Unitatea de învăţare 8

ATENŢIA ŞI ROLUL FUNDAMENTAL AL ACESTEIA ÎN ANSAMBLUL

SISTEMULUI PSIHIC UMAN. OPTIMIZAREA PSIHOSOMATICĂ PRIN
DEZOLTAREA CALITĂŢILOR ATENŢIEI

8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
8.3.1. Atenţia – Concept, caracteristici, funcţii
8.3.2. Modele de filtrare – atenția selectivă
8.3.3. Tipuri de atenție
8.3.4. Calităţile atenţiei
8.3.5. Unele aspecte privind optimizarea psihică prin dezvoltarea calităţilor atenţiei
8.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
8.5. Bibliografie

8.1. Introducere NOTE ALE

Atenţia este fenomenul psihic (funcţia psihică) ce STUDENTULUI
desemnează activitatea de orientare selectivă, de focalizare
a energiei psihice asupra unui obiect, în scopul cunoaşterii
mai profunde şi a acţionării eficiente. „Dacă am considera
procesul cunoaşterii ca o scenă a lumii, starea de vigilenţă
trează fiind de fapt, jucarea unei piese în mintea fiecăruia, ”(…)
în primul rând scena trebuie luminată. Această lumină a scenei
este atenţia. La baza cunoaşterii stă deci un proces de activare
neurologică, în care subiectul începe să devină curios, să fie
interesat; foamea lui de real să fie trează”1

8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:
Această unitate de învăţare îşi propune pentru
studenţi:
 Explicarea rolului fundamental al atenţiei pentru
adaptare
 Explicarea tipurilor de atenţie şi a calităţilor atenţiei
Competenţele unităţii de învăţare:
 Înţelegerea modului cum dezvoltarea atenţiei
poate determina optimizarea psihosomatică şi dezvoltarea
capacităţii de performanţă
 Familiarizarea cu unele modalităţi de dezvoltare
a calităţilor atenţiei
Timpul alocat unităţii: 2 ore

1
Romilă Aurel, Psihiatrie Ediţia a 2-a revizuită. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.

1
 8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
ATENŢIA- FENOMEN PSIHIC REGLATORIU

8.3.1. Atenţia – Concept, caracteristici, funcţii

Atenţia poate fi încadrată între fenomenele psihice

reglatorii.
Ea presupune starea de veghe activă şi determină
optimizarea performanţei într-o sarcină dată.

Ca funcţie psihică, atenţia:

o acompaniază activitatea psihică realizând
modelarea tonusului nervos necesar desfăşurării
celorlalte procese psihice;
o apare ca o condiţie de fond pentru desfăşurarea
proceselor de cunoaştere, a celor de autoanaliză
şi autoevaluare, precum şi a comportamentelor
motorii;
o Ca emergenţă a intregului sistem psihosomatic,
atenţia constituie o modalitate activă de
funcţionare a conştiinţei umane şi nu poate fi
legată de un anumită activitate, proces sau
fenomen psihic. Ea contribuie la modelarea optimă
a tonusului nervos (a energiei psihonervoase)
necesară desfăşurării celorlalte procese psihice
(suntem atenţi atunci când percepem, când acţionăm,
când memorăm, gândim etc), influenţând prin
această funcţie întreaga viaţă psihică a individului şi
condiţionând-o sub aspectul eficienţei; de aceea în
literatura de specialitate atenţia figurează printre
fenomenele reglatorii, printre condiţiile stimulatoare
şi facilitatoare ale celorlalte fenomene psihice.

Posner & Peterson (1990) au avansat ideea că există 3

reţele atenţionale specifice, distincte din punct de vedere
funcţional şi anatomic:
1.alerta,
2.orientarea şi
3.atenția executivă.
Se presupune că aceste trei reţele servesc diferite
funcţii atenţionale (mecanisme).

SISTEMUL DE “SUPERVIZARE” (Norman şi

Shallice) sau “ATENŢIE EXECUTIVĂ” (Posner şi

2
 Petersen, 1990):
Norman şi Shallice (1980, 1986) au postulat un sistem
necesar în situaţiile în care rutina sau procesările automate
ar fi inactivate. Acestea ar executa funcţii ce includ:
1) Planificarea şi luarea deciziilor;
2) Corectarea greşelilor;
3) Controlul răspunsurilor noi sau insuficient învăţate;
4) Managementul condiţiilor judecate ca fiind dificile
sau periculoase;
5) Depăşirea răspunsurilor habituale.

Din punct de vedere psiho-fiziologic, atenţia

presupune vigilenţă şi concentrare optimă a energiei psiho-
nervoase.
Vigilența este ceea ce P. Guillaumme numea atenţie în
expectativă2 -atunci când aşteptăm un anumit eveniment sau
semnal la care trebuie să reacţionăm prompt. Vigilenţa este o
stare psihofiziologică ce are ca efect pregătirea pentru o
activitate perceptivă, motorie şi/ sau intelectuală. Ea implică o
stare de aşteptare selectivă, exprimată în efortul de a nu omite
sau de a nu interpreta greşit vreunul din semnalele importante,
a căror apariţie este greu de prevăzut.

Factorii care influenţează performanţa într-o

sarcină de vigilenţă pot fi grupaţi în:
factori externi subiectului: ce caracterizează stimulii
respectivi (parametrii fizici ai stimulilor; frecvenţa
apariţiei şi intervalul dintre semnale, valenţe ale
stimulilor etc), factori de ambianţă sau factori care
ţin de sarcina respectivă (de exemplu, complexitatea
şi durata sarcinii). Experimental s-a constatat că
vigilenţa începe să scadă după o jumătate de oră, dar
poate continua o oră şi jumătate. Scade, de asemenea,
dacă semnalele critice sunt rare şi când apar multe
semnale necritice, considerate nerevante de către
subiect. Variabilele care influențează performanța într-o
sarcină de vigilență sunt: frecvența semnalelor,
intervalul dintre semnale, mărimea fizică a semnalelor,
cunoașterea semnalelor din experiența anterioară,
factorii de ambianță, cunoașterea sursei de apariție a
semnalelor, asigurarea intervalelor de odihnă, stimulii
externi cu apariție bruscă, motivația subiectului. Adesea
sarcinile de vigilență sunt reductibile la detecţie, dar
acestea din urmă se continuă cu identificarea,
2
COSMOVICI Andrei, (1996). Psihologie generală. Iaşi: Polirom. p. 68

3
 clasificarea, estimarea, calculul şi, în general, cu procese
decizionale şi acțiuni precise.
factori subiectivi, precum: starea de sănătate a
subiectului în momentul desfăşurării sarcinii, nivelul
cunoaşterii în raport cu sarcina, motivaţia etc

8.3.2. Modele de filtrare – atenția selectivă

Una dintre cele mai intens cercetate probleme a fost

atenția selectivă și, în special, problema foaierului → cum
reușește un subiect să perceapă un singur mesaj, o singură
conversație din mai multe care se poartă într-o încăpere
aglomerată, ignorându-le pe celelalte. Aceste cercetări au dus la
elaborarea teoriilor de filtrare și a modelelor de filtrare a atenției
selective.
E. Cherry (în 1953) a realizat următoarea experienţă →
subiecţilor li se puneau căşti pe urechi, prin care erau însă
transmise mesaje diferite. Astfel, participanții erau solicitați să
urmărească cu atenţie numai mesajul difuzat la urechea stangă.
Persoanele puteau să relateze amănunţit ceea ce auziseră în
urechea stangă, dar nu ştiau mai nimic din ce se difuzase prin
cealaltă cască. În condițiile în care vorbea un bărbat sau o femeie
ori dacă se schimba vorbitorul, acest aspect era sesizat de către
subiecți. E. Cherry a conchis că există două filter în actul de
atenţie – unul foarte grosier, capabil să ne ofere doar impresii de
ansamblu şi un altul „semantic", permiţând sesizarea de detalii şi
de înţelesuri. Dacă în cealaltă cască se pronunţa însă numele
persoanei, aceasta își dădea seama → sensul ar putea fi așadar
sesizat și în casca ce nu reprezintă obiect de atenţie. Un
experiment interesant a fost realizat de către Moray (1959).
Acesta a observat că dacă într-o discuție care se poartă în
apropierea noastră (dar pe care nu o ascultăm) unul dintre
interlocutori ne pomenește numele, îl auzim, chiar dacă nu am
reținut nimic din ceea ce s-a discutat până atunci. În cadrul
experimentului realizat de către Moray subiecții își percepeau
numele în aproximativ o treime din cazuri → numele era
introdus în mesajul la care participanții nu erau atenți (în cadrul
mesajului transmis în casca unde subiecții aveau ca sarcină să nu
se concentreze). Aceasta demonstrează că, deși percepem un
singur mesaj, noi urmărim inconștient și pe celelalte, putând
selecta informații care ne sunt utile în adaptare.
Treisman (1960) a efectuat și el experimente în care se
emiteau mesaje deosebite în cele două căşti, subiecţii fiind
solicitați să îl urmărească pe cel dintr-o singură cască. După

4
derularea unei părţi din text în stânga (urmărită de subiect),
textul se întrerupea brusc şi se continua în casca din dreapta. Toți
subiecţii sesizau acest aspect, continuând urmărirea textului în
casca cealaltă împotriva consemnului. Treisman a dedus astfel că
nu sunt două filtre ale atenţiei, ci există un singur filtru cu două
componente – una slabă şi alta intensă. Un lucru este cert →
limitarea canalului de informaţii creat prin atenţie.
Cu privire la mecanismul de filtrare a informației (la care
suntem sau nu atenți), Broadbent a considerat că se realizează o
selecţie a informaţiilor senzoriale, o parte dintre ele (cele
relevante) fiind lăsate să treacă spre sistemul perceptual, în timp
ce altele sunt blocate, eliminate (nu prezintă semnificație pentru
a fi stocate în memoria de lungă durată). În concepția sa, acest
filtru operează pornind de la caracteristicile fizice ale mesajului
(urechea la care ajunge, de exemplu). S-au remarcat o serie de
controverse în legătură cu locul de amplasare al acestui filtru, cât
şi cu privire la rolurile îndeplinite de el. Astfel, Treisman
considera că el s-ar afla la nivelul receptorilor analizatorilor, în
timp ce A. Deutsch şi D. Deutsch arată că filtrajul se realizează
la nivel superior, central şi nu la periferia analizatorilor.
Referindu-se la importanţa filtrului pentru eficienţa
funcţională:
Broadbent – consideră că filtrul blochează informaţiile
nerelevante
Neisser – consideră că filtrul acţionează în sens pozitiv,
tonigen, amplificând efectul psihologic al semnalelor
relevante;
Treisman – consideră că filtrul slăbeşte semnalele care nu
sunt urmărite atent, ele neajungând la proiecţia corticală
(se prelucrează numai semnalele captate cu atenţie).
Filtrul protejează astfel creierul de suprasolicitări, previne
efecte nedorite precum: interferenţa, reacţiile neadecvate
la stimuli care acţionează asupra receptorilor

5
Fig. 8.1 – Modelul de filtrare a atenției selective după Broadbent,
citat de Nicky Hayes și Sue Orell, 1993

8.3.3. Tipuri de atenție

Atenția poate fi:

► exterioară → când urmărim obiecte, fenomene din realitatea

înconjurătoare ori propriile noastre mișcări și acțiuni;

► interioară → implicată în actul de introspecție (este

concentrată asupra propriilor gânduri, imagini, sentimente, mai
exact, asupra vieţii interioare).

Atenția se mai poate clasifica în funcție de prezența sau

absența voinței. Se evidențiează:
► atenția involuntară → se realizează de la sine, nu are la bază
intenția subiectului de a fi atent și nici prezența efortului
voluntar.
Apare datorită factorilor subiectivi interni – motivație,
stări afective, nivelul înțelegerii sau datorită unor factori externi
(caracteristici prosexigene ale stimulilor) – natura stimulului
(imaginea atrage de exemplu atenția mai mult decât cuvântul),
intensitatea stimulului (de exemplu, stimulii mai puternici atrag

6
atenția mai mult decât cei slabi), variația, intermitența stimulului,
noutatea stimulului, poziția stimulului, gradul său de
complexitate etc și condițiile ambianței. I.P. Pavlov caracteriza
atenția involuntară ca reflex de orientare → este pasivă când
orientarea este determinată de excitanţi exteriori, de obicei noi
ori puternici. Acest tip de atenție are avantajul că asigură
eficiența într-o anumită activitate, cu un consum de energie
minor, diminuând astfel condițiile apariției oboselii.
► atenția voluntară → presupune un efort de voință, nu apare în
mod spontan, are la bază o intenție sau scop și este reglată
conștient.
Pentru stimularea atenției voluntare este necesară
îndeplinirea anumitor condiții – evidenţierea semnificației
activității, stabilirea clară a scopurilor, crearea unei atmosfere
favorabile, eliminarea factorilor perturbatori etc.
Atenția poate fi stimulată prin exerciții, educată,
subiectul formându-și un sistem de deprinderi de a fi atent, ceea
ce duce la atenția postvoluntară.
Atenția postvoluntară are la bază mecanismele
inconștiente, apare pe baza intenție și a scopului dar care rezultă
din obișnuirea subiectului de a fi atent, se fundamentează pe
interesul persoanei pentru sarcină, iar din punct de vedere psiho-
nervos solicită mai puțin persoana.

8.3.4. Calităţile atenţiei

1.Stabilitatea atenţiei → relevă durata menţinerii

neîntrerupte şi intensive a focalizării atenţiei asupra unui
obiect sau fenomen. Ea este relativă, existând uneori blocaje
date de natura funcţionării circuitelor nervoase.
Această caracteristică a atenţiei variază:
 în funcţie de vârstă - de exemplu:
o la vârsta preşcolară este de 10 minute;
o la vârsta şcolară mică (7-11 ani) menţinerea atenţiei
are o durată de 20-25 minute;
o la adolescenţă - 50 minute;
o La maturitate, o persoană trebuie să fie capabilă să se
concentreze pe toată durata de realizare a sarcinii.
 în funcţie de caracteristicile individului;
(De exemplu, atenţia corelează puternic cu temperamentul
persoanei şi caracteristicile dinamicii psihice legate de
temperament (acesta determinând intensitatea, mobilitatea şi
echilibrul individului).
Stabilitatea atenţiei reprezintă o condiţie a reuşitei în

7
toate activităţile umane, mai ales în sarcinile efectuate în
condiţii de monotonie.
2.Volumul atenţiei → este dat de numărul de elemente sau
unităţi informaţionale (litere, silabe, cuvinte, cifre, figuri
geometrice etc) cuprinse de subiect simultan în câmpul
atenţiei, cu acelaşi grad de claritate.
Volumul atenţiei creşte cu vârsta, atingând cotele
superioare începând cu adolescenţa şi la vârsta adultă.
3.Distribuţia atenţiei → este acea caracteristică ce permite
individului să cuprindă concomitent în câmpul atenţiei mai
multe surse de informaţie, mai multe activităţi. Acest lucru
se poate realiza în condiţiile în care: una dintre activităţi solicită
atenţia concentrată, celelalte fiind automatizate sau relativ
automatizate.
4.Concentrarea atenţiei → reprezintă capacitatea de
focalizare intensă a energiei psihice asupra unui obiect,
fenomen, proces (concentrarea profundă asupra unei
acţiuni de exemplu, se datorează focalizării atenţiei paralel cu
reducerea volumului acesteia). Această caracteristică a atenţiei
(ce presupune rezistenţa la excitanţi perturbatori) este o condiţie
de bază a eficienţei în activităţile desfăşurate.
După segmentul spre care se orientează,
concentrarea poate fi:
 senzorială (atenţia este concentrată spre receptarea
de semnale),
 centrală (atenţia este concentrată spre stabilirea
legăturilor, rezolvarea de probleme, înţelegere,
luarea de decizii),
 motorie (când atenţia este concentrată spre execuţie).
Capacitatea de concentrare este favorizată de o serie
de factori
 externi: noutatea obiectelor, situaţiilor; intensitatea
stimulilor (un sunet, o lumină puternică ne atrag
imediat atenţia, culorile vii mai mult decât cele pale,
obiectele mari într-o mai mare măsură decât cele
mici); mişcarea, variaţia, schimbarea atrag atenţia.
 interni: cel mai important este interesul (subordonat
motivaţiei, trebuinţelor individului) ; ceea ce ne
interesează ne atrage cu uşurinţă atenţia.
5.Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei → reprezintă
capacitatea de comutare şi reorientare a atenţiei de la un
obiect spre altul, în funcţie de solicitările sarcinii pe care o
desfăşoară subiectul. C. Taylor menţiona că durata necesară
pentru deplasarea atenţiei este de minimum 1/6 secunde. Dacă
această comutare se produce independent de sarcină vor fi
afectate calitatea şi eficienţa activităţii.

8
8.3.5. Unele aspecte privind optimizarea psihică prin
dezvoltarea calităţilor atenţiei

În activitatea cotidiană, implicarea atenţiei este apreciată

întotdeauna ca un factor al reuşitei sau succesului, iar labilitatea
sau distragerea ei – ca factor generator de erori şi eşecuri.
A fi atent şi concentrat înseamă “a fi prezent”, a trăi
în prezent, ceea ce este o stare importantă pentru optimizarea
performaţei.
În mod obişnuit, starea de atenţie se manifestă vizibil
prin reacţii postulare şi prin mimică specifică: încordarea
muşchilor feţei, privirea concentrată. Toate aceste reacţii
constituie orientarea activă a organismului către selecţia
informaţiilor. Dimpotrivă, distragerea atenţiei se exprimă prin
agitaţie continuă, ori printr-o altă atitudine care arată absenţa
mobilizării pentru activitate. Manifestările exterioare nu ne
ajută întotdeauna să stabilim dacă elevul este sau nu atent.
Atenţia este educabilă întreaga viaţă, dar mai ales la
vârstele de creştere trebuie să antrenăm toate formele şi
toate calităţile atenţiei. Se formează, de asemenea, atenţia
voluntară.
Este important să formăm copilului deprinderi
atenţionale (deprinderea de a fi atent) şi capacitatea de a se
concentra pe sarcină, atât cât este necesar pentru rezolvarea
optimă a ei.

Sunt cunoscute studiile din ultimii ani, privind legătura

dintre orientarea atenţiei şi anxietate (chiar “instalarea”
tulburării de tip anxios). Acestea susţin (apud Georgiana Susa,
2012) că “hipervigilenţa îndreptată spre informaţiile
amenințătoare, nu este pur şi simplu un derivat al stării
anxioase, ci aceasta contribuie în mod semnificativ la
dezvoltarea şi menţinerea tulburărilor de anxietate”
(Williams, Mathews & MacLeod, 1996). În privinţa reţelelor
atenţionale (mecanismelor) care ar putea sta la baza
distorsiunilor atenţionale asociate cu ameninţarea, aceste
modele teoretice pot fi împărţite în două subcategorii:
cele care postulează că în prezenţa stimulului
ameninţător, anxietatea afectează mecanismele
de orientare ale atenţiei, mai exact, indivizii cu
un nivel ridicat de anxietate îşi vor orienta
automat, atenţia spre stimulul ameninţător
(Williams et al 1988; Beck & Clark, 1997; Mogg
and Bradley, 1998)

9
 şi cele care susţin că distorsiunile atenţionale în
legătură cu ameninţarea, sunt mai mult
consecinţa unor procese atenţionale voluntare,
cum ar fi controlul atenţional executiv
deficitar (Eysenck et al., 2007).

Pentru aceasta recomandăm:

În procesul educativ de formare a deprinderilor
atenţionale, orientarea copilului către fenomenele şi
elementele constructive şi “tonice” din mediu, capabile
să îl echilibreze psihic şi să îl dezvolte afectiv şi nu să îi
inducă stări de anxietate, frică panică etc. De exemplu,
jocurile pe calculator, filmele cu scene agresive, violente
(chiar cele de desene animate), chiar dacă au
componente ce pot dezvolta psihomotricitatea sau unele
calităţi ale atenţiei, prin conţinutul sarcinilor, pot induce
anxietate, teamă sau alte trăiri emoţionale negative.
Atunci când învaţă, să se concentreze pe câte o singură
sarcină până o rezolvă. Abia după rezolvarea sarcinii
respective să treacă la următoarea. Pe masa de lucru să
fie doar cele necesare rezolvării sarcinii respective. După
aceea strânge lucrurile respective şi îşi pregăteşte cele
necesare pentru următoarea sarcină.
De asemenea, este importantă eliminarea stimulilor
perturbatori.
Copilul trebuie să înceapă de la a învăţa să se
concentreze asupra lucrurilor concrete, pentru a putea
ulterior, să se concentreze asupra ideilor şi a abstractului.
Se pot folosi diverse exerciţii de dezvoltare a atenţiei sub
formă de joc.

8.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 8

Atenţia:
- poate fi inclusă în categoria fenomenelor psihice reglatorii;
- fenomen psihic (funcție psihică) ce desemnează activitatea de orientare
selectivă, de focalizare a energiei psihice asupra unui obiect, în scopul cunoașterii
mai profunde și a acționării eficiente;

10
 - nu are un conţinut reflectoriu propriu, este prezentă în toate funcţiile psihice:
percepţie, reprezentare, memorie, gândire;
- din punct de vedere psiho-fiziologic, atenția presupune vigilență și concentrare
optimă a energiei psiho-nervoase. Vigilența implică o stare de așteptare selectivă, are
ca efect pregătirea pentru o activitate perceptivă, motorie și/ sau intelectuală;
- prin atenție se realizează o importantă selecție a stimulărilor → un obiect, eveniment
poate fi perceput cu o rapiditate mai mare, crește claritatea unei activități prin
intensificarea procesului conştient (în timp ce alte impresii din realitatea
înconjurătoare sunt mai șterse);
- poate fi exterioară sau interioară, iar în funcție de prezența sau absența voinței:
involuntară, voluntară sau postvoluntară;
- variază de la o persoană la alta sub aspectul calităților sale: stabilitate, volum,
distribuție, concentrare şi mobilitate;
- în funcție de segmentul asupra căruia se orientează, concentrare poate fi: senzorială,
centrală și motorie;
- distragerea atenției, deplasarea spontană spre alt obiect decât cel cerut de sarcina
desfășurată de subiect, duce la scăderea calității și a eficienței activității;
- calitățile atenției pot fi îmbunătățite, educate prin exercițiu;
- atenția se exteriorizează prin modificări expresive, corporale și prin corectitudinea
răspunsurilor verbale și motorii.

Concepte şi termeni de reţinut: atenţie, vigilenţă

 Atenţia: este fenomenul psihic (funcţia psihică) ce desemnează activitatea de

orientare selectivă, de focalizare a energiei psihice asupra unui obiect, în scopul cunoaşterii mai
profunde şi a acţionării eficiente.

 Vigilenţa: este o stare psihofiziologică ce are ca efect pregătirea pentru o

activitate perceptivă, motorie şi/ sau intelectuală. Ea implică o stare de aşteptare selectivă,
exprimată în efortul de a nu omite sau de a nu interpreta greşit vreunul din semnalele
importante, a căror apariţie este greu de prevăzut.
-este numită “atenţie în expectativă“ – atunci când aşteptăm un anumit eveniment
sau semnal la care trebuie să reacţionăm prompt.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt calităţile atenţiei?

2. La ce se referă atenţia postvoluntară?
3. La ce se referă atenţia interioară?
4. Care sunt factorii care influenţează performanţa într-o sarcină de vigilenţă?
5. Ce puteţi spune despre tipurile atenţiei?

11
 Teste de evaluare/autoevaluare

1. Afirmaţiile de mai jos sunt adevărate sau false ?

a) Atenţia exterioară este implicată în actul de introspecție (este concentrată asupra propriilor
gânduri şi sentimente).

b) Problema foaierului se referă la cum reușește cineva să perceapă un singur mesaj, o singură
conversație din mai multe care se poartă într-o încăpere aglomerată, ignorându-le pe celelalte.

2. Completaţi cuvintele care lipsesc din frazele de mai jos:

a) Posner & Peterson (1990) au avansat ideea că există 3 reţele atenţionale specifice, distincte
din punct de vedere funcţional şi anatomic:
1) ............................................
2) ............................................
3) ............................................
b) După segmentul spre care se orientează, concentrarea poate fi:
1) ............................................ (atenţia este concentrată spre receptarea de
semnale),
2) ............................................ (atenţia este concentrată spre stabilirea legăturilor,
rezolvarea de probleme, înţelegere, luarea de decizii)
3) ............................................ (când atenţia este concentrată spre execuţie)

12
 8.5. Bibliografie obligatorie

● COSMOVICI Andrei, (1996). Psihologie generală. Iaşi: Polirom.

● HORGHIDAN Valentina, MITRACHE Georgeta, TÜDÖS Ştefan (2001) Psihologie
normală şi patologică. Bucureşti: Globus.
● ZLATE Mielu, (2000). Fundamentele psihologiei. Bucureşti: Pro Humanitate.

13