ASAMBLĂRI NEDEMONTABILE

Sunt acele asamblări care nu pot fi demontate fară distrugerea a

cel puţin uneia din părţile componente:
asamblările nituite, asamblările sudate, asamblările prin lipire,
asamblările prin încleiere, asamblările prin coasere, ş.a.
ASAMBLĂRI NITUITE
Materiale pentru nituri şi aspecte tehnologice
Cerințe: - formare ușoară; - umplerea completă a găurii; - menținerea strângerii
în timp; - asigurarea strângerii în condiții variate de temperatură (coeficient de
dilatare apropiat de cel al tablelor asamblate); - nitul și tablele asamblate
trebuie sa fie apropiate ca natură, pentru a nu se produce curenti galvanici cu
efect de coroziune.
Exemple: oțeluri moi – ușor de deformat, aliaje de aluminiu , aliaje de cupru ,
s.a.
Aspecte tehnologice

Pentru nituri din oţel cu diametrul < 12 mm, nituirea se poate face la rece.
Pentru diametre > 12 mm se recomandă nituirea la cald.

Operaţiile necesare sunt :

- pregătirea pieselor de asamblat (îndreptare, găurire, debavurare, poziţionare);
- introducerea niturilor;
- căpuirea.

Pentru asamblările tablelor şi pieselor din aluminiu şi aliaje de aluminiu se fac

următorele recomandări:
- găurirea cu burghiul pentru evitarea fisurării marginilor tablelor;
-nituirea la rece, pentru că la cald tablele din aluminiu îşi pierd din rezistență.

Aliajele Al-Cu-Mg se durifică la temperatura camerei de la sine de aceea se

recomandă ca înainte de nituire să fie depozitate la temperaturi joase sau tratate
termic.
Forţe şi solicitări în asamblările nituite

Asamblări de etanșare

F1  μ  N;
 - coeficientul de frecare dintre table
N - Forța de stângere a tablelor
Solicitări :
- tija nitului este solicitată la întindere ;
- capul nitului este solicitat la strivire pe suprafaţa de contact dintre nit şi
tablă;
- capul nitului este solicitat la forfecare pe direcţia înălţimii capului;

Inconvenientul acestui tip de asamblare este că strângerea nitului nu este

controlabilă suficient de precis de aceea nu este garantată această funcţionare
Asamblări de rezistență și etanșare

F1  μ  N;
Are loc o deplasare a tablelor pe direcţia
forţei F1, în limita jocului dintre corpul
nitului şi peretele găurii
Solicitările vor fi:
- corpul nitului va fi solicitat la strivire, forfecare şi încovoiere;
- tablele vor fi solicitate la strivire şi forfecare;
F1 = Ff + Fst =μ  N  σ st  A s
s - tensiunea de strivire dintre nit şi tablă
- As aria secţiunii strivite;

În cele mai multe cazuri valoarea μ  N se neglijează

Pentru valori mari ale forței F1 pot apare deformări plastice ale nitului
Ipoteze simplificatoare de calcul:

-forța exterioară se repartizează uniform pe toate niturile;

-transmiterea parţială a forței exterioare prin frecare nu se ia în considerare;
-transmiterea forţei ce revine unui nit se face prin solicitarea acestuia la forfecare;
-se presupune ca tija nitului umple complet gaura din table;
-se neglijează încovoierea nitului;
-tensiunile se repartizeaza uniform pe secțiunea transversală a corpului nitului.

În aceste condiţii solicitările nitului sunt:

- forfecarea tijei nitului;

F1
f   a f
  d12

4
- strivirea tijei nitului

F1
s    as
smin  d1
 Tablele din asamblare sunt solicitate la:
-forfecare;
Forfecarea marginilor tablei:
F1
τ*f   τ*af
 d 
2  s min   e  1 
 2
Forfecarea tablei între rândurile de nituri:
F1
*f*   *af*
2  s min   e1  d1 
-tracțiune;
Tracţiunea tablelor în secţiunea slăbită:
F1
*t   *at z=nr. de nituri de un rând
(b  zd1 )s min
Se pot face calcule de verificare a asamblărilor sau de dimensionare, determinând
diametrul necesar pentru tija nitului, distanţa până la marginea tablelor, distanţa dintre
nituri şi respectiv distanţa dintre rânduri.
Constructiv se fac următoarele recomandări dimensionale:
•d1 = (1,5...2)s (se aleg valori standardizate) ;
• t = (2,5…3)d1;e =(1,5... 2)d1; şi e1 = (2,5…3)d1;
•diametrul găurii dg= d1+ 0,2 , pentru d1<5mm, dg= d1+ 0,5 , pentru d1<10mm, dg= d1+ 1,
pentru d1> 10mm, se recomandă de asemenea ca asamblarea sa fie realizată cu nituri
multe şi de diametre mici (3 .. 6 mm).
 Asamblări sudate
Operaţia tehnologică prin care se asamblează nedemontabil două piese din acelaşi
material sau materiale diferite dar având compoziţia chimică apropiată, prin aducerea în
stare de topire sau cel puţin plasticizare a suprafeţelor ce urmează a fi asamblate,
poartă denumirea de sudare.
Sudarea se poate face:
- cu sau fără adaos de material pentru formarea cusăturii;
- cu sau fără intervenţia unor forţe de apăsare una asupra celeilalte suprafeţe de
sudat.
1- cordon de sudură, având caracterul unei
structuri de turnare, cu rezistenţă scăzută;
2- zona de aliere prin difuzie, cu com­poziţia
chimică între cea a cordonului de sudură şi cea
materialului de bază;
3- zona influenţată termic, cu granulaţie
grosolană datorată supraîncălzirii - fragilă;
4- materialul de bază cu structura practic
nemodificată.

Avantajele procedeului de sudare:

- simplitate constructivă şi tehnologică; - păstrarea rezistenţei piesei;
- asigurarea etanşeităţii; - posibilitatea realizării pieselor cu geometrie complicată;
- posibilitatea asamblării pe şantier; - economii de materiale, manoperă şi energie.
Clasificarea şi simbolizarea sudurilor
1. După procedeul tehnologic :
a. prin topire: • cu gaz; • cu arc electric: (- descoperit;- acoperit; - în mediu cu gaz protector);
• turnare de metal topit; • cu fascicol de electroni; • cu fascicol de lumină.
b. prin presare: • la rece; • cu gaz; • electrică: - prin suprapunere continuă; prin suprapunere
în puncte; - cap la cap; - prin frecare; - prin forjare.
c. speciale: - cu jet de plasmă; - cu laser; - cu ultrasunete; - în vacuum.
După forma cordonului de sudură
După poziţia reciprocă a tablelor
Consideraţii tehnologice

Aptitudinea materialelor de a putea fi sudate se numeşte sudabililate.

Comportarea oţelurilor la sudare este apreciată prin valoarea coeficientului Ce - carbon
echivalent
- pentru oţeluri
carbon:
Mn  Si
Ce  C  [%];
4
- pentru oţeluri
aliate:
Mn Cr  Mo  V Ni  Cu
Ce    [%];
6 5 15

Controlul vitezei de răcire

Alegerea procesului de sudare
Materialul de aport
Pregătirea suprafeţelor
Execuţia sudurii
Controlul
sudurilor(nedistructiv,
distructiv)
 Calculul asamblărilor sudate
Ipoteze simplificatoare
1. Distribuţia uniformă a eforturilor unitare în cordonul sudat;
2. Neglijarea tensiunilor remanente rezultate după sudare;
3. Neglijarea relaţiei dintre calificarea sudorului şi calitatea sudurii.
4. Daca se consideră a - înălţimea cordonului de sudură şi s - grosimea piesei mai
subţiri, atunci, pentru sudura cap la cap a =s, iar pentru sudura de colţ a =0,7s;
5. Se acceptă ideea că la capete, cordonul sudat nu are aceeași calitate ca restul
cordonului, atunci: lc=ls -2a pentru cordoanele deschise, lc=ls pentru cordoanele închise, lc
- lungimea de calcul cordonului de sudură, ls – lungimea totală a sudurii;
Se admite inegalitatea: as  ab ;
Etapele de calcul
1. Calculul tensiunii unitare admisibile din cordonul de sudură as as
cb cb
as  V  K1  K 2  K 3 ; as  V  K1  K 2  K 3 ;
c c
unde :
V = 0,65 ...1, coeficient dependent de tipul solicitării şi al sudurii;
K1= 0,8 ...1, coeficient dependent de precizia cunoaşterii încărcării exterioare;
K2= 0,8, cînd nu se execută control riguros;
K2= 1, cînd se execută control cu raze X;
K3= 1, pentru solicitări fară şocuri;
K = 0,9... 0,3, pentru solicitări cu şocuri;
 cb 3 cb
, limitele de curgere ale mat. de bază; c, coeficient de siguranţă al asamblării
2. Calculul eforturilor unitare efective din cordonul de sudură
Verificare - se copară tensiunile efective cu cele admisibile sau Cef cu Cadm;
Dimensionare - se calculează lc= ? sau a=?
 Asamblări prin lipire
Sunt îmbinări nedemontabile a pieselor metalice, la care legătura se realizează prin difuzia
metalului de adaus - adus în stare lichidă, în structura metalul pieselor - aflat în stare solidă.
-metalul de adaus este diferit de cel de bază, are punctul de topire mai scăzut,
- nu se modifică structura materialului de bază,
-rezistența mecanică a asamblării este mai mică decât la suduri ;
Clasificarea - se face în funcţie de temperatura de topire a materialul de adaus:
• lipituri moi - la care tt < 500 °C; • lipituri tari - la care tt > 500 °C.
Materialele de adaus - condiţii impuse:
• să aibă în stare topită o tensiunea superficială cât mai mică;
• temperatura de topire cât mai scăzută, se folosesc aliaje a căror compoziţie este
apropriată de cea eutectică sau eutectoidă;
• să aibă fluiditate cât mai mare în stare topită pentru ca materialul de adaus să
pătrundă cât mai uşor în spaţiul dintre suprafeţele de lipit;
Aliaje pentru lipit:
• Aliaje Pb-Sn: folosite pentru lipituri moi;
• Aliaje Al-Si: folosite pentru lipirea aliajelor de Al;
• Aliaje Cu-Zn: - folosite pentru lipirea oţelurilor, aliajelor de Ni, Cu-Ni şi alamelor;
• Aliaje Ni-Cr: folosite pentru lipirea oţelurilor inoxidabile;
• Aliaje Cu-Ag: pentru realizarea contactelor în electronică, cât şi la fabricarea bijuteriilor;
• Aliaje Ag-Sn-Cu: folosite pentru realizarea contactelor în electronică, cât şi la bijuterii;
• Aliaje Cu-Au: pentru realizarea contactelor în electronică, cât şi la fabricarea bijuteriilor.
 Operaţii tehnologice:

1. Curăţirea suprafeţelor în contact de orice urme de oxizi, grăsimi sau murdării

• mecanic prin, polizare, frecare cu peria de sârmă, bandă sau pastă abrazivă;
• chimic cu trietanolamină, metilcloroform, silicat de sodiu sau acizi.
2. Protejarea suprafeţelor de lipit împotriva oxidării cu ajutorul:
• fluxurilor - colofoniu, acid clorhidric sau clorură de zinc pentru lipitură moale şi azotat de
amoniu sau compoziţii speciale pentru lipitură tare (pt. lipiturile cu încălzire deschisă);
• atmosferă controlată - amestec de gaze cu caracter uşor reducător;
• atmosferă rarefiată – vid, (atm. controlată sau vidul - pentru lipituri ce se execută în cuptor).
3. Aşezarea suprafeţelor de contact în poziţia de lipire.
Lungimea minimă de suprapunere l = (4...12)s .
4. Încălzirea zonei de lipit se poate face separat sau împreună cu materialul de adaus în două
moduri:
• deschis - cu ciocanul de lipit, lampa, suflaiul aparatului de sudură oxigaz, contact etc;
• închis - în cuptoare etanşe cu atmosferă controlată sau rarefiată (vid).
5. Răcire controlată pentru reducerea tensiunilor datorate diferenţei dintre coeficienţii de
dilatare a pieselor şi aliajului de lipit.
 Calculul asamblărilor lipite

F
Tensiunea nominală de tracţiune din table:  t   at
sb
F
Tensiunea nominală de forfecare din stratul de aliaj: f   af
lb at
Egalând forţa din cele doua relații se obţine lungimea necesară pentru zona lipită: l  s
af
În cazul lipirii cap la cat a două bare circulare 4F
σt  2
 σat
πd

Tensiunea din arbore Tensiunea din aliaj

Mi 16M t 2M
σi   σai τt  3
 τ at τf  2 t  τaf
Wz πd πd l
Egalând Mt din cele doua relații
obținem relatia de dimensionare
l τ at
τt 
16M t
 τat
=
πd 3 d τaf