
interesează în special planul inferior al ugerului.

132
 ·-... ,

·~
•
'\

- Edem mamar la vaca :

a - limi tat; b -- i n vadant

Mameloanele nu suferă modificări, dar apar înfundate. În sferturile respective, starea

generală a femelei nu este modificată, la fel și laptele. Când edemul este pronunțat și nu
cedează în 5 - 6 zile, înseamnă că infiltrația seroasă a cuprins stroma conjunctivă a glandei,
iar asupra canalelor intralobulare se execută compresii. Cantitatea de lapte scade puțin, dar
se menține peste 10 – 12 zile.
DIAGNOSTICUL - Se stabilește ușor, pe baza elementelor înregistrate prin inspecție,
palpație și caracterele laptelui. Edemul mamar se diferențiază net la mamite, la care există
sensibilitatea destul de accentuată, pielea este caldă și interesează una sau două artere, iar
laptele este modificat. Ganglionii retromamari, în caz de edem sunt normali, pe când la
mamită sunt atrofiați.
Diferențierea față de hiperemia ugerului constă în faptul că edemul interesează numai
țesutul conjunctiv subcutanat și evidențiază în special partea superioară.
PROGNOSTICUL – este, în general, favorabil la toate speciile.
TRATAMENTUL - curativ urmărește activarea circulației de întoarcere, prin plimbări
zilnice, de mai multe ori pe zi. Când edemul este prea mare, ugerul trebuie suspendat,
deoarece, liber fiind, prin greutatea sa, jenează și mai mult circulația de întoarcere.

133
 Mulgerea trebuie să se facă cât mai des, de 6 – 8 ori pe zi, însoțită de un masaj ușor,
de jos în sus (baza ugerului). Se exclud din alimentație: furajele proteice, suculentele și
adăparea.
Frecțiile cu substanțe iritante pe mamelă sunt contraindicate.
Administrarea purgativelor saline, în mod repetat contribuie la o deshidratare treptată
a organismului și mobilizarea lichidelor transudate. Când edemul are tendințe de cronicizare,
cu deformații ale conturului mamelei se recomandă utilizarea de pomezi rezolutive cu iodură
de potasiu sau acid salicilic. Plimbările zilnice ale vacilor gestante, mai ales în a doua
perioadă a gestației, pe distanțe de 3 – 5 km activează circulația de întoarcere.

PLĂGILE UGERULUI
Pot fi localizate mai frecvent la nivelul mameloanelor. Ele sunt superficiale, profunde
și penetrante, fiind produse de corpi ascuțiți ca: ghimpii diferitelor plante, sârma ghimpată,
cuiele sau mușcăturile.
De cele mai multe ori, plăgile mamelei se produc prin sfâșiere, având forma
triunghiulară, iar lamboul care se dezlipește se mortifică repede. Sunt mai des întâlnite la fața
anterioară și laterală a mamelei. Plăgile mameloanelor sunt, de regulă, liniare, în lungul
mamelonului și foarte rar transversale. Animalele cele mai expuse la asemenea leziuni sunt
vacile, dar mai ales caprele. Caprele, deoarece ugerul este mai puțin protejat de membrele
pelviene. La acestea, cele mai prezente sunt cele prin înțepare și agățare. La scroafe se
întâlnesc mai des plăgile produse de colții purceilor prin mușcături.
SIMPTOME - Se caracterizează printr-o ușoară hemoragie.
Plăgile profunde interesează pielea și cele două fascii de acoperire a glandei. Ele
sunt însoțite întotdeauna de o puternică hemoragie, deoarece se produc rupturi aler venelor
din rețeaua superficială a glandei.
Plăgile penetrante ating țesutul interstițial și cel secretor. Ele sunt întotdeauna
neregulate și au o tendință de fistulizare.
Plăgile superficiale de pe mameloane nu sângerează prea mult și în curând se
acoperă cu o crustă brună, delimitată de o linie galbenă. Când glanda este în funcție, din
cauza mulsului, crusta se rupe, sensibilitatea se accentuează, astfel încât mulgerea sfertului
nu se mai poate face complet.
DIAGNOSTIC - Prin inspecție se determină locul, mărimea și forma plăgii. Prin
palpație și sondaj se determină direcția și adâncimea (profunzimea).
EVOLUȚIE
 Plăgile superficiale și profunde ale corpului mamelei au tendința de cicatrizare
spontană, dar cicatricea are caracter retractil și la nivelul ei pielea aderă pin

134
 țesutul de neoformație fasciile fibroase, astfel încât mobilitatea pielii din acea
zonă dispare.
 Plăgile penetrante cu traiect neregulat sunt deosebit de periculoase, întrucât
creează posibilitatea difuzării infecției pe toate căile: sanguină, limfatică și pe
canale galactifore.
 În cazul plăgilor penetrante din regiunea sinusului galactifor și a mamelonului,
laptele se scurge în permanență și împiedică cicatrizarea, astfel încât se
formează o fistulă, permițând pătrunderea germenilor.
 Plăgile din vârful mamelonului și mai ales cele care interesează sfincterul papilar
sunt totdeauna urmate de cicatrici retractile și obstrucții
PRONOSTIC - Plăgile profunde ale mamelei sunt periculoase, deoarece se complică
cu mamite – abcese sau flegmoane și întotdeauna generează fistule.
TRATAMENTUL - Orice plagă a mamelei trebuie suturată sau tratată imediat după
accident. Plăgile superficiale se închid printr-o sutură simplă iar cele profunde prin suturi
etajate cu cele mai fine fire resorbabile. Laptele din sinusul bolnav trebuie evacuat permanent
cu sondă mamară. Când plaga penetrantă nu are traiect deplin se va debrida buzunarul creat,
astfel încât să nu existe posibilitatea ca laptele să se infiltreze sau să se colecteze. Dacă
plaga este mai veche și infectată, se vivifiază în primul rând, se excizează mugurii și numai
după aceea se suturează. Pe măsură ce se face sutura de la interior spre exterior se aplică
unguente (MASTICILIN, ASCCILIN, MIBAZON) sau pulbere de NITROFURAN, MARFANIN,
TERAMICINĂ.

135
 a
Plagi profunde ce afecteaza canalele papilare la doua-mameloane la vaca:
a- aspectul mameloanelor dupa executarca plastiei; b - mameloanele in faza de cicatrizare
a 1-- lagilor sut urate

TRAIONORAFIA
Cuprinde proceduri de operații practice și se realizează pe mamelon, în cazul plăgilor
și fistulelor. Animalul se contenţionează în stațiune patrupedală sau decubit, se face
anestezie locală prin infiltrație sau a sfertului respectiv (metoda paravertebrală). Se folosește
PROCAINĂ soluție 3-4%. Se injectează deasupra plăgii, în patru puncte de jur împrejurul
mamelonului. Soluția trebuie injectată cu presiune, spre a fi difuzată în țesutul dens al
pereților musculari.
Cea mai mare atenție trebuie acordată suturării stratului profund, deoarece acul nu
trebuie să străbată profund mucoasa, orice străpungere a acesteia putând duce la crearea
de traiecte fistuloase, prin care laptele se infiltrează și astfel vindecarea nu se va realiza.
● sutura profundă - a fistulei se efectuează numai în faza de repaus a mamelei și
sub anestezie.
● sutura liniară - Se face toaleta riguroasă a mamelonului, se introduce sonda
mamară și se vivifiază conturul fistulei până în profunzime. Cu un ac fin curbat încărcat cu
catgut se suturează partea cea mai profundă a fistulei. Acul se introduce prin peretele
mamelonului, în afară de marginile fistulei, se înconjoară cu atenție traiectul fistulos și se
scoate foarte aproape de locul unde s-a introdus. Firul de catgut se leagă strâns, pentru a

136
închide bine fundul fistulei. La suprafața fistulei sutura se face cu mătase. Controlul operației
se face imediat, introducându-se în mamelă sub presiune o soluție cu antibiotic. Dacă lichidul
nu se exprimă printre straturile de sutură, înseamnă ca afrontarea este bună.
Pansamentul care se aplică trebuie să asigure izolarea plăgii de germenii din mediul
exterior. În acest sens se poate aplica un strat mai gros de colodiu unguent penicilinat sau
pensoplast, după ce, în prealabil s-a pudrat cu pulbere de NITROFURAN, etc. Dacă femela
este în lactație, pentru muls se folosește sonda mamară. Cu bune rezultate se utilizează
canula din material plastic, Nebacetin, care se poate menține în lumenul mamelonului, iar
când se mulge se scoate dopul, permițând evacuarea laptelui, după care se pune la loc.
Pentru a împiedica infecția ascendentă, canula este acoperită cu un unguent cu
antibiotic. Operații plastice asemănătoare pot fi executate și la nivelul sinusului galactofor, în
cazul fistulelor de dimensiuni mici sau a plăgilor penetrante de dimensiuni mici.

3. TUMORILE UGERULUI
Neoformațiile tumorale ale glandei mamare la animalele domestice se întâlnesc
frecvent la carnivore iar la vacă se constată cel mai des papiloamele externe sau interne.
Se întâlnesc tumori benigne care se extirpează și nu dau recidive, dar metastaza și
tumorile maligne a căror extirpare este foarte dificilă și după operație dau metastaze și
recidivează.
La iapă se întâlnesc fibroame, melanoame și carcinoame. La vacă sunt citate:
angioame, carcinoame, sarcoame și epiteloame. La cățea și pisică sunt întâlnite toate felurile
de tumori. Cel mai des se întâlnesc carcinoamele care se dezvoltă rapid și ganglionii mamari.
DIAGNOSTICUL - Clinic nu întâmpină nici o greutate. Prin palpație se face diferența
între țesutul mamar normal și formația tumorală. Identificarea naturii tumorii se face prin
biopsie și examen anatomo-patologic.
PROGNOSTICUL - Depinde de caracterul tumorii. În cazul tumorilor sesile sau
pediculate de pe suprafața mamelei, prognosticul este favorabil. În cazul tumorilor maligne,
prognosticul este defavorabil, deoarece nu beneficiază de tratament

137
 Vaca primipara cu tumora maligna a
ugerului - epiteliom pe cale de generalizare

138
 Tumora maligna Ia· tn-
treg Ian tul mamar la pisica

PAPILOMATOZA MAMARĂ
Este frecvent întâlnită la vacă. Papiloamele sinusului papilar și galactofor sunt mici
neoformații epiteliale, care, în faza evolutivă inițială nu-și trădează existența prin nici un
semn. Ele apar pe mucoasa sinusurilor, dispuse izolat câte una și grupate în mănunchiuri
pediculate sau sesile.

139
 Sub acțiunea mulsului mecanic care este iritativ, proliferarea continuă și mai intensă,
țesutul tumoral devine mai fragil. În acest fel, coagulele de sânge apar în cantitate tot mai
mare, după fiecare mulsoare.
DIAGNOSTICUL - În faza incipientă a dezvoltării tumorilor este foarte greu de
precizat. Mai târziu diagnosticul se bazează pe apariția coagulelor mici de sânge, la sfârșitul
mulsului, pe prezența de nodozități în sinus și dificultatea la muls.
PROGNOSTICUL - În toate cazurile de papilomatoză internă este rezervat. Tumorile
izolate de pe mucoasa sinusului mamelonului pot fi extrase cu sondele harpon, fără a ajunge
la extirparea radicală a lor.
Tumorile care își au baza în sinusul galactofor se recomandă a fi extirpate în perioada de
repaus mamar. Chiar și cele din sinusul papilar pot fi operate în această perioadă,
deschizându-se în lungul mamelonul și extirpându-se tumorile. În urma unei suturi atente,
etajate, cicatrizarea se poate face fără stricturi. Sutura peretelui mamelonar se face sub
controlul unei sonde introduse în canalul papilar.
PAPILOMATOZA EXTERNĂ
Cea mai frecventă formă este întâlnită la vacă. Papiloamele verucoase ale mamelei
sunt localizate pe sfârcuri și pe uger. Mulgerea este mai dificilă și mai dureroasă când
neoformațiile sunt numeroase și dezvoltate.
ETIOLOGIE – Cauzele determinante ale papilomatozei cutanate sunt discutabile.
Se admite că determinant ar fi un virus filtrabil, întrucât în anumite condiții, prin bruiajele din
tumori se transmite boala la animalele din aceeași specie. Transmiterea de la animal la
animal, în condițiile naturale se face prin insectele hematofage.
Dar numărul mare de vaci afectate în unele unități pledează pentru caracterul lor
infecțios, difuzarea fiind realizată prin mâna mulgătorului.
SIMPTOME - Papiloamele apar cu predilecție pe mameloane. Modificările cutanate
debutează prin hipertrofia papilelor dermice, care curând sunt acoperite de un strat cornos.
Formațiile tumorale pot apărea izolat (aciforme) sau se reunesc prin bazele lor sub formă de
tufe.
În cazul al doilea apar ca o îngroșare a pielii brăzdate de crevase adânci și
excrescențe cornoase pe suprafață. De multe ori, în crăpăturile tumorii apare un exudat cu
aspect purulent, care se usucă și dă naștere la cruste groase.
DIAGNOSTICUL - Diagnosticul este ușor și stabilit prin inspecție.
PROGNOSTICUL - Este rezervat pentru forma verucoasă, când cuprinde în totalitate
ugerul

140
 Papilomatoza difuza pediculata la vaca

TRATAMENTUL - Este condiționat de forma clinică și evolutivă pe care o îmbracă.

Când tumorile sunt pediculate și rare se pot cauteriza. În acest caz, tumorile se usucă de la
vârf spre bază (gangrenă uscată) și cad lăsând o cicatrice albicioasă.
Când tumorile sunt multiple, grupate la un loc și sesile, se poate încerca o imunizare
activă a organismului față de presupusul virus determinant. În acest sens, se excizează
artera papiloamei recente, încă necornificate. Se triturează cu ser fiziologic până la
omogenizare. Se filtrează chiar dacă trituratul trebuie conservat și se pot adăuga câteva
picături de formol.
Lichidul se inoculează subcutan, câte 4 – 5 ml zilnic sau mai bine intradermic 1 – 2
ml (la taurine). După 10–15 injecții, difuzarea papilomatozei este oprită, iar formațiile extinse
se usucă și se detașează spontan, sau se excizează, fără să mai apară nici o hemoragie.
Un alt tratament, cu bune rezultate în papilomatoza circumscrisă este cauterizarea cu
azotat de argint sau sulfat de cupru. Papiloamele pediculate mari se excizează, iar la baza
lor se cauterizează. Cele sesile se cauterizează direct. Se mai pot exciza total papiloamele,
când sunt multiple și apoi se face cauterizarea cu sulfat de cupru.

141
 4. ANOMALIILE UGERULUI
IMPERFORAREA CONGENITALĂ A MAMELOANELOR
Anomalia se constată la primipare și poate fi datorată, fie acoperirii orificiului papilar
cu o membrană, fie inexistenței canalului papilar, începând de la sinusul papilar. Anomalia
devine vizibilă numai la prima fătare, când mamelonul imperforat rămâne mic, cornos.
PROGNOSTICUL - este favorabil în primul caz, dacă se intervine la timp, adică
înainte de degenerarea epitelului secretor al acinilor, datorită tensiunii mărite a laptelui. În al
doilea caz este grav, alterarea mamelonului fiind incurabilă.
TRATAMENTUL - În cazul existenței membranei, mamelonul se strânge în palmă, ca
la muls, pentru a crea o presiune mare prin lapte asupra membranei ce acoperă ostiul papilar.
Ulterior, pentru a împiedica cicatrizarea, se fac mulgeri dese, iar între mulsori este indicat să
se introducă în orificiul papilar nou creat Masticlin, Asocilin iar pentru a asigura
permeabilitatea este recomandat a se introduce pentru 3 – 4 zile o sondă din material plastic.
STRUCTURA ȘI OBSTRUCȚIA CANALULUI PAPILAR
Atrezia canalului papilar atrage după sine îngustarea treptată a orificiului papilar și
implicit, îngreunarea mulsului.
CAUZELE DETERMINANTE ale atreziei sunt, în primul rând, plăgile și cicatricile care
se produc în vârful mamelonului, degenerarea musculaturii și a sfincterului, n urma unor
procese inflamatorii. Această atrezie a sfincterului se întâlnește la primipare, la femele cu
mameloane mici sau cărnoase. Anomalia este caracteristică la vacă.
SIMPTOME - Vaca se mulge greu prin compresiuni puternice asupra mamelonului.
Laptele curge în jeturi subțiri, prin palpare spre vârful mamelonului, indurație (nodozitate) la
forma mamelonului. Anomalia se simte obișnuit la un mamelon.
Pentru remedierea acestei structuri papilare se execută dilatarea treptată cu ajutorul
dilatatorului mamar. Se face pe animal în picioare, se recurge la anestezie locală,
introducând cu o sondă subțire 5 ml soluție de PROCAINĂ în sinusul galactofor. Cel mai
simplu și mai comod procedeu de dilatare este cu sonde metalice de calibre diferite și se ține
în canal maxim 5-10 minute. Se mai utilizează dilatatoarele cu pas dilatabil tip Pomoyer, care
dau rezultate când se face dilatare lentă, progresivă, mișcate circular, altfel produc leziuni.
Pentru a împiedica procesele de cicatrizare vicioasă, care au tendința să se
organizeze în răstimpul dintre mulsori se recomandă introducerea în orificiul lărgit a unor
canale scurte (2–3 cm) din material plastic NEBACETIN și menținerea lor timp de 5–6 zile cu
respectarea regulilor de asepsie.
OBSTRUCȚIA CANALULUI PAPILAR
Reprezintă un stadiu mai avansat al stricturii (atrezei), caracterizându-se printr-o
totală impermeabilitate a lumenului și blocarea laptelui. Acest accident întâlnit la vacă și

142
capră este provocat de traumatisme lente, dar continue asupra mamelonului, a mulsului
defectuos (cu nod), cicatrici vicioase, calculi de lapte. Plăgile orificiului papilar, neoplasme
sau adaptare defectuoasă a cupelor în mulsul mecanic.

Obstructia canalului papilar la vaca, localizat

in partea mijlocie a mamelonului

Localizarea obstrucției se constată cel mai des la nivelul orificiului papilar din cauza
cicatricilor, crustelor, plăgilor sau atreziei sfincterului. În al doilea rând, obstrucționarea se
produce în partea mediană, în cazul proliferărilor nodulare, prin blocarea de calculi sau fistule
defectuos introduse.
SIMPTOME - Independent de sediul obstrucției canalului papilar își pierde
permeabilitatea, iar eliminarea laptelui nu se mai produce oricât s-ar insista la muls, astfel
încât mamelonul se mărește exagerat în volum.

143
 DIAGNOSTICUL - Se stabilește ușor prin inspecție, palpare și încercarea de a mulge
când nu se obține lapte.
PROGNOSTICUL - În general, este rezervat, în funcție de cauza determinantă, cât și
de sediul obstrucției. Cea de la baza mamelonului este gravă, produsă, de regulă, prin
papiloame.
TRATAMENT - Urmărește redarea permeabilității canalului papilar prin înlăturarea
formației obstruante. În obstrucția prin calculi se încearcă respingerea lor în sinusul galactofor
cu ajutorul sondei mamare.
Pentru înlăturarea formațiunilor proliferative, a țesutului cicatricial se folosește sonda
harpon (treiotonul). Instrumentul perfect sterilizat se introduce în canalul papilar, depășind
nivelul la care se intervine unde se găsește blocajul și apoi deschis se retrage. Se introduce
apoi o sondă prin care se evacuează laptele reținut.

r: l
l

l
11

- Sonda - Sonde ma- _·.'.' - Canule mama-

mamara - harpon mare de diferi te marimi re din material plastic .

144
HIPOGALAXIA ȘI AGALAXIA

Sunt tulburări care apar imediat după fătare sau în timpul lactației obișnuite,
manifestate prin scăderea bruscă a cantității de lapte secretat sau prin încetarea secreției,
fără nici o manifestare patologică generală sau locală din partea mamelei.
Hipogalaxia și Agalaxia, ca procese fiziologice apar la sfârșitul perioadei de lactație
la toate femelele. La unele vaci hipogalaxia se instalează brusc, odată cu instalarea stării
de gestație.
ETIOPATOGENIA – Cauzele determinante nu sunt bine studiate. Se crede că
fenomenele sunt de origine pur nervoasă, sau de natură toxico-alimentară. Astfel, în timpul
pășunatului, dar și în stabulație, prin ingerarea unor plante cu acțiune agalactogenă. O
ușoară stare de agalaxie se constată în timpul când femela este în călduri, deoarece
estrogenii inhibă prolactina. Când agalaxia apare la primipare se bănuiește o insuficiență
endocrină de natură hipofizară și ovariană. Asemenea tulburări pot apărea și la femelele prea
grase sau la cele subnutrite și cu carențe de minerale sau vitamine.
Medicația care se administrează pentru combaterea unor boli poate influența
defavorabil și secreția lactată. De exemplu: purgative, drastice, iodura de potasiu, sau o serie
de boli febrile (antraxul, fibra aftoasă, bolile pulmonare, gastrointestinale și infecțiile grave
utero-vaginale), dar și evoluția unor tumori (adenocarcinom uterin). Constituția anatomică a
glandei are influență asupra instalării hipo sau agalaxiei.
SIMPTOME - Scăderea sau chiar oprirea secreției lactate apar în mod brusc, fără o
cauză vizibilă. Glanda apare flască, pielea cutată, mameloanele lipsite complet de turgiditate.
Nu există nici o sensibilitate.
DIAGNOSTIC - Se stabilește ușor, dacă se exclud mamitele, care au un aspect clinic
caracteristic. Glanda indurată, pielea întinsă, caldă, dureroasă, mameloanele indurate. În
urma mulgerii, laptele apare modificat, ceea ce nu se întâmplă la hipogalaxie.
PRONOSTIC - În cazul hipogalaxiei de origine toxico-alimentară, procedeul secreției
se restabilește imediat ce toxinele cu afinitate pentru uger se elimină din organism. Sub
aspect economic este rezervat.
TRATAMENT - Hipo și agalaxia, din cauza subalimentației se combate printr-o
alimentație rațională, la care se adaugă suplimente mineralo-viaminice. Dintre furajele care
stimulează secreția lactată enumerăm: rădăcinoasele (sfeclă, napi), masa verde (lucerna,
trifoiul, turtele oleaginoase, porumbul de siloz de bună calitate), masajul moderat al mamelei
înainte și după mulgere, mulgerea regulată. În cazul hipogalaxiei de origine endocrină, care
evoluează concomitent cu tulburările funcționale ale organelor geniale se recomandă
extracte antehipofizare: PROLACTINA sau gonadotrofine carionice (PROLAN sau
GONACOR). După 2–3 săptămâni de administrat PROLAN (800 – 1000u.i) se vor injecta
substanțe ocitocice, cu acțiune asupra celulelor neoepiteliale: ca: PRESOXIN – 10-15 ml
zilnic, repetat 3-4 zile.

145
 Activitatea nervoasă se va stimula și prin injecții cu parasimpaticomimetrice ca:
PILOCARPINĂ – 3-4 ml repetate la șapte zile
3. RETENȚIA LAPTELUI
Este o stare particulară a glandei mamare în timpul lactației, din care nu se poate
extrage prin muls decât laptele care se găsește în sinusul galactofor.
CAUZELE DETERMINANTE nu sunt bine cunoscute. Se crede că anumite iritații ale
sistemului nervos local pot determina retențiile (stări de simpaticotomie) sau sterile nervoase
ale femelei (frică, îndepărtarea vițelului, reflexe dureroase în urma lezionării mameloanelor).
TRATAMENT - Îndepărtarea cauzelor care ar putea determina retenția. Corectarea
metodei de muls, insuflarea de aer în vagin cu o pompă de bicicletă, masajul regional.
MAMITE SAU MASTITE
Mamitele reprezintă inflamațiile de orice natură de la nivelul epiteliului secretor al
canalelor colectoare, precum și a stromei conjunctive din glanda mamară.
Inflamațiile ugerului, în majoritatea cazurilor, sunt determinate de microbi, iar alți
factori de ordin mecanic, chimic, funcțional, etc joacă un rol adjuvant sau predispozant. Ceea
ce caracterizează mamitele este modificarea profundă a elementului secretor și este însoțită
întotdeauna de modificarea caracteristicilor laptelui și scăderea treptată sau bruscă a
cantității de lapte.
ETIOLOGIE – Cauzele determinante sunt agenții microbieni, care sunt foarte diferiți.
Ei ajung în țesuturile glandei mamare fie din mediul ambiant, pe cale ascendentă (infecție
galactogenă), fie chiar pe cale descendentă (infecția hematogenă), însă mult mai rar.
Cea mai frecventă cale de invazie este calea galactogenă. Cea hematică este
întâlnită în bolile contagioase, metrite și în cazuri de infecții secundare. Calea limfatică este
încă discutabilă și mai rară. Agenții obișnuiți ai animalelor care pot fi izolați din lapte și puroi
sunt: streptococii, stafilococii, colibacilii, salmonele, etc. și, uneori, tulpinile izolate din lapte,
extrem de virulente. Se admite că, în general, 60% din mamite sunt produse de streptococi,
restul, în ordine descrescândă: paratifoci, stafilococi, micrococi, probacili și de bacilul Koch
și de actinobacili.
CAUZELE FAVORIZANTE (PREDISPOZANTE) - Starea de inflamație a glandei
mamare creează condițiile favorabile pentru dezvoltarea germenilor mai mult sau mai puțin
virulenți. Cei mai obișnuiți factori predispozanți apar ca urmare a greșelilor de întreținere,
îngrijire și exploatare a animalelor, deci, rolul pe care îl joacă factorii alimentari și condițiile
de igienă din adăposturi. Există totuși cazuri când infecția este datorată acțiunii virulente a
bacteriilor, indiferent dacă există sau nu cauze predispozante.
Se cunosc trei criterii de bază în clasificarea mamitelor: din punct de vedere clinic, din
punct de vedere anatomopatologic și din punct de vedere etiologic.

146
 1. Din punct de vedere clinic mamitele se împart în:
a. mamite acute și cronice (Scholm). De regulă cuprind un singur carter cu
inflamație: tumor, calor, rubor, dolor.
b. mamite acute, subacute și cronice (Paltrineru):
 galactoforită cronică
 mamită parenchimatoasă
c. micromamite sub formă sub clinică (Little Plastridge)
2. Din punct de vedere anatomopatologic se va aprecia:
a. calea de pătrundere a germenilor și gradul de difuzare a procesului.
Din acest punct de vedere se recunoaște:
 calea ascendentă galactogenă (intracaniculară) – cea mai
frecventă
 calea hematogenă (descendentă)
 foarte rar calea cutanată.
b. sediul procesului inflamator: galactoforite și mamite parenchimatoase
sau interstițiale;
c. caracterul exudatului ce însoțește procesul inflamator sau din punct
de vedere anatomopatologic, mamitele se pot grupa astfel:

Mamite infecțioase

L
*
Nes pecifice

,I,
Acute
* -l,
<:ronlce
J,
Tuberculoase
. -1,
Act100Qrt11ul01Tl81oase

-1., -1., -1, r irenool.lare

:,eroase Sderozante Mifiare Parenclimat>aSe
Catarale Pl!l'enclumatoase Focare nodulare
Porulente Purulente Lubullll'e infiltrate
Gongren011Se Cazeilica e difuze

3. Din punct de vedere etiologic: Este cea mai justă, deoarece se cunosc
proprietățile biologice și patogene ale agentului cauzal și se va putea determina
evoluția procesului inflamator, aspectul clinic și anatomopatologic și, mai ales
permite orientarea terapeutică și profilactică cea mai rațională. Cele mai frecvente
mamite în cazuistică au fost cele determinate de: str. agalactice, str. Disgalactice,

147
 Stafilococus aurens, Escherichia coli, corynebacterium progenes, Klebsiella,
Micobacterium bovis și Actinomices bovis.

MAMITE LA VACĂ
Au o mare importanță economică, din cauză că provoacă pierderea unei mari cantități
de lapte. De regulă, mamitele apar brusc, nu există paralelism înre reacția locală și cea
generală. Din punct de vedere al evoluției se întâlnesc următoarele forme:
a. Mamita seroasă (intersitială)
b. Mamita catarală
c. Mamita purulentă
d. Gangrena ugerului
a. MAMITA SEROASĂ (INTERSITIALĂ)
Prin aceasta se înțelege inflamația septică și uneori aseptică a stromei conjunctive a
glandei mamare. Inflamațiile aseptice pot apărea consecutiv traumatismelor transcutanate,
hiperemiei sau edemelor cronice. Inflamațiile septice sunt datorate acțiunii iritante inițiale a
diferitelor bacterii ajunse aici pe calea ascendentă.
Bacteriile pot ajunge în stroma conjunctivă și pe cale descendentă (hematogenă) și
pe cale limfatică, din diferite focare localizate la nivelul tubului digestiv și, mai ales, la nivelul
tractului genital.
Flora bacteriană care acționează în mamitele seroase este formată din germenii
existenți în uger sau pătrunși din afară: stafilococi, streptococi, colibacili totdeauna asociați.
Mamita seroasă apare curând după fătare, fiind legată de hipotonia uterului, retenția
placentei sau endometrita muco-purulentă.
SIMPTOME - Sfertul sau jumătatea bolnavă devine turgescentă, caldă, extrem de
sensibilă, de consistență elastică-dură, nu păstrează amprentele digitale, ca în edemul de
stază. Mameloanele sunt întinse, turgice, foarte sensibile. Inițial cantitatea de lapte scade în
sferturile bolnave, dar aspectul macroscopic al laptelui nu se modifică.
Mamita seroasă se deosebește de edemul ugerului, prin aceea că în primul caz,
ugerul este cald și sensibil, pe când în al doilea este rece și puțin sensibil și caracterele
laptelui nu sunt modificate.
EVOLUȚIA - Procesul inflamator durează, de regulă, 7-10 zile, după care cedează
progresiv. Pofta de mâncare revine în curând, iar fenomenele locale dispar după 1-2
săptămâni și secreția lactată revine la normal.
PROGNOSTICUL - în general este favorabil spre rezervat.
TRATAMENT - Se execută mulgeri repetate (7-8 pe zi). Se administrează purgative
saline. Se recomandă o dietă hidrică și înlăturarea suculentelor din alimentație. Se execută

148
un masaj ușor, timp de 1-2 minute. Local se aplică pomezi antiseptice, rezolutive (unguent
cu OSMATIN, acid salicilic, iodură de potasiu).
Se recomandă plimbări lungi zilnice. După 2-3 zile de la apariția inflamației se
recomandă administrarea de SULFAT DE MAGNEZIU, soluție suprasaturată, menținută
strâns pe uger cu ajutorul unui suspensor construit. Aplicațiile umede trebuie repetate de mai
multe ori pe zi și consecutiv.
Rezultate bune s-au obținut și prin administrarea de SULFATIAZOL, pe cale generală
timp de 3-4 zile, în dozele necesare asigurării sulfamidemiei corecte. Se pot folosi și instilări
de soluții cu antibiotice și procaină (400.000 u.i. penicilină + 10 ml procaină 5% în 60 ml ser
fiziologic).
b. MAMITA CATARALĂ
Interesează epiteliul sinusului galactofor, al canalelor colectoare și al epiteliului
secretor al acinilor. Mamita catarală debutează cu galactoforită și este urmată de mamita
parenchimatoasă propriu-zisă. Laptele apare modificat numai la primele jeturi, după care
revine la normal.
ETIOLOGIA - Agenții etiologici ai mamitelor catarale fac parte din flora saprofită a
mediului ambiant, grefată pe mamela debilitată sub acțiunea factorilor predispozanți: muls
incomplet, brutal, lipsă de igienă. Infecția se face pe cale ascendentă. Mamita catarală la
vacă este mai frecvent intâlnită în perioada de puerperium. De regulă evoluează la un singur
sfert, dar poate să cuprindă simultan două sau toate sferturile.
SIMPTOME - Prima manifestare a ei este schimbarea caracterelor laptelui și numai
după aceea apar modificările clinice vizibile la nivelul glandei.
La început, laptele apare mai subțire (apos), cu reflexe albăstrui, conține mici flacoane
de cazeină și resturi din epiteliul sinusului. Pe măsură ce procesele inflamatorii evoluează
spre canalele galactofore, coagulele de cazeină și resturile celulare formează conglomerate
numeroase, ca niște dopuri, după care se vindecă.
Prin palpație la nivelul unde sunt secretați acinii secretori se simt insule indurate și o
ușoară sensibilitate, iar când sunt atinși lobii întregi, sfertul respectiv se îndurerează, iar
pielea devine caldă.
DIAGNOSTICUL - mamitei catarale se bazează pe modificarea laptelui, iar forma ei
evolutivă se apreciază după cum laptele apare modificat calitativ. Constatările clinice trebuie
completate totdeauna cu analize de laborator, pentru identificarea speciilor bacteriene, în
scopul instituirii unui tratament eficace.
PRONOSTIC - Dacă este limitată la inflamația mucoasei căilor excretoare se bucură
de un prognostic favorabil. Catarul acinilor este un proces ireversibil și aduce după sine
atrofia acinilor. Mamitele catarale netratate devin purulente.

149
 TRATAMENT - Mulgerea trebuie făcută complet, insistent, iar masajul trebuie să fie
susținut. Se va evita mulsul cu două degete, precum și mulsul mecanic, pentru că
traumatizează mucoasa sinusului papilar, care este inflamată. Se recomandă aplicarea de:
unguent cu acid salicilic 5%, iodură de potasiu 2%, Ichtiol 5%, instilații în sfertul bolnav:
SULFATIAZOL 3-5% câte 40-50 ml. Înainte de administrare, sfertul trebuie muls, iar după
instilare acesta se masează ușor, de jos în sus, pentru difuzarea soluției. Pentru mamitele
stafilococice, pe lângă dozele mari de antibiotice se administrează și Anatoxină stafilococică
sau anaculturi.
Când sunt gram negativi se intervine cu soluție de Rivanol 1‰ (50-70 ml) de două ori pe zi
sau 1 g de STREPTOMICINĂ. Pe cale generală REVERIN (25-30 ml) suspensie uleioasă.
c. MAMITA PURULENTĂ
Ea poate fi primară sau secundară, ca o complicație a altor infecții, sau, în multe
cazuri este consecința mamitei catarale netratate. Pătrunderea agenților microbieni se face
pe cale ascendentă.
SIMPTOME - Manifestările clinice apar brusc prin edemațierea și indurarea sfertului,
hiperemie și sensibiitate deosebită. Apar și manifestări de ordin general: temperatură
crescută, animalul devine trist, nu mănâncă, nu rumegă.
Când reacția locală este puternică apare și o șchiopătură la membrul pelvin
corespunzător sfertului bolnav. La început, laptele are aspect seros sau de-a dreptul purulent.
Și chiar hemoragic.
Când infecția este datorată stafilococilor, diplococilor, bacteriilor piogene, mamita
trece la forma gravă cu evoluție supraacută. Femela este profund intoxicată, apatică, refuză
să se ridice, manifestă hipertermie. Tulburările generale variază.
EVOLUȚIA - În puține cazuri, mamita purulentă se termină prin rezoluția fenomenelor
locale și revenirea la starea inițială. Secreția purulentă continuă și se termină prin scleroza
completă a sfertulu, sau se formează abcese mari, care distrug în întregime țesutul secretor
al mamelei, formând o colecție, care tinde să se deschidă spontan, fie în sinusul galactofor,
fie spre piele.
DIAGNOSTICUL clinic al mamitei purulente nu întâmpină greutăți, natura mamitei
este greu de identificat, deoarece un simplu examen microscopic nu este suficient pentru a
se identifica agentul patogen principal. Diagnosticul de laborator complet se impune în
vederea precizării germenilor dominanți și pentru efectuarea antibiogramei în vederea
aplicării unui tratament corect.
PROGNOSTICUL - este rezervat în ceea ce privește revenirea la forma inițială de
funcționare a glandei mamare. De cele mai multe ori, sferturile afectate rămân compromise
pentru întreaga viață a animalului.
Mamitele purulente clinic diagnosticate recunosc un prognostic grav.

150
 TRATAMENTUL constă în infuzarea soluțiilor de Sulfatiazol, Penicilină sau
antibiotice cu spectru larg. Trebuie să se îndepărteze produsele de secreție din sfertul bolnav,
pentru a evita răspândirea infecției la toată glanda, deci mulgerea trebuie să se facă des și
complet.
După introducerea bacteriostaticului, glanda trebuie masată ușor de jos în sus, pentru
a da posibilitatea acestuia să pătrundă până la nivelul acinilor pentru a stabili contactul cu
agentul patogen. Soluția trebuie evacuată la 3-6 ore de la introducere, după care se mulge
bine sfertul respectiv și reaplicat tratamentul local în aceleași condiții.
Soluțiile cele mai bune de Sulfatiazol sunt cele 5%, cantitatea de soluție între 50-100
ml încălzită la temperatura corpului și introdusă lent. În cazul Penicilinei, 200.000 u.i. sunt
dizolvate în 80 ml ser fiziologic și se injectează odată. Soluția se evacuează după 6 ore.
Înainte de aplicarea tratamentului, ugerul trebuie bine muls.
Repetarea tratamentului cu sulfamide se impune, deoarece o parte din acestea se
resorb și altă parte este anihilată de acidul paraminobenzoic, care abundă în complexul
purulent. Pentru suprimarea durerii se practică anestezia subsacrală sau paravertebrală.
Când există și manifestări generale se aplică un tratament general, care constă în
chimioterapie (Sulfatiazol-Plurisulfamid), fie antiobioterapie (antibiotice cu spectru larg). Se
obțin bune rezultate prin administrarea de: REVERIN; TERAMICINĂ (soluție apoasă) sau
TARDOMIOCEL (soluție uleioasă). Se poate completa și prin aplicarea de extracte tisulare
de splină, ficat. Local se poate folosi unguentul de Cloramfenicol și Cortizon (MASTICETIN,
MIBAZON, etc).
Măsuri profilactice - Vacile cu mamită purulentă, în special cele din exploatațiile mari
trebuie imediat izolate. Personalul care asigură îngrijirea trebuie instruit privind măsurile de
igienă, pentrua nu transmite infecția la femelele sănătoase. Chiar după vindecare, izolarea
trebuie să dureze 2-3 săptămâni, iar mulgerea se face în găleți speciale și numai după ce
personalul a terminat operația în grajdul sănătos.
d. GANGRENA UGERULUI
În urma pătrunderii germenilor care produc necroza: B necroforus, B. Clostridium pe
cale galactoforă, dar mai frecvent consecutiv lezionării profunde a ugerului, cu corpuri tăioase
murdărite (furcă, lopată) se poate produce gangrena.
EVOLUȚIA - este întotdeauna acută sau supraacută cu tulburări generale grave.
Sfertul sau jumătatea ugerului bolnav se mărește în volum, devine de culoare albastră-
violacee, iar secreția de lapte se transformă brusc într-o serozitate roșiatică murdară urât
mirositoare.
La palpație, sfertul bolnav este rece și creptant. Sfertul bolnav se mortifică,
demarcându-se de restul țesutului sănătos printr-o linie violacee. În scurt timp, prin

151
mortificarea pielii și a țesutului mamar, sechestrul izolat se mai menține fixat numai prin
arteră, cordoane conjunctive și oase trombozate.
Extirparea sfertului mortificat se face ușor, prin secționarea elementelor de susținere.
TRATAMENTUL - Se va aplica tratamentul pe cale generală cu: antibiotice, sulfamide
și ser antigangrenos, pentru a evita septicemia.

MAMITE SPECIFICE
1. MAMITA STREPTOCOCICĂ
Este produsă de: Streptococus agalactiae. Ea evoluează subacut sau cronic. Este
caracteristică la vacă și rar la capră. Când condițiile de igienă lasă de dorit în adăposturile de
vaci de lapte, ea poate evolua sub formă enzootică. Glanda mamară oferă un mediu deosebit
de favorabil pentru streptococi.
CAUZELE FAVORIZANTE - Apariția mamitei în grajdurile vacilor de lapte este
favorizată de pavajul prea rece și dur, așternutul umed și murdar, mulsul incomplet și brutal,
suprasolicitarea mamelei la exemplarele cu producție mare. Mamita apare la 4-5 săptămâni
de la fătare, când glanda secretă cea mai mare producție de lapte. Streptococul invadează
parenchimul glandular, în majoritatea cazurilor, pe cale ascendentă și este transmis de la o
vacă la alta, fie prin intermediul mulgătorului, fie prin așternutul murdar sau prin aparatul de
muls. Rar invadarea parenchimului se face pe cale hematică, din tubul digestiv.
Mamita streptococică este cea mai periculoasă dintre toate mamitele, întrucât, pe de
o parte produce pagube însemnate, iar infecția se transmite la om prin lapte, producând
tulburări gastrointestinale și angine.
ETIOLOGIE - Streptococii care determină mamitele specifice ale vacii fac parte din
mai multe genuri. Astfel, cel mai frecvent este strerptococul agalactiae (grup B), mai rar
strerptococul disgalactiae (genul C) și mai rar strerptococul piogenes (genul A).
PATOGENIE - Germenul ajuns în organism se multiplică foarte repede, încât după
24 ore găsim milioane/ml de lapte. Laptele încă nu este modificat organoleptic, dar își
schimbă ph-ul, crescând clorurile și leucocitele. Infecția este condiționată de puterea
bactericidă a laptelui, care depinde de conținutul său în substanțe numite: lactenina –
flavoproteina. Cât timp există în lapte aceste două substanțe, streptococul încearcă o
bacteriostazare și nu se poate multiplica.
În explicarea mecanismului patogenic al mamitei streptococice, un rol deosebit îl are
acțiunea de colaborare a streptococului cu stafilococul prin enzima lui hialuronidază.
EVOLUȚIE - Când germenii s-au multiplicat în uger vor determina o inflamație cu
caracter interdsitial și apoi sclerozat. Mersul bolii este ascendent de la cisterna carterului, la
canalele galactofore (galactoforită) și apoi spre alveolele cele mai profunde. Reacția

152
organismului se traduce printr-o invazie de granulocite ce pot fi diagnosticate în secreția
carterului bolnav. Astfel, laptele se modifică din punct de vedere calitativ, găsindu-se un
număr de 500.000-1.000.000 granulocite/ml. Se constată și prezența flacoanelor de fibrină,
care produce o blocare a lumenului alveolar, astfel încât în această masă germenii se
înmulțesc activ cuprinzând alte alveole și caruncule.
Sub acțiunea toxinelor elaborate de germeni reacționează țesutul conjunctiv,
ajungând la un proces de fibrozare. Această fază indurativă a carterului bolnav apare la
început ca niște noduli fibroși la baza ugerului (la cisternă), iar treptat cuprind întreg carterul.
SIMPTOME - Infecția interesează de obicei un singur sfert (stg. posterior) și rareori
apare simultan la două cartere.
Local apar manifestări clinice șterse. De aceea este greu de diagnosticat în faza
incipientă a bolii. Singura constatare este scăderea producției de lapte, apar flacoanele de
cazeină, apoi leucocitele, celulele epiteliale descuamate. Astfel, laptele apare modificat,
gustul devenind amărui, după repaus într-un balon apare un depozit gelatinos galben-
murdar.
General temperatura de la nivelul sfertului bolnav crește, pielea se hiperemiază,
sensibilitatea se mărește, iar ganglionii retro-mamari sunt măriți și sensibili. Femela devine
tristă. Temperatura crește, ajungând la 40-410. Femela devine indiferentă la factorii externi,
părul i se zburlește și apar frisoanele și trismus. Animalul refuză mâncarea. Apare o diaree
fetidă. Tulburările generale coincid cu starea de intoxicație a femelei.
Din sfertul bolnav se obține o cantitate redusă de serozitate de culoare gălbuie,
bogată în coaguli mici și roșietici. În cele din urmă, secreția devine purulentă gălbuie
cremoasă.
Treptat, carterul bolnav își reduce volumul. Mamelonul se scurtează, așa că simetria
față de congener apare evidentă. La palpare, mamelonul este indurat, cu îngroșarea
canalului papilar și cu tegumentul ratinizat.
PROGNOSTICUL În faza acută a mamitei este rezervat pentru sfertul atins. În faza
cronică prognosticul este întotdeauna grav, țesutul secretor este înlocuit cu un țesut
conjunctiv.
TRATAMENTUL urmărește oprirea procesului inflamator local, sterilizarea
bacteriologică a glandei și, eventual, restabilirea funcției secretorii.
Aceste obiective se realizează prin:
 activarea circulației în sfertul atins;
 jugularea acțiunii agentului patogen;
 eliminarea produsului infectat;
 activarea secreției laptelui.

153
 În acest sens sunt indicate: masajele repetate, dar numai în primele momente, pentru
activarea circulației și pentru a favoriza diapedeza, înlesnind eliminarea laptelui și drenând
conținutul infectat.
În primul rând se mulg sferturile sănătoase, apoi, concomitent cu masajul se mulge și
sfertul bolnav, pe măsură ce secreția se colectează în cisternă. Produsul alterat se mulge în
vase aparte, ce conțin substanțe antiseptice.
Operațiile descrise se vor repeta cât mai des, timp de 3-4 zile. Se introduce în sfertul
bolnav 200-400mii u.i. Penicilină în 60-80 ml apă distilată. După 6-12 ore, sfertul bolnav se
mulge, se masează, se mulge din nou, după care se reintroduce aceeași cantitate de
Penicilină. Operația se repetă timp de cel puțin 3 zile, din 12 în 12 ore.

·•-·--·----·-1
'
'
I

- Vaca cu mamita cromca hipertrofica defor-

rn anta

154
 Sulfatiazolul sol 2% administrat inj i.v. (doză zilnică 10 ctg/kg greutate vie).
Tratamentul va fi continuat încă 2-3 zile după amendarea proceselor locale. Când mamita
streptococică apare în efective mari se recurge la imunizare activă prin vaccin preparat din
tulpinile tipic infectate.
Rezultate bune în cazurile recente de boală se obțin cu o suspensie de Cloramfenicol
10% și Cortizon Trimicină, pomadă formată din: Penicilină sodică, Procain, Penicilină
2.000.000 u.i. șa 100 g vaselină sau TARDOMIOCEL – M, Asocilin cu soluție de Teramicină.
PROFILAXIE – prevenirea și chiar eradicarea mamitei streptococice în efectivele cu
vaci de lapte se referă în primul rând, la respectarea condițiilor de igienă, îmbunătățirea
condițiilor din adăpost, îngrijire, mulgere și izolare neîntârziată din gospodărie a vacilor cu
afecțiuni mamare.
Mamita streptococică nu apare în efectivele care sunt la pășune sau în grajduri curate
și aerate. Nu apare în gospodării unde mulsul se face de către personal instruit special. Se
impune un control lunar clinic al vacilor și examenul laptelui pentru descoperirea la timp a
infecțiilor mamare. Probele de grajd (cu Albrom) trebuie să se aplice la toate vacile în mod
periodic.
Alcalinitatea ne indică totdeauna un lapte infectat, în schimb nu indică întotdeauna
un lapte normal. Din contră, această constatare de lapte anormal de normal trebuie să fie
suspectă, pentru că s-a dovedit că Streptococus agalactiae neutralizează alcalinitatea
normală și trece la aciditatea netă.
Pentru prevenirea extinderii infecției în grajdurile unde a apărut boala se poate
prepara un vaccin de grajd. Laptele se coagulează la fierbere încă 4-5 zile după încetarea
tratamentului cu Penicilină, care inhibă flora normală de acidifiere din laptele muls. De
asemenea, Penicilina rămasă în uger și eliminată treptat cu laptele care provoacă perturbări
în industria brânzeturilor. Pentru remedierea acestui inconvenient se utilizează o
Penicilinază, un ferment extras din bacteriile penicilino-rezistente, care descompune
penicilina. În mod practic, după tratamentul cu Penicilină în caz de mamite, laptele obținut în
primele 3-4 zile nu va fi amestecat cu cel provenit de la animalele sănătoase.
2. MAMITA ACTINOMICOTICĂ (ACTINOBACILARĂ)
Apariția acesteia la vacă și la capră este în legătură cu alte focare actinomicotice din
organism. Evoluția ei este cronică, sub formă de focare izolate sub piele, sau mici noduli
diseminați în masa parenchimului mamar.
SIMPTOME - Abcesele subcutanate evoluează încet, se deschid treptat și lasă să se
scurgă un puroi alb-cremos caracteristic, în care se găsesc actinobacili. Deschiderea
abceselor poate să aibă loc și în lumenul canaliculelor sau în cisternă, caz în care va conține,
de asemenea, actinobacili. Uneori, abcesele profunde se organizează, înconjurându-se de

155
un perete gros de țesut conjunctiv, alteori unindu-se mai multe focare se deschid și se
formează un traiect fistulos cu tendințe de ulcerare. Examenul microscopic, ușor de executat,
pune în evidență imediat actinobacilii.
TRATAMENT - Abcesele se deschid, iar interiorul lor se pensulează cu tinctură de
iod. Per os se administrează iodura de potasiu timp de zece zile. Este necesară și
administrarea pe cale generală de Teramicină (soluție apoasă).
3. MAMITA TUBERCULOASĂ
Este secundară (simptomatică). Tuberculoza mamară poate evolua sub următoarele
forme:
 forma cu focare nodulare (mari) izolate;
 forma cu focare cazeificate (cuprinzând tot sfertul) difuze;
 forma miliară – cuprinde întreaga mamelă.
SIMPTOME - Indiferent de forma evolutivă, regiunea invadată își modifică volumul,
dar fără temperatură și sensibilitate locală. Ganglionii retromamari reacționează numai pe
partea bolnavă, apar măriți în volum, dar nedureroși. Adeseori se constată și coarde limfatice
evidente, plecând de la ganglionii retromamari. Indurarea regiunii afectate se stabilește
extrem de încet.
Focarele tuberculoase sunt dure, determinând o simetrie a mamelei în primele două
forme evolutive și modifică simetria mamelei, în cazul tuberculozei miliare, în schimb volumul
total al glandei este mult mărit.
DIAGNOSTICUL - Se bazează pe examenul bacteriologic și citologic al laptelui
(bacterioscopia sedimentului din laptele centrifugat), dar, mai ales, pe baza reacției
tuberculinare. Animalele cu mamite T.B.C. sunt destinate sacrificării, deoarece reprezintă un
pericol iminent pentru difuzarea tuberculozei, atât la bovine, cât și la om.
Competente :19.6.
TULBURĂRILE FUNCȚIEI DE REPRODUCȚIE
CONSIDERAȚII GENERALE
Studiul funcției de reproducere are o importanță deosebiă din punct de vedere teoretic
și practic. Fecunditatea animalelor reprezintă o serie de variații, în funcție de: specie, rasă,
individ, vârstă, condiții de mediu, regim de exploatare, etc. Organele genitale, având o înaltă
specializare funcțională sunt expuse permanent, atât influenței factorilor interni, cât și a celor
externi. Datorită acestora fecunditatea animalelor prezintă variații mari, putând fi crescută
sau scăzută.
În cazul fecundității scăzute, fătările nu se mai produc în limite de timp normal (un
vițel pe an) și aceasta reprezintă trecerea spre procesul opus fecundității și anume spre

156
infecunditate sau infertilitate. Infecunditatea se încadrează în termenul generic de
sterilitate.
Se apreciază că infecunditatea exprimă o tulburare trecătoare a funcției de
reproducție, iar sterilitatea propriu-zisă ete o tulburare definitivă. Deci, prin infecunditate se
înțelege vechiul termen de sterilitate temporară, iar prin sterilitate se înțelege incapacitea
definitivă de reproducție a unui animal.
Termenul se sterilitate include totalitatea tulburărilor funcției de reproducție, care se
soldează cu lipsa produșilor.
Factorii care determină sterilitatea pot acționa în diferitele stadii ale reproducției.
Astfel, aceștia pot afecta procesele de: gametogeneză la femele și mascul, de însămânțare,
fecundație, nidație, gestație și parturiție.
Cu alte cuvinte, diferiți factori externi sau interni pot determina:
 formarea unor celule sexuale la femelele sau masculii de calitate inferioară și cu
viabilitate scăzută, care duc la lipsa fecundației.
 după fecundație, zigotul, negăsind în uter condiții favorabile pentru dezvoltarea
completă se produce mortalitatea embrionară și avortul.
 să împiedice însămânțarea, în momentul optim al căldurilor cu o spermă de
calitate bună. Astfel, fecundația nu se poate produce.
 lipsa de pregătire a femelelor pentru fătare și lpsa asistenței sanitar-veterinare la
fătare și după.
În lumina noilor concepții în biologie și fiziopatologia reproducției, sterilitatea
animalelor este acuzată de factori lezionali, zooigienici, neuro-endocrini și ereditari.
Sterilitatea, cu cele două aspecte - infecunditate și sterilitate constituie probleme
mari ale patologiei reproducției, de rezolvarea cărora depinde ridicarea fecundității.
Sterilitatea nu este o boală, ci reprezintă un sindrom corespunzător diferitelor tulburări ale
funcției de reproducție.
În studiul sterilității, va trebui să aplicăm analiza etiopatogenetică pentru stabilirea
diagnosticului și apoi a tratamentului. Sterilitatea se întâlnește la toate speciile de animale,
atât la masculi, cât și la femele, dar la acestea sterilitatea este mai frecventă și mai variată.
Sterilitatea are cea mai mare frecvență la taurine și la cabaline, apoi la porcine și la ovine.

PRINCIPII GENERALE DE COMBATERE A STERILITĂȚII

Măsurile de prevenire și combatere pe baze științifice, la realizarea cărora trebuie să
participe în strânsă legătură toate cadrele de tehnicieni și muncitori care lucrează în sectorul
creșterii animalelor.
În acest sens se pot aplica

157
 a. măsuri profilactice Generale și Individuale
b. măsuri de tratament curativ
c. diagnosticul sterilității, care poate fi stabilit în mod direct și indirect.
a. MĂSURILE PROFILACTICE GENERALE însumează o serie de acțiuni care
privesc pregătirea din timp a animalelor în vederea campaniei de monta, pregătirea
personalului zootehnic.
Pregătirea din timp a animalelor pentru monta reclamă în primul rând o alimentație
rațională, o îngrijire, adăpostire și gimnastică funcțională. Această pregătire trebuie să se
realizeze cu 1-2 luni înainte de începerea montei.
În hrana animalelor trebuie să se administreze furaje care conțin principi energetici și
proteici, substanțe minerale și vitamine. De asemenea, o altă latură a prevenirii infecundității
o constituie alimentația și îngrijirea femelelor gestante. De toți acești factori depinde în mare
măsură dezvoltarea produsului în viața intrauterină și extrauterină. De asemenea, un mojloc
eficace pentru prevenirea infecundității îl constituie modul cum este întreținut și îngrijit
tineretul până la maturitatea sexuală.
Evidența zootehnică privind identificarea femelelor, operațiile de reproducție (călduri,
monta, fătări, etc) trebuie ținută la zi corect, deoarece cu ajutorul acestor date înscrise se pot
realiza anumite elemente în vederea stabilirii diagnosticului sterilității. Pe baza datelor
înscrise în evidențele zootehnice dintr-o unitate de creștere se poate întocmi planul de monta
și fătări, operație extrem de importantă în buna organizare a reproducției.
Tot în evidența zootehnică trebuie înscrise constatările făcute cu ocazia anchetelor
ginecologice (gestante, infecunde în diferite stări: AM, AF, M.R.). buna organizare și dotare
a stațiunilor de monta și a punctelor de însămânțări artificiale (P.I.A.V), executând în condiții
bune și la timpul oportun însămânțările ce asigură un procent crescut de fecunditate.
Reproducătorii masculi vor fi examinați înainte de introducerea la monta
(spermogramă, existența bolilor cu transmisie sexuală – B.T.S.) și apoi în mod periodic pentru
aprecierea stării sanitare, integritatea reflexelor sexuale și calitatea spermei.
Este necesar să se facă repartizarea femelelor pentru fiecare reproducător, după
criterii zootehnice și nu întâmplător (expuse anterior).
Măsuri profilactice individuale. Se va asigura asistența medicală la fătare și în
perioada puerperală. Examenul ginecologic al femelelor (vacilor) în prima lună după fătare
permite să se depisteze la timp starea de involuție uterină, instalarea corpului galben
persistent sau alte stări patologice ale organelor genitale, ce duc la stări prelungite de
infecunditate.
b. MĂSURI DE TRATAMENT CURATIV. Sunt de ordin individual și numai în rare
cazuri interesează o grupă mai mare de animale - sterilitatea și infecunditatea în turmele de
oi produse din cauza lipsei unor microelemente sau avitaminoze (la scroafe).

158
 Tratamentul individual nu trebuie tipizat, ci trebuie condiționat de cauza determinantă
a infecundității. Tratamentele simptomatice aplicate în ginecologia veterinară în mod șablonat
trebuie înlocuite cu tratamente etiopatogenetice și, de asemenea, cu tratamente stimulatorii
cu substanțe hormonale naturale sau sintetice, precum și prin excitanți ai sistemului neuro-
vegetativ.
Se recomandă tratamentul excitant neuro-reflex, aplicat sub formă de irigații la nivelul
vaginului, pensulații excito-iritante la nivelul cervixului, masajul ovarelor, al uterului și al
gâtului uterin.
O influență stimulatoare asupra funcției aparatului genital al femelei o au masculii
vasectomizați, menținuți în comun în padocuri sau la pășunat, mai ales cu femele care
prezintă tulburări ale ciclurilor de călduri (anestrie sau călduri inaparente).
c. DIAGNOSTICUL STERILITĂȚII. La baza organizării acțiunii de combatere a
infecundității și sterilității stau două acțiuni pricipale: diagnosticul timpuriu al acestora și
luarea de măsuri pentru combaterea lor.
Diagnosticul poate fi stabilit în mod:
 indirect al sterilității – care se bazează pe datele anamnetice asupra antecedentelor
în legătură cu: gestațiile, fătările, evoluția ciclurilor de călduri, repetarea montei,
avorturi. Dar acest diagnostic indirect este de multe ori tardiv și îndoielnic, deoarece
proprietarul se sesizează numai când unele femele au ajuns la forme grave de
sterilitate.
 direct al sterilității – care se stabilește în urma examenului ginecologic pentru
gestație sau examenul privind ancheta ginecologică. Organizarea examenului
ginecologic pentru diagnosticul gestației la speciile mari, încât mai curând după montă
sau însămânțări este unul din cel mai eficient mijloc de descoperire precoce a stării
de infecunditate. În aceste cazuri, se poate aplica tratamentul curativ cu cele mai
bune rezultate.
În timpul când se execută însămânțările artificiale, o serie întreagă de boli și de
anomalii ale organelor genitale, care împiedică în mod mecanic fecundarea naturală pot fi
descoperite și tratate la timp (endometrite oculte, cervicite).

CLASIFICAREA STERILITĂȚII
Există mai multe sisteme de clasificare a sterilității. Unele se bazează numai pe
manifestările clinice, altele țin seama de cauzele determinante și de originea lor.
I. Clasificarea după manifestările clinice este incompletă și nu reflectă realitatea în toate
cazurile. Se încadrează în două categorii:
a. Femele în anafrodizie (care nu manifestă călduri) cauzate de:

159
  leziuni ale tractului genital (sterilitate lezională);
 tulburări funcționale genitale (sterilitate funcțională)
b. Femele care deși manifestă călduri nu pot fi fructificate ca:
 tulburărilor de evoluție și luteinizare;
 lipsei posibilităților de fecundare;
 imposibilității nidării zigotului.
II. Clasificarea după cauzele determinante și originea lor:
a. La femele
1. Congenitale anomalii în dezvoltarea gonadelor (hipogonadism)

tulburări funcționale ale procesului de gametogeneză

(intersexualitate – infantilism)
degenerarea chistică a ovarelor, persistența corpului galben
avortul ovular si embrionar

2. Senilă proces normal de uzură organică treptată

atrofia gonadelor si tractului genital

3. Dobândită lezională
funcțională igienică
alimentară
de exploatare
diferiți factori artificiali (falsă)
b. La masculi
1. Congenitale anomalii
infantilism
2. Senilă apare ca urmare a proceselor de atrofiere la nivelul
diferitelor segmente ale tractului genital legate de vârsta și
3. Dobândită de regimul sexual
lezională
alimentară
de exploatare

extenuare fizică
extenuare sexuală
artificială

160
 EXAMINAREA CLINICĂ A FEMELELOR
PENTRU DIAGNOSTICUL STERILITĂȚII
În vederea stabilirii infecundității sau sterilității și pentru determinarea cauzelor lor,
femelele trebuie supuse unui examen clinic:
● general
● examen ginecologic amănunțit
ANAMNEZA - Examinarea clinică propriu-zisă este precedată de culegerea unor date
anamnetice asupra trecutului animalului supus examenului clinic. Se referă la:
● vârsta femelei – furnizează date importante în legătură cu anomaliile congenitale
sau câștigate, dacă anumite modificări existente la nivelul tractului genital sunt normale
pentru o anumită vârstă.
● numărul gestațiilor anterioare cum au decurs fătările, perioadele puerperale;
● evoluția prezentă a ciclurilor de călduri, care este baza de plecare pentru
diagnosticul cauzelor infecundității, datoriră montei sau de câte ori a fost montată, durata
căldurilor.
EXAMENUL CLINIC - Trebuie să ducă la stabilirea cauzelor ne fecundității, la
aprecierea lor. El cuprinde un examen extern și un examen intern, care se face pe cale
vaginală (se face cu mâna sau cu speculum), apreciindu-se culoarea, integritatea și pliurile
mucoasei vestibulo-vaginale, grosimea pereților vaginali, starea glandelor vestibulare și a
canalelor Gärtner, secreția vaginală.
Prin inspecția vaginală se descoperă: tumorile, hipertrofierea faldurilor, rupturile
existente, poziția florii involte, (centru, deviată), existența dopului de mucus. La examenul
transrectal se verifică în ordine: gâtul uterin și corpul, apoi pe rând: coarnele, oviductele,
ovarele, palpându-se ligamentele largi. La ovare se apreciază: forma, mărimea, consistența,
regularitatea suprafeței, sensibilitatea

1. STERILITATEA CONGENITALĂ
a. Anomalii în dezvoltarea gonadelor ca:
- Anovaria și poliovaria (lipsa ovarelor, rar întâlnită, numai la monștri;
- Monovaria și poliovaria (rar întâlnite);
- Sinovaria (sudarea într-un singur corp a ovarelor (numai la monștri);
- Chisturile embrionare ovariene și fimbrinei (dispuși la marginea sa liberă).
b. Intersexualitatea
Individ la care coexistă atât caractere sexuale masculine, cât și feminine, care se
manifestă sub forma dominării unuia dintre ele. Intersexualitatea se grupează în trei tipuri:
- tipul gonadic – amestec somatic de sexe;

161
 - tipul genital – anomalii la nivelul organelor genitale (freemartinismul);
- tipul somatic – apariția unor caractere sexuale secundare ale sexului opus
(virilism).
2. STERILITATEA DOBÂNDITĂ

a. LEZIONALĂ
Sterilitatea și infecunditatea lezională constituie urmarea directă a unor tulburări
morfo-funcționale ale aparatului genital sau chiar ale altor organe care conduc la infertilitate.
În anumite condiții, leziunile și tulburările funcționale la nivelul altor organe pot duce la
infecunditate sau sterilitate definitivă. Leziunile tractului genital determină infecunditatea prin
următoarele mecanisme:
- moartea spermatozoizilor înainte de fecundarea ovulei
- moartea ovulei înainte de fecundare
- imposibilitatea zigotului de a pătrunde și a se menține în cavitatea uterină
- tulburări în desfășurarea ciclului uterin de călduri
Bolile ginecologice de infecunditate:
- bolile organelor de copulație – vulva orizontală (la vaci și la iepele în vârstă);
- plăgile vulvare – produse prin împingere, mușcături (scroafe);
- ruptura perineului – accident întâlnit la primipare (iapă – scroafă – vacă);
- fistula recto-vaginală și recto-vestibulară;
- chisturile vestibulo-vaginale (chisturile vestibulare-frecvente la vacă,
degenerescența chistică a glandelor lui Bartolini (Bartholin), chisturile vaginale –
degenerarea canalelor Gärtner;
- tumorile vulvo-vaginale (papiloame, fibroame, melanoame, sarcoame;
- uro-vaginul – prolapsul vaginal cronic;
- vaginismul – vestibulite și vaginite.

1. VESTIBULO-VAGINITE NESPECIFICE
a. VESTIBULO-VAGINITA SEROASĂ este influența mucoasei vestibulo-vaginale,
care este însoțită de un exudat seros. Se întâlnește la vacile care au fost montate cu tauri
bolnavi, cu agenți etiologici din flora banală. Apariția vaginitei seroasei după coitul infectat nu
este un indiciu de infecunditate.
SIMPTOME - Femela nu prezintă semne evidente, procesul cedează după 3-4 zile,
iar catarul seros mai continuă câteva zile.

162
 În timpul estrului însă, mucoasa este foarte sensibilă și femela nu acceptă masculul.
Evoluția bolii netratate este de lungă durată (15-20 zile), după care se vindecă spontan, sau
se complică cu cervicita, care durează luni de zile.
DIAGNOSTICUL - Examinând cavitatea vestibulo-vaginală, mucoasa apare
congestionată, iar în grosimea mucoasei se pot observa hemoragii punctiforme sau sub
formă de striuri.
TRATAMENTUL - Se realizează prin medicație uscată, prin pulberi sau unguente.
Spălăturile cu diferite substanțe antiseptice sunt cu totul contraindicate, întrucât starea
iritativă a conductului difuzează ascendent infecția și prelungesc evoluția bolii. Se pot folosi:
bujii cu NITROFURAN, MARFANIL sau hemopansament sulfamidat (sânge uscat). Bujiile se
introduc cu o pensă specială.
b. VESTIBULO-VAGINITA CATARALĂ
Se deosebește de cea seroasă după caracterul secreției, care este mai abundentă
(tot timpul), mai vâscoasă și tulbure, care nu se modifică în timpul estrului. Agenții etiologici
sunt din flora banală, fiind transmiși prin coitul taurului.
SIMPTOME - Mucoasa vestibulo-vaginală este sensibilă, congestionată și infiltrată
timp de 4-6 zile. Uneori se observă hemoragii punctiforme. Secreția, destul de abundentă se
scurge prin comisura inferioară a vulvei, murdărind coada și regiunea fesieră. În forma
cronică, pe mucoasă persistă multe săptămâni formațiuni nodulare cât bobul de mei, fără să
tulbure cu nimic starea generală a femelei.
DIAGNOSTICUL - Este ușor de stabilit, apreciind starea de inflamație și caracterul
exudatului.
PROGNOSTICUL - Forma acută are un prognostic favorabil, pentru că vindecarea
se produce fără complicații și femela este aptă pentru reproducție (se practică I.A.).
TRATAMENTUL - Este asemănător cu cel al vaginitei seroase.
c. VAGINITA PURULENTĂ
Apare de la început cu acest caracter sau rezultă din cea catarală. Când apare de la
început sub formă purulentă este urmarea montei infectante. Agenții etiologici sunt tot din
flora banală și sunt vehiculați prin monta taurului.
SIMPTOME - În forma acută, între buzele vulvei se constată o secreție abundentă,
cremoasă, gălbuie, amestecată cu striuri de sânge. Buzele vulvei sunt edemațiate, sensibile,
mucoasa vestibulo-vaginală este puternic edemațiată, ulcerată. Apar tulburări generale.
Femela este abătută, temperatura e crescută cu 1-20, apetitul este diminuat, secreția de lapte
scade, iar micțiunea este dureroasă. Femelele se cifozează.
În forma cronică, edemul vulvei și congestia mucoasei dispare, iar fenomenele
generale se amendează. Ulcerațiile de pe suprafața mucoasei se vindecă, formând cicatrici
retractile, uneori producând chiar strictura vaginului.

163
 DIAGNOSTIC - Forma acută se recunoaște după caracterul secreției care se scurge
continuu prin buzele vulvei edemațiate și foarte sensibile, cât și după starea generală a
femelei, ușor influențată. În forma cronică persistă secreția purulentă cu caracter intermitent.
PROGNOSTICUL - Din punct de vedere vital este favorabil și rezervat pentru funcția
de reproducție. Stricturile care apar îngreunează fătările viitoare.
TRATAMENT - Rezultate bune se obțin prin folosirea preparatelor pe bază de
sulfamide, antibiotice și derivați acridinici. Cu pensa lungă se introduc bujii.
d. GÄRTNERITELE
Sunt denumite și inflamația canalului Gärtner și reprezintă de fapt inflamația mucoasei
vaginale din jurul acestor canale. Boala se întâlnește la vacă și la scroafă, ca o complicație
a vaginitelor și mai ales a celor trichomonotice sau de natură tuberculoasă.
SIMPTOME - Boala apare ca o congestie a mucoasei planșeului vaginal, după care
urmează o infiltrare dureroasă. Mai târziu, pe traiectul canalelor apar abcese mici, care, de
multe ori conflueaza. Femela prezintă tenesme și urinează des.
DIAGNOSTIC - Examenul vaginal cu speculum nu permite totdeauna descoperirea
acestei leziuni, de aceea în practica de teren, gärtneritele sunt rar diagnosticate.
TRATAMENT - În cazul gärtnerilor este greu de aplicat. De aceea se urmărește
aseptizarea cavității vaginale, pentru a evita infecția acestor canale. Femela poate fi
însămânțată artificial (I.A.) fără nici un inconvenient.

2. VESTIBULITE ȘI VAGINITE SPECIFICE

a. Exantemul genital sau coital, veziculos este o afecțiune genitală de tip eruptiv,
cu evoluție acută și caracter benign. Se întâlnește la cabaline, taurine și foarte rar la ovine.
În prezent, această boală este extrem de rară.
Agentul etiologic este un virus filtrabil, care se găsește în mare cantitate în lichidul
vezicular. Virusul trece de la un animal la altul prin coit, așternut și pansaj.
b. Vestibulita foliculară (granuloasă) a turmelor. Este o boală caracterizată clinic
printr-o inflamație a mucoasei vestibulare, urmată de o erupție foliculară granuloasă,
specifică taurinelor tinere, cu o evoluție acută și mai rar cronică. După manifestarea bolii se
consideră că agentul etiologic este un virus în asociație cu streptococul și-n ultimul timp a
fost incriminată Rickettsia. Virusul are un tropism pentru mucoasa vestibulară, se localizează
și rămâne la acest nivel, adică în mucoasa vestibulară, fără a cuprinde și vaginul. Existența
bolii și la animalele care nu au fost montate niciodată servește ca element de diagnostic.
c. Vaginita trichomonotică. Este o boală specific venerică și mai ales la juninci și
primipare. Ea este produsă de către parazitul flagelat Trichomonas fetus (T. Gentalis bovis).

164
Parazitul este inoculat în vagin de către taur, prin actul montei, putând fi transmis ușor de la
vaca bolnavă la taur prin actul montei, deci este o boală cu transmisie sexuală. (B.T.S).
Patogenitatea sa este condiționată de diferiți factori, în primul rând, fiind nutriția și
carența de vitamina A și microelemente (I-Mg-Co). La exaltarea virulenței parazitului mai
contribuie și flora saprofită a conductului vaginal.

- Exantem genital (coital) la iapa

SIMPTOME ȘI EVOLUȚIE - Primele simptome apar de regulă la 3-5 zile de la monta

infestantă și constă într-o reacție vaginală evidentă, iar uneori destul de discretă, care
corespunde cu trecerea parazitului în uter, odată cu masa de spermatozoizi. În acest caz se
instalează și gestația și după 2-3 luni se produce avortul. În cazul în care parazitul rămâne

165
în vagin, unde se înmulțește declanșează vaginita catarală cu o manifestare clinică foarte
evidentă.
Vaginita trichomonatică evoluează sub formă catarală și cuprinde profunzimea
vaginală și porțiunea vaginală a cervixului. În faza incipientă, mucoasa vaginală este
inflamată, edemațiată, însoțită de apariția unui exudat de culoare alb-murdară. În formele
grave, odată cu declanșarea bolii (a 3-a – a 5-a zi) femela devine neliniștită. Apetitul este
capricios și producția de lapte scade simțitor.
Vulva se edemațiază puternic cu ștergerea pliurilor cutanate, iar la comisură apare o
secreție albicioasă. În profunzimea vaginului se colectează o masă abundentă de mucopuroi,
care se elimină odată cu actul micțiunii, sau când femela stă culcată și în care se găsesc în
număr mare paraziți vii, cu mișcări rapide și paraziți morți. Floarea involtă este puternic
hiperemiată, tumefiată, sensibilă. În primele 10-15 zile de boală scurgerile sunt abundente,
după care scad treptat pentru ca să reapară după un timp oarecare.
Boala evoluează 4-6 săptămâni, timp în care căldurile nu apar sau sunt mascate de
scurgerile purulente. După acest timp, animalul pare vindecat și căldurile reapar.
Dacă animalele sunt puse în condiții optime de alimentație și mișcare, în special la
pășunat, vindecarea spontană se produce după 2-3 luni.
În toată perioada evoluției bolii, femela este infecundă, deoarece la nivelul vaginului
se menține un chimism nefavorabil pentru spermatozoizi. Chiar și însămânțarea artificială
rămâne fără rezultate, datorită alterării mucoasei cervicale.
DIAGNOSTICUL - se stabilește relativ ușor și este bazat pe aspectul clinic, dar
confirmarea se face prin punerea în evidență a parazitului din conținutul purulent.
PROGNOSTICUL - este favorabil pentru femelă, dar rezervat pentru reproducție,
femela fiind infecundă pe tot timpul evoluției bolii și chiar după vindecare, deoarece poate
produce avortul, datorită menținerii parazitului în stare latentă.
TRATAMENTUL - vaginitei trichomonatice se face cu ajutorul medicamentelor cu
bază acridinică. Bujiile cu NITROFURAN și ENTOZON aplicate la 2-3 zile asigură
vindecarea.
Se introduc cu ajutorul unei pense cu brațe lungi, în profunzimea vaginului câte 4-5
bujii. De asemenea, cu bune rezultate se poate folosi unguentul TRIPAFLAVINĂ sau
BOROLFLAVINĂ.
Badijonările cu soluție de LOTAGEN timp de 6 zile duc la vindecare. Rezultate foarte
bune se obțin prin asocierea tratamentului local cu cel general. Se mai pot administra
IODURĂ DE POTASIU și SODIU. Ca măsură profilactică se va efectua însămânțarea
artificială (I.A.), care asigură lichidarea bolii. Acolo unde se folosește monta naturală toți taurii
vor fi examinați ginecologic și parazitologic.

166
 CERVICITELE
Cervicitele primare sunt mai frecvente în perioada puerperium, ca urmare a leziunilor
mucoasei canalului cervical în timpul fătărilor distocice, prolaps vaginal total, cateterisme
brutale.
Leziunile superficiale determină o cervicită care se vindecă spontan, încă înaintea
perioadei de puerperium, fără să lase nici o urmă. Leziunile profunde se complică cu
endometrite, care, în funcție de evoluție pot determina stenoze însoțite de hipertrofia sau
atrofia cervixului sau blocarea canalului cervical prin cicatrici retractile.
Cervicitele secundare se produc în urma avansării procesului inflamator de la vagin
și interesează de cele mi multe ori porțiunea vaginală a canalului cervical. La vacă infecția
vaginală cu trichomonas antrenează ascensiunea procesului septic secundar până la uter.
Cervicitele secundare descendente mai frecvent întâlnite depind de procesul septic
din cavitatea uterului și interesează toată lungimea lui. Cervicitele sunt frecvente cauze de
infecunditate, mai ales la vacă și care este mai expusă datorită structurii speciale a gâtului
uterin, cât și a frecvenței metritelor.
SIMPTOME - Cervicitele primare, de regulă, nu se exteriorizează prin nici un semn
clinic particular, femela păstrându-și habitusul normal. Ciclurile de călduri se desfășoară
normal. Femeia primește masculul, dar rămâne infecundă.
DIAGNOSTICUL - La examenul cu speculul se poate observa porțiunea vaginală a
cervixului de culoare roșie-vie, edemațiată, permanentă în fundul vaginului. Orificiul vaginal
este întredeschis, lăsând să curgă un mucus purulent sau sanguinolent.
La examenul transrectal, peretele cervical apare îngroșat, păstos și destul de sensibil.
La manifestările cervicitelor descendente, la nivelul orificiului vaginal întredeschis apare o
secreție muco-purulentă abundentă. Mucoasa canalului este hipertrofică, apare sub forma
unor tumori polipoase la nivelul florei involte, astfel că se maschează complet orificiul extern
(aspect de conopidă).

167
 - Aspectul cervixului in cervicita hiper-
trofica
PROGNOSTICUL – vital este întotdeauna favorabil, funcțional și, mai devreme sau
mai târziu se restabilește în toate cazurile de cervicite secundare, iar în cele primare rămâne
cu tarele amintite (scleroza atrofică, hipertrofică, stenoză sau blocarea canalului).
TRATAMENTUL cervicitelor primare se face cu bujii de NITROFURAN sau
SULFAMIDE, sau cu bujii în amestec de sulfamide și antibiotice, care se introduc zilnic în
canalul cervical întredeschis, până ce inflamația cedează.
Se pot folosi cu bune rezultate unguentele cu antibiotice (Streptomicină, Teramicină,
etc), care se aplică cu ajutorul unui injector.
Tratamentul cervicitelor acute se poate face cu suspensii de antibiotice în oleum
jecoris, care au efect antiseptic și regenerator și prezintă avantajul că se aplică ușor.

168
 Cervicitele rebele cedează la tratamentul obișnuit, dacă concomitent se completează
cu Yatren-Vaccin (20-30 ml subcutanat) sau extract tisular de splină sau ficat. Cervicitele
descendente beneficiază de tratamentul metritelor. De altfel, ele se consideră vindecate când
cedează și cervicitele. Tuberculoza gâtului uterin se constată destul de rar la vacă și se
caracterizează printr-un catar muco-purulent, iar în grosimea musculaturii se simt focare dure
nodulare

ENDOMETRITELE
În special formele cronice reprezintă o frecventă cauză de sterilitate. Ca origini se
disting:
 endometritele purulente;
 endometritele consecutive avorturilor;
 endometritele consecutive coitului sau copulației.
Endometritele puerperale au fost studiate anterior. Endometritele care apar după
avorturi evoluează în general asemănător cu cele puerperale, când avortul este tardiv, iar
când avortul are loc în treimea primă, evoluția procesului inflamator este inaparentă.
Endometritele de copulație apar în urma montei, când bacteriile virulente pătrund în
uter cu sperma prin canalul cervical întredeschis. Endometrita tuberculoasă la vacă are o
evoluție cronică, în secreția uterină fiind prezenți bacili, infecția realizându-se din cavitatea
abdominală prin salpinx.
Când canalul cervical se întredeschide, bacteriile din mediul extern (ambiant) pătrund
în cavitatea uterină, unde (se) difuzează, determinând apariția leucocitelor în cantitate mare
și în scurt timp colecția devine purulentă (piometru). Când piometrul e vechi, puroiul conține
un număr mic de bacterii sau pot lipsi fiind fagocitate – adevărata autosterilizare.
Se cunoaște că starea inflamatorie a uterului creează condiții defavorabile, fie pentru
viabilitatea spermatozoizilor (mediu toxic), fie pentru nidarea sau dezvoltarea oului, din cauza
insuficientei pregătiri a endometrului. Aceste forme de endometrite sunt produse de germeni
banali ca: stafilococi, micrococi piogeni. În funcție de virulența microbilor și rezistența
țesutului uterin, aspectul clinic variază de la forme insesizabile, până la forme grave.
Formele evolutive acute au fost descrise la bolile puerperale. În cadrul ginecologiei
vom prezenta: endometritele cronice, ca factor important etiologic al infecundității și sterilității.
ENDOMETRITA CATARALĂ CRONICĂ
Constituie o urmare a celei acute sau poate urma de la început evoluția cronică. Este
produsă în mod frecvent odată cu însămânțarea defectuoasă sau când uterul este în faza de
subinvoluție.

169
 Flora bacteriană care se izolează din secrețiile cronice este foarte variată și nu de
puține ori se identifică cu Corynae bacterium piogenes, care determină distrugerea
profundă și ireversibilă a endometrului. Endometrita cronică latentă nu se manifestă clinic în
perioada dintre călduri și nu se sesizează nici prin explorație rectală și modificările decelabile
ale uterului.
SIMPTOME - Căldurile evoluează uneori normal ca durată și intensitate, alteori însă
sunt tulburate din punct de vedere al periodicității lor. Cantitatea de mucus care se scurge
prin cervix este mărită câteodată, cu aspect lăptos sau mici flacoane albicioase. Mucusul are
pH-ul modificat, impropriu pentru viabilitatea spermatozoizilor, iar cantitatea de leucocite
domină numărul spermatozoizilor, astfel încât ei nu mai ajung sa fecundeze ovula.
DIAGNOSTICUL - Nu poate fi precizat în perioada de estru, sau în urma sondajului
special cu cateterul, când secreția uterină este antrenată spre exterior cu serul fiziologic
introdus și examinată după ce a sedimentat.
Nici la examenul transrectal nu se percepe decât o ușoară modificare a coarnelor
uterine. La palpare se poate sesiza o slabă îngroșare a pereților uterini, o ușoară senzație
de conținut, care este redusă. La examenul ovarelor nu se poate decela nici o modificare
morfo-funcțională.
PROGNOSTICUL - Endometrita catarală latentă se vindecă și spontan, după mai
multe cicluri de călduri, știut fiind faptul că în faza foliculară (estru) uterul este mai rezistent
la infecții. De asemenea, vindecarea survine și dacă femelele sunt bine întreținute și sunt
supuse unor plimbări zilnice. Endometrita netratată, mai ales iarna și cu o alimentație
unilaterală poate evolua spre endometrita purulentă și vaca devine infecundă, iar dacă nu se
intervine cu tratament se ajunge la sterilitate.
TRATAMENTUL - Se aplică numai în timpul căldurilor și pentru acest mediu se vor
provoca în mod artificial, dacă ele nu se declanșează spontan.
Tratamentul constă în: instilarea în uter a unei soluții de antibiotice (1 g Streptomicină
și 200.ooo u.i Penicilină dizolvată în 60-80 ml ser fiziologic).
Soluția se introduce prin canalul cervical în pipeta de însămânțare adaptată la seringă
prin intermediul unui tub de cauciuc. Dacă secrețiile uterine nu sunt prea bogate, după 4-6
ore femela se poate însămânța.
Când scurgerile sunt abundente, tratamentul se repetă după 12-24 ore și
însămânțarea se va face la ciclul următor. Antibioticul se poate însămânța sub formă de
soluție uleioasă suspensie (oleum jecoris), mai ales când se amână însămânțarea.
Pentru eliminarea conținutului uterin se administrează epidural 25-30 ml PRESOXIN,
repetat la 24 ore. După aplicarea medicației locale este indicat să se practice un masaj utero-
ovarian.

170
 ENDOMETRITA PURULENTĂ CRONICĂ

Derivă din forma acută instalată în perioada puerperală, cu menținerea întredeschisă

a cervixului. O altă formă este piometrul, când gâtul uterin se închide ferm, puroiul nu mai
apare la exterior.
Endometrita purulentă cronică se caracterizează printr-o secreție intermitentă de
mucus amestecat cu puroi și apariția lui între buzele vulvei. Gâtul uterin îngroșat rămâne tot
timpul deschis. Căldurile apar la intervale foarte mari, sau, de cele mai multe ori dispar,
datorită instalării corpului galben persistent.
SIMPTOME - Modificările anatomo-clinice în această formă sunt manifeste la nivelul
coarnelor uterine subinvoluate. Peretele uterin este moale la palpare. Prin inspecție, la
comisura inferioară apare o secreție muco purulentă, care aderă la fața internă a cozii.
Orificiul vaginal al gâtului uterin este deschis, putându-se introduce un deget. Floarea
involtă este congestionată, inflamată, lucioasă, cu proliferări polipoase, iar secreția purulentă
apare intermitentă. Puroiul este evacuat când femela este culcată, eliminând un puroi alb-
cremos sau galben-murdar. Uterul mărit alunecă în cavitatea abdominală. Starea generală a
femelei nu este modificată, dar aceasta slăbește mereu, deși animalul are poftă de mâncare.
Apare o stare de anafrodizie.
DIAGNOSTIC – Se stabilește pe baza examenului transrectal și pe baza datelor
anamnetice asupra manifestării sexuale. Modificările coarnelor uterine și persistența corpului
galben confirmă diagnosticul
PROGNOSTICUL este defavorabil, pentru că rar poate să survină o vindecare
spontană și femela să-și reia funcția sexuală.
TATAMENT - Urmărește restabilirea integrității organice a uterului și reluarea
activității ciclice (reapariția căldurilor). Tratamentul strict local preconizat prin metoda
ALBRECHTSEN prin irigații cu soluții antiseptice intrauterine este greu de aplicat și
incomplet. Se va urmări aseptizarea cavității uterine, mărirea reactivității țesuturilor din sfera
genitală și totodată stimularea activității hipofizo-ovariene, în vederea reintegrării în circuitul
funcțional al organismului a tuturor componentelor anatomice ale tractului genital. În acest
scop, tratamentul cuprinde următoarele acțiuni:
a. se enuclează corpul galben persistent (după ce s-a stabilit diagnosticul), pentru a face
posibilă reluarea activității ciclice. Dacă nu se poate enuclea la o primă intervenție se revine
după 24-48 de ore.
a. se practică masajul uterin repetat 3-4 zile;
b. pentru evacuarea conținutului uterin se administrează substanțe OCITOCICE
(Presoxin-Hipofizan) pe cale s.c. (40-50 u.i.) sau epidural (20-25 u.i.);
c. pentru aseptizarea uterului se introduc prin himenul cervical 3-4 bujii cu
NITROFURAN, ENTOZON sau bujii cu antibiotice sau drajeuri cu Cloramfenicol
aureomicină (1-28).

171
 d. Se poate administra cu bune rezultate: extract tisular de ficat, splină 30-40 ml sau
Yatren vaccin, repetat la 4 zile.

BOLILE OVARELOR
Se cunoaște faptul că ovarele sunt subordonate funcțional glandei HIPOFIZE
anterioare, care, prin hormonii gonadotropi conduce atât procesul gametogen, cât și cel al
secreției endocrine. Tulburările funcționale ale ovarelor pot fi, după origine:
 hipofizară, ca urmare a dereglării activității stimulatoare;
 afecțiuni proprii ovarelor;
 alte tulburări endocrine: hipo sau hipertiroidismul, suprarenală.
Leziunile ovariene pot avea origine:
 infecțioasă (diferiți agenți patogeni) sau:
 traumatică și trofică;
origine congenitală.

TULBURĂRI TROFICE ALE OVARELOR

a. Atrofia ovarelor
Se întâlnește la toate speciile de animale, dar mai frecvent la vacă. Ea poate fi de
natură: accidentală, sau o consecință a îmbătrânirii organismului (atrofia senilă).
Atrofiile sunt ireversibile, scot definitiv din funcție ovarul atins, iar când atrofia este
bilaterală femela rămâne sterilă. Atrofia ovariană se produce ca o consecință a
degenerescenței chistice foliculare la femelele care sunt foarte mult timp subnutrite, sau la
femelele tratate în mod abuziv cu substanțe estrogene. Astfel, după degenerarea chistică se
instalează în final atrofia. Starea de hipoplazie ovariană prelungită poate să treacă în atrofie
sau chiar în scleroză.
b. hipoplazia ovariană
Modificările trofice cu caracter reversibil ale ovarelor, hipoplaziile se întâlnesc în stări
de subalimentație, supraexploatare (producția de lapte, surmenaj fizic). Hipoplaziile se traduc
prin hipofuncții manifestate prin dereglarea ciclurilor de călduri, tulburări ale ovulației și ale
secrețiilor normale uterine și cervicale, care conduc la infecunditate.
Hipoplazia ovariană interesează în primul rând femelele tinere, junincile și vacile
primipare și secundipare. Această tulburare trofică se întâlnește mai ales iarna, primăvara și
în anii secetoși, ca o consecință a diferitelor carențe, sau se constată la animalele din import
după prima fătare, mai ales dacă au avut loc iarna, iar criza de aclimatizare a provocat
distrofia ovariană în masă.

172
 Hipoplazia consecutivă alimentației determină o hipofuncție ovariană în urma
insuficienței principalilor mutativi, a aportului de vitamine și carențe în substanțe
oligodinamice. Infecunditatea de surmenaj pare să fie numai aparentă, întrucât ciclurile de
călduri se desfășoară normal, dar perioada estrală trece neobservată, tocmai din lipsa
manifestării libidoului.
Atrofiile ovariene pot fi constatate din cauza supraalimentației, în urma obezității, când
ovarul este masiv infiltrat cu grăsime (degenerescența grasă), care duce la atrofia foliculilor.
SIMPTOME CLINICE - Se traduc prin scoaterea din funcție a ovarelor sau hipofuncția
lor. Căldurile dispar complet sau se manifestă foarte slab.
Hipoplazia ovariană se caracterizează clinic prin reducerea în volum a ovarelor (cât
un bob de fasole), elastice, cu suprafața ușor rugoasă și lipsa foliculilor maturi sau a corpilor
galbeni.
În cazul atrofiei, ovarele sunt de asemenea mici, cu o consistență dură, suprafața este
netedă, ca niște bile, fără activitate, căldurile nu mai apar. Atrofia ovariană este urmată de
cea uterină.
PROGNOSTICUL. Hipoplazia ovariană recunoaște, în general, un prognostic
favorabil, mai ales dacă nu are vechime mare. Animalele se pot reface în timp de 1-2 luni,
după schimbarea condițiilor de alimentare și întreținere.
Pentru atrofia utero-ovariană prognosticul este defavorabil spre grav, deoarece
aceste tulburări sunt ireversibile.
TRATAMENTUL - Trebuie să urmărească redresarea funcțională ovarelor și
ameliorarea circulației, pentru o mai bună repartiție a materialului plastic. Se recomandă
masajul ovarelor și al uterului. Femelele trebuie să fie scoase la pășunat, unde, datorită
alimentației complete și luminii solare se creează stimulii necesari pentru o bună funcționare
a anterohipofizei. Femelele trebuie să fie ținute în padoc împreună cu taurii (cu rezecția cozii
epididimului).
Ca tratament specific în stările de hipofuncție ovariană, la vacă se utilizează
următoarele substanțe hormonale: serul gonadotrop (S.I,.G) 20-30 ml sau Gonadotropină
serică 800-1600 u.i 0, PROLAN (800-1000 u.i.) sau Antefizan (2000-2500 u.i.). Se asociază
cu vitamina A și C, extract tisular de splină (20-30 ml).
După o perioadă de 14-21 zile, dacă nu se constată atroficizarea ovarelor se repetă
tratamentul. Pentru a asigura ovulația și formarea corpului galben, la apariția căldurilor se va
administra: GONACOR (1000-1500 u.i.) sau PROLAN (800-1000 u.i.). Unii practicieni
folosesc substanțe estrogene sintetice: SINTOFOLIN – HEXOESTROL – STILBESTROL în
doze de 5-40 mg, pe care le administrează în faza de proestru.
Prin congestia pe care o produc la nivelul tractului genital se stimulează declanșarea
căldurilor.

173
 TULBURĂRILE FUNCȚIONALE ALE OVARELOR
PERSISTENȚA CORPULUI GALBEN
Corpul galben este considerat persistent atunci când nu regresează în decurs de 25
de zile de la călduri sau de la fătare.
Din punct de vedere anatomo-histologic și clinic, corpul galben persistent nu se
deosebește de corpul galben de călduri și de corpul galben de gestație.
Din punct de vedere funcțional însă practicienii admit că pot exista corpi galbeni
persistenți inactivi și corpi galbeni persistenți activi. În toate cazurile, corpul galben
persistent, fie activ sau inactiv jenează funcția ovarului respectiv, dar nu împiedică funcția
ovarului congener.
Corpul galben persistent inactiv însă nu este altceva decât forma regresivă întârziată
a corpului din ciclul precedent de călduri.
Cauzele determinante care împiedică regresarea corpului galben sunt foarte variate
și, în același timp, insuficient cunoscute. Astfel, s-a observat frecvent persistența corpului
galben de gestație (c.g.g.) la vacile cu producție mare de lapte, prin secreția crescută de
L.T.H. iar a corpului galben de călduri (c.g.c.) la vacile menținute în stabulație permanentă.
S-a mai observat persistența corpului galben în: metrita cronică, piometru, macerația
fătului, retenția placentei, deci, corpul galben favorizează colecția uterină prin hipotonia și
achinezia imprimată musculaturii uterului sau colecției uterine care împiedică resorbția
corpului galben de gestație sau călduri.
Din acest punct de vedere, unii clinicieni tratează ovarul extirpând corpul galben
persistent pentru a reda motilitatea uterului prin oprirea elaborării de progesteron și, prin
aceasta, evacuarea conținutului uterin și vindecarea procesului cronic al endometrului.
Alții tratează în primul rând uterul, vidându-l de conținut, pentru a favoriza resorbția
corpului galben persistent. În ambele cazuri, rezultatele sunt pozitive și negative, deoarece
între ovar și uter există corelații, atât prin acțiunea directă hormonală, cât și prin intermediul
acțiunii neuro-vegetative.
În general, hormonul elaborat de corpul galben are proprietatea de a inhiba acțiunea
motrice a ocitocinei asupra musculaturii uterine, care, imediat după fătare conduce la
involuția uterului. Progesteronul persistent în circulație face ca uterul să rămână în stare de
hipotonie, favorabilă pentru reținerea cavității uterului, astfel încât corpul galben persistent
este un factor important în menținerea condițiilor favorabile infecțiilor din uter.
Cauzele favorizante ale persistenței corpului galben se incriminează în primul rând
prin hipocalcemia și hipovitaminoza E, în consecință, hiposecreția de F.S.H. și un exces de
L.H. și L.T.H. Deci, persistența corpului galben nu înseamnă altceva decât oprirea funcției

174
ovariene pe parcursul său ciclic, datorită lipsei unor stimuli antehipofizari în cantități minimale,
care să primească altă fază a ciclului.
În asemenea cazuri, organismul este dominat de acțiunea luteinei și nu este vorba de
hipofoliculism, care totdeauna este datorat funcției ovarelor. Femela este infecundă pentru
că ciclul s-a oprit în faza luteinizantă.
Persistența corpului galben este mai des întâlnită la vacă, pentru că ea este cel mai
mult solicitată. Cu ea se fac cele mai mari artificializări, mai ales cu alimentația, în scopul
obținerii de producții mari. De aceea este mai des întâlnită la rasele cu producție mare de
lapte.
SIMPTOME - Ciclurile de călduri sunt neregulate, fie că sunt complet întrerupte, sau
în stare de anafrodizie. Când corpul galben persistent derivă din corpului galben de gestație
(c.g.g.), căldurile nu mai apar după fătare. Totuși ciclurile se reiau, însă fără exteriorizarea
evidentă a manifestărilor nervoase. Numai taurii pot descoperi aceste călduri. La cele bune
producătoare de lapte, ciclurile sunt mai scurte, mai neregulate.
DIAGNOSTICUL - Prin examenul transrectal pe suprafața unuia dintre ovare se simte
corpul galben ca o proeminență elastică, cât o alună, formațiune apărută în unul din ciclurile
care au evoluat inaparent după fătare.
Corpul galben persistă înfundat în parenchimul ovarului. Acesta este mărit în volum,
de formă neregulată și consistență compactă. Numai în rare cazuri pot fi găsiți corpi galbeni
în ambele ovare, în schimb foarte frecvent în ovarul congener. Se găsesc formații foliculare
în evoluție. Uterul este mărit, flasc, fără reactivitate la masaj, total imparțial coborât în
cavitatea abdominală. De cele mai multe ori coexistă și o endometrită cronică latentă.
DIAGNOSTICUL diferențial între: corpul galben persistent (c.g.p) și de călduri (c.g.c),
prin simpla palpare și într-o singură ședință nu se poate face. Examenul trebuie să se
realizeze de trei ori în decurs de 28 de zile, timp în care, dacă este vorba de corp galben de
călduri, acesta regresează, pe când corpul galben persistent rămâne neschimbat (notarea
se face în fișă de examen ginecologic: locul, forma, mărimea), pentru a putea verifica
modificările.
Clinic diagnosticul diferențiat între anafrodizia produsă de hiperluteinemie și cea
produsă de hipofuncția ovarelor (hipofoliculism) se poate face în timp, apreciind dacă ciclurile
se reiau în curs de 2-3 luni, în urma regresării.
PROGNOSTICUL infecundației produse de c.g.p. este favorabil, când nu mai sunt
alte leziuni ale tractului genital, chiar fără nici un tratament, când femelele sunt bine hrănite
și reîncep în mod spontan ciclul sexual, mai ales dacă se schimbă condițiile de viață
(naturale).
TRATAMENTUL - Se procedează la înlăturarea c.g.p. prin mai multe metode:
chirurgicală, opoterapică și fizioterapică (masaj).

175
 Metoda chirurgicală (enucleerea). Prin transversul rectal se prinde ovarul, se
compresează cu pulpa degetului mare și arătător asupra masei corpului galben, până simțim
că se dislocă o formațiune rotundă și în ovar rămâne o depresiune. După ce corpul galben a
fost enucleat se menține 1-2 minute ovarul strâns pentru hematoză. Când corpul galben
depășește suprafața ovarului, enucleerea este ușoară, în schimb, când este ascuns în masa
ovarului, enucleerea completă numai în rare cazuri este posibilă. De multe ori se ajunge la o
adevărată rupere a țesutului ovarului, urmată de hemoragie. Aceste zdrobituri aduc după sine
oofrita.
Prin înlăturarea hiperluteinemiei, care formează acțiunea foliculino stimulatoare a
hipofizei, ovarul opus intră în funcție și conduce ciclurile în mod normal. În urma enucleerii
corecte, fără traumatizări, se obține reapariția căldurilor în proporție de 65%. Acest procent
crește foarte mult, dacă grăbim apariția căldurilor, administrând 500-1000 u.i. PROLAN și 10-
15 ctg PILOCARPINĂ.
Restabilirea ciclurilor sexuale se face mai curând, dacă se aplică masajul ovarelor în
ședințe de 3-5 minute, timp de trei zile după injecție, pentru a intensifica circulația și a crea
un reflex excitant pentru elaborarea gonadostimulinelor.
De asemenea, restabilirea ciclurilor este favorizată de o alimentație rațională,
mușcare, pășunat la soare, determinând reflexe favorabile asupra hipofizei.
Când corpul galben coexistă cu endometrita, piometrita, golirea cavității uterine se
impune, întrucât persistența corpului galben este în funcție de conținutul uterin pe cale
reflexă, menținând starea de inhibiție a antehipofizei.
Rezultate mai bune s-au obținut utilizând hormoni gonadotropi din sângele iepelor
gestante (S.I.G.) cu acțiune foliculizantă, administrând la vacă 30-40 ml. Corpul galben
regresează în timp de cinci zile, iar căldurile reapar în a zecea zi. Dacă ciclurile nu se reiau
după zece zile se repetă aceeași cantitate de S.I.G. În cazul când persistența corpului galben
este însoțită de un proces lent endometrial este indicat un tratament substitutiv cu foliculină
și preparate estrogene în doză fracționată (5-10 mg), repetate de 2-3 ori la interval de patru
zile.
În cazurile când enucleerea sau dislocarea se poate face prin administrarea în trei
reprize la 3 zile interval cu 10 mg estrogen (SINTOFOLIN), se constată după aceea
regresiunea corpului galben.
Metoda frizioterapică urmărește mărirea tonusului neuro-vegetativ prin masajul
ovarelor și alte manopere (vezi tratamentul hipofoliculinemic).

CHIȘTII OVARIENI
Reprezintă fie foliculi, fie corpi galbeni care au suferit un proces de degenerare.

176
 a. CHIȘTII FOLICULARI
Sunt de diferite mărimi, depinzând de stadiul în care s-a produs degenerarea și de
cantitatea lichidului care s-a acumulat. Chiștii foliculari sunt formați din: o capsulă subțire
căptușită la fața internă cu un epiteliu, în interiorul căruia se găsește un lichid seros sau
gelatinos. Ei provin din foliculi maturi, care, din cauza tulburărilor neuroendocrine (hipofuncția
antehipofizară) nu s-au deschis în timpul căldurilor și care au suferit un proces de
degenerare.
Teaca internă rămâne în funcție încă multă vreme de la degenerarea foliculului,
secretând foliculină și deoarece nu există corp galben care să elaboreze progesteronul,
organismul va rămâne sub influența hipofoliculinemiei, cu manifestări nervoase ale estrului –
nimfomania.
b. CHIȘTII CORPULUI GALBEN
Sunt mai rar întâlniți și au pereții mai groși. Ei provin din corpi galbeni al căror
parenchim a suferit un proces de lichefiere. Mai rar, chiștii luteinici provin din foliculi maturi
ale căror celule foliculare (granuloase) au suferit înainte de dehiscență procesul de
luteinizare. Mărimea acestor chiști este, de regulă, limitată la volumul care l-a avut corpul
galben.
În ovare, chiștii se prezintă sub următoarele forme:
 chiști solitari de suprafață, câte unul pe fiecare ovar, ce poate atinge mărimea
unui ou de porumbel sau a unui pumn;
 chiști mici foliculari – miliari - (ovar polichistic), provenit din degenerarea
foliculilor aflați în diferite faze evolutive (primare-secundare);
 chiști mari foliculari provenite din foliculii maturi, în urma distrofiei hipertrofice,
ce determină hipofoliculinismul și manifestările clinice de nimfomanie;
 chiștii corpului galben (luteinici), care determină starea de anafrodizie, prin
acțiunea mecanică.
La vacă și mai ales la iapă, marea majoritate a chiștilor se găsesc în masa ovarului,
în schimb la scroafă sunt externi și se confundă ușor cu foliculii maturi. Reiese că din 100 de
iepe infecunde, 70 sunt din cauza ovarelor chistice. La vaci procentul infecundității din cauza
ovarelor chistice și polichistice este mai mic, 3-10%.
ETIOLOGIE - Cauze predispozante - Condițiile rele de întreținere și îngrijire
acționează insidios. Femelele ținute în stabulație sunt mai predispuse decât cele plimbate și
ținute la pășune. De asemenea, mai predispuse sunt femelele hrănite cu furaje sărace în
vitamine, microelemente și cele care au condiții precare de igienă, sau care suferă de infecție
puerperală sau au o predispoziție ereditară.
Chiștii se întâlnesc mai des în perioada de sfârșit de iarnă și început de primăvară.

177
 Cauzele determinante încă nu sunt precis lămurite. Se admite că tulburările
neuroendocrine duc la starea de hipofuncție antehipofizară, responsabilă de dereglarea
funcției ovarelor.
Afecțiunile de durată ale uterului, ale gâtului uterin și ale trompelor sunt asociate cu
existența chiștilor ovarieni. La început, conținutul chiștilor foliculari este bogat în foliculină.
De aceea, femela manifestă călduri prelungite sau continue. Mai târziu, foliculina dispare,
lichidul ia un aspect mucos și dacă este extras prin puncție este curând înlocuit cu un
transudat transparent.
SIMPTOME - Determinarea chistului folicular implică totdeauna tulburări ale ciclului
sexual. Cantitatea de foliculină secretată în plus în lipsa corpului galben cauzează apariția
nimfomaniei. Mai târziu, lichidul chistic suferă modificări calitative, iar prin volumul său, chistul
jenează dezvoltarea celorlalți foliculi, așa încât ovarul este scos din funcție. În cazul în care
congenerul nu este atins, ciclurile de călduri își urmează cursul normal.
Dacă ambele ovare sunt chistice, femela se menține în stare de nimfomanie până la
epuizarea organică (cahectizarea) trecând la anafrodizie. Transformarea corpului galben în
chist poate să prelungească starea de anafrodizie. Ovarele chistice predispun uterul la infecții
de tipul endometritelor catarale și cervicitelor, în urma proceselor de degenerescență chistică
a epiteliului glandular și menținerea întredeschisă a lumenului cervical.
DIAGNOSTICUL decurge din datele anamnetice, din manifestarea clinică și din
examinarea ovarelor. Date concludente asupra ovarelor se pot obține numai după două
examene consecutive, între două cicluri de călduri (21-30 zile).
În cazul chiștilor solitari, ovarul mărit în volum prezintă partea sa, fluctuația
caracteristică. Când chistul este mai redus și se găsește în țesutul parenchimatos fluctuația
nu poate fi sesizată.
Chiștii multipli și mici dau ovarului aspectul unui ciorchine de strugure. La vacă apar
chiștii pe suprafața ovarului, ca niște vezicule ușor de individualizat. La iapă, chiștii nu ajung
niciodată pe suprafața ovarului.

178
 - Chist ovarian de s uprafatii la vaca, de marimea unei portocale

PROGNOSTICUL - În cazul chiștilor recent formați, prognosticul poate fi considerat

favorabil, dacă interesează un singur ovar. Când chiștii sunt vechi, din punct de vedere al
restabilirii fecundității este defavorabil, ca și în cazul în care ambele ovare sunt afectate.
TRATAMENTUL cel mai rațional este înlăturarea chiștilor solitari, sau a ovarului în
întregime, când acesta este polichistic. Înlăturarea chistului solitar se face prin zdrobire,
cumva prin rect, sau prin puncționarea prin vagin.
Zdrobirea chistului prin rect nu reprezintă întotdeauna un tratament definitiv, deoarece
chistul se poate reface, la fel și prin puncționare, lichidul se poate reface. Cea mai eficientă
metodă este puncția chiștilor prin vagin și după extragerea conținutului se injectează în chist
PROGESTERON sau GONADOTROFINĂ corionică.
La iapă tratamentul chirurgical este cel mai indicat. Ovariectomia se practică fie prin
vagin, cât și prin flanc. La vacă, în cazul în care un singur ovar este polichistic iar congenerul
este normal se poate executa ovariectomia prin flancul drept cu foarte bune rezultate.
INFECUNDITATEA ȘI STERILITATEA DE ORIGINE ALIMENTARĂ
Fecunditatea scăzută și chiar sterilitatea de origine alimentară se datorează în egală
măsură, atât la femele, cât masculi, manifestându-se în următoarele trei forme:
1. infecunditatea în urma subalimentației apare în regiunile secetoase în anii
secetoși, în timpul războaielor și în gospodăriile rău administrate;

179
 2. infecunditatea datorată supraalimentației apare la animalele hrănite mult timp
cu rații bogate în glucide, lipide sau protide. Stabulația și exploatarea unilaterală
a animalelor constituie factori favorizanți ai acestei infecundități;
3. infecunditatea prin carența unor elemente constitutive ale rației. Lipsa sau
carența unor elemente constitutive ale rației alimentare este una din cele mai
frecvente cauze ale infecundității la animalele domestice.
a. Insuficiența substanțelor proteice. În caz de subalimentație, organismul își
satisface necesitățile energetice pe seama utilizării, în primul rând, a rezervelor de lipide și
aglicogenului din ficat și mușchi. Concomitent începe și o pierdere a proteinelor proprii din
țesuturi și umori, scad procesele de oxidare din ficat, sistemul nervos central, glandele cu
secreție internă, care au rol în reglarea proceselor metabolice.
Unul din simptomele constante ale subalimentației este hipoproteinemia, care
determină modificările fracțiilor proteice ale plasmei sanguine (albumine și globuline) și crește
și receptivitatea organismului la diferite infecții.
b. subalimentația cu substanțe nutritive neazotate are o influență mai puțin
specifică asupra reproducției. Carența în glucide nu prejudiciază în mod vădit activitatea
sexuală a reproducătorilor. Lipsa lipidelor are o influență nefastă asupra reproducției, atât la
masculi, cât și la femele. Ele reprezintă puternice surse energetice ale organismului,
constituind factorul de protecție al consumului proteinelor în organism. De asemenea, corpul
animal nu poate sintetiza din glucide și proteine acizii grași nesaturați ca: acidul linolic, linoleic
și arachidonic (vitmina F). Carența furajelor în acești acizi poate cauza tulburări de
reproducție.
c. Insuficiența și lipsa vitaminelor. Acestea au un rol catalizator în procesele de
metabolism și activează toate reacțiile complexe care se petrec în organism. Declanșarea
clinică a avitaminozei este condiționată de o perioadă îndelungată a carenței, iar simptomele
tipice nu apar decât când există o carență vitamino-minerală protidică în cadrul unei
subnutriții.
Printre variatele forme de hipo și avitaminoză, cele mai păgubitoare sunt cele legate
de spermatogeneză, ovogeneză, ovulație, dezvoltare embrionară și resorbție a embrionului.
Infecunditatea prin carență în vitamina A
Avitaminoza sau hipovitaminoza A se datorează lipsei prin aport alimentar a
provitaminei A, precum și a tulburărilor de absorbție a vitaminei A.
La femele se constată modificări ale mucoasei uterine, oviductelor și vaginului
(colpokeratoză). Se tulbură dinamica ciclurilor sexuale și se constată frecvent călduri
anovulatorii, avorturi, retenții placentare, infecții puerperale. De asemenea, corpii galbeni
persistenți, chisturile foliculare, atrofia sau scleroza ovariană constituie o complicație a
hipovitaminozei A.

180
 Pentru corectarea acestei carențe, se poate administra iarna și primăvara timpuriu
oleum jecoris sau vitamina A injectabilă.
Infecunditatea prin lipsa vitaminei D
Ea intervine în metabolismul calciului, fosforului, catalizând formarea complexului
calciu-fosfor. Stimulează resorbția calciului la nivelul intestinului. La vacile tinere, alimentate
cu furaje carențate în vitamina D se constată fătări grele, retenții placentare complicate sau
endometrite.
Infecunditatea prin lipsa vitaminei E
Vitamina E joacă un rol important în diferite funcții tisulare și participă activ în
procesele generale metabolice ca: organelor genitale, glandelor endocrine, sistemului nervos
și diferitelor țesuturi. La mascul apar grave leziuni testiculare, care suprimă funcția acesteia.
Avitaminoza E afectează și sistemul neuro-muscular. Produșii prezintă paralizii ale
membrelor posterioare, iar la animale apare distrofia musculară progresivă. În concluzie,
avitaminoza E anihilează testiculul, menajează ovarul și omoară fetusul.
Infecunditatea prin carența în vitaminele complexului B
Cele mai studiate din punct de vedere biologic sunt: B1, B2, B6, PP, H, acidul
pantotenic, ac. P-aminobenzoic, inozita și colina.
Femelele carențate în vitamina B1 manifestă instinctul genezic, evoluția și maturația
foliculară se opresc iar ele se mențin într-un anestru prelungit (permanent).
Hipovitaminoza B2 produce tulburări funcționale ale aparatului genital la păsări și
scroafă, purcei, fiind debile, neviabile. La rumegătoare carența în vitamina B este rară,
deoarece au capacitatea de a o sintetiza.
Infecunditatea prin carență în vitamina C
Rolul vitaminei C se exercită asupra celulelor, participând la procesul de înmulțire și
respirație și în fenomenele de cataliză și sinteză celulară, are acțiune asupra sângelui și
hormonilor și intervine în metabolismul glucidic. Intervine în procesul de dezvoltare și
maturație foliculară și la formarea corpului galben, sângele din cordonul ombilical conține mai
multă vitamina C decât organismul mamei.
Lipsa vitaminei C face imposibilă sinteza progesteronului iar la femelele gestante
favorizează avortul. Vitamina C sensibilizează miometrul la acțiunea presoxinei, favorizând
și intensificând acțiunea hormonului ocitian. Vitamina C intervine în actul fătării, favorizând și
intensificând contracțiile și tonusul uterin.
Infecunditatea datorată lipsei vitaminei F
Corespunde următorilor trei acizi grași nesaturați esențiali: arachidonic, linoleic și
linolemic. Lipsa ei produce tulburări în dinamica ciclurilor sexuale, care evoluează spre
anafrodizie, iar în decursul fătării se înregistrează hemoragii importante. La fătări se
înregistrează un procent ridicat de mortalitate, vitalitate scăzută.

181
 Sterilitatea determinată de carențe în substanțe minerale
Dintre compușii minerali cunoscuți până azi, 22 asigură organismului echilibrul
umoral, condiția de bază pentru efectuarea normală a tuturor proceselor din organism. Dintre
aceștia, indispensabili pentru alimentația normală sunt următoarele macro și microelemente:
Ca, P, Mg, Na, K, Cl, S, Mn, Cu, Zn, I și Co.
 Carența în Ca determină în mod constant infecunditatea, atât la mascul, cât și la
femelă, care se manifestă prin tulburări în dinamica ciclurilor sexuale și prin ciclurile
anovulare. Retențiile placentare și subinvoluția uterină constituie complicații
constante la vaci și la capre, datorită diminuării tonusului muscular.
 Carența în P produce o diminuare a fecundității și uneori avorturi. În cazul
modificării raportului fosfo-calcic apar tulburări ce determină un dezechilibru acido-
bazic, însoțit de un dezechilibru neuro-vegetativ, care are drept consecință o
hipersecreție antehipofizară și ovariană, care duce la infecunditate sau chiar la
sterilitate.
 Carența în sodiu provoacă pierderea poftei de mâncare, diminuează sinteza
grăsimilor și a proteinelor, formează creșterea și dezvoltarea corporală.
 Carența în potasiu determină tulburări serioase în funcția de reproducție.
 Carența în clor. El se găsește sub formă de ioni în umori, iar în țesuturi sub formă
de cloruri, care sunt principalii regulatori ai presiunii osmotice, participând la
reglarea echilibrului acido-bazic. Alimentația carențată în cloruri de sodiu formează
creșterea și dezvoltarea corporală, diminuând pofta de mâncare.
 Carența în zinc. Mecanismul acțiunii zincului este dublu: pe de o parte acționează
direct asupra gonadelor, iar pe de altă parte activează funcția hormonală a
glandelor, care acționează asura aparatului genital.
 Carența în mangan. Ficatul este cel mai bogat în acest microelement. Carența în
Mn conduce la sterilitate (tăurașul ejaculează un volum redus de spermă,
spermatozoizi foarte rari cu mobilitate și viabilitate scăzută).
 Carența în iod. Hormonul tiroidian - tiroxina – conține 65% iod. Acest hormon
influențează metabolismul, activând procesele de dezasimilație, reglând funcția de
reproducție și sensibilizând ovarul față de gonadostimuline. Iodul are o afinitate
particulară pentru testicole, uter, ovare, ganglionii limfatici. Tiroidectomia la
masculii, în plină activitate sexuală duce la diminuarea în volum a ejaculatului,
oligospermie și abolirea instinctului genezic. La femele, tiroidectomia determină
degenerescențe chistice ale ovarelor și tulburări în manifestarea instinctului
genezic. În lipsă de iod, atât organismul matern, cât și cel fetal suferă o serie de
tulburări traduse prin: produși neviabili sau moartea fătului înainte de expulzare.

182
  Carența în Cobalt. Cobaltul stimulează eritropoieza, datorită prezenței sale în
vitamina B12, constituind agentul hemoglobineogenezei. La femelele carențate,
retențiile placentare sunt foarte frecvente, la fel și avorturile în faza timpurie, iar
producția de lapte se diminuează. La animalele carențate, tratamentul cu compuși
de cobalt este eficace numai per os.
CLASIFICAREA STERILITĂȚII LA MASCUL
Este denumită impotență și poate fi de trei feluri:
Impotență Congenitală
Senilă
Dobândită
1. CONGENITALĂ. Dintre cauzele determinante ale acesteia amintim:
a. Anomalii în dezvoltarea ontogenetică a tractului genital la mascul
 Infantilismul genital (hipogonadismul) este o hipoplazie testiculară;
 Monorhidia - este rar întâlnită la vier;
 Criptorchidia uni și bilaterală – testicul necoborât din canalul inghinal –
caracter ereditar.
b. Anomalii ale penisului
 Hipospadias – deschiderea uretrei pe fața inferioară a penisului;
 Epispadias – deschiderea meatului urinar pe fața dorsală a penisului;
 Glandul Bifid – despicătura porțiunii terminale a glandului;
 Frâul prepuțial – care trage cu putere în jos penisul;
 Disfuncția mușchilor retractori ai penisului – imposibilitatea
exteriorizării penisului (sau numai 10-12 cm, cum se întâmplă la taur).
2. SENILĂ
Apare ca urmare a proceselor de atrofie la nivelul diferitelor segmente ale tractului
genital la mascul, legate de vârstă, regimul sexual, gimnastica funcțională.
3. DOBÂNDITĂ care se manifestă sub formă de impontentia generandi sau
coeundi.
a. Lezională
 inflamația scrotului - ca urmare a arsurilor, degerăturilor, eczemelor;
 Varicocelul–dilatarea exagerată a venelor cordonului testicular-la
armăsar;
 Hidrocelul – reprezintă o colecție seroasă a cavității vaginale;
 Periorhita – reprezintă inflamația foiței peritoneale care îmbracă la
exterior testiculul.

183
  Orhitele și epididimitele, care apar în urma traumatismelor violente,
sau a metastazelor, a proceselor septice de la nivelul uretrei sau cele de
natură infecțioasă (bruceloză, morvă) parazitară;
 Chisturile testiculare și ale epididimului - care pot fi congenitale și
dobândite;
 Funiculita – infecțiile canalului deferent, de origine ascendentă, cordonul
testicular îngroșat, iar testiculul rămâne imobil în bursă.
 Leziunile glandelor anexe:
- Prostatita – inflamația prostatei de natură septică. La câine se
manifestă o hipertrofie ca o consecință a dezechilibrului endocrin;
- Spermatocistitele – inflamația veziculelor seminale. Sunt legate de
inflamațiile uretrei, de secreția patologică a acestora, modificând
caracterele spermei;
 Leziunile organelor copulatoare:
- Postita și Balanita – inflamația tegumentului care tapisează
peretele intern al prepuțului (taur, armăsar, berbec) iar inflamația
tegumentului care tapisează porțiunea liberă a penisului este
balanita;
- Fimoza reprezintă micșorarea orificiului prepuțial și imposibilitatea
ieșirii penisului din teaca furoului. Ca origine, fimoza poate fi:
congenitală și câștigată.
 Tumorile penisului și ale prepuțului. Sunt întâlnite, în general, la câini,
tauri și armăsari. Se întâlnesc: papiloame (multiplu pediculate, unitare,
carunculare cu pedicul foarte scurt), fibroame, rar tumori maligne.
b. De origine alimentară - are o influență hotărâtoare asupra
spermatogenezei:
 Hipoproteinemia
 Lipsa vitaminelor A, E, C;
 Lipsa sărurilor sub forma combinațiilor: Ca-P-Na;
c. De exploatare - care se manifestă sub două forme:
 Extenuarea fizică a reproducătorilor - apare numai la armăsarii care sunt
supuși muncilor excesive în toate domeniile de exploatare;
 Epuizarea sexuală - se manifestă prin atenuarea reflexelor sexuale și
apariția întârziată a reflexului de apropiere, erecție, ejaculare. Tipul de
însămânțare condiționează epuizarea sexuală, care apare mai devreme
la speciile cu însămânțare uterină, față de cele cu cea vaginală.

184
 Ejaculatul în urma tulburărilor funcționale ale aparatului genital poate
suferi modificări calitative și cantitative cum ar fi:
- Azoospermia – cantitativ sperma nu este modificată, dar
calitativ este lipsită de elementele figurate (spermatozoizi);
- Aspermia – constă în lipsa totală a spermei, care apare numai
în cazul blocării căilor de excreție;
- Oligospermia – reprezintă cantitatea redusă de spermatozoizi
în ejaculare;
- Oligospermatismul este diminuarea în volum a ejaculatului,
care e specific reproducătoarele cu leziuni cronice la nivelul
glandelor anexe;
- Teratospermia – spermatozoizii teratologici se întâlnesc într-un
anumit procent în toate ejaculatele, când, până la un anumit
procent nu indică o alterare a calității biologice a spermei. Astfel,
la: vier – 30%, taur – 18%, berbec – 14% nu reprezintă pericol.
La tot ce este peste aceste procente, sperma este improprie
pentru însămânțare;
- Necrospermia - prezența în ejaculat a spermatozoizilor morți
oglindește leziuni grave fie ale testiculului, fie ale căilor de
eliminare. Se constată necrospermie și în evoluția bolilor febrile,
leziuni ale scrotului , tulburări ale glandelor anexe.
d. Impotența falsă (artificială) - Prin aceasta se înțelege tulburarea reflexelor
sexuale naturale, în urma supra adăugirii reflexelor condiționate negative,
care interzic sau împiedică executarea normală a montei.
 Reflexul de apropiere, tulburat în bolile febrile se manifestă prin:
- lipsa de manifestare a reflexelor ce conduc la apropierea
masculului de femelă;
- exagerarea manifestărilor (instinctului genezic) poartă numele
de satiriazis. Masculul care manifestă satiriazis nu poate
executa monta din cauza precipitării celorlalte reflexe sau a
brutalității față de femelă, care refuză monta;
 Reflexul de erecție apare foarte manifest la armăsar. De regulă,
inhibiția acestui reflex atrage după sine inhibiția celorlalte reflexe. Acesta
poate apărea la masculii care sunt puși să monteze femele pe care nu
le preferă (armăsarii refuză să monteze iepele albe), sau apare erecția
numai după un contact prelungit;

185
 Reflexul de îmbrățișare este format ori de câte ori există leziuni ale
trenului posterior, deoarece în momentul saltului, senzațiile dureroase
prin supraîncărcarea trenului posterior devin vii.
 Tulburarea reflexului de ejaculare. Se manifestă printr-o declanșare
întârziată, pripită (precoce) sau lipsește. Ejacularea întârziată poate fi
datorată tulburărilor nervoase, care diminuează reflexul de erecție și
consecutiv acestuia, întârzierea reflexului de ejaculare. Eliminarea prea
devreme a ejaculatului este apanajul masculilor ce se masturbează.
Reproducătorii tineri care sunt prea nervoși se liniștesc cu monta
regulată.

186
 BIBLIOGRAFIE

1. N. LUNCA, N. GLUHOVSCHI, P. POPESCU, A. VINȚAN - Reproducerea

animalelor domestice – editura Agro Silvică
2 ALEXANDRU BOGDAN, MARIAN BISTRICEANU, CORNEL MAJERU -
Reproducția animalelor de fermă – editura Scrisul Românesc 1981
3. ALEXANDRU BOGDAN, IOAN TÂRNOVEAN, DORINA SALANȚIU - Fertilitatea,
natalitatea și prolificitatea în zootehnie – editura Dacia, Cluj Napoca, 1984
4. BOITOR I., MUNTEAN M., GROZA I., MOISE D., MUSCĂ M. - Ghid de obstetrică
și ginecologie veterinară – editura Tipo Agronomia, Cluj Napoca, 1986
5. BOGDAN L.M. – Reproducție, obstetrică, terapie, însămânțări artificiale la
animale – editura Academic Pres Cluj Napoca, 2001
6. P. POPESCU, I. BOITOR – Reproducția animalelor domestice – editura Agro
Sivică, 1966

187