5.

Actorii acţiunilor violenţei domestice: victima şi abuzatorul

familial

Obiective de referinţă Conţinuturi

 să identifice specificul raportului dintre - Raportul dintre victima violenţei domestice
victima violenţei domestice şi şi abuzatorul familial / condiţionarea
abuzatorul familial; reciprocă;
 să determine contextul de relaţionare a - Portretul psiho-social al victimei violenţei
victimei şi abuzatorului în familie / domestice;
înafara familie; - Portretul psiho-social al abuzatorului
 să analizeze caracteristicile portretului familial;
psiho-social al victimei VD; - Calităţile specifice ale victimei şi

 să analizeze caracteristicile portretului abuzatorului, care contribuie la declanşarea

psiho-social al abuzatorului familial; şi menţinerea VD;

 să identifice calităţile victimei şi

abuzatorului, care contribuie la
declanşarea şi menţinerea VD.

Repere teoretice
Conform Legii nr.45 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie: Agresor
este persoană care comite acte de violență în familie, în coabitare; Victimă - persoană (adult sau
copil), obiectul unui act de violenţă în familie, coabitare.
Portretul psihologic al victimei: De ce victima acceptă violenţa? Există mai multe
mecanisme, care o fac dependentă de agresor:
1. În copilărie a fost educată într-o familie, în care violenţa era un mod de existenţă.
2. Este economic dependentă de agresor.
3. Nu are posibilităţi de a rezolva problema locativă.
4. Îl iubeşte pe agresor şi este sentimental dependentă de acesta.
5. Nu crede că există căi de a curma violenţa: nu crede în poliţie, organele administrării
locale, judecată etc.
 6. Împărtăşeşte modele culturale, care judecă divorţul, judecarea cauzelor de violenţă în
familie, adresarea după ajutor organelor de drept etc.
7. Se lasă convinsă de rude, slujitori ai bisericii, prieteni, vecini.
8. Consideră că declararea faptelor violente poate provoca neplăceri la serviciu agresorului,
din care cauză situaţia financiară în familie se va înrăutăţi şi, respectiv, atmosfera va
deveni şi mai dificilă.
9. Se teme că nu va fi crezută şi va fi blamată de cei din mediul social, comunitar.
10. Se teme că va pierde dreptul de a-şi educa copiii.
11. Consideră că poate face faţă de sine stătător circumstanţelor, încercînd să curme acţiunile
de violenţă.
12. Îşi asumă responsabilitatea de starea psihologică a agresorului.
13. Nu-şi cunoaşte drepturile.
14. Nu vrea „să scoată gunoiul din casă”.
15. Suportă stări psihologice grave – depresie, anxietate etc. – care o lipsesc de capacitatea de
apărare.
16. La etapa a doua este imobilizată, deoarece frecvent este şi victimă a agresiunii fizice, iar
mai apoi se lasă convinsă de agresor, sperînd că violenţa nu se va mai repeta.
17. Crede în „mituri” – speră că agresorul se va debarasa de careva dependenţe (alcool,
droguri) sau se va schimba şi totul va reveni la normal.
Stări emotive şi sentimente pe care le suportă victima în cadrul declanşării acţiunilor violente:
 Frică – de traumatizare, moarte, durere a celor apropiaţi; de singurătate; de repetare a
evenimentelor; de „a pierde autocontrolul” etc.
 Incapacitate de a întreprinde ceva – depresie, anxietate, frică.
 Tristeţe – neîncredere în sine şi în cei din jur, neajutorare.
 Sentiment de vină – se consideră iresponsabilă, regretă că n-a întreprins careva acţiuni
pentru a preîntîmpina sau a curma violenţa.
 Ruşine – de faptul că a fost neajutorată, că s-a adresat după ajutor, că n-a întreprins
acţiuni hotărîte.
 Supărare – de ce s-a întîmplat, de situaţia creată, de ruşinea, frica şi chinurile
suportate, de neînţelegerea de care au dat dovadă cei din jur.
 Amintiri – despre evenimentele plăcute care au avut loc cîndva în cuplu.
  Decepţie – de viaţă, de sine, de partenerul-agresor.
 Speranţă – în viitor, în schimbarea stării lucrurilor, a comportamentului partenerului.
Stări fizice şi psihice pe care le suportă victima după incident:
 Stări fizice – oboseală, insomnie, dificultăţi de memorie şi atenţie, manifestări patologice
ale activităţii coronariene, migrene, dereglări ale digestiei, dereglări ale funcţiilor sexuale
etc.
 Stări psihice – anxietate, confuzie mentală, visuri-coşmar, neajutorare, tensiune psihică,
nevroze, depresii, apatie etc.
Portretul psiho-social al abuzatorului familial
După cum e şi în cazul victimelor violenţei în familie, un agresor poate fi orice persoană,
indiferent de vîrstă, sex, statut socio-economic, etnic, ocupaţional, educaţional şi grup religios.
Agresorii nu sunt mereu supăraţi şi ostili, ei pot fi drăguţi, agreabili şi binevoitori în societate.
Agresorii se deosebesc după modele de abuz aplicate şi gradul de pericol. Deşi nu există un
profil psihologic universal agreat, totuşi se consideră că agresorii au un profil comportamental,
care este descris drept un model continuu de control coercitiv şi care implică diverse forme de
intimidare, abuz psihologic şi fizic.
Deşi mulţi cred că persoanele violente şi abuzive sunt bolnave din punct de vedere
mental, cercetările ne arată că agresorii nu împărtăşesc un set de caracteristici personale sau o
diagnoză psihiatrică care să-i deosebească de celelalte persoane care nu sunt abuzive. Sunt şi
agresori care suferă de probleme psihiatrice, cum ar fi depresia, dezordini post-traumatice sau
psihopatologii. Totuşi, majoritatea n-au maladii psihiatrice şi trebuie să fim precauţi cînd
atribuim maladiile mentale drept cauza de bază a violenţei în familie, cauza de baza rămîne a fi
comportamentul agresiv şi particularităţile personalităţii persoanei (caracterul).
Portretul psihologic al agresorului: Care sînt cauzele comportamentului violent? Există
careva modalităţi de a le înlătura?
1 În copilărie a fost educată într-o familie, în care violenţa era un mod de existenţă.
2 Posedă un nivel jos al dezvoltării moral-spirituale, gîndire rigidă, conservatoare.
3 Suportă careva consecinţe genetice ale părinţilor care au suportat îmbolnăviri,
dependenţe de alcool, droguri, a moştenit tendinţele către un comportament violent.
4 Este produs al evenimentelor negative din ambianţa socială generală – economică,
politică, spirituală etc.
 5 Este afectat de stări patologice de limită – psihopatii, retarduri mentale, nevroze,
isterie, paranoia.
6 N-a căpătat educaţia necesară în familie.
7 A fost educat în condiţii de carenţă afectivă – privare de afectivitate din partea
ambianţei sociale apropiate.
8 Deţine o imagine denaturată a echităţii, drepturilor omului, ierarhia statusurilor în
societate.
9 Are o autoapreciere inadecvată – mai frecvent joasă.
10 Posedă psihologia dictatorului – „puterea decide totul”.
11 Face abuz de alcool, este dependent de droguri.
12 Nu s-a afirmat la serviciu, în societate.
13 Este manipulativ – pune pe seama altuia responsabilitatea de propriile greşeli.
Stări emotive şi sentimente pe care le suportă agresorul în cadrul declanşării acţiunilor violente:
 Furie – provocată de situaţia de a nu putea dicta, înfrînge, obliga, impune supunere
etc.
 Neîncredere în sine – incapacitate de a găsi rezolvări adecvate, de a controla situaţia
şi pe sine, de a influenţa pozitiv etc.
 Sentiment de proprietar – convingere în faptul că este posesor unic al bunurilor
familiale, că este singurul care decide, că toţi urmează să i se supună, că posedă
unicul dreptul de a hotărî.
 Sentiment de superioritate – se consideră mai capabil, mai inteligent, mai harnic,
dotat cu mai multe drepturi.
 Nu suportă careva argumente – este abuziv în apărarea propriilor convingeri, interese,
orientări, nu recunoaşte greşelile. Frecvent asemenea situaţie nu se manifestă în
cadrul social larg, ci doar în familie. La serviciu, între prieteni se comportă ca o
persoană supusă, comunicativă, docilă etc.
 Îşi asumă drepturi excepţionale – consideră că posedă privilegii deosebite în cadrul
familiei, este egocentric, lipsit de sentimentul compasiunii.
 Nu respectă pe ceilalţi membri ai familiei – îi consideră mai puţin competenţi şi
inteligenţi.
Stări fizice şi psihice pe care le suportă agresorul după incident:
  Stări fizice – relaxare, calm.
 Stări psihice – satisfacţie, încredere în sine, mulţumire de starea lucrurilor, inhibare a
sentimentelor agresive.
În contextul celor expuse mai sus se conturează un tablou mai clar ai actorilor
fenomenului violenţei domestice, interdependenţa şi interrelaţia dintre aceştea.
Violenţa domestică se află în corelaţie directă cu rolurile tradiţionale ale genurilor şi cu
interpretarea masculinităţii. Manifestările agresive au rădăcini adânci în tradiţiile culturale şi
religioase, de multe ori fiind justificate şi încurajate prin acţiuni de „a încredinţa bărbaţilor grija
faţă de femei”, prin aceasta oferindu-li-se, de fapt, privilegiul nelimitat de a o predomina,
controla şi stăpâni. Sistemele educaţionale şi judiciare din unele ţări contribuie la infiltrarea în
conştiinţa membrilor societăţii a faptului, precum că comportamentul violent al bărbaţilor faţă de
femei ar fi firesc şi acceptabil. Maltratarea femeilor, avorturile selective (renunţarea la feţii de
gen feminin), omorârea fetiţelor nou-născute, mutilarea genitală a femeilor sunt acţiuni atestate de
veacuri, acceptate drept măsuri de întreţinere a moralităţii şi a ordinii publice.
Este vizat atât comportamentul abuziv al bărbaţilor în raport cu femeile, cît şi violenţa
bărbaţilor faţă de alte persoane de acelaşi gen. Ultima, la fel, poate avea consecinţe nefaste –
medicale, sociale şi economice. Faptul că atât violenţa domestică cât şi agresivitatea bărbaţilor
unul faţă de celălalt sunt acceptate şi tolerate în multe ţări ale lumii, subliniază necesitatea
schimbărilor în repartizarea rolurilor de gen în societate, precum şi a lichidării stereotipurilor ce
domină în această privinţă. Atare schimbări ar contribui esenţial la prevenirea comportamentului
abuziv, violent.
Atitudinea distantă a societăţii faţă de problema în cauză are consecinţe nefaste de ordin
social-economic, psihologic şi moral atât pentru femei şi copii cât şi pentru bărbaţi.
Femeile preferă să nu declare cazurile de violenţă împotriva lor din mai multe motive:
- atitudinea societăţii faţă de violenţă şi faţă de femeie în general deseori provoacă
victimei un sentiment acut de ruşine şi chiar de vină pentru că a fost agresată;
- femeilor le este frică de răzbunarea agresorului, în caz că ele vor face public actul
de violenţă;
- femeile nu au încredere în sistemul judiciar şi cel al ocrotirii sănătăţii, care fiind
menite să protejeze şi să susţină femeia, deseori o traumează;
 - atitudinea indiferentă a societăţii faţă de violenţă, în deosebi violenţă domestică, o
poate face pe femeie să se resemneze şi să accepte durerea şi umilinţa ca pe „o normă a
vieţii” şi altele.
Bărbaţii, de asemenea, vorbesc foarte rar despre faptul că au fost supuşi violenţei, de cele
mai multe ori din cauza stereotipurilor masculine foarte răspândite. Se consideră că bărbaţii trebuie
să manifeste fermitate şi rezistenţă, iar bătăile dintre ei deseori sunt considerate un “ritual”, ceva
obişnuit, „un fel de joacă de-a masculinitatea”, deşi violenţa bărbaţilor faţă de bărbaţi trebuie
calificată drept un comportament antisocial sau o problemă socială.
În acest context de idei este extrem de importantă evidenţierea factorilor care pot contribui
direct sau indirect la manifestarea acţiunilor de violenţă în bază de gen. Totalitatea acestora
trebuie analizată prin prisma respectării standardelor în domeniul drepturilor omului, ţinând cont
de specificul fiecărei ţări.

Activităţi de învăţare / evaluare

1. Analizaţi Portretul psihosocial al victimei.
2. Analizaţi Portretul psihosocial al agresorului.
3. Identificați miturile legate de violența în familie, abordându-le pro și contra.
4. Propuneţi modalităţi de depăşire a stereotipurilor care generează violenţa domestică.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. "About Domestic Violence". Office on Violence Against Women. Retrieved 2007-06-13
2. Anne L. Ganley & Susan Schechter, violenţa în familie: un curriculum Naţional pentru Familie
Conservarea Practicienilor 19 (1995).
3. Bodrug-Lungu, V.; Zmuncila, L. Violenţa domestică: aspecte sociale şi [Link]şinău, 2003
4. Bodrug-Lungu, V.; Zmuncila, L. Violenţa domestică: strategii de prevenire. Chişinău, 2007.
5. "Crimes". National Network to End Domestic Violence, Inc.. 2008. Retrieved 2 December 2011
6. Declaraţia asupra eliminării violenţei împotriva femeilor, 1993.
7. "Differences in Frequency of Violence and Reported Injury Between Relationships with
Reciprocal and Nonreciprocal Intimate Partner Violence". American Journal of Public Health97
(5): 941–947. doi:10.2105/[Link] 1854883. PMID 17395835. edit
8. Domestic Violence: A Handbook for Health Care Professionals by Lyn Shipway (2004,
Paperback).
9. Domestic Violence. Merriam Webster. Retrieved 14 Nov. 2011
10. Ethel Klein et al., Punând capăt violenţei domestice: Schimbarea Percepţii publice / Stoparea
epidemiei de 6 (1997 ).
11. Health care for women subjected to intimate partner violence or sexual violence. A clinical
handbook. WHO, UNWomen, UNFPA, 2014
12. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, nr.45-XVI, 2007
13. Lexicon Feminist / Dragomir O., Miroiu M. -Bucureşti, POLIROM, 2002.
14. Michael P. Johnson (1995). "Patriarchal Terrorism and Common Couple Violence: Two Forms of
Violence against Women". Journal of Marriage and Family 57 (2): 283–[Link].2307/353683.
JSTOR 353683
15. Michael P. Johnson. A Typology of Domestic Violence: Intimate Terrorism, Violent Resistance,
and Situational Couple Violence, 2010.
16. Mitrofan, I., Ciupercă, C. Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei. Bucureşti: Ed.
Press Mihaela, 1998.
17. Programul Naional de asigurare a egalităţii de gen pe anii 2010-2015, Chişinău, 2009
18. Professional burnout in the mirror. A Qualitative Study From a Lacanian Perspective.
Psychoanalytic Psychology Copyright 2005 by the Educational Publishing Foundation, 2005,
Vol. 22, No. 2, 285–305
19. Suport de curs, pentru instruirea iniţială a asistenţilor sociali comunitari, - Chişinău 2009.
20. Violenţa. Aspecte psihosociale /Coord. De Gilles Ferreol, An. Nicolau. Polirom, 2003.
21. Violenţa domestică şi asistenţa medicală. Îndrumar pentru cadrele medicale. Chişinău, Epigraf,
2003. – trad. din engl.
22. Violenţa Domestică: Ghid de recunoaştere şi asistare / Emilia Diana Muntean. - Iaşi, 2004.
23. Violenţa faţă de femei în familie în Republica Moldova. Chişinău: BNS, 2011.
24. World Report on violence and health. WHO, Geneva, 2002.
25. Гендер для чайников (Барчунова Т., Жидкова Е., Здравомыслова Е. И др.). Москва:
«Звенья», 2006. 263с.
26. Насилие в отношении женщин: опыт стран Восточной Европы, Центральной Азии и
России / Сб. матер. по итогам консульт. со Спец. Докл. ООН по проблеме насилия в
отношении женщин Якин Эртбрк. Санкт-Петербург./ Ред. Л.Понарина, – М, 2008
27. Обучение практике социальной работы: Межд. Опыт и перспективы / Под ред. М.Доэл,
С.Шарлдоу. –Москва: Аспект-Пресс, 1997
28. Практическое руководство по законодательным мерам для преодоления домашнего
насилия. Подготовила Доно Абдуразакова. ЮНИФЕМ, Июль 2002г.
29. Писклакова, М., Синельников, А. Домашнее насилие как объект социальной работы //
Социальная политика и социальная работа: гендерные аспекты. – Москва, 2004, с. 219-240
30. Социальная политика и социальная работа: гендерные аспекты: Учебное пособие для
студентов высших учебных заведений. – Москва, 2004, 292 с.
31. Шнырова, О. Мужчины не плачут: цена мужественности в России. În Конструирование
маскулинности на Западе и в России. Межвузовский сборник материалов. Иваново, 2006.
32. [Link]
33. [Link]
[Link]
ei_impotriva_femeilor_violentei_domestice_istanbul_2011.php