caracteristici ai campului electromagnetic Ce este campul electromagnetic?
Campul electromagnetic (EMF) este ansamblul campurilor electrice si
magnetice, care oscileaza si se genereaza reciproc la trecerea curentului electric printr-un conductor. Campul electromagnetic se propaga indefinit in spatiu si constituie una din fortele principale ale naturii. Campul electric este produs de un curent electric care traverseaza un conductor stationar, iar cel magnetic de un curent electric care traverseaza un conductor in miscare. In viziunea clasica, acest camp electromagnetic este un camp uniform si continuu, care se propaga sub forma de unde. In viziunea teoriei cuantice, campul electromagnetic este compus din particule. Undele electromagnetice si aplicatii
Campul electromagnetic este un camp rotativ si se propaga sub
forma de unde electromagnetice, cu o viteza care depinde de permitivitatea si permeabilitatea mediului. Frecventa undelor este egala cu frecventa cu care se deplaseaza electronii. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metrii. Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (300.000.000 m/s), aproximativ egala cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell, lumina si radiatiile asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin lungimile de unda. Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilatiile electronilor din antenele emitatoare folosite in sistemele de radiocomunicatii si microunde (televiziune, radar, cuptoare). Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si una din cele trei categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile infrarosii, lumina vizibila si radiatiile ultraviolete). Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lampi cu filamente incandescente a caror temperatura poate atinge 2000 - 3000C, tuburi cu descarcari de gaze, arcuri electrice. Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si vaporii de mercur din tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest tip de radiatii). Radiatiile X sunt emise de tuburi Rntgen, in care sunt accelerati electroni in campuri electrice intense, astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor electronice ale atomilor anodului sau gazului din tub si smulg electroni din straturile de langa nuclee, in urma franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor ulterioare ale electronilor de pe niveluri cu energii mici. Radiatiile cosmice si radiatiile gamma sunt emise in procesele de dezintegrare nucleara si in reactiile nucleare din stele (sunt absorbite de atmosfera) si in reactoarele nucleare terestre. Masurarea campului electromagnetic
Pentru evaluarea expunerii omului la campul electromagnetic,
masuratoarea vizeaza intensitatea (puterea, amplitudinea) campului ca fiind parametrul cel mai relevant. Intrucat expunerea provine din mai multe surse, ambientale si ocupationale, puterea acesteia va fi o rezultanta a puterilor campurilor care se propaga pe mai multe directii.
Puterea campului electromagnetic se masoara cu un aparat cu senzor
magnetic - denumit gaussmetru(teslametru) - sau electric. Se pot executa doua tipuri de masuratori, cu aparate specifice: masurarea in banda larga (cu aparate care detecteaza semnalul intr-un interval mare de frecvente) si masurarea cu frecventa selectata. Senzorul aparatului poate fi monoaxial (detecteaza campul electric/magnetic polarizat liniar pe o anumita directie) sau triaxial (isotropic).Folosirea corecta unui aparat monoaxial necesita trei masuratori in acelasi punct, de-a lungul a trei axe ortogonale X, Y, Z. Pentru a efectua o masuratoare corecta si relevanta a intensitatii campului electromagnetic, trebuie avute in vedere urmatoarele: - compatibilitatea aparatului de masura cu banda de frecventa a surselor monitorizate; - masurarea pe trei directii ortogonale in fiecare punct, daca aparatul are senzor unidirectional (aparatul isotropic este ideal); - luarea in calcul a alterarii masuratorii de catre sonda, in regiunea campului apropiat; - efectuarea de masuratori in mai multe puncte ale locatiei, respectiv o masuratoare ambientala si mai multe masuratori in proximitatea surselor din locatia respectiva.