Spații vectoriale

Unitatea de învăţare nr. 1

SPAŢII VECTORIALE

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

La sfarsitul acestei unitati, cursantul va fi capabil sa:
• înţeleagă noţiunile de spaţiu vectorial, subspaţiu
vectorial
• să decidă când o submulţime nevidă a unui spaţiu
vectorial este un subspaţiu vectorial al acestuia
• să vizualizeze spaţiile vectoriale n-dimensionale pentru
n=1,2,3 şi să exemplifice abstractizarea lor.

Cuprins

1 Spații vectoriale. Definiție. Proprietăți. Exemple

2 Subspații vectoriale. Definiție. Proprietăți. Exemple
3 Probleme rezolvate
Test de autoevaluare – unitatea de învăţare nr.1
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare nr.1
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1

Instructiuni si timp mediu necesar de studiu: studentul va parcurge materialul pus la

dispoziție pe platorma universității, va recunoaște și aplica definițiile și proprietățile
prezentate în probleme cu diverse tipologii de spaţii vectoriale. Studiul individual aferent
unității este acoperit in 2-3h.

5
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

1 SPAȚII VECTORIALE. DEFINIȚIE. PROPRIETĂȚI. EXEMPLE

Definiţia 1. Mulţimea V se numeşte spaţiu vectorial (liniar) peste câmpul (corpul

comutativ) K faţă de adunarea şi înmulţirea cu scalari definite pe V dacă sunt verificate
proprietăţile:
a) faţă de adunare V formează grup abelian :
a1) x + ( y + z ) = ( x + y ) + z , (∀) x, y, z ∈ V ,
a2) ∃ 0 V ∈ V : 0 V + x = x, (∀) x ∈ V ,
a3) (∀) x ∈V , ∃ (− x) ∈V : x + (− x) = 0V ,
a4) x + y = y + x, (∀) x, y ∈V ;
b) faţă de înmulţirea cu scalari sunt îndeplinite axiomele:
b1) α ( x + y ) = αx + αy, (∀)α ∈ K, (∀) x, y ∈ V ,
b2) (α + β ) x = αx + βx, (∀) α , β ∈ K , (∀) x ∈ V ,
b3) α ( βx) = (αβ ) x, (∀) α , β ∈ K , (∀) x ∈ V ,
b4) 1 ⋅ x = x, (∀) x ∈ V , 1 ∈ K .

Denumiri. Elementele spaţiului vectorial V se numesc vectori. Elementul neutru în

raport cu adunarea se numeşte vectorul nul, 0 V ∈ V . Un spaţiu vectorial peste R (C) se
numeşte spaţiul vectorial real (complex).

Notaţie. V / K - spaţiu vectorial peste câmpul K.

Vom mentiona câteva consecinte ale axiomelor a1-a4 şi b1-b4.

Teorema: Dacã V este un spaţiu vectorial peste câmpul K atunci au loc proprietăţile:
0 ⋅ v = 0 V , ∀v ∈ V (1.1)

α ⋅ 0 V = 0 V , ∀α ∈ K (1.2)

– (k ⋅ v ) = (– k )v = k ⋅ (– v ), ∀k ∈ K, ∀v ∈ V (1.3)

Demonstraţie
1. Evident, (α + 0)v = α ⋅ v iar , (α + 0)v = α ⋅ v + 0 ⋅ v . Folosind unicitatea unităţii din grupul V
rezultã 0 ⋅ v = 0 V .
6
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

2. Egalitatea evidentă α(0 V + v ) = α ⋅ v, ∀v ∈ V , se poate transcrie, folosind:

α ⋅ 0V + α ⋅ v = α ⋅ v .
Folosind unicitatea unităţii din grupul V rezultã (2).
3. (– k + k )v = 0 ⋅ v = 0 V , deci (– k + k )v = 0 V .Cu, (– k + k ) v =
= (– k ) v + kv, deci (– k ) v + kv = o V , iar din această relaţie şi
folosind unicitatea opusului unui vector (ca element al grupului
aditiv V) rezultã k(– v) = –(kv) . Pe baza teoremei se mai pot deduce
proprietăţile:

(– 1)v = – v, ∀v ∈ V (1.4)

(k – l )v = kv – lv, ∀k, l ∈ K, ∀v ∈ V (1.5)

αx = 0 V ⇔ α = 0 sau x=0V. (1.6)

Într–adevăr, relaţia (4) rezultă din (3) (pentru k=1) iar pentru a demonstra
proprietatea (5) folosim relaţia (k – l )v = [k + (– l )]v şi apoi, aplicăm axioma b2 şi relaţia (3).
Pentru a demonstra proprietatea (6) să observăm mai întâi că implicaţia “⇐ “ are loc
în baza proprietăţilor (1) şi (2). Considerăm relaţia α ⋅ x = 0 V , α ∈ K, x ∈ V . Dacă α = 0 ,
implicaţia “⇔ “ este adevărată. Dacă α ≠ 0 , înmulţind cu α –1 rezultã în baza axiomelor b3
şi b4.:
α –1 (αx ) = (α –1α )x = 1 ⋅ x = x .
şi cum
α –1 ⋅ 0 V = 0 V
deducem x=0V , deci şi în cazul acesta are loc implicaţia “⇒ “ din relaţia (6).

Exemple de spaţii vectoriale

1. Câmpul K este spaţiul vectorial peste el însuşi faţă de adunarea şi înmulţirea din K.
2. Spaţiul vectorial aritmetic cu n dimensiuni.
Fie K un câmp numeric (K=R sau K=C). Notăm

K n
=K
⋅ K K
,...,
 {
= (α 1 ,α 2 ,...,α n ) ; ∀ α i ∈ K; i = 1, n }
n factori

mulţimea n–uplelor ordonate (α 1 , α 2 ,..., α n ) de numere din K.

Egalitatea, adunarea şi înmulţirea cu scalari din K a n–uplelor ordonate sunt definite
prin relaţiile:

(α1 , α 2 ,..., α n ) = (β1 , β 2 ,..., β n ) ⇔ α i = β i , i = 1, n

(α1 ,α 2 ,...,α n )+ (β1 ,β 2 ,...,β n ) = (α1 + β1 , α 2 + β 2 ,...,α n + β n )
λ(α 1 , α 2 ,..., α n ) = (λα 1 , λα 2 ,..., λα n ); ∀λ ∈ K, α i ∈ K.

7
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

Se verificã uşor că, faţă de adunarea şi înmulţirea cu scalari din K astfel introduse, mulţimea
Kn formează spaţiu vectorial peste K.
Elementul neutru din Rn este n–upla (0,0,…,0) iar opusul vectorului (α 1 , α 2 ,..., α n ) este
(– α1 ,– α 2 ,...,– α n ) .
3. Spatiul vectorial M m×n (K ) al matricelor de tipul m × n cu elemente
din câmpul K fată de adunarea obişnuită a matricelor şi înmulţirea obişnuită dintre un scalar
din K si o matrice.

2 SUBSPAȚII VECTORIALE.
DEFINIȚIE. PROPRIETĂȚI. EXEMPLE

Definiţia 2. Fie V / K un spaţiu vectorial şi V1 ⊂ V ,V1 ≠ ∅. V1 se numeşte subspaţiu

vectorial al lui V dacă V1 este spaţiu vectorial faţă de adunarea şi înmulţirea cu scalari
induse în V1 de operaţiile respective din V.

Teorema 1. O submulţime nevidă V1 a unui spaţiu vectorial V peste K este subspaţiu

vectorial al lui V dacă şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile:
1) ∀ u , v ∈ V1 , u + v ∈ V1 ,
2) ∀ α ∈ K, ∀u ∈ V1 , αu ∈ V1 .

Observaţia 1. Condiţiile 1) şi 2) sunt echivalente cu condiţia

3) ∀ α, β ∈ K, ∀u , v ∈ V1 , αu + βv ∈ V1 .

Definiţia 3. Fie V un spaţiu vectorial peste câmpul K şi S o submulţime nevidă a lui V.

Se numeşte combinaţie liniară finită de elemente din S o expresie de forma:
α 1v1 + α 2 v 2 + .... + α n v n
unde vi ∈ S , α i ∈ K , i = 1, n .
Cum S ⊂ V iar V este un spaţiu vectorial α 1v1 + α 2 v 2 + .... + α n v n ∈ V .

Definiţia 4. Se numeşte subspaţiu generat de S (acoperirea liniară a lui S) mulţimea

tuturor combinaţiilor liniare finite de elemente din S,
{ }
L( S ) = α 1v1 + α 2 v 2 + .... + α n v n / α i ∈ K , vi ∈ S , i = 1, n .

Exemplu de subspaţiu

Mulţimea tuturor soluţiilor unui sistem liniar şi omogen cu coeficienţi din câmpul K este
subspaţiu al lui Kn.
Fie sistemul liniar si omogen
n

∑a
j=1
ij x j = 0; i = 1, m; a ij ∈ K

Dacă α = (α 1 , α 2 ,..., α n ) ∈ K n ; β = (β1 , β 2 ,..., β n ) ∈ K n sunt soluţii ale sistemului , adică

8
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

n n

∑
j=1
a ij α j = 0, ∑a β
j=1
ij j = 0, i = 1, m

deci α + β este de asemenea soluţie a sistemului.

Dacă α = (α 1 , α 2 ,..., α n ) ∈ K n este soluţie a sistemului şi λα = (λα 1 , λα 2 ,..., λα n ) este de
asemenea soluţie. Într-adevăr
n  n 
∑ ( )
a ij λα j = λ
 ∑a ij α j
 = λ ⋅ 0, 1, m

j=1  j=1 

3. PROBLEME REZOLVATE

1. Arătaţi că R n este spaţiu vectorial în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire cu

scalari definite astfel :
(1) x + y = ( x1 + y1 , x 2 + y 2 ,..., x n + y n ),
(2) αx = (αx1 , αx 2 ,..., αx n ),
∀x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) , y = ( y1 , y 2 ,..., y n ) ∈ R n , ∀α ∈ K .

Soluţie. Elementul 0V = (0,0,..,0) se numeşte origine iar elementul − x = (− x1 ,− x 2 ,...,− x n ) se

numeşte opusul lui x. Utilizând definiţia spaţiului vectorial şi proprietăţile operaţiilor din K (R
sau C ) se deduce:
a1 )
x + ( y + z ) = ( x1 , x 2 ,..., x n ) + ( y1 + z1 , y 2 + z 2 ,..., y n + z n ) =
= ( x1 + ( y1 + z1 ),..., xn + ( yn + z n ) )
( x + y ) + z = (x1 + y1 , x 2 + y 2 ,..., x n + y n ) + (z1 , z 2 ,..., z n )
= (( x1 + y1 ) + z1 ,..., ( x n + y n ) + z n )
Utilizând asociativitatea operaţiei de adunare în R rezultă
xi + ( y i + z i ) = ( xi + y i ) + z i , (∀) i = 1, n ,
deci x + ( y + z ) = ( x + y ) + z , (∀) x, y, z ∈ R n ;
a2 )
0V + x = (0,0,..,0) + ( x1 , x 2 ,..., x n ) = (0 + x1 ,0 + x 2 ,...,0 + x n ) =
= ( x1 , x 2 ,..., x n ) = x, (∀) x ∈ R n ;
a3 )
x + (− x) = (x1 , x 2 ,.., x n ) + (− x1 ,− x 2 ,..,− x n ) = ( x1 − x1 , x 2 − x 2 , ,
.., xn − xn ) = (0,0,..,0) = 0V , (∀) x ∈ R n ;
a4 )
x + y = ( x1 , x 2 ,..., x n ) + ( y1 , y 2 ,..., y n ) = ( x1 + y1 ,..., x n + y n ) =
= ( y1 + x1 , y 2 + x 2 ,..., y n + x n ) = y + x, (∀) x, y ∈ R n ;
b1 )
α ( x + y ) = α (x1 + y1 ,.., x n + y n ) = (α (x1 + y1 ),..., α (x n + y n )) =
= (αx1 + αy1 ,.., αx n + αy n ) = (αx1 ,.., αx n ) + (αy1 ,.., αy n ) =
α (x1 ,.., x n ) + α ( y1 ,.., y n ) = αx + αy, (∀) x, y ∈ R n , (∀)α ∈ K;
9
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

b2 )
(α + β ) x = (α + β )( x1 , x 2 ,..., x n ) = ((α + β ) x1 ,..., (α + β ) x n ) =
= (αx1 + βx1 ,..., αx n + βx n ) = (αx1 ,..., αx n ) + (βx1 , ,..., βx n ) =
α (x1 ,..., x n ) + β (x1 , ,..., x n ) = αx + βx, (∀) x ∈ R n , (∀) α , β ∈ K;
b3 )
α ( βx) = α (βx1 , βx 2 ,.., βx n ) = (αβ x1 ,..., αβ x n ) = αβ (x1 ,..., x n ) =
= (αβ ) x, (∀) α , β ∈ K, (∀) x ∈ R n ;
b4 )
1 ⋅ x = 1 ⋅ ( x1 ,..., x n ) = (1 ⋅ x1 ,1 ⋅ x 2 ,...,1 ⋅ x n ) = ( x1 , x 2 ,..., x n ) = x,
(∀) x ∈ R n .
( )
Deci R n , + , ⋅ este spaţiu vectorial peste K (R sau C ).

  x 0 y 
2. Fie M 1 =  A / A =  , y = u-3v, x, y, u , v ∈ R  . Este M 1 subspaţiu vectorial al lui
 u v 0  
M 2×3 (R ) ?
Soluţie.
 x1 0 y1   x 0 y2 
αA + βB = α   + β  2  =
 u1 v1 0   u 2 v2 0 
 αx + β x 2 0 αy1 + βy 2 
=  1  cu y1 = u1 − 3v1 , y 2 = u 2 − 3v 2 .
 αu1 + βu 2 αv1 + βv 2 0 
Deoarece αy1 + βy 2 = (αu1 + βu 2 ) − 3(αv1 + βv 2 ) , rezultă că αA + βB ∈ M 1 , conform definiţiei
mulţimii M 1 . In concluzie, M 1 este subspaţiu vectorial al lui M 2×3 (R ) .

3. Fie mulţimea A = { (a , a , a ) / a
1 2 3 1 }
+ a 2 = a32 ⊂ R 3 . Să se verifice dacă A este subspaţiu
vectorial al lui R 3 .

Soluţie. Fie a, b ∈ A în condiţiile date.

αa + βb = α (a1 , a 2 , a3 ) + β (b1 , b2 , b3 ) = (αa1 + βb1 , αa 2 + βb2 , αa3 + βb3 ), ∀α , β ∈ R , ∀a, b ∈ A.
Pentru ca αa + βb ∈ A trebuie ca
(αa1 + βb1 ) + (αa 2 + βb2 ) = (αa3 + βb3 )2
Deoarece (αa1 + βb1 ) + (αa 2 + βb2 ) = α (a1 + a 2 ) + β (b1 + b2 ) = αa32 + βb32 ≠ (αa3 + βb3 ) ,
2
αa + β b ∉ A ,
ca urmare A nu este subspaţiu vectorial al lui R 3 .

4. Să se arate că mulţimea funcţiilor f : (−a, a ) → R care satisfac condiţia

f (− x) = f ( x), ∀x ∈ (−a, a ) este un subspaţiu vectorial al spaţiului tuturor funcţiilor reale
definite pe (-a,a) (subspaţiul funcţiilor reale pare).

Soluţie. Fie f1 , f 2 : (−a, a ) → R cu condiţia f i (− x) = f i ( x), i = 1,2 , (∀) x ∈ (−a, a ) . Pentru

ca αf 1 + β f 2 să aparţină aceleaşi mulţimi, trebuie să verifice condiţia
(αf1 + βf 2 )(− x) = (αf1 + βf 2 )( x), (∀) x ∈ (−a, a ) , ceea ce este adevărat deoarece

10
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

(αf1 + βf 2 )(− x) = (αf1 )(− x) + ( βf 2 )(− x) =

αf1 (− x) + βf 2 (− x) = αf1 ( x) + βf 2 ( x) = (αf1 + βf 2 )( x), (∀) x ∈ (−a, a).

Test de autoevaluare la Unitatea de Învăţare nr.1

1. Să se arate că mulţimea polinoamelor cu coeficienţi reali de
grad cel mult n, Pn [ X ] este spaţiu vectorial peste R în raport cu
adunarea polinoamelor şi cu înmulţirea dintre un număr real şi un
polinom.

2. Fie V = {x / x ∈ R, x > 0} . Pentru orice x, y ∈ V şi ∀α ∈ R

definim
x ⊕ y = xy, α ⊗ x = x α .
Să se arate că (V ,⊕,⊗) este un spaţiu vectorial peste R.

3. Fie Pn [ X ] spaţiul vectorial al polinoamelor cu coeficienţi reali

de grad cel mult n. Este următoarea mulţime subspaţiu vectorial?
A = {p ∈ Pn [ X ] / p (0) = 1} ,

4. Să se arate că următoarea mulţime este subspaţui vectorial al

spaţiului vectorial indicat :
M = {a (2,1,3) + b(1,4,1) + c(1,−3,2), a, b, c ∈ R} ⊂ R 3

11
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii
 Spații vectoriale

Rezumate, concluzii, răspunsuri şi comentarii la

întrebările din testul de autoevaluare nr.1
1. Se verifică axiomele spaţiului vectorial.

2. (V ,⊕ )
este grup abelian. Elementul neutru este 1 iar elementul
1
simetric este pentru x ∈ V .
x
Pentru axioma (b1 ) de exemplu,
α ⊗ ( x ⊕ y ) = α ⊗ ( xy ) = ( xy ) α = x α y α = (α ⊗ x) ⋅
⋅ (α ⊗ y ) = (α ⊗ x) ⊕ (α ⊗ y ) , (∀) α ∈ R, (∀) x, y ∈ V .
3. Dacă p1 ( x) = a 0 + a1 x + ... + a n x n şi p 2 ( x) = b0 + b1 x + ... + bn x n ,
α p1 + β p 2 = αa 0 + βb0 + (αa1 + + βb1 ) x + ... + (αa n + βbn ) x n .
Deoarece
(α p1 + β p 2 )(0) = αp1 (0) + βp 2 (0) = α ⋅ 1 + β ⋅ 1 = α + β ≠ 1 ,
α p1 + β p 2 ∉ A , deci A nu este subspaţiu vectorial al lui Pn [ X ] .

4. Se demonstrează că oricare ar fi α , β ∈ R şi oricare ar fi x, y ∈ M ,

αx + β y ∈ M .

Bibliografie

1. Letiția Ion, Ionela Țicu, "Probleme de algebră și geometrie analitică",

Editura Crizon, Constanta 2011
2. Letitia Ion, Mihaela Badea - “Complemente de algebra si geometrie”,
Editura Nautica, Constanta, 2005
3. Radu C., Algebră liniară, geometrie analitică şi diferenţială, Editura
All, Bucureşti, 1998.
4. Atanasiu Gh., Munteanu Gh., Postolache M., Algebră liniară ,
geometrie analitică şi diferenţială, ecuaţii diferenţiale (Culegere de
probleme), Editura All, Bucureşti, 1994.
5. Udrişte C., Probleme de albebră, geometrie, ecuaţii diferenţiale,
Bucureşti, 1994.
6. Măneanu V., Carp D., Elemente de Algebră, Geometrie şi Calcul
Tensorial, vol. 1,2, Institutul de Marină Civilă, Constanţa, 1997.

12
Algebră liniară, geometrie analitică și diferențială – Curs şi aplicaţii