TEMA 2: AMENINȚĂRI ȘI RISCURI CBRN

ŞEDINŢA 1: Ameninţări şi riscuri de natură CBRN

GENERALITĂŢI PRIVIND AMENINŢĂRILE ŞI RISCURILE DE NATURĂ CBRN

În contextul contradictoriu şi complex ce caracterizează actualul început de secol şi

mileniu, la nivel global, regional şi local, continua proliferare a armelor de distrugere în masă
chimice, biologice, radiologice şi nucleare/ADMCBRN, extinderea aplicării tehnologiilor civile în
scopuri militare, intensificarea comerţului ilegal cu materiale radioactive şi biologice precum şi
lipsa de fermitate manifestată de unele ţări în luarea unor măsuri preventive adecvate, evidenţiază
existenţa şi diversificarea surselor de natură CBRN care pot leza securitatea statelor, afecta grav
mediul şi sănătatea populaţiei şi influenţa negativ pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare.
Ameninţarea cu războiul chimic şi biologic a crescut în sensul proliferării acestor arme,
diversificării tehnologice şi probabilităţii folosirii lor în acţiunile militare şi în acest sens, se
apreciază că aceste arme vor continua să fie o ameninţare pentru forţele armate şi populaţie,
indiferent de regiune sau nivelul conflictului.
Dacă adăugăm la aceste arme, posibilele accidente la obiectivele de risc nuclear şi chimic,
terorismul, catastrofele ecologice, rezultă un spectru cutremurător, care ne obligă la circumspecţie şi
realism, dar şi la planificarea şi organizarea unor măsuri adecvate pentru menţinerea la un nivel
ridicat al apărării CBRN a forţelor militare în condiţii de conflict sau criză. În acest sens trebuie
reconsiderate situaţiile determinate de întrebuinţarea ADMCBRN, chiar accidentală şi limitată,
precum şi a celor de risc industrial chimic şi nuclear, ceea ce impune analiza impactului acestor
tipuri de incidente asupra „politicii CBRN”.
Situaţiile de risc considerate normal nesemnificative pe timp de război, pot deveni uneori
importante pe timpul acţiunilor militare, cu impact asupra desfăşurării lor. Aceste situaţii de risc pot
deveni mult mai semnificative pe timpul operaţiilor militare - misiuni de impunere a păcii, misiuni
umanitare şi de parteneriat pentru pace, misiuni pentru înlăturarea urmărilor catastrofelor,
cataclismelor şi dezastrelor de orice natură, participarea la misiuni antidrog şi antiteroriste specifice,
controlul armamentelor şi a traficului ilegal cu materiale CBRN şi/sau materiale toxice
industriale/MTI, asigurarea taberelor şi a sinistraţilor, refugiaţi cu probleme specifice, evacuarea
noncombatanţilor, contraterorism.
Majoritatea persoanelor surprinse într-o astfel de situaţie sunt deseori depăşite de situaţie,
atât fizic cât şi emoţional. Persoane care sunt martore a unor evenimente traumatizante pot dezvolta
o tulburare de stres posttraumatic care poate dura chiar şi până la o lună după incident. Simptomele
acestei tulburări includ: indiferenţa, somn tulburat prin retrăirea evenimentului oglindit în vise,
evitarea oricărei situaţii care poate aminti de eveniment. Simptomele pot fi atât de intense, încât
interferează cu activităţile zilnice obişnuite şi în relaţia cu alte persoane.

Definiţii:
Sintagma „ameninţări şi riscuri” cuprinde două noţiuni a căror sferă de înţelegere nu se
suprapune şi nici nu se exclude perfect, mai degrabă se întrepătrunde.
Ameninţare = a arăta intenţia de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obţine
ceva de la el); în plus, la această acţiune se poate adăuga rezultatul ei.
Risc = pericol posibil; reprezintă, de fapt, o stare potenţială; riscul este deci o ameninţare
ca posibilitate.
Pericol = caracteristică a unei acţiuni sau inacţiuni de a prejudicia valorile unei societăţi,
persoanele sau bunurile acestora.
Factori de risc = acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot afecta
prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre
fundamentale.
Ameninţările = factori de risc ce evoluează spre concret, către existenţa reală, iar într-un
anumit context sau mediu favorabil capătă şi direcţie şi intenţie.
FACTORII DE RISC DIN MEDIUL INTERNAŢIONAL:

1 din 12
 - existenţa unor zone de gravă instabilitate politică, socială şi militară, a unor conflicte
potenţiale sau actuale;
- expansiunea reţelelor şi activităţilor terorist-extremiste, a crimei organizate
transnaţionale;
- proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a
mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi altor mijloace letale neconvenţionale;
- tentativa de folosire ilegală a teritoriului României pentru stocarea şi depozitarea
deşeurilor toxice şi radioactive;
- limitarea accesului statului român la unele resurse vitale pentru populaţie şi economie;
- acţiuni contrare intereselor naţionale ale statului român;
- susţinerea din exterior a unor grupuri care ar putea acţiona în interiorul ţării;
- agresiuni cibernetice.

FACTORII DE RISC DIN MEDIUL INTERN:

- agravarea unor dezechilibre economico-financiare majore;
- amploarea infracţionalităţii economico-financiare, a corupţiei şi a altor fenomene
specifice crimei organizate;
- amplificarea unor acţiuni de natură să conducă la o criză de autoritate generalizată;
- proliferarea unor manifestări extremiste;
- compromiterea echilibrelor ecologice şi a condiţiilor normale de viaţă ale cetăţenilor;
- degradarea condiţiilor de trai.

O parte din crizele majore din ultimul secol au fost conturate de utilizarea sau ameninţarea
cu utilizarea armelor de distrugere în masă CBRN, arme ce au pus probleme serioase atât siguranţei
populaţiei, teritoriilor şi forţelor ţărilor membre NATO, cât şi securităţii internaţionale.
Ameninţarea cu folosirea ADMCBRN poate avea un efect psihologic negativ, iar dacă
adăugăm la aceasta posibilele accidente la obiectivele de risc nuclear şi chimic, terorismul,
catastrofele ecologice, rezultă un spectru cutremurător, care ne obligă la circumspecţie şi realism,
dar şi la planificarea şi organizarea unor măsuri adecvate pentru menţinerea trupelor la un nivel
ridicat de instruire şi dotare în scopul apărării împotriva acestor ameninţări în condiţii de conflict
sau de criză.
Un număr din ce în ce mai mare de ţări se află în posesia unor capabilităţi ofensive de
război cu ADMCBRN sau au programe de dezvoltare a acestora în diferite stadii. Capacitatea
acestor tipuri de arme de a produce un număr mare de victime, uşurinţa relativă în producerea şi
întrebuinţarea unora dintre ele, preocupările în domeniul intensificării cercetărilor, amplificate şi de
proliferarea unui fenomen care îngrijorează – terorismul CBRN – prezintă riscuri semnificative
pentru securitatea României.
Existenţa şi încercările de a vinde sau achiziţiona arme nucleare, substanţe radioactive
(formă a terorismului nuclear), arme chimice şi arme biologice constituie un factor semnificativ de
ameninţare ce trebuie luat în considerare pentru menţinerea securităţii şi stabilităţii în spaţiul
euroatlantic. O altă ameninţare o reprezintă materialele cu risc toxic industrial, datorită eliberărilor
produse voit sau din eroare umană sau tehnologică.

2 din 12
 PROLIFERAREA ARMELOR DE DISTRUGERE ÎN MASĂ CBRN (ADMCBRN)

,, Astăzi, când am păşit într-o fază pe care o putem numi ‘perioada de după 11
Septembrie’(…) terorismul apocaliptic, proliferarea ADMCBRN şi spectrul altor state falimentare
ne pun în faţa unor noi pericole, nemaiîntâlnite nicicând în istorie”. 1

Aspecte generale:
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au ucis, aproape instantaneu, câteva mii de
civili inocenţi, urmate de alte acţiuni criminale asemănătoare, executate în mai multe zone ale lumii,
au determinat modificări profunde ale mediului de securitate, cu consecinţe semnificative pentru
comunitatea internaţională.
În dreptul internaţional, conceptul de proliferare a fost introdus cu ocazia negocierii
Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare din 1968, care defineşte proliferarea ca un
transfer al armelor nucleare de la state posesoare de astfel de arme către state neposesoare.
Evaluând principalele riscuri şi ameninţări care pot pune în pericol securitatea naţională,
implicit securitatea publică şi siguranţa cetăţeanului, Strategia de securitate naţională a României
plasează pe primele două locuri terorismul internaţional, respectiv proliferarea armelor de distrugere
în masă. Se subliniază că „..sporesc, totodată, riscurile ca armele de distrugere în masă să facă
joncţiunea cu terorismul internaţional sau ca terorismul nuclear să fie promovat de regimuri
iresponsabile. Aceste evoluţii pun probleme grave de securitate la adresa cetăţenilor, comunităţilor
şi instituţiilor”.
Mediul strategic actual se deosebeşte mult de cel al Războiului Rece, datorită – în primul
rând – faptului că pericolul unei confruntări militare de mare anvergură s-a diminuat, dar există şi
continuă să se amplifice într-o măsură îngrijorătoare riscurile de natură nemilitară la adresa
stabilităţii si securităţii naţionale şi regionale.
Lumea contemporană este confruntată cu diverse riscuri si ameninţări de natură CBRN,
dintre care menţionăm:
a) proliferarea si diseminarea necontrolată a tehnologiilor si materialelor CBRN, a
mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi altor mijloace letale neconvenţionale;
b) expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste şi a crimei organizate transnaţionale
(criminalitate economico-financiară, trafic transfrontalier ilegal de persoane, droguri, materiale
radioactive şi strategice, de armament şi muniţie, etc.);
c) deteriorarea mediului ambiant, prin nerespectarea normelor ecologice, precum şi
existenţa în proximitatea frontierelor naţionale a unor obiective cu grad ridicat de risc;
d) pericolul declanşării unor conflicte militare locale ca măsură punitivă extremă împotriva
unor regimuri dictatoriale din state care încalcă prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale
în domeniul armelor de distrugere în masă CBRN, dezvoltând în ascuns programe militare nucleare,
biologice şi chimice, care acordă sprijin unor organizaţii teroriste şi a căror politică de sfidare şi
şantaj reprezintă, prin consecinţele posibile, o ameninţare în creştere la adresa liniştii şi vieţii
popoarelor.
În timp ce Războiul Rece s-a sfârşit şi ameninţarea cu un război nuclear global şi-a pierdut
importanţa, lumea rămâne instabilă. Există un număr în creştere de conflicte regionale în care pot fi
angajate mijloace asimetrice de către forţe non-statale, în special grupări teroriste si extremiste. În
ciuda eforturilor susţinute în domeniul controlului armamentelor, există evidenţe solide privind
continua proliferare şi dezvoltare a ADMCBRN şi a sistemelor de întrebuinţare a acestora în
întreaga lume.
Proliferarea necontrolată a armelor de distrugere în masă CBRN, cu uriaşa lor capacitate
distructivă, constituie cel mai mare risc la care omenirea a fost expusă şi o gravă ameninţare la
adresa civilizaţiei şi a vieţii înseşi.
După utilizarea, în 1995, a sarinului, de către secta japoneză AUM Shinri Kyo, în atacul
declanşat prin surprindere în metroul din Tokyo, cu scopul de a produce numeroase victime în

1
Dr. Costin D. Neniţescu -(Revista ANTIGAZ nr.9-10/1931, Conferinţă ţinută la Congresul Societăţii de Chimie din
România, 25 martie 1931, intitulată ,,Din problemele războiului chimic”).

3 din 12
rândul civililor, a devenit evidentă ameninţarea armelor chimice şi biologice din arsenalul
grupărilor şi organizaţiilor teroriste.
Osama bin Laden a declarat ca obţinerea de arme, inclusiv arme CBRN este o "datorie
religioasă" a unui musulman. Cercetările lui Bin Laden în domeniul armelor chimice datează din
perioada în care se afla refugiat în Sudan, când a comandat experimente într-un laborator din
Khartum, cu sprijinul autorităţilor. Mai mult, Al-Qaeda a primit un decret religios din partea unui
învăţat musulman, Shaykh Al-Fahd, conform căruia are dreptul să folosească arme de distrugere în
masa împotriva Statelor Unite.
Într-o lume suprasaturată de armamente ultraperformante, cu o putere enormă de
distrugere, riscul declanşării unui holocaust dintr-o eroare tehnologică, umană sau chiar printr-o
acţiune teroristă evidenţiază situaţia în care se găseşte omenirea datorită competiţiei şi proliferării
ADMCBRN scăpate de sub control şi dificultăţii aplicării ferme a prevederilor tratatelor,
convenţiilor pentru stoparea producerii, stocării, utilizării şi eliminării acestor arme.
Toate aceste ameninţări, analizate ca viitoare scenarii de operaţii militare, au determinat
coordonatorii şi liderii structurilor militare NATO să acorde tot mai multă atenţie componentei
CBRN a forţei, aceasta devenind parte componentă a pilonului unu de capabilităţi adoptate pe
timpul summit-ului de la Praga din 2002.

PROLIFERAREA ARMELOR CHIMICE:

,,După descoperirea prafului de puşcă în secolul al XIII-lea, nici o altă invenţie nu a produs
schimbări atât de profunde în arta militară ca întrebuinţarea mijloacelor chimice de luptă în
războiul trecut”. 2

Agentul chimic este o substanţă destinată a fi folosită în operaţiuni militare, pentru a

ucide, a produce afecţiuni severe sau a scoate din luptă personalul. Armele chimice sunt ieftine, pot
provoca pierderi mari şi sunt relativ uşor de fabricat. În secolul al XX-lea au fost folosite în mai
multe conflicte militare.
Armele chimice sunt chintesenţa armelor de răspândire a terorii. În prezent, asocierea care
se face între armele chimice şi terorism a devenit o obişnuinţă, ceea ce le întăreşte efectele de natură
psihologică, inducând sentimente de teamă, panică şi nesiguranţă.
Efectele psihologice ale armelor chimice pot fi analizate pe două direcţii: ameninţarea cu
recurgerea la folosirea lor şi utilizarea lor propriu-zisă.
Ameninţarea creează o paletă variată de reacţii: nelinişte, panică, suspiciune generalizată
în rândul populaţiei. Un rol important în acest sens îl au mass-media care, prin mediatizarea
exagerată, stimulează această reacţie de răspuns care duce, în perioadele critice, la o avalanşă de
„alarme false".
Armele chimice au ca efect aducerea victimei în stare de incapacitate sau, cel mai adesea,
îi provoacă moartea, acţionând aproape instantaneu. Este normal să ne aşteptam la manifestări de
panică pe scară largă dacă s-ar recurge la folosirea efectivă sau doar s-ar presupune utilizarea unor
astfel de arme.
În ceea ce priveşte utilizarea lor propriu-zisă, folosirea armelor chimice în atacurile
teroriste este unanim cunoscută. Impactul psihologic asupra societăţii le fac ideale pentru terorişti,
aşa cum a fost şi cazul atacului cu gaz neurotrop, petrecut în metroul din Tokyo, atac ce i-a avut ca
autori pe membrii sectei Aum Shinrikyo. Teroriştii au lăsat, Într-un tren, o pungă de plastic, cu
gazul neurotrop sarin, pe care, înainte de a fugi, au găurit-o cu vârful umbrelei. Vaporii dispersaţi au
afectat 3796 de oameni si au provocat 12 decese.
Efectele sociale şi psihologice, pe termen lung, ale unui episod de atac chimic, real ori
presupus, ar fi cel puţin la fel de devastatoare ca şi cele pe termen scurt. De exemplu, cu ocazia
distrugerii depozitelor irakiene de muniţii, la sfârşitul primului război din Golf, nu a fost confirmat
nici un impact fizic sever al descărcării accidentale a agentului neurotoxic, sarin, dar consecinţele

2
Dr. Costin D. Neniţescu -(Revista ANTIGAZ nr.9-10/1931, Conferinţă ţinută la Congresul Societăţii de Chimie din
România, 25 martie 1931, intitulată ,,Din problemele războiului chimic”).

4 din 12
psihologice, sociale şi politice au fost substanţiale şi continuă şi în prezent. Chiar dacă efectele pe
termen scurt ale unui atac cu arme chimice se dovedesc mai atenuate decât scenariile apocaliptice
oferite cu largheţe de mass-media, tulburările pe termen lung par a fi mai grave decât se anticipează.
Spre deosebire de muniţiile chimice clasice, încărcate cu substanţe toxice, muniţiile
binare conţin două containere încărcate cu substanţe chimice practic lipsite de toxicitate, numite
precursori sau componente binare. La lansare, componentele binare sunt puse în contact şi
amestecate rapid, formând, în general, pe traiectorie, substanţa toxică, care, la explozia muniţiei,
este dispersată în aer şi pe teren.
Desigur, armele chimice binare prezintă mai multe avantaje în comparaţie cu cele clasice.
Două dintre ele au justificat pe deplin trecerea la această nouă generaţie de arme chimice. În primul
rând, datorită faptului că precursorii au toxicitate redusă, se elimină riscurile intoxicării personalului
care produce, stochează, transportă sau manipulează astfel de muniţii. În plus, aceasta presupune,
atât pentru instalaţiile de fabricaţie, cât şi pentru operaţiile de stocare, transport şi manipulare,
sisteme şi echipamente de protecţie mai puţin sofisticate, şi deci mai puţin costisitoare. Un al doilea
avantaj, cu adevărat considerabil, îl constituie facilitatea înlocuirii stocurilor. După cum se
cunoaşte, muniţia chimică clasică are o durată de stocare limitată (10 – 20 de ani), determinată de
modificările chimice care se produc în substanţa toxică, după care aceasta trebuie distrusă şi
înlocuită cu alta nouă. Distrugerea stocurilor vechi, ieşite din uz, necesită realizarea unor instalaţii
deosebit de complicate şi costisitoare. În ceea ce priveşte muniţia binară, înlocuirea stocurilor
presupune doar schimbarea containerelor cu precursori, cu altele proaspete, precursorii înlocuiţi
putând avea utilizări în industria chimică.
În ciuda interdicţiilor impuse de Convenţia privind interzicerea armelor chimice (1993)
şi în anii ’90 ai secolului trecut au existat preocupări pentru realizarea unor compuşi toxici cu
agresivitate sporită. Un fost cercetător rus în domeniul armelor chimice, a declarat în 1995 că Rusia
dezvoltă un program de realizare a unor agenţi chimici binari, cunoscuţi sub codurile: substanţa A -
230, substanţa A - 232 şi substanţa A - 233, de 5 - 8 ori mai toxici decât STL cele mai agresive
cunoscute până în prezent.
În afară de tehnologia binară, s-au întreprins şi alte cercetări pentru perfecţionarea armelor
chimice. Între acestea sunt de menţionat creşterea vâscozităţii substanţelor toxice lichide în scopul
dispersiei lor la altitudine, pentru surprinderea trupelor şi realizarea de substanţe capabile să
străpungă sau să altereze cartuşul filtrant al măştii contra gazelor.
Achiziţia armelor chimice compensează într-o bună măsură inferioritatea acestor state în
domeniul armamentelor convenţionale, evitându-se înarmarea convenţională, foarte costisitoare.
Într-un best-seller3, ce se constituie într-o veritabilă analiză instituţională a teoriei relaţiilor
internaţionale Samuel Huntington apreciază că „Timpul, eforturile şi cheltuielile cerute pentru a
dezvolta o capacitate militară convenţională de primă clasă (aidoma statelor NATO, n.a.) au
procurat un stimulent nemaipomenit pentru ca statele non-occidentale să urmeze căi de
contrabalansare a puterii militare occidentale convenţionale. Drumul cel mai scurt este
achiziţionarea armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor folosite (vectorilor, n.a.) pentru a le
lansa. Statele de nucleu ale civilizaţiilor (grupate astfel pe criterii religioase, n.a.) şi ţările care
sunt sau aspiră să fie puteri dominante regionale au stimulente speciale pentru a achiziţiona aceste
arme”.
De asemenea, deţinerea armelor chimice serveşte ca o contrapondere militară şi politică
faţă de comunitatea occidentală, iar avantajele operativ-tactice ale acestor arme în faţa unui adversar
cu un nivel mediu de înzestrare pot deveni un factor decisiv în desfăşurarea conflictului la nivel
regional (de exemplu, întrebuinţarea armelor chimice de către Irak împotriva Iran-ului). În general,
posesia de ADMCBRN contribuie şi la obţinerea unor revendicări politice, ajută la câştigarea unei
poziţii de forţă, pot fi utilizate ca represalii la negocieri şi constituind, totodată, un şantaj pentru
primirea de ajutor financiar substanţial şi pentru recunoaşterea obiectivelor politice urmărite.
Proliferarea armelor chimice este facilitată, între altele, de traficul ilegal de tehnologii şi
echipamente chimice, precum şi de ineficienţa activităţilor de verificare şi de control privind
respectarea Convenţiei de interzicere (cum a fost cazul Irak-ului, după primul război din Golf).

3
Samuel P. HUNTINGTON, ”Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, Ed. ANTET, trad., 2001,
pag 270
5 din 12
 Îngrijorările legate de existenţa unui sistem de siguranţă inadecvat nu sunt legate numai de
materialele radioactive. Acestea planează şi asupra instalaţiilor din fosta Uniunea Sovietică ce au
legătură cu activităţile în care sunt implicate substanţe ce pot fi utilizate la fabricarea de agenţi
chimici de luptă. Numeroşi savanţi şi tehnicieni implicaţi în programele cheie din acest domeniu, au
suferit diminuări severe ale salariilor ori şi-au pierdut locul de muncă, fiind recrutaţi de către state
care urmăresc să-şi dezvolte capacităţi de înarmare chimică proprii.
Toate aceste realităţi pun probleme serioase aplicării Convenţiei privind interzicerea
armelor chimice, astfel că stocurile de arme chimice nu vor putea fi eliminate (distruse) curând.
Cantităţile enorme de vectori, instalaţii de fabricare şi de agenţi chimici, fac ca procesul de
conversie a substanţelor toxice în forme neletale să constituie o acţiune de mare responsabilitate,
care priveşte gradul de securitate a personalului care execută dezasamblarea şi separarea vectorilor
de agenţii pe care îi conţin, evitarea emisiilor toxice în mediul înconjurător şi incinerarea la
temperaturi înalte a compuşilor chimici extrem de periculoşi. Costul dezasamblării poate depăşi
costul distrugerii agenţilor de foarte multe ori. Distrugerea arsenalelor chimice necesită instalaţii
sigure, eforturi financiare imense din partea statelor posesoare, cifrate la zeci de miliarde de dolari,
ceea ce constituie o povară uriaşă, mai ales că în majoritatea respectivelor ţări forţa economică este
destul de precară.
Ideea că grupările teroriste nu dispun de tehnologiile sofisticate necesare preparării a
agenţilor chimici periculoşi nu mai este de actualitate. Chiar dacă organizaţiile respective nu au
fabrici proprii care să producă masiv astfel de agenţi, nimeni nu poate garanta că aceste organizaţii
nu au acces la astfel de întreprinderi, că nu au laboratoare proprii în care să se facă cercetări şi să se
realizeze, în cantităţile dorite, substanţe extrem de nocive. Spre exemplu, există reţele imense de
producere a drogurilor care n-au putut fi niciodată distruse în totalitate sau puse sub controlul
absolut al statelor. Terorismul chimic îşi poate procura agenţii respectivi atât din producţie proprie,
cât şi din întreprinderile şi statele care produc astfel de agenţi.
State producătoare de agenţi chimici care, într-o formă sau alta, sprijină organizaţiile
teroriste: spre exemplu, Afganistanul şi unele ţări cu regimuri politice totalitare sau care se opun
procesului de mondializare (Iran, Libia, Palestina, anumite forţe din Pakistan şi chiar din unele ţări
care au făcut parte din Uniunea Sovietică).
Mari puteri sau puteri regionale (Statele Unite, Rusia, China, India etc.) care dispun de
arsenale chimice sau de sisteme de producţie a unor agenţi chimici, precum şi de laboratoare foarte
moderne unde se fac astfel de cercetări. Se pare că zona predilectă de formare şi înarmare a
terorismului chimic, ca şi a celui nuclear se află în aceste ţări.
Lista agenţilor chimici, întocmită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), susceptibili
a fi întrebuinţaţi de terorişti cuprinde: sarinul, somanul, tabunul şi mai ales VX-ul. Există însă zeci
de mii de substanţe chimice foarte toxice (insecticide, pesticide, LSD, cianuri, agenţi sufocanţi,
agenţi vezicanţi etc.). Numai agenţi cu acţiune rapidă şi răspândire imediată pot constitui un mijloc
de acţiune pentru terorişti, şi nu STL-urile obişnuite.
Deşi se cunosc foarte multe lucruri despre organizaţiile teroriste, în urma atacurilor asupra
SUA din 11 septembrie 2001, a devenit clar pentru toată lumea că se ştie foarte puţin în ceea ce
priveşte posibilităţile lor reale în domeniul terorismului CBRN. S-au făcut totuşi şi foarte multe
exagerări, s-au emis scenarii catastrofale, atribuindu-i-se terorismului CBRN virtuţi şi capacităţi pe
care încă nu le are şi nici nu le poate avea pe termen scurt.
Transportul la ţintă şi dispersarea agenţilor chimici pare a fi, în opinia unor specialişti,
problema cea mai dificilă a terorismului chimic (nu şi a celui nuclear şi patologic). Desigur, o astfel
de aserţiune este valabilă în ceea ce priveşte transportul şi dispersia substanţelor chimice cunoscute
până în prezent.
Este însă posibil (există semnale în acest sens) ca cercetarea ştiinţifică în domeniul chimic
să lucreze pentru „miniaturizarea agenţilor chimici “, astfel încât aceştia să fie dispersaţi cu uşurinţă
şi activaţi de la distanţă sau de înseşi condiţiile de mediu (lumina soarelui, ploaie, vânt etc.). Deja
există exemple în acest sens: atacul din metroul din Montreal şi diverse tentative ale sectei AUM
Shinri Kyo cu agenţi chimici şi biologici, cea mai „reuşită” făcând 7 morţi şi 270 răniţi, la
Matsumoto, şi 12 morţi şi 5.500 răniţi la Tokyo.

6 din 12
 Misiunile pe care şi le stabilesc şi le duc la îndeplinire terorismul chimic urmăresc
producerea de pierderi masive în oameni şi mijloace materiale. Obiectivele vizate de terorismul
chimic sunt foarte diversificate, imposibil de prevăzut şi foarte greu de protejat. Atacurile cu astfel
de mijloace pot viza: oricare ţară de pe globul pământesc, sedii ale diferitelor alianţe şi organisme
internaţionale, obiective economice, baraje şi ameliorări hidroenergetice, instituţii de cultură şi de
cult, aglomerări urbane, surse de apă şi de alimente, produse vegetale şi animale, mari păduri, fluvii,
mijloace de transport, practic orice, pentru că terorismul nu are nici reguli, nici limite, ci doar cauze
care trebuie descoperite şi soluţionate.

PROLIFERAREA ARMELOR BIOLOGICE:

Istoria omenirii consemnează numeroase nenorociri cauzate de epidemii care au străbătut

continente întregi, făcând milioane de victime. Molimele de tot felul au jucat frecvent un rol decisiv
asupra sorţii unei bătălii şi, în războaiele purtate în trecut, se poate spune că maladiile contagioase
au făcut adesea mai multe victime decât armele.
Armei biologice i s-a mai spus şi bomba atomică a săracului, deoarece este arma cea mai
puţin costisitoare, dar cu efecte devastatoare şi imprevizibile pe o perioadă lungă de timp. Această
armă tinde să ocupe cel mai important loc între armele de distrugere în masă nucleare, biologice şi
chimice şi să reprezinte un mijloc credibil de descurajare în raport cu un agresor superior din punct
de vedere al înzestrării cu echipamente de luptă.
În momentul de faţă, în domeniul armelor biologice se manifestă o serie de aspecte ce reţin
atenţia factorilor politici şi militari ai statelor, dar şi a organizaţiilor şi organismelor suprastatale cu
rol de control şi decizie în problemele securităţii planetare.
S-au constatat iniţierea şi dezvoltarea necontrolată a unor programe de înarmare biologică
de către ţări sărace, mici şi mijlocii, care nu dispun de resurse financiare şi de dotările şi
cunoştinţele necesare pentru fabricarea armei nucleare sau pentru compensarea inferiorităţii în
domeniul armamentelor convenţionale, întrucât înarmarea convenţională este foarte costisitoare. O
serie de state dezvoltă programe biologice bazate pe tehnologii duale, care permit utilizarea unor
realizări destinate domeniilor civile de activitate în scopuri militare. Se desfăşoară un trafic ilegal de
tehnologii şi echipamente militare biologice, a căror achiziţie se face în ascuns şi la vedere
Unele organizaţii teroriste, care beneficiază de suport financiar propriu sau de sprijinul
disimulat al unor state sponsor, deţin agenţi biologici de luptă şi dispun de logistica necesară
producerii acestora (laboratoare, echipamente de producţie etc.). Se apreciază că într-o serie de state
există o securitate precară în ce priveşte facilităţile biologice speciale, ceea ce permite sustragerea
de material biologic de importanţă militară. Arsenalele biologice ale unor ţări conţin agenţi patogeni
extrem de periculoşi aproape imposibil de combătut, întrucât nu răspund la terapiile cunoscute
(super-viruşii, Ciuma roşie, antraxul super-eficient). Realizarea armelor etnice, facilitată de
descifrarea codului genetic uman, naşte pericolul scăpării de sub control a experimentelor genetice,
cu consecinţe imprevizibile asupra viitorului speciei umane.
Într-adevăr, sursele de procurare a agenţilor biologici (ca şi a celor chimici) sunt la
îndemâna majorităţii organizaţiilor teroriste. Cazul sectei Aum Shinrikyo, ca şi al reţelei teroriste Al
Quaeda, presupusa conducătoare a campaniei antraxului din toamna anului 2001 contra S.U.A.,
arată faptul că facţiunile şi organizaţiile teroriste reprezintă un real pericol atunci (şi mai ales
atunci) când au acces la materialele necesare pentru a asambla arme CBRN, măcar şi artizanale,
când posedă personal specializat în tehnologia CBRN şi deţin resursele financiare necesare pentru a
procura materiale CBRN. Prin urmare, deşi până în prezent au existat doar câteva atentate
bioteroriste, pericolul unui asemenea atac rămâne uriaş pentru că agenţii biologici de luptă pot fi
obţinuţi relativ simplu şi cu cheltuieli reduse.
Pe piaţă se găseşte o gamă de agenţi biologici cauzatori de efecte letale, şi anume: diferite
insecticide, toxine puternice, precum ricinul etc.. O altă sursă de achiziţie o constituie stocurile
militare din ţări, aşa cum sunt cele din spaţiul ex-sovietic. Este posibil ca cercetătorii din acest
spaţiu, emigraţi în state îndeosebi din Orientul Mijlociu, care le-au oferit un salariu bun, să fi adus
cu ei nu numai informaţii, ci şi unele mostre de agenţi biologici. Experţii ONU au constatat cu
ocazia controalelor din anii ’80 securitatea precară din laboratoarele reţelei sovietice

7 din 12
BIOPREPARAT, unde, cum au recunoscut responsabilii acesteia după destrămarea U.R.S.S., nu se
înregistra fiecare ampulă (fiolă, flacon), iar cantitatea necesară (germenii variolei, spre exemplu)
pentru începerea producţiei s-ar fi putut transporta într-un buzunar. Fără îndoială că mulţi dintre
savanţii emigranţi cunoşteau formula şi modul de obţinere a antraxului super-eficient.
Interesant este că unii agenţi patogeni pot fi comandaţi prin poştă de la diferiţi furnizori de
produse ştiinţifice, alţii pot fi recoltaţi sau cultivaţi din natură, dacă cei interesaţi dispun de
cunoştinţe relativ limitate în domeniu. Este de notorietate modul cum Irak-ul a procedat la obţinerea
materiei prime pentru fabricarea antraxului. La mijlocul anilor ’80, cu puţin înainte ca S.U.A. să
sisteze exportul către Irak al unor substanţe susceptibile a fi utilizate la producerea armelor
biologice, Ministerul Educaţiei irakian a achiziţionat pe cale poştală de la organizaţia nonprofit
American Type Cultural Collection din Rockville, Maryland, 70 de pachete cu bacterii şi toxine,
între care şi spori de antrax uscaţi şi congelaţi. Sporii au fost revitalizaţi în laboratoarele irakiene şi
introduşi într-un dispozitiv de fermentare care să le asigure dezvoltarea şi înmulţirea. Prin acest
procedeu Irak-ul a recunoscut că a obţinut în total 8.500 de litri de antrax.
Campania contra talibanilor afgani şi contra reţelei Al Quaeda a demonstrat că
organizaţiile teroriste dispun de bani, specialişti şi logistica necesară, constând în laboratoare de
testare şi poligoane de instruire cu ADMCBRN, pe teritoriul unor state din Orientul Mijlociu şi
Africa.
Membrii sectei Aum Shinrikyo au obţinut precursorii antraxului printr-o metodă de
asemenea simplă. Ei ştiau că antraxul este o boală destul de frecventă la unele animale şi care sunt
simptomele acesteia. Moartea unei vite suferinde de antrax este însoţită de o hemoragie nazală. O
cantitate mică din acest sânge este de ajuns pentru obţinerea bacteriei antraxului, dar în acest scop
se poate preleva la fel de bine şi o mostră din solul unde se află cadavrul animalului. Mai departe,
prin tehnici simple de laborator se poate disocia bacteria de antrax. De asemenea, secta Aum
Shinrikyo a obţinut toxina botulinică din probe de sol infestate în mod natural.
Armele biologice reprezintă o serie de avantaje pentru cei care le utilizează, chiar şi un
microb fiind suficient pentru declanşarea unei epidemii. La rândul lor, toxinele biologice sunt foarte
periculoase chiar şi în cantităţi foarte mici şi se pot obţine mult mai repede şi mai ieftin decât
armele nucleare. Producătorii importanţi au acordat o atenţie deosebită acestei arme.
Armele biologice prezintă şi dezavantaje pentru cei care le produc, concretizate prin
dificultatea protejării persoanelor care lucrează în procesul de producţie, frecvenţa apariţiei unor
defecte de fabricaţie şi accidentelor, problemele legate de înmagazinarea substanţelor precum şi
lansarea lor la ţintă. Substanţele biologice sunt foarte sensibile la lumină şi căldură.
O anchetă a Congresului american despre armele de distrugere în masă oferă o predicţie
sumbră despre folosirea în următorii ani a armelor biologice sau nucleare - până în 2013. În raport
se menţionează că "este mai probabil ca teroriştii să fie capabili să obţină şi să folosească o armă
biologică decât o armă nucleară." Propunerile includ eliminarea teroriştilor prin mijloace militare,
economice şi diplomatice. Printre recomandări se enumără securizarea materialelor biologice şi
nucleare din SUA, insuficient păzite, dar şi la pregătirea unei strategii pentru un atac cu antrax.

PROLIFERAREA ARMELOR NUCLEARE:

,, Proliferarea armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă este fenomenul

central al încetei, dar inevitabilei răspândiri a puterii într-o lume multicivilizaţională”. 4
La 6 august 1945, ora 8.15, un avion ,,B-29” lansează asupra Hiroshimei o bombă de 4,5
tone, supranumită Little Boy. O explozie produce detonarea la 600 m de sol a unei încărcături
echivalente cu 13.500 tone de TNT. Era prima armă nucleară bazată pe fisiunea uraniului 235,
întrebuinţată în scop de distrugere în masă. Trei zile mai târziu, la 9 august 1945, ora 10.58, din nou
un avion ,,B-29” se îndrepta spre alt oraş din Japonia - Nagasaki transportând o bombă cu plutoniu
de cinci tone, supranumită Fat Man. Puterea ei de distrugere era de 20 Kt echivalent TNT. Numărul
victimelor omeneşti a fost, de asemenea, imens in ambele cazuri.

4
Dr. Costin D. Neniţescu -(Revista ANTIGAZ nr.9-10/1931, Conferinţă ţinută la Congresul Societăţii de Chimie din
România, 25 martie 1931, intitulată ,,Din problemele războiului chimic”).

8 din 12
 Din calcule aproximative, se estimează că puterea explozivă totală a încărcăturilor nucleare
existente astăzi în lume ar echivala cu de 6.000 ori puterea explozibilului utilizat în tot cursul celui
de-al Doilea Război Mondial. Un singur submarin cu propulsie nucleară din clasa „TRIDENT”,
având la bord un total de 85 Mt echivalent TNT, ar putea provoca distrugeri de 25 de ori mai mari
decât cele înregistrate în cea mai mare conflagraţie din istoria lumii.
Cu toate acestea, proliferarea nucleară continuă. În momentul de faţă, din categoria ţărilor
declarate nucleare „de facto”, fac parte India, Pakistan-ul, Coreea de Nord. Iranul, probabil, Algeria
şi alte state din Asia de Sud-Est, Africa şi Orientul Mijlociu sunt suspectate a avea programe
nucleare în dezvoltare. Departamentul apărării S.U.A. a estimat că după anul 2000, încă nouă ţări în
curs de dezvoltare vor avea arme nucleare, fapt ce va creşte pericolul întrebuinţării acestora. După
unii analişti militari, până la sfârşitul secolului XX puterile nucleare au efectuat în total 2.053 de
teste nucleare.
Cu toate progresele înregistrate în domeniul controlului armamentelor, proliferarea la scară
mondială a ADMCBRN şi a vectorilor acestora generează îngrijorare, deoarece acest fenomen pune
în pericol stabilitatea şi securitatea internaţională.
În lumea posterioară Războiului Rece, Statele Unite ale Americii au devenit o putere
militară convenţională fără egal, ceea ce îi determină tot mai mult pe potenţialii lor adversari să
dobândească sau să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze arsenalele nucleare.
Rusia – până nu de mult superputere mondială - şi-a reconsiderat doctrina sa strategică
subliniind importanţa armelor nucleare în planurile sale de apărare pentru a compensa superioritatea
convenţională a statelor NATO. Vizând principiul împiedicării întrebuinţării armelor nucleare din
lumea posterioară Războiului Rece, Rusia, a renunţat, de fapt, în 1993 la precedentul angajament
sovietic pentru no - first - use (să nu utilizeze prima). Simultan, China şi-a dezvoltat în ultimii ani
concepţia strategică de descurajare nucleară regională prin împiedicarea limitată a unui inamic
potenţial de a întrebuinţa arma nucleară asupra sa şi a făcut cunoscut că îşi rezervă dreptul de a
reanaliza angajamentul său de a nu utiliza prima arma nucleară (no - first use).
Statele care deţin capabilitate nucleară pot recurge la folosirea acestor arme pentru a-şi
promova interesele politice şi obiectivele strategice. O putere nucleară poate să descurajeze orice
agresiune, să păstreze capacitatea de intimidare şi chiar să-şi impună voinţa unui adversar lipsit de
astfel de mijloace.
Globalizarea industriei nucleare de producere a energiei electrice, utilizarea izotopilor
radioactivi în procesele industriale şi terapeutica medicală impun acceptarea posibilităţii scăpărilor
în mediul înconjurător a substanţelor radioactive.
Ameninţarea proliferării este definită, în mod obişnuit, ca o extindere a deţinerii armelor
nucleare, precum şi a mijloacelor balistice de transport. Cu toate progresele înregistrate în domeniul
controlului armamentelor, proliferarea la scară mondială a armelor nucleare şi a vectorilor acestora
generează îngrijorare, deoarece acest fenomen pune în pericol stabilitatea şi securitatea
internaţională. Eforturile depuse pe plan internaţional sunt axate pe prevenirea proliferării
mijloacelor nucleare şi a rachetelor, graţie unor serii de tratate internaţionale.
Specialiştii militari NATO apreciază că armele nucleare şi vectorii acestora pot să
reprezinte o ameninţare militară directă pentru statele membre ale Alianţei şi pentru forţele lor
armate. Dacă ar fi să facem o trecere în revistă a celor mai importante evenimente pe această linie
vom observa o dezvoltare îngrijorătoare a interesului pentru aspectul nuclear.
În decursul câtorva ani, rachetele Coreei de Nord vor putea atinge, ca urmare a măririi
razei lor de acţiune, centrele populate şi obiectivele cele mai importante din Japonia. Evoluţii
similare pot avea loc în Mediterană, unde Libia şi Algeria continuă să fie imprevizibile, precum şi
în Orientul Mijlociu - prin înzestrarea armatei iraniene cu rachete achiziţionate din Coreea de Nord.
Algeria dispune de capacităţi nucleare mici, dar moderne, care pot fi transformate pe
parcursul anilor următori într-un program de dezvoltare a armamentului nuclear. Se poate admite că
ar putea achiziţiona rachete balistice care să poată lovi Marea Britanie, Franţa, Spania şi Italia.
Din cauza instabilităţii economice şi politice a Rusiei, există motive de îngrijorare
referitoare la posibilităţile de scurgere a materialelor şi tehnologiilor cu efecte de distrugere în masă
către ţări interesate sau grupări teroriste, generând o piaţă ilicită, greu, dacă nu imposibil de
controlat, cu impact deosebit asupra stabilităţii în zonă şi în întreaga lume. Încă din anul 1991, au

9 din 12
avut loc numeroase incidente, în urma cărora au fost furate cantităţi importante de material nuclear
din Rusia. Având în vedere situaţia instabilă din fostul spaţiu sovietic, acesta poate deveni propice
furnizării unor tehnologii ţărilor interesate din Africa şi Orientul Mijlociu.
Israelul dispune de rachetele SERICHO I şi II, iar Arabia Saudită de rachetele chinezeşti
CSS-2, cu raza de acţiune de 3000-3500 km. În prezent, state problemă - considerate adesea ca state
teroriste sau state pe linia moartă – pot achiziţiona rachete balistice cu o rază de acţiune care să
permită lovirea unor obiective sau puncte de importanţă strategică.
Unii analişti în domeniu au lansat un avertisment, în sensul că ,,procesul de fabricaţie al
bombei se poate descrie într-un manual şcolar”. Nu e nici un secret în asta. Dar producerea în sine
implică o tehnologie foarte complicată şi ca s-o pui la punct e nevoie de fizicieni specializaţi în
fizică nucleară, de chimişti şi de electronişti. În această privinţă, specialiştii din spaţiul exsovietic ar
putea prezenta interes pentru ţări ca Iran sau Coreea de Nord.
În Extremul Orient, prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, a lăsat coreea de nord fără un
partener major de schimb şi principala sursă de suport. În dimineaţa zilei de luni, 09.10.2006,
agenţia oficială de presă nord-coreeană a anunţat că în Coreea de Nord s-a efectuat o explozie
nucleară subterană de încercare, explozie ce a avut loc la ora 10.36 a.m., ora Coreei de Nord, la 385
km nord-est de Phenian, în localitatea Hwaderi, lângă oraşul Kilju, test condamnat de întreaga
comunitate internaţională, inclusiv Rusia.
În urma testului nord-coreean se poate afirma că tehnologia necesară fabricării armei
nucleare a devenit relativ uşor accesibilă şi se poate ajunge ca arma nucleară să fie folosită ca o
formă de ripostă asimetrică a statelor din lumea a treia sau a unor organizaţii teroriste.
Aadministraţia Busch a solicitat fonduri Congresului American pentru desfăşurarea
cercetărilor pentru un nou tip de muniţie nucleară. Este vorba de o armă nucleară cu putere de
penetrare ridicată. Acest tip de muniţie nucleară va putea penetra roca sau betonul care protejează
ţinta, înaintea exploziei, aceasta generând o undă de şoc extrem de puternică.
Această armă este destinată pentru atingerea ţintelor îngropate la mari adâncimi cum ar fi
buncărele sau depozitele subterane ce conţin agenţi chimici sau biologici de luptă. Acest tip de este
aproape de 100 de ori mai puternic decât bomba nucleară folosită la Hiroshima. Efectele acestui nou
tip de muniţie vor fi concretizate în contaminări radioactive pe suprafeţe întinse. Aceasta ar putea fi
cea mai distructivă muniţie nucleară prin contaminarea unor suprafeţe întinse dacă ar fi explodată
subteran. Simularea unui test nuclear cu acest tip de muniţie, desfăşurată asupra facilităţii nucleare
din Iran, a arătat că în primele două săptămâni de la explozie vor muri 3 milioane de oameni din
cauza radiaţiei, iar 35 de milioane de oameni, în Afganistan, Pakistan şi India vor fi expuşi la nivele
ridicate de radiaţie, ce vor genera boala de iradiaţie şi diverse tipuri de cancer.
O altă tendinţă de cercetare este în domeniul armelor cu radiaţii gama. Acest tip de muniţie
nucleară are la bază anumiţi izotopi radioactivi cu nivel de activitate ridicat, denumiţi izomeri
radioactivi.
Consecventă doctrinei proprii, SUA încearcă să demareze şi un program de îmbunătăţire a
complexului de arme nucleare denumit ,,Complex 2030”, program ce urmăreşte înlocuirea
întregului arsenal nuclear prin dezvoltarea unei noi serii de ogive nucleare cu accent în special pe
desfăşurarea de teste nucleare subterane. Demararea acestui program ar putea amâna eforturile de
dezarmare nucleară pe termen lung şi de asemenea vor anula eforturile de descurajare a ţărilor mici
şi mijlocii care încearcă să dezvolte programe de înarmare nucleară.
Proliferarea armelor nucleare este desfăşurată de un număr restrâns de state şi entităţi
nonstatale, dar reprezintă un pericol real datorită, atât diseminării informaţiilor şi tehnologiilor
privind aceste arme, cât şi posibilităţilor de ajutorare a statelor proliferatoare sau entităţilor teroriste.
În pofida eforturilor depuse la nivel internaţional, regional şi al statelor democrate pentru a
controla fenomenul proliferării armelor de distrugere în masă, se înregistrează totuşi un proces
îngrijorător de continuare şi chiar dezvoltare a acestuia, în special de diseminare necontrolată a
tehnologiilor nucleare.

10 din 12
 EVENIMENTELE EMISII ALTELE DECÂT ATACUL (EADA/ROTA)

Emisiile radioactive şi chimice, naturale sau artificiale, emisiile de radiaţii cu nivel scăzut,
substanţele chimice toxice industriale, eliminate deliberat sau accidental, cu impact direct asupra
populaţiei şi unităţilor militare ce acţionează în zonă, scurgerile de agenţi chimici sau biologici din
muniţii sau orice altă poluare biologică sunt denumite Emisii altele decât atacul (EADA/ROTA).
Evenimentele EADA sunt:
a) emisiile de radiaţii cu nivel scăzut (LLR);
b) substanţe chimice toxice industriale (TIC);
c) toxine biologice industriale (TIB).
Cauzele EADA pot fi complexe, cele mai semnificative fiind:
- accidente tehnologice;
- erori umane de operare;
- sabotaje;
- bombardamente;
- acţiuni teroriste.
Sursele principale ce pot genera EADA pot fi:
- instalaţii industriale;
- depozite;
- conducte de transport;
- institute de cercetare;
- staţii micropilot;
- diverse tipuri de reactoare;
- sateliţi.

Emisiile de radiaţii cu nivel scăzut (LLR):

Emisiile de radiaţii cu nivel scăzut pot avea ca sursă aparatura, instalaţiile, facilităţile ce
posedă componente radioactive, transporturile de materiale radioactive, atacurile teroriste ce
implică emisii radioactive, proiectile perforante cu uraniu sărăcit şi deşeuri radioactive.
Expunerile LLR reprezintă un risc cu consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii
militarilor.
Dozele absorbite în urma acestor expuneri sunt mai mari decât cele naturale, având valori
de până la 70 cGy; prima consecinţă a expunerii poate fi apariţia cancerului, la mult timp după
expunere; alte efecte care pot apărea sunt malformaţiile congenitale şi mutaţiile genetice, cu
consecinţe asociate, psihologice şi sociale.
Riscurile LLR pot proveni de la radiaţiile alfa, beta şi gamma.

Substanţe chimice toxice industriale (TIC):

Substanţele chimice toxice industriale sunt emisii de compuşi chimici eliminaţi în
atmosferă, în mod deliberat sau accidental şi pot deveni periculoşi pentru populaţie şi pentru
unităţile militare ce acţionează în zonă.
Riscul expunerii la TIC nu se referă doar la o singură substanţă dintr-un amestec, dar şi la
riscul expunerii la diferiţi compuşi rezultaţi în urma exploziilor, incendiilor şi altor substanţe
chimice industriale utilizate în procesul de producţie.
Sunt considerate substanţe chimice toxice industriale substanţele chimice care datorită
proprietăţilor fizice, chimice şi fiziopatologice in concentraţii mici, produc intoxicaţii oamenilor şi
animalelor la distanţe foarte mari, depăşind limitele agentului economic sursă toxică şi creează zone
contaminate ce pot cuprinde localităţi întregi cu tot ce se află in ele in acel moment.
Dintre produsele chimice care prezintă pericol de intoxicare, se disting următoarele
categorii de substanţe:
a) substanţe cu acţiune iritantă, caustică şi sufocant-asfixiantă, - amoniacul, clorul,
acidul azotic, acidul fluorhidric, oxizii de sulf, oxizii de azot, fosgenul, clorcianul, dioxidul de sulf;
b) substanţe cu acţiune toxică generală - hidrogenul sulfurat, acidul cianhidric, sulfura de
carbon, oxizii fosforului, oxiclorura de fosfor, fosfina.

11 din 12
 Asupra militarilor, efectul toxic cel mai periculos îl reprezintă riscul de inhalare a vaporilor
de TIC. Concentraţia vaporilor poate fi deosebit de mare în imediata apropiere a locului de emisie
în atmosferă, iar în zona respectivă, concentraţia de oxigen se poate reduce, de regulă, sub limita de
asigurare a supravieţuirii.
Vaporii toxici pot avea, de asemenea, o densitate specifică mai mare decât a aerului,
formând un strat la suprafaţa solului, de unde se vor canaliza de-a lungul suprafeţelor joase de teren,
cum ar fi văile şi râpele; de asemenea, vaporii vor pătrunde cu uşurinţă în adăposturi şi vor persista
un timp îndelungat, în concentraţii periculoase, în clădiri, păduri sau alte locuri unde există o
circulaţie deficitară a aerului.
Cea mai importantă acţiune în cazul unei emisii masive de TIC este evacuarea imediată din
zona de expunere la vaporii de TIC.
Cartuşele filtrante ale măştilor contra gazelor, din dotarea militarilor, pot oferi numai o
protecţie limitată şi se vor utiliza în situaţii de urgenţă, doar pentru ieşirea din zona periculoasă.
De asemenea, vaporii de TIC înlocuiesc rapid oxigenul din atmosferă, astfel încât, de multe
ori, aceste echipamente individuale de protecţie a căilor respiratorii devin total neutilizabile.

Toxinele biologice industriale (TIB):

Toxinele sunt compuşi chimici produşi de microorganisme biologice; este posibilă
fabricarea unor toxine prin sinteză chimică sau alte procese biochimice.
Anumite toxine din microorganisme şi mucegaiuri sunt utilizate în scopuri medicale -
atropina, morfina, streptomicina, penicilina.
Unele state deţin tehnologia preparării unor produse microbiene şi fungice prin procese
industriale.
Uzinele de producere a medicamentelor, laboratoarele de micro-biologie, laboratoarele de
experimentări în domeniul ingineriei genetice, procesele de fermentaţie industrială, procesele de
biodegradare a dejecţiilor şi a altor compuşi organici pot constitui surse de emisii/emanaţii
periculoase pentru oameni, animale şi plante.
Protecţia împotriva unor asemenea emisii se realizează prin măsuri organizatorice, de
prevenire, sanitaro-igienice şi antiepidemice de tratament şi evacuare; folosirea echipamentelor de
protecţie individuală asigură protecţia pe timpul evacuării/autoevacuării din zona afectată.

Bibliografie
- S.M.G./CBRN-1, Doctrina apărării CBRN în Armata României, Bucureşti, 2008;
- F.T.-8, Manualul apărării CBRN în operaţii, Bucureşti, 2011;
- F.T./CBRN-7/1, Manualul instrucţiei pentru apărare CBRN, Câmpulung, 2007;
- F.T./CBRN-11, Managementul pericolelor CBRN şi capabilităţi de Apărare CBRN,
Câmpulung, 2007;
- Revista „Apărarea CBRN”, nr. 18, 19, 20;
- ***, Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul secolului XXI, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005.

12 din 12