FRUMOSUL FENOMEN ESTETIC DE BAZ I CATEGORIE CENTRAL A ESTETICIi prof.

. Lazar Mihaiela Liceul de Art Ioan Sima Zalu Frumosul reprezint un fenomen complex deosebit de fluid si prin urmare greu de definit. Ceea ce este frumosul pentru noi astzi, elenii numeau Kaln, iar latinii pulchrum. Acest ultim termen a disprut n latina renascentist, lsnd locul unui cuvnt nou bellum (de la bonum, diminutivat bonellum, abreviat bellum) devenit n italian bello, n francez beau, iar n englez beautiful. n romn s-a pstrat termenul frumos n care se recunoaste usor latinescul formosus. n orice caz, ceea ce este important este faptul c si-n limbile vechi si-n cele actuale sunt si substantive si adjective derivate din acceasi rdcin: Kalls si Kalon, pulchritudo si pulcher, bellezza si bello, frumusete si frumos. De asemenea, se stie c grecii utilizau adjectivul substantivat t Kalon pentru frumusete, iar Kalls l-au pstrat pentru notiunea abstract, pentru frumos. Se poate distinge ntre o teorie cu privire la frumos si o definitie dat frumosului. Se poate accepta astfel c, atunci cnd se spune c frumosul e ceea ce place cnd este privit, noi dm o definitie frumosului, iar atunci cnd spunem, de pild, c frumosul const n alegerea proportiilor, n dispunerea adecvat a prtilor, n fapt, n mrime, calitate si cantitate si-n raportul lor reciproc, atunci formulm o teorie despre frumos. n primul caz, o definitie ne va spune cum se recunoaste frumosul, iar n cel de-al doilea, o teorie cere explicit s spunem cum se explic frumosul. O atare teorie pe ct de cuprinztoare, pe att de longeviv cu privire la frumos este numit de acest teoretician Marea teorie. Cei ce-au initiat-o au fost pitagoreicii, dar ea a strbtut dup aceea timpurile, rmnnd aproape nemodificat pn n secolul al XVII-lea european. Ea are, totodat, calitatea c se aplic si plasticii si muzicii deopotriv. Elementul esential al acestei teorii l constituie ideea de proportie, cea de simetrie si cea de armonie. Astfel, frumosul apare numai n obiectele n care prtile se raporteaz unele la altele ca numere simple. Mai precis: justa alctuire si concordanta tuturor lucrurilor compuse provin din cele cinci proportii cuprinse ntre cele patru numere simple (1, 2, 3, 4). O atare teorie se aplic si este recognoscibil n sculptura si arhitectura clasic greceasc, iar Vitruviu n celebrul su Tratat despre arhitectur consfinteste si pentru latini canoanele atasate acesteia. Oricum, Sfntul Augustin va fi cel care va da formula paradigmatic a Marii Teorii: Numai frumosul place; n frumos formele; n forme proportiile; n proportii - numerele. Se consider, de asemenea, c sunt cteva teze conexe Marii Teorii: 1. caracterul rational al frumosului; 2. caracterul cantitativ al frumosului; 3. caracterul obiectiv al frumosului; 4. dimensiunea metafizic a frumosului (afirmat si de pitagoreici si de Heraclit, dar si de stoici si de gnditorii crestini). Folclorul a definit n mod semnificativ acest aspect fundamental n proverbul: Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. De asemenea expresia Frumusetea este n ochii privitorului exprim acelasi lucru. Perceptia frumosului este deci intim legat de specificul si de dominantele fiecruia, dup cum se si spune: Despre gusturi nu se discut. Frumosul este totdeauna perceput n cadrul relatiei dintre cel ce constientizeaz si ceea ce este contemplat si considerat de respectiva persoan ca fiind frumos. Perceperea frumosului este strns legat de particularittile psihice, mentale si spirituale ale fiintei respecive.

Frumosul, indepedent de realitatea sa, este reprezentarea n constiinta omului a propriettilor si caracteristicilor apreciate ca adevrate, armonioase, bune si nlttoare ale obiectului, realittii sau fiintei percepute. n cultura antichittii, cnd valorile spirituale erau concepute si apreciate sincretic, frumosul este contopit n mod frecvent cu binele, adevrul, armonia si utilul. Iar aceste valori treceau reciproc una peste alta. nteleptul Platon considera frumosul, armonia, adevrul si binele ntr-o nencetat fuziune. n Simpozion, Platon surprinde si defineste tocmai acest caracter obiectiv si nu subiectiv al frumosului, absolut si nu relativ transcendent si nu imanent al acestuia, atunci cnd afirm: un frumos ce trieste de-a pururea, ce nu se naste si piere, ce nu creste si scade; ce nu-i ntr-o privint frumos, ntr-alta urt; cteodat da, alteori nu; pentru unii da, pentru altii nu. Frumos ce nu se-nftiseaz cu fat, cu brate sau cu alte ntruchipri trupesti, frumos ce nu-i cutare gnd, cutare stiint; ce nu slsluieste n alt fiint dect sine; nu rezid ntr-un supravietuitor; n pmnt, n cer, sau oriunde aiurea; frumos ce rmne el nsusi ntru sine, pururea identic siesi ca fiind de un singur chip; frumos din care se mprtseste tot ce-i pe lume frumos, fr ca prin aparitia si disparitia obiectelor frumoase, el s sporeasc, s se micsoreze ori s ndure o ct de mic stirbire. nseamn c astfel definit, ceea ce e frumos nu e frumos n functie de altceva, ci este frumos n eternitate si pentru sine. Ulterior, alte ncercri de definire au tins s aprecieze frumosul ca splendor splendoarea adevrului (la unii platonicieni); ca splendor ordinis splendoarea ordinii (la Sf. Augustin); ca splendor formae splendoarea formei (la Thomas dAquino) sau ceea ce place fr concept (la Kant), ca ntruchipare sensibil a ideii de adevr (la Hegel), ca echilibru ntre sublim, armonie si gratie. Kant si-a elaborat estetica pornind de la pozitia pe care o ocupa frumosul si arta derivate din facultatea de judecare, o facultate mediatoare ntre intelect si ratiune. n cadrul acestei estetici, frumosul ne place pur si simplu, nu prin impresia simturilor, nici prin concept. Frumosul este descris prin determinantii judectii: - calitativ, frumosul este obiectul unei satisfactii fr nici un interes; - cantitativ, este universal valabil; - ca relatie, reprezint o finalitate subiectiv; - ca modalitate, este necesar ca obiect al unei satisfactii generale. n aprecierea frumosului, facultatea de judecare estetic raporteaz imaginatia la intelect pentru a o pune de acord cu conceptele lui; aceeasi facultate este raportat la ratiune n vederea unui acord subiectiv cu ideile acesteia, pentru a produce o dispozitie a sufletului conform cu dispozitia determinat de influenta moralittii asupra sentimentului. Judecata despre frumos se bazeaz pe un sentiment particular de plcere produs de obiect dar trebuie totodat s-si descopere acele principii a priori prin care plcerea s se lege de reprezentarea respectivului obiect la orice alt subiect. Faculttile necesare pentru arta frumoas sunt imaginatia, intelectul, spiritul si gustul. O atentie deosebit acord Kant spiritului, ca principiu sufletesc activ prin care se ntruchipeaz ideile estetice. Immanuel Kant este cel care va aduce clarificrile cele mai importante n privinta definirii naturii frumosului. Dou asemenea clarificri sunt mai mult dect importante, sunt esentiale: a) toate criteriile despre frumos sunt individuale; b) frumosul este confirmat de fiecare obiect luat n parte si el nu poate fi nchegat n confirmri generale. Caracterele frumosului dup Kant sunt: a) ceea ce place n mod universal fr concept; b) ceea ce place n mod descentralizat; c) ceea ce reprezint o finalitate fr scop.

Din cauza polivalentei att de accentuate a frumosului, unii teoreticieni au optat pur si simplu pentru o identificare a frumosului cu integrarea armonioas a prtii ntr-un ntreg ca fiind acceptia lui cea mai larg. Multi ns, nu s-au putut sustrage intuitiei faptului c, n intimitatea sa frumosul implic ceva din structura perfectiunii, armoniei si binelui. Modurile de existent ale frumosului sunt, fireste, multiple. Dou sunt ns domeniile unde se manifest cu deosebit pregnant: n natur si n art. S-au constituit astfel, dou concepte distincte, ndelung discutate: conceptul de frumos natural si conceptul de frumos artistic. Oricum, n istoria de dou decenii a gndirii estetice (nteleas n sens larg), s-a trecut de la notiunea general de frumos, de la frumosul metafizic la notiunea clasic-clasicist a frumosului. Aceasta a intrat n criz, si faptul este evident n felul n care romantismul de nceput de secol XXI a impus sublimul n prim planul categoriilor estetice. n aceeasi ordine ideatic, se poate afirma c s-a trecut de la evidentierea frumusetii lumii la ideea frumosului din art, s-a produs, prin urmare, trecerea de la o tez metafizic la concretizarea si obiectivarea ei. n toat aceast perioad s-a trecut, de asemenea, de la frumosul priceput prin intelect la cel perceput prin simtire, iar obsesiva cutare a unui caracter obiectiv al frumosului a fost prsit, ncet, dar sigur, pentru o obsesie de semn contrar: frumosul este eminamente subiectivitate. De aici si pn la afirmarea, n cadrul esteticii fenomenologice, a ideii, conform creia obiectul estetic (frumosul) este corelatul experientei estetice, n-a mai fost dect un pas. Nicolai Hartmann, Roman Ingarden sau Mikel Dufrenne vor adnci interpretativ tocmai o asemenea viziune despre natura valorii estetice, a frumosului, n sensul cel mai larg al termenului. Mai mult, dup maturizarea deplin a axiologiei si dup ce n chip firesc frumosul a fost cercetat din unghiul valorilor (natura valorii estetice, relatiile esteticului cu celelalte clase si tipuri de valori etc.), s-a ajuns la o concluzie extrem de fertil din punct de vedere metodologic: frumosul este sinonim cu valoarea estetic. Un asemenea punct de vedere este sustinut de Liviu Rusu n Logica frumosului (1946). Pentru autorul romn, valoarea estetic, frumosul face parte din rndul valorilor dignitative alturi de adevr, ca valoare central a domeniului cunoasterii, si alturi de bine, ca valoare central a domeniului etic. n timp ce binele si adevrul sunt valori heterotelice si transgrediente, frumosul este o valoare autotelic si imanent, dup cum s-a artat deja. n ceea ce-l priveste pe Nicolai Hartmann, acesta sustine c frumosul este obiectul universal al esteticii si-n acest sens, el rspunde obiectiilor aduse acestei afirmatii de principiu. Aceste obiectii erau: a) ceea ce se atinge n realizrile artistice nu este ntotdeauna frumosul; b) c ar exista genuri ntregi ale valabilittii estetice care nu se reduc la frumos; c) c estetica are de-a face cu urtul. n fond, arat Hartmann, sunt argumente tari pentru ca s ne mentinem la frumos ca valoare estetic fundamental si s subsumm tot ce e reusit si plin de efect n art. Oricum, arat Hartmann, dac se las la o parte vocabularul extraestetic, rmn dou semnificatii ale frumosului, una n sens larg si alta n sens restrns. n sens larg, frumosul, nteles ca ceea ce are n genere valabilitate estetic, este sinonim cu o categorie universal a valorii estetice, sau altfel spus, frumosul n aceast acceptie strict estetic, trebuie nteles ca un concept suprem al tuturor valorilor estetice. n sens ngust, frumosul st n opozitie cu sublimul, tragicul, gratiosul, comicul etc. Cele dou sensuri nu trebuie amestecate si principala grij ar trebui s fie de-a le mentine separate odat ce sunt ntrebuintate. Hartmann ia drept baz a conceptiei sale n estetic, sensul larg. Acesta, afirm el, fr a se lsa loc nici unui dubiu urmeaz s fie mentinut chiar si colo unde genurile speciale ajung pe primul

loc. Acestea apar atunci ca specii ale frumosului. Mai mult, exist n acest caz si avantajul deloc de neglijat, si deloc fr important practic, c cel mai curent concept estetic este ridicat pe treapta de concept fundamental, iar grija de-a elabora un concept suprem, construit n mod artificial, devine de prisos. n gndirea estetic autohton, Ion Ionasi pstreaz, pe de o parte, indicatia metodologic a lui Liviu Rusu frumosul trebuie si poate fi nteles ca sinonim cu valoarea estetic. ntr-o viziune larg, cuprinztoare, acesta este definit drept cea mai general valoare special, n sensul c, tot ceea ce intereseaz simturile inferioare (teoretice) si cele superioare, teoretice (vzul si auzul) poate deveni, n principiu, estetic (frumos). Aceasta, pe de o parte. Pe de alt parte, n ipostaza deplinei sinonimii dintre frumos si valoarea estetic, se poate accepta urmtoarea definitie-caracterizare: frumosul este concretul semnificativ, cu conditia ca maximala semnificatie s fie perfect cotopit, cu si topit n maxima concretete. n fapt, remarc Ion Ianosi, frumosul sinonim cu valoarea estetic prezint o deosebire calitativ fat de toate celelalte clase si tipuri de valori; numai frumosul trimite obligatoriu la fenomenalitate, la aparitie si aparent, la raporturi de aparitie. Toate celelalte valori sunt, dimpotriv, substantiale, numai trector si incidental exemplificate prin si pe fenomen. Actul esential al cunoasterii lor se reduce la cunoasterea esentei lor. Esentiale n cazul valorii estetice de aceea, si n cazul artei sunt ns tocmai aparenta si aparitia, independent de care esenta nu exist si nu poate fi gndit. Gndim, propriu-zis, toate celelalte valori, cu sprijinul faculttilor noastre intelectual-teoretice; singura pe care o gndim simtind-o, o ntelegem trind-o, a crei adncime o surprindem la suprafata ei concret desfsurat si concret dimensionat, singura pe care o gndim vizual, auditiv, tactil, gustativ, sensibil este valoarea estetic, este frumosul. Omul exist, nu numai pe baza legilor intelectuale si practice, dar si n strns legtur cu legile frumosului, armoniei si esteticului, care ne nconjoar, a societtii si opera de art. nsusi omul ar fi o oper de art, dac ar lua ca model idealul. Viata este o copie a artei, iar rolul unor persoane din jur pare a fi a unor personaje din filmele rulate la cinematograf. Foarte des vedem pecetea frumosului pe diferite obiecte, activitti si las impresii plcute ochiului si nu numai. Am putea spune c frumosul reprezint acea categorie ce este considerat ca fiind fundamental legat de reflectarea n ntreaga manifestare a adevrului, armoniei si binelui. Un lucru nu este frumos pentru c-l iubim, ci l iubim tocmai pentru c este frumos si bun. Obiectul reprezentrii artistice nu se face, evident, datorit acestei reprezentri, frumos, chiar cnd reprezentarea e cu adevrat genial. i totusi, n oper rmne frumusetea. Ea se gseste n alt plan si nu mascheaz lipsa de frumusete a obiectului reprezentat. Frumusetea atrn tocmai de reprezentarea nssi. Ea constituie veritabilul frumos artistic, frumosul poetic, frumosul desenului sau al picturii. Frumusetea pretinde trei conditii: nti, integritatea sau perfectiunea, cci lucrurile lipsite de ea sunt prin nssi aceast lips urte; n al doilea rnd, proportia cuvenit sau armonia; si n fine, claritatea, motiv pentru care cele care au culoare strlucitoare se numesc frumoase. n mod general trebuie s spunem: frumusetea este si rmne legat de o aparitie sensibil sau, ca n poezie, de un analogon al sensibilittii, fantezia deplin concret si intuitiv. Nu aceea ce apare constituie frumosul, ci exclusiv aparitia nsesi. Prin restul continutului valoric de pild, cel moral a ceea ce apare, raportul de aparitie poate creste, e drept, simtitor n greutate, iar frumusetea, n deplintate de sens si n adncime; dar niciodat un atare continut valoric nu poate nlocui aparitia nsesi sau s o fac de prisos, deci nici nu poate constitui, n ceea ce l priveste, valoarea estetic.

n gndirea estetic romneasc, Tudor Vianu afirm explicit urmtoarele idei: ntre frumusetea artei si frumosul din natur exist o complet eterogenie, este rezonabil s considerm doar frumosul artistic drept obiect unic al esteticii; frumosul natural apare a fi un element dat, pe cnd frumosul artistic este un produs, o oper; nu la fel stau lucrurile n ceea ce priveste arta: o oper de art este un popas de frumusete ntr-o lume urt sau indiferent. Fr ndoial, n viata de toate zilele suntem obisnuiti s vorbim de culoare frumoas, de un cer frumos, de un fluviu frumos, despre flori frumoase, animale frumoase si, mai mult ns, despre oameni frumosi, totusi desi nu vrem s ne angajm n dezbaterea privitoare la ntrebarea n ce msur este voie s fie atribuit cu bun dreptate calitatea de frumusete unor astfel de obiecte si, n general n felul acesta frumosul din natur s fie asezat alturea de frumosul artei mpotriva acestui fapt se poate deja afirma c frumosul arte st mai sus dect natura. Deoarece frumusetea artistic e frumusetea nscut si renscut din spirit si cu ct spiritul si productiile lui sunt superioare naturii si fenomenelor ei, tot pe att este si frumosul artei superior frumusetii naturii. Dac exist lucruri care ne leag pe noi oamenii, acestea ar fi creatia si plcerea de a tri frumosul din muzic. n orice colt al lumii, oriunde ai cuta exist cel putin un tnr artist care asteapt s se ridice, s-si pun n valoare valeittile artistice. Muzica este menit s dea chip sensibil lumii ideilor, adresndu-se nemijlocit sufletului prin cea mai putin material substant: sunetul. Dac pictura se foloseste de culori, sculptura de materie-form, poezia de cuvnt, muzica se sustrage att reprezentrii materiale, ct si oricrui concept, ea exprimndu-se cu o mare fort de seductie, ns n modul cel mai abstract cu putint din punctul de vedere al posibilittii de a fi interpretat. Muzica singur nu se foloseste de imagini vizuale, nici de constructii semantice, transmitndu-si forta expresiv exclusiv prin mijlocirea auzului. Ca art a imaginilor muzicale sau auditive, muzica se bucur, n ciuda mesajului su aparent abstract, de cea mai mare trecere n rndurile publicului. Ca metod de lucru, se constat c un fond muzical, desi pare perturbator, usureaz mult concentrarea specific muncilor cu grad ridicat de automatizare. Muzica reuseste s traduc o stare de agitatie, de risipire interioar, n energie si fort controlabil aflat n elementul su, orice om se destinde dup o zi obositoare si stresant, regsinduse prin ascultarea unei melodii potrivite structurii sale psihologice. Manifestarea stradal a muzicii o datorm n general diverselor srbtori, iar n situatiile cele mai putin fericite, fie teribilismului adolescentin izvort din crizele de personalitate specifice vrstei, fie nesimtirii adulte, cnd casetofoanele url la maximum, n biseric, muzica integrat liturghiei predispune ctre starea de rugciune si de comuniune cu Dumnezeu. Mintea si inima omului se (re)unesc atunci, surprinse, chiar dac imperfect si vremelnic, spre a gusta din binefacerile lui Dumnezeu. Omul care se roag cntnd, se roag de dou ori, spune un proverb musical. n sfrsit, probabil c abia la filarmonic functia estetic a acestei arte se recepteaz ntr-o form pur, dar numai dac nu poposim n acest spatiu magic doar ca urmare a unor imbolduri mondene, sau dintr-un oarecare snobism. Antitez perfect a filarmonicii, discoteca se ofer tnrului de azi ca refugiu ideal, n sensul c aici, departe de atmosfera oprelistilor familiale sau scolare, aproape orice este permis. Frumosul se afl n ochii privitorului, spunea cineva acum mult timp. Si avea imens dreptate. Frumosul nu se recunoaste, nu se nvat sau se arat, frumosul se simte, dup regulile interioare ale fiecruia.

Bibliografie: 1. Angi, tefan, Prelegeri de estetic muzical, Editura Universittii din Oradea, 2004 2. Hartmann, N., Estetica, Editura Univers, 1974 3. Morar, V., Estetic interpretri si texte, Editura Universittii, Bucuresti, 2003 4. Rusu, L., Logica frumosului, ELU, Bucuresti, 1968 5. xxx, Dictionar de estetic general, Ed. Politic, Bucuresti, 1972