MACRO 6. Venitul Si Consumul - Unitate de Invatare - 6

Venitul, consumul și investițiile
Unitatea de învăţare Nr. 6
VENITUL, CONSUMUL ȘI INVESTIȚIILE
Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6
6A
6.1 Producerea, repartizarea şi utilizarea venitului naţional
6.2 Consumul
6B
6.3 Economiile şi investiţiile
6.4 Raportul dintre consum şi investiţii. Multiplicatorul investiţiilor şi acceleratorul
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 A

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 B
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6
Pagina
166
166
169
184
Macroeconomie
165
191
178
182
199
203
205
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 6

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 6 sunt:
 Prezentarea venitului naţional ca indicator de rezultate şi metodele de
determinare a acestuia
 Înţelegerea noţiunilor de distribuire şi redistribuire a venitului national
 Delimitarea conceptelor de venit personal, venit personal disponibil şi
venit naţional
 Definirea consumului şi evidenţierea legităţilor evoluţiei acestuia
 Familiarizarea cu legea psihologică a lui Keynes şi explicarea acesteia
 Evidenţierea relaţiei dintre economii şi investiţii
 Definirea investiţiilor in sens restrâns şi în sens larg
 Evidenţierea factorilor care influentează mărimea investiţiei
 Prezentarea şi explicarea indicatorilor economici pe care se fundamentează
luarea unei decizii de investiţii
 Sublinierea raportului dintre consum şi investiţii
 Familiarizarea cu principiul multiplicatorului investiţiilor şi principiul
acceleratorului
6A
6.1 Producerea, repartizarea şi utilizarea venitului naţional
Venitul Venitul naţional se crează în toate sferele şi domeniile de activitate economică ale
naţional societăţii. Se consideră ca producători de venit naţional orice individ, firmă sau
organ guvernamental care produce bunuri sau servicii de orice fel, din orice
domeniu de activitate: industrie, agricultură, silvicultură, pescuit, construcţii,
servicii de electricitate, gaze, apă şi salubritate, transporturi, depozitare,
comunicaţii, comerţ, asigurări, bănci, administraţie publică, învăţământ-educaţie,
etc.
Venitul naţional se poate determina prin următoarele metode:
Macroeconomie
166
a) însumarea valorii nete a bunurilor şi serviciilor produse într-un an de

către toţi agenţii economici naţionali, atât în interiorul cât şi în afara
ţării;
b) ca sumă a veniturilor obţinute de toţi proprietarii naţionali ai factorilor
de producţie, indiferent dacă factorii se utilizează în interiorul sau în
afara ţării;
c) ca sumă a cheltuielilor pentru consum şi pentru sporirea bogăţiei
(investiţii nete şi variaţia stocurilor) efectuate de către consumatorii şi
agenţii economici naţionali.
Cele trei metode de calcul reflectă stadiile mişcării PNN (venit naţional) în sferele
producţiei (a), repartiţiei (b) şi utilizării finale (c).
Venitul naţional este supus procesului de repartiţie, care se înfăptuieşte în două

Distribuirea etape: distribuirea şi redistribuirea veniturilor.
venitului
naţional Distribuirea venitului naţional constă în procesul de împărţire a venitului naţional
între factorii care au participat direct la producerea lui, iar veniturile care se obţin
poartă numele de venituri primare. Acestea sunt: salariul pentru muncă, renta
pentru pământ, profitul pentru întreprinzători şi dobânda pentru capital. Veniturile
primare nu sunt întotdeauna separate între ele. Separarea sau combinarea
veniturilor depinde de situaţia subiectului – proprietar – faţă de factorii utilizaţi.
Astfel:
a) dacă o persoană este simultan posesor de capital şi întreprinzător,
venitul său primar va însuma dobânda şi profitul la capitalul investit;
b) dacă este numai întreprinzător, venitul său va fi format numai din
profit;
c) venitul meseriaşului cuprinde însumat salariul, profitul şi dobânda la
capitalul investit;
d) venitul ţăranului, care îşi desfăşoară activitatea pe cont propriu,
cuprinde toate formele de venituri primare.
Distribuirea venitului naţional nu asigură venituri pentru toţi membrii societăţii şi

Redistribuirea pentru susţinerea tuturor activităţilor necesare din punct de vedere social. În
consecinţă, are loc o redistribuire a venitului şi constituirea veniturilor derivate
venitului
(secundare).
naţional
Redistribuirea venitului naţional este procesul de trecere fără echivalent a unei
părţi din veniturile primare de la un sector la altul şi de la o formă de proprietate la
alta. De regulă de la proprietatea privată spre proprietatea publică (bugetul de stat)
şi invers. Obiectivul principal al redistribuirii veniturilor îl constituie crearea de
venituri pentru lucrătorii din activităţile ce nu au caracter marfar, respectiv
instituţiile social-culturale, administraţia publică şi protecţia socială a categoriilor
defavorizate.
Redistribuirea venitului naţional are loc prin mecanisme specifice, în mod deosebit
Macroeconomie
167
prin sistemul de impozitare a veniturilor (impozitare directă) şi prin taxarea

consumului (impozitare indirectă). Partea redistribuită a venitului naţional este
preluată de către puterea publică şi transformată în resurse bugetare destinate
acoperirii cheltuielilor pentru învăţământ, apărare, protecţie socială, etc.
În procesul de distribuire şi redistribuire a venitului naţional se constituie

veniturile societăţilor nefinanciare, ale instituţiilor de credit şi de asigurări, ale
Venitul administraţiilor publice şi private, precum şi ale familiilor, denumite şi venituri
personal personale.
Venitul personal (VP) reprezintă veniturile brute ale persoanelor obţinute ca

urmare a desfăşurării unor activităţi, la care se adaugă transferuri de la guvern şi
de la întreprinderi (sporuri, compensaţii, ajutoare, dobânzi, dividende), inclusiv
Venitul cuantumul impozitelor aferente lor.
personal
disponibil Venitul personal disponibil (VPD) reprezintă suma veniturilor de care dispun toate
persoanele (inclusiv în calitate de agenţi economici) pentru procurarea de bunuri şi
servicii şi pentru economisire. Se determină prin diminuarea venitului personal cu
impozitele directe şi alte plăţi neimpozabile (taxe).
Venitul naţional (VN), reprezintă suma veniturilor personale la care se adaugă sau
se scad următoarele elemente:
a) se adaugă profiturile obţinute de firme şi cotizaţiile pentru asigurări
sociale;
b) din rezultatul obţinut se scad: transferurile efectuate de întreprinderi şi
de stat, dobânzile încasate şi dividendele.
VN = VP + P + CAS – Tr – D – Dv
VN – venit naţional
VP – venit personal
P – profiturile firmelor
CAS – contribuţii la asigurări sociale
Tr – încasări din transferuri de la întreprinderi şi stat
D – venituri din dobânzi
Dv – dividende
În final, diferitele categorii de venituri, ce se constituie în procesul de repartiţie

primară şi secundară, sunt destinate consumului şi economisirii:
V=C+S
Test de autoevaluare 6.1.
Aplicaţia nr. 1
Macroeconomie
168
Consumul planificat este dat de relaţia:

C = 50 + 0,8 Vd
a) Să se determine consumul planificat când venitul disponibil este 500
u.m., 700 u.m. şi 1.500 u.m.;
b) Trasaţi această funcţie a consumului pe grafic.
Aplicaţia nr. 2
Consumul planificat este C0 + c’· Vd iar I0 = I iar Vd = V unde:

C0 = consumul autonom
c’ = înclinaţia marginală spre consum
Vd = venitul disponibil
I0 = investiţia autonomă
I = investiţiile
V = venitul
Se cere:
a) Găsiţi o expresie pentru nivelul de echilibru al venitului;
b) Să se determine venitul de echilibru atunci când
C0 = 100 u.m.; c’ = 0,8 iar I0 = 200.
Aplicaţia nr. 3
Consumul planificat este dat de relaţia:
C = 50 + 0,8 Vd
a) Să se determine consumul planificat când venitul disponibil este 500
u.m., 700 u.m. şi 1.500 u.m.;
b) Trasaţi această funcţie a consumului pe grafic.
Rezolvările la aplicaţii se găsesc la pagina 182.
6.2 Consumul
O parte din veniturile deţinute de persoanele fizice şi juridice, inclusiv de stat, este
utilizată pentru cumpărarea de bunuri de consum şi achiziţionarea de servicii
personale sau colective. Deci, orice consum se bazează pe un anumit venit care, de
regulă, se concretizează într-o anumită sumă de bani.
Consumul Folosirea acestor bunuri economice de către populaţie şi administraţie, în scopul

satisfacerii trebuinţelor lor personale şi colective reprezintă consumul. Ca act final
al activităţii economice, pe seama acestuia se asigură existenţa oamenilor,
satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii, dezvoltarea personalităţii umane.
Macroeconomie
169
Consumul personal constituie o componentă principală a calităţii vieţii, respectiv a

Consumul nivelului de trai. Volumul, structura, calitatea şi dinamica acestuia, reliefează
personal gradul de satisfacere a multiplelor trebuinţe fiziologice, spirituale şi sociale ale
populaţiei.
Consumul pe Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi
locuitor servicii, este consumul pe locuitor. Acest indicator se determină prin raportarea
consumului total, pe grupe de produse şi produse principale, dintr-o anumită
perioadă, la numărul mediu al populaţiei unei ţări.
Cu ajutorul acestuia, se apreciază capacitatea pieţei de a satisface cerinţele de

consum ale populaţiei, precum şi modificările structurale ce survin în cadrul
consumului respectiv.
Costul vieţii Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe

totalul populaţiei se exprimă prin costul vieţii. Nivelul costului vieţii depinde de
mărimea cheltuielilor curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de regulă
un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii, necesare
consumului populaţiei. Mărimea cheltuielilor curente depinde de: cantităţile de
bunuri materiale şi de servicii achiziţionate şi incluse într-un “coş” de bunuri şi
servicii şi de nivelul preţurilor şi tarifelor practicate pentru aceste bunuri
economice.
Evoluţia costului vieţii se exprimă prin indicele costului vieţii (ICW) sau indicele
general (sintetic) al preţurilor, care evidenţiază modificarea medie a preţurilor
bunurilor materiale şi tarifelor la serviciile utilizate de populaţie, într-o perioadă de
timp.
Acest indice se determină prin relaţia:
p q i0  p i1
I cw  q i  i1  100 sau I gp  i 1
n
 100, unde pi1 şi pi0
p i0
q
i 1
i0  p i0
reprezintă preţurile bunurilor şi serviciilor din perioada curentă şi respectiv de

referinţă, care fac obiectul consumului obişnuit al populaţiei (qi0).
Dacă indicele costului vieţii este în scădere, înseamnă că are loc a creştere a
nivelului de trai şi invers.
Pentru cunoaşterea costului vieţii, a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului

de trai se utilizează, de către organisme specializate, bugetele de familie.
Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează

sistematic şi cronologic, de regulă pe o perioadă de un an, veniturile după natura
Macroeconomie
170
lor (din muncă, din surse bugetare etc.) iar cheltuielile de consum, după destinaţia
lor: hrană, locuinţă, învăţământ, transport etc.
Aceste bugete se întocmesc pe diferite categorii socioprofesionale şi tipuri de

familii reprezentative, selectate de organisme specializate, după anumite reguli
convenite oficial.
Legităţile evoluţiei consumului
Corelaţiile dintre venituri şi cheltuielile pentru consum au fost analizate de

numeroşi specialişti, acestea fiind sintetizate în aşa-zisele legităţi ale consumului.
Printre acestea s-a impus legea psihologică fundamentală, al cărei conţinut este
exprimat de J.M. Keynes astfel: “cu creşterea sau scăderea venitului oamenii
înclină, de regulă şi în medie, să-şi mărească sau să-şi diminueze consumul, dar
într-o proporţie mai redusă”. Dacă, de pildă, venitul va creşte cu 10%, consumul
va spori cu 5% şi, invers, dacă venitul se reduce cu 10% consumul se va diminua
cu 5%.
Având în vedere faptul că veniturile sunt limitate, fiecare individ (familie) este
preocupat să-şi procure bunurile de consum personal care să-i dea maximum de
satisfacţie. De regulă, doleanţele consumatorului depăşesc posibilităţile de
satisfacere a lor (în condiţiile unor disponibilităţi băneşti limitate). De aceea, el îşi
poate satisface anumite trebuinţe numai renunţând la altele.
Corespunzător legii specifice a distribuirii cheltuielilor de consum, atingerea

satisfacţiei maxime de consum are loc în condiţiile în care sunt egale utilităţile
finale ale ultimelor bunuri consumate din fiecare grupă, respectiv din fiecare
categorie de cheltuieli destinate consumului. Altfel spus, consumatorului îi este
indiferent pe ce cheltuieşte ultima sumă de bani de care dispune.
Corelaţiile dintre creşterea veniturilor şi creşterile diferitelor capitole de cheltuieli

de consum au fost analizate de economistul-statistician E. Engel. El a ajuns la
concluzia că, pornind de la un anumit nivel al venitului şi pe baza unei anumite
creşteri a acestuia (să zicem o creştere cu 15%), modificările diferitelor articole de
cheltuieli de consum vor înregistra următoarele ritmuri şi sensuri:
a. cele destinate achiziţionării produselor alimentare sporesc într-o
măsură mai mică (de pildă, cu 10%) ceea ce înseamnă că-şi reduc
ponderea în totalul cheltuielilor de consum;
b. cheltuielile destinate cumpărării articolelor de îmbrăcăminte şi de
încălţăminte cresc în aceeaşi proporţie cu venitul (cu 15%) deci îşi
menţin ponderea anterioară;
c. idem, cheltuielile cu locuinţa (15%);
d. în schimb, cheltuielile pentru asigurarea confortului şi pentru recreere
cresc într-o măsură mai mare decât creşte venitul (cu 20%), sporindu-şi
ponderea în totalul cheltuielile de consum.
În ultimele decenii, în ţările dezvoltate economic, pe fondul unui venit relativ
Macroeconomie
171
ridicat şi al sporirii lui continue s-au conturat alte tendinţe în dinamica articolelor
de cheltuieli de consum. Cele mai semnificative relaţii de mărime între venituri şi
cheltuielile de consum sunt:
a. în contextul creşterii consumului de alimente, al diversificării structurii
şi al îmbunătăţirii calităţii lor, cheltuielile pentru acest articol în bugetul
de familie au sporit într-o măsură mai mică, comparativ cu sporul
venitului; ca urmare, aceste cheltuieli şi-au redus ponderea (de la peste
40% până la circa 20%);
b. în ceea ce priveşte cheltuielile cu îmbrăcămintea, încălţămintea şi
accesoriile, acestea şi-au redus, de asemenea, ponderea în bugetul de
familie de la aproape 20% la mai puţin de 10%;
c. cheltuieli cu serviciile – inclusiv cele ce se referă la locuinţă şi confort
– au înregistrat o creştere mult mai mare decât cea a veniturilor; în
cazul transporturilor şi comunicaţiilor, ponderea cheltuielilor făcute cu
acest articol (indiferent dacă este vorba de transportul în comun sau cu
mijloace proprietate privată) a crescut până la aproape 17%.
În ţările mai puţin dezvoltate economic, dinamica şi structurile cheltuielilor de

consum înregistrează ritmuri şi sensuri atipice, care se abat de la legităţile
surprinse mai înainte. De pildă, în cele mai multe dintre aceste ţări, ponderea
Înclinaţia
cheltuielilor pentru hrană a sporit considerabil, ajungând la peste 60% din bugetul
medie spre mediu de familie.
consum
Înclinaţia spre consum şi factorii care o determină. Raportul procentual dintre
consum şi venit, este pus în evidenţă de rata consumului ( c ) sau înclinaţia medie
spre consum, care exprimă ponderea consumului (C) în totalul venitului (V),
adică:
C c
c  100 ; de unde C  V  .
V 100
Rata consumului este direct proporţională cu mărimea consumului şi invers
proporţională cu mărimea venitului. Mărimea consumului depinde obiectiv de
dimensiunile venitului, iar subiectiv, de trebuinţele indivizilor.
Înclinaţia medie spre consum reprezintă relaţia fundamentală dintre un anumit

nivel al venitului exprimat în salariu şi cheltuielile de consum la acest nivel al
venitului.
Mărimea cheltuielilor destinate consumului personal depinde de o serie de factori

obiectivi şi subiectivi. Printre factorii obiectivi se înscriu:
a. nivelul şi dinamica salariului, ale veniturilor în general. Consumul
personal depinde într-o mare măsură de venitul real, de cel nominal şi
de mărimea venitului disponibil. Decizia de consum este luată în raport
cu evoluţia venitului personal disponibil;
b. modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de
capital fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală şi/sau
accentuarea restricţiilor la unele resurse naturale. Pe perioade scurte,
Macroeconomie
172
acest factor are o influenţă majoră asupra înclinaţiei spre consum;

c. modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile
de consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de
cumpărare a banilor sau de unele riscuri. Acest factor se identifică cu
evoluţia ratei dobânzii. De regulă, se consideră că mărimea cheltuielilor
de consum se modifică în raport invers proporţional cu evoluţia
mărimii ratei dobânzii. Riscurile privesc şi ele anumite aspecte:
incertitudinea duratei de viaţă, care influenţează asupra posibilităţilor
de a beneficia de bunurile viitoare plata unor impozite exagerat de
mari, având caracter confiscator; incertitudini externe privind viitorul
etc.;
d. modificarea politicii fiscale care creşte sau scade cererea globală. Când
este utilizată ca instrument pentru o repartiţie mai echilibrată a
veniturilor, politica fiscală accentuează înclinaţia spre consum; când o
parte importantă a fondurilor bugetare este destinată achitării datoriei
publice, sporesc impozitele de la populaţie, înclinaţia spre consum
diminuându-se.
Factorii subiectivi se referă la înclinaţii psihologice, la obiceiurile indivizilor.

Printre aceştia se înscriu următoarele mobiluri:
a. dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii
neprevăzute; drept urmare, cheltuielile pentru consumul curent se
diminuează în favoarea unui consum viitor, pentru cazuri neprevăzute;
b. constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau
protejarea anumitor persoane;
c. dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele
acţiuni pe baza cărora urmează să realizeze în viitor proiecte de afaceri;
d. instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea
treptată a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate
în timp;
e. senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe
seama existenţei unei sume băneşti economisite;
f. dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
g. manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în diminuarea
cheltuielilor de consum curent.
În raport cu factorii obiectivi şi subiectivi care determină mărimea cheltuielilor de

consum, evoluează şi înclinaţia spre consum. Din ansamblul lor, impactul cele mai
puternic îl are modificarea venitului, acesta constituind variabila principală de care
depinde cererea de consum. Pe termen scurt, un venit în creştere este însoţit
adesea de economii sporite, în timp ce un venit în descreştere este însoţit de
economii micşorate. Un nivel absolut mai ridicat al venitului tinde, de regulă, să
mărească decalajul dintre venit şi consum, deoarece satisfacerea trebuinţelor
curente, de bază, constituie un impuls mai puternic decât o incitaţie spre
economisire, dar care începe să se afirme doar din momentul în care indivizii ating
un anumit nivel de bunăstare.
Macroeconomie
173
Înclinaţia
marginală spre După J.M.Keynes, relaţia dintre venit şi consum se află sub incidenţa legii
consum psihologice fundamentale, potrivit căreia, de regulă, şi în medie, o dată cu
creşterea sau reducerea venitului, oamenii înclină să-şi mărească sau să-şi
diminueze consumul, dar într-o proporţie mai redusă.
Deci, la o creştere a venitului (V) are loc şi o sporire a consumului (C), dar
creşterea venitului devansând creşterea consumului, adică: V > C.
Legătura funcţională dintre creşterea veniturilor şi creşterea cheltuielilor pentru

consum este relevată de înclinaţia marginală spre consum (c’).
Aceasta exprimă raportul dintre creşterea consumului şi creşterea cu o unitate a
venitului, adică:
c’ = C/V, şi se prezintă ca o mărime pozitivă, dar
subunitară, fiind un număr cuprins între 0 şi 1.
0 < c’ < 1
În condiţii normale, înclinaţia marginală spre consum nu poate lua nici valoarea 0
şi nici valoarea 1, mărimea ei fiind plasată mai aproape de 1 decât de 0. În
perioadele de boom, înclinaţia marginală spre consum se înscrie între 0,6 – 0,7, în
timp ce în perioadele de recesiune este mai mare.
Legătura funcţională dinte venit, consum şi economii este pusă în evidenţă de

următoarele date ipotetice:
V C S c s c’ s’
(mil. lei) (mil. lei) (mil. lei)
0 16 -16 - - - -
20 32 -12 1,6 -0,6 0,8 0,2
40 48 -8 1,2 -0,2 0,8 0,2
60 64 -4 1,06 -0,06 0,8 0,2
80 80 0 1 0 0,8 0,2
100 96 4 0,96 0,04 0,8 0,2
120 112 8 0,93 0,07 0,8 0,2
Din situaţia prezentată se pot desprinde o serie de concluzii, care au un caracter

general:
a) în situaţia în care consumul este mai mare decât venitul disponibil,
diferenţa dintre C şi V poartă denumirea de consum autonom. Acesta
poate fi acoperit din împrumuturi sau din economii;
b) dacă notăm consumul autonom cu a, atunci C = a + Vc’, iar
S = -a + V s’;
c) consumul poate fi mai mare decât venitul disponibil numai pe o
perioadă scurtă de timp. Pe o perioadă îndelungată de timp, consumul
autonom este egal cu zero;
d) economiile sunt negative sau pozitive, în funcţie de nivelul înclinaţiei
Macroeconomie
174
medii spre consum ( c ). Când c >1, economiile sunt negative, iar când
c <1, economiile sunt pozitive;
a  V  c
e) întotdeauna c >c’ deoarece c  ;
V
f) pe măsură ce venitul disponibil (V) creşte, c se reduce şi tinde să se
apropie de c’, care rămâne relativ constantă;
g) pe o perioadă îndelungată de timp, c’ este mai mare decât pe o perioadă
scurtă de timp.
C+S
V
120
S(+) C
100
80
60 C=16+0,8V
40
S=0,2V-16
20
16 S(-) S
O V
20 40 60 80 100 120
-16
-20
Figura nr. 6.1. Relaţiile dintre venit, consum şi economii
1) Consumul autonom reprezintă:

a) acel consum ce depăşeşte venitul disponibil, ce se acoperă prin
împrumuturi sau economii deja constituite;
b) consumul realizat din venitul personal disponibil;
c) consumul inferior venitului ce creează economiile pozitive;
d) consumul care este egal cu venitul şi la care economisirea nu poate avea
loc.
2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

a) vor creşte în proporţii diferite;
a) vor creşte în aceiaşi proporţie;
b) se vor diminua în proporţii diferite;
c) se vor diminua în aceiaşi proporţie;
d) vor creşte într-o proporţie mai mică decât creşterea venitului.
1) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

consum:
Macroeconomie
175
a) nivelul şi dinamica salariului;

b) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte sporuri de valoare;
c) dorinţa oamenilor de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
d) modificarea politicii fiscale;
e) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor.
Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c + d + e); B (b + c + e); C (a + b + c); D (a + d); E (a + d + e).
2) Într-o economie:
- Consumul populaţiei = 750.000 mld. u.m.
- Consumul public = 200.000 mld. u.m.
- Investiţiile = 100.000 mld. u.m.
- Exporturi = 90.000 mld. u.m.
- Importuri = 105.000 mld. u.m.
Nivelul producţiei potenţiale este estimat la 1.000.000 mld. u.m.. Cu cât trebuie să
se modifice nivelul cheltuielilor guvernamentale pentru a anula diferenţa între
nivelul producţiei potenţiale şi nivelul de echilibru al venitului naţional?
a) să sporească cu 35.00 mld. u.m.;
b) să sporească cu 25.000 mld. u.m.;
c) să scadă cu 25.000 mld. u.m.;
d) să scadă cu 35.000 mld. u.m.;
e) să scadă cu 50.000 mld. u.m..
3) Înclinaţia marginală spre consum:

a) se mai numeşte rata consumului;
b) ne arată creşterea consumului la o creştere cu o unitate a venitului;
c) ne arată creşterea venitului la o creştere cu o unitate a consumului;
d) ne arată proporţia consumului în total venit.
4) Dacă venitul este nul iar consumul de bază este pozitiv înseamnă că:
a) are loc un proces de economisire;
b) are loc un proces de dezeconomisire;
c) economisirea este negativă;
d) economisirea este nulă;
e) apar economii pozitive.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (c + d + e).
5) Atunci când consumul este mai mare decât venitul diferenţa se acoperă
din:
a) împrumuturi;
b) venitul viitor;
c) economii deja constituite;
d) înclinaţia marginală spre economii.
Macroeconomie
176

A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + d); D (c + d).
6) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de

consum:
a) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru
situaţii neprevăzute;
b) constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii
sau protejarea anumitor persoane;
c) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin
participarea la unele acţiuni pe baza cărora urmează să
realizeze în viitor proiecte de afaceri;
d) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă,
prin majorarea treptată a cheltuielilor de consum, pe baza
unor rezerve băneşti formate în timp;
e) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a
indivizilor pe seama existenţei unei sume băneşti
economisite.

A (a + b + c + d); B (a + b+c+d+e); C (a + b + d); D (c + d); E(a+b).
7) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

consum se numără:
a) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
b) manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată
în diminuarea cheltuielilor de consum current;
c) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru
situaţii neprevăzute;
d) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a
indivizilor pe seama existenţei unei sume băneşti
economisite;
e) toate variantele sunt corecte.
10) Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

consum:
b) modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de
capital fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală şi/sau
accentuarea restricţiilor la unele resurse naturale;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile
de consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de
cumpărare a banilor sau de unele riscuri;
d) evoluţia ratei dobânzii;
e) modificarea politicii fiscale.
Macroeconomie
177

Răspunsul la test se găseşte la pagina 184.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6 A
Subiecte teoretice:
1. Venitul naţional
2. Legităţile evoluţiei consumului
Macroeconomie
178
Aplicaţia nr.1:
Care este înclinaţia marginală spre consum când:
a) C = 60 + 0,8 Vd
b) C = 80 + 0,75 Vd
c) C = 40 + 0,9 Vd
Aplicaţia nr. 2:
Fie funcţia de consum:

C = C0 + c’ · Vd
în care:
C – consumul;
Vd – venitul disponibil;
C0 – consumul autonom;
c’ – înclinaţia marginală spre consum.
Determinaţi şi reprezentaţi grafic funcţiile înclinaţiilor medii şi
marginale spre consum şi economii, pentru C0 = 100 şi c’ = 0,75.
Test grilă:
1) Consumul autonom reprezintă:
a) consumul realizat din venitul personal disponibil;
b) acel consum ce depăşeşte venitul disponibil, ce se acoperă prin
împrumuturi sau economii deja constituite;
c) consumul inferior venitului ce creează economiile pozitive;
d) consumul care este egal cu venitul şi la care economisirea nu
poate avea loc.
2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

a) vor creşte în proporţii diferite;
Macroeconomie
179
b) vor creşte în aceiaşi proporţie;

c) se vor diminua în proporţii diferite;
d) se vor diminua în aceiaşi proporţie;
e) vor creşte într-o proporţie mai mică decât creşterea venitului.
3) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor

de consum:
a) dorinţa oamenilor de a crea rezerve pentru situaţii
neprevăzute;
b) nivelul şi dinamica salariului;
c) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte sporuri de
valoare;
d) modificarea politicii fiscale;
e) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor.

A (a + b + c + d + e); B (a + c + e); C (a + b + c); D (a + d); E (a + d + e).
4) Într-o economie:
- Consumul populaţiei = 750.000 mld. u.m.
- Consumul public = 200.000 mld. u.m.
- Investiţiile = 100.000 mld. u.m.
- Exporturi = 90.000 mld. u.m.
- Importuri = 105.000 mld. u.m.
Nivelul producţiei potenţiale este estimat la 1.000.000 mld. u.m.. Cu cât trebuie să
se modifice nivelul cheltuielilor guvernamentale pentru a anula diferenţa între
nivelul producţiei potenţiale şi nivelul de echilibru al venitului naţional?
a) să sporească cu 35.00 mld. u.m.;
b) să sporească cu 25.000 mld. u.m.;
c) să scadă cu 25.000 mld. u.m.;
d) să scadă cu 35.000 mld. u.m.;
e) să scadă cu 50.000 mld. u.m..
5) Înclinaţia medie spre consum:

a) se mai numeşte rata consumului;
b) ne arată creşterea consumului la o creştere cu o unitate a
venitului;
c) ne arată creşterea venitului la o creştere cu o unitate a
consumului;
d) ne arată proporţia consumului în total venit.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (a+ d).
6) Dacă venitul este nul iar consumul de bază este pozitiv înseamnă că:
a) are loc un proces de economisire;
Macroeconomie
180
b) are loc un proces de dezeconomisire;

c) economisirea este negativă;
d) economisirea este nulă;
e) apar economii pozitive.

A (b + c); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (c + d + e).
7) Atunci când consumul este mai mare decât venitul diferenţa se

acoperă din:
a) împrumuturi;
b) venitul viitor;
c) economii deja constituite;
d) înclinaţia marginală spre economii.

A (a + b + c + d); B (a + c); C (a + b + d); D (c + d).
8) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de

consum:
a) dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea
la unele acţiuni pe baza cărora urmează să realizeze în viitor
proiecte de afaceri;
b) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin
majorarea treptată a cheltuielilor de consum, pe baza unor
rezerve băneşti formate în timp;
c) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii
neprevăzute;
d) constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau
protejarea anumitor persoane;
e) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a
indivizilor pe seama existenţei unei sume băneşti economisite.

A (a + b + c + d+e); B (a + b+c+d); C (a + b + d); D (c + d); E(a+b).
9) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

consum se numără:
a) dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
b) manifestarea la unele persoane a zgârceniei, concretizată în
diminuarea cheltuielilor de consum current;
c) dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii
neprevăzute;
d) senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a
indivizilor pe seama existenţei unei sume băneşti economisite;
e) toate variantele sunt corecte.
Macroeconomie
181
10) Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

consum:
b) modificările neprevăzute care afectează preţul
diferitelor elemente de capital fix şi capital circulant,
cauzate de uzura morală şi/sau accentuarea
restricţiilor la unele resurse naturale;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul
dintre cheltuielile de consum prezent şi viitor,
determinate de schimbările în puterea de cumpărare a
banilor sau de unele riscuri;
d) evoluţia ratei dobânzii;

Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 6.1
Rezolvare aplicaţia nr. 1
a)
Vd = C + S
C = 60 + 0,75 Vd
S = Vd – C
S = Vd – (60 + 0,75 Vd)
S = - 60 + 0,25 Vd
b) Condiţia de echilibru este determinată de egalitatea economiei
planificate şi investiţiei planificate.
S=I
- 60 + 0,25 Vd = 80
0,25 Vd = 140
140
Vd = 0,25 = 560 u.m.

a) Condiţia de echilibru este dată de relaţia:
Macroeconomie
182
V=C+I
V = C0 + c’ · V + I0
V – c’ · V = C0 + I0
V(1 – c’) = C0 + I0
C0  I 0
V
1  c'
b)
C 0  I 0 100  200 300
V     1.500 u.m.
1  c' 1  0,8 0,2
V = 1.500 u.m. reprezintă nivelul de echilibru al venitului

C = 50 + 0,8 Vd
Când venitul disponibil este 500:
C = 50 + 0,8 · 500
C = 50 + 400 = 450 u.m.
Când venitul disponibil este 1.000 u.m.:
C = 50 + 0,8 · 1.000
C = 50 + 800 = 850 u.m.
Când venitul disponibil este 1.500 u.m.
C = 50 + 0,8 · 1.500
C = 50 + 1.200
C = 1.250 u.m.
b) Reprezentarea grafică a funcţiei consumului:
C
C
1.250
850
Macroeconomie
183
450
50
500 1.000 1.500 Vd
Figura 6.2. Funcţia de consum

Când Vd = 0 => C = 50
Răspuns 6.2.
Test grilă:
1. a;
2. a;
3. B(b+c+e);
4. d;
5. b;
6. A(b+c);
7. B(a+c);
8. B(a+b+c+d+e);
9. e;
10. B(a+b+c+d+e).
6B
6.3 Economiile şi investiţiile
In procesul repartiţiei venitului, se are în vedere atât satisfacerea trebuinţelor prezente cât
şi a celor viitoare, adică o anumită proporţie între consum şi economii.
Economisire
Economii
Trebuie făcută distincţia între economisire şi economii:
- economisirea se realizează în decursul unei perioade de timp,
reprezentând un flux;
- economiile reprezintă valoarea acumulată la sfârşitul unei perioade de
timp, prezentându-se ca stoc.
Economiile (S), reprezintă surplusul de venit (V) peste cheltuielile de consum (C), adică S
Macroeconomie
184
= V – C.
Sumele economisite apar deci ca un reziduu, respectiv ca acea parte a venitului

Înclinaţia care nu este consumată, formând economiile nete.
medie spre
Ca parte componentă a venitului, proporţia dintre economiile nete şi venit, ca şi
economii
tendinţa acestora, se exprimă prin înclinaţiile spre economii, medie şi marginală.
Înclinaţia medie spre economii (s) se defineşte prin raportul dintre suma
economisită şi venit, şi mai este cunoscută sub numele de rata economisirilor:
Înclinaţia S
s  100 .
marginală spre V
economii
Înclinaţia marginală spre economii (s’) reflectă raportul dintre creşterea
economiilor şi cea a venitului, reflectând cu cât sporesc economiile la o creştere cu
o unitate a sporului de venituri, adică:
S
s  ;
V
De regulă, modificarea relativă a economiilor (S), devansează modificarea relativă a
S V
venitului (V), adică: S% > V% sau  100   100
S0 V0
Deoarece V = C + S, rezultă că înclinaţia marginală spre economii este un

număr pozitiv dar subunitar. În condiţii normale acesta nu poate lua valori de 0 şi
1, deoarece suma înclinaţiei marginale spre consum şi a înclinaţiei marginale spre
economii este egală cu 1.
c’ + s’ = 1;
c’ = 1 –s’;
s’ = 1 – c’.
Funcţia de economisire se deduce prin scăderea funcţiei de consum din funcţia

venitului:
C = C0 + c’V,
S = V – C şi  S = V – (C0 + c’V) = (1 – c’)V – C0.
Cum 1 – c’ = s’  S = - C0 + s’V.
Funcţia economisirii pune în evidenţă faptul că economiile sunt crescătoare în

funcţie de nivelul venitului. Cum înclinaţia marginală spre economii este
constantă, în mod evident înclinaţia medie spre economii este variabilă, urmând
nivelul venitului.
Macroeconomie
185
Această ipoteză presupune că nu se poate economisi decât pornindu-se de la un

anumit nivel de venituri.
Pentru un nivel de venit nul (V = 0) economiile vor fi negative. În aceste caz, dacă
consumul este pozitiv, pentru un nivel de venit nul, va avea loc o “dezeconomie”,
adică o economie negativă, prelevată din ceea ce se deţinea anterior şi care ar fi
permis finanţarea consumului. Pentru un nivel al venitului V = C, nu se
economiseşte. Acest nivel al venitului egal cu consumul, este “pragul economiei”.
Economia nu devine pozitivă decât dincolo de un anumit nivel al venitului, numit
“prag de ruptură”, prag dincolo de care colectivitatea încetează de a mai
“dezeconomisi”.
Economiile, odată realizate, pentru a nu rămâne o simplă tezaurizare, trebuie

transformate într-un plasament, adică într-un capital adiţional la capitalul existent
în societate, care să aducă, în viitor, un venit naţional sporit. Pe ansamblul
economiei naţionale, datorită sistemului bancar-financiar care colectează şi
plasează economiile băneşti, sporul de capital realizat prin investiţii este
aproximativ egal cu excedentul de venit peste cheltuielile de consum, deci I = S.
Această egalitate se explică prin aceea că cele două mărimi reprezintă pentru o
colectivitate două faţete ale aceluiaşi proces. Economiile exprimă comportamentul
Investiţiile colectiv al consumatorului individual (S = V – C), în timp ce investiţiile reflectă
comportamentul colectiv al întreprinzătorului individual (I = V – C).
Deci, economiile se transformă în investiţii, al căror rezultat se concretizează în

mărirea dimensiunilor capitalului fix şi ale stocurilor de capital circulant.
Investiţiile, în sens restrâns, reprezintă adaosul la capitalul agenţilor economici

sau la patrimoniul personal, ca rezultat al cheltuirii (folosirii) economiilor obţinute
într-o anumită perioadă la formarea brută a capitalului din economie. Investiţiile
care măresc volumul capitalului fix şi pe cel al stocurilor materiale poartă numele
de investiţii nete; ele contribuie la formarea netă a capitalului. Dacă la investiţia
netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se înlocuieşte capitalul fix uzat, se
obţine investiţia brută, respectiv formarea brută a capitalului.
Contribuind la formarea brută a capitalului, investiţiile antrenează sporirea

veniturilor, din care va decurge o nouă creştere atât a consumului cât şi a
economiilor.
În sens larg, investiţiile desemnează procesul de plasare a economiilor deţinute de

persoane fizice şi juridice în vederea menţinerii şi creşterii stocului de capital din
economie şi al stocului de bunuri, pentru achiziţionarea unor bunuri imobiliare
(suprafeţe de teren şi locuinţe), precum şi pentru achiziţionarea de titluri de
valoare. După destinaţia lor, investiţiile se împart în patru categorii:
a) investiţii pentru afaceri, care constau în cheltuielile pentru maşini,
utilaje, instalaţii, fabrici, etc;
Macroeconomie
186
b) investiţii imobiliare, pentru terenuri-construcţii;

c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de firme şi
stocate în vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare.
Noţiunea de investiţie este strâns legată de cea de economii. Ca mărime, cele două
categorii pot fi identice, dar ca procese, ele se deosebesc fundamental. Economiile
reprezintă procesul de constituire a resurselor băneşti necesare pentru reproducerea şi
extinderea capitalului real al agenţilor economici. Investiţiile constau în procesul de
cheltuire a economiilor pentru realizarea fizică a lucrărilor şi obiectivelor din economie,
respectiv reprezintă procesul de materializare a economiilor în capitaluri reale sau tehnice.
Investiţiile, ca premisă reală a expansiunii economice, sunt influenţate de mai

mulţi factori: cererea de investiţii; randamentul viitor al bunurilor capital;
fluctuaţiile profitului la investiţiile existente; politica statului în domeniul
investiţiilor; starea generală a economiei naţionale, conjunctura economiei
mondiale, etc.
a) cererea de investiţii depinde preponderent de mărimea ratei dobânzii.

Pentru ca un proiect de investiţii să fie rentabil este necesar ca venitul obţinut să
depăşească cheltuielile făcute pentru acesta. Întrucât rata dobânzii măsoară
valoarea finanţării proiectelor de investiţii, sporirea acestei rate conduce la
reducerea cantităţii de proiecte investiţionale profitabile. În acest fel, se reduce
cererea de bunuri investiţionale. De exemplu, o firmă poate să achiziţioneze un
capital tehnic de 1 milion de dolari, care îi va aduce un venit net anual de 80.000
de dolari (adică 8% pe an). Acest proiect este rentabil numai dacă rata reală a
dobânzii este mai mică de 8%.
Legătura dintre rata reală a dobânzii (r) şi investiţii (I) poate fi exprimată prin
funcţia I = I(r), a cărei curbă este descrescătoare, în sensul că pe măsură ce creşte
rata dobânzii va avea loc scăderea investiţiilor şi invers (fig. 5.2.).
Macroeconomie
187
Rata reala a dobanzii

r1 I = I(r)
r2
I1 I2 I
Volumul investitiilor
Figura nr. 6.3. Relaţia dintre investiţii şi rata dobânzii
b) costul de întrebuinţare. Utilizarea bunurilor de capital realizate prin

investiţie presupune anumite cheltuieli ocazionate de întreţinerea şi funcţionarea
acestora, cheltuieli cu energia, combustibilul, salariile, etc. Între nivelul acestor
cheltuieli şi volumul investiţiilor există o relaţie negativă.
c) progresul tehnic. Introducerea unor tehnologii moderne, descoperirea

de noi metode de producţie, de ridicare a calităţii bunurilor, de management,
introducerea în fabricaţie de noi bunuri etc. determină o creştere a investiţiilor.
Intre ritmul inovaţiilor şi investiţiilor, pe de o parte şi investiţii, pe de altă parte
există o relaţie directă;
d) stocul bunurilor de capital. Stocul bunurilor de capital poate fi mai

mare sau mai mic în raport cu producţia cerută pe piaţă. În situaţia în care, în
majoritatea industriilor, există capacităţi de producţie excedentare, investiţiile se
vor reduce şi invers.
e) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente influenţează imboldul

spre investiţii. Aceste oscilaţii sunt mai evidente în cazul întreprinderilor
producătoare cu caracter sezonier, unde valoarea acţiunilor lor, deci şi mărimea
profitului oscilează de la o perioadă la alta.
f) politica statului în domeniul investiţiilor. Accentuarea investiţiilor în

domeniul public antrenează creşterea cererii de bunuri investiţionale, în timp ce
diminuarea lor are drept efect reducerea acestei cereri.
g) conjunctura economiei mondiale. În funcţie de variaţia fazelor

ciclurilor economice, favorizează sau nu înclinaţia spre investiţii. Dacă pe piaţa
mondială se manifestă o tendinţă de stagnare a cererii de bunuri economice,
întreprinzătorii naţionali nu mai sunt interesaţi de a investi şi invers.
Ansamblul acestor factori care influenţează procesul investiţional, acţionează în

strânsă interdependenţă, se intercondiţionează.
Macroeconomie
188
În general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin stabilă decât cea a
cheltuielilor pentru consum, deoarece este mai uşor să se amâne cumpărarea de
bunuri capital decât să se amâne cumpărările de bunuri de consum. Când se
produce un declin în mărimea cheltuielilor de investiţii, cererea de împrumuturi se
reduce, ceea ce determină şi scăderea ratei dobânzii. Dar, diminuarea ratei
dobânzii stimulează investiţiile, astfel că proiectele de investiţii amânate se reiau,
investiţiile încep să crească.
Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe studii

privind oportunitatea financiară, care presupun determinarea unor indicatori
economici, cum sunt: rata rentabilităţii investiţiilor, rata rentabilităţii minime a
investiţiilor, perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei.
Rata rentabilităţii investiţiei se determină pe baza principiului dobânzii

compuse, potrivit căreia o anumită sumă de bani disponibilă la un moment dat (S0),
plasată cu dobânda compusă exprimată într-o anumită rată (r), va deveni, după o
perioadă de timp, o sumă mai mare (Sn), adică:
Sn = S0  (1+r)n
Rata rentabilităţii minime exprimă pragul minim stabilit, de regulă, la un nivel
mai ridicat, peste care întreprinzătorul se aşteaptă să fie depăşit de rata profitului
ce va fi obţinută, motivându-se astfel investiţia.
Perioada de rambursare reprezintă durata (în ani) în care costul iniţial al

investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului investitor, acesta acceptând durata cea
mai scurtă de rambursare.
Se determină raportând volumul investiţiei (I) la profitul anual aferent investiţiei

(Pa):
I
Tr  ;
Pa
Tr – termenul de recuperare al investiţiei în număr de ani.
1) În situaţia când înclinaţia marginală spre consum este 0,75, creşterea

investiţiilor pentru a asigura o sporire a venitului este cu 200 mld. u.m. va
fi:
a) 20 mld. u.m.;
b) 50 mld. u.m.;
c) 25 mld. u.m.;
d) 100 mld. u.m.;
e) 125 mld u.m..
2) La o funcţie a consumului egală cu C = 100 + 0,8 Vd, funcţia de

economisire va fi egală cu:
Macroeconomie
189
a) 0,2 Vd + 100;
b) 0,2 Vd – 80;
c) 0,2 Vd – 100;
d) 100 + 0,3 Vd;
e) 80 – 0,25 Vd.
3) Investiţia brută:
a) este mai mică decât investiţia netă;
b) este mai mare decât investiţia netă;
c) este egală cu investiţia netă;
d) nu se poate aprecia.
4) Decizia de a investi are la bază efectuarea unor calcule economice ce constau

în calcularea şi analizarea unor indicatori economici, şi anume:
a) raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii;
b) raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi
obţinut din investiţie şi costul investiţiei;
c) raportul dintre investiţia brută şi investiţia netă;
d) raportul dintre investiţiile de înlocuire şi cele pentru dezvoltare.
Alegeți răspunsul corect:
A ( A (a+ c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d).
5) Reprezintă mobiluri psihologice ale economisirii:

a) dorinţa de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) zgârcenia;
c) prudenţa;
d) spiritul de afaceri;
A (a + d + e); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (b + c); E (a + b + c + d).
6) Constituie factori care influenţează investiţiile (ca premisă reală a

expansiunii economice):
a) cererea de investiţii;
b) starea generală a economiei naţionale;
c) randamentul viitor al bunurilor capital;
d) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
e) politica statului în domeniul investiţiilor.
Macroeconomie
190
A (A( a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e).
7) Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se

înlocuieşte capitalul fix uzat, se obţine:
a) investiţia brută;
b) investiia de înlocuire;
c) capitalul fix consumat;
d) rata rentabilităţii investiţiei.
8) Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se

fundamentează pe studii privind oportunitatea financiară a investiţiei
ceea ce presupune determinarea unor indicatori economici, cum sunt:
a) rata rentabilităţii investiţiilor;
b) rata rentabilităţii minime a investiţiilor;
c) volumul investiţiilor;
d) perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei;
e) valoarea investiţiilor.
A ( A( a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
9) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) în general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin
stabilă decât cea a cheltuielilor pentru consum;
b) perioada de rambursare a investiţiei reprezintă durata (în ani) în
care costul iniţial al investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului
investitor;
c) luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se
fundamentează pe studii privind oportunitatea financiară a
investiţiei;
d) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre
creşterea economiilor şi cea a venitului;
e) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre
economii şi venit.
A ( A (a+e) B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
10) După destinaţia lor, investiţiile se împart în:

a) investiţii pentru afaceri;
c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de
firme şi stocate în vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare;
e) investiţii brute.
Macroeconomie
191
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d); E(a+d).
Răspunsul la test se găseşte la pagina 203.
6.4 Raportul dintre consum şi investiţii. Multiplicatorul investiţiilor şi

acceleratorul
Multiplicatorul Principiul multiplicatorului. Decizia de a face investiţii influenţează producţia şi

investiţiilor ocuparea, deci şi veniturile, şi prin acestea consumul şi investiţia. Acestea din
urmă asigură o creştere mai mare a venitului. La rândul său, un venit mai mare va
însemna o premisă a sporirii consumului şi economiilor, ş.a.m.d.
Dependenţa sporului de venit de sporul de investiţii este exprimată de principiul

multiplicatorului, care evidenţiază de câte ori se cuprinde sporul de investiţii (I)
în sporul de venituri (V), respectiv de câte ori sporeşte venitul în raport de sporul
cu o unitate a investiţiilor, adică:
V
K , de unde V = K I, în care K>1
I
Valoarea multiplicatorului este strâns legată de înclinaţia spre consum. El este

ridicat sau scăzut după cum înclinaţia spre consum înregistrează creşteri sau
diminuări. Această dependenţă poate fi evidenţiată, înlocuind în relaţia
multiplicatorului pe I = V - C şi împărţind raportul prin V.
1
V K ; C
Vom obţine: K  : V şi rezultă C cum reprezintă
V  C 1 V
V
1
înclinaţia marginală spre consum (c’), obţinem: K  , de unde rezultă că
1  c
multiplicatorul este direct proporţional cu înclinaţia marginală spre consum. Cum
1
1-c’ = s’, obţinem: K  . În consecinţă, multiplicatorul se află în raport invers
s
proporţional cu înclinaţia marginală spre economii.
Astfel, valoarea multiplicatorului investiţiilor este cu atât mai mare cu cât

înclinaţia marginală spre consum este mai ridicată sau cu cât înclinaţia marginală
spre economisire este mai scăzută.
Pentru a înţelege mai bine sensul multiplicatorului investiţiei, vom porni de la un

exemplu simplu.
Macroeconomie
192
Să presupunem că o persoană mobilizează factorii de producţie neutilizaţi, pentru a

construi un garaj în valoare de 1000 dolari.
Această investiţie va avea drept rezultat, pe lângă investiţia iniţială, şi o

expansiune secundară a producţiei naţionale şi a venitului naţional.
Producătorii de materiale de construcţii vor obţine un venit suplimentar de 1000$.

Dacă înclinaţia marginală de a consuma a acestora este de 3/4 (respectiv 0,75),
atunci ei vor cheltui 750 $ în noi bunuri de consum şi vor economisi 1000 (1 –
0,75) = 250$.
Producătorii de bunuri de consum vor primi la rândul lor un venit suplimentar de

750$. Dacă înclinaţia lor marginală spre economie este tot de 3/4 , atunci ei vor
cheltui suplimentar, la rândul lor, suma de 562,5$, adică, 3/4 din 750$ sau 3/4 din
3/4 din 1000$ (sau 1000  0,752 ). Restul de 187,5$ îl vor economisi.
În felul acesta, cheltuiala iniţială de investiţii de 1000$, declanşează în lanţ, o serie

de cheltuieli secundare de consum.
Dar, acest lanţ se subţiază şi adunarea tuturor cheltuielilor, iniţiale şi derivate, dă o
sumă finită.
Dacă vom face apel la calculul aritmetic simplu, sau la formula progresiei
geometrice infinite: 1 + r + r2 + r3 +…..+ rn = 1/1-r, pentru r<1, obţinem
următoarele rezultat ipotetice:
Economii Cheltuieli Venit

- 1000 -
1000(1-0,75) = 250 10000,75 = 750 1000 = 10001
2
1000(1-0,75)0,75 = 187,5 10000,75 = 562,5 750 = 10000,75
2 3
1000(1-0,75)0,75 = 140,6 10000,75 = 421,9 562,5 = 10000,752
…………………………... ………………………... ………………………….
1000(1-0,75) 0,75n = 10000,75n+1 = 10000,75n =
1000 3000 4000
Datele prezentate relevă că venitul suplimentar generat de o investiţie adiţională de

1000$ este egală cu suma seriei infinite:
1000 + 10000,75 + 10000,752 + …. + 10000,75n =
= 1000 (1 + 0,75 + 0,752 + …..0,75n) = 1000/1-0,75=
1
= 1000/0,25 = 4000= 0,25  1000,
1 1
sau, generalizând, rezultă că multiplicatorul K   ;
1  c  s
Se observă deci că, pentru o înclinaţie marginală spre consum de 3/4,
multiplicatorul este 4, compus dintr-o unitate din investiţia iniţială, plus 3 unităţi
adiţionale din cheltuielile secundare de consum.
Macroeconomie
193
Principiul Principiul acceleratorului. În procesul luării deciziei cu privire la împărţirea

acceleratorului veniturilor între cheltuieli de consum şi economii (investiţii) se ia în consideraţie şi
principiul acceleratorului, abordat pentru prima dată de A. Aftalion, într-o lucrare
despre crizele economice. După el, creşterea cererii de bunuri de consum începe
prin a provoca o creştere mai mult decât proporţională a producţiei de bunuri
capital: cantitatea suplimentară de bunuri de consum cerute, nu se produce decât
după aceasta şi, câteodată în cantităţi excesive.
Dacă toate capacităţile de producţie sunt utilizate iar cererea de consum sporeşte,
firmele sunt tentate să mărească producţia pentru a veni în întâmpinarea
consumatorilor, a cererii lor solvabile. Apare deci o cerere suplimentară de
investiţii, ştiut fiind că sporirea capacităţii de producţie nu este posibilă fără
investiţii. Dar modificările survenite în cererea de bunuri şi servicii tind să
determine variaţii mai accentuate ale cererii de bunuri de capital (investiţii) care le
creează.
Noile resurse investiţionale atrase, poartă numele de investiţii induse, a căror

mărime depinde de modificarea venitului naţional şi de un coeficient (a), care arată
măsura în care investiţia indusă este influenţată de modificarea venitului naţional.
În consecinţă, principiul acceleratorului se exprimă într-o formă simplificată prin
relaţia:
It = a  V, cu “a” pozitiv şi subunitar,
I
de unde: a  t ,
V
în care :
a – coeficientul acceleratorului;
It – investiţiile nete în anul t;
V – variaţia venitului în anul t faţă de anul t-1;
Dacă luăm în calcul şi investiţia de înlocuire a capitalului fix uzat, pe seama

amortizării, atunci principiul acceleratorului se exprimă prin relaţia I t = a V + b,
în care b este investiţia de înlocuire sau de reamplasare făcută pe seama
amortizării.
Deoarece o modificare (sporire) relativ modestă a venitului naţional şi a

consumului vor genera o creştere procentuală mai mare a investiţiilor, coeficientul
“a” poartă numele de accelerator.
Intensitatea şi sensul efectului accelerator al venitului şi consumului asupra

investiţiilor sunt:
a) investiţiile vor spori atunci când sporul venitului naţional creşte de la o
perioadă la alta (Vt+1 > Vt);
b) investiţiile vor rămâne la acelaşi nivel dacă sporul venitului naţional nu
se modifică faţă de perioada anterioară (Vt+1 = Vt );
c) investiţiile se vor reduce dacă ritmul de creştere a venitului naţional este
mai mic decât în anul precedent (Vt+1 < Vt );
Macroeconomie
194
d) dacă venitul naţional rămâne la nivelul celui din anul anterior (creştere
zero), atunci se fac doar investiţii de înlocuire (din amortizare);
e) dacă se reduce venitul naţional (creşterea negativă), cererea de investiţii
se reduce sub nivelul celor de înlocuire.
Se poate spune că o sporire iniţială a cererii de consum va avea ca rezultat o

creştere procentual mult mai mare a cererii de investiţii. Dar, pe măsură ce sporul
cererii de consum începe să se reducă, nivelul cererii de investiţii va scădea. Chiar
şi o reducere uşoară a cererii de consum poate reduce investiţiile la zero.
Intensitatea şi sensul efectului accelerator al venitului şi consumului asupra

investiţiilor au fost astfel exemplificate de P.A. Samuelson în lucrarea Economics.
Să presupunem că o întreprindere textilă are un echipament industrial, care este

menţinut în mod constant la de 2 ori cifra anuală de afaceri. Presupunem că cifra
de afaceri s-a stabilizat pentru un anumit timp la 30 milioane dolari, iar balanţa sa
va arăta 60 milioane de dolari în bunuri de capital, care constau în 20 de maşini de
vechime diferită, din care una ajunge să fie uzată şi înlocuită anual. Întrucât
înlocuirile compensează exact amortismentul, întreprinderea nu realizează nici un
fel de economie şi nici o investiţie netă. Investiţia netă corespunde unei înlocuiri
anuale de 3 milioane dolari care reprezintă contravaloarea unei maşini. Putem
presupune că celelalte 27 milioane din cifra de afaceri sunt salarii şi dividende.
Aceste aspecte sunt reflectate de prima fază a tabelului următor:
- în mulioane $ -
Timpul Vânzările Stocul de Investiţia Investiţia brută
anuale capital netă (IN) (IN + reânlocuire)
Prima fază
Primul an 30 20/60 0 o maşină a 3$ = 3$
Al doilea an 30 20/60 0 o maşină a 3$ = 3$
Al treilea an 30 20/60 0 o maşină a 3$ = 3$
A doua fază
Al patrulea an 45 30/90 10/30 (10 + 1) maşini a 3$ = 33$
Al cincilea an 60 40/120 10/30 (10 + 1) maşini a 3$ = 33$
Al şaselea an 75 50/150 10/30 (10 + 1) maşini a 3$ = 33$
A treia fază
Al şaptelea an 75 50/150 0 o maşină a 3$ = 3$
A patra fază
Al optulea an 73,5 49/147 0 -o maşină a 3$ = -3$
Considerăm că în al patrulea an vânzările întreprinderii au crescut cu 50%, trecând

de la 30 la 45 milioane $. Pentru a menţine raportul de 2 între capital şi producţie,
numărul de maşini trebuie să crească cu 50% adică de la 20 la 30. În acest an, în
care a avut loc expansiunea vor trebuie achiziţionate 11 maşini, din care una va
înlocui maşina uzată, iar 10 se vor adăuga la cele 20 existente.
Se observă, deci, că vânzările de textile au crescut cu 50%. Se naşte întrebarea: dar
producţia de maşini textile cu cât a crescut? Răspunsul este: cu 1000% (1 maşină
Macroeconomie
195
se produce pentru înlocuire, iar 10 se produc în plus pentru a se adăuga la cele

existente). Principiul acceleratorului datorează numele său acestui efect multiplicat
asupra nivelului investiţiilor pe care îl provoacă o variaţie a consumului.
Dacă vânzările urmează să crească la 15 milioane dolari atât în al cincilea an cât şi

în al şaselea an, vom continua să avem nevoie de 11 maşini noi (10+1) pentru
fiecare an.
Până în prezent principiul acceleratorului nu a creat nici un fel de dificultăţi.

Dimpotrivă, el se traduce printr-o sporire impresionantă a cheltuielilor de investiţii
incitate de o creştere moderată a vânzărilor la consumatorii de textile. După
principiul acceleratorului, pentru ca investiţia actuală să se menţină stabilă,
vânzările trebuie să continue cu aceeaşi viteză, cu acelaşi ritm.
Dacă consumul nu mai înregistrează un ritm de creştere destul de rapid sau dacă se
va stabiliza la un anumit nivel, de exemplu în al şaptelea an la 75 milioane dolari,
atunci investiţia netă va cădea brusc la zero, iar investiţia brută va scădea la o
maşină.
In al optulea an, datorită scăderii cifrei de afaceri la 73,5 milioane dolari, cererea
de investiţii se reduce sub nivelul celor de înlocuire.
Samuelson consideră principiul acceleratorului ca un puternic factor de

instabilitate economică. Dacă vânzările întreprinderilor cresc şi apoi scad,
principiul acceleratorului poate amplifica fluctuaţiile lor. El provoacă investiţii
nete în perioadele de avânt, dar incită la dezinvestiţii nete, de mărimi analoge, în
perioadele de criză.
In realitate, efectul acceleratorului nu va fi atât de amplu cum se pare. In acelaşi

timp, mărimea acestuia va fi dificil de anticipat cel puţin din următoarele
considerente:
a) multe firme au capacităţi neutilizate sau păstrează stocuri de mărfuri, ceea
ce le permite satisfacerea cererii suplimentare fără să facă investiţii;
b) hotărârea de a investi depinde de anticipările firmelor privind creşterea
viitoare a cererii de consum;
c) întreprinderile îşi programează investiţiile cu mult timp înainte de a începe
producţia şi nu sunt suficient de abile de a face ajustări pe termen scurt;
d) producătorii de bunuri investiţionale nu reuşesc, în toate cazurile, să ofere
aceste bunuri pe termen scurt;
e) maşinile uzate scriptic, a căror valoare a fost recuperată prin amortizare,
pot fi utilizate în continuare, dacă nu sunt uzate complet sub aspect fizic.
Interacţiunea multiplicatorului si acceleratorului. In conformitate cu principiul

de accelerare, se consideră că sporurile de venituri generează o cerere nouă de
bunuri de consum iar întreprinderile care beneficiază de această cerere adiţională
sunt impulsionate să-şi dezvolte capacităţile de producţie, adică să efectueze noi
Macroeconomie
196
investiţii.
Dat fiind faptul că acceleratorul reflectă relaţia existentă între investiţii (I) şi
variaţia venitului (V), expresia originală a acestuia este:
I = a  V
Din acest principiu al acceleratorului se desprinde concluzia conform căreia

capitalul de care are nevoie societatea depinde, în principal, de nevoile producţiei.
Adăugările la stocul de capital vor creşte când venitul creşte. Aşa cum am văzut, o
perioadă de prosperitate poate lua sfârşit nu pentru că producţia a scăzut, ci pentru
că s-a stabilit la un nivel ridicat sau pentru că va continua să crească, dar într-un
ritm mai lent. Cum deja s-a semnalat, funcţionarea acceleratorului tinde să
amplifice procesul de multiplicare şi, prin urmare, face mai intense fluctuaţiile
economice.
Variaţiile nivelului producţiei în ramurile producătoare de bunuri de capital,

influenţează asupra venitului şi a cheltuielilor indivizilor, ce vor produce noi
schimbări, “multiplicate” în cheltuieli. Acest gen de procese pot determina un ciclu
vicios în care principiul de accelerare şi multiplicare se intercondiţionează dând
naştere la o spirală cumulativă inflaţionistă sau deflaţionistă.
Deci, incidenţa asupra consumului, a unei modificări a venitului, se poate exprima

în maniera următoare:
1
C  c   V sau V   C;
c
Dacă substituim valoarea variaţiei producţiei (V) din expresia originară a

acceleratorului cu expresia sa anterioară, rezultă:
a
I   C .
c
Această expresie arată că investiţia “indusă” este proporţională cu variaţia

consumului.

1) Care din următoarele relaţii sunt adevărate?
a) V = C – S;
b) c’ + s’ = 1;
1
c) K = ;
c'
d) C = V + S.
2) Dacă funcţia consumului este: C = 100 + 0,75 Vd iar funcţia economiilor S =

0,25 Vd – 100, multiplicatorul investiţiilor este:
Macroeconomie
197
a) 5;
4
b) ;
3
c) 4;
3
d) ;
4
e) 2.
3) Care din relaţiile următoare nu sunt adevărate:

a) C = V + S;
1
a) K  ;
s'
b) c’ + s’ = 1;
1
c) K  ;
1  c'
I
d) a  .
C

A (a + b + c + d + e); B (a + c + d + e); C (c + d + e); D (a + e); E (d + e).
4) Atunci când multiplicatorul investiţiilor este 5 iar investiţiile cresc cu o unitate:

a) consumul creşte cu 4 unităţi;
a) consumul creşte cu o unitate;
b) consumul creşte cu trei unităţi;
c) economiile cresc cu două unităţi;
5) Cu cât înclinaţia marginală spre consum va fi mai mare, cu atât multiplicatorul

investiţiilor va fi:
a) mai mic;
b) constant;
c) mai mare;
6) Corelaţia dintre investiţii şi modificarea producţiei, respectiv a venitului se

poate exprima cu ajutorul:
a) coeficientul capitalului;
b) multiplicatorul de cheltuială publică;
c) acceleratorului;
d) multiplicatorului fiscal.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + c); D (b + d).
Aplicaţia nr. 1
Macroeconomie
198
Funcţia macroeconomică de consum este:
C = 6.000 + 0,8Y
iar investiţia autonomă I0 = 5.000. Factorii exogeni modifică funcţia macroeconomică
de consum astfel încât
C = 5.000 + 0,8 Y iar I0 = 6.500
Se cere:
b) Determinaţi modificarea venitului naţional de echilibru în aceste condiţii;

c) Cu cât ar trebui să se modifice investiţia autonomă astfel încât venitul
naţional să fi rămas neschimbat.
Aplicaţia nr. 2
O întreprindere producătoare de automobile deţine un echipament industrial a cărui
valoare este menţinută la de 3 ori cifra de afaceri anuală. Iniţial echipamentul industrial
este format din 10 linii de producţie complete, iar CA este de 20 mil. u.m. În fiecare an
o linie de producţie este înlocuită cu una nouă.
Să se completeze tabelul următor.
Timp Cifra de afaceri Stoc de capital Investiţia netă Investiţia brută
(mil. u.m.) (fizic/valoric)

I 20 10/60 0 1 linie · 6 mil.
= 6 mil. u.m.
II creşte cu 50%
III rămâne constantă
IV scade cu 20%
faţă de III
Răspunsul la test şi rezolvările la aplicaţii se găsesc la pagina 203.
Macroeconomie
199
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 6 B.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6B
Subiecte teoretice:
1. Economiile şi investiţiile
2. Principiul multiplicatorului investiţiilor
Macroeconomie
200
Test grilă:
1) Atunci când multiplicatorul investiţiilor este 5 iar investiţiile cresc cu o unitate:

a) consumul creşte cu 4 unităţi;
b) consumul creşte cu o unitate;
c) consumul creşte cu trei unităţi;
d) economiile cresc cu două unităţi;
e) nu se poate aprecia.
2) Cu cât înclinaţia marginală spre consum va fi mai mare, cu atât multiplicatorul

investiţiilor va fi:
a) mai mic;
b) constant;
c) mai mare;
3) Corelaţia dintre investiţii şi modificarea producţiei, respectiv a venitului se

poate exprima cu ajutorul:
a) coeficientul capitalului;
b) multiplicatorul de cheltuială publică;
c) acceleratorului;
d) multiplicatorului fiscal.

A (a + b + c + d); B (a + c + d); C (a + c); D (b + d).
Macroeconomie
201
4) Decizia de a investi are la bază efectuarea unor calcule economice ce constau

în calcularea şi analizarea unor indicatori economici, şi anume:
a) raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reală a dobânzii;
b) raportul dintre valoarea prezentă a venitului ce urmează a fi
obţinut din investiţie şi costul investiţiei;
c) raportul dintre investiţia brută şi investiţia netă;
d) raportul dintre investiţiile de înlocuire şi cele pentru dezvoltare.
A (A (a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d).
5) Reprezintă mobiluri psihologice ale economisirii:

a) dorinţa de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
b) zgârcenia;
c) prudenţa;
d) spiritul de afaceri;
Alegeţi răspunsul corect;
A (a + d + e); B (a + c + e); C (a + b + d + e); D (b + c); E (a + b + c + d).
6) Constituie factori care influenţează investiţiile (ca premisă reală a expansiunii

economice):
a) cererea de investiţii;
b) starea generală a economiei naţionale;
c) randamentul viitor al bunurilor capital;
d) fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
e) politica statului în domeniul investiţiilor.
A (A (a + c + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e).
7) Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea cu ajutorul căreia se înlocuieşte capitalul

fix uzat, se obţine:
a) investiţia brută;
b) investiia de înlocuire;
c) capitalul fix consumat;
d) rata rentabilităţii investiţiei.
8) Luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se fundamentează pe

studii privind oportunitatea financiară a investiţiei ceea ce presupune
determinarea unor indicatori economici, cum sunt:
a) rata rentabilităţii investiţiilor;
Macroeconomie
202
b) rata rentabilităţii minime a investiţiilor;

c) volumul investiţiilor;
d) perioada de rambursare sau recuperare a investiţiei;
e) valoarea investiţiilor.
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
9) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a) în general, evoluţia cheltuielilor pentru investiţii este mai puţin
stabilă decât cea a cheltuielilor pentru consum;
b) perioada de rambursare a investiţiei reprezintă durata (în ani) în
care costul iniţial al investiţiei va fi rambursat întreprinzătorului
investitor;
c) luarea unei decizii de investiţii de către întreprinzător se
fundamentează pe studii privind oportunitatea financiară a
investiţiei;
d) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre
creşterea economiilor şi cea a venitului;
e) înclinaţia marginală spre economii (s’) reprezintă raportul dintre
economii şi venit.
A (A (a + b + c+d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d+e); E(a+d).
10) După destinaţia lor, investiţiile se împart în:

a) investiţii pentru afaceri;
c) investiţii în stocuri, respectiv în diferite mărfuri obţinute de
firme şi stocate în vederea vânzării;
d) investiţii în titluri de valoare;
e) investiţii brute.
A (A (a + b + d); B (b + d); C (a + b); D (a + b + c + d); E(a+d).
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 6.3
Test grilă:
1. b;
2. c;
Macroeconomie
203
3. b;
4. C(a+b);
5. E(a+b+c+d);
6. D(a+b+c+d+e);
7. a;
8. A(a+b+d);
9. A(a+b+c+d);
10. D(a+b+c+d).
Răspuns 6.4
Test grilă:
1. b;
2. c;
3. D(a+e);
4. a;
5. c;
6. C(a+c).
Rezolvare aplicaţia nr.1:
a) Atunci când
C  C0  c 'Y 

I  I0  
Y  C  I 

1
V  C 0  c'V  V *  (C 0  I 0 )
1  c'
Modificarea venitului naţional de echilibru la variaţii în nivelul consumului autonom şi
a investiţiei autonome este:
1
V  (C 0  I 0 ) 
1  c'
1
 V  ( 1.000  1.500)  5  500  2.500 u.m.
1  0,8
1
V *1  (6.000  5.000)  55.000
1  0,8
1
V2  (5.000  6.500)  57.500
1  0,8
Macroeconomie
204
V *2 V *1  57.500  55.000  2.500 u.m.
b)
1
V  ( C 0  I 0 )
1  0,8
V  5(C 0  I 0 )
Pentru ca venitul naţional de echilibru să rămână neschimbat, variaţia investiţiei
autonome trebuie să fie de aceiaşi mărime dar în sens invers cu variaţia consumului
autonom.
Deoarece,
C 0  5.000  6.000  1.000
investiţia autonomă va trebui să se majoreze cu 1.000.
Rezolvare aplicaţia nr.2:
It
a
Vt  Vt 1
Timp CA Stoc K IN IB = IN + I reînlocuire

I 20 10/60 0 1 linie × 6 mil. = 6 mil.
II 30 15/90 5 6 × 6 mil. = 36 mil.

III 30 15/90 0 1 × 6 mil. = 6 mil.
IV 24 12/72 0 - 3 × 6 mil. = - 18 mil.
Bibliografie unitate de învăţare nr. 6
Macroeconomie
205
 Barre R., Economie politique vol. 1, PUF, Paris, 1969

 Bădeanu M., Pârvu Gh., Economia politică – Ed. Mondo-Ec, Craiova,
1996
 Băcescu M., Băcescu Cărbunaru A., Macroeconomie şi politici
macroeconomice, Ed. All Educational, Bucureşti, 1988
 Cornescu V. coordonator, Introducere în economie, Ed. Actami, Bucureşti,
1997
 Dobrotă N., Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
 Frois G.A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
 Genereaux J., Economie politique, Vol. 1,2, Hachete, Paris, 1990
 Gogoneaţă C., Gogoneaţă A., Economia politică – teorie micro şi
macroeconomică, politici economice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti, 1995
 Guitton H., Economie Politique, Dalloz, Paris, 1991
 Ignat I., Pohoaţă I., Clipa N., Luţac Gh., Economie Politică, Ed. Fundaţiei
“Gh. Zane”, Iaşi, 1997
 Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi a
banilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
 Moldovanu D., Curs de teorie economică, Ed. ARC, 2006
 Ploae V. , Economie politică – Macroeconomie, Editura Ex Ponto, 1999.
 Ploae V, Popovici V., Bunda R.N., Economie politică – Macroeconomie-
Elemente de teorie, teste grilă şi aplicaţii, Editura Muntenia, 2004.
 Samuelson A., Nordhaus W.D., Economie politică, Ed. Teora, 2000
Macroeconomie
206

MACRO 6. Venitul Si Consumul - Unitate de Invatare - 6

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MACRO 6. Venitul Si Consumul - Unitate de Invatare - 6

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Venitul, consumul și investițiile

Unitatea de învăţare Nr. 6

VENITUL, CONSUMUL ȘI INVESTIȚIILE

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 A

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 6

Venitul naţional se poate determina prin următoarele metode:

a) însumarea valorii nete a bunurilor şi serviciilor produse într-un an de

Venitul naţional este supus procesului de repartiţie, care se înfăptuieşte în două

Distribuirea venitului naţional nu asigură venituri pentru toţi membrii societăţii şi

prin sistemul de impozitare a veniturilor (impozitare directă) şi prin taxarea

În procesul de distribuire şi redistribuire a venitului naţional se constituie

Venitul personal (VP) reprezintă veniturile brute ale persoanelor obţinute ca

În final, diferitele categorii de venituri, ce se constituie în procesul de repartiţie

Test de autoevaluare 6.1.

Consumul planificat este dat de relaţia:

Consumul planificat este C0 + c’· Vd iar I0 = I iar Vd = V unde:

Rezolvările la aplicaţii se găsesc la pagina 182.

Consumul Folosirea acestor bunuri economice de către populaţie şi administraţie, în scopul

Consumul personal constituie o componentă principală a calităţii vieţii, respectiv a

Cu ajutorul acestuia, se apreciază capacitatea pieţei de a satisface cerinţele de

Costul vieţii Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe

Acest indice se determină prin relaţia:

reprezintă preţurile bunurilor şi serviciilor din perioada curentă şi respectiv de

Pentru cunoaşterea costului vieţii, a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului

Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează

Aceste bugete se întocmesc pe diferite categorii socioprofesionale şi tipuri de

Legităţile evoluţiei consumului

Corelaţiile dintre venituri şi cheltuielile pentru consum au fost analizate de

Corespunzător legii specifice a distribuirii cheltuielilor de consum, atingerea

Corelaţiile dintre creşterea veniturilor şi creşterile diferitelor capitole de cheltuieli

În ultimele decenii, în ţările dezvoltate economic, pe fondul unui venit relativ

În ţările mai puţin dezvoltate economic, dinamica şi structurile cheltuielilor de

Înclinaţia medie spre consum reprezintă relaţia fundamentală dintre un anumit

Mărimea cheltuielilor destinate consumului personal depinde de o serie de factori

acest factor are o influenţă majoră asupra înclinaţiei spre consum;

Factorii subiectivi se referă la înclinaţii psihologice, la obiceiurile indivizilor.

În raport cu factorii obiectivi şi subiectivi care determină mărimea cheltuielilor de

Legătura funcţională dintre creşterea veniturilor şi creşterea cheltuielilor pentru

Legătura funcţională dinte venit, consum şi economii este pusă în evidenţă de

Din situaţia prezentată se pot desprinde o serie de concluzii, care au un caracter

Figura nr. 6.1. Relaţiile dintre venit, consum şi economii

Test de autoevaluare 6.2.

1) Consumul autonom reprezintă:

2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

1) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

a) nivelul şi dinamica salariului;

Alegeţi răspunsul corect:

3) Înclinaţia marginală spre consum:

Alegeţi răspunsul corect:

Alegeţi răspunsul corect:

6) Constituie factori subiectivi care determină mărimea heltuielilor de

Alegeţi răspunsul corect:

7) Printre factorii subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

10) Constituie factori obiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor de

Alegeţi răspunsul corect:

Răspunsul la test se găseşte la pagina 184.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6 A

2. Legităţile evoluţiei consumului

Fie funcţia de consum:

2) Atunci când venitul creşte consumul şi economiile:

b) vor creşte în aceiaşi proporţie;

3) Reprezintă factori subiectivi care influenţează mărimea cheltuielilor