Stoicescu Carmen

Master: RRMSF
Anul: I
Grupa: 13
 Cistita interstițială (IC), cunoscută și sub numele de sindromul
vezicii urinare dureroase si sindromul vezicii urinare hipersensibile ,
este o tulburare cronică a vezicii urinare de cauză necunoscută.
Aceasta poate dura de la câteva luni pâna la câțiva ani sau chiar toată
viata.
Ca incidență ,apare mai des la femei decât la bărbați.
• Durere, presiune, disconfort , senzație de arsură la urinare
• Dureri sau disconfort suprapubic, dureri pelvine (dureri
abdominale inferioare), uneori ajungând până la partea
inferioară a spatelui .
• La femei, pot apărea dureri la nivelul vaginului și vulvei;
• La bărbați, dureri la nivelul penisului, testiculelor, scrotului
și perineului;
• Atât bărbații cât și femeile pot avea dureri în uretra și rect;
• Durere in timpul actului sexual ;
• Durerea,arsura se pot agrava în funcție de alimentele sau
băuturile consumate;
• Necesitatea frecventă de a urina , inclusiv în timpul nopții
(nocturie);
• O nevoie urgentă de a urina(urgență micțională).
În prezent, există două tipuri de CI:
-tipul inflamator clasic cu ulcere / leziuni Hunner
-tipul non-ulcerativ.
Investigațiile vor avea rezultate diferite si implicit tratamentul este
diferit.
 În ciuda multiplelor cercetări, cauza este încă necunoscută.
Cauze posibile:o anomalie a căptușelii vezicii urinare, boală
autoimuna, alergie / hipersensibilitate, infecții urinare in istoric,factor
genetic.
Un alt domeniu de cercetare se referă la așa-numitul factor
antiproliferativ (APF) în urina pacienților care poate fi un marker de
diagnosticare. Se crede că APF poate împiedica regenerarea celulelor și
conduce la subțierea epiteliului.
Diagnosticul se bazeaza pe:
Simptome: durere ,disconfort,presiune sau alte senzații neplăcute,cu
durată mai lungă de 6 luni .
Excluderea oricărei infecții,boli sau tulburări identificabile (așa-
numitele boli confuze) care ar putea fii cauza simptomelor.
In completarea diagnosticului se poate realiza:
-citoscopie cu sau fără hidrodistensie , cu sau fără biopsie.
Nu există un tratament exact,dar există
tratamente ce pot ameliora simptomele.
-Elmiron,Fibrase,
-instilatii cu Cystistat
-Amitriptilina,
-Aloe vera,Quercitin,
-dietă,
-terapii alternative (acupunctura,
reflexoterapie , terapia Bowen),
-psihoterapie,
-kinetoterapie,
-interventie chirurgicala(citoscopie cu
electrocauterizarea glomerulelor si a
ulcerelor Hunner).
 Aceasta afectiune are un impact major asupra calitatii
vietii, scazând capacitatea de muncă, perturbând viața
socială, imaginea de sine etc.
Durerea cronică, frecvența micțională, urgența micțională
si consecințele determinate de lipsa somnului, toate acestea
sunt cauze semnificative nu numai a epuizării totale, ci și a
stresului,anxietatii și depresiei.
 Depresia este o tulburare a stării afective, care duce la apariția unei
stări de tristețe sau de pierdere a speranței pentru o perioadă indelungată
de timp.
Deoarece cistita interstițiala este o afectiune cronică, de lungă durată,
subiectul poate dezvolta o depresie mai serioasă, știind faptul că nu se
poate trata, iar gândul că va trăi cu această afecțiune si simptomele ei o
lungă perioadă de timp sau chiar toată viața il înspăimantă, putând
ajunge până la suicid.
Depresia poate avea si alte cauze:
• tulburari ale secretiei hormonale, cum ar fi un dezechilibru al
glandei tiroide sau a glandelor suprarenale,
• alte afecțiuni indelungate cronice, precum cancerul, diabetul,
• factorii de stres majori, de exemplu moartea unei persoane dragi
• factorii de stres cronici, precum sărăcia, dificultațile familiale.
Diagnosticul este pus de către psiholog sau psihiatru și se
bazează pe:
-evaluarea psihiatrică, unde psihiatrul va pune în evidență
simptomele, gândurile, sentimentele și comportamentul
subiectului. Acesta poate solicita pacientului să completeze un
chestionar cu întrebări si poate folosi anumite scale de evaluare
(Radllof,Hamilton)
-examenul fizic. Medicul face un examen fizic și poate pune
întrebări despre sănătatea subiectului. În unele cazuri, depresia
poate fi determinată de o problemă de sănătate fizică.
dssdds
 Durerea si depresia sunt foarte strâns conectate. Uneori, depresia
poate determina simptome fizice care aparent nu au o bază somatică
(dureri de spate sau cefalee). In alte cazuri depresia poate intensifica
raspunsul la durere, sau cel putin suferința asociată durerii cronice.

Adesea durerea și depresia creează un cerc vicios din care

pacientului îi este foarte greu să iasă. Unele studii sugerează că
depresia și durerea au căi comune de transmitere în sistemul limbic
(regiunea din creier responsabilă de emoții).
 Depresia este una dintre cel mai frecvente acuze care însoțesc
durerea cronică și complică foarte mult aderența pacientului la
tratament, scăzând-o, precum și evoluția clinică.

Vizita pacientului la medic este centrată de simptomele și semnele

durerii cronice, în timp ce semnele depresiei sunt ignorate chiar și de
către pacient. Toate eforturile se fac pentru a rezolva durerea, iar
depresia trece pe un plan secund.
 Bolnavul se confruntă, la aflarea diagnosticului, cu două probleme:
acceptarea ideii de boală şi tratamentul, uneori dificil de suportat.
Reacţiile bolnavilor la acestă afecțiune traumatizantă variază mult de la
caz la caz, influenţând adaptarea. Nu se poate afirma faptul că suferinţele
emoţionale sunt la fel de intense la toţi bolnavii si nici faptul că
tulburările psihice sunt inevitabile. Adaptarea la acestă boală înseamnă
simultan adaptare la diagnostic, la boală, la tratament şi la reacţiile
emoţionale.
Domeniile ce solicită adaptare sunt cel social, afectiv, familial, sexual,
al imaginii de sine etc.
Adaptarea mai înseamnă a face faţă bolii şi tratamentului cu efectele
sale secundare, cât şi asumarea vieţii modificate de boală.
 Durerea cronică interferă cu capacitatea pacientului de a-și duce
existența într-un mod plăcut și liniștit, cu modul în care simte că este
privit de cei din jur și chiar cu stimă față de propria persoană. Tendința
la autovictimizare, la marginalizare, apare mult mai frecvent din cauza
depresiei și durerii. De aceea este foarte important ca pacienții să aibă
o viată cât mai activă, în care sa dețină controlul.

Medicul trebuie sa fie unul din cei care induc pacientului un

sentiment de autocontrol și trebuie să îl privească pe acesta nu ca pe o
victimă neajutorată, ci ca pe o persoană capabilă și dornică de luptă
impotriva bolii.

Foarte utile în vindecare sunt si terapiile complementare, cum ar fi

cele cognitiv-comportamentale.
 În tratarea depresiei se utilizează o serie de tehnici:

 Consilierea este o intervenţie mai restrânsă decât psihoterapia şi este

de obicei de natură informativă, suportivă . Este utilă permanent, dar
în special în perioadele dificile, cum ar fi apariţia depresiei.
Obiectivul ei este adaptarea şi îmbunătăţirea capacităţii funcţionale,
oferindu-se posibilitatea îmbunătățiri tehnicilor de rezolvare a
problemelor.

 Intervenţia educaţională se realizează în cadrul grupurilor suportive

educaţionale, oferindu-se pacienţilor informaţii care să-i ajute să
obţină sentimentul de control asupra bolii. Se furnizează informaţii
privind boala, impactul tratamentului, exerciţii de recuperare,
relaxare şi diminuarea stresului. Se reduce astfel şi tulburarea
psihologică, respectiv depresia.
 Tehnicile cognitiv-comportamentale sunt centrate pe terapia
durerii cronice, pe controlul apetitului, pe simptomele de depresie
şi anxietate.Tehnicile comportamentale includ: relaxarea neuro-
musculară (Jacobson); auto-concentrarea (Schultz); exerciții de
respiraţie profundă. Aceste tehnici sunt eficiente atunci când
suferințele sunt bine precizate, având ca rezultat diminuarea
efectelor negative ale depresiei.

 Grupurile de auto-ajutor, unele sunt conduse de profesionişti și

sunt răspândite şi recunoscute în unele ţări pentru succesul în
ajutorul acordat bolnavilor de a se simţi mai puţin singuri, în
comunicarea suferinței.
 Muzicoterapia se bazează pe faptul că melodia are o influenţă
importantă asupra ascultătorului şi că posibilităţile de sugestie ale
melodiei sunt vaste. Dintre efectele psiho-terapeutice ale muzicii sunt de
semnalat: a) relaxarea psihică; sedarea (instalarea somnului); b)
stimularea psihică prin creşterea randamentului cognitiv (memorie şi
ideaţie); c) scăderea pragului durerii; d) acţiune anxiolitică
 Psihoterapia de grup expresiv-suportivă reprezintă un model de
intervenţie pentru îmbunătăţirea calităţii vieții pacienţilor. Se bazează pe
concepţia existenţială orientată pe “aici şi acum”, urmărind căutarea unor
sensuri, a unor înţelesuri şi importanţa înfruntării bolii şi a altor probleme
dificile cu care se confruntă aceşti bolnavi.
Medicamentele antidepresive sunt:
-inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, precum Prozac ,
Fevarin, Cipralex, Seroxat.
-antidepresive triciclice și tetraciclice, precum Amitriptilina,
Anafranil (clomipramina) sau Ludiomil (maprotlina).
-antidepresive atipice, precum Wellburtrin, Efectin sau
Remeron.
-inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO), precum Toloxaton,
Nialamida.
In cazuri rare, terapia electroconvulsivantă (TEC) poate fi o
opțiune de tratament pentru persoanele care nu au raspuns la
nici un tip de tratament și au o depresie severă în care sunt
prezente simptome psihotice și comportament sinucigas.
1. Understanding Depression, A Harvard Medical School
Special Health Report
2. Varaticeanu Anca Simona, Invinge depresia, Editura
Gold ,2011
3. Enăchescu, C. Tratat de psihopatologie, Bucureşti,
Editura Tenhică, 2000
Vă mulțumesc pentru atenție !