Aşadar, pia ă şi oraşul reprezi tă un cuplu de for e perfect

coagulat, ai ărui termeni se o di io ează reciproc.

Acesta reprezi tă un binom indivizibil, evolu ia fiind una
simulana şi interdependenta: oraşul nu poate exista fără spa iul
de reprezentativitate, de polarizator urban, precum nici pia a nu
se poate individualiza în a se a unui context urban.

Gradul de organizare sau dezorganizare a unui esut urban se

reflecta inefabil asupra o figura iei pietei-ca exponent
Viaţa a apărut din necesitatea materiei de conceptual , dar şi morfologic.

a se organiza pe sine din ce în ce mai
complex. (Lori Balogh)
În adaos, glisarea so ietă ii între diferitele regimuri politice s-a
reflectat în apari ia unor tipologii specifice de pia ă pentru
fiecare moment istoric în parte. Astfel, pia a apare ca termen
e po e ial în analiza evolu iei ori ărei aglo erări urbane,
s hi ările fiind umanizate cel mai transparent asupra
o figura iei spa iale şi a gradului de utilizare de ătre om.

Entropia spa iilor publice contemporane se referă la gradul de

dezorganizare a elementelor ce dau aştere imaginii urbane.

modul de repartizare a obiectelor în spa iu

dezorganizare se reflecta în o ştii a ole tivă

Obiectivul lu rării este de a analiza s hi ările ce au avut loc în

spatiul public de-a lungul vremii, cu apli a ie asupra pie ei ca şi
spa iu democratic prin e ele ă, de a ur ări gradul de
organizare spa ială în testutul urban şi de a analiza influenta
acestei dez-organizari asupra per ep iei umane.
 Despre entropie si negentropie în spa iul public

Entropia spa iilor publice = gradul de

dezorganizare a elementelor ce dau aştere
imaginii urbane.: repartizarea obiectelor în
spa iu si reflexia acestei dezorganziari in
mentalul colectiv

Negentropie =demersul arhitectural = ordonarea şi

regularizarea cadrului urban
Despre spatiu. Despre spa iu public urban. Tipologii
Spaţiul ca practică: Latura cea mai importantă a
spaţialităţii lui Heidegger , a “faptului-de-a-fi-in-lume” este
cea practică. Aşadar, fiecare individ este capabil să producă
Piata spaţii în mod cotidian, în funcţie de situaţiile concrete pe
care le întâlneşte, de cultură şi predispoziţie.

“paţiul ca posibilitate. Hermeneutica spa iului

ela orată de Heidegger în Sein und Zeit este o
încercare de a s ăpa clasicei alternative spa iu
obiectiv/spa iu subiectiv.
Strada:

Spaţiul ca eveniment: Functie de activitatile pe care le

inglobeaza, caracterul unui spatiu public se poate
schimba:loc al revltelor, loc de ceremonii, loc de inaalnire
democratica, etc

“pa iul este considerat de Augustin Ioan ă fiind

întinderea tridi e sio ală eli itată în care
sunt localizate toate obiectele şi în care au loc
Promenada toate evenimentele.

Spatiul public este individualizat intre perioadele

istorice , reflectand Zeitgeist-ul fiecarei ere, astfel
incat o analiza a acestuia poate condensa
imaginea unei epoci.

Clădirile sunt elemente profane ce dau

Parcul aştere spa iilor sociale, timpului ca
eveniment în sens mitologic. Aşadar,
spa iul nu este exclusiv întinderea
fizi ă, ci mai degra ă locul sacru în
care se a ifestă şi se a tualizează
individul.

Locurile de joaca
 Piaţa ur a ă este repreze tativă pentru studiul s hi ării
Pia a - polarizator oraşului de-a lungul timpului, având momente în care a fost
proie tată rational-cu efecte fericite asupra omului(perioada
urban Re aşterii, ori a Barocului) sau hiper-rational cu efecte mai
puţi fericite în cazul marilor aglo erări urbane.
(Manhattan-ul de astăzi , cu al său etern grid ).

lădiri de sine stătătoare,

de tip pavilionarspatii
publice amorfe

Pieţele inchise-Reprezi tă tipul cel mai pur şi

expresia i ediată a luptei omului împotriva
dezorie tării în spa iu, între masele dezordonate
de o stru ii . Acest tip de pia a este cel al
Re aşterii, proclamat afectuos de Camillo Sitte.

spa ii externe pozitive, de tip Pieţele dominante(spa ii dire io ate)- pun în

lumina ceea ce Von Meiss numea radia tă, deci
pia ăspatii publice pozitive proprietatea unei anumite lădiri de a crea
spiritul locului , de a polariza spa iul în jurul său
atâta la nivel conceptual, cât şi fizic.
Pieţele nucleare- importanta teri ilă a centrului
ca şi nucleu vertical este e esară şi sufi ie tă
pentru a crea un puternic specific, reuşi d să
unifice întregul spa iu.

Pieţele grupate- Succesivitatea acestora

î ogă eşte e perie a şi o lasează mult mai
facil la nivelul mentalului colectiv, putând avea un
spa iu dominant în parcurs, sau nu. Diversitatea
este protei ă.

Pieţele amorfe(spa ii nelimitate)- în apare ă sun

lipsite de organizare şi sens, î să uneori fractura
spa ială incita parcursul şi priviorul. Acest tip de
pia a este poate cel mai întâlnit astăzi.

Spatiul public intre entropie si negentropie
entropie
• “paţiu al i tera ţiu ii în Evul Mediu. Aceasta
se dezvolta spontan, o figura ie o ple ă
adaptată la topografia terenului ce gravita în
jurul unui spa iu public major şi e tral.“pa iul
public este aşadar mai dispersat şi
dezorganizat decât în perioada lasi ă, deci
mai entropic.
“paţiu de o rati în Perioada Clasi ă. De for ă
eregulată în care sunt sublimate atâta puterea
politi ă, cât şi spa iul sacru, devenind un spa iu
dominant închis. caracterul ră â e unul
plurivalent, fapt ce transforma Agora în acel a is
u di al polisului. Agora reprezi tă un prim
model de dezvoltare e tropi ă din punct de
vedere formal, al sintaxei spa iale, fiind o solu ie
dezvoltată organic, aparent dezorganizata şi care
i vestită u spiritul locului a reuşit să devi ă
arhetip.
“paţiu de expunere şi ceremonii în perioada
negentropie Barocului. pie ele urbane reprezentând la s ară redus
idealul epocii: cel de grandoare, aşadar reprezi tă o
exacerbare a sensului dat de Re aştere imaginii şi
o pozi iei. Monumentalismul este acum dublat de
densitatea sporită a or a e ta iei
Efectele scenografice sunt o i ute prin noi mijloace,
precum difere ele dramatice de nivel, care să
pote eze trasee virtuale monumentale şi dire ii de
perspectiva
Apare dinamismul şi considerarea modului de per ep i
uman în iş are, nu doar static
Hegemonia expresiei artistice atinge un punct
culminant,
pie ele începând să se des hidă treptat
Cea mai si eră imagine a perioadei este cea a Vienei,
ce are un u ăr eo iş uit de mare de a e ajări
baroce.Una din cele mai importante trăsături, ce a
permis puritatea stilului este tocmai conceperea la
pla şeta, pie ele nefiind realizate progresiv, i e
nihilo
Conceptul ră â e mereu a elaşi: conceperea unui
spa iu teatral: o supradi e sio ată scena ur a ă.
“paţiu public ă scena ur a ă în
perioada Re aşterii. Acesta este
momentul în care se revalorizează
ideile antice revenindu-se la forme
ideale, pie ele sunt reorganizate după
axe de simetrie şi efecte de
perspe tivă, având forme regulate.
Aşadar, emergenta noilor tipologii se
aşte natural din nevoia de a
interveni cathartic în spa iul medieval
aform , incompatibil u )eitgeist -ul
renascentist.
Întreg oraşul este privit ca şi opera de
artă, luându-se în calcul mai ales
aspecte vizuale
Momentul Re aşterii este marcat de
primele i te ii negentropice, de
organizare spa ială care să î lo uias ă
esutul aform al perioadei medievale.
Imaginea Agorei este sublimata
în timp în cea a Imperiului
Roman, transformarea fiind
si ulta ă cu o reştere
se ifi ativă a popula iei şi a
de sită ii esutului urban.
Vitruviu lasează Forumul în
a eeaşi categorie cu bazilica,
palestrele, stadioanele, termele
şi teatrele-toate spa ii de
întrunire aflate sub cerul liber.
 entropie
negentropie

“paţiul radios în Secolul XX. Idealurile

epocii industriale vor fi continuate de cele
ale oraşului modern, reprezentat
e po e ial de propunerile lui Le
Corbusier : decongestionarea centrului
urban, ărirea de sită ii, multiplicarea şi
fluidizarea ăilor de ir ula ie, precum şi
reşterea suprafe ei de spa iu deschis,
verde .
Trivializarea acestora rezidă în faptul ă
sunt tratate aproape exhaustiv ca metode
adiacente schemei de ir ula ie, ca noduri
de trafic . Aşadar secolul XIX re u a la
ideea lasi ă de pia ă î hisă .

abordarea oraşului de sus în jos

păstrarea li ertă ilor doar în cadrul unei
suprastructuri omogene. .

“paţiu dedicat ir ulaţiei în

secolul XIX. Ierarhia spa ială se
i versează în mod agresiv odată cu
Negentropia se traduce în necesitatea stringenta de a propune Revolu ia I dustrială, raportul dintre
solid –vid inversându-se radical.
soluţii raţionale care să “rezolve” un moment istoric de criză, de a Revolu ia I dustrială este unul din
momentele profetice ale istoriei,
ordona aşadar spaţiul urban. Teoretizarea şi deci “proiectul” îşi au
unul plin de entuziasmul
sorgintea în fapt în genă umanităţii de a căuta fericirea în mod continuu, descoperirilor tehnologice, a noilor
materiale:fierul forjat, o elul,
de a-şi proiecta fericirea în viitor, de a visa la o lume ideală, Cioran teracota şi panoul de sti lă.
Libertatea de expresie este
subliniind tendinţa omului de a asocia fericirea cu un spaţiu ovârşitoare, curând fiind propusă o
pluralitate de noi moduri de
inimaginabil, deci teoretic. Punctul culminant al regularizării şi o stru ie, cât şi de noi
programe(gări, hoteluri, închisori,
ordonării apare în secolul XX odată cu experimentele sociale concrete etc
realizate în numele negentropiei, ce au determinat “deziluzii abrupte”.
 Factori politici
Astăzi, controlul este mult mai
rafinat şi subtil, fiind unul tehnologic:
perfe io area teh ologi ă,
dezvoltarea i presio a tă a re elelor
de ir ula ie, popularea pie ei cu
fu iu i comerciale şi de servicii
unde capitalul este promotor(ră âi
Federation Square-Melbourne, Australia
doar da ă î i per i i), specializarea
acestor fu iu i are triază
utilizatorii în fu ie de preferi e.
Efectele nefericite ale glo alizării şi
privatizării nu se difere iază de cele
totalitare decât prin diversitate:
comunismul şi industrializarea
uniformizau , pe când capitalismul
diversifica.

Taietura musolina Tiananmen Square, Beijing Comunism

Maria-Theresien-Platz Mnarhie
Dragoş Das ălu, în utopia puterii , pune în prim plan arhitectura ca şi
expresie a voi ei de putere, fiind singura dintre arte ce poate avea acest
efect, de o atât de mare magnitudine asupra omului.

Democratie
Piazza della Signoria
 CAPITALISMUL

• Te di ele de degadare ale oraşului contemporan se referă în mod ese ial la procesele formale şi conceptuale ce au dus la pierderea e tralită ii , atât la nivelul i ro -asadar al o figura iei planimetrice a pie elor, cât şi la un nivel superior, cel al întâlnirii dintre oameni şi mediul construit . “pa iul public contemporan este considerat un spa iu al incertitudinii . Acesta este
pulverizat după principii economice pentru a aduce profit.

Diversitatea fu iu ilor în oraşe nu este o for ă de haos. Chiar dimpotria, reprezi tă o for ă de
o ple ă şi profund dezvoltată ordine Ja e Jacobs)

Delimitarea spa iului public de lădiri cu a eeaşi fu iu e face ă o serie a e esita ilor umane să fie
imposibil de satisfă ut: spa iul atrage doar segmentul de popula ie interesat de resursele produse aici,
având loc în a elaşi timp o zonificare fu io ală: toate pie ele ajung să exercite o si gură fu iu e,
devenind monotone şi esatisfă ătoare. Da ă pie ele Re aşterii reprezentau: loc de întâlnire, de o er ,
de ir ula ie, acestea au ajuns într-un moment de riză şi dezechilibru, în mare propor ie datorită
a plifi ării traficului auto

Aşadar, oamenii so ietă ii capitaliste sunt o duşi de ceea ce Lefrebvre considera a fi ideologia fericirii
de consum , alegând de u ăvoie să se î hidă în imensele cutii ale amneziei Silviu Aldea)

Aşadar, spa iile ultifu io ale pun în lumina glisarea vie ii publice în interior.Aceasta adorată fericire
vesti ă reprezi tă o adevărată cutie a Pandorei, putând ocupa o por iu e i presio a tă din timpul
dedicat so ializării, recreerii. Aşadar, se observa translarea etafori ă a agorei într-o multitudine de
spa ii pseudo-publice, interioare.

Cresterea complexitatii sistemului economic se reflecta asadar entropic asupra contactului social: aparitia
centrelor multifunctionale a determinat o dezorganizare, o pulverizare a vietii publice in interioare, deci o
mutare stranie a spatiului public catre interior.
Contextualism Anti-contextualism
Contextualismul şi antipodul său: anti-
contextualismul au fost introduse în teorie
de Tom Schumacher, cel care vorbeste
despre idealurile urbane şi defor a iile
acestora în timp. Noua arhite tură, cea
o te pora ă poate adesea afecta negativ
spa iul public din dori a de a realiza o
plasti ă ul i fa etata în spa iu şi timp,
diferită de frontalismul tradi io al

Contextualismul îşi propune să găseas ă

linia de mijloc între exces şi i sufi ie ă
de care vorbea Platon, să găseas ă ăsură
lucrurilor.,

Dificultatea de a crea spa ii urbane

contemporane rezidă de altfel şi în
permanentul dialog cu formulele
tradi io ale, cu esutul existent, fapt ce
i pli ă adaptarea unei arhitecturi singulare
la un cadru deja maturat.

Problema insertiilor urbane -de tesuturi cu

valoare arhitecturala, ambientala sau
istorica.

A ocupa centrul î sea ă a proiecta

ofensiv, deoarece se suprima posibilitatea
adu ării maselor de oameni în mod
natural, dictându-se segregarea acestora în
grupuri care să polarizeze în jurul acestui
centru frust declarat.

Astfel apare dihotomia spa iului public

contemporan, acesta putând fi :sociofugal,
sau sociopetal după cum conchidea
Osmond. A eştia derivă din centripetrismul
latin, ăutarea o ti uă a centrului
Anti-contextualismul morfologic Odată cu secolul XIX, arhite tură a început să
fie edificata ca şi suma de obiecte de
entropism pur contemplat, de privit, având loc o etafori ă
muzeificare a spa iului public, î să în
secolul prezent conceptul a fost profund
alterat. (A patra dimensiune a cubismului)

Apare riscul teribil a comodificarii în

sensul dat de Albert Camus.

“pa iul public, neconstruit poate fi apreciat în

termeni de pozitiv sau negativ . Pietele inchise,
traditionale sunt o siderate spatii pozitive .
“pa iul negativ în schimb este amorf, rezidual
ră as între şi în jurul lădirilor

Idealul urbanismului este de a transforma toate

spa iile publice în spa ii pozitive
O complexitate spa ială mult prea mare duce la
fragmentarea spa iului în sectoare independente,
care nu o u i ă, devenind deci un non-loc, un
o -sens .

Adi iile în timp Astfel, te di a arhitecturii contemporane de a

plasa elemenul construit în mod anti-contextual,
pot provoca î să deci înafara frontului poate da aştere atât unor
subspatii prolifice-in cazul pie elor de dimensiuni
exacerbate şi neindividualizate, dar şi unor
dis o ti uită i în subzone improprii, deformate în urma i ser iei.

spa iu. Mari a .

Mihăilă Cele mai des intanite metode contemporane de

configurare a spa iului urban public sunt prin
i ser ie aşadar, prin crearea de grefe
arhitecturale u le numea Sabin ţorş, adi ă prin
intruziuni adiacente unui corp arhitectural sau
externe pentru a î ogă i cu sens stadiul i i ial.
Aşadar, acestea produc o uta ie la nivelul
constructului şi ge erează o transformare
di a i ă a ansamblului şi o varia ie de sens .
Anti-contextualismul “vizual”
• Deconstructivismul, profund ova io at în perioada postmoderna,
duce mai departe principiile modernismului şi ignora în mare ăsură
rela ia obiect de arhite tură – context public.

• Aşadar, da ă modernismul era într-un monolog formal, datorită

? •

•
•
sterilită ii formale, deconstructivismul este u cinism dus la extrem
Agravarea lipsei de dialog arhitectura-spatiu public urban este frusta:

sunt adesea în dezacord cu spa iul în care sunt implantate .

Pia a pu li ă nu mai este un loc de repaos, în care să omul să fie
invitat sau tentat să ră â ă , ci un loc ce trebuie contemplat de
departe,ca o operă de artă i ta gi ilă .

•
• Problema anti-contextualismului vizual, deci a i o pati ilită ii
estetice apare cu pre ădere în cazul i terve iilor urbane în esuturi
urbane deja ajunse la maturitate .

• Dualitatea a ordărilor rezulta : fie în crearea unei arhitecturi neutre,

care să nu îşi asume riscul de a eclipsa cadrul preexistent, fie într-o
arhite tură atharti ă, complet diferită, ce poate reînvia spa iul
public,dar în a elaşi timp îl poate agresa.

!? • Arhitectura este de cele mai multe ori de calitate atunci când este în
mod ese ial fără oameni afir ă Sabin ţorş în Arhitext. Puritatea
imaginii poate fi o i ută şi păstrată numai da ă li ertă ile omului
sunt diminuate, deoarece orice apropriere a spa iului de ătre indivizi
î sea ă automat o modificare a acestuia.

• Hegemonia vizualului
• Dori a arhite tului este di totdeau a u a egoistă, de a
fa e ultura î per a e ă , aşadar de a surpri de, de a
şo a, de a i du e i solitul î spa iul o struit.

• Lo urile atra tive, ele are te fa să ră âi, u su t

a pre tă la sol a reativită ii arhite tului, i o ego iere

! î tre i agi a ia a estuia-visul de iurgi şi evoile

individului.

• Pu li izarea arhite turii se referă la stadiul de

o odifi are a i agi ii ur a e î perioada o te pora ă.
 Atunci când forma urbana este predominant
verti ală în loc să fie orizontala- lădiri de tip
punct –comune pentru limbajul şi peisajul
actual- a da aştere unor spa ii urbane
coerente este aproape imposibil

Desigur, odată cu amplificarea s ării de

planificare, scade scara repreze tării,
detaliile dispar sau sunt tratate secundar

Acest raport invers propor io al între asă

şi detaliu face ca arhitectura să poată fi
apre iată de departe , de la o dista ă
o sidera ilă care să per ită vizibilitatea
o pletă, î să nu şi de aproape, fiind
o oto ă şi ostilă

Pie ele urbane prezi tă riscul ca în

societatea apitalistă să îşi piardă din
o i utul ezoteric, devenind simple spa ii
de dete tă înainte de a accede în interior, o
pauză frugala în parcurs, o reşă în esutul
urban.

Una dintre cele mai vehemente metode de

demistificare a pieţelor publice este
reprezentată de creşterea exagerată a
densităţii construite, prin saturarea spaţiului
urban, deci printr-un proces de
“fagocitoza”urbană cum o definea Koolhaas,
aşadar de restrângere a spaţiului neconstruit,
de contractare a acestuia în raport cu masa
construită.

Această tendinţă este frecvenţa în societatea

de azi, apărând ca şi răspuns la “teamă de
spaţiu gol”,

Conceptul de dilatare spa iala apare şi la

Petti, care sus i e ă spa iul contemporan
poate fi descris prin opozi ia a două figuri:
enclava şi arhipelagul, cel dintâi
reprezentând spa iul omogen, închis,deci
tradi io al, iar arhipelagul cel în care se
suprima regulile formale stricte. Se poate
realiza o analogie frusta cu modul de
conformare al marilor aglo era ii urbane:
imaginea arhipelagului(oraşul difuz) în care
plutesc insule(obiecte construite).

Mări ea nu mai este doar parte a

esutului urban. E istă, sau cel mult
co-exista. Subtextul ei este să
distrugă contextul . Re Koolhaas)
 “ ară u a ă vs scara ur a ă
Extinderea pe verti ală a lădirilor mai mult
de cinci etaje face ca permeabilitatea vizuală
şi dialogul spa iului public şi a celui privat să
fie semnificativ reduse,. Aşadar, ări ea
e a er ată poate duce arhitectura la

>
extrem:

Poetica spa iului public este poate cel mai

intens i flue ată de armonia spa ială şi
respectarea propor iilor în raport cu s ară
u a ă, cât şi în ceea ce priveşte acordul
elementelor componente:

Cel mai comun raport este de 1:4 între

î ăl i e şi lă i ea spa iului liber,
teoretizarea acestuia apărâ d odată cu
Alberti

Excursul diacronic în teoriile legate de

propor io area spa iului urban converg
ătre acest raport, stabilirea fă â du-se
fu ie de capacitatea de per ep ie u a ă a

>
detaliilor unei lădiri: dista ă a i ă de
per ep ie lară şi disti tă este de la o
dista ă egală cu î ăl i ea celei mai
i pu ătoare lădiri.

Jan Gehl a subliniat i porta ă deose ită a

parterului în urbanism, nevoile umane
fiind satisfă ute la acest prim nivel, de
contact. Parterul este locul în care oraşul şi
arhitectura se întâlnesc într-o coliziune
se a ti ă,

Chiar aşa, comparativ , scara ur a ă ataca

lirismul s ării umane.

Aşadar, Jan Gehl propune termenul de

câmp vizual so ial ca şi aspect ce trebuie
considerat în proiectarea spa iilor publice
pentru oameni . În fapt, pie ele vechi nu
aveau i iodată o dimensiune mai mare de
100 m.
 Exacerbarea ritmului urban

Societatea contemporană se bazează în mod primordial pe viteza. Oraşul este măsurat în

m/s, deşi omul în integritatea să inteligibilă a rămas acelaşi din trecut. Complexitatea
multi –senzoriala din care este compusă realitatea face că omul să fie asaltat de
hegemonia imaginii şi a informaţiei
mb/s
Publicitatea este laitmotivul oraşului contemporan, o uta ie profu dă fa ă de orice
moment istoric, generalizarea consumului de i agi e afectând calitatea e perie ei şi
evenimentului din spa iul public. În a sa The Anaesthetics of Ar hite ture , Neil Lea h
a i teşte de rea ia locuitorului metropolitan la acest model de peisal urban
suprasaturat şi hiperstimulat vizual, explicând atitudinea lazată ca mod de a ignora şi
a eptă asaltul vizual. Aşadar, acesta trebuie să dezvolte un mecanism defensiv
împotriva suprastimularii mentale.

Confuzia şi incompatibilitatea s ărilor la care este perceput şi creat mediul social urban
face ă în societatea o te pora ă pietonul să fie uneori for at să trăias ă într-un
mediu construit pentru o viteză e agerată(60 km/h-viteza medie de deplasare a
automobilelor), deci un mediu steril , fără detalii, fără fa ade animate, deşi viteza de
m/s
parcurgere ră â e cea o sta tă de 5km/h.
“paţiul virtual
A inventa instrumente noi î sea ă a inventa spații noi.

“pa iul virtual nu reprezi tă (î ă u alt fel de spa iu în sensul instituit de Foucault,
deci de striere sau condensare a raportului spatiu- timp î să se apropie din ce în ce
mai mult de imaginea unui surogat de spa iu public. Atâta vreme cât nu e istă o altă
varia tă de escapism din spa iile cunoscute, spa iul virtual reprezi tă o asemenea
"re rea ie". “pa iul virtual este un indice al gradului de izolare şi alienare u a ă,
substituind apari ia di spa iul public în sensul clasic instituit de Hannah Arendt.
“pa iul virtual este privit ca şi substitut al spa iului real, material. Aşadar, metaforic,
pia a ur a ă pu li ă se ută în spa iul virtual.

Impactul asupra omului este unul inefabil, virtualizarea reprezentând un alt mod de s
negentropie, deci u alt tip de organizare so ială. “pa iul public trebuie să fie unul în
principal material, deoarece precum considera Ciprian Mihali, pentru noi, sentimentul
realită ii depinde în întregime de apari ie şi deci de e iste a unui domeniu public în
care lucrurile pot apărea ieşi d din obscuritatea unei vie i puse la adăpost
Dispari ia ide tită ii ? Marc Auge introduce conceptul de
supermodernitate pentru a defini
Genius loci
stadiul so ietăţii de astăzi:o
succesiune de excese, atât temporale
, cât şi spaţiale.

Aldo van Eyck prin a sa faimoasa

defi iţie a spaţiului pu li : orice ar
nx însemna spaţiul şi timpul , locul şi
clipa î sea ă mai mult, deoarece
spaţiul în mintea omului este definit ca
şi loc, iar timpul ca şi ocazie, lipă.

Aldo va E k a uşa care se potriveşte pe orice

a ă, nu se potriveşte pe nici una .

Oraşul generic contemporan este cel rezultat din

proliferarea e a er ată a unei filosofii particulare,
aşadar din multiplicarea obiectelor de tip icon, fapt
ce transforma peisaje urbane distincte în a ajunge
similare: ole ii de monumente

Aşadar, multiplicarea icon-ului duce la pierderea

spiritului locului în sensul ă se realizează
arhitecturi din ce în ce mai pu i dependente de
mediul urban de implant, arhitectura i terşa ja ila
şi implantabila oriunde pe lume, indiferent de
context.
1x
Pierderea spiritului locului duce la apari ia o -
locului în for ă intuita de Marc Auge.

Muzeificarea orasului a fost

o siderată drept teorie ur a ă în
secolul XIX, când Schinkel planifica
Berlinul ca u arhipelag , ca u esut
omogen urban punctat de i terve ii
arhitecturale singulare, deloc coeziv
Oraşul ca eveniment
Arhitectura este în a eeaşi ăsură despre spa iu, cât
şi despre evenimentele care se î tâ plă în acel
spa iu ... Tschumi, ţ, Eventi-Cities two

Aşadar, entropia este în definitiv un termen dihotomic: NON-LOC

poate fi benefica-atunci când presupune eaşteptatul,
întâmplarea, oportunitatea evenimentului, î să şi un
risc enorm atunci când se refera la o figura ia
spa ială urbana. O hiper-planifcare for ează omul spre
anumite dire ii, îl educa să devi ă mai inuman, mai +
aşi ist, pe când o planificare la s ară u a ă poate
transforma spa iul public într-unul pentru oameni .
Aşadar, oraşul trebuie să păstreze o a u ită alteritate
pentru a fi cu adevărat al oamenilor . Astfel apare
problema difere ei dintre omnipotenta arhitectului si
necesitatea umana.

Acest eveniment este cel care poate transforma

spa iul public în cel mai sincer mod, prin inventarea
unor altfel de locuri , ori mai degra ă a unor noi
sensuri pentru locuri vechi. Heterotopiile de care a fost
interesat Foucault sunt acele altfel de locuri . Astfel, =
prin introducerea fe o e ologi ă a evenimentului ,
spa iile neatractive, non-locurile, pot fi din nou
investite cu sens.

Reinventarea cotidianului îşi popune a arăta

pote ialul o iş uitului , a locului comun. O pia ă LOC
ur a ă poate suferi eta orfozări continue în fu ie
de modul în care este utilizată într-un segment de
timp, aceasta versatilitate per i â du-i să fie pe rând:
loc de reziste ă în timpul protestelor, spa iu de
spectacol în timpul repreze ta iilor, mediator social în
cazul dialogurilor publice, a luării unor decizii comune,
etc.
 Relatia om- spatiu public- om
Ra io alizarea e esivă, deci
procesul teoretic şi negentropic
nu reuşes întotdeauna să
transforme spa iul urban în loc
de întâlnire şi adunare

Favelas, Sao Paolo, Brazilia- Placa de los tres Poderes, Brazilia-

entropie maxima, negentropie maxima,
spatiul public anihilat spatiul public anihilat

“Un spaţiu
Este nevoie de un anumit grad de dezorganizare şi diversitate
pentru a permite evolu ia ori ărui sistem într-unul mai
public este
complex. Dezvoltarea cadrului urban presupune aşadar nevoia “mai mult
de introducere a evenimentului , a eaşteptatului (Campbell ) decât un loc
Ierarhizarea nevoilor umane de ătre Abraham Maslow pune în lumina otiva ia din spatele alegerilor fă ute
în spaţiu, este
de oameni, chiar în ceea ce priveşte folosirea spa iului urban. drama în
Se respinge aşadar în mod virulent afir a ia lui Le Corbusier prin are to i oamenii au a eleaşi nevoi , timp”.(Patrick
încercându-se î să stabilirea unor puncte comune în psihologia spa iului. Acest redu io is sus i e ă se pot
reduce modurile de conformare a spa iului public la o serie de paradigme universale. Geddes )

Calitatea spa iului public este deter i ată în cele mai multe cazuri de timpul de folosire e hita ilă: într-un
Negentropie
mediu foarte atractiv şi climatizat-20 de minute; într-un mediu foarte atractiv, protejat de soare şi ploaie-10
minute, într-unul mediu atractiv, neprotejat, pe vreme buna-5 minute, iar într-unul neatractiv-2 i ute. .
Aşadar, dimensiunea te porală este primul indicator de atractivitate, după cum afirma Şer a igă aş.
 “pa iul urban contemporan.
Instabilitatea rezidă din o diţiile
generale ale unui secol în o ti uă Echilibru instabil
iş are şi devenire, în care omul este
hiperstimulat, atât vizual, cât şi
psihologic. Aşadar, evoluţia ur a ă
presupune o multiplicare a tipologiilor de
spaţiu public şi o translare a multor
a tivităţi comunitare în interior, deci în
spaţii pseudo-publice. A eastă reştere în
complexitate prezi tă riscul pietei-ca şi
spaţiu extern al comuintatii- de a se
pulveriza în interioare, de a se privatiza.
Riscul degradării spaţiului public
contemporan se referă în fapt la
exacerbarea unei entropii spaţiale , la
alienarea u a ă concomitenta cu
reşterea dezordinii spaţiale.

Având în vedere ă spaţiul public este un

proces înainte de toate, acesta poate fi
studiat prin prisma modului de evoluţie.
Pietele publice reprezi tă o suprapunere
de straturi istorice.