UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

DEPARTAMENTUL: SOCIOLOGIE ȘI ASITENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SISTEMUL DE CUNOȘTINȚE, VALORI, ABILITĂȚI ȘI DEPRINDERI

PRACTICE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ.
SISTEMUL COMPETENȚELOR PRACTICE; ASISTENTUL SOCIAL-
PROFESIONIST ȘI CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC.

Iași, 2022
 CUPRINS

Fundamentele sau originile științifice ale Asistenței Sociale..........................................................4

Fundamente ale Asistenței Sociale..................................................................................................5

1. Sistemul de cunoștințe necesare asistenței sociale...................................................................5

2. Sistemul de valori specifice asistenței sociale.........................................................................6

3. Sistemul de abilități și deprinderi practice...............................................................................7

Dimensiunea teoretic-aplicativă a asistenței sociale........................................................................7

1. Importanța perspectivei teoretice asupra domeniului..............................................................7

2. Funcțiile teoriei în asistența socială.........................................................................................8

Utilizarea teoriilor Asistenței Sociale în practică............................................................................9

1. Transferul învățării.............................................................................................................10

2. Registrul de teorii: selecție și eclectism..............................................................................10

3. Cunoașterea procesuală și gândirea reflectivă, reflexivă și critică.....................................10

Formarea competențelor în Asistența Socială...............................................................................12

Formarea profesională a asistenților sociali..................................................................................13

Sistemul de reguli și exigențe practice..........................................................................................13

CONCLUZIE.................................................................................................................................15

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................16

2
 INTRODUCERE

După cum spune Doru Buzducea, ,,rolul asistentului social este să înnobileze orice comu-
nitate locală, să intervină acolo unde apar dezechilibre între semenii săi și societate, atunci când
situațiile de dificultate, de criză pe care le traversăm, depășesc capacitatea noastră de răspuns,
atunci când suntem debusolați și dezorientați, atunci când nu deținem resursele necesare pentru a
funcționa optim la nivel psihosocial.”
,,Asistentul social este profesionistul care realizează legătura cu instituțiile statului, cu so-
cietatea civilă, cu resursele comunitare.”
Obiectivul pentru care s-a realizat această lucrare este acela de a afla și învăța care este
sistemul de cunoștințe, valori, abilități și deprinderi necesare unui asistent social, de asemenea și
etapele pe care trebuie să le parcurgă un asistent social în cariera sa.
În mod egal, pe parcursul acestei lucrări, vom descoperi rădăcina asistenței sociale, cum
s-a dezvoltat și ce stă la baza ei.
Teoriile asistenței sociale și cum sunt aceastea utilizate de către asistentul social, sunt de-
opotrivă elemente importante din această lucrare.
Prin parcurgerea lucrării, vom vedea păreri și concepții ale unor mari personalități în
domeniul de asistență socială.

3
 Fundamentele sau originile științifice ale Asistenței Sociale

Profesor doctor Vasile Miftode săvârșește o epistologie caracteristică domeniului asis-

tențial, delimitând arii științifice, astfel facilitând la delimitarea și definirea termenului de asis-
tență socială modernă, cât și la dezvoltarea asistenței sociale profesioniste. Ajutorarea oamenilor
aflați în impas nu este destul pentru a fi un asistent social profesionist, prin urmare, fără compe-
tențe în acest domeniul există pericolul să considerăm că acționăm bine, dar urmările intervenției
să fie potrivnic așteptărilor noastre.
În consecință, profesorul Vasile Miftode ne prezintă cum este alcătuită asistența socială
profesionistă, cu următoarele fundamente științifice: sistemul de cunoștințe, sistemul de valori,
sistemul de abilități și deprinderi practice, sistemul competențelor și al exigentelor practice în
asistența socială.
 Sistemul de cunoștințe în asistența socială se referă la o serie de cunoștințe
teoretice generale și cunoștințe specifice domeniului de intervenție care trebuie
cunoscute și pe urmă aplicate.
 Sistemul de valori specifice în asistența socială ne arată faptul că eficiența unei
intervenții sociale de avertizare sau sprijin în situații anevoioase de viață este
oferită de credințele, valorile și principiile de viață care influențează modul de
gândire și de a acționa al oamenilor.
 Sistemul de abilități și deprinderi practice se referă la profesionalism combinat cu
deontologism, aceste aspecte manifestându-se încă din perioada inițială a formării
profesionale, rezultat al participării la seminarii, laboratoare și proiectelor din
facultate, de asemenea activitățile de voluntariat.
 Sistemul de competențe se raportează că prin exersarea abilităților și deprinderilor
asistențiale se adună experiență în domeniul asistențial. Asistentul social
generalist, acumulează experiență într-un domeniu datorită căruia obține expertiză
într-un subdomeniu al asistenței sociale.
 Sistemul de reguli și exigențe practice în asistența socială se referă la un set de
reguli și exigențe practice care trebuie respectate de studenții practicanți cât și de
îndrumătorii de practică. Asistența socială aplicată și practica compactă de
specialitate se face într-un mod organizat, în baza unor protocoale de colaborare
pe care facultatea le încheie cu instituțiile și organizațiile de asistență socială din
comunitate.

4
 Fundamente ale Asistenței Sociale

1. Sistemul de cunoștințe necesare asistenței sociale:

1.1. Pricipii și valori ale cunoașterii în asistența socială:

a) Rolul, sensul și motivația valorilor implicate în asistența socială;
b) Dilemele și consecințele etice, inclusiv potențialul conflict de interese și dreptui apărute
în sânul familiei;
c) Importanța cunoașterii impactului conflictului dintre valorile: individuale, profesioanale,
organizaționale etc.

1.2. Principii juridice și obligații legale în asistența socială:

a) Respect față de: libertatea individuală, ,,justiția naturală”, drepturi umane, drepturi legale
(asigurarea unor servicii legale în procesele juridice, legea trebuie să îndeplinească o
funcție socială, condiții fundamentale de existență- unde asistența socială trebuie să
urmărească: dreptul la fericire, dreptul la locuință, dreptul la un ,,venit material”, dreptul
la bunăstare-, responsabilități legale ale asistentului social față de clienți și cunoașterea
detaliată a cerințelor legale privind rezolvarea practică a cazurilor speciale sau dificile.

1.3. Forme empirice și aplicații practice în asistența socială:

a) Componente, schimbări, identități umane specifice vârstelor;
b) Structuri familiale și structuri comunitare, ciclul vieții familiale;
c) Cazuri de discriminare în funcție de sex, rasă, origine socială, religie, handicap sau
invadilitate etc.;
d) Formele concrete ale bunăstării sociale și politicii sociale comparative: relevanța se-
curității sociale, siguranța locului de muncă, locuința și starea gospodăriei, politica
penală sau natura justiției, șanse egale în societate, condiții echitabile de acordare a
asistenței;
e) Cauzele și consecințele fenomenelor vizate în AS: alcoolismul, tabagismul etc. morfi-
nomania, ,,dependența” de stupefiante; violența, abuzul fizic, criminalitatea; bolile
psihice, stările depresive etc.; dificultăți de învățare sau adaptare; incapacitate,
invaliditate, handicap etc.;
f) Impactul practic al evoluției societății globale: tendințele demografice și economice;
constatări ale anchetelor sociale; evaluarea implicațiilor concrete ale faptelor.

5
 1.4. Organigramă, structură și ,,context organizațional”:
a) Model-ipoteză de organigramă pentru domeniul asistenței sociale;
b) Teoria organizației și a structurii aplicată în asistența socială;
c) Sistemul instituțional local, zonalși central;
d) Sisteme sau subsisteme paralele sau învecinate: subsistemul justiției criminale,
subsistemul ,,sănătății publice”. Subsistemul îngrijirii, educării și protecției
copilului ,,fără familie”;
e) Cooperarea și interrelațiile dintre aceste subsisteme;
f) Computerizarea informației, protecția și accesul la date: factori relevanți pentru
practica asistenței sociale;
g) Teoria schimbării sistemului și subsistemului asistenței sociale.

2. Sistemul de valori specifice asistenței sociale:

1.1. Valori orientate spre individ: demnitate individuală; respect față de persoană;
viața privată, intimitate; dreptul la opțiune; confidențialitate.

1.2. Valori orientate spre comunitate: respect față de tradițiile și modelul cultural lo-
cal; adaptarea, în comunitate, a abilităților asistenței sociale moderne; dreptul la
alegere al familiei, dreptul la autonomie al comunității etc.

1.3. Valori centrate pe practica asistenței sociale:

a) Contracararea impactului discriminării eventuale în raport cu: sexul, vârsta, hand-
icapul, starea material etc. asupra formei de intervențiea serviciului de asistență
social;
b) Conștientizarea rolului interrelațiilor dintre factorii și domeniile implicate în ac-
tivitatea de asistență social;
c) Conștientizarea pericolului comportamentului rasist și găsirea formelor de com-
batere printr-o ,,practică antirasistă”;
d) Recunoașterea necesității de a promova politici anti- sau non- discriminatorii și de
a le practica în asistența socială etc.;

1.4. Valorile asistenței sociale și statusul asistentului social:

Statusul profesional al asistentului social depinde de competența pe care o manifestă
iar aceasta, la rândul ei, depinde de gradul de înțelegere și ,,interiorizare” a valorilor specifice
asistnței sociale.

6
 3. Sistemul de abilități și deprinderi practice:

1. Abilități cognitive.
2. Abilități în relațiile interpersonale:
a) identificarea si evaluarea ,,câmpului relațional”;
b) promovarea unor relații și ,,stări afective” funcționale-pozitive;
c) recunoașterea impactului ,,câmpului afectiv” asupra existenței individuale și sociale,
etc.
3. Abilități în luarea deciziilor:
 Alegerea momentului potrivit câand decizia este necesară ,,obiectiv-impusă”
sau ,,subiectiv-solicitată”.
 Responsabilitatea de a lua decizia în numele clientului.
 Identificarea deciziilor care impun consultări prealabile cu alți ,,actori sociali”.
4. Abilități administrative:
a) elaborarea de materiale, procese verbale, rapoarte etc. cât mai exacte și cât mai
sintetice.
b) realizarea sarciniilor în deplină confidențialitate și, în cazurile speciale, cu
consimțământul clienților etc.
5. Abilități în valorificarea resurselor și rezultatelor muncii în AS:
a) demonstrarea nevoii de servicii sociale, de asistență socială.
b) punerea în lumină a impactului pozitiv al acțiunilor de asistență socială asupra
funcționării întregului sistem social.

Dimensiunea teoretic-aplicativă a asistenței sociale

1. Importanța perspectivei teoretice asupra domeniului.

Teoria are multiple forme de manifestare, atât la nivelul conștiinței comune, al explicării
nemijlocite a fenomenelor și faptelor din lumea înconjurătoare, cât și la nivelul conștiinței
sistematizate, al științei și explicațiilor mijlocite prin demonstrații logice și investigații rețional
organizate. Este celebră, în acest sens, ,,teoria despre teorie” formulată de sociologul american
Robert Merton, care prezintă următoarele sinonime ale teoriei:

a) Metodologie, adică știința sau ,,teoria metodei”.

b) Idei directoare,adică teoria sub forma unor reguli sau principii-ghid.

7
 c) Analiza conceptelor, adică teoria sub forma identificării, construirii, ierarhizării,
sistematizării și definirii.
d) Interpretarea post factum, adică teoria sub forma unor prime explicații ale faptelor deja
culese de pe teren.
e) Generalizarea empirică, adică teoria sub forma unor concluzii empirice care rezultă din
analize cantitative, din centralizările datelor, din tabele etc.
f) Derivații sau deducții, adică teoria sub forma unor concluzii sau explicații deduse din
propoziții sau elemente deja stabilite.
g) Teoria în sensul strict al termenului.

Potrivit lui Merton:

,,Teoria reprezintă un sistem sau un ansamblu coerent de propoziții din care se pot extrage
consecințe legitime și demonstrabile prin confruntare cu datele observațiilor directe de teren.” -
R. Bouon, F. Bourricaud, Dictionnaire critique de la sociologie, PUF, Paris, 1982 (ediția a II-a, Paris,
1986, pp. 616-618).

Paradigma analizei funcționale- formulată de Merton- este una dintre formele specifice
ale teoriei, cu o aplicabilitate relativ generală datorită funcției ei euristice.
Aplicând paradigma analizei funcționaliste la teoria protecției sociale putem formula
următoarele concluzii si explicații:
a) Măsurile de protecție au avut un caracter întâmplător, cu efecte pe termen scurt și
fără a avea în vedere adevăratele priorități și grupuri defavorizate.
b) Nu au fost stabilite proiecte de protecție socială pe termen lung, precis delimitate
de ,,primul ajuto.” Conjuctural sau de programele de scurtă durată de combatere a
sărăciei.
c) Nu au fost avute în vedre consecințele pe termen lung ale unor măsuri imediate,
aproape spontane.
d) Sprijinul material acordat unor categorii defavorizate sau marginalizate
îndeplinește o funcție manifestă ,,transparentă” și observabilă, dar și una
latentă ,,invizibilă” și inobservabilă.

2. Funcțiile teoriei în asistența socială

1. Funcția orientativă în cercetarea și aplicarea măsurilor de intervenție socială, adică teoria,

ghidează întreaga activitate a lucrătorului social.

8
 2. Funcția cognitivă, teoria ajută asistentul social să descrie și apoi, în urma analizei datelor
observate și înregistrate, să explice realitățile sociale pentru a putea acționa eficient
asupra lor.
3. Funcția critică a teoriei în raport cu practica socială: în primul rând, teoria critică opinia
privind propiul statut, în al doilea rând, teoria critică opinia despre statutul asistentului
social, în al treilea rând, teoria constituie prin însăși calitatea ei o critică fundamentală a
cunoașterii comune și a ,,practicii bunui simț”.
4. Funcția prospectivă și previzională a teoriei, aceasta ajutând asistentul social să identifice
consecințele și evoluțiile ulterioare ale clienților sau ale ,,situațiilor sociale” asupra cărora a
intervenit.
5. Funcția acționalistă și transformatoare a teoriei încheie acest sistem funcțional coerent și
indispensabil pentru întelegerea corectă a unui domeniu vital al existenței normalea societății.

Utilizarea teoriilor Asistenței Sociale în practică

Odată cu înaintarea în vârstă, indivizii capătă suficientă experiență în interacțiunea cu

ceilalți, astfel asistența socială nu este considerată a fi ceva nou în viețile noastre. Din clipa în
care suntem incluși în domeniul asistenței sociale ne este ușor să lucrăm și să ne familiarizăm la
ceea ce se află în jurul nostru.
Americanul Harrison (1991) a aflat, prin studierea asistenților sociali britanici, că aceștia
nu privesc munca fiind ceva ce trebuie programat sau ordonat, ci ca pe o ,,îmbinare unitară a
gândirii și acțiunii” ce reiese din felul lor propriu de a gândi soluționarea problemelor.
După cum credea Carew (1979) „asistența socială ar trebui să fie științifică, incluzivă, în-
corporând o gamă rezonabilă de idei și organizată într-o manieră care să permită aplicarea ei”
(Payne, M. 2011 p. 46).
În continuare, Smid și von Krieken (1984) analizează aplicarea asistenței sociale ca pe
„o luptă pentru influență asupra naturii practice între instituțiile academice și cele practice.
Agențiile sau guvernele ar putea să vadă teoria asistenței sociale ca fiind inadecvată pentru a
furniza tipurile de servicii pe care vor să le ofere sau că învățământul de asistență socială nu-i
ajută pe asistenții sociali să transfere cunoștințe în mod eficient” (Payne, M. 2011, p. 46).
Asumarea responsabilității rezultă din experiențele asistenților sociali, iar in strânsă legă-
tură se află teoria. . De asemenea, teoriile pot oferi justificări pentru explicații particulare privind
anumite activități. Un exemplu ar fi că asistenții sociali se pot plânge că managerii nu le pot
oferi resursele necesare pentru a-și putea desfășura activitatea după cum specific teoria, în timp
ce managerii pot contracara prin aceeași teorie pentru a-i întreba dacă asistenții fac totul cum tre-
buie conform acesteia.

9
 Hearn (1982) afirmă: „nu trebuie să vedem teoria și practica influențându-se într-un sis-
tem de pârghii, ci mai degrabă fiind întrepătrunse și influențându-se reciproc într-o varietate de
moduri” (Payne, M. 2011, p. 48).

1. Transferul învățării
Din transferul învățării reiese că există posibilitatea de a aplica conceptele și cunoștințele
dintr-un domeniu practicat la altul. Uneori asistența socială își mărește perspectivele teoretice.
Ele rezultă din ideologii mai popularizate în societate și din arii academice de studiu, de exemplu
psihologia clinică sau consilierea.
Există două circumstanțe în care teoriile asistenței sociale preiau din domeniile teoretice
mai vaste. Primul concept: jocul politic al teorii, unde majoritatea asistenților sociali adoptă
aceste împrumuturi care ar putea fi încorporate într-o abordare generală. Următorul concept este
cel în care această abordare poate fi folosită în anumite medii specializate din punct de vedere
teoretic. Abia după perspectiva particulară și teoria sa capătă o importanță mai mare în munca
asistentului social în instituția respectivă decât în asistența socială generală. De exemplu într-un
adăpost pentru femei, asistentul social poate fi un adept al teoriilor feministe.

2. Registrul de teorii: selecție și eclectism

Hartman (1971) afirma că ,,fiecare trebuie să ne definim teoria pentru a putem practica.”
(Payne, M. 2011, p. 50). O trăsătură a teoriilor reprezentată este aceea că sunt universale. Când
nu se poate decide ce metodă de lucru este mai eficientă, se recurge la selecție. Selecția este o
trecere în revistă a teoriilor, după care urmează alegerea unei teorii sau grup de teorii ca funda -
ment pentru practică.
Pe de altă parte, pentru a putea să punem la un loc mai multe idei din diferite teorii ca să
realizăm o manieră de lucru potrivită unei anumite agenții, ne folosim de ecletism. Practica asis-
tenței sociale generale este eclectică, după cum s-a dovedit după dezbaterea care a avut loc între
anii 1970-1980. Astfel, trebuie avut grijă să se evite folosirea teoriilor în moduri inconsecvente
pe plan intern. Prin urmare, electismul necesită o abordare consecventă într-un mod planificat.

3. Cunoașterea procesuală și gândirea reflectivă, reflexivă și critică

Cunoașterea procesuală, se referă la modul în care profesioniștii iau decizii și judecă lu-
crurile.. În anul 2000, Sheppard și colaboratorii lui, au publicat un studiu empiric în care asis-
tenții sociali urmăreau două procese: primul- estimarea critică a situației, al doilea- generarea
ipotezelor.
Estimarea critică este compusă dintr-o atenție concentrată, realizarea de deducții cauzale
despre ceea ce se întâmplă într-un caz, deducții care îi ajută pe asistenții sociali să înțeleagă
cazul. Ipotezele erau parțiale despre întreg cazul și speculative.
Gândirea reflectivă, după spusele lui Fook (2002) „este percepută cu identificarea unui
proces de soluționare a lucrurilor, iar în timp ce gândirea reflexivă preocupată cu poziția de con-

10
siderare a cât mai multor perspective diferite asupra unei situații și, mai ales, perspective diferite
pentru clienți și rețelele lor sociale” (Payne, M. 2011, p. 52-53).
Gândirea reflectivă își are originea în cercetările lui Argyris și Schon (1974. Schon, 1983,
1987). Lucrările lor reprezintă un alt aspect al literaturii care caută o modalitate de a arăta reali -
tatea modului în care profesioniștii folosesc cunoașterea în munca cu oamenii.

La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, au luat amploare două extinderi ale prac-
ticii reflective, anume reflexivitatea și gândirea critic. Ele au avut o influență foarte mare asupra
teoriilor critice și a celor feminist. Reflexivitatea provine din metode ale cercetării calitative.
Finlay (2003) realizează următoarele metode de a fi reflexiv:
 Introspecția- cercetarea propriei minți pentru a întelege ceea ce gândim și de ce.
 Reflecția intersubiectivă- reflecție comună cu participanții.
 Crearea unor sisteme pentru colaborare reciprocă.
 Folosirea reflexivității drept critic față de cei care nu și-au dat silința să
muncească.
 Folosirea reflexivității ca deconstrucție ironică.

Payne și alți colaboratori au stabilit următoarele principii ale practicii critice:

 A identifica situații de deschidere și nesiguranță ca oportunități pentru o practică cre-
ativă;
 A căuta oportunități pentru a extinde stimularea personală către relații colective și
schimbare socială;
 A fi atent la folosirea limbajului;
 A fi atent la cine are puterea și o folosește pentru a stabili prioritățile;
 A examina conținutul judecăților și evaluărilor, și metodele realizării acestora;
 A analiza ideologia care stă la baza anumitor servicii și decizii;
 A percepe în detaliu diferitele perspective asupra unei situații;
 A contextualiza dovezile/indicațiile prin înțelegerea pozițiilor teoretice și valorilor;
 A dezvolta o imagine generală asupra proceselor și evenimentelor, astfel încât să fie
înțeleasă de toți cei implicați;
 A se asigura că toți cei implicați înțeleg perspectiva și contextul.

11
 Formarea competențelor în Asistența Socială

Dezvoltarea competenței profesionale în asistența socială este o necesitate de prim ordin

a unui sistem de caliate. Asistentul social este un cercetător științific ale cărui urmări ajută la îm -
plinirea obiectivelor AS, cât și la progresul cunoașterii sociale.
Profesorul Vasile Miftode militează pentru o profesionalizare care trebuie să includă ele-
mente formative și informative care privesc următoarele dimensiuni:
 Cadrul actual, instituțiile și legislația în vigoare privind asistența socială și protecția in-
dividului, a colectivităților și grupurilor problemă, prezentate și analizate critic în dezbaterile și
activitățile didactice;
 Cadrul social politic necesar, instituțiile și rețeaua de agenții adecvate și desigur sis-
temul legislativ în măsură să asigure realizarea obiectivelor asistenței și protecției sociale;
 Standardele internaționale privind asistența socială, incluzând atât valorile și deprinder-
ile profesionale ale celor care lucrează în acest domeniu, cât și calitatea infrastructurii proprii.
Date fiind aceste exigențe, în România se consideră ca prioritare, la nivel societal, urmă-
toarele probleme:
1. Recunoașterea rolului și a statutului asistentului social începând cu nomenclatoru de pro-
fesii și ocupații al țării și terminând cu statele de funcțiuni ale primăriilor diverselor insti-
tuții și servicii sociale;
2. Adoptarea unui sistem legislativ adecvat domeniului, integrând atât experiența tradițion-
ală românească cât și exigențele impuse de practica internațională;
3. Organizarea unei rețele adecvate de servicii sau agenții de asistență socială finanțate de la
bugetul statului;
4. Exercitarea unui control permanent privind funcționalitatea sistemului de asistență so-
cială;
5. Cooperarea inter-instituțională și inter-individuală atât pe plan intern, cât și pe plan inter-
național.

Formarea profesională a asistenților sociali

12
 Formarea profesională a asistenților sociali include două etape:
1. Formarea inițială realizată în învățământul superior, ce are drept scop dobândirea com-
petențelor profesionale necesare accesului în profesie și se realizează în sistemul național de în-
vățământ.
2. Formarea profesională, care reprezintă ansamblul activităților educaționale planificate
care au ca scop menținerea sau dezvoltarea abilităților, sistemului de cunoștințe și competențe, a
valorilor și atitudinilor profesionale necesare asistentului social, în vederea desfășurării activității
profesionale.

Sistemul de competențe necesare asistentului social

Se realizează prin următoarele etape:

 Evaluarea nevoilor, mijloacelor, situațiilor și riscurilor din domeniul asistenței sociale;
 Elaborarea planurilor potrivite, adecvate, de acțiune;
Stabilirea unui prim ajutor, inițial, pentru client, adică a formei pe care trebuie sa o ia
prima intervenție în soluționarea cazului.
 Implementarea unei acțiuni într-un spațiu specific;
 Măsurarea rezultatelor în raport cu țelurile asistenței sociale;
 Transferul cunoașterii și desprinderilor în domenii și situații noi;
 Responsabilizare față de implicațiile practicii profesionale din asistența socială asupra
celorlalți și asupra vieții sociale;
Competența în practica asistenței sociale este produsul cunoașterii, al abilităților și al valo-
rilor.

Sistemul de reguli și exigențe practice

Studentul-practicant are obligația sa cunoască particularitățile locului de practică;

 să elaboreze periodic sau la cerere descrieri cât mai exacte ale activităților și concluziilor
pentru cazurile investigate;
 să experimenteze metodele, tehnicile sau formele de anchetă specifice AS și să verifice
eventualele ipoteze, consultând îndrumătorul-profesor și profesionistul din agenția con-
tractată;
 să-și exerseze și să-și dezvolte capacitatea de analiză, îndeosebi de auto-analiză, spirit
critic față de fenomenele și faptele sociale, inclusive față de propria conduită;

13
 stundenții practicanți trebuie să facă descrieri cât mai exacte asupra aplicării pe teren, în
spațiul social în care se află și în raporturile cu clienții vizați, a cunoștințelor, valorilor și
abilităților vizând conduita antidiscriminatorie;
 rapoartele de practică trebuie să cuprindă o descriere a agenției, a politicii acesteia, etc.

14
 CONCLUZIE

Aspectele teoretice, epistemologice și metodologice vizează în mod direct domeniul asis-

tenței sociale, datorită particularităților acestuia, obiectivelor dominant practic-operaționale ale
anchetelor sociale asupra populațiilor defavorizate sau marginalizate, care au nevoie de ajutor, de
protecția societăți.
Teoriile sunt folositoare la nivel practic, iar diversitatea și combinarea acestora pot fi
clasificate și înțelese, iar reflecția și gândirea critică reprezintă modalități utile pentru aceasta.
Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Univer-
sității București, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (din 2012)
și președintele Asociației Școlilor de Asistență Socială din România (din anul 2010), ne spune ce
calități trebuie să aibă un asistent social: ,,În primul rând, trebuie să iubească oamenii! Apoi dis-
cutăm de o serie de calități profesionale necesare în această profesie: să fie un bun ascultător, un
bun comunicator, să empatizeze cu cel aflat în nevoie, răbdător, capacitate de rezistență la frus-
trare, capacitatea de realiza conexiuni, de a pleda cauza celui aflat în suferință… și multe alte
asemenea calități, însă cea mai importantă este chemarea către această profesie.
Pe lângă aceste calități este nevoie de competențe ce se obțin pe băncile universităților, apoi prin
practica de specialitate și ulterior prin cursurile de formare profesională.”
După cum spune și sociologul ieșean Vasile Miftode, munca asistentului social nu trebuie
să fie considerată doar un mijloc prin care individul își câștigă pâinea : „Asistentul social trebuie
să reflecteze asupra propriei situații: dacă motivația de origine care l-a determinat să-și aleagă
această profesie este reală (...). Îi place cu adevărat munca sa sau este doar o posibilitate de a-și
câștiga pâinea.” (Rădoi, 2017, p. 91)

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Miftode, V. (2003). Tratat de Asistență Socială. Fundamente teoretice și metodologice,

Editura Fundației AXIS, Iași
2. Miftode, V. (2010). Tratat de Asistență Socială. Protecția populațiilor specifice și
automarginalizate, Editura Lumen, Iași.
3. Payne, M. (2011). Teoria modernă a asistenței sociale, Editura Polirom, Iași
4. Rădoi, M.. Irimescu, G., Cojocaru, M. (2017). Construcția asistenței sociale. „Drumul critic”
de la teorie la practică, în Sociologia la Alma Mater Iassiensis. In honorem profesor Vasile
Miftode (coordonator Cristina Gavriluță) Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Iași; ISBN: 978-606-714-361-4.
5. Sandu, M. (2017). Protecție umană prin control social. Bazele sau fundamentele asistenței
sociale moderne, în Sociologia la Alma Mater Iassiensis. In honorem profesor Vasile Miftode
(coordonator Cristina Gavriluță) Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
ISBN: 978-606-714-361-4.
6. https://gorjeanul.ro/doru-buzducea-cnasr-asistentii-sociali-sunt-de-foarte-multe-ori-niste-
supereroi/ -accesat pe data de 22.12.2022, ora 15:20.

16