Evoluția Dreptului internațional public

1. Identificați evoluția denumirii date dreptului intențional.

2. Enumerați principalele perioade ale evoluției DIP.
3. Evaluaţi principalele momente care au condus la codificarea DIP.
1. Dreptul international a fost numit de la bun început „dreptul ginţilor(națiune,popor), adică traducerea expersiei ius
gentium a romanilor” și reglementa relaţiile dintre state. Odată cu apariţia statelor moderne în Europa în secolele 16,
dreptul internaţional era limitat la trei domenii esenţiale: relaţiile diplomatice, dreptul mării şi dreptul războiului, fiind
corelat cu denumirea intergentium. Acest cîmp îngust reflecta nivelul slab al relaţiilor internaţionale. Paralel, odată cu
evoluţia societăţii internaţionale şi apariţia noilor actori, aplicarea dreptului internaţional s-a lărgit spre alţi actori.
Denumirea „drept internaţional”,fiind o traducere din engleză,,International Law!”este cea mai des folosită pentru a
desemna dreptul societăţii internaţionale. În lucrarea sa „Pacea perpetuă” publicată în anul 1795, Kant a înlocuit termenul de
„naţiune” cu cel de „stat”, astfel dreptul internaţional devene sinonim cu drept interstatal. Până la apariţia lucrării lui
Bentham, doctrina opera cu denumirea „dreptul ginţilor”. Până la momentul de faţă această denumire n-a dispărut, fiind
conservată în vocabularul juriştilor contemporani. Dacă în trecut exista o concurenţă reală între aceste două denumiri, astăzi
chestiunea este întru totul soluţionată. Deşi termenul „dreptul internaţional” este utilizat mai des, totuşi acesta şi jus
gentium se consideră ca fiind sinonime. Totodată denumirile indicate nu sunt identice. Termenul „drept internaţional” este
aproape de ideea unui drept între naţiuni, pe cînd „dreptul ginţilor” evocă perspectiva mai largă a unui drept comun
„ginţilor” (colectivităţi organizate). În literatura de specialitate pot fi întîlnite următoarele definiţii ale dreptului internaţional
public: Dreptul internaţional este un sistem de norme juridice, creat şi dezvoltat în baza acordului de voinţă a statelor, în
vederea reglementării relaţiilor internaţionale cu scopul de a asigura coexistenţa paşnică a statelor şi autodeterminarea
popoarelor ; Dreptul internaţional poate fi definit ca un sistem aparte de drept, o totalitate de norme internaţionale şi
principii, create de subiecţii dreptului internaţional, ce reglementează relaţiile dintre state, popoarele ce luptă pentru
autordeterminare, organizaţiile internaţionale, entităţile cu caracter statal contestat

2. Evoluţia principiilor şi normelor de drept internaţional a avut loc într-un proces istoric îndelungat şi a fost un rezultat firesc
al dezvoltării statelor şi relaţiilor dintre ele. Din punct de vedere istoric, dreptul internaţional a apărut o dată cu statele şi cu
apariţia raporturilor dintre ele, iar conţinutul şi structura sa au evoluat, purtând amprenta sistemelor socio-politice care s-au
succedat, de-a lungul istoriei.

Antichitate : Necesităţile specifice ale acelei perioade legate mai ales de activitatea de purtare a războiului, dobândirea de
sclavi, cucerirea de noi teritorii, încheierea unor alianţe militare, a unor tratate de pace au determinat dezvoltarea unor
reguli şi instituţii de purtare a războiului şi de rezolvare a diferendelor. Izvoarele istorice ale dreptului internaţional îşi iau
începuturile în China, India, Egipt şi alte state ale Orientului antic. Astfel, în sec. al VI-lea î. H., statele Chinei antice încheie un
tratat privind renunţarea la război şi soluţionarea diferendelor prin arbitraj; respectarea tratatelor şi aplicarea sancţiunilor
internaţionale. China antică a cunoscut şi instituţia diplomaţiei. Un rol deosebit în dezvoltarea relaţiilor internaţionale l-a
jucat Egiptul antic, care întreţinea legături comerciale şi politice cu toate ţările Orientului. Cel mai vechi tratat internaţional,
conceput şi redactat asemănător cu cele de astăzi, este acela încheiat la 1296 î. H. între Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, şi
Hattusil al III-lea, regele hitiţilor. Tratatul este compus din introducere, din textul propriu-zis şi din formule religioase. Prin
tratatul dat s-a instituit o alianţă între cele două state, care se obligau să trăiască în pace şi să-şi acorde ajutor în
eventualitatea unui atac din partea unui stat terţ, să-şi acorde ajutor mutual pentru înăbuşirea răscoalelor sclavilor, să-şi
extrădeze fugarii. O puternică influenţă asupra evoluţiei dreptului internaţional a avut-o Imperiul Roman. Cu cei pe care îi
considerau egali, romanii încheiau tratate de prietenie sau neutralitate sau de alianţă . Alte tratate consacrau diferite forme
de dependenţă. Dar de fapt romanii nu încheiau tratate de pace, războaiele se terminau prin armistiţiu sau prin distrugerea
inamicului şi capitularea sa necondiţionată . Tratatele la romani trebuiau respectate cu bună-credinţă (pacta sunt servanda),
iar în relaţiile lor diplomatice erau folosiţi ambasadorii. Persoana solilor era considerată inviolabilă

. O dată cu extinderea relaţiilor statului roman peste limitele Italiei s-au format jus gentium, care reglementa atât unele
probleme de drept internaţional, cât şi raporturi de drept privat între cetăţenii romani şi cei străini. În afară de contribuţia
adusă de romani la dezvoltarea instituţiilor de drept internaţional, trebuie apreciat aportul filozofilor şi juris-consulţilor
romani care au fost preocupaţi de definirea ius gentium.Cicero considera ca aceasta denumire guverneaza intreaga omenire.

Evul mediu: Fărâmiţarea feudală a dus la o oarecare stagnare în domeniul dreptului internaţional, dar odată cu centralizarea
statelor (sec. XV) s-a produs o amplificare a relaţiilor interstatale, care a favorizat dezvoltarea dreptului internaţional. Pentru
prima dată se stabileşte principiul suveranităţii şi teoria echilibrului de forţe între state, mijloacele de rezolvare paşnică a
diferendelor se folosesc tot mai frecvent, dreptul războiului primeşte instituţii noi - retorsiunea, represaliile şi blocada

paşnică, precum şi noi principii de ducere a războiului. Apar importante lucrări şi tratate de drept internaţional ale
personalităţilor marcante ca Nicollo Machiavelli, Alberico Gentilis sau Hugo Grotius - considerat părintele dreptului
internaţional, stabilind dreptul internaţional ca un drept bazat pe raţiunea umană şi nu pe voinţa divină, fiind expresia voinţei
şi intereselor statelor. Aşa lucrări ca „Despre dreptul războiului şi al păcii”, „Mare liberum” şi altele revoluţionează formarea
unor ramuri importante: dreptul războiului, dreptul diplomatic, dreptul mărilor şi dreptul tratatelor.

Perioada modernă: Dreptul internaţional sub influenţa factorilor politici, sociali şi economici suferă anumite schimbări
cantitative şi calitative, purtând amprenta ascensiunii burgheze şi a tendinţei puterii feudale de a-şi păstra poziţiile şi
privilegiile. Printre evenimentele care definesc caracterul societăţii internaţi-onale şi care au influenţat dezvoltarea
progresivă a dreptului internaţi-onal se situează transformarea monarhiilor europene în state moderne, noile descoperiri
geografice, dobândirea independenţei SUA, Revoluţia franceză din 1789 etc. Eliberarea coloniilor din America de Nord şi
adoptarea Declaraţiei de Independenţă a SUA în 1776 reprezintă prima afirmare a dreptului popoarelor de a-şi hotărî singure
soarta - un viitor principiu important al dreptului internaţional cu o deosebită semnificaţie. O contribuţie esenţială la
dezvoltarea instituţiilor dreptului internaţional o aduc Revoluţia franceză din 1789 şi revoluţiile burgheze ulterioare. Sub
influenţa acestor revoluţii, în dreptul interna-ţional în plină formă sunt încorporate idei umaniste de mare valoare, principiul
suveranităţii capătă o recunoaştere deplină, cu corolarul său respectul integrităţii teritoriale şi neamestecul în treburile
interne ale statelor. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea dreptului internaţional a avut-o Actul final de la Viena din
1815. Acest document pune capăt războaielor lui Napoleon şi instituie un sistem politic, economic şi de cooperare în Europa.
Prin. Un alt eveniment remarcabil pentru dezvoltarea dreptului internaţional a fost Congresul de la Paris din 1856, care a
constatat înfrângerea Rusiei în războiul din Crimeea. La Congres au participat Franţa, Austria, Rusia, Anglia, Turcia, Sardinia şi
Prusia. Conform deciziilor Congresului de la Vena, Marea Neagră devine neutralizată, Rusia este obligată să-şi distrugă atât
flota de război, cât şi fortificaţiile de pe coastele Mării Negre, strâmtorile Bosfor şi Dardanele sunt închise pentru vasele de
război ale tuturor statelor. Cele mai importante decizii ale Congresului vizează codificarea parţială a războiului maritim şi
reglementarea regimului de navigaţie pe Dunăre, ca fluviu internaţional. Procesul de elaborare a regulilor internaţionale de
purtare a războiului continuă cu adoptarea Convenţiilor internaţionale de la Haga din 1899 şi 1907. La lucrările Conferinţei
din 1899 au participat 26 de state,, iae la cea din 1907-40 de state. Au adus un aport enorm prin codificarea realizată în
domeniul dreptului conflictelor armate şi cel de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale, regulile stabilite atunci fiind
în mare parte valabile şi astăzi.

Epoca contemporană: În perioada interbelică apar primele organizaţii internaţionale şi se încheie primele convenţii pentru
sancţionarea unor infracţiuni internaţionale. Crearea Ligii Naţiunilor ca organizaţie cu caracter universal pentru asigurarea
securităţii internaţionale şi dezvoltarea colaborării dintre state a avut un impact semnificativ asupra dreptului internaţional.
Instituirea sistemului colectiv de securitate bazat pe egalitatea suverană a statelor, înfiinţarea Curţii Permanente de Justiţie
Internaţională (1920), proceduralizarea războiului în Pactul Briand-Kellog (1928), utilizarea mijloacelor paşnice în rezolvarea
conflictelor, sunt doar câteva direcţii de dezvoltare a dreptului internaţional în timpul dintre cele două războaie mondiale.
Impactul devastator al celui de-al Doilea Război Mondial asupra întregii umanităţi, inclusiv asupra relaţiilor internaţionale, a
readus în atenţia statelor lumii necesitatea instaurării unei noi ordini internaţionale. Debutul acestei acţiuni universale este
marcat de actele premergătoare Conferinţei de la San Francisco din 1945. Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin
adoptarea Cartei, la 26 iunie 1945 şi intrarea acesteia în vigoare, la 24 octombrie 1945, a deschis largi posibilităţi de afirmare
şi dezvoltare a dreptului internaţional, de întărire a rolului său de promovare a cooperării între naţiuni pentru menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale.
3. Dacă ne raportăm la principalele momente de codificare luând perioadele istorice de la început atunci ar fi următoareel:

 Cel mai vechi tratat internaţional, care a văzut tiparul și este structurat asemena tratatelor contemporanea fost
încheiat încheiat la 1296 î. H. între Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, şi Hattusil al III-lea, regele hitiţilor. Tratatul
este compus din introducere, din textul propriu-zis şi din formule religioase. Prin tratatul dat s-a instituit o alianţă
între cele două state, care se obligau să trăiască în pace şi să-şi acorde ajutor în eventualitatea unui atac din partea
unui stat terţ, să-şi acorde ajutor mutual pentru înăbuşirea răscoalelor sclavilor, să-şi extrădeze fugarii.
 Principiul pacta sunt servanda care derive încă din antichitate, aflat în frunte și astăzi, stipulează că tratatele la
romani trebuiau respectate cu bună-credinţă (pacta sunt servanda), iar în relaţiile lor diplomatice erau folosiţi
ambasadorii. Persoana solilor era considerată inviolabilă
 Hugo Grotius - considerat părintele dreptului internaţional, pune bazele ,stabilind dreptul internaţional ca fiind
expresia voinţei şi intereselor statelor. Aşa lucrări ca „Despre dreptul războiului şi al păcii”, „Mare liberum” şi altele
revoluţionează formarea unor ramuri importante: dreptul războiului, dreptul diplomatic, dreptul mărilor şi dreptul
tratatelor.
 Actul final al Congresului de la Viena din 1815 s-a realizat codificarea parţială a dreptului diplomatic, condamnarea
sclaviei, proclamarea libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale
 Cele mai importante decizii ale Congresului vizează codificarea parţială a războiului maritim şi reglementarea
regimului de navigaţie pe Dunăre, ca fluviu internaţional. Procesul de elaborare a regulilor internaţionale de purtare
a războiului continuă cu adoptarea Convenţiilor internaţionale de la Haga din 1899 şi 1907.
 La lucrările Conferinţei din 1899 au participat 26 de state, iar la cea din 1907-40 de state. Au adus un aport enorm
prin codificarea realizată în domeniul dreptului conflictelor armate şi cel de rezolvare paşnică a diferendelor
internaţionale, regulile stabilite atunci fiind în mare parte valabile şi astăzi.
 De asemenea, prin Tratatul de la Paris a fost fondată prima organizaţie internaţională cu caracter general, Liga
Naţiunilor. Unul din scopurile principale ale acestei Organizaţii a fost menţinerea păcii şi îngrădirea recurgerii la
război, precum şi respectarea dreptului internaţional.74 Scopurile prevăzute de Pactul Ligii Naţiunilor nu au fost
atinse, însă experienţa acumulată de această organizaţie a fost utilă pentru fondarea ulterioară a Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
 Un eveniment deosebit de important pentru dezvoltarea dreptului internaţional şi punerea lui în serviciul păcii l-a
constituit încheierea la 27 august 1928 a Pactului de la Paris, mai denumit şi Pactul Briand-Kellog. Prin prevederile
Pactului, statele părţi îşi asumau obligaţia să renunţe la război ca instrument al politicii lor naţionale. Pactul Briand-
Kellog a fost primul document internaţional care a consacrat principiul reglementării paşnice a diferendelor dintre
state. Ulterior, în 1945, prevederile Pactului au fost invocate în motivarea sentinţei de condamnare a principalilor
criminali de război nazişti de Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg. La semnarea Pactului au participat 15
state, iar în 1933 părţi la tratat erau deja 63 de state, printre care Germania, Italia şi Japonia
 Prin Acordul privind urmărirea şi pedepsirea principalilor criminali de război ai puterilor europene ale Axei, semnat la
8 august 1945 de către URSS, SUA, Marea Britanie şi Franţa, a fost creat Tribunalul Militar Internaţional de la
Nürnberg,, s-au pedepsit principalii criminali de război.,
 De asemenea, sub influenţa atrocităţilor care au avut loc în perioada celui de-al doilea război mondial, statele
coaliţiei antihitleriste au semnat la 26 iunie 1945 la San Francisco Carta Naţiunilor Unite, tratat internaţional intrat în
vigoare la 24 octombrie 1945. Adoptarea Cartei ONU a constituit un important eveniment în dezvoltarea dreptului
internaţional. În Cartă sunt stipulate principiile fundamentale ale dreptului internaţional. Totodată ONU devine un
important instrument în promovarea relaţiilor de cooperare internaţională. Sub egida ONU se adoptă un şir de
convenţii internaţionale, care devin principalul izvor al dreptului internaţional