CAPITOLUL 6

VENITURILE AGENŢILOR ECONOMICI

6.1. Formarea veniturilor

6.2. Salariul
6.3. Profitul
6.4. Dobânda
6.5. Renta

Concepte cheie
- salariul - profitul
- salariul brut - masa profitului
- salariul net - rata profitului
- salarizarea în acord - dobânda
- salarizarea în regie - renta funciară
- salarizarea mixtă - renta diferenţială

6.1. Formarea veniturilor

Una din problemele mult controversate din ştiinta economica este cea
privitoare la veniturile şi repartizarea acestora în cadrul societaţii, problema de
care depinde politica economica a statului.
Este cunoscut faptul ca, orice activitate economica este rezultatul
combinarii a mai multor factori de producţie, iar din rezultatele create , fiecare
sa primeasca o parte, în concordanţa cu contrubuţia adusa. Astfel, factorul
munca sa fie recompensat salariu, factorul pamânt prin renta funciara şi factorul
capital prin profit si dobânda.
In economia de piata exista mai multe categorii de venituri ale agentilor
economici:

1) Salariul
2) Profitul
 3) Dobânda
4) Renta
6.2. Salariul.
In teoria economică există mai multe definiţii date salariului:
- este un venit provenit din muncă;
- este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii;
- este plată pentru închirierea serviciilor;
- reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă;
- este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă;
In economia reala salariul este privit din doua puncte de vedere :
a) din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice- presupune
combinarea factorilor de producţie, salariul este un cost;
b) din punct de vedere al finalităţii activităţii economice - presupune vânzarea
pe piaţă a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca
prestata.
În practica economică exista trei forme principale de salarizare :
1) Salarizarea în acord
2) Salarizarea în regie
3) Salarizarea mixtă
1) Salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi,
produse, etc.
2) Salarizarea în regie - asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul
lucrat, fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună
în unitatea de timp.
3 )Salarizarea mixtă reprezinta -remunerare stabilă pe unitatea de timp, în
funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc.
Este o formă de salarizare care motiveaza permanent lucrătorii la
prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obţină un salariu mai
mare.
Au fost identificate in economia de piata doua categorii de salariu individual, si
anume:
A) Salariul nominal – reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma,
mărimea lui depinzând de:
 situaţia economico-socială;
 raportul cerere-ofertă de forţă de muncă;
 politica de salarizare pe criterii naţionale, regionale, rasiale etc
B ) Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce se pot
cumpăra la un moment dat, cu ajutorul salariului nominal.
SR= SN/ P
SR = salariul real
SN=salariul nominal
P = nivelul preţurilor
Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt:

 mărimea salariului nominal – relaţie directă;

 nivelul preţurilor – relaţie indirectă;
 nivelul impozitelor şi taxelor – relaţie indirectă;
 puterea de cumpărare a banilor – relaţie directă;
 revendicările salariaţilor – relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute.

Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori:

 raportul dinre cererea şi oferta de muncă;
 productivitatea muncii ;
 gradul de dezvoltare economică a ţării;
 mobilitatea forţei de muncă ;
 gradul de organizare în sindicate;
 legislaţie cu privire la mişcarea sindicală
 6.3. Profitul
Profitul reprezinta obiectivul principal pentru fiecare agent economic.
Profitul poate fi definit ca fiind:
- diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui
agent economic;
- beneficiul, câştigul, avantajul, venitul realizat sub formă bănească din
producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor

Pr = VT-CT
Pr= CA –CT
Pr=profit
VT=venit total
CA=cifra de afaceri
CT= cost total
Profitul este format din:
 profit normal sau ordinar – reprezintă profitul minim pe care o
întreprindere trebuie să-l realizeze pentru a-şi putea continua activitatea;
 profitul supranormal– reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile
de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi într-o anumită perioadă de către
o firma.
 profitul de monopol sau supraprofitul – obţinut peste profitul normal de
către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice
pentru care alţii nu le au.
Potrivit metodologiilor oficiale, asa cum rezulta din reglementarile in
vigoare in fiecare tara, profitul reprezinta o suma totala , care este formata din
doua componente:
a. Profitul legitim
b.Profitul nelegitim sau venitul necâştigat
 a) Profitul legitim - reprezintă suma ce revine agentului economic,
posesor al unui factor de producţie, pentru contribuţia adusă la activitatea
economică.
Acesta este considerat legal, normal şi reprezinta expresia unor venituri
însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă.
b) Profitul nelegitim sau venitul necâştigat -reprezintă suma însuşită de
agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se
realizează în contextul încălcării legalităţii prin:
-atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege;
- practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate;
- sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor;
- economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului;
- obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice .
Agentul economic dispune de profit numai după plata impozitului,
impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne
efectiv la agentul economic, numit profit admis.
Profitul admis reprezintă profitul net, adică ceea ce rămâne
proprietarului de capital după ce a plătit impozitul

 Pa = Pb – lpp,
 unde:
 Pa = profit admis
 Pb = profit brut
 lpp = impozit pe profit
Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă:
1) absolut, ca masă a profitului (P), care se determină ca diferenţă între venituri
şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost
2) relativ, ca rată a profitului, ce se calculează ca raport procentual între masa
profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia, volumul capitalului folosit
sau cifra de afaceri .
a) rata comercială – prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA):

R Pr/CA = (Pr/CA) x 100

b) rata economică – prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale

firmei(AT):

R Pr/AT = (Pr/AT)x100

c) rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit, la forma

corespunzătoare de cost.
R Pr/CT = (Pr/CT)x100

Factorii care influenţează mărimea profitului sunt:

1. nivelul costului mărfii sau serviciului – invers proporţional;
2. nivelul preţului mărfii sau serviciului – direct proporţional;
3. volumul serviciilor sau produselor realizate – direct proporţional;
4. structura producţiei de bunuri şi servicii realizate – direct proporţional când
sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se
reduc în favoarea celor cu profit scăzut;
5. viteza de rotaţie a capitalului – direct proporţional;

6.4. Dobânda

Dobânda reprezintǎ o sumă de bani, un excedent ce revine

proprietarului de capital dat cu împrumut, ca recpmpensǎ pentru cedarea
dreptului de folosinţă asupra numerarului.
Pentru debitor (cel care se imprumuta) dobânda reprezintă o cheltuială, iar
pentru creditor (cel care cedeaza suma de bani- bancherul) dobânda este un
venit.
Principalele surse de capiatal :
1) economiile populaţiei, care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare;
2) economiile firmelor sunt reprezentate de partea din profit ce rămâne după
plata dividendelor;
3) economiile guvernului, apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai
mari decât cheltuielile bugetare.
Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori:
a) masa dobânzii –suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul,
creditorul său;
b) rata anuală a dobânzii - mărime relativă ce se calculează ca raport
procentual între dobândă (D), primită sau plătită, şi valoarea
creditului (C).

d’ = (D/C) x 100, unde:

d’ = rata dobânzii,
D = dobânda totală
C = valoarea creditului

In economia de piaţǎ între rata dobânzii şi cererea de credite se stabileşte

un raport invers proporţional.
Câştigul băncii (CB ) se determinǎ din diferenţa între dobânda încasată (Dî)
de bancă şi dobânda plătită (Dp) deponenţilor săi, care reprezintă câştigul brut.
Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare (Cf) din cadrul
băncii rămâne profitul .

P bancar = CB -Cf

CB = Dî - Dp
Dobânda se poate în funcţie de perioada ce creditare, astfel:
 1. Dobânda simplă – se calculează la creditele acordate pe o perioadă
mai mică de un an sau egala cu un an :
D = C x d’ x n,
unde:
D = dobânda simplă,
C = creditul,
d’ = rata anuală a dobânzii,
n = durata împrumutului

2. Dobânda compusă (capitalizată) – se calculează la creditele acordate

pe o perioadă mai mare de un an
S n
n = S0(1+d’)

D = Sn – S0
d’ = D / (C x n) x 100
unde:
Sn = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei,
S0 = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul),
d’ = rata anuală a dobânzii,
n = durata împrumutului în ani,
c = creditul,
D = dobânda totală plătită băncii.

In economia de piaţǎ nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de

următorii factorii:
a) riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului;
b) riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară
c) inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. Pentru a preveni riscul
inflaţionist banca percepe o dobândă nominală, care cuprinde dobânda reală,
corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist.
d) conjunctura economică şi politică internǎ şi internaţionalǎ
e) durata creditului
f) oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă;
g) starea generală a economiei etc.
 6.5. Renta

Teoria rentei ocupǎ un loc foarte important în economia de piatǎ, deoarece

se aflǎ în strânsǎ legǎturǎ cu cea mai veche ocupaţie a oamenilor, agricultura.
Cea mai veche formă a rentei se întâlneşte în agricultură şi se numeşte rentă
funciară.
Renta funciarǎ este renta încasată de toţi proprietarii funciari,
indiferent de calitatea terenului pe care îl deţin şi de poziţia acestuia faţă de
piaţă.
Renta (in sens larg) reprezintă plata pentru folosirea temporară a unui
factor de producţie care aparţine unei alte persoane.
Plata rentei se face sub formă de arendă ce reprezintă suma de bani
plătită proprietarului funciar pentru cedarea pe o perioadǎ de timp a dreptului
de folosinţă a terenului unei alte persoane numită arendaş.
Renta se poate exprima şi măsura în:
 mărime absolută – renta este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare
al produselor agricole şi costul acestora plus profitul normal al
arendaşului;
 mărime relativă – renta se exprimă ca rată faţă de veniturile aduse de
terenul arendat.
Renta poate fi:
1) absolută
2) diferenţială.
Renta diferenţială se formează pe baza unor particularităţi ale activităţilor
din agricultură.
Renta diferenţială este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obţinute
produsele pe terenurile mai fertile în condiţiile în care preţul de vânzare este
determinat de cheltuielile produsului mai scump, realizat pe terenurile cu o
fertilitate mai mică.
 Renta diferenţială se clasificǎ, astfel:
- a) renta diferenţială de gradul I –renta obţinutǎ din diferenţa de fertilitate
naturală şi poziţia diferită a terenurilor faţă de piaţă.
- b) renta diferenţială de gradul II – are la bază investiţiile succesive pe acelaşi
teren sau pe terenuri diferite care cresc fertilitatea artificială a solului şi
randamentul acestuia, diminuând cheltuielile pe unitatea de produs

Preţul pamântului are la baza venitul ce poate fi obtinut prin utilizarea lui.
Preţului pamantului este influenţat de urmǎtorii factori:

 cererea si oferta de terenuri agricole- limitarea naturalǎ a pamantului face

ca oferta totala de terenuri sa fie rigida. Pretul pamântului in acest caz depinde
de: evolutia cererii, de numarul persoanelor care doresc sǎ investeasca in
agricultura, de disponibilitatile banesti ale celor care vor sa cumpere terenuri;

 cererea şi oferta de produse agricole

 marimea si dinamica rentei - renta si pretul pamantului se conditioneaza

reciproc.

 posibilitatea folosirii alternative a terenului (agricultura, constructii,

piscicultura etc.);
 rata dobanzii - pretul pamântului se gaseste intr-un raport invers
proportional cu rata dobanzii.