Productivitatea

Unitatea de învăţare nr. 14

PRODUCTIVITATEA

Cuprinsul
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 14
14.1. Conceptul şi tipuri de productivitate a factorilor de producţie; productivitatea
muncii şi productivitatea capitalului
14.2. Importanţa şi cǎile creşterii productivitǎţii factorilor de producţie
14.3. Limita combinǎrii factorilor de producţie. Legea randamentelor neproporţionale
14.4. Rezultatele activitǎţii la nivel microeconomic
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 14
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 14

Pagina
254
254

257
259
262
265
268

Microeconomie
253
 Productivitatea

273

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 14

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 14 sunt:

1. Înţelegerea conceptului şi delimitarea tipurilor de productivitate a factorilor

de producţie; productivitatea muncii şi productivitatea capitalului
2. Determinarea cǎilor creşterii productivitǎţii factorilor de producţie
3. Sublinerea limitelor combinǎrii factorilor de producţie. Studierea legii
randamentelor neproporţionale prin metodǎ graficǎ
4. Definirea rezultatelor activitǎţii la nivel microeconomic

14.1. Conceptul şi tipuri de productivitate a factorilor de producţie;

productivitatea muncii şi productivitatea capitalului

Eficienţa combinǎrii factorilor de producţie orientatǎ spre obţinerea maximului

de efecte utile cu minimum de resurse se exprimǎ prin productivitatea sau
randamentul factorilor de producţie.

Productivitatea se poate defini, în sens larg, ca raport între cantitatea de

bogǎţie produsǎ şi cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei. Deci,
practic, ea se determinǎ ca raport între rezultatele obţinute (producţia) şi
eforturile depuse pentru a le obţine (cantitatea de factori de producţie utilizaţi).

Existǎ diferite modalitǎţi de abordare a productivitǎţii:

1. Dupǎ maniera de mǎsurare a rezultatelor:

- productivitatea fizicǎ, care mǎsoarǎ randamentele în naturǎ ale utilizǎrii

factorilor de producţie, fiind exprimatǎ în unitǎţi fizice (naturale sau natural
convenţionale);

- productivitatea mǎsuratǎ valoric, care permite mǎsurarea în termeni

financiar-monetari a eficienţei şi este larg utilizatǎ în gestiunea întreprinderilor
moderne.

2. O altǎ tipologie a productivitǎţii are în vedere noţiunile de:

- productivitate brutǎ, care apreciazǎ ansamblul producţiei în raport cu

factorul (factorii) care este (sunt) utilizat(i). În acest caz, producţia este privitǎ

Microeconomie
254
 Productivitatea

ca o “producţie finalǎ”, deci ca sumǎ a valorilor adǎugate de diferitele activitǎţi

de producţie;

- productivitatea netǎ, care are în vedere eliminarea din producţia finalǎ a

valorii achiziţiilor exterioare şi a costului utilizǎrii capitalului fix
(amortismentele) pentru a încerca sǎ autonomizeze ceea ce este direct
dependent de efortul productiv al firmei analizate.

În literatura de specialitate productivitatea este abordatǎ însǎ în special pe cele

douǎ tipuri consacrate şi anume:

- productivitatea globalǎ, care surprinde efectele combinǎrii tuturor factorilor

de producţie, mǎsurând performanţa şi eficienţa de ansamblu a acestora;

- productivitatea parţialǎ a fiecǎrui factor de producţie, care exprimǎ

producţia obţinutǎ prin utilizarea fiecǎrui factor de producţie consumat (muncǎ,
capital etc)

Productivitatea globalǎ a tuturor factorilor de producţie prezintǎ o serie de

dificultǎţi în planul determinǎrii sale corecte, motiv pentru care, în general,
analiza microeconomicǎ tradiţionalǎ este axatǎ pe determinarea şi urmǎrirea
evoluţiei productivitǎţii unui singur factor de producţie.

Productivitatea parţialǎ a unui factor exprimǎ eficacitatea şi rodnicia cu care

acesta poate fi folosit. Ea se poate prezenta sub trei forme distincte: a)
productivitatea totalǎ a unui factor de producţie oarecare (i) se defineşte ca fiind
cantitatea totalǎ de efect util (producţie) care se poate obţine folosind acel
factor, în condiţiile în care valorile tuturor celorlalţi factori sunt presupuse
constante. Deci, dacǎ vom avea o funcţie de producţie de tipul:

Q  f ( x1 , x 2 ...x n )

atunci productivitatea totalǎ a primului factor (x1) va fi:

0 0
Q1  f ( x1 , x 2 , ...x n )

unde x2o, …xno reflectǎ valorile constante ale celorlalţi factori de producţie;

a) productivitatea medie (W) a unui factor este expresia raportului dintre

Q
mǎrimea producţiei (Q) şi cantitatea (x) utilizatǎ din factorul respectiv: W 
x
.

Acest indicator reflectǎ câte unitǎţi (fizice sau valorice) de efect util (producţie)
revin la o unitate (fizicǎ sau valoricǎ) de factor (factor de producţie i);

b) productivitatea marginalǎ (Wm) a unui factor oarecare de producţie

Microeconomie
255
 Productivitatea

reprezintǎ sporul de producţie scontat care se obţine prin utilizarea unei unitǎţi
suplimentare din factorul respectiv, ceilalţi factori rǎmânând constanţi. Relaţia
de calcul va fi deci:

Q Q1  Q0 Q
Wm     f `( x), pentrux  0
x x1  x0 x

Abordatǎ la nivelul fiecǎrui factor de producţie se obţine productivitatea

muncii, a capitalului, a pǎmântului.

Productivitatea muncii. Munca fiind factorul de producţie activ şi determinant

al oricǎrei activitǎţi economice, productivitatea muncii este cea mai frecvent
utilizatǎ în analiza eficienţei factorilor de producţie.

Productivitatea muncii exprimǎ forţa productivǎ a factorului muncǎ, adicǎ

capacitatea acestuia de a crea, într-o perioadǎ de timp, un anumit volum de
bunuri sau de a presta anumite servicii.

Mǎrimea productivitǎţii muncii se mǎsoarǎ direct prin cantitatea de bunuri

obţinutǎ pe unitatea de muncǎ cheltuitǎ şi indirect prin consumul de muncǎ
realizat pentru obţinerea unei unitǎţi de produs:

Q L
WL  ; WL  .
L Q

Mǎsurarea directǎ a productivitǎţii muncii se identificǎ practic cu nivelul mediu

al productivitǎţii muncii.

Productivitatea marginalǎ a muncii reprezintǎ sporul de producţie ( Q )

obţinut prin utilizarea unei cantitǎţi suplimentare de muncǎ ( L ), menţinându-
se constanţi ceilalţi factori de producţie. Se determinǎ prin raportul:

Q Q1  Q0
WmL    f `( L) , pentru L  0
L L1  L0

Productivitatea (randamentul) capitalului. Productivitatea capitalului

exprimǎ eficienţa cu care este utilizat factorul capital în cadrul activitǎţii
economice.

Legǎtura dintre capitalul utilizat şi rezultatele de producţie este pusǎ în evidenţǎ

de randamentul capitalului şi coeficientul capitalului. Coeficientul capitalului
exprimǎ capitalul utilizat sau necesar pentru obţinerea unei unitǎţi de producţie:

K
CK  ;
Q

Microeconomie
256
 Productivitatea

Dacǎ se raporteazǎ sporul de capital utilizat ( K ) la sporul de producţie ( Q

) realizat pe seama sa, se determinǎ coeficientul marginal al capitalului:

K
CmK  .
Q

Productivitatea sau randamentul capitalului exprimǎ mǎrimea rezultatelor

obţinute pe unitatea de efort fǎcut cu capitalul utilizat, când este pusǎ în
Q 1
evidenţǎ productivitatea medie a capitalului: W K  K  .
CK

Productivitatea marginalǎ a capitalului reflectǎ creşterea producţiei ( Q )

prin creşterea cu o unitate a consumului de capital ( K ).

Q Q1  Q0 1
WmK    f `( K ) 
K K1  K 0 CmK

Test de autoevaluare 14.1.

Fie funcţia de producţie: Q = 4 · L1/4 · K3/4.

a) Să se evidenţieze relaţiile dintre WmL şi WL, WmK şi WK;

b) Să se reprezinte grafic funcţiile Q, WmL şi WL pentru L = 0,6; K = 1.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 268

14.2. Importanţa şi cǎile creşterii productivitǎţii factorilor de producţie

Productivitatea factorilor este un indicator de performanţǎ economicǎ, a cǎrui

evoluţie relevǎ într-o formǎ foarte sinteticǎ perfecţionarea tehnicii şi
tehnologiei, a metodelor de organizare a producţiei şi a muncii, a calificǎrii
forţei de muncǎ etc. Agenţii economici urmǎresc sǎ obţinǎ o productivitate
sporitǎ a tuturor factorilor de producţie, însǎ în cadrul acestor preocupǎri o
importanţǎ deosebitǎ se acordǎ creşterii productivitǎţii muncii.

Creşterea productivitǎţii muncii reprezintǎ procesul prin care acelaşi volum de

muncǎ se materializeazǎ într-o cantitate mai mare de bunuri şi servicii sau
invers, aceeaşi masǎ de bunuri se realizeazǎ cu un volum mai redus de muncǎ.
Ea are un caracter legic şi presupune schimbǎri profunde în structura şi calitatea
factorilor de producţie, în modul lor de combinare, creând premisa ca o
cantitate datǎ de muncǎ sǎ dobândeascǎ forţa de a produce o cantitate mai mare
de bunuri.

Microeconomie
257
 Productivitatea

Importanţa deosebitǎ a creşterii productivitǎţii muncii decurge din rolul sǎu

major în reducerea costului de producţie, prin reducerea costurilor salariale
pe unitatea de produs.

Pentru aceasta este însǎ imperios necesar ca productivitatea muncii sǎ creascǎ

mai repede decât salariul mediu. Ignorarea sau neglijarea acestei corelaţii şi, cu
atât mai mult, inversarea ei, nu poate conduce decât la creşterea costurilor şi,
implicit, a preţurilor, anulând efectele pozitive ale creşterii productivitǎţii
celorlalţi factori.

Creşterea productivitǎţii muncii în timp a reprezentat baza progresului

economic, cel puţin din urmǎtoarele considerente:

- a contribuit la sporirea producţiei de bunuri şi servicii, în condiţiile în care

durata medie a muncii s-a redus substanţial;

- a creat posibilitatea unei redistribuiri importante a populaţiei ocupate din

ramurile primare şi secundare spre sectorul terţiar;

- a permis reducerea substanţialǎ a consumului de muncǎ pe unitatea de produs.

Dintre multiplele cǎi de creştere a productivitǎţii muncii se detaşeazǎ prin

importanţa lor urmǎtoarele:

1. Promovarea progresului ştiinţific şi tehnic determinǎ revoluţionarea

capitalului tehnic, perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor de fabricaţie,
modificarea structurii forţei de muncǎ şi prin toate acestea se realizeazǎ
economisirea muncii pe ansamblul economiei. Fiind un element important al
progresului tehnic, perfecţionarea proceselor tehnologice duce la creşterea
productivitǎţii muncii fie prin reducerea consumului de muncǎ pe unitatea de
produs, fie prin economisirea factorilor materiali ai producţiei.

2. Creşterea gradului de calificare a lucrǎtorilor face ca aceeaşi

cantitate de forţǎ de muncǎ sǎ dobândeascǎ capacitatea de a prelucra un volum
mai mare de materii prime sau de a utiliza un volum sporit de capital fix şi, în
consecinţǎ, sǎ producǎ o masǎ mai mare de bunuri.

3. Asupra productivitǎţii muncii influenţeazǎ direct şi revoluţia

managerialǎ, ale cǎrei efecte se regǎsesc în perfecţionarea organizǎrii şi
conducerii activitǎţii economice, în folosirea mai intensivǎ a timpului de
muncǎ, a capitalului şi capacitǎţilor de producţie etc, productivitatea fiind,
înainte de toate, o problemǎ de organizare.

Microeconomie
258
 Productivitatea

Test de autoevaluare 14.2.

1. Productivitatea factorilor:
a) este un indicator de performanţǎ economicǎ;
b) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei;
c) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ metodele de organizare a producţiei şi a
muncii;
d) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ gradul de calificare a forţei de muncǎ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.

2. Nu reprezintǎ o cale de creştere a productivitǎţii muncii:

a) promovarea progresului ştiinţific şi tehnic;
b) creşterea gradului de calificare a lucrǎtorilor;
c) reducerea costului de producţie;
d) perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor;
e) revoluţia managerialǎ.

3. Creşterea productivitǎţii muncii are un rol major în:

a) promovarea progresului ştiinţific şi tehnic;
b) reducerea costului de producţie;
c) creşterea gradului de calificare a lucrǎtorilor;
d) perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor;
e) revoluţia managerialǎ.

4. Creşterea productivitǎţii muncii:

a) a reprezentat, în timp, baza progresului economic;
b) a contribuit la sporirea producţiei de bunuri şi servicii;
c) a creat posibilitatea redistribuirii populaţiei ocupate din ramurile
primare şi secundare spre sectorul terţiar;
d) a permis reducerea substanţialǎ a consumului de muncǎ pe unitatea de
produs;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 268.

14.3. Limita combinǎrii factorilor de producţie. Legea randamentelor

Microeconomie
259
 Productivitatea

neproporţionale

În analiza comportamentului producǎtorului s-a pornit de la ipoteza existenţei

unui numǎr foarte mare de combinaţii între factorii de producţie, fiecare punct
al isocuantei corespunzând unei astfel de combinaţii.

În realitate însǎ, producǎtorul nu dispune decât de un numǎr limitat de

posibilitǎţi.

Dacǎ între factorii de producţie existǎ o singurǎ combinaţie posibilǎ care poate
fi utilizatǎ pentru obţinerea unei anumite producţii, se spune cǎ între factorii
respectivi existǎ o strictǎ complementaritate. Orice suplimentare a
disponibilului dintr-un anumit factor înseamnǎ o subutilizare a acestui factor.

Experienţa aratǎ cǎ atunci când se folosesc conjugat factorii de producţie,

cantitatea unui factor nu poate fi constant sporitǎ în condiţiile în care cantitatea
din celǎlalt factor rǎmâne relativ fixǎ, fǎrǎ a se diminua volumul de producţie
suplimentar realizat. Aceastǎ diminuare a randamentelor suplimentare provine
din aceea cǎ tot mai mari cantitǎţi din factorii variabili colaboreazǎ cu o parte
din ce în ce mai redusǎ de factori ficşi (constanţi).

Legea randamentelor neproporţionale este generalǎ şi se poate enunţa astfel:

dacǎ o producţie oarecare reclamǎ utilizarea a doi sau mai mulţi factori de
producţie, şi dacǎ se adaugǎ progresiv aceeaşi dozǎ la cantitatea folositǎ dintr-
un factor, în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbǎ, produsul marginal al
factorului variabil creşte pânǎ la un anumit punct, apoi descreşte. Pornind de la
acest punct, produsul total continuǎ sǎ creascǎ, dar în cote descrescǎtoare.

Dependenţa producţiei totale, marginale şi medii de factorii de producţie alocaţi

(x) poate fi relevatǎ recurgând la graficul urmǎtor fig. 14.1):

Graficul prezentat relevǎ cǎ alocaţiile succesive suplimentare din factorul

variabil x nu sunt însoţite de o creştere continuǎ şi proporţionalǎ a producţiei
totale Q, dacǎ ceilalţi factori rǎmân nemodificaţi. Mai mult, producţia totalǎ nu
creşte la infinit, ci, chiar înainte de a începe sǎ se diminueze, ratele de creştere
încep sǎ scadǎ.

Punctul M de pe curba Q este un punct de inflexiune care aratǎ trecerea de la un

randament crescǎtor la unul descrescǎtor al utilizǎrii factorului de producţie x.
Punctul N este cel în care tangenta la curba producţiei trece prin origine,
respectiv punctul în care producţia medie va fi egalǎ cu producţia marginalǎ.

Atunci când producţia totalǎ creşte cu o ratǎ din ce în ce mai mare, producţia
marginalǎ aferentǎ factorului variabil se mǎreşte, iar când producţia totalǎ
creşte cu o ratǎ descrescǎtoare, producţia marginalǎ descreşte. Când producţia
totalǎ scade, producţia marginalǎ este negativǎ.

Microeconomie
260
 Productivitatea

maxim
N Q

0 XM XN X

WX
M’
WmX

N’

WX

0 XM XN X

WmX

Fig. 14.1. Relaţiile dintre producţia totalǎ, medie şi marginalǎ

şi cantitatea de factor utilizatǎ (x)

Se remarcǎ de asemenea cǎ producţia medie creşte la început mai încet decât

producţia marginalǎ. Atinge apoi un maxim unde este egalǎ cu producţia
marginalǎ, dupǎ care descreşte mai încet decât producţia marginalǎ.

Rezultǎ deci cǎ, atâta timp cât producţia marginalǎ va fi superioarǎ producţiei
medii, randamentul factorului variabil va fi crescǎtor şi invers.

Legea randamentelor neproporţionale nu este variabilǎ însǎ decât în anumite

condiţii care vizeazǎ, în principal, urmǎtoarele:

1. Factorii de producţie consideraţi trebuie sǎ fie omogeni. Dar munca şi

capitalul se prezintǎ sub multiple şi diferenţiate forme (munca necalificatǎ,
munca calificatǎ ş.a.)

2. Legea admite cǎ se pot adǎuga unei cantitǎţi constante dintr-un factor, doze

Microeconomie
261
 Productivitatea

suplimentare dintr-un alt factor. Dar în acest proces de producţie, dacǎ nu se

adaugǎ decât un factor de producţie, se obţine un produs adiţional nul. Numai o
variaţie conjugatǎ a factorilor permite creşterea randamentului.

3. Legea nu poate fi reprezentativǎ decât pentru o stare datǎ a tehnicii. Punctul

de plecare este acela de la care se intrǎ în faza de randamente descrescǎtoare,
deplasându-se sau îndepǎrtându-se în mǎsura în care metoda de producţie se
perfecţioneazǎ. Legea nu este valabilǎ decât pentru o scarǎ de producţie datǎ; ea
se aplicǎ în cazul în care se adaugǎ, la o cantitate fixǎ a unui anumit factor,
unitǎţi succesive ale altui factor variabil.

Test de autoevaluare 14.3.

Fie funcţia de producţie: Q = ( - L3 + 3L2) · K.

a) Pentru ce cantităţi utilizate din factorul muncă, W mL şi WL sunt

crescătoare, respectiv descrescătoare? În ce punct taie WmL curba WL şi de
ce?
b) Reprezentaţi grafic WmL, WL, şi Q, ţinând cont de rezultatele de la punctul
a). Cantitatea din factorul capital rămâne neschimbată, K = 1.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 268

14.4. Rezultatele activitǎţii la nivel microeconomic

Procesul combinǎrii şi utilizǎrii factorilor de producţie se concretizeazǎ în

rezultate economice sub formǎ de bunuri materiale şi servicii. Caracterul util
sau inutil al rezultatelor obţinute de diferiţi întreprinzǎtori se verificǎ prin piaţǎ,
prin actele de vânzare-cumpǎrare şi care, în final, exprimǎ concordanţa sau
neconcordanţa dintre necesitǎţile sociale şi producţia obţinutǎ de agenţii
economici producǎtori.

În concordanţǎ cu diviziunea muncii, cu structura pe verticalǎ a economiei

naţionale, rezultatele economice sunt urmǎrite şi evidenţiate, în primul rând, la
nivelul fiecǎrui agent economic întreprinzǎtor. Rezultatele obţinute la acest
nivel sunt cunoscute sub denumire de rezultate microeconomice. Aceste
rezultate economice au un caracter primar şi direct; ele se regǎsesc însǎ şi la
nivelul mezo, macro şi mondoeconomic, prin însumarea lor la nivelurile
respective.

Microeconomie
262
 Productivitatea

Rezultatele economice se mǎsoarǎ în unitǎţi fizice (km, m, perechi etc), unitǎţi

natural-convenţionale (cal-putere, Kwh etc) şi în unitǎţi monetare (leu, dolar,
marcǎ, etc). În expresia lor fizicǎ, rezultatele economice reflectǎ legǎtura
directǎ dintre consumul factorilor de producţie şi rezultatele obţinute. Dar
mǎsurarea lor în unitǎţi fizice este posibilǎ numai în întreprinderi cu producţie
omogenǎ. În întreprinderile care produc o diversitate de bunuri economice,
rezultatele economice se mǎsoarǎ în unitǎţi monetare. Aceastǎ metodǎ se
practicǎ în toate întreprinderile, ea având avantajul însumǎrii rezultatelor
eterogene obţinute de agenţii economici.

Rezultatele microeconomice monetare se clasificǎ, în raport de gradul lor de

cuprindere, în globale, finale şi nete.

1. Rezultatele globale constau din suma bǎneascǎ a bunurilor economice

(Q.pv) obţinute de agenţii economici producǎtori într-un orizont de timp (an,
trimestru). Indicatorul principal de mǎsurare a unor asemenea rezultate este
cifra de afaceri (încasǎrile totale sau vânzǎrile totale).

Cifra de afaceri constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic (producǎtor)

din actele de comerţ efectuate într-o perioadǎ de timp, încasǎri fǎcute la preţul
pieţei. Indicatorul respectiv mǎsoarǎ performanţele economice brute ale
întreprinderii, el confirmând cǎ produsele corespund doleanţelor clienţilor.

2. Rezultatele finale reprezintǎ valoarea bunurilor economice ajunse în

ultimul stadiu al circuitului lor economic; ele nu cuprind, deci, consumurile
intermediare. Indicatorul principal folosit pentru a mǎsura astfel de rezultate
este valoarea adǎugatǎ, indicator ce reflectǎ, în limbajul cifrelor, contribuţia
productivǎ a fiecǎrui agent economic.

Valoarea adǎugatǎ constǎ în suplimentul de valoare încorporatǎ materiilor

prime, energiei, combustibilului şi apei tehnologice, pe care întreprinderea le
plǎteşte cǎtre terţi. Deci, la nivelul unei întreprinderi, valoarea adǎugatǎ
reprezintǎ diferenţa dintre vânzǎrile (încasǎrile) şi achiziţiile (plǎţile) sale,
dintre ceea ce ea încaseazǎ de la clienţi şi ceea ce plǎteşte cǎtre furnizorii sǎi.

Dacǎ valoarea adǎugatǎ brutǎ însumeazǎ ansamblul recompenselor factorilor de

producţie, cea netǎ se calculeazǎ prin scǎderea din aceasta a impozitelor
indirecte.

3. Rezultatele bǎneşti nete se exprimǎ şi se mǎsoarǎ prin beneficiu

(profit): brut – înainte de plata impozitului direct pe profit; net – dupǎ plata
impozitului respectiv.

Printr-o operaţie specificǎ şi foarte complexǎ de agregare a rezultatelor

activitǎţilor privite la nivel microeconomic, se obţin rezultatele
macroeconomice. De pildǎ, linia de agregare a rezultatelor micro în rezultate
macro cea mai semnificativǎ este cea prin care se trece de la valorile adǎugate

Microeconomie
263
 Productivitatea

în unitǎţile individuale la valoarea adǎugatǎ într-o ţarǎ şi într-un orizont de timp

(P.I.B.)

Test de autoevaluare 14.4.

1. Reprezintǎ rezultate microeconomice exprimate în unitǎţi monetare:

a) produsul intern brut;
b) cifra de afaceri;
c) produsul global brut;
d) produsul intern net;
e) venitul naţional.

2. Valoarea adǎugatǎ este un rezultat microeconomic:

a) exprimat în unitǎţi fizice;
b) exprimat în unitǎţi natural-convenţionale;
c) exprimat în unitǎţi monetare;
d) care constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic;
e) care, în formǎ netǎ, însumeazǎ ansamblul recompenselor factorilor de
producţie.

3.Profitul brut este:

a) un rezultat bǎnesc net;
b) rezultat final;
c) rezultat global;
d) egal cu valoarea adǎugatǎ brutǎ;
e) egal cu profitul net minus impozitul direct pe profit.

4. Rezultatele activitǎţii economice pot fi calculate la nivel:

a) microeconomic;
b) macroeconomic;
c) mezoeconomic;
d) mondoeconomic;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.

5. Cifra de afaceri:
a) constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic;
b) constǎ în suplimentul de valoare încorporatǎ materiilor prime, energiei,

Microeconomie
264
 Productivitatea

combustibilului şi apei tehnologice pe care întreprinderea le plǎteşte cǎtre

terţi;
c) reprezintǎ diferenţa dintre sumele încasate de la clienţi şi cele plǎtite cǎtre
furnizorii sǎi;
d) constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic diminuatǎ cu mǎrimea
impozitelor plǎtite;
e) suma recompenselor factorilor de producţie.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 268

În loc de rezumat Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 14.
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 14 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 14

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 14.

1. Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
volumul maxim al producţiei corespunde situaţiei în care :
a) productivitatea medie a muncii este zero ;
b) productivitatea marginalǎ a muncii este zero ;
c) productivitatea marginalǎ a muncii este maximǎ ;
d) productivitatea medie a muncii este maximǎ ;
e) nici o varaiantǎ nu este corectǎ.

2. Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
nivelului maxim al productivitǎţii marginale a muncii îi corespunde :
a) un volum al producţiei totale maxim;
b) un nivel al productivitǎţii medii a muncii minim ;
c) un nivel al productivitǎţii medii a muncii mai mare ;
d) un nivel al productivitǎţii medii a muncii mai mic ;
e) un nivel al productivitǎţii medii a muncii maxim.

3.  Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
nivelului maxim al productivitǎţii medii a muncii îi corespunde :
a) un nivel egal al producţiei totale ;
b) un nivel egal al productivitǎţii marginale ;
c) un nivel mai mare al productivitǎţii marginale ;
d) un nivel mai mic al productivitǎţii marginale ;
e) nici o variantǎ nu este corectǎ.

Microeconomie
265
 Productivitatea

4. Productivitatea reprezintă:
a) expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de producţie;
b) rodnicia factorilor de producţie;
c) randamentul factorilor de producţie;
d) raportul între volumul obţinut de producţie şi factorii de producţie implicaţi în
realizarea sa;
e) toate variantele menţionate.

5. Productivitatea globală a factorilor de producţie exprimă:

a) produsul total obţinut;
b) performanţa şi eficienţa de ansamblu a tuturor factorilor de producţie implicaţi
într-un proces productiv;
c) eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor factorilor
de producţie;
d) randamentul mondial al tuturor factorilor de producţie;
e) eficienţa utilizării capitalului fix.

6. Productivitatea marginalǎ a unui factor oarecare de producţie se determinǎ pe baza

relaţiei:
Q
a) Wmx = ;
X
X
b) Wmx = Q ;
Q
c) Wmx = ;
X
Q
d) Wmx = ;
X
X
e) Wmx = Q .

7. Productivitatea medie a unui factor oarecare de producţie se determinǎ pe baza

relaţiei:
Q
a) Wmx = ;
X
X
b) Wmx = Q ;
Q
c) Wmx = ;
X
Q
d) Wmx = ;
X
X
e) Wmx = Q .

8. Productivitatea medie a muncii este :

a) ranadamentul muncii ;
b) rodnicia muncii;

Microeconomie
266
 Productivitatea

c) expresia eficienţei muncii;

d) raportul dintre producţia obţinutǎ şi timpul total lucrat;
e) expresia sinteticǎ a eficienţei utilizǎrii factorului de producţie muncǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect :
A(a+b); B(a+b+c+d+e); C(e); D(a+b+c); E(d).

9. Nivelul productivitǎţii globale se determinǎ la nivel de :

a) firmǎ ;
b) economie naţionalǎ ;
c) economie mondialǎ ;
d) ramurǎ ;
e) fiecare factor de producţie luat separat.

10. Se exprimǎ atât în unitǎţi fizice, cât şi în unitǎţi valorice :

a) productivitatea medie a muncii ;
b) productivitatea marginalǎ a muncii;
c) productivitatea totalǎ a muncii;
d) productivitatea medie a capitalului;
e) productivitatea marginalǎ a capitalului.  
Alegeţi rǎspunsul corect :
A(a+b+c); B(a+b+c+d+e); C(d+e); D(a+b+d); E(d).

11. Productivitatea factorilor de producţie muncǎ şi capital.

Microeconomie
267
 Productivitatea

12. Limita combinǎrii factorilor de producţie. Legea randamentelor neproporţionale.

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 14.1.
a)
3 3
1 3
Q 1  K 4 1  K 4
WL   4 L4  K 4  4     WmL  WL întrucât WmL =   .
L L 4 L
1 1
1 3
 L 4 şi WK  Q  4  L4  K 4  4   L 
1 4
Pentru WmK  3 
K K K
3
 WmK  WK
4

b) Pentru calculul volumului producţiei se foloseşte relaţia:

Q = 4 · L1/4 · 1
Pentru calculul productivităţilor se folosesc relaţiile:

Microeconomie
268
 Productivitatea

ΔQ
WmL 
ΔL
Q
WL 
L

L K Q WmL WL
0 1 0 - -
1 1 4 4 4
2 1 4,756 0,756 2,378
3 1 5,264 0,508 1,754
4 1 5,656 0,392 1,414
5 1 5,98 0,324 1,196
6 1 6,26 0,28 1,043

Q = f (L, 1)
6

3
0 1 2 3 4 5 6 L
WmL
WL

3
WL
WmL
2
0 1 2 3 4 5 6 L

Răspuns 14.2.
1. e

Microeconomie
269
 Productivitatea

2. c
3. b
4. e

Răspuns 14.3.
a) Q = (- L3 + 3 L2) · K
dQ
WmL   (3L2  6L)  K  f ' L
dL
Pentru a determina valorile lui L pentru care funcţia WmL este crescătoare, respectiv
descrescătoare, vom analiza derivata de ordinul I a WmL în raport cu L:
dWmL
   6L  6  K  f ″L
dL
dWmL
I.  0  6L  6  0  WmL este crescătoare pentru L < 1;
dL
dWmL
II.  0  6L  6  0  WmL atinge valoarea maximă pentru
dL
L = 1;
dW
III. mL  0  -6L  6  0  WmL este descrescătoare pentru L > 1.
dL
Similar se procedează pentru WL:
WL 
Q
L
 
  L2  3L  K

dWL
   2L  3  K
dL
dWL
I.  0  2L  3  0  WL este crescătoare când L < 1,5;
dL
dWL
II.  0  2L  3  0  WL îşi atinge punctul de maxim
dL
pentru L = 1,5;
dWL
III.  0  2L  3  0  WL este descrescătoare pentru L < 1,5.
dL
Pentru a determina punctul în care curba WmL taie curba WL rescriem derivata de
ord. I a funcţiei WL:
Q f (L, K)
d d
dWL L f ' L L' f (L, K) f ' L f (L, K)
 L  L   
dL dL dL L2 L L2
dWL f ' f (L, K) f (L, K)
I. 0 L  2
 0  f 'L   WmL  WL
dL L L L
WL este crescătoare atât timp cât curba WmL se situează deasupra curbei WL.
(- 3L2 + 6 L) K > (- L2 + 3 L) K
2 L2 – 3 L < 0
L < 1,5

Microeconomie
270
 Productivitatea

dWL f (L, K)
II. 0f '
L   WmL  WL
dL L
(- 3 L2 + 6 L) K = (- L2 + 3 L) K
L = 1,5
WL atinge valoarea maximă atunci când este egală cu W mL. Pe grafic WmL
intersectează curba WL pentru L = 1,5.
dWL f (L, K)
III.  0  f 'L   WmL  WL
dL L
(- 3 L2 + 6 L) K < (- L2 + 3 L) K
L > 1,5
WL este descrescătoare atât timp cât curba WmL se situează sub curba WL.

b) Din analiza derivatei de ord. II a funcţiei de producţie, tragem primele concluzii

referitoare la forma graficului producţiei:
I. fL″ > 0 => Q = f (L, K) convexă pentru L < 1;
II. fL″ = 0 => Q = f (L, K) prezintă un punct de inflexiune pentru
L = 1;
″
III. fL < 0 => Q = f (L, K) concavă pentru L > 1.
Identificăm următoarele puncte de pe grafic:
M (1, 2) pentru L = 1, K = 1, f (1, 1) = 2
M’ (1, 3) pentru L = 1, K = 1, WmL(1, 1) = 3
N (1,5; 3,375), L = 1,5, K = 1, f (1,5; 1) = - 1,53 + 3 (1,5)2 =
= - 3,375 + 6,75 = 3,375
N’ (1,5; 2,25) pentru L = 1,5, K = 1, WL = - (1,5)2 + 3 ∙ 1,5 =
= -2,25 + 4,5 = 2,25
Pentru a determina valoarea maximă a producţiei analizăm derivata de ordinul I a
funcţiei de producţie atunci când cantitatea utilizată din factorul capital rămâne
nemodificată (K = 1):
- 3 L2 + 6 L = 0
2
- L + 2 L = 0 => L1 = 0; L2 = 2
Deci, pentru L = 2 producţia atinge nivelul maxim în punctul P (2, 4):
Q = f (2, 1) = - 23 + 3 · 22 = 4

4 P

Microeconomie
271
 Productivitatea

3,375 N

2 M

0 1 1,5 2 L
LM LN LP

WmL
WL
M’
3
N’

2,25

P’
0 1 1,5 2 L

Pentru a demonstra că punctul N este cel în care tangenta la curba producţiei trece
prin origine şi că LN este cantitatea de muncă utilizată pentru care productivitatea
medie a muncii (WL) este maximă, calculăm:
- tg MOLM în Δ MOLM;
- tg NOLN în Δ NOLN;
- tg POLP în Δ POLp.

ML M
tg MOLM = = 2 ceea ce reprezintă valoarea WL pentru L = LM;
OL M
NL N 3,375
tg NOLN = = 1,5  2,25, respectiv valoarea WL pentru L = LN;
OL N
PL P 4
tg POLP = =  2, respectiv valoarea WL pentru L = LP.
OL P 2

Aşadar, orice punct s-ar lua în considerare de pe funcţia de producţie, unindu-l cu

originea printr-o dreaptă şi calculând tangenta unghiului descris de dreapta
construită şi axa OL, vom obţine o valoare mai mică decât tg NOL N. Unghiul NOLN
fiind cel mai mare unghi ce poate rezulta dintr-o astfel de construcţie, atunci

Microeconomie
272
 Productivitatea

valoarea tangentei acestui unghi, respectiv valoarea WL pentru L = LN este maximă

π
(tangenta este o funcţie crescătoare pe intervalul (0, )).
2

Răspuns 14.4.
1. b
2. c
3. a
4. e
5. a

Bibliografie unitate de învăţare nr. 14

Clipa, N. - Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.
Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Dobrotǎ, N. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Frois, G.A. – Economie politicǎ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.

Microeconomie
273