Gurău Dumitrița ,specializarea Artă Murală

Estetica lui Immanuel Kant___________________________

Întreaga critică a lui Kant dezvăluie valoarea celor două judecăți estetice (Frumosul și
Sublimul ) prin prisma rațiunii pure (capacitatea de cunoaștere ) și a rațiunii practice (condiția
morală) .Acestea ajung să fie evaluate prin cele patru momente care definesc : calitatea ,
cantitatea , relația si modalul . Voi susține faptul că capacitatea de apreciere este individuală și
independentă de ultilitatea obiectului definit de ”Frumos” și legată de conceptul care îl prezintă ,
ceea ce contrazice unele observații kantiene ,unde se susține că „Frumosul” este strâns legat de
alcătuirea naturii și prezintă o formă dezinteresată a satisfacției .
Prin intermediul calității judecata estetică apelează la experiență . Judecata de gust nu poate
fi considerată ca fiind aceeași judecată de cunoaștere , pentru că factorul care o determina este
doar subiectiv .Aceasta operează fară concept , ci se fundamentează pe sentimente ce pot fi
communicate , dar nu și demonstrate . Ea reprezintă facultatea de apreciere a frumosului .Kant
clasează „plăcutul” și „ binele ” pe același nivel întrucât atunci când exprimă un interes deja se
subînțelege realitatea unor obiecte . În același timp menționează că „Frumosul ” nu este plăcut
pentru că presupune o judecată și nu este bine pentru că nu presupune un imperativ moral , ci
este un joc liber . De aici rezultă ca „plăcutul ” și „ binele” ,in cazul unor obiecte reale ,sunt
legate de interes, astfel „ frumosul” nu este nici plăcut nici bine când intervine judecata si
moralitatea , pentru că e individual . Acest „ frumos” este descris de judecata de gust
determinate de satisfacție sau neplăcere.
Prin intermediul cantitității Kant prezintă forma universală a satisfacției estetice bazată pe
sentiment. Această valoare este reprezentată de relația dintre subiect și obiect urmarită de
judecata estetică . Frumosul in acest context exprimă plăcutul universal fără concept , iar gustul
se manifestă liber prin raportul dintre imaginație și intelect , ceea ce subliniază dualitatea
simțului ( moral și logic ).
Principiul relației dezvoltă ideea judecății estetice prin frumusețea unui obiect lipsit de
scopuri ,devenind , astfel , forma facultății noastre de judecată. Această observație este
evidențiată de exemple enunțate de Kant : penajul păsărilor exotce , crustaceele marine . Deși ,
în viziunea lui Kant , aceste simboluri determină frumosețea liberă , pentru că ele nu exprimă un
concept , iar frumusețea aderentă este descrisă de anatomia calului , pentru că e un calificativ
ce ajunge sa fie trecut prin prisma judecății estetice abia după utilitatea acestei constituții
anatomice adaptate la locomoție . Astfel Kant dezvăluie că frumusețea nu poate fi independentă
de utilitatea naturii , ceea ce contrazice viziunea proprie asupra faptului că frumusețea fie este
strâns relaționată cu funcția obiectului , pentru că frumusețea poate vorbi întotdeauna de o
funcție ( dacă examinăm exemplul penajului păsării exotice , acestaare scopul de atracție în
amplul process al procreării) ceea ce nu avantajează o clasificare in frumosul aderent , ci ramâne
o simplă noțiune a frumosului ; fie frumosul este individual ,ceea ce înseamnă că e o valoare a
judecății estetice prin rațiunea pură.
În vederea modalității , Frumosul înseamnă o cunoaștere fără concept , urmărind o satisfacție
necesară produsă de un obiect . În acest cazKant confirm o strânsă legătură între universalitate și
necessitate , fiind însumate în judecata de gust . Necesitatea judecății de gust este strâns
codependentă de simțul comun , pentru că e subiectivă . În filosofia lui Kant judecata estetică
este bazată pe un sentiment intim , pe când Hume pune accentul pe cultura intelectului .
O paralelă între cele două concepte : Frumos și Sublim , evidențiază o diferențiere cauzată de
viziunea nemărginită (sublim) și viziunea mărginită ( frumos) . Sublimul (mathematic si
dinamic) este o formă superioară frumosului datorită acestei diferențe . Drept exemple pentru
sublimul matematic Kant enumera: Calea Lactee , piramide etc. Imensitatea lor este o mărime
de întindere , ceea ce dezvaluie capacitatea de cunoaștere , pe când sublimul dynamic vizează
mărimea de forță raportată la capacitatea de a dori . Gândirea relativă este determinată de
cooperare dintre o măsură științifică și o alta măsură aleasă. Gândirea reflectantă estimează
raportarea masurii estetice la facultatea imaginației . Deci diferența dintre cele două este procesul
căutării de la particular la universal (la cea de-ntâi ) și subordonarea particularului la universal
( la cea de-a doua) . Kant susține că cee ace trece limita subiectivă a imaginii se numește
Sublim .Aceasta , la rândul ei ,se descrie priin două stadii : gândirea reflectantă descrie procesul
în care omul trăiește experiența iluziei (imaginației ) care înfățișează rașiunea percepută ca
instrument de totalitate absolută . Dar acest effect rezultă într-o tensiune interioară ( sentimentul
de neplăcere ) .Aici apare sentimental micimii care , la rândul său , provoacă cel de-al doilea
stadiu: trezirea capacității superioare raționale ce domină sublimul dynamic , abia aici se
formează vocația morală a omului .
Aceste observații se rezumă la ideea ca adevăratul sublim nu se află în obiect , ci in spiritul
celui care judecă. Acest fapt face să pară evident că sublimul dinamic e superior celui
matematic , deoarece el e cel ce dă sens și leagă intim esteticul de moralitate .
Kant observă că plăcerea estetică este universală în raport cu vocația morală a omului . Aceasta
determină producerea frumosului de către geniu .iar aprecierea acestuia se face prin intermediul
simțului comun . Arta frumoasă ,care tinde să atingă idealul, e diferită de arta mecanică cu scop
util sau de agrement.
Expresia umană definite de Kant e percepută ca ideal artistic . Acesta servește ca principiu
in clasificarea artelor : Arta Cuvântului ( cuprinde cuvântul , gestul și sunetul) ; Arta Plastică e
plastic propriu-zisă ( picture, desenul) și arta grădinii (orânduirea producției naturii ) ; Arta
Jocului de senzație ( arta pură a culorii și muzicii ) . Pentru a le aprecia e necesar gustul , iar
pentru a le crea e nevoie de geniu .
Gustul este apreciat prin prisma antitetică ; „judecata de gust nu se formează peconcepte
determinate , ci pe sentimente , deoarece frumosul ar fi o cunoștință ” , cee ace se opune
următoarei teze : „ sentimentul decurge din libera armonie a facultăților , fiind universal
comunicabil”.
Frumosul rămâne a fi simbolul moralității și inteligibilului . Această idee integrează o
posibilitate vastă a simțului uman prin sensibilitatea sa de a percepe frumosul ca sentiment sau
concept . Deci fiecare moment al judecății estetice care a descris capacitatea frumosului rămâne
a fi principiu de înțelegere a tezei kantiene . În același sens rațiunea pură și cea practică devin un
întreg și in același timp sunt extreme diferite . Frumosul rămâne o judecată individuală.