P. 1
Managementul institutiilor publice

Managementul institutiilor publice

|Views: 120|Likes:
Published by Camy N.
O instituţie publica este un tip special de autoritate statala care``
vinde`` bunuri si servicii.
Ele asigura facilitati precum : servicii de telecomunicaţii,
electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport ( cai ferate, aeriene,
navale), transportul public urban, servicii financiare( bănci, companii de
asigurare). Este foarte important de precizat caobiectivul unei institutii
publice este servirea interesului public . exista cerinte pe care initiaitva
particulara nu le-ar putea satisface si care sunt esentiale pentru societate , in
general , si pentru fiecare membru in parte .
O instituţie publica este un tip special de autoritate statala care``
vinde`` bunuri si servicii.
Ele asigura facilitati precum : servicii de telecomunicaţii,
electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport ( cai ferate, aeriene,
navale), transportul public urban, servicii financiare( bănci, companii de
asigurare). Este foarte important de precizat caobiectivul unei institutii
publice este servirea interesului public . exista cerinte pe care initiaitva
particulara nu le-ar putea satisface si care sunt esentiale pentru societate , in
general , si pentru fiecare membru in parte .

More info:

Published by: Camy N. on Mar 19, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/03/2015

pdf

text

original

CONF. UNIV. DR. PAUL MARINESCU FACULTATEA DE DREPT UNIV.

BUCURESTI CATEDRA DE STIINTE ECONOMICE

CUPRINS :
CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ............................................................................5 CAPITOLUL 2 INSTITUTIA PUBLICA ...............................................................6 1. PREZENTARE A INSTITUTIILOR PUBLICE..............................................6 2. SCURT ISTORIC ASUPRA INSTITUTIEI PUBLICE ..................................6 3. CARACTERIZARE GENERALA...................................................................7 4. INSTITUTIA GUVERNAMENTALA ..........................................................12 5. MANAGEMENTUL INSTITUTIEI PUBLICE .........................................14 6.DEFINIREA ACTULUI MANAGERIAL ......................................................19 7. COMPONENTELE EXTERNE ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC .....27 8. FUNCTIA PUBLICA .....................................................................................27 9. CONCLUZIE – MODELE DE ANALIZA STRUCTURALA.....................30 CAPITOLUL 3 COMUNICAREA IN INSTITUTIILE PUBLICE.......................33 1. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE...................................33 2. FUNCTIUNI ALE COMUNICARII ...........................................................33 3. MODELE DE COMUNICARE......................................................................34 4. COMUNICAREA MANAGERIALA CA AVANTAJ STRATEGIC.......36 5. BARIERE CARE APAR IN CALEA COMUNICARII ...........................38 6. MODALITATI DE COMUNICARE .............................................................38 7. CANALELE DE COMUNICARE .................................................................43 8. RETELE DE COMUNICARE........................................................................49 9. RELATIILE PUBLICE..................................................................................50 CAPITOLUL 4 ELABORAREA DECIZIEI IN INSTITUTIILE PUBLICE......61 1. INTRODUCERE.............................................................................................61 2. DEFINITIA DECIZIEI ...................................................................................61 3. CONDITII ELABORARE DECIZIE .............................................................61 4. TIPURI DE DECIZII ....................................................................................62 5. DECIZIA ADMINISTRATIVA.....................................................................63 6. METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL PUBLIC...............................................................................................................71 CAPITOLUL 5 MOTIVAREA SI DEFINIREA POSTURILOR IN INSTITUTIA PUBLICA ........................................................................................74 1. FORME DE MOTIVARE ..............................................................................74 2. MODALITATI DE INCETARE A FUNCTIEI PUBLICE ...........................76 3. ANALIZA POSTULUI...................................................................................78 4. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI........85 CAPITOLUL 6 RECRUTAREA SI SELECTIA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE .....................................................................................88 1. INTRODUCERE.............................................................................................88
2

MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PUBLICE

2001

1

2. POLITICA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE........................91 3. RECRUTAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI .........................................91 4 . NUMIREA FUNCTIONARILOR PUBLICI ................................................95 CAPITOLUL 7 MANAGEMENTUL CARIEREI................................................99 1. DEFINITIA CARIEREI .................................................................................99 2. COMPORTAMENTE SI ATITUDINI.........................................................100 3. STADIILE CARIEREI .................................................................................103 4. STRATEGIILE DE CARIERA ....................................................................104 CAPITOLUL 8 DEZVOLTAREA SI EVALUAREA PERSONALULUI ......111 1. INTRODUCERE...........................................................................................111 2. EVALUARE PERFORMANTE ANGAJATI..............................................111 3. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI......117 CAPITOLUL 9 MANAGEMENTUL STRESS-ULUI......................................126 1.DEFINITIA STRESS-ULUI..........................................................................126 2. SIMPTOMELE STRESS-ULUI ...................................................................126 3. FACTORI DE STRESS ................................................................................126 4. HARTUIREA LA LOCUL DE MUNCA.....................................................127 5. INDICATORII DE STRESS IN CADRUL ORGANIZATIEI ....................129 6. SERVICII DE CONSILIERE PE PROBLEME DE STRESS .....................131 7. BUNASTAREA LA LOCUL DE MUNCA.................................................133 CAPITOLUL 10 MANAGEMENTUL TIMPULUI ..........................................135 1.INTRODUCERE............................................................................................135 2. MODALITATI DE “PIERDERE A VREMII” ............................................136 3. CONCLUZII .................................................................................................137 CAPITOLUL 11 MANAGEMENTUL CONFLICTULUI..................................138 1. INTRODUCERE...........................................................................................138 2. DEFINIREA CONFLICTULUI ...................................................................138 3. TIPURI DE CONFLICTE ............................................................................138 4. SURSE DE CONFLICT ...............................................................................140 5. MODELE DE CONFLICT ...........................................................................142 6. STRATEGII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ..........................143 CAPITOLUL 12 STRUCTURI ORGANIZATIONALE....................................149 1. STRUCTURI SI RETELE ............................................................................149 2. VOCABULARUL STRUCTURII ORGANIZATIONALE ........................151 3 . STRUCTURI DE COMUNICARE IN CADRUL GRUPULUI .................154 4. STRUCTURI PARTICIPATIV-DEMOCRATICE MAI EFICIENTE........155 5. TIPURI DE ORGANIZATII BAZATE PE STRUCTURI ..........................155 6. PERFORMANTELE ORGANIZARII IN RETEA IN CE PRIVESTE IMPLEMENTAREA DE POLITICI: ...............................................................156 CAPITOLUL 13 CULTURA ORGANIZATIONALA.....................................158
3

1. DEFINITIA ...................................................................................................158 2. CARACTERIZARE......................................................................................159 3. CULTURA ORGANIZATIEI ......................................................................162 4.CULTURA INTREPRINDERII ....................................................................165 PRINCIPIILE LUI EDWARD DEMING ........................................................166 CAPITOLUL 14 MANAGEMENTUL DIVERSITATII....................................167 1. INTRODUCERE...........................................................................................167 CAPITOLUL 15 MANAGEMENTUL SCHIMBARII ......................................173 1. INTRODUCERE...........................................................................................173 2. ETAPELE PROCESULUI DE SCHIMBARE.............................................180 3. REZISTENTA LA SCHIMBARE................................................................182 4. MANAGEMENTUL SCHIMBARII............................................................187 BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................189 PERIODICE :....................................................................................................190 LEGI :................................................................................................................190 TESTE...................................................................................................................191 RASPUNSURI..................................................................................................206 ANEXE .................................................................................................................208

4

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE
Acutizarea crizei regimurilor politice din tarile est-europene , aflate in sfera de dominatie sovietica a culminat in anul 1989 cu prabusirea sistemului centralist- totalitar de tip comunist . Suprimarea fostelor structuri nu reprezinta totul ; problema care astazi , la 11 ani de la Evenimente impune inca dificultatea maxima este cea a reconstructiei si reformarii . Solutia ideala si fireasca ar fi oare succesul experimentului occidental adica democratia liberala grevata pe principiul puterilor in stat ? Istoria ne va confirma daca am facut o alegere inteleapta sau ne va condamna . Important pentru noi este sa ne unim fortele , toti , pentru a crea o societate democratica – acea societate a carei structura au “votat-o” mii de oameni in 1989 – unii chiar cu viata . Pentru a intelege mai bine si mai usor unele notiuni din text va rugam insistent sa cititi in paralel cu textul si Anexa ( toate cele 3 sectiuni unde sunt prezentate diagrame , scheme si legi importante ) . Ne cerem scuze pentru calitatea ortografiei in special in ANEXA AUTORUL

CAPITOLUL 2 INSTITUTIA PUBLICA 1. PREZENTARE A INSTITUTIILOR PUBLICE
Institutiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate , create in societate pentru gestionarea afacerilor publice . Intr-un stat democratic ele au urmatoarele functiuni : • Pregatire texte cu putere legislativa ce urmeaza a fi propuse spre adoptare Parlamentului • Executare hotarari autoritati legislative • Informare organe superioare ale puterii de stat pentru luare decizii politice O instituţie publica este un tip special de autoritate statala care`` vinde`` bunuri si servicii. Ele asigura facilitati precum : servicii de telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport ( cai ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare( bănci, companii de asigurare). Este foarte important de precizat caobiectivul unei institutii publice este servirea interesului public . exista cerinte pe care initiaitva particulara nu le-ar putea satisface si care sunt esentiale pentru societate , in general , si pentru fiecare membru in parte .

2. SCURT ISTORIC ASUPRA INSTITUTIEI PUBLICE
Primele forme administrative au apărut o data cu formarea primelor guverne. Se cunosc sisteme administrative in Egiptul Antic care reglementau problema precum irigaţiile, inundaţiile provocate anual de Nil si construirea piramidelor. In timpul dinastiei han (206 i. E. n. – 220 e. n. ) sau adoptat perceptele confucianiste, care susţineau ca din guvern trebuie sa facă parte cei aleşi nu prin naştere, ci prin calitătile si activitatea de a tine seama de interesele publice. In Europa, mai multe imperii (grec, roman, spaniol) au fost, mai presus de orice, imperii administrative, controlate de la centru prin legi si proceduri. Apariţia statului modern in Evul Mediu este explicata de Weber prin dezvoltarea concomitenta a structurilor democratice, dar, deşi au existat si înainte alte modele administrative, modelul tradiţional
5 6

de administrative, modelul tradiţional de administraţie publica datează doar de la mijlocul secolului al 19-lea. Sistemele precedente de administraţie erau bazate pe loialitatea unui individ anume, rege sau ministru, in loc sa fie bazate pe legalitate si devotamentul către stat. Problemele inerente ale acestui sistem deficitar au dus la schimbări in ultima parte a secolului al 19-lea si la reforme asociate cu modelul tradiţional de administraţie.

A ) Servicii publice
Caracteristici esentiale : • Satisfac o nevoie sociala • Se creeaza / desfiinteaza prin decizie administrativa de management • Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public • Se realizeaza prin stabilimente publice • etc . Serviciile publice asigura aprovizionarea cu apa, electricitate, gaz, telecomunicaţii, considerate esenţiale pentru economie, in ansamblu. Nu orice ACTIVITATE DE INTERES PUBLIC ESTE SERVICIU PUBLIC , ci numai acele activitati care sunt necesare pentru satisfacerea unor nevoi sociale apreciate de Puterea politica ca fiind de interea public . Acestea sunt furnizate ca servicii in reţea, avand doua trăsături : tendinţa spre un ``monopol natural`` ; odată ce aceasta reţea este constituita devine din ce in ce mai rentabil sa i se adauge noi consumatori, competiţia fiind aproape inexistenta. Dat fiind ca cheltuielile iniţiale sunt mult prea mari, apariţia unui nou furnizor la acest nivel este destul de improbabila, de unde rezulta tendinţa monopolistică. In al doilea rând, însăşi natura serviciilor publice presupune că întreruperea furnizării lor ar avea un impact politic. Apa si încălzirea influenteaza sanatatea publica, fiind, in acelaşi timp, monopoluri naturale. Viata moderna este de neconceput fără electricitate sau gaze. O reţea de telecomunicaţii este la fel de importanta, mai ales pentru afaceri. Din cauza impactului politic, guvernele acorda adesea indexări anumitor clase sociale dezavantajate. Din aceleaşi cauze, nici un guvern nu poate renunţa sa coordoneze instituţiile publice. Chiar daca ar fi trecute in sectorul privat, guvernele ar trebui sa menţină un control susţinut prin reglementari. B ) Transportul terestru si cel poştal.

3. CARACTERIZARE GENERALA
Instituţiile publice au detinut pentru multa vreme un rol important in majoritatea tarilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea au trecut intr-un plan secundar. Sunt doua motive pentru care aceste instituţii sunt relevante. In primul rând, activitatea lor este dependenta de sectorul guvernamental si, in cel de-al doilea rând, reprezintă o particularitate a managementului sectorului public, ce controlează activitatea organizaţiilor cu scop lucrativ. Instituţiile publice au prezentat întotdeauna probleme particulare de management, care au inclus politici sociale, industriale si de investiţii. In cazul in care controlul guvernamental este prea rigid, instituţiile publice îşi pierd statutul de entitati independente. Dar daca acest control este prea lejer, ele nu mai sunt rentabile pentru public. Intr-adevăr, unul dintre argumentele privatizării este faptul ca instituţiile publice nu pot fi controlate eficient si ca randamentul lor este inferior celui al companiilor private. Astfel scopul managementului public in institutiile adm publice este satisfacerea interesului general , fara a se avea in vedere un profit material , in timp ce managerii din org. particulare urmaresc in mod constant un castig material . exemplul brutarului care asigura satisfacerea cererii de paine , fundamentala pentru populatie , dar nu grija dezinteresata de a hrani populatia a determinat activitatea sa , ci intentia legitima de a-si asigura existenta proprie prin vanzarea painii – lit de specialitate . Concluzia este ca cei care susţin menţinerea acestor instituţii publice trebuie sa găsească mecanisme superioare de control si de motivare a oamenilor care lucreaza in acest sector .

Transportul terestru presupune mai multe sisteme de transport public in interiorul si intre oraşe, iar serviciile poştale sunt in continuare sub autoritate guvernamentala. Spre deosebire de alte instituţii publice, acest sector se confrunta si cu competiţia. Serviciile de corespondenta sunt esenţiale, dar, in acelaşi timp ce trimiterea de scrisori se confrunta cu

7

8

tendinţe monopoliste, exista o importanta competiţie din partea serviciilor de curierat, fax si posta electronica. Reţeaua de cai ferate si de autobuze are competitori in sistemele private de transport aerian. C ) Companiile publice.

Exista patru motive care determina existenta companiilor publice : 1. corectarea greşelilor de pe piaţa. 2. influenţarea rentabilităţii economice. 3. facilitarea planificarea centralizata a economiei. 4. schimbarea naturii economiei de la capitalism la socialism. Sectorul public a avut întotdeauna si alte scopuri decât cele financiare. Desigur, orice guvern are autoritatea de a se implica in toate sectoarele economiei, ceea ce presupune si crearea de companii proprii. Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elita administrativa care sa acţioneze in conformitate cu legea si precedentele existente.

Pe o piata comuna ele se afla in competitie directa cu companiile private. Putem include aici: bănci, companii de asigurare, aeriene, petroliere. Întrebarea este daca acestea sunt profitabile si operează in acelaşi fel ca si competitorii lor, de ce trebuie sa se afle in proprietatea guvernului ? Pe de alta parte, daca sunt profitabile si bine conduse, de ce sa nu rămână în proprietatea statului si profilul lor sa fie folosit in folosul societăţii civile ? Guvernele deţin aceste companii pe piaţa competiţionala din mai multe motive : pentru a stimula competiţia si pentru a menţine controlul unor ramuri strategice. In unele tari, exista companii petroliere, companii producătoare de maşini, alcool si tutun ce se afla in proprietatea statului. Datorita faptului ca sunt diferite unele de altele si mediul de afaceri este diferit in funcţie de tara, a fost nevoie de dezvoltarea unui sistem fiscal. D ) Autorităţile legislative. Aceste structuri sunt deţinute si controlate de guverne, care le şi finanţează activitatea. In unele tari, existenta lor este posibila ca o prelungire a autorităţii guvernamentale. Principalul motiv ca o persoana privata sa solicite înlesniri din partea unei instituţii publice, este ca odată ajunşi pe piaţa sa stimuleze întreaga economie rurala, spre exemplu. Astfel, guvernul reuşeşte să controleze acest sector. Existenta institutiilor publice este incurajata de: oferta inadecvata de bunuri si servicii din sectorul privat, salvarea unor firme private, in cazul in care închiderea acestora contravine interesului public, stimularea competiţiei, reducerea costurilor sociale, protejarea economiei naţionale. Unele tari in curs de dezvoltare prefera companiile publice celor străine.
9

E ) Exemple – modele
Modelul tradiţional poate fi caracterizat ca o administraţie sub controlul formal al elitei politice, bazata pe un sistem strict de ierarhie birocratica, in care sunt incluse permanent oficialităţi anonime si motivate doar de interesul public, sprijinind in aceeaşi măsură orice partid de la guvernare, care nu face politica, ci se conformează masurilor adoptate de politicieni. Fundamentele teoretice au fost lansate in secolul al 19-lea si s-au definitivat in 1900 – 1920 si s-au menţinut in majoritatea tarilor occidentale aproape neschimbate pana in ultimul deceniu al secolului 20-lea. Aceasta este o perioada extrem de lunga pentru orice teorie sociala, chiar daca, încă de la începutul anilor ’80 guvernele s-au îndepărtat de la perceptele lor. Liderii politici pretind un feed-back rapid si flexibil, respingând procedurile formalizate, specifice modelului tradiţional. Acest sistem dispare peste noapte si nu mai este considerat relevant pentru nevoile unei societăţi in continua schimbare.

Exemplificare - Modelul birocratic weberian
Weber a stabilit sase principii ale sistemului birocratic modern, derivate din conceptul de autoritate legală / raţională : a. principiul teritoriilor stabile aflate sub o jurisdicţie specifica.
10

Sunt stabilite in general prin legi sau regulamente administrative. b. principiul ierarhiei oficiale si a nivelelor de autoritate. Presupun o subordonare a cadrelor inferioare de către cele superioare. c. managementul birocraţiei moderne. Se bazează pe documente scrise, ‘’dosare’’ ce sunt păstrate. d. managementul birocratic. Presupune o pregătire de specialitate. e. persoanele implicate în aceste activităţi trebuie sa le pună pe primul plan. f. managementul birocratic urmează anumite legi, mai mult sau mai puţin stabile sau exhaustive, care pot fi invadate. Cunoştinţele celor ce fac parte din domeniu trebuie sa includă jurisprudenţa, management administrativ si de afaceri. Comparatie model weberian cu alte modele : MODEL WEBER • regulamente clare • rigiditate comunicare manager-subordonat • dimensiune exagerata a organizatiei • conducere unipersonala • ierarhie clar definita • rezultatele duc la promovare BIROCRATIC MODEL GULICK • evaluare angajati dupa rezultate • atentie mare la coordonare , comunicare si conducere • valorificare potential creativ subordonat • tipuri de organizatii – functie de loc si obiective • manager performant RATIONAL MODELUL LEWIS • leadership conjunctural • rol marit leadership • organizatia asigura structura pentru exercitare putere politica • institutia determina schimbari in structura politicului STIINTIFIC

F ) Concluzii
Sistemul birocratic tradiţional s-a dezvoltat intr-o anumita faza a evoluţiei industriale. Daca personalul trebuie sa răspundă automat la stimuli simpli si sa nu ia decizii, modelul tradiţional de administraţie ar putea fi eficient. Modelul tradiţional a reprezentat o schimbare majora la vremea respectiva, insa lumea s-a schimbat. Administraţie înseamnă urmarea unor instrucţiuni, ceea ce presupune existenta unei metode legale de a da si de a primi instrucţiuni. Deşi nu exista un alt model care sa-l înlocuiască, se observa faptul ca se acorda o mai mare importanta rezultatelor decât mijloacelor, managementului decât administraţiei. Perioada de criza este însoţită de comportamente neobişnuite: autoritate personala tinde sa ia locul regulilor, iar membrii sunt constrânşi sa se supună arbitrarului câtorva dintre ei. Reajustările sistemului de organizare birocratica se operează prin intermediul unor astfel de crize. In consecinţa, acestea implica nu atât o transformare, cat o adaptare menita sa contribuie la perpetuarea si dezvoltarea sistemului de organizare birocratica. Rezulta ca acest sistem nu e format numai din proceduri de rutina, aşa cum ne imaginam de obicei, ci si din perioade scurte de criza care, prin ajustările care le permit, alimentează îndelungile faze de stabilitate. In alta ordine de idei, noţiunea de modernizare a recâştigat teren la sfârşitul anilor ’80, ca arbitru al unor procese variate de schimbare iniţiate atât in întreprinderile private cat si in administraţiile publice. Noţiunea de modernizare acoperă o diversitate de acţiuni, a căror compatibilitate nu este de la sine înţeleasă : investiţii in material tehnic sofisticat, redefinirea relaţiilor cu clienţii (sau cu utilizatorii), reorganizarea muncii, recursul la cercurile de calitate sau la alte tehnici manageriale importante din Japonia, campanii de comunicare cu scopul de a modifica imaginea interna si externa a organizaţiei, etc.

4. INSTITUTIA GUVERNAMENTALA

Este o institutie a administratiei publice centrale ; alaturi de celelalte institutii( fig ) reprezinta autoritati la nivel central .
11 12

Parlament

Guvern

Presedintie

AUTORITATI CENTRALE ALE ADMINISTRATIEI Ministere Institutii juridice Altele

1. 2. 3. 4. 5. 6.

asigurarea unei infrastructuri economice. furnizarea de bunuri si servicii publice. rezolvarea si intermedierea conflictelor sociale. menţinerea competitivităţii. protecţia resurselor naturale. asigurarea accesului minim al indivizilor la bunurile si serviciile economice. 7. stabilitatea economica.

Pentru realizarea acestora guvernul foloseşte următoarele mijloace : • furnizarea de bunuri si servicii de la buget. • susţinerea sectorului privat in măsura in care aceasta asigura bunurile si serviciile necesare societarii. • producerea de bunuri si servicii pentru comercializare. • Reglementari legale care permit sau interzic anumite activităţi in economia privata. In viitor, sectorul public va fi diferit in structura si activitate de cel existent in zilele noastre? Instituţiile publice vor acţiona mai mult ca organisme legislative decât ca producători ? Rolul statului se va margini la cel de mijlocitor care sa permită indivizilor sa-si satisfacă nevoile intr-o mai mare măsura. Datoria managerului public nu este numai de a alege strategii si de a le implementa, ci si de a participa intr-un sistem de guvernare democratica, in care valorile publice sunt rearticulate si recreate in mod continuu.

A ) Rolul Guvernului : aspectele economice : ar trebui sau nu sa furnizeze aceste bunuri si servicii sau ar trebui sa se lase in seama sectorului privat ? Transferul tot mai accentuat de resurse si de funcţii câtre sectorul privat ii afectează in mod evident pe cei care lucrează in sectorul public sau se bazează pe acesta. Managerii instituţiilor publice sunt preocupaţi de felul in care sunt privite aceste activităţi de către comunitate. Cei care cred in modelul unei pieţe libere, ca baza a dinamizării economice considera ca guvernele sunt adesea implicate in activităţi inadecvate si ca rolul lor trebuie redus drastic. Dezbaterile curente asupra rolului guvernului se preocupa in mod principal de Guvernele au o mulţime de roluri si scopul lor este greu de evaluat. Nu este exagerat sa spunem ca sectorul public afectează întreaga economie si societate. Fără un cadru legal nici activitatea privata nu ar putea funcţiona. Regulamentele, taxele, infrastructura, standardele, condiţiile de angajare, toate afectează deciziile luate pe pieţele private. Sectorul public are un rol crucial in stabilirea standardelor de viata : calitatea şcolilor, spitalelor, serviciilor comunitare, mediul înconjurător, transportul public, legea si ordinea, urbanismul ; de asemenea, este importanta protecţia consumatorului. Guvernul influenteaza eficienta economiei naţionale, rata tehnologizării, schimbările structurale si preturile. B ) Funcţiile de baza ale guvernului :
13

5. MANAGEMENTUL INSTITUTIEI PUBLICE A ) Prezentare generala
Tranzitia spre economia de piata determina profunde modificari in toate structurile vietii sociale , evident si in sectorul public . Astfel are loc o transformare si in calitatea administratiei , iar acest lucru se poate face doar prin inalt profesionalism ceea ce inseamna o instruire permanenta a functionarilor publici la un inalt nivel . Cunoasterea managementului public ofera posibilitatea intelegerii particularitatilor ce apar in acest domeniu distinct al stiintei .
14

MANAGEMENTUL PUBLIC : • Studiaza procese si relatii de management • Se bazeaza pe principii si legitati • Este determinat si determina : valori economice , politice , sociale , culturale • Incearca satisfacerea interesului public • Sporeste nivelul de performanta in organizarea si functionarea institutiilor publice . B ) Definitia managementului public = ANSAMBLUL proceselor si relatiilor de management , bine structurate , existente intre componente ale sistemului administrativ , prin care , in regim de putere publica , se aduc la indeplinire legile / procesele de actiune , si/sau se planifica , organizeaza , coordoneaza , gestioneaza si controleaza activitati ce satisfac interesul public . C ) Caracterele si principiile managementului public CARACTERELE MANAGEMENT PUBLIC 1. INTEGRATOR Scopul : fundamentare solutii de perfectionare si rationalizare sistem administrativ 2. POLITIC Este influentat de factorul politic . Trasatura dominanta a managementului public este tocmai caracterul sau politic 3 . DE DIVERSITATE Exista institutii cu competenta materiala generala si institutii cu competenta speciala : instituttii centrale si locale 4 . COMPLEX Reuneste elemente specifice managementului din diferite domenii apartinand sectorului public : invatamant , cultara , sanatate , etc . 5 . DE SINTEZA Preia din alte domenii concepte , metode , teorii ce sunt folosite cu succes de functionarii publici .

PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC • Cadrul legal in care se desfasoara activitatea RESTRUCTURARII • Scopul : crearea unui aparat administrativ eficient FLEXIBILITATII • Adaptare rapida la schimbari PERFECTIONARII • Impuse de schimbarile continue CONDUCERII AUTONOME • Adaptarea sistemului la conditiile de timp si loc • Se imbina cu conducerea unitara pentru a nu cadea in birocratism CONDUCERII UNITARE • Subordonarea institutiilor administratiei unele fata de altele-ierarhie bine definita Deşi punctul central al discuţiilor din ultima perioada s-a concentrat asupra mediului extern al organizaţiilor publice atât in managementul strategic, cat si in ceea ce priveşte relaţiile cu grupurile exterioare, se observa si schimbări majore in managementul intern. Acesta are cele mai multe puncte comune cu modelul tradiţional de administraţie, prin birocratizarea excesiva. LEGALITATII Relatii intre structurile sistemului de administratie RELATII 1. INTERNE CU CINE Intre : • Autoritatile Puterii Executive • Legislative • Juridice Intre : Administratie si : • ONG • Agenti Economici • Persoane fizice • Etc.

2. EXTERNE

D ) Managementul componentelor interne presupune :
15 16

• organizare: managerul stabil; este structura si procedurile de coordonare ale activităţii. El încearcă sa găsească persoana cea mai potrivita pentru un anumit post. • Eficienta organizaţiei depinde in primul rând de membrii săi, de cunoştinţele si pregătirea lor. Prin recrutarea, selecţia si pregătirea personalului instituţiile încearcă să-şi atingă scopurile si sa răspundă directivelor stabilite de management. • Sistemele informaţionale manageriale ajuta conducerea sa ia decizii si sa măsoare eficienta.

E ) Managementul financiar
Orice activitate guvernamentala presupune existenta unor fonduri. Particularitatea instituţiilor este capacitatea lor de a strânge impozite si taxe si de a reinvesti aceste sume. Stabilirea si cheltuirea bugetului determina natura si limitele activităţii guvernamentale. Bugetul are mai multe destinaţii, pornind de la simple tranzacţii guvernamentale pana la echilibrarea întregii economii. Alocând fonduri, guvernul poate schimba societatea. Dat fiind ca bugetul nu este niciodată destul de mare pentru a satisface cererea, trebuie sa existe un sistem preferenţial de acordare a fondurilor. De aceea, bugetul trebuie sa fie si un document politic. Exista trei aspecte : • alocarea (raportul dintre sectorul public si cel privat) • distribuirea (încercarea guvernului de a echilibra venitul mediu) • furnizarea de informaţii adecvate. Funcţiile financiare ale bugetului sunt : evaluarea cheltuielilor sectorului public privat si acţionarea ca instrument legislativ si de control.

asigurarea unei pensii si a unei cariere in interiorul ierarhiei serviciilor publice. In prezent, tendinţele sunt următoarele: • recrutarea după merit • realizarea unei unităţi interne • recrutarea independenta, fără control guvernamental • reglementari care descurajează recrutarea “străinilor “ in poziţii superioare • proiecte legislative împotriva concedierilor arbitrare • o structura ierarhica a posturilor • un sistem stabil de ordonare salarială • promovare in functie de eficienta • asigurarea pensiilor

G ) Managementul performantei
Este adevărat ca exista unele dificultăţi in măsurarea performantelor sectorului public in comparaţie cu cel privat. In modelul tradiţional s-a presupus ca organizarea birocratica va avea ca rezultat automat eficienta. Adesea nu se ştia ce se produce, cat de bine se produce, al cui era meritul sau vina sau cine era un bun muncitor. Acum, majoritatea instituţiilor publice trebuie sa îşi dezvolte indicatori ai performantei proprii, sa măsoare progresele făcute spre atingerea scopurilor declarate. Managerii trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii : 1. sa aibă o viziune clara a obiectivelor si a mijloacelor de realizare a acestora si, de cate ori este cu putinţă, sa măsoare aceste performante in raport cu obiectivele. 2. sa înţeleagă cat mai bine care sunt resursele si modalităţile cele mai eficiente de a le investi. 3. sa deţină informaţii despre posturi, pregătire si accesul la expertiza de specialitate. H ) Interdependente cu alte domenii ale stiintei

F ) Managementul resurselor umane
Managementul resurselor umane stabileşte un anumit set de reguli specifice acestui domeniu.Teoria weberiana includea : angajarea pe viata, decizia unei autorităţi superioare in privinţa mutaţiilor ierarhice,
17

18

STIINTE POLITICE

SOCIOLOGIE

DREPT INTERNATIONAL

administrativă a persoanei respective în dauna capacităţii tehnice. Pentru o administrare eficientă Fayol stabileşte cinci activităţi de bază ale conducerii: prevederea, organizarea, conducerea, coordonarea şi controlul. 1. Prevederea

MANAGEMENT PUBLIC STIINTE ECONOMICE

PSIHOLOGIE

ALTELE

A prevedea înseamnă: • A scruta şi prepara viitorul • A acţiona în consecinţă Principalul instrument este programul de acţiune termen prin care Fayol denumeşte ceea ce astăzi constituie planul de marketing. Programul de acţiune se bazează pe • Resursele întreprinderii • Natura şi importanţa operaţiilor în curs • Posibilităţile de viitor Stabilirea unui bun program de acţiune reclamă de la manager multă activitate, pricepere în specialitatea profesională a întreprinderii, experienţă în afaceri precum şi stăpânirea artei de a conduce oamenii.

6.DEFINIREA ACTULUI MANAGERIAL
Din multitudinea de abordari teoretice existente ne-am oprit asupra modelelor lui Fayol si Mintzberg. După Fayol operaţiunile din întreprinderi pot fi grupate în şase categorii: 1. Operaţiuni tehnice (producere, fabricare, transformare) 2. Operaţiuni comerciale ( cumpărări, vânzări, schimburi) 3. Operaţiuni financiare ( căutarea şi întrebuinţarea capitalurilor) 4. Operaţiuni de pază 5. Operaţiuni contabile ( inventar, bilanţ, preţ, statistică, etc.) 6. Operaţiuni administrative ( prevedere, organizare, conducere, coordonare, control) Administraţia are sarcina de a face programul general de acţiune aI firmei, de a coordona eforturile armonizându-i faptele. Fayol a creat o scală a capacităţilor pe care trebuie să le posede angajaţii unei întreprinderi. Există şase caracteristici corespunzătoare departamentelor din întreprinderi. Capacitatea principală a lucrătorului este capacitatea tehnică, pe când capacitatea principală a directorului este cea administrativă. Pe măsură ce se avansează în ierarhie spre funcţia de director creşte capacitatea
19

2. Organizarea Pentru a crea armonie intr-un sistem social nu este suficient să grupezi oamenii şi să Ie dai slujbe, trebuie să ştii să găseşti oamenii necesari şi să pui pe fiecare acolo unde poate aduce maximum de eficienţă. Pe lângă cele spuse mai sus managerul trebuie să ştie ce sarcini poate el rezolva şi ce nu. Aici intervine una din cerinţele manageriale şi anume aceea de a delega. 3. Conducerea Misiunea conducerii este funcţionarea corpului social, Pentru fiecare manager, scopul conducerii este obţinerea de profit maxim de Ia angajaţi ‚ în interesul întreprinderii.

20

• • • • • •

Pentru a conduce eficient managerul trebuie Să cunoască personalul pentru a putea să elimine incapabilii Să cunoască natura contractelor dintre întreprindere şi agenţii săi Să conducă prin exemplul personal Să inspecteze periodic corpul social Să nu se lase absorbit de amănunte Să facă să predomine unitatea, activitatea, iniţiativa şi devotamentul.

- Verificarea registrelor de casă, a resurselor, a întrebuinţării fondurilor Meritul incontestabil al lui Fayol este acela de a fi stabilit cele cinci funcţiuni manageriale : prevedere, organizare, conducere, coordonare şi control. Totuşi această abordare este depăşită datorită centrării pe ideea ierarhiei. Avansarea în ierarhie implica riscuri pentru că cel care este foarte bun executant într-un domeniu nu este neapărat un bun conducător al acelui domeniu. O alta abordare a procesului managerial aparţine lui Henry Mintzberg. Mintzberg defineste rolurile pe care managerul trebuie să le joace în cadrul organizaţiei şi în afara ei. Fiecare rol este observabil şi deşi sunt descrise individual, nu pot fi separate. Există trei mari grupe de roluri: roluri interpersonale, roluri informaţionale şi roluri decizionale. ROLURI INTERPERSONALE 1. Reprezentant Managerul este formal pe poziţia ierarhică cea mai înaltă, deşi în cele mai multe organizaţii este plasat între acţionari sau patronii instituţiei şi angajaţi. Activităţile specifice acestui rol nu sunt activităţi legate de procesarea informaţiei sau luare de decizii ci sunt mai degrabă acele activităţi în care managerul apare ca simbol al instituţiei. 2. Lider Managerul este, sau ar trebui să fie, cel care catalizeaza organizaţia. Funcţia de conducere implică relaţii interpersonale între lider şi cei conduşi. Rolul de lider este cel mai important rol, fiind prezent în toate activităţile managerului ( chiar şi atunci când critică sau încurajează subordonaţii) Există o distincţie sociologică între liderul informal care
22

4. Coordonarea Coordonarea înseamnă ‚ printre altele corelarea cheltuielilor cu resursele financiare, a aprovizionărilor cu consumul, a vânzărilor cu producţia. 5. Control Controlul consta in verificarea bunei desfăşurări a programului adoptat, a ordinelor date si a respectării principiilor admise Fayol distinge mai multe feluri de control. Exista aşadar: • Control administrativ - Verificarea programului, aplicarea lui, verificarea completitudinii organismului social, verificarea respectării principiilor. • Control comercial - Verificarea materialelor intrate şi ieşite ( cantităţi, preţuri) a inventarelor (corectitudinea lor), a respectării angajamentelor. • Controlul tehnic - Verificarea mersului operaţiilor, a stării echipamentului • Controlul financiar

21

conduce un grup informal şi care se impune prin personalitatea şi charisma sa şi liderul formal care conduce un grup social este numit de o autoritate superioară. Rolulul unui Iider este de a obţine o integrare între nevoile individuale şi ţelurile organizaţionale, de a acorda angajaţii Ia aceste scopuri. În rolul de lider se manifestă pregnant puterea managerială. 3. Legătură RoluI de Iegătură se manifestă pe orizontală. Managerul trebuie să tină legătura cu diverşi indivizi şi organizaţii din afara celei pe care o conduce. Acesta dobândeşte un status social care-i permite să întreţină legături specifice. Managerul îşi întăreşte acest rol prin dezvoltarea reputaţiei sale. RoIuI de legătură alături de cel de vorbitor, de difuzare şi de negociere reprezintă o parte cheie a muncii de manager — legătura mediului cu organizaţia sa. ROLURI INFORMAŢIONALE Managerul ocupă o poziţie centrală în fluxul unui anumit tip de informaţie. Culegerea informaţiei nerutiniere într-o organizaţie revine managerului. Şi asta datorită accesului unic aI acestuia la informaţia externă şi internă. 1. Monitorizare Managerul îşi monitorizează organizaţia obţinând informaţie care să-i permită să înţeleagă ce se întâmplă, să detecteze schimbările, să identifice problemele şi oportunităţile. Pe baza acestei informaţii se pot lua decizii corecte. Tipurile de informaţii primite de manageri pot fi: • Operaţiuni interne, rapoarte, observaţii personale, etc. • Evenimente externe: • Informaţie privitoare la clienţi • Contacte personale

• • • •

Informaţie despre competiţie, asociaţi, furnizori Informaţie despre schimbările pieţei Analize Idei şi curente (prin conferinţe, rapoarte ale organizaţiilor comerciale, contacte personale) • Presiuni ( informaţie dată indirect prin presiuni de tot felul: subordonaţi care doresc mai multă putere sau anumite schimbări şi care încearcă să inf1uenţeze deciziile managerului sau outsideri [clienţi, alte organizaţii] care fac o multitudine de cereri. Avantajul managerului stă în informaţia nedocumentată (verbală) pe care prin poziţia sa o poate obţine ( dacă este în stare, evident, să o proceseze ) astfel, managerul trebuie să-şi dezvolte propriul sistem de informaţii prin contacte personale, canale speciale de comunicaţii din cadrul organizaţiei. O bună parte din informaţie este retransmisă. Partea păstrată este procesată pentru a dezvolta poziţii de valoare pentru organizaţia sa, pentru a af1a problemele şi oportunităţile sale şi pentru a crea atât “modele” mentale despre cum funcţionează organizaţia şi mediul său cât şi planuri de acţiune. Acest rol este, cred eu, rolul vital pe care trebuie să-1 joace un manager. Stăpânirea informaţiei este ceea ce deosebeşte un manager bun de unul prost. De altfel cred că funcţia de manager şi stăpânirea informaţiei sunt inseparabile. 2. Difuzare Accesul la informaţie îl face pe manager să joace un important rol de difuzare a acesteia. Informaţia este de două feluri: • Factuală - de pildă corect sau incorect. Managerul primeşte multă informaţie factuală prin însăşi poziţia lui. • De valoare — ţine de preferinţe, de ceea ce trebuie făcut. Sunt afirmaţii de valoare în organizaţie pentru a ghida subordonaţii în Iuarea deciziilor. Afirmaţiile de valoare sunt făcute de manager ca răspunsuri specifice la întrebări specifice. 3. Purtător de cuvânt

23

24

Acest rol se referă la transmiterea de informaţii mediului organizaţiei. Managerul este o autoritate formală. E1 trebuie să vorbească în numele organizaţiei. Jucând acest rol managerul trebuie să tină două grupuri informale: • Grupul de conducere • Publicul organizaţiei — furnizori, organizaţii de comerţ, agenţii guvemamentale, clienţi, presă El trebuie să informeze ambele grupuri despre planurile organizaţiei, politicile şi rezultatele. Pentru aceasta managerului I se cere să fie expert în acele activităţi în care organizaţia este angajată. Numai prin comunicarea cu contactele lui managerul ţine legătura reţelei. ROLURI DECIZIONALE Decizia este partea crucială a activităţii manageriale. Managerul ia decizii prin rolurile de antreprenor, factor de soluţionare a problemelor, factor de alocare a resurselor şi negociator. 1. Antreprenor Managerul acţionează ca iniţiatorul şi designerul schimbării controlate în cadrul organizaţiei. Munca antreprenorială începe cu: a. monitorizarea activităţii. Descoperind o problemă managerul decide dacă este necesar pentru organizaţie să se acţioneze pentru îmbunătăţirea unei situaţii existente. b. proiect de îmbunătăţire. Următorul pas este: c. delegarea. Managerul îşi păstrează autoritatea de a schimba subordonaţii delegaţi. In cadrul proiectelor de îmbunătăţire care implică control atent, se trece la o altă etapă antreprenorială:
25

d. autorizarea. Managerul deleagă întreaga responsabilitate pentru faza de design reţinând responsabilitatea alegerii. Este cazul când organizaţia apelează la o firmă de consultanţă. e. supervizare.

Managerul alege să reţină responsabilitatea şi să supervizeze faza de design a unor proiecte de îmbunătăţire. 2. Factor de soluţionare a conflictelor Există mai multe tipuri de conflicte: • Conflicte între angajaţi — greve • Dificultăţi între organizaţii • Pierderi de resurse 3. Factor de alocare a resurselor Alocarea resurselor este inima sistemului de creare de strategie al întreprinderii. Resursele organizaţionale pot fi bani, timp, material şi echipamente, resurse umane şi reputaţie. Fiecare resursă poate fi alocată pozitiv sau negativ. Un manager poate aloca resurse prin: • Programarea timpului • Programarea muncii • Autorizare de acţiuni 4. Negociator

26

Negocierea se poate purta în cadrul organizaţiei fie în momente de criză — greve — dar şi în activitatea de zi cu zi — de pilda negocierea contractului individual sau colectiv de muncă.

7. COMPONENTELE EXTERNE ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC
Managementul instituţiilor publice a evaluat si in privinţa componentelor externe. Atenţia acordata acestora si interacţiunea cu forţele externe contrazice modelul de administraţie tradiţional. Odată, grupurile de interese erau ignorate de birocraţie si de-abia tolerate, dar aceasta situaţie s-a schimbat. Pross aprecia ca recentele schimbări de atitudine din partea grupurilor de presiune sunt o urmare a procesului de deschidere si de dinamizare a politicii publice. Aceasta ar trebui sa fie benefica funcţionarii sistemului public. In zilele noastre, grupurile de interese sunt o parte activa procesului decizional. In acelaşi timp, aceasta schimbare de optica in ceea ce priveşte mediul extern îmbunătăţeşte însuşi sistemul birocratic. In fond, orice instituţie publica apare ca răspuns al procesului politic. Managementul componentelor externe a devenit o funcţie majora a managementului din acest domeniu ce devine tot mai importanta cu trecerea timpului. Managementul instituţiilor publice este criticat pentru orientarea sa exclusiv economica. Modelul tradiţional de administraţie încearcă sa ocolească componenta politica si de aceea nu a funcţionat. Noul model accepta aceasta componenta si nu o foloseşte in mod productiv. Orice forma de convingere politica este legitimata, de la acţiuni legale sau de protest pana la încurajarea mijloacelor de comunicare tradiţionale si a noilor tehnologii. Managerii instituţiilor publice dispun astăzi de o serie de « arme politice ». Ei pot coopta sau influenta grupurile de interese pentru a li se alătura, pot influenta jocul politic. Aceasta înseamnă ca rolul politicienilor este mai importanta decât înainte, dar întrucât acum îşi înţeleg rolul mai bine sistemul actual este mai bun decât cel tradiţional, in care instituţiile publice pretindeau ca nu sunt implicate in politica si ca nu au de a face cu factorii externi.

Statutul funcţionarilor publici, intrat in vigoare la 8 ianuarie 2000, reprezintă legea cadru a funcţiei publice in România. Aceasta lege se înscrie pe linia tradiţiei din perioada interbelica a României, justificându-se si cu argumente de drept comparat. Daca prin Statut al funcţionarilor publici înţelegem ansamblul de reguli referitoare la situaţia funcţionarilor, prin funcţie publica înţelegem situaţia juridica a persoanei fizice investita legal cu atribuţii in realizarea competentei unei autorităţi publice. Aceasta situaţie juridica consta in ansamblul drepturilor si obligaţiilor care formează conţinutul juridic dintre persoana fizica investita si organul de stat care a investit-o in funcţia publica. Toate aceste drepturi si obligaţii sunt create si organizate in vederea realizării puterii publice. Trăsăturile funcţiei publice: 1. Drepturile si obligaţiile funcţionarilor publici sunt stabilite pe cale unilaterala de către organele statale prin norme juridice ; 2. Drepturile si obligaţiile prevăzute in statut – ca atribuţii ale funcţiei de stat – sunt exercitate in vederea realizării puterii publice ; 3. Continuitatea exercitării acestei funcţii ; 4. Cel investit cu o funcţie publica se afla intr-un raport de subordonare fata de cel care l-a investit cu aceasta funcţie ; 5. Cel investit cu o funcţie publica se afla intr-un raport de autoritate fata de terţi (exemplu : magistraţii care sunt investiţi cu atribuţia de a aplica legea) B ) Clasificarea funcţiei publice : 1. Din punctul de vedere al importantei funcţiei distingem intre : - funcţii de conducere : - funcţii de execuţie: 2. Din punctul de vedere al domeniului de exercitare a funcţiei publice : - funcţii civile ; - funcţii cu caracter militar ; 3. Din punct de vedere al regimului aplicabil : - funcţii cărora li se aplica regimul juridic prevăzut in Statut – ca drept comun ;

8. FUNCTIA PUBLICA
A ) Prezentare generala

27

28

- funcţii cărora li se aplica regimuri speciale prevăzute – pe lângă Statutul funcţionarilor – in alte Statute speciale; 4. Din punctul de vedere al naturii funcţiei: - funcţii de conducere exclusiv administrative (ex. ministru, director, secretar general) - funcţii de conducere de specialitate (ex. contabil, inginer) ; C ) Drepturile si obligaţiile funcţionarilor publici Drepturi : 1. Dreptul la opinie (art. 36 din Statut) ; 2. Dreptul de asociere sindicala (art. 37 din Statut) ; 3. Dreptul la greva – in condiţiile legii (art. 38 din Statut); 4. Dreptul la un salariu pentru munca prestata (art. 40 din Statut) ; 5. Dreptul de cumul de funcţii (art. 52 din Statut) ; 6. Dreptul la concediu (art. 43 din Statut) ; 7. Dreptul de perfecţionare(art.43 din statut) ; 8. Dreptul la uniforma (art. 41 din Statut); 9. Dreptul la protecţie (art. 46, 47, 50 din Statut) ; 10.Dreptul la pensie (art. 47. din Statut) ; Obligaţii : 1. Obligaţia îndeplinirii atribuţiilor (art. 55 din statut); 2. Obligaţia de fidelitate fata de instituţie (art. 56. din Statut) ; 3. Obligaţia de rezerva in manifestarea opiniilor politice (art. 57 din Statut) ; 4. Obligaţia de subordonare ierarhica (art. 58, 62 din Statut); 5. Obligaţia de a păstra secretul (art. 59, 60 din Statut); 6. Obligaţia de demnitate (art. 61 din Statut); 7. Obligaţia de răspundere (art. 58); 8. Obligaţia de perfecţionare profesionala (art. 67 din Statut). Perfecţionarea si pregătirea profesionala a funcţionarilor este nu numai un drept dar si o obligaţie.

9. CONCLUZIE – MODELE DE ANALIZA STRUCTURALA

Voi prezenta patru modele fara a avea pretentia ca am constatat o suprapunere a unuia peste realitatea romaneasca . Ele sugereaza dar nu directioneaza : A ) MODELUL “ ELITIST “ DESCRIE politica publica in termenii preferintelor si valorilor unei elite dominante in care nu se reflecta vointa poporului ci mai degraba interesele , sentimentele , valorile unui numar foarte mic de oameni care pafrticipa la proces ( policy – making process ) . Schimbarile apar cand elitele isi redefinesc propriile interese si isi modifica propriile valori . Elitele pot fi indreptate catre public si bunastarea maselor poate fi un aspect important in luarea deciziilor . modelul vede masele ca fiind pasive , apatice si putin informate in ce priveste politicile publice . Opinia publica este manipulata usor in mss-media dominata de elite . astfel comunicarea intre mase si elite se face unidirectional . B ) MODELUL PLURALIST DESCRIE politica publica drept rezultat / produs al competitiei , negocierii si compromisului intre multe grupuri sociale diferite Sunt indivizi – putini la numar - care pot participa la actul de politica publica prin grupuri de presiune . Politica publica reflecta in orice moment un echilibru al influentei relative a grupurilor de interes . Comunicarea se face de jos in sus prin intermediul grupurilor de interese , al partidelor si mai ales prin intermediul alegerilor . C ) MODELUL OLIGARHIC

29

30

Presupune ca resursele initiale pentru cercetare , studiu , planificsare si formulare a politicilor publice sunt obtinute / derivate din avutia personala Aceasta avutie este canalizata spre fundatii , universitati , grupuri de planificare a politicilor ( policy planing ) sub forma contractelor , a subventiilor , etc . Decidentii , oamenii influenti sunt prezenti si in consiliile de adm ale acestor fundatii , etc , pentru a superviza modul in care sunt folosite aceste fonduri . D ) MODELUL “ ADVOCACY COALITION “ Importanta teoretica a rolului ideilor a luat amploare odata cu accentuarea factorilor cognitivi in procesul politicilor , in special in lucrarile lui Peters Haas asupra comunitatilor epistemice . Acesta a definit comunitatile epistemice ca “ o retea de profesionisti intr-un domeniu , cu autoritate bazata pe competenta si expertiza recunoscute si o pretentie de autoritate asupra cunoasterii relevante la nivelul politicilor din acel domeniu sau arie de probleme “ . Caracteristic pentru aceste comunitati sunt : • Un set impartasit de credinte normative • Credinte cauzale impartasite • Notiuni comune asupra validitatii • Proiecte comune asupra validitatii • Proiecte comune de politici Abordarea comunitatilor epistemice este eficienta in descrierea modului in care ddecidentii , marcati de conditii de nesiguranta , ajung sa-si asigure deciziile la comunitatile de experti . sunt cateva probleme de abordare a relatiei cunoastere – politica : • Prin definitie se presupune o relatie clara intre credintele / opiniile cauzale si valori – insemnand astfel ca sunt impartasite ambele concepte . • Accentuarea asupra circumstantelor in care comunitatile epistemice existente influenteaza decidentii – nu abordeaza conditiile in care se formeaza ele insele . Cea mai influenta teorie care face operabil conceptul de idei/invatare in procesul politicilor este modelul devoltat de Sabatier – “ Advocacy Coalition Framework “ – ACF . Invatarea orientata catre politici este definita ca “ schimbari pe termen lung ale intentiilor comportamentale si cognitive rezultate din experienta , implicate in atingerea sau revizuirea obiectivelor politicilor “ . Premise de baza ale ACF :

• Intelegerea schimbarii politicilor necesita o perspectiva mai lunga – o decada sau chiar mai mult – dupa Sabatier • Unitatea analizei este subsistemul politicilor ; politicile pot fi interpretate ca seturi de prioritati valorice si asumptii cauzale , sau “ sisteme de opinii “. ACF are patru puncte slabe : 1. Redefinirea actorilor implicati in procesul politicilor duce la mai multe probleme decat e capabil sa rezolve . ACF are probleme legate de caracterul de “ agent “ cand e vorba de a adopta decizii de politici ( Hoberg ) . 2. ACF topeste interesele si ideile impreuna , in conceptul unui sistem de opinii , facand dificila distingerea influentelor independente ale fenomenelor analitice in procesul politicilor publice . Sistemele de opinii au o structura tripartita : cele din “ miezul adanc sunt fundamentale , implicand opinii de baza ontologice si normative , cum ar fi perceperea naturii umane a persoanelor ; opiniile din “ miezul politicilor “ se refera la angajari fundamentale normative si la perceptii cauzale intr-o coalitie dintr-un domeniu ssau subsistem de politici . 3. Contine aspecte secundare care implica interpretari ale opiniilor relative la contextele specifice , adica ACF se bazeaza pe premisa ca opiniile din miezul adanc al politicilor reprezinta principalul lipici care tine impreuna ocoalitie “ 4. ACF nu acorda atentie variabilelor institutionale . Institutiile sunt relativ stabile pe termen lung , atentia acordata schimbarilor de politiciin timp intr-o jurisdictie / domeniu provoaca confuzie asupra rolului institutiilor .

31

32

CAPITOLUL 3 COMUNICAREA IN INSTITUTIILE PUBLICE 1. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
Comunicarea – schimbul de informatii , idei si sentimente - a fost definit ca un proces interpersonal de transmitere şi recepţie de simboluri care au ataşate înţelesuri. Elementele cheie în cadrul procesului de comunicare ar putea fi schematizate astfel: Managerul este persoana cu autoritate asupra unei organizaţii sau a unei subunitati a acesteia si care trebuie sa isi asume una sau mai multe dintre funcţiunile manageriale identificate de administratorul francez H.Fayol ca fiind acelea de planificare, organizare, conducere, coordonare si control. Comunicarea este vitala in fiecare dintre ele. Unii specialişti au ajuns la concluzia ca activitatile manageriale sunt: • comunicarea (schimb de informaţii de naturi diferite pe cale orala si scrisa), care ocupa aproximativ o treime din timpul de lucru; • managementul tradiţional (planificare, luare de decizii si control), care ocupa aproximativ tot o treime din timpul de lucru; • corelarea (interacţiunea, tot prin comunicare, cu cei din jur, din interior si exteriorul organizaţiei), care ocupa in jur de o cincime din timp; resurselor umane • managementul (motivare/incurajare,sfatuire/disciplinare, managementul conflictului, angajare de personal) care ocupa restul din timpul de lucru. (“Real managers” ‚ Ballinger, Cambridge, MA, 1 988) După cum putem observa, toate aceste activitati specifice activitatii manageriale au ca principiu fundamental comunicarea.

aprovizionare, relatii publice etc. si informaţia interna —care circula prin canalele formale si neformale de comunicare. - Funcţia de comanda si instruire - aceste funcţiuni ale comunicării se refera la modalitatile prin care managerii se asigura ca oamenii si departamentele actioneaza continuu in direcţia obiectivelor organizaţiei. - Funcţia de influenţare si convingere, îndrumare si sfătuire - prin aceste funcţiuni se realizează feluri specifice de control asupra informaţiei si asupra comportării membrilor organizaţiei. - Funcţia de integrare si menţinere - funcţiuni ce trebuie privite sub următoarele aspecte: păstrarea organizaţiei in stare operaţionala prin cursivitatea informaţiei; folosirea corecta a canalelor de comunicare pentru a evita încărcarea cu informaţie inutila; sortarea si verificarea datelor; integrarea partilor in întreg prin raportarea lor la acesta si la contextul in care partile trebuie sa funcţioneze. interesaţi ‚de strategia organizaţiei si tot prin comunicare aceştia pot fi motivaţi. Tot prin comunicare managerul poate asigura circulaţia informaţiei; informaţia corecta si utila trebuie sa ajungă la locul potrivit in momentul potrivit astfel ca eforturile tuturor sa se coordoneze intre ele.

3. MODELE DE COMUNICARE
Pe de o parte managerii ştiu ca succesul lor depinde in mare măsura de abilitatea lor de a comunica. Pe de alta parte, cel mai adesea, managerii nu ştiu ce înseamnă o comunicare perfecta si eficienta. Unii afirma ca daca, de exemplu, angajaţii si-ar intelege bine managerii, organizaţiile ar funcţiona mai uşor. Totuşi “neintelegerile” s-ar putea dovedi utile, precum in cazul angajatului care percepe critica sarcastica a unui manager ca pe o sugestie. O asemenea neintelegere ar putea menţine temporar “pacea”. In general, comportamentele comunicationale ale managerilor se circumscriu unuia dintre următoarele modele: modelul SAGEATA si modelul DANS. Modelul săgeata corespunde schemei Shannon —Weaver a comunicării conform căreia partenerii au roluri bine definite (emitator si receptor) iar receptorul percepe mesajul exact in forma si cu conţinutul dorit de emitator.

2. FUNCTIUNI ALE COMUNICARII
Pentru realizarea obiectivelor sale managerul se va baza pe următoarele funcţiuni ale comunicării: - Funcţia de informare - organizaţiile au nevoie de interacţiuni in mediul exterior in care functioneaza si in mediul interior intre partile ei componente. Cei mai importanti sunt oameni. Managerul este pus in fata monitorizării a doua feluri de informaţie: informaţia externa — trimisa si primita prin intermediul activitatilor de marketing, reclama,
33

34

Bucla de feed-back

SURSA – RECEPTOR

EMITATOR

IDEEA ACTIUNE

CODIFICARE

TRANSMITERE

DECODIFICARE

( ADAPTARE dupa modelul Shannon — Weaver) Modelul dans, aşa cum arata si numele, este întemeiat pe o comparaţie intre dans si comunicare, intre cele doua tipuri de interacţiuni existând numeroase asemănări. Iată doar câteva, dintre cele mai importante: 1. Comunicarea, ca si dansul, e folosita in scopuri multiple Cineva a comentat odată: “Când un om de stiinta spune ceva, colegii lui trebuie sa se întrebe daca e adevărat sau nu. Când un politician spune ceva, colegii lui trebuie sa se întrebe in primul rând ‘De ce spune asta?’ Mai târziu pot sau nu sa întrebe si daca e adevărat. Un politician e un om care crede ca e in posesia adevărului si ca ştie ce trebuie făcut. Oamenii de stiinta rareori cred ca se afla in posesia adevărului si scopul unui om de stiinta intr-o discuţie cu colegii săi nu e de a convinge ci de a clarifica.” Concluzia ar putea fi următoarea: toţi folosim acelaşi limbaj, insa scopul comunicării nu e întotdeauna bine conturat. 2. Comunicarea implica o buna coordonare a intelesurilor, aşa cum dansul presupune coordonarea muscarilor. 3. Comunicarea presupune capacitatea de a anticipa reacţiile celorlalţi, aşa cum dansul implica anticiparea miscarilor celuilalt. Când comunicarea se întrerupe, nu e întotdeauna rezultatul neintelegerilor, ci mai degrabă fiindcă unul din parteneri nu are capacitatea de a prevedea reacţiile celuilalt. 4. Comunicarea e guvernata de reguli, ca de altfel si dansul. Exista doua tipuri de reguli care functioneaza in conversaţii — reguli de interpretare si reguli de reglare. Aspectul cel mai important este sa

recunoaştem existenta regulilor si sa determine in ce măsura afectează eficienta manageriala. 5. Comunicatorii, ca si dansatorii, isi rezolva un repertoriu de abilitaţi care pot trece dincolo de nivelul conştient. Când interacţionam prima data cu o persoana, ne gândim conştient la comprtamentul potrivit, ca atunci când mergem la un prim interviu. Dar cu timpul nu ne mai concentram asupra acestui tip de preocupări. Adesea problemele de comunicare sunt rezultatul unei reguli folosite inconştient, de mult uitata. 6. Comunicarea, poate fi privita ca o activitate schematizata 7. Reuşita in comunicare, ca si in dans, e o funcţie a gradului de coordonare, a modului in care şti sa te adaptezi la mediu si la partener.

4. COMUNICAREA MANAGERIALA CA AVANTAJ STRATEGIC
Comunicarea manageriala eficienta este unul dintre instrumentele strategiilor de schimbare a organizaţiei. Ea poate contribui la ajustarea atitudinilor, a “modului de a privi lucrurile” si la schimbarea comportamentelor. Misiunea si obiectivele comunicării manageriale sunt strâns corelate cu schimbarea organizaţionala si cu caracteristicile mediului in care functioneaza organizaţia. In multe dintre organizaţiile din economiile performante se constata in prezent tendinţa de descentralizare a structurii organizaţionale si trecerea de la cea desfasurata pe verticala la cea desfasurata pe orizontala; de asemenea exista tendinţa de adoptare a principiilor TQM (Total Quality Management), a ideii împuternicirii si implicării angajaţilor si a lucrului in echipe. Comunicarea interna eficace in condiţii de schimbare evolutionara sau revoluţionara, intr-un mediu concurenţial, devine un element cheie al strategiei organizaţiei Caracteristicile esenţiale ale acesteia devin astfel: • Comunicarea trebuie sa aibă loc fara încetare si prin orice mijloace. Când se pune problema reproiectarii nu poate fi vorba de “prea multa” comunicare. • Comunicarea trebuie sa funcţioneze la nivel emoţional mai degrabă decât intelectual. *

35

36

Comunicarea manageriala include aspecte complexe corelate cu procesul de schimbare nu numai in comunicarea interna, cu angajaţii, ci si in comunicarea externa, cu furnizorii, investitori , etc . In legătura cu comunicarea externa, o trăsătura caracteristica a zilelor noastre este efortul spre dezvoltarea deprinderilor de comunicare manageriala intre culturi organizaţionale si naţionale diferite. De asemenea, se remarca schimbări fundamentale in comportarea presei si a auditoriului organizaţiei. Câteva din aceste schimbări ar fi: - Apariţia unor probleme extrem de complexe cum este de exemplu responsabilitatea organizaţiei fata de mediu. - Nevoia de transparenta a sistemului de decizii, nevoia de a comunica totul si imediat, nevoie ce apare atât la nivel intern cat ci extern organizaţiei. - Credibilitatea interna si externa a conducerilor organizaţiilor. - Nevoia schimbării percepţiei investitorilor fata de organizaţie. - Nevoia paterneriatului cu sindicatele. Deprinderea este o abilitate care poate fi formata, dezvoltata si perfecţionata, spre deosebire de aptitudine care este o abilitate inăscută. Managerul trebuie sa ştie cum sa comunice de aceea el trebuie sa-si insuseasca anumite deprinderi, comportamente si tehnici specif1ce. Tehnicile fundamentale de comunicare, pot fi grupate in: A. Tehnici de recepţionare a mesajelor B. Tehnici de interpretare a mesajului C. Tehnici de redare a mesajelor In calitate de administrator de resurse, managerul are de răspuns la întrebarea “cum trebuie făcut” si răspunsul corect, precum si transmiterea precisa a acestui răspuns subordonaţilor, asigura eficienta procesului de management.

5. BARIERE CARE APAR IN CALEA COMUNICARII
Barierele apar in toate modurile de comunicare. Aici putem enumera: percepţia, emoţiile, încrederea si credibilitatea, dificultatile de ascultare, filtrajul, supraîncărcarea cu informaţii, locul si timpul, zgomotele si media selectata. Unele dintre acestea se pot evita daca ştim cum sa ne adaptam percepţiei receptorului. Comunicarea nu poate fi separata de personalitatea oamenilor. Aceasta realitate este exempliftcata de urmatorul grafic: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 100% informatie initiala 90% perceptie 8 1% redare 75% 66% 59%

După cum se poate observa, un angajat (de exemplu) primeşte sau percepe doar 90% din informaţia iniţiala, este insa capabil sa redea doar 81% . Astfel, la fiecare nivel in parte se pierde o parte din informaţia iniţiala. Din aceasta cauza, de cele mai multe ori, se încearcă o comunicare pe orizontala, la un singur nivel, pentru a avea parte de o comunicare cat mai completa, pe înţelesul tuturor.

6. MODALITATI DE COMUNICARE
I. adresarea orala

Situaţiile specifice de comunicare manageriala orala sunt următoarele: • Comunicarea fata in fata cu o persoana are avantajul ca este directa si ca permite folosirea tuturor mijloacelor verbale si nonverbale de comunicare. De asemenea poate fI interactiva, permitand ajustarea mesajelor pe parcurs, pe baza feed-back-ului verbal si nonverbal. • Comunicarea interpersonala este importanta in situaţii de evaluare a performantei si motivare, de dare de instrucţiuni, de rezolvare de conflicte, de negociere etc. Comunicarea interpersonala focalizata pe
37 38

construirea de relaţii interpersonale este necesara in procesul de îndrumare si sfătuire a angajaţilor. • Comunicarea manageriala in grup are funcţiuni caracteristice cum sunt: ajuta la definirea grupului, sprijină procesul de implementare a deciziilor si schimbării. O forma a comunicării in grup este comunicarea in fata unui auditoriu; ea are ca scop formarea unei imagini proprii, a grupului sau a organizaţie. Adresarea orala, ca mod de comunicare a managerului, trebuie sa tina cont de mulţi factori de context cum ar fi: cultura organizaţionala, experienţele avute de a lungul comunicării anterioare, diverse motive care stau la baza relaţiilor personale, sociale si profesionale. Adresarea orala are ca forme specifice mai importante prezentarea, briefingul, raportul de situaţie si raportul final. Prezentările pot avea loc in interiorul organizaţiei sau in exteriorul ei. In cazul prezentărilor in interiorul organizaţiei se presupune, in general, ca auditoriul are caracteristici comune. In legatura cu prezentările in fata unui auditoriu extern organizaţiei, pot apărea doua probleme importante: • dificultatea adaptării prezentării si a vorbitorului la auditoriul si cadrul extern, mai puţin cunoscute • faza dificila a întrebărilor si răspunsurilor. Câteva din neajunsurile frecvente in legătura cu prezentările atât interne cat si exteme • Prezentările sunt confuze (informaţia trebuie astfel organizata încât sa poată fi urmata si inteleasa) • Prezentările sunt prea lungi (concizia, alături de claritate, este întotdeauna apreciata pozitiv) • Prezentările sunt neconvingatoare (auditoriul trebuie convins ca informaţia este importanta si ca argumentele sunt corecte) • Stilul de prezentare a informaţiilor este def1citar. Briefingul este o prezentare mai scurta cu scop de rezumare a unor informaţii sau cu scop de informare la zi privind activitati de afaceri, proiecte in desfasurare, programe sau proceduri. Briefingul are loc in cadrul unor întâlniri de lucru, sedinte sau conferinţe. Deşi, ca format, briefingul este deobicei o comunicare intr-un singur sens, de la vorbitor spre auditoriu, procesul de informare poate sa

implice si auditoriul. Raportul are ca scop analiza situaţiei unei activitati sau proiect si consta in prezentarea de informaţii relevante pentru o anumita faza a acestora sau pentru finalizarea lor. - Raportul de situaţie se face printr-o prezentare de 30-40 minute. Scopul raportului de situaţie este de a familiariza auditoriul cu starea la zi a proiectului sau activitatii si, uneori, sa facă referiri la proiecţii in viitor. - Raportul final este o prezentare formala majora de 40-60 minute, destinata analizei muncii la întregul proiect, de la început pana la sfarsit. Are ca scop recomandarea pentru luarea unor decizii sau rezolvarea unei probleme, prezentarea unui rezultat final al muncii in cadrul unui proiect. Situaţiile neprevăzute de comunicare orala apar frecvent in activitatea de comunicare a managerului. Calitatea acestei forme de comunicare poate fi crescuta daca avem in vedere faptul ca perioada de gratie (intervalul dintre întrebare si răspuns) furnizează timpul necesar pentru a decide asupra ideilor ce se vor emite si pentru a lua decizii legate de mesaj: cum sa înceapă si ce sa continua. Ideile trebuie sa fie scurte si concise. Este util sa se înceapă prin prezentarea organizării mesajului. Deşi este mai difIcil trebuie sa se acorde atenţie si comunicării nonverbale. Alt tip de comunicare orala este cea prin telefon. Aspectul distinctiv esenţial al acestei comunicări este lipsa din mesaj a elementelor de natura nonverbala. Aceasta generează o distanta psihologica fata de interlocutor care duce in mod fIresc la un conţinut depersonalizat al mesajului. Comunicarea prin telefon devine astfel plina de informaţii. Comunicarea cu mass media poate îmbrăca forme diferite ca de exemplu interviurile exclusive si spontane, comunicatele de presa, conferinţele de presa. Organizaţia poate beneficia de pe urma unei comunicări eficiente cu mass media in sensul proiectării unei imagini pozitive. Tăcerea sau evitarea acestei comunicări poate conduce la pierderea credibilitatii in fata clienţilor, comunitatii sau acţionarilor. Planurile strategice ale organizaţiei trebuie sa includă si un plan in legătura cu relaţiile de comunicare cu mass media. Acest plan trebuie sa stabilească scopul si obiectivele comunicării cu mass media, cum doreşte sa le realizeze, ce s-a făcut deja in aceasta direcţie si ce ramane de făcut.

39

40

II. adresarea in scris Deprinderile de comunicare manageriala in scris sunt cu atât mai importante cu cat managerul se afla mai sus in ierarhie si cu cat organizaţia este mai mare. Caracteristicile pe care trebuie sa le posede un mesaj scris pentru a fi eficient sunt următoarele: • mesajul scris trebuie sa fie uşor de citit • mesajul scris trebuie sa fie corect • mesajul trebuie sa fie adecvat direcţiei de transmitere • mesajul scris trebuie sa fie bine gândit Inainte de a comunica ceva trebuie sa avem in minte scopul pentru care vrem sa transmitem un mesaj: dorim sa informam, sa instruim, sa convingem sau sa influentam? Trebuie de asemenea sa ne punem si următoarele întrebări: - Este oportuna transmiterea unui mesaj si folosirea comunicării scrise? - Cine va citi mesajul ? Ce reacţie sau răspuns na aşteptam sa primim la acel mesaj? - Cum putem aprecia daca mesajul scris si-a atins scopul? Pasul următor in procesul de scriere este clarificarea si sistematizarea gândurilor in legătura cu materialul pe care am decis ca este oportun sa-l scriem. Acest proces cuprinde următoarele faze: • Generarea • Sistematizarea • Organizarea materialului Ultimul pas consta in scrierea propriu zisa a mesajului, începând cu redactarea lui si continuând cu editarea si punerea lui in forma adecvata. Trecerea prin toate aceste etape este necesara cu atât mai mult cu cat mesajul este mai complex.

Este extrem de important sa conştientizam faptul ca a gândi si a scrie sunt doua procese diferite . In general, etepa de gândire constituie aproximativ 40% din timpul necesar întocmirii unui mesaj scris, iar etapa a doua, de scriere propriu zisa, restul.
6

gandire

scriere

40%

60%

Comunicarea in scris ajuta oamenii sa devină mai sistematici in gândire. Studierea atenta a semnificaţiei, o cunoaştere precisa a nuanţelor este o condiţie a calitatii mesajului. Un exemplu amuzant legat de semnificaţia precisa a cuvintelor va ilustra claritatea unui mesaj. III . adresarea non-verbala Eficacitatea sa implica faptul ca a comunica înseamnă ceva complex, cu mult mai mult decât a selecta cuvintele potrivite. In sens larg, comunicarea non-verbala este generata de orice transmite un mesaj. De fiecare data, in comunicarea orala (directa, fata in fata), oamenii transmit mesaje prin intermediul expresiilor faciale, modulaţiilor vocii, gesturilor si a posturii corpului. Adesea nu suntem constienti de gesturile noastre si de efectele pe care le au acestea asupra interlocutorului. Excesul in gesturi distrage de la discurs sau plictiseşte. In cadrul comunicării non-verbale putem sa analizam si mediul in care are loc comunicarea. Este foarte important, ca manager, sa şti in ce mediu poate avea loc un dialog sau altul. Dispunerea mobilierului, a plantelor decorative, a scaunului destinat vizitatorului, toate trebuie sa contribuie la o buna desfasurare a sedintei sau întrevederii de orice fel. De exemplu e foarte greu sa ceri unui angajat sa-ti vorbesca deschis, tie ca manager, daca scaunul tau este aşezat pe un fel de podium iar el este nevoit sa te privească de undeva de jos. Intr-un astfel de context nu o sa se poată, niciodată, sa se rezolve o problema a angajaţilor.
42

41

Atât acţiunile înfăptuite cat si cele nerealizate transmit un mesaj. Managerul care uita sa multumeasca unui subordonat sau sa se tina de o promisiune, comunica ceva. Pentru a intelege importanta si complexitatea comunicării prezentam mai jos principalele canale de comunicare: 7. CANALELE DE COMUNICARE A ) Prezentare Exemple şi Avantaje Dezavantaje caracteristici Poştă Scrisori,memoÎnregistrări Necesită spaţiu de uri,rapoarte permanente. depozitare. Mesaje consecvente Lipsa implicării către toţi primitorii. personale. Pot fi citite şi li se VVolum excesiv. poate răspunde la Răspuns întîrziat momentul potrivit. Mijloace Mesaje e-mail,fax- Rapide,cu un Posibil numai între electronice uri,conferinţe video consum redus de cei care fac parte din hârtie,răspunsul reţea. poate fi imediat dacă Pericolul scurgerii receptorul se află pe de informaţii linie.adesea costă confidenţiale mai puţin decât trimiterile poştale. Întruniri Întîlnirea a două sau Mecanisme efective Consum mare de mai multe persoane. de concentrare a timp Formale-Neformale eforturilor pentru Nu toate discuţiile preyintă importanţă Planificatetransmiterea pentru toţi Neplanificate informaţiilor participanţii. Structuratesoluţiponarea nu sunt problemelor,docume Dacă Nestructurate ntarea deciziilor,etc. structurate pot fi Pot asigura manevrate în scopul angajarea grupului evitării luării unor faţă de obiectivele decizii. stabilite. Convorbiri Modalitate concreta, Se poate obţine un Nu se fac telefonice imediata şi directă răspuns imediat. înregistrări scrise de transmitere sau Asigura un tip de Nu permit feed-back obţinere de contact personal vizual
43

informaţii Faţă în faţă Cel mai utilizat şi obişnuit canal de comunicare. Canalul cel mai preferat

Implicare Consum de timp personqală. Nu se fac Posibilitatea de a înregistrări scrise verifica înţelegerea mesajului şi a răspunsului. Feed-back vizual.

Sursa mesajului sau emiţătorul, este o persoană, care doreşte să comunice cu o altă persoană-receptorul. Pentru a comunica, sursa traduce înţelesul pe care vrea să-l transmită in simboluri. Acest proces de traducere implică atât simboluri verbale cât şi nonverbale, frecvent o combinaţie a acestora. Receptorul, la rândul său, va decoda simbolurile primite transformându-le într-un înţeles perceput. Decodificarea este procesul prin care mesajele recepţionate sunt translatate în termeni (simboluri) ce au semnificaţie pentru destinatari. De exemplu, specialiştii (în domeniul medical, juridic, financiar, tehnic, etc.) întâmpină dificultăţi in comunicarea cu publicul larg. Ei au tendinţa să codifice mesajele într-un limbaj care este înţeles de alţi specialişti din acelaşi domeniu, dar mai puţin de public. Între emiţător şi receptor, mesajul poate fi modificat datorită unor ‘bariere’. Acestea pot fi clasificate în diverse categorii: fizice, lingvistice, factori personali. Barierele fizice ţin în general de mediu (acustică, lumină, distanţa etc). Barierele lingvistice pot ţine de limba vorbită, dar şi de vocabular, putând apare dificultăţi în receptarea mesajului dacă acesta este transmis într-un limbaj de specialitate în care se folosesc cuvinte prea puţin uzuale. Factorii personali pot fi de mai multe tipuri: • Implicarea pozitivă a celui care receptează mesajul; • Implicarea negativă (chiar înainte de a recepta mesajul, interlocutorul are ceva împotriva subiectului sau a emiţătorului). • Ameninţarea statutului (de cât ori nu întâlnim situaţia în care un director nu mai ascultă opinia unui subaltern, deşi justificată, pentru simplul fapt că este contrară opiniei sale?); • Presupuneri subiective (‘cred că vrea ceva de la mine, altfel nu mi-ar vorbi...’); • Agenda ascunsă (‘dacă stau de vorbă cu el poate aflu ceva şi despre ce au ei de gând să facă în viitor).

44

Lista poate rămâne deschisă deoarece factorii ce ţin de cele două persoane cu rol de emiţător respectiv receptor pot fi extrem de diverşi. Toţi aceşti factori se leagă de modul în care vorbitorul şi subiectul comunicării sunt percepute de către ascultător şi invers. Pe schema prezentată pentru procesul comunicării apare noţiunea de feedback. Această reprezintă reacţia pe care receptorul o are faţă de mesajul transmis de sursă şi este un mecanism prin care emiţătorul verifică dacă mesajul transmis a fost perceput corect de către receptor. Acesta este un element al procesului de comunicare extrem de important în termeni de eficienţă. De foarte multe ori, cel care transmite mesajul uită să verifice dacă înţelesul receptat este acelaşi cu înţelesul transmis. Un prim element este feed-back-ul nonverbal. Emiţătorul trebuie să fie atent la mesajele nonverbale transmise de către receptor. Transmiterea mesajelor se poate realiza prin mijloace verbale şi nonverbale. Există o mare varietate de mijloace care pot fi utilizate. O apreciere a acestor mijloace în raport cu gradul de consistenţă al comunicării este prezentată în figura de mai jos:

Mijloace de comunicare mesajelor • Discuţii ‘faţă în faţă’ • Conversaţii telefonice • Scrisori/memorii • Poşta ‘voice’ (voice-mail) • Poşta electronică (e-mail) • Documentele scrise • Documentele numerice Comparatie comunicare orala-scrisa : COMUNICAREA ORALA Grad ridicat de personalizare Feed-back imediat Nu se inregistreaza Eficienta pentru transmitere mesaje simple • Pierdere acuratete • Informatie non-verbala disponibila • • • •

Gradul

de

consistenţă

a

RIDICAT

SCAZUT

• • • •

COMUNICAREA SCRISA Grad ridicat de formalizare Feed-back intarziat Inregistrare permanenta Eficienta pentru mesaje complexe

• Pastrare acuratete • Informatie non-verbala indisponibila sau redusa

Consistenţa fiecărui mijloc de comunicare se bazează pe combinaţia a patru criterii : (1) rapiditatea sesizării erorilor, prin folosirea conexiunii inverse şi

45

46

corectarea Ior; (2) elaborarea mesajelor în funcţie de particularităţile specifice destinatarilor; (3) capacitatea de a transmite multe informaţii simultan; (4) bogăţia limbajului (limbajul verbal in raport cu cel numeric). Comunicaţiile ce necesită mult timp pentru analiza informaţiilor sunt caracterizate de un nivel redus al consistenţei. Comunicarea interpersonală ‘faţă în faţă’ este considerată a fi cea mai consistentă. Interacţiunea faţă în faţa furnizează imediat răspunsul (feedback), astfel încât destinatarii mesajelor pot verifica dacă le-au înţeles corect şi-şi pot corecta percepţia dacă este necesar. În acest caz, se poate observa simultan la emiţător şi receptor limbajul utilizat, tonul vocii şi expresia feţei. Aceste observaţii pot comunica mai mult decât cuvintele folosite. B ) Canalele de comunicare in instituţiile publice Într-o instituţie publică se pot identifica două tipuri de canale de comunicaţie: formale şi informale. Acestea sunt mediile prin care mesajele ajung de la emiţător la destinatar. Canalele de comunicare formale configurează trasee oficiale pe care fluxurile de informaţii le străbat într-o instituţie. După direcţiile de propagare a fluxurilor de informaţii aceste informatii se clasifica in: • comunicatii verticale descendente • comunicatii verticale ascendente • comunicaţii orizontale • comunicaţii oblice. Comunicarea verticală descendentă este reprezentată prin fluxuri de informaţii (mesaje) generate de managerii de la nivelurile cele mai înalte ale instituţiei şi adresate celor de la nivelurile inferioare. Ele se manifestă între manageri şi subordonaţi şi se concretizează prin decizii, instrucţiuni, proceduri, memorii oficiale, reglementari inteme, norme, rapoarte, etc. In multe instituţii, aceste comunicări adesea sunt atât inadecvate cât şi imprecise, angajaţii recepţionând selectiv mesajele în funcţie de interesele
47

lor proprii. În acest sens, se recomandă managerului organizaţiei să îmbunătăţească acest tip de comunicare. O formulă ce poate asigura o creştere a calităţii comunicaţiei este dată de întâlnirile ce se organizează între conducere şi subordonaţi. Comunicarea verticală ascendentă se stabileşte între conducere şi subordonaţi, fiind caracterizată de fluxuri de informaţii orientate “de jos în sus” în cadrul unei organizaţii, pe verticala sistemului de management. Prin intermediul acestor canale de comunicare sunt furnizate informaţii pentru control şi fundamentarea deciziilor. Totodată ele evidenţiază corectitudinea receptării de către subordonaţi a mesajelor transmise de “sus în jos” Comunicarea orizontală apare între persoane care ocupă poziţii situate la acelaşi nivel ierarhic în sistemul de management, între care există relaţii organizatorice de cooperare. Acest tip de comunicare este necesar pentru coordonarea diverselor funcţii ale instituţiei. Comunicarea oblică apare, de obicei între persoane ce ocupa posturi situate pe niveluri ierarhice diferite, fără ca între acestea să existe relaţii de autoritate de tip ierarhic. Rolul acestei comunicări este de a orienta activităţile ce se desfăşoară în compartimente diferite. Structura formală a organizaţiei poate avea un impact negativ asupra fluxurilor de comunicare. Managerii şi subalternii tind să modifice canalele de comunicare formale după nevoile şi obiectele lor. Astfel se ajunge la canale neformale sau informale. Canalele informale de comunicare se configurează spontan între persoane aflate în diferite posturi şi compartimente. Informaţiile transferate prin aceste canale sunt neoficiale şi au un caracter personal sau general; ele nu sunt verificate. Explicitarea diagramelor specifice acestor canale se poate realiza folosind metode cunoscute în sociometrie. Aceste reprezentări grafice ale canalelor formale oferă conducerii posibilitatea de a controla fluxul de comunicaţii în cadrul unui departament. O configurare neformală a comunicării într-o instituţie publică o reprezintă generarea (lansarea) zvonurilor. Circulaţia zvonurilor poate scurcircuita canalele formale de comunicare. Lansarea de zvonuri este o sursă de informaţii importantă în mediile de afaceri. Zvonurile pot avea un efect extrem de negativ asupra imaginii instituţiilor publice. Un zvon poate fi definit ca un ‘crez’ neverificat care circulă în cadrul unei organizaţii şi în exteriorul ei. Lansarea unui zvon vizează trei elemente. Primul este ţinta şi se referă la obiectivul vizat prin zvon. Al doilea element este declaraţia şi reprezintă esenţa zvonului ce urmează să fie comunicată mediului ţintă. Al treilea element este sursa (emiţătorul), adică cel ce
48

lansează zvonul. Zvonurile par să se răspândească mai repede şi pe o arie mai mare când informaţia este deosebit de ambiguă, când conţinutul este important pentru cei implicaţi, când pare credibil şi când receptorul este anxios. În paralel cu zvonurile, un alt efect care inhibă comunicarea eficientă într-o instituţie este efectul de “cocoloşire”. Acest termen se referă la tendinţa de evitare a comunicării veştilor proaste. Adesea oamenii s-ar menţine într-o atitudine protectoare, mai degrabă decât să aducă veşti proaste care ar putea provoca reacţii negative din partea receptorului. Subordonaţii care aspiră puternic la avansare sunt cei cu probabilitatea rnaximă de a avea dificultăţi de comunicare cu şefii lor, tocmai pentru că aceştia doresc să-i impresioneze şefii comunicând întotdeauna veştile bune şi ascunzându-le pe cele proaste.

Tip stea

• • • • • •

structura stabila dar rapida descentralizare comunicare informatie libera implicare egala membrii-decizii bune feed-back rapid si eficient viteza transmitere informatie mica – discuta altele intre ei

Puteti folosi anexa 2 pentru a va da seama de exemplu ce structura are Guvernul – Legea Nr. 37 / 1990 . de asemenea puteti folosi anexa 3 – structurile sunt luate de pe Site-urile unitatilor respective . Fiecare linie care uneşte o pereche stabileşte un canal de comunicare bidirecţional. Gradul de acces al membrilor la utilizarea canalelor de comunicare variază de la o reţea la alta. Reţeaua în stea este cea mai restrictivă , toate fluxurile fiind controlate de persoana de la centru. La cealaltă extremă se află reţeaua cu comunicare integrală, cunoscută şi sub numele de reţeaua în lanţ, toţi membrii putând comunica între ei simultan. Reţelele pot fi caracterizate astfel, din punct de vedere al psihologiei sociale, prin gradul lor de centralizare, predictibilitatea conducerii, satisfacţia medie a grupului, fluctuaţia satisfacţiei individuale a membrilor grupului. Pentru că informaţia înseamnă putere, este lesne de imaginat în fiecare caz că şeful grupului este sau ar putea să devină membrul care beneficiază de cel mai mare număr de contacte sau legături. Când între membrii grupului există un grad redus de interdependenţă în rezolvarea problemelor specia1e, se recomandă configuraţia în stea pentru asigurarea comunicării. În cazul in care gradul de interdependenţa este mare, atunci reţelele de comunicaţii in lanţ sunt cele mai indicate.

8. RETELE DE COMUNICARE
O analiză structurală a sistemului de comunicare dintr-o organizaţie pune în evidenţă existenţa unor grupuri de oameni care se conformează unor patternuri sau modele între două sau mai multe persoane. Mărimea grupului limitează posibilităţile de comunicare prin reţelele configurate în cadrul lui. În principiu, mărimea grupului poate creşte aritmetic, însă numărul relaţiilor de comunicare ce pot să apară creşte exponenţial. Spre exemplu tipurile de reţele ce se pot forma într-un grup sunt : TIP DE RETEA Tip LANT Tip Y CARACTERISTICI • dezavantaj – distorsiune mesaj datorita diseminarii seriale a fluxului informational • doua persoane au acelasi statut • feed-back rapid , eficient • numar redus de legaturi • exista un grad de centralizare • reducere grad de interactiune grup – un membru comunica doar cu alti doi • feed-back dificil • organizare stabila , satisfactie mare • model centralizat de comunicare in grup • dependenta mare de leader la calitatea deciziei

9. RELATIILE PUBLICE
A ) Definitie Când abordam comunicarea in interiorul instituţiilor publice si comunicarea intre instituţiile publice si mediul socio-economic este foarte important sa definim locul relaţiilor publice in cadrul acestui proces complex. Ca si in alte domenii, nici in cazul relaţiilor publice nu exista o
50

Tip cerc

Tip roata

49

definiţie unanim recunoscuta. Exista câteva definiţii “clasice” date de marile asociaţii ale specialiştilor in relaţii publice: “Practica Relaţiilor Publice este arta si ştiinţa sociala de a analiza tendinţe, de a prezice consecinţele lor, de a sfătui lideri de organizaţii, de a introduce programe planificate de acţiune care servesc atât interesul organizaţiei cit si al publicului” (Adunarea Mondiala a Relaţiilor Publice, Mexico City. I 978) “Relaţiile publice sunt un efort conştient si sistematic, bazat pe cercetare, dedicat câştigării înţelegerii si stabilirii si menţinerii încrederii in rândurile publicului” (Asociaţia Germana de Relaţii Publice) “Relaţiile publice sunt efortul deliberat, susţinut si planificat de a stabili si a menţine înţelegerea reciproca intre o organizaţie si publicul ei” (Institutul Britanic de Opinie Publica) B ) Caracteristicile Cele mai importante ale relaţiilor publice sunt: a) deliberarea: activitatea de relaţii publice are caracter intenţional, este rezultatul unor cercetări si vizează informarea, influenţarea si obţinerea unui răspuns din partea publicului; b) planificarea: resursele oricărei organizaţii sunt limitate, atât in ceea ce priveşte resursele financiare si umane, cit si in ceea ce priveşte echipamentele si timpul c) performanta: performanta echipei de relaţii publice si rezultatele ei sunt direct legate de performanta organizaţiei client. Ignorarea sau periclitarea intereselor publice de către o organizaţie grevează asupra rezultatelor strategiilor de relaţii publice d) comunicarea bilaterala: relaţiile publice au la baza preluarea informaţiilor din mediul in care operează organizaţia, transmiterea de noi informaţii si urmărirea feed-back-ului acestora ( vezi anexa 3 – organizatiile sunt constituite pe acest sistem ) e) interesul public: motivaţia activităţii de relaţii publice este satisfacerea nevoilor publicului, si nu neapărat obţinerea cu orice preţ de beneficii pentru organizaţie; f) dimensiunea manageriala: eficienta activităţilor de relaţii
51

publice creste in măsura in care decizia cu privire la acestea se ia la nivelele superioare ale organizaţiei. Comunicarea bilaterala nu este singura modalitate de comunicare de relaţii publice. Comunicarea poate fi făcuta, e adevărat, si in doua sensuri; nu este mai puţin adevărat ca o organizaţie poate comunica si intr-un singur sens, aşadar fără sa se urmărească obţinerea unui răspuns din partea receptorului. In ansamblul de comunicări ale unei organizaţii relaţiile publice sunt orientate către interesul public. Aceasta nu înseamnă, evident, ca relaţiile publice ignora interesele organizaţiei. Ce este specific relaţiilor publice este ca orice decizie are la baza, pe lângă alte elemente, importanta respectării interesului public . O posibila definiţie a relaţiilor publice ar fi: “Relaţiile publice sunt managementul comunicării pe baza interesului public”.

C ) Descriere generala
Relaţiile publice sunt in esenţă activităţi de comunicare. Daca relaţiile publice sunt managementul comunicării dintre o organizaţie si publicul sau pe baza interesului public, managerul eficient de relaţii publice trebuie sa fie in permanent contact cu publicul organizaţiei, sa fie capabil sa diferenţieze in orice moment necesităţile de comunicare ale acestora, sa formuleze si sa transmită mesaje in funcţie de caracteristicile fiecăruia dintre ele si sa urmărească reacţia lor la primirea fiecăruia dintre mesaje. Unul dintre conceptele de relaţii publice cele mai vehiculate este acela de imagine. Se vorbeşte de imaginea partidelor, guvernelor, până si a tarilor, de imaginea firmelor, a anumitor organizaţii non-profit sau chiar a unor sectoare in întregul lor. Se vorbeşte totuşi mai puţin despre imaginea unui produs sau serviciu, a unui proiect non-profit sau a unei politici publice promovate de un guvern. Imaginea organizaţionala este un complex constituit din istoria organizaţiei, succesele si stabilitatea sa din punct de vedere financiar, calitatea ofertei sale, reputaţia sa ca angajator, responsabilitatea sociala, eforturile de cercetare etc. Imaginea organizaţionala este esenţiala in relaţiile cu presa, dar este foarte importanta in relaţia cu finanţatorii (fie ei investitori, donatori, membri, instituţii financiare internaţionale etc.). Imaginea de produs este si ea un complex alcătuit din calitatea sa, efortul tehnologic depus pentru obţinerea sa, ambalajul, punctele de distribuţie, volumul vânzărilor etc. Foarte importanta in procesul de cumpărare,

52

imaginea de produs este totuşi rezultatul întregului proces de comunicare de marketing, care cuprinde, alături de relaţiile publice, reclama, promovarea vânzărilor si vizarea personala. Foarte importanta in planificarea de relaţii publice este imaginea dorită (wish image). Imaginea dorita este imaginea pe care administraţia firmei doreşte sa o promoveze in interiorul si in exteriorul sau. Identificarea sa sta la baza formulării obiectivelor de relaţii publice, de realismul lor depinzând in mare măsura succesul întregii activitati de relaţii publice. Am tradus acest concept ca “imagine proiectata” tocmai pentru ca ea este rezultatul proiecţiei asupra publicului a imaginii preponderente in organizaţie despre ea însăşi sau despre produs. Pentru păstrarea unităţii imaginii organizaţionale sunt folosite tot felul de standarde: identitatea vizuala (elemente vizuale care apar pe toate materialele de comunicare ale firmei), standarde comportamentale etc. Este totuşi imposibil sa se controleze întregul volum de comunicare al unei organizaţii, oricit de mica ar fi aceasta. Si poate ca nici nu este de dorit. Planificarea de relaţii publice este unul dintre elementele esenţiale ale managementului comunicării intr-o organizaţie, fie ea publica, de afaceri sau non-profit. In masura in care comunicarea, si in special relaţiile publice, reprezintă doar o parte din activitatile unei organizaţii, planificarea de relaţii publice trebuie sa tina seama atit de misiunea, obiectivele si strategiile organizaţiei, cit si de diversele planuri specifice care înglobează comunicarea (planurile de afaceri, planurile de marketing, planurile de stingere de fonduri etc.): exemplu – Ministerul finantelor In esenţa, planificarea de relaţii publice este un proces in cinci etape: 1. Identificarea problemei 2. Stabilirea obiectivelor generale 3. Formularea strategiilor 4. Planificarea, elaborarea mixului de relaţii publice si programarea 5. Evaluarea 1. Identificarea problemei: in aceasta prima faza se pune întrebarea care este problema de natura comunicationala? Pentru definirea exacta a problemei se trece la cercetarea opiniilor, cunostintelor, atitudinilor si comportamentului publicului vizat. Ministerul de Finanţe trebuie sa promoveze aplicarea legii impozitului pe venitul global. Trebuie sa se efectueze cercetări pentru detectarea atmosferei publice cu privire la introducerea acestui nou impozit, a nivelului de cunoaştere a reglementarilor
53

legii, si mai ales a atitudinii contribuabililor persoane fizice si juridice, in condiţiile in care evazionismul fiscal este o practica deja tradiţionala. 2. Stabilirea obiectivelor: este vorba, fireste, de stabilirea obiectivelor de natura comunicationala. In funcţie de rezultatele cercetării efectuate si de obiectivele generale ale programului, in aceasta a doua etapa se trece la formularea de obiective de soluţionare a problemei de comunicare. In exemplul nostru, obiectivul final ar fi acela de determinare a unui numar tot mai mare dintre contribuabili sa-si plătească impozitele. 3. Formularea strategiilor: ce tip de strategii de comunicare trebuie aplicate, ce tip de mesaje trebuie accentuate pentru atingerea obiectivului stabilit? In cazul de fata, problema care se pune este: daca, in principiu, trebuie mizat pe penalitatile in caz de nerespectare a legii sau pe beneficiile respectării ei. Trebuie de asemenea stabilit ce model de comunicare trebuie adoptat: comunicare intr-un singur sens sau in dublu sens? Răspunsul la acest tip de întrebări va contura strategia de comunicare a organizaţiei cu privire Ia programul in cauza. 4. Planificarea si programarea: in funcţie de strategiile adoptate, se trece la elaborarea planului de acţiune. Acest plan conţine instrumentele folosite (mixul de relaţii publice), obiective intermediare, termene, resurse utilizabile etc. Esenţial pentru succesul întregului proiect este mixul de relaţii publice. Mixul de relaţii publice conţine in general instrumentele utilizabile pentru realizarea planului de relaţii publice: publicitatea , lobby , organizarea de evenimente publice , etc. Ponderea fiecăruia dintre ele variază de la un proiect la altul, de la o organizaţie la alta. Succesul planului de relaţii publice este determinat de justeţea compoziţiei mixului de relaţii publice, de capacitatea planif1catorului de a potenta valoarea fiecărui instrument de relaţii publice pe baza celorlalte si de integrabilitatea mixului de relaţii publice in strategia generala de comunicare a organizaţiei. a) Publicitatea: publicitatea este instrumentul de relaţii publice prin care organizaţia lansează mesaje prin intermediul mijloacelor de informare in masa cu cele mai nici costuri relative. Definiţiile clasice ale publicitatii insista pe caracterul sau gratuit, in special pentru a o diferenţia de reclama. Daca limitam publicitatea la mesajele transmise prin intermediul publicaţiilor care nu aparţin organizaţiei (relaţia cu presa), definiţia este corecta. Din punctul nostru de vedere insa, avind in vedere ca tot mai multe organizaţii, fie ele publice, non-profit sau de afaceri editează publicaţii sau folosesc propriile pagini de Internet pentru a
54

comunica cu publicurile lor si avind in vedere ca aceasta creare de spaţiu editorial implica anumite costuri, putem spune ca publicitatea nu are întotdeauna caracter gratuit. Totuşi, in raport cu reclama, costurile respective sunt comparativ mai mici. De aceea, publicitatea este la indemina oricărui tip de organizaţie, (publica, de afaceri sau non-profit). Relaţiile cu presa sunt unul dintre elementele fundamentale ale relaţiilor publice. Comunicarea cu presa se desfasoare prin intermediul dosarelor de presa, comunicatelor de presa (text, imagine foto, imagine video, benzi audio), discursuri, conferinţe de presa. Fundamentala in cazul relaţiilor cu presa este instituţia purtătorului de cuvint. Acesta reprezintă integral organizaţia in fata presei, chiar daca nu este singurul care poate vorbi acesteia. Prin insasi apariţia unui purtător de cuvint in interiorul unei organizaţii, organizaţia recunoaşte implicit caracterul strategic al comunicării cu presa si necesitatea limitării acesteia la forme autorizate. b) Lobby: Lobby-ul are ca scop influentarea organizaţiilor puterii — Presedintie, Guvern, Parlament etc. — prin mijloacele specifice relaţiilor publice, pentru Iuarea in discuţie a unor probleme de interes public sau pentru adoptarea unor decizii. Agenţii de lobby pot prezenta punctul de vedere al celor pe care ii reprezintă in legătura cu reglementari deja propuse, pot propune reprezentanţilor puterii proiecte de reglementari in vederea luării lor in discuţie sau pot intermedia intilniri intre cei pe care ii reprezintă si oficialitati. Evident, lobby-ul este de interes pentru organizatiile non-profit care doresc sa influenteze luarea unei decizii la nivelul puterii sau organizatiilor de afaceri care, pe linga prornovarea unor reglementari favorabile, ar putea fi interesate in obtinerea unor facilitati sau contracte publice. c) Organizarea de evenimente publice: Este costisitor dar este unul dintre cele mai importante instrurnente de relatii publice. Atit institutiile publice, cit si organizatiile de afaceri si cele nonprofit acorda o atentie speciala acestui tip de cornunicare si cheltuie adesea o buna parte din bugetele de relatii publice pentru organizarea de conferinte, seminarii, rnitinguri, marsuri, celebrari aniversare, expozitii de arta, licitatii, serate de binefacere, concursuri, lansari de carte etc. Organizarea de evenimente publice are adesea rolul de a sprijini aplicarea altor instrumente de relatii publice: publicitatea poate folosi cu succes
55

anuntarea si relatarea evenimentelor, agentii de lobby pot de asemenea folosi ocazia organizarii de evenirnente de catre organizatia pe care o reprezinta pentru intilniri directe intre persoanele cu influenta in structurile puterii si conducerea organizatiei respective etc. d) identitatea imaginii orgaizationale: se refera la o serie de standarde, de Ia identitatea vizuala a rnaterialelor de comunicare si chiar a produselor, pina Ia comportarnentul angajatilor in raporturile reciproce si cu publicurile externe, cladirile, si chiar vehiculele organizatiei. Identitatea vizuala contine o serie de elemente de tipul logo-ului (logo-urilor), culori, caractere (formatele de litera), tipul de hirtie folosita etc., care apar pe materialele de comunicare: papetaria, brosurile, formularele oficiale, cartile de vizita, pagini web etc. Unificarea acestui tip de mesaje este foarte irnportanta in constructia unei irnagini clare a organizatiei si in penetrarea acestei irnagini la nivelul publicurilor organizatiei . e) Consultanta: consultanta este unul dintre instrurnentele de care depinde in cea rnai mare rnasura succesul planului de relatii publice. Este vorba de serviciile de consultanta pe care managerii de relatii publice Ie acorda celorlalti manageri ai organizatiei si superiorilor ierarhici. In cazul institutiilor publice, deciziile au prin natura lor un impact public direct unde succesul unei politici sau imaginea publica a unei personalitati poate depinde de o singura “iesire in fata presei”. f) Afacerile publice: participarea sau initierea de proiecte in folosul comunitatii. La o prima vedere afacerile publice nu ar putea fi decit apanajul organizatiilor de afaceri, cita vreme organizatiile non-profit si cele publice au sunt prin excelenta orientate catre satisfacerea interesului public. Intr-adevar, organizatiile de afaceri cheltuie adesea bugete importante pe sprijinirea si finantarea unor activitati caritabile desfasurate de obicei de organizatii non-profit. Alaturi de sponsorizari fie pentru proiecte determinate, fie pentru cheltuielile administrative ale anumitor organizatii non-profit - organizatiile de afaceri intra in parteneriate cu fundatii sau asociatii pentru promovarea anurmitor cauze si chiar finanteaza anumite proiecte prin tranferarea unor angajati la fundatiile partenere si suportarea tuturor cheltuielilor de salarizare a acestora (internships). In lumea occidentale sunt curente parteneriatele dintre firmele de
56

relatii publice si organizatiile non-profit care initiaza carnpanii de strangere de fonduri. Totusi, activitati de tipul afacerilor publice pot desfasura si institutiile publice si chiar si organizatiile non-profit care initiaza proiecte non-profit in alt domeniu . g) Relatiile cu liderii de opinie: relatiile cu liderii de opinie trebuie sa constituie un capitol special al relatiilor publice, in masura in care acestia sunt persoane care pot retransmite mesajul, il pot deforrna sau pot constitui bariere in transrnisia acestuia. Publicitatea este in mare masura un instrurnent eficient de cornunicare catre aceasta categorie de public; data fiind insa importanta acestei categorii de public, este necesara folosirea tuturor canalelor de comunicare catre el, ca atare folosirea canalelor personale poate fi decisiva. Este ceea ce fac companiile de produse medicale atunci cind lanseaza campanii de informare catre medici. La fel, organizatiile non-profit pot aborda direct liderii de opinie pentru promovarea unor cauze. Institutiile publice folosesc masiv acest instrument de relatii publice pentru promovarea unor politici publice. Activitatea în domeniul afacerilor publice solicită un grad înalt de răspundere etică. Aceasta include consilierea superiorilor ierarhici cu privire la un comportament adecvat normelor de relaţii publice şi aşteptărilor publicului. Dar pentru ca sfatul să fie acceptat şi urmat cu bună credinţă, credibilitatea consultantului de PR este decisivă. De aceea, chiar dacă are adevăruri neplăcute de spus, agentul de PR trebuie să le releve şefilor săi cu tact, cu corectitudine şi Ia timp. Presa şi publicul aşteaptă o informaţie credibilă. De la purtătorul de cuvânt se aşteaptă un mesaj clar, nu jargon sau propagandă. In egală măsură, publicaţiile guvernamentale trebuie să trezească încrederea publicului. D ) Instituţia PurtătoruIui de cuvânt Din diferite motive, între care se pot enumera lipsa de timp a liderului unei instituţii, absenţa lui din ţară, aversiunea sau teama faţă de presă, defectele de vorbire, aspectul fizic sau starea de moment a sănătăţii, anumite instituţii desemnează unul sau mai mulţi purtători de cuvânt pentru relaţii cu presa.
57

Substituindu-se conducătorului unei instituţii, purtătorul de cuvânt îşi creează un statut propriu, de mini-instituţie, având o anumită autonomie şi dreptul de a reprezenta clientul în Iimitele unui mandat. Nici nu se poate imagina un alt statut de vreme ce e regulă, purtătorul de cuvânt trebuie să facă fată presiunilor presei, găsind de fiecare dată soluţia optimă pentru a demonstra transparenţa instituţiei, fără a divulga insă informaţiile pe care nu are dreptul să le ofere. E ) Comunicarea în situaţiile de criză Nu de puţine ori, instituţiile publice sunt confruntate cu situaţii de criză, sau cu aşa numitele ‘situaţii de urgenţă’. Este vorba despre evenimente social-politice, a căror gravitate variază de la manifestări cum ar fi grevele, mişcările sociale de presiune a străzii, schimbarea subită a echipei de conducere, până la revoluţii şi războaie. In aceeaşi categorie se înscriu catastrofele naturale (cutremure, inundaţii, etc.) sau accidentele de altă natură (accidentele grave aviatice, maritime sau terestre). Ori de câte ori intervine o criză, creşte şi presiunea mijloacelor de informare în masă asupra instituţiei respective, iar aceasta nu face decât să adauge dificultăţi situaţiei critice. Instituţia are dubla misiune de a controla difuzarea de rnesaje şi de a facilita comunicarea deschisă, ceea ce este deosebit de dificil atunci când criza este în ascensiune. Iar încercarea de a ascunde părţi de adevăr nu va avea ca efect decât, într-o primă fază, crearea unei stări de confuzie în rândurile publicului, iar într-o fază ulterioară, ştirbirea credibilităţii organizaţiei. Ascunderea informaţiilor este în acelaşi timp şi modul cel mai sigur de declanşare a zvonurilor. De exemplu, dacă eroarea umană într-o instituţie este de înţeles, ascunderea adevăru1ui se numeşte complicitate şi aruncă o lumină nefavorabilă asupra unui întreg grup. De fapt, lipsa de informaţie este cea care creează zvonuri. Modalitatea cea mai eficientă de a preveni zvonurile rămâne aceea de a da răspunsuri cât mai complete întrebărilor puse de presă şi de public, pe măsură ce informaţiile pot fi transmise şi verificate. Câteva dintre greşelile obişnuite în tratarea unei crize sunt (Cutlip, 1994): • ezitările, conducând la crearea unei imagini de incompetenţă şi confuzie; • ripostele, sursă de creştere a tensiunilor şi emoţiilor; • confruntarea, oferind oponenţilor vizibilitate şi o platformă de atac; • informaţiile contradictorii, semnificând lipsă de sinceritate şi de receptivitate. In general organizaţiile şi implicit instituţiile publice au nevoie de modele gata pregătite în Iiniile generale, pentru a face faţa unei crize. Planurile de urgenţa trebuie să fie revizuite periodic, cel mai rar o dată pe an.
58

Pentru realizarea planurilor de urgenţă, personalul specializat solicită scenarii din partea tuturor factorilor decizionali intemi, iar reacţia în cazul unor evenimente neaşteptate se derulează, în general pe canale dinainte stabilite, asemenea unui plan de evacuare în caz de incendiu. Există deja desemnată o persoană care va da primele declaraţii, grupul care va face investigaţii, etc. Planul de administrare a unei situaţii de criză în cadrul unei companii include : - aprobarea planului de către directorul executiv; - lista persoanelor care vor fi implicate în rezolvarea crizei şi coordonatele acestora (adresă, telefon, etc) - lista persoanelor din companie ce trebuie informate imediat în cazul unei crize; - criteriile de estimare a pierderilor potenţiale; - planul de realizare a unei secţiuni de documentare, cuprinzând informaţii şi mărturii; - informaţii confidenţiale ce nu pot fi divulgate înainte de lansarea planului de contracarare a crizei şi de cele mai multe ori, nici după aceea, dacă nu este necesar; - programul de acţiune: cine, ce si când; - schiţa locului unde a survenit criza, o listă de resurse şi cu necesarul de aprovizionat; - locul de unde se va obţine aparatură de comunicare, sonorizare şi înregistrare pentru presă; - lista criteriilor de evaluare a eficienţei tratării situaţiei de criza. Un purtător de cuvânt special va oferi informaţii presei pe tot parcursul crizei. Această persoană va asigura consistenţa informaţiei atât în formă cât şi în coţinut şi va face tot posibilul pentru a reprezenta organizaţia într-o manieră credibilă. Informaţia trebuie să fie disponibilă permanent pentru a se răspunde cerinţelor presei aflate pe toate meridianele şi pentru a furniza în permanenţă cele mai noi elemente. In cazul unui dezastru, dacă este posibil, purtătorul de cuvânt va însoţi reprezentanţii presei la faţa Iocului. F ) Comunicarea cu publicul Nu de puţine ori, în multiplele calităţi pe care fiecare dintre noi le deţine, de la simplul vizitator al unei instituţii publice, la cetăţeanul venit cu o problemă. în audienţa şi până la angajatul unei astfel de instituţii, ne izbim
59

zilnic de oameni care nu ştiu să comunice. Fie că este vorba despre secretara care ne răspunde pe un ton răstit expediindu-ne pe uşă afară fără drept de apel; fie că este vorba despre răspunsuri prost întocmite la petiţiile noastre sau de colegul de birou care ne pretinde un respect nelimitat numai pe baza vârstei sale mai înaintate, neadmiţând nici o concesie atunci când este vorba despre problemele comune, rezultatul este întotdeauna acelaşi: frustrarea, nemulţumirea şi implicit formarea unei proaste imagini despre o instituţie ai cărei angajaţi nu ştiu să comunice. Ceea ce este cel mai grav este faptul că publicul nu va eticheta numai persoanele în cauză, ci instituţia ca întreg si dacă stăm să medităm mai mult chiar îi vom da dreptate. Poate că ar mai fi trebui să argumentăm pe parcursul acestei lucrări asupra îmbunătăţirii modalităţilor de comunicare cu publicul unei instituţii. Plecând de la observaţia că în instituţiile publice româneşti nu există facilităţile necesare de pătrundere în clădiri pentru persoanele cu handicap fizic, care au nevoie de lifturi, scări rulante, rampe speciale, putem spune că aceste categorii sunt deja excluse din instituţiile care ar trebui să fie a1e tuturor, să ne reprezinte pe toţi. De asemenea nu am vorbit de barierele impuse de apariţia corupţiei în instituţiile publice. Corupţia implică un mod specific de comunicare, excluzându-i la rândul ei pe cei care nu au mijloacele necesare să-şi însuşească acest mod de comunicare ilicit, care necesită o analiză separată, plasată în sfera patologiei comunicării. Dar am considerat că obiectul acestei Iucrări ar trebui să fie comunicarea normală, şi nu cea patologică, Cred că a venit timpul să reînvăţăm să comunicăm sănătos. In cele din urmă, am putea numi acesta o practică de igienă mentală. Imbunatatirile aduse capacităţii de comunicare dau oamenilor multă torţă. Când comunici bine, oamenii îţi răspund în general într-un mod pozitiv, chiar dacă nu sunt încântaţi de mesajul primit. Comunicarea deficientă poate provoca un răspuns negativ care se auto-perpetuează, conducând astfel la o comunicare mai slabă. Desigur că în fişa postului fiecărui angajat al unei instituţii publice ar trebui să figureze pe primul loc bunele maniere, dar acest lucru nu este suficient pentru asigurarea unei comunicări de calitate. Sunt necesare stagii suplimentare de însuşire a unor tehnici de comunicare eficientă atât la nivel interpersonal cât şi la nivelul autoprezentării şi prezentării instituţiei în relaţiile cu presa, cu publicul sau cu eventualii parteneri străini. O astfel de investiţie ar părea costisitoare la prima vedere, dar beneficiile vor fi enorme, iar Lucrarea de faţă nu a avut alt scop decât a se constitui ca o introducere sau ca o pledoarie bazată pe argumente specia1iştilor, în favoarea realizării unei comunicări de calitate în instituţiile publice din România.
60

CAPITOLUL 4 ELABORAREA DECIZIEI IN INSTITUTIILE PUBLICE 1. INTRODUCERE
In teoriile manageriale apar în general patru funcţii ale unui manager: 1. Funcţia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung) 2. Funcţia de organizare şi conducere efectivă 3. Funcţia de control a activităţii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate 4. Luarea deciziilor Funcţiile enumerate mai sus se exercită în condiţii de timp limitat, de stres şi presiune. Decizia este un proces de schimbare a realităţii, a resurselor naturale, financiare şi umane de care dispune unitatea, de alegeri rationale dintre alternative. In elaborarea deciziei trebuie sa avem in vedere: • acţiune; • un rezultat unic cuantificabil; • un interval de timp • investiţia maximă pentru atingerea scopului

• factorii limitativi economici (bani, timp, muncă), să fie incluşi în planul decizional. • fundamentarea ştiinţifică a deciziei; • dublarea autorităţii formale de adoptare a deciziei de către consiliul împuterniciţilor statului • unitate de decizie şi acţiune; • încadrarea în perioada decizională optimă • formulare clară.

4. TIPURI DE DECIZII
Din punct de vedere al conţinutului funcţional, deciziile sunt: 1. 2. 3. 4. 5. Decizii de planificare Decizii organizaţionale Decizii de conducere Decizii de stimulare (a angajaţilor, de exempiu) Decizii de control După nivelul de elaborare a deciziilor : • Decizii strategice. Sunt deciziile care stabilesc orientările de perspectivă; ele se iau în colectiv, vizează ansamblul activităţii economice a societăţii comerciale. • Decizii tactice. Acestea se iau pentru o perioadă mai mică de un an şi vizează o activitate sau o subactivitate a societăţii comerciale. • Decizii operoţionale. Sunt decizii repetative, de rutină şi se referâ Ia perioade scurte. care vizează îndeplinirea obiectivelor specifice şi individuale. In funcţie de certitudinea atingerii obiectivelor, deciziile poi fi • Decizii certe • Decizii incerte • Decizii de risc In raport cu sfera de cuprindere a decidentului deciziile se clasifică astfel

2. DEFINITIA DECIZIEI
Putem defini decizia astfel: un act social, deliberat, al unei persoane sau al unui grup de persoane, prin care se stabilesc scopul si obiectivele unei actiuni, direcţiile şi modalităţile de realizare a acesteia, toate deterrninate în funcţie de o anumită necesitate, pe baza unui proces de informare, reflecţie şi evaluare a mijloacelor si a consecinţelor desfăşurării acţiunii respective.

3. CONDITII ELABORARE DECIZIE
Luarea unei decizii necesita anumite conditii: • trebuie să existe unul sau mai multe obiective care trebuie atinse. • mai multe alternative de acţiune trebuie să fie la îndemâna managerului
61

62

• Decizii individuale. Ele sunt adoptate de către un singur cadru de conducere. • Decizii colective – adoptate in grup ETAPE DECIZIE MANAGERIALA
Elaborarea deciziei manageriale inseamna mai multe etape:

4. Să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior 5. Să fie oportună Această abordare se bazează pe faptul că organele şi instituţiile de la nivel local cunosc cel mai bine nevoile sociale locale, problemele care privesc colectivităţile respective, de aceea este bine ca numai aceste organe să adopte deciziile privind problemele în cauză. Pe de altă parte, funcţionarii publici din administraţia centrală, respectiv din instituţii şi autorităţi trebuie să aibă o viziune sistemică, holistică asupra realităţilor din sistemul administrativ şi o capacitate ridicată de analiză şi sinteză a informaţiilor provenite de la administraţia locală şi/sau de la cetăţeni. Rezolvarea situaţiilor din unitatea administrativ-teritorială prin decizii ale organelor administrative centrale, ierarhic superioare, comportă riscul unor soluţii neadecvate, datorită cunoaşterii, nu totdeauna suficiente de către acele organe, a problemelor care privesc colectivităţile locale. Aceste probleme pot fi iniţiate, şi rezolvate mult mai bine, de către organele de la nivelul Ia care se aplică decizia. Datorită ierarhizării din sistemul administrativ, deciziile organelor de pe nivelurile superioare sunt obligatorii pentru organele de pe nivelurile inferioare, care trebuie să le execute întocmai. Frecvent, acestea au un grad apreciabil de generalitate, ceea ce atrage o prelungire a termenelor de aplicare a lor. Pentru a se evita apariţia unor rezolvări neadecvate ale problemelor care prezintă interes pentru colectivităţile locale, considerăm că organele superioare nu ar trebui să intervină decât în măsura în care deciziile organelor inferioare ar veni în contradicţie cu dispoziţiile exprese ale deciziilor organelor superioare. In restul situaţiilor este recomandată încurajarea iniţiativelor la nivelul administraţiei locale pentru soluţionarea problemelor specifice. D ) Tipuri de decizii administrative In raport cu specificul domeniului putem defini tipurile de decizii administrative: 1.După situaţia concretă la care se referă: Decizii normative, care se fundamentează în situaţiile cu a) caracter de generalitate şi se regăsesc în conţinutul diferitelor acte normative integrate în cadrul general al managementului public; Decizii individuale, care se fundamentează în situaţii concrete, b) particulare de către funcţionari publici care au competenţe
64

• definirea problemei, a domeniului de activitate în care ea a apărut; • identificarea elementelor necesare pentru soluţionare; • idei privind posibilele soluţii (care să vină inclusiv din partea angajaţilor); • adoptarea celei mai bune soluţii (pentru aceasta, este de recomandat organizarea de grupuri de discuţie).

5. DECIZIA ADMINISTRATIVA
A ) Definitia deciziei administrative Decizia administrativă poate fi definită ca un proces complex de alegere a unei variante decizionale din mai multe posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administraţiei publice şi care influenţează activitatea a cel puţin unei alte persoane din sistem, a sistemului administrativ în ansamblul lui sau a societăţii, în general. B ) Particularităţi ale deciziei administrative : Rezulta din colaborarea a diferitelor persoane din compartimente diferite Exista un volum mare de munca Avizarea o fac(e) una sau doua persoane Responsabilitatea apartine mai multor persoane – titulare ale unor functii publice • Presupune derularea unui proces in mai multe etape C ) Cerinte ale deciziei administrative Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: 1. Să fie fundamentată ştiinţific 2. Să aibă un caracter realist 3. Să intervină în timp util
63

• • • •

decizionale în acest sens. 2. După nivelul ierarhic pe care se află decidentul: a) Decizii de nivel superior, fundamentate de către preşedinte, parlament, guvern; b) Decizii de nivel mediu, fundamentate de regulă de instituţiile administrative situate pe nivelul mediu al managementului; Decizii de nivel inferior, fundamentate în instituţiile publice de c) funcţionari publici ai instituţiilor şi autorităţilor administraţiei locale situate pe nivelurile inferioare ale structurilor organizatorice din administraţia centrală şi locală. 3.După orizontul de timp la care se referă: Decizii administrative pe termen nelimitat (deciziile a) fundamentate la nivel de parlament şi guvern care îmbracă forma decretelor, legilor, ordonanţelor de urgenţă etc.) Decizii administrative pe termen lung, (fundamentate la b) nivelul administraţiei centrale şi locale). Decizii administrative pe termen mediu,( fundamentate la c) nivel de guvern, dar şi la nivelul administraţiei locale). Decizii curente, (fundamentate la toate nivelurile sistemului d) administrativ şi care vizează orizonturi scurte de timp). 4.După frecvenţa adoptării: Decizii periodice, adoptate la anumite intervale de timp, a) regulate, de către organele administraţiei de stat. Decizii aleatorii, care se adoptă la intervale neregulate de timp, Decizii unice, care au un caracter excepţional, nerepetându-se c) într-un viitor previzibil. Aceste decizii se fundamentează atât la nivelul central, cât şi la cel local al administraţiei. 5. După amploarea sferei decizionale a decidentului: Decizii integrale, care se adoptă din initiativa decidentului, un a) posibil reprezentant al administraţiei locale, fără a fi necesar avizul unor funcţionari publici de pe nivelul ierarhic superior, respectiv administraţia centrală. Decizii avizate, a căror aprobare şi aplicare sunt condiţionate de b) avizarea de către funcţionarii publici de pe nivelul ierarhic superior. Se
65

adoptă în mod expres la nivelul administraţiei loca1e,~şila nivelurile medii ale structurii sistemului administrativ. 6.După fundamentare: numărul persoanelor participante la procesul de

Decizii de grup, care se fundamentează atât la nivelul central, a) cât şi local al administraţiei, la elaborarea acestora participă mai multe persoane reunite în birouri, comisii sau consilii, ministere, guvern, parlament. Decizii individuale sunt fundamentate cu precădere la nivelul b) administraţiei locale. 7.Din punct de vedere al conţinutului şi aI modificărilor pe care le aduc ~n ordinea juridică se disting: Decizii generale, acestea cuprind diferite reglementări, care se a) raportează la o situaţie generală şi contribuie la crearea unui cadru juridic corespunzător desfăşurării proceselor de management şi de execuţie din instituţiile publice. Decizii specifice, care statuează o persoană, un funcţionar b) public nominal desemnat pentru a se implica în procesul de realizare a obiectivelor compartimentului şi/sau instituţiei publice în ansamblu. Decizii determinate de cererea de servicii publice. Acestea c) creează, în beneficiul particularilor, drepturi şi facilităţi, de exemplu decizia de eliberare a autorizaţiilor administrative. Decizii determinate de schimbările în structura unei d) instituţii publice şi care conferă funcţionarilor publici un statut în care coexistă drepturi şi obligaţii. De exemplu, numirea funcţionarilor publici. 8. Din punct de vedere al competenţei decidentului: Decizii executorii, care au un accentuat caracter practic şi simt a) fundamentate numai de autorităţile administrative. Competenţa autorităţii administrative pentru a lua decizii executorii este înţeleasă într-un sens larg. Decizii de administrare, care au un accentuat caracter teoretic b) deoarece vizează, prin conţinutul lor, în general procesul de management, respectiv desfăşurarea unor activităţi de planificare, organizare, coordonare, gestionare, control şi modul de aplicare a conţinutului deciziilor în procesul de realizare a obiectivelor managementului public.

66

• Cetăţenii consultaţi şi/sau specialişti implicaţi direct şi/sau indirect.

Trebuie facută distincţia între funcţionarii publici care decid şi cei care sunt doar consultaţi atunci când se adoptă o decizie administrativă.

E ) Fundamentarea deciziei administrative Orice decizie administrativă trebuie să fie legală, adică să respecte cadrul legal în vigoare pentru ca să aibă valabilitate. Acest fapt impune din partea funcţionarilor care adoptă decizii administrative după o cunoaştere temeinică şi la zi a legislaţiei. Fundamentarea juridică a deciziilor administrative constituie o condiţie hotărâtoare pentru aplicarea lor. Faptul menţionat evidenţiază rolul important al juriştilor din toate instituţiile sistemului administrativ.. Decizia administrativă este rezultatul unei stranse colaborări între diferitele compartimente din cadrul unui organ al administraţiei de stat, între organe diferite ale administraţiei de stat sau, între organe ale administraţiei de stat, pe de o parte, alte organe de stat, organizaţii nestatale, cetăţeni, pe de altă parte (vezi fîgura ). Sunt situatii in care se impune adoptarea deciziei de către o singură persoană, fără consultarea unui colectiv, dacă există o urgenţă. Putem delimita doua categorii de participanţi la fundamentarea şi adoptarea deciziilor administrative, în funcţie de: • Modul de implicare; • Nivelul administrativ — poziţia în structura organizatorică. Decidenti (de decizie)
Participanti la executarea deciziilor Functionari publici Reprezentanti ai cetatenilor Participanti la pregatire decizie

Gradul de răspundere este diferit, de la caz la caz, în funcţie de contribuţia fîecărei persoane la forma fînală avizată ulterior. În condiţiile dezvoltării şi adâncirii democratiei extinderii rolului leadership-ului, consultarea largă a cetăţenilor creează cele mai favorabile condiţii pentru adoptarea de decizii administrative corespunzătoare din punct de vedere calitativ de natură să răspundă în cel mai înalt grad cerinţelor sociale. 2. În funcţie de nivelul administrativ pe care se situează în structură, funcţionarii publici din sistemul administrativ implicaţi în fundamentarea deciziilor administrative pot fî grupaţi în două categorii: • Funcţionari publici din administraţia centrală; • Funcţionari publici din administraţia locală. O primă categorie o formează conducătorii organelor respective, precum şi alte persoane care deţin functii de conducere în structura de la acest nivel. Categoria menţionată cuprinde persoanele cu drept de decizie, care adoptă efectiv deciziile administrative. Cetăţenii pot participa la adoptarea deciziilor administrative, atât prin prezenţa lor în organele de conducere colective ale administraţiei de stat, cât şi prin sugestiile şi propuerile pe care le înaintează organelor administraţiei de stat în vederea adoptării unor decizii pentru îmbunătăţirea celor în curs de adoptare sau executate deja. Procesul de fundamentare a deciziei administrative este complex şi presupune derularea a opt etape succesive în care sunt implicate mai multe persoane. 1. Initiere decizie 2. Definire obiectiv decizional 3. Documentarea 4. Selectare / analiza informatii 5. Conturarea si analiza alternativelor decizionale 6. Adoptare decizie 7. Urmarire aplicare decizie 8. Formulare concluzii

1. După modul de implicare în procesul decizional sunt: • Funcţionarii publici implicaţi direct; • Funcţionarii publici implicaţi indirect;
67

68

F ) Abordarea manageriala a procesului decizional Abordarea managerială a procesului decizional din administraţia publică oferă posibilitatea managerilor publici de a fundamenta decizii raţionale : caracteristici : • Permanenta rationalizare • Eficienta si eficacitate – ca reguli • Sistem coerent de corelatii • Alternative decizionale reduse • Considerarea ierarhiei • Atragerea unor persoane cu anulite calitati si aptitudini • Stimulare formare cultura organizatie oublica • Etc Poziţia în ierarhie determină limitele de competenţă ale funcţionarilor publici. Se consideră că atât specializarea instituţiilor publice, cât şi ierarhia acestora limitează autoritatea. Specializarea limitează autoritatea jurisdicţională, în timp ce ierarhia limitează autoritatea managerială. Funcţionarii publici competenţi sunt cei mai în măsură să înţeleagă obiectivele sistemului şi sarcinile lor, să identifîce informaţiile de care au nevoie şi să perceapă corect conceptele de specializare şi ierarhie G ) Modelul rational - comprehensiv In literatura de specialitate americană a fost conceput un model de fundamentare a deciziilor care să permită obţinerea unor decizii eficiente şi implicit a unei raţionalităţi maxime într-o instituţie publică .Se numeste model rational-comprehensiv si e caracterizat astfel : • Derulare proces decizional in etape : Determinarea obiectivelor Formularea alternative decizionale Alegerea alternativei maxime • Maximizare eficienta / eficacitate • Criterii de baza : eficienta – eficacitate – rationalitate • Specializare accentuata a functionarilor implicati • Costul total • Etc.

• • • • •

Considerarea obiectivelor politicii Existenta coalitiei politice Existenta pachetelor de probleme Considerare cost Derulare in etape : Redefinirea obiectivelor si modalitatilor de realizare Obtinere consens Fundamentarea deciziei acceptabile

Se pomeşte de la premisa că obiectivele politicii din administraţia publică sunt generale, iar acest generalism este considerat normal într-o societate cu o politică pluralistă şi adesea poate fi un element determinant, care să permită obţinerea unui putemic consens pentru operaţionalizarea programelor administrative. Modelul creşterii presupune parcurgerea a trei etape pentru elaborarea deciziilor administrative. 1 Definirea ţelurilor, a obiectivelor şi a modalităţilor de realizare a acestora. 2 Ajungerea la un consens. 3 Fundamentarea unei decizii satisfăcătoare, acceptabile. I ) Abordarea legala a procesului decizional Abordarea legală privind fundamentarea deciziilor administrative presupune luarea în considerare a interesului public pe termen lung şi urmăreşte crearea unui pachet de legi care să permită cunoaşterea şi satisfacerea interesului public . Caracteristici : • Procedura speciala de adjudecare • Identificare factori situationali • Considerare interese partide din Opozitie • Corelare interese politice cu legislatia • Orientare catre satisfacere interes politic • Considerare interes public pe termen lung • Crearea pachetelor de legi • Etc.

H ) Abordarea politică a procesului decizional Caracteristici :
69 70

6. METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL PUBLIC
Metoda administrativă reprezintă o modalitate sau un ansamblu de modalităti care facilitează realizarea tmor obiective ale institutiilor din administraţia publică. În funcţie de obiectivele urmărite, metodele aplicabile în administraţia de stat se pot grupa în 3 categori : METODA 1. EXECUTARE • • • • • • • • • • • • CLASIFICARI Constrangere Convingere Cointeresare Organizare stiintifica Sedinta Conducerea eficienta Valorificarea experientei in munca Structurarea corespunzatoare a programului Analiza / diagnostic Simularea Diagrama cauza-efect Altele

2. ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

corespunzătoare, în deplină concordanţă cu prevederile normelor statului de drept. In cele mai multe state cu o democraţie reală se utilizează, în principal, metoda cointeresării şi convingerii. Dar, prin natura activităţii, în aparatul de stat se foloseşte şi metoda constrângerii, după ce au fost epuizate celelalte mijloace de acţiune în vederea îndeplinirii obiectivelor. Metoda constrângerii se utilizează în temeiul normelor de drept, după un avertisment prealabil, în sensul că se va recurge la măsuri de constrângere, explicându-se, totodată, necesitatea aplicării lor. Avertizarea funcţionarilor publici, a cetăţenilor în cauză, explicaţia dată fiecăruia şi opiniei publice privind necesitatea folosirii metodei constrângerii preîntâmpină nemulţumirile faţă de organele administraţiei. Prezentarea şi analiza activitătilor care se desfaşoară în administraţia publică sunt utile şi necesare deoarece în timp există pericolul formării unei opinii neîntemeiate că în instituţiile administrative rezolvarea problemelor nu se încadrează intotdeauna în limitele normalitătii. Or, această părere nu corespunde realităţii din statele democratice. B )Metodele de organizare şi funcţionare Se disting cinci metode folosite în procesul de organizare a activităţii defăşurate în cadrul institutiilor administraţiei publice. Printre metodele de organizare şi funcţionare folosite în administraţia de stat prezentăm în continuare: Metoda organizării raţionale a activitătilor administrative; Metoda şedinţei; Metoda conducerii efîciente; Metoda valorifîcării experienţei în muncă; Metoda structurării corespunzătoare a programului funcţionarilor publici. Desigur, metoda şedinţei se foloseşte şi la nivelul administratiei locale de către funcţionarii publici ai acesteia . Aceste şedinţe au loc ori de câte ori funcţionarii publici cu funcţii de conducere consideră necesar. În institutiile publice, utilizarea metodei şedinţei are o serie de particularităţi, determinate de specificul domeniului. Astfel, durata unei şedinţe poate varia de la 15 minute la 2-4 ore, în funcţie de tipul şedinţei şi/sau de nivelul administrativ pe care se utilizează. Numărul participanţilor la şedinţă variază, de asemenea, în functie de nivelul pe care se utilizează metoda şi de tipul deciziilor • • • • •

3 . CERCETARE

A ) Metode de executare Statul poate să utilizeze şi alte metode pentru a determina funcţionarii publici si cetăţenii să-şi îndeplinească obligaţiile ce le revin, iar personalul implicat în sistemul administraţiei să fie eficace. Astfel, se pot acorda recompense materiale pentru realizări deosebite în propria activitate. Stimulentele folosite amplifică gradul de cointeresare a funcţionarilor publici, în special. Metoda cointeresării presupune elaborarea unor sisteme de indicatori pentru sensibilizarea angajaţilor instituţiilor publice faţă de realizarea intereselor publice generale. La aceasta se adaugă şi mijloacele folosite de stat pentru determinarea unor persoane să respecte şi să execute corespunzător deciziile administrative. Astfel, în statele democratice se oferă condiţii politice, juridice, economice, sociale pentru ca membrii societăţii să aibă o conduită
71

72

administrative care urmează a fi adoptate. În utilizarea acestei metode se constată o serie de abateri de la regulile menţionate mai sus, ceea ce are consecinţe atât asupra calitătii deciziilor administrative, a funcţionalităţii sistemului administrativ şi a eficacităţii managementului public. Metoda conducerii eficiente constă întrun ansamblu de modalităti orientate spre desfăşurarea unor activităti eficiente de către administratorii publici implicaţi în procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice. Pentru aceasta, ei trebuie să posede cunoştinţe în domeniul în care îşi desfăşoară efectiv activitatea, în domeniul administrativ juridic, calităţi morale, dar şi calităţi şi cunoştinţe în domeniul economic, al managementului, sociologiei şi psihologiei. Pentru o conducere eficientă este necesară o foarte bună cunoaştere a realitătii sociale, a intereselor sociale care stau la baza stabilirii obiectivelor din cadrul sistemului administrativ. Experienta imprima functionarului o foarte buna abilitate ceea ce va conduce la realizarea rapida si eficienta a sarcinilor . Metoda structurarii programului functionarilor publici contribuie la sporirea eficacitatii muncii lor prin : • Confort • Climat organizational deschis • Dotare tehnica adecvata • Etc. C ) Metodele de cercetare Analiza – diagnostic prin : • documentare / investigare domeniu care e abordat • analiza cauzala date / informatii folosindu-se diagrama cauza-efect • identificare deficiente si aspecte pozitive • formulare propuneri de perfectionare Pentru o mai buna intelegere folositi ANEXA toata . De fapt si adoptarea legilor sunt tot DECIZII .

CAPITOLUL 5 MOTIVAREA SI DEFINIREA POSTURILOR IN INSTITUTIA PUBLICA 1. FORME DE MOTIVARE
Una dintre cele mai controversate probleme ale managementului public este motivarea funcţionarilor publici. Una din principalele cauze, pentru disfunctionalitătile sistemului administrativ din România, o reprezintă precaritatea politicilor de personal care nu stimulează funcţionarii publici să se implice în realizarea obiectivelor generale şi specifice. Ei sunt preocupaţi în primul rând de realizarea la un nivel uneori acceptabil a propriilor sarcini şi nu înţeleg sau nu sunt stimulaţi/constranşi sa inţeleagă rolul lor în cadrul sistemului. Situaţiile de acest tip s-au extins în timp şi afecteaza considerabil calitatea serviciilor publice în general. Mentionam cateva din formele de motivare a funcţionarilor publici din sistemul administrativ din România: 1. Acordarea unui salariu mai mare; 2.Avansarea pe post sau funcţie; 3.Promovarea unui sistem de indicatori de performantă. 1. Acordarea unui salariu mai mare Activitatea din instituţiile administrative este dificil de măsurat, motiv pentru care funcţionarii publici primesc drepturile băneşti pe baza timpului lucrat. In limitele acestui sistem pot fi efectuate diferenţieri pentru stimularea funcţionarilor. Existenţa unor clase de salarizare pentru fiecare post şi funcţie oferă posibilitatea de a se majora salariul funcţionarilor, chiar dacă rămân în acelaşi post, dar desfăşoară o activitate eficientă. Sporurile de salariu acordate pentru continuitate, în aceeaşi instituţie, reprezintă un mijloc de combatere a mobilităţii personalului. Prin lege se pot acorda premii anuale sub formă de gratificaţii pentru ansamblul realizărilor obţinute şi creşterea eficienţei în instituţiile administrative. Premiile se repartizează între membrii colectivului de funcţionari. Intrucat întregul colectiv este cointeresat de obţinerea acestor
74

73

gratificaţii, se formează un climat organizatoric caracterizat prin ajutor mutual, colaborare şi control reciproc între funcţionari. 2.Avansarea pe post sau funcţie Aceasta forma are avantajul că cel avansat cunoaşte bine specificul activităţii şi este stimulat să-si îmbunătăteasca pregătirea profesională, managerială, pentru a fi promovat în funcţii superioare vacante. Este necesar să li se creeze condiţii de promovare în funcţii pentru a cunoaşte problemele fundamentale ale administraţiei pe diferite niveluri ierarhice şi să avanseze rapid, pentru ca la o vârstă tânără, când potenţialul lor poate fi valorificat la maximum să ocupe funcţii de conducere. 3. Promovarea unui sistem de indicatori de performanţă reprezintă un pas recent în politica de personal a sistemului administrativ din România. A fost definit un instrument care să stimuleze implicarea funcţionarilor publici în realizarea scopurilor sistemului şi să permită identificarea obiectivă a efortului fiecăruia. Sistemul indicatorilor de performanţă are un dublu rol: • Stimulează funcţionarii publici să obţină cele mai bune rezultate; • Permite o evaluare a contribuţiei fiecăruia la rezultatul final. Legea poate să dispună ca la evaluarea activităţii funcţionarului să participe si colegii acestuia. Dacă intregul colectiv al funcţionarilor ia parte la analiză şi la evaluare, consecinţele sunt mai uşor acceptate: majorări de salarii, promovări etc. Caracterizarea funcţionarului public urmează să fie adusă la cunoştinţă subiectului, cu scopul de a-l determina să-şi îmbunătăţească activitatea în raport cu aprecierea primită.Astfel, pot apărea anumite reacţii ale funcţionarului, iar atunci când sunt formulate critici, trebuie argumentate afIrmaţiile. In măsura în care caracterizarea funcţionarului corespunde realităţii, aceasta este eficientă şi poate conduce la o imbunătătire în continuarea activităţilor desfaşurate sau poate avea o inftuenţă negativă asupra modului de realizare a obiectivelor individuale de către subiectul evaluat. Este bine cunoscut faptul că în derularea activitătilor de evaluare şi apreciere apar şi erori, de aceea este necesară o preocupare sporită pentru
75

asigurarea exactităţii aprecierilor şi controlul modului în care ele au fost alcătuite. Întrucât aprecierea anuală urmează să determine posibilităţile funcţionarului de a lucra în continuare în conditiile concrete ale aparatului administrativ şi/sau de a fi promovat, este de dorit ca aceasta să nu constituie o descriere, ci o analiză a activităţii desfaşurate şi a însuşirilor personale, în raport cu cerinţele funcţiei, postului pe care îl deţine. In unele state se utilizează chestionare pentru aprecierea funcţionarilor. Utilizarea chestionarelor conferă caracterizărilor unele elemente de obiectivitate în evaluarea oricărei activităţi intelectuale, atunci când aprecierile bazate pe impresiile şefului despre subordonat sunt incerte. O caracterizare superficială sau subiectivă facută de şeful ierarhic, precum şi ignorarea contributiei personale şi a eforturilor funcţionarului determină inefIcienţa activităţii acestuia. Pentru fiecare funcţionar public, o dată pe an, se completează o fişă de apreciere de către şeful direct sau de o persoană abilitată în acest sens. Structura acestui document se prezintă astfel: Fişa de apreciere a personalului ( Anexa 1- scheme )

2. MODALITATI DE INCETARE A FUNCTIEI PUBLICE
În funcţie de cauzele care determină încetarea din funcţie a functionarilor publici pot fi delimitate, potrivit legii, mai multe modalităţi 1. Demisia; 2. Inaptitudinea fizică; 3. Incompetenţa profesională; 4. Revocarea disciplinară.

1) Demisia Un funcţionar public are dreptul să demisioneze.Aceasta este o situaţie statutară care nu îi permite încetarea din funcţie doar prin manifestarea acordului propriu de vointă.
76

Este necesar ca demisia sa să fie acceptată conform legii, fie de instituţia respectivă, fie de autoritatea ierarhică. 2) Inaptitudinea fizică În acest caz el poate fi pus în retragere, nu pentru limită de vârstă, ci pentru invaliditate, fie din oficiu, dacă institutia administrativă consideră că el nu-şi mai poate realiza sarcinile, fie la cererea sa, dacă el însuşi se consideră inapt. Decizia de punere în retragere pentru invaliditate intervine după o procedură medicală stabilită de lege. 3) Incompetenţa profesională Un funcţionar public necorespunzător nu este numai acela care a comis o culpă, dar şi cel care nu îşi îndeplineşte funcţia aşa cum ar trebui din cauze de ordin intelectual sau pentru că nu este suficient de activ. O asemenea măsură se aplică foarte rar în practică. Este relativ uşor de explicat situaţia în care un funcţionar public a comis o abatere disciplinară, dar este dificil să se dovedească că el este necorespunzător din punct de vedere profesional, deoarece aprecierea este subiectivă. 4) Revocarea disciplinară Această formă de încetare din funcţie a funcţionarului public pentru o raţiune personală, subiectivă este frecventă şi constă în comiterea de către funcţionarul public a unei abateri grave. Se mai adaugă un motiv obiectiv, care este reducerea numărului funcţionarilor publici, urmare a procesului de restructurare din cadrul sistemului. Uneori, din raţiuni bugetare se decide suprimarea unor posturi din structura administativa. Asemenea decizii se iau prin lege cu respectarea principiului stabilităţii funcţionarilor pe posturi şi funcţii. Funcţionarii publici pot fi delegaţi sau detaşaţi, în afara locului de munca iniţial, numai în condiţiile prevăzute de lege sau de statutul, care, de regulă, este aprobat prin lege. Functionarul public poate refuza detaşarea în următoarele
77

cazun: • Daca detaşarea ar urma să aibă loc într-o altă localitate unde nu i se asigură conditii corespunzatoarere de cazare; • Daca starea sănătăţii este precară şi nu permite efectuarea detaşării; • Daca există probleme familiale tememice. După 1989 a apărut din ce în ce mai evidentă necesitatea adoptării noului Statut al funcţionarului public. Parlamentele şi guvemele succesive ale României, carora li s-a încredinţat reglementarea şi înfăptuirea administraţiei statului, au perseverat în aceeaşi direcţie, înţelegând mai puţin importanţa şi utilitatea definirii clare a statutului functionarilor publici. Este evidentă necesitatea aparitiei Statului funcţionarului public care să elimine aspectele neclare existente în activităt derulate de către funcţionarii publici din sistemul administraţiei de stat din România. Stabilitatea unui sistem şi eficacitatea managementului acestuia sunt în mod direct influenţate de existenţa unui cadru legislativ corespunzător, actualizat, în care rolul funcţionarului public să fie clar definit. În fond, funcţionarul public este cel care dinamizează un sistem administrativ şi prin acesta un macrosistem.

3. ANALIZA POSTULUI
A ) Definitia postului Postul poate fi definit ca “suma sarcinilor repartizate unei poziţii din structura organizaţiei”. Această viziune asupra postului este foarte limitată, fiindcă omite să ia în considerare responsabilitatea pentru rezultatele obţinute, de care are nevoie deţinătorul postului. Postul deţinut de o persoană se află în strânsă Iegătură cu rolul pe care acea persoană trebuie să-l exercite în cadrul postului respectiv. B ) Crearea unui post Majoritatea posturilor se repartizează pe baza unor criterii destul de elementare. Managerul unei unităţi de activitate observă o serie de sarcini care trebuie executate şi le repartizează persoanelor din subordine în virtutea propriei sale judecăţi. Foarte posibil ca orice post nou să fie discutat mai întâi cu managerul superior şi poate chiar cu cineva din departamentul de personal, dar influenţa cea mai importantă în decizia de înfiinţare a unui nou post în cadrul structurii este cea dată de opinia managerului de compartiment în legătură cu necesitatea şi tipul postului respectiv. Pe măsură ce se schimbă
78

condiţiile de executare a sarcinilor, se modifică şi posturile, în principal ca reacţie Ia solicitările grupului managerial în cauză. Numai anumite tipuri de posturi sunt create într-un mod completamente raţional, adică posturile compuse din activităţi de rutină, uşor de măsurat, pe care le găsim în multe dintre departamentele de producţie şi funcţionăreşti. Majoritatea celorlalte posturi şi, în mod indubitabil, cele care necesită un înalt grad de discernământ şi liber arbitru, nu pot fi create pe loc şi de o manieră definitivă. Posturile de acest tip trebuie să evolueze şi să se dezvolte pe măsură ce sunt executate sarcinile care le compui. In timp, orice post poate să sufere schimbări considerabile, fără ca nimeni să observe realmente acest lucru. Ca urmare, atunci când se întreprinde o analiză a organizaţiei, managerii trebuie să ia măsuri pentru redefinirea postului în funcţie de noile circumstanţe punct în care începem să vorbim despre analiza postului. C ) Analiza postului Aceasta descrie procesul de examinare a posturilor în vederea identificării principalelor lor caracteristici, în particular a obligaţiilor pe care Ie cuprind, a rezultatelor pe care trebuie să le realizeze, a activităţilor majore pe care trebuie să le efectueze şi a relaţiilor stabilite cu alte posturi din cadrul ierarhiei organizatorice. Produsul rezultat din analiza postului este documentul de descriere a postului (numit fişa postului sau, uneori, descrierea postului), care poate să ia diverse forme, în funcţie de tipul postului descris. Posturile de rutină cu mică însemnătate (de pildă pentru angajaţii începători sau ai eşaloanelor inferioare) se pot descrie cel mai bine punându-se accentul pe sarcinile care trebuie îndeplinite, pe când în cazul posturilor manageriale, accentul se cuvine pus pe rezultatele Ia care trebuie să se ajungă. D ) Descrierea postului – ( Anexa 1 - scheme ) E ) Redactarea fişelor de post – figura ( Anexa 1- scheme) In redactarea unei fişe, cel mai dificil de descris corect şi concis sunt secţiunile referitoare la: (a) scopul general şi (b) principalele obligaţii. In tabelul de mai jos sunt prezentate verbe specifice unor categorii de posturi:

MANAGER DE LINIE

• • A planifica • • A directiona • • A decide • • A asigura • • A mentine • • A stabili • A analiza retrospectiv F ) Avantajele analizei posturilor

SPECIALIST POST SUPERIOR A analiza A propune A consilia A aprecia A recomanda A elabora

FUNCTIONAR • A verifica • A pune la dispozitie • A tine evidenta • A inainta • A prezenta • A furniza

¾ Principalele argumente care vin să justifice activitatea de analiză a posturilor sunt următoarele: ¾ Evidenţiază şi clarifică posturile pentru care se caută noi angajaţi. ¾ Furnizează fişe de post care pot asigura argumente esenţiale pentru cei care conduc interviurile de selecţie. ¾ Asigură posibilitatea de redactare a specificaţiilor de personal sau de rol, în scopuri de selecţie sau de instruire profesională. ¾ Poate furniza materialul elementar pe baza căruia să se facă evaluarea performanţei. ¾ Este o condiţie iniţială obligatorie pentru orice tentativă de evaluare analitică a posturilor. ¾ Poate facilita analiza structurilor organizatorice, prin evidenţierea clară a unităţilor elementare din cadrul organizaţiei (adică a posturilor). ¾ Poate facilita evaluarea necesarului de instruire. Avantajele prezentate mai sus se adresează factorilor de conducere şi în mod special managerilor de linie, dar există şi avantaje directe pentru angajaţii individuali: • li se poate da o idee clară în privinţa principalelor responsabilităţi pe care trebuie să şi le asume; • li se asigură o bază justificativă pentru viitoare solicitări de modificare sau îmbunătăţire a postului deţinut (de exemplu: redefinirea postului); • li se furnizează date pertinente cu privire la modalitatea de evaluare a propriiIor performanţe; • li se oferă posibilitatea de a participa la stabilirea propriilor obiective pe termen scurt şi mediu.

79

80

detaliu Actiunile care pot fi avute in vedere pentru analiza postului sunt urmatoarele: 1. Se stabilesc scopurile şi obiectivele concrete ale analizei, spre exemplu: 2. evaluarea postului, planificarea organizatorică etc. 3. Se înaintează conducerii un plan de ansamblu. 4. Se obţine sprijinul conducerii. 5. Se discută acest plan cu managerii de linie şi cu specialiştii, operându-se modificările necesare. 6. Se solicită cooperarea reprezentanţilor angajaţilor. 7. Se întocmeşte spaţiul de detaliu, inclusiv graficul de derulare. 8. Dacă este cazul, se selectează şi se pregăteşte un analist de posturi. 9. Se anunţă toţi angajaţii implicaţi. 10.Se pune în practică etapa pilot. 11.Se analizează rezultatele etapei pilot şi se dezbat eventualele probleme. 12.Se continuă cu planul final. 13.Se analizează rezultatele obţinute Programul de analiză a posturilor presupune un efort considerabil de pregătire, chiar şi inainte de a fi pus în discuţia managerilor superiori şi a altor manageri. Specificaţia de personal pentru un specialist în analiza posturilor trebuie să cuprindă următoarele cerinţe: Cunoştinţe - nivel acceptabil de cunoaştere a organizaţiei; - cunoştinţe generale privind tipurile de posturi susceptibile de a face obiectul analizei; - stăpâneşte cadrul definitoriu al analizei ce urmează a fi întreprinsă. Aptitudini -capacitatea de a stabili un raport cu subiecţii intervievaţi; - tehnici corespunzătoare de chestionare; - capacităţi analitice; - capacităţi de formulare în scris şi de redactare a materialelor. Atitudini - adopta o atitudine prevenitoare, specifică rolului de “facilitator”; - trebuie să aibă o abordare diplomatică şi plină de tact; - trebuie să poată descrie adevărul aşa cum îl vede (integritate); - trebuie să aibă capacitatea de a acorda atenţie chestiunilor de
81

Putem mentiona doua metode de culegere a datelor: • analizarea documentaţiei existente; • observare. G ) Interviul de analiză a postului Analistul poate începe să exploreze mai întâi profunzimile, caracteristicilecheie ale postului. Una din problemele pe care orice analist este probabil s-o întâmpine de obicei, rezidă în aceea că persoana intervievată vine cu mult prea multe informaţii, din care mare parte nu este suficient de relevantă. Pe lângă încercarea de a obţine informaţii cât mai detaliate privind genul şi sfera de acoperire a postului în chestiune, analistul se străduieşte totodată să sesizeze şi “tipicul” sau “specificitatea” postului respectiv H ) Descrierea postului – pasii urmariti Paşii pe care trebuie sa-i parcurgă un analist pentru a realiza o descriere de post realistă ar putea fi următorii: 1. Corelarea tuturor datelor esenţiale referitoare la post, eliminind toate informaţiile neclare sau irelevante. 2. Sortarea datelor esenţiale impartite pe probleme sau domenii de responsabilitate înrudite 3. Formularea secţiunilor iniţiale ale fisei de descriere (denumirea postului, relaţii cu alte posturi etc) 4. Formularea principalelor responsabilităţi ale postului, aşa cum apar ele intr-o analiza superioara 5. Schitarea primei variante de formulare a scopului general al postului. 6. Completarea restului fişei de descriere, concentrând atenţia asupra acurateţei, claritatii şi conciziei formei si conţinutului 7. Relevarea primei variante, pentru a vedea dacă este completă/dacă sună veridic. 8. Transmiterea documentului persoanei care ocupă postul respectiv şi/sau managerului în subordinea căruia se află, pentru analiză şi observaţii. 9. Operarea de modificări atunci când este cazul 10.Redactarea variantei finale şi validarea ei de către cel care răspunde de derularea acestui proces. I ) Evaluarea postului Evaluarea postului îşi propune să facă o comparaţie sistematică intre posturi, pentru a le evalua valoarea relativă necesară în stabilirea unei structuri raţionale de remunerare. Evaluarea are ca scop să reducă ponderea
82

metodelor arbitrare în determinarea renumerarii, prin introducerea unui element de obiectivitate în rnetodologia de comparare a posturilor. Scopul urmărit prin evaluare este de a concepe o ierarhizare argumentată a posturilor, pe baza căreia să se poată construi o structură raţională şi acceptabilă de remunerare. Se cuvine să evidentiem câteva caracteristici importante ale activitătii de evaluare a posturilor: - Evaluarea posturilor examineaza posturi, nu oameni. - Standardele de evaluare a posturilor sunt relative, nu absolute. - Datele primare pe baza cărora se face evaluarea unui post sunt obţinute prin analiza postului. - Evaluările posturilor sunt realizate pe grupuri, nu individual. - În evaluarea unui post există întotdeauna un anumit element de subiectivism. - Evaluarea posturilor nu determină niveluri de salarizare, ci asigură numai argumentele concrete pe baza cărora poate fi concepută o grilă de rernunerare Metodele de evaluare a posturilor pot fi împărţite în două categorii : 1. metode analitice 2. metode non-analitice Procedura de aplicare a unei rnetode analitice se cornpune din următoarele etape: • Se convin scopurile/obiectivele urmărite. • Organizaţia îşi intruneste propriul colectiv de evaluare a posturilor, din rândurile propriilor angajaţi, sau angajează consultanţi de specialitate; sunt aleşi reprezentanţi ai angajaţilor pe lângă colectivul de evaluare, dacă se coiisideră necesar. • Se convin factorii relevanţi ai postului. • Fiecare factor este defalcat pe “grade” sau “niveluri”. • Fiecărui factor (şi fiecărei sub-diviziuiii) i se alocă un coefcient de poîndere. • Mai departe, se alocă un nunăr de puncte fiecărui factor şi fiecărei subdiviziuni. • Se identifică posturile etalon. • Se redactează fişele de descriere pentru toate aceste posturi etalon. • Se evaluează fiecare post etalon în conformitate cu sistemul de punctare. • Se ierarhizează posturile etalon în funcţie de punctajul total aferent. • Se analizează ierarhizarea initiala a posturilor etalon pentru a se
83

identifica eventualele anomalii. • Se convine ierarhizarea finală a posturilor etalon. • Se încadrează posturile rămase, în ierarhia etalon. • In cadrul ierarhiei rezultate, posturile sunt grupate în aşa fel încât să se evidenţieze posibilele clase de salarizare, sau li se alocă poziţii într-o grilă de salarizare, pe baza punctajului total al fiecărui post. J ) Metoda de clasificare prin punctaj La aceasta metoda trebuie sa avem in vedere: Aptitudini: • pregătirea şi instruirea necesară; • amploarea şi profunzimea experienţei cerute; • aptitudinile sociale necesare; • aptitudinile pentru rezolvarea problemelor; • gradul de iniţiativă/utilizare a propriului discernământ; • gândire imaginativă (creatoare). • responsabilităţi/nivel de răspundere: • amploarea responsabilităţii; • responsabilitati specializate; complexitatea activităţii; • gradul de libertate de acţiune; • numărul şi tipul cadrelor subordonate; • limita răspunderii pentru dotări/utilaje şi instalaţii; • limita răspunderii peinru produse/materiale componente. Efort: • exigenţele intelectuale ale postului; • exigenţele fizice ale postului; • gradul posibil de stres. Conditii de muncă: • duratele operaţiunilor care trebuie efectuate; • natura turbulenă sau staţionară a activităţii; • numarul şi duratele deplasărilor; • diversitatea subordonaţilor; • presiuni din partea altor grupuri; • ambient dificil sau imprevizibil. Evaluarea posturilor poate juca un rol extrem de important în procesul de elaborare a unor sisteme de remunerare rnetodice şi echitabile. Sistemele analitice de evaluare, în particutar, oferă un mijloc eficace de
84

identificare a factorilor de post esentiali, aplicând acestora coeficientii de pondere corespunzători, comparând posturile pe baza lor şi asigurand în final o concepţie coerentă asupra valorii relative a tuturor posturilor din grupul de lucru studiat. Pe baza acestui argument de semnificaţie relaţională, se pot concepe apoi difereinieri în sistemul de salarizare, de o manieră demonstrabil mai echitabilă decât prin deciziile arbitrare ale unor indivizi sau grupuri cu putere de influenţă. Putem concluziona astfel o legatura dintre recrutare si selectie Schema - Legătura dintre rolurile recrutării şi selecţiei ( Anexa 1 – scheme )

4. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI
Cele mai bune legi administrative nu dau rezultatele aşteptate dacă nu sunt aplicate în interesul societăţii de către funcţionari bine pregătiţi pentru a desfăşura activităţi specifice. Frecvent, conducerea sistemului administrativ în România neglijează pregătirea profesională şi managerială a funcţionarilor şi menţine un număr de personal mult mai mare decât cel necesar, înlocuind calitatea prin cantitate. În administraţia statului nu există funcţii publice care să nu solicite nici un fel de pregătire profesională şi/sau în domeniul managementului. Prin urmare, competenţa profesională şi cea în domeniul managementului public sunt absolut necesare pentru obţinerea eficientei la nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzătoare a evoluţiilor viitoare, organizarea activităţii, gestionarea resurselor, motivarea angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor. Este evidentă necesitatea efectuării unor schimbări majore în statutul funcţionarului public. Astfel, funcţionarul public cu funcţie de conducere trebuie să devină un manager public.Mentionam urmatoarele categorii de competente: • Competenţa profesională; • Competenţa managerială; • Competenţa politică; • Competenţa etică. Competenţa este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod corespunzător şi cu eficienţă maximă, sarcinile care îi revin. Competenţa este cea care generează performanţa, respectiv productivitatea şi eficacitatea. Competenţa, respectiv performanţa, marchează momentul final al
85

unui proces permanent de pregatire şi perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici în domeniul de specialitate şi al managementului, în special. In prezent, este unanim recunoscut faptul că valoarea unui sistem administrativ constă nu atât în mijloacele materiale şi financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în vedere că, în mare măsură, realizarea deciziilor politice, progresul economico-social general depind de funcţionalitatea sistemului administrativ, este explicabilă atenţia deosebită care trebuie acordată pregătirii funcţionarilor publici. Majoritatea specialiştilor ignoră elemente importante, indispensabile pentru profilul viitorilor funcţionari publici. Astfel, unii specialişti consideră pregătirea în domeniul dreptului ca fiind cel mai important aspect pentru profilul unui funcţionar public. Alţii consideră că este suficientă o pregătire de bază într-o instituţie publică sau pe lângă o instituţie publică din sistemul administrativ. Dincolo de aceste abordări limitate se poate considera că pregătirea funcţionarului public presupune un proces complex şi continuu. Perfecţionarea pregătirii profesionale conţine câteva forme de perfecţionare a pregătirii profesionale: • Instruire la locul de muncă sub controlul direct al şefului; • Participarea la cursuri organizate în cadrul instituţiei publice sau în altele precum şi în centrele de perfecţionare a pregătirii special constituite; • Implicarea în programe personale de perfecţionare, care presupun şi verificarea periodică a cunoştinţelor asimilate; • Participarea la stagii de pregătire, respectiv specializare în ţară şi în străinătate, în instituţii de învăţământ superior, inclusiv postuniversitar. Personalul din administraţia publică centrală şi locală care participă la programele de perfecţionare şi/sau specializare profesională, organizate la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative prin Centrul de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia Centrală şi Locală este reprezentat de: - Prefecţii şi subprefecţii; - Directorii generali, directorii adjuncţii ai acestora din ministere şi din celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum şi consilierii miniştrilor; - Şefii de servicii şi birouri din ministere şi din celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice; - Şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte
86

organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi adjuncţii acestora; - Directorii generali ai prefecturilor şi celelalte categorii de personal din aparatul tehnic de specialitate al prefecturilor; - Secretarii Consiliilor judeţene şi cei ai Consiliilor locale municipale şi orăşeneşti; - Personalul care exercită atribuţiile statului în domeniile stării civile, autorităţile tutelare şi ocrotirii minorilor; -Alte categorii de funcţionari publici, la solicitarea beneficiarilor, în limita posibilităţilor de instruire. Există preocupări pentru extinderea acestei forme de pregătire a funcţionarilor publici aleşi din administraţie, deoarece reforma în acest sistem poate deveni o certitudine, doar cu participarea efectivă a unui personal cu pregătire profesională şi managerială specifică.

CAPITOLUL 6 RECRUTAREA SI SELECTIA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE 1. INTRODUCERE
• Recrutarea şi selecţia sunt procese costisitoare. • Deplina corectitudine a procesului se poate asigura printr-o analiză riguroasă a postului şi prin compararea specificaţiilor lui cu experienţa şi aptitudinile celor care ar urma să-l ocupe. • Impresia iniţială asupra oamenilor este, de obicei, inexactă şi, dacă am acţiona conform ei, am ajunge la decizii de selecţie incorecte şi de slabă calitate. • Analiza postului reprezintă un element decisiv pentru succesul procesului de recrutare şi selecţie. Greşelile făcute în această etapă se răsfrâng asupra întregului proces. • Scopul recrutării este de a atrage un număr mic de solicitanţi corespunzător calificaţi. . Lista restrânsă a candidaţilor ce urmează să fie invitaţii la interviu se alcătuieşte în urma comparării capacităţii şi experienţei fiecărui solicitant cu specificaţiile postului. Eficacitatea recrutării şi selecţiei, alegerea unor tehnici adecvate şi a modalităţilor de aplicare au o mare influenţă asupra contractului psihologic dintre individ şi organizaţie. Acesta influenţează, la rândul său, motivaţiile pentru muncă ale noilor veniţi care trebuie să fie pregătiţi şi să ştie ce anume aşteaptă. Trebuie sa avem in vedere cele trei tipuri de agenţi externi care pot contribui la recrutarea candidaţilor: agenţiile de plasare, experţii în probleme de selecţie şi experţii în probleme de depistare a candidaţilor. Nu trebuie uitate principalele alternative la interviul de selecţie: testele de competenţă, testele de personalitate, probele de simulare a activităţii (testele analogice) şi centrele de evaluare. În acest context, am discutat despre oportunitatea aplicării fiecăreia. Tehnicile de recrutare şi selecţie trebuie să fie, înainte de orice, adecvate scopului. Fiecare metodă are avantajele şi dezavantajele ei, În calitate de manageri, avem obligaţia de a alege metoda cea mai potrivită şi de a ne îngriji să fie aplicată corect. Prin putere publică se înţelege ansamblul atribuţiilor, stabilite de
88

87

lege, care permit organelor din administraţia publică satisfacerea intereselor generale. Prin lege se constituie diferite funcţii publice. Acestea sunt încredinţate funcţionarilor publici, adică acelor persoane prin care acţionează instituţiile ce formează administraţia statului. În general, în administraţia de stat persoanele care deţin funcţii publice poartă denumirea generică de funcţionari publici. Funcţionarul public este o persoană care, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative, este numită de autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit normelor legii şi învestită în mod legal cu atribuţiile funcţiei sale, prestând în mod permanent o activitate, cu scopul de a asigura funcţionarea continuă a unui serviciu public. A )Principalele caracteristici ale functionarului public : • Prin persoana sa actioneaza institutiile administrative • Ocupa posturi • Detine functii publice • E numit de o autoritate competenta • Ales conform legii • Investit legal cu atributiile functiei sale • Presteaza o activitate pentru bunul mers al unui serviciu public • Are statut propriu • E situat pe toate nivelurile ierarhice ale institutiilor administrative • Desemnarea, numirea sau alegerea funcţionarului trebuie să se facă în conformitate cu dispoziţiile din actele normative; • Exercitarea serviciului se face în mod permanent; • Acordarea unui salariu fix pentru poziţia în organizaţie, pentru pregătirea şi vechimea titularului; Investirea într-o funcţie publică atrage, în special pentru funcţionarii publici numiţi, o procedură specifică de depunere a jurământului de credinţă. B ) Clasificarea functionari publici Din punctul de vedere al competenţei decizionale, stabilită de lege, funcţionarii publici pot fi grupaţi astfel : - Funcţionari de decizie; - Funcţionari care participă la pregătirea deciziilor; - Funcţionari care participă la executarea deciziilor.

Functionari

Participanti la pregatirea deciziilor

De decizie

Participanti la executarea deciziilor

Funcţionarii de decizie sunt aceia care deţin funcţii de conducere în sistemul administraţiei publice centrale de specialitate, în administraţia publică locală sau în unele compartimente organizatorice ale acestora, cum ar fi: direcţiile generale, direcţiile, serviciile etc. Aşadar, funcţionarii publici care deţin funcţii de conducere sunt miniştrii, prefectul de judeţ, primarii în localităţi, precum şi conducătorii compartimentelor organizatorice ale administraţiei publice centrale şi locale care au anumite competenţe decizionale. Funcţionarii care participă la pregătirea deciziilor sunt, de asemenea, stabiliţi de lege şi îşi desfăşoară activitatea în diferite compartimente organizatorice precum acelea de studii şi documentare administrativă. Funcţionarii care participă la executarea deciziilor administrative sunt precizaţi tot de lege. Principala sarcină a acestora este de a aplica sau de a urmări executarea deciziilor administrative, astfel încât interesul general şi cerinţele persoanelor fizice şi juridice să fie îndeplinite. Se impune sa facem distincţie între funcţionarii publici cu autoritate, respectiv funcţionarii publici care iau decizii şi funcţionarii de concepţie sau agenţi subalterni. Se conturează două accepţiuni în legătură cu noţiunea de “politică de personal” în managementul public. In sens restrans politica de personal se refera la principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă, precum şi obligaţiile funcţionarilor publici. În această privinţă, în România nu există deosebiri esenţiale între regimul juridic al persoanelor salariate în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi ceilalţi salariaţi. Intr-un sens mai larg politica de personal cuprinde si principiile
90

89

şi regulile care se referă la realizarea condiţiilor necesare a fi create în cadrul autorităţilor administraţiei publice, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acţionarilor publici. Politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, selecţia, promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici şi a celorlalţi salariaţi, relaţiile din cadrul autorităţilor publice, calităţile factorului uman din administraţie, stilul de conducere al liderilor politici şi metodele utilizate de managerii specializaţi in administraţia publică.

realitate. Recrutarea funcţionarilor permanenţi constituie o activitate importantă a compartimentelor de personal, care contribuie la alcătuirea unui aparat administrativ pregătit profesional şi eficient. B ) Activitatea de recrutare a funcţionarilor publici cuprinde elaborarea unui program alcatuit din 4 etape : 1. Analiza cerinţelor postului vacant; 2. Întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber; 3. Cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii candidaţi; 4. Atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate. C ) Definirea Selectiei Selecţia constă într-un ansamblu de procese de analiză a calităţilor şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul numirii pe posturi şi-sau funcţii publice în administraţie a funcţionarilor publici necesari. Există o gamă variată de moduri de selecţie. Candidatura prin poştă reprezintă unul dintre acestea şi constă în transmiterea unui curriculum vitae, a unei scrisori de motivare din partea candidatului. Cel mai frecvent utilizat este concursul sub diferite forme. Deseori se utilizează interviurile, conversaţiile, simulările de situaţii-problemă care urmează a fi rezolvate de candidaţi METODE / TEHNICI DE SELECTIE A FUNCTIONARILOR PUBLICI PERMANENTI 1. Testele 2. Probe de verificare a cunostintelor 3. Convorbiri cu candidatii 4. Satisfacerea unor criterii formale de catre candidati 5. Cercetarea referintelor si calificativelor candidatilor Putem mentiona urmatoarele exemple de tehnici si metode de selectie a personalului: a) Convorbirea cu candidaţii recrutaţi — Interviul; b) Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor- comportament , relatii , comunicare c) Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi – absolvirea unei anumite institutii de invatamant superior d) Probele de verificare a cunoştinţelor – examen cu Comisie
92

2. POLITICA DE PERSONAL IN INSTITUTIILE PUBLICE
Caracteristici ale politicii de personal Principalele caracteristici ale politicii de personal în instituţiile publice sunt: • Fundamentarea pe principiile etico-morale şi profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare; • Caracterul unitar pentru toate instituţiile publice; • Situarea raţionalităţii pe prim-plan. Politica raţională înseamnă, pe de o parte, existenţa unor norme logice, simple şi clare, realizabile în condiţii specifice, iar, pe de altă parte, presupune adaptarea acestei politici la mutaţiile care se produc în viaţa economică şi socială. Politica de personal reuneşte ansamblul proceselor de pregătire a personalului, de perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici de recrutare, selecţie, evaluare, promovare şi încetare din funcţie.

3. RECRUTAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI
A ) Definitia Recrutarii Prin recrutarea funcţionarilor publici se înţelege atragerea şi descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante. În acest sens, managementul public urmăreşte să realizeze mai mult decât simpla ocupare a unor posturi vacante. Actul de numire a unui funcţionar semnifică faptul că noul angajat se va identifica cu misiunea managementului public şi că abilitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile prin îmbunătăţirea activităţii, în sensul de a răspunde unor obligaţii sporite, precum şi dorinţa de a se integra în noul colectiv de funcţionari vor deveni o

91

e) Testele. În managementul public, fiecare dintre metodele enumerate poate fi folosită singură sau combinată cu celelalte. a) Convorbirea cu candidaţii recrutaţi - interviul Printr-o astfel de comunicare se pot obţine precizări privind datele cuprinse în formularele completate de candidat. Scopul discuţiei constă în identificarea elementelor caracteristice privind comportamentul solicitantului. Limitele acestei metode sunt în principal următoarele: - Dificultăţi în conceperea unui sistem unitar de apreciere a candidaţilor; - Dificultatea în respectarea unor cerinţe către funcţionarii implicaţi în - această activitate; - Caracterul subiectiv al rezultatului interviului. b) Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor Din cercetarea referinţelor, un funcţionar cu experienţă poate obţine informaţii suplimentare despre activitatea candidatului, unele detalii ale comportamentului acestuia, domeniile în care a întâmpinat dificultăţi, relaţiile cu colegii şi superiorii săi şi, în general, despre eficienţa realizărilor sale. c) Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi Tehnica se bazează pe un criteriu obiectiv, dar se reduce la un procedeu mecanic, motiv pentru care nu îşi găseşte o Iargă aplicabilitate în procesele de recrutare a funcţionarilor publici. Frecvent această formă de selecţie a funcţionarilor publici este utilizată la numirea în funcţii, pentru care pregătirea de specialitate are o însemnătate decisivă, diploma de absolvire a instituţiei de învăţământ superior oferind garanţia că funcţionarul are competenţa profesională necesară îndeplinirii sarcinilor. d) Probele de verificare a cunoştinţelor Această modalitate de selecţie a funcţionarilor publici permite identificarea profilului profesional al candidatului, ceea ce este important, dar nu suficient, deoarece doar un bun specialist nu este întotdeauna îndeajuns pentru buna funcţionare a unui sistem. Profilul profesional trebuie completat cu o serie de calităţi aptitudini şi deprinderi necesare unui funcţionar public eficace.
93

În scopul eliminării subiectivismului la selecţia funcţionarilor se utilizează şi testele de aptitudini şi deprinderi. e) Testele Aceasta metoda, utilizată în mod exclusiv, nu poate oferi rezultate bune Este utilă în special la selecţia candidaţilor pentru functii tehnice în administraţia publică şi mai puţin utilă în situaţiile când se doreşte selecţia unor persoane care să ocupe funcţii de conducere. Datorită varietăţii funcţiilor administrative şi deosebirilor în activitatea practică, chiar şi pentru aceleaşi funcţii exercitate în condiţii diferite, cerinţele solicitate candidatului diferă fără îndoială. De asemenea, pentru diferite grupe specializate de funcţionari din aceeaşi categorie sunt formulate cerinţe specifice. De aceea am considerat ca este utila introducerea unui capitol despre diversitate in aceasta carte. Trebuie sa precizam ca: 1. Activitatea de selecţie a personalului implică respingerea unor candidaţi. Scopul selecţiei este, de fapt, descoperirea candidatului care corespunde cel mai bine postului sau funcţiei vacante. 2. Utilitatea selecţiei la numirea funcţionarilor se justifică prin aceea că, în administraţia publică, urmează să funcţioneze un număr mai mic de funcţionari, dar cu o pregătire profesională adecvată. Pentru evitarea unor asemenea situaţii se impune utilizarea metodei prealabile de selecţie profesională. 3. Profilul impune alegerea unor funcţionari publici cu o cultură generală, apţi de a realiza o mare varietate de sarcini sau a unora specializaţi pentru anumite posturi şi/sau funcţii publice. Concepţia care prevalează în statele europene este aceea a polivalenţei. 4. Utilizarea combinată a mijloacelor enumerate, pe parcursul desfaşurării selecţiei presupune convorbiri cu candidaţii, cercetarea referinţelor şi a calificativelor, precum şi satisfacerea unor criterii formale de către aceştia. Proba examenului sau concursului este pe punctul de a se generaliza în majoritatea statelor democratice.

94

4 . NUMIREA FUNCTIONARILOR PUBLICI
Un candidat reuşit la concurs nu are dreptul la numirea în funcţia publică, dacă autoritatea administrativă renunţă să-şi ocupe toate posturile vacante sau o parte din aceste postul . În astfel de situaţie cel interesat nu poate protesta. Dacă autoritatea administrativă procedează la numiri, ea trebuie să le facă în ordinea rezultatului concursului. Cu excepţia câtorva persoane care, prin alegere, devin funcţionari publici, majoritatea funcţionarilor sunt învestiţi în funcţie printrun act administrativ de numire, unilateral ( figura Actele de numire a functionarilor publici). Odată cu numirea, funcţionarul public este învestit cu atribuţiile corespunzătoare postului pentru care a candidat. Atribuţiile, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile funcţionarilor publici se desprind din lege. Prin urmare, toate persoanele care îndeplinesc condiţiile legii pot să aspire la ocuparea postului şi/sau la funcţia publică declarată vacantă. Figura Actele de numire a functionarilor publici ORDIN AL MINISTERULUI ORDIN AL PRESEDINTELUI

ACTE DE NUMIRE

DECRET AL PRESEDINTELUI

DISPOZITIA PRIMARULUI

Trebuie făcută distincţia între funcţia publică şi funcţia managerială în administraţia publică. Prin funcţie publică se înţelege ansamblul sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor cu care sunt învestite persoanele titulare desemnate sau nu de un grup electoral şi numite pentru a realiza obiectivele compartimentului şi/sau instituţiei din care fac parte. Funcţia managerială sau de execuţie în managementul public se explică prin ansamblul sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor
95

care revin persoanelor din sistemul administrativ (de obicei funcţionari publici permanenţi) pentru a realiza obiectivele precis definite ale compartimentului şi/sau instituţiei respective. Frecvent, în instituţiile publice apare cumulul de funcţii. Prin urmare funcţionarii publici desemnaţi de un corp electoral şi numiţi într-o funcţie participă la realizarea unui sistem comun de obiective ale compartimentului, instituţiei şi sistemului administrativ. Cele trei categorii de funcţii sunt compatibile şi există permanent în cadrul sistemului de management public. Titularii funcţiilor publice, de regulă, sunt reprezentanţii puterii politice şi provin de cele mai multe ori din afara sistemului, în timp ce titularii funcţiilor manageriale, de execuţie sunt funcţionari publici profesionişti, recrutaţi, în special, in cadrul sistemului administrativ existent şi/sau din afara acestuia. Există o deosebire esenţială. In timp ce un titular al funcţiei publice poate funcţiona câteva luni sau 1 -2 Legislaturi, titularul funcţiei manageriale şi/sau de execuţie poate funcţiona o perioadă mai lungă de timp. Odată numit şi titularizat pe funcţia de conducere este puţin probabil să se mai schimbe ceva. Modificări apar, de regulă, doar atunci când un titular al unei funcţii manageriale este avansat într-o altă funcţie din cadrul sistemului de management public. În managementul public, relaţiile care există între management şi funcţionarii publici sunt diferite de relaţiile care există între patroni şi angajaţii-funcţionari ai acestora. În dreptul public, numirea funcţionarului este un act administrativ unilateral, dar în dreptul privat raporturile dintre patron şi funcţionar sunt întemeiate pe o convenţie. Prin urmare, raporturile dintre patron şi funcţionarul său care sunt reglementate prin convenţie formează legea părţilor aşa cum se statuează în art. 969 in Codul Civil, pe când raporturile dintre autoritatea publică şi funcţionarul public sunt întemeiate pe dispoziţiile legale şipe actul administrativ de numire. Titularizarea pe o funcţie publică nu se efectuează pe baza unui contract, ci a unui act unilateral de numire. CeI interesat poate accepta sau nu intrarea în structura administrativă, deoarece el nu poate fi constrâns să intre în administraţia publică. Trebuie precizat faptul că numirea este un act administrativ unilateral care determină efecte juridice, iar nu un act bilateral. Uneori, prin acte normative, decizii ministeriale sau prin regulamente interioare de organizare şi funcţionare, se pot schimba condiţiile fară ca funcţionarul să aibă vreun drept de a protesta împotriva
96

măsurii respective care poate să-l prejudicieze. Numirea într-o funcţie publică constituie o procedură de drept public înfăptuită prin acte administrative. Funcţionarul public este învestit cu un statut legal în care sunt prevăzute atribuţiile, drepturile şi obligaţiile acestuia. Se poate afirma că situaţia juridică a funcţionarului public este statutară. Funcţionarii publici numiţi prin procedura de drept public exercită puterea publică având dreptul de a-şi îndeplini funcţia în cadrul competenţei stabilite de lege. Actul administrativ de numire, fiind un act de putere publică, este opozabil tuturor, din data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv de când funcţionarii publici au fost învestiţi cu sarcinile, competenţele şi responsabilităţile corespunzătoare postului şi funcţiei respective. Constituţia României din anul 1991, în art. 94 litera c) stabileşte că Preşedintele României are drept de numire în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege. Numirea se face prin decret care se publică în Monitorul Oficial. Legile pot stabili, de exemplu, că numirile în funcţiile superioare în administraţia centrală, începând de la funcţia de director, se fac de Preşedintele României, iar numirile în celelalte funcţii se fac de către miniştri. In ceea ce priveşte administraţiile publice locale, în temeiul principiului autonomiei locale, legile stabilesc că numirile funcţionarilor publici să se facă de către primari în comunele rurale şi oraşe. Numirea acestui funcţionar public se face pe bază de concurs organizat potrivit legii. Oricare ar fi actul de numire, decret al Preşedintelui României, ordin al ministrului, al prefectului sau dispoziţia primarului, acesta reprezintă un act administrativ prin care statul, pe de o parte, învesteşte pe cel numit în funcţie, cu toate efectele sale juridice, iar, pe de altă parte, obligă managementul şi personalul de execuţie să recunoască celui numit calitatea de funcţionar public. Prin actul de numire, persoana fizică dobândeşte posibilitatea legală de a exercita atribuţiile unei funcţii publice şi-sau manageriale. Actul de numire conferă persoanei şi autoritatea de a exercita, în mod temporar, funcţia respectivă. La numirea în funcţiile publice, legea stabileşte anumite condiţii.
97

Unele din acestea sunt generale, cerute pentru toţi funcţionarii publici : - să aibă calitatea de cetăţean român - să fie major - să nu fi suferit o condamnare penală etc. Alteori, legea stabileşte condiţii speciale : - acumularea unor cunoştinţe de specialitate atestată printr-o diplomă universitară. O persoană este considerată că a dobândit calitatea de funcţionar public o dată cu actul de numire şi trebuie să se prezinte la post după comunicarea numirii. In caz contrar, se revocă numirea în condiţiile legii . Dacă legea stabileşte obligaţia depunerii jurământului de credinţă, această activitate reprezintă şi o condiţie esenţială pentru ca un funcţionar să fie învestit în mod legal, cu atribuţiile funcţiei. Investirea sau dobândirea atribuţiilor funcţiei este astfel condiţionată prin lege de această manifestare solemnă de voinţă, pe care o face funcţionarul depunând jurământul de credinţă. Inainte de depunerea jurământului, funcţionarul nu este învestit legal, iar actele pe care le-ar efectua un asemenea funcţionar sunt nule şi nu pot produce efecte juridice. Conform principiului general în materia funcţiei publice, numirea funcţionarul se face cu respectarea condiţiilor şi procedurii stabilite în actele normative. Prin urmare, numirea funcţionarilor publici este o activitate intrinsecă procesului de management şi de execuţie din administraţie şi marchează de fapt începutul perioadei de exercitare a sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor de către fiecare persoană integrată în structură.

98

CAPITOLUL 7 MANAGEMENTUL CARIEREI 1. DEFINITIA CARIEREI
Cariera este o succesiune de activitati si poziţii profesionale pe care o persoana le atinge, ca si atitudinile, cunostintele si componentele asociate, care se dezvolta de-a lungul timpului. Sunt trei elemente importante pentru a intelege ce este aceea o cariera: 1. Cariera este un proces dinamic in timp, inseamna o transformare continua. Acest proces are doua dimensiuni: - Cariera externa — succesiunea obiectiva de pozitii pe care individul le parcurge in timp - Cariera interna — interpretarea pe care o da individul experientelor obiective prin prisma subiectivitatii sale 2. Cariera presupune interactiunea intre factorii organizationali si cei individuali. Perceptia postului ca si pozitia adoptata de catre individ, depind de compatibilitatea intre ceea ce concepe individul potrivit pentru sine (aptitudini, nevoi, preferinte), si ceea ce reprezinta postul de fapt (constringeri, oportunitati, obligatii). 3. Cariera ofera o identitate ocupationala; profesia, pozitia ocupata, organizatia in care lucreaza fac parte din identitatea individului. Oamenii sint diferiti intre ei dar, in acelasi timp, putem determina si lucruri pe care le au in comun. Utilizind sisteme de clasificare se pot identifica asemanari si diferentieri in orientarea carierei. Orientarea carierei este deci, acel tipar relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor si activitatilor ocupationale. Orientarea carierei a unui individ este importanta atunci cind o raportam la profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor doua rezulta consecinte importante pentru individ, pentru comportamentul si atitudinile sale la servici, cit si pentru starea sa de echilibru si satisfactie. Este esential ca individul sa isi aleaga cu atentie profesia; trebuie sa se gindeasca pe termen lung ce ar insemna mai concret, care sunt activitatile specifice, tipurile de organizatii, oportunitatile, posibilitatile de asi valorifica potentialul natural; este posibil sa existe o diferenţă intre percepţia despre ce înseamnă profesia respectivă din afara, si ceea ce presupune de fapt.
99

Formalizat, acest lucru este cuprins intr-un model care cuprinde: • Orientarea in cariera • Mediul profesional

2. COMPORTAMENTE SI ATITUDINI
Referitor la tipurile de cariera exista 2 teorii importante. Prima este teoria lui Holland care identifica sase tipare distincte de orientare in cariera: conventional, artistic, realist, social, intreprinzator si investigativ. Urmeaza sa analizam detaliat pe fiecare dintre acestea : 1. Persoana care apartine tipului conventional prefera in general activitati ordonate, in care exista reguli. Este vorba de obicei de activitati ce presupun organizarea informatiei scrise sau numerice, analize ce utilizeaza algoritmi si in general proceduri standard stabilite dinainte cu precizie. Acest tip presupune persoane conformiste, ordonate, eficiente si practice; acestea fiind partile pozitive. Cealalta fata a acestui tip de persoana, si care completeaza prima parte, presupune: lipsa de imaginatie, inhibitia, inflexibilitatea. Ca si domeniu, este vorba probabil despre contabilitate si finante. 2. Persoana ce apartine tipului artistic este total opusa ca si personalitate tipului conventional. Astfel, acesti oameni prefera activitatile ambigue si nesistematice ce implica forme expresive de scriere si exprimare verbala sau vizuala. De cele mai multe ori sunt oameni imaginativi, intuitivi, independenti ; in acelasi timp sunt dezordonati, emotivi, nepractici. Cele mai probabile sunt grafica si reclama. 3. Tipul de persoana realist presupune implicarea in activitati de manipularea fizica obiectelor. Calitatile pozitive caracteristice sint: spontaneitate, stabilitate, simt practic. Partile mai putin bune sint: timiditate, conformism, lipsa de intuitie. Domeniile compatibile cu acest tip de persoana sint cele in care se cer putine prestatii sociale, negocieri, persuasiuni. 4. Tipul opus celui realist, este tipul social. Persoanele apartinind acestui gen se implica activitati ce presupun informare, ajutorare, dezvoltarea altora. Sint persoane sociabile, prietenoase, amabile, diplomatice de aceea este putin probabil sa se simta bine in medii profesionale ordonate, sistematizate, cu reguli rigide si activitati structurate, previzibile. Domeniile cele mai potrivite pentru astfel de persoane sint: marketingul, vinzarile, instruirea.
100

5. Persoanele ce apartin tipului intreprinzator sint oameni ce prefera lucrul cu alti oameni, dar au tendinta de a-i controla si conduce — fara sa ajute si sa inteleaga — focalizati fiind pe obiectivele organizationale si economice. Privind aspectele pozitive, gasim: incredere in sine, ambitie, energie, extroversie. Partea mai putin placuta inseamna dominare, sete de putere si impulsivitate. 6. Tipul opus, este cel investigativ. Persoanele de acest gen sint orientate spre activitati de observare si analiza. Urmaresc in general sa-si dezvolte propria cunoastere si intelegere. Cele doua fete ale acestui tip de persoana sunt : originalitate si independenta pe de o parte, dezordine, lipsa simtului practic, impulsivitate pe de alta parte. Astfel este total nepotrivit ca acest tip de persoana sa se orienteze spre activitati repetitive sau de tipul vinzarilor. Potrivite sint pozitiile de cercetare, dezvoltare, consultanta. Cele sase tipare sint tipuri ideale consistente; toate insusirile potrivindu-se intre ele eliminind astfel tensiunile, dualitatile de orice fel, orientarea individului fiind foarte clara. O a doua teorie folosita este teoria ancorelor carierei a lui Schein; sunt identifîcate cinci tipare distincte de talente, scopuri. nevoi si valori in perceptia proprie, care apar in urma primelor experiente profesionale: competenta tehnica/functionala, competenta manageriala, siguranta, autonomie si creativitate. Termenul “ancora” este folosit pentru a desemna nuclee consistente speciftce individului ce fac parte din identitatea ocupationala a individului si cu timpul se manifesta ca niste ancore. Urmeaza sa vedem ce presupune fiecare dintre aceste “ancore” 1. Cei ce au dezvoltat o competenta tehnica/functionala sunt orientati spre cariera in continuare in functie de continutul efectiv al muncii si nu se pot transfera intr-un domeniu care se indeparteaza de domeniul de baza. Persoana care a dezvoltat o competenta manageriala este orientata sa ajunga in pozitii care ii ofera responsabilitati pe masura. Importanta este perspectiva pe care o ofera pozitia ocupata, nu continutul activitatii. Conteaza oportunitatea de a dezvolta abilitati analitice, competente interpersonale, si alte experiente utile unui viitor manager. Siguranta este o ancora care actioneaza prin orientarea spre o pozitie stabila, sigura din toate punctele de vedere. Evolutia viitoare este clar stabilita profesional cit si salarial.
101

2.

Cei ce au dezvoltat autonomia ca si ancora nu vor ramane mult timp intr-un domeniu specializat, nu vor tine sa ramina nici intr-un loc in care lucrurile sunt clare si planificate pe termen lung, in care schema de avansare este stabilita si inflexibila. Acest gen de persoana are nevoie de libertate si de un mediu fara constringeri. Independenta si libertatea sunt mai importante chiar decit avansarea. 5 Recrutarea se manifesta ca si ancora prin aceea ca indivizii de acest tip sint focalizati pe a crea ceva care sa reprezinte realizarea lor exclusiva; sentimentul de satifactie vine numai din posibilitatea de a construi, a inventa ceva nou, inedit. Aceste ancore, pe masura ce se formeaza detemina influente puternice in orientarea carierei. Diferentele ce rezulta din aceste teorii care identifica tipare sunt de natura sa evidentieze faptul ca oamenii nu sunt la fel. Si atunci sloganul “toti trebuie tratati la fel” trebuie regandit. Un comportament egal poate sa impiedice valorificarea resurselor atat de diferite la fiecare. Ceea ce pentru un individ inseamna o sansa (sarcina de a concepe si a implementa un sistem, de exemplu) poate insemna o ocazie de frustrare si de senzatie de neputinta (un individ creativ versus unul cu competente tehnice). La fel, nu toti oammenii au capacitatea si dorinta de a conduce pe alti; pusi intr-o astfel de situatie cei ce nu au astfel de abilitati, vor fi frustrati si incapabili sa indeplineasca rolul asteptat de ceilalti de la el. Se impune tratarea diferita a oamenilor in organizatie, si anume: • intelegerea si identiftcarea diferentelor individuale • identificarea posturilor cheie si factorilor situationali congruenti • dezvoltarea cailor de acomodare a oamenilor la factorii mediului profesional congruent. Din acest punct de vedere este important ca in ftecare organizatie, managerii daca doresc sa pastreze oamenii valorosi, sa foloseasca ce au ei mai bun in folosul organizatiei, dandu-le si lor posibilitatea sa se dezvolte si sa fie satisfacuti profesional. trebuie sa analizeze atent atat nevoile organizatiei cat si pe cele ale ftecarui individ in parte. Revenim asupra faptului ca managementul carierei presupune implicarea individului si a organizatiei. Atat oamenii cat si carierele lor sunt in permanenta schimbare. De-a lungul timpului individul trece printr-o succesiune de stadii ale vietii biosociale; exista comportamente, asteptari, nevoi specifîce fiecarui stadiu,
102

4.

3.

acest fapt influentand si raportarea la cariera a individului. Stadiile sunt momente stabile; acestea sunt insa reconsiderate, urmand o tranzitie si trecerea la stadiul urmator.

3. STADIILE CARIEREI
Putem defini stadiile carierei ca tipare generale ale progreselor, obligatiilor esentiale si schimbarilor din activitatile rolului profesional. Aceste stadii succesive sunt : - explorarea, - stabilizarea - avansarea - mentinerea, - finalul carierei. Explorarea reprezinta confruntari intre viziunile nerealiste formate in adolescenta si lumea reala. Individul cunoaste si alege din rolurile explorate. In acest timp isi descopera si dezvolta talente, abilitati, interese, valori. Este un moment important in formarea identitatii profesionale si alegerii unui domeniu. Citeva din elementele importante in aceasta perioada sunt: reteaua sociala, mentorul, discipolul. Reteaua sociala este grupul de colegi care ofera feed-back si informatii generale despre organizatie si activitati Mentorul este o persoana mai in varsta din organizatie si care joaca un rol important pentm cel af1at la inceputurile carierei. Mentorul este persoana competenta nu numai in ceea ce priveste continutul activitatii, dar intelegind mai mult, avand o viziune de ansamblu, si avand calitatile personale necesare, poate transfera stiinta de a face lucrurile catre cineva mai tanar. Nu este vorba numai de a-i rezolva sarcinile si de a-1 ajuta; ci de a-1 invata sa faca acest lucru singur in cele din urma. Mentorul constituie un model pentru discipol. Pentru a fi mentor sunt necesare calitati personale rare; acest proces de invatare, de transfer de ‘know-how” are loc intr-un mod natural. Este nevoie de intelepciune, de f1exibilitate si, in plus, de compatibilitate intre mentor si discipol. Cateva din functiile comun acceptate ale mentorului sunt: modelarea rolului, acceptare si conftrmare, consilier Stabilizarea consta in dobandirea unui grad de cunostinte, de expertiza intr-un domeniu. Avansarea si mentinerea urmeaza dupa stabilizarea in diverse roluri ocupationale si presupune focalizarea pe obiectivele cheie, realiste ale canerei. Finalul carierei poate sa insemne o perioada de cresteri
103

continue in statut si inf1uenta in organizatie, sau o perioada petrecuta in cel mai inalt nivel de responsabilitate si statut. Un concept tot mai folosit este cel de “cariera elastica”; si refera la permanenta preocupare a individului pentru cariera sa, sa fie mereu activ, sa cunoasca care sunt competentele sale ca si oportunitatile pentru cineva cu pregatirea si experienta sa asa incat sa se afle mereu in zona in care este indreptatit sa se af1e. In acelasi timp trebuie sa evolueze si sa creasca continuu din punct de vedere profesional. Se vorbeste chiar despre managementul carierei ca despre administrarea unei afaceri proprii.

4. STRATEGIILE DE CARIERA
Strategiile de cariera isi propun anticiparea problemelor si planificarea pe termen lung. Citeva din aceste strategii sunt: 1. Cunoaste-te pe tine insuti — si care propune o analiza atenta a orientarii carierei, a punctelor slabe/tari, a locului in companie Cunoaste-ti mediul profesional — cunoscand mediul, problemele economice, companile competitoare, se pot anticipa atit evenimentele neplacute cit si ocazile. Urmarind semnalele din domeniul de activitate si culegind un permanent feed-back nu poti fi luat prin surprindere. Ingrijeste-ti reputatia profesionala — inseamna sa iti evidentiezi abilitatile si realizarile, tot ceea ce te individualizeza, ce demonstreaza calitati speciale, posibilitatea de a investi si capacitatea de a finaliza proiecte. Ramai mobil, vandabil, mereu in evolutie — inseamna sa urmaresti corespondenta intre competentele personale si cele cautate pe piata fortei de munca, a celor usor transferabile. Fii atat specialist cat si generalist — trebuie dezvoltat un domeniu de expertiza, de specialitate dar trebuie pastrata o anume flexibilitate si nu trebuie sa te plafonezi. Stapanirea unui
104

2.

3.

4.

5.

domeniu foarte restrans te face inf1exibil si vulnerabil. 6. Documenteaza reusitele proprii — inseamna sa poti oferi dovada a ceea ce ai realizat, rezultatele si realizarile identiftcabile sunt mai valoroase in piata fortei de munca. Pregateste intotdeauna un plan de rezerva si fti gata sa actioneze — care se leaga foarte bine cu celelalte indicatii de a fi mereu activ Mentine-te in forma financiara si psihica — inseamna sa ai mereu asigurata o baza, un confort si un echilibru in plan psihic si material.

7.

8.

Aceste strategii privesc pe individ; de cealalta parte se af1a organizatia care trebuie sa se preocupe atat de nevoile sale interne cat si de cariera angajatilor Consilierea pentru cariera inseamna apelul la o sursa externa pentru ai ajuta pe angajati sa exploreze alternative si sa ia decizii. Sisteme de informatii despre cariera cuprind programe care cauta in computer informatii, referinte despre tendintele pe piata muncii : 1.. 2. Jalonarea si evaluarea abilitatilor inseamna ca fiecare angajat sa isi cunoasca competentele si gradul de adecvare la exigentele postului. Informatii despre directia strategica si rezultatele economice ale firmei —inseamna ca angajatii cunosc starea firmei, unde se plaseaza in domeniu, care este situatia comparativ cu firmele competitoare. Sprijin extins pentru educatie si instruire cuprind bursele si instrirea extinsa in cadrul companiei. Flexibilitatea locului de munca — acolo unde organizatia cere f1exibilitate, trebuie sa si ofere mai multa putere si mai mult spatiu de manevra in rolurile din cartera.

3. 4

organizatiile pot facilita succesul carierelor si pot contribui la dezvoltarea angajatilor pastrindu-i astfel acolo unde este nevoie de ei Intrebarea importanta ce se pune este de ce omul simte nevoia sa munceasac sau de ce trebuie sa munceasca . Munca are cinci roluri importante in viata omului: • venitul pentru obtinerea unui nivel si standard de viata ridicat ; • petrecerea timpului si cheltuirea energiei ; • obtinerea identitatii si a unui statut – sursa respectului de sine si un mod de a obtine recunoasterea altora ; • nevoia de asociere, un mod de a-si face prieteni, a face parte dintr-un grup ; • sursa unui scop in viata – un mod de a da un scop si un inteles vietii prin servicii facute altora, acte de creatie, exprimarea eului, experimentarea unor noi lucruri. • Diversitatea actiunilor umane face necesara analiza motivelor care-l indeamna pe un individ sa aleaga un tip de munca si nu altul. Studiul motivatiei este o componenta interes comun atat pentru organizatie cat si pentru cercetatori, antrenori. Organizatiile contemporane acorda o atentie deosebita motivatiei deoarece astazi mai mult ca oricand trebuie sa fie productiva, competitiva la nivel global. Teoriile muncii enuntate de cercetatori pe baza unor studii sunt teorii bazate pe nevoi si teorii procesuale. Maslow considera ca fiintele umane au cinci seturi de nevoi care sunt aranjate intr-o ierarhie : 1. Nevoi fiziologice ; 2. Nevoi de siguranta ; 3. Nevoi de aparenta ; 4. Nevoi de stima ; 5. Nevoi de implinire. Cand nevoile de la un anumit nivel din ierarhie sunt satisfacute, individul isi indreapta atentia spre nivelul superior urmator. Se observa astfel ca implicit aceasta inseamna ca o nevoie satisfacuta nu mai este un motivator eficace. Indata ce cineva are resurse fiziologice suficiente si se simte in siguranta, acela nu va mai cauta factorii care satisfac aceste nevoi, ci se va orienta spre alte surse de multumire. Dupa Maslow, singura exceptie de la aceasta regula sunt nevoile de autoimplinire. El credea ca acestea sunt nevoile “dezvoltare” si devin din ce in ce mai puternice pe masura ce sunt satisfacute.

Individul isi propune ca obiectiv o cariera, organizatia isi propune sa pastreze oamenii valorosi. Pentru ca lucrurile sa se intample asa trebuie avute in vedere diferentele individuale in aprecierea angajatilor si distribuirea rolurilor; trebuie sa nu uitam ca oamenii si carierele lor sunt dinamice. Pe de o parte succesul carierei cere oamenilor sa fie elastici;
105

106

Alderfer a dezvoltat o alta teorie bazata pe nevoi, numita teoria ERG. Ea provine din clasificarea nevoilor facuta de Maslow si face cateva ipoteze diferite despre relatia dintre nevoi si motivatie. Numele ERG provine de la comprimarea sistemului format din cinci categorii al lui Maslow intr-unul cu trei categorii – nevoi legate de existente, relatii si dezvoltare. Contributia lui Alderfer la intelegerea motivatiei este reprezentata de diferentele intre teoria ERG si ierarhia nevoilor. Mai intai teoria ERG nu presupune ca o necesitate de rang inferior trebuie satisfacuta inainte ca o necesitate mai putin concreta sa devina operationala. Astfel, teoria ERG nu propune o ierarhie rigida a necesitatilor si anumiti indivizi, ca urmare a pregatirii si experientei lor, pot cauta relatii sau dezvoltare chiar daca nevoile lor existentiale nu sunt satisfacute. Din acest mtiv, teoria ERD se pare ca raspunde la o mai mare varietate de diferentieri individuale in ceea ce priveste structura motivationala. In al doilea rand, aceasta teorie afirma ca, daca nevoile de nivel superior nu sunt satisfacute, va creste dorinta indivizilor de a-si satisface nevoile de nivel inferior. Se observa ca aceasta este o diferentiere majora fata de Maslow. Nevoile de realizare, afiliere, putere sunt studiate de McClelland cu o relevanta speciala pentru comportamentul organizational. Teoriile de realizare, afiliere, putere sunt studiate de McClelland cu o relevanta special pentru comportamentul organizational. Teoriile procesuale ale motivatiei muncii se concentreaza asupra modului cum apare motivatia. Sunt elaborate doua teorii importante ale motivatiei bazate pe proces : teoria asteptarilor si teoria echitatii. Ideea de baza care strabate teoria asteptarilor este convingerea ca motivatia este determinata de rezultatele pe care oamenii le asteapta ca urmare a actiunilor lor la locul de munca. Componentele de baza sunt : rezultatele, instrumentalitatea, valenta, asteptarea, forta. Teoria echitatii este o teorie procesuala care afirma ca motivatia isi are sursa in compararea eforturilor pe care cineva le face intr-un anumit post si a recompenselor pe care le obtine, cu eforturile si recompensele altei persoane sau grup. Dincolo de aceste nevoi ce trebuie satisfacute si care se ierarhizeaza in mod diferit de la o persoana la alta un rol important in cariera unei persoane il are si mediul profesional, schimbarile care survin in campul muncii datorate mai multor elemente : reducerea resurselor, cunoasterea, schimbari in credintele sociale, politice si economice, obiceiuri, educatia. Ce este cariera ? Cariera este o succesiune evolutiva de activitati si pozitii profesionale pe care le atinge o persoana ca si atitudinile, cunostintele si competentele asociale, care se dezvolta de-a lungul timpului.
107

Cariera influenteaza mai multe aspecte ale vietii unei persoane : • cati bani va castiga ; • ce haine va purta ; • ce beneficii va avea in urma slujbei ; • pentru ce organizatie / companie va lucra; • oamenii cu care va intra in legatura ; • ce munca va presta; • unde va lucra ; • cat timp va lucra ; • ce responsabilitati va avea ; • ce lucruri va invata ; • ce abilitati ii trebuie ; • ce interese personale isi vor gasi expresia in munca. Cariera este un aspect important al vietii unui om si cuprinde mai multe stadii :exploatarea, stabilizarea ; avansarea si mentinerea, finalul carierei. Orientarea carierei cu toate implicatiile a reprezentat punctul de interes al cercetatoriilor care au elaborat teorii legate de identitatea ocupationala a individului. Teoria ancorelor carierei stipuleaza ca pe masura ce persoana se cunoasta mai bine si capata o identitate ocupationala mai clara se formeaza perceptia unui tipar distinct al talentelor, scopurilor, nevoilor si valorilor proprii. Individul este centrat pe munci de tipuri de activitate cum ar fi : competenta tehnica/ functionala, competenta manageriala, siguranta, autonomia si creativitatea. Teoria motivationala are in vedere nevoile si scopurile individului din punct de vedere cognitiv. Adaptarea vocationala este expresie a procesului de motivare si adaptare a persoanei care cauta roluri sa fie compatibile cu ele si sa se reorienteze dupa unele schimbari sau pierderea unei pozitii anume. Aceste roluri vocationale pot fi executate in diferite arii ale societatii (munca, familie, comunitate, vacanta). Rolurile prin munca sunt importante deoarece celeleate pot fi realizate daca o persoana isi castiga existenta prin munca. Rolul omului in societate este sa munceasca sa-si aduca contributia la evolutia societatii. Pentru a patrunde intr-un anumit grup sau organizatie, pentru a avea un anumit rol, statut, educatia este esentiala in acest sens. Metodele de alegere a carierei sunt astfel dependente de ceea ce a invatat individul sa faca si cum sa faca si de cat de mult o cariera de succes
108

este dimportanta pentru el. Exista doua metode de alegere, una traditionala si una moderna in care componentele care sunt luate in considerare sunt aceleasi dar intr-o ordine putin inversata. SLUJBA CARIERA VIATA CARIERA VIATA SLUJBA

Planificarea fiecarei cariere este o alta responsabilitate a managementului si inseamna a dezvolta si implementa programe care trebuie sa fie compatibile cu specificul afacerii, cu structura organizatiei si cu aspiratiile angajatilor. Ultima parte a lucrarii este studiul de caz care analizeaza tendintele, mutatiile conceptului de cariera in spatiul romanesc. Sunt analizate toate elementele implicate in dezvoltarea carierei, modul in care influenteaza reusita in cariera.

Din perspectiva sistemului de valori oamenii se orienteaza diferit in cariera. Tipurile de personalitate luate in considerare sunt : • • • • • • Conventional ; Artistic ; Realist ; Social; Intreprinzator; Investigativ.

Nici o persoana nu reprezinta doar un tip de personalitate ci o combinatie de doua poate trei tipuri de personalitate. Nici o persoana nu reprezinta doar un tip de personalitate ci o combinatie de doua, poate trei tipuri de personalitate. Satisfactia in munca este astfel dependenta de o multime de caracteristici personale cu implicatii deosebite. Factorii care contribuie la satisfactie sunt diversi, dar in acelasi timp si cu consecinte enorme in caz de insatisfactie profesionala. Satisfactia este un aspect important al vietii deoarece contribuie la perceperea reusitei sau nereusitei in cariera/viata. O cariera de succes este conditionata si de implicarea conducerii organizatiei prin departamentul de resurse umane in planificarea carierei, consilierea individului. Pentru initierea proaspetilor angajati un mentor din cadrul organizatiei, o persoana care este responsabila si care cunoaste mersul lucrurilor in corporatie ii va ajuta sa se integreze si sa faca fata eventualelor probleme. In orice organizatie managerii se confrunta cu o serie de probleme privind dedezvoltarea carierelor angajatilor : • Managementul angajatilor la mijlocul carierei ; • Managementul muncitorilor mai in varsta ; • Managementul problemelor munca / familie.
109 110

CAPITOLUL 8 DEZVOLTAREA SI EVALUAREA PERSONALULUI 1. INTRODUCERE
Necesitătile de instruire apar din patru direcţii principale: problemele noilor angajaţi; deficienţele din activitatea angajaţilor schimbarea organizaţională cerinţele exprimate la nivel individual. Pentru a satisface în mod eficient aceste cerinţe, este nevoie de o abordare sistematică, parcurgand: evaluarea performanţei, teoria învăţării, principalele diferenţe între modul cum sunt instruiţi oamenii şi modul în care invaţă fiecare, elementele fundamentale ale instruirii sistematice, identificarea necesităţilor de instruire (adică de invăţare), proiectarea şi implementarea activităţilor de instruire şi a instruirii pe bază de competenţă, evaluarea acestora, principalele elemente ale sistemelor de dezvoltare managerială • • • • •

posibilităţile de îmbunătăţire a performanţei. Interviul se finalizează printr-o decizie de acţiune concretă, pe care urmează s-o execute angajatul, fie de unul singur, fie împreună cu managerul său. Această acţiune se materializează sub forma unui plan de îmbunătăţire a postului, promovarea pe alt post sau o majorare salarială Noţiunea de “evaluare a performanţei’ se referă de obicei la evaluarea activităţii cadrelor sau a managerilor, nu la cea depusă de muncitori. Există două mari categorii de evaluare: - convenţională (formală); - neconvenţională (informală). Evaluarea neconvenţională este evaluarea continuă a performanţei unui angajat, facută de managerul său în cursul activităţii obişnuite. Acest tip de evaluare este ad-hoc, bazându-se în aceeaşi măsură pe intuiţie, şi pe dovezi concrete ale rezultatelor obţinute; prin aceasta este un produs secundar al relaţiei cotidiene între manager şi subordonatul său. Evaluarea convenţională este mult mai raţională şi ordonată decât cea neconvenţională. Ne vom referi mai departe Ia metoda convenţională, adică evaluarea performanţei angajatului intr-un mod sistematic şi planificat. Există mai multe motive pentru care organizaţiile desfaşoară proceduri de evaluare, şi care pot fi rezumate după curn urmeaza: - pentru a identifica nivelul perfornanţei în munca a unui angajat; - pentru a afla care sunt punctele tari şi slabe ale unui angajat; - pentru a permite angajaţilor să-şi îmbunătăţească performanţa; - pentru a asigura o bază pentru sistemul de recompensare a angajaţilor în funcţie de contribuţia adusă de ei la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei; - pentru a-i motiva pe angajaţi la nivel individual; - pentru a le afla necesitătile de instruire şi perfecţionare profesională; - pentru a afla care este potenţialul lor de performanţă; - pentru a obţine informaţiile necesare in planificarea succesiunii. Motivul cel mai bun pentru care se adoptă un sistem de evaluare a personalului este de a se atrage atenţia asupra perforrnanţei angajaţilor, având ca scop: • recompensarea echitabilă a acestora; • identificarea celor cu potenţial de promovare sau transfer. Managerii sunt răspunzători pentru obţinerea rezultatelor dorite. Aceste rezultate se obţin prin administrarea resurselor urnane, materiale şi financiare ce trebuie rnonitorizate. Monitorizarea înseamnă stabilirea unor seturi de norme, cuantificarea performanţelor realizate şi luarea măsurilor
112

2. EVALUARE PERFORMANTE ANGAJATI
Numai o parte minoră a activitătilor specifice managementului de personal se ocupă de evaluarea angajaţilor la nivel individual. Aceste activităti sunt în primul rând cele de selecţie şi evaluare, dar mai cuprind şi chestiuni de soluţionare a reclamaţiilor şi cazuri disciplinare. În toate celelalte cazuri, atenţia se concentrează nu asupra indivizilor, ci asupra posturilor, structurilor organizatorice, procedurilor sau grupurilor de persoane. Evaluarea performanţelor angajaţilor se concentrează asupra procedurilor, iar planificarea forţei de muncă şi negocierea colectivă se concentrează asupra indivizilor consideraţi ca grupuri. Evaluarea indivizilor din punct de vedere al performanţei activităţii lor profesionale presupune o anumită calitate a judecăţii manageriale, care aşează o mare responsabilitate pe umerii managerilor implicaţi. Este o sarcină pe cât de delicată, pe atât de complexă Orice abordare sistematică a evaluării performanţei va începe cu completarea unui formular adecvat. Această etapă pregătitoare va fî urmată de un interviu, în care managerul şi angajatul supus evaluării discută
111

cuvenite. In privinţa resurselor umane, acest lucru presupune luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea performanţei prin mijloace de instruire şi de asistenţă, adică prin “dezvoltare rnanagerială” . Pentru McGregor(1960) : “Programele de evaluare sunt proiectate în aşa fel încât să asigure nu numai un control mai sistematic asupra comportamentului subordonaţilor, ci şi pentru a controla comportamentul superiorilor “. Prin urrnare, el consideră că programele de acest fel promovează cauza Teoriei X, adică un stil managerial care porneşte de la ipoteza că oamenii sunt instabili , incapabili să-şi asume răspunderi şi, prin urmare, trebuie strict supravegheaţi şi controlaţi. Când discuţia se referă mai degraba Ia aspectele practice şi concrete decât la filozofia managerială, problema principală care se pune constă nu în justificarea ideii de evaluare a performanţei, ci în întrebarea dacă această evaluare este corectă şi echitabilă. Dificultatile legislative intampinate in evaluarea performantei sunt legate de : - documentaţia de evaluare; - stilul în abordarea evaluării; - cultura organizaţiei. Dacă avem o cultură care favorizează controlul şi cuantificarea capitalului uman, atunci este foarte probabil să se impună un sistem de evaluare a participanţilor, dar care va conţine ce! puţin unele criterii măsurabile pe baza cărora să poată fi judecată perforrnanta. Intr-un alt tip de situaţie, unde se încurajează atitudinea deschisă şi participativă, orice sistem este discutat mai întâi cu cei irnplicaţi, având drept rezultat posibil o rezolvare în cornun a problemelor, şi mai puţin o “chemare la ordine” în fata superiorului direct. Există multe modalităti prin care se poate alcătui un formular de evaluare. Aspectele cheie rămân totuşi, de fiecare dată aceleaşi, după cum urmează: - centrul de atenţie al evaluării, adică postul sau persoana care îl deţine; - criteriile de performanţă alese; - sistemul de notare a performanţei. Daca in centrul atenţiei se află postul, şi nu persoana care îl ocupă, formularul de evaluare cere de obicei evaluatorului să caute mai
113

degrabă gradul de reuşită în realizarea obiectivelor postului decât să facă observaţii cu privire Ia atributele personale pe care le deţine ocupantul postului. Acolo unde în centrul atenţiei se află persoana, şi mai puţin postul, situaţia se inversează - evaluatorul are ca sarcină să prezinte mai degrabă o situaţie a calităţilor şi atitudinilor deţinătorului postului decât a succesului relativ înregistrat de acesta în obţinerea de rezultate. Subiectul central al evaluării determină tipul de criterii pe baza cărora este judecată performanţa, precum şi sistemul de notare ce urmează a fi folosit. In formularele care solicită mai degrabă informaţii despre persoana decât despre performanţa acesteia pe post se pune accentul pe: - criterii generalizate; - sisteme generalizate de notare a performanţei; - calităţile individuale, şi mai puţin rezultatele obţinute; - întrebările cu răspunsuri nîultiple, ca metodă de descriere a performanţei. Prima dificultate intâmpinată în cadrul unei astfel de metodologii este cea de cuantificare. De exemplu, cum poate un manager să aprecieze, în mod corect, calităţile de conducător sau de gandire judicioasă, ale unui subordonat? Cea de-a doua dificultate rezidă în gradul de relevanţă. De exemplu, cât de importante sunt, pentru reuşita în activitate, sarguinţa şi atenţia la costuri? A munci din greu nu este sinonim cu a munci eficient; iar prudenţa în materie de costuri poate deveni un dezavantaj, dacă descurajează iniţiativa sau capacitatea de a lua decizii. O a treia dificultate constă în aceea că managerii care completează formularul trebuie să se bazeze pe impresii subiective, în loc de date concrete. Evaluarea performanţelor angajaţilor Formular de evaluare cu accent pe calităţile individuale ( Anexa 1 – scheme ) Pentru multe organizaţii, cea mai bună cale de a ajunge la realitate este prin plasarea în centrul activităţii de evaluare a sarcinilor şi responsabilitâţilor aferente posturilor. Accentul se pune pe rezultate, prin comparaţie cu normele prestabilite şi după luarea în calcul a împrejurărilor în care s-au realizat. Ceea ce se înţelege prin “realitate” depinde parţial de percepţiile celor implicaţi, adică de modul în care “văd” ei lucrurile, şi parţial de datele obiective, adică de informatiile care pot fi verificate de o terţă parte. Pentru a încorpora astfel de elemente într-un formular de evaluare, sunt necesare documente de tipul celui prezentat în Figura de mai jos. Printre metodele orientate spre rezultate se numara şi practica, din ce în ce mai uzitată, de
114

evaluare a angajaţilor în baza unui “contract” incheiat pe o perioadă de un an/6 Iuni, care stipulează anumite obiective precise, convenite între angajat şi managerul său. Formular de evaluare orientată spre rezultate ( Anexa 1 – scheme ) Un formular de evaluare conceput cum permite identificarea aspectelor relevante ale postului şi stabilirea unor obiective măsurabile, cu ajutorul cărora să se evalueze performanta ocupantului postului, de o manieră echitabilă şi corectă. Criteriile de evaluare pot fî orientate fie în direcţia personalităţii, fîe în cea a rezultatelor. In cadrul fiecăreia dintre aceste două orientări, evaluatorii trebuie în continuare să “măsoare” performanţa individuală, Iucru pe care îI pot face cu ajutorul uneia sau mai multor scale de notare. Principalele variante existente sunt după cum urrneaza: Evaluarea performanţelor angajaţilor în mod satisfacător.” Mai departe, acelaşi autor recomandă ca, în procesul destabilire a acestor standarde, “să fie căutate acelea care se referă la: Cantitate (Cât de multi?) Calitate (Cât de bine?) Timp (Până când?) Costuri (Cu ce preţ?) Exemplul ilustrează metodologia sugerată de Humble şi de alţi partizani ai managementului prin obiective. În acest exemplu, toate posibilele criterii de performanţă pot fi măsurate in termeni cantitativi. Se pot utiliza şi standarde calitative . Trebuie întreţesută influenţa unor factori cum ar fi structurile de remunerare, arhitectura postului, schemele de disponibilizare şi supravegherea sectoarelor productive, pentru a se ajunge la perspective veritabile de schimbare.
Criteriile de evaluare pot fî orientate fie în direcţia personalităţii, fîe în cea a rezultatelor. Dar, în cadrul fiecăreia dintre aceste două orientări, evaluatorii trebuie în continuare să “măsoare” performanta individuală, Iucru pe care îI pot face cu ajutorul uneia sau mai multor scale de notare. Principalele variante existente sunt după cum urrneaza:

- Scale de notare liniare sau grafice, unde evaluatorul are în fată o listă de caracteristici sau obligaţii aferente postului şi trebuie să bifeze sau să încercuiască nota corespunzătoare de pe o scală numerică, alfabetică sau alt gen de gradaţie elementară. Iată câteva exemple:

A B C D E (Excelentă) (Inexistentă) Initiativă 1 2 3 4 5 (Scăzută) (Ridicată) Initiativă Excelentă Bună MedieSlabă - Scale comportamentale sau behavioriste, unde evaluatorul are în faţă o listă cu elementele cheie ale postului, pentru care există fîe o serie de noţiuni de identiftcare, fîe numai formularea celor două tipuri extreme de comportament posibil. În Figura 23.2 de mai sus este prezentat un exemplu în acest sens. O altă scală, referitoare Ia relaţiile cu clienţii, ar putea prezenta o serie de atitudini posibile faţă de client, începând de la cea mai bună, spre exemplu “Se ocupă întotdeauna de clienti într-o manieră politicoasă şi eficientă” şi terminând cu cea mai proastă: “Aproape nepoliticos faţă de clienţi şi total ineficient”. - Set de rezultate/obiective impuse. - Rapoarte liber redactate, adică fară a fii necesară respectarea unui tipar impus, unde evaluatorii răspund la întrebările din formularul de evaluare sub forma unui material de tip eseu. Scalele cel mai des utilizate în practică sunt cele liniare chiar dacă metodele orientate spre rezultate şi cele sub formă de rapoarte scrise îşi au partizanii lor declaraţi in randul mai multor companii. Un alt tip de abordare, pe care încă nu l-am menţionat deloc, este auto-evaluarea, unde angajaţii în cauză fie redactează un “raport anual” cu privire Ia activitatea depusă, fie răspund Ia întrebările formulate într-un document de evaluare. Interviul de evaluare este întâlnirea oficială, faţă în faţă, dintre deţinătorul postului şi managerul său, în cursul căreia sunt discutate datele din formularul de evaluare şi în urma căruia se iau anumite decizii importante în legătură cu salariul, promovarea în funcţie şi instruirea profesională - spre exemplu. Judecând după studiile axate pe chestiunea evaluării, majoritatea managerilor detestă obligaţia de a conduce procedurile anuale de evaluare a personalului din subordine. Maniera în care managerul abordează un interviu de evaluare va fî puternic influenţată de viziunea proprie asupra scopului urmărit prin interviu. Interviurile de evaluare pot să urmărească mai multe scopuri: - să evalueze performanţa recentă a angajatului; - să definească idei de îmbunătăţire a activităţii pe post; - să identifice problemele şi/sau să examineze posibilele ocazii aferente postului; - să amelioreze comunicarea între superior şi subordonaţii săi; - să furnizeze angajatului feedback în legătură cu performanţa sa pe
116

Initiativă

115

post; - să asigure argumentaţia necesară pentru revizuirea salariilor; - să identifice potenţialul de performanţă/posibilităţile de promovare sau transfer; - să identifice necesarul de instruire şi perfecţionare profesională. Evident, unele dintre scopurile enumerate mai sus presupun ca managerul şi subordonatul său să discute împreună problemele comune, celui evaluat mai mult dându-i-se să înţeleagă că există posibilităţi de îmbunătăţire a situaţiei. AlteIe, însă, presupun accentuarea diferenţei de poziţii între cei doi, managerul acţionând în calitate de reprezentant aI celora din eşalonul superior, care transmite spre treapta de jos a piramidei aprecierile acestora. Restul se încadrează undeva între aceste două extreme.

3. PREGATIREA PROFESIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI
Fără îndoială că personalul care îşi desfăşoară activitatea în sistemul administraţiei de stat trebuie să aibă o anumită pregătire, deoarece eficienţa serviciilor publice din administraţia statului este determinată şi de nivelul de pregătire al funcţionarilor publici implicaţi în desfăşurarea activităţilor. Un sistem al administraţiei publice, încadrat cu suficiente resurse materiale şi financiare, dar cu funcţionari nepregătiţi profesional şi managerial, nu îşi poate îndeplini funcţiile, irosind resursele existente. De asemenea, cele mai bune legi administrative nu dau rezultatele aşteptate dacă nu sunt aplicate în interesul societăţii de către funcţionari bine pregătiţi pentru a desfăşura activităţi specifice. Frecvent, conducerea sistemului administrativ în România neglijează pregătirea profesională şi managerială a funcţionarilor şi menţine un număr de personal mult mai mare decât cel necesar, înlocuind calitatea prin cantitate. În administraţia statului nu există funcţii publice care să nu solicite nici un fel de pregătire profesională şi/sau în domeniul managementului. Dobandirea cunoştinţelor fundamentale, generale, nu este suficientă. Este necesară o pregătire specială pentru exercitarea funcţiilor publice, în vederea folosirii cunoştinţelor obţinute într-o anumită ramură a activităţii. De asemenea, este indispensabilă şi menţinerea cunoştinţelor la nivelul dezvoltării contemporane a ştiinţei şi tehnicii de specialitate. In mod corespunzător, urmează a se acorda atenţie pregătirii profesionale a funcţionarilor, care exercită funcţii de conducere, cât şi a
117

funcţionarilor care ocupă funcţii de execuţie. Prin urmare, competenţa profesională şi cea în domeniul managementului public sunt absolut necesare pentru obţinerea eficientei la nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzătoare a evoluţiilor viitoare, organizarea activităţii, gestionarea resurselor, motivarea angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor. Este evidentă necesitatea efectuării unor schimbări majore în statutul funcţionarului public. Astfel, funcţionarul public cu funcţie de conducere trebuie să devină un manager public. Se mentioneaza existenta urmatoarelor categorii de competente ale functionarilor publici: 1. Competenţa profesională; 2.Competenţa managerială; 3.Competenţa politică; 4. Competenţa etică. Competenţa este capacitatea unei persoane de a realiza, în mod corespunzător şi cu eficienţă maximă, sarcinile care îi revin. Competenţa este cea care generează performanţa, respectiv productivitatea şi eficacitatea. De altfel, performanţa unui manager public se reflectă în performanţa instituţiei publice pe care o conduce. Caracteristicile managerului public sunt atribute esenţiale, proprii tuturor funcţionarilor publici care deţin funcţii de conducere, indiferent de profesia lor de bază, specificul postului, respectiv natura activităţii desfăşurate în sistemul administrativ. Se poate afirma că orice funcţionar public trebuie să aibă o pregătire generală, specifică domeniului în care lucrează. În timp, aceste concepte fundamentale sunt dezvoltate şi completate cu informaţii rezultate din practică şi din procesul de pregătire care trebuie să aibă un caracter permanent. De asemenea, se acceptă ideea că atingerea unor performanţe de către funcţionarii publici poate fi rezultatul unui proces permanent care conduce la competenţă profesională. De altfel, competenţa profesională se îmbină în mod armonios cu competenţa managerială, respectiv capacitatea unui funcţionar public de a conduce un grup de persoane, un domeniu distinct, o instituţie publică sau un sistem format din mai multe instituţii specializate. Pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere, care trebuie să acţioneze ca manageri publici, sunt necesare câteva caracteristici esenţiale indiferent de profesia lor de bază, nivelul ierarhic pe care se situează, respectiv specificul activităţii. Dacă introducerea sistemului poate sau nu să îmbunătăţească
118

performanţa organizaţiei este un aspect care atrage alte opinii. Mai întâi, accentuează contribuţia individuală fată de efortul de grup, ceea ce este foarte important pentru buna funcţionare a unei organizaţii, în general. Mai mult decât atât, sistemul poate permite determinarea productivităţii muncii pentru fiecare funcţionar public şi corelarea acestui rezultat cu salariul efectiv. Competenţa, respectiv performanţa, marchează momentul final al unui proces permanent de pregătire şi perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici în domeniul de specialitate şi al managementului, în special. In prezent, este unanim recunoscut faptul că valoarea unui sistem administrativ constă nu atât în mijloacele materiale şi financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în vedere că, în mare măsură, realizarea deciziilor politice, progresul economico-social general depind de funcţionalitatea sistemului administrativ, este explicabilă atenţia deosebită care trebuie acordată pregătirii funcţionarilor publici. Varietatea activităţilor desfăşurate în instituţiile publice ar putea determinao abordare diversificată a pregătirii funcţionarilor publici, în general. Pe de o parte, multidimensionalitatea şi caracterul de sinteză al managementului public determinăo specializare a funcţionarilor publici pe posturi şi funcţii publice, iar, pe de altă parte, acestea determină o pregătire generală diversificată care se dezvoltă prinrotaţia pe posturi şi funcţii a funcţionarilor publici. Deşi cea de a doua abordare are multiple avantaje, cele mai multe sisteme administrative sunt proiectate şi funcţionează potrivit primei accepţiuni. Abordarea problemei pregătirii personalului pentru instituţiile publice din sistemul administrativ implică o serie de precizări. Acestea se referă la pregătirea necesară pentru funcţiile publice de conducere de nivel superior, care au un pronunţat caracter politic, funcţiile publice de specialitate ocupate de specialiştii sistemului afIate tot pe nivelurile superioare ale structurii şi posturile şi funcţiile publice pentru care este necesară doar o pregătire medie şi care, de regulă, se situează pe nivelurile inferioare ale structurii sistemului administrativ. Este necesară o pregătire medie, de bază, pe care trebuie să o aibă orice funcţionar public, indiferent de postul şi/sau funcţia publică pe care le ocupă. La aceasta se adaugă pregătirea de specialitate, într-un domeniu distinct şi nu numai pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere, iar corolarul este reprezentat de pregătirea în domeniile rnanagernentului şi psihosociologiei.
119

Este necesară o abordare detaliată a acestor aspecte, deoarece majoritatea specialiştilor ignoră elemente importante, indispensabile pentru profilul viitorilor funcţionari publici. Astfel, unii specialişti consideră pregătirea în domeniul dreptului ca fiind cel mai important aspect pentru profilul unui funcţionar public. Alţii consideră că este suficientă o pregătire de bază într-o instituţie publică sau pe lângă o instituţie publică din sistemul administrativ. Dincolo de aceste abordări limitate se poate considera că pregătirea funcţionarului public presupune un proces complex şi continuu. Complexitatea rezultă din succesiunea treptelor de învăţământ pe care un funcţionar public trebuie să le parcurgă începând cu şcoala elementară şi terminând cu acele cursuri postuniversitare, de specializare într-un domeniu distinct de activitate. Continuitatea este o altă latură importantă a procesului de pregătire şi marchează de fapt preocuparea pentru perfecţionarea continuă a pregătirii funcţionarilor publici. De altfel, aceasta reprezintă o obligaţie legală pentru toţi funcţionarii publici. Răspunderea pentru organizarea perfecţionării pregătirii profesionale a funcţionarilor publici revine ministerelor de resort şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiilor publice, în general. Legea nr. 2/1991 privind perfecţionarea pregătirii profesionale conţine câteva forme de perfecţionare a pregătirii profesionale: - Instruire la locul de muncă sub controlul direct al şefului; - Participarea la cursuri organizate în cadrul instituţiei publice sau în altele precum şi în centrele de perfecţionare a pregătirii special constituite; - Implicarea în programe personale de perfecţionare, care presupun şi verificarea periodică a cunoştinţelor asimilate; - Participarea la stagii de pregătire, respectiv specializare în ţară şi în străinătate, în instituţii de învăţământ superior, inclusiv postuniversitar. Se organizează, de asemenea, consfătuiri periodice cu autorităţile administraţiei publice pentru anumite categorii de funcţionari, conferinţe, simpozioane, schimburi de experienţă etc. Interesant de analizat este structura procesului de formare a viitorilor specialişti ai instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală, care dezvoltă o carieră în acest sector. In unele ţări, se face o diferenţiere a funcţionarilor publici încă de la recrutarea lor în cadrul sistemului. În alte ţări democratice, prioritate au candidaţii cu anumite aptitudini, calităţi şi cunoştinţe chiar dacă nu a existat o pregătire specială pentru ocuparea unui post sau unei funcţii publice. Se consideră că un sistem administrativ funcţionează bine dacă
120

este condus bine, prin urmare, cel mai important este rezultatul activităţilor desfăşurate. Acestea trebuie să reprezinte fundamentul pentru determinarea veniturilor funcţionarilor publici, în general, şi a celor cu funcţii de conducere, în special, renunţându-se astfel la abordările limitative care promovează recompensarea în funcţie de pregătire, vechime, poziţia în ierarhie şi/sau orientarea politică a unor funcţionari. A ) Pregătirea medie Cunoştinţele obţinute în şcolile elementare sunt insuficiente chiar pentru ocuparea funcţiilor tehnice legate de activitatea de registratură şi altele auxiliare. In viitor, activităţile auxiliare urmează a fi automatizate, astfel încât un absolvent al şcolii generale nu va putea rezolva problemele tehnice complexe din compartimentul său de activitate. Pregătirea medie în liceele de specialitate şi în alte asemenea instituţii este satisfăcătoare pentru majoritatea funcţiilor din administraţie. Numărul de absolvenţi pe care îl pot oferi asemenea şcoli, este însă insuficient în raport cu cerinţele. În practică, se aplică principiul unei întrepătrunderi a funcţionarilor cu studii medii şi superioare. Se stabilesc condiţii în sensul că persoanele cu studii medii urmează să fie implicate într-un stagiu mai îndelungat de activitate practică decât candidaţii cu studii superioare. De altfel, nu ar fi raţional ca instituţiile administrative să fie încadrate numai cu funcţionari cu studii superioare, înlăturându-se candidaţii cu studii medii de specialitate. Ocuparea de către candidaţii cu studii superioare a funcţiilor pentru care este suficientă pregătirea medie de specialitate ar însemna o cheltuială suplimentară de resurse. Constituie o realitate, de altfel, ocuparea unor posturi şi funcţii publice, care necesită pregătire superioară de către personal cu studii medii de specialitate. Pregătirea funcţionarilor din administraţie poate fi asigurată, fie în cadrul instituţiilor administrative, fie în şcoli administrative. O asemenea pregătire are avantajul că ia în considerare cerinţele practice ale administraţiei. Astfel, prin lecţiile practice desfăşurate în instituţiile administrative de funcţionari cu experienţă, care cunosc modul de rezolvare a unor situaţii complexe, noii funcţionari sunt pregătiţi pentru exercitarea sarcinilor.
121

In sistemul administrativ se pot organiza şcoli, de exemplu în cadrul ministerelor, pentru serviciile exclusive ale acestora. O asemenea formă prezintă inconvenientul că presupune pregătirea unor funcţionari strict specializaţi iar funcţionarul care lucrează în domeniul respectiv are tendinţa să considere că administraţia se reduce la sarcinile pe care aceasta le îndeplineşte. Pe lângă instituţiile administrative se mai pot organiza şcoli administrative pentru formarea funcţionarilor cu pregătire medie. In unele ţări s-au creat şcoli superioare de pregătire a funcţionarilor pentru administraţie în cadrul institutelor administrative. In aceste institute programa de pregătire ţine seama de toate condiţiile care urmează a fi satisfăcute de funcţionarii publici integraţi în sistemul administrativ. În România, preocupările pentru crearea unor instituţii de învăţământ în care să se formeze viitorii funcţionari publici cu pregătire medie sunt oarecum limitate. Frecvent, posturile şi funcţiile publice, pentru care este suficientă pregătirea medie, sunt ocupate de personal cu o pregătire generală, care a absolvit în unele situaţii doar şcoala primară, iar în altele la aceasta se adaugă şi liceul. B ) Pregătirea universitară Pregătirea universitară este generală şi creează posibilitatea formării unor funcţionari polivalenţi. Există două posibilităţi de recrutare a funcţionarilor publici pentru instituţiile administraţiei publice. Prima constă în atragerea unor absolvenţi din învăţământul superior juridic, dar, aşa cum realitatea a demonstrat, nu se poate presta o activitate administrativă eficientă fără noţiuni de ştiinţă a administraţiei, a managementului sau ştiinţă politică. In prezent, în cadrul facultăţilor de drept au fost introduse şi astfel de discipline. Cea de a doua posibilitate constă în atragerea personalului din învăţământul superior economic-administrativ. In cadrul institutelor cu profil economic administrativ, pe parcursul a patru ani de studiu, tinerii dobândesc o pregătire specifică domeniului administraţiei publice, întrucât există o paletă largă de discipline de specialitate: bazele administraţiei publice, drept administrativ, management în administraţia publică, sociologie administrativă, managementul serviciilor publice, management public etc. Astfel, învăţământul superior economic, prin specializările în domeniile managementului public şi administraţiei, asigură o pregătire generală corespunzătoare noilor persoane care urmează să-şi desfăşoare
122

activitatea în sistemul administraţiei de stat. Persoanele respective, în baza pregătirii pe care o dobândesc pe perioada studiilor şi după satisfacerea unei perioade de doi-trei ani de practică în sistemul administrativ ocupând funcţii de execuţie, pot fi promovate în funcţii de conducere în instituţiile administrative respective. C ) Pregătirea postuniversitară Completarea cunoştinţelor în domeniul administraţiei şi/sau continua actualizare a acestora poate fi realizată şi în cadrul unor cursuri postuniversitare. Practica a demonstrat că cele mai bune rezultate se obţin la cursurile postuniversitare atunci când se pune problema nu atât de asimilare a diferitelor dispoziţii legale privind funcţionarea sistemului administrativ, cât a orientării participanţilor asupra principiilor ştiinţei administraţiei, ale managementului în acest sector şi, bineînţeles, ale dreptului administrativ. De obicei, cursurile se organizează în cadrul institutelor de învăţământ superior şi au perioade de desfăşurare limitate. In Romania există un sistem de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din administraţia publică locală. Cadrul juridic este format din: - Constituţia României; - Codul Muncii (Legea nr. 10/1972), modificat cu Decretul-lege nr. 147 /1990 (art. 13, alin. 1); - Legea nr. 2/1971 privind perfecţionarea pregătirii profesionale (art. 1) Buletinul Oficial nr. 34/1971; - Hotărârea Guvernului nr. 754/1994 privind utilizarea fondurilor de contrapartidă generate de ajutoarele acordate României de Uniunea Europeană (pct. 6. 1 din Anexă, M. O. nr. 316/1994; - Legea învăţământului nr. 84/1995 (Cap. IV Educaţia permanentă) M. O. nr. 167/1995; - H. G. nr. 542/1995 privind organizarea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, M. O. NR. 166/1995; - Legea Administraţiei Publice Locale nr. 69/1 99 1; - Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1 394/1 995 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice (Anexele nr. 1,2,3, lit. b, art. 30, alin 30. 01.) Monitorul Oficial nr. 152/1996; - H. G. nr. 1321/1996 pentru modificarea şi completarea H. G. nr. 542/1995. M. Oficial. nr. 333/1996. Cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Programului PhareDELOG, pentru administraţia publică locală din Romania, a fost conceput sistemul de pregătire si perfecţionare profesională a reprezentanţilor
123

aleşi şi a funcţionarilor din administraţia publică locală. Programul derulat în perioada 1993-1994 s-a desfăşurat sub conducerea unui Comitet de Coordonare format din reprezentanţi ai celor trei organizaţii neguvernamentale ale autorităţilor administraţiei publice locale (Asociaţia Preşedinţilor Consiliilor Judeţene din Romania, Federaţia Municipiilor din România şi Federaţia Oraşelor din România), ai Parlamentului şi ai unor ministere şi departamente ale Guvernului (Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, Departamentul pentru Integrare Europeană şi Consiliul pentru Coordonare, Strategie şi Reformă Economică). Infrastructura acestui sistem de pregătire a fost concepută ca o reţea naţională de centre teritoriale, unităţi cu personalitate juridică, cu finanţare din venituri extrabugetare (sume alocate în bugetele locale pentru perfecţionare personalului, donaţii, fonduri din asistenţă internaţională, cercetare etc.) aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, fiind conduse de câte un consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale din judeţele arondate la fiecare din acestea, pe baza propunerilor lor şi a respectării principiului autonomiei locale. Centrele teritoriale organizate pe principiul autonomiei locale sunt sprijinite în activitatea lor numai din punct de vedere didactic şi metodologic de către Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul Învăţământului, prin Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, prin avizarea regulamentelor de organizare şi funcţionare propuse şi aprobate de consiliile de administraţie ale acestora, precum şi în organizarea, aprobarea şi desfăşurarea programelor de pregătire. De asemenea, Departamentul de Administraţie Publică Locală sprijină centrele şi prin intermedierea includerii acestora în programe de asistenţă tehnică internaţională, având ca specific reforma în administraţia publică locală, iar ca partener Guvernul României, precum şi de aliniere a lor la Reţeaua Europeană a Organizaţiilor de Formare, care funcţionează pe lângă Consiliul Europei (E.N.T.O.C.E.). Personalul din administraţia publică centrală şi locală care participă la programele de perfecţionare şi/sau specializare profesională, organizate la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative prin Centrul de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia Centrală şi Locală este reprezentat de: - Prefecţii şi subprefecţii; - Directorii generali, directorii adjuncţii ai acestora din ministere şi din celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum
124

şi consilierii miniştrilor; - Şefii de servicii şi birouri din ministere şi din celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice; - Şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi adjuncţii acestora; - Directorii generali ai prefecturilor şi celelalte categorii de personal din aparatul tehnic de specialitate al prefecturilor; - Secretarii Consiliilor judeţene şi cei ai Consiliilor locale municipale şi orăşeneşti; - Personalul care exercită atribuţiile statului în domeniile stării civile, autorităţile tutelare şi ocrotirii minorilor; - Alte categorii de funcţionari publici, la solicitarea beneficiarilor, în limita posibilităţilor de instruire. Există preocupări pentru extinderea acestei forme de pregătire a funcţionarilor publici aleşi din administraţie, deoarece reforma în acest sistem poate deveni o certitudine, doar cu participarea efectivă a unui personal cu pregătire profesională şi managerială specifică.

CAPITOLUL 9 MANAGEMENTUL STRESS-ULUI 1.DEFINITIA STRESS-ULUI
Din ce în ce mai mulţi angajatori încep să acorde o atenţie rnai rnare decât în trecut efectelor produse de stres asupra personalului lor. Ce este stresul? Cea mai potrivită definiţie ar suna cam aşa: „reactiile adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă faţă solicitărilor Ia care este supusă.” Stress-ul este declanşat mai puţin de problemele externe cu care se confruntam, cât de modul în care facem fata (sau nu reuşirn să facem fata) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existenţe, iar despre unii s-ar putea spune că se sirnt stimulaţi şi dau maximurn de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul in care incetăm să facem faţă în mod adecvat tensiunii, simptomele de stress vor începe să-şi facă apariţia.

2. SIMPTOMELE STRESS-ULUI
Simptomele imediate de stress se pot manifesta sub forrnă de: indigestie, ameţeli. dureri de cap, dureri de spate, pierderea poftei de mâncare, insomnii şi iritabilitate sporită. În timp, printre simptome se pot numara: boli ale sisternului cardiovascular, ulcer gastric, depresii nervoase şi alte îmbolnăviri grave. Simptomele de stres, indiferent dacă sunt declanşate de probleme profesionale sau familale/sociale, vor conduce în final Ia reducerea performaiiţei de muncă, la pierderea motivaţiei şi la creşterea absenteisrnului.

3. FACTORI DE STRESS
Intr-un amplu studiu cu privire la stress, desfăşurat în anii 1960 (Holmes şi Ralick), majoritatea evenimentelor de viaţă puse în legătură cu posibila apariţie a stress-ului (de exemplu: decesul soţului/soţiei, divorţul, moartea unei rude apropiate, accidente sau boli ale persoanei în cauză, pierderea locului de muncă, pensionarea, schimbarea situaţiei financiare etc.) au loc în cadrul existenţei casnice şi sociale, şi nu la serviciu. Cu toate acestea, dat
125 126

fiind că oamenii îşi aduc propriile probleme cu ei la serviciu, puţin rnai contează, într-un anumit sens, dacă factorul declanşator aI stării de stres are sau nu Iegătură cu serviciul, deoarece efectul asupra individului rămâne acelaşi, iar performanţa profesională va fi, după toate probabilităţile, influenţată negativ. Majoritatea cercetătorilor admit că stresul reprezintă o reacţie personală şi subiectivă la tensiune, deci depinde de percepţia fîecărui individ, atât asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă, cât şi a capacităţii personale de a-i face faţă. In cazul în care indivizii consideră că problema poate fî ţiiiută sub control şi suiit încrezători in capacitatea cle a-i face faţă, atunci e puţiii probabil să apară sirnptome de stres, indiferent care ar fî presiunile exercitate de problema respectivă. Dar, dacă problerna este percepută ca difîcil de rezolvat, iar individului ii lipseşte încrederea în forţele proprii, stresul nu va intarzia să-şi facă apariţia. Un alt factor de stres la serviciu îl constituie modul în care indivizii percep posibilele rezultate ale activităţilor Ior profesionale, mai ales din punct de vedere al reuşitei sau nereuşitei relative. Foarte adesea, rezultatele sunt văzute ca nesigure. Acolo unde individul nu consideră că rezultatul prezintă importanţă, stresul este foarte puţin probabil. Dar în cazul în care rezultatele sunt considerate atat incerte, cât şi irnportante (spre exemplu, sernnarea unui contract masiv de vanzare, elaborarea unui raport crucial, sau pur şi simplu abilitatea de “a-i face pe plac şefului direct”), există mult mai multe şanse de apariţie a stresului.

... Statele membre trebuie să ia măsuri concrete pentru a institui regula conform căreia orice comportament de natură sexuală sau bazat pe apartenenţa la un anumit sex, care afectează demnitatea femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă, inclusiv comportamentul superiorilor şi aI colegilor de serviciu, este inacceptabil, dacă: a) persoana vizată consideră că respectivul comportament este nedorit, jignitor şi depăşeşte limitele rezonabilului; b) respingerea de către persoana vizată a comportamentului respectiv, sau acceptarea Iui de către persoana vizată ... este utilizată în mod explicit ca motiv al unei decizii ce afectează posibilitatea persoanei respective de a avea acces la pregătire profesională ... încadrare în muncă ... promovare, sau ca motiv pentru orice alt gen de decizie de serviciu; c) creează un mediu profesional inhibant, ostil sau umilitor pentru persoana vizată de comportamentul respectiv. Orice persoană pe care colegii de muncă o consideră diferită fată de ei, sau oarecum vulnerabilă, poate deveni victima unui caz de hărţuire. Atenţia cea mai mare a fost acordată hărtuirii de natură sexuală, pe care femeile - în principal, dar nu în exclusivitate - o suferă din partea bărbaţilor. Hărţuirea se poate însă declanşa şi din cauza prejudecăţilor rasiale sau religioase, a apartenenţei sau neapartenenţei la un anumit sindicat, precum şi din cauza atitudinilor manifestate faţă de tineri, persoane handicapate sau membri ai altor grupuri minoritare. Hărtuirea poate lua diverse forme: contact fîzic nedorit, propuneri sau limbaj insinuant, glume făcute în public, mesaje jignitoare afisate sau scrise pe pereţi, izolarea persoanei în cauză sau refuzul de a colabora cu ea, evitarea oricărui contact profesional sau social cu persoana în cauză (ostracizare), sau situaţiaopusă, când persoana respectivă este cicalita peste rnăsură şi i se solicită o atenţie exagerată. Pentru angajatorii care nu iau măsuri împotriva cazurilor de hărţuire, consecinţele sunt de două tipuri principale: mai intai, sunt pasibili de a răspunde în faţa unui tribunal de muncă (de exemplu, în baza legilor privitoare la discriminarea sexuală şi Ia relaţiile între rase) sau a unei instanţe civile (de exemplu, pentru îiicălcarea obiigaţiilor contractuale), iar costurile unor astfel de proceduri pot fi destul de ridicate; în al doilea rând, există toate şansele ca performanţa profesională a organizaţiei lor să aibă de suferit, din cauza tensiunilor interne, a f1uctuaţiei mărite de personal, a creşterii absenteismului şi a unui moral scăzut în plan general. Care ar fi măsurile pe care trebuie să le ia angajatorul, pentru a reduce la minirnum posibilităţile de hărţuire? Iată-Ie în continuare doar pe cele mai importante:
128

4. HARTUIREA LA LOCUL DE MUNCA
Acest subiect este frecvent abordat sub emblema legislaţiei referitoare Ia egalitatea de şanse, dat fîind că multe cazuri de hărţuire la locul de muncă au motivaţie fîe de natură sexuală, fîe rasială. Pe de altă parte, însă, din moment ce consecinţele concrete ale hărţuirii sunt, de obicei, mai degrabă simptome de stres decât probleme de drepturi ale angajaţilor, vom analiza acest subiect în cadrul capitolului de faţă. Ce este hărţuirea? În mod evident, are a face cu dreptul fiecăruia dintre noi de a ni se respecta demnitatea personală la locul de muncă. Când tovarăşii de muncă, sau colegii, sau superiorii, ne supun Ia presiuni exagerate care în mod evident ne provoacă o stare de disconfort psihic, atunci, Ia prima vedere, s-ar putea spune că avem de a face cu un caz de hărţuire. Iată definiţia formulată de Comisia Europeană, în cadrul Recomandării cu privire 1a protejarea demnităţii femeilor şi bărbatilor în rnediul profesional (noiembrie 1991):

127

Elaborarea şi publicarea unei declaraţii clare de politică în privinţa acestei chestiuni, care să cuprindă exemple definitorii ale noţiunii de hărţuire şi ale efectelor acesteia, să clarifice normele de comportament pe care angajaţi trebuie să le respecte, precum şi penalizările prevăzute pentru încălcarea lor. Asigurarea unui sistem corespunzător şi funcţional de comunicare, prin interrnediul căruia angajaţii să poată reclama în mod confidenţial orice caz de hărţuire. Asigurarea unui sistem funcţional de măsuri disciplinare adecvate, prin interrnediul căruia contravenienţii să poată fi trataţi ferm, dar corect. Asigurarea condiţiilor nece sare pentru ca acuzaţiile de harţuire să fie anchetate şi rezolvate fără intarziere. Asigurarea unor servicii corespunzătoare de consiliere, atat pentru reclamanţi, cat şi pentru cei acuzaţi de hărţuire. Prin interrnediul comunicaţiilor interne, popularizarea în cel mai înalt grad a dezideratelor organizaţiei, privitor la cazurile de hărţuire între angajaţi.

stresului. Primele au ca scop eliminarea potenţialului de situaţii stresaiite, in timp ce ultimele încearcă să menţină stresul între limite rezonabile, atunci când se constată apariţia lui. Ambele categorii de rnăsuri sunt puse în practică rnai degrabă la nivel organizaţional decât individual. A ) Prevenirea stresului de către organizaţie Sursele probabile de stres pentru indivizi cuprind caracteristicile postului, relaţiile de muncă, structura organizaţiei şi cultura acesteia. Dat fiind că, atunci când se situează la un anumit nivel, exigenţa poate avea un efect pozitiv asupra perforrnanţei angajaţilor, ce anume pot face organizaţiile pentru ca, păstrând de bună voie un grad benefic de dificultate, să se asigure totuşi că presiunile exercitate asupra indivizilor nu vor conduce la stress? lJn astfel de echilibru este greu de atins, pentru orice organizaţie sanatoasa şi activa. Există insă unele măsuri ce pot fi luate pentru a furniza angajaţilor stimulentele necesare, fara a provoca o acumulare cronică de stress. Iată în continuare doar câteva exemple: B ) Contra-măsuri pentru prevenire Definirea posturilor într-o maniera care să permită un grad rnaxim de exercitare a competenţelor şi discernamantului propriu de către detinătorul postului, incorporând sarcini suficient de variate şi de dificile pentru a-i menţine interesul treaz. Conceperea activităţii astfel incât deţinătorul postului să aibă un anumit grad de responsabilitate, oferindu-i-se suficientă autoritate şi permiţându-i-se să ia parte la deciziile care ii influenţează activitatea, precum şi stabilirea unor obiective care să nu intre în conflict cu obiectivele de muncă ale celorlalţi. Incurajarea cadrelor superioare în a adopta stiluri participative de conducere. acordand atenţia cuvenită atat nevoilor individuale cât şi celor aferente activitătii colective şi grupului ca întreg. Incurajarea spiritului de echipă, astfel încât membrii echipei să se sprijine reciproc, iar rolul fiecăruia dintre ei să fie valorizat cum se cuvine. Incurajarea comunicării între departamente-sectoare, precum şi pe verticală, de-a lungul lanţului ierarhic managerial, precum şi asigurarea unui feedback constructiv către fiecare individ (privind rezultatele muncii, evaluarea de personal etc.). Delegarea autorităţii de decizie în aşa fel încât la fiecare nivel aI organizaţiei oamenii să poată lua parte la deciziile care le inf1uenţează munca şi posibilităţile de promovare.
130

5. INDICATORII DE STRESS IN CADRUL ORGANIZATIEI
Atunci când angajaţii unei organizaţii suferă de stres, efectele acestei situaţii vor îrnbrăca, de obicei, cel puţin una din formele următoare: • niveluri ridicate de îmbolnăvire şi absenteism; • scăderea productivităţii şi incapacitatea de atingere a obiectivelor impuse; • creşterea ratei accidentelor şi a celei de eroare; • număr crescut de conf1icte interne între angajaţi; • rată exagerată a fluctuaţiei de personal. Plecând de la premisa că aceste manifestări vizibile de stres nu reprezintă, probabil, decât vârful aisbergului, atunci există toate şansele ca organizaţia să se confrunte cu o serie de alte simptorne care indică lipsa de satisfacţie în muncă. Costurile provocate organizaţiei ar putea fi substanţiale, deci conducerea superioară are tot interesul să irnplementeze rnăsuri destinate să reducă nivelul de stress, pentru ca organizaţia in intregul ei să funcţioneze corespunzător. Măsurile pe care conducerea le poate lua pentru a reduce stressul în rândurile forţei de muncă, ar putea fie impărţite in două mari categorii: (1) măsuri de prevenire a stresului şi (2) măsuri de reducere a
129

Dezvoltarea unei culturi organizationa1e în care atitudinea faţă de angajaţi este una pozitivă, atenţia faţă de calitatea produselor/serviciilor este ref1ectată în respectul faţă de cunoştinţele, competenţele şi contribuţia angajaţilor, iar greşelile sunt văzute mai degrabă ca prilejuri de a învăţa din propria experienţă decât ca motive de critică. C ) Măsuri de reducere a stressului
‰

ocaziile exterioare şi de a le utiliza pe amandouă pentru a depăşi cu succes situaţiile generatoare de stres. In esenţă, consilierea reprezintă un proces in care consilierul il ajută pe clientul său: să identifice problema, • să admită care ar fi rezolvarea ideală sau de preferat şi • să ia în considerare modalităţile prin care s-ar putea realiza • rezultatele dorite. Organizaţiile care asigură servicii de consiliere pentru angajaţii lor o pot face la nivel intern, prin utilizarea propriitor consilieri calificaţi, sau pot apela la serviciile unei organizaţii de consultanţă din exterior. Una din metodele care se bazează pe asistenţă externă este Programul de Asistenţă pentru Angajaţi, în cadrul căruia angajatorul contractează o fîrmă specializată în servicii de consiliere, care să furnizeze asistenţă de acest tip pentru personalul angajat. De obicei, acest aranjament este sub forma unui serviciu telefonic: angajaţii pot suna Ia orice oră din zi sau din noapte pentru a cere sfatul specialistului în privinţa unor probleme de muncă sau personale. In mod normal, există totuşi un număr maxim de apeluri pe care un angajat le poate face la telefonul respectiv. Acolo unde este cazul, consilierea se poate face şi de manieră directă, faţă în faţă, undeva în afara sediului organizaţiei. Caracterul confîdenţial al discuţiilor cu clienţii este garantat în orice împrejurare organizaţiei care a contractat serviciile de consiliere nu i se comunică decât numărul de apeluri primite, tipul problemelor ridicate şi alte informatii de natură generală care nu duc în nici un mod la identificarea persoanelor în cauză. Ce ii determină pe angajatori sa asigure un astfel de serviciu? În primul rand, e vorba de o optică luminată asupra interesului propriu, in sensul că, atunci cand angajaţii sunt nefericiţi, neliniştiţi sau foarte stresaţi, nu vor fi capabili să dea un randament ridicat la locul de rnuncă, plus că s-ar putea să-şi ia rnai rnulte concedii medicale şi chiar să-şi schimbe serviciul, ducand astfel la creşterea f1uctuaţiei de personal. Prin urmare, este in interesul direct al organizaţiei să prevină o astfel de utilizare neeconomică a resurselor umane de care dispune, iar asigurarea unor servicii calificate de consiliere poate reprezenta una din rnodalităţile de sustinere a performanţei angajaţilor, de realizare a obiectivelor comerciale şi de a demonstra ataşamentul firmei faţă de angajaţii săi, ca persoane individuale.

‰

‰

‰ ‰

Reducerea numărului de schimbări impuse fiecărui individ sau fiecărei echipe. Limitarea complexităţii procedurale şi de altă natură în executarea sarcinilor. Asigurarea posibilităţii ca angajaţii să-şi poată exprima sentimentele şi neliniştea în faţa cuiva - şef, colegi, consilieri calificaţi. Asigurarea de facilităţi sociale şi sportive. Asigurarea de facilităţi materiale, cum ar fî masa la cantină şi grupuri sanitare adecvate.

6. SERVICII DE CONSILIERE PE PROBLEME DE STRESS
A devenit din ce în ce mai normal ca organizaţiile să asigure servicii calificate de consiliere pentru angajaţii Ior. Conform Institutului de Personal şi Dezvoltare, într-o declaraţie de principii în Iegătură cu consilierea Ia locul de muncă (1992), prin consiliere la locul de muncă se înţelege situaţia “în care o persoană utilizează un set de metode sau competenţe pentru a ajuta altă persoană să-şi gândească organizat şi să-şi asume responsabilitatea propriilor decizii, indiferent dacă este vorba de hotărâri privitoare la viaţa profesională sau la cea privată.” Persoana respectivă poate fi un consilier profesionist sau un manager cu pregătire specială în tehnici de consiliere. Declaraţia de principii a Institutului atrage atenţia că, în multe cazuri, deşi sunt sincer bine intenţionaţi şi inţelegători, colegii de muncă pot face, fără să-şi dea seama, remarci sau sugestii neavenite pentru persoana af1ată sub stres. Ca urmare, este nevoie de sprijin calificat, iar din moment ce majoritatea managerilor nu posedă nici talent, nici pregătire specială în materie de consiliere, tot ce se poate cere de la ei în această privinţă ar fi capacitatea de a-şi da seama dacă un angajat are sau nu nevoie de consiliere. Foarte semnificativă este concluzia implicită că fiecare individ deţine, în el însuşi, potenţialul de a-şi depăşi propriile probleme, consilierea dandu-i posibilitatea de a-şi descoperi rezervele interioare, de a identifica
131

132

7. BUNASTAREA LA LOCUL DE MUNCA
Subiectul bunăstării este dificil de separat de celelalte aspecte a!e relatiilor cu angajaţii în cadrul organizaţiei. In sensul de grijă faţă de nevoile materiale ale angajaţilor, protecţia bunăstării este în general acoperită prin legislaţia cu privire la protecţia muncii şi a sănătătii, Astfel, chestiuni cum ar fi sigurarea facilităţilor de igienă personlă (toaletă, duşuri etc.), de odihnă, de servire a mesei, de acordare a primului ajutor şi aşa mai departe, sunt acoperite prinprevederi legale. În sens de asigurare financiară, bunăstarea este acoperită prin sistemul de remunerare şi salarizare. Astfel, pensiile, plata concediilor de boală, asigurările de sănătate şi altele asemenea, sunt furnizate ca parte a retribuţiei totale a angajaţilor Serviciile la nivel individual se acordă în general ca “supliment” peste cele deja existente. De exemplu, intr-un caz de boală, deşi necesităţile financiare imediate ale angajatului respectiv vor fi, de obicei, rezolvate prin sistemul de plată a concediilor rnedicale aplicat de organizaţie, uneori este nevoie ca angajatul în cauză să fie vizitat de un reprezentant al organizaţiei, care să-l asigure că toate căi!e de comunicare cu fîrrna îi rărnân în continuare deschise, sau că nu a fost uitat de colegii săi. Alte exemple de protecţie corporatistă a bunăstării angajaţilor in cazurile : Cazuri de deces • Angajaţi vârstnici şi pensionari – • Probleme de serviciu • Probleme familiale. • In plus faţă de cele enumerate mai sus şi care ref1ectă preocuparea faţă de angajatii af1aţi în situaţii difîcile, există şi benefîcii oferite pur dezinteresat şi voluntar, cum ar fi asigurarea gratuită a controlului stomatologic de rutina, a controalelor periodice şi a serviciilor de coafor. Serviciile de protecţie a bunăstării de grup sunt, de obicei, sub forma accesului la cantină, la cluburi sportive sau cluburi sociale, precurn şi organizarea de activităţi ad hoc, cum ar fi petrecerile de Crăciun (pentru pensionari, pentru copiii angajaţilor etc.). S-ar părea că angajatorii nu încearcă decât rareori să facă o evaluare a facilitătilor pe care le asigură în materie de protecţie a bunăstării. Dacă ar fî s-o facă, ar trebui să răspundă la o serie de întrebări elementare: • Care sunt motivele pentru care asigurăm astfel de facilităti? • În ce măsură se poate spune că angajaţii noştri îşi doresc şi au nevoie de asemenea facilităţi?
133

• Este cazul ca anumite beneficii să fie încorporate în retribuţia totală, adică sub formă de element permanent de recompensare a angajaţilor? • Estimativ, cât de mult cheltuim pentru protecţia bunăstării? • Care sunt benefîciile aduse organizaţiei şi celor direct interesaţi de funcţionarea ei? Indubitabil, câteva dintre răspunsuri vor putea fî găsite printre măsurile de reducere şi de prevenire a stresului, menţionate ceva mai devreme în cuprinsul acestui capitol. În ceea ce priveşte protecţia muncii, a sănătăţii şi bunăstării angajaţilor în mediul profesional, majoritatea regulilor elementare sunt stipulate printr-o formă sau alta de reglementări Iegale. Cu toate acestea, este important să se recunoască faptul că obligaţiile decurgând din lege nu impun, de obicei, decât respectarea unor standarde minimale. Organizaţiile care sunt sincer preocupate de bunăstarea propriilor angajaţi vor accepta să aplice şi spiritul legii, nu numai Iitera ei, în materie de exigenţe privitoare la protecţia muncii şi a sănătăţii. Ceea ce înseamnă că, în practică, astfel de organizaţii vor merge mult mai departe decât li se cere prin litera legii. Scopul urmărit prin Legea din 1974 şi prin directivele UE este de a-i determina pe toţi cei implicaţi în astfel de probleme să-şi asume obligaţiile ce le revin şi să le indeplinească în mod conştiincios.

134

CAPITOLUL 10 MANAGEMENTUL TIMPULUI 1.INTRODUCERE
Sunt putini cei care constientizeaza faptul ca timpul este o resursa strict limitata si , desi in multe locuri se lucreaza sub presiunea dead-line-uri , constat lipsa generala a unei organizari cu adevarat eficiente si a unei intelegeri reale a valorii timpului . Vina principala a acestei stari de fapt apartine , in primul rand , culturii specific comuniste de care romanii nu au apucat inca sa se departeze . “ Timpul trece , leafa merge “ , “ daca o problema nu se rezolva de la sine , atunci nici nu mai merita rezolvata “ , “ pauzele lungi si dese , cheia marilor succese “ , iata numai cateva dintre “ principiile “ invocate adeseori de romani in legatura cu munca pe care o depun in cadrul unei institutii . Daca mai adaugam si “ greaua mostenire “ a sistemului birocratic ( care nu a fost inca si nu va fi curand infrant ) si dificultatea cu care noile tehnologii sunt introduse mai ales in intreprinderile de stat , ne putem da seama de unde decurg pierderile imense de timp si , implicit , cele financiare , in institutiile romanesti . Aparent , lucrurile par sa se miste mai bine in cadrul firmelor particulare , unde sunt stabilite de la bun inceput principii occidentale si tehnologii moderne de lucru . Dar , de exemplu , chiar si in cadrul acestora functioneaza , deseori , o alta mentalitate specific romaneasca : statul peste program al angajatilor este considerat sinonim cu o cantitate mai mare de munca . In schimb , o companie particulara isi stabileste de la bun inceput principiile si sistemul de lucru , problema principala ramanand sa pastreze in timp aceste reguli . Este vorba aici , de cultura specifica fiecarei institutii in parte . O firma poate stabili si anumite valori cu care angajatii sunt de acord si le respecta , de aceea este foarte important rolul managerilor si al departamentului de resurse umane in implementarea si pastrarea acestor valori . Prima si cea mai importanta regula pentru folosirea eficienta a timpului o reprezinta buna organizare . De la stilul de lucru al fiecarui angajat in parte pana la sistemul de comunicare intre departamente si la modul in care managerul general gestioneaza propriul timp , exista multi factori care influenteaza eficienta muncii . Pentru a ilustra tot acest sistem descriem activitatea generala a unei organizatii pentru a identifica numeroase puncte unde are loc o pierdere de timp .Oricat de bine ar fi pus la punct un asemenea sistem , cei care aplica
135

regulile institutiei sunt oamenii , si , atata vreme cat acestia nu constientizeaza valoarea muncii lor cu toate termenele limita si listele cu programari afisate , in mod sigur ai de a face cu “ scurgeri de timp .

2. MODALITATI DE “PIERDERE A VREMII”
ORGANIZAREA PERSONALA – este primul si , poate , cel mai important factor din cauza caruia se pierde timp . Exemplu : Dezastrul total de pe birouri , hartii diverse , etc – cautarea un ui anumit document intr-un anumit moment iti ia aproximativ 15 minute . Lipsa unei ordini stricte in orice suport de depozitare – dosare , fisiere , arhive , etc . LIPSA SPATIULUI PERSONAL Mai multe persoane au acces la acelasi birou Pozitionarea biroului te poate expune intreruperii – colegii solicitandu-ti ajutorul pentru lucruri “ mai urgente “ NERESPECTAREA STRICTA A FISEI DE POST Exista fisa de post pentru fiecare angajat , dar toate au la sfarsit mentiunea “ orice alta activitate solicitata…… “ Aglomerarea cu prea multe sarcini a angajatilor STABILIREA PRIORITATILOR Este neclara Nu se alcatuieste la inceputul fiecarei zi o lista si un orar cu programarea activitatilor Intreruperi din partea colegilor nu duce la respectarea listei chiar daca e alcatuita . Sedintele in cadrul carora se stabilesc obiectivele pe perioada urmatoare nu au loc cu strictete . IDENTIFICAREA PRIORITATILOR Trebuie sa cedezi prioritatilor sefilor si , astfel , intarzii cu propriile sarcini ATITUDINEA FATA DE COLEGI Persoanele “ saritoare “ isi pierd vremea CLASIFICARI ALE SARCINILOR Sunt putini cei care isi ierarhizeaza sarcinile de la cele foarte importante si foarte urgente la cele neesentiale ALTE TIPURI DE INTARZIERI • Fumatul • Sistemele de arhivare – nu exista arhive la zi decat in contabilitate ( eventual ) – nu se alcatuiesc liste de intrari-iesiri • Trasul de timp
136

COMUNICAREA INTRE DEPARTAMENTE • Neefectuarea la timp a reparatiilor tehnice • Intarzierile frecvente – nerespectarea dead-line-urilor • Lipsa comunicarii adecvate – telefon , fax , ‘fata in fata”, in functie de conjunctura • Sedintele – lipsa locului , intreruperile , etc . • Timpul sefilor – isi pierd vremea cu lucruri care nu trebuie sa le faca ei • Greselile – de orice fel • Comunicarea cu cei de pe teren – nu pot fi contactati cand e nevoie • Comunicarea cu cei din afara organizatiei • Delegarea muncii – sarcinile nu se dau intotdeauna persoanei potrivite

CAPITOLUL 11 MANAGEMENTUL CONFLICTULUI 1. INTRODUCERE
Conflictele constituie o components naturala ireversibila a vietii sociale.Un studiu efectuat de catre Asociatia Americana de Management a relevat faptul ca managerii superiori si intermediari isi consuma circa 2 h din timpul lor pentru solutionarea unor situatii conflictuale. Datorita acestui fapt tot mai multi specialisti considera managementul conflictului ca fiind la fel de important ca si celelalte functii ale managementului.

• Lipsa ordinelor clare – nehotararea 3. CONCLUZII

2. DEFINIREA CONFLICTULUI
Termenul de conflict este utilizat pentru a descrie o serie de stari afective ale indivizilor cum ar fi: nelinistea, ostilitatea, rezistenta, agresiunea deschisa, precum si toate tipurile de opozitie si interactiune antagonista, inclusiv competitia.

Pierderile majore de timp apar tocmai datorita indivizilor si a felului in care percep timpul lor si al celorlalti . Pe de o parte , nu li se aduce aminte constant scopul pe care il au intr-un anumit loc de munca ; pe de alta , ei insisi gasesc inutil sa-si termine treaba mai repede , deoarece pot avea surpriza sa li se mai dea de lucru in plus . Trebuie inteles insa , ca nici un program nu este in totalitate inflexibil . El doar te ajuta sa iti planifici mai bine activitatile si sa ai sub ochi lista , din ce in ce mai scurta , a indatoririlor pe care trebuie sa le duci la capat .

3. TIPURI DE CONFLICTE
Din punct de vedere al esentei lor conflictele pot fi: • • • • esentiale (de substanta) generate de existenta unor obiective diferite; afective, generate de stari emotionale care vizeaza relatiile interpersonale; de manipulare pseudo - conflicte.

Din punct de vedere al subiectilor aflati in coflict pot exista urmatoarele categorii de conflicte: • conflictul individual interior • conflictul dintre indivizi din acelasi grup • din grupuri diferite • din organizatii diferite • conflictul dintre indivizi si grupuri • conflictul intergrupuri • conflictul dintre organizatii
137 138

Adesea, participantii la o disputa se afla imobilizati de anumite dezechilibre de forte, ideologii diferite etc, avind tendinta de a extinde arille de dezacord, indreptandu-se, in mod inevitabil spre escaladarea conflictului. Teama privind forta pe care ar putea-o determina-o partea adversa , neincrederea, precum si imposibilitatea de a circumscrie punctele de disputa fac tot mai dificile eforturile de realizare a unui acord. In acelasi timp, tendinta de a recurge la actiuni de constrangere duce la diminuarea sanselor de cooperare, facand dificila ajungerea la o intelegere mutual avantajoasa. Acestea sunt conflictele distructive, scapate de sub control, care nu au putut fi solutionate la momentul oportun, fie pentru ca partile nu au manifestat un interes real, fie ca problemele au fost atit de grave incat nu s-a putut ajunge la o solutie acceptata de cei implicati. Pe de alta parte, indivizii si grupurile care sunt multumiti cu o anumita stare de lucruri pot fi facuti sa recunoasca problemele si sa le rezolve doar atunci cand simt o opozitie, conflictul in acest caz avind un caracter benefic. Conflictul benefic face ca indivizil si organizatifle sa devina mai creative si mal productive. Conflictul impledica situatiile de stagnare ale indivizilor si organizatiflor, elimina tensiunile si faciliteaza efectuarea shimbarilor. Teoria si practica timpurie a managementului au considerat conflictul ca avind un caracter disfunctional. In ultimil ani aceasta conceptie a fost in mod serios reconsiderata, apreclindu-se ca, intr-o organizatie eficienta, un anumit grad de conflict este necesar. Intr-o astfel de conceptie, conflictul este inevitabil, iar responsabilitatea managerului este de a-l stapani, de a-l solutiona intr-un mod care sa contribuie la cresterea performantelor organizationale. Caracteristici Conflict distructiv Conflict benefic Conflictul este generat de erori Conflictul este generat de cauze multiple Este scapat de sub control, nefiind Poate fi mentinut la un nivel solutionat la momentul oportun ontrolabil. Problemele au fost atat de grave incat Se poate ajunge la o solutie nu s-a putut ajunge la o solutie acceptata de cei implicati. acceptata. Comunicarea dintre competitori devine Comunicarea dintre competitori anevoioasa si nedemna de incredere. devine intensa si demna de incredere Capacitatea fiecarei parti de a observa si Fiecare parte observa si raspunde
139

de a raspunde la intentiile celeilalte este la serios afectata. intentife celeilalte. Mijloace pentru obtinerea unor avantaje Actiuni in forta, denaturarea Competitie deschisa realitatii,informatie trunchiata. Evolutie Cu cat conflictul avanseaza iar mizele Cu cat conflictul avanseaza iar devin mai importante cu atat sansele mizele devin mai importante, ajungerii la o solutionare devin tot mai cresc eforturile si investitiile reduse cresc existand sanse de ajungere la o solutionare. Factori de influenta Importanta si numarul punctelor de Importanta si numarul punctelor disputa de competitie Numarul si importanta participantilor Numarul si importanta participantilor Cheltuielile pe care participantii sunt Cheltuielile pe care participantii dispusi sa le suporte. sunt dispusi sa le suporte. Numarul constrangerilor morale Numarul constrangerilor morale abandonate in timpul confruntarii. pe care cei implicati se simt datori sa le respecte Efecte Efecte negative asupra realizarii Indivizii si organizatiile devin obiectivelor mai creative si mai productive Resursele personale si organizationale Permite distribuirea mai eficienta se consuma in conditii de a resurselor, elimina tensiunile si ostilitate,dispret, existand o permanenta faciliteaza efectuarea stare de nemultumire schimbarilor. Inchiderea fabricilor Asigura motivatia personalului ducand la un comportament creator. Creste coeziunea,gradul de organizare si loialitatea personalului.

4. SURSE DE CONFLICT
Comunicarea defectuoasa
140

Oferirea unor informatii insuficiente, trunchiate sau folosirea unor metode, mijloace si canale inadecvate sunt manifestari specifice perioadelor post-dictatoriale,fiind generate atat de inabilitatea grupurilor decizionale in asigurarea "trasparentei"manageriale,cat si de sentimentul de frustrare, pe care il incearca cei care isi simt afectate drepturile intr-un sistem democrat' Cel mai adesea, lipsa comunicarii este o sursa de conflict. In astfel de situatii,singura cale de solutionare a conflictului o reprezinta cooperarea,care permite fiecarei parti sa afle pozitia si argumentele celeilalte parti.daca cei antrenati in conflict doresc sa coopereze in scopul gasirii celei mai acceptabile solutii,ei pot incepe prin a schimba,in mod deschis si sincer,informatii relevante,fiind posibil a privi dincolo de subiectele aflate in mod aparent in disputa si a descoperi cauzele reale ale conflictului.Schimbul de informatii permite fiecarei parti sa aiba acces la rationamentele si cunostintele celeilalte,neincrederea,confuzia si neintelegerea putand fi astfel diminuate in mod sensibil. Neintelegerea mesajelor determinate de transmiterea defectuasa a informatifor de la manageri la subordonati sau invers,poate genera un conflict structural. Folosirea unui limbaj prea specializat poate duce la interpretari subiective ce au acelasi rezultat. Dezacordul vizeaza indeosebi aspectele etice,modalitatile in care ar trebui sa fie exercitata puterea,luandu-se in considerare probitatea morals si corectitudinea.Astfel de diferende afecteaza atat alegerea obiectivelor cat si a metodelor.Orice incercare de solutionare a conflictului se transforms intrun adevarat "dialog intre surzi",dupa principiul "care pe care". Grupurile tind sa devina specializate si diferentiate ca scopuri,obiective si personal . O astfel de diferentiere duce in mod frecvent la conflicte de interese sau de prioritati chiar atunci cand se urmareste realizarea acelorasi scopuri organizationale.De exmplu,in scopul imbunatatirii situatiei economice financiare a unei firme,compartimentul de vanzari urmareste ca preturile sa fie cat mai mici,pentru a atrage clientii,compartimentul de productie vizeaza ca preturile sa fie cat mai mari pentru a mari costurile de prelucrare,iar compartimentul de aprovizionare,sa fie folosite materialele din stoc pentru a diminua imobilizarile. Unii manageri au tendinta de a alimenta si escalada conflictele interpersonale tocmai pentru a-si consolida pozitiile lor in cadrul organizatiei.Managerii autoritari care isi simt amenintate pozitiile ,stiu ca daca grupul condus este fragmentat in mai multe subgrupuri intre care exista deosebiri de interese,ele sunt mai usor de manipulat.Ambiguitatea

informatiilor,prezentarea deformata a realitatii,denaturarea rationamentelor celorlalti sunt principalele mijloace ale managerilor incompetenti. In cazul unor resurse limitate la nivelul organizatiei,dezvoltarea unor elemente structurale afecteaza posibilitatile celorlalte.Fiecare organizatie are acces la personal,la resurse banesti, materiale, echipamente si spatii cu caracter limitat.Ca urmare a alocarii lor pe elemente stucturale,apar si cauzele generatoare de conflicte. In situatia in care doua sau mai multe departamente ale unei organizatii depind unele de altele ,conflictul stuctural este de neevitat.Relatiile dintre departamentele unei organizatii sunt determinate de reactiile unora la necesitatile celorlalte,de corectitudinea schimbului de informatii sau atitudinea membrilor unui departament fata de celelalte departamente si membrii acestora.In aceste cazuri,conflictele inter-grupuri se manifesta prin distorsionarea sau blocarea informatiilor, prin supraevaluarea necesitatilor pentru a bloca posibilitatile celorlalte departamente,precum si prin neincrederea in informatiile oferite de grupurile competitive. Sansele mai mari pe care le au unele grupuri de a avea un statut social considerat de altii mai onorabil, constituie o alta sursa de conflict structural. Un exemplu elocvent in acest caz il reprezinta relatiile dintre compartimentele de productie si administratie ale multor firme intre care exista interactiuni si sentimente ce definesc o stare conflictuala.Managerii de productie considera ca cei din conducerea administrativa incearca sa le submineze autoritatea,ca sufera din cauza unei viziuni limitate si nu inteleg esenta problemelor,ca ideile for sunt naive avand tendinta de a complica problemele.Pe de alta parte,administratia firrnei considera ca managerii de productie opun rezistenta oricarei noutati,ca acestia le solicita sprijinul numai atunci cand situatiile sunt ireversibile sau pentru a da vina pe administratie,ca sfaturile lor sunt ignorate in mod deliberat.

5. MODELE DE CONFLICT
Pentru a explicita cauzele si mecanismele situatiilor conflictuale unii cercetatori au elaborat modele teoretice de conflict.Thomas considera ca modelele de conflict descriu fie procesul, fie structura unei situatii conflictuale. Modelul procesual, elaborat de Pondy, porneste de la premisa ca singura modalitate de intelegere a conflictului este perceperea sa ca un proces mai degraba dinamic decat stabil sua static.Intr-o astfel de acceptiune, procesul
142

141

evolueaza de la conflictul latent la cel inteles, resimtit,ajungand, in cele din urma la conflictul manifest. - Conflictul latent este determinat de consecintele unor episoade conflictuale anterioare.Printre acestea pot fi mentionate:insuficienta resurselor,dorinta de a avea mai multa autonomie,deosebirile dintre scopurile personale si cele ale organizatiei etc.Mediul extern influenteaza si el conflictul latent. - Conflictul inteles apare odata cu constientizarea existentei unor conditii latente. Scopurile sau obiectivele divergente nu creeaza conflictul atata timp cat acest lucru nu este evident. Conflictul se mentine intr-o stare latenta,cei implicati neacordandu-I o importanta semnificativa. El se transforma in conflict resimtit numai atunci cand ne orientam atentia asupra lui. In aceasta faza, chiar daca apare sentimentul de opresiune, amenintarea este abia perceptibila si, de regula, se considera ca "nu merita sa I se acorde atentie ". In acelasi timp, multitudinea prioritatilor fac ca individul sa-si focalizeze atentia numai asupra unui numar restrans de probleme.Asadar pot exista-mai multe conflicte decatputem stapani.Datorita acestui fapt,conflictul inteles nu. devine neaparat conflict resimtit. - Conflictul manifest se exprima prin comportment ,reactiile cele mai frecvente fiind apatia,atitudinea dramatica ,ostilitatea deschisa sau agresivitatea.Managerii,prin mecanismele pe care le au la indemana,pot sa preintampine manifestarea deschisa a conflictelor. Consecintele situatiilor conflictuale devin un factor de mediu pentru urmatorul episod conflictual.Daca un conflict a fost solutionat,partile implicate se pot indrepta spre o cooperare;in caz contrar,conflictul creste in intensitate,cuprinzand parti sau probleme ce nu au fost implicate initial.

In acest caz poate fi aplicata strategia relaxarii limitate ,care consta in realizarea unor intelegeri asupra unui numar de probleme individualece pot fi separate de aspectele mai largi si mai importante ale disputei,ale caror solutionari sunt mai dificil de realizat. Se trece astfel de la o situatie de conflict total, in care singurele alternative de rezolvare sunt Victoria sau infrangerea,la o disputa cu o gama mai larga de posibilitati de rezolvare, de pe urma careia pot beneficia ambele parti. Alegerea strategiei optime de management al conflictului trebuie sa aiba in vedere urmatorii factori: - seriozitatea conflictului; chestiunea timpului(daca trebuie rezolvat urgent sau nu); - rezultatul considerat adecvat; -puterea de care beneficiaza managerul; preferintele personale; - atuurile si slabiciunile pe care le manifesta in abordarea conflictului Luand in considerare gradul de satisfacere, atat a propriilor interese cat si ale grupului advers,Thomas identifica cinci metode de solutionare a conflictelor. Alegerea uneia sau alteia dintre cele cinci metode se face in functie de contextul situatiei conflictuale.

6. STRATEGII IN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
Pentru manageri este important sa cunoasca spectrul posibilitatilor de a trata si stapani conflictele organizationale.Cunoscand esenta si cauzele conflictelor, managerii le pot evita sau, atunci este necesar ,pot sa orienteze desfasurarea conflictelor in cadrul unor limite controlabile. Indiferent de metoda concreta de solutionare a conflictelor,trei actiuni preliminare ar putea sa duca la cresterea sanselor de reusita: • definirea precisa a subiectului disputei; • ingustarea terenului de disputa; • largirea spectrului posibilitatilor de rezolvare.

143

144

Modalitati Evitare

Situatii conteztuale -Problema este neimportanta sau alte probleme mai importante au devenit mai presante -Nu exista nici o sansa de a-ti satisface interesele; -Declansarea unui conflict este mai plauzibila decatrezolvarea problemei; -Pentru alasa oamenii sa se calmeze si a avea o perspectiva asupra desfasurarii evenimentelor. -Sunt necesare informatii suplimentare. -Altii pot rezolva conflictul intr-o maniera mai eficienta. -Problemele par a fi tan entiale sau simptomatice. -Gasirea unor solutii integratoare entru interese de importanta majora. -Cand obiectivul propriu este de a invata. -Combinarea opiniilor contradictorii. -Castigarea adeziunii tuturor prin luarea in considerare a mai multor interese si realizarea unui consens general.

Acomodare

Colaborare

-pentru realizarea temporara a unui echilibru. -pentru asigurarea unei retrageri "onorabile",atunci cand colaborarea sau competitia nu poate duce la un rezultat pozitiv din punct de vedere al satisfacerii propriilor interese . -Cand se ajunge la concluzia ca propriile rationamente nu sunt corecte. -Pentru a permite ca o alta varianta mai buna sa fie aplicata. -Pentru a obtine credit social in perspectiva ivirii unor probleme viitoare mai importante. -Pentru a minimiza pierderile. -Cand situatia este scapata de sub control. -Cand armonia si stabilitatea sunt esentiale.

Competitie

-Cand rapiditatea decizionala este de o importanta vitala. -In probleme importante,in care trebuie implementate actiuni nepopulare. -In problemele vitale pentru firma, cand managerii sunt convinsi ca punctul for de vedere este corect. -Impotriva celor care rofita de atitudinea in aduitoare. -Obiectivele sunt importante dar riscul declansarii unui conflict este prea mare. -Oponentii cu putere egala sunt hotarati sa puna in aplicare idei care se exclud reciproc.

Alti autori sustin ca in managementul conflictelor pot fi utilizate urmatoarele strategii: Ignorarea conflictului - dace exista pericolul unui conflict distructiv, incapacitatea managerului de a-l aborda poate fi interpretata drept o eschivare de la responsabilitatile manageriale. Tolerarea conflictului - dace conflictul nu este foarte puternic si se considera ca va duce la cresterea performantelor organizationale el poate fi tolerat ;responsabilitatea managerului este de a tine in permenenta sub observatie conflictul pentru ca acesta sa nu devina distructiv. A ) Reducerea sau limitarea conflictului Strategii pe termen scurt: • arbitrarea de catre o comisie de arbitraj a carei hotarare este definitive. In cazul conflictelor de munca ,comisia de arbitraj se compune din trei membri, lista persoanelor care pot fi desemnate ca arbitri stabilindu-se o data pe an de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale,dintre specialistii in domeniul economic ,tehnic, juridic etc.,cu consultarea sindicatelor si a Camerei de Comert si Industrie • persuasiune • incercarea de convingere a unei parti sa renunte la pozitia sa • constrangerea • "cumpararea "

Compromis

145

146

Strategii pe termen lung: separarea-medierea -apelul - confruntarea B ) Solutionarea conflictului Se poate realiza prin: - fixarea de obiective comune-in conditiile in care o sursa majora de conflicte este reprezentata de urmarirea unor objective diferite, managerul trebuie sa incerce sa propuna obiective acceptate in egala masura de grupurile aflate in conflict; - restructurare - imbunatatirea proceselor de comunicare-barierele de comunicare existente intre manager si ceilalti membri ai organizatiei sau intre acestia din urma ,trebuie reduse,comunicarea dintre membrii organizatiei trebuie stimulata prin intensificarea schimburilor informationale dintre departamente - negocierea integrative-esenta acestui proces este ca nici una din parti nu trebuie obligata sa renunte la aspectele pe care le considera vitale;oamenii trebuie incurajati sa gaseasca o solutie creativa in locul compromisului. C )Prevenirea conflictelor In vederea prevenirii unui conflict distructiv,managerul trebuie: - sa ceara parerile oamenilor si sa-I asculte cu atentie - sa adreseze criticile intr-o maniera constructiva - sa nu porneasca de la premisa ca stie ce gindesc sau ce simt ceilalti cu privire la anumite subiacte importante - inainte de a adopta decizii care ar putea afecta activitatea celorlalti sa-I consulte sau sa-I stimuleze sa participe la elaborarea lor - sa incurajeze persoanele si grupurile care se angajeaza in dispute constructive - sa incerce sa gaseasca cai care sa le permita ambelor parti dintr-un conflict sa paraseasca terenul cu o oarecare demnitate D ) Concluzii Conflictul terbuie considerat un aspect inevitabil al vietii organizatiilor. Cei mai multi oameni considera conflictele ca fiind ciocniri distructive, ireconciliabile, in urma carora unii castiga in defavoarea altora. Un conflict de nivel mediu este necesar pentru a permite evolutia proceselor organizationale si a pregati terenul pentru schimbare. Conflictul poate da nastere motivatiei de a rezolva problemele care altfel trec neobservate, putind duce la un comportament creator. Data fiind importanta deosebita a solutionarii eficiente a stanlor
147

conflictuale, in viitor este necesar ca managerii sa posede mai multe cunostinte despre posibilitatile de rezolvare constructiva a situatiilor conflictuale, iar resursele institutionale alocate solutionarii conflictelor individuale sa fie sporite in mod substantial.

148

CAPITOLUL 12 STRUCTURI ORGANIZATIONALE 1. STRUCTURI SI RETELE
Mintzberg (1979) a adus o contribuţie majoră la ideile de structură a organizaţiilor, pe baza studierii intensive a literaturii de specialitate existente în dorneniu. E1 îşi enunţă ideile sub forma a patru aspecte elementare, cu ajutorul cărora identifică următoarele caracteristici fundamentale ale structurii organizaţiei. - Fundamentele organizaţiei - acestea sunt: (1) componentele de bază; (2) mecanismele de coordonare; (3) sistemul fluxurilor. Parametrii de proiectare - aceştia sunt: • specializarea posturilor; • formularea comportamentului; • instruirea profesională şi îndoctrinarea; • gruparea pe unităţi; • mărimea unităţilor; • sistemele de planificare şi control; • instrumentele de coordonare; • descentralizarea pe verticală; • descentralizarea pe orizontală. Factorii conjuncturali - Mintzberg identifică patru factori cu prezenţâ consecventa în consideratiile de structură, după cum urmeaza: • vechimea şi mărimea; • sistemul tehnic; • mediul; • puterea. - Configuratiile structurale - Mintzberg consideră că există cinci variante de configurare, pe care le defineşte după cum urmează: • structură simplâ; • birocraţie profesională; • formă divizionară; • adhocraţie.

Conform teoriei lui Mintzberg, fundamentele unei organizaţii se compun în primul rand din părţile esenţiale ale acesteia, pe care le identiftcă astfel: apexul strategic - adică directorii, directorul executiv şi personalul de conducere; linia de mijloc - adică managerii de operaţii/de linie; nucleul operaţional - adică operatorii şi alt personal direct productiv; tehnostructura - adică angajaţii de specialitate (inclusiv angajaţil departamentului de personal); personalul auxiliar - adică angajaţii care sigură servicii directe liniilor operaţionale. Randamentele cuprind şi mecanismele de coordonare şi ceea ce Mintzberg numeşte “sistemele de f1ux”, ambele fiind explicate în detaliu puţin mai departe. Mintzberg conchide că există cinci mecanisme principale de coordonare pe care organizaţia Ie utilizează în operarea structurii sale, după cum urmeaza: Ajustarea reciproca - mecanismul care “asigură coordonarea rnuncii prin simplul proces de comunicare informală” (de exemplu, aşa cum se întâmplă în sistemele “organice”). Supravegherea (supervizarea) directa - unde coordonarea se realizează prin “insarcinarea unei persoane cu asumarea responsabilităţii pentru munca altor persoane.” (aşa curn se pune accentul în teoria managerială clasicâ). Standardizarea proceselor de munca - unde coordonarea este intrinseca diverselor activităţi de muncă: datorita cerinţelor tehnice (specificaţiilor) procedurilor prestabilite, programelor etc. (adică, în esenţă, una din idei1e speciftce “managementului ştiinţific”). Standardizarea rezultatelor muncii - unde coordonarea se realizează prin intermediul obiectivelor de producţie impuse şi al cerinţelor (de exemplu, aşa cum se întâmpla în abordarea “Managementului pe baza obiectivelor”). Standardizarea competenţelor profesionale - unde coordonarea se rea1izeaza prin instruirea angajaţilor în domenii de cunoaştere şi calificare precis specificate. Concluzia cercetărilor intreprinse de Miiitzberg asupra structurilor organizaţionale se concretizează sub forma a cinci tipuri de configuraţii - sau seturi de caracteristici - care pot servi drept elemente centrale de atenţie în
150

-

149

studiul organizaţiilor. Cele cinci tipuri de configuraţii reduc numărul influenţelor distincte exercitate de pararnetrii de proiectare, factorii conjuncturali şi celelalte caracteristici-cheie ale organizaţiei, la o serie de concepte funcţionale care pot fi utilizate în studierea organizaţiilor. Sau, ca să-1 cităm chiar pe Mintzberg: “În fiecare configuraţie structurală altul este mecanismul de coordonare care deţine ponderea dominantă, alta este partea din organizaţie care joacă rolul cel mai important şi altul este tipul de descentralizare folosit.” Varianta de configuraţie aleasă de conducerea superioară a unei organizaţii are implicaţii considerabile pentru foarte multe dintre activitătile de management al personalului şi al resurselor umane, în special pentru recrutarea, selectarea, motivarea angajaţilor şi toate aspectele de instruire şi perfecţionare profesională.

• structurile cu linii de subordonare multiple, cum ar fi echipele de proiect sau structura matricială. Cu toate acestea, o structură dată poate rămâne adecvată doar pentm un timp, pentru că apar diferite presiuni în favoarea introducerii unor schimbări, curn ar fi dezvoltarea tehnologiei informaţionale şi creşterea capacitătii de reacţie la exigenţele clientilor. Forma adoptată de organizaţie este influenţată, totodată, de centralizare şi de specializare. Oricare ar fi ea, structura unei organizaţii reprezintă un echilibm de avantaje şi dezavantaje. Se pot defini urmatoarele structuri: structurite funcţionale; structurile pe produse sau servicii; structurile geografice; echipele de proiect; structurile matriciale structurile hibride. Structura organizaţională formală a unei organizaţii defineşte tipurile de relatii dintre oameni şi dintre pozitiile pe care le ocupă în organizaţie. Munca unui manager este mai dificilă şi mai complexă când activitatea subordonaţilor este interconectată. Structura organizaţională trebuie să permită o comunicare cât rnai bună între persoanele care trebuie să schimbe informaţii. Schemele organizaţionale (organigramele vezi ANEXA ) sunt momentul oportun reprezentări grafice ale rolurilor angajaţilor. Ca atare, ele pot fî contaminate cu moduri vecbi de gandire, ce ar putea fi dificil de înlăturat. Problemele de structură pot limita eficacitatea unui manager şi a echipei sale. Un manager trebuie să-şi poată da searna de situaţiile în care problemele cu care se confruntă sunt generate de structuri slabe sau inadecvate, pentru a putea adopta măsurile corective corespunzătoare. Structura unei organizaţii reprezintă, de regulă, un compromis între mai multe alternative Ia fel de atractive. Ca atare, ea poate cauza • • • • • •

2. VOCABULARUL STRUCTURII ORGANIZATIONALE
Diagrama organizaţională este o reprezentare grafica a structurii formale a unei organizatii, putând fi utilizată pentru a ilustra relatiile din interiorul echipelor, departamentelor sau unitătilor. Pentru a analiza şi a înţelege aceste relaţii, a fost elaborată o terminologie specială. Vom defini şi explica o parte dintre termenii utilizaţi, peutru a vă ajuta să înţelegeţi problemele care pot apărea atunci când se adoptă o structură defectuoasă sau inadecvată. Mai jos sunt şapte termeni, legaţi de aspectele pe care trebui să le luam in considerare • amploarea controlului; • ierarhia: organizatiile inalte şi “plate” (sau ascutite) • centralizarea şi descentralizarea; • spectalizarea • definirea posturilor; • unitatea de comandă (conducere ierarhizată liniar) şi dubla subordonare • comunicarea. Structurile organizaţionale pot adopta una din următoarele două forme: • structurile ierarhice tradiţionale, în care personalul este grupat după functiuni, produse, servicii sau amplasare;
151

152

dileme. Un manager trebuie să admită acest lucru şi să se adapteze unei structuri care nu este ideală. Burns a identifăcat două tipuri de organizaţii - cea organică şi cea mecanicistă - care pot fi plasate la extremitătile unei axe continue. Burns sugerează că organizaţia trebuie să-şi adapteze structura pentru a se adapta mediului în schimbare.
Scanarea mediului este o tehnică utilă de detectare a schimbărilor din mediul intern şi din cel extern.

3 . STRUCTURI DE COMUNICARE IN CADRUL GRUPULUI
Dacă membrii unui grup nu pot face schimb de informatii despre munca lor, grupul nu poate functiona efectiv ca o echipă. O structură viabilă de comunicare este crucială pentru productivitatea grupului. Pentru manageri două întrebări sunt importante: • Care sunt tipurile de structuri de comunicare? • Care aduce cea mai mare productivitate? Raspunsul la prima întrebare: sunt cinci structuri de comunicare în cadrul grupului care s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea cercetătorilor. Acestea sunt roata, Y, Ianţul, cercul şi reţelele de comunicare complet unite (completely connected). În roata, un membru al grupului poate comunica din centru cu toţi ceilalţi membri, dar ceilalti nu pot comunica decât cu membrul din centru. Y este o variatie a acestei teme. Este formată din trei spiţe, două dintre ele formate dintr-un lanţ de două persoane. Din nou, un membru al grupului serveşte ca centru. În lanţ, membrii sunt legati secvential. Un membru din reţeaua gen lanţ poate comunica doar cu doi membri care sunt imediat lângă el. Membrii de la capetele lanţului nu pot comunica decât cu o singură persoană. Dimpotrivă, în cerc şi în retelele complet unite fiecare membru poate trimite şi primi mesaje de la oricare alt membru. Reţeaua complet unită pune orice persoană din cerc în legătură cu fiecare altă persoană. Aceste reţele de comunicare diferă în câteva elemente importante: • Viteza cu care informaţia poate fi transmisă • Acurateţea cu care informaţia poate fi transmisă • Saturaţia sau gradul în care informatia este distribuită întocmai către membrii grupului. Saturaţia este mare când informatia este distribuită întocmai şi mică atunci când este distribuită inexact.

Studiul lui Burns sugerează, totodată, că există încă două structuri în organizaţie, în plus faţă de cea formală. EIe sunt: • structura politică; • structura de carieră. Manevrele politice pot fă întâlnite în cele mai multe organizaţii. Măsura în care pot fi considerate acceptabile sau necesare depinde de organizaţie şi de etica pe care o împărtăşiţi. Reţelele sunt, de obicei, nişte structuri neformale, existente în aproape toate organizaţiile. EIe sunt formate din modele de relatii şi canale de comunicare, care îi ajută pe manageri să-şi înfăptuiască obiectivele. Structurile de carieră s-au schimbat în ultimii ani. Este destul de neuzual ca o organizaţie să mai recurgă la invitaţii publicitare de genul “Veniţi la noi să faceţi carieră!”. In schimb, organizaţiile au început să transfere individului răspunderea pentru planificarea carierei. Clark a propus cateva modele de evoluţie în carieră, în care s-ar putea încadra şi a dvs. Acestea sunt: • • • • • • • Triunghi Scară Spirală Staţionară Tranzitorie Rute şi salturi “Spaliera”

153

154

4. STRUCTURI PARTICIPATIV-DEMOCRATICE MAI EFICIENTE
Organizatiiie sunt structuri de interactiune ale oameniior integrati intrun grup ale carui activitati sunt centrate pe realizarea unor obiective comune specializate. Alocarea responsabilitatilor, gruparea functiilor, alocarea puterii de decizie, coordonarea, controlul si recompensa in urma ducerii la bun sfarsit a unei politici - toate acestea reprezinta cerinte fundamentale pentru operationalizarea continua a unei organizatii. Pot exista tipuri foarte diferite de organizatii, insa toate au un scop si prin urmare o politica. Cei care concep structura acestor organizatii, sau care le schimba structura, trebuie prin urmare sa ia in calcul, in incercarea lor de structurare a organizatiilor, “traducerea” unei politici specifice a unei organizatii teritoriale, in practici, datorii si functii care sa fie alocate ca sarcini specifice indivizilor si grupurilor din aceste organizatii.

structurilor ierarhice (pe verticala). Decizia trebuie vazuta ca rezultatul unor multiple interactiuni dintre componentele unei “retele”, mai degraba decat bazata pe o birocratie stufoasa, extrem de lenta in decizii si ineficienta. Retelele vor tinde sa fie bazate pe reciprocitate si participare, mai degraba decat pe competitia dintre grupurile de interes, asigurand un grad de incredere intre partile din retea. Descentralizarea este favorabila dezvoltarii organizatiei. Flexibilitatea in actiune a organizatiei creste daca este atribuita nivelurilor ierarhice inferioare lntelegand prin obiectiv politic acea finalitate a activitatii organizatilor/institutiilor publice conferita prin intermediul politicilor publice care delimiteaza si orienteaza respectiva activitate (pornind de la premisa ca activitatile institutiilor publice ca organizatii ce gestioneaza anumite “bunuri” publice sunt reglementate prin politici publice specifice domeniului sau sunt cel putin tributare directiilor trasate de politicile publice specifice dorneniului). Tendinta de democratizare a organizatiiior, ca si anumite obiective privind dispersia geografica si diferentierea electoratului, imping organizatia spre descentralizare. Se sustine ca decizia este mai rapid implementata daca este luata chiar de catre cei care sunt responsabili pentru implementarea ei. Pe de alta parte, organizatiile ce opereaza in diferite regiuni sunt nevoite sa se adapteze conditiiior locale.

5. TIPURI DE ORGANIZATII BAZATE PE STRUCTURI
- organizatii pe verticala, ierarhic-piramidale - cele organizate pe orizontala, de tip retea. Un mod de categorizare a organizatiilor este cel care ia in calcul gradul de centralism pe care-l contin. Organizarea in “stea”, de exemplu ( ANEXA ) este extrem de centralizata, toate canalele (de informatie, putere,decizie,etc.) fiind directionate catre un singur centru de decizie, celelalte fiind periferice. Calitatea structurii unei organizatii va afecta modul in care va avea loc indeplinirea cerintelor necesare pentru ducerea la bun sfarsit a unui obiectiv politic Structura unei organizatii reprezinta gradul in care si modurile in care membrii organizatiei sunt/pot fi constrinsi si controlati de organizatie, si distributia activitatilor si responsabilitatilor in interiorul procedurilor si normeior organizatiei. Procesul decizional in organizatiile moderne nu mai poate fi unul construit cu ajutorul/ pe fundamentele excesiv de rigide si birocratice ale
155

6. PERFORMANTELE ORGANIZARII IN RETEA IN CE PRIVESTE IMPLEMENTAREA DE POLITICI:
In situatii in care problemele sunt mai complexe, retelele descentralizate sunt cele mai eficiente, datorita numarului mare de canale de comunicare dintre membri. Satisfactia si entuziasmul in procesul rezolvarii problemelor si al adoptarii unei politici eficace in imbunatatirea situatiei curente este impartita in mod uniform intre membrii retelelor descentralizate. ln organizatiile centralizate, cei din pozitia centrala tind sa detina intreaga satisfactie. Starea de spirit printre membrii retelei pare sa fie direct legata de gradul in care sunt implicati si participa la procesul decizionai. De asemenea, ea pare sa fie corelata si cu nivelul la care are loc comunicarea. Astfel incat gradul de “calitate a vietii” organizatiei depinde nu numai de posibiiitatea de implicare a membriior ei, ci si, mai aies, de nivelui real al comunicarii dintre acestia. Flexibilitatea pare sa fie mult mai mare in cazul retelelor descentralizate
156

- deschiderea din partea membrilor - adaptarea comportamentului Organizatiile centralizate tind sa fie rigide si inchise la posibilitati noi de rezolvare si abordare a problemelor, in scopul rezolvarii lor. Influenta gradului de complexitate a sarcinii de indeplinit arata ca structurile centralizate sunt superioare in cazul sarcinilor simple, iar cele descentralizate sunt superioare in cazul sarcinilor complexe.

CAPITOLUL 13 CULTURA ORGANIZATIONALA 1. DEFINITIA
• Cultura organizaţională poata fi definită în mai multe feluri. Definitiile de mai jos v-ar putea fi destul de utile pentru a înţelege mai bine acest termen: — cultura organizaţională este “personalitatea” organizaţiei; — cultura organizaţională este un ansamblu de traditii, valori, proceduri, concepţii şi atitudini care creează contextul a tot ceea ce facem şi gândim în cadrul organizaţiei. Termenul de “cultură organizaţională” ar putea crea o irnpresie deformată, despre viaţa organizaţională; este necesar să verificati dacă ideile dvs. despre cultură corespund cu ale celorlalţi. Cultura organizatională poate fi exprimatâ prin simboluri de profunzime şi simboluri de suprafaţă: Simbolurile de suprafaţă sunt acele instrumente concepute special pentru a crea organizaţei o anumita imagine; Simbolurile de profunzime oferă un indiciu cu privire la felul în care se lucrează în organizaţia respectivă. Pentru a putea acţiona adecvat şi pentru a elabora decizii corecte, este obligatoriu să înţelegeţi cultura organizaţiei în care Iucraţi. Cultura organizaţională este contextul care deterrnină gradul de aplicabilitate a noţiunilor intâlnite în acest curs, în cadrul organizaţiei dvs. Modelul culturii organizaţionale, conceput de Deal şi Kennedy, vă ajută să determinaţi natura culturii şi subculturilor întâlnite în organizaţia dvs. Clasiftcarea culturilor se face în funcţie de două dimensiuni -promptitudinea feedback-ului şi gradul de risc. Cele patru tipuri de cultură organizaţională sunt:
158

• • • • •

157

— — — —

cultura “macho” a tipului dur; cultura “muncă şi certitudine”; cultura “pariază pe companie “ cultura procedurilor.

Grad mediu de individualism Grad ridicat de masculinitate Pakistan Taiwan Thailanda

Grad scăzut de individualism Grad mediu de masculinitate India Filipine Singapore

2. CARACTERIZARE
Constatarile lui Hofstede privind grupele culturale sunt utile in procesele de: recrutare-selectie, definire a postului si motivare, dezvoltarea si evaluarea personalului. Iata cum clasifica Hofstede grupele culturale: I — Grupa latină mai dezvoltată II - Grupa latină mai puţin dezvoltată 1. Distanţă mare impusă de putere 2. Grad ridicat de evitare a incertitudinii incertitudinii 3. Grad ridicat de individualism 4. Grad mediu de masculinitate Belgia , Franţa Argentina , Brazilia Spania (ltalia) Distanţă mare impusă de putere Grad ridicat de evitare a Grad scăzut de individualism Grad maxim de masculinitate Columbia , Mexic Venezuela , Chile Peru Portugalia

Hong Kong
Exista mai multe diferente intre Japonia si mare parte din concurentele sale, asiatice, in particular preferinta pentru certitudine in afacerile interne, o mai mica disponibilitate de a accepta mari diferentieri bazate pe putere si un grad mai mare de asertivitate

V - Grupa cvasi-estica
Distanta mare impusa de putere Grad ridicat de evitare a incertitudinii Grad scazut de individualism Grad mediu de masculinitate Grecia Iran Turcia (Iugoslavia) Nici una din aceste doua grupe nu tolereaza prea bine riscurile, dar natiunile germanice se opun mai mult diferentierilor pe baza de putere si, in general, sunt mai asertive

Principala diferenţă între aceste două grupe rezidă în atitudinile lor diferite faţă de individual ism, naţiunile mai puţin dezvoltate preferând abordările colective. III - Grupa asiatică mai dezvoltată dezvoltată Distantă medie impusă de putere Grad ridicat de evitare a incertitudinii IV - Grupa asiatică mai puţin Distanţă mare impusă de putere Grad scăzut de evitare a incertitudinii

VI - Grupa germanica
Distanta mare impusa de putere Grad ridicat de evitare a incertitudinii Grad scazut de individualism Grad maxim de masculinitate Austria

159

160

Israel Germania Elvetia

mai bune de realizare în carieră. - Ar putea să extindă gradul de participare a angajaţilor în procesul de luare a deciziilor.

VII Grupa anglofona
Distanţă medie impusă de putere Grad scăzut spre mediu de evitare a incertitudinilor incertitudinilor Grad ridicat de individualism Grad ridicat de masculinitate

VIII Grupa nordica
Distanţă mică impusă de putere Grad scăzut spre mediu de evitare a Grad mediu de individualism Grad scăzut de masculinitate

- Ar putea să se sprijine în mai mare măsură pe spiritul de echipă şi pe recunoaşterea contribuţiei individuale Ia efortul colectiv. - Ar putea stimula respectul reciproc între maiîageri şi subordonaţii lor.

Australia , Noua Zeelandă Danemarca , Norvegia Canada , SUA Finlanda , Suedia Marea Britanie Olanda lrlanda (Africa de Sud) Este necesară o abordare de tip conjunctural a practicii manageriale, ceea ce înseamnă că structurile organizatorice, stilurile manageriale, culturile organizaţionale şi programele de schimbare trebuie adaptate la atributele culturale dominante ale natiunii gazdă. Acest lucru este de importanţă majoră pentru organizaţiile multinaţionale şi pentru cele care au ca angajaţi sau colaboratori cetăţeni ai altor ţări. In stabilirea dimensiunii internaţionale a aspectelor culturale Ouchi (1981), a studiat şi a comparat caracteristicile organizaţiilor japoneze şi americane, în principal pentru a vedea dacă anumite practici, alese de el din economia japoneză, puteau fi translatate şi în Statele Unite. El a descoperit şi unele diferenţe între comportamentul organizaţiilor japoneze şi aI celor americane, după cum se poate vedea din lista prezentată în continuare. Ouchi a propus aplicarea a ceea ce el a denumit ‘Teoria Z” (adică opusul Teoriilor X şi Y ale Iui McGregor), ca modalitate prin care companiile americane ar putea adopta anumite caracteristici ale metodei japoneze de conducere a oamenilor. Conform viziunii sale, firmele americane ar putea opera schimbări în următoarele direcţii de management al resurselor umane: - Ar putea oferi perspective mai sigure de angajare şi posibilităţi

Acest tip de abordare ar trebui însă sprijinit începând de la varful piramidei ierarhice şi ar necesita măsuri corespunzătoare de consultare, precum şi un angajament clar în direcţia asigurării de instruire profesională, mai ales pentru manageri şi supervizort. Este important să scoatem în evidenţă că nici japonezii nu-şi pot permite să asigure locul de muncă pe toată durata vieţii active a angajaţilor de bază decât dacă utilizează un foarte mare număr de angajaţi temporari şi cu normă parţială, ale căror conditii de angajare sunt mult inferioare celor asigurate lucrătorilor cu normă întreagă.

3. CULTURA ORGANIZATIEI
Noţiunea de “cultură”, atunci când se aplică unei organizaţii, a ajuns să semnifice sisteMul predominant de convingeri şi valori pe care le profesează rnembrii orgaiiizaţiei respective. Schein defineşte astfel noţiunea de “cultură”:

161

162

un tipar de premise elementare - inventate, descoperite sau elaborate de un grup dat pe măsură ce acesta învaţă să facă faţă propriilor probleme de adaptare la exterior şi de integrare pe plan intern - care a funcţionat suftcient de bine pentru a fi considerat valabil şi, ca urmare, pentru a fi asimilat de noii membri ai grupului ca modalitatea corectă de a percepe, a gândi şi a simţi în legătură cu problemele respective.” O caracteristică fundamentală a definiţiei lui Schein este faptul că se concentrează rnai degrabă pe premise, adică pe comportamentul implicit, decât pe comportamentul explicit sau afişat în mod public. Mai rnult, conform definiţiei, cultura este învăţată ca rezultat al experienţei, ceea ce sugerează faptul că poate fi schimbată, dacă se află care este dinainica procesutui de învătare. Ar fi probabil indicat să privim “cultura” ca pe un set dublu sau bicategorial de valori, norme şi convingeri împărtăşite în cadrul unei organizaţii. La suprafaţă se află cultura explicită, care se rnanifestă în chiar modul de structurare a conducerii organizaţiei şi în retorica buletinelor, notificărilor etc. emise de aceasta. Imediat dedesubt se aftă o cultură implicită, probabil rnai apropiată de realitate, care rezidă în ipotezele formulate de conducere şi de angajaţi în legătură cu ceea ce este realmente important. Afirmaţia poate fi ilustrată cu ajutorul următoarelor două exemple: 1. Este foarte posibil ca într-o organizaţie care susţine explicit că aplică o politică a egalităţii şanselor în materialele publicate, inconsilierea angajaţilor şi in anunţurile de angajare şi că este un aşa nurnit Angajator cu Oportunităţi Egale (Equal Opportunities Employer) să nu permită aproape niciodată femeilor ori minoritătilor rasiale să beneficieze de promovare, iar posturile considerate tipic feminine (casiere, secretare etc.) să nu fie ocupate decât rareori de bărbaţi. În acest caz, se poate spune că, în raport cu cultura explicită, prevalează cultura implicită. 2. Într-o organizaţie profilată pe comerţ cu amănuntul se anunţă oficial intenţia de îmbunătăţire la toate nivelurile a serviciilor destinate clienţilor, precurn şi de revizuire a tuturor procedurilor aferente (manifestare de cultură explicită). Organizaţia nu este insă dispusă să cheltuiască timp şi bani cu ceea ce se consideră a fi activităţi auxiliare, spre exemplu pregătirea profesională (ceea ce ar fi o manifestare de cultură implicită) şi, ca urmare, rnare parte din ceea ce se oferă cu titlul de îmbunătăţire se va
163

rezuma probabil la simple “cosmetizări”. O cultură puternică este aceea in care premisele irnplicite se armonizează cu cele explicite. O cultură slabă este aceea în care dimensiunea implicită se află în divergentă cu cea explicită. In fond, singurul rost al strategiilor de schirnbare culturală îl reprezintă armonizarea celor două ditnensiuni. Schein vine cu o afirmaţie extrem de interesantă: “Funcţia culturii în viaţa grupului se schimbă odată cu maturizarea acestuia”, adoptând deci, atunci când discută despre modul cum evoluează cultura, ideea de ciclu de viaţă. Aşa cum spune chiar el: “Forţele care pot să dezghete o cultură dată sunt şi ele susceptibile să varieze, în funcţie de diversele stadii de evoluţie a organizaţiei . Conform opticii sale, orice organizaţie parcurge trei perioade majore pe durata ciclului său de viată: • naştere şi dezvoltare iniţială sau timpurie, urmată de o fază de succesiune; • varsta sau perioada de mijloc a existenţei organizationale; • maturitatea organizaţională, urmată de una dintre cele două alternative posibile: transformare sau destrămare. In fiecare dintre aceste perioade majore, cultura are o altă funcţie de îndeplinit. Spre exemplu, în stadiul de naştere, cultura este “liantul” care tine la un loc întreaga organizaţie; în stadiul de succesiune, cultura devine “câmpul de luptă între conservatori şi reformişti”; în stadiul de mijloc al existenţei organizaţionale, cultura dominantă începe să slăbească, oferind posibilităţi de schimbare; la rnaturitate organizaţională, cultura devine “o piedică majoră în calea inovarii . După stadiul de rnaturitate, cultura poate fi transformată în mod progresist sau poate fi distrusă şi complet inlocuită “prin inlocuirea masivă a persoanelor-cheie”. Cultura unei organizaţii poate adesea să ia naştere în primul rând pe baza premiselor şi atitudinilor pe care le manifestă proprietarii sau directorii organizaţiei. Farnham propune o clasificare a organizaţiilor în funcţie de doi parametri esenţiali: • tipul capitalului (public sau privat) • orientarea (profit-venituri sau bunăstare socială).

164

4.CULTURA INTREPRINDERII
Este un ansamblu de credinte si ipoteze fundamentale , impartasite de membrii unei organizatii, care opereaza intr-un mod inconstient, care permit sa se rezolve probleme si care trebuiesc transmise celor noi. Cand vorbim despre cultura unei intreprinderi trebuie sa avem in vedere trei nivele diferite: -CULTURA EXTERNA sau cultura mediului economic si social in care opereaza intreprinderea -SUBCULTURILE INTREPRINDERII -CULTURA INTREPRINDERII IN SINE, luata ca entitate, ca grup social cu frontiere riguros delimitate Cultura externa este cultura mediului national, regional sau local.De exemplu managementul japonez este favorizat de felul relatiilor ce se stabilesc in societatea japoneza, tipice acestui popor. Dar cultura externa poate caracteriza nu doar o tara ci si o regiune sau o entitate locala, tinand de decantarea unor valori spirituale, cutume in cursul istoriei acestora. Dar tot in cultura externa se incadreaza si caracterele socio-culturale ale epocii, care pot fi transnationale. Pentru alegerea unui management eficient este nevoie sa fie analizata cultura externa ce se inglobeaza in cultura unei intreprinderi. Dar, dezbaterea contemporana asupra dimensiunii culturaie a intreprinderilor ne se opreste doar asupra analizei culturii externe, ci se orienteza si spre analiza structurilor culturale proprii fiecareia dintre ele. Acest lucru ne face sa abordam acum nivelul subculturilor si microculturilor intreprinderii. Acest nivel de abordare al culturii unei intreprinderi se refera (a faptul ca o intreprindere este un conglomerat de subculturi corespunzatoare grupelor sociale care o cormpun: muncitori, personal auxiliar, conducatori, functionari, etc. Sa subliniem cateva dintre caracteristicile acestor subculturi. Ele nu sunt constituite apriori, ci se constitute prin diferentele in abordarea realitatii de catre difente grupuri sociale, care dau un ansamblu de norme, de reguli de raspuns, la agresiunea mediului pentru fiecare grup in parte. Exista deci un patrimoniu tacit de principii si norme care se transmit de la grupul initial la generatiile viitoare. Aceste subculturi nu au o unitate de monolit. Ele se formeaza din culturi ale unor subgrupe dezvoltate intr-un cadru restrans (birouri, ateliere, laboratoare) si influentate de factori comuni, impartasind acelasi cadru de viata. Existenta unei subculturi nu poate fi
165

rezultatul unei programari nu poate fi pilotata, nu este legata de strategia intreprinderii. De asemenea, faptul ca exista o subcultura a conducatorilor nu impiedica aparitia celorlalte subculturi. Insa, subcultura conducatorilor influenteaza decisiv celelalte subculturi . Studiul caracteristicilor subculturilor formate intr-o intreprindere este important mai ales in managementul schimbarii, atunci cand se doreste modificarea stilului de conducere. Numerosi sociologi si istorici au scos in evidenta existenta unor forme de sociabilitate colectiva, a unor comunitati profesionale, a unor microculturi si subculturi, elemente care constituie substratul vietii la locul de munca si al relatiilor profesionale din ateliere sau birouri si de care intreprinderea trebuie sa tina seama pentru a-si organiza procesul de productie. Cultura unei intreprinderi este un ansamblu care unifica componentele intreprinderii. Este produsul unei istorii si nu doar un instantaneu. Cultura unei intreprinderi constituie un patrimoniu de "a sti sa faci", un fel de a alege si de a gandi. Ea reprezinta un mod de descriere a organizatiei si o explicatie fundamentala a ceea ce se deruleaza in intreprindere.

PRINCIPIILE LUI EDWARD DEMING
1. Formulati si popularizati printre salariatii dvs. O DECLARATIE SCRISA referitoare la obiectivele si scopurile intreprinderii in ceea ce priveste calitatea produselor si serviciilor realizate. Toti managerii trebuie sa demonstreze in mod constant si practic interesul pentru aplicarea acestei declaratii. 2. Instruiti-va personalul asupra tuturor aspectelor implicate de transpunerea in practica a declaratiei, dar si de renuntarea la unele practici generatoare de non-calitate. 3. Incetati sa va mai bazati pe controlul tehnic final al calitatii si adoptati metode de control intermediar cu aplicarea metodelor statistice de evidentiere a neconformitatiior, ca baza pentru stabilirea masurilor corective optime. 4. Incetati sa mai aveti in vedere la incheierea contractelor doar pretul si introduceti clauze privind calitatea. 5. Ameliorati constant si permanent procesele de productie / prestare specifice intreprinderii dvs.

166

6. Introduceti preocuparea subordonatilor dvs. pentru educarea si instruirea for continua in scopul "lucrului bine facut". 7. Initiati, instruiti si stimulati pe toate caile preocuparea si competitia salariatilor pe baza calitatii muncii prestate. 8. Eliminati eventualele temeri si retineri ale salariatilor prin crearea unui climat de incredere si de permanenta inovare in scopul ameliorarii calitatii. 9. Optimizati actiuniie personalului dvs. avand ca scop aplicarea DECLARATIEI, prin facilitarea relabilor, eliminarea eventualelor bariere (de exemplu dintre compartimentele intreprinderii) si asigurarea tuturor conditiilor necesare pentru colaborare si transparenta. 10. Renuntati sa mai solicitati salariatilor dvs. cresterea productivitatii muncii lor indiferent de calitatea acesteia. 11. Eliminati normele de lucru nefundamentate si introduceti - prin instruirea adecvata a salariatilor - metode de ameliorare a normelor. Inlocuiti metoda conducerii prin obiective cu studiul capabilitatii proceselor si al posibilitatilor de ameliorare a acestora. 12. Facilitati si stimulati mandria personalului dvs. pentru calitatea muncii p restate . 13. Incurajati preocuparile salariatiior pentru educatie si autoperfectionare. 14. Actionati permanent si perseverent pentru aplicarea DECLARATIEI prin implicarea intregului personal al intreprinderii.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Misiune şi valori Operaţiuui corecte şi obiective Stimularea unei forţe de muncă oneste şi conştiente Activi şi flexibili Individul îxi centrul atenţiei Cultura împuternicirii

Modelul punerii în valoare a diversităţii caracteristicilor umane (Walker) are urmatoarele etape: 1. Inlăturarea clişeelor. 2. Insuşirea capacităţii le a urniări şi depista diferenţele din concepţ~i1e celorlalţi. 3. Clădirea unor relaţii autentice şi semnificative cu persoanele coiisiderate diferite. 4. Sporirea sentinientului independenţei personale, a puterii şi autorităţii de a acţiona. 5. Explorarea şi identificarea specificului de grup. Intr-o lume supusa procesului globalizarii trebuie sa avem in vedere criteriile de evaluare a culturilor nationale (Hofstede): 1. 2. 3. 4. Distanţa impusă de putere Atitudinea faţă de incertitudine Gradul de individualism / colectivism Gradul de masculinitate/feminitate

CAPITOLUL 14 MANAGEMENTUL DIVERSITATII 1. INTRODUCERE
De ce un capitol despre Managementul diversitatii intr-o lucrare de Managementul Institutiilor Publice? Avem in vedere diversitatea culturala, rasiala, de sex – la nivel de comunitati locale si in acelasi timp diversitatea culturala intr-o lume in care serviciile publice se internationalizeaza prin sursele de finantare si resursele umane utilizate. Pentru a evita discriminările in cadrul grupurilor minoritare se impune asigurarea egalităţii şanselor la Iocul de muncă. Conform teoriei lui Kandola şi Fullerton organizaţiile trebuie să respecte şi să puna in valoare specificul indivizior in paralel cu preocuparea pentru grupuri. Principiile acestei teorii sunt urmatoarele ( Kandola si Fulerton )
167

Pentru a funcţiona cu eficacitate şi pentru a-i trata pe angajaţi cu corectitudine, o organizaţie trebuie să aibă reguli şi proceduri clare, care trebuie comunicate tuturor. Fiecare individ este purtătorul unor modele de gândire ‚ simţire si manifestări potenţiale dobândite de-a lungul vieţii sale. Folosind analogia modului in care sunt programate computerele in Hofstede va numi aceste moduri de gândire simţire sau acţiune drept «programe mentale. Un termen obişnuit pentru un asemenea program mental este cultura. Sursele unor programe mentale individuale provin din mediile sociale in care cineva a crescut si a câştigat experienţa. Programarea începe in sânul familiei,
168

continua in anturaj, la scoală, in grupurile de tineri, la locul de munca si in comunitatea de viata. Cultura, ca software mental, corespunde in ideea lui Hofstede culturi secundare. Cultura este întotdeauna un fenomen colectiv; se învaţă, nu se moşteneşte. Inkeles si Levinson reprezintă dimensiunile culturii. O dimensiune reprezintă un aspect al culturii care se poate măsura in raport cu alte culturi. Ea grupează laolaltă un numar de fenomene dintr-o societate. Distanta impusa de putere este măsura in care salariaţii cu putere mai mica din instituţiile si organizaţiile dintr-o tara aşteaptă si accepta ca puterea sa fie inegal distribuita. In cazul unui grad mic al distantei fata de putere se presupune ca profesorii trateaza in mod egal elevii. Procesul educational este mai de graba impersonal. In astfel de situatii este foarte apreciata initiativa elevilor care precizam se vor simti intotdeuna mai apropiati de profesorii tineri. Astfel deducem : in tarile in care per total se obtine un punctaj relativ mic al distantei fata de putere si datorita nivelului eduactiei mai inalt, elevii vor deveni mao independenti fata de profesori pe rnasura ce avanseaza in studii. In tarile cu distanta fata de putere mare chiar daca elevii ating un nivel educational inalt ei vor deveni dependenti de profesori. In tarile cu distanta fata de putere mare managerii si subordonatii se considera reciproc ca inegali existenti. Sistemul ierarhic intro astfel de situatie se pare ca se bazeaza pe aceasta inegalitate existentiala. Organizatia centralizeaza puterea in cat mai putine maini. De asemenea exista un grup de persoane ce supravegheaza si raporteaza conducerii despre activitatea subordonatilor. Subordonatilor in general este de asteptat ca sa li se spuna ce sa faca. In aceste tari muncitorii au un nivel redus de educatie si relatiile lor cu managerii sunt frecvent incarcate emotional. Managerilor li se acorda privilegii, iar seful ideal este un autocrat binevoitor. In tarile cu o distanta fata de putere mica subordonatii si managerii se considera unii pe altii ca egali existentiali; sistemul ierarhic are doar un rol de inegalitate a rolurilor stabilit conventional. Si cum rolurile se pot schimba, cineva care astazi imi este subordonat maine imi poate fi sef. Organizatiile sunt destul de descentralizate cu numar scazut de nivele ierarhice si numar limitat de personal de supraveghere. Muncitorii au un nivel inalt cle caliticare si activitatile lor sunt mult mai pretuitc decat cele de birou. Managerii trebuie sa fie accesibili subordonatilor si un sei ideal este un dernocrat plin de resurse. Aici privilegiile si simbolurile de statu~ nu sunt bine venite. Exista diferente mici de salariu.

O analiza superioara a realitatii romanesti ar sugera concluzii interesante legate de modul in care se pozitioneaza, reactioneaza indivizii in raporturile cu sistemul. In sistemul in care este predominanta distanta mica fata de putere se remarca: -folosirea puterii trebuie sa fie legitima si este supusa criteriului de bine si de rau; - calificarile, veniturile, puterea si statusul nu este necesar sa mearga impreuna; - clasa de mijloc este mare; - oamenii trebuie sa ai ba drepturi egale; - puterea se bazeaza pe abilitarea de a da recompense; - modul de a schimba un sistem politic este acela al schimbarii legilor; - utilizarea violentei in politica interna este rara; - guvernele sunt pluraliste; - diferentieri mici in venituri, reduse si de sistemul de taxe; - religiile predominante si sistemele filozofice subliniaza egalitatea; - teoriile de managernent native se concentreaza asupra rolului salariatilor Spre deosebire de situatia de mai sus in sistemele cu distanta mare fata de putere se remarca: - oricine detine putere este drept si bun; - calificarile, veniturile, puterea si statusul trebuie sa mearga impreuna; - clasa de mijloc este mica; - cei de la putere sunt avantajati; - modul de schimbare al unui sistem politic este revolutia - conflictele politicii interne conduc spre violenta; Managementul intr-o societate colectiva este unul de grup. Managerui trebuie sa ia in considerare diferentele etnice sau alte diferente intre subgrupuri de interese. Adesea face o buna impresie punerea in aceeasi echipa a unor oameni provenind din acelasi grup etnic, desi managerii orientati spre dimensiunea individulista considera ca acest lucru este periculos si doresc sa realizeze opusul tor. Intr-o societate colectivista discutarea performantelor unei persoane in mod deschis cu persoanele in cauza este posibil sa faca nota discordanta cu riorma de armonie a societatii si poate fi resimtita de subordonat ca o pierdere a prestigiului.

169

170

Pe de alta parte, fiecare rnetoda de pregatire a lucrarilor intr-o societate individualista se bazeaza pe o perceptie onesta si directa a sentimentelor fata de ceilalti oameni. Oricine trebuie sa trateze pe oricine ca pe egalul sau. In argou sociologic acesta este cunoscut sub conceptul de universalism. In societatile colectiviste reversul acestei conceptii este acceptat. Este acceptata deosebirea dintre “grupul nostru „ si «celelalte grupuri in privinta tratarii prietenilor mai bine decat pe ceilalti. Sociologii numesc acest mod de gandire particu1arism. O consecinta a modului de gandire particulara este aceea ca intro societate colectivista inainte de a incepe orice afacere cu cineva, trebuie sa se stabileasca o relatie de incredere cu persoana respectiva. Prin aceasta relatie celalalt este adoptat in subgrupul de interese comune ale patronului. Astfel, deciziile de angajare si de promovare iau in considerare subgrupul de interese a1 functionarilor. Toate societatile umane sunt alcatuite din barbati si femei, de obicei, in numar aproximativ egal. Ei se disting doar din punct de vedere biologic, iar rolurile lor in procreerea biologica sunt absolute. Familia este locul in care oamenii au primit prima lor programare culturala. Familia contine doua perechi de valori inegale, dar complementare: parinte — copil si sot — sotie. Ultimul rol este reflectat intr-o pozitie in societate prin scala masculinitate — feminiatate. In timp ce rolurile sexelor in familie afecteaza puternic comportamentul copiilor, nu exista o implicatie imediata pentru distributia rolurilor sexelor in intreaga societate. Barbatii, fiind mai inalti, puternici si liberi au dominat viata sociala din afara casei in toate societatile. Numai femeile exceptionale si de obicei in inalta societate au avut mijloace de a-si alege aJte persoane pentru ingrijirea copiilor si a casei ca sa poata pasi intr-o functie publica. Daca femeile au ajuns intr-o functie importanta, ele au ajuns dupa 45 de ani, cand statutul lor de mama se transforma intr-unul de bunica. Un alt aspect in care se manifesta contrastul dintre societatile masculine si cele feminine este locul de munca din viata unei persoane. Intr-o societate de tip masculin specificul cultural tinde mai mult spre” a trai pentru a rnunci in timp ce intr-o societate de tip feminin ‚ specificul cultural al muncii este mai degraba acela de „ a munci pentru a trai”. Familia in interiorul unei societati de tip masculin orienteaza copiii spre aroganta, ambitie si competitie. Organizatiile din societatea de tip masculin cer rezultate si le recompenseaza pe baza de echitate. Familia intr171

o societate de tip feminin ii orienteaza pe copii spre modestie si solidaritate, iax organizatiile in aceste societati recompenseaza oamenii, probabil, pe baza egalitatii (fiecaruia dupa nevoi). In societatea de tip rnasculin se asteapta ca barbatii sa aspire la avansare in cariera. In societatea de tip feminin atat barbatii cat si femeile pot fi ambitiosi sau nu si poate sa nu fie nici o diferenta de sex in formularele de raspunsuri ale ambelor sexe asupra necesitatii de a avea o cariera. Culturile rnasculine si feminine creeaza tipuri diferite de eroi in management.

172

CAPITOLUL 15 MANAGEMENTUL SCHIMBARII 1. INTRODUCERE
A ) Metodologie de parcurs: Identificarea factorilor care declanşează schimbarea Recunoaşterea nevoii ce schimbare Diagnosticarea problemei Identificarea metodelor şi alternativelor prin care se va efectua schimbarea 5. Prezentarea conditiilor existente 6. Selectarea metodei 7. Învingerea rezistenţei la schimbare 8. Implementarea şi coordonarea schimbării Kurt Lewin consideră schimbarea ca un echilibru dinamic al unor forţe care, pe de o parte , fac presiuni asupra schimbării, iar pe de altă parte, determină o rezistenţă la schimbare. Echilibrul forţelor schimbării după K. Lewin Elemente care determină schimbarea Echilibru Elemente care frânează schimbarea 1. 2. 3. 4.

In viziunea lui Levin, procesul schimbării în cadrul organizaţiei trebuie să parcurgă următoarele etape: 1. Deschiderea — în această etapă se încearcă schimbarea echilibrului între situaţia dorită care determină schimbarea şi cea efectiva. 2. Schimbarea - în care se introduc transformările care permit trecerea la situaţia dorită 3. Închiderea — etapă în care se urmăreşte realizarea noului echilibru al sistemului. Această etapă poate fi făcută prin apelarea la reglementări, la cultura organizaţiei, la structura organizatorica. Managementul schimbării presupune o succesiune sistematică de procese însoţită de un feed-back permanent. Implementarea managementului schimbărilor implică, în viziunea autoarei, următoarele etape: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. Definirea factorilor care generează schimbarea Recunoaşterea, înţelegerea nevoii de schimbare Diagnosticarea problemelor care implică schimbarea Identificarea metodelor prin care să se efectueze schimbarea Stabilirea modalităţilor de implementare a schimbării Invingerea rezistentei la schimbare Implementarea schimbării Evaluarea rezultatelor implementării schimbării

Presiuni pentru schimbare • Schimbarea tehnologiei Explozia cunoaşterii Invechirea produselor Îmbunătătirea condiţiilor de munca

Rezistenţa la schimbare Mentalităti învechite • Blocaje mentale • Dezinteresul • Frica fată de nou • Teama de eşec • Gradul redus de profesionalism Schimbarea structurii fortei de munca

• •

B ) Definirea factorilor care generează schimbarea Există două categorii de factori care influenţează schimbarea în cadrul organizaţiei: 1. Factori externi care pot fi controlaţi în mai mică măsură de către manageri. Exemple: ~ Managerii firmelor trebuie să răspundă la schimbările care au loc pe piaţă: noile produse introduse de competitori, amplificarea publicităţii produselor noi, reducerile de preţuri la diferite categorii de produse ori îmbunătătirea serviciilor oferite clienţilor care doresc să cumpere produse mai ieftine şi de
174

173

o calitate mai bună. ~ Schimbările în tehnologie, prin introducerea computerelor şi roboţilor industriali, care permit soluţionarea rapidă a unor probleme complexe de producţie şi de management, contribuind la reducerea costurilor şi îmbunătăţirea calităţii, reflectate pozitiv sub aspect financiar. ~Creşterea complexitaţii vieţii genereaza sisteme ae comunicaţie complexe, precum şi mutaţii în plan social ~Factori externi specifici: organizaţiile internaţionale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană) 2. Factori interni prin care acţionează schimbările în cadrul organizaţiei. Sunt procesele de luare a deciziilor, de comunicare, relaţiile interpersonale, leadership, stil de conducere etc. Pe lângă factorii enumeraţi, există şi o multitudine de elemente, care prin natura : conţinutului lor, generează schimbarea. C ) Recunoaşterea, înţelegerea nevoii de schimbare Perceperea clară şi profundă a nevoii de schimbare de către managerii organizaţiei este indispensabilă procesului schimbării. Perceperea schimbării este importantă, dar nu suficientă şi de aceea trebuie susţinută de un complex de activităţi efective din partea managerilor. Prin urmare, unul dintre cele mai importante aspecte este înţelegerea de către personalul organizaţiei, manageri şi subordonaţi, a nevoii de schimbare. Personalul organizaţiei trebuie ajutat să înţeleagă că actuala structură organizatorică trebuie adaptată la noile cerinţe pe care le presupune tranziţia spre economia de piaţă, că actualul sistem informaţional trebuie schimbat şi transformat într-un instrument eficace la îndemâna managerilor, iar deciziile acestora au nevoie de o fundamentare participativă, folosindu-se metodele şi tehnicile moderne de management. Această etapă, esenţială, pentru că presupune, de fapt, crearea convingerii resurselor umane din organizaţie, că actualul sistem de management şi actuala politică de personal nu sunt compatibile cu cerinţele pieţei. Inţelegerea nevoii de schimbare presupun, de altfel, cunoaşterea faptului că o continuare a proceselor de management şi de execuţie cu structurile mai vechi în noile conditii conduce, în mod inevitabil, mai devreme sau mai
175

târziu, la situaţii critice pentru organizaţia respectivă. D )Diagnosticarea problemelor care implică schimbarea Pentru a acţiona, managerul trebuie să cunoască foarte bine situaţia problemă care implică schimbarea. Pentru aceasta este necesară parcurgerea unei etape care presupune o diagnosticare a problemelor. Principalele faze ale diagnosticării sunt: • Identificarea tipului de problemă. Presupune, în esenţă, descoperirea tuturor problemelor cu care se confruntă managerii organizaţiei şi care, de fapt, determină schimbarea. Se pot folosi (pt. Cunoaşterea problemelor) o serie de metode şi tehnici: lista de probleme, cutia cu idei, etc. pentru început, se recomandă identificarea ariei de cuprindere a schimbării şi tipului acesteia, respectiv dacă va fi totală sau parţială, rapidă sau lentă. Însă, cu siguranţă complexitatea problemelor şi posibilităţile organizaţiei sunt cele care influenţează de fapt procesul de implementare a schimbărilor. • Formularea simptomelor pozitive şi negative pe care le generează problema. Fără îndoială, orice problemă, identiftcată dau nu, generează direct sau indirect simptoame pozitive şi negative. În această fază trebuie structurate clar atât simptomele pozitive, cât şi cele negative pe care problemele actuale le generează, lucru posibil datorită analizei efectuate în faza precedentă. • Stabilirea cauzelor care generează problema şi a efectelor pe care situaţiile de fapt le au sau le pot avea pentru ftecare tip de problemă. Esenţială în această fază este înţelegerea naturii cauzelor care au generat simptoamele pozitive şi negative. Cauzele pot fi directe, indirecte, principale/secundare. Efectele pot fi imediate, pe termen mediu sau lung. • Precizarea modalităţilor prin care problemele pot fi soluţionate, precum şi a resurselor pe care le implică acest proces. Principalele modalităti de acţiune vor conduce în acest fel la diminuarea/amplificarea influenţei cauzelor care au generat simptoamele negative, în primul rând, dar şi cel pozitive. Apoi se stabilesc resursele necesara pe care le implică modalitătile de acţiune respective şi procesul de implementare a schimbărilor.

176

• Estimarea rezultatelor la care se ajunge prin rezolvarea schimbării. În ultima fază se urmăreşte anticiparea aspectelor de eftcienţă cuantificabilă şi necuantificabilă, care vor apărea ca urmare a rezolvării problemelor schimbării. E ) Stabilirea metodelor de implementarea a schimbării Se precizează şi se prezintă metoda sau grupul de metode care vor fi folosite, atat pentru analiza problemelor, cât şi pentru implementarea schimbării. Cele mai eficiente modalităti vor fi selectate pentru a efectua schimbarea. F ) Învingerea rezistenţei la schimbare Este principalul obstacol pe care îl întâmpină schimbarea. Motive care genereaza rezistenţa la schimbare: • Interese personale • Neînţelegerea fundamentelor schimbării • Toleranţa la schimbare (dezinteres) • Teama de consecinţele schimbării • Tendinţa de autolimitare a efortului Pentru a minimiza însă acest fenomen de rezistenţă la schimbare, managerii ar putea iniţia un set de activităţi, cum ar fi: ~ Pregătirea momentului schimbării prin discuţii cu cei implicaţi în acest proces ~ Sprijinirea şi încurajarea celor implicaţi în procesul schimbării prin participarea efectivă la acesta ~. Organizarea de dezbateri pe problematica schimbării ~ Influenţa interpersonală ~ Exercitarea de presiuni — poate genera şi resentimente şi ostilitate G ) Implementarea schimbării In conditiile în care rezistenţa la schimbare a fost învinsă urmează implementarea propriu-zisă a schimbării şi feed-back-ul permanent generat de modulaţiile factorilor care o declanşează de fapt. In această etapă se elaborează un plan de acţiune, care trebuie să
177

cuprindă modalitătile clare de implementare a schimbării. Ele trebuie adaptate la specificul realitătilor din interiorul organizaţiei şi să faciliteze derularea tuturor acţiunilor pe care schimbarea le atrage. H ) Evaluarea rezultatelor implementării schimbări Cunoaşterea influenţelor pe care schimbarea le-a avut asupra eficienţei este un aspect social pentru continuarea implementări schimbării. Managerii care declanşează un astfel de proces complex cunosc foarte bine faptul că schimbarea poate presupune un interval de timp după care rezultatele încep să apară. Ei de asemenea ştiu că pe parcursul implementării apar şi alte probleme care nu au fost anticipate, care trebuie rezolvate în timp util, altfel derularea procesului în sine este pusă sub semnul întrebării. Totuşi, echipa de specialişti care se ocupă de implementarea schimbării poate întocmi evaluări parţiale, periodice pentru a se întări convingerea angajaţilor că modul de acţiune aste unul bun, dar că procesul implementării este complex şi de durată Ca raspuns la aceste cerinte s-a conturat a doua generatie a dezvoltarii organizationale , denumita transformarea organizationala, diferita substantial de precedenta. Transformarea organizationala implica schimbari la trei niveluri. Un prim nivel il reprezinta schimbarea de atitudini si comportamente ale salariatilor firmei. Nivelul al doilea de schimbare se refera la sistemul managerial in ansamblul sau, iar ultimul vizeaza straturile profunde ale organizatiei, ale sistemelor de valori, credintelor, afectivitath comunitatii de salariati, De retinut ca ultimul nivel constituie baza primelor doua. O alta trasatura a transformarii organizationale rezida in faptul ca schimbarile nu se rezuma la simpla intretinere a functionarii organizatiei, ci ele vizeaza reinoirea organizatiei in ansamblul sau. Matricea schimbarilor organizationale ale lui Nadler TIPURILE SCHIMBARII REACTIVE ANTICIPATE AMELIORATIVE armonizare adaptare STRATEGICE reorientare reconcepere

La baza matricei schimbardor organizationale a lui Nadler se afla urmatoarele aspecte:

178

- din punct de vedere al continutului, schimbarile organizationale pot fi de imbunatatire, sau ameliorative si strategice. Schimbarile de imbunatatire vizeaza ameliorari ale functionalitatii organizatiei in cadrul conceptiei si coordonatelor strategice existente. Schimbarile strategice vizeaza elementele de baza ale firmei si/sau ale sistemului de putere. - din punct de vedere temporal, schimbarile organizationale pot fi : reactive, atunci cand se ofera solutii la evenimente exogene firmei ; anticipate, in situatia in care sunt programate in functie de evolutiile previzionate ale mediului si firmei in cauza. Din intersectia acestor coordonate rezulta cele patru tipuri de schimbari in cultura organizationala si sistemul organizatoric • de armonizare, adica imbunatatiri ce au in vedere evenimente viitoare anticipate • de adaptare, ce constau in imbunatatiri realizate ca raspuns la producerea unor evenimente externe neanticipate • de reorientare, de natura strategica, realizate in functie de perioada si locul producerii anumitor evenimente strategice anticipate • de reconcepere a organizatiei sau a unor componente ale acesteia generate, de regula, de aparitia unor evenimente in contextul firmei care ii ameninta existenta. In aceasta situatie sunt necesare schimbari radicale in organizatie, ce vizeaza cultura organizationala, strategia manageriala, sistemul managerial etc. Transformarea organizationala inseamna deci schimbari profunde ce au in vedere concomitent armonizarile, adaptarile si reorientarile organizationale. Frecvent, transformarea organizationala implica reconceperea organizatiei in ansamblul sau. Operationalizarea transformarii organizationale este conditionata, dupa opinia mai multor specialisti, de existenta unui set de preconditii: - managementul firmei trebuie sa se dedice schimbarilor - fiecare salariat este necesar sa fie capabil sa vizualizeze cum arata o organizatie buna si pe ce valori se bazeaza - sa existe anumite conditii exogene in mediul firmei incat problemele cu care se confrunta sa nu poata fi abordate si solutionate utilizand precedentele modalitati - persoanele cheie din firma sa sprijine realizarea schimbarilor organizationale - managerii si specialistii ce realizeaza schimbarea sa fie pregatiti si dedicati unui proces de lunga durata

- realizatorii schimbarii sa fie constienti de la inceput ca vor fi confiuntati cu "opozitia" la schimbari - pe parcursul schimbarilor trebuie sa existe disponibilitatea de a invata la un mare numar de persoane - majoritatea personalului organizatiei sa fie convins de necesitatea de a efectua schimbarile preconizate - organizatia sa fie gata sa faca apel la orice asistenta si/sau contributie disponibila si utila schimbarii din cadrul si din afara firmei - asigurarea accesului la informatfle implicate in toate fazele schimbarii organizationale.

2. ETAPELE PROCESULUI DE SCHIMBARE
Schimbarile majore in organizatie nu au loc pur si simplu. Infaptuirea schimbarii presupune derularea unui adevarat proces complex in care se confiunta fortele care exercita presiuni pentru schimbare si fortele care se opun schimbarii. Acest proces cunoaste mai multe etape si anume: • Constientizarea nevoii de schimbare si trezirea interesului pentru initierea schimbarii in randul managerilor organizatiei • Diagnosticarea situatiei pe baza informatifor culese si analizate • Identificarea tuturor fortelor,care sprijina schimbarea, ca si a acelora care se opun schimbarii • Elaborarea unor variante de schimbare, alegerea variantei optime ( sau a celei mai convenabile ) • Schimbarea propriu-zisa, respectiv aplicarea variantei alese cu toate masurile care se impun • Depistarea unor eventuale neajunsuri si eliminarea acestora • Consolidarea noilor valori comportamentale care sustin schimbarile efectuate Dupa Lundberg, etapele procesului de schimbare organizationala sunt urmatoarele: • Factorii externi ce fac posibila schimbarea organizationala • Forte interne care accepta schimbarea • Modificarea de tensiuni interne si externe incitatoare la schimbare. • Generarea uneori a straduintei de a vizualiza o noua cultura organizationala

179

180

• Elaborarea strategiei pentru schimbare pe baza viziunii organizationale ( daca exista ) • Trecerea la operationalizarea programelor de actiune, de asemenea a echipei ce le va realiza folosind si leadershipul • Efectuarea de schimbari potrivit prevederilor programelor de actiune • Schimbarea organizationala Referitor la continutul acestui model se impune prezentarea unor informatii suplimentare. Astfel, Lundberg considera ca factori externi , ce fac posibila schimbarea, acele elemente exogene care largesc sau ingusteaza zona de influenta a organizatiei. In aceasta categorie se pot include aparitia de not competitors sau disparitia altora, modificari in tipul de tehnologii specifice domeniului de activitate etc. In categoria fortelor interne ce favorizeaza schimbarea se includ existenta unui leadership centrat pe schimbare, posedarea de timp si energie suficienta de catre manageri pentru a efectua schimbari, nivelul bun de colaborare si cooperare intre salariati, disponibilitatea personalului de a accepta schimbari. Tensiunile interne si externe incitatoare la schimbari se refera la cerintele exprese ale pietei sau comunitatii fata de firma, doleantele stakeholderilor vizavi de diminuarea sau dezvoltarea organizatiei etc. Evenimentele care declanseaza orientarea spre o ideologie a schimbarii in cultura si structura organizationala pot fi: • oportunitati sau disfunctionalitati majore in contextul firmei ( criza economica, boom economic, aparitia unei not generatii de tehnologii ) • mutatii in proprietatea si / sau managementul firmei ( fuziunea cu alta firma, realizarea unei societati mixte, schimbarea managementului superior al organizatiei etc. ) Americanul Gibb Dyer concepe un model partial diferit fata de precedentul, indeosebi prin aceea ca pune un mare accent pe elementele de putere si autoritate in cadrul firmei. Ca urmare, considera ca apare o faza critica in care are loc lupta dintre noile si vechile convingeri. Daca noile convingen se impun, puterea in organizatie este preluata de o noua echipa manageriala, care treptat instituie o noua simbolistica organizationala si dezvolta o noua cultura organizationala.

3. REZISTENTA LA SCHIMBARE
Schimbarea inseamna in esenta o transformare sau o modificare a status-quo-ului, o trecere de la o stare de lucruri la alta, de la un set de conditii la altul. Schimbarea inseamna, pentru multi oameni, nesiguranta sau lipsa de securitate cu privire la propriul viitor, la locul de munca, la relatiile cu ceilalti. De aceea este foarte posibil ca aceasta teama sau anxietate a oamenilor cu privire la schimbare, sa-i conduca la incercarea de a bloca, de a rezista introducerii ei. Intr-un sens, rezistenta la schimbare este un fenomen pozitiv deoarece ea dovedeste existenta unui anumit grad de stabilitate si permite predictia comportamentului organizational. Efectele rezistentei la schimbare sunt insa, in principal negative: ea poate genera conflicte in interiorul organizatiei, dar mai ales este o piedica in calea progresului. A ) Modalitati de reducere a rezistentei la schimbare Cunoasterea si intelegerea cauzelor ce determina rezistenta la schimbare sunt esentiale pentru gasirea mijloacelor cele mai adecvate de reducere sau chiar infrangere a acestei rezistente. Una din modalitatile cele mai importante de reducere a rezistentei oamenilor la schimbare este aceea de implicare a lor in planificarea schimbarii prin centrarea acestora asupra propriilor sentimente, asupra propriilor nesigurante, asupra propriei rezistente. Cand oamenii se confrunta deschis unii cu altii, cand au informatii in loc de nesiguranta, ei pot sa participe la schimbare mai curand decat sa reziste schimbarii. Oamenilor trebuie sa li se ofere sansa de a discuta si a intelege natura schimbarii si a propriilor temeri declansate de aceasta. O alta modalitate de reducere a rezistentei oamenilor la schimbare se adreseaza anxietatii create de schimbare. Trebuie ca accentul sa fie pus pe gasirea surselor de disconfort a oamenilor ce se tern de schimbare si nu pe folosirea sanctiunilor sau amenintarilor ca mijloace de a convinge oamenii sa se implice in schimbare. Intr-un proces de schimbare, avand in vedere ca obiceiurile, rutinele reprezinta surse ale rezistentei la schimbare, nu trebuie ignorate modelele comportamentale de munca ce au fost deja statuate sau "institutionalizate". Comunicarea este una din modalitatile de reducere a rezistentei la schimbare. Rezistenta poate fi redusa prin comunicarea cu angajatii, ajutandu-i sa inteleaga necesitatea schimbarii. Aceasta metoda este eficienta atunci cand principala cauza a rezistentei este lipsa de informatii a indivizilor in legatura cu procesul de schimbare. Timpul si efortul implicate

181

182

de aceasta tactica sunt principalele dezavantaje ale ei, mai ales cand schimbarea afecteaza un numar mare de oameni. Manipularea este o alta modalitate de a reduce rezistenta la schimbare. Deformand faptele si facandu-le astfel sa para mai atractive , ascunzand anumite informatii neplacute sau raspandind zvonuri false pentru a determina angajatii sa accepte schimbarea sunt exemple de manipulare. Aceasta modalitate este putin costisitoare, dar riscanta daca oamenii vor afla ca au fost pacaliti, credibilitatea agentului de schimbare reducandu-se la zero in acest caz. Primul pas în iniţierea unui proces de schimbare îl constituie diagnosti-carea, adică găsirea unor răspunsuri la întrebări de tipul “Ce schimbări sunt necesare în organizatie, pentru a asigura o funcţionare mai eficace?” Asistăm adesea la schimbări de care nu are nimeni nevoie. Se întâmpla de multe ori să înţelegem, de abia după ce s-a efectuat o schimbare, că n-a răspuns, problemelor reale? viziune conducere SARCINI structuri organizationale colectiva

monitorizare şi control, fişele de post, sistemele formale de retribuire şi premiere, structurile şedinţelor, procedurile de funcţionare etc. Chiar dacă aceste trăsături ale organizaţiei sunt relativ uşor de descris, ele ajung adesea să fie depăşite, incapabile cu lumea în schimbare. • Cultura organizaţională se referă la valorile, ritualurile, sursele de putere, normele şi loialitătile din organizaţie, precum şi la sistemul neformal de recompensare sau penalizare, care determină felul în care se acţionează în respectiva organizaţie. • Oamenii vin cu diferitele lor aptitudini, cunoştinte, experienţe, personalităţi, valori, atitudini şi comportamente. In aceste vremuri de Este necesar ca orgamzatia să ad opte schimbări pentru a putea supravieţui într-un mediu din ce în ce mai imprevizibil. Organizaţia trebuie să considere schimbarea o ocazie favorabilă, deoarece o ajută să se dezvolte şi să prospere . • Schimbările fac parte din viaţa managerială şi organizaţională. EIe pot fi importante, se produc din ce în ce inai frecvent şi pot fi decisive pentru supravieţuirea organizaţiei. • Schimbările pot oferi persoanelor implicate diferite oportunităţi: creşterea satisfacţiei profesionale, îmbunătăţirea conditilor de muncă, ameliorarea practicilor adoptate, sporirea eficientei etc. • Presiuiiile externe favorabile schimbării se pot datora iinor factori socioIogici~ tehnologici, economici şi politici (STEP) exercitaţi de niediul extern în care se află organizaţia. Alte presiuni externe decurg din cerinţele şi ofertele pieţei, conditiile de concurenţă şi schimbările de condiţii. Presiunile externe favorabile schimbării se situează niai presus de controlul organizaţiei. • Presiunileinternefavorabile schimbării sunt legate adesea de cele externe. Printre acestea se numără: nevoia de a creşte productivitatea, de a îmbunătăti nivelurile de calitate, de a spori volumul vânzărilor, de a îmbunătăţi serviciile, de a spori nivelul de motivare a personalului şi de a-1 păstra în organizaţie. Presiunile interne favorabile schimbării se află sub controlul organziaţiei.

OAMENI

cultura organizationala

Reactii/Ceri nte

mediu

Adaptare model Nadler-Tushman – diagnosticare nevoie de schimbare Organizaţia este implicată într-un proces de interactiuni neîntrerupte cu mediul său. In acest mediu, pe lângă organizatie, există şi alte sisteme - furnizorii, clienţii sau utilizatorii finali -care influentează organizaţia şi, la rândul lor, sunt influenţaţi de ea. In interiorul său, organizatia poate fi percepută ca având patru cornponente aflate în interacţiune: sarcinile, structurile şi sistemele organizaţiona1e, cultura şi oamenii - membrii organizaţiei. • Sarcinile formează componenta primară a sistemului orgaiiizaţional. EIe cuprind activitătile care trebuie îndeplinite, caracteristicile acestor activităţi, cantitatea şi calitatea serviciilor sau produselor oferite de organizatie • Structurile şi sistemele organizaţionale cuprind: responsabilităţile şi liniile de subordonare, sistemele informationale, mecanismele de
183

184

• Există trei abordări uzuale pentru generarea presiunilor interne favorabile schimbării: — abordarea de sus în jos; — abordarea de jos în sus; — abordarea bazată pe serviciile unui expert; fiecare dintre ele având diferite avantaje şi dezavantaje. • Pentru a înţelege starea prezentă în care se af1ă organizaţia şi pentru a o descrie pe cea prefigurată pentru viitor, se poate utiliza modelul de diagnosticare aI lui Nadler şi Tushman. Componentele esenţiale ale acestui model sunt sarcinile îndeplinite de organizaţie, structurile şi sistemele organizaţionale, cultura acesteia şi oamenii care lucrează în cadrul ei. În afară de acestea, modelul scoate în evidenţă necesitatea identificării viziunii colective împărtăşite în cadrul organizaţiei şi persoanele (sau grupurile) care pot facilita schimbarea. Precizând care este nivelul schimbării, putem face o estimare a duratei implenientării acesteia şi a complexităţii şi dificultăţii procesului. Este nevoie. totodată, să ne analizăm propriile reaeţii fată de schimbare şi să stabîlirn care este influenţa atituclinii pe care o avem faţă de schimbare asupra capacităţii noastre de a o dirija. Avem, aşadar, o cale de a analiza fortele care se manifestă şi eare pot favoriza sau împiedica o schimbare propusă. Astfel, aflănî ce forţe care impun schimbarea trebuie consolidate şi ce forţe de respingere trebuie slăbite. Opoziţia la schimbare este una dintre forţele de respingere obişnuite. Pentru reducerea sau înlăturarea ei, există mai multe abordări posibile. • O schimbare poate avea loc la unul sau mai multe dintre nivelurile enumerate de mai jos: a. individual; b. de echipă; c. de grup/divizie; d. organizaţional. • Durata şi dificultatea implementării unei direct de nivelul Ia care are Ioc aceasta.
185

vă analizati atitudinea proprie faţă de schimbare, vă puteţi da seama de eficacitatea pe care o veţi putea avea ca manager aI schimbării, în cadrul organizaţiei în care lucraţi. • Diagrama câmpului de forţe (Lewin) este un instrument analitic care poate fI utilizat pentru identificarea forţelor care se opun şi care impun schimbarea, a mărimii Ior relative şi a eventualelor elemente în favoarea schimbării, care ar putea fi atrase de partea forţelor care impun schimbarea. • Printre cauzele uzuale ale opoziţiei faţă de schimbare se numără: a. interesul personal ingust b. înţelegerea eronată şi Iipsa de încredere; c. deosebirile în evaluarea situaţiei; d. toleranţa scăzută fată de schimbare; e. presiunile exercitate de grupurile de colegi; f. teama de stresul asociat schimbării; g. experienţele negative legate de schimbările trecute • Printre abordările care pot fi adoptate pentru reducerea opoziţiei se numără: — instruirea si comunicarea — participarea şi implicarea; — facilitarea şi sprijinul; — negocierea şi acordul; — manipularea şi cooptarea; — coerciţia explicită şi implicită. Peters si Waterman, in cartea lor “In Search of Excellence” (1982) au atras atentia asupra a opt caracteristici pe care trebuie sa le indeplineasca orice organizatie care este deschisa schimbarii, inovatoare : orientare spre actiune apropiere fata de client autonomie productivitate printr-o buna administrare a resurselor umane structuri simple centralizarea problemelor esentiale descentralizarea actiunilor/implimentarii si controlului zilnic concentrarea pe puncte forte

• Dacă

schimbări

depind

186

In esenta, accentul trebuie pus pe acordarea unei autonomii cat mai mari managementului mijlociu.

Factori politici Legislatia guvernamentala Ideologia guvernamentala Legile/reglementarile internationale Drepturile universale Razboaiele Reglementarile locale Sistemul de impozite si taxe Activitatea grupurilor sindicale.

Factori economici Competitia Furnizorii, respectiv colaboratorii Retelele de schimb valutar Rata somajului Ratele salariale Politica economica a guvernului Politica economica a altor tari Politicile de acordare a imprumuturilor Schimbari de statut (de la stat la privat) – gradul de autonomie.

4. MANAGEMENTUL SCHIMBARII
Schimbarea este, in opinia autorilor McCalman si Paton, “un proces continuu de confruntare, identificare, evaluare si acţiune “. Chestiunea schimbării reprezintă o preocupare cvasi-obsesiva in sociologia organizaţiilor, poate din pricina importantei acordate lentorii si rigidităţii birocratice, sau a problemelor concrete cu care se confrunta fără încetare, atât conducătorii de întreprinderi, cat si responsabilii reformelor administrative. Gouldner (1954) ne arata cu cate dificultăţi se confrunta, de exemplu, in reorganizarea întreprinderii industriale noul director, care vrea sa raţionalizeze funcţionarea acesteia. Numărul reformelor nereuşite, sau care nu reuşesc decât parţial, este impresionant, indiferent de organizaţie. Prin urmare, ca să înţelegem mecanismele schimbării in cadrul unei instituţii, cat si pe cele ale inovaţiei, trebuie luat in considerare caracterul construit al schimbării. Schimbarea nu este naturala, este o problema care necesita cercetare. Schimbarea nu trebuie înţeleasă ca o criza si nici măcar ca un simplu proces de adaptare sau dezvoltare, ci mai degrabă ca manifestare a unei multitudini de mutaţii in cadrul instituţiilor. Organizaţiile care reuşesc sa îşi menţină cu succes competitivitatea privesc schimbarea nu ca pe un eveniment unic, ci ca pe un proces permanent, absolut necesar pentru supravieţuirea, dezvoltarea si perfecţionarea lor. Schimbarea trebuie perceputa ca un element intrinsec al unei organizaţii si trebuie integrata in filozofia si in modelele de acţiune ale acesteia. Factorii care stau la baza schimbării Exista numeroşi factori care stau la baza schimbărilor. Tot aceşti factori pot fi grupaţi in patru mari grupe : a. b. c. d. factori politici factori economici factori socio-culturali factori tehnologici.

Factori tehnologici Tehnologiile informationale (internetul) Noi procese de productie Computerizarea proceselor Schimbari in tehnologia de transport.

Factori socio-culturali Tendintele demografice (angajati, contribuabili) Schimbari ale stilului de viata Atitudinea fata de munca Atitudinea fata de grupurile minoritare Probleme legate de sex Grija pentru mediu Etica de afaceri.

187

188

BIBLIOGRAFIE

30.WALDO D – What is Public Administration – NY 1978 31.WEBER M – Economie si societate – Paris 1971 32.WEISS C – Evaluation Research Englewood Cliff – NY 1992

1. ALEXANDRU I – Structuri , mecanisme si institutii adm – Ed. Sylvi , Buc 1996 2. ANDREWS K – Toward professionalism in Business ManagementLondra 1990 3. ANDRONICEANU A.- Managementul schimbarilor – All Educational 1998 4. ANDRONICEANU A – Management Public – Ed economica 1999 5. BARNES C- Management in the Public Sector – NY 1993 6. BOURN C – Public Sector Management – Brookfield 1995 7. BURACK E – Organizational Analysis – Hinsdale 1985 8. CANDEA R – Comunicarea manageriala – Ed. Expert Buc 1996 9. COLE G A – Managementul personalului – Codecs – Buc 1997 10.DINU M – Comunicarea – Ed. Stiintifica Buc 1997 11.GULICK L – Institute of Public Administration – NY 1987 12.IORGOVAN A – Drept adm – Ed Hercules Buc 1993 13.JOHNS G – Comportament organizational – Ed. Econ. Buc 1998 14.MASLOW A – Motivatie si personalitate – NY 1987 15.MANOLESCU A – Managementul resurselor umane – Buc 1998 16.MANDA C – Adm. publica locala din Romania – LuminaLex Buc 1999 17.MOLDOVEANU G – Analize organizationale – Ed. Econ. Buc 1999 18.NICOLESCU O – Management – Ed. Economica Buc 1997 19.NEGOITA AL – Stiinta administratiei – EDP Buc 1977 20.OLIVER D – Public Administration – Chicago 1982 21.OROVEANU M – Introducere in stiinta adm. de stat – Ed. Enciclopedica 1975 22.PAINTER I – Management in The Public Sector , Chapman&Hall 1989 23.PLUMB I – Managementul serviciilor publice – ASE Buc 2000 24.POPESCU D – Arta de a comunica – Ed. Econ. Buc 1998 25.RADU I – Informatica pentru managementul firmei- Ed. Almi Buc 1998 26.RIDEAUX J – L’ etre Administratif – Paris 1982 27.SADLER PH – Managerial Leadership – Anglia 1998 28.SETTLE K – American Public Administration , NJ 1985 29.TAYLOR F – Principiile Managementului Stiintific , NY 1917
189

PERIODICE :
1. Economie si administratie locala – Nr 6-7-10-11-12 / 1998 si 1-2-3/ 1999 2. Expert System for Adm. Decision-Making – 1995 – 1997 3. Optimum – Jurnalul managementului sectorului public – 1997-1998

LEGI :
LEGEA NR. 37 / 1990 – organizarea si functionarea Guvernului LEGEA NR. 47 / 1992 – organizarea si funct. Curtii Constitutionale LEGEA NR. 27 / 1996 – partidele politice LEGEA NR. 35 / 1997 – Avocatul Poporului LEGEA NR. 92 /1992 rep. 1997 – LEGEA NR. 142 – org. judecatoreasca 6. LEGEA NR. 68 / 1992 – alegerea Cam Dep. si Senat 7. LEGEA NR 69 / 1992 – alegerea Presedintelui Romaniei 8. LEGEA NR 70 / 1996 ( OUG 28 / 2000 ) – alegerile locale 1. 2. 3. 4. 5.

190

TESTE
La urmatoarele intrebari sunt corecte una , doua , mai multe sau chiar toate punctele : 1. Institutiile publice : A ) sunt structuri organizate B ) gestioneaza afaceri publice C ) propun legi Parlamentului D ) sunt autoritati statale 2. Caracteristicile serviciilor publice sunt : A ) satisfac nevoi sociale B ) se desfiinteaza prin decizie administrativa C ) nu asigura aprovizionarea cu apa, etc D ) toate activitatile de interes public sunt serviciu public 3. Motivele pentru care exista Companii publice sunt: A) corecteaza greselile de pe piata B) influenteaza rentabilitatea economica C) nu faciliteaza planificarea centralizata 4. Cu cine se poate compara modelul lui Weber : A ) Adair B ) Gulick C ) Nadler D ) Lewis 5. Care sunt autoritatile centrale ale administratiei : A ) Primariile B ) Guvernul C ) Consiliul local D ) Consiliul judetean 6. Functiile Guvernului sunt: A ) asigura infrastructura B ) mentine competitivitatea C ) protectie resurse naturale D ) asigura stabilitatea economica

E ) toate 7. Mijloacele pe care le foloseste Guvernul sunt : A ) amenintari B ) santaje C ) furnizeaza bunuri si servicii de la buget D ) legea 8. Caracteristicile managementului public sunt : A ) studiaza relatii de management B ) are la baza legea C ) satisface intersul public D ) nici una 9. Notiuni care apartin definitiei managementului public : A ) privat B ) relatii de management C ) putere publica D ) organizare , coordonare , control E ) nu gestioneaza 10.Caracterele mangementului public sunt : A ) de monopol B ) integrator C ) apolitic D ) de diversitate E ) simplu 11.Principiile managementului public sunt : A ) ilegalitatii B ) nerestructurarii C ) rigiditatii D ) conducerii autonome si unitare 12.Managementul componentelor interne presupune : A ) organizare B ) eficienta organizatiei C ) sistem informational D ) recrutare si selectie personal E ) toate
192

191

13.Tendintele in managementul resurselor umane sunt : A ) recrutarea dupa “ pile “ B ) realizarea unitatii interne C ) recrutare independenta D ) asigurarea de pensii 14.Conditiile ce trebuiesc indeplinite de manageri sunt : A ) viziune clara B ) intelegere buna C ) proasta dispozitie la locul de munca D ) informare exacta 15.Interdependentele managementului public se pot realiza cu : A ) stiinte politice B ) sociologie C ) drept international D ) medicina legala E ) economie 16.Operatiunile din intreprinderi dupa Fayol sunt : A ) tehnice B ) comerciale C ) financiare D ) tranzactii ilegale E ) administrative 17.Activitatile de baza ale conducerii dupa Fayol sunt : A ) rolurile decizionale B ) prevedre C ) organizare D ) descentralizare E ) conducere si control 18.Rolurile lui Mintzberg pentru un manager: A)interpersonale B)decizionale C)informationale D)actorie E )toate
193

19.Tipurile de informatii primite de manageri sunt : A ) rapoarte B ) vremea C ) analize D ) presiuni E ) idei 20.Trasaturile functiei publice sunt : A ) drepturile si obligatiile sunt stabilite legal B ) continuitatea C ) raportul de subordonare D ) nici unul 21.Clasificarea functiilor publice se face dupa : A ) importanta B ) domeniu de exercitare C ) cantitate D ) toate 22.Drepturile functionarilor publici sunt : A ) opinie B ) greva C ) concediu D ) protectie E ) nici unul 23.Obligatiile functionarilor publici sunt : A ) neindeplinirea atributiilor B ) infidelitate fata de institutie C ) iresponsabilitate D ) nici unul 24.Modelele de analiza structurala sunt : A ) Fayol B ) Mintzberg C ) Elitist D ) Pluralist E ) ACF

194

25.Activitatile manageriale sunt : A ) comunicarea B ) corelarea C ) managementul traditional D ) managementul resurselor umane 26.Functiunile comunicarii sunt : A ) informare-dezinformare B ) comanda – instruire C ) influentare – convingere D ) dezintegrare-mentinere 27.Modele de comunicare sunt : A ) sageata B ) dans C ) cerc D ) arc E ) toate 28.Comunicarea poate avea loc fara incetare si prin orice mijloace : A ) adevarat B ) fals C ) uneori adevarat 29.Tehnicile de comunicare sunt : A ) receptionare mesaje B ) redare mesaje C ) interpretare mesaje D ) toate 30.NU sunt modalitati de comunicare : A ) adresarea orala B ) adresarea non-verbala C ) telefonul D ) scrisul E ) nici unul

31.Comunicarea orala contine : A ) telegrame B ) comunicarea fata in fata C ) comunicarea interpersonala D ) comunicarea manageriala de grup E ) toate 32.Formele specifice de adresare orala sunt : A ) prezentarea B ) briefingul C ) scrisoarea D ) raportul de situatie 33.Caracteristicile mesajului scris sunt : A ) confuz B ) usor de citit C ) redare telefonica D ) bine gandit E ) adevarat 34.Canale de comunicare sunt : A ) posta B ) mijloace electronice C ) intrunirile D ) telefonul E ) fata in fata F ) toate 35.Comunicarea orala se caracterizeaza prin : A ) feed-back rapid B ) se inregistreaza C ) eficienta pentru mesaje complexe D ) pierdere acuratete

195

196

36.Canalele de comunicare in institutiile publice sunt : A ) verticale-descendente B ) verticale-ascendente C ) laterale-orizontale D ) oblice E ) toate 37.Tipurile de retea sunt : A ) lant B ) patrat C ) cerc D ) romb E ) roata 38.Tipul “Y” de retea e caracterizat prin : A ) doua persoane cu acelasi statut B ) feed-back rapid C ) numar redus de legaturi D ) descentralizare 39. NU sunt notiuni in definitia relatiilor publice : A ) tendinte analizate B ) arta si stiinta sociala C ) cariera privata D ) programe de planificare 40.Caracteristicile relatiilor publice NU sunt : A ) deliberarea B ) planificarea C ) performanta D ) interesul privat E ) dimensiunea manageriala 41.Etapele procesului de planificare de relatii publice sunt : A ) identificarea problemei B ) stabilirea obiectivelor generale C ) strategiile D ) nici una
197

42.Greseli in tratarea situatiilor de criza NU sunt considerate a fi : A ) ezitarile B ) ripostele C ) confruntarea D ) comunicarea E ) planificarea strategiei F ) informatiile contradictorii 43.Pentru elaborarea deciziei avem nevoie de : A ) inactiune B ) rezultat unic C ) timp D) investitie minima pentru atingere scop 44.Definitia deciziei include notiunile : A ) act social B ) deliberat C ) stabilirea scopului / obiectivului D ) modalitati de atingere a scopului E ) toate 45.Conditiile elaborarii deciziei sunt : A ) existenta obiectivelor B ) alternative de actiune C ) fundamentarea deciziei D ) formulare clara E ) unitate de decizie 46.Dupa continut deciziile sunt : A ) de planificare B ) organizationale C ) de coordonare D ) nici una 47.Dupa nivelul elaborarii deciziile sunt : A ) nestrategice B ) tactice C ) operationale
198

D ) de stimulare 48.Etape decizionale manageriale sunt : A ) definirea problemei B ) identificare elemente pentru solutii C ) idei D ) adoptare solutie maxima 49.In definitia deciziei administrative NU sunt notiuni : A ) proces de alegere B ) operatiile financiare C ) alegere varianta D ) realizare obiective 50.Cerintele deciziei administrative sunt : A ) inoportuna B ) timp util C ) fundamentare stiintifica D ) caracter irealist 51.Procesul de fundamentare al deciziei contine etapele : A ) initiere decizie B ) documentare C ) adoptare decizie D ) nici unul 52.Caracteristici abordare politica sistem decizional sunt : A ) existenta coalitiei politice B ) nu se considera costurile C ) obtinere consens D ) toate 53.Metode utilizate in managementul public sunt : A ) de executare B ) de functionare C ) de organizare D ) de organizare si functionare E ) nici unul 54.Caracteristicile functionarului public sunt : A )ocupa posturi B ) detine functie publica C ) este ales legal D ) are statut propriu E ) nici una 55.Caracteristici ale politicii de personal sunt : A ) principii etico-morale B ) caracter dispersat C ) rationalitatea D ) toate 56.Definitia recrutarii cuprinde : A ) atragere de personal B ) descoperire personal C ) personal calificat D ) ocupa posturi vacante 57.Definitia selectiei cuprinde : A ) procese de analiza calitati candidati B ) pregatire profesionala candidati C ) numire pe post D ) toate 58.Metode de selectie functionari publici sunt : A ) teste B ) convorbiri cu candidatii C ) probe de verificare cunostinte D ) toate 59.Acte de numire a functionarilor publici NU sunt : A ) ordinul ministerului B ) decretul primarului C ) dispozitia Presedintelui D ) dispozitia primarului

199

200

60.In definitia stress-ului exista notiunile : A ) reactii adverse B ) psihic- fiziologic C ) persoana nu face fata schimbarilor D ) nici una 61.Simptome ale stress-ului pot fi : A ) imediate B ) in timp C ) toate 62.Hartuirea la locul de munca se poate inlatura prin : A ) comunicare eficienta B ) masuri disciplinare C ) servicii de consiliere D ) toate 63.Indicatorii de stress in organizatie sunt : A ) absenteismul B ) imbolnavirile C ) conflicte interne D ) fluctuatiile de personal 64.Factorii conjuncturali si structurii organizationale sunt : A ) vechimea si marimea B ) sistemul tehnic C ) mediul D ) puterea E ) toate 65.Mecanismele principale de coordonare pe care organizatia le utilizeaza pentru operarea structurii ei sunt : A ) ajustarea reciproca B ) supravegherea directa C ) standardizarea proceselor de munca D ) toate

66.Se pot defini urmatoarele structuri : A ) functionale B ) de proiect C ) matriciale D ) hibride 67.Modele de evolutie in cariera sunt : A ) triunghi B ) scara C ) cerc D ) tranzitorie 68.Modalitati de “pierdere a vremii” NU sunt : A ) comunicarea eficienta B ) dezorganizarea personala C ) lipsa spatiului personal D ) nerespectarea fisei de post 69.Principiile teoriei Kandola-Fullerton in ceea ce priveste managementul diversitatii sunt : A ) non-valori B ) operatiuni subiective C ) flexibilitate – activitate D ) cultura imputernicirii 70.Criteriile de evaluare ale culturii organizationale pot fi ( Hofstede ) A ) distanta impusa de putere B ) atitudinea fata de incertitudine C ) grad de individualism- colectivism D ) grad de masculinitate – feminitate E ) nici unul 71.Tipare distincte de orientare in cariera dupa Holland sunt : A ) conventional B ) artistic C ) realist D ) social E ) toate
202

201

E ) nici unul 72.Directii pentru necesitatile de instruire ale personalului sunt : A ) problemele angajatilor noi B ) deficientele angajatilor noi C ) schimbarea organizationala D ) nici unul 73.Standardele pentru evaluarea performantelor angajatilor se refera la : A ) cantitate B ) calitate C ) timp D ) costuri E ) toate 74.Competentele functionarilor publici sunt : A ) profesionala B ) manageriala C ) politica D ) etica E ) culturala 75.Tipuri de pregatire profesionala sunt : A ) medie B ) universitara C ) post-universitara D ) particulara E ) nici una 76. Etapele in procesul de schimbare dupa Lewin sunt : A ) deschiderea B ) schimbarea C ) inchiderea D ) toate 77.Etape pentru implementarea managementului schimbarii sunt : A ) definirea factorilor ce genereaza schimbarea B ) recunoasterea nevoii de schimbare C ) diagnosticarea problemelor D ) invingerea rezistentei la schimbare
203

78.Motive care genereaza rezistenta la schimbare sunt : A ) interese personale B ) neintelegerea schimbarii C ) dezinteresul D ) teama de consecinte E ) toate 79.Cultura organizationala reprezinta : A ) personalitatea organizatiei B ) traditii , valori C ) gandire , actiune D ) nici unul 80.Perioadele organizatiei in ciclul sau de viata sunt : A ) nastere-dezvoltare B ) perioada de mijloc C ) maturitatea D ) toate 81.Tipuri de conflicte sunt : A ) esentiale B ) afective C ) de manipulare D ) pseudo-conflicte E ) nici unul 82.Conflictul distructiv : A ) e generat de cauze multiple B ) poate scapa de sub control C ) comunicarea e anevoioasa D ) se poate ajunge la o solutie acceptata de toti 83.Actiuni preliminare de solutionare a conflictelor sunt : A ) definirea obiectului de disputa B ) ingustarea terenului de disputa C ) largirea spectrului posibil de rezolvare D ) toate

204

84.Metode de solutionare a conflictelor pot fi : A ) evitarea B ) colaborarea C ) competitia D ) compromisul E ) acomodarea 85.Forme de motivare in organizatie sunt : A ) salariul mai mare B ) avansarea C ) promovarea sistemului de indicatori de performanta D ) toate 86.Modalitati de incetare a functiei publice sunt : A ) demisia B ) inaptitudinea fizica C ) incompetenta profesionala D ) nici unul 87.Verbe caracteristice pentru managerul de linie pot fi : A ) a planifica B ) a directiona C ) a asigura D ) a stabili E ) toate 88.Avantajele analizei postului sunt : A ) posibilitate clasificare posturi B ) furnizarea fisei de post C ) e material de baza pentru evaluarea performantelor D ) toate 89.Specificatia de personal pentru un specialist in analiza posturilor trebuie sa cuprinda : A ) cunostinte B ) aptitudini C ) atitudini D ) nici unul
205

90.Pentru metoda de clasificare prin punctaj a personalului avem in vedere : A ) aptitudinile B ) efortul C ) conditiile de viata D ) conditiile de munca

RASPUNSURI
1. ABCE 2. AB 3. AB 4. BD 5. B 6. E 7. CD 8. ABC 9. BCD 10.BD 11.D 12.E 13.BCD 14.ABD 15.ABCE 16.ABCE 17.BCE 18.ABC 19.ABCE 20.ABC 21.AB 22.ABCD 23.D 24.CDE 25.ABCD 26.BC 27.AB 28.A 29.D 30.E 31.BCD 32.ABD 33.BDE 34.F 35.ACD 36.E 37.ACE 38.ABC 39.C 40.D 41.ABC 42.DE 43.BC 44.E 45.ABCDE 46.AB 47.BC 48.ABCD 49.B 50.BC 51.ABC 52.AC 53.AD 54.ABCD 55.AC 56.ABCD 57.D 58.D 59.BC 60.ABC 61.C 62.D 63.ABCD 64.E 65.D 66.ABCD 67.ABD 68.A 69.CD 70.ABCD 71.E 72.ABC 73.E 74.ABCD 75.ABC 76.D 77.ABCD 78.E 79.ABC 80.D 81.ABCD 82.BC 83.D 84.ABCDE 85.D 86.ABC 87.E 88.D 89.ABC 90.ABD

206

ANEXE
FISA DE APRECIERE A PERSONALULUI Anul………… Dl / Dna…………. Institutia publica …………. 1. Functia detinuta………. 2. Profesia ………… 3. Titluri stiintifice……….. 4. Studii absolvite in anul respectiv……….. 5. Aprecierea activitatii profesionale………… 6. Calificativul propus …………….. 7. Nume , functie persoana ce face aprecierea………. 8. Semnatura 9. Calificativ general stabilit de Comisia de apreciere….. 10.Componenta Comisiei : nume , functii , semnaturi ……….. 11.Luat la cunostinta , semnatura , data ………… 12.Contestatii , semnatura , data ……….. 13.Modificarea aprecierii si calificativului : nume persoana ce modifica , functie, semnatura , data si calificativul ……….. 14.Luat la cunostinta , semnatura , data ………… FISA DE DESCRIERE A POSTULUI ( redactarea fisei de post ) 1. Denumire post……….. 2. Data analiza……… 3. Localizare ………. 4. Superior direct………. 5. Responsabilitate functionala fata de ……….. 6. Alte relatii permanente cu …………. 7. Subordonati directi…………… 8. Scopul general al postului………….. 9. Principalele responsabilitati……….. 10.Limitele de autoritate……….
207 208

11.Resurse puse la dipozitie……… 12.Diplome si calificari necesare ………………… LEGATURA INTRE RECRUTARE SI SELECTIE NEVOIA ORGANIZATIEI DE FORTA DE MUNCA SUPLIMENTARA FORMULAR DE EVALUARE CU ACCENT PE CALITATILE INDIVIDUALE ATRIBUTE PERSONALE Calitati de conducator • Capabil • Mediu • incapabil Idem ……………….. ……….. ……………. ……………….

ACTIVITA TI DE RECRUTA

ACTIVITA TI DE SELECTIE

Initiativa Discernamant Capacitate de a lua decizii Atitudinea fata de clienti Autodisciplina

ATRIBUTE TEHNICE Cunostinte tehnice PIATA EXTERNA A FORTEI DE MUNCA • • • • • • • • • • • • vaste limitate putine atent greseli uneori nepasator munceste consecvent mai pierde vremea nu face efort deloc constient oarecum….. risipitor

Calitatea muncii

Sarguinta

Atentia la costuri

209

210

L nr. 37 publicat în M.Of. nr. 137 din data: 08/12/1990 L37/1990 FORMULAR DE EVALUARE ORIENTATA SPRE REZULTATE Compania………… Functia……….. Domenii cheie de de obtinere rezultate ………… Obiectivul stabilit pentru perioada de evaluare………. Realizat……….. Baza justificativa………….. Observatii………………. Lege pentru organizarea si funcţionarea Guvernului Art. 1. _ Guvernul României este organul central al puterii executive care exercită, în conformitate cu legea, administraţia publică pe întreg teritoriul ţării. Art. 2. _ Guvernul României este format din primul-ministru, miniştrii de stat,miniştrii şi secretari de stat. Primul-ministru este desemnat de Preşedintele României, iar componenţa guvernului se aprobă, la propunerea primului-ministru, prin hotărîre, de către Adunarea Deputaţilor de Senat. Art. 3. _ Pot fi membri ai guvernului persoane care au cetăţenia română,domiciliată în România şi se bucură de exerciţiul drepturilor electorale. Nu pot fi membri ai guvernului persoane cu dublă cetăţenie. Membrii guvernului nu pot fi deputaţi sau senatori şi nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional, o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salarizată în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale sau altor organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. Prevederile alin 2. se aplică şi persoanelor care îndeplinesc o funcţie de nivel guvernamental. În afara cazurilor prevăzute la alin. 1 şi 2, cumulul este permis cu condiţia îndeplinirii integrale, de către persoane care cumulează, a atribuţiilor ce îi revin în cadrul guvernului. Art. 4. _ Funcţia de ministru de stat, ministru şi secretar de stat membru al guvernului devine vacantă prin deces, demisie ori ca urmare a pierderii drepturilor electorale. De asemenea, funcţia unui ministru de stat, ministru ori secretar de stat membru al guvernului încetează în cazul în care primul-ministru decide revocarea acestuia. În situaţiile prevăzute la alin. 1 şi 2, pînă la aprobarea noului membru al guvernului, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de primul-ministru sau de un ministru interimar, desemnat de primul-ministru. Propunerea de numire a unui nou membru al guvernului trebuie făcută de către primul-ministru în cel mult 15 zile de la data cînd postul a devenit vacant sau de la data cînd membrul guvernului a fost revocat. Art. 5. _ Preşedintele României poate participa la şedinţele guvernului care au ca obiect probleme de interes naţional privind politica externă a guvernului, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice. În cazul în care este prezent, Preşedintele României prezidează şedinţa de guvern.

211

212

Art. 6. _ Guvernul adoptă hotărîri şi regulamente în prezenţa a jumătate plus unu din membrii săi. Hotărîrile şi regulamentele se adoptă cu acordul primuluiministru, prin votul deschis al majorităţii simple a celor prezenţi, dar nu mai puţin de o treime din numărul total al membrilor guvernului. Guvernul se întruneşte de două ori pe lună sau ori de cîte ori este nevoie, la convocarea primului-ministru sau a unui ministru de stat desemnat de acesta. La şedinţele guvernului pot participa ca invitaţi şefii de departament, secretari de stat ce nu sînt membrii ai guvernului şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă, potrivit deciziei primului-ministru. Dezbaterile guvernului şi modul de adoptare a hotărîrilor sau regulamentelor ca şi a oricăror alte măsuri, se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de secretarul general al guvernului. Art. 7. _ Guvernul adoptă hotărîri, în exercitarea atribuţiilor proprii, şi regulamente de aplicare a legilor, cînd prin lege s-a prevăzut aceasta. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărîri privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului-ministru. Hotărîrile guvernului, cu excepţia celor care, potrivit legii, constituie secret de stat, precum şi regulamentele, se publică în Monitorul Oficial. Art. 8. _ Guvernul îşi constituie un birou executiv pentru rezolvarea operativă a problemelor curente şi urmărirea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de guvern. Biroul executiv este compus din primul-ministru, miniştrii de stat, ministrul finanţelor, ministrul justiţiei, ministrul de interne şi ministrul apărării naţionale. Normele de organizare şi funcţionare a biroului executiv se aprobă de guvern. Art. 9. _ Pe lîngă primul-ministru funcţionează: a) Consiliul reformei, relaţiilor şi informaţiilor publice; b) Cabinetul primului-ministru; c) consilierii primului-ministru. Organizarea şi atribuţiile compartimentelor prevăzute la alin. 1 se aprobă prin decizia primului-ministru. Art. 10. _ Guvernul are un Secretar general, condus de secretarul general al guvernului, cu rang de ministru, care participă la şedinţele acestuia, precum şi la şedinţele biroului executiv. Structura organizatorică, atribuţiile şi normele de funcţionare ale Secretarului general se aprobă de către guvern. Art. 11. _ Salarizarea pentru personalul guvernului este prevăzută în anexa prezentei legi, care face parte integrantă din aceasta. Art. 12. _ Pe lîngă guvern funcţionează, ca organe centrale de specialitate ale

administraţiei de stat, comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora, cum sînt departamente, agenţii, oficii, secretariate şi subsecretariate de stat, care se înfiinţează potrivit legii, cu respectarea prevederilor bugetare alocate. Dispoziţiile art. 3 se aplică şi conducătorilor sau salariaţilor organelor prevăzute în alin. 1, precum şi salariaţilor din aparatul guvernului. Art. 13. _ Primul-ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea competenţelor şi răspunderilor ce le revin. Membrii guvernului sînt solidar răspunzători pentru activitatea guvernului şi hotărîrilor sau măsurile luate de acesta. De asemenea, fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. Guvernul, în întregul său, şi fiecare din membrii acestuia răspund în faţa parlamentului pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Art. 14. _ Guvernul are următoarele atribuţii principale: a) asigură executarea, de către administraţia publică, a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; b) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat; c) elaborează proiecte de legi şi le supune spre adoptare parlamentului; dezbate propunerile legislative care privesc activitatea executivă primite din partea parlamentului; d) elaborează proiectul bugetului de stat, precum şi contul general de închidere a exerciţiului bugetar, şi le supune spre adoptare parlamentului; în elaborarea şi executarea bugetului, nici o cheltuială bugetară nu va putea fi aprobată fără precizarea sursei de finanţe; e) aprobă programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate, şi le supune spre adoptare parlamentului; aprobă balanţa comercială şi de plăţi, precum şi planurile de încasări şi plăţi în numerar; f) aprobă programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce se realizează prin subvenţii de stat; g) stabileşte măsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor economice de piaţă, în condiţiile prevăzute de lege; h) asigură reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor economiei de piaţă, precum şi adoptarea măsurilor de privatizare a unor activităţi, în condiţiile prevăzute de lege; i) aprobă regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrărilor şi serviciilor pentru care preţul sau tariful se stabileşte, potrivit legii, de către guvern, precum şi, pînă la liberalizarea creditelor şi dobînzilor, regimul acestora;j) elaborează sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului centralizat al statului şi le supune spre adoptare parlamentului;

213

214

k) stabileşte programele de producţie a mediului înconjurător şi asigură echilibrul ecologic şi le supune, spre adoptare, parlamentului pe cele de interes naţional; stabileşte programe de construire de locuinţe din fondurile de stat, de creştere a calităţii vieţii şi în alte domenii, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate în acest scop; l) asigură realizarea politicii sale sociale cu privire la utilizarea forţei de muncă, la salarii, pensii, acordare de ajutoare materiale şi alte drepturi băneşti, precum şi adaptarea acestora la specificul unor ramuri şi domenii de activitate; m) asigură, prin luarea şi aplicarea măsurilor necesare, apărarea ordinii de drept şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în condiţiile prevăzute de lege; n) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru organizarea generală a forţelor armate, înzestrarea acestora şi fixarea contingentelor anuale de cetăţeni care urmează să fie chemaţi la îndeplinirea serviciului militar; o) stabileşte măsurile de aplicare a reglementărilor legale privind apărarea secretului de stat; p) ia măsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi convenţii internaţionale care angajează statul român şi le înaintează, potrivit legii, Preşedintelui României; aprobă acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din împuternicirea primului-ministru; r) organizează desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru Preşedintele României, parlament şi organele locale; s) aprobă, potrivit legii, amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea terenurilor din producţia agricolă ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor suprafeţe împădurite, în vederea realizării de obiective de investiţii; ş) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege. Art. 15. _ Primul-ministru reprezintă guvernul în relaţiile acestuia cu parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, procurorul general, partidele şi formaţiunile politice, alte organizaţii centrale de interes naţional, precum şi în relaţiile internaţionale. Art. 16. _ Primul-ministru convoacă şedinţele guvernului şi ale biroului executiv. De asemenea, primul-ministru conduce şedinţele guvernului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. 2 al art. 5, precum şi şedinţele biroului executiv. Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. 1 primul-ministru poate desemna pe unul din miniştrii de stat. Primul-ministru semnează hotărîrile şi regulamentele adoptate de guvern şi contrasemnează decretele emise de Preşedintele României. În cazul în care şedinţele guvernului sau ale biroului executiv au fost conduse de un ministru de stat desemnat potrivit alin. 2, hotărîrile adoptate vor fi semnate de

acesta. Regulamentele se semnează numai de primul-ministru. Art. 17. _ Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie: a) secretarul general al guvernului; b) personalul din compartimentele prevăzute la art. 9 lit. b) şi c); c) conducătorii organelor din subordinea guvernului menţionaţi la art. 12; d) secretarii de stat care nu sînt membri ai guvernului, precum şi subsecretarii de stat; e) persoanele îndeplinind alte funcţii, în cazurile prevăzute de lege. Art. 18. _ În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin primul-ministru emite decizii cu caracter individual sau privind organizarea internă a guvernului. Art. 19. _ Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primuluiministru, realizarea politicii guvernamentale într-o ramură sau domeniu de activitate, în care scop conlucrează cu miniştrii ce răspund de îndeplinirea acestei politici în cadrul ministerelor pe care le conduc. Unul din miniştrii de stat, desemnat o dată cu alegerea guvernului, asigură şi relaţiile acestuia cu parlamentul. Art. 20. _ Miniştrii asigură aplicarea, în condiţiile legii, a politicii guvernului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului ori organului central pe care-l conduc şi răspund de activitatea acestora în faţa guvernului. Art. 21. _ Secretarii de stat, membri ai guvernului, conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate, în cadrul ministerelor în care acestea funcţionează şi răspund de activitatea lor în faţa guvernului şi a ministrului faţă de care sînt subordonaţi. Art. 22. _ Guvernul organizează administrarea bunurilor de interes guvernamental din proprietatea statului, necesare unor acţiuni de protocol şi reprezentare ale Adunării Deputaţilor, Senatului, Preşedinţiei României şi guvernului, potrivit înţelegerii încheiate între aceste organe. În acest sens, înfiinţează unităţi specializate faţă de care Secretariatul general al guvernului îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 15/1990 pentru ministerul de resort. Art. 23. _ Prezenta lege intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Pe data intrării în vigoare a legii se abrogă Decretul-lege nr. 10 din 31 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României, Decretul-lege nr. 104 din 30 martie 1990 privind activităţile pentru care guvernul adoptă hotărîri, precum şi orice alte dispoziţii contrare. ANEXĂ STATUL DE FUNCŢII pentru personalul din aparatul guvernului

215

216

__________________________________________________________________ ______________________ Nr. Salariul tarifar crt. Denumirea funcţiei Condiţii de studii - lei/lunar ________________ minim maxim __________________________________________________________________ __________________________ 1. Şef sector studii superioare 8.000 10.000 2. Şef sector cabinet studii superioare - al primului-ministru 6.800 8.500 - la miniştrii de stat 5.500 7.500 - la secretarul general al guvernului şi secretarii de stat 5.000 7.000 3. Adjunct şef sector studii superioare 6.000 8.000 4. Expert studii superioare 6.500 8.000 5. Inspector de specialitate - gradul I studii superioare 6.500 8.000 - gradul II studii superioare 6.000 7.000 - gradul III studii superioare 5.000 6.000 6. Şef cabinet I studii superioare 4.500 6.000 7. Şef cabinet II studii medii 3.500 5.000 8. Secretar de cabinet studii medii 2.900 3.700 9. Consultant (documentarist, analist-programator, redactor comentator presă, audio-video) de specialitate - gradul I studii superioare 4.900 6.300 - gradul II studii superioare 4.700 6.000 - gradul III studii superioare 3.800 5.500 10. Economist (inginer) - gradul I studii superioare 4.900 6.300 - gradul II studii superioare 4.700 6.000 - gradul III studii superioare 3.800 5.500 11. Contabil şef studii superioare 4.900 6.300 12. Contabil, merceolog, statistician, casier studii medii 3.500 4.500 13. Revizor contabil studii superioare 4.000 5.500 14. Revizor contabil studii medii 3.000 4.000 15. Translator traducător studii superioare 4.600 6.000 16. Stenodactilograf studii medii 3.000 4.000

Secretar-dactilograf 2.800 3.500 17. Funcţionar - gradul I studii medii 3.000 4.000 - gradul II studii medii 2.900 3.500 - gradul III studii medii 2.800 3.300 18. Bibliotecar studii superioare 3.800 4.500 19. Arhivar studii medii 2.900 3.50020. Administrator studii medii 3.500 4.500 21. Curier studii medii 2.500 3.300 22. Portar 2.500 3.000 23. Îngrijitor 2.500 3.000 24. Muncitor - înaltă calificare I studii medii 3.500 4.000 - înaltă calificare II studii medii 3.300 3.800 - specialist studii medii 3.800 4.500 25. Şofer 3.300 4.500 26. Bufetier 3.500 4.500 Ajutor bufetier 2.500 3.000 27. Manipulant bunuri 2.500 3.500 28. Operator video cinema, cameraman studii superioare 3.500 4.500 studii medii 3.000 4.000 29. Fotograf, grafician studii medii 3.000 4.000 ___________________________________________________________ NOTĂ: 1. Persoanele încadrate în funcţiile prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de sporul de vechime neîntreruptă prevăzut de lege. 2. Persoanele care coordonează activitatea unor compartimente, cu excepţia demnitarilor, primesc o indemnizaţie de conducere între 500 şi 2.000 lei. 3. Persoanele încadrate cu titlu de colaboratori permanenţi vor primi lunar o indemnizaţie între 1.500-3.000 lei, neimpozabilă; dacă aceste persoane sînt din provincie, au dreptul în plus la decontarea cheltuielilor de transport şi la o indemnizaţie de cazare, în limita sumei de 80 lei pe zi în toată perioada cît îşi desfăşoară activitatea la guvern. 4. Pentru orele efectuate peste durata normală a zilei de muncă, personalului de execuţie, de specialitate şi administrativ i se poate acorda un spor la salariu de pînă la 1.000 lei lunar, în funcţie de munca prestată. Sporul este neimpozabil. Munca prestată în zilele nelucrătoare se plăteşte cu un spor de 100% la salariul tarifar. 5. La dispoziţia primului-ministru se va afla un fond de premiere în limitele stabilite prin buget.

217

218

L nr. 35 publicat in M.Of. nr. 048 din data: 20/03/1997 L35/1997 LEGE privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului Parlamentul României adopta prezenta lege. CAPITOLUL I Dispozitii generale Art. 1. — (1) Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor în raporturile acestora cu autoritatile publice. (2) Sediul institutiei Avocatul Poporului este în municipiul Bucuresti. Art. 2. — (1) În activitatea sa, avocatul poporului este independent fata de orice autoritate publica. (2) În exercitarea atributiilor sale, avocatul poporului nu se substituie autoritatilor publice. (3) Avocatul poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe avocatul poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale. Art. 3. — (1) Activitatea avocatului poporului, a adjunctilor sai si a salariatilor care lucreaza sub autoritatea acestora are caracter public. (2) La cererea persoanelor lezate în drepturile si libertatile lor sau datorita unor motive întemeiate, avocatul poporului poate decide asupra caracterului confidential al activitatii sale. Art. 4. — Autoritatile publice sunt obligate sa comunice sau, dupa caz, sa puna la dispozitia avocatului poporului, în conditiile legii, informatiile, documentele sau actele pe care le detin în legatura cu cererile care au fost adresate avocatului poporului, acordându-i sprijin pentru exercitarea atributiilor sale. Art. 5. — (1) Avocatul poporului prezinta, în sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele trebuie sa cuprinda informatii cu privire la activitatea institutiei Avocatul Poporului. Ele pot contine recomandari privind modificarea legislatiei sau masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
219

(2) Raportul anual vizeaza activitatea institutiei pe un an calendaristic si se înainteaza Parlamentului pâna la data de 1 februarie a anului urmator, în vederea dezbaterii acestuia în sedinta comuna a celor doua Camere. Raportul anual se da publicitatii. CAPITOLUL II Numirea si încetarea din functie a avocatului poporului Art. 6. — (1) Avocatul poporului este numit de Senat pe o durata de 4 ani. Mandatul avocatului poporului poate fi reînnoit o singura data. (2) Poate fi numit avocat al poporului orice cetatean român care îndeplineste conditiile de numire prevazute pentru judecatori la Curtea Constitutionala. Art. 7. — (1) Propunerile de candidati sunt facute de Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele doua Camere ale Parlamentului. (2) Candidatii depun la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului actele prin care dovedesc ca îndeplinesc conditiile prevazute de Constitutie si de prezenta lege pentru a îndeplini functia de avocat al poporului. Candidatii vor fi audiati de Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari. Senatul hotaraste asupra audierii în plen. Candidatii vor fi prezenti la dezbateri. (3) Numirea avocatului poporului se face cu votul majoritatii senatorilor. Daca la primul tur de scrutin nu se obtine aceasta majoritate, se vor organiza noi tururi de scrutin, la care vor participa numai candidatii situati pe primele doua locuri la turul de scrutin anterior. Art. 8. — (1) Mandatul de avocat al poporului începe pe data numirii sale de ca tre Senat si dureaza pâna la instalarea noului avocat al poporului. (2) Înainte de începerea exercitarii mandatului, avocatul poporului va depune în fata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului urmatorul juramânt: „Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa apar drepturile si libertatile cetatenilor, îndeplinindu-mi cu buna-credinta si impartialitate atributiile de avocat al poporului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!“ (3) Juramântul poate fi depus si fara formula religioasa. (4) Refuzul depunerii juramântului împiedica intrarea în functie a avocatului poporului si deschide procedura pentru o noua numire în functie. Art. 9. — (1) Mandatul avocatului poporului înceteaza înainte de termen în caz de demisie, revocare din functie, incompatibilitate cu alte functii publice sau private, imposibilitate de a-si îndeplini atributiile mai mult de 90 de zile, constatata prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

220

(2) Revocarea din functie a avocatului poporului, ca urmare a încalcarii Constitutiei si a legilor, se face, la propunerea Biroului permanent al Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, cu votul majoritatii senatorilor. (3) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a functiei sau decesul se constata de catre Biroul permanent al Senatului în cel mult 10 zile de la aparitia cauzei care determina încetarea mandatului. CAPITOLUL III Adjunctii avocatului poporului Art. 10. — (1) Avocatul poporului este asistat de doi adjuncti care asigura coordonarea exercitarii atributiilor institutiei Avocatul Poporului, pe domenii de activitate, potrivit Regulamentului de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului. (2) Adjunctii avocatului poporului îndeplinesc, în ordinea stabilita de avocatul poporului, atributiile acestuia în caz de imposibilitate temporara a exercitarii functiei. Art. 11. — (1) Adjunctii avocatului poporului sunt numiti de catre acesta pe durata mandatului, cu avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului. (2) Numirea adjunctilor avocatului poporului se publica în Monitorul Oficial al României. Art. 12. — Dispozitiile art. 8 se aplica, în mod corespunzator, juramântul depunându-se în fata unui vicepreredinte al Camerei Deputatilor si a unui vicepresedinte al Senatului. CAPITOLUL IV Atributiile avocatului poporului Art. 13. — Avocatul poporului are urmatoarele atributii: a) coordoneaza activitatea institutiei Avocatul Poporului; b) primeste si repartizeaza cererile facute de persoanele lezate prin înca lcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti de catre autoritatile administratiei publice si decide asupra acestor cereri; c) urmareste rezolvarea legala a cererilor primite si cere autoritatilor sau functionarilor administratiei publice în cauza încetarea încalcarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, repunerea în drepturi a petitionarului si repararea pagubelor; d) reprezinta institutia Avocatul Poporului în fata Camerei Deputatilor, a Senatului si a celorlalte autoritati publice, precum si în relatiile cu persoanele fizice sau juridice; e)angajeaza salariatii institutiei Avocatul Poporului si exercita dreptul de autoritate disciplinara asupra acestora;
221

f) exercita functia de ordonator principal de credite; g) îndeplineste alte atributii prevazute de lege sau de Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului. Art. 14. — (1) Avocatul poporului îsi exercita atributiile, din oficiu sau la cererea persoanelor lezate prevazute la art. 13 lit. b). (2) Cererile pot fi adresate de orice persoana fizica, fara deosebire de cetatenie, vârsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase. Art. 15. — (1) Cererile adresate avocatului poporului trebuie sa se faca în scris si sa indice numele si domiciliul persoanei lezate în drepturile si libertatile cetatenesti, drepturile si libertatile încalcate, precum si autoritatea administrativa ori functionarul public în cauza. Petitionarul trebuie sa dovedeasca întârzierea sau refuzul administratiei publice de a solutiona legal cererea. (2) Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încalcari ale drepturilor cetatenesti mai vechi de un an de la data la care persoana în cauza a luat cunostinta despre faptele care fac obiectul plângerii. (3) Avocatul poporului poate respinge motivat cererile vadit nefondate sau poate cere date suplimentare pentru analiza si solutionarea cererilor. (4) Nu fac obiectul activitatii institutiei Avocatul Poporului si vor fi respinse fara motivare cererile privind actele emise de Camera Deputatilor, de Senat sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale Pres edintelui României si ale Guvernului, precum si ale Curtii Constitutionale, ale presedintelui Consiliului Legislativ si ale autoritatii judecatoresti. Art. 16. — Cererile adresate avocatului poporului sunt scutite de taxa de timbru. Art. 17. — (1) Conducerea penitenciarelor, a institutiilor de reeducare si resocializare, precum si Ministerul Public si organele de politie sunt obligate sa permita, fara nici o - restrictie, persoanelor care executa pedeapsa închisorii sau, dupa caz, se afla arestate ori retinute, sa se adreseze în orice mod avocatului poporului cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor, cu exceptia restrângerilor legale. (2) Aceasta obligatie revine si comandantilor unitatilor militare în privinta persoanelor care îsi satisfac serviciul militar obligatoriu sau serviciul utilitar alternativ, cu privire la lezarea drepturilor si libertatilor lor, cu exceptia restrângerilor legale. Art. 18. — În situatiile în care avocatul poporului constata ca solutionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenta Ministerului Public, se afla pe rolul unei instante judecatoresti sau are ca obiect erori judiciare, el îl va sesiza pe procurorul general sau Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit competentei acestora, care sunt obligati sa
222

comunice concluziile la care s-a ajuns si masurile luate. Art. 19. — (1) Avocatul poporului are acces la documentele secrete detinute de autoritatile publice, în masura în care le considera necesare pentru solutionarea plângerilor care i s-au adresat. (2) Avocatul poporului are obligatia de a nu divulga sau de a nu face publice informatiile sau documentele secrete la care a avut acces. Aceasta obligatie se mentine si dupa încetarea activitatii sale ca avocat al poporului si se extinde asupra adjunctilor sai, precum si asupra personalului aflat în serviciile sale, sub sanctiunea prevazuta de legea penala. Art. 20. — (1) În exercitarea atributiilor sale, avocatul poporului emite recomandari care nu pot fi supuse controlului parlamentar si nici controlului judecatoresc. (2) Prin recomandarile emise, avocatul poporului sesizeaza autoritatile administratiei publice asupra ilegalitatii actelor sau faptelor administrative. Sunt asimilate actelor administrative tacerea organelor administratiei publice si emiterea tardiva a actelor. Art. 21. — (1) Avocatul poporului are dreptul sa faca anchete proprii, sa ceara autoritatilor administratiei publice orice informatii sau documente necesare anchetei, sa audieze si sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice si de la orice functionar care poate da informatiile necesare solutionarii cererii. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica autoritatilor administratiei publice, institutiilor publice, precum si oricaror servicii publice aflate sub autoritatea autoritatilor administratiei publice. Art. 22. — (1) În cazul în care, în urma cererilor facute, avocatul poporului constata ca plângerea persoanei lezate este întemeiata, el va cere în scris autoritatii administratiei publice care a încalcat drepturile acesteia sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare pagubele produse, precum si sa repuna persoana lezata în situatia anterioara. (2) Autoritatile publice în cauza vor lua de îndata masurile necesare pentru înlaturarea ilegalitatilor constatate, repararea pagubelor si înlaturarea cauzelor care au generat sau au favorizat încalcarea drepturilor persoanei lezate si îl vor informa despre aceasta pe avocatul poporului. Art. 23. — (1) În cazul în care autoritatea administratiei publice sau functionarul public nu înlatura, în termen de 30 de zile de la data sesizarii, ilegalitatile comise, avocatul poporului se adreseaza autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare sa îi comunice, în termen de cel mult 45 de zile, masurile luate. (2) Daca autoritatea publica sau functionarul public apartine administratiei publice locale, avocatul poporului se adreseaza prefectului. De la data depunerii cererii la prefectul judetului curge un nou termen de 45 de zile. Art. 24. — (1) Avocatul poporului este îndreptatit sa sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administratiei publice centrale si al prefectilor. (2) Neadoptarea de catre Guvern, în termen de cel mult 20 de
223

zile, a masurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de avocatul poporului se comunica Parlamentului. Art. 25. — (1) Avocatul poporului va aduce la cunostinta persoanei care i-a adresat cererea rezultatele cererii sale. Acestea pot fi facute publice de ca tre avocatul poporului, prin mijloace de informare în masa, cu consimtamântul persoanei sau al persoanelor interesate si cu respectarea prevederilor art. 19 privind informatiile si documentele secrete. (2) Daca avocatul poporului constata, cu prilejul cercetarilor întreprinse, lacune în legislatie sau cazuri grave de coruptie ori de nerespectare a legilor tarii, va prezenta un raport, continând cele constatate, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului sau, dupa caz, primului-ministru. Art. 26. — Prevederile prezentei legi se aplica si actelor administrative ale regiilor autonome. CAPITOLUL V Raspundere, incompatibilitati si imunitati Art. 27. — Avocatul poporului si adjunctii sai nu raspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atributiilor prevazute de prezenta lege. Art. 28. — (1) Pe durata exercitarii mandatului, avocatul poporului si adjunctii sai nu pot fi retinuti, perchezitionati, arestati sau trimisi în judecata penala sau contraventionala fara încuviintarea Senatului. (2) În cazul infractiunilor flagrante savârsite de avocatul poporului ori de adjunctii acestuia, ministrul justitiei îl va informa neîntârziat pe presedintele Senatului asupra retinerii sau arestarii, Senatul încuviintând sau nu masura luata. Hotarârea cu privire la încuviintarea arestarii si trimiterea în judecata se adopta cu votul majoritatii senatorilor. (3) Daca avocatul poporului sau adjunctii sai sunt arestati sau trimisi în judecata penala, Senatul va hotarî suspendarea din functie pâna la ramânerea definitiva a hota rârii judecatoresti. Art. 29. — (1) În timpul exercitarii functiei, avocatul poporului si adjunctii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic si nu pot îndeplini nici o alta functie publica sau privata. (2) Incompatibilitatile prevazute la alin. (1) se aplica si personalului cu functii de executie de specialitate, fiind exceptate functiile didactice din învatamântul superior. CAPITOLUL VI Serviciile institutiei avocatul poporului Art. 30. — Structura serviciilor institutiei Avocatul Poporului si numarul de personal se aproba de catre Biroul permanent al Senatului, în functie de necesitatile realizarii atributiilor ce le revin si în limitele bugetului aprobat. Art. 31. — Functiile de specialitate de executie se ocupa prin concurs, în conditiile legii. Concursul se organizeaza de Comisia de numiri si disciplina, constituita din 3 consilieri desemnati de avocatul poporului. Art. 32. — Încalcarea prevederilor prezentei legi sau ale Regulamentului de organizare si
224

functionare a institutiei Avocatul Poporului atrage raspunderea penala, disciplinara sau administrativa, dupa caz. Raspunderea disciplinara este cea prevazuta de lege pentru functionarii publici. CAPITOLUL VII Dispozitii tranzitorii si finale Art. 33. — (1) Cheltuielile necesare pentru functionarea institutiei Avocatul Poporului sunt finantate din bugetul de stat. (2) Pentru anul 1997 sumele necesare functionarii institutiei Avocatul Poporului se asigura de catre Guvern, din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia acestuia. (3) Functia de avocat al poporului se asimileaza cu functia de ministru, functia de adjunct al avocatului poporului, cu cea de secretar de stat, iar functiile de conducere si de executie de specialitate sunt asimilate functiilor din serviciile Senatului. Art. 34. — Pâna la constituirea Comisiei de numiri si disciplina a institutiei Avocatul Poporului, atributiile acesteia se exercita de catre avocatul poporului, împreuna cu adjunctii sai. Art. 35. — În situatia în care în functia de avocat al poporului este ales un magistrat, rezervarea postului acestuia este obligatorie. Art. 36. — Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatului Poporului se adopta de catre Biroul permanent al Senatului, la propunerea avocatului poporului, în termen de 60 de zile de la numirea acestuia. Aceasta lege a fost adoptata în sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 21 februarie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR PREŞEDINTELE SENATULUI ION DIACONESCU PETRE ROMAN Bucuresti, 13 martie 1997. Nr. 35.

L nr. 69 publicat in M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992 L69/1992 Lege pentru alegerea Presedintelui României Art. 1. _ (1) Presedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, în conditiile prezentei legi. (2) Alegatorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea Presedintelui României, potrivit art. 81 alin. (2) si (3) din Constitutie. Art. 2. _ (1) În unitatile administrativ-teritoriale, operatiunile electorale pentru alegerea Presedintelui României se fac în circumscriptiile electorale si sectiile de votare, sub conducerea birourilor electorale prevazute de lege pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, pe baza acelorasi liste de alegatori (2) Curtea Constitutionala, potrivit art. 144 lit. d) din Constitutie, vegheaza la respectarea, în întreaga tara, a prevederilor prezentei legi si confirma rezultatele sufragiului. Art. 3. _ (1) La alegerile pentru Presedintele României se pot prezenta candidati propusi de partide si formatiuni politice sau candidati independenti. Partidele si formatiunile politice pot propune, fie separat, fie împreuna, numai cîte un singur candidat. (2) Atît candidaturile propuse de partide sau formatiuni politice, cît si candidaturile independente pot fi depuse numai daca sînt sustinute de cel putin 100.000 alegatori. Un alegator poate sustine un singur candidat. Art. 4. _ (1) Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de Guvern, cu cel putin 60 de zile înainte de ziua votarii si pîna la împlinirea a 5 zile de la data expirarii mandatului Presedintelui în functie sau, dupa caz, de la data cînd începe sa curga termenul prevazut de art. 96 alin. (2) din Constitutie. (2) Alegerile au loc într-o singura zi, care poate fi numai duminica. Art. 5. _ Biroul Electoral Central are urmatoarele atributii: a) vegheaza la actualizarea listelor electorale, urmareste respectarea dispozitiilor legale privitoare la alegerea Presedintelui României pe întreg teritoriul tarii si asigura aplicarea lor uniforma; b) constata respectarea prevederilor prezentei legi pentru depunerea candidaturilor si înregistreaza candidaturile care îndeplinesc aceste conditii; c) comunica birourilor electorale de circumscriptie candidaturile înregistrate si le face cunoscute prin presa; d) rezolva întîmpinarile la propria activitate si contestatiile trimise de birourile electorale de circumscriptie; solutiile date sînt definitive;
226

225

e) centralizeaza rezultatele alegerilor, constata candidatul ales si prezinta Curtii Constitutionale documentatia necesara validarii mandatului de Presedinte al României; f) îndeplineste orice alte obligatii ce îi revin potrivit prezentei legi. Art. 6. _ Birourile electorale de circumscriptie au urmatoarele atributii: a) fac publicatiile si afisarile prevazute de lege, în termen de 5 zile de la primirea comunicarii privind candidaturile înregistrate de Biroul Electoral Central; b) rezolva întîmpinarile referitoare la propria activitate si contestatiile cu privire la operatiunile birourilor electorale ale sectiilor de votare; c) distribuie birourilor electorale ale sectiilor de votare buletinele de vot, stampile de control si stampilele cu mentiunea "Votat"; d) centralizeaza rezultatul alegerilor pentru circumscriptia electorala si înainteaza Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd aceste rezultate, precum si întîmpinarile, contestatiile si procesele-verbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare; e) îndeplinesc orice alte obligatii prevazute de lege în sarcina lor. Art. 7. _ Birourile electorale ale sectiilor de votare îndeplinesc, în mod corespunzator, atributiile ce le revin, potrivit legii, pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. Art. 8. _ Birourile electorale lucreaza si iau hotarîri cu votul majoritatii membrilor prezenti. Art. 9. _ (1) Propunerile de candidati pentru alegerea Presedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai tîrziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor. (2) Propunerile se fac în scris si vor fi primite numai daca: a) sînt semnate de conducerea partidului sau a formatiunii politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, dupa caz, de candidatul independent; b) cuprind prenumele si numele, locul si data nasterii, starea civila, domiciliul, studiile, ocupatia si profesia candidatului si precizarea ca îndeplineste conditiile prevazute de lege pentru a candida; c) sînt însotite de declaratia de acceptare a candidaturii, scrisa, semnata si datata de candidat, precum si de lista sau listele sustinatorilor, al caror numar nu poate fi mai mic de 100.000 alegatori; lista sau listele sustinatorilor trebuie sa cuprinda prenumele si numele candidatului, precum si prenumele, numele, data nasterii, adresa, seria si numarul actului de identitate si semnaturile alegatorilor care sustin candidatura. (3) Lista sustinatorilor este un act public, sub sanctiunea prevazuta de art. 292 Cod penal.

(4) Propunerea de candidatura se depune în 4 exemplare, un exemplar original si 3 copii, din care originalul si o copie se pastreaza la Biroul Electoral Central, un altul se înregistreaza la Curtea Constitutionala, iar al patrulea, certificat de presedintele Biroului Electoral Central, se restituie depunatorului. Art. 10. _ Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc conditiile prevazute de art. 35 din Constitutie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al României. Art. 11. _ (1) Biroul Electoral Central aduce la cunostinta publica, prin presa, si afiseaza, la sediul sau, propunerile de candidati pe care le-a primit, în termen de 24 de ore de la înregistrare. (2) Pîna la 20 de zile înainte de data alegerilor, candidatul, partidele, formatiunile politice sau cetatenii pot contesta înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii. Contestatia se depune la Biroul Electoral Central, care o înainteaza împreuna cu dosarul candidaturii, în termen de 24 de ore, spre solutionare, Curtii Constitutionale. (3) Curtea Constitutionala solutioneaza contestatia în termen de 48 de ore de la înregistrare. Solutia este definitiva si se publica în Monitorul Oficial al României. (4) A doua zi dupa expirarea termenului de solutionare a contestatiilor, prevazut la alin. (3), Biroul Electoral Central comunica birourilor electorale de circumscriptie candidaturile definitive înregistrate, în ordinea în care au fost depuse. Art. 12. _ (1) Buletinele de vot se vor tipari potrivit modelului prevazut în anexa. (2) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de Biroul Electoral Central, tinînd seama de numarul candidatilor si de spatiul necesar pentru imprimarea lor, si se transmit birourilor electorale de circumscriptie o data cu comunicarea candidaturilor. (3) Imprimarea buletinelor de vot se asigura de birourile electorale de circumscriptie, prin intermediul prefectilor, cu respectarea prevederilor legale referitoare la imprimarea buletinelor de vot pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, care se aplica în mod corespunzator. Prefectii raspund ca toate buletinele de vot necesare sa fie imprimate cu cel putin 10 zile înainte de data alegerilor. Art. 13. _ (1) Semnele electorale se declara la Biroul Electoral Central o data cu depunerea candidaturii. (2) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele pentru Camera Deputatilor si Senat, se vor utiliza numai semnele electorale stabilite în cadrul alegerilor pentru cele doua Camere. Daca alegerile pentru Presedintele României au loc la o data diferita, se vor utiliza numai semnele
228

227

electorale stabilite în cadrul ultimelor alegeri pentru Camera Deputatilor si Senat. În cazul partidelor sau formatiunilor politice care nu au participat la aceste alegeri, precum si în cazul coalitiilor electorale, se aplica prevederile Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, referitoare la semne si denumiri. Art. 14. _ Prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, referitoare la stampilele sectiilor de votare si la predarea, distribuirea si afisarea buletinelor de vot sau eliberarea unor buletine vizate si anulate, se aplica si pentru alegerile privind Presedintele României. Art. 15. _ (1) Campania electorala si desfasurarea alegerilor pentru Presedintele României se fac potrivit dispozitiilor legale privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cu exceptiile prevazute în prezenta sectiune. (2) Presedintele în functie poate participa la campania electorala a partidului sau formatiunii politice care l-a propus sau îi sustine candidatura, potrivit art. 9. Art. 16. _ (1) Pentru candidatii la alegerea Presedintelui României, accesul la serviciile publice la radio si televiziune este egal si gratuit. (2) Orarul pentru campania electorala si repartizarea timpilor de antena pentru accesul egal si gratuit al candidatilor la serviciile publice de radio si televiziune se fac, dupa încheierea perioadei de depunere a candidaturilor, de birourile permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului, împreuna cu reprezentantii serviciilor publice de radio si televiziune si cu participarea candidatilor. (3) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele pentru Camera Deputatilor si Senat, se vor avea în vedere si orarul si repartizarea timpilor de antena pentru campania electorala privind alegerea celor doua Camere. Art. 17. _ Împotriva solutiei date de biroul electoral de circumscriptie la plîngerile ce îi sînt adresate cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formatiuni politice ori a unui candidat de a-si desfasura campania electorala, contestatiile se solutioneaza de Curtea Constitutionala, în termen de 3 zile de la sesizare. Art. 18. _ (1) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele pentru Camera Deputatilor si Senat, persoanele acreditate sa asiste la efectuarea operatiunilor electorale pentru alegerea deputatilor si senatorilor pot asista si la efectuarea celor pentru alegerea Presedintelui României. (2) În cazul în care alegerile pentru Presedintele României au loc la o data diferita, acreditarea pentru a asista la operatiunile electorale a delegatilor presei, cinematografiei, radioului si televiziunii, române sau straine, ori a
229

observatorilor externi, care solicita aceasta, se face de Biroul Electoral Central. (3) În situatia prevazuta la alin. (2), partidele si formatiunile politice care au propus candidati vor putea desemna cîte un singur delegat, pentru fiecare sectie de votare si birou electoral de circumscriptie, care sa asiste la efectuarea operatiunilor electorale. Desemnarea se face prin comunicarea prenumelui, numelui si domiciliului reprezentantului, sub semnatura conducerii partidului sau formatiunii politice. Daca mai multe partide sau formatiuni politice au propus acelasi candidat, ele pot desemna numai un reprezentat comun. Art. 19. _ (1) Alegatorul va vota aplicînd stampila înauntrul patrulaterului care cuprinde prenumele si numele candidatului pe care îl voteaza. (2) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc concomitent cu cele pentru Camera Deputatilor si Senat, stampila se aplica pe cartea de alegator pe un singur numar de scrutin. (3) Daca alegerile pentru Presedintele României au loc la o data diferita de cele pentru Camera Deputatilor si Senat, stampila se aplica pe cartea de alegator la numarul de scrutin adus la cunostinta publica de Guvern o data cu data votarii. (4) La al doilea tur de scrutin, stampila se aplica la numarul de scrutin care urmeaza. Art. 20. _ (1) Operatiunile electorale, pentru constatarea rezultatelor votarii la sectiile de votare, contestatiile si întîmpinarile cu privire la operatiunile de votare si de deschidere a urnelor se fac cu respectarea prevederilor legale privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. (2) Rezultatul votarii la sectia de votare se consemneaza într-un tabel. (3) Candidatii la alegerile pentru Parlament din partea partidelor sau formatiunilor politice ce au propus si candidati pentru alegerea Presedintelui României au dreptul sa întocmeasca si ei un tabel. Daca alegerile pentru cele doua Camere si pentru Presedintele României nu au loc concomitent, acest drept revine delegatilor partidelor sau formatiunilor politice ce au propus candidatii în alegerile pentru Presedintele României. (4) Tabelele vor cuprinde voturile nule, prenumele si numele candidatilor si voturile valabil exprimate pentru fiecare candidat. Art. 21. _ (1) Dupa deschiderea urnelor si numararea voturilor, presedintele biroului sectiei de votare încheie un proces-verbal în 2 exemplare, care va cuprinde: a) numarul alegatorilor potrivit listelor electorale permanente: b) numarul alegatorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui numar în functie de alegatorii de pe lista permanenta si de pe cea speciala;
230

c) numarul total al voturilor valabil exprimate; d) numarul voturilor nule; e) numarul voturilor valabil exprimate pentru fiecare candidat; f) expunerea, pe scurt, a întîmpinarilor si contestatiilor si a modului lor de solutionare, precum si a contestatiilor înaintate spre solutionare biroului electoral de circumscriptie. (2) Procesele-verbale se semneaza de presedinte si de membrii biroului. (3) Membrilor birourilor electorale ale sectiilor de votare care au semnat procesul-verbal li se elibereaza, la cerere, o copie certificata de catre toti cei care au semnat originalul; cererea trebuie formulata înainte de întocmirea procesului-verbal. (4) Lipsa semnaturii unor membri ai biroului sectiei de votare nu influenteaza asupra valabilitatii procesului-verbal. Presedintele va mentiona motivele care au împiedicat semnarea. (5) Procesele-verbale, împreuna cu toate contestatiile privitoare la operatiunile electorale ale sectiei de votare, precum si cu buletinele de vot nule si cele contestate, vor alcatui un dosar care, sigilat si stampilat, se va înainta biroului electoral de circumscriptie, de presedintele biroului electoral al sectiei de votare si membrii biroului, cu paza militara, în cel mult 24 de ore. (6) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de circumscriptie va trimite unul din exemplarele, procesului-verbal la tribunalul în a carei raza teritoriala este circumscriptia electorala; candidatii sau partidele si formatiunile politice care i-au propus vor putea obtine copii legalizate de pe acest exemplar. Art. 22. _ (1) Dupa primirea proceselor-verbale de la toate birourile electorale ale sectiilor de votare si dupa solutionarea contestatiilor si întîmpinarilor primite, biroul electoral de circumscriptie încheie un procesverbal, care va cuprinde: a) numarul alegatorilor din circumscriptia electorala potrivit listelor electorale permanente; b) numarul total al alegatorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui numar de pe listele permanente si de pe cele speciale; c) numarul total al voturilor valabil exprimate; d) numarul voturilor nule; e) numarul voturilor valabil exprimate pentru fiecare candidat în cadrul circumscriptiei electorale; f) expunerea, pe scurt, a întîmpinarilor, contestatiilor si hotarîrilor luate de biroul electoral de circumscriptie. (2) Prevederile art. 21 alin. (2) si (4) se aplica în mod corespunzator.
231

(3) Procesul-verbal, împreuna cu întîmpinarile, contestatiile si proceseleverbale primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare, formînd un dosar, încheiat, sigilat si semnat de membrii biroului electoral, se înainteaza, cu paza militara, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal al birourilor electorale ale sectiilor de votare. Art. 23. _ (1) Biroul Electoral Central rezolva întîmpinarile si contestatiile depuse, deciziile date fiind definitive, dupa care încheie un proces-verbal cuprinzînd: a) numarul total al alegatorilor potrivit listelor electorale ale localitatilor unde îsi au domiciliul alegatorii; b) numarul total al alegatorilor ce s-au prezentat la urne; c) numarul total al voturilor nule; d) numarul total al voturilor valabil exprimate, pe întreaga tara, pentru fiecare candidat si constatarea îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 81 din Constitutie; în situatia în care aceste conditii nu sînt întrunite, prenumele si numele candidatilor ce vor participa la al doilea tur de scrutin; e) centralizarea rezultatelor celui de-al doilea tur, potrivit prevederilor de la lit. a) - d), care se aplica în mod corespunzator, prenumele si numele candidatului a carui alegere a fost constatata; f) modul de solutionare a contestatiilor si întîmpinarile primite. (2) Prevederile art. 21 alin. (2) si (4) se aplica în mod corespunzator. (3) Procesul-verbal, pentru fiecare tur de scrutin, împreuna cu dosarele birourilor electorale de circumscriptie, primite potrivit art. 22 alin. (3), se înainteaza, cu paza militara, la Curtea Constitutionala, în termen de 24 de ore de la înregistrarea ultimului dosar. Art. 24. _ (1) Curtea Constitutionala anuleaza alegerile în cazul în care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, dupa caz, ordinea candidatilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În aceasta situatie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a treia duminica de la data anularii alegerilor. (2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele, formatiunile politice si candidatii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votarii; cererea trebuie motivata si însotita de dovezile pe care se întemeiaza. (3) Cererea poate fi admisa numai daca cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. (4) Solutionarea cererii de catre Curtea Constitutionala se face pîna la data prevazuta de lege pentru aducerea la cunostinta publica a rezultatului alegerilor. Art. 25. _ (1) Curtea Constitutionala publica rezultatul alegerilor
232

în presa si în Monitorul Oficial al României pentru fiecare tur de scrutin si valideaza rezultatul alegerilor pentru presedintele ales. (2) Actul de validare se întocmeste în 3 exemplare, din care unul se prezinta Parlamentului pentru depunerea juramîntului prevazut de art. 82 alin. (2) din Constitutie, iar al treilea se înmîneaza candidatului ales. Art. 26. _ (1) Al doilea tur de scrutin are loc în conditiile prevazute la art. 81 alin. (3) din Constitutie, la 2 saptamîni de la primul tur de scrutin, în aceleasi sectii de votare si circumscriptii electorale, sub conducerea operatiunilor electorale de catre aceleasi birouri electorale si pe baza acelorasi liste de alegatori de la primul tur. (2) În al doilea tur de scrutin participa primii doi candidati care au obtinut cel mai mare numar de voturi, valabil exprimate pe întrega tara la primul tur. Confirmarea acestui numar se face de Curtea Constitutionala în termen de 24 de ore de la primirea proceselor-verbale prevazute la art. 23 alin. (3), prin aducerea la cunostinta publica a prenumelui si numelui celor doi candidati care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin si a zilei votarii stabilite potrivit alin. (1). (3) Campania electorala pentru al doilea tur de scrutin începe de la data cînd s-a adus la cunostinta publica ziua votarii. (4) În termen de 2 zile de la deschiderea campaniei electorale se vor stabili orarul pentru desfasurarea acesteia la serviciile publice de radio si televiziune si repartizarea timpilor de antena, potrivit art. 16, care se aplica în mod corespunzator. (5) Persoanele acreditate sa asiste la efectuarea operatiunilor electorale la primul tur de scrutin sînt de drept acreditate sa asiste la efectuarea acestor operatiuni si la al doilea tur de scrutin. Art. 27. _ Sanctiunile contraventionale si pedepsele, prevazute de lege pentru încalcarea dispozitiilor legale privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, se aplica si în ceea ce priveste încalcarea dispozitiilor legale corespunzatoare privind alegerea Presedintelui României. Art. 28. _ (1) Prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, referitoare la suportarea cheltuielilor electorale, taxa de timbru, sprijinirea de catre Guvern a activitatii birourilor electorale si judecarea de catre instante a întîmpinarilor, a contestatiilor si a oricaror alte cereri, se aplica si în ceea ce priveste alegerile pentru Presedintele României. (2) Daca alegerea Presedintelui României are loc concomitent cu alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cheltuielile pentru efectuarea operatiunilor electorale, inclusiv pentru subventionarea partidelor si formatiunilor politice de la bugetul de stat, se suporta din fondurile alocate pentru alegerea celor doua Camere.
233

(3) În cazul în care alegerile pentru Presedintele României au loc la o data diferita de alegerile parlamentare, subventionarea campaniei electorale a partidelor si formatiunilor politice care au propus candidatii se stabileste prin lege speciala. Partidele si formatiunile politice care nu au obtinut cel putin 10% din voturile valabil exprimate pe întreaga tara pentru candidatul pe care l-au propus vor restitui subventia în termen de 2 luni de la data încetarii campaniei electorale. Art. 29. _ (1) Alegerile pentru Presedintele României din anul 1992 vor avea loc o data cu cele pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. (2) Pentru alegerile de la alin. (1) pot fi acreditati sa asiste la operatiunile electorale si observatori interni, în conditiile prevazute de Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. Art. 30. - Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui României se abroga.

234

ANEXĂ R O M A N I A P B U L E T I N D E V O T PENTRU ALEGEREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI *) Circumscriptia electorala nr..... *) Se trece data alegerilor. I ----------------------- I I --------------------------- I I I I I I 1) 2) I I I I I I I I 3) I I I I I I I I I I I I ----------------------- I I -------------------------- I I I ----------------------- I I --------------------------- I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I ----------------------- I I --------------------------- I I -----------------------I I --------------------------- I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I ---------------------- I I --------------------------- I 1) Se trece denumirea completa a partidului, formatiunii politice sau mentiunea "Candidat independent". 2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formatiunii politice sau mentiunea "Candidat independent" si semnul electoral sa se pastreze distanta de 3 litere. 3) Se trec prenumele si numele candidatului. N O T A: Se imprima atîtea patrulatere cîti candidati sînt, în ordinea depunerii candidaturii. Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare alba si suficient de groasa pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat si votul dat. Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere în numar suficient pentru a cuprinde toate candidaturile, în afara de ultima pagina, care va ramîne alba pentru stampila de control. Toate numele, prenumele si cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterului se vor tipari cu litera corp 10 verzal drepte. Paginile buletinului de vot, inclusiv ultima pagina care va ramîne alba, vor fi numerotate. Pe teritoriul unei circumscriptii electorale se va folosi tus, pentru stampile, de aceeasi culoare. Semnul electoral se va imprima într-un spatiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm.

L nr. 27 publicat în M.Of. nr. 087 din data: 29/04/1996 L27/1996 Lege nr. 27 din 26 aprilie 1996 Legea partidelor politice Parlamentul României Lege nr. 27 din 26 aprilie 1996 Legea partidelor politice Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 87 din 29 aprilie 1996 Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. CAPITOLUL 1 Dispozitii generale Art. 1. - Partidele politice sunt asociatii ale cetatenilor romani cu drept de vot, care participa in mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o misiune publica garantata de Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept public. Art. 2. - In activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele nationale, precum si pluralismul politic, contribuie la educarea politica a cetatenilor si incurajeaza participarea acestora la viata publica, influenteaza formarea opiniei publice, formeaza cetatenii capabili de a-si asuma responsabilitati politice, participa cu canditati in alegeri si, unde este cazul, potrivit legii, la constituirea autoritatilor publice, stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri si organizeaza initiativa legislativa a cetatenilor. Art. 3. - (1) Pot functiona ca partide politice numai asociatiile constituite potrivit prevederilor prezentei legi si care actioneaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei constitutionale. (2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul,

235

236

programele, propaganda de idei ori prin alte activitati pe care le organizeaza, incalca prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau alin. (4) din Constitutie. (3) Sunt interzise partidele politice asociate la organizatii din strainatate ale caror dispozitii sunt imperative. (4) Partidele politice le este interzisa organizarea de activitati militare sau paramilitare. Art. 4. - (1) Din partidele politice nu pot face parte judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii si asimilatii acestora, membrii Curtii de Conturi, personalul militar si civil care isi desfasoara activitatea in structurile fortelor armate, ale celor de aparare a ordinii publice si sigurantei nationale, membrii Consiliului Legislativ, membrii consiliilor de administratie si personalul de specialitate de la Societatea Nationala de Radiodifuziune, Societatea Nationala de Televiziune si Agentia Nationala de Presa "ROMPRES", precum si alte categorii de persoane carora, in mod expres, prin lege, le este interzisa asocierea politica. (2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) persoanele care ocupa functii de subscretari de stat sau superioare acestora, precum si consilierii sau personalul de la cabinetele celor care indeplinesc functiile respective, daca sunt civili. Art. 5. - (1) Un cetatean roman nu poate face parte in acelasi timp din doua sau mai multe partide politice. (2) Inscrierea unei persoane intr-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al carui membru a fost. (3) Membrii organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care inscriu candidati in alegeri pot face parte si dintr-un partid politic. (4) Nici o persoana nu poate fi constransa sa faca parte sau sa nu faca parte dintr-un partid politic. (5) Dobandirea sau pierderea calitatii de membru al unui partid politic nu creeaza prioritati sau ingradiri in legatura cu drepturile cetatenesti. Art. 6. - (1) Partidele politice se organizeaza si functioneaza pe criteriul adminsitrativ-teritorial. (2) Este interzisa constituirea de structuri ale partidelor

politice dupa criteriul locului de munca, precum si desfasurarea de activitati politice in cadrul agentilor economici sau al institutiilor publice. (3) In cadrul organizatiilor teritoriale, partidele politice isi pot organiza structuri care se vor ocupa de problemele specifice unei anumite categorii sociale sau profesionale. (4) In structurile proprii de tineret ale partidelor politice pot fi inscrisi si tinerii care au implinit varsta de 16 ani. Acestia, pana la implinirea varstei de 18 ani, nu au dreptul si obligatiile membrilor de partid. Art. 7. - (1) Fiecare partid politic trebuie sa aiba denumire si insemn proprii. Denumirea integrala, denumirea prescurtata si insemnul unui partid politic trebuie sa se deosebeasca clar de cele ale partidelor anterior inregistrate. (2) Prevederile alin. (1) se aplica si semnele electorale ale partidelor politice si ale aliantelor politice. (3) Denumirile si insemnele partidelor politice, precum si semnele electorale nu pot reproduce sau combina simbolurile nationale ale statului roman, ale altor state, ale organismelor internationale ori ale cultelor religioase. Fac exceptie partidele politice care sunt membre ale unor organizatii politice internationale, acestea putand utiliza insemnul organizatiei respective ca atare sau intr-o combinatie specifica. CAPITOLUL 2 Organizarea partidelor politice Art. 8. - Fiecare partid politic trebuie sa aiba statut si program politic proprii. Art. 9. - Statutul partidului politic cuprinde in mod obligatoriu: a) denumirea integrala si prescurtata, insemnul partidului si semnul electoral; b) sediul central; c) mentiunea expresa ca urmareste numai obiective politice; d) drepturile si indatoririle membrilor; e) sanctiunile disciplinare si procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor; f) procedura de alegere a organelor executive si competentele acestora;

237

238

g) competenta adunarii generale a membrilor sau a delegatilor acestora; h) organele imputernicite sa prezinte candidaturi in alegerile locale, parlamentare si prezidentiale; i) organul competent sa decida fuziunile cu alte partide politice, cu aliante politice sau alte forme de asociere; j) conditiile in care isi inceteaza activitatea; k) modul de administrare a patrimoniului si sursele de finantare stabilite in conditiile prezentei legi; l) organul care reprezinta partidul in relatiile cu autoritatile publice si tertii. Art. 10. - Programul politic al partidului trebuie sa fie prezentat in forma scrisa si sa fie aprobat de adunarea generala a membrilor sai, de adunarea delegatilor acestora sau de organele imputernicite prin statut. Art. 11. - (1) Partidele politice pot avea ca subdiviziuni organizatii teritoriale, cu un numar minim de membri prevazut de statut. (2) Organele locale pot reprezenta partidul politic fata de terti la nivelul local corespunzator, pot deschide conturi la banca si raspund de gestionarea acestora. Art. 12. - (1) Adunarea generala a membrilor si organul executiv sunt foruri obligatorii de conducere ale partidului politic si ale organizatiilor sale teritoriale. Conducerile organizatiilor teritoriale se aleg pentru o perioada determinata, prevazuta prin statut. (2) Statutele pot prevedea si alte organe pentru a contribui la formarea vointei politice. In acest caz, atributiile lor trebuie formulate explicit in statut. Art. 13. - (1) Adunarea generala a membrilor partidului politic sau a delegatilor acestora este organul suprem de decizie, la nivel national, al partidului. Intrunirea acestuia are loc cel putin o data la 4 ani. Se pot convoca in acest interval si adunari extraordinare. (2) Delegatii la adunare sunt alesi de organizatiile teritoriale prin vot secret. Numarul acestora se stabileste in functie de numarul de membri. Procedurile de desemnare si de alegere a acestora trebuie prevazute in statut. Art. 14. - (1) Pentru solutionarea diferendelor dintre

membrii unui partid politic sau dintre acestia si conducerile organizatiilor partidului se constituie la nivelul partidului si al organizatiilor sale teritoriale organe de arbitraj. (2) Membrii organului de arbitraj se aleg pe o durata de cel mult 4 ani. (3) Organul de arbitraj lucreaza conform unui regulament care trebuie sa asigure partilor dreptul de a fi ascultate si proceduri echitabile de decizie. Art. 15. - (1) Organele imputernicite ale partidului politic hotarasc primirea de membri, in conditii stabilite de statut. (2) Membrii au dreptul de a demisiona din partid in orice moment, cu efect imediat. (3) Un membru nu poate fi exclus din partid decat daca a incalcat statutul in mod deliberat sau a adus prejudicii partidului prin compartamentul sau. Art. 16. - (1) Hotararile partidului politic si ale organizatiilor sale teritoriale se adopta cu votul majoritatii prevazute in statut. (2) Alegerea membrilor conducerii partidului politic si ai conducerilor organizatiilor sale teritoriale se face prin vot secret. (3) Statutul trebuie sa prevada dreptul fiecarui membru la initiativa politica si posibilitatea examinarii acesteia intr-un cadru organizat. CAPITOLUL 3 Inregistrarea partidelor politice Art. 17. - (1) Cererea de inregistrare a unui partid politic se depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, insotita de: a) statutul si programul partidului; b) actul de constituire impreuna cu lista semnaturilor de sustinere a cel putin 10.000 de membri fondatori, domiciliati in cel putin 15 dintre judetele tarii, dar nu mai putin de 300 in fiecare judet, insotit de o declaratie autentificata a conducatorului organului executiv al partidului privind autenticitatea semnaturilor; c) listele membrilor partidului din organizatiile judetene sau a municipiului Bucuresti, necesare inregistrarii partidelor, care vor cuprinde: numele, initiala tatalui, prenumele, anul nasterii, domiciliul, actul de identitate, semnatura;

239

240

d) o declaratie privitoare la sediul si la patrimoniul partidului; e) dovada deschiderii contului bancar. (2) Cererea de inregistrare se semneaza de catre conducatorul organului executiv al partidului politic si de cel putin trei membri fondatori, care vor fi citati in instanta. (3) Cererea de inregistrare se afiseaza la sediul Tribunalului Municipiului Bucuresti, timp de 15 zile, si se face publica intr-un ziar central de mare tiraj. Art. 18. - (1) Tribunalul Municipiului Bucuresti examineaza cererea de inregistrare a partidului politic in sedinta publica, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. (2) Persoanele fizice sau juridice interesate pot interveni in proces, daca depun o cerere de interventie in interes propriu potrivit Codului de procedura civila. Cererea de interventie se comunica din oficiu persoanelor care au semnat cererea de inregistrare. Art. 19. - (1) Tribunalul Municipiului Bucuresti se pronunta asupra cererii de inregistrare a partidului politic in cel mult 15 zile de la expirarea termenului prevazut la art. 17 alin. (3). (2) Impotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucuresti se poate face contestatie la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 5 zile de la comunicare. (3) Curtea de Apel Bucuresti va examina contestatia in sedinta publica, in termen de cel mult 15 zile de la inregistrarea acesteia. (4) Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva. Art. 20. - Partidul politic dobandeste personalitate juridica de la data pronuntarii hotararii definitive a instantei privind admiterea cererii de inregistrare. Art. 21. - (1) Partidele politice ale caror cereri de inregistrare au fost admise se inscriu in Registrul partidelor politice la Tribunalul Municipiului Bucuresti. (2) Hotararea de admitere a inregistrarii partidului politic se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Art. 22. - (1) Modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc in conditiile prevazute de statut.

(2) Modificarile aprobate de organul competent al partidului politic se comunica Tribunalului Municipiului Bucuresti pentru inregistrare, care le examineaza potrivit procedurii prevazute la art. 17, 18 si 19. Art. 23. - (1) In cazul in care instanta a respins cererea de incuviintare a modificarii statutului, iar partidul politic in cauza actioneaza in baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Municipiului Bucuresti incetarea activitatii partidului si radierea acestuia din Registrul partidelor politice. (2) Tribunalul Municipiului Bucuresti, in termen de 15 zile de la inregistrarea cererii Ministerului Public, se va pronunta asupra acesteia. (3) Impotriva hotararii Tribunalului Municipiului Bucuresti partea interesata poate face contestatie la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 5 zile de la comunicarea hotararii. (4) Curtea de Apel Bucuresti se pronunta in termen de 15 zile de la inregistrarea contestatiei, iar hotararea sa este definitiva si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. CAPITOLUL 4 Asocierea partidelor politice Art. 24. - (1) Partidele politice se pot asocia intre ele, pe baza unui protocol de asociere, constituind o alianta politica. (2) Aliantele politice depun protocolul de asociere la Tribunalul Municipiului Bucuresti si solicita inscrierea in Registrul de evidenta a aliantelor politice. Art. 25. - Protocolul de constituire a aliantei politice trebuie sa mentioneze denumirea, insemnul si semnul electoral, daca este cazul, partidele politice aliate, obiectivele aliantei, modul de organizare si factorii de decizie. Art. 26. - (1) Partidele politice si aliantele politice pot constitui si alte forme de asociere, impreuna cu formatiuni nepartidice, legal constituite, cu scopul promovarii unor obiective comune. (2) Protocolul de constituire a formelor de asociere prevazute la alin. (1) va mentiona denumirea, insemnul, daca este cazul, organizatiile aliate, obiectivele asocierii, modul de organizare si factorii de decizie si va fi depus la

241

242

Tribunalul Municipiului Bucuresti, pentru a fi inscris in registrul altor forme de asociere a partidelor. (3) Aportul financiar al fiecarei formatiuni nepartidice, membra a unei forme de asociere prevazute la alin. (1), nu poate depasi, intr-un an, suma de 500 de salarii minime pe economie. Art. 27. - In cazul in care alianta politica se va prezenta in alegeri cu liste comune, candidatii trebuie sa faca parte dintr-un partid politic legal constituit, membru al aliantei politice. Art. 28. - Obiectivele aliantelor politice si ale altor forme de asociere a partidelor, precum si modul de organizare a lor trebuie sa se conformeze prevederilor art. 3 din prezenta lege. CAPITOLUL 5 Incetarea activitatii partidelor politice Art. 29. - Un partid politic isi inceteaza activitatea ca urmare a autodizolvarii, a dizolvarii pronuntate pe cale judecatoreasca ori prin hotarare a Curtii Constitutionale sau ca urmare a inactivitatii constatate de Tribunalul Municipiului Bucuresti, conform art. 31. Art. 30. - Actele privitoare la autodizolvarea partidului politic se depun in termen de cel mult 10 zile la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in vederea radierii din Registrul partidelor politice. Art. 31. - In cazul in care un partid politic nu desemneaza candidati, singur sau in alianta, in doua campanii electorale legislative succesive, in cel putin 10 circumscriptii, sau nu a tinut nici o adunare generala timp de 5 ani, Tribunalul Municipiului Bucuresti, la cererea Ministerului Public, va constata incetarea existentei sale, cu respectarea normelor de procedura prevazute la art. 23. CAPITOLUL 6 Finantele partidelor politice Art. 32. - Partidele politice pot detine bunuri mobile si imobile care sunt necesare realizarii activitatilor specifice. Art. 33. - (1) Sursele de finantare a unui partid politic pot fi: a) cotizatii ale membrilor de partid; b) donatii si legate;

c) venituri provenite din activitati proprii; d) subventii de la bugetul de stat, potrivit legii bugetare anuale. (2) Operatiunile de incasari si plati ale partidelor se efectueaza prin conturi in lei si in valuta, deschise la banci cu sediul in Romania, potrivit legii. Art. 34. - (1) Cuantumul cotizatiilor, repartizarea si utilizarea acestora se stabilesc prin hotarari ale partidului politic, potrivit statutului. (2) Veniturile totale provenite din cotizatii sunt neplafonate. (3) Suma cotizatiilor platite intr-un an de o persoana nu poate depasi 50 de salarii de baza minime pe tara. Salariul de baza minim pe tara luat ca referinta este cel existent la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Art. 35. - (1) Donatiile primite de un partid politic intr-un an nu pot depasi 0,005% din veniturile bugetului de stat pe anul respectiv. (2) In anul financiar in care au loc alegeri parlamentare, prezidentiale sau locale, plafonul de la alineatul precedent este dublu. (3) Donatia primita de la o persoana fizica intr-un an nu poate depasi 100 de salarii de baza minime pe tara in anul respectiv. (4) Donatia primita de la o persoana juridica intr-un an nu poate fi mai mare de 500 de salarii de baza minime pe tara. (5) La primirea donatiei sunt obligatorii verificarea si inregistrarea identitatii donatorului. La solicitarea donatorului, identitatea sa poate ramane confidentiala, dar nu si pentru o donatie anuala mai mare de 10 salarii de baza minime pe tara. Suma totala primita de un partid politic ca donatii confidentiale nu poate depasi 20% din subventia maxima acordata de la bugetul de stat unui partid politic in anul respectiv. (6) Lista donatorilor cu sume mai mari de 10 salarii de baza minime pe tara se publica in Monitorul Oficial al Romaniei pana la data de 31 martie a anului urmator. (7) Sunt interzise donatiile de bunuri materiale sau sume de bani, facute cu scopul evident de a obtine un avantaj economic sau politic.

243

244

Art. 36. - (1) Partidele politice nu pot primi donatii de la institutiile publice, de la regiile autonome, de la societatile comerciale si de la societatile bancare cu capital majoritar de stat. (2) Donatiile din partea altor state ori a organizatiilor din strainatate sunt interzise. Fac exceptie de la prevederile acestui alineat donatiile constand in bunuri materiale necesare activitatii politice, primite de la organizatii politice internationale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide aflate in relatii de colaborare politica. Aceste donatii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Art. 37. - Partidele politice nu pot desfasura activitati specifice societatilor comerciale. Fac exceptie: a) editarea, realizarea si difuzarea publicatiilor ori a altor materiale de propaganda si cultura politica proprii; b) actiunile culturale, sportive si distractive; c) serviciile interne; d) inchirierea spatiilor proprii pentru conferinte si actiuni social-culturale; e) dobanzile bancare; f) vanzarea bunurilor din patrimoniu, cu exceptia celor primite drept donatii din strainatate. Art. 38. - Publicatiile si materialele de propaganda vor contine obligatoriu numele partidului politic ori al aliantei politice sau al altor forme de asociere a partidelor politice care le-a editat, dupa caz. Art. 39. - (1) Partidele politice primesc anual subventii de la bugetul de stat, in conditiile legii. Subventia se varsa lunar, in contul fiecarui partid politic, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. (2) Suma alocata anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile bugetului de stat. (3) Partidele politice care la inceputul legislaturii sunt reprezentate prin grup parlamentar, cel putin intr-o Camera, primesc o subventie de baza. Totalul subventiilor de baza reprezinta o treime din subventiile bugetare alocate partidelor politice. (4) Partidele politice reprezentate in Parlament primesc si o subventie proportionala cu numarul de mandate obtinute.

Suma cuvenita pentru un mandat se stabileste prin impartirea restului de doua treimi din subventiile de la bugetul de stat pentru partide politice la numarul total al parlamentarilor. (5) Subventia totala acordata de la bugetul de stat unui partid politic, dupa aceste operatiuni, nu poate depasi de 5 ori subventia de baza. (6) Partidele politice care nu au mandate parlamentare, dar au obtinut cel putin 2% din voturile exprimate, primesc subventii egale, care se stabilesc prin impartirea sumei neconsumate, potrivit dispozitiilor alin. (5), la numarul partidelor politice respective. Suma totala acordata partidelor politice neparlamentare nu poate fi mai mare decat o subventie de baza. (7) Sumele neconsumate prin redistribuire, potrivit prevederilor alin. (6), se impart partidelor politice parlamentare proportional cu numarul mandatelor. (8) Sumele neconsumate la sfarsitul anului financiar se reporteaza in anul urmator. Art. 40. - (1) Veniturile provenite de la subventiile bugetare pot avea urmatoarele destinatii: a) cheltuieli materiale pentru intretinerea si functionarea sediilor; b) cheltuieli de personal; c) cheltuieli pentru presa si propaganda; d) cheltuieli privind organizarea de activitati cu caracter politic; e) cheltuieli de deplasare; f) cheltuieli pentru telecomunicatii; g) cheltuieli cu delegatiile din strainatate; h) investitii in bunuri mobile si imobile necesare activitatii partidelor. (2) Eficienta si oportunitatea acestor cheltuieli urmeaza sa fie decise de organele alese ale partidelor politice. Art. 41. - (1) Autoritatile locale asigura cu prioritate spatii pentru sediile partidelor politice, la cererea motivata a acestora. (2) Inchirierea spatiilor destinate sediilor partidelor politice urmeaza regimul juridic prevazut pentru inchirierea spatiilor

245

246

destinate pentru locuit. (3) Partidele politice sunt scutite de plata impozitelor pe cladiri pentru imobilele pe care le detin in proprietate. (4) Partidele politice care isi inceteaza activitatea ca urmare a autodizolvarii, a dizolvarii pronuntate prin hotarari definitive ale instantelor judecatoresti, ori a neinregistrarii lor potrivit prevederilor art. 46 alin. (2) sunt obligate sa predea autoritatilor publice locale, in termen de 60 de zile, spatiile pe care le-au detinut cu contract de inchiriere incheiat si cu acordul acestora. (5) Tribunalul Municipiului Bucuresti va comunica prefectilor incetarea activitatii partidului politic in vederea preluarii sediilor de catre autoritatile publice locale, prin executorii judecatoresti. Art. 42. - (1) Veniturile realizate din activitatile prevazute la art. 33 sunt scutite de impozite si taxe. (2) De asemenea, sunt scutite de taxe vamale donatiile primite din strainatate, prevazute la art. 36. Art. 43. - Plata tuturor cheltuielilor legate de telecomunicatii, energie electrica si termica, gaze, apa, canal se face la tariful spatiilor destinate pentru locuit. Art. 44. - Curtea de Conturi este organul abilitat sa controleze respectarea prevederilor art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (3), art. 35-37 si art. 39-41 privind finantarea partidelor politice. Art. 45. - Donatiile acceptate de catre partidele politice cu incalcarea prevederilor art. 35 si 36 ori de catre cele aflate in una dintre situatiile prevazute la art. 23 si 29 se fac venit la bugetul de stat, pe baza hotararii Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi. CAPITOLUL 7 Dispozitii finale si tranzitorii Art. 46. - (1) Partidele politice existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi continua sa functioneze pe baza actelor legale de inregistrare valabile la data infiintarii. (2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, partidele politice existente se vor conforma prevederilor ei, urmand procedura judiciara stabilita la art. 17-19.

(3) Termenul de 6 luni pentru inscriere este un termen de decadere. Art. 47. - (1) Denumirea unui partid politic, simbolul si semnele electorale folosite de acesta incepand cu anul 1990 ii apartin de drept, daca le-a folosit primul, si nu pot fi insusite de alte partide politice. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si aliantelor politice, in conditiile legii electorale. Art. 48. - Organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care participa la alegeri, sunt obligate sa respecte, in mod corespunzator si daca este cazul, prevederile art. 2-4, 7, 16, 34-43 si 47. Art. 49. - Decretul-lege nr. 8/1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti in Romania se abroga.

247

248

L nr. 68 publicată în M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992 Prescurtarea legii: L68/1992 Titlul actului normativ: Legea penrtu alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului Emitent: PARLAMENTUL Republicată: Art. 1. _ Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi. Art. 2. _ Alegătorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi la un vot pentru alegerea Senatului. Art. 3. _ (1) Deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale pe bază de scrutin de listă şi de candidaturi independente, potrivit principiului reprezentării proporţionale. (2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori. (3) Norma de reperezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. (4) Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin. (2) şi (3), la care se adaugă un loc de deputat sau de senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de 4, iar cel al senatorilor mai mic de 2. (5) Numărul locuitorilor care se ia în calcul, potrivit alin. (4), este cel de la 1 iulie al anului precedent, publicat în Anuarul statistic al României. În situaţia în care, cu cel puţin 5 luni înainte de data alegerilor, are loc un recensămînt general al populaţiei, numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat în urma recensămîntului, publicat de Comisia Naţională pentru Statistică. (6) Numerotarea circumscripţiilor electorale şi numărul de deputaţi şi de
249

senatori ce urmează să fie aleşi în fiecare circumscripţie electorală sînt prevăzute în anexa nr. 1. Art. 4. _ (1) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul, împreună, potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi, valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care participă la alegeri sînt echivalente juridic, în ce priveşte operaţiunile electorale, cu partidele politice. (3) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care au participat la alegeri pe lista comună a acestor organizaţii; în acest caz, dacă nici un candidat de pe lista comună nu a fost ales, se va atribui pentru toate organizaţiile care au propus lista un mandat de deputat, cu respectarea prevederilor alin.(1). (4) Prevederile alin. (3) nu se aplică organizaţiei cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care a participat la alegeri pe lista comună cu un partid sau altă formaţiune politică ori atît pe liste comune, potrivit alin. (3), cît şi pe liste exclusiv proprii. (5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acordă peste numărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare. Art. 5. _ (1) Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe liste separate de candidaţi numai de partide şi alte formaţiuni politice, constituite potrivit legii. (2) Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decît numărul mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pînă la un sfert din aceste mandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1. (3) În aceeaşi circumscripţie electorală un partid, formaţiune politică ori coaliţie a acestora poate propune, pentru fiecare din Camerele Parlamentului, doar o singură listă de candidaţi. Coaliţiile de partide şi de formaţiuni politice se pot face numai la nivel naţional. Partidele şi formaţiunile politice din coaliţiile electorale pot participa la alegeri numai pe listele coaliţiei. Un partid sau o formaţiune politică nu poate face parte decît dintr-o singură coaliţie electorală. (4) Listele de candidaţi trebuie să cuprindă, după caz, şi apartenenţa politică a candidaţilor. (5) Candidatul independent poate participa la alegeri numai individual şi dacă este susţinut de cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele permanente ale localităţilor situate în circumscripţia electorală în
250

care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidaţi depuse de partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora şi nici liste de candidaţi independenţi. (6) O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală. (7) Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atît pe liste, cît şi ca independent, sînt nule. Art. 6. _ (1) Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de Guvern, cu cel puţin 6o de zile înainte de ziua votării şi pînă la împlinirea a 5 zile de la data cînd încep să curgă termenele prevăzute de art. 60 alin. (2) din Constituţie. (2) Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica. (3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegător se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de Guvern, o dată cu data alegerilor. (4) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin Monitorul Oficial al României şi prin presă. Art. 7. _ Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot. Ele sînt permanente sau speciale. Art. 8. _ (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite. Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot fi înscrişi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localităţii în care s-au născut sau în care au avut ultimul domiciliu în ţară. Cererea se depune la misiunea diplomatică a României din statul în care domiciliază sau direct la consiliul local. (2) Listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. (3) Listele electorale permanente se întocmesc la comune pe sate, iar la oraşe, municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi. (4) Listele electorale permanente vor cuprinde, în ordinea numărului imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, data naşterii şi domiciliul acestora, precum şi numărul circumscripţiei electorale. (5) Listele electorale permanente se întocmesc în două exemplare oficiale, se semnează de primar şi de secretarul consiliului local şi se păstrează în două registre speciale cu file detaşabile, din care unul de secretarul consiliului local şi celălalt de judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care au fost întocmite. (6) Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele
251

electorale. Art. 9. _ (1) Listele electorale permanente se actualizează anual de către primari, în luna ianuarie, precum şi în termen de cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării. (2) Persoanele decedate se radiază din lista electorală pe baza comunicării serviciului public local unde s-a înregistrat decesul. Comunicarea se face în termen de 24 de ore. (3) Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română se radiază din lista electorală pe baza comunicării Ministerului Justiţiei. (4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorală în temeiul comunicării, din oficiu, a instanţei judecătoreşti. Art. 10. _ (1) Fiecare alegător este înscris într-o singură listă electorală permanentă. (2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. O dată cu schimbarea domiciliului, autoritatea competentă să efectueze schimbarea este obligată ca, din oficiu, să comunice primarului datele necesare înscrierii cetăţeanului în lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea corespunzătoare din lista electorală a localităţii vechiului domiciliu. Art. 11. _ Listele electorale speciale se întocmesc în cazurile prevăzute de prezenta lege şi vor cuprinde numele şi prenumele, domiciliul, data naşterii, numărul şi seria actului de identitate al alegătorului. Listele se semnează de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite. Art. 12. _ (1) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întîmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori din liste se fac la autorităţile care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare. (2) Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se soluţionează, în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul sau, în cazul celor înscrişi pe liste speciale, de judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărîrea judecătorească este executorie. Împotriva hotărîrii date se poate face recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se soluţionează în termen de 3 zile de la înregistrare. (3) Întîmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia. Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date de şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia se depun la sediul misiunii şi se trimit spre soluţionare la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti, prevederile alin. (2) aplicîndu-se în mod corespunzător. Art. 13. _ (1) Primarii care au întocmit listele electorale permanente vor
252

înainta o copie de pe liste, cuprinzînd alegătorii din fiecare secţie de votare, birourile electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora. (2) Modificările intervenite după trimiterea copiilor de pe listele electorale se comunică judecătoriei şi biroului electoral al secţiei de votare în termen de 24 de ore. Art. 14. _ (1) Exercitarea dreptului de vot se face numai pe baza cărţii de alegător, eliberată în condiţiile prezentei legi. Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot vota şi fără carte de alegător. (2) Modelul cărţii de alegător este prevăzut în anexa nr. 2. (3) Un alegător nu poate primi decît o singură carte de alegător. Art. 15. _ (1) Cărţile de alegător sînt permanente şi valabile pentru toate consultările electorale cu caracter naţional, potrivit numărului de scrutine prevăzut în cuprinsul lor, şi se eliberează alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente ale localităţii în care domiciliază. (2) Cartea de alegător se păstrează şi se foloseşte numai de către titular. Art. 16. _ (1) Cartea de alegător se întocmeşte de primarul localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul. (2) Eliberarea cărţii de alegător se face pe baza actului de identitate, numai titularului şi sub semnătura acestuia, de: a) primarul care a întocmit-o; b) primarul localităţii unde alegătorul îşi are reşedinţa, în termen de 10 zile de la cererea alegătorului; primarul căruia i-a fost adresată cererea va solicita primarului localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul trimiterea cărţii de alegător, iar acesta, o dată cu trimiterea cărţii, va face menţiunea corespunzătoare în lista electorală permanentă a localităţii; c) biroul electoral al secţiei de votare din localitatea unde alegătorul domiciliază, pentru cărţile de alegător neridicate; în acest scop, cărţile de alegător neridicate se predau de primar, cu 3 zile înainte de ziua alegerilor, biroului electoral al secţiei de votare, pe bază de proces-verbal cuprinzînd numărul cărţilor de alegător, numele, prenumele şi domiciliul titularilor. (3) Domiciliul sau reşedinţa se dovedeşte numai cu actul de identitate. (4) După actualizarea listelor electorale potrivit art. 9 alin. (1), întocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18 ani pînă în luna ianuarie sau care vor împlini această vîrstă pînă în ziua alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). (5) Întîmpinările şi contestaţiile privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de alegător se fac cu respectarea prevederilor art. 12, care se aplică în mod corespunzător. (6) Evidenţa cărţilor de alegător se asigură de secretarul consiliului local.
253

Art. 17. _ (1) În cazul pierderii sau distrugerii cărţii de alegător, indiferent de motiv, se poate elibera un duplicat de către primarii prevăzuţi la art. 16 alin. (2) lit. a) şi b), care vor menţiona aceasta pe lista electorală permanentă a localităţii. (2) Eliberarea duplicatului se face la cererea titularului şi pe răspunderea acestuia. Originalul declarat pierdut sau distrus este nul de drept. Art. 18. _ (1) Secţiile de votare se organizează în localităţi, după cum urmează: a) în localităţile cu populaţie de peste 2.000 locuitori, cîte o secţie de votare la 1.000-2.000 locuitori; b) în comunele cu populaţie sub 2.000 locuitori, o singură secţie de votare. (2) Se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu populaţie pînă la 1.000 locuitori, situate la o distanţă mai mare de 5 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei. Art. 19. _ (1) Pe lîngă unităţi militare, precum şi pe lîngă spitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi şi cămine de bătrîni, avînd cel puţin 50 alegători, se pot organiza secţii de votare separate. (2) Se pot organiza secţii de votare şi în staţiile de cale ferată, în autogări, în porturi şi aeroporturi, pentru alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în timpul efectuării unei călătorii. (3) Pentru studenţii de la cursurile de zi şi pentru elevii cu drept de vot care nu domiciliază în localitatea în care urmează studiile se organizează cîte o secţie de votare pe lîngă căminele de studenţi sau de elevi, pentru 500-2.000 alegători. (4) La secţiile de votare organizate pe lîngă unităţile militare votează numai militarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi şi elevi, numai studenţii şi elevii din unităţile de învăţămînt arondate. Art. 20. _ (1) Pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României se organizează cîte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai acestor reprezentanţe şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din ţară sau străinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor. Aceste secţii de votare aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti. (2) Pe navele sub pavilion român, aflate în navigaţie în ziua alegerilor, se vor organiza secţii de votare, acestea făcînd parte din circumscripţia electorală a locului unde este înregistrată nava. Art. 21. _ Alegătorii votează atît pentru Camera Deputaţilor, cît şi pentru Senat, la aceeaşi secţie de votare. Art. 22. _ (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativteritoriale ale municipiilor.
254

(2) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electorală se numerotează, indiferent de localităţi, începînd cu localitatea de reşedinţă a judeţului, respectiv a sectorului agricol Ilfov, şi continuînd cu cele din municipii, celelalte oraşe şi, apoi, din comune, în ordinea alfabetică a acestora; în municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege. (3) Prefecţii sînt obligaţi ca, în termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, să facă numerotarea tuturor secţiilor de votare şi să aducă la cunoştinţă publică această numerotare, precum şi delimitarea fiecărei secţii de votare, indicînd şi locul unde va avea loc votarea. (4) Primarii localităţilor şi secretarii consiliilor locale vor asigura toate datele, informaţiile şi sprijinul necesar pentru îndeplinirea, de către prefecţi, a obligaţiilor prevăzute la alin. (3). Art. 23. _ (1) În scopul bunei desfăşurări a operaţiunilor electorale se înfiinţează, în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare alegere, Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare. (2) Birourile electorale sînt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot; candidaţii nu pot fi membri ai birourilor electorale. (3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, toţi membrii din compunerea acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie. Art. 24. _ (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi 16 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri. (2) Desemnarea celor 7 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, dintre toţi judecătorii în exerciţiu ai Curţii. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi consultantul şef ai Curţii Supreme de Justiţie, ce constituie actul de învestire. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică prin presă, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, cu cel puţin 48 de ore înainte. (3) În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg, din rîndul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central. În această organizare, Biroul Electoral Central va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin potrivit prezentei legi, urmînd să fie completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora. (4) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care participă la alegeri vor comunica, în scris, Biroului Electoral Central, numărul listelor de
255

candidaţi din toate circumscripţiilor electorale, precum şi prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. (5) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora în Biroul Electoral Central se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi comunicate de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin. (4), în numărul circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Un partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi. (6) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora în Biroul Electoral Central se stabilesc în ordinea menţionată în comunicarea prevăzută la alin. (4). (7) În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi număr de liste, desemnarea reprezentanţilor acestora se va face, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral Central, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile în cauză. (8) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora se face, în 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral Central, asistat de 3 judecători, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au comunicat reprezentanţii. Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în Biroul Electoral Central. Art. 25. _ (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii: a) veghează la actualizarea listelor electorale, urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării şi asigură interpretarea lor uniformă; b) rezolvă întîmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie; c) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimat pentru fiecare listă de candidaţi şi constată dacă există partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora care nu au întrunit cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară; comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care se află în această situaţie; d) verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţară voturile neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a
256

acestora care îndeplineşte condiţia prevăzută la lit. c) şi asigură repartizarea centralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li se cuvin; e) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute de art. 4 şi eliberează certificatul doveditor al deputatului desemnat pe această bază; f) anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului; g) îndeplineşte orice alte obligaţii ce îi revin potrivit prezentei legi. (2) În cazul în care, pentru soluţionarea unei contestaţii, sînt necesare verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui judecător din Biroul Electoral Central. Asemenea verificări nu se pot face în ziua alegerilor. (3) Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate face numai de partidele, formaţiunile politice, coaliţiile acestora sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri, în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel ce a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Soluţionarea cererii de către Biroul Electoral Central se face pînă la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României. (4) Hotărîrile Biroului Electoral Central se aduc la cunoştinţă în sedinţă publică. Art. 26. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează biroul electoral. (2) Desemnarea celor 3 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean sau ai Tribunalului municipiului Bucureşti. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte, ce constituie actul de învestire. În termen de 24 de ore de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului electoral de circumscripţie. Biroul astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmînd a fi completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora care participă la alegeri.
257

(3) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora vor comunica, în scris, birourilor electorale de circumscripţie, numărul candidaturilor de pe listele de candidaţi depuse în circumscripţia electorală respectivă, precum şi prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. (4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora în biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi, comunicat de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin.(3), în numărul total al candidaţilor din comunicările primite. Un partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi. (5) Completarea biroului electoral cu reperezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora se face potrivit prevederilor art. 24 alin. (6) şi (8), care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi număr de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la sorţi, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în prezenţa delegaţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor în cauză. Art. 27. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează, veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare; b) înregistrează candidaturile depuse şi constată rămînerea definitivă a acestora; c) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la listele de candidaţi şi candidaturile independente; d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează; e) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat'; f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunică Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi; g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau, după caz, senatorilor certificatul doveditor al alegerii;
258

h) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd rezultatul alegerilor, precum şi întîmpinările, contestaţiile şi proceseleverbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare; i) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii. (2) Hotărîrile biroului electoral se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică. Art. 28. _ (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sînt alcătuite dintrun preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri. (2) Preşedintele şi locţiitorul sînt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti, care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică, desemnaţi de preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înainte de data alegerilor prin tragere la sorţi de pe o listă întocmită de prefecţi şi comunicată de aceştia preşedintelui tribunalului cu cel puţin 5 zile înaintea tragerii la sorţi. (3) în cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completată cu alte persoane care au o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică. (4) Lista propusă de prefect va cuprinde un număr de persoane mai mare cu 10% decît cel necesar, acestea fiind rezervă la dispoziţia preşedintelui tribunalului; lista va conţine: prenumele, numele, adresele, telefoanele şi semnăturile de acceptare ale persoanelor propuse. (5) Gruparea în listă a persoanelor, în vederea tragerii la sorţi, se va face avîndu-se în vedere necesitatea ca locuinţele lor să fie cît mai aproape de sediul biroului electoral al secţiei de votare. (6) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe data desemnării membrilor acestora. (7) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare provin din cîte un reprezentat al partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi în circumscripţia electorală respectivă. (8) În acest scop, preşedintele biroului electoral de circumscripţie va comunica preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora, potrivit alin. (2), numărul de candidaţi propuşi de fiecare partid, formaţiune politică şi coaliţie a acestora. De asemenea, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora sînt obligate să comunice, fiecare, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, în acelaşi termen, prenumele şi numele reprezentantului lor. (9) Dacă două sau mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora au acelaşi număr de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul electoral al secţiei de votare, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora, aflate, potrivit alin.
259

(7), într-o situaţie mai favorabilă; dacă prin aplicarea acestei prevederi nu este posibil ca toţi reprezentanţii să fie incluşi în componenţa biroului electoral, preşedintele acestuia va proceda la tragerea la sorţi, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător. (10) În cazul în care partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora nu şi-au desemnat reprezentanţii sau numărul reprezentanţilor este insuficient, completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de preşedintele tribunalului de pe lista prevăzută la alin. (4), prin tragere la sorţi. (11) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de preşedintele acestuia, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (8) sau, după caz, a prevederilor alin. (9), printr-un proces-verbal, cuprinzînd modul de stabilire a reprezentanţilor, ce constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în biroul electoral al secţiei de votare; întocmirea procesuluiverbal se face în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8), cu participarea partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora interesate, dacă şi-au trimis, în acest scop, cîte un delegat. Art. 29. _ Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii: a) primesc copia listelor electorale comunicate, potrivit art. 13 alin. (1), şi cărţile de alegător neridicate, potrivit art. 16 lit. c), iar de la birourile electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secţia de votare, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat'; b) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia; c) numără voturile şi consemnează rezultatele votării; d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate; e) înaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzînd rezultatele votării, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă; f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au sediul, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votării; listele electorale speciale de la secţiile de votare constituite pe lîngă unităţile militare se transmit, sub pază militară, acestor unităţi şi se păstrează de comandantul unităţii. Art. 30. _ Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor ce le compun şi iau hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Art. 31. _ Reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau ai coaliţiilor acestora în birourile electorale nu pot primi alte acreditări prevăzute de prezenta lege.
260

Art. 32. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri. (2) Contestaţiile se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie, dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare, de Biroul Electoral Central, dacă privesc biroul electoral de circumscripţie, sau de Curtea Supremă de Justiţie, dacă privesc Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 2 zile de la înregistrare. Hotărîrea dată este definitivă. Art. 33. _ (1) Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie, cel mai tîrziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor. (2) Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele sau formaţiunile politice care participă la alegeri, sub semnătura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar în cazul candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinătorilor. (3) Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, prenumele şi numele, data naşterii, adresa, seria, numărul actului de identitate şi semnătura susţinătorilor, precum şi persoana care a întocmit lista. (4) Lista susţinătorilor constituie un act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. (5) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot. (6) Un susţinător poate sprijini numai cîte un singur candidat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (7) Adeziunile susţinătorilor se dau pe propria răspundere a acestora. (8) Propunerile de candidaţi prevăzute la alin. (2) trebuie să cuprindă prenumele, numele, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia candidatului şi vor fi însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat. (9) Declaraţia de acceptare va cuprinde prenumele, numele, apartenenţa politică, profesia şi ocupaţia candidatului, consimţămîntul expres al acestuia de a candida, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida. Art. 34. _ (1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese. (2) De asemenea, nu pot candida, în circumscripţiile electorale constituite în unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită sau şi-au exercitat funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor, prefecţii şi subprefecţii
261

şi conducătorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi guvernamentale, descentralizate în aceste unităţi. (3) Preşedintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este obligat, pînă la data validării, să opteze între calitatea de parlamentar sau de preşedinte. Art. 35. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida şi înregistrează candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii. (2) Două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul electoral de circumscripţie, un altul se înregistrează la tribunalul în a cărei rază teritorială este circumscripţia electorală, iar al patrulea, certificat de birou, se restituie depunătorului. Art. 36. _ (1) Pînă la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor, cetăţenii, partidele şi celelalte formaţiuni politice pot contesta candidaturile. (2) În acest scop, în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, unul din exemplarele propunerii de candidatură se afişează de biroul electoral de circumscripţie, la sediul său. (3) Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui rază teritorială este circumscripţia electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestaţiei. Hotărîrea nu se comunică. (4) Împotriva hotărîrii date în contestaţie se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se soluţionează în termen de 2 zile de la înregistrare. (5) Contestaţiile vor cuprinde prenumele şi numele, adresa şi calitatea contestatorului, prenumele şi numele candidatului, expunerea temeiurilor contestaţiei, data şi semnătura contestatorului şi indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să-l reprezinte. (6) Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă, sub sancţiunea nulităţii. (7) După expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), (3) şi (4), birourile electorale de circumscripţie constată, pe bază de proces-verbal, rămînerea definitivă a candidaturilor, afişează, la sediul lor, candidaturile definitive şi dispun imprimarea buletinelor de vot. Art. 37. _ Buletinele de vot se vor tipări şi ştampilele necesare votării se vor realiza cu respectarea modelelor prevăzute în anexa nr. 3. Art. 38. _ (1) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral de circumscripţie, ţinînd seama de numărul listelor de candidaţi şi al candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor. (2) Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă
262

pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat. (3) Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere, în număr suficient pentru a cuprinde toate candidaturile, în afară de ultima pagină, care va rămîne albă, pentru ştampila de control; paginile se numerotează. (4) Buletinele de vot se capsează. (5) Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, cîte două coloane pe aceeaşi pagină. (6) În unghiul din partea stîngă de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora care participă la alegeri ori, după caz, menţiunea 'Candidat independent', iar în unghiul din partea dreaptă de sus, semnul electoral. (7) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către biroul electoral de circumscripţie; candidaţii se identifică pe listă prin prenume şi nume şi, după caz, prin apartenenţa politică. (8) Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor. Art. 39. _ (1) Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid, formaţiune politică ori coaliţie a acestora sau candidat independent şi se comunică Biroului Electoral Central în 3 zile de la constituirea acestuia. (2) Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide, formaţiuni politice, coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi decît cu consimţămîntul celor cărora le-au aparţinut, respectiv al partidelor care au alcătuit coaliţia iniţială. (3) În cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi, atribuirea se va face în beneficiul partidului, formaţiunii politice, coaliţiei acestora sau candidatului independent care a înregistrat primul respectivul semn, iar în caz de concomitenţă a înregistrării ori de imposibilitate de stabilire a priorităţii, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral Central, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1). (4) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept. (5) Biroul Electoral Central va asigura aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1). Art. 40. _ Coaliţia de partide, care a participat la alegerile anterioare sub o denumire, o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă coaliţie. Art. 41. _ (1) Pentru întreaga circumscripţie electorală, buletinele de vot se vor imprima cu litere de aceeaşi mărime şi aceleaşi caractere şi cu aceeaşi
263

cerneală, în atîtea exemplare cîţi alegători sînt în circumscripţie, cu un supliment de 10%. (2) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de circumscripţie, prin intermediul prefecţilor. Prefecţii răspund ca toate buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor. Art. 42. _ (1) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, care le va distribui preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. Predarea şi distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de cîte 100 bucăţi, pe bază de proces-verbal. (2) Cîte 2 exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, se vor afişa, cu o zi înainte de alegeri, la sediul judecătoriilor, precum şi la sediul fiecărei secţii de votare. Art. 43. _ La cererea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora sau a candidaţilor independenţi care participă la alegeri, biroul electoral de circumscripţie va elibera, pentru fiecare, cîte 2 buletine de vot, vizate şi anulate. Art. 44. _ (1) Campania electorală începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi se încheie cu 2 zile înainte de ziua votării. (2) În campania electorală, candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate organizaţiile sociale şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. (3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept. (4) Este interzis orice procedeu de publicitate comercială prin presă sau mijloace de comunicare audioviziuală în scop de propagandă electorală. (5) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare. Art. 45. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la campania electorală pot primi, prin lege specială, o subvenţie de la bugetul de stat. Categoriile de acţiuni desfăşurate în cadrul campaniei electorale ce pot fi astfel finanţate se stabilesc prin legea de acordare a subvenţiei. Partidele şi formaţiunile politice care nu au obţinut cel puţin 5% din voturile valabil exprimate pe întrega ţară vor restitui subvenţia în termen de 2 luni de la data votării. (2) Subvenţiile primite după deschiderea campaniei electorale de la persoanele fizice sau juridice, din ţară, cu excepţia subvenţiilor prevăzute la alin. (1), pot fi folosite pentru campania electorală a unui partid ori
264

formaţiune politică numai dacă, în prealabil, sînt declarate public. (3) Este interzisă subvenţionarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane, fizice sau juridice din străinătate. Sumele astfel primite se confiscă şi se fac venit la bugetul statului. (4) Se interzice subvenţionarea campaniei electorale a unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent de către o autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă sau societate cu capital integral sau majoritar de stat. (5) Primirea pentru campania electorală a subvenţiilor de la bugetul de stat sau de la alte persoane juridice ori de la persoane fizice se face numai printrun mandatar financiar, desemnat în acest scop de către conducerea partidului sau formaţiunii politice. (6) Mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul ori formaţiunea politică ce l-a desemnat de legalitatea cheltuielilor efectuate din subvenţiile acordate şi de respectarea prevederilor alin. (2). (7) Mandatarul financiar poate fi o persoană fizică sau juridică. (8) Un partid sau formaţiune politică poate avea mai mulţi mandatari financiari; în acest caz, la desemnare se vor delimita şi împuternicirile acestora. (9) Mai multe partide sau formaţiuni politice pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar. (10) Calitatea de mandatar financiar se dobîndeşte numai după înregistrarea sa oficială la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi aducerea la cunoştinţă publică prin presă. (11) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi candidaţilor independenţi care primesc subvenţii de la persoane fizice sau juridice din ţară. Art. 46. _ (1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune, în cadrul campaniei electorale, este garantat, în condiţiile prezentului articol. (2) Partidele, formaţiunile politice şi candidaţii independenţi reprezentate în Parlament au acces la serviciile publice de radio şi televiziune, subvenţionat de la bugetul de stat. Restul partidelor, al formaţiunilor politice şi al candidaţilor independenţi vor avea acces la serviciile respective pe bază de contracte încheiate între instituţiile corespunzătoare ale Radioteleviziunii Române şi mandatarii financiari care îi reprezintă, practicîndu-se tarife unice pe unitate de timp de emisie. (3) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri sînt obligate să solicite, în 48 de ore de la data stabilirii zilei votării, conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune, acordarea timpilor de antenă. Solicitările peste acest termen nu se iau în considerare.
265

(4) Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă se stabilesc de o comisie parlamentară specială, împreună cu reprezentanţi ai serviciilor publice de radio şi televiziune, în cel mult 5 zile de la deschiderea campaniei electorale. La repartizare se va avea în vedere ca timpii de antenă pentru partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, în condiţiile alin. (2), să fie de 2 ori mai mare decît pentru celelalte partide şi formaţiuni politice şi să corespundă ponderii parlamentare. (5) După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor se vor face, potrivit alin. (4), un nou orar şi o nouă repartizare a timpilor de antenă, proporţională cu numărul listelor de candidaţi depuse în întreaga ţară. Partidele, formaţiunilor politice sau coaliţiile acestora, care nu au depus liste de candidaţi în cel puţin 10 circumscripţii electorale, pierd dreptul la timpi de antenă la posturile centrale de radio şi televiziune. Dovada depunerii candidaturilor se va face cu certificat eliberat de biroul electoral de circumscripţie. (6) Candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă o singură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în funcţie de orarul stabilit şi de numărul lor. (7) Nu se includ în dreptul de timpi de antenă interviurile, reportajele şi alte asemenea servicii audiovizuale de interes general pentru informarea cetăţenilor. Art. 47. _ (1) Primarii sînt obligaţi ca, în termen de 5 zile de la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral, ţinînd seama de numărul partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care declară că vor depune liste de candidaţi şi al persoanelor care declară că vor candida la alegeri ca independenţi. (2) Primarii vor asigura ca locurile speciale de afişaj electoral să fie situate în pieţe, pe străzi şi în alte locuri publice frecventate de cetăţeni, fără stînjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sînt obligaţi să asigure înlăturarea oricăror afişe, înscrisuri şi însemne rămase de la campaniile electorale precedente. (3) Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă numai pentru partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce participă la alegeri şi pentru candidaţii independenţi. (4) Este interzisă utilizarea de către un partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral astfel încît să împiedice folosirea acestora de către un alt partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent. (5) În alte locuri decît cele stabilite potrivit alin. (1), afişajul electoral este
266

permis numai cu acordul proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor. (6) Pe un panou electoral fiecare partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. (7) Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură. (8) Sînt interzise afişele electorale care combină culorile astfel încît să evoce drapelul României sau al altui stat. (9) Poliţia este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale. Art. 48. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează, soluţionînd plîngerile ce le sînt adresate cu privire la împiedicarea unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent de aşi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale. (2) Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării plîngerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente. (3) Împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central; soluţia dată asupra contestaţiei este definitivă. (4) Soluţionarea plîngerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărîrile date se publică în presă şi se afişează, în mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis. Art. 49. _ (1) Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne şi ştampile de votare proporţional cu numărul alegătorilor de pe listele comunicate de primari. (2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află biroul preşedintelui. Cabinele, urnele, ştampilele şi celelalte materiale necesare biroului electoral al secţiei de votare se vor asigura de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecţii. (3) Ştampilele şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare se predau, pe bază de proces-verbal, de primari, preşedinţilor secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. După preluarea buletinelor de vot şi a ştampilelor, preşedintele secţiei de votare asigură păstrarea acestora în deplină siguranţă. (4) Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se predau biroului electoral al secţiei de votare pe bază de borderou de predare-primire,
267

cuprinzînd felul şi numărul de exemplare din fiecare imprimat. (5) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00 fiind obligat să ia, de îndată, măsurile necesare pentru a asigura ordinea şi corectitudinea operaţiunilor de votare. (6) Preşedintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot. Art. 50. _ (1) În ziua alegerilor, la ora 5,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, după care închide şi sigilează urnele, aplicînd ştampila de control a secţiei de votare. (2) Preşedintele este obligat să asigure aplicarea ştampilei de control şi pe buletinele de vot. Art. 51. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. (2) Puterile lui, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi pieţe publice pînă la o distanţă de 500 m. (3) În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţii şi de delegaţii acreditaţi, nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decît timpul necesar pentru votare. (4) Acreditarea delegaţilor se face de Biroul Electoral Central pentru presă, cinematografie, radioul şi televiziunea română, precum şi de Ministerul Afacerilor Externe, pentru presa, cinematografia, radioul şi televiziunea străine ori pentru repezentanţii unor organizaţii internaţionale care solicită aceasta. Încălcarea condiţiilor de acreditare atrage, de drept, încetarea acreditării. (5) Delegaţii acreditaţi pot asista la operaţiunile electorale numai dacă prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în nici un mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, avînd numai dreptul de a sesiza preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi. Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat sau încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, ca şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare. (6) Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de
268

prefecţi, împreună cu Ministerul de Interne. (7) Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Art. 52. _ Votarea începe la ora 6,00 şi are loc pînă la ora 21,00 cînd secţia de votare se închide. În mod excepţional, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate prelungi votarea şi după ora 21,00, dar nu mai tîrziu de ora 24,00, cu aprobarea biroului electoral de circumscripţie. Art. 53. _ (1) Alegătorii pot vota la secţia de votare unde îşi au domiciliul sau la secţiile de votare organizate potrivit art. 19 şi 20. Alegătorii care votează la secţiile organizate potrivit art. 19 şi 20 se înscriu în liste electorale speciale. (2) Alegătorii care, în ziua votării, se află într-o altă localitate decît aceea în care sînt înscrişi în listele electorale, pot să-şi exercite dreptul de vot pe baza cărţii de alegător la orice secţie de votare, urmînd a fi înscrişi într-o listă electorală specială de către biroul electoral al secţiei de votare. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care, în ziua votării, se află în ţară, pe baza paşaportului. Art. 54. _ (1) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare va prezenta cartea de alegător şi actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare care, după verificarea înscrierii în lista electorală sau, după caz, înscrierea în lista electorală specială prevăzută la art. 53, îi va încredinţa buletinele de vot şi ştampila pentru votare, pe baza semnăturii în lista electorală. Dacă un alegător se prezintă cu duplicatul cărţii de alegător, biroul electoral al secţiei de votare va menţiona aceasta în lista electorală. (2) Alegătorii care ridică, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c), cartea de alegător de la secţia de votare, vor semna de primire în procesul-verbal întocmit la predarea de către primari a cărţilor de alegător neridicate. (3) Dacă alegătorul, din motive constatate de către preşedintele biroului secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, se va face menţiune în listă, cu confirmarea, pe bază de semnătură, a unui membru al biroului electoral. (4) Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicînd ştampila care poartă menţiunea 'Votat' înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidaţi sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl votează. (5) Ştampila cu menţiunea 'Votat' trebuie astfel dimensionată încît să fie mai mică decît patrulaterul. (6) După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina albă
269

care poartă ştampila de control să rămînă în afară, şi le vor introduce în urnă, avînd grijă să nu se deschidă. (7) Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia. (8) În cazul în care buletinul se deschide din eroare, la cererea alegătorului se anulează şi se va da numai o singură dată un nou buletin, făcîndu-se menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal al operaţiunilor de votare. (9) Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui, după care acesta o va aplica pe cartea de alegător în locul corespunzător numărului de scrutin. (10) Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat. Art. 55. _ Preşedinţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii, vor vota în secţia la care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală specială prevăzută la art. 53. Art. 56. _ (1) Candidaţii şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedinte prin orice mijloace legale. (2) În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor poliţieneşti Art. 57. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. (2) Suspendarea nu poate depăşi o oră şi va fi anunţată prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi 2 ore. (3) În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi celelalte documente şi materiale ale biroului electoral vor rămîne sub pază permanentă, iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi în acelaşi timp. (4) Persoanele care, în baza art. 51 alin. (3), asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acelaşi timp. Art. 58. _ (1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. (2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rîndul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Art. 59. _ Pentru alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invaliditate,
270

la solicitarea celor aflaţi în această situaţie sau a organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale în care cei netransportabili se află internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează, din cadrul biroului, un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării, la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. Art. 60. _ La ora 21,00 sau la ora pînă la care s-a aprobat prelungirea votării, în condiţiile art. 52, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare. Art. 61. _ (1) După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va proceda, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a candidaţilor şi a personalelor acreditate să asiste la votare, la inventarierea şi sigilarea ştampilelor cu menţinea 'Votat', precum şi numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni, la deschiderea urnelor. (2) Preşedintele, la deschiderea fiecărui buletin, va citi cu voce tare lista de candidaţi care a fost votată sau, după caz, prenumele şi numele candidatului independent votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de vot deschise se vor aşeza pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii ale acestora, precum şi pe candidaţii independenţi şi se vor număra şi lega separat. (3) Sînt nule buletinele de vot care nu au aplicată pe ele ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decît cel legal aprobat, buletinele care nu au ştampila 'Votat' sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere. Votul este valabil şi în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă. (4) Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate. (5) Rezultatul votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se va consemna în două table separate. Tabelele se întocmesc de cîte un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedinte. Dacă la consemnarea rezultatelor sînt prezenţi şi candidaţi, aceştia au dreptul să întocmească şi ei un tabel pentru fiecare din Camerele Parlamentului. (6) În tabelele prevăzute la alin. (5) se vor înscrie voturile nule, listele de candidaţi sau prenumele şi numele candidaţilor independenţi şi voturile valabil exprimate pentru fiecare. Art. 62. _ (1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal, în 2 exemplare, care va cuprinde: a) numărul alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente;
271

b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr în funcţie de alegătorii de pe lista electorală permanentă şi de pe aceea specială; c) numărul total al voturilor valabil exprimate; d) numărul voturilor nule; e) numărul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listă de candidaţi sau de fiecare candidat independent; f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor şi contestaţiilor şi a modului lor de soluţionare, precum şi a contestaţiilor înaintate spre soluţionare biroului electoral de circumscripţie; g) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării; h) numărul buletinelor de vot primite; i) numărul buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate şi anulate. (2) Procesele-verbale se semnează de preşedinte şi de membrii biroului şi vor avea aplicată ştampila de control. Semnăturile se pun în dreptul prenumelui, numelui şi după caz, al apartenenţei politice a fiecărui membru. (3) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare care au semnat procesul-verbal li se eliberează, la cerere o copie certificată de către toţi cei care au semnat originalul; cererea trebuie formulată înainte de întocmirea procesului-verbal. (4) Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu influenţează asupra valabilităţii procesului-verbal. Preşedintele va menţiona motivele care au împiedicat semnarea. Art. 63. _ (1) În tot timpul operaţiunilor de votare sau de deschidere a urnelor se pot face întîmpinări ori contestaţii cu privire la aceste operaţiuni de către candidaţi, membrii biroului electoral, precum şi, pînă la încheierea votării, de către alegători. (2) Contestaţiile se formulează în scris şi se prezintă preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care va elibera dovada de primire. (3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va hotărî, de îndată, asupra contestaţiilor a căror rezolvare nu suferă întîrziere. Art. 64. _ (1) Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte cîte un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele contestate. Dosarele sigilate şi ştampilele se vor înainta biroului electoral de circumscripţie, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii biroului, cu pază militară, în cel mult 24 de ore de la declararea închiderii secţiei de votare. (2) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de circumscripţie va trimite unul din exemplarele procesului-verbal la
272

tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală; partidele şi formaţiunile politice, precum şi candidaţii independenţi vor putea obţine copii legalizate de pe acest exemplar. Art. 65. _ (1) După primirea proceselor-verbale cu rezultatul numărării voturilor, biroul electoral de circumscripţie va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal cuprinzînd voturile valabil exprimate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, pe care îl va înainta în termen de 24 de ore la Biroul Electoral Central. (2) După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, biroul electoral de circumscripţie va proceda la atribuirea, potrivit art. 66, a mandatelor de deputat, respectiv de senator. (3) La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripţie au dreptul să asiste candidaţii şi persoanele acreditate. Art. 66. _ (1) Atribuirea de mandate pentru candidaţii de pe liste se face avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care au întrunit, pe întreaga ţară, cel puţin 3% din voturile valabil exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (2) Operaţiunea de atribuire a mandatelor se face după comunicarea Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au întrunit cel puţin 3% din numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (3) Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară. (4) La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripţiei, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidaţi ale paartidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1) şi pentru candidaţii independenţi la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleşi în acea circumscripţie; fiecărei liste i se vor repartiza atîtea mandate de cîte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă; atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia cîte un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz.
273

Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obţinute de listele de candidaţi ale partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1), ca şi mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscripţie se comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat. (5) Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora ce întruneşte condiţia prevăzută la alin. (1); numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcîndu-se atîtea operaţii de împărţire cîte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; cîturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, pînă la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai mic din aceste cîturi constituie coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora i se vor repartiza atîtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori de cîte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formaţiunea politică sau coaliţia respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie. (6) Desfăşurarea mandatelor repartizate pe circumscripţii electorale se face de Biroul Electoral Central, după cum urmează: a) pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, cărora leau revenit mandate potrivit alin. (5), se împarte numărul voturilor neutilizate sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid, formaţiune politică sau coaliţie avut în vedere la repartizarea mandatelor pe ţară. Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora. Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii. Pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat în circumscripţia respectivă. Ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartitorul acelei circumscripţii. În continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii în
274

ordinea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora, precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista ordonată pe ţară se împarte la repartitorul circumscripţiei de la care provine, rezultînd numărul de mandate ce-i revin în circumscripţia respectivă. În continuare, se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată pe ţară. În situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid, unei formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală, operaţiunea se continuă fără acestea. Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decît repartitorul de circumscripţie, se acordă un mandat; b) în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce rezultă din prevederile de la lit. a), Biroul Electoral Central va avea în vedere circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat, cărora nu li sau atribuit mandate, iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe circumscripţii, circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie; c) dacă după aplicarea prevederilor de la lit. a) şi b) au mai rămas mandate nedesfăşurate pe circumscripţii, Biroul Electoral Central le va stabili pe baza acordului partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li se cuvin aceste mandate potrivit alin. (5), iar în lipsa unui acord, prin tragere la sorţi, în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare. (7) Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi, potrivit alin. (6), se atribuie candidaţilor de biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii acestora pe listă. (8) Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al alegerii deputaţilor şi senatorilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de 24 de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire. (9) Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sînt declaraţi supleanţi ai listelor respective. În caz de vacanţă a mandatelor de deputaţi sau de senatori aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sînt înscrişi în liste, dacă pînă la data validării, pentru ocuparea locurilor vacante, partidele sau formaţiunilor politice pe listele cărora au candidat supleanţii confirmă în scris că aparţin acestora. Art. 67. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie încheie, separat, cîte un proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi Senat privind toate operaţiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor.
275

(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă: a) numărul alegătorilor din circumscripţia electorală, potrivit listelor electorale permanente; b) numărul total al alegătorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr în funcţie de alegătorii de pe listele permanente şi de pe cele speciale; c) numărul total al voturilor valabil exprimate;d) numărul total al voturilor valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şi pentru fiecare candidat independent; e) numărul voturilor nule; f) modul de atribuire a mandatelor, potrivit art. 66, prenumele şi numele candidaţilor aleşi, precum şi, după caz, partidul, formaţiunea politică sau coaliţia acestora ce i-a propus; g) mandatele ce nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiei electorale, precum şi voturile valabil exprimate ce urmează a fi însumate, potrivit art. 66, pe întreaga ţară; h) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestaţiilor şi hotărîrilor luate de biroul electoral de circumscripţie. (3) Procesul-verbal, împreună cu întîmpinările, contestaţiile şi proceseleverbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formînd un dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral, se înaintează, cu pază militară, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea comunicării Biroului Central referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat pe ţară. Art. 68. _ (1) Biroul Electoral Central rezolvă întîmpinările şi contestaţiile depuse, după care încheie separat cîte un proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, cuprinzînd, pe întreaga ţară: a) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente; b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne; c) numărul total al voturilor valabil exprimate; d) numărul total al voturilor nule; e) constatarea cu privire la modul de aplicare, de către birourile electorale de circumscripţie, a prevederilor art. 66 alin. (4); f) repartizarea pe ţară a mandatelor potrivit art. 66 alin. (5) şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol; g) organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care, deşi au participat la alegeri, nu au obţinut nici un mandat de deputat sau de senator; totalitatea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecăruia din aceste organizaţii şi constatarea organizaţiilor cărora li se cuvine cîte un mandat de deputat potrivit art. 4; prenumele şi numele primului candidat de pe lista organizaţiei îndreptăţite la un mandat de deputat, care a întrunit cel mai mare
276

număr de voturi; în cazul în care listele organizaţiei au obţinut un număr egal de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorţi; h) modul de soluţionare a contestaţiilor şi întîmpinărilor primite. (2) Procesele-verbale se semnează de către preşedinte şi ceilalţi membri ai biroului în prezenţa cărora au fost întocmite şi se înaintează Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele întocmite de birourile electorale de circumscripţie. (3) În vederea validării, deputaţii şi senatorii vor depune preşedintelui de vîrstă sau preşedintelui în funcţie, după caz, o declaraţie asupra averii pe care o posedă. Declaraţia este confidenţială şi se predă cu o dovadă de depunere. (4) Programul utilizat de Biroul Electoral Central pentru repartizarea centralizată a mandatelor şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale se aprobă de Biroul Electoral Central şi constituie anexă la procesul-verbal ce se înaintează pentru validarea mandatelor. Art. 69. _ Biroul Electoral Central publică rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României, în termen util, pentru respectarea prevederilor art. 60 alin. (3) din Constituţie. Art. 70. _ (1) În cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală, potrivit art. 25 alin. (1) lit. f), precum şi în cazul în care mandatul de deputat sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant, se vor organiza alegeri parţiale. (2) Nu se vor organiza alegeri parţiale dacă vacanţa unui mandat de deputat sau de senator s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevăzut de art. 60 alin. (1) din Constituţie. Art. 71. _ (1) Dacă alegerile parţiale au loc ca urmare a anulării alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, acestea se desfăşoară pe baza aceloraşi candidaturi, birouri electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a treia duminică după anularea alegerilor iniţiale. (2) Candidaţii vinovaţi de fraudă nu mai participă la noul scrutin. (3) Alegerile parţiale organizate în caz de vacanţă a unui mandat de deputat sau de senator au loc în condiţiile aplicării corespunzătoare a prezentei legi, în cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor sau, după caz, de către preşedintele Senatului, cu privire la întrunirea condiţiilor prevăzute al art. 70. (4) În cazul în care alegerile parţiale prevăzute la alin. (3) se organizează într-o singură circumscripţie electorală, nu se mai constituie Biroul Electoral Central, atribuţiile acestuia urmînd a fi îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie.
277

(5) La alegerile parţiale participă numai alegătorii de pe listele electorale permanente ale localităţilor din cadrul circumscripţiei electorale unde se organizează alegerile. Art. 72. _ Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii, nu sînt infracţiuni, următoarele fapte: a) înscrierea cu bună-ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale ale localităţii de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei de susţinători cu încălcarea prevederilor art. 33, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea listelor de candidaţi şi a candidaţilor independenţi sau la folosirea semnelor electorale; b) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisă a celui interesat, a cărţii de alegător sau neîntocmirea cărţii de alegător în termenele stabilite; c) neluarea, de către organizatori, a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări; d) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite; e) afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decît cele permise sau cu încălcarea prevederilor prezentei legi; f) acceptarea de către un cetăţean a înscrierii sale în mai multe liste de candidaţi; g) neaducerea la cunoştinţă publică, de către membrii birourilor electorale de circumscripţie, a propunerilor de candidaturi; h) refuzul de a pemite accesul în localul de vot al candidaţilor sau al persoanelor acreditate să asiste la desfăşurarea operaţiunilor electorale; i) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi; j) refuzul nejustificat de a înscrie pe alegător în lista specială sau de a înmîna buletinul de vot şi ştampila de votare alegătorului care a semnat în lista electorală, înmînarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea de alegător şi actul de identitate ori care refuză să semneze pentru primirea acestora în lista electorală în care este înscris; k) întocmirea, de birourile electorale ale secţiilor de votare, a proceselorverbale cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi; l) continuarea propagandei electorale după încheierea acestora, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare sau în locurile prevăzute de art. 51 alin. (2), să voteze sau să nu voteze un anumit
278

partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent; m) primirea de subvenţii pentru campania electorală altfel decît printr-un mandatar financiar sau încălcarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin potrivit art. 45 alin. (4); n) purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secţiilor de votare de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală; o) încălcarea, de către membrii birourilor electorale, a obligaţiei de a participa la activitatea acestor birouri. Art. 73. _ Contravenţiile prevăzute de art. 72 lit. d), e), h), n), şi o) se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 15.000 lei, cele de la lit. f), g), k), l) şi m) cu amendă de la 15.000 la 45.000 lei, iar cele de la lit. a), b), c), i), şi j) cu închisoare contravenţională de la o lună la 6 luni sau cu amendă de la 45.000 la 100.000 lei. Art. 74. _ (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 72 se face prin proces-verbal întocmit de către: a) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d), e), g), h), i), j), l), şi m); b) primarii şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. d), e), şi m); c) preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevăzute la lit. f), k), l), n) şi o). (2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. d), e), f), g), h), k), l), m), n), şi o) agentul constatator va stabili în procesul-verbal şi amenda aplicată. (3) Contravenţiile prevăzute la alineatul precedent le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968, cu excepţia art. 26. (4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. a), b), c), i) şi j) se va înainta judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia, care va aplica sancţiunea, ţinînd seama de dispoziţiile Legii nr. 61/1991. Art. 75. _ (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) În cazul în care, prin fapta prevăzută în alin. (1), s-a pricinuit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri mai mult de 60 de zile sau care au produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.
279

Art. 76. _ (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de alte persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 77. _ (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru o anumită listă de candidaţi sau candidat independent, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvîrşită de un observator intern, pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani. (3) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează a doua oară sau de mai multe ori în ziua alegerilor. Tentativa se pedepseşte. Art. 78. _ (1) Utilizarea unei cărţi de alegător nule sau a unei cărţi de alegător ori buletin de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decît cele la care are dreptul un alegător sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 79. _ (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 80. _ Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru încheierea votării se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Art. 81. _ Pentru infracţiunile prevăzute la art. 75-80, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Art. 82. _ Bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile prevăzute la art. 72 sau din infracţiunile prevăzute la art. 75-80 se confiscă. Art. 83. _ (1) Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se suportă de la bugetul de stat. (2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern, ale birourilor electorale de circumscripţie, de prefecţi, iar ale secţiilor de votare, de primari, împreună cu prefecţii. (3) Orice acte făcute în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în prezenta lege sînt scutite de taxa de timbru. Art. 84. _ (1) Guvernul României va asigura, pentru sprijinirea activităţii birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar necesar. (2) Pe perioada cît funcţionează birourile electorale, membrii acestora,
280

statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, încadraţi cu contract de muncă, se consideră detaşaţi. Art. 85. _ (1) Judecarea de către instanţe a întîmpinărilor, contestaţiilor sau a oricăror alte cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului. (2) Împotriva hotărîrilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac. Art. 86. _ (1) Termenele de zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează din ziua cînd încep să curgă, pînă în ziua cînd se împlinesc, chiar dacă acestea nu sînt zile lucrătoare. (2) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale şi instanţele judecătoreşti vor asigura permanenţa activităţii necesare în vederea exercitării, de către cetăţeni, a drepturilor electorale. Art. 87. _ (1) Persoanele condamnate prin hotărîre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale nu participă la vot şi nu vor fi avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor. (2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau aflate în executarea unei sancţiuni contravenţionale privative de libertate se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 59 privind urna specială. Art. 88. _ (1) Prefecţii verifică corecta îndeplinire, de către primari, a obligaţiilor ce le revin potrivit prezentei legi şi, în cazul constatării unor fraude electorale, sesizează organele de drept. (2) De asemenea, în cazul în care prefecţii constată că un alegător nu a fost înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, pe listele electorale sau că birourilor electorale de circumscripţie ori ale secţiilor de votare nu s-au constituit legal, vor formula întîmpinări şi contestaţii, ce se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi. Art. 89. _ Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege buletinul de identitate, adeverinţa care ţine loc de buletin de identitate sau paşaportul diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar. Art. 90. _ Alegerile pentru constituirea noului Parlament vor avea loc la data care va fi stabilită prin lege. Art. 91. _ Pentru alegerile din anul 1992, în cazul coaliţiilor electorale, la pragul de 3% prevăzut la art. 66 alin. (1) se adaugă cîte un singur procent din totalul voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară pentru fiecare membru al coaliţiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politică, fără a se depăşi 8 procente din aceste voturi. Art. 92. _ (1) Pentru alegerile din anul l992, votarea se face pe baza listelor
281

electorale utilizate la alegerile locale, reactualizate în termen de 15 zile de la data stabilirii zilei votării, precum şi pe baza actului de identitate pe care se va aplica ştampila de control a secţiei de votare asupra menţiunii, scrise cu cerneală, privind data votării. (2) Pînă la 31 decembrie 1992, Guvernul va asigura tipărirea, întocmirea şi eliberarea tuturor cărţilor de alegător pentru cetăţenii cu drept de vot din listele electorale ale localităţilor unde aceştia îşi au domiciliul. (3) Cărţile de alegător ale militarilor în termen se vor trimite, de primar, comandanţilor unităţilor, care le vor înmîna pe bază de semnătură. (4) Pentru alegerile din anul 1992, dacă nu este posibilă capsarea buletinelor de vot, acestea se vor introduce în urnă după ce alegătorul le-a pus în plicuri corespunzătoare dimensiunii lor, asigurate de biroul electoral al secţiei de votare. Art. 93. _ (1) Prevederile art. 51 alin. (3) se aplică şi delegaţilor acreditaţi de Biroul Electoral Central ca observatori interni, numai pentru alegerile din anul 1992. Pot fi acreditaţi ca observatori interni numai alegătorii împuterniciţi de o organizaţie neguvernamentală care are ca unic scop apărarea drepturilor omului, constituită legal pînă la data deschiderii campaniei electorale. (2) Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid sau ai unei formaţiuni politice. Acreditarea se face pentru o singură secţie de votare. Biroul Electoral Central poate acredita la o secţie de votare numai un observator intern, pe baza declaraţiei scrise a acestuia de a respecta întocmai condiţiile acreditării. Declaraţia se dă pe proprie răspundere şi constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Condiţiile acreditării se trec în actul de acreditare; dacă sînt mai mulţi împuterniciţi pentru aceeaşi secţie, acreditarea se face prin tragere la sorţi. (3) Organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (1) le sînt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 45 alin. (3) şi art. 51 alin. (5). Art. 94. _ În cazul Circumscripţiei electorale nr. 42, competenţele prevăzute de prezenta lege pentru tribunalul judeţean se exercită de către Tribunalul municipiului Bucureşti. ANEXA Nr. 1 NUMEROTAREA ŞI NUMĂRUL DE MANDATE pentru fiecare circumscripţie electorală --------------------------------------------------------------------------Numărul de mandate Numărul circumscripţiei electorale Amplasarea -----------------teritorială de de deputat senator
282

--------------------------------------------------------------------------1. Circumscripţia electorală nr. 1 Judeţul Alba 6 3 2. Circumscripţia electorală nr. 2 Judeţul Arad 7 3 3. Circumscripţia electorală nr. 3 Judeţul Argeş 10 4 4. Circumscripţia electorală nr. 4 Judeţul Bacău 11 5 5. Circumscripţia electorală nr. 5 Judeţul Bihor 9 4 6. Circumscripţia electorală nr. 6 Judeţul Bistriţa-Năsăud 5 2 7. Circumscripţia electorală nr. 7 Judeţul Botoşani 7 3 8. Circumscripţia electorală nr. 8 Judeţul Braşov 9 4 9. Circumscripţia electorală nr. 9 Judeţul Brăila 6 2 10. Circumscripţia electorală nr. 10 Judeţul Buzău 7 3 11. Circumscripţia electorală nr. 11 Judeţul Caraş-Severin 5 2 12. Circumscripţia electorală nr. 12 Judeţul Călăraşi 5 2 13. Circumscripţia electorală nr. 13 Judeţul Cluj 11 5 14. Circumscripţia electorală nr. 14 Judeţul Constanţa 11 5 15. Circumscripţia electorală nr. 15 Judeţul Covasna 4 2 16. Circumscripţia electorală nr. 16 Judeţul Dîmboviţa 8 3 17. Circumscripţia electorală nr. 17 Judeţul Dolj 11 5 18. Circumscripţia electorală nr. 18 Judeţul Galaţi 9 4 19. Circumscripţia electorală nr. 19 Judeţul Giurgiu 4 2 20. Circumscripţia electorală nr. 20 Judeţul Gorj 6 3 21. Circumscripţia electorală nr. 21 Judeţul Harghita 5 2 22. Circumscripţia electorală nr. 22 Judeţul Hunedoara 8 3 23. Circumscripţia electorală nr. 23 Judeţul Ialomiţa 4 2 24. Circumscripţia electorală nr. 24 Judeţul Iaşi 12 5 25. Circumscripţia electorală nr. 25 Judeţul Maramureş 8 3 26. Circumscripţia electorală nr. 26 Judeţul Mehedinţi 5 2 27. Circumscripţia electorală nr. 27 Judeţul Mureş 9 4 28. Circumscripţia electorală nr. 28 Judeţul Neamţ 8 4 29. Circumscripţia electorală nr. 29 Judeţul Olt 7 3 30. Circumscripţia electorală nr. 30 Judeţul Prahova 12 5 31. Circumscripţia electorală nr. 31 Judeţul Satu Mare 6 3 32. Circumscripţia electorală nr. 32 Judeţul Sălaj 4 2 33. Circumscripţia electorală nr. 33 Judeţul Sibiu 6 3 34. Circumscripţia electorală nr. 34 Judeţul Suceava 10 4 35. Circumscripţia electorală nr. 35 Judeţul Teleorman 7 3 36. Circumscripţia electorală nr. 36 Judeţul Timiş 10 4 37. Circumscripţia electorală nr. 37 Judeţul Tulcea 4 2 38. Circumscripţia electorală nr. 38 Judeţul Vaslui 7 3 39. Circumscripţia electorală nr. 39 Judeţul Vîlcea 6 3
283

40. Circumscripţia electorală nr. 40 Judeţul Vrancea 6 2 41. Circumscripţia electorală nr. 41 Municipiul Bucureşti 29 13 42. Circumscripţia electorală nr. 42 Sectorul agricol Ilfov 4 2 -------- ------T O T A L : 328 143 ANEXA Nr. 2 -------------------------------------------------------------------România CARTE DE ALEGĂTOR SCRUTIN SCRUTIN eliberată de *) ............ Nr. 1 Nr. 2 ............................ semnătura şi locul -------------------------------------ştampile **) ............... pentru ***) ................ SCRUTIN SCRUTIN semnătura .................. Nr. 3 Nr. 4 domiciliul ................. ----------------------------------------------------------------- Se socoteşte începînd cu primul INTRANSMISIBIL scrutin după alegerile din 1992 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN Nr. 5 Nr. 6 Nr. 9 Nr. 10 -------------------------------------------------------------------SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN Nr. 7 Nr. 8 Nr. 11 Nr. 12 --------------------------------------------------------------------Se socoteşte începînd cu primul Se socoteşte începînd cu primul scrutin după alegerile din 1992 scrutin după alegerile din 1992 --------------------------------------------------------------------*) Primarul localităţii. **) Semnătura primarului şi ştampila consiliului local al localităţii. ***) Numele şi prenumele titularului. N O T Ă: 1. Dimensiunile cărţii de alegător sînt: 11 cm lăţime şi 15 cm lungime, literele sînt corp 10 verzal drepte, iar completarea cărţii se face cu cerneală de culoare neagră sau albastră; faţa a 2 - a a cărţii de alegător este pe spatele primei feţe.
284

2. Scrutinele, în caz de alegeri parţiale, se scad din toate cărţile de alegător, deci şi din cele ale alegătorilor cu domiciliul în localităţile situate în circumscripţiile electorale unde nu s-au organizat asemenea alegeri. 3. La epuizarea numărului de scrutine, Guvernul va asigura eliberarea unor noi cărţi de alegător, modificînd numai, în mod corespunzător, anul primului tur de scrutin. 4. La eliberarea unui duplicat, sub denumirea 'Carte de alegător' se va dactilografia menţiunea 'Duplicat nr.......', trecîndu-se numărul duplicatului în ordinea eliberării sale. ANEXA Nr. 3 1. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR ROMÂNIA D BULETINDEVOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR *) Circumscripţia electorală nr....... ---------*) Se trece data alegerilor. I ------------------- I I ------------------------ I I 1) 2) I I I IIII I 3) I I I IIII IIII IIII I ------------------- I I ------------------------ I I ------------------- I I ------------------------ I I I I 4) 5) I IIII I I I 6) I IIII I ------------------- I I ------------------------ I N O T Ă: 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora, în ordinea stabilită potrivit legii. 2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice, respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze
285

distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm. 3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide patrulaterul. 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea prevăzută de lege. 5) Se trece semnul electoral. 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent. 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte. II. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI ROMÂNIA S BULETINDEVOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI *) Circumscripţia electorală nr. ..... *) Se trece data alegerilor I ------------------- I I ------------------------ I I 1) 2) I I I IIII I 3) I I I IIII IIII IIII I ------------------- I I ------------------------ I I ------------------- I I ------------------------ I I I I 4) 5) I IIII I I I 6) I IIII I ------------------- I I ------------------------ I N O T Ă: 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora, în ordinea stabilită potrivit legii.
286

2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice, respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm. 3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide patrulaterul. 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea prevăzută de lege. 5) Se trece semnul electoral. 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent. 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte. III. MODELUL ŞTAMPILEI SECŢIEI DE VOTARE Circumscripţia Electorală Nr. Secţia de votare nr. IV. MODELUL ŞTAMPILEI 'VOTAT' VOTAT X) *) Se trece numărul circumscripţiei electorale. Data adoptării în Senat: Data adoptării în Camera Deputaţilor: Data promulgării: Data intrării în vigoare:

L nr. 68 publicată în M.Of. nr. 164 din data: 16/07/1992 Prescurtarea legii: L68/1992 Titlul actului normativ: Legea penrtu alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului Emitent: PARLAMENTUL Republicată: Art. 1. _ Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile prezentei legi. Art. 2. _ Alegătorul are dreptul la un vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi la un vot pentru alegerea Senatului. Art. 3. _ (1) Deputaţii şi senatorii se aleg în circumscripţii electorale pe bază de scrutin de listă şi de candidaturi independente, potrivit principiului reprezentării proporţionale. (2) Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori. (3) Norma de reperezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. (4) Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute la alin. (2) şi (3), la care se adaugă un loc de deputat sau de senator pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul deputaţilor să fie mai mic de 4, iar cel al senatorilor mai mic de 2. (5) Numărul locuitorilor care se ia în calcul, potrivit alin. (4), este cel de la 1 iulie al anului precedent, publicat în Anuarul statistic al României. În situaţia în care, cu cel puţin 5 luni înainte de data alegerilor, are loc un recensămînt general al populaţiei, numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat în urma recensămîntului, publicat de Comisia Naţională pentru Statistică. (6) Numerotarea circumscripţiilor electorale şi numărul de deputaţi şi de senatori ce urmează să fie aleşi în fiecare circumscripţie electorală sînt prevăzute în anexa nr. 1.

287

288

Art. 4. _ (1) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul, împreună, potrivit art. 59 alin. (2) din Constituţie, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu cel puţin 5% din numărul mediu de voturi, valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care participă la alegeri sînt echivalente juridic, în ce priveşte operaţiunile electorale, cu partidele politice. (3) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care au participat la alegeri pe lista comună a acestor organizaţii; în acest caz, dacă nici un candidat de pe lista comună nu a fost ales, se va atribui pentru toate organizaţiile care au propus lista un mandat de deputat, cu respectarea prevederilor alin.(1). (4) Prevederile alin. (3) nu se aplică organizaţiei cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care a participat la alegeri pe lista comună cu un partid sau altă formaţiune politică ori atît pe liste comune, potrivit alin. (3), cît şi pe liste exclusiv proprii. (5) Mandatul de deputat atribuit potrivit alin. (1) sau (3) se acordă peste numărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare. Art. 5. _ (1) Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun pe liste separate de candidaţi numai de partide şi alte formaţiuni politice, constituite potrivit legii. (2) Numărul de candidaţi de pe fiecare listă poate fi mai mare decît numărul mandatelor rezultate din norma de reprezentare cu doi pînă la un sfert din aceste mandate; fracţiunile se întregesc la cifra 1. (3) În aceeaşi circumscripţie electorală un partid, formaţiune politică ori coaliţie a acestora poate propune, pentru fiecare din Camerele Parlamentului, doar o singură listă de candidaţi. Coaliţiile de partide şi de formaţiuni politice se pot face numai la nivel naţional. Partidele şi formaţiunile politice din coaliţiile electorale pot participa la alegeri numai pe listele coaliţiei. Un partid sau o formaţiune politică nu poate face parte decît dintr-o singură coaliţie electorală. (4) Listele de candidaţi trebuie să cuprindă, după caz, şi apartenenţa politică a candidaţilor. (5) Candidatul independent poate participa la alegeri numai individual şi dacă este susţinut de cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele permanente ale localităţilor situate în circumscripţia electorală în care candidează. Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidaţi depuse de partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora şi
289

nici liste de candidaţi independenţi. (6) O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală. (7) Candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atît pe liste, cît şi ca independent, sînt nule. Art. 6. _ (1) Data alegerilor se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de Guvern, cu cel puţin 6o de zile înainte de ziua votării şi pînă la împlinirea a 5 zile de la data cînd încep să curgă termenele prevăzute de art. 60 alin. (2) din Constituţie. (2) Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica. (3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegător se stabileşte şi se aduce la cunoştinţă publică de Guvern, o dată cu data alegerilor. (4) Aducerea la cunoştinţă publică se face prin Monitorul Oficial al României şi prin presă. Art. 7. _ Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot. Ele sînt permanente sau speciale. Art. 8. _ (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite. Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot fi înscrişi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localităţii în care s-au născut sau în care au avut ultimul domiciliu în ţară. Cererea se depune la misiunea diplomatică a României din statul în care domiciliază sau direct la consiliul local. (2) Listele electorale permanente se întocmesc de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. (3) Listele electorale permanente se întocmesc la comune pe sate, iar la oraşe, municipii şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi. (4) Listele electorale permanente vor cuprinde, în ordinea numărului imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, data naşterii şi domiciliul acestora, precum şi numărul circumscripţiei electorale. (5) Listele electorale permanente se întocmesc în două exemplare oficiale, se semnează de primar şi de secretarul consiliului local şi se păstrează în două registre speciale cu file detaşabile, din care unul de secretarul consiliului local şi celălalt de judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care au fost întocmite. (6) Primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele electorale. Art. 9. _ (1) Listele electorale permanente se actualizează anual de către
290

primari, în luna ianuarie, precum şi în termen de cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării. (2) Persoanele decedate se radiază din lista electorală pe baza comunicării serviciului public local unde s-a înregistrat decesul. Comunicarea se face în termen de 24 de ore. (3) Persoanele care şi-au pierdut cetăţenia română se radiază din lista electorală pe baza comunicării Ministerului Justiţiei. (4) Persoanele care au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorală în temeiul comunicării, din oficiu, a instanţei judecătoreşti. Art. 10. _ (1) Fiecare alegător este înscris într-o singură listă electorală permanentă. (2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. O dată cu schimbarea domiciliului, autoritatea competentă să efectueze schimbarea este obligată ca, din oficiu, să comunice primarului datele necesare înscrierii cetăţeanului în lista electorală de la noul domiciliu şi pentru radierea corespunzătoare din lista electorală a localităţii vechiului domiciliu. Art. 11. _ Listele electorale speciale se întocmesc în cazurile prevăzute de prezenta lege şi vor cuprinde numele şi prenumele, domiciliul, data naşterii, numărul şi seria actului de identitate al alegătorului. Listele se semnează de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite. Art. 12. _ (1) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întîmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori din liste se fac la autorităţile care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare. (2) Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se soluţionează, în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul sau, în cazul celor înscrişi pe liste speciale, de judecătoria pe a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărîrea judecătorească este executorie. Împotriva hotărîrii date se poate face recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se soluţionează în termen de 3 zile de la înregistrare. (3) Întîmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se soluţionează de către şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia. Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date de şeful misiunii diplomatice sau de înlocuitorul acestuia se depun la sediul misiunii şi se trimit spre soluţionare la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti, prevederile alin. (2) aplicîndu-se în mod corespunzător. Art. 13. _ (1) Primarii care au întocmit listele electorale permanente vor înainta o copie de pe liste, cuprinzînd alegătorii din fiecare secţie de votare, birourile electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la
291

constituirea acestora. (2) Modificările intervenite după trimiterea copiilor de pe listele electorale se comunică judecătoriei şi biroului electoral al secţiei de votare în termen de 24 de ore. Art. 14. _ (1) Exercitarea dreptului de vot se face numai pe baza cărţii de alegător, eliberată în condiţiile prezentei legi. Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot vota şi fără carte de alegător. (2) Modelul cărţii de alegător este prevăzut în anexa nr. 2. (3) Un alegător nu poate primi decît o singură carte de alegător. Art. 15. _ (1) Cărţile de alegător sînt permanente şi valabile pentru toate consultările electorale cu caracter naţional, potrivit numărului de scrutine prevăzut în cuprinsul lor, şi se eliberează alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente ale localităţii în care domiciliază. (2) Cartea de alegător se păstrează şi se foloseşte numai de către titular. Art. 16. _ (1) Cartea de alegător se întocmeşte de primarul localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul. (2) Eliberarea cărţii de alegător se face pe baza actului de identitate, numai titularului şi sub semnătura acestuia, de: a) primarul care a întocmit-o; b) primarul localităţii unde alegătorul îşi are reşedinţa, în termen de 10 zile de la cererea alegătorului; primarul căruia i-a fost adresată cererea va solicita primarului localităţii unde alegătorul îşi are domiciliul trimiterea cărţii de alegător, iar acesta, o dată cu trimiterea cărţii, va face menţiunea corespunzătoare în lista electorală permanentă a localităţii; c) biroul electoral al secţiei de votare din localitatea unde alegătorul domiciliază, pentru cărţile de alegător neridicate; în acest scop, cărţile de alegător neridicate se predau de primar, cu 3 zile înainte de ziua alegerilor, biroului electoral al secţiei de votare, pe bază de proces-verbal cuprinzînd numărul cărţilor de alegător, numele, prenumele şi domiciliul titularilor. (3) Domiciliul sau reşedinţa se dovedeşte numai cu actul de identitate. (4) După actualizarea listelor electorale potrivit art. 9 alin. (1), întocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător pentru cetăţenii care au împlinit vîrsta de 18 ani pînă în luna ianuarie sau care vor împlini această vîrstă pînă în ziua alegerilor inclusiv se fac potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). (5) Întîmpinările şi contestaţiile privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de alegător se fac cu respectarea prevederilor art. 12, care se aplică în mod corespunzător. (6) Evidenţa cărţilor de alegător se asigură de secretarul consiliului local. Art. 17. _ (1) În cazul pierderii sau distrugerii cărţii de alegător, indiferent de motiv, se poate elibera un duplicat de către primarii prevăzuţi la art. 16 alin.
292

(2) lit. a) şi b), care vor menţiona aceasta pe lista electorală permanentă a localităţii. (2) Eliberarea duplicatului se face la cererea titularului şi pe răspunderea acestuia. Originalul declarat pierdut sau distrus este nul de drept. Art. 18. _ (1) Secţiile de votare se organizează în localităţi, după cum urmează: a) în localităţile cu populaţie de peste 2.000 locuitori, cîte o secţie de votare la 1.000-2.000 locuitori; b) în comunele cu populaţie sub 2.000 locuitori, o singură secţie de votare. (2) Se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu populaţie pînă la 1.000 locuitori, situate la o distanţă mai mare de 5 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei. Art. 19. _ (1) Pe lîngă unităţi militare, precum şi pe lîngă spitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi şi cămine de bătrîni, avînd cel puţin 50 alegători, se pot organiza secţii de votare separate. (2) Se pot organiza secţii de votare şi în staţiile de cale ferată, în autogări, în porturi şi aeroporturi, pentru alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în timpul efectuării unei călătorii. (3) Pentru studenţii de la cursurile de zi şi pentru elevii cu drept de vot care nu domiciliază în localitatea în care urmează studiile se organizează cîte o secţie de votare pe lîngă căminele de studenţi sau de elevi, pentru 500-2.000 alegători. (4) La secţiile de votare organizate pe lîngă unităţile militare votează numai militarii acestor unităţi, iar la cele pentru studenţi şi elevi, numai studenţii şi elevii din unităţile de învăţămînt arondate. Art. 20. _ (1) Pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României se organizează cîte o secţie de votare pentru alegătorii membri ai acestor reprezentanţe şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din ţară sau străinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor. Aceste secţii de votare aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti. (2) Pe navele sub pavilion român, aflate în navigaţie în ziua alegerilor, se vor organiza secţii de votare, acestea făcînd parte din circumscripţia electorală a locului unde este înregistrată nava. Art. 21. _ Alegătorii votează atît pentru Camera Deputaţilor, cît şi pentru Senat, la aceeaşi secţie de votare. Art. 22. _ (1) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativteritoriale ale municipiilor. (2) Toate secţiile de votare dintr-o circumscripţie electorală se numerotează, indiferent de localităţi, începînd cu localitatea de reşedinţă a judeţului,
293

respectiv a sectorului agricol Ilfov, şi continuînd cu cele din municipii, celelalte oraşe şi, apoi, din comune, în ordinea alfabetică a acestora; în municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege. (3) Prefecţii sînt obligaţi ca, în termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, să facă numerotarea tuturor secţiilor de votare şi să aducă la cunoştinţă publică această numerotare, precum şi delimitarea fiecărei secţii de votare, indicînd şi locul unde va avea loc votarea. (4) Primarii localităţilor şi secretarii consiliilor locale vor asigura toate datele, informaţiile şi sprijinul necesar pentru îndeplinirea, de către prefecţi, a obligaţiilor prevăzute la alin. (3). Art. 23. _ (1) În scopul bunei desfăşurări a operaţiunilor electorale se înfiinţează, în condiţiile prezentei legi, pentru fiecare alegere, Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare. (2) Birourile electorale sînt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot; candidaţii nu pot fi membri ai birourilor electorale. (3) În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, toţi membrii din compunerea acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie. Art. 24. _ (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi 16 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri. (2) Desemnarea celor 7 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, dintre toţi judecătorii în exerciţiu ai Curţii. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi consultantul şef ai Curţii Supreme de Justiţie, ce constituie actul de învestire. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică prin presă, de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, cu cel puţin 48 de ore înainte. (3) În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnaţi aleg, din rîndul lor, prin vot secret, preşedintele Biroului Electoral Central. În această organizare, Biroul Electoral Central va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin potrivit prezentei legi, urmînd să fie completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora. (4) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care participă la alegeri vor comunica, în scris, Biroului Electoral Central, numărul listelor de candidaţi din toate circumscripţiilor electorale, precum şi prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se
294

mai iau în considerare. (5) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora în Biroul Electoral Central se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi comunicate de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin. (4), în numărul circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Un partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi. (6) Persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai unui partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora în Biroul Electoral Central se stabilesc în ordinea menţionată în comunicarea prevăzută la alin. (4). (7) În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi număr de liste, desemnarea reprezentanţilor acestora se va face, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral Central, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile în cauză. (8) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora se face, în 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de preşedintele Biroului Electoral Central, asistat de 3 judecători, în prezenţa persoanelor delegate de partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au comunicat reprezentanţii. Procesul-verbal întocmit de preşedinte cu privire la modul de stabilire a reprezentanţilor constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în Biroul Electoral Central. Art. 25. _ (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii: a) veghează la actualizarea listelor electorale, urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării şi asigură interpretarea lor uniformă; b) rezolvă întîmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie; c) primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimat pentru fiecare listă de candidaţi şi constată dacă există partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora care nu au întrunit cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară; comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care se află în această situaţie; d) verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţară voturile neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora care îndeplineşte condiţia prevăzută la lit. c) şi asigură repartizarea centralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor ce li se
295

cuvin; e) atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute de art. 4 şi eliberează certificatul doveditor al deputatului desemnat pe această bază; f) anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului; g) îndeplineşte orice alte obligaţii ce îi revin potrivit prezentei legi. (2) În cazul în care, pentru soluţionarea unei contestaţii, sînt necesare verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui judecător din Biroul Electoral Central. Asemenea verificări nu se pot face în ziua alegerilor. (3) Cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală se poate face numai de partidele, formaţiunile politice, coaliţiile acestora sau candidaţii independenţi care au participat la alegeri, în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel ce a sesizat nu este implicat în producerea fraudei. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Soluţionarea cererii de către Biroul Electoral Central se face pînă la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României. (4) Hotărîrile Biroului Electoral Central se aduc la cunoştinţă în sedinţă publică. Art. 26. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează biroul electoral. (2) Desemnarea celor 3 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean sau ai Tribunalului municipiului Bucureşti. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte, ce constituie actul de învestire. În termen de 24 de ore de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului electoral de circumscripţie. Biroul astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmînd a fi completat cu reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora care participă la alegeri. (3) În termen de 2 zile de la data pînă la care se pot depune candidaturile, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora vor comunica, în scris,
296

birourilor electorale de circumscripţie, numărul candidaturilor de pe listele de candidaţi depuse în circumscripţia electorală respectivă, precum şi prenumele şi numele reprezentanţilor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. (4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora în biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaţi, comunicat de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, potrivit alin.(3), în numărul total al candidaţilor din comunicările primite. Un partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentanţi. (5) Completarea biroului electoral cu reperezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora se face potrivit prevederilor art. 24 alin. (6) şi (8), care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care mai multe partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora au depus acelaşi număr de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se va face prin tragere la sorţi, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în prezenţa delegaţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor în cauză. Art. 27. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii: a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează, veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare; b) înregistrează candidaturile depuse şi constată rămînerea definitivă a acestora; c) fac publicaţiile şi afişările prevăzute de lege cu privire la listele de candidaţi şi candidaturile independente; d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează; e) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat'; f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunică Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzînd numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi; g) pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau, după caz, senatorilor certificatul doveditor al alegerii; h) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzînd rezultatul alegerilor, precum şi întîmpinările, contestaţiile şi procesele297

verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare; i) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii. (2) Hotărîrile biroului electoral se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică. Art. 28. _ (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sînt alcătuite dintrun preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult 7 membri. (2) Preşedintele şi locţiitorul sînt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti, care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică, desemnaţi de preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înainte de data alegerilor prin tragere la sorţi de pe o listă întocmită de prefecţi şi comunicată de aceştia preşedintelui tribunalului cu cel puţin 5 zile înaintea tragerii la sorţi. (3) în cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completată cu alte persoane care au o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un partid sau formaţiune politică. (4) Lista propusă de prefect va cuprinde un număr de persoane mai mare cu 10% decît cel necesar, acestea fiind rezervă la dispoziţia preşedintelui tribunalului; lista va conţine: prenumele, numele, adresele, telefoanele şi semnăturile de acceptare ale persoanelor propuse. (5) Gruparea în listă a persoanelor, în vederea tragerii la sorţi, se va face avîndu-se în vedere necesitatea ca locuinţele lor să fie cît mai aproape de sediul biroului electoral al secţiei de votare. (6) Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie pe data desemnării membrilor acestora. (7) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare provin din cîte un reprezentat al partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care participă la alegeri, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi în circumscripţia electorală respectivă. (8) În acest scop, preşedintele biroului electoral de circumscripţie va comunica preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora, potrivit alin. (2), numărul de candidaţi propuşi de fiecare partid, formaţiune politică şi coaliţie a acestora. De asemenea, partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora sînt obligate să comunice, fiecare, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, în acelaşi termen, prenumele şi numele reprezentantului lor. (9) Dacă două sau mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora au acelaşi număr de candidaţi, reprezentanţii lor fac parte din biroul electoral al secţiei de votare, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora, aflate, potrivit alin. (7), într-o situaţie mai favorabilă; dacă prin aplicarea acestei prevederi nu este posibil ca toţi reprezentanţii să fie incluşi în componenţa biroului
298

electoral, preşedintele acestuia va proceda la tragerea la sorţi, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător. (10) În cazul în care partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora nu şi-au desemnat reprezentanţii sau numărul reprezentanţilor este insuficient, completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de preşedintele tribunalului de pe lista prevăzută la alin. (4), prin tragere la sorţi. (11) Desemnarea membrilor biroului electoral al secţiei de votare se face de preşedintele acestuia, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (8) sau, după caz, a prevederilor alin. (9), printr-un proces-verbal, cuprinzînd modul de stabilire a reprezentanţilor, ce constituie actul de atestare a calităţii acestora de membri în biroul electoral al secţiei de votare; întocmirea procesuluiverbal se face în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8), cu participarea partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora interesate, dacă şi-au trimis, în acest scop, cîte un delegat. Art. 29. _ Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii: a) primesc copia listelor electorale comunicate, potrivit art. 13 alin. (1), şi cărţile de alegător neridicate, potrivit art. 16 lit. c), iar de la birourile electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secţia de votare, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea 'Votat'; b) conduc operaţiunile de votare, iau toate măsurile de ordine în localul secţiei de votare şi în jurul acestuia; c) numără voturile şi consemnează rezultatele votării; d) rezolvă întîmpinările referitoare la propria lor activitate; e) înaintează birourilor electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzînd rezultatele votării, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă; f) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au sediul, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votării; listele electorale speciale de la secţiile de votare constituite pe lîngă unităţile militare se transmit, sub pază militară, acestor unităţi şi se păstrează de comandantul unităţii. Art. 30. _ Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor ce le compun şi iau hotărîri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Art. 31. _ Reprezentanţii partidelor, formaţiunilor politice sau ai coaliţiilor acestora în birourile electorale nu pot primi alte acreditări prevăzute de prezenta lege. Art. 32. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi
299

componenţa birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri. (2) Contestaţiile se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie, dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare, de Biroul Electoral Central, dacă privesc biroul electoral de circumscripţie, sau de Curtea Supremă de Justiţie, dacă privesc Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 2 zile de la înregistrare. Hotărîrea dată este definitivă. Art. 33. _ (1) Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie, cel mai tîrziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor. (2) Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele sau formaţiunile politice care participă la alegeri, sub semnătura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, iar în cazul candidaţilor independenţi, pe baza listei susţinătorilor. (3) Lista susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, prenumele şi numele, data naşterii, adresa, seria, numărul actului de identitate şi semnătura susţinătorilor, precum şi persoana care a întocmit lista. (4) Lista susţinătorilor constituie un act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. (5) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot. (6) Un susţinător poate sprijini numai cîte un singur candidat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (7) Adeziunile susţinătorilor se dau pe propria răspundere a acestora. (8) Propunerile de candidaţi prevăzute la alin. (2) trebuie să cuprindă prenumele, numele, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia candidatului şi vor fi însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat. (9) Declaraţia de acceptare va cuprinde prenumele, numele, apartenenţa politică, profesia şi ocupaţia candidatului, consimţămîntul expres al acestuia de a candida, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida. Art. 34. _ (1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese. (2) De asemenea, nu pot candida, în circumscripţiile electorale constituite în unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită sau şi-au exercitat funcţiile în ultimele 6 luni anterioare datei alegerilor, prefecţii şi subprefecţii şi conducătorii serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi guvernamentale, descentralizate în aceste unităţi.
300

(3) Preşedintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este obligat, pînă la data validării, să opteze între calitatea de parlamentar sau de preşedinte. Art. 35. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida şi înregistrează candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii. (2) Două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul electoral de circumscripţie, un altul se înregistrează la tribunalul în a cărei rază teritorială este circumscripţia electorală, iar al patrulea, certificat de birou, se restituie depunătorului. Art. 36. _ (1) Pînă la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor, cetăţenii, partidele şi celelalte formaţiuni politice pot contesta candidaturile. (2) În acest scop, în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, unul din exemplarele propunerii de candidatură se afişează de biroul electoral de circumscripţie, la sediul său. (3) Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui rază teritorială este circumscripţia electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestaţiei. Hotărîrea nu se comunică. (4) Împotriva hotărîrii date în contestaţie se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se soluţionează în termen de 2 zile de la înregistrare. (5) Contestaţiile vor cuprinde prenumele şi numele, adresa şi calitatea contestatorului, prenumele şi numele candidatului, expunerea temeiurilor contestaţiei, data şi semnătura contestatorului şi indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să-l reprezinte. (6) Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă, sub sancţiunea nulităţii. (7) După expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), (3) şi (4), birourile electorale de circumscripţie constată, pe bază de proces-verbal, rămînerea definitivă a candidaturilor, afişează, la sediul lor, candidaturile definitive şi dispun imprimarea buletinelor de vot. Art. 37. _ Buletinele de vot se vor tipări şi ştampilele necesare votării se vor realiza cu respectarea modelelor prevăzute în anexa nr. 3. Art. 38. _ (1) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de biroul electoral de circumscripţie, ţinînd seama de numărul listelor de candidaţi şi al candidaţilor independenţi şi de spaţiul necesar pentru imprimarea lor. (2) Hîrtia pentru buletinul de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat. (3) Pe paginile buletinului de vot se vor imprima patrulatere, în număr
301

suficient pentru a cuprinde toate candidaturile, în afară de ultima pagină, care va rămîne albă, pentru ştampila de control; paginile se numerotează. (4) Buletinele de vot se capsează. (5) Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, cîte două coloane pe aceeaşi pagină. (6) În unghiul din partea stîngă de sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora care participă la alegeri ori, după caz, menţiunea 'Candidat independent', iar în unghiul din partea dreaptă de sus, semnul electoral. (7) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor imprima listele de candidaţi în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către biroul electoral de circumscripţie; candidaţii se identifică pe listă prin prenume şi nume şi, după caz, prin apartenenţa politică. (8) Pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea înregistrării propunerilor. Art. 39. _ (1) Semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid, formaţiune politică ori coaliţie a acestora sau candidat independent şi se comunică Biroului Electoral Central în 3 zile de la constituirea acestuia. (2) Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide, formaţiuni politice, coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi decît cu consimţămîntul celor cărora le-au aparţinut, respectiv al partidelor care au alcătuit coaliţia iniţială. (3) În cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide, formaţiuni politice ori coaliţii ale acestora sau de candidaţi independenţi, atribuirea se va face în beneficiul partidului, formaţiunii politice, coaliţiei acestora sau candidatului independent care a înregistrat primul respectivul semn, iar în caz de concomitenţă a înregistrării ori de imposibilitate de stabilire a priorităţii, prin tragere la sorţi, de preşedintele Biroului Electoral Central, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1). (4) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept. (5) Biroul Electoral Central va asigura aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1). Art. 40. _ Coaliţia de partide, care a participat la alegerile anterioare sub o denumire, o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă coaliţie. Art. 41. _ (1) Pentru întreaga circumscripţie electorală, buletinele de vot se vor imprima cu litere de aceeaşi mărime şi aceleaşi caractere şi cu aceeaşi cerneală, în atîtea exemplare cîţi alegători sînt în circumscripţie, cu un supliment de 10%.
302

(2) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de circumscripţie, prin intermediul prefecţilor. Prefecţii răspund ca toate buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor. Art. 42. _ (1) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, care le va distribui preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. Predarea şi distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de cîte 100 bucăţi, pe bază de proces-verbal. (2) Cîte 2 exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, se vor afişa, cu o zi înainte de alegeri, la sediul judecătoriilor, precum şi la sediul fiecărei secţii de votare. Art. 43. _ La cererea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora sau a candidaţilor independenţi care participă la alegeri, biroul electoral de circumscripţie va elibera, pentru fiecare, cîte 2 buletine de vot, vizate şi anulate. Art. 44. _ (1) Campania electorală începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi se încheie cu 2 zile înainte de ziua votării. (2) În campania electorală, candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate organizaţiile sociale şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. (3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept. (4) Este interzis orice procedeu de publicitate comercială prin presă sau mijloace de comunicare audioviziuală în scop de propagandă electorală. (5) Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare. Art. 45. _ (1) Partidele şi formaţiunile politice care participă la campania electorală pot primi, prin lege specială, o subvenţie de la bugetul de stat. Categoriile de acţiuni desfăşurate în cadrul campaniei electorale ce pot fi astfel finanţate se stabilesc prin legea de acordare a subvenţiei. Partidele şi formaţiunile politice care nu au obţinut cel puţin 5% din voturile valabil exprimate pe întrega ţară vor restitui subvenţia în termen de 2 luni de la data votării. (2) Subvenţiile primite după deschiderea campaniei electorale de la persoanele fizice sau juridice, din ţară, cu excepţia subvenţiilor prevăzute la alin. (1), pot fi folosite pentru campania electorală a unui partid ori formaţiune politică numai dacă, în prealabil, sînt declarate public. (3) Este interzisă subvenţionarea campaniei electorale, în mod direct sau
303

indirect, de către persoane, fizice sau juridice din străinătate. Sumele astfel primite se confiscă şi se fac venit la bugetul statului. (4) Se interzice subvenţionarea campaniei electorale a unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent de către o autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă sau societate cu capital integral sau majoritar de stat. (5) Primirea pentru campania electorală a subvenţiilor de la bugetul de stat sau de la alte persoane juridice ori de la persoane fizice se face numai printrun mandatar financiar, desemnat în acest scop de către conducerea partidului sau formaţiunii politice. (6) Mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul ori formaţiunea politică ce l-a desemnat de legalitatea cheltuielilor efectuate din subvenţiile acordate şi de respectarea prevederilor alin. (2). (7) Mandatarul financiar poate fi o persoană fizică sau juridică. (8) Un partid sau formaţiune politică poate avea mai mulţi mandatari financiari; în acest caz, la desemnare se vor delimita şi împuternicirile acestora. (9) Mai multe partide sau formaţiuni politice pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar. (10) Calitatea de mandatar financiar se dobîndeşte numai după înregistrarea sa oficială la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi aducerea la cunoştinţă publică prin presă. (11) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi candidaţilor independenţi care primesc subvenţii de la persoane fizice sau juridice din ţară. Art. 46. _ (1) Accesul la serviciile publice de radio şi de televiziune, în cadrul campaniei electorale, este garantat, în condiţiile prezentului articol. (2) Partidele, formaţiunile politice şi candidaţii independenţi reprezentate în Parlament au acces la serviciile publice de radio şi televiziune, subvenţionat de la bugetul de stat. Restul partidelor, al formaţiunilor politice şi al candidaţilor independenţi vor avea acces la serviciile respective pe bază de contracte încheiate între instituţiile corespunzătoare ale Radioteleviziunii Române şi mandatarii financiari care îi reprezintă, practicîndu-se tarife unice pe unitate de timp de emisie. (3) Partidele şi formaţiunile politice care participă la alegeri sînt obligate să solicite, în 48 de ore de la data stabilirii zilei votării, conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune, acordarea timpilor de antenă. Solicitările peste acest termen nu se iau în considerare. (4) Orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă se stabilesc de o comisie parlamentară specială, împreună cu reprezentanţi ai
304

serviciilor publice de radio şi televiziune, în cel mult 5 zile de la deschiderea campaniei electorale. La repartizare se va avea în vedere ca timpii de antenă pentru partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, în condiţiile alin. (2), să fie de 2 ori mai mare decît pentru celelalte partide şi formaţiuni politice şi să corespundă ponderii parlamentare. (5) După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor se vor face, potrivit alin. (4), un nou orar şi o nouă repartizare a timpilor de antenă, proporţională cu numărul listelor de candidaţi depuse în întreaga ţară. Partidele, formaţiunilor politice sau coaliţiile acestora, care nu au depus liste de candidaţi în cel puţin 10 circumscripţii electorale, pierd dreptul la timpi de antenă la posturile centrale de radio şi televiziune. Dovada depunerii candidaturilor se va face cu certificat eliberat de biroul electoral de circumscripţie. (6) Candidaţii independenţi îşi pot exercita dreptul la timpi de antenă o singură dată, între 5 minute şi o oră, în mod egal, în funcţie de orarul stabilit şi de numărul lor. (7) Nu se includ în dreptul de timpi de antenă interviurile, reportajele şi alte asemenea servicii audiovizuale de interes general pentru informarea cetăţenilor. Art. 47. _ (1) Primarii sînt obligaţi ca, în termen de 5 zile de la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral, ţinînd seama de numărul partidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora care declară că vor depune liste de candidaţi şi al persoanelor care declară că vor candida la alegeri ca independenţi. (2) Primarii vor asigura ca locurile speciale de afişaj electoral să fie situate în pieţe, pe străzi şi în alte locuri publice frecventate de cetăţeni, fără stînjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sînt obligaţi să asigure înlăturarea oricăror afişe, înscrisuri şi însemne rămase de la campaniile electorale precedente. (3) Utilizarea locurilor de afişaj electoral este permisă numai pentru partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce participă la alegeri şi pentru candidaţii independenţi. (4) Este interzisă utilizarea de către un partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral astfel încît să împiedice folosirea acestora de către un alt partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent. (5) În alte locuri decît cele stabilite potrivit alin. (1), afişajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor. (6) Pe un panou electoral fiecare partid, formaţiune politică, coaliţie a
305

acestora ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral. (7) Un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură. (8) Sînt interzise afişele electorale care combină culorile astfel încît să evoce drapelul României sau al altui stat. (9) Poliţia este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale. Art. 48. _ (1) Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează, soluţionînd plîngerile ce le sînt adresate cu privire la împiedicarea unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat independent de aşi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale. (2) Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării plîngerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente. (3) Împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central; soluţia dată asupra contestaţiei este definitivă. (4) Soluţionarea plîngerilor şi a contestaţiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărîrile date se publică în presă şi se afişează, în mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis. Art. 49. _ (1) Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne şi ştampile de votare proporţional cu numărul alegătorilor de pe listele comunicate de primari. (2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află biroul preşedintelui. Cabinele, urnele, ştampilele şi celelalte materiale necesare biroului electoral al secţiei de votare se vor asigura de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecţii. (3) Ştampilele şi celelalte materiale necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare se predau, pe bază de proces-verbal, de primari, preşedinţilor secţiilor de votare cu cel puţin 2 zile înainte de data alegerilor. După preluarea buletinelor de vot şi a ştampilelor, preşedintele secţiei de votare asigură păstrarea acestora în deplină siguranţă. (4) Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se predau biroului electoral al secţiei de votare pe bază de borderou de predare-primire, cuprinzînd felul şi numărul de exemplare din fiecare imprimat. (5) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să fie prezent la
306

sediul secţiei de votare în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00 fiind obligat să ia, de îndată, măsurile necesare pentru a asigura ordinea şi corectitudinea operaţiunilor de votare. (6) Preşedintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot. Art. 50. _ (1) În ziua alegerilor, la ora 5,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, după care închide şi sigilează urnele, aplicînd ştampila de control a secţiei de votare. (2) Preşedintele este obligat să asigure aplicarea ştampilei de control şi pe buletinele de vot. Art. 51. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. (2) Puterile lui, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi pieţe publice pînă la o distanţă de 500 m. (3) În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţii şi de delegaţii acreditaţi, nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decît timpul necesar pentru votare. (4) Acreditarea delegaţilor se face de Biroul Electoral Central pentru presă, cinematografie, radioul şi televiziunea română, precum şi de Ministerul Afacerilor Externe, pentru presa, cinematografia, radioul şi televiziunea străine ori pentru repezentanţii unor organizaţii internaţionale care solicită aceasta. Încălcarea condiţiilor de acreditare atrage, de drept, încetarea acreditării. (5) Delegaţii acreditaţi pot asista la operaţiunile electorale numai dacă prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în nici un mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, avînd numai dreptul de a sesiza preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi. Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora ori candidat sau încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, ca şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare. (6) Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de prefecţi, împreună cu Ministerul de Interne. (7) Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi
307

persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Art. 52. _ Votarea începe la ora 6,00 şi are loc pînă la ora 21,00 cînd secţia de votare se închide. În mod excepţional, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate prelungi votarea şi după ora 21,00, dar nu mai tîrziu de ora 24,00, cu aprobarea biroului electoral de circumscripţie. Art. 53. _ (1) Alegătorii pot vota la secţia de votare unde îşi au domiciliul sau la secţiile de votare organizate potrivit art. 19 şi 20. Alegătorii care votează la secţiile organizate potrivit art. 19 şi 20 se înscriu în liste electorale speciale. (2) Alegătorii care, în ziua votării, se află într-o altă localitate decît aceea în care sînt înscrişi în listele electorale, pot să-şi exercite dreptul de vot pe baza cărţii de alegător la orice secţie de votare, urmînd a fi înscrişi într-o listă electorală specială de către biroul electoral al secţiei de votare. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate care, în ziua votării, se află în ţară, pe baza paşaportului. Art. 54. _ (1) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare va prezenta cartea de alegător şi actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare care, după verificarea înscrierii în lista electorală sau, după caz, înscrierea în lista electorală specială prevăzută la art. 53, îi va încredinţa buletinele de vot şi ştampila pentru votare, pe baza semnăturii în lista electorală. Dacă un alegător se prezintă cu duplicatul cărţii de alegător, biroul electoral al secţiei de votare va menţiona aceasta în lista electorală. (2) Alegătorii care ridică, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c), cartea de alegător de la secţia de votare, vor semna de primire în procesul-verbal întocmit la predarea de către primari a cărţilor de alegător neridicate. (3) Dacă alegătorul, din motive constatate de către preşedintele biroului secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, se va face menţiune în listă, cu confirmarea, pe bază de semnătură, a unui membru al biroului electoral. (4) Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicînd ştampila care poartă menţiunea 'Votat' înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidaţi sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl votează. (5) Ştampila cu menţiunea 'Votat' trebuie astfel dimensionată încît să fie mai mică decît patrulaterul. (6) După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămînă în afară, şi le vor introduce în urnă, avînd grijă să nu se deschidă.
308

(7) Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia. (8) În cazul în care buletinul se deschide din eroare, la cererea alegătorului se anulează şi se va da numai o singură dată un nou buletin, făcîndu-se menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal al operaţiunilor de votare. (9) Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui, după care acesta o va aplica pe cartea de alegător în locul corespunzător numărului de scrutin. (10) Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat. Art. 55. _ Preşedinţii, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii, vor vota în secţia la care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală specială prevăzută la art. 53. Art. 56. _ (1) Candidaţii şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedinte prin orice mijloace legale. (2) În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor poliţieneşti Art. 57. _ (1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. (2) Suspendarea nu poate depăşi o oră şi va fi anunţată prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi 2 ore. (3) În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi celelalte documente şi materiale ale biroului electoral vor rămîne sub pază permanentă, iar membrii biroului nu vor putea părăsi sala de votare toţi în acelaşi timp. (4) Persoanele care, în baza art. 51 alin. (3), asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acelaşi timp. Art. 58. _ (1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. (2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rîndul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Art. 59. _ Pentru alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invaliditate, la solicitarea celor aflaţi în această situaţie sau a organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de ocrotiri sociale în care cei netransportabili se află
309

internaţi, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare desemnează, din cadrul biroului, un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării, la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. Art. 60. _ La ora 21,00 sau la ora pînă la care s-a aprobat prelungirea votării, în condiţiile art. 52, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei de votare. Art. 61. _ (1) După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va proceda, în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a candidaţilor şi a personalelor acreditate să asiste la votare, la inventarierea şi sigilarea ştampilelor cu menţinea 'Votat', precum şi numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni, la deschiderea urnelor. (2) Preşedintele, la deschiderea fiecărui buletin, va citi cu voce tare lista de candidaţi care a fost votată sau, după caz, prenumele şi numele candidatului independent votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de vot deschise se vor aşeza pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii ale acestora, precum şi pe candidaţii independenţi şi se vor număra şi lega separat. (3) Sînt nule buletinele de vot care nu au aplicată pe ele ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decît cel legal aprobat, buletinele care nu au ştampila 'Votat' sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere. Votul este valabil şi în cazul în care, deşi ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă. (4) Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate. (5) Rezultatul votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se va consemna în două table separate. Tabelele se întocmesc de cîte un membru al biroului electoral al secţiei de votare, desemnat de preşedinte. Dacă la consemnarea rezultatelor sînt prezenţi şi candidaţi, aceştia au dreptul să întocmească şi ei un tabel pentru fiecare din Camerele Parlamentului. (6) În tabelele prevăzute la alin. (5) se vor înscrie voturile nule, listele de candidaţi sau prenumele şi numele candidaţilor independenţi şi voturile valabil exprimate pentru fiecare. Art. 62. _ (1) După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal, în 2 exemplare, care va cuprinde: a) numărul alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente; b) numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr în funcţie de alegătorii de pe lista electorală permanentă şi de pe aceea
310

specială; c) numărul total al voturilor valabil exprimate; d) numărul voturilor nule; e) numărul voturilor valabil exprimate, obţinute de fiecare listă de candidaţi sau de fiecare candidat independent; f) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor şi contestaţiilor şi a modului lor de soluţionare, precum şi a contestaţiilor înaintate spre soluţionare biroului electoral de circumscripţie; g) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării; h) numărul buletinelor de vot primite; i) numărul buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate şi anulate. (2) Procesele-verbale se semnează de preşedinte şi de membrii biroului şi vor avea aplicată ştampila de control. Semnăturile se pun în dreptul prenumelui, numelui şi după caz, al apartenenţei politice a fiecărui membru. (3) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare care au semnat procesul-verbal li se eliberează, la cerere o copie certificată de către toţi cei care au semnat originalul; cererea trebuie formulată înainte de întocmirea procesului-verbal. (4) Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu influenţează asupra valabilităţii procesului-verbal. Preşedintele va menţiona motivele care au împiedicat semnarea. Art. 63. _ (1) În tot timpul operaţiunilor de votare sau de deschidere a urnelor se pot face întîmpinări ori contestaţii cu privire la aceste operaţiuni de către candidaţi, membrii biroului electoral, precum şi, pînă la încheierea votării, de către alegători. (2) Contestaţiile se formulează în scris şi se prezintă preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care va elibera dovada de primire. (3) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va hotărî, de îndată, asupra contestaţiilor a căror rezolvare nu suferă întîrziere. Art. 64. _ (1) Pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se întocmeşte cîte un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele contestate. Dosarele sigilate şi ştampilele se vor înainta biroului electoral de circumscripţie, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi membrii biroului, cu pază militară, în cel mult 24 de ore de la declararea închiderii secţiei de votare. (2) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de circumscripţie va trimite unul din exemplarele procesului-verbal la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală; partidele şi formaţiunile politice, precum şi candidaţii independenţi vor
311

putea obţine copii legalizate de pe acest exemplar. Art. 65. _ (1) După primirea proceselor-verbale cu rezultatul numărării voturilor, biroul electoral de circumscripţie va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, cîte un proces-verbal cuprinzînd voturile valabil exprimate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, pe care îl va înainta în termen de 24 de ore la Biroul Electoral Central. (2) După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora ce nu întrunesc cel puţin 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, biroul electoral de circumscripţie va proceda la atribuirea, potrivit art. 66, a mandatelor de deputat, respectiv de senator. (3) La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripţie au dreptul să asiste candidaţii şi persoanele acreditate. Art. 66. _ (1) Atribuirea de mandate pentru candidaţii de pe liste se face avîndu-se în vedere numai partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care au întrunit, pe întreaga ţară, cel puţin 3% din voturile valabil exprimate, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (2) Operaţiunea de atribuire a mandatelor se face după comunicarea Biroului Electoral Central cu privire la partidele, formaţiunile politice şi coaliţiile acestora care au întrunit cel puţin 3% din numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. (3) Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară. (4) La nivelul circumscripţiei electorale, biroul electoral stabileşte, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripţiei, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidaţi ale paartidelor, formaţiunilor politice şi coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1) şi pentru candidaţii independenţi la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleşi în acea circumscripţie; fiecărei liste i se vor repartiza atîtea mandate de cîte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă; atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia cîte un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral pentru deputaţi sau pentru senatori, după caz. Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obţinute de listele de candidaţi ale partidelor, formaţiunilor politice şi
312

coaliţiilor acestora ce întrunesc condiţia prevăzută la alin. (1), ca şi mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscripţie se comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat. (5) Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate sau cele inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora ce întruneşte condiţia prevăzută la alin. (1); numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcîndu-se atîtea operaţii de împărţire cîte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; cîturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, pînă la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai mic din aceste cîturi constituie coeficientul electoral pe ţară, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora i se vor repartiza atîtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori de cîte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul, formaţiunea politică sau coaliţia respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie. (6) Desfăşurarea mandatelor repartizate pe circumscripţii electorale se face de Biroul Electoral Central, după cum urmează: a) pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, cărora leau revenit mandate potrivit alin. (5), se împarte numărul voturilor neutilizate sau al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid, formaţiune politică sau coaliţie avut în vedere la repartizarea mandatelor pe ţară. Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora. Datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii. Pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat în circumscripţia respectivă. Ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartitorul acelei circumscripţii. În continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii în ordinea partidelor, formaţiunilor politice, coaliţiilor acestora, precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista
313

ordonată pe ţară se împarte la repartitorul circumscripţiei de la care provine, rezultînd numărul de mandate ce-i revin în circumscripţia respectivă. În continuare, se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată pe ţară. În situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid, unei formaţiuni politice sau unei coaliţii ori dintr-o circumscripţie electorală, operaţiunea se continuă fără acestea. Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decît repartitorul de circumscripţie, se acordă un mandat; b) în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce rezultă din prevederile de la lit. a), Biroul Electoral Central va avea în vedere circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia acestora are cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat, cărora nu li sau atribuit mandate, iar dacă şi astfel au rămas mandate neindividualizate pe circumscripţii, circumscripţia electorală în care partidul, formaţiunea politică sau coaliţia respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie; c) dacă după aplicarea prevederilor de la lit. a) şi b) au mai rămas mandate nedesfăşurate pe circumscripţii, Biroul Electoral Central le va stabili pe baza acordului partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora cărora li se cuvin aceste mandate potrivit alin. (5), iar în lipsa unui acord, prin tragere la sorţi, în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare. (7) Mandatele desfăşurate pe listele de candidaţi, potrivit alin. (6), se atribuie candidaţilor de biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii acestora pe listă. (8) Biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al alegerii deputaţilor şi senatorilor cărora li s-au atribuit mandate, în termen de 24 de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire. (9) Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sînt declaraţi supleanţi ai listelor respective. În caz de vacanţă a mandatelor de deputaţi sau de senatori aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sînt înscrişi în liste, dacă pînă la data validării, pentru ocuparea locurilor vacante, partidele sau formaţiunilor politice pe listele cărora au candidat supleanţii confirmă în scris că aparţin acestora. Art. 67. _ (1) Biroul electoral de circumscripţie încheie, separat, cîte un proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi Senat privind toate operaţiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor. (2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă: a) numărul alegătorilor din circumscripţia electorală, potrivit listelor
314

electorale permanente; b) numărul total al alegătorilor ce s-au prezentat la urne; defalcarea acestui număr în funcţie de alegătorii de pe listele permanente şi de pe cele speciale; c) numărul total al voturilor valabil exprimate;d) numărul total al voturilor valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi şi pentru fiecare candidat independent; e) numărul voturilor nule; f) modul de atribuire a mandatelor, potrivit art. 66, prenumele şi numele candidaţilor aleşi, precum şi, după caz, partidul, formaţiunea politică sau coaliţia acestora ce i-a propus; g) mandatele ce nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiei electorale, precum şi voturile valabil exprimate ce urmează a fi însumate, potrivit art. 66, pe întreaga ţară; h) expunerea, pe scurt, a întîmpinărilor, contestaţiilor şi hotărîrilor luate de biroul electoral de circumscripţie. (3) Procesul-verbal, împreună cu întîmpinările, contestaţiile şi proceseleverbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formînd un dosar, încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral, se înaintează, cu pază militară, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea comunicării Biroului Central referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat pe ţară. Art. 68. _ (1) Biroul Electoral Central rezolvă întîmpinările şi contestaţiile depuse, după care încheie separat cîte un proces-verbal pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, cuprinzînd, pe întreaga ţară: a) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente; b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne; c) numărul total al voturilor valabil exprimate; d) numărul total al voturilor nule; e) constatarea cu privire la modul de aplicare, de către birourile electorale de circumscripţie, a prevederilor art. 66 alin. (4); f) repartizarea pe ţară a mandatelor potrivit art. 66 alin. (5) şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol; g) organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale care, deşi au participat la alegeri, nu au obţinut nici un mandat de deputat sau de senator; totalitatea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecăruia din aceste organizaţii şi constatarea organizaţiilor cărora li se cuvine cîte un mandat de deputat potrivit art. 4; prenumele şi numele primului candidat de pe lista organizaţiei îndreptăţite la un mandat de deputat, care a întrunit cel mai mare număr de voturi; în cazul în care listele organizaţiei au obţinut un număr egal de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorţi;
315

h) modul de soluţionare a contestaţiilor şi întîmpinărilor primite. (2) Procesele-verbale se semnează de către preşedinte şi ceilalţi membri ai biroului în prezenţa cărora au fost întocmite şi se înaintează Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele întocmite de birourile electorale de circumscripţie. (3) În vederea validării, deputaţii şi senatorii vor depune preşedintelui de vîrstă sau preşedintelui în funcţie, după caz, o declaraţie asupra averii pe care o posedă. Declaraţia este confidenţială şi se predă cu o dovadă de depunere. (4) Programul utilizat de Biroul Electoral Central pentru repartizarea centralizată a mandatelor şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale se aprobă de Biroul Electoral Central şi constituie anexă la procesul-verbal ce se înaintează pentru validarea mandatelor. Art. 69. _ Biroul Electoral Central publică rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României, în termen util, pentru respectarea prevederilor art. 60 alin. (3) din Constituţie. Art. 70. _ (1) În cazul anulării alegerilor într-o circumscripţie electorală, potrivit art. 25 alin. (1) lit. f), precum şi în cazul în care mandatul de deputat sau de senator devenit vacant nu poate fi ocupat de supleant, se vor organiza alegeri parţiale. (2) Nu se vor organiza alegeri parţiale dacă vacanţa unui mandat de deputat sau de senator s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului Camerei Deputaţilor şi Senatului, prevăzut de art. 60 alin. (1) din Constituţie. Art. 71. _ (1) Dacă alegerile parţiale au loc ca urmare a anulării alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, acestea se desfăşoară pe baza aceloraşi candidaturi, birouri electorale şi la aceleaşi secţii de votare, în a treia duminică după anularea alegerilor iniţiale. (2) Candidaţii vinovaţi de fraudă nu mai participă la noul scrutin. (3) Alegerile parţiale organizate în caz de vacanţă a unui mandat de deputat sau de senator au loc în condiţiile aplicării corespunzătoare a prezentei legi, în cel mult 3 luni de la sesizarea Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor sau, după caz, de către preşedintele Senatului, cu privire la întrunirea condiţiilor prevăzute al art. 70. (4) În cazul în care alegerile parţiale prevăzute la alin. (3) se organizează într-o singură circumscripţie electorală, nu se mai constituie Biroul Electoral Central, atribuţiile acestuia urmînd a fi îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie. (5) La alegerile parţiale participă numai alegătorii de pe listele electorale permanente ale localităţilor din cadrul circumscripţiei electorale unde se
316

organizează alegerile. Art. 72. _ Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii, nu sînt infracţiuni, următoarele fapte: a) înscrierea cu bună-ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale ale localităţii de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei de susţinători cu încălcarea prevederilor art. 33, precum şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea listelor de candidaţi şi a candidaţilor independenţi sau la folosirea semnelor electorale; b) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisă a celui interesat, a cărţii de alegător sau neîntocmirea cărţii de alegător în termenele stabilite; c) neluarea, de către organizatori, a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări; d) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite; e) afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decît cele permise sau cu încălcarea prevederilor prezentei legi; f) acceptarea de către un cetăţean a înscrierii sale în mai multe liste de candidaţi; g) neaducerea la cunoştinţă publică, de către membrii birourilor electorale de circumscripţie, a propunerilor de candidaturi; h) refuzul de a pemite accesul în localul de vot al candidaţilor sau al persoanelor acreditate să asiste la desfăşurarea operaţiunilor electorale; i) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi; j) refuzul nejustificat de a înscrie pe alegător în lista specială sau de a înmîna buletinul de vot şi ştampila de votare alegătorului care a semnat în lista electorală, înmînarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea de alegător şi actul de identitate ori care refuză să semneze pentru primirea acestora în lista electorală în care este înscris; k) întocmirea, de birourile electorale ale secţiilor de votare, a proceselorverbale cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi; l) continuarea propagandei electorale după încheierea acestora, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare sau în locurile prevăzute de art. 51 alin. (2), să voteze sau să nu voteze un anumit partid, formaţiune politică, coaliţie a acestora sau candidat independent; m) primirea de subvenţii pentru campania electorală altfel decît printr-un
317

mandatar financiar sau încălcarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin potrivit art. 45 alin. (4); n) purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secţiilor de votare de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală; o) încălcarea, de către membrii birourilor electorale, a obligaţiei de a participa la activitatea acestor birouri. Art. 73. _ Contravenţiile prevăzute de art. 72 lit. d), e), h), n), şi o) se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 15.000 lei, cele de la lit. f), g), k), l) şi m) cu amendă de la 15.000 la 45.000 lei, iar cele de la lit. a), b), c), i), şi j) cu închisoare contravenţională de la o lună la 6 luni sau cu amendă de la 45.000 la 100.000 lei. Art. 74. _ (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 72 se face prin proces-verbal întocmit de către: a) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie, pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d), e), g), h), i), j), l), şi m); b) primarii şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. d), e), şi m); c) preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevăzute la lit. f), k), l), n) şi o). (2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. d), e), f), g), h), k), l), m), n), şi o) agentul constatator va stabili în procesul-verbal şi amenda aplicată. (3) Contravenţiile prevăzute la alineatul precedent le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968, cu excepţia art. 26. (4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute la art. 72 lit. a), b), c), i) şi j) se va înainta judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia, care va aplica sancţiunea, ţinînd seama de dispoziţiile Legii nr. 61/1991. Art. 75. _ (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) În cazul în care, prin fapta prevăzută în alin. (1), s-a pricinuit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri mai mult de 60 de zile sau care au produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (1) şi (2) se pedepseşte. Art. 76. _ (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de alte persoane se pedepseşte cu
318

închisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 77. _ (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru o anumită listă de candidaţi sau candidat independent, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvîrşită de un observator intern, pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani. (3) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează a doua oară sau de mai multe ori în ziua alegerilor. Tentativa se pedepseşte. Art. 78. _ (1) Utilizarea unei cărţi de alegător nule sau a unei cărţi de alegător ori buletin de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decît cele la care are dreptul un alegător sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 79. _ (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. (2) Tentativa se pedepseşte. Art. 80. _ Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru încheierea votării se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Art. 81. _ Pentru infracţiunile prevăzute la art. 75-80, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Art. 82. _ Bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile prevăzute la art. 72 sau din infracţiunile prevăzute la art. 75-80 se confiscă. Art. 83. _ (1) Cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se suportă de la bugetul de stat. (2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central se asigură de Guvern, ale birourilor electorale de circumscripţie, de prefecţi, iar ale secţiilor de votare, de primari, împreună cu prefecţii. (3) Orice acte făcute în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în prezenta lege sînt scutite de taxa de timbru. Art. 84. _ (1) Guvernul României va asigura, pentru sprijinirea activităţii birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar necesar. (2) Pe perioada cît funcţionează birourile electorale, membrii acestora, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar, încadraţi cu contract de muncă, se consideră detaşaţi.
319

Art. 85. _ (1) Judecarea de către instanţe a întîmpinărilor, contestaţiilor sau a oricăror alte cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului. (2) Împotriva hotărîrilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac. Art. 86. _ (1) Termenele de zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează din ziua cînd încep să curgă, pînă în ziua cînd se împlinesc, chiar dacă acestea nu sînt zile lucrătoare. (2) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale şi instanţele judecătoreşti vor asigura permanenţa activităţii necesare în vederea exercitării, de către cetăţeni, a drepturilor electorale. Art. 87. _ (1) Persoanele condamnate prin hotărîre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale nu participă la vot şi nu vor fi avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor. (2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau aflate în executarea unei sancţiuni contravenţionale privative de libertate se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 59 privind urna specială. Art. 88. _ (1) Prefecţii verifică corecta îndeplinire, de către primari, a obligaţiilor ce le revin potrivit prezentei legi şi, în cazul constatării unor fraude electorale, sesizează organele de drept. (2) De asemenea, în cazul în care prefecţii constată că un alegător nu a fost înscris sau nu a fost radiat, potrivit legii, pe listele electorale sau că birourilor electorale de circumscripţie ori ale secţiilor de votare nu s-au constituit legal, vor formula întîmpinări şi contestaţii, ce se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi. Art. 89. _ Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înţelege buletinul de identitate, adeverinţa care ţine loc de buletin de identitate sau paşaportul diplomatic sau de serviciu, iar în cazul militarilor în termen şi elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar. Art. 90. _ Alegerile pentru constituirea noului Parlament vor avea loc la data care va fi stabilită prin lege. Art. 91. _ Pentru alegerile din anul 1992, în cazul coaliţiilor electorale, la pragul de 3% prevăzut la art. 66 alin. (1) se adaugă cîte un singur procent din totalul voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară pentru fiecare membru al coaliţiei, începînd cu al doilea partid sau formaţiune politică, fără a se depăşi 8 procente din aceste voturi. Art. 92. _ (1) Pentru alegerile din anul l992, votarea se face pe baza listelor electorale utilizate la alegerile locale, reactualizate în termen de 15 zile de la data stabilirii zilei votării, precum şi pe baza actului de identitate pe care se
320

va aplica ştampila de control a secţiei de votare asupra menţiunii, scrise cu cerneală, privind data votării. (2) Pînă la 31 decembrie 1992, Guvernul va asigura tipărirea, întocmirea şi eliberarea tuturor cărţilor de alegător pentru cetăţenii cu drept de vot din listele electorale ale localităţilor unde aceştia îşi au domiciliul. (3) Cărţile de alegător ale militarilor în termen se vor trimite, de primar, comandanţilor unităţilor, care le vor înmîna pe bază de semnătură. (4) Pentru alegerile din anul 1992, dacă nu este posibilă capsarea buletinelor de vot, acestea se vor introduce în urnă după ce alegătorul le-a pus în plicuri corespunzătoare dimensiunii lor, asigurate de biroul electoral al secţiei de votare. Art. 93. _ (1) Prevederile art. 51 alin. (3) se aplică şi delegaţilor acreditaţi de Biroul Electoral Central ca observatori interni, numai pentru alegerile din anul 1992. Pot fi acreditaţi ca observatori interni numai alegătorii împuterniciţi de o organizaţie neguvernamentală care are ca unic scop apărarea drepturilor omului, constituită legal pînă la data deschiderii campaniei electorale. (2) Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid sau ai unei formaţiuni politice. Acreditarea se face pentru o singură secţie de votare. Biroul Electoral Central poate acredita la o secţie de votare numai un observator intern, pe baza declaraţiei scrise a acestuia de a respecta întocmai condiţiile acreditării. Declaraţia se dă pe proprie răspundere şi constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Condiţiile acreditării se trec în actul de acreditare; dacă sînt mai mulţi împuterniciţi pentru aceeaşi secţie, acreditarea se face prin tragere la sorţi. (3) Organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (1) le sînt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 45 alin. (3) şi art. 51 alin. (5). Art. 94. _ În cazul Circumscripţiei electorale nr. 42, competenţele prevăzute de prezenta lege pentru tribunalul judeţean se exercită de către Tribunalul municipiului Bucureşti. ANEXA Nr. 1 NUMEROTAREA ŞI NUMĂRUL DE MANDATE pentru fiecare circumscripţie electorală --------------------------------------------------------------------------Numărul de mandate Numărul circumscripţiei electorale Amplasarea -----------------teritorială de de deputat senator --------------------------------------------------------------------------1. Circumscripţia electorală nr. 1 Judeţul Alba 6 3
321

2. Circumscripţia electorală nr. 2 Judeţul Arad 7 3 3. Circumscripţia electorală nr. 3 Judeţul Argeş 10 4 4. Circumscripţia electorală nr. 4 Judeţul Bacău 11 5 5. Circumscripţia electorală nr. 5 Judeţul Bihor 9 4 6. Circumscripţia electorală nr. 6 Judeţul Bistriţa-Năsăud 5 2 7. Circumscripţia electorală nr. 7 Judeţul Botoşani 7 3 8. Circumscripţia electorală nr. 8 Judeţul Braşov 9 4 9. Circumscripţia electorală nr. 9 Judeţul Brăila 6 2 10. Circumscripţia electorală nr. 10 Judeţul Buzău 7 3 11. Circumscripţia electorală nr. 11 Judeţul Caraş-Severin 5 2 12. Circumscripţia electorală nr. 12 Judeţul Călăraşi 5 2 13. Circumscripţia electorală nr. 13 Judeţul Cluj 11 5 14. Circumscripţia electorală nr. 14 Judeţul Constanţa 11 5 15. Circumscripţia electorală nr. 15 Judeţul Covasna 4 2 16. Circumscripţia electorală nr. 16 Judeţul Dîmboviţa 8 3 17. Circumscripţia electorală nr. 17 Judeţul Dolj 11 5 18. Circumscripţia electorală nr. 18 Judeţul Galaţi 9 4 19. Circumscripţia electorală nr. 19 Judeţul Giurgiu 4 2 20. Circumscripţia electorală nr. 20 Judeţul Gorj 6 3 21. Circumscripţia electorală nr. 21 Judeţul Harghita 5 2 22. Circumscripţia electorală nr. 22 Judeţul Hunedoara 8 3 23. Circumscripţia electorală nr. 23 Judeţul Ialomiţa 4 2 24. Circumscripţia electorală nr. 24 Judeţul Iaşi 12 5 25. Circumscripţia electorală nr. 25 Judeţul Maramureş 8 3 26. Circumscripţia electorală nr. 26 Judeţul Mehedinţi 5 2 27. Circumscripţia electorală nr. 27 Judeţul Mureş 9 4 28. Circumscripţia electorală nr. 28 Judeţul Neamţ 8 4 29. Circumscripţia electorală nr. 29 Judeţul Olt 7 3 30. Circumscripţia electorală nr. 30 Judeţul Prahova 12 5 31. Circumscripţia electorală nr. 31 Judeţul Satu Mare 6 3 32. Circumscripţia electorală nr. 32 Judeţul Sălaj 4 2 33. Circumscripţia electorală nr. 33 Judeţul Sibiu 6 3 34. Circumscripţia electorală nr. 34 Judeţul Suceava 10 4 35. Circumscripţia electorală nr. 35 Judeţul Teleorman 7 3 36. Circumscripţia electorală nr. 36 Judeţul Timiş 10 4 37. Circumscripţia electorală nr. 37 Judeţul Tulcea 4 2 38. Circumscripţia electorală nr. 38 Judeţul Vaslui 7 3 39. Circumscripţia electorală nr. 39 Judeţul Vîlcea 6 3 40. Circumscripţia electorală nr. 40 Judeţul Vrancea 6 2 41. Circumscripţia electorală nr. 41 Municipiul Bucureşti 29 13
322

42. Circumscripţia electorală nr. 42 Sectorul agricol Ilfov 4 2 -------- ------T O T A L : 328 143 ANEXA Nr. 2 -------------------------------------------------------------------România CARTE DE ALEGĂTOR SCRUTIN SCRUTIN eliberată de *) ............ Nr. 1 Nr. 2 ............................ semnătura şi locul -------------------------------------ştampile **) ............... pentru ***) ................ SCRUTIN SCRUTIN semnătura .................. Nr. 3 Nr. 4 domiciliul ................. ----------------------------------------------------------------- Se socoteşte începînd cu primul INTRANSMISIBIL scrutin după alegerile din 1992 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN Nr. 5 Nr. 6 Nr. 9 Nr. 10 -------------------------------------------------------------------SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN SCRUTIN Nr. 7 Nr. 8 Nr. 11 Nr. 12 --------------------------------------------------------------------Se socoteşte începînd cu primul Se socoteşte începînd cu primul scrutin după alegerile din 1992 scrutin după alegerile din 1992 --------------------------------------------------------------------*) Primarul localităţii. **) Semnătura primarului şi ştampila consiliului local al localităţii. ***) Numele şi prenumele titularului. N O T Ă: 1. Dimensiunile cărţii de alegător sînt: 11 cm lăţime şi 15 cm lungime, literele sînt corp 10 verzal drepte, iar completarea cărţii se face cu cerneală de culoare neagră sau albastră; faţa a 2 - a a cărţii de alegător este pe spatele primei feţe. 2. Scrutinele, în caz de alegeri parţiale, se scad din toate cărţile de alegător, deci şi din cele ale alegătorilor cu domiciliul în localităţile situate în
323

circumscripţiile electorale unde nu s-au organizat asemenea alegeri. 3. La epuizarea numărului de scrutine, Guvernul va asigura eliberarea unor noi cărţi de alegător, modificînd numai, în mod corespunzător, anul primului tur de scrutin. 4. La eliberarea unui duplicat, sub denumirea 'Carte de alegător' se va dactilografia menţiunea 'Duplicat nr.......', trecîndu-se numărul duplicatului în ordinea eliberării sale. ANEXA Nr. 3 1. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR ROMÂNIA D BULETINDEVOT PENTRU ALEGEREA CAMEREI DEPUTAŢILOR *) Circumscripţia electorală nr....... ---------*) Se trece data alegerilor. I ------------------- I I ------------------------ I I 1) 2) I I I IIII I 3) I I I IIII IIII IIII I ------------------- I I ------------------------ I I ------------------- I I ------------------------ I I I I 4) 5) I IIII I I I 6) I IIII I ------------------- I I ------------------------ I N O T Ă: 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora, în ordinea stabilită potrivit legii. 2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice, respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm.
324

3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide patrulaterul. 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea prevăzută de lege. 5) Se trece semnul electoral. 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent. 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte. II. MODELUL BULETINULUI DE VOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI ROMÂNIA S BULETINDEVOT PENTRU ALEGEREA SENATULUI *) Circumscripţia electorală nr. ..... *) Se trece data alegerilor I ------------------- I I ------------------------ I I 1) 2) I I I IIII I 3) I I I IIII IIII IIII I ------------------- I I ------------------------ I I ------------------- I I ------------------------ I I I I 4) 5) I IIII I I I 6) I IIII I ------------------- I I ------------------------ I N O T Ă: 1) Se trece denumirea completă a partidului, formaţiunii politice sau coaliţiei acestora, în ordinea stabilită potrivit legii. 2) Se trece semnul electoral; între denumirea partidului, formaţiunii politice, respectiv a coaliţiei acestora, precum şi semnul electoral să se păstreze
325

distanţa de 3 litere. Semnul electoral se va imprima într-un spaţiu grafic de 2,5 cm x 2,5 cm. 3) Se trec prenumele şi numele candidaţilor, în ordinea din lista de candidaţi depusă, precum şi, dacă este cazul, apartenenţa politică prescurtată prin iniţialele partidului sau formaţiunii politice, după care se închide patrulaterul. 4) Se trece menţiunea 'Candidat independent'; pentru fiecare candidat independent se imprimă un patrulater distinct, în partea finală a buletinului, în ordinea prevăzută de lege. 5) Se trece semnul electoral. 6) Se trec prenumele şi numele candidatului independent. 7) Toate prenumele, numele şi cuvintele ce se înscriu în interiorul patrulaterelor se vor tipări cu literă corp 10 verzal drepte. III. MODELUL ŞTAMPILEI SECŢIEI DE VOTARE Circumscripţia Electorală Nr. Secţia de votare nr. IV. MODELUL ŞTAMPILEI 'VOTAT' VOTAT X) *) Se trece numărul circumscripţiei electorale. Data adoptării în Senat: Data adoptării în Camera Deputaţilor: Data promulgării: Data intrării în vigoare:

326

L nr. 92 publicat în M.Of. nr. 259 din data: 30/09/1997 L92/1997 Lege nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasca

Parlamentul României Lege nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasaă Republicat în Monitorul Oficial al României nr. 259 din 30 septembrie 1997 Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. TITLUL I Dispozitii generale Art. 1. - Autoritatea judecatoreasca se compune din instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare cu atributiile proprii prevazute de Constitutie si de lege. Puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului, avand atributii proprii ce sunt exercitate prin instantele judecatoresti, in conformitate cu principiile si dispozitiile prevazute de Constitutie si de celelalte legi ale tarii. Art. 2. - Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. Instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecatii. Instantele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, administrative, penale, precum si orice alte cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta. Ministerul Public reprezinta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Art. 3. - Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Art. 4. - Nimeni nu este mai presus de lege.

327

328

Justitia se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala. Art. 5. - Sedintele de judecata sunt publice, in afara de cazurile prevazute de lege. Art. 6. - Procedura judiciara se desfasoara in limba romana. Cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit. Art. 7. - In tot cursul procesului partile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupa caz, asistate de aparator. Art. 8. - Asistenta juridica internationala se solicita sau se acorda de instantele de judecata si Ministerul Public in conditiile prevazute de lege si de conventiile internationale la care Romania este parte. Art. 9. - Hotararile instantelor judecatoresti se pronunta in numele legii si se executa in numele Presedintelui Romaniei. TITLUL II Compunerea si functionarea instantelor judecatoresti CAPITOLUL 1 Dispozitii comune Art. 10. - Instantele judecatoresti sunt: a) judecatoriile; b) tribunalele; c) curtile de apel; d) Curtea Suprema de Justitie. In limitele stabilite prin lege vor functiona si instante militare. Competenta instantelor judecatoresti se stabileste prin lege. Art. 11. - Organizarea si functionarea Curtii Supreme de Justitie si a instantelor militare sunt reglementate prin lege. Art. 12. - Fiecare judecatorie, tribunal si curte de apel se incadreaza cu numarul necesar de judecatori. Instantele sunt conduse de cate un presedinte, care exercita si atributii de

administratie. Presedintii tribunalelor si ai curtilor de apel sunt ajutati in indeplinirea atributiilor de 1-3 vicepresedinti. Ministrul justitiei stabileste tribunalele si curtile de apel la care vor fi cate 2 sau 3 vicepresedinti, precum si judecatoriile la care presedintii sunt ajutati de cate un vicepresedinte. Presedintii instantelor desemneaza judecatorii care urmeaza sa indeplineasca, potrivit legii si regulamentelor, si alte atributii decat cele privind activitatea de judecata. Art. 13. - Tribunalele si curtile de apel pot avea doua sau mai multe sectii. Numarul sectiilor tribunalelor si ale curtilor de apel se stabileste de ministrul justitiei, in raport cu volumul de activitate si dupa natura cauzelor deduse judecatii. Ministrul justitiei stabileste instantele la care functioneaza sectii maritime si fluviale, pentru judecarea cauzelor prevazute de lege. Art. 14. - Sectiile tribunalelor si ale curtilor de apel sunt conduse de cate un presedinte de sectie. Presedintele instantei repartizeaza judecatorii pe sectii. Art. 15. - Presedintii instantelor sau, dupa caz, presedintii de sectii constituie complete de judecata. Cand este necesar, pot fi constituite complete specializate pentru judecarea cauzelor privind anumite materii. Cauzele penale privind pe minori se judeca de judecatori anume desemnati de presedintele instantei de judecata. Art. 16. - Completul de judecata este prezidat de presedintele sau vicepresedintele instantei ori de presedintele sectiei, atunci cand acestia participa la judecata. In celelalte cazuri, completul de judecata este prezidat de catre judecatorul desemnat de presedintele instantei sau al sectiei. Art. 17. - Cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel se judeca de un singur judecator. Apelurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in complet format din 2 judecatori. Recursurile se judeca de tribunale si de curtile de apel in complet format din 3 judecatori.

329

330

In cazul in care judecatorii care intra in compunerea completului prevazut la alin. 2 nu ajung la un acord asupra hotararii, procesul se judeca din nou in complet de divergenta. Completul de divergenta se constituie prin includerea, in completul de judecata, a presedintelui sau a vicepresedintelui instantei ori a unui alt judecator desemnat de presedinte. Art. 18. - Consiliul Superior al Magistraturii si ministrul justitiei vegheaza la respectarea independentei justitiei. Ministrul justitiei raspunde de buna organizare si functionare a justitiei ca serviciu public. Prin judecatori inspectori de la curtile de apel, ministrul justitiei este informat cu privire la functionarea instantelor si la abaterile de natura sa compromita calitatea activitatii, aplicarea legilor si a regulamentelor in circumscriptiile curtilor de apel. Presedintii si vicepresedintii instantelor verifica organizarea si calitatea serviciului, respectarea legilor si a regulamentelor in cadrul institutiei pe care o conduc si al instantelor din circumscriptia acesteia. Presedintii curtilor de apel isi exercita aceasta atributie si prin judecatorii inspectori din cadrul curtii. In nici o imprejurare verificarile efectuate nu pot conduce la imixtiuni in desfasurarea proceselor in curs sau la repunerea in discutie a ceea ce a fost deja judecat. Nu se considera imixtiune exercitarea atributiilor date prin lege ministrului justitiei cu privire la caile judiciare de atac. CAPITOLUL 2 Judecatoriile Art. 19. - Judecatoriile functioneaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti. Numarul si localitatile de resedinta ale judecatoriilor sunt prevazute in anexa nr. 1 la prezenta lege. In fiecare judet, circumscriptiile judecatoriilor se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului justitiei. Art. 20. - Judecatoriile judeca toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante.

Art. 21. - Ministrul justitiei poate dispune ca, in municipiul Bucuresti, unele categorii de procese sau cereri sa fie solutionate numai de anumite judecatorii, cu respectarea competentei materiale prevazute de lege. CAPITOLUL 3 Tribunalele Art. 22. - In fiecare judet functioneaza un tribunal, cu sediul in localitatea de resedinta a judetului. In municipiul Bucuresti functioneaza, de asemenea, un tribunal. In circumscriptia fiecarui tribunal sunt cuprinse toate judecatoriile din judet sau din municipiul Bucuresti. Art. 23. - Tribunalele judeca, in prima instanta, procesele si cererile date prin lege in competenta lor. Tribunalele, ca instante de apel, judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta. Tribunalele, ca instante de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. CAPITOLUL 4 Curtile de apel Art. 24. - Fiecare curte de apel isi exercita competenta intro circumscriptie cuprinzand mai multe tribunale. Numarul curtilor de apel, resedintele acestora, precum si tribunalele cuprinse in circumscriptiile lor sunt prevazute in anexa nr. 2 la prezenta lege. Art. 25. - Curtile de apel judeca, in prima instanta, cauzele date in prima instanta, cauzele date in competenta lor prin lege. Ca instante de apel, curtile judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale. Ca instante de recurs, curtile de apel judeca recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, precum si in alte cauze prevazute de lege. TITLUL III Ministerul public CAPITOLUL 1 Dispozitii comune

331

332

Art. 26. - Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta judecatoreasca, sub autoritatea ministrului justitiei. Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si al controlului ierarhic. Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia. Art. 27. - Atributiile Ministerului Public sunt urmatoarele: a) efectuarea urmaririi penale in cazurile si in conditiile prevazute de lege; b) supravegherea activitatii de cercetare penala efectuata de politie si de alte organe; in exercitarea acestei atributii, procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare penala, dispozitiile date de procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare penala; c) sesizarea instantelor judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale; d) exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege; e) participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata; f) exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege; g) supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii; h) verificarea respectarii legii la locurile de detinere preventiva, de executare a pedepselor, a masurilor educative si de siguranta; i) apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie; j) studierea cauzelor care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaborarea si prezentarea propunerilor in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei penale. Ministerul Public exercita orice alte atributii prevazute de lege. Art. 28. - Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului acelui parchet.

Conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie teritoriala. Procurorul ierarhic superior poate sa indeplineasca oricare dintre atributiile procurorilor in subordine si sa suspende ori sa infirme actele si dispozitiile acestora, daca sunt contrare legii. Dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii in subordine. Cu toate acestea, procurorul este liber sa prezinte in instanta concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama de probele administrate in cauza. Art. 29. - In exercitarea atributiilor lor, procurorii au dreptul sa ceara direct sprijinul agentilor fortei publice, care sunt obligati sa execute dispozitiile procurorului. Art. 30. - Fiecare parchet se incadreaza cu numarul necesar de procurori. Structura si organizarea aparatului tuturor parchetelor, precum si stabilirea parchetelor la care se vor infiinta sectii maritime si fluviale, birouri sau servicii de criminalistica si criminologie se stabilesc de ministrul justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Repartizarea procurorilor pe compartimente de activitate se face de catre conducatorul fiecarui parchet. Art. 31. - Parchetele militare vor fi organizate si vor functiona potrivit legii. Art. 32. - Parchetele sunt independente fata de instantele judecatoresti. Art. 33. - Dispozitiile ministrului justitiei, date in mod direct sau prin procurorul general, in vederea respectarii si aplicarii legii, sunt obligatorii. Art. 34. - Ministrul justitiei, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si din parchetele de pe langa curtile de apel sau alti procurori delegati, exercita controlul asupra tuturor procurorilor. Cand considera necesar, ministrul justitiei, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, efectueaza controlul prin inspectori generali

333

334

sau prin procurori detasati in Directia relatii cu Ministerul Public si coordonarea strategiei antiinfractionale din cadrul Ministerului Justitiei. Controlul se efectueaza prin verificarea lucrarilor, a modului cum se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor, precum si prin aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinilor profesionale ale procurorilor. Ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari cu privire la masurile ce trebuie luate pentru combaterea fenomenului infractional. Ministrul justitiei are dreptul sa dea dispozitie scrisa, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent sa inceapa, in conditiile legii, procedura de urmarire penala pentru infractiunile despre care are cunostinta si sa promoveze in fata instantelor judecatoresti actiuni si cai de atac necesare apararii interesului public. Nu vor putea fi date insa dispozitii pentru oprirea procedurii de urmarire penala legal deschise. CAPITOLUL 2 Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale Art. 35. - Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale sunt conduse de prim-procurori. Prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale sunt ajutati de adjuncti. Ministrul justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, stabileste parchetele de pe langa judecatorii la care prim-procurorii sunt ajutati de adjuncti. Art. 36. - Parchetele de pe langa tribunale au sectii conduse de procurori-sefi. Art. 37. - Prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale exercita controlul asupra parchetelor din circumscriptia lor. CAPITOLUL 3 Parchetele de pe langa curtile de apel si Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie Art. 38. - Parchetele de pe langa curtile de apel sunt conduse de procurori generali. Procurorii generali ai

parchetelor de pe langa curtile de apel sunt ajutati de adjuncti. Art. 39. - Procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel exercita, direct sau prin procurori-inspectori, controlul asupra parchetelor din circumscriptia lor. Art. 40. - Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie este condus de un procuror general, ajutat de 2 adjuncti. Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie este promovat si eliberat din functie de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei. Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie exercita, direct sau prin procuroriinspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. In cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie functioneaza colegiul acestui parchet, ca organ consultativ. Componenta colegiului se stabileste prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie participa la sedintele Curtii Supreme de Justitie, in sectii unite. Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie desemneaza, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participa la sedintele Curtii Constitutionale, in cazurile prevazute de lege. Art. 41. - Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie si parchetele de pe langa curtile de apel au in structura sectii conduse de procurori sefi, care pot fi ajutati de adjuncti. In cadrul sectiilor pot functiona servicii si birouri conduse de procurori sefi. TITLUL IV Corpul magistratilor, numirea si avansarea lor in functie CAPITOLUL 1 Corpul magistratilor Art. 42. - Au calitatea de magistrat si fac parte din corpul magistratilor judecatorii de la toate instantele judecatoresti, procurorii din cadrul parchetelor de pe langa acestea, precum si magistratii-asistenti ai Curtii Supreme de Justitie. Art. 43. - In cadrul corpului magistratilor, ierarhia functiilor

335

336

de executie si de conducere se stabileste in raport cu nivelul instantelor si al parchetelor, cu respectarea conditiilor de pregatire profesionala si de vechime in magistratura, prevazute in prezenta lege. Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei, indiferent de vechime, este asimilat magistratilor pe durata indeplinirii functiei. Art. 44. - Constituie vechime in magistratura perioada in care o persoana a indeplinit functiile de judecator, procuror, personal de specialitate juridica in Ministerul Justitiei, in Institutul National al Magistraturii ori in laboratoarele de expertiza criminalistica din subordinea Ministerului Justitiei, de avocat sau de magistrat-asistent la Curtea Suprema de Justitie, functia de ministru al justitiei, de secretar de stat ori de secretar general in Ministerul Justitiei, functii de specialitate juridica in fostele arbitraje de stat. Timpul in care o persoana, licentiata in drept sau drept economic-administrativ, este senator sau deputat, judecator al Curtii Constitutionale, avocat al poporului, membru al Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, se considera vechime in magistratura. De asemenea, se considera vechime in magistratura timpul cat o persoana care a avut calitatea de magistrat sau asimilat al acestuia exercita o functie de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, al institutiei prezidentiale, al Curtii Constitutionale, al Curtii de Conturi, Consiliului Legislativ, al Institutiei Avocatului Poporului sau al Guvernului. Art. 45. - Intreruperile de activitate datorate suspendarii din functie, pensionarii pentru incapacitate temporara de munca, precum si trecerii in alte functii decat cele prevazute la art. 44 alin. 2 nu se iau in calculul vechimii in magistratura, daca legea nu prevede altfel. CAPITOLUL 2 Admiterea in magistratura Sectiunea I Conditiile generale pentru numirea magistratilor Art. 46. - Poate fi numit magistrat cel care indeplineste urmatoarele conditii: a) este numai cetatean roman cu domiciliul in Romania si

are capacitatea de exercitiu al drepturilor; b) este licentiat in drept sau drept economic-administrativ, are stagiul cerut de lege pentru functia in care urmeaza sa fie numit si dovedeste o pregatire profesionala corespunzatoare; c) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie; d) cunoaste limba romana; e) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea functiei; f) a absolvit Institutul National al Magistraturii sau a promovat concursul ori examenul de admitere in magistratura, organizat potrivit regulamentului aprobat de ministrul justitiei. Indeplinirea conditiei prevazute la lit. e) trebuie dovedita cu certificat medical de sanatate, eliberat pe baza constatarilor facute de o comisie medicala constituita prin ordin comun al ministrului justitiei si al ministrului sanatatii. Art. 47. - Judecatorii si procurorii, cu exceptia celor stagiari, sunt numiti prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Art. 48. - Inainte de a incepe sa-si exercite functia, magistratii sunt obligati sa depuna urmatorul juramant: ®Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, sa-mi indeplinesc cu onoare, constiinta si fara partinire atributiile ce-mi revin. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!¯ Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit credintei religioase a magistratilor. Juramantul se depune, in sedinta solemna, in fata magistratilor instantei sau, dupa caz, ai parchetului la care a fost numit magistratul, dupa citirea comunicarii actului de numire. Despre depunerea juramantului se incheie un proces-verbal, care se semneaza de catre 2 dintre magistratii prezenti si de cel care a depus juramantul. Art. 49. - Depunerea juramantului nu este necesara in cazul transferului sau avansarii magistratului in alta functie din cadrul corpului magistratilor.

337

338

Art. 50. - Actele efectuate de magistrat inainte de depunerea juramantului sunt nule. Sectiunea a II-aConditii speciale pentru numirea si promovarea in functie a magistratilor Art. 51. - La judecatorii si la parchetele de pe langa aceste instante pot functiona judecatori si, respectiv, procurori stagiari, numiti prin ordin al ministrului justitiei, cu respectarea conditiilor prevazute la art. 46. Procurorii stagiari sunt numiti la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Delegarea si eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor stagiari se dispun de catre ministrul justitiei. Art. 52. - Judecatorii si procurorii stagiari care nu au absolvit Institutul National al Magistraturii efectueaza un stagiu de 2 ani. Presedintii judecatoriilor si prim-procurorii parchetelor de pe langa aceste instante raspund de asigurarea conditiilor pentru desfasurarea normala a stagiului si de buna pregatire a magistratilor stagiari. Art. 53. - In primele 6 luni de la numirea in functie, magistratii stagiari vor putea efectua lucrarile necesare completarii pregatirii profesionale, care nu implica pronuntarea unei hotarari, in cazul judecatorilor, sau dreptul de a pune concluzii in instanta si de a semna acte procedurale, in cazul procurorilor. Art. 54. - Dupa 6 luni de functionare efectiva, judecatorii care efectueaza stagiul la instante vor da un examen cu privire la cunostintele dobandite, in vederea exercitarii dreptului de a participa la activitatea de judecata. Examenul va fi sustinut la sediul curtii de apel in circumscriptia careia functioneaza judecatorii stagiari, in fata unei comisii numite de presedintele acestei curti. Comisia va fi prezidata de un presedinte de sectie al curtii de apel sau de un judecator. Din comisie vor face parte 1-2 judecatori de la curtea de apel si 1-2 judecatori de la tribunalele din circumscriptia curtii de apel. Art. 55. - Examenul prevazut la art. 54 va consta intr-o

proba orala, pe baza careia comisia sa-si poata forma convingerea ca judecatorul stagiar si-a insusit cunostintele necesare pentru a putea participa la activitatea de judecata. Dupa sustinerea examenului, presedintele curtii de apel va comunica ministrului justitiei si presedintelui judecatoriei daca judecatorul stagiar a obtinut dreptul de a participa la activitatea de judecata. In caz de nepromovare a examenului, se va stabili o noua data pentru reexaminarea judecatorului stagiar. Ministrul justitiei poate dispune eliberarea din functie a judecatorului stagiar care a fost respins de doua ori la examenul prevazut la art. 54. Art. 56. - Judecatorii stagiari care au obtinut dreptul de a participa la activitatea de judecata vor putea judeca: 1. In materie civila: a) cererile introduse pe cale principala, referitoare la pensii de intretinere; litigiile patrimoniale dintre persoanele fizice, avand ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun mobil, in cazul in care valoarea litigiului nu depaseste 10 milioane lei si nu priveste o succesiune sau imparteli de bunuri; actiunile posesorii; cererile privind inregistrarile in registrele de stare civila; luarea unor masuri asiguratorii; cererile de orice fel referitoare la popriri; litigiile de munca privind pretentiile banesti a caror valoare nu depaseste 10 milioane lei; b) procesele si cererile care, potrivit legii, se solutioneaza de judecatorii in ultima instanta; c) cererile si caile de atac de competenta judecatoriilor, referitoare la cauzele aratate la lit. a) si b). 2. In materie penala: a) infractiunile prevazute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala; b) cererile si caile de atac de competenta judecatoriilor, in legatura cu infractiunile aratate la lit. a); c) cererile de reabilitare. Art. 57. - Prevederile art. 54 si 55 se aplica in mod corespunzator procurorilor stagiari pentru obtinerea dreptului de a pune concluzii in instanta si de a semna acte procedurale, cu exceptia celor care privesc libertatea

339

340

persoanei. Comisia de examinare va fi compusa din procurori, iar rezultatul va fi comunicat Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Art. 58. - Dupa efectuarea stagiului, magistratii stagiari sunt obligati sa se inscrie la examenul de capacitate. In cazul in care candidatul este respins la primul examen, el este obligat sa se inscrie pentru sesiunea imediat urmatoare. Cei care au exercitat functia de magistrat stagiar timp de 2 ani, fara a da examenul de capacitate, se pot prezenta la acest examen daca de la incetarea acestei functii si pana la data fixata pentru examen nu au trecut mai mult de 3 ani. Art. 59. - Examenul de capacitate se tine in fiecare an, la data si locul ce se stabilesc de ministrul justitiei. Data si locul tinerii examenului se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei cu cel putin 2 luni inainte. Art. 60. - Examenul de capacitate al magistratilor se sustine in fata unei comisii compuse din: a) 2 membri ai Curtii Supreme de Justitie, desemnati de presedintele curtii, respectiv 2 de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, desemnati de procurorul general al Parchetului de langa Curtea Suprema de Justitie; b) 2 profesori de la una din facultatile de drept din tara, din invatamantul de stat, desemnati de consiliul profesoral al facultatii respective, dintre profesorii de drept civil, drept comercial, drept penal, procedurile civila si penala; c) un delegat al Ministerului Justitiei, desemnat de ministrul justitiei. Comisia de examinare va fi prezidata de magistratul mai mare in functie, iar la functii egale, de magistratul cu cea mai mare vechime in magistratura de la Curtea Suprema de Justitie. Cererile de inscriere la examenul de capacitate, insotite de actele necesare, vor fi inaintate Ministerului Justitie, in termen de 40 de zile de la publicarea datei examenului in Monitorul Oficial al Romaniei. Comisia de examinare este indreptatita sa respinga de la examinare pe cei care nu indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru a deveni judecatori sau procurori. Art. 61. - Examenul de capacitate consta, in mod

obligatoriu, in probe scrise si orale, cu caracter teoretic si practic. Probele teoretice vor avea ca obiect principiile si institutiile de baza ale dreptului civil, comercial, penal, procesual, constitutional si ale organizarii judecatoresti; probele practice vor consta in intocmirea unei lucrari scrise cu caracter aplicativ. Regulamentul de desfasurare a examenului de capacitate al magistratilor se aproba de ministrul justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Art. 62. - Rezultatele examenului de capacitate se comunica Ministerului Justitiei, care le va transmite Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii, in termen de 30 de zile de la primirea rezultatelor, valideaza examenele, centralizeaza rezultatele si intocmeste, in ordinea mediilor obtinute, tabelul de clasificare a candidatilor, pe baza caruia se vor face numirile in functiile vacante. Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, in tot sau in parte, examenul de capacitate in cazurile in care constata ca nu au fost respectate conditiile prevazute de lege privind organizarea examenului sau ca rezultatele au fost denaturate prin savarsirea unor fraude. Daca invalideaza examenul, Consiliul Superior al Magistraturii dispune masurile corespunzatoare. Art. 63. - Indata dupa intocmirea tabelului de clasificare a candidatilor, Ministerul Justitiei va publica in Monitorul Oficial al Romaniei lista posturilor vacante. Candidatii declarati reusiti la examen au dreptul, in ordinea clasificarii, sa-si aleaga posturile, in termen de 15 zile libere de la publicarea acestora in Monitorul Oficial al Romaniei. Candidatul care nu si-a exercitat dreptul de alegere in termenul prevazut la alin. 2 i se va propune, din oficiu, un post de catre Ministerul Justitiei. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie. La medii egale vor avea prioritate, la alegerea postului, magistratii in functie si, in lipsa acestora, candidatul avand titlu de doctor in drept sau activitate mai indelungata de la obtinerea licentei. Neprezentarea nejustificata la examenul de capacitate, la

341

342

prima sesiune dupa incheierea stagiului, sau respingerea candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calitatii de judecator sau procuror stagiar. Consiliul Superior al Magistraturii are obligatia sa indeplineasca formalitatile legate de numirea magistratilor care au fost declarati reusiti la examenul de capacitate, in termen de maximum 3 luni de la data validarii examenului de capacitate. In perioada dintre data validarii examenului de capacitate si data numirii de catre Presedintele Romaniei, magistratii vor primi salariul corespunzator functiei imediat superioare celei de judecator stagiar. Art. 64. - In cazul in care magistratul nu a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numit de Presedintele Romaniei, in termen de cel mult 6 luni de la data validarii examenului de capacitate ii inceteaza calitatea de magistrat. Impotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a magistratului, acesta se poate adresa cu plangere Curtii Supreme de Justitie, in termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la alin. 1. Plangerea este suspensiva de executare. Curtea Suprema de Justitie judeca plangerea in complet format din 9 judecatori. Hotararea pronuntata este irevocabila. Art. 65. - Pentru a fi numit judecator la judecatorie sau procuror la parchetul de pe langa aceasta instanta, candidatul trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 46 si sa fi fost declarat reusit la examenul de capacitate prevazut de lege sau sa fi ocupat cel putin 5 ani functii de avocat, jurisconsult, notar, membru al personalului didactic din invatamantul superior sau al celui de cercetare din Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane ori functii de specialitate in administratia publica, in aparatul Parlamentului sau al institutiei prezidentiale, Curtii Constitutionale, al institutiei Avocatul Poporului, Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ. Art. 66. - Pentru a fi promovat in functii superioare, magistratul trebuie sa aiba o activitate meritorie, atestata

prin notele calificative acordate de sefii ierarhici. Notele calificative se acorda anual si vor reflecta rezultatele activitatii profesionale a magistratului, comportamentul la serviciu si in societate, calitatile acestuia, precum si perspectivele de dezvoltare in profesie. Pentru magistratii care detin functii de conducere, notele calificative vor mentiona in mod obligatoriu calitatile manageriale. Conditiile minime de vechime pe care trebuie sa le indeplineasca magistratii sunt urmatoarele: a) pentru functiile de judecator de tribunal, procuror la parchetul de pe langa tribunal, presedinte, vicepresedinte de judecatorie, prim-procuror al parchetului de pe langa judecatorie si adjunct al acestuia, sa aiba o vechime in magistratura de cel putin 4 ani; b) pentru functiile de presedinte, vicepresedinte, presedinte de sectie de tribunal, prim-procuror al parchetului de pe langa tribunal, adjunct al acestuia si procuror sef de sectie al parchetului de pe langa tribunal, sa aiba o vechime in magistratura de cel putin 5 ani; c) pentru functiile de judecator de curte de apel sau procuror la parchetele de pe langa curtile de apel, sa aiba o vechime in magistratura de cel putin 6 ani; d) pentru functiile de presedinte, vicepresedinte, presedinte de sectie de curte de apel, procuror general al parchetului de pe langa curtea de apel, adjunct al acestuia si procuror sef de sectie al parchetului de pe langa curtea de apel, precum si de procuror sef de sectie si procuror la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, sa aiba o vechime in magistratura de cel putin 8 ani; e) pentru functiile de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si de adjunct al acestuia, sa aiba o vechime in magistratura de cel putin 10 ani. Promovarea in functii de conducere a magistratilor se face pentru o perioada de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii. La promovarea in functii de conducere in magistratura se va tine seama, in afara de calitatile profesionale, de aptitudinile manageriale ale magistratului, indeosebi de capacitatea de organizare si decizie, gradul de comunicativitate, tactul in

343

344

relatiile de serviciu, obiectivitatea in aprecierea colaboratorilor. Art. 67. - In mod exceptional pot fi numiti in magistratura, fara concurs sau examen, in oricare dintre functiile prevazute la art. 66 lit. a), b) si c), persoane care au titlul de doctor in drept ori au avut calitatea de magistrat sau inspector general ori consilier juridic in Ministerul Justitiei sau avocat o perioada de cel putin 5 ani. In cazurile de la alin. 1, vechimea necesara, prevazuta la art. 66 pentru a ocupa una dintre functiile in magistratura, se majoreaza cu 3 ani. Art. 68. - Magistratii de la judecatorii, tribunale si parchetele de pe langa aceste instante pot fi mentinuti in functie pana la implinirea varstei de 65 ani, cei de la curtile de apel si parchetele de pe langa aceste curti pana la implinirea varstei de 68 ani, iar procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie pana la implinirea varstei de 70 ani, in toate cazurile cu avizul conducatorului instantei sau parchetului. Art. 69. - Promovarea si transferarea judecatorilor in functiile din magistratura se dispun de catre Consiliul Superior al Magistraturii, cu respectarea conditiilor prevazute de lege. Promovarea si transferarea procurorilor in functiile din Ministerul Public se fac de catre ministrul justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, cu respectarea conditiilor prevazute de lege, iar transferarea procurorilor in functiile de judecatori se face potrivit prevederilor alin. 1. Sectiunea a III-a Institutul National al Magistraturii Art. 70. - Institutul National al Magistraturii este institutia publica subordonata exclusiv Ministerului Justitiei, care realizeaza pregatirea specifica a viitorilor judecatori si procurori, precum si perfectionarea profesionala a magistratilor in functie, in conformitate cu prevederile prezentei legi. Institutul National al Magistraturii nu face parte din sistemul national de invatamant si educatie si nu este supus

dispozitiilor legale in vigoare cu privire la acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor. Institutul National al Magistraturii are personalitate juridica si sediul in municipiul Bucuresti. Art. 71. - Institutul National al Magistraturii este condus de un consiliu format din 11 membri, dintre care: un judecator al Curtii Supreme de Justitie, un procuror de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, un judecator al Curtii de Apel Bucuresti, un procuror de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, desemnati de Consiliul Superior al Magistraturii; 3 reprezentanti alesi ai personalului de instruire din cadrul institutului, directorul Directiei de resurse umane din Ministerul Justitiei; 2 reprezentanti ai auditorilor de justitie care participa la cursurile de pregatire profesionala. Directorul Institutului National al Magistraturii si cei 2 adjuncti ai acestuia sunt numiti prin ordin al ministrului justitiei. Directorul Institutului National al Magistraturii face parte de drept din consiliu. Durata mandatului membrilor Consiliului Institutului National al Magistraturii este de 3 ani, cu exceptia mandatului reprezentantilor auditorilor de justitie, care sunt alesi pentru un an. Mandatul membrilor consiliului poate fi reinnoit. La sedintele consiliului pot participa, fara drept de vot, reprezentanti ai asociatiilor legal constituite ale magistratilor. Art. 72. - Consiliul Institutului National al Magistraturii delibereaza asupra problemelor care privesc organizarea si functionarea Institutului National al Magistraturii, precum si bugetul acestuia. Hotararile Consiliului Institutului National al Magistraturii devin executorii dupa aprobarea lor de catre ministrul justitiei. Art. 73. - Directorul Institutului National al Magistraturii si adjunctii sai asigura conducerea curenta a activitatii si organizeaza aducerea la indeplinire a hotararilor consiliului.

345

346

Art. 74. - Personalul de instruire al Institutului National al Magistraturii este asigurat, de regula, din randul judecatorilor si al procurorilor in functie, care pot fi detasati, cu acordul lor, pe timp de 3 ani in cadrul institutului. Salarizarea personalului de instruire de specialitate juridica al Institutului National al Magistraturii se stabileste prin asimilarea functiilor acestuia cu functiile de magistrat, in raport cu vechimea in magistratura, in conditiile Legii privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti. Institutul National al Magistraturii poate folosi, in conditiile legii, si cadre didactice universitare, alti specialisti, romani si straini, precum si magistrati in functie sau asimilati ai acestora, pentru desfasurarea procesului de formare si perfectionare profesionala. Statul de personal si statul de functii ale Institutului National al Magistraturii se aproba de ministrul justitiei, in limita numarului total de posturi aprobat pentru sistemul justitiei. Art. 75. - Durata cursurilor de pregatire specifica magistratilor in cadrul Institutului National al Magistraturii este de 1-2 ani. In fiecare an, ministrul justitiei stabileste durata cursurilor si numarul de cursanti, in functie de numarul judecatorilor si al procurorilor necesari pentru ocuparea posturilor vacante. Art. 76. - Admiterea in Institutul National al Magistraturii, care reprezinta modalitatea principala de recrutare a magistratilor, se face pe baza de concurs, la care au dreptul sa participe persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la art. 46 lit. a)-e). Art. 77. - Componenta comisiei, conditiile de concurs si modul de desfasurare a acestuia sunt stabilite prin regulament aprobat de ministrul justitiei. Art. 78. - Candidatii admisi la concursul de intrare in Institutul National al Magistraturii au calitatea de auditori de justitie si beneficiaza de o bursa lunara egala cu salariul functiei de judecator stagiar, care se plateste din fondul de burse prevazut in bugetul Ministerului Justitiei, in raport cu vechimea pe care o au.

Art. 79. - Pregatirea auditorilor de justitie pentru cariera de magistrat se bazeaza pe cunoasterea tendintelor si a evolutiei principalelor institutii juridice, inclusiv in dreptul comparat, si, indeosebi, pe dobandirea de cunostinte practice necesare pentru a deveni judecator sau procuror. Art. 80. - In perioada cursurilor, auditorii de justitie vor desfasura stagii de practica in cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor, vor efectua, sub indrumarea personalului de instruire si a magistratilor instantelor si parchetelor, lucrari de grefa in cadrul tuturor serviciilor, vor asista la sedintele de judecata si la activitatea de urmarire penala, pentru a cunoaste in mod direct activitatile pe care le desfasoara magistratii si personalul auxiliar. Art. 81. - In cazul in care auditorii de justitie savarsesc o abatere de la indatoririle ce le revin sau de la Regulamentul de ordine interioara al Institutului National al Magistraturii, pot fi sanctionati disciplinar de catre directorul institutului. Sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate auditorilor de justitie sunt: a) observatia; b) avertismentul; c) exmatricularea din institut, cu restituirea cheltuielilor de scolarizare. Art. 82. - La absolvirea Institutului National al Magistraturii, auditorii de justitie vor sustine un examen care va consta preponderent in probe practice, prin care sa demonstreze ca si-au insusit cunostintele necesare functiei de judecator sau de procuror. Examenul va fi sustinut in fata unei comisii mixte formate din 3 membri ai personalului de instruire al institutului si 3 magistrati de la instante si parchete, numiti prin ordin al ministrului justitiei. Absolventilor Institutului National al Magistraturii li se elibereaza un atestat. Art. 83. - Absolventii Institutului National al Magistraturii vor fi numiti magistrati stagiari de catre ministrul justitiei. Judecatorii stagiari, absolventi ai Institutului National al Magistraturii, au dreptul de a judeca in cauzele prevazute la art. 56; procurorii stagiari, absolventi ai institutului, au

347

348

dreptul de a pune concluzii in instanta si de a semna acte procedurale, cu exceptia celor care privesc libertatea persoanei. Dupa 6 luni de functionare efectiva, magistratii stagiari, absolventi ai Institutului National al Magistraturii, au dreptul sa se inscrie la examenul de capacitate. Dispozitiile art. 59-63 sunt aplicabile. Art. 84. - Judecatorilor si procurorilor stagiari, absolventi ai Institutului National al Magistraturii, le sunt aplicabile dispozitiile legale privind pe magistratii stagiari. In cazul in care durata cursurilor Institutului National al Magistraturii, stabilita conform legii, va fi de 2 ani, absolventii au dreptul de a se inscrie direct pentru sustinerea examenului de capacitate. Art. 85. - Organizarea si functionarea Institutului National al Magistraturii sunt stabilite prin regulament elaborat de consiliul institutului si aprobat de ministrul justitiei. TITLUL V Consiliul Superior al Magistraturii Art. 86. - Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 15 membri alesi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Art. 87. - In Consiliul Superior al Magistraturii sunt alesi: a) 4 judecatori ai Curtii Supreme de Justitie; b) 3 procurori ai Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie; c) 6 judecatori de la curtile de apel; d) 2 procurori ai Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare instanta si parchet prevazute la alin. 1 lit. a), b) si d), in adunarea generala a magistratilor, va desemna un numar intreit de candidati. Pentru alegerea celor 6 judecatori prevazuti la lit. c), fiecare curte de apel va propune cate un candidat, desemnat de adunarea generala a judecatorilor curtii. Art. 88. - Consiliul Superior al Magistraturii are urmatoarele atributii: a) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea

ministrului justitiei, numirea in functie a presedintelui, vicepresedintelui si presedintilor de sectii ai Curtii Supreme de Justitie; b) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea ministrului justitiei, numirea in functie a judecatorilor Curtii Supreme de Justitie; c) propune Presedintelui Romaniei, la recomandarea ministrului justitiei, numirea in functie a celorlalti judecatori si procurori, cu exceptia celor stagiari; d) dispune, la propunerea ministrului justitiei, cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din functie a judecatorilor, precum si la incetarea functiei acestora; e) valideaza examenele de capacitate ale magistratilor; f) indeplineste rolul de consiliu de disciplina al judecatorilor; g) da avize, la solicitarea ministrului justitiei, cu privire la administrarea judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel si parchetelor. Consiliul Superior al Magistraturii exercita orice alte atributii prevazute de lege. Consiliul Superior al Magistraturii poate cere Ministerului Justitiei, instantelor judecatoresti sau parchetelor relatii sau acte referitoare la activitatea profesionala sau la conduita magistratilor. Pentru numirea in functia de presedinte al Curtii Supreme de Justitie, vor fi prezentate Presedintelui Romaniei trei propuneri. Consiliul Superior al Magistraturii isi desfasoara lucrarile in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai si adopta hotarari cu majoritatea voturilor membrilor consiliului. Lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate, fara drept de vot, de ministrul justitiei, cu exceptia cazului in care indeplineste rolul de consiliu de disciplina, cand este prezidat de presedintele Curtii Supreme de Justitie. Pregatirea lucrarilor necesare desfasurarii activitatii Consiliului Superior al Magistraturii se asigura de catre directia din Ministerul Justitiei care raspunde de resursele

349

350

umane. Lucrarile de secretariat ale Consiliului Superior al Magistraturii se realizeaza de catre un compartiment de specialitate al acestei directii. Art. 89. - Consiliul Superior al Magistraturii va adopta un regulament propriu de functionare. Art. 90. - Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul la o indemnizatie stabilita prin Legea privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti. TITLUL VI Drepturile si indatoririle magistratilor Art. 91. - Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili. Procurorii si judecatorii stagiari se bucura de stabilitate. Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului justitiei. Ministerul de Interne are obligatia de a acorda, la cerere, protectie magistratilor si familiilor lor in cazurile in care viata, integritatea corporala sau avutul acestora sunt supuse unor amenintari. Art. 92. - Magistratii pot fi eliberati din functiile pe care le detin, numai in urmatoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare pentru limita de varsta sau incapacitate de munca, potrivit legii; c) transferarea intr-o alta functie, in conditiile legii; d) daca impotriva magistratului s-a luat masura indepartarii din magistratura, fie ca sanctiune disciplinara, fie pentru vadita incapacitate profesionala ori pentru boala psihica; e) daca magistratul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala; f) daca magistratul nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 46 lit. a)-e). Cand impotriva unui magistrat se pune in miscare actiunea penala, acesta va fi suspendat de drept din functie pana la ramanerea definitiva a hotararii. Ministrul justitiei, prin ordin, va constata existenta suspendarii de drept a magistratului. Despre aceasta masura magistratul va fi

incunostintat de catre ministrul justitiei. Daca se constata nevinovatia magistratului, suspendarea sa din functie inceteaza. Magistratul va fi repus in toate drepturile avute anterior, platindu-i-se drepturile banesti de care a fost lipsit. In cazurile prevazute la alin. 1 lit. d) si e), calitatea de magistrat inceteaza de drept pe data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a dispus indepartarea din magistratura sau condamnarea. Art. 93. - In cazul in care magistratul cere eliberarea, din functie prin demisie, ministrul justitiei sau, dupa caz, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia sa devina efectiva, daca prezenta magistratului la post este necesara. Art. 94. - Promovarea sau transferarea magistratilor se poate face numai cu consimtamantul acestora. Magistratii care indeplinesc conditiile pentru a fi promovati, dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta ori parchetul, pot fi promovati pe loc. Art. 95. - In cazul in care o instanta nu poate functiona normal datorita lipsei temporare a unor judecatori, existentei unor posturi vacante, incompatibilitatii sau recuzarii tuturor judecatorilor, ministrul justitiei, la propunerea presedintelui acelei instante, poate delega judecatori de la alte instante. Judecatorul nu poate fi delegat mai mult de 2 luni intr-un an, fara acordul sau. In interesul serviciului, procurorii pot fi delegati de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie pe o durata de cel mult 2 luni intr-un an. Delegarea poate fi prelungita peste acest termen, cu consimtamantul procurorului. Art. 96. - Ministrul justitiei poate dispune detasarea judecatorilor inamovibili, numai cu acordul scris al acestora, in cadrul Ministerului Justitiei, la Institutul National al Magistraturii, la alte instante judecatoresti sau la alte autoritati publice. Durata detasarii este intre 6 luni si 3 ani. Detasarea poate fi prelungita pentru o durata de pana la 3 ani, o singura data,

351

352

cu respectarea conditiilor prevazute la alin. 1. Detasarea procurorilor se poate dispune de catre ministrul justitiei, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. 1 si 2. Pe perioada detasarii, judecatorii si procurorii isi pastreaza statutul de magistrati si beneficiaza de drepturile prevazute de lege pentru personalul detasat. Cand salariul si celelalte drepturi banesti prevazute pentru functia in care este detasat magistratul sunt inferioare celor de care acesta beneficiaza in calitatea sa de magistrat, el isi pastreaza salariul si celelalte drepturi banesti ale functiei de magistrat pe care o detine. Art. 97. - In cazul in care un magistrat sufera de o boala psihica, ministrul justitiei, pe baza unui raport scris si dupa examinarea de catre o comisie formata din 3 medici primari de specialitate, va dispune suspendarea din functie a magistratului, sesizand de indata Consiliul Superior al Magistraturii. Suspendarea inceteaza de drept, daca in termen de o luna Consiliul Superior al Magistraturii nu hotaraste eliberarea din functie a magistratului sau prelungirea suspendarii. Daca, in cursul activitatii sale, magistratul manifesta o vadita incapacitate profesionala, Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune eliberarea sa din functie, la sesizarea ministrului justitiei. Impotriva hotararilor de indepartare din magistratura, luate in cazurile prevazute de alin. 1 si 2, magistratul poate face contestatie in termen de 30 de zile de la comunicare. Contestatia se judeca la Curtea Suprema de Justitie, in complet format din 9 judecatori. Hotararea prin care se solutioneaza contestatia este irevocabila. Art. 98. - Magistratii beneficiaza de salarii stabilite in raport cu nivelul instantei, de indemnizatii pentru stabilitate in magistratura, pentru indeplinirea unei functii de conducere, pentru participare la sedinte de judecata, de sporuri pentru vechime in munca, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, pentru titluri stiintifice, precum si de alte drepturi reglementate prin lege. Art. 99. - Magistratii in activitate sau pensionari, precum si sotul sau sotia si copiii aflati in intretinerea acestora

beneficiaza in mod gratuit de asistenta medicala, medicamente si proteze. Conditiile de acordare in mod gratuit a asistentei medicale, a medicamentelor si a protezelor se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Art. 100. - Magistratii beneficiaza de asigurare realizata din fonduri bugetare, pentru viata, sanatate si bunuri, in limita veniturilor pentru 15 ani de activitate. La eliberarea din functie, asigurarea prevazuta la alin. 1 inceteaza. Art. 101. - Magistratii beneficiaza de un concediu de odihna anual de 30 de zile lucratoare, platit. Conditiile de efectuare si de plata a concediului de odihna se stabilesc prin regulament aprobat de ministrul justitiei. In perioada concediului de odihna, magistratii beneficiaza, o singura data pe an, de transport gratuit, dus-intors, intre localitatea de domiciliu si localitatea din tara in care isi petrec concediul de odihna. Art. 102. - Magistratii beneficiaza, anual, de 12 calatorii dus-intors, cu tarife reduse cu 50% la transportul intern pe calea ferata clasa I, auto, naval si aerian. Conditiile in care se acorda drepturile prevazute la alin. 1 si la art. 101 alin. 2, precum si fondurile din care se suporta aceste drepturi se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Art. 103. - Magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani in magistratura beneficiaza, la implinirea varstei prevazute de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 80% din venitul net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca si sporul de stabilitate in magistratura, avute la data pensionarii. Pentru fiecare an care depaseste vechimea in magistratura prevazuta la alin. 1 se adauga la cuantumul pensiei cate 1% din venitul net, fara a se putea depasi 100% din venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionarii. Partea din pensia de serviciu care depaseste nivelul pensiei din sistemul asigurarilor sociale de stat se suporta din

353

354

bugetul de stat. Pensia suplimentara se stabileste in conditiile Legii privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala. Pensiile magistratilor se actualizeaza in raport cu nivelul salariilor de baza ale magistratilor in activitate. De aceste drepturi beneficiaza si magistratii reincadrati dupa pensionare. Art. 104. - Magistratii cu o vechime continua in magistratura de cel putin 20 de ani beneficiaza, la pensionare sau la eliberarea din functie pentru motive neimputabile, de o indemnizatie egala cu 5 salarii de baza nete. Indemnizatia prevazuta la alin. 1 se acorda o singura data in decursul carierei de magistrat. Art. 105. - Magistratii in varsta de pana la 35 de ani vor fi sprijiniti in construirea sau cumpararea unei locuinte proprietate personala in localitatea in care isi are sediul instanta sau parchetul la care functioneaza, cu acordarea de credite pe termen lung, cu dobanda minima, in conditiile legii. In conditiile prevazute de lege, se poate infiinta, prin hotarare a Guvernului, Casa de credit pentru magistrati si celalalt personal din sistemul justitiei. Art. 106. - Magistratilor care functioneaza la instante sau la parchete din mediul rural li se va asigura locuinta de catre administratia publica locala, pentru perioada in care lucreaza in acea localitate. Art. 107. - Se instituie ordinul si medalia "Meritul judiciar", care se confera magistratilor in activitate, pentru vechime in magistratura ca judecator sau procuror, avand in vedere rezultatele meritorii obtinute in activitate, respectarea indatoririlor prevazute de lege si calificativul anual de "foarte bine". Ordinul si medalia "Meritul judiciar" se acorda de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Art. 108. - Ordinul si medalia "Meritul judiciar" se confera astfel: - Ordinul "Meritul judiciar" clasa I, pentru 25 de ani

vechime in magistratura; - Ordinul "Meritul judiciar" clasa a II-a, pentru 20 de ani vechime in magistratura; - Ordinul "Meritul judiciar" clasa a III-a, pentru 15 ani vechime in magistratura; - Medalia "Meritul judiciar" clasa I, pentru 10 ani vechime in magistratura; - Medalia "Meritul judiciar" clasa a II-a, pentru 5 ani vechime in magistratura. In cazul intreruperii activitatii in magistratura, timpul cat magistratul a desfasurat alta activitate nu va fi luat in calculul vechimii in magistratura pentru care se confera ordinul sau medalia. Descrierea ordinului si a medaliei este prevazuta in lege speciala. Art. 109. - Magistratii in activitate, decorati cu Ordinul "Meritul judiciar" clasele a III-a, a II-a si I, beneficiaza de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% si, respectiv, 50%, iar cei decorati cu Medalia "Meritul judiciar" clasele a II-a si I beneficiaza de reducerea impozitului pe venit cu 20% si, respectiv, 25%. Magistratii pensionari, decorati cu Ordinul "Meritul judiciar" clasele a III-a, a II-a si I, beneficiaza de o majorare cu 10%, 15% si, respectiv, 20% a cuantumului pensiei, fara a se depasi salariul de baza actualizat. Art. 110. - Se interzice magistratilor sa faca parte din partide politice sau sa desfasoare activitati publice cu caracter politic. Art. 111. - Functia de magistrat este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Magistratul poate sa opteze ca functia de baza, potrivit legii, sa fie intr-o institutie de invatamant superior, avand obligatia sa respecte durata timpului de lucru si celelalte indatoriri prevazute de lege pentru instanta de judecata sau parchet. In aceasta situatie, programul de activitate al magistratului la instanta de judecata sau la parchet se stabileste cu acordul conducatorului instantei sau al parchetului. Art. 112. - Magistratilor le este interzisa exercitarea, direct

355

356

sau prin persoane interpuse, a activitatilor de comert, participarea la conducerea unor societati comerciale sau civile. De asemenea, le este interzisa participarea la administrarea unor asemenea societati. Art. 113. - Magistratii pot colabora la publicatii de specialitate, cu caracter literar, stiintific sau social, ori la emisiuni audiovizuale, fara insa a participa la actiuni politice. Art. 114. - Magistratii pot sa faca parte din comisiile de studii sau de intocmire a proiectelor de legi, regulamente, tratate sau conventii internationale, numai cu incuviintarea ministrului justitiei. Art. 115. - Magistratii nu pot sa dea consultatii scrise sau verbale in probleme litigioase, chiar daca procesele respective sunt pe rolul altor instante decat cele la care isi exercita functia, si nici sa-si exprime public parerea asupra unor procese aflate in curs de desfasurare. Magistratii au dreptul sa pledeze cauzele lor personale, ale parintilor, sotilor si copiilor lor, precum si ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Art. 116. - Numirea magistratilor in diverse comisii sau comitete prevazute de lege se face de ministrul justitiei, in afara cazului in care legea prevede un alt mod de numire. Art. 117. - Magistratii sunt obligati sa respecte programul de lucru, sa rezolve lucrarile in termenele stabilite, sa pastreze secretul deliberarii si sa indeplineasca toate indatoririle ce le revin potrivit legilor si regulamentelor. La sedintele de judecata, magistratii sunt obligati sa aiba tinuta vestimentara corespunzatoare instantei unde functioneaza. Tinuta vestimentara a magistratilor se stabileste prin hotarare a Guvernului si se asigura gratuit. Art. 118. - Magistratii sunt datori sa se abtina de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor in functie si in societate. Art. 119. - Magistratii sunt obligati sa efectueze, cel putin o data la 5 ani, conform programarii aprobate de ministrul justitiei, stagii de pregatire sau, dupa caz, de perfectionare profesionala la Institutul National al Magistraturii, la

institutii de invatamant superior din tara sau din strainatate ori in cadrul formelor organizate de curtile de apel sau, dupa caz, de parchetele de pe langa curtile de apel. La fiecare curte de apel si parchet de pe langa aceasta va fi desemnat un magistrat care sa raspunda de perfectionarea profesionala a magistratilor. Art. 120. - Magistratii sunt liberi sa formeze asociatii profesionale sau alte organizatii avand ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregatirii profesionale si protejarea statutului lor. De asemenea, magistratii pot adera la asociatii profesionale locale, nationale si internationale si pot participa la reuniunile acestora. TITLUL VII Raspunderea disciplinara a magistratilor Art. 121. - Magistratii raspund disciplinar pentru abaterile de la indatoririle de serviciu, precum si pentru comportarile care dauneaza interesului serviciului sau prestigiului justitiei. Art. 122. - Sunt abateri disciplinare: a) intarzierea sistematica in efectuarea lucrarilor; b) absentele nemotivate de la serviciu; c) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri privind satisfacerea intereselor lor sau ale membrilor familiei, in afara cadrului legal, precum si imixtiunea in activitatea altui magistrat; d) atitudinile ireverentioase in timpul exercitarii atributiilor de serviciu; e) nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; f) activitatile publice cu caracter politic; g) manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale; h) refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire ce le revine potrivit legilor si regulamentelor sau incalcarea altor obligatii decurgand din prezenta lege; i) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor; j) incalcarea altor prevederi ale legii, referitoare la incompatibilitati si interdictii privind pe magistrati. Art. 123. - Sanctiunile disciplinare ce se pot aplica

357

358

magistratilor in raport cu gravitatea abaterilor sunt: a) observatie; b) mustrare; c) diminuarea salariului de baza cu pana la 15% pe o perioada de 1-3 luni; d) mutarea disciplinara pentru o perioada de 1-3 luni la o instanta sau la un parchet, situate pe raza teritoriala a aceleiasi curti de apel, respectiv parchet de pe langa aceasta; e) suspendarea din functie pe timp de maximum 6 luni; f) indepartarea din magistratura. In timpul suspendarii din functie, magistratului nu i se plateste salariul. Aceasta perioada nu se ia in calculul drepturilor la pensie si al vechimii in functia de magistrat. Dispozitiile alin. 2 sunt aplicabile si in cazul prevazut la art. 92 alin. 2. Art. 124. - Actiunea disciplinara, in cazul abaterilor savarsite de un judecator, cu exceptia judecatorilor si a magistratilor-asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, se exercita de catre ministrul justitiei, iar in cazul abaterilor savarsite de procurori, actiunea se exercita de ministrul justitiei sau de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Actiunea disciplinara se exercita in termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii actului de constatare, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii abaterii disciplinare. Art. 125. - In vederea exercitarii actiunii disciplinare, este obligatorie efectuarea cercetarii prealabile, care se dispune de titularul acestei actiuni. Cercetarea prealabila se efectueaza de catre judecatori, avand cel putin acelasi grad ierarhic cu judecatorul cercetat, sau de inspectori generali ori de alte persoane asimilate magistratilor din Ministerul Justitiei. Pentru procurori, cercetarea prealabila se efectueaza de procurorii-inspectori din Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie. In cazul cercetarii prealabile se vor stabili faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, existenta sau inexistenta vinovatiei, cat si orice date concludente. Ascultarea celui in cauza si verificarea apararilor

magistratului cercetat sunt obligatorii. Refuzul magistratului cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal si nu impiedica finalizarea cercetarii. Magistratul cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetarii si sa solicite probe in aparare. Art. 126. - In cazul abaterilor savarsite de judecatori, ministrul justitiei, dupa primirea rezultatului cercetarilor prealabile, poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii. Dezbaterile Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt publice. Citarea partilor este obligatorie. Consiliul Superior al Magistraturii se pronunta prin hotarare motivata, care se comunica partilor. Art. 127. - Comisia de disciplina a Ministerului Public este formata din 5 procurori din Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, alesi, pe 4 ani, de membrii acestui parchet. Comisia este prezidata de procurorul cel mai mare in grad, iar la grade egale, de procurorul cu cea mai mare vechime in grad. In conditiile prevazute de alin. 1, vor fi alesi 3 membri supleanti ai comisiei de disciplina, care inlocuiesc pe titulari in cazul in care acestia sunt impiedicati sa participe la lucrarile comisiei. Prevederile art. 126 alin. 2-4 se aplica in mod corespunzator. Secretariatul comisiei va fi asigurat de un procuror, desemnat de procurorul general. Art. 128. - In fata Consiliului Superior al Magistraturii sau a Comisiei de disciplina a Ministerului Public, magistratul poate fi asistat de un alt magistrat. Art. 129. - Impotriva hotararilor pronuntate de Consiliul Superior al Magistraturii sau de Comisia de disciplina a Ministerului Public, magistratul in cauza poate face contestatie in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii. Contestatia se depune la comisia disciplinara care a pronuntat hotararea si se judeca de Curtea Suprema de Justitie, in complet format din 9 judecatori. Hotararea prin care se solutioneaza contestatia este irevocabila.

359

360

Art. 130. - Ministrul justitiei sau, dupa caz, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie dispune masurile corespunzatoare pentru executarea hotararilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare prevazute in prezentul titlu. Art. 131. - In toate cazurile in care inceteaza calitatea de magistrat, cu exceptia stagiarilor, hotararea sau actul care determina incetarea acestei calitati se va comunica Presedintelui Romaniei de catre Consiliul Superior al Magistraturii in vederea emiterii decretului de eliberare din functie. TITLUL VIII Personalul auxiliar de specialitate, economic, administrativ si de serviciu Art. 132. - La judecatorii, tribunale si curti de apel, precum si la toate parchetele functioneaza personal auxiliar de specialitate, economic, administrativ si de serviciu. Activitatea personalului prevazut la alin. 1 este supusa controlului ierarhic. Art. 133. - Toate instantele si parchetele vor avea cate o grefa, o registratura, o arhiva si o biblioteca. Tribunalele si parchetele de pe langa acestea vor avea si cate un compartiment economico-administrativ, condus de un contabil-sef, pentru activitatea proprie, precum si pentru activitatea judecatoriilor si a parchetelor din circumscriptia lor. In localitatile resedinta de judet, in care functioneaza curti de apel, compartimentul economico-administrativ al tribunalelor sau parchetelor de pe langa acestea va deservi si activitatea acestor curti, respectiv a parchetelor de pe langa acestea. Curtile de apel si Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie vor avea, in afara de serviciul prevazut la alin. 2, si un serviciu de documentare. Art. 134. - Grefa, registratura si arhiva vor efectua operatiuni privind primirea, inregistrarea si expedierea corespondentei, indosarierea actelor, pastrarea registrelor, precum si orice alte lucrari cu caracter auxiliar, necesare bunei desfasurari a activitatii instantelor si parchetelor. Art. 135. - Compartimentul economico-administrativ va

avea ca atributii principale efectuarea operatiunilor financiar-contabile, evidenta bunurilor, asigurarea conditiilor materiale pentru desfasurarea activitatii instantelor si a parchetelor si gospodarirea localurilor. Art. 136. - Serviciul de documentare va tine evidenta legislatiei, a jurisprudentei, precum si gestiunea bibliotecii. Art. 137. - Grefierii care participa la sedintele de judecata sau la efectuarea actelor de urmarire penala vor face toate consemnarile despre desfasurarea acestora si vor indeplini orice alte insarcinari din dispozitia si sub controlul presedintelui completului de judecata ori al procurorului. La sedintele de judecata grefierii sunt obligati sa aiba tinuta corespunzatoare instantei unde functioneaza. Dispozitiile art. 117 alin. 3 se aplica in mod corespunzator. Art. 138. - Pe langa tribunale si judecatorii vor functiona executori judecatoresti, care vor efectua executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii si vor indeplini orice alte atributii date prin lege. Art. 139. - Presedintii instantelor pe langa care functioneaza executori judecatoresti au drept de indrumare si control asupra acestora. Art. 140. - Personalul prevazut in titlul de fata se numeste de catre presedintele curtii de apel ori, dupa caz, de catre procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carei circumscriptie urmeaza sa functioneze, cu exceptia executorilor judecatoresti si a contabililor-sefi. Inainte de numire va fi consultat presedintele instantei sau, dupa caz, prim-procurorul parchetului la care va functiona persoana in cauza. Executorii judecatoresti si contabilii-sefi ai tribunalelor se numesc de catre ministrul justitiei, iar contabilii-sefi ai parchetelor de pe langa tribunale se numesc de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Personalul auxiliar de specialitate, economic, administrativ si de serviciu de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie se numeste de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Pregatirea si perfectionarea profesionala a personalului auxiliar de specialitate se fac potrivit regulamentului

361

362

aprobat de ministrul justitiei. Art. 141. - Personalul auxiliar de specialitate de la instante si parchete beneficiaza de toate drepturile prevazute de legislatia aplicabila salariatilor din unitatile bugetare, precum si de drepturile prevazute la art. 99 si 101 din prezenta lege. Prevederile art. 145 sunt aplicabile. Art. 142. - Organizarea si functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor si parchetelor, atributiile si raspunderea disciplinara ale personalului acestor compartimente se stabilesc prin regulament, aprobat de ministrul justitiei. Art. 143. - Instantele judecatoresti si parchetele dispun de politia pusa in serviciul lor de Ministerul de Interne, in mod gratuit. Necesarul de personal de politie va fi stabilit de Guvern, la propunerea ministrului justitiei si a ministrului de interne. Politistii pusi in serviciul instantelor judecatoresti si al pachetelor sunt subordonati presedintilor sau primprocurorilor acestora. Numarul politistilor necesari pentru fiecare instanta este stabilit de ministrul justitiei. Paza sediilor instantelor judecatoresti si ale parchetelor se asigura de trupele de jandarmi in mod gratuit. TITLUL IX Vacanta judecatoreasca Art. 144. - Pentru toate instantele judecatoresti, vacanta judecatoreasca anuala este de 2 luni si are loc in perioada 1 iulie - 31 august a fiecarui an calendaristic. Art. 145. - Concediile anuale de odihna cuvenite, potrivit legii, personalului instantelor se efectueaza, de regula, in cea mai mare parte in perioada vacantei judecatoresti. Art. 146. - In perioada vacantei judecatoresti, activitatea de judecata a instantelor va continua: - in materie penala, pentru cauzele cu arestati; - in alte materii, pentru cauzele privind obligatiile de intretinere de orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de ordonanta presedintiala, precum si in alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de catre instanta. Art. 147. - Presedintele instantei si, la instantele unde sunt

sectii, impreuna cu presedintii acestora, vor desemna judecatorii care vor constitui completele de judecata in perioada vacantei judecatoresti. Pentru judecatorii, tribunale si curti de apel, modul de desemnare a judecatorilor in completele prevazute la alin. 1, precum si de asigurare a conducerii instantelor si a sectiilor acestora pe timpul vacantei judecatoresti se stabileste prin regulament, aprobat de ministrul justitiei. Art. 148. - Regulamentul, elaborat potrivit art. 147 alin. 2, va stabili si obligatiile ce revin conducatorilor de parchete pentru a asigura indeplinirea corespunzatoare a atributiilor procurorilor in cauzele prevazute la art. 146. TITLUL X Dispozitii tranzitorii si finale Art. 149. - Numarul total al magistratilor de la judecatorii, tribunale, curti de apel si de la toate parchetele, precum si al personalului auxiliar de specialitate, economic, administrativ si de serviciu necesar functionarii acestora se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului justitiei. Personalul necesar pentru fiecare instanta si parchet, corespunzator volumului de activitate, se stabileste de catre ministrul justitiei. Art. 150. - Cheltuielile necesare pentru buna functionare a judecatoriilor, tribunalelor, curtilor de apel si a parchetelor de pe langa toate instantele sunt finantate de la bugetul de stat, precum si din veniturile realizate de Ministerul Justitiei din timbrul judiciar. Art. 151. - Membrii comisiilor de examinare pentru primirea in magistratura si pentru examenul de capacitate sunt remunerati prin plata cu ora, in conditiile Legii privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti. Art. 152. - Prezenta lege intra in vigoare pe data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei*). Dispozitiile privind compunerea si functionarea instantelor judecatoresti si a parchetelor, admiterea in magistratura si raspunderea disciplinara a magistratilor se vor pune in aplicare la data de 1 iulie 1993.

363

364

Primul Consiliu Superior al Magistraturii va fi ales in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii si va functiona pana la constituirea curtilor de apel si a parchetelor de pe langa acestea. In locul magistratilor prevazuti la lit. c) si d) din art. 87 vor fi alesi 6 judecatori de la tribunalele judetene si 2 procurori de la Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti. __________ *) A se vedea si datele de intrare in vigoare a legilor modificatoare. Art. 153. - Guvernul va introduce in proiectul bugetului de stat pe anul 1993 fondurile necesare functionarii sistemului judiciar prevazut in prezenta lege. In termen de 9 luni de la publicarea prezentei legi, Guvernul va aproba statele de personal si statele de functii pentru instantele judecatoresti si pentru parchete, corespunzator noii organizari a sistemului judiciar. In termen de 6 luni de la publicarea legii, Guvernul, consiliile judetene si consiliile locale, cu sprijinul prefecturilor, vor pune la dispozitia Ministerului Justitiei si a Ministerului Public localurile si dotarile necesare functionarii instantelor judecatoresti si parchetelor organizate potrivit prezentei legi. Art. 154. - Guvernul va inainta Parlamentului, pana la 1 decembrie 1992, proiecte de lege pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului de procedura penala si a altor legi, corespunzator cerintelor introducerii noului sistem judiciar. In termenul prevazut la art. 152, Ministerul Justitiei va asigura selectionarea si perfectionarea personalului potrivit noilor structuri si atributii ale puterii judecatoresti. Art. 155. - Personalul transferat in interesul serviciului in functii cu niveluri de salarizare mai mici, ca urmare a aplicarii prevederilor prezentei legi, are dreptul, timp de 3 luni de la data transferarii in asemenea functii, la salariul tarifar avut si, dupa caz, la indemnizatia de conducere. Dispozitiile alin. 1 se aplica in mod corespunzator si

personalului ramas disponibil ca urmare a aplicarii prevederilor prezentei legi. Ministerul Justitiei va angaja, prin transfer in interesul serviciului, in aparatul central si unitatile exterioare, personalul din Procuratura Romaniei, in conditiile art. 154 alin. 2. Magistratii in functie, care nu intrunesc conditiile de vechime prevazute in prezenta lege, precum si cei licentiati in drept economic-administrativ vor putea fi mentinuti in aceleasi functii, daca isi indeplinesc in mod corespunzator sarcinile ce le revin. Vechimea minima necesara pentru ocuparea functiilor de magistrat la tribunale, la curti de apel si la parchete poate fi redusa de ministrul justitiei cu pana la o treime, pentru magistratii care au rezultate deosebite in pregatirea si activitatea profesionala. Art. 156. - La judecatorii, tribunale si curti de apel, precum si la parchete vor putea fi numiti, in functii de judecator sau procuror, si fosti magistrati pensionari, care nu depasesc varsta de 65 ani. Magistratii incadrati in conditiile prevazute la alin. 1 beneficiaza de salariul integral, corespunzator functiei, de sporul de vechime in munca, precum si de drepturile de pensie. La incetarea activitatii, aceste persoane au dreptul la recalcularea pensiei in functie de vechimea dobandita si de salariile realizate dupa reincadrare. Art. 157. - Judecatorii sunt inamovibili pe data numirii lor de Presedintele Romaniei. Numirea de catre Presedintele Romaniei a judecatorilor se va face pana la data de 30 octombrie 1996. Art. 158. - Judecatorilor in functie, care nu au fost propusi de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a fi numiti de Presedintele Romaniei, la expirarea termenului prevazut la art. 157 alin. 2, le inceteaza calitatea de magistrat prin ordin al ministrului justitiei, emis in termen de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii Consiliului Superior al Magistraturii. Dispozitiile art. 64 sunt aplicabile in mod corespunzator. Art. 159. - De la data publicarii prezentei legi in Monitorul

365

366

Oficial al Romaniei si pana la dobandirea inamovibilitatii in conditiile prezentei legi, numirea, transferarea, promovarea, suspendarea si eliberarea din functie a judecatorilor sunt in competenta ministrului justitiei. Pana la numirea procurorilor in conditiile prezentei legi, numirea, transferarea, promovarea, suspendarea si eliberarea din functie a acestora sunt in competenta procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Art. 160. - Pe data aplicarii prezentei legi, in conditiile art. 152 si 159, se abroga dispozitiile contrare din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecatoreasca si din Legea nr. 60/1968 pentru organizarea si functionarea Procuraturii, precum si orice alte dispozitii contrare prezentei legi*). __________ *) Potrivit prevederilor art. V din Legea nr. 142/1997, se abroga, la data intrarii in vigoare a legii mentionate, art. 11 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993 si Hotararea Guvernului nr. 48/1992 privind infiintarea si organizarea Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Magistratilor. ANEXA Nr. 1 JUDECATORIILE, PARCHETELE SI LOCALITATILE DE RESEDINTA ALE ACESTORA ___________________________________________ ____________________________________ Judetul Judecatoria Localitatea de resedinta Alba Alba Iulia municipiul Alba Iulia Campeni orasul Campeni Aiud municipiul Aiud Blaj municipiul Blaj Sebes orasul Sebes Arad Arad municipiul Arad Ineu orasul Ineu Lipova orasul Lipova

Gurahont comuna Gurahont Chisineu-Cris orasul Chisineu-Cris Arges Pitesti municipiul Pitesti Campulung municipiul Campulung Curtea de Arges municipiul Curtea de Arges Costesti orasul Costesti Topoloveni orasul Topoloveni Bacau Bacau municipiul Bacau Onesti municipiul Onesti Moinesti orasul Moinesti Podu Turcului comuna Podu Turcului Buhusi orasul Buhusi Bihor Oradea municipiul Oradea Beius orasul Beius Marghita orasul Marghita Alesd orasul Alesd Salonta orasul Salonta Bistrita-Nasaud Bistrita municipiul Bistrita Nasaud orasul Nasaud Beclean orasul Beclean Botosani Botosani municipiul Botosani Dorohoi municipiul Dorohoi Saveni orasul Saveni Darabani orasul Darabani Brasov Brasov municipiul Brasov Fagaras municipiul Fagaras Rupea orasul Rupea Zarnesti orasul Zarnesti Braila Braila municipiul Braila Faurei orasul Faurei Insuratei orasul Insuratei

367

368

Buzau Buzau municipiul Buzau Ramnicu Sarat municipiul Ramnicu Sarat Patarlagele comuna Patarlagele Pogoanele orasul Pogoanele Caras-Severin Resita municipiul Resita Caransebes municipiul Caransebes Oravita orasul Oravita Moldova Noua orasul Moldova Noua Bozovici comuna Bozovici Calarasi Calarasi municipiul Calarasi Oltenita orasul Oltenita Lehliu-Gara orasul Lehliu-Gara Cluj Cluj-Napoca municipiul Cluj-Napoca Turda municipiul Turda Dej municipiul Dej Huedin orasul Huedin Gherla orasul Gherla Constanta Constanta municipiul Constanta Medgidia municipiul Medgidia Harsova orasul Harsova Baneasa comuna Baneasa Mangalia municipiul Mangalia Covasna Sfantu Gheorghe municipiul Sfantu Gheorghe Targu Secuiesc orasul Targu Secuiesc Intorsura Buzaului orasul Intorsura Buzaului Dambovita Targoviste municipiul Targoviste Gaesti orasul Gaesti Pucioasa orasul Pucioasa Racari comuna Racari Moreni orasul Moreni Dolj Craiova municipiul Craiova

Bailesti orasul Bailesti Filiasi orasul Filiasi Segarcea orasul Segarcea Calafat orasul Calafat Galati Galati municipiul Galati Tecuci municipiul Tecuci Targu Bujor orasul Targu Bujor Liesti comuna Liesti Giurgiu Giurgiu municipiul Giurgiu Bolintin-Vale orasul Bolintin-Vale Gorj Targu Jiu municipiul Targu Jiu Targu Carbunesti orasul Targu Carbunesti Novaci orasul Novaci Motru orasul Motru Harghita Miercurea-Ciuc municipiul Miercurea-Ciuc Odorheiu Secuiesc municipiul Odorheiu Secuiesc Toplita orasul Toplita Gheorgheni orasul Gheorgheni Hunedoara Deva municipiul Deva Hunedoara municipiul Hunedoara Petrosani municipiul Petrosani Orastie municipiul Orastie Brad orasul Brad Hateg orasul Hateg Ialomita Slobozia municipiul Slobozia Urziceni municipiul Urziceni Fetesti municipiul Fetesti Iasi Iasi municipiul Iasi Pascani municipiul Pascani Harlau orasul Harlau Raducaneni comuna Raducaneni

369

370

Ilfov Ilfov municipiul Bucuresti Buftea orasul Buftea Maramures Baia Mare municipiul Baia Mare Sighetu Marmatiei municipiul Sighetu Marmatiei Viseu de Sus orasul Viseu de Sus Targu Lapus orasul Targu Lapus Dragomiresti comuna Dragomiresti Somcuta Mare comuna Somcuta Mare Mehedinti Drobeta-Turnu Severin municipiul Drobeta-Turnu Severin Strehaia orasul Strehaia Orsova orasul Orsova Vanju Mare orasul Vanju Mare Baia de Arama orasul Baia de Arama Mures Targu Mures municipiul Targu Mures Sighisoara municipiul Sighisoara Reghin municipiul Reghin Tarnaveni orasul Tarnaveni Ludus orasul Ludus Sangeorgiu de Padure comuna Sangeorgiu de Padure Neamt Piatra-Neamt municipiul Piatra-Neamt Roman municipiul Roman Targu-Neamt orasul Targu-Neamt Bicaz orasul Bicaz Olt Slatina municipiul Slatina Caracal municipiul Caracal Corabia orasul Corabia Bals orasul Bals Scornicesti orasul Scornicesti Prahova Ploiesti municipiul Ploiesti Campina municipiul Campina Valenii de Munte orasul Valenii de Munte Mizil orasul Mizil

Sinaia orasul Sinaia Satu Mare Satu Mare municipiul Satu Mare Carei municipiul Carei Negresti-Oas orasul Negresti-Oas Salaj Zalau municipiul Zalau Simleu Silvaniei orasul Simleu Silvaniei Jibou orasul Jibou Sibiu Sibiu municipiul Sibiu Medias municipiul Medias Agnita orasul Agnita Avrig orasul Avrig Saliste comuna Saliste Suceava Suceava municipiul Suceava Campulung Moldovenesc municipiul Campulung Moldovenesc Radauti municipiul Radauti Falticeni municipiul Falticeni Vatra Dornei orasul Vatra Dornei Gura Humorului orasul Gura Humorului Teleorman Alexandria municipiul Alexandria Rosiori de Vede municipiul Rosiori de Vede Turnu Magurele municipiul Turnu Magurele Videle orasul Videle Zimnicea orasul Zimnicea Timis Timisoara municipiul Timisoara Lugoj municipiul Lugoj Deta orasul Deta Sannicolau Mare orasul Sannicolau Mare Faget orasul Faget Tulcea Tulcea municipiul Tulcea Babadag orasul Babadag Macin orasul Macin

371

372

Vaslui Vaslui municipiul Vaslui Barlad municipiul Barlad Husi municipiul Husi Murgeni comuna Murgeni Valcea Ramnicu Valcea municipiul Ramnicu Valcea Dragasani orasul Dragasani Horezu orasul Horezu Brezoi orasul Brezoi Balcesti comuna Balcesti Vrancea Focsani municipiul Focsani Panciu orasul Panciu Adjud orasul Adjud Bucuresti Judecatoria sectorului 1 municipiul Bucuresti Judecatoria sectorului 2 municipiul Bucuresti Judecatoria sectorului 3 municipiul Bucuresti Judecatoria sectorului 4 municipiul Bucuresti Judecatoria sectorului 5 municipiul Bucuresti Judecatoria sectorului 6 municipiul Bucuresti NOTA: In raport cu numarul cauzelor inregistrate in cursul anului 1992 la judecatoriile din municipiile resedinta de judet, ministrul justitiei poate infiinta sedii secundare cu activitate permanenta. ANEXA Nr. 2 CURTILE DE APEL, PARCHETELE DE PE LANGA CURTILE DE APEL, CIRCUMSCRIPTIILE ACESTORA SI LOCALITATILE DE RESEDINTA ___________________________________________ _____________________________________ Curtea de Apel Tribunalele Localitatea de resedinta

I. Curtea de Apel Alba Iulia Alba municipiul Alba Iulia Sibiu Hunedoara II. Curtea de Apel Pitesti Arges municipiul Pitesti Valcea III. Curtea de Apel Bacau Bacau municipiul Bacau Neamt IV. Curtea de Apel Oradea Bihor municipiul Oradea Satu Mare V. Curtea de Apel Suceava Suceava municipiul Suceava Botosani VI. Curtea de Apel Brasov Brasov municipiul Brasov Covasna VII. Curtea de Apel Bucuresti Bucuresti municipiul Bucuresti Calarasi Giurgiu Ialomita Ilfov Teleorman VIII. Curtea de Apel Cluj Cluj municipiul Cluj-Napoca Bistrita-Nasaud Maramures Salaj

373

374

IX. Curtea de Apel Constanta Constanta municipiul Constanta Tulcea X. Curtea de Apel Craiova Dolj municipiul Craiova Gorj Mehedinti Olt XI. Curtea de Apel Galati Galati municipiul Galati Braila Vrancea XII. Curtea de Apel Iasi Iasi municipiul Iasi Vaslui XIII. Curtea de Apel Targu Mures Mures municipiul Targu Mures Harghita XIV. Curtea de Apel Ploiesti Prahova municipiul Ploiesti Buzau Dambovita XV. Curtea de Apel Timisoara Timis municipiul Timisoara Arad Caras-Severin

Organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor
Camera Deputaţilor este organizată în conformitate cu propriul Regulament. Structurile interne ale Camerei sunt constituite din: Biroul permanent, comisiile parlamentare şi grupurile parlamentare. Biroul permanent este compus din: preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Camerei Deputaţilor, care este, totodată, şi preşedintele Biroului permanent, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreaga durată a mandatului Camerei, iar ceilalţi membri ai Biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. În Camera Deputaţilor s-au constituit următoarele comisii permanente: „ Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; „ Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; „ Comisia pentru industrie şi servicii; „ Comisia pentru agricultură, sivicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; „ Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; „ Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; „ Comisia pentru muncă şi protecţie socială; „ Comisia pentru sănătate şi familie, „ Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; „ Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă; „ Comisia juridică, de disciplină şi imunităţii; „ Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; „ Comisia pentru politică externă; „ Comisia pentru cercetarea abuzurilor, conrupţie şi pentru petiţii. „ Comisia pentru regulament „ Comisia pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor. În afara comisiilor permanente pot fi înfiinţate comisii de anchetă şi alte comisii speciale. Comisiile parlamentare sunt alcătuite, pe cât posibil, pe baza configuraţiei politice a fiecărei Camere, aşa cum aceasta rezultă din spectrul grupurilor parlamentare. Rolul comisiilor permanente constă în elaborarea rapoartelor şi avizelor privind documentele ce urmează a fi puse în dezbaterea Camerei.

375

376

Grupurile Parlamentare se constituie prin asocierea deputaţilor care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni politice. Un grup parlamentar trebuie să aibă cel puţin zece deputaţi. Grupurile parlamentare reflectă configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. În Camera Deputaţilor s-au organizat următoarele grupuri parlamentare: „ Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat şi umanist) „ Grupul parlamentar al P.R.M. „ Grupul parlamentar al P.D. „ Grupul parlamentar al P.N.L. „ Grupul parlamentar al U.D.M.R. „ Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale. Camera Deputaţilor se întruneşte anual în două sesiuni ordinare, dar poate fi convocată şi în sesiuni extraordinare. Prima sesiune ordinară începe în luna Februarie şi nu poate depăşii sfârşitul lunii iunie, iar cea de-a doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Sedinţele plenare ale Camerei se ţin în fiecare luni, marţi şi joi, iar şedinţele comisiilor permanente au loc miercurea. Ziua de vineri a fiecărei săptămâni este consacrată activităţii membrilor Camerei în circumscripţiile electorale. Directia Dezvoltarea Serviciilor Publice

http://www.oradea.ro /ddssalubr.html Serviciul Salubritate

luarea de masuri pentru buna gospodarire, pastrarea curateniei si aplica norme si sanctiuni contraventionale privind gospodaria comunala pe raza municipiului Oradea. Colaboreaza cu RER-RWE Ecologic Service S.A., URBANA S.A. si cu Corpul Gardienilor Publici. • Serviciul Energetic si Servicii Publice urmareste si controleaza desfasurarea urmatoarelor activitati: deservirea populatiei cu apa rece, apa calda, agent termic, iluminat public, transport în comun, intretinere parcuri si spatii verzi si alte servicii publice. Colaboreaza cu APATERM SA, RA-OTL SA, ELECTRICA SA, RAPAS, ELCO SA, RERRWE Ecologic Service SA si cu Corpul Gardienilor Publici. • Serviciul Investitii duce la indeplinire obiectivele de investitii ale Primariei Municipiului Oradea. Colaboreaza cu APATERM S.A., RA-OTL S.A., Drumuri Orasenesti S.A. • Serviciul Drumuri si Poduri are ca obiectiv urmatoarele: intretinerea si repararea infrastructurii strazilor intretinere semamafoare, indicatoare si marcaje rutiere, si activitatea de taximetrie. Colaboreaza cu Drumuri Orasenesti S.A., Autoritatea Rutiera Romana, RA-OTL S.A. si cu Politia Municipiului Oradea.

http://www.oradea.ro /ddsenerg.html http://www.oradea.ro /ddsenerg.html Serviciul Energetic si Servicii Publice

http://www.oradea.ro/ ddssinv.html http://www.oradea.ro/ ddssinv.html Serviciul Investitii

Orasul ca asezare urbana, constituie un macrosistem social , destinat sa asigure cadrul necesar desfasurarii activitatii membrilor comunitatii atat pentru munca, invatare cit si recreere. Activitatea locala are ca sarcina, dar in primul rand ca deziderat, asigurarea conditiilor pentru buna functionare a societatii, concomitent cu luarea de masuri menite sa elimine disfunctionalitatile aparute (existente) in acest amplu sistem. http://www.oradea.ro Directia Dezvoltarea Serviciilor Publice are in /ddsp.html http://www.oradea.ro componenta sa urmatoarele servicii: Serviciul Salubritate, Serviciul Energetic si Servicii Publice, /ddsp.html Directia Dezvoltarea Serviciul Investitii si Serviciul Drumuri si Poduri. Serviciilor Publice http://www.oradea.ro /ddssalubr.html • Serviciul Salubritate asigura conditiile pentru buna functionare a societatii, concomitent cu
377

http://www.oradea.ro/ ddssdrumuri.html http://www.oradea.ro/ ddssdrumuri.html Serviciul Drumuri si Poduri

http://www.oradea.ro/ ddssproiecte.html http://www.oradea.ro/ ddssproiecte.html Proiecte

• Proiecte ale Directiei Dezvoltarea Serviciilor Publice.

378

Directia Finante

persoane juridice, documentele cu regim special si actele de corespondentă

Directia administreaza veniturile si cheltuielile fiecarui an financiar. SERVICII: Serviciul constatare si impunere persoane juridice - verifică modul de calcul, evidentă si virare a impozitelor si taxelor locale datorate de contribuabili - persoane juridice Serviciul constatare si impunere persoane fizice - are competenta de a verifica impunerea contribuabililor persoane fizice, privind impozitele si taxele locale Serviciul urmărire si încasare silită persoane fizice - este responsabil de urmărirea si încasarea creantelor bugetare reprezentând impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate de persoanele fizice, sume ce se fac venit la bugetul local. Serviciul financiar-contabil - cu compartimentele din subordine asigură îndeplinirea atributiilor cu privire la dezvoltarea economico-socială a municipiului, întocmirea lucrărilor proiectului bugetului propriu, formarea, administrarea si executarea acestuia. Serviciul încasare si operare date - încasează sumele datorate de contribuabili bugetului local, gestionează baza de date si întretine programele informatice privind încasarea si prelucrarea veniturilor bugetului Primăriei municipiului Oradea Serviciul control comercial si autorizări Biroul analiza si solutionarea contestatiilor, urmărire persoane juridice - rezolvă sesizările, obiectiunile si contestatiile formulate în scris de contribuabili. Urmăreste încasarea la bugetul local a sumelor neachitate la termen de către contribuabili - persoane juridice Compartiment registratură - eliberează adeverinte referitoare la bunurile impozabile si achitarea impozitelor la bugetul local. Compartiment trezorerie - are atributii de casier al sectorului public, asigură evidenta privind executia de casă pentru toate operatiunile de încasări si plăti. Compartiment arhivă - păstrează dosarele fiscale ale contribuabililor persoane fizice si
379

PROBLEME

ACTE NECESARE

SERVICIUL/ BIROUL

Declaratie impunere tip Copie document provenientă (contract vânzare-cumpărare, factură, Dosar fiscal alte documente care atestă dobândirea, proces impunere verbal receptie) copie extras C.F. persoane juridice schită (unde e cazul) copie cod fiscal timbru fiscal sau chitantă timbru cerere tip ultima balantă de verificare timbru fiscal Certificat fiscal sau chitantă timbru copie după ultimele viramente persoane juridice privind impozite si taxe locale Certificat de cerere de mână copii după statutul asociatiei înregistrare pt. legalizat la notariat acordul de asociere legalizat la asociaţii de notariat procesul verbal al asociatiei de proprietari proprietari tabel cu membrii asociatiei de proprietari Referate, compensări a debitelor sau alte solicitări ale cerere de mână chitantă în original contribuabililor persoane fizice sau juridice, restituiri Adeverinte diverse pentru: - Notare imobile cerere de mână - Existenta patrimoniului - Diverse licitatii Dosar privind Persoane juridice: cerere de înlesnire la plata acordarea ultimul bilant si balanta de verificare situatia înlesnirilor la creditelor curente alte documente utile pt.

S.C.I.P.J.

S.C.I.P.J.

S.C.I.P.J.

S.C.I.P.J. si fizice

S.C.I.P.J.

S.C.I.P.J., S.C.I.P.F.

380

plata impozitelor, taxelor locale si altor venituri datorate de plătitori

rezolvarea cererii notă de constatare întocmită de organele de control ale Directiei Finante

juridice sau fizice

radiere de la politie Compartiment Analiza si solutionarea contestatiilor urmărire persoane juridice

Persoane fizice: cerere de înlesnire la plată alte documente utile pentru rezolvarea cererii notă de constatare întocmită de organele specializate ale Directiei Finante cerere de mână copie act dobindire imobil, extras C.F., schită Dosar scutiri (după caz) copie carte identitate, facturi, talon pers. fizice de la copie adeverinţă de la: plata impozitelor - Asociatia Veteranilor de Război si taxelor locale - Luptătorii Revolutiei din 1989, certificat de revolutionar - Asociatia Fostilor detinuti politici Cerere vizată de inspectori teritorial pentru handicapati certificat handicapat I.T.M. factură de Dosar scutire provenientă a mijlocului de transport, carte de handicapati pt. identitate, talon, cu mentiunea că mijloace de Scutirea în toate cazurile se acordă începând cu transport auto luna următoare depunerii documentelor justificative Cerere de autorizare tip Copii după: - Statut (contractul de societate) - Certificatul de înmatriculare la Oficiul R. Dosar pt. Comertului obtinerea - Autorizatie sanitară de functionare autorizatiilor de - Autorizatie P.S.I. functionarea - Actul de absolvire al formei de pregătire societătilor profesională de specialitate, sau, după caz, cartea comerciale si a de muncă (pt. activitate de alimentatie publică si a pers. autorizate comertului cu produse alimentare) în bază Decret- - Autorizatie de construire (pt.constructii noi) sau Lege nr. 54/1990 actul legal de folosire a structurii de vânzare (contract de închiriere, locatie, contract de proprietate etc - în cazul constructiilor vechi) - Chitantă de plată taxă autorizatie Dosar radieri Cerere de mână Copie act înstrăinare (factură, auto pers. contract vânzare-cumpărare,după caz) Certificat
381

Adrese, sesizări, obiectiuni si Adresă scrisă contestatii la procese verbale de control Adeverinte - de valoare - de plecare definitivă sau temporară din Cerere de mână tară - pt. notari publici - pt. Politie/ alte institutii

S.C.I.P.F.

Compartiment Registratură

S.C.I.P.F.

Serviciul control comercial si autorizări

S.C.I.P.F., S.C.I.P.J.
382

Directia Urbanism si Amenajarea Teritoriului

Gestioneaza datele grafice pe suport magnetic create prin programul pilot G.I.S. pe un contur definit in Zona Centrala a municipiului Oradea de cca. 80 ha., si fisele de imobil aferente.

http://www.orade a.ro/servicii.html http://www.orade a.ro/servicii.html

http://www.orade a.ro/proiecte.html http://www.orade a.ro/proiecte.html

http://www.orade a.ro/relatii.html http://www.orade a.ro/relatii.html

Planificarea programelor de dezvoltare urbana a municipiului, constituie una din preocuparile esentiale ale Directiei Arhitectura Urbanism si Cadastru din structura Primariei prin implicarea consilierilor locali în aprobarea, în conditiile legii, a planurilor de organizare si de dezvoltare a amenajarii teritoriului. Directia Urbanism si Amenajarea Teritoriului este responsabila de coordonarea activitatii de dezvoltare urbana a municipiului in scopul protectiei patrimoniului construit existent si a protejarii cadrului natural prin serviciile de specialitate din structura sa (Serviciul autorizari constructii, biroul autorizari si disciplina în constructii, compartiment urmarire reclamatii si sesizari, Serviciul proiectare prognoza si startegie urbana, biroul cadastru si publicitate imobiliara, biroul banca date urbane, compartiment publicitate si afisaj). Serviciul Autorizari constructii are in competenta emiterea actelor administrative in baza carora se executa lucrarile de constructie conform cadrului legislativ (art.3 Legea 50/1991) si verificarea legalitatii executarii constructiilor. Biroul Cadastru si publicitate imobiliara asigura întretinerea bazei topografice scara 1:1000 a municipiului si introducerea cadastrului imobiliar-edilitar pe fise de imobile. Serviciul Proiectare prognoza si strategie urbana raspunde de întretinerea Planului Urbanistic General si elaborarea planurilor urbanistice zonale si de detaliu. Planul Urbanistic General al municipiului Oradea (aprobat in 1995) ofera cadrul legal pentru dezvoltarea orasului structurat pe zone functionale: de locuit, comerciale, industriale. Birou G.I.S. intretine programele informatice utilizate si gestioneaza baza de date urbane specifice activitatii directiei. Administreaza reteaua de calculatoare din directie.
383 384

Integrarea in UE Reforma institutiilor Uniunii Europene 1. Asigurarea reusitei proiectului constructiei europene Procesul de integrare europeana s-a intensificat vizibil dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, prin trecerea la functionarea efectiva a Uniunii economice si monetare, conturarea unor perspective clare de progres in domeniul justitiei si afacerilor interne, iar, in ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna (PESC), elaborarea si aplicarea "strategiilor comune. Cu toate aceste progrese notabile, Romania considera ca reusita proiectului constructiei europene impune solutionarea corespunzatoare a problemelor cu incidente directe, de care depinde, in ultima instanta, incheierea cu succes si intr-o perioada rezonabila de timp, a actualei etape de extindere a Uniunii Europene. Doua dintre aceste aspecte se detaseaza ca importanta si se plaseaza in centrul atentiei statelor membre si candidate la Uniunea Europeana": reforma institutionala in perspectiva extinderii si modalitatile de aplicare a principiului flexibilitatii in cadrul UE. Precedenta Conferinta Interguvernamentala si-a incheiat lucrarile in iunie 1997 fara a atinge obiectivul fixat prin Tratatul de la Maastricht, respectiv realizarea reformei institutionale a Uniunii Europene in perspectiva extinderii acesteia. Pe de alta parte, criza din Kosovo a relevat necesitatea unei actiuni externe mai bine sudata, mai autonoma, intr-un cuvant mai europeana. Perspectivele apropiate ale unei extinderi fara precedent a Uniunii Europene, comparabila ca semnificatii cu crearea pietei unice europene si a monedei unice, genereaza sperante intemeiate privind revitalizarea valorilor democratiei la scara continentului european, in conditiile unui progres economic mai bine partajat. In acest sens, se poate afirma ca extinderea constituie nu numai o sfidare majora pentru Uniunea Europeana, ci, deopotriva, si o sansa istorica. Ca viitor stat membru al Uniunii Europene, Romania este deosebit de interesata in a adera la o structura puternica si coerenta, conforma principiilor fundamentale ale constructiei europene si obiectivelor sale de natura politica, economica si sociala, care sa combine armonios un spatiu economic si social comun cu o uniune politica mai vizibila si mai puternica pe scena internationala. Actuala Conferinta Interguvernamentala trebuie sa

creeze bazele solide pentru edificarea unei Europe reunite in cadrul unui spatiu comun al democratiei, libertatii, securitatii, stabilitatii si prosperitatii. 2. Obiectivele Conferintei Interguvernamentale pentru reforma institutionala a Uniunii Europene Actuala Conferinta Interguvernamentala trebuie sa raspunda unei sfidari fara precedent: realizarea schimbarilor institutionale pe care le implica extinderea, astfel incat consecintele acestui proces sa poata fi gestionate de o maniera riguroasa si eficace sau altfel spus, solutiile ce vor fi adoptate vor trebui sa asigure ameliorarea capacitatii decizionale, in paralel cu crearea premizelor pentru adancirea integrarii europene intr-un cadru extins. In lumina dezbaterilor care s-au desfasurat pana in prezent in cadrul Conferintei, precum si a contributiilor prezentate de statele candidate, Romania considera ca rezultatele finale ale Conferintei vor trebui sa raspunda la doua categorii de obiective: • Incheierea cu succes a procesului angajat la Amsterdam • Lansarea unei noi etape in consolidarea Uniunii Europene prin implicarea directa a statelor candidate. 2A. Incheierea cu succes a procesului angajat la Amsterdam (aspectele institutionale nesolutionate - "leftovers" of Amsterdam) O conditie esentiala pentru ameliorarea capacitatii decizionale si functionarea eficienta a Uniunii Europene este solutionarea aspectelor institutionale ramase deschise la Amsterdam: componenta Comisiei Europene, reponderarea voturilor in cadrul Consiliului si extinderea ariei de aplicare a votului cu majoritatea calificata. „ Componenta Comisiei Europene "Gardian al tratatelor" si avand misiunea sa apere, in deplina independenta, interesele europene, Comisia Europeana trebuie sa-si mentina caracterul colegial si eficienta in functionare. Ca viitor stat membru al UE, preocupat sa-si asigure o reprezentare adecvata la nivelul acestui organ de baza al Uniunii, Romania impartaseste pozitia exprimata de majoritatea covarsitoare a statelor membre si toate statele candidate la aderare la UE, ca fiecare stat membru sa fie reprezentat printr-un membru in cadrul Comisiei Europene. Pentru a veni in intampinarea temerilor acelora care considera ca un colegiu cu un numar extins de membri ar putea sa ridice dificultati in ceea ce priveste functionarea eficienta a Comisiei, Romania sustine propunerile vizand cresterea rolului presedintelui Comisiei Europene pe linia numirii comisarilor si a unei repartitii cat mai judicioase a portofoliilor si misiunilor intre acestia. Consideram, de asemenea, ca merita a fi examinate propuneri
386

385

in sensul infiintarii unui birou executiv al colegiului, constituirea de echipe de comisari pe baza criteriului tematic sau orizontal, precum si rotatia periodica a posturilor de comisari intre statele membre in functie de importanta politica si functionala a acestora. „ Reponderarea voturilor in cadrul Consiliului de ministri In vederea intaririi rolului central al Consiliului de ministri in cadrul procesului decizional al Uniunii Europene, simultan cu sporirea legitimitatii sale democratice, Conferinta Interguvernamentala va trebui sa stabileasca o reponderare a voturilor in cadrul Consiliului astfel incat puterea economica si ponderea demografica a fiecarui stat membru sa-si gaseasca o reflectare cat mai fidela in numarul de voturi alocate. Romania sprijina ambele propuneri care se afla in prezent pe masa negocierilor, respectiv: • reponderare a voturilor menita sa pastreze echilibrul intre statele mari si mici, completata cu stabilirea unui nou "prag minimal" pentru toate deciziile adoptate cu vot majoritar limitat (pentru a reduce la minimum riscul de blocaj); • adoptarea sistemului dublei majoritati, conform caruia o decizie adoptata cu majoritate calificata va trebui sa reuneasca majoritatea simpla a numarului de voturi ale statelor membre cu majoritatea simpla a populatiei Uniunii Europene. Romania impartaseste, in principal, pozitia acelor state membre si candidate la aderare care considera ca cea de-a doua formula ofera avantajul simplitatii si transparentei, in timp ce prima ar necesita noi calcule si praguri la fiecare noua aderare la Uniunea Europeana. „ Extinderea inevitabila a votului cu majoritatea calificata Cu toate ca, in prezent, marea majoritate a deciziilor sunt adoptate de Consiliul de ministri cu majoritate calificata, exista inca un numar important de decizii care necesita unanimitatea, ceea ce sporeste riscul de blocaj decizional odata cu cresterea numarului si a diversitatii statelor membre. Romania considera ca actuala Conferinta Interguvernamentala va trebui sa consacre principiul conform caruia majoritatea calificata trebuie sa constituie regula, iar unanimitatea exceptia. O astfel de decizie va implica, insa, in mod necesar, stabilirea clara a categoriilor de decizii, indiferent de "pilierul" la care se refera, pentru care regula unanimitatii va fi mentinuta. Suntem de parere ca astfel de decizii ar trebui sa intruneasca urmatoarele caracteristici: decizii care implica ratificarea de catre statele membre, conform propriilor prevederi constitutionale; decizii de natura institutionala de importanta esentiala;

decizii in domenii sensibile ale politicii externe, de securitate si aparare comuna; derogari de la reglementarile comune fixate prin tratate. Totodata, generalizarea progresiva a votului cu majoritatea calificata va trebui sa fie asociata cu dreptul de optiune al unui stat membru de a recurge la abtinerea constructiva (cu exceptia deciziilor privind piata interna) prin invocarea existentei unui interes national vital, fara ca prin aceasta sa impiedice statele membre interesate sa progreseze intr-un anumit domeniu. „ Angajarea unui proces decizional asupra altor aspecte institutionale, conexe cu cele ramase deschise in Tratatul de la Amsterdam Obiectivele inrudite ale unei mai mari eficacitati si legitimitati democratice necesita luarea in considerare si a altor aspecte institutionale, conexe cu cele de mai sus, precum: functionarea Parlamentului European, a Curtii de justitie si a Comitetului economic si social. † O reprezentare adaptata si o mai mare implicare a Parlamentului European in procesul decizional Avand in vedere faptul ca Tratatul de la Amsterdam prevede ca numarul maxim de membri ai Parlamentului European, in conditiile extinderii, sa nu depaseasca cifra de 700, problema care se pune este aceea de a stabili noile modalitati de repartitie a locurilor in cadrul limitei fixate. Pe de alta parte, ar fi oportuna extinderea procedurii de co-decizie a Parlamentului European si Consiliului UE, evolutie care apare ca fiind, in mod firesc, complementara extinderii votului cu majoritatea calificata in cadrul Consiliului si care nu poate decat sa intareasca caracterul democratic al actiunilor Uniunii Europene. † Un sistem jurisdictional mai bine adaptat sarcinilor sale Extinderea Uniunii Europene va afecta, inevitabil, capacitatea Curtii de Justitie de a solutiona de o maniera satisfacatoare si in termene rezonabile cazurile care-i vor fi supuse atentiei (deja, in cadrul Uniunii "celor 15" se considera ca incarcatura cu cazuri este excesiva). In vederea mentinerii si sporirii rolului si legitimitatii Curtii de Justitie in randul statelor membre si al cetatenilor acestora, ar fi necesare urmatoarele masuri: - mentinerea actualei reguli - un judecator pe stat membru - si valorificarea avantajului ce ar decurge din cresterea numarului de judecatori prin cresterea numarului curtilor judecatoresti; - instituirea in cadrul Curtii a unei proceduri de urgenta in cazul recursurilor prejudiciabile cele mai sensibile; - transferarea recursurilor prejudiciabile cu caracter "tehnic" tribunalelor de prima instanta.
388

387

† Sporirea rolului si influentei Comitetului economic si social Avand in vedere rolul CES ca for de concertare a intereselor partenerilor economici si sociali la nivelul ansamblului Uniunii Europene, cresterea rolului acestui organism ar fi necesara si oportuna. In situatia in care, in conditiile extinderii, Comitetul economic si social se va confrunta cu o problema similara cu toate celelalte institutii europene sub raportul componentei acestuia, numarul de reprezentanti ce va fi stabilit va trebui sa respecte principiul deja consacrat al egalitatii de tratament intre Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor. 2B. Lansarea unei noi etape in consolidarea Uniunii Europene prin implicarea directa a statelor candidate. In conditiile in care perspectiva extinderii a devenit deja un "acquis" care se va traduce prin noi dimensiuni si o mai mare eterogenitate a Uniunii Europene, este greu de imaginat ca, intr-o astfel de configuratie noua, toate statele membre vor manifesta, la un moment dat, aceeasi capacitate si disponibilitate de a se integra in evolutia constructiei europene. Romania, ca si alte state candidate, nu are nici un interes ca, in locul unei "Europe - putere" care sa-si ocupe locul cuvenit pe scena mondiala, sa asiste la instaurarea unei "Europe - spatiu" careia sa-i lipseasca consistenta si mijloacele de afirmare a propriilor interese intr-o lume multipolara. In consecinta, Romania considera ca actuala Conferinta Interguvernamentala trebuie sa asigure o reconciliere a obiectivului extinderii cu cel al aprofundarii integrarii europene, printr-o mai clara definire a posibilitatilor de a recurge la aplicarea "cooperarii intarite" si a principiului flexibilitatii. Ca viitor stat membru al Uniunii Europene, Romania considera, insa, ca extinderea aplicarii acestei noi metode de aprofundare a integrarii trebuie sa raspunda unor cerinte fundamentale, astfel incat principiile fundamentale ale solidaritatii si coeziunii pe care se fondeaza constructia europeana sa nu fie subminate. Aceste cerinte vizeaza: • Evitarea crearii de "cluburi exclusive" sau a unui "nucleu dur" impenetrabil, inaccesibil "de facto" noilor aderenti la UE, ca urmare a criteriilor de admitere excesiv de exigente; • Statuarea, ca principiu de baza, a caracterului deschis al acestor formule si al obiectivului final ca, progresiv, o astfel de formula sa integreze toate statele membre interesate; • Acceptarea principiului si convenirea masurilor necesare de sprijin ca, in timp, toate tarile interesate sa dobandeasca capacitatea de a participa la astfel de formule avansate de cooperare;
389

• Stabilirea unui sistem de reguli clare si transparente si a unor mecanisme institutionale adecvate de cooperare si comunicare intre statele participante la "cooperarile consolidate" si celelalte state membre al Uniunii Europene. Deosebit de oportuna ar fi definirea clara a modalitatilor prin care statele neparticipante, initial, la o formula de cooperare consolidata pot sa fie asociate anumitor politici, proiecte si actiuni dezvoltate in cadrul respectiv; • Aplicarea principiului unanimitatii tuturor statelor membre UE in adoptarea deciziilor fundamentale referitoare la crearea unor eventuale noi institutii sau elaborarea de noi tratate cu caracter constitutional care, inevitabil, vor viza, in perspectiva, toate statele membre UE. Romania considera ca o astfel de abordare ar facilita si favoriza flexibilitatea necesara in cadrul Uniunii Europene, astfel incat statele membre sa poata progresa in aprofundarea acquis-ului comunitar, conform propriilor capacitati, si care, prin puterea exemplului, ar oferi stimulente necesare tuturor tarilor interesate sa participe la posibilele noi forme de cooperare avansata. 3. Incheierea cu succes a lucrarilor Conferintei Interguvernamentale premisa a unei extinderi logice si echitabile Din considerente de ordin istoric si din ratiuni de natura politica si morala, este in interesul comun al Uniunii Europene si al statelor candidate la aderare ca procesul de extindere sa avanseze in ritm sustinut si sa se incheie cu succes, pentru a pune capat unei ere de separare a popoarelor europene. Vointa politica a Uniunii Europene de a urma un calendar angajant si, in acelasi timp, realist in procesul de extindere depinde intr-o masura decisiva de finalizarea cu succes a lucrarilor Conferintei Interguvernamentale pana la Consiliul European de la Nisa din decembrie a.c. In opinia Romaniei, incheierea cu succes a lucrarilor CIG implica satisfacerea mai multor cerinte: • deciziile ce vor fi adoptate sa permita adaptarile institutionale necesare astfel incat, dupa Consiliul European de la Nisa, Uniunea Europeana sa fie pregatita pentru integrarea tuturor statelor candidate la aderare; • formulele ce vor fi convenite sa asigure un tratament egal al actualelor si viitoarelor state membre ale UE, astfel incat principiile fundamentale ale egalitatii si solidaritatii sa fie pe deplin respectate; • in masura in care consensul nu va fi posibil in cazul unor proiecte mai ambitioase, cum ar fi integrarea Cartei drepturilor fundamentale

390

in tratat, convenirea mecanismelor de realizare a politicii comune de securitate, clarificarea tuturor aspectelor legate de cooperarea consolidata, astfel de chestiuni nu trebuie sa devina un motiv de amanare a incheierii lucrarilor actualei CIG, reflectia si dezbaterile asupra lor putand sa continue intr-un alt cadru sau sa fie reluate cu prilejul unei noi conferinte interguvernamentale; • in eventualitatea organizarii unei noi CIG pentru solutionarea aspectelor mentionate mai sus, dupa prima etapa a extinderii, aceasta nu trebuie sa aduca nici o modificare conditiilor de aderare pentru statele candidate care vor adera la UE la o data ulterioara. Avand in vedere sfidarile multiple pe care le ridica cel mai vast si mai ambitios proces de extindere cu care s-a confruntat pana in prezent Uniunea Europeana, Romania impartaseste opinia ca reusita acestui proces depinde direct de convenirea si transpunerea in practica, intr-o perioada rezonabila de timp, a adaptarilor institutionale necesare. Fiind o conditie necesara a reusitei, reforma institutionala nu trebuie sa devina, in nici un caz, un pretext pentru intarzierea acestui proces. Putini sunt cei care mai pun la indoiala necesitatea si oportunitatea unei comunitati europene extinse care sa combine avantajele si atributele unui spatiu economic unic cu cele ale unei uniuni politice, ale unei identitati europene de securitate si aparare si ale unui model de coeziune sociala, avand propria sa specificitate. Singura perspectiva viabila este aceea de a construi impreuna o Europa largita a tolerantei si solidaritatii, fondata pe valorile democratiei, ale egalitatii in drepturi, libertatii, securitatii si justitiei. Din aceasta perspectiva, deopotriva ambitioasa si generoasa, Romania spera si conteaza pe incheierea cu succes si, in spirit constructiv, a lucrarilor Conferintei Interguvernamentale in perioada presedintiei franceze a Consiliului UE. Departamentul Afaceri Europene Directia Cooperare Politica si Dezvoltari Institutionale octombrie 2000

Guvernul Romaniei Ministere Ministerul de Externe Ministerul Integrarii Europene Ministerul Finantelor Publice Ministerul de Justitie Ministerul Apararii Nationale Ministerul de Interne Ministerul Dezvoltarii si Prognozei Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale Ministerul Industriei si Resurselor Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor Ministerul Apelor si Protectiei Mediului Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei Ministerul Turismului Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie Ministerul Educatiei si Cercetarii Ministerul Culturii si Cultelor Ministerul Sanatatii si Familiei Ministerul Tineretului si Sportului Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor Ministerul Administratiei Publice Ministerul Informatiilor Publice Ministerul Coordonator al Secretaritului General al Guvernului Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul Ministerul pentru Privatizare

391

392

Cabinetul Ministrului tel. 311.22.66 fax. 315.53.89 Cabinete Secretari de Stat Doru Crin Trifoi tel. 411.75.75 fax. 314.29.19 e-mail: dtrifoi@just.ro Costache Ivanov tel. 312.39.30 fax. 310.01.14 e-mail: aivanov@just.ro Cristina Luzescu tel. 310.07.29 fax. 310.30.78 e-mail: cluzescu@just.ro Secretariatul General, Relatii Publice si Relatia cu ONG-uri tel. 312.40.23 fax. 312.40.23 Serviciu de Imagine, Protocol si relatii cu Mass-Media tel. 313.80.70 fax. 315.53.89 e-mail: gcusnare@just.ro Organizare Organizarea Ministerului Justitiei este stabilita prin HG nr.9/09.01.2001 in urmatoarea structura: Organigrama format *.doc

Guvernul Romaniei Ministere Ministerul de Justitie http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 ed00528165?Navigate&To=Prev http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 ed00528165?Navigate&To=Prev http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 ed00528165?Navigate&To=Next http://domino.kappa.ro/guvern/ministere.nsf/07fb1c6c7 be6845bc22564bf003c18c5/85104e9527079c55c22569 ed00528165?Navigate&To=Next Ministrul de resort In calitatea sa de organ al Autoritatii Executive, Ministerul Justitiei nu are nici o posibilitate de a interveni in activitatea de judecata, deoarece ar incalca principiul separatiei puterilor in stat, realizarea actului de justitie fiind atributul exclusiv si suveran al instantelor judecatoresti, potrivit art. 125 alin. 1 din Constitutie. Adresa: Bucuresti, Sector 5, strada Apolodor nr.17

393

394

Cabinete demnitari Ministru Secretari de Stat (4) Compartiment de control - Inspectia Generala si Audit Intern Secretariat General Secretar General Secretar General Adjunct Compartimente cu specific administrativ Directia Secretariat General, Relatii cu Publicul si Cooperare cu ONG Directia Organizare si Resurse Umane Directia Economico-Administrativa si de Investitii Directia de Informatica Juridica si Statistica Directia Programe si Prognoze Serviciul Contencios Serviciul pentru Imagine Publica, Protocol si Relatia cu Mass-media Compartiment cu specific legislativ Directia Elaborare Acte Normative, Avizare si Studii Compartimente coordonatoare ale unor activitati specifice sistemului de justitie Directia Judiciara Directia de Reintegrare Sociala si de Supraveghere a Persoanelor Condamnate Directia Instantelor Militare Directia Publicitate Mobiliara, Imobiliara, Notari Publici si Executori Judecatoresti Compartimente responsabile pentru relationarea cu alte institutii si organisme interne si internationale. Directia Relatii Internationale, Integrare Europeana, Euroatlantica si pentru Drepturile Omului. Directia Agentului Guvernamental Directia Relatia cu Ministerul Public si Prevenirea Criminalitatii Consilier Diplomatic Unitati aflate in subordinea Ministerului Justitiei Institutul National al Magistraturii Centrul de Pregatire si Perfectionare a Grefierilor si a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate Institutul National de Expertize Criminalistice Directia Generala a Penitenciarelor Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie
395

Directia Medicala Centrul de pregatire a magistratilor, a grefierilor si a celuilalt personal din sistemul justitiei – Sovata Centrul de pregatire a magistratilor, a grefierilor si a celuilalt personal din sistemul justitiei – Barlad Regia Autonoma „Multiproduct”

Atributiile Ministerului Justitiei stabilite prin Hotararea de Guvern de organizare si functionare planificare strategica – fundamentarea si elaborarea Programului de guvernare in domeniul justitiei reglementare si sinteza – realizarea cadrului normativ si institutional necesar organizarii si functionarii sistemului justitiei. reprezentarea statului roman (pe plan intern si extern) in domeniul specific de activitate (cooperare juridica internationala, proceduri jurisdictionale) asigurarea aplicarii si respectarii in mod unitar a reglementarilor legale privind organizarea si functionarea institutiilor si unitatilor subordonate sau coordonate, precum si cele privind exercitarea unor profesii juridice. Rolul Ministerului Justitiei in indeplinirea programului de guvernare in domeniul justitiei Ministerul Justitiei detine un rol esential in reforma justitiei, fiind vectorul fundamental al acesteia; infaptuirea programului guvernamental in domeniul justitiei, al ordinii publice si al drepturilor cetateanului incepe si se sfarseste in aria competentelor Ministerului Justitiei, chiar daca la realizarea lui contribuie si alte componente al puterii executive si, nu in ultimul rand, puterea judecatoreasca. Reconsiderarea reformei in domeniul justitiei Democratizarea si ridicarea justitiei romane la nivel european sporirea gradului de independenta a sistemului judiciar depolitizarea intregului sistem judiciar redefinirea starii de inamovibilitate a judecatorilor si de stabilitate a procurorilor consolidarea statutului magistratului sporirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii in cresterea calitatii
396

corpului magistratilor redarea autoritatii procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si asigurarea independentei membrilor Ministerului Public revederea reglementarilor care au indepartat justitia de cetateni cresterea rolului Curtii Supreme de Justitie prin extinderea competentei ca instanta de control judiciar in vederea stabilizarii si unificarii practicii judiciare Modificarea si completarea legislatiei procesuale simplificarea procedurilor judiciare asigurarea respectarii garantiilor procesuale extinderea motivelor de recurs in anulare pentru desfiintarea hotararilor irevocabile care se dovedesc a fi temeinice si nelegale. garantarea efectivitatii hotararilor judecatoresti prin extinderea si diversificarea serviciilor de executari. introducerea, in legislatia procesual penala, a institutiei judecatorului de instructie Promovarea unei politici de crestere a prestigiului magistratilor elaborarea proiectului Codului deontologic al magistratilor imbunatatirea substantiala a pregatirii profesionale cu accent pe componenta etica imbunatatirea salarizarii si acordarea unor drepturi potrivit importantei functiei indeplinite Preluarea acquis-ului comunitar armonizarea legislatiei nationale cu exigentele legislatiei internationale si ale Uniunii Europene, in acord cu situatia economica si sociala din Romania intarirea sistemului juridic in vederea armonizarii acestuia cu legislatia UE Prevenirea si controlul criminalitatii reglementarea riguroasa a raspunderii ce revine procurorilor in vederea eradicarii abuzurilor si ilegalitatilor savarsite in timpul serviciului simplificarea si sporirea eficientei structurilor departamentelor din ministerele de resort, pentru eliminarea paralelismelor si disfunctionalitatilor cresterea eficientei cooperarii dintre Ministerul Justitiei, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Ministerul de Interne.
397

intarirea actiunilor de prevenire si control al criminalitatii pentru limitarea si stoparea acesteia infiintarea unui Institut National de Criminologie pentru diagnoza si prognoza fenomenului infractional Combaterea coruptiei completarea si inasprirea legislatiei actuale in scopul eliminarii birocratiei si pentru asigurarea unor formulari clare si transparente, pentru eliminarea posibilitatilor de interpretare subiectiva sau arbitrara a legii. participarea la activitatea Comitetului National pentru Prevenirea Criminalitatii si la elaborarea Programului National de Prevenire a Coruptiei impreuna cu Departamentul de Control al Guvernului infiintarea unui singur oficiu de primire a solicitarilor cetatenilor

Totodata, Ministerul Justitiei asigura indeplinirea programelor internationale de asistenta financiara in infaptuirea reformei in justitie, printre care se numara: Programul PHARE cu Uniunea Europeana United States Information Services United States Agency for International Development Departamentul Justitiei al SUA Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Fundatia pentru o Societate Deschisa (Soros) Programul cu Banca Mondiala Programul pentru probatiune derulat prin intermediul fundatiei „Know How Fund”

Din agenda de lucru a Ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a avut convorbiri pe data de 16 ianuarie cu dl. Andrew Vorkink – director pentru Romania al Bancii Mondiale si dl. Ziad Alahdad – seful Misiunii rezidente in Romania al Bancii Mondiale, pe probleme interesand reforma judiciara si legislativa din Romania, reforma administratiei publice, stadiul derularii proiectelor finantate de Banca
398

Mondiala aflate in responsabilitatea Ministerului de Justitie. De asemenea, prin reprezentantii sai Banca Mondiala si-a manifestat disponibilitatea de a acorda guvernului asistenta financiara si asistenta tehnica. Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a primit tot pe data de 16 ianuarie o delegatie a Uniunii Europene compusa din dl. Enrico Grillo Pasquarelli si dl.Fokion Fotiadis. S-au discutat probleme legate de programul de aderare europeana si prioritati ale Ministerului Justitiei din perspectiva de guvernare, cu precadere democratizarea si ridicarea justitiei din Romania la nivel european. Ministrul Rodica Stanoiu a avut, de asemenea, o intalnire cu dl. Mark Mayer, reprezentantul firmei Herzfeld And Rubin in probleme ce intereseaza in special existenta firmelor de avocati straini in Romania. Pe data de 17 ianuarie, ministrul justitiei Rodica Stanoiu a participat la sedinta Consiliului Superior al magistraturii. Au fost analizate recomandarile ministrului justitiei privind transferarea, promovarea, numirea si eliberarea din functie a unor magistrati. C.S.M. a analizat recomandarea ministrului justitiei si a hotarat sa propuna Presedintelui Romaniei numirea la Curtea Suprema de Justitie a domnului Florin Costiniu si numirea la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a domnului Joita Tanase. Joi, 18 ianuarie, ministrul justitiei Rodica Stanoiu a primit o delegatie a Ambasadei S.U.A. la Bucuresti condusa de dl. ambasador James Rosapepe. Au fost discutate aspecte legate de reforma justitiei in Romania, prioritati ale Ministerului de Justitie, programe in desfasurare, initierea unor noi programe impuse de realitatea romaneasca. Domnul ambasador James Rosapepe s-a aratat deosebit de interesat de problematica Ministerului de Justitie, manifestand dorinta de a oferi ajutorul necesar in vederea democratizarii si ridicarii justitiei din Romania la nivel international. Site-ul ministerului: http://www.just.ro/

Serviciul Patrimoniu Public si Privat

Domeniu de Conditii activitate doar pentru construire; prin licitatie publică; exceptie : fără 1. Concesiuni licitatie publică - terenurile terenuri destinate extinderii la constructia existentă sau utilităti publice; acordul Consiliului Local;

Acte necesare cerere; plan de situatie; schită cadastrală; exstras de Carte Funciară, actualizat; după caz: aviz C.M.U.A.T.; certificat de Urbanism sau, după caz, P.U.D.

plan de situatie; schită cadastrală; prin licitatie publică; Regulament exstras de Carte Funciară, 2. Vânzări de vânzare a terenurilor din actualizat; Plan Urbanistic de terenuri domeniul privat al Municipiului detaliu (P.U.D.); Raport de Oradea acordul Consiliului Local evaluare a terenului; prin licitatie publică; acordul Consiliului Local pentru copie cod fiscal; copie Certificat 3. Închirieri de Înmatriculare la Registrul organizarea licitatiei; conform terenuri Regulamentului privind Comertului; copie Statutul domeniu organizarea si desfăsurarea societătii; procesul verbal de public comertului stradal în municipiul adjudecare a licitatiei; Oradea; Dări în administrare: regiilor autonome; institutiilor publice; 4. Dări în Dări în folosintă gratuită: folosintă societătilor si institutiilor de cerere; plan de situatie; schită gratuită sau utilitate publică sau binefacere cadastrală; exstras de Carte dări în recunoscute ca persoane juridice, Funciară, actualizat; administrare în scopul îndeplinirii unor a terenurilor activităti ce satisfac cerintele cetătenilor municipiului; acordul Consiliului Local
400

399

cerere; Pentru terenurile care fac 5. Schimburi obiectul schimbului : extras de acordul Consiliului Local de teren Carte Funciară actualizat; plan de situatie; Raport de evaluare al terenurilor; Conform Regulamentului privind cerere; copie cod fiscal; copie organizarea si desfăsurarea Certificat de înmatriculare la comertului stradal în municipiul Registrul Comertului - pentru 6. Ocupare Oradea: de sărbători: Crăciun, persoane juridice; copie loc public Anul nou, Pasti, 1,8 martie, ziua Autorizatie eliberată în ocazional mortilor; circuri, parcuri de conformitate cu Decret-Lege distractii; actiuni nr.54/1990 - pentru persoane promotionale,etc. fizice;

PREFECTURA JUDETULUI TIMIS INFORMATII GENERALE Denumire : judetul Timis Resedinta: municipiul Timisoara Suprafata: 8697 Kmp, cel mai intins judet din tara (3,6% dinteritoriul Romaniei) Amplasare geografica Este situat in partea de vest a tarii. Se invecineaza la nord-vest cu Ungaria, la sud-vest cu Iugoslavia, la est cu judetul Hunedoara, la nord cu judetul Arad, iar la sud-est cu judetul Caras-Severin Reprezinta un nod important din punct de vedere al legaturilor internationale: pe cale rutiera si pe cale ferata cu Belgradul, iar prin Arad Nadlac cu Budapesta, Viena, Berlin. Populatie: La 1 iunie 1997 : 692.688 locuitori, din care in Timisoara 332.631 locuitori. Nationalitati: La recensamantul din 7 ianuarie 1992 - 80,1% romani, 9,0% maghiari, 3,8%germani, 2,4% sarbi, 2,1% tigani, 0,9% bulgari. Religii: La recensamantul din 7 ianuarie 1992 - 78% ortodocsi, 13,3% romanocatolici,2,7% penticostali, 2,3% reformati, 1,2% baptisti, 1,1% grecocatolici. Unitati teritorial - administrative : 2 municipii - Timisoara si Lugoj,5 orase Buzias, Deta, Faget, Jimbolia, Sinnicolau Mare si 75 comune. Prefectura: Guvernul numeste, cate un prefect, ca reprezentant al sau, in fiecare judet. Prefectul este reprezentantul Guvernului si conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelorsi ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale. Prefectura functioneaza ca institutie publica cu personalitate juridica,menita sa indeplineasca prerogativele conferite, prin acte normative, prefectului.

401

402

Echipa de conducere a Prefecturii: Prefect : Prof. Dr. Ing. Horia Ciocarlie Subprefect : Ing. Ionel Dorel Gatlan Secretar general : ing. Dan Bara Contactati-ne la adresa: mailto:%20pref@banat.ro

403

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->