GENERAREA SUPRAFEȚELOR PRIN

BURGHIERE ȘI LĂRGIRE

Particularitățile de bază ale prelucrării alezajelor

Prelucrarea alezajelor comportă relizarea a două suprafețe: laterale și frontale.

Suprafețele laterale sunt, de regulă, cilindrice și conice, iar suprafețele frontale pot fi plane,
conice, profilate etc. Prelucrarea alezajelor se poate face prin burghiere, lărgire-adâncire,
alezare, strunjire, filetare, mortezare și broșare.
Burghierea și lărgirea-adâncirea sunt prelucrări prin așchiere de productivitate relativ
mare la care scula execută de obicei o mișcare de rotație și o mișcare avans rectiliniu, piesa
rămâne în general imobilă, iar transformarea în așchii a surplusului de material se realizează
la o singură trecere, la așchiere participând unul sau mai mulți dinți identici. Există și variante
de prelucrare cu mișcările principale și de avans executate de piesă și /sau scula așchietoate.
Cele mai des întâlnite tipuri de alezaje prelucrate prin burghiere și lărgire-adâncire
sunt prezentate în fig. 1:

Fig.1. Cele mai des întâlnite tipuri de găuri – Sandvik Coromant

1. Găuri cu degajare pentru șuruburi

2. Găuri cu filet
3. Găuri pentru șurub cu cap înecat
4. Găuri pentru asamblări nedemontabile (ex.: nituire)
5. Găuri pentru asamblări cu joc
6. Găuri care formează canale
7. Găuri practicate pentru reducerea greutății și echilibrare.

Pentru transformarea întregului adaos de prelucrare în așchii procedeul folosește o

sculă denumită burghiu, lărgitor-adâncitor sau alezor și este concretizată printr-un corp de
revoluție, prevăzut de regulă cu doi sau mai mulți dinți, având fiecare perechi de tăișuri
(principal și secundar) asemenea unui cuțit pentru strunjire interioară. Sculele pentru găurire

1
sunt calibrate, respective au diametrul părții active corespunzător diametrului găurii de
prelucrat.
Mișcarea pricipală prin care tăișurile detașează așchii este, de regulă, efectuată prin
rotația sculei și numai în anumite cazuri prin rotația piesei (ca de exemplu, la găurirea prin
strung și unele mașini de găurit adânc) sau excepțional prin rotația simultană a sculei și a
piesei. Mișcarea principală de așchiere se execută în plan orizontal sau vertical.
Cota diametrală a găurii fiind reprodusă prin diametrul corespinzător al sculei,
avansul de reglare radial întâlnit la strunjire și rabotare – mortezare pentru realizarea
adâncimii de așchiere nu mai este necesar.

BURGHIEREA
Găurirea (burghierea) este un procedeu de prelucrare mecanică prin aşchiere
destinat obţinerii din plin a unei suprafeţe cilindrice interioare, cu ajutorul unor scule
aşchietoare numite burghie. În general, la găurire, piesa este fixată pe masa maşinii iar scula
efectuează atât mişcarea de rotaţie (mişcarea principală de aşchiere I), cât şi mişcarea
rectilinie, axială de pătrundere (mişcarea de avans II), cu suficientă putere pentru
îndepărtarea adaosului de prelucrare (fig. 2) - Definiţia corespunde operaţiei executate pe
maşina de găurit. La burghierea pe strung, cele două mişcări de lucru sunt repartizate altfel:
rotirea este realizată de semifabricat, iar avansul axial este efectuat de burghiu. Există maşini-
unelte specializate la care se rotesc simultan şi piesa şi burghiul. Practic, mişcarea rezultantă
sculă - piesă este o mişcare elicoidală, cu pasul elicei impus de mărimea avansului.

Fig. 2. Burghierea cu burghiul elicoidal

Burghierea intră în categoria operaţiilor de degroşare, precizia de prelucrare

corespunzând treptei 9 ÷ 11 ISO, iar calitatea suprafeţei Ra = 3,2 ÷ 12,5 μm. Pot fi prelucrate
găuri în plin cu diametre până la 40 ... 50 mm, dar în mod obişnuit diametrul maxim de
burghiere nu depăşeşte 15 ÷ 20 mm, urmând ca dimensiunile finale ale alezajului să rezulte
prin operaţii ulterioare de lărgire, adâncire, strunjire, broşare etc.
În funcţie de raportul dintre lungimea (adâncimea) alezajului şi diametrul acestuia,
găurile prelucrate prin aşchiere sunt considerate:
- scurte (lungimea/diametru - l/d ≤ 0,5);

2
 - normale (l/d = 0,5 ÷ 3);
- lungi (l/d = 3 ÷ 10);
- adânci (l/d > 10).

1.1. Elemente specifice generării suprafeţelor prin burghiere

Generarea prin burghiere a suprafeţei cilindrice Sp este caracterizată printr-o

cinematică simplă (fig. 3). Mişcarea principală I (n, v) de rotaţie generează curba directoare
Δ, cinematică – ca traiectorie a unui punct – de formă circulară, iar mişcarea de avans
axial (în lungul axei sculei) II determină generarea cinematică a curbei Γ – ca traiectoie
a unui punct M (vârful principal al dintelui aşchietor). Se observă că, având în vedere
forma cilindrică a suprafeţei generate, curba Γ este paralelă cu axa sculei, iar mişcarea II de
avans se efectuează în lungul generatoarei. Practic, prin combinarea celor două mişcări,
continui şi simultane, vârful M va descrie o elice cilindrică cu pasul egal cu mărimea
avansului pe rotaţie.

Fig. 3. Curbele generatoare la burghiere

1.2. Tipuri de burghie și metode de generare prin burghiere

În mod frecvent, prelucrarea în plin a găurilor se realizează cu burghie elicoidale

(spirale), dar pot fi utilizate şi alte tipuri: burghie late (plate), burghie pentru centruire,
burghie carotiere, burghie pentru găuri adânci.

Burghiele elicoidale
Burghiele uzuale pentru prelucrarea găurilor sunt cunoscute sub numele de burghie
elicoidale (spirale) deoarece au tăişurile laterale şi canalele de cuprindere ale aşchiilor

3
dispuse pe elice, canalele fiind obţinute prin deformare plastică sau prin frezare (pentru
diametrele mari). Au în mod frecvent 2 dinţi aşchietori, dispuşi simetric (fig. 4).

Fig. 4. Geometria constructivă a burghiului elicoidal monobloc

Geometria părţii active a burghiului elicoidal este caracterizată de prezenţa, pe fiecare

dinte, a trei tăişuri: principal, secundar şi transversal.
 Tăişurile principale T ale burghiului formează cu axa sculei unghiuri de atac K în jur
de 60º (v. fig. 4) şi se întind de la nivelul diametrului maxim al sculei până la miezul
burghiului (în apropierea axei); miezul uşor conic al sculei asigură rezistenţa şi
rigiditatea sculei. Tăişurile principale sunt cele care participă efectiv la tăierea
materialului.
 Tăişurile principale sunt continuate în zona miezului de tăişuri transversale Tt care
comprimă (deformează) materialul şi-l împinge spre zona acoperită de tăişurile
principale; miezul burghiului, datorită tăişurilor transversale, lucrează ca un poanson.
 Tăişurile secundare TS, rezultă ca intersecţie între suprafeţele elicoidale ale canalelor
de cuprindere şi evacuare a aşchiilor şi suprafaţa de revoluţie înfăşurătoare a sculei.
Ele delimitează câte o faţetă de aşezare secundară A’αs îngustă (de lăţime f),
elicoidală (v. fig. 4), ce formează unghiul de aşezare αf’=0º şi cu rol de ghidare a
burghiului în alezajul deja format. Unghiurile de atac secundare K’ (v. fig. 4) sunt
diferite de zero (pozitive, dar foarte mici), ceea ce limitează frecarea dintre faţetele
laterale şi alezaj la nivelul vârfurilor principale ale dinţilor burghiului (suprafaţa
înfăşurătoare a tăişurilor secundare şi a faţetelor laterale este în mod real o suprafaţă
uşor conică, diametrul de vârf al burghiului fiind mai mic decât diametrul cozii).
Geometria părţii active a burghiului elicoidal a căpătat în timp diferite forme
particulare, pentru a facilita prelucrarea anumitor materiale, ori pentru optimizarea
unghiurilor de lucru, în prezent fiind cunoscute:
- diferite forme constructive ale canalului elicoidal de evacuare a aşchiilor, cu valori
distincte pentru unghiul elicei (în mod obişnuit ω = 28º ÷ 32º);
- diferite valori ale unghiului de atac principal K (în mod frecvent 2K = 118º);
- diferite geometrii ale vârfului, pentru micşorarea lungimii tăişului transversal (fig. 5).

4
 Fig. 5. Muchia transversală este practic eliminată la burghiele din carburi metalice,
rezultând forță axială mai mică și autocentrare mai bună în timpul prelucrării - Sandvik

Foarte des utilizate în industrie la momentul actual datorită performanțelor tehnice și

economice ridicate sunt burghiele elicoidale cu plăcuțe amovibile. Geometria este diferită de
cea a burghielor elicoidale monobloc.

CoroDrill 880 – cu diametre de la 12 la 84 mm și

CoroDrill 881 – cu diametre cu de la 14-23.5 mm
adâncimi ale găurii de la 2, până la 5 x D Sandvik
Sandvik Coromant
Coromant

CoroDrill 880 – cu diametre peste 84 mm, cu casete

Geometria plăcuțelor așchietoare - Sandvik Coromant
pentru plăcuțe Sandvik Coromant

5
 Burghie Perfomax de la Seco Tools – cu diametre de la 15 – 85 mm și adâncimea găurii de 2xD, 3xD, 4xD și
5xD.

Alte soluții de burghie elicoidale utilizate la prelucrarea diametrelor și adâncimilor de

găurire medii, în condiții bune de calitate a suprafețelor prelucrate și cu o bună performanță
economică sunt burghiele cu vârf schimbabil. În figura de mai jos sunt prezentate câteva
exemple de astfel de burghie și modul de schimbare a vârfului.

Aria de utilizare: oțel, inox, fontă, metale neferoase (alamă,

cupru, nichel, staniu, zinc, magneziu), superaliaje

Crownloc de la Seco Tools

6
 Crownloc Plus de la Seco Tools

Pentru materiale metalice există burghie elicoidale cu găuri de răcire practicate în

corp, în lungul dinţilor aşchietori, prin care se introduce lichid de răcire sau aer sub presiune
în zona tăişurilor principale (fig. 6). Fluidul introdus are în principal rolul de evacuare a
aşchiilor şi de răcire-ungere a suprafeţelor active din vârful sculei, dar conduce şi la o creştere
a rigidităţii burghiului (semnificativă în cazul diametrelor mici).

Fig. 6. Soluţii constructive de burghie elicoidale cu răcire interioară

7
 Din categoria burghielor cu răcire interioară fac parte şi burghiele pentru prelucrarea
găurilor adânci, dar acestea au construcţie specială (nu au dinţii dispuşi pe elice) şi nu
sunt ataşabile maşinilor de găurit convenţionale (cu cap/ax vertical).
Găurile adânci (la care lungimea găurii depăşeşte de cel puţin 10 ori diametru), se
prelucrează cu aceeaşi cinematică şi aceeaşi modalitate de generare a curbelor teoretice Γ şi
Δ. Totuşi, având în vedere raportul l/d, există probleme specifice procesului de prelucrare, în
primul rând legate de asigurarea condiţiilor de evacuare permanentă a aşchiilor. Ţinând cont
de lungimea mare a traseului de evacuare, aşchiile trebuie fragmentate la dimensiuni reduse,
iar transportul lor în exterior trebuie facilitat prin utilizarea unor medii de aşchiere cu debit şi
presiune semnificative. În acelaşi timp, burghiului trebuie să i se asigure o rezistenţă şi
rigiditate ridicate, iar solicitările mecanice din proces trebuie să fie reduse şi uniforme.
În prezent, pentru prelucrarea găurilor lungi şi adânci se aplică procedee specifice,
care necesită nu numai construcţii speciale de burghie cu geometrie esenţial diferită de cea a
burghielor uzuale, dar şi un echipament adecvat (dispozitive suplimentare în dotarea maşinii-
unelte).
 La prelucrarea găurilor lungi de diametru relativ mic (3 ÷ 30 mm) se utilizează sistemul
monotăiş (3/4), la care alimentarea cu lichid de răcire-ungere se face prin interiorul sculei,
iar evacuarea lichidului şi a aşchiilor prin exterior (fig. 7).
Burghiul monotăiş prezintă pe corpul său un canal în V, suficient de profund pentru a
permite evacuarea sigură a aşchiilor. Partea activă a sculei (armată de obicei cu carburi
metalice) este formată dintr-un singur dinte aşchietor şi două patine de ghidare. Prin
construcţia asimetrică a tăişului (vârful este dispus excentric faţă de axa de rotaţie cu e ≤ 0,25
D), forţele radiale nu mai sunt echilibrate ca în cazul construcţiei simetrice prezentă la
burghiele elicoidale; două patine preiau forţele radiale şi ghidează burghiul pe suprafaţa deja
prelucrată, la începutul prelucrării ghidarea fiind asigurată de o bucşă de ghidare poziţionată
pe frontalul semifabricatului.

Fig. 7. Schema de lucru a burghiului monotăiş (gun drill = burghiu armă)

La utilizarea burghielor cu evacuare exterioară a aşchiilor suprafaţa prelucrată poate fi

afectată de aşchii, ce pot provoca rizuri. Un alt dezavantaj este rezistenţa redusă a corpului
sculei datorită prezenţei canalului pentru aşchii, în formă de V (cu deschiderea de 120º), ceea
ce obligă prelucrarea cu avansuri mici.
 Pentru găuri adânci de diametru mai mare (6 ÷ 80 mm) se foloseşte un alt procedeu, la
care alimentarea cu lichid se realizează prin exteriorul burghiului, iar evacuarea aşchiilor
prin interior, procedeu denumit B.T.A. (Boring and Treppanning Association) sau S.T.S
(Single Tube System) (fig. 8).

8
 Fig. 8. Schema de lucru a burghiului prin procedul B.T.A.

Prin plasarea patinelor de ghidare supraînălţate (la un diametru mai mare) faţă de
corpul burghiului, rezultă un spaţiu inelar între alezajul format şi corpul sculei, prin care se
introduce lichidul de răcire-ungere. Evacuarea acestuia împreună cu aşchiile antrenate se face
prin interiorul burghiului. Alimentarea cu lichid se realizează pe la partea frontală a piesei,
printr-un dispozitiv de etanşare, care înglobează şi bucşa de ghidare [Con-98].
Prin modul de ascuţire a dintelui se asigură fragmentarea aşchiilor atât pe lăţime, cât
şi pe lungime. Burghiele adânci pot fi folosite şi pentru operaţii de lărgire.
 Pentru o gamă restrânsă de diametre, dar de valori relativ mari (20 ÷ 70 mm) se utilizează
un procedeu la care atât admisia lichidului cât şi evacuarea sa cu aşchiile se realizează
prin interiorul burghiului, procedeu denumit Ejector (fig. 9). Burghiul are în acest caz
două ţevi coaxiale. Prin spaţiul inelar format între ele se trimite lichid sub presiune. Prin
nişte orificii practicate în ţeava interioară şi orientate înapoi, o treime din debitul de lichid
este evacuat, ceea ce produce o depresiune în partea anterioară a ţevii interioare. Restul de
2/3 din debitul de lichid este trimis prin nişte orificii practicate în ţeava exterioară (cu
orientare oblică, înainte) în zona de lucru. De aici, împreună cu aşchiile formate, lichidul
este absorbit de depresiunea din ţeava interioară, prin care se evacuează spre exterior.
Comparativ cu procedeele monotăiş şi B.T.A., burghiele Ejector au tăişul fragmentat
şi amplasat intercalat, astfel încât aceste burghie au, la partea anterioară, două canale pentru
evacuarea aşchiilor [Con-98].
Având în vedere tipul de maşină-unealtă folosit, modul de repartizare a mişcărilor de
lucru poate fi diferit [Cozm-95]:
 piesa în mişcare de rotaţie şi burghiul în mişcare de translaţie – cazul cel mai
des utilizat;
 piesa fixă, iar scula execută ambele mişcări de lucru;
 piesa şi burghiul în mişcare de rotaţie (de sens opus) şi avansul la nivelul
burghiului – metoda asigură productivitatea şi precizia maximă;
 piesa în mişcare de avans, iar scula în mişcare de rotaţie.
Sistemele tehnologice pentru prelucrarea alezajelor lungi sunt asemănătoare
strungurilor normale, numai că sunt dotate cu instalaţii hidraulice de presiune şi debite mari.

9
Fig. 9. Schema de lucru a burghiului Ejector – 1 - țeavă interioară; 2 - țeavă exterioară; 3 –
inel de etanșare; 4 – zonă de lucru burghiu; 5 – piesa semifabricat; 6 – inel de cauciuc.

Exemple de burghie pentru găurire adâncă

CoroDrill 428.9 – Burghiu monotăiș din carburi metalice – adâncimea găurii ≤ 100 × diametrul

Burghiu monotăiș cu plăcuțe amovibile UNISIG

10
 CoroDrill 801 Sandvik

CoroDrill 801 Sandvik

Burghiu pentru găurire adâncă de tip BTA

Burghiele plate (late) [spade drills]

Burghiele plate pentru metale se produc în construcţii monobloc şi cu plăcuţe
aşchietoare interschimbabile, ce pot acoperi o plajă dimensională mare ‒ diametre cuprinse
între 25 mm şi 125 mm (fig. 10). Sunt mai ieftine decât burghiele elicoidale echivalente
aceloraşi diametre. Sunt fabricate cu coadă cilindrică sau conică. Plăcuţele amovibile sunt din
CMS neacoperite sau acoperite cu nitrură de titan (au durabilitatea mărită), ori din carbură de
tungsten.

Fig. 10. Forme constructive de burghie late: monobloc (a, b, c) şi cu plăcuţe amovibile (d)

11
 Burghiele de centruire
Centruirea constă în realizarea unei găuri de centrare pe un semifabricat, în vederea
prelucrării ulterioare sau controlului acestuia. Gaura de centrare realizată va fi utilă pentru
plasarea unui vârf de centrare pentru susţinerea piesei în timpul lucrului, ori a controlului,
precum şi pentru ghidarea burghiului utilizat în etapele tehnologice ulterioare.
Se are în vedere faptul că, deseori, suprafaţa frontală a semifabricatului nu este plană
sau este accentuat înclinată faţă de axa găurii de executat, ceea ce ar conduce la devierea
vârfului burghiului.
Burghiele de centruire au partea activă (indiferent de forma ei) foarte scurtă şi corpul
întărit/îngroşat şi realizează, în afara unei suprafeţe cilindrice puţin adânci, şi o suprafaţă de
trecere (conică simplă sau în trepte, sferică sau profilată) între gaură şi suprafaţa frontală a
piesei (fig. 11) – s-ar putea spune că burghiele de centruire sunt de fapt scule combinate:
burghiu cu adâncitor.
Schema de prelucrare la centruire (fig. 12) pune în evidenţă aceleaşi mişcări de
generare: mişcarea principală I de rotire a burghiului şi, concomitent, mişcarea de avans II.
În ceea ce priveşte modul de generare, schema se deosebeşte de cea de la burghiere (fig. 13);
dacă directoarea Δ se obţine tot cinematic, datorită mişcării principale de rotaţie I,
generatoarea Γ este o curbă compusă: suprafaţa cilindrică, de fund, este caracterizată de o
generatoare cinematică (ca la burghiere), în timp ce porţiunile de generatoare curbilinie sau
rectilinie – dar neparalele cu axa de rotaţie – sunt materializate de forma şi poziţia muchiei
aşchietoare.

Fig. 11. Tipuri de burghie de centruire

12
 Fig. 12. Schema de aşchiere la centruire Fig. 13. Curbele generatoare la centruire

1.3. Parametrii regimului de așchiere, forțe și moment de așchiere

În figura 2 sunt puşi în evidenţă şi parametrii regimului de aşchiere:

 Adâncimea de aşchiere (t sau ap) este, în cazul burghierii în plin, egală cu jumătate
din diametrul sculei.
 Avansul (s sau f) − se calculează cu relaţia (1), ţinând cont de natura şi duritatea
materialul aşchietor (coeficientul Cs), diametrul d al sculei şi de raportul între
lungimea alezajului prelucrat şi diametrul d (coeficientul de corecţie Ks) [1], [4].
Avansul pe dinte fz depinde direct de numărul de dinţi ai sculei:
(1)

 Viteza optimă de aşchiere (v) − se calculează în funcţie de caracteristicile mecanice şi

geometrice ale burghiului, de materialul de prelucrat şi condiţiile de lucru [1]:
(2)

în care constanta Cv, exponenţii m, yv, zv şi coeficientul de corecţie Kvp se stabilesc în raport
cu materialul de prelucrat, modul de ascuţire a sculei şi condiţiile concrete de lucru [1], [4].
Frecvenţa mişcării principale de rotaţie se calculează cu relaţia (3), iar viteza de
avans cu relația (4):
(3)

(4)
Grosimea a şi lăţimea aşchiei b pentru burghiere se pot calcula cu relaţiile (5) şi (6):

13
 (5)
(6)

2. LĂRGIREA

Este procedeul de prelucrare prin aşchiere prin care este majorată secţiunea
transversală a unei găuri, realizată anterior prin burghiere sau prin prelucrare primară
(turnare, forjare, matriţare). Operaţia se execută cu ajutorul burghiului elicoidal sau cu
lărgitorul şi presupune efectuarea aceloraşi mişcări relative ca şi în cazul burghierii (fig. 14):
mişcarea principală de rotaţie I şi mişcarea de avans axial II. Pe maşina de găurit piesa este
imobilă pe masa maşinii, ambele mişcării fiind efectuate de scula aşchietoare.

Fig. 14. Schema de lărgire a găurilor: (a) - cu burghiul elicoidal; (b) - cu lărgitorul

2.1. Elemente specifice generării suprafeţelor prin lărgire

Schema de generare este identică cu cea de la burghierea în plin (v. fig. 2)

Fig. 15. Curbe generatoare și directoare la lărgire

14
 2.2. Lărgitoare și metode de generare prin lărgire

Lărgitoarele sunt scule cu 3 sau 4 dinţi elicoidali, de construcţie apropiată de cea a

burghiului, dar cu geometria părţii active uşor diferită: tăişurile principale sunt mai scurte (nu
ajung în vecinatatea axei), iar tăişurile transversale lipsesc (fig. 16). Ca urmare, zona de
aşchiere este limitată la zona periferică acoperită de tăişurile principale, având drept rezultat o
lăţime a aşchiei mult diminuată, comparativ cu burghiul.

Fig. 16. Geometria de vârf a lărgitorului cu 3 dinţi

Ghidarea lărgitorului este mai bună datorită celor 3 sau 4 faţete elicoidale laterale.
Lărgitoarele monobloc sunt realizate din oţel rapid. Cele de diametre mari pot fi cu
dinţi amovibili şi reglabili.
Sunt în general scule monobloc, cu 3 sau 4 dinţi şi cu coadă cilindrică sau conică, ori
cu alezaj (fig. 17).

Fig. 17. Tipuri de lărgitoare: (a) – cu coadă cilindrică (D=4÷20); (b) – cu coadă conică
(D=7,7÷50); (c) – cu coadă conică şi cu plăcuţe din CMS brazate (D=12÷32); (d) – cu alezaj
conic 1:30 (D=24÷100); (e) – cu alezaj conic şi armat cu CMS brazat (D=32÷75)

15
 Lărgitoarele se aseamănă mult cu burghiul elicoidal, în special în privinţa părţilor
constituente. Cele executate dintr-o bucată sunt fabricate din oţel rapid sau din carburi
metalice sinterizate. Există construcţii de lărgitoare cu coadă sudată sau lipită (prin brazare),
precum şi construcţii cu corpul din oţel rezistent la tracţiune şi plăcuţe din CMS – lipite sau
interschimbabile, uneori reglabile pe diametru.

16