Abandonarea copiilor este o consecință gravă a neinformării și a incapacității de gestionare a

sarcinilor nedorite care au la bază factori de natură culturală și economică. Lipsa unor servicii
de informare, lipsa unor instituții sau absența culturii utilizării au ca finalitate dificultăți de
ȋnțelegere a valorilor instituționale de protecție, ignorarea importanței valorilor familiei și ȋn
special incompetența satisfacerii nevoilor copilului

Este foarte important ca fiecare copil să beneficieze de un plan individual de protecție, care
are ȋn vedere un ansamblu de măsuri și proceduri prin care copilul să devină apt de reintegrare
ȋn mediu de familie, pregătit pentru adoptie sau pentru atingerea oricăror obiective finale și
permanente.

Găzduirea și protecția copiilor abandonați implică foarte multă responsabilitate pentru

instituția abilitată și trebuie să ofere copiilor abandonați un mediu prielnic pentru dezvoltare și
creștere armonioasă raportat la lipsa unuia sau ambilor părinți.

Modalitatea de organizare a instituțiilor de protecţie și ocrotire a copiilor abandonați

nu oferă un spectru foarte larg de servicii, ceea ce ȋnseamnă că nici satisfacerea problemelor
fundamentale ce țin de alimentație, dragoste și afecțiune, interacțiune, stimulare nu au un grad
de rezolvare ridicat. O abordare centrata pe nevoia copilului presupune și nutritive
corespunzătoare vȃrstei și greutății corporale, jocul ca metodă de stimulare și protecție
ȋmpotriva tuturor factorilor nocivi ce ar putea perturba copilul la nivel fizic, mental sau social.

Terapia ocupațională are un rol foarte important și ȋn viață copilului ȋncă de la vȃrste
fragede; prin acest tip de terapie ȋi putem asigura copilului o dezvoltare armonioasă
senzorială, motrică, cognitiva dar și socială. Cu atȃt mai mult putem susține copii care se află
sub riscul de abandon sau abandonați ȋn instituțiile statului.

Un copil abandonat posedă o serie de particularităţi care provin de la faptul că ȋn

procesul de formare a personalității unui copil, un rol major, ȋn special ȋn primii ani de viață,
revine familiei, cu preponderență către mamă. Familia, educația familială și prezența
părinților ȋn viața unui copil sunt puncte centrale ce conduc la o dezvoltare armonioasă.