Repartitia veniturilor

1. Natura si formele repartitiei. Formele veniturilor

Repartitia = procesul prin care valoarea adugata din activitatea economica interna si din exterior
sau venitul national se imparte intre posesorii factorilor de productie si, in cele din urma, intre
toti indivizii.

Problema repartitiei este o problema importanta pentru ca odata efectuata repartitia veniturilor
este conditionata satisfacerea nevoilor, stimulata sau franata activitatea economica. Problema
repartizarii veniturilor are nu doar o dimensiune economica, ci si una etica si politica.

Repartitia functionala sau distributia primara = valoarea nou creata se distribuie posesorilor
factorilor de productie in functie de contributia lor la activitatea economica. In acest fel se
formeaza veniturile primare – salariul ce revine posesorului factorului de productie munca,
dobanda pentru posesorii capitalului, profitul pentru intreprinzator si renta pentru posesorul
pamantului atras in circuitul economic.

Nivelul acestor venituri ale agentilor economici participanti se afla in relatie directa cu aportul
lor la realizarea activitatii economice, dar si cu pretul factorilor de productie. Fiecare factor de
productie – munca, pamantul si capitalul sunt obiectul cererilor si ofertelor pe pietele
corespunzatoare si au un pret. Intreprinzatorul asigura legatura intre pietele factorilor si pietele
produselor realizate. El combina factorii de productie si asigura distributia celei mai mari parti a
veniturilor.

Repartitia secundara sau redistribuirea are la baza interventia adminsitratiei publice. Se obtin
astfel veniturile derivate sau secundare. Actiunile promovate de administratiile publice imbraca
forma de:

- Prelevari – sume preluate din veniturile primare de organismele administratiei publice, de

regula in mod obligatoriu, in scopul redistribuirii in functie de nevoile existente in diverse
alte domenii si necesar a fi acoperite. Sumele prelevate sunt apoi redistribuite prin
transfer.
- Transferuri – plata unui venit care nu corespunde unor sarcini economice efective
realizate de beneficiar, care nu constituie contrapartida unei prestatii productive a
beneficiarului. Veniturile rezultate in urma acestor operatiuni se mai numesc venituri de
transfer.

Impozitele sunt prelevari procentuale de regula, aplicate valorii adaugate sau veniturilor primare.
Impozitele colectate se clasifica in mai multe moduri. De exemplu, dupa originea lor sau dupa
materia impozabila ele sunt:
 a) impozite asupra cheltuielilor sau asupra productiei si importurilor, percepute sub forma
TVA si a taxelor vamale
b) impozite directe asupra veniturilor, aplicate pe veniturile persoanelor si pe beneficiile
societatilor comerciale
c) impozite asupra capitalului, care privesc donatiile, succesiunile, titlurile sau imobilele.

Contributiile cu caracter social, denumite si cotizatii sociale, sunt platite pentru sustinerea unor
cheltuieli cu caracter social, ajutoarelor de somaj, sanatate etc.

2. Salariul

Salariul priveste recompensarea factorului de productie munca pentru activitatea desfasurata.

Salariul poate fi nominal (SN) si real (SR). Salariul nominal reprezinta suma de bani incasata de
salariat pentru activitatea depusa, iar salariul real reprezinta cantitatea de bunuri de consum ce
poate fi procurata cu ajutorul salariului nominal in conditiile preturilor existente. Salariul real
exprima puterea de cumparare a salariului nominal.

I I
SR = SN/P si SR = Sn / P I
Salariul este diferentiat in functie de mai multe aspecte, precum:

- munca nu este un factor de productie omogen din motive ce tin de progresul tehnic sau de
natura sociala; in economie exista activitati complexe care impun creativitate, imaginatie
si inovatie. Rezultatele activitatilor economice sunt diferite ceea ce conduce la
remuneratii diferite.
- existenta unor diferente privind costurile de pregatire a fortei de munca.
- gradul diferit de dificultate al diferitelor munci. Unele munci sunt dificil de indeplinit,
conditiile de munca fiind cu adevarat grele, iar un salariu mai mare devine o conditie
necesara pentru a compensa dezavantajele celor ce se angajeaza sa le realizeze.

Salariile sunt uneori rigide. Explicatiile unei astfel de situatii tin de:
- rolul activ al sindicatelor care impiedica diminuarea salariilor
- informatiile imperfecte de care dispun firmele, nevoite uneori sa propuna salarii ridicate
si rigide la scadere pentru a atrage candidati de calitate si a stimula efortul in munca.
Firmele vor stabili astfel salariile la un nivel « eficient ».

Salariile de eficienta reprezinta salariile aflate deasupra nivelului lor de echilibru pe care
firmele le platesc pentru a asigura un nivel ridicat al productivitatii lucratorilor.
 Conform acestei teorii firmele functioneaza mai eficient atunci cand salariile se situeaza
deasupra nivelului lor de echilibru. O firma prefera sa plateasca un salariu superior celui de
echilibru pentru urmatoarele motive:

- Sanatatea lucratorilor: lucratorii mai bine platiti pot consuma hrana mai sanatoasa si
pot fi mai productivi; relevanta unui asemenea motiv este mai mare in tarile mai putin
dezvoltate.

- Abandonul lucratorilor; lucratorul mai bine platit este mai putin tentat a parasi locul de
munca actual in favoarea altuia. Decizia de schimbare a locului de munca presupune
compararea costurilor si beneficiilor.

- Efortul lucratorilor: salariile mai mari motiveaza lucratorii sa lucreze cu spor. Costurile
monitorizarii lucratorilor pot fi uneori foarte ridicate.

- Calitatea lucratorilor: salariile mai ridicate permit firmelor sa recruteze cei mai buni
lucratori. Cu cat salariul propus este mai mic cu atat sunt atrasi lucratorii cu un salariu de
rezervare apropiat, lipsind firma de cele mai bune competente.

3. Profitul

Profitul este un venit de natura reziduala, o marime ce se obtine de catre intreprinzator

dupa ce din incasari au fost scazute toate costurile.

Exista teorii subiective, care leaga profitul de actiunea antreprenorului, si teorii obiective,
care conditioneaza profitul de mediul economic.

J. Schumpeter considera ca profitul recompenseaza actiunea dinamica si inovatia, ceea ce

reprezinta un stimulent pentru antreprenor de a realiza mai multe inovatii.

F. Knight considera profitul drept recompensa pentru riscul asumat, intreprinzatorul

neavand niciodata certitudinea finalizarii unei actiuni cu profit. Profitul devine astfel o
recompensa pentru functiile ce revin intreprinzatorului privind leadership-ul, adaptare la
schimbare si asumarea riscului.

Profitul poate fi privit ca profit contabil si profit economic. Dacă se raţionează în termeni
contabili, profitul contabil va fi diferenţa dintre încasările totale şi costurile explicite. În
sens economic, profitul economic se obţine scăzând şi costurile implicite. Din acest motiv
profitul economic este inferior celui contabil.
Profitul este determinat de numerosi factori, printre care se numara:
a) nivelul productivitatii sau randamentul factorilor de productie
b) pretul de vanzare si costul mediu
c) volumul, structura si calitatea productiei
d) viteza de rotatie a capitalului

4. Dobanda

Dobanda reprezinta venittul insusit de proprietarul capitalului antrenat in activitatea economica

sub forma de excedent in raport cu capitalul avansat.

Dobânda reprezintă pretul care trebuie plătit pentru împrumutarea, respectiv utilizarea, unei
sume de bani pentru o anumită perioadă sau suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește
unui împrumutător (creditor) pentru banii împrumutați.

Dobanda poate fi simpla si compusa.

 D=So * i* n (dobanda simpla), unde

So-suma depusa initial sau suma creditata; i-rata dobanzii; n-perioada de timp.

 D=So (1+i)n-So (dobanda compusa)

Rata reala a dobanzii este rata nominala a dobanzii din care se scade rata inflatiei.

 r = i - Ri

r-rata reala a dobanzii; i-rata nominala a dobanzii; Ri - rata inflatiei.