SISTEME DE EDUCATIE Educatia constituie in fiecare sistem social un subsistem, unul dintre sectoarele cele mai importante ale

vietii sociale. Pregatirea pozitiva pentru viata a tinerei generatii, care sa acumuleze si sa transmita mai departe experienta sociala a atras, pe langa activitatea practica a pedagogilor, si atentia altor reprezentanti ai stiintelor sociale si umane din diverse epoci. Initial, lapidare si nesistematice, venite din partea filosofilor, reflectiile asupra educatiei dobandesc un tot mai pronuntat caracter stiintific pe masura ce are loc procesul de diferentiere a stiintelor prin desprinderea lor de filosofie considerata drept stiinta prin excelenta. Se ajunge astfel la formarea unui sistem al stiintelor educatiei din care face parte si sociologia educatiei. Pentru stiinta sociologiei, care primeste numele ca atare in 1838 din partea filosofului pozitivist A. Comte, a urmat un proces de evolutie si dezvoltare in cadrul caruia s-a precizat natura, domeniul, limbajul si o serie de metode proprii de cercetare, respectiv conditiile necesare existentei unei stiinte. Insa, sociologi 949d39j a s-a manifestat nu numai ca studiu teoretic al societatii in integralitatea sa, ci si sub forma unor studii ce au vizat diverse procese si fenomene dintr-o anumita societate si, la un anumit moment dat. In consecinta, in cadrul sociologiei au aparut o serie de discipline de ramura, dintre ele sociologia educatiei reflectand realitatea sociala aflata sub incidenta educatiei. Momentul de inceput al sociologiei educatiei este considerat de majoritatea specialistilor publicarea postuma in 1922 a lucrarii Educatie si sociologie a lui E. Durkheim. Argumentul esential in sprijinul acestei afirmatii este dat de faptul ca Durkheim este primul care da educatiei o fundamentare sociologica. El nu numai a afirmat necesitatea sociologiei educatiei dar mai ales a intreprins sistematic studii autentice de sociologie a educatiei. Legand pedagogia de sociologie, el a postulat educatia ca fiind "ceva eminamente social; prin originile sale, ca si prin functiunile sale si ca, prin urmare, pedagogia depinde de sociologie mai mult decat de orice alta stiinta". Mai mult, el se opune ideii existentei unei naturi umane unice careia educatia ar trebui sa-i realizeze atributele constitutive ale speciei umane si afirma varietatea istorica a sistemelor de educatie in functie de societate si nivelul sau de dezvoltare. Definind educatia ca reprezentand "actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor care nu sunt coapte pentru viata sociala", Durkheim identifica educatia cu socializarea atunci cand afirma ca "educatia consta intr-o socializare metodica a generatiei tinere". Durkheim a cautat sa intemeieze o sociologie a educatiei obiective, metodice, care sa utilizeze investigatii profunde si sa procedeze inductiv. Daca, istoric, primul obiect de cercetare al sociologiei educatiei a fost institutia educationala si mediul sau de existenta, ulterior obiectul disciplinei a fost extins la relatiile dintre sistemul educational si sistemul social, careia ii apartine. Pe parcurs acesta a fost centrat, din perspectiva economista, pe studiul relatiilor dintre oferta educationala si cererea de pe piata muncii si pe analiza contributiei educatiei la realizarea obiectivelor socio-economice generale ale societatii. Din perspectiva teoriilor sociologice functionaliste, sociologia educatiei a fost propusa ca sociologie a relatiilor interpersonale si ale schimbarii educatiei interesata preponderent de relatiile dintre motivatiile elevilor/studentilor si determinarile sociale ale vietii si activitatii lor viitoare, ca actori sociali. Ceea ce include in tematica disciplinei conceptele de norme si valori si interiorizarea acestora, integrarea scopurilor si a mijloacelor, sanctiuni si recompense,

roluri sociale etc. In esenta este vorba de abordarea si analiza "organizationala" a scolii, cu accent pe functionalitatile si disfunctionalitatile acesteia in modelarea comportamentelor viitorilor "actori sociali". Reprezentantii scolilor macrosociologice concep sociologia educatiei ca un domeniu sociologic specializat, avand ca obiect principal de studiu analiza sociologica a educatiei ca subsistem al sistemului social global, raporturile functionale dintre institutiile educationale, fundamentarea sociologica a intelegerii problemelor organizarii, structurarii si proceselor sociale educationale. Acestia o propun ca o stiinta si teoretica si aplicativa menita sa formuleze ipoteze, sa dezvolte concepte si teorii stiintifice specifice, intr-un cuvant, sa dezvolte cunoasterea sociologica a educatiei, ca baza a actiunii practice, in domeniul educatiei si invatamantului. Multitudinea si diversitatea perspectivelor si abordarilor sociologiei educatiei, demonstreaza, pe de o parte ca, ele constituie incercari de ordonare a unui domeniu de cercetare stiintifica ale carui contururi nu sunt inca pe deplin stabilite, iar continutul sau continua sa fie eterogen. In ceea ce ne priveste, asa cum rezulta din lista unitatilor de invatare pe care le propunem, noi consideram sociologia educatiei o disciplina stiintifica - teoretica si aplicativa specializata a sociologiei, avand ca menire sa studieze: relatiile dintre societate si educatie, ca subsistem al sistemului social global; sistemul social institutional al educatiei in toate dimensiunile si componentele sale - (invatamantul de toate gradele, tipurile si formele sale de organizare, functionare si realizare; organizatiile si institutiile sociale educationale altele decat cele de invatamant - familia, biserica, armata, mass-media etc.; organizatiile sociale si institutiile specializate in realizarea educatiei permanente), in general educatia formala, informala si nonformala; coordonatele sociologice ale relatiilor dintre educatie, progresul stiintific si tehnic si dezvoltarea culturii; sensurile si modalitatile de evaluare a contributiei educatiei la dezvoltarea de ansamblu a societatii; problemele deschise ale relatiilor dintre educatie si societate in lumea contemporana si ale evolutiilor sistemelor educationale. Evident, aceasta problematica nu epuizeaza obiectul si orizonturile posibile ale disciplinei, in care teoriile si metodele sunt inca in procese de cristalizare si in care abordarile alternative sunt legitime si pot fi chiar profitabile. Metodologia cercetarii sociologice in domeniul educatiei. Cunoasterea sociologica poate evolua pe doua cai principale, cunoasterea teoretica si cunoasterea empirica (de teren), fara ca intre acestea doua sa existe bariere insurmontabile. Cercetarea teoretica reprezinta rodul reflectiei sociologilor asupra realitatii sociale. Are un caracter abstract iar produsul il reprezinta teoria sociologica. Spre deosebire de cercetarea teoretica, cercetarea empirica se raporteaza la realitatea sociala in mod nemijlocit prin contactul direct al cercetatorului cu realitatea studiata. Pentru acest demers cercetatorul trebuie sa dispuna de o buna teorie (teorie de referinta), sa utilizeze una sau mai multe metode care se transpun in anumite tehnici, procedee si instrumente de cercetare cu ajutorul carora sociologul isi recolteaza materialul (informatia) necesar(a). Ghidarea cercetarii se face prin intermediul metodologiei care reprezinta o conceptie asupra metodei si a cercetarii in general. In cazul unei cercetari empirice, bine proiectate si realizate, concluziile pot conduce fie la confirmarea teoriei de referinta, fie la reformularea ei ori la aparitia unei noi teorii. Metodele utilizabile in cercetarile din domeniul sociologiei educatiei sunt cele specifice stiintelor sociale si umane, indeosebi psihologice, pedagogice si sociologice. Dupa nivelele de investigatie cercetarile pot fi

distinse in : cercetari macrosociologice si microsociologice. Dupa extensiunea problemelor investigate ele pot viza examinarea unor subiecte strict delimitate sau a unor probleme complexe si generale. Dupa originea datelor ele pot fi : 1. metode de observatie caracterizate prin perceperea sistematica a diferitelor manifestari ale actorilor sociali in momentul producerii lor, pe baza unui plan dinainte stabilit (ghid de observatie) si cu ajutorul unor tehnici si mijloace specifice moderne de inregistrare; 2. ancheta sociologica este metoda de culegere a informatiilor ce include tehnici si procedee interogative de tipul chestionarului sau interviului (chestionarul -succesiune logica si psihologica de intrebari sau imagini grafice cu functie de stimuli pentru raspunsuri verbale sau nonverbale ce urmeaza a fi retinute in scris ; interviul - tehnica asemanatoare chestionarului dar care necesita totdeauna obtinerea unor informatii verbale) ; 3. sondajul de opinie reprezinta o forma specifica a anchetei care permite strangerea rapida a informatiilor dintre cele mai variate ; 4. experimentul sociologic este metoda de cercetare a relatiilor cauzale dintre faptele, fenomenele si procesele sociale prin masurarea actiunii variabilelor independente asupra celor dependente prin izolarea (tinerea sub control) a celorlalti factori neprecizati in ipoteza de lucru ; 5. analiza documentara reprezinta metoda (dupa autori este o tehnica) prin care se ajunge la formularea de concluzii in urma studierii unor documente sociale (cataloage, registre, scrisori etc.). Dupa succesiunea in timp ele pot fi: metodele transversale, care furnizeaza informatii asupra fenomenelor si proceselor studiate, la un moment dat; metodele istorice, care urmaresc in trecut factorii unei situatii actuale (metoda biografica de exemplu); metodele proiective care cauta sa extrapoleze in viitor rezultatele experimentale provenite din trecut si prezent. Prin aplicarea acestor metode se acumuleaza un stoc de informatii care urmeaza a fi prelucrat in vederea formularii concluziilor. Acestea vor fi prezentate in raportul de cercetare care, in functie de destinatie, poate fi: raport de cercetare destinat comunitatii stiintifice, raport de cercetare pentru un beneficiar (organizatie sau institutie sociala care a comandat cercetarea) sau raport de cercetare destinat publicului larg.

Sisteme i tipuri generice de educaie Sistemul de educaie se refer la ansamblul instituiilor unei societi implicate n educaia oamenilor, ntr-o anumit perioada istoric. Ca subsistem al sistemului social

global, el mai este numit instituia educaiei. Instituia educaiei a evoluat de-a lungul timpurilor, att sub aspectul funciilor sale dominante, ct i sub aspectul instituiilor implicate (instanelor de socializare). Sistemul educaional are rolul de a socializa oamenii, astfel nct s devin membri ai societii, s ndeplineasc roluri semnificative n reeaua complex a interaciunilor sociale. Prin nvarea rolurilor sociale care i revin, copilul se socializeaz, adic deprinde cum s satisfac ateptrile celorlali n legtur cu el. Pe msur ce rolurile sociale pentru care urma s fie pregtit copilul s-au diversificat i au crescut n complexitate, ca urmare a evoluiei societii, sistemul de educaie i-a multiplicat straturile socializatoare i i-a extins instanele de socializare. Durkheim a pus n eviden tipuri generice de educaie, (n fapt, tipuri de sisteme de educaie) corespunztoare diferitelor specii de societate. n societile tribale, de exemplu, educaia avea un character difuz, n sensul c era dat tuturor membrilor clanului, fr nici o deosebire i nu existau educatori specializai. n alte societi mai avansate, n care viaa religioas ncepea s fie condus de o cast sacerdotal, de pild n India i Egipt, educaia devine un atribut al puterii sacerdotale, fiind ncredinat preoilor, iar instruirea oferit de acetia copiilor se refer doar la cunotine care au legtur cu credinele religioase. n cetile greceti, unde nu exista o cast sacerdotal i viaa religioas era condus de stat, instrucia tinerilor avea un caracter laic i privat, era orientat predominant spre aciune i practic, iar educatorii erau simpli ceteni. Bowles S. a analizat dup cum am artat anterior sistemul de educaie n capitalism. Intruct a adus cu sine creterea ratei de schimbare a tehnologiilor, capitalismul solicit o for de munc antrenat i disciplinat, care nu mai putea fi socializat adecvat n cadrul instituiilor tradiionale ale familiei i ale bisericii. El solicit, de exemplu, muncitorilor cunotinte de matematic i alte cunotine tehnologice, care nu mai pot fi transmise de ctre prini n manier informal. Soluia la aceste probleme a fost oferit de sistemul nvmntului general obligatoriu al maselor, n care principalul factor instituional al educaiei devine instituia colar, la care se adaug influene educative sistematice ale altor factori instituionali (mass-media, instituiile educaiei non-colare). Funciile sociale ale instituiei educaiei Teoriile funcionaliste asupra educaiei au evideniat c orice societate, pentru a supravieui, trebuie s i pregteasc membrii s fie productivi i s-i ndeplineasc rolurile care le revin. Funciile de baz sau scopurile educaiei sunt aceleai n cele mai multe societi, dar importana acestor funcii i semnificaia acordat realizrii lor variaz de la o societate la alta sau chiar n funcie de grupurile sau clasele sociale din interiorul fiecrei societi. Din punct de vedere sociologic, educaia ndeplinete n societile contemporane mai multe funcii: Funcia 1. Socializarea: pregtirea pentru a deveni membru productiv al societii i integrarea n cultur. Socializarea este procesul prin care o fiin asocial (care nu se comport sistematic aa cum o fac majoritatea membrilor societii) devine o fiin social, corespunztoare tipului mediu individual al societii, prin interiorizarea treptat a modelelor de comportare, atitudinilor, valorilor spaiului social n care triete. n acest proces, individul i creeaz o identitate social (eu-l social) i se integreaz n spaiul social perpetundu-l. Procesul de socializare cuprinde durata ntregii viei. Sociologii disting dou stadii ale socializrii: stadiul socializrii primare i stadiul socializrii secundare. Stadiul socializrii primare (denumit i inculturaie) este procesul

de dobndire a modelelor de baz ale comportamentului uman i are drept ageni, ntr-o prim faz, prinii, rudele, vecinii, grupul de joac (alii semnificativi pentru copil), iar ntr-o a doua etap, i alte instane de socializare cu care familia coopereaz, cum ar fi grdinia, alte familii .a. Mecanismul ei fundamental este cel al condiionrii incontiente, ntruct copilul face ceea ce vede la prini, motiv pentru care socializarea primar este strns dependent, n coninutul ei, de structura social, de diviziunea muncii, de cadrul cultural (etc.) ale societii n care triesc prinii. (BDESCU, I., RADU, N., 1980, pg. 63) . Socializarea secundar are drept ageni diferite instituii sociale, cea mai important fiind coala. Coninutul ei este legat de nvarea rolurilor instituionale, iar principalul ei rezultat este dobndirea unei pluraliti de eu-ri sociale. Copilul i nsuete limbajul specific diferitelor instituii, mpreun cu aparatul de legitimare a acestora. Interaciunile au un pronunat caracter formalizat, identificarea emoional nu mai este total, iar lumea rolurilor instituionale este perceput ca o lume posibil. Socializarea secundar (denumit i aculturaie), dei se realizeaz prioritar prin intermediul proceselor educative instituionalizate le transcede n msura n care presupune procese integrative necontrolate de coal, ca de pild: integrarea n profesie (controlat de complexe instituional productive), integrare socio-instituional (controlat de complexe instituional-educative) integrare cultural (controlat de complexe cultural educaionale) integrare n familie etc. (BDESCU, I., RADU, N., 1980, pg. 76) Astfel, n societatea contemporan, sistemul de educaie include, pe lng vechile instituii ale familiei, colii i bisericii, numeroase alte instane de socializare secundar: organizaii profesionale, politice, instituii de art i cultur etc. Criticii sistemului actual de educaie arat c nu toi copiii beneficiaz de aceleai experiene, ntruct acestea difer n funcie de clasa social creia i aparin, de apartenena lor rasial sau etnic, de mediul n care triesc i de alte variabile, prin care socializarea secundar se realizeaz n mod discriminatoriu. Funcia 2. Transmiterea culturii. Prin educaie, membrii unei societi i nsuesc cel puin un nucleu al cunoaterii, care este de natur s-i reuneasc un ansamblu de informaii care s fie neles de toi i mprtit tuturor. Educaia transmite concomitent dou tipuri de cunoatere: cunoaterea academic acele produse ale gndirii umane dobndite n cadrul disciplinelor academice i cunoaterea institutiv un coninut care este att propriu-zis cognitiv, adic se refer la procese i capaciti de nvare, ct i metacognitiv, ntruct rezult din organizarea proceselor de transmitere i reproducere a cunoaterii sociale, dar i noncognitiv, n msura n care se refer la valori, instituii i moduri implicite sau explicite de valorificare a cunoaterii sociale. Cunoaterea educaional include, astfel, un continut academic sau disciplinar, precum i unul didactic, pedagogic sau institutiv, menit a-l activa pe primul. Coninutul institutiv, din pcate, este cel mai adesea neglijat. (L. VLASCEANU, 2002, pg. 28) Transmiterea culturii a constituit, la rndul ei, obiectul unor controverse, fiecare grup dorind s impun programele sale, un anumit curriculum sau valori. n plus, normele, deprinderile, valorile i cunotinele nvate de elevi difer de la o categorie de elevi la alta. Asfel, s-a constatat c adeseori pentru un tnr care urmeaz s ocupe o poziie de conductor sau n elit, sistemul de educaie are programat un set diferit de deprinderi i cunotine de baz, n comparaie cu cel care va intra n rndurile muncitorimii. Dezbaterile asupra modalitilor n care ar trebui transmis cultura se ntind de la ce materiale, ce manuale sau ce tehnologii s se foloseasc, pn la filozofia asupra

predrii eficiente. Unii pledeaz pentru o educaie care s se concentreze asupra bazelor culturii, nelese ca un ansamblu de deprinderi de baz, alii se situeaz pe poziiile educaiei progresive i susin c educaia primit ar trebui s fie relevant pentru mediul nconjurtor n care triesc copiii i pentru participarea social viitoare a acestora.. Funcia 3. Disciplinarea i dezvoltarea personal. Membrii oricrei comunitai sociale ateapt ca elevii s dobndeasc deprinderi necesare pentru a deveni ceteni productivi i care s respecte legile. Teoriile funcionaliste consider c elevii trebuie s-i interiorizeze, pe ci formale i informale, valori cum ar fi disciplina, respectul, punctualitatea i perseverena. Acestea sunt considerate eseniale pentru a supravieui n lumea muncii i a colii. De la coli se ateapt s insufle valori legate de autocontrolul social i dezvoltarea personal. n acest fel dificultile ntmpinate de individ n viaa social pot fi reduse pentru c va fi antrenat s se adapteze la societate n modaliti acceptabile. colile utilizeaz variate modaliti de formare a deprinderilor de autocontrol social, unele folosind cu predominan metode autoritare, altele metode umaniste. Procesul de disciplinare constituie metoda cea mai important folosit n coal pentru educarea autocontrolului social. Metodele de educaie a unor oameni disciplinai au generat dileme i controverse, att n lumea colii, ct i n societatea contemporan. Cele mai aprinse controverse sunt legate de dou aspecte: disciplina i drepturile elevilor. S-a observat c modul n care este conceput disciplina difer n funcie de clasa social, grupul rasial-etnic i sex. Controversele se nvrt de asemenea n jurul controlrii, acaparrii i nerespectrii drepturilor elevilor. Funcia 4. Selectarea, pregtirea i plasarea indivizilor nsocietate. Multe societi industriale moderne acorda o deosebita importan cunotinelor acumulate i meritelor personale probate n coal, atunci cnd se pun problemele plasrii tinerilor n anumite coli, a admiterii lor n diferite domenii de activitate, a acordrii unor slujbe i, n general, a plasrii tinerilor n societate. Scorurile obinute de elevi la diferite teste de cunotine n coli sunt adesori hotrtoare pentru admiterea lor n universiti, instituii, locuri de munc. n acest fel educatia ndeplinete, practic, o funcie de selecie i de plasare a indivizilor n societate. Aceasta este probabil funcia cea mai controversat. Criticii susin c prin politicile educaionale i prin practicile de selectare a unor elevi pentru nivelurile superioare de nvmant, se urmrete, de fapt, reproducerea unei anumite ierarhii sociale, chiar dac anumite preocupri, cum ar fi aa-numita testare obiectiv, dau aparena egalitii cu care sunt tratai toi copiii. Funcia 5. Schimbare i dezvoltare. Educaia populaiei a devenit unul dintre factorii ce condiioneaz creterea economic n societile dezvoltate contemporane. Nivelul de educaie i de formare profesional a populaiei, capacitatea de a nva i de a crea tehnologii mai bune constituie aa-numitul capital uman, considerat la fel de important pentru dezvoltarea unei societi ca i capitalul fizic ori resursele ei naturale. Unele cercetri au scos n eviden, de exemplu, faptul c n 1989 aproximativ 80% din bunstarea rilor dezvoltate s-a asigurat pe baza contribuiei capitalului uman, n sensul c 80% din venitul real obinut s-a datorat investiiilor n oameni. Sociologii apreciaz i astzi c diferena dintre societi n privina gradului lor de dezvoltare rezult mai ales din modul de activare a cunoaterii, la nivel individual i social, iar economitii constat c o distribuie inegal (a educaiei n societate) tinde s aib un impact negativ, n cele mai multe ri, asupra venitului per capita, iar atunci cnd mrimea capitalului fizic crete n raport cu cel uman, se constat o micorare a creterii economice n societatea

respectiv. (apud L. VLSCEANU, coord., 2002, pg. 29). n concluzie, una dintre funciile educaiei este aceea de a contribui la dezvoltarea acestui capital uman, important factor al creterii economice i, implicit, al schimbrii sociale. Varietatea instanelor de socializare, a instituiilor i organizaiilor implicate n educaie Sistemul de educaie al unei societi este aadar mai amplu dect sistemul de nvmnt, l include, ntruct un sistem de educaie cuprinde, pe lng toate nivelurile si tipurile de nvtmnt, toate tipurile de educatie non-colar, cum ar fi alfabetizarea funcional, formarea n ntreprinderi i n cursul muncii, reciclarea profesional, propaganda industrial i agricol .a. n interiorul unui sistem de educaie funcioneaz mai multe tipuri de instituii i organizaii. Unele dintre ele sunt special create pentru a educa pe oameni (instituiile de nvtmnt), altele, pe lng scopurile lor principale (permanente) i propun influenarea prin educaie a membrilor lor. Astfel, sistemul instituional al educaiei include o mare varietate de organizaii: instituii de nvtmnt, instituia familiei, instituiile religioase, instituiile de informare n mas (presa, radio, televiziunea .a.), instituiile de cultur (teatre muzee, etc), instituiile militare, instituii politice ori sindicale (ce sunt preocupate de formarea propriilor membri n spiritul unor anumite idei, valori, atitudini, de inducerea anumitor comportamente). In interiorul fiecrui factor instituional al educatiei, aciunea educativ va avea particulariti specifice. Specificul educaiei din interiorul fiecruia dintre tipurile de instituii cu preocupri n acest domeniu este legat de urmtoarele aspecte: Finalitile educative avute n vedere; sub acest aspect, de exemplu, finalitile educative urmrite de o instituie militar vor fi diferite de cele ale unei instituii religioase, ori ale unei instituii colare, ntruct se va urmri influenarea unor comportamente specifice, de natura s serveasc scopurile majore ale instituiei respective; Agenii educaiei vor fi diferii de la o instituie la alta: de exemplu, ofieri, pentru instituiile militare, clerici, pentru cele religioase, profesori, nvttori, pentru cele scolare .a.m.d., fiecare cu un anumit tip de pregtire, preocupri, valori dominante; Receptorii educaiei vor fi de asemenea diferii de la un tip de instituie la altul: elevi, studeni, pentru cele colare, ostai pentru cele militare, credincioi, pentru cele religioase etc., fiecare tip, cu caracteristici de personalitate specifice i preocupri specifice un public mai mult sau mai puin omogen, specific, cruia i se adreseaz educaia din cadrul unei instituii sau a alteia; Mesajele vehiculate vor fi de asemenea specifice, att sub aspectul coninutului lor, ct i al formei acestora; Modalitile de desfurare a aciunii de influenare educativ utilizate cu predominan poart un anume specific al tipului de instituie n care se realizeaz: instrucia militar, ceremonialul religios, activiti de predare sistematic,

edine, conferine .a. Dintre toate instituiile de educaie, n cele ce urmeaz ne vom opri asupra a trei dintre ele, considerndu-le ca fiind cele mai importante: sistemul de nvmnt, familia, mass-media, ultimele dou, n cadrul prii a-IV-a a acestei lucrri, atunci cnd vom aborda relaiile dintre coal i comunitatea local n care funcioneaz. Criza mondial a educaiei Iniial, n perioada anilor 60, s-a constatat o inadaptare cronic a colii la via. ntr-o lucrare intitulat Criza mondial a educaiei (1968), americanul PHILIP COOMBS semnaleaz existena unor decalaje funcionale ntre educaie, ca subsistem social i celelalte subsisteme ale societii, i care se exprim prin: decalajul ntre oferta (prea mic) i cererea (prea mare) de educaie de calitate; decalajul ntre calitatea resurselor umane oferite de educaie i necesitile sociale; inadaptarea programelor de nvmant i a metodelor la cerinele societii; ineria structurilor organizatorice ale sistemelor de nvtmnt, n raport cu dinamica societii contemporane .a. n anii imediat urmtori apariiei lucrrii lui Ph. Coombs, cercetrile sociologilor asupra cauzelor crizei educaiei au scos n eviden alte deficiene majore ale educaiei contemporane care greveaz asupra menirii ei de a-l ajuta pe individ s dobndeasc o autentic natur uman. Termenul de criz a nceput s semnifice faptul c sistemele actuale de educaie i de nvmnt se dovedesc ele nsele incapabile s ofere cadrul soluionrii problematicii omului, formrii lui ca personalitate complex (A. CAZACU, 1992). Educaia, aa cum este ea practicat, nu l ajut pe om s se ridice la adevrata sa natur uman care, n esen, presupune cunoatere de sine, emancipare treptat prin cunoaterea servituilor naturale i sociale; dedublare ntr-o lume a ideilor, care genereaz permanenta preocupare de autodepire. n opoziie cu aceast menire, sistemele educative probeaz limite i contradicii care se exprim n producerea unor tipuri umane reproductive, reprimate sau conformiste. Noi provocri ale educaiei contemporane sunt legate de starea actual a multor ri ale lumii aflate n procese de tranziie social, dar vin i din partea unor noi exigene generate de actuala dezvoltare social-economic i cultural. Mai recent, decalajele funcionale dintre educaie i celelalte sectoare sociale s-au amplificat ndeosebi ca urmare a apariiei unor noi fenomene economice: mondializarea i competitivitatea economicului; dereglarea structural a pieei muncii i marginalizarea tinerilor. Mondializarea economiei se exprim prin internaionalizarea schimburilor de produse i de servicii, transferuri de capital la scara ntregii planete i prin distribuirea ntre diferite zone ale globului a diferitelor faze de concepere, dezvoltare a productiei, distribuire i consum a unor bunuri, n funcie de profitabilitatea obinut de agenii economici, ntr-un loc sau altul al lumii. Au aprut fenomene de cretere a competitivitii ntre ri i preocuparea rilor, ntreprinderilor de a-i apra poziiile pe pieele mondiale. Principalele soluii de meninere a competitivitii se bazeaz pe flexibilitatea locurilor de munc i a resurselor umane. Folosirea minii de lucru temporare devine tot mai frecvent. In plus, a crescut nevoia unei mini de lucru din ce n ce mai calificat, capabil s se adapteze rapid la schimbrile tehnologice i s-i rennoiasc permanent competenele i cunotinele.

Persoanele capabile de asemenea performane sunt de obicei cele care au o pregtire de tipul celei universitare, ceea ce face ca s fie preferai la angajri oameni cu o asemenea pregtire, iar tinerii insufficient calificai s fie nlturai fr mil. Educaia contemporan se afl n criz pentru c nu poate pune la dispoziia pieei muncii, n ritmurile cerute i la un nivel calitativ adecvat, oameni cu un nivel de pregtire de acest tip, pe msura nevoilor actuale.

BIBLIOGRAFIE 1. Andrei, Petre - Sociologie general, Polirom, Iai, 1997 2. Cazacu, Aculin i Bdescu, I. - Metode i tehnici de cercetare sociologic,Universitatea
Bucureti, 1981

3. Constantinescu, Miron - Introducere n sociologie, Ed.Universitii Bucureti, 1975 10

4. Herseni, Traian - Sociologie, Ed.tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1982 5. Mihilescu, Ioan Sociologie general, Ed. Universitii, Bucureti, 2000

11