CALCULUL ECONOMIC ŞI STABILIREA VARIANTEI OPTIME DE PROCES

Unul din indicatorii de bază ce caracterizează calitatea activităţii unei

întreprinderi este costul de producţie pe unitatea de produs.
Costul de producţie reprezintă valoarea bănească a materialelor, manoperii şi a
tuturor celorlalte cheltuieli pe care le necesită realizarea unui produs.
Determinarea costului de producţie se realizează prin calculul succesiv al
valorii componentelor sale:
a) Costul materialelor, Cm se determină cu relaţia:
C m=[ M sf Pm −( M sf −M p ) Pdes ] 1+ ( Papr
100 ) ( 1)
în care: Msf reprezintă masa semifabricatului (kg); Msf = kg;
Mp – masa piesei (kg); Mp = kg;
Pm – preţul unitar al materialului (lei/kg); Pm = 4 lei/kg;
Pdes – preţul de vânzare al deşeurilor (lei/kg); Pdes = 1 leu/kg;
Papr – cota cheltuielilor de aprovizionare [%]; valori uzuale: 5.. .15 %, se
adoptă
Papr = 10%;
b) Cheltuieli cu manopera directă (salarii); se calculează cheltuielile Si cu
salarizarea operatorului pentru fiecare operaţie i:
Sh
Si=N t i
60 ( 1+
i CAS+ CASS+ C AM
100 ) ( 2)
în care: Nti reprezintă norma de timp la operaţia i [min/buc];
Ntsd – norma de timp la operaţia de strunjire de degroşare, Ntsd = min/buc;
Ntsf – norma de timp la operaţia de strunjire de finisare, Ntsf = min/buc;
Ntfc – norma de timp la operaţia de găurire şi filetare, Ntfc = min/buc;
Shi – salariul tarifar orar al operatorului [lei/oră]; pentru anul 2015 este cuprins
între 10,0 ... 20,0 lei/h, în funcţie de calificarea operatorului; pentru lucrările de
debitare, degroşare este necesară o calificare scăzută, pentru operaţiile de finisare o
calificare medie, pentru operaţiile de prelucrare a danturii roţilor dinţate, rectificare
de orice tip este necesară o calificare ridicată;
CAS – contribuţia angajatorului la Asigurările Sociale; CAS = 25 %;
CASS – contribuţia angajatorului la Asigurările Sociale de Sănătate; CASS = 10 %;
CAM – contribuţia angajatorului la fondul de muncă; CAM = 2,25 %.
c) Costul de secţie CSj se calculează pentru toate operaţiile i care se realizeaza
în secţia respectivă j:
C S =∑ Si 1+
j ( RS
100
j

) ( 3)
în care RSj reprezintă regia secţiei prin care se iau în consideraţie toate cheltuielile
care se fac în secţie pentru obţinerea produsului; se determină de serviciul
contabilitate, iar valori uzuale pentru secţiile de prelucrări mecanice sunt RSj = 300 .. .
500%, în funcţie de complexitatea dotărilor şi de mărimea secţiei, iar pentru secţiile
de tratamente termice, deformari plastice, tunătorie
RSj = 400 .. .600%. Se adoptă: RSj = 400%.
 d) Costul total de secţie CS (pentru toate secţiile care contribuie la realizarea
produsului):
C S=C m + ∑ C S j
( 4)
e) Costul de producţie, Cp :
C p=C S ¿ ( 5)
în care, Rint reprezintă regia întreprinderii, şi ţine seama de toate cheltuielile realizate
la nivelul societaţii comerciale pentru obţinerea produsului; se determina de serviciul
contabilitate, iar valorile uzuale sunt Rint = 10...40%.
Se adoptă: Rint = 30%.
Pentru creşterea productivităţii prelucrării mecanice este deosebit de
importantă reducerea timpului auxiliar; acest lucru se poate aplica folosind
indicatorul de continuitate a funcţionării maşinii–unelte. Pentru operaţia de strunjire
de degroşare se obţine:
tb tb
I CMU = = ( 6)
t o t b +t a
în care: tb reprezintă timpul de bază; tb = min;
top - timpul operativ; top = min;
Costul produselor sau al pieselor se poate exprima în lei/produs sau lei/lot de
piese. Costul unui lot de produse (piese) identice, Cs , este dat de relaţia:
Cs = F + V . n (lei/lot) ( 7)
în care: F – cheltuieli fixe;
V – cheltuieli variabile;
n – numărul de piese din lot.

Cheltuielile fixe se determină prin procedee de calcul convenţionale şi cuprind

cheltuielile efectuate cu utilajul tehnologic (amortizare, funcţionare, întreţinere) şi
cheltuielile generale ale secţiei şi întreprinderii (întreţinere clădiri, retribuţie pentru
muncitorii auxiliar şi TESA).
Cheltuielile variabile se determină direct pe unitatea de produs şi cuprind
cheltuielile cu materialele consumate, cheltuieli cu manopera (celor care lucrează
nemijlocit pentru realizarea produsului) la care se adaugă cheltuielile cu regia.
Costul unui produs Cp se poate determina cu relaţia:
Cs F
C p= =V +
n n (lei/produs) ( 8)
Reprezentarea grafică a relaţiilor ( 7) şi ( 8) conduce la obţinerea curbelor din
figura 1.
 Cs (lei/lot) Cp (lei/produs)

F
V

n (buc.)
n (buc.)
n1 n2

a) b)

Fig. 1. Variaţia costului în funcţie de numărul de piese:

a) cazul unui lot de produse; b) cazul unui produs.

Productivitatea prelucrării (operaţiei), poate fi apreciată pe baza normei tehnice

de timp. Comparaţia între două variante tehnologice se poate face folosind metoda
grafo–analitică (fig. 2.).
NT (min)
PT1 PT2

N”T N’T
n < n0 n > n0

PT1 n0 PT2 n (buc.)

Fig. 2. Diagrama comparativă a productivităţii

a două procese tehnologice (PT1, PT2) în funcţie de numărul pieselor prelucrate (n).