Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GASTRO-ESOFAGIAN
Definitie.
• Refluxul gastro-esofagian (RGE) reprezinta fenomenul
de pasaj al continutului gastric în esofag, fenomen
fiziologic, care devine patologic cand mecanismele
antireflux sunt depasite.
• Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE) cuprinde
totalitatea simptomelor produse de refluxul continutului
gastric în esofag.
– BRGE este o entitate clinica relativ frecventa în practica clinica si
are un tablou simptomatic adesea polimorf.
• Esofagita de reflux (ER) vizeaza leziunile esofagiene
induse de RGE, nefiind întâlnita în toate cazurile de RGE
patologic.
Prevalenta
• ER ~ 4% în populatia generala, crescând o data cu
vârsta.
• Tendinta actuala este de crestere.
Etiopatogenie
• Se descriu doua mari cauze care determina ineficienta mecanismului
antireflux:
• A. Cauze de ordin fiziologic
– 1. Scaderea presiunii sfincterului esofagian inferior (SEI). În conditii
normale, presiunea SEI este de 20 – 25 mmHg si nu dispare decat în
momentul deglutitiei. RGE apare fie cand SEI se relaxeaza tranzitoriu în
afara deglutitiei, fie cand presiunea bazala a SEI scade sub 6 mmHg,
permitand trecerea continutului gastric în esofag. Presiunea SEI poate fi
redusa de factori medicamentosi (anticolinergice, aminofilina, nitriti,
benzodiazepine, blocanti ai canalelor de calciu), alimentari (ciocolata,
grasimi, ceapa, citrice, suc de rosii, produse mentolate), cafea (prin
derivati xantinici), fumat, alcool (creste si secretia gastrica acida),
– 2. Scaderea motilitatii gastrice cu întarzierea golirii gastrice.
– 3. Afectarea clearance-ului esofagian de continutul gastric acid
refluat. Acest clearance împreuna cu saliva înghitita au rol de a tampona
acidul refluat.
Etiopatogenie
• B. Cauze de ordin mecanic
– 1. Hernia hiatala. Produce o scadere a tonusului SEI care favorizeaza
refluxul.
– 2. Cresterea presiunii intraabdominale. Duce la largirea hiatusului
diafragmatic, explicand aparitia RGE la gravide, obezi, pacienti cu tumori
abdominale gigante sau ascita.
– 3. Largirea unghiului His. Acest unghi dintre esofag si stomac este de
obicei foarte ascutit, avand rolul unei supape la intrarea în stomac. La
obezi el se largeste si îsi pierde rolul fiziologic.
– 4. Relaxarea pensei diafragmatice. Aceasta pensa este formata de
diafragmul crural, fiind canalul muscular prin care esofagul trece din
torace în abdomen. Relaxarea se produce cand creste presiunea
intraabdominala sau volumul cavitatii toracice (emfizem).
– 5. Sclerodermia. Tulburarile motorii esofagiene se datoresc proceselor de
fibroza si atrofie a musculaturii netede, asa-zisul “esofag de sticla”.
Etiopatogenie
• Dezvoltarea si severitatea esofagitei de reflux
sunt conditionate de prezenta a 3 conditii:
– cresterea frecventei refluxului;
– cresterea duratei refluxului;
– efectul agresiv al continutului gastric pe mucoasa
esofagiana.
Tabloul clinic
• Este relativ tipic, traducându-se prin regurgitatii acide
sau pirozis cu caracter continuu sau discontinuu.
Simptomele pot fi doar ocazionale, dar uneori
cvasipermanente. Durerea retrosternala sau disfagia sunt
destul de rare. Prezenta acestor doua ultime simptome
trebuie sa ne faca sa ne gandim eventual la o patologie
mai severa. Mai rar, în formele atipice, simptomele pot
mima o patologie cardiaca cu durere de tip anginos sau
declansarea unor crize astmatice.
Tabloul clinic
• Pirozisul este senzatia de arsura retrosternala ce urca spre gat. Este
accentuat de manevre ce cresc presiunea intraabdominala (aplecarea
înainte, ridicarea de greutati, culcare imediat dupa masa), fiind însotit
uneori si de regurgitatii acide. Daca incompetenta SEI este majora,
se pot regurgita si alimente.
• Durerea retrosternala pune deseori probleme de diagnostic
diferential cu patologia cardiaca. Poate aparea izolat, neînsotind
pirozisul, predominant la ingestia de alimente iritante. Odinofagia
(deglutitia dureroasa) apare în cazul contractiei spastice a SEI.
Disfagia – deglutitia dificila.
• Simptomele respiratorii (sufocare, dispnee nocturna, crize de astm)
sau ORL (laringita, parestezii faringiene, disfonie) sunt datorate
regurgitatiei continutului acid refluat si al aspiratiei.
Explorari paraclinice
• Investigatiile necesare pentru evaluarea refluxului
gastroesofagian vor cuprinde: esogastroscopia, bariu
pasaj, ph-metria si manometria esofagiana. Pe care din
aceste teste sa le facem si cand? În încercarea de a nu fi
prea invazivi, dar dorind sa nu scapam leziuni grave, este
destul de dificil a decide mijloacele de diagnostic.
Endoscopia digestiva
superioara
• În prezenta unor simptome esofagiene suparatoare, persistente (dar
mai ales cand avem durere sau disfagie), se va efectua eso-
gastroscopie. Ea va releva eventualele leziuni esofagiene (esofagita,
stenoza) sau le va exclude. Va pune în evidenta totodata o leziune
gastro-duodenala asociata sau chiar cauzatoare de simptome.
Prezenta unei hernii hiatale poate fi evidentiata. Tot prin endoscopie
o leziune descoperita poate fi biopsiata (punerea în evidenta a unui
epiteliu Barrett). Consecinta cea mai tipica a refluxului
gastroesofagian este esofagita de reflux care reprezinta o lezare
(denudare) a mucoasei esofagiene, sub efectul refluxului acid sau
alcalin.
Endoscopia digestiva superioara
• Severitatea leziunilor endoscopice se apreciaza prin
clasificarea Los Angeles
• 3. Antiacide.
– Medicatia cu efect neutralizant direct: Maalox, Novalox, Rennie,
Dicarbocalm, care contin saruri de magneziu si aluminiu; bolnavii
le consuma în caz de simptome, pe care le fac sa dispara
imediat. Ele au doar un efect simptomatic, de moment,
nevindecand leziunile de esofagita.
Tratament
• Gaviscon
• Prezentam:
– Acalazia
– hipertonia SEI,
– absenta relaxarii SEI la deglutitie si
– absenta undelor peristaltice în 2/3 esofagiene inferioare.
• Complicatii:
– pneumonia de aspiratie
– fistule eso-bronsice
– perforatii
– hemoragii
Tratament
• Exista mai multe posibilitati:
– 1. Clinico-evolutive
• Sistemul cuprinde:
– o sectiune endoscopica, cu trei subdiviziuni: topografia, tipul
leziunilor si categoria endoscopica de gastrita si
– o sectiune histologica, ce include, la randul ei, etiologia,
topografia si formele de gastrita.
Clasificare
• Desi nu contine datele clinice si ancheta factorilor de risc, “Sistemul
Sydney” permite elaborarea unui diagnostic mai cuprinzator, prin
prelucrarea datelor endoscopice, histologice si etiologice.
• Concept initial:
– boala cu evolutie cronica si ciclica
– “No acid, no ulcer”
• Concept ulterior
– boala cauzata de un agent infectios (Helicobacter Pylori)
• 1983, Warren si Marshall: Helicobacter Pylori (HP).
• HP implicat în patogeneza:
– gastrita cronica
– ulcerul gastric si duodenal
– limfom gastric MALT
– cancer gastric
• c) Acizii biliari
– efect ulcerogen prin mecanism de detergent asupra lipidelor din celulele
mucoase
B. Factorii de aparare
• Sunt scazuti în UGD si mai ales în UG.
• Preepiteliali:
– Mucusul de suprafata - vascos, se opune retrodifuziei ionilor de H,
lubrifiaza mucoasa
– Secretia de bicarbonat (HCO3-) - creeaza un gradient de pH neutru la
nivelul epiteliului, fata de cel acid din lumenul gastric
• Epiteliali:
– Integritatea membranei apicale a mucoasei gastro-duodenale
• este rezistenta, are jonctiuni intercelulare stranse si o capacitate
ridicata de regenerare
• Postepiteliali:
– De natura vasculara, capilarele avand un rol nutritiv, de aport de ioni de
bicarbonat si de preluare a ionilor de H+
C. Factorii de mediu si
individuali
• Factorii de mediu ulcerogeni:
– a) fumatul: scade secretia alcalina pancreatica si anuleaza mecanismele
inhibitorii ale secretiei acide
– b) medicamente: aspirina si AINS
– mecanism direct: patrund prin membrana apicala a epiteliului
gastric, eliberand H+
– mecanism indirect: inhiba ciclooxigenazei si bloc. sinteza
PGE2, F2 si I2
• Corticosteroizii > 1g de HHC/zi: afecteaza mucusul si sinteza de
prostaglandine
– c) alti factori, deseori incriminati, dar fara dovezi statistice
convingatoare: stresul, consumul cronic de alcool si diverse regimuri
alimentare
• Durerea:
– este simptomul cardinal
– epigastrica
– ritmicitate: legata de alimentatie (“foame dureroasa” în ulcerul duodenal)
– marea periodicitate (aparitia în decursul anului în mod clasic primavara si
toamna) si mica periodicitate (în cursul zilei)
– poate fi absenta (frecvente sunt ulcerele descoperite prin endoscopie în
absenta unor simptome tipice, revelatoare)
– uneori debutul poate fi dramatic, printr-o HDS (hematemeza si/sau
melena) sau perforatie
• Alte simptome:
– varsaturi
– modificari ale apetitului
– simptome dispeptice (eructatii, balonari, satietate precoce)
Dg. UGD
• Diagnosticul paraclinic
– 1. Regimul alimentar din boala ulceroasa, alta data sever, a devenit, prin
introducerea antisecretoriilor potente, mult mai flexibil.
• Eradicarea HP.
– terapia antisecretorie rezolva problema puseului dureros si
vindecarea nisei
– eradicarea HP (la cazurile la care el a fost dovedit prin metode
directe sau indirecte) scade riscul de recidiva ulceroasa
Tratamentul bolii ulceroase
• Scheme de tratament pentru infectia cu Helicobacter Pylori
• Cvadrupla terapie:
– omeprazol + subcitrat de bismut coloidal (De-Nol) + tetraciclina +
metronidazol.
– 14 zile
• Se consideră că 99% din pacienții tratați prin una sau mai multe
scheme vor fi eradicați de Hp
• Factorul genetic
– existenta unei predispozitii familiale pentru acest tip de neoplasm.
• Ulcerul gastric
– reprezinta un risc mic de malignizare, cel mai adesea poate fi vorba de
confuzie diagnostica endoscopica, unele neoplasme putand avea si ele
perioade de epitelizare (cancer ulcerat).
– Exista obligativitatea ca la fiecare endoscopie sa se biopsieze multiplu
fiecare ulcer gastric si de asemenea ca vindecarea ulcerului gastric sa fie
verificata endoscopic (cu biopsie din cicatrice).
– De retinut posibilitatea existentei unor cancere ulcerate, susceptibile de
cicatrizare sub tratament medical.
Tabloul clinic al cancerului gastric
• Poate fi polimorf, depinzând de cât de avansat este.
• Simptomele cele mai frecvente sunt:
– epigastralgii
– apetitul capricios ce poate merge pana la inapetenta totala (eventual
refuzul complet de a consuma carne)
– pierderea ponderala progresiva
– anemia feripriva
vegetant
infiltrant – difuz
Diagnosticul cancerului gastric
• Cancerul gastric incipient (superficial - cel care prinde doar mucoasa si
submucoasa) se clasifica din punct de vedere endoscopic (clasificarea
japoneza):
– tipul I - protruziv
– tipul II - superficial: II a supradenivelat; II b plan; II c deprimat
– tipul III - excavat.
• Ecografia transabdominala
– poate evidentia prezenta unor metastaze hepatice sau eventual a unor
adenopatii perigastrice. Uneori, efectuarea unei ecografii abdominale
întamplatoare poate descoperi o masa epigastrica “in cocarda”, ceea ce poate
sugera un neoplasm gastric (verificarea endoscopica ulterioara este obligatorie).
• Eco-endoscopia (EUS)
– permite stadializarea T (tumora) prin aprecierea extensiei parietale gastrice
(prinderea straturilor), dar si prezenta ganglionilor locoregionali.
Prognostic
• Prognosticul cancerului gastric depinde de extensia TNM, de tipul
histologic (slab sau bine diferentiat), de varsta pacientului.
• S-a pus întrebarea daca aceste maladii nu erau frecvente la noi sau
nu erau diagnosticate?
– a) factori de mediu
– b) factori imunologici
– c) factori genetici
a) Factorii de mediu:
• Microflora intestinala normala
– Multa vreme s-au cautat agenti patogeni care ar putea explica aparitia
bolii.
– Acestia au fost diversi agenti virali sau bacterieni (cum ar fi
micobacterium).
– La ora actuala se considera ca însasi flora intestinala normala poate
deveni un “trigger” pentru aparitia bolii prin anularea, la un moment dat a
tolerantei imune normale a mucoasei intestinale.
– Trebuie cunoscut ca intestinul dezvolta în mod normal o toleranta la
antigenele microbiene ale florei intestinale.
– Pierderea acestei tolerante va duce la aparitia bolii.
b) Factorii imunologici
• Defecte ale imunitatii locale la nivel de mucoasa
– Sistemul imun mucos normal are remarcabila capacitate de a recunoaste
imunogenii la care are toleranta si a-i respinge pe ceilalti.
– Acest lucru se realizeaza printr-o fina balanta între mecanismele
proinflamatorii si cele antiinflamatorii.
– Celulele epiteliale intestinale au capacitatea de a produce citokine prin
intermediul activarii macrofagelor.
– Aceste citokine, proinflamatorii sunt TNF alfa (tumor necrosing factor),
IL-1, Il-6, IL-8 (inter-leukine) etc.
– Participa de asemenea, în mecanismul imun, si limfocitele.
c) Factorii genetici
• La ora actuala se considera cert ca în patogeneza IBD intervine
predispozitia genetica.
– În acest sens, exista o agregare familiala de IBD, 10-20% din pacientii cu
IBD au o ruda cu aceeasi boala.
– Exista totodata, o diferenta etnica pentru IBD: astfel, ea este mai
frecventa la albi si de 3-4 ori mai frecventa la evrei decat la ne-evrei.
• Au fost evocate:
– implicarea unor bacterii (micobacterium, pseudomonas),
– rolul unor virusuri,
– alergia alimentara,
– factorii de mediu ca si fumatul sau agentii industriali;
– factorii genetici (familiali sau etnici) participa la aparitia si
întretinerea bolii. Astfel, predispozitia genetica pentru BC este
mare, risc crescut, la populatia evreiasca.
– rolul factorilor imuni (umoral si celular), al stresului în declansarea
unor pusee este cunoscut.
Tablou clinic
• Tabloul clinic poate fi uneori sters sau absent, iar alteori poate fi
sugestiv pentru boala. Ceea ce este important, este sa ne gandim la
aceasta entitate clinica, sa-i cautam semnele pentru diagnostic.
• Colita ischemica
• Colita de iradiere
• Neoplasmul de colon
• Apendicita acuta
Evolutie
• Evolutia bolii este caracterizata prin recidive.
• Privitor la raportul B/F: pentru colon, este aproape egal, iar pentru
rect, el este în defavoarea barbatilor (B/F aprox. 1,5-2/1).
• Problema speciala a acestui cancer este ca el este oarecum
prevenibil, deoarece la ora actuala este clar stabilita filiatiunea
neoplasmului (adenom-carcinom), astfel ca depistarea endoscopica
activa a polipilor si îndepartarea lor vor preveni aparitia.
• Rectosigmoidoscopia flexibila
– utilizeaza sigmoidoscopul flexibil (fibroscopul)
– permite evaluarea exacta a colonului stang (cel mai adesea pana la
unghiul splenic al colonului), locul unde se afla 70-80% din neoplasmele
de colon.
– pregatirea pacientului se poate face doar cu clisme
– poate exista disconfort pentru pacient, dar depinde de tehnica medicului
Diagnostic
• Colonoscopia
– metoda ideala de examinare a colonului
– poate vizualiza orice leziune în colon si permite preluarea de biopsii
– permite si masuri terapeutice: polipectomia endoscopica (profilaxia
neoplasmului de colon), hemostaza endoscopica
– tehnica medicala laborioasa, relativ scumpa
– poate exista disconfort pentru pacient (depinde de tehnica medicului si
de patologia abdominala asociata); se poate efectua cu sedare
– pregatire a colonului speciala (purgatie cu 3-4 litri de Fortrans în preziua
examenului)
Diagnostic
• Irigografia
– opacifierea retrograda a colonului cu substanta baritata
– tehnica în dublu contrast (utilizând si insuflarea de aer) este mai utila
– nu permite biopsie din leziunile suspecte si nu permite masuri terapeutice
(polipectomie)
– are o sensibilitate diagnostica net inferioara colonoscopiei
– este tot mai mult înlocuita de colonoscopie
• Testul Hemocult
– permite determinarea hemoragiilor oculte în scaun
– este un test screenig populational
– se adreseaza persoanelor asimptomatice
– are ca scop descoperirea persoanelor suspecte, ce vor fi supuse apoi
examinarilor endoscopice
– se recomanda se fie facut anual, în general dupa vârsta de 50 de ani
– Testul hemocult imunologic evidentiaza în scaun prezenta hemoglobinei
umane (nu necesita un regim special, înainte de test)
– Testele genetice din scaun, care urmaresc evidentierea ADN-ului
modificat, sunt teste moderne de screening (dar mult mai costisitoare)
Diagnosticul diferential al
cancerului de colon
• Problemele de diagnostic diferential ale acestei afectiuni sunt date în
special de diferentierea rectoragiei. Principalele cauze sunt:
– boala hemoroidala si fisura anala
– boala Crohn
– rectocolita ulcerohemoragica
– diverticuloza colonica
– colita ischemica si colita radica (postradioterapie)
– angiodisplazia colonica (sangerare predominant în colonul drept, la
varstnici, prin leziuni de tip angiomatos)
• Colonul iritabil este o boala functionala, deci leziunile organice, decelabile prin
tehnici paraclinice, sunt absente.
Tabloul clinic al colonului iritabil cuprinde:
• Debutul sindromului diareic este adesea insidios, de multe ori apare în copilarie,
alteori dupa varsta de 20 - 30 ani.
• De cele mai multe ori, diareea apare la 1 - 2 ore dupa o masa cu paste fainoase
de grau (paine, spaghete, fidea, taitei), dar în cursul bolii apar alte numeroase
intolerante alimentare, ce fac apoi dificil diagnosticul.
• Titrul celor 3 anticorpi din boala celiaca scade la valori normale în câteva
luni, pâna la un an, de regim strict fara gluten, putand fi un test al
compliantei pacientului la regimul strict fara gluten.
• Determinarea anticorpilor din boala celiaca este un test util, mai ales în
screeninguri familiale si populationale, cat si în studii epidemiologice.
• deficitul de lactaza
• boala Crohn
• TBC intestinal
• A) Dietetic
• B) Medicamentos
A. Dietetic
• Boala celiaca poate avea o evolutie favorabila în cazul unui
regim alimentar complet fara gluten: se vor elimina din
alimentatie faina de grau, orz, ovaz si secara.
- SM prin maldigestie
- SM prin tulburari de absorbtie intestinala ( malabsorbtie )
- SM mixt - unde apar atat tulburari ale digestiei cat si ale absorbtiei.
• Pancreatita autoimuna
• Conditii diverse:
– malnutritia (PC tropicala în India, Africa, Asia de S-E),
– hemocromatoza (diabetul bronzat) – cauza este
depunerea de fier în ficat, pancreas, miocard
• Aceste proteine pot precipita, formand dopuri proteice, care vor genera
obstructie ductala (obstructia ducturilor mici).
• Consecutiv obstructiilor:
– unele ducturi se rup, cu activarea retrograda a enzimelor pancreatice
– alte ducturi se dilata si apar fibroze periductale, cu noi stenoze.
• Macroscopic
– pancreasul este dur la palpare, cel mai adesea mic
– mai rar poate fi hipertrofic, iar uneori chiar
pseudotumoral (generand greseli de diagnostic
intraoperator în absenta biopsiei).
• Microscopic
– apare fibroza, infiltrat limfoplasmocitar în jurul acinilor.
– ductele sunt dilatate neuniform, cu dopuri proteice si
calculi wirsungieni de cativa mm.
Diagnostic
• Boala are cel mai adesea un debut insidios,
uneori fiind dificila diferentierea de puseele
repetitive de pancreatita acuta alcoolica.
• Alte semne/simptome:
– Icter obstructiv, prin compresia capului pancreatic pe
coledoc
– Sd. de malabsorbtie cu steatoree
– Diabet zaharat secundar (poate aparea la 50-70% din
PC calcifiante).
Examenul clinic:
• Ar putea fi normal
• Sau durere la palpare cu localizare în
abdomenul superior
• Deficit ponderal
• Mai rar, se poate palpa un pseudochist
pancreatic mare
• Revarsat pleural ori peritoneal pancreatic
(bogat în enzime pancreatice).
Examene paraclinice
• Usoara sau moderata crestere a amilazemiei, amilazuriei
sau a lipazei serice .
– Valorile nu sunt asa ridicate ca în PA
– sunt si forme severe de PC, car e pot merge cu enzime
serice sau urinare cvasinormale (masa de tesut
pancreatic restant este tot mai mica).
• Dozarea grasimilor în scaun poate arata steatoree (mai mult
de 7 g de lipide pierdute prin scaun/zi), prin testul cantitativ,
sau eventual printr-un test semicantitativ (coloratia scaunului
cu rosu Sudan).
• Dozarea pierderilor de proteine prin scaun - creatoree la
peste 2,5 g/zi exprima maldigestia proteica.
• Glicemia poate fi crescuta din cauza unui diabet secundar;
eventual, un TTGO (test de toleranta la glucoza oral) poate
evidentia un diabet infraclinic.
• Evaluarea imagistica este la ora actuala
modalitatea cea mai comuna prin care se
pune diagnosticul de PC.
- Radiologia prin efectuarea unei radiografii
abdominale pe gol, poate releva prezenta
calcificarilor pancreatice la aprox. 30% din
PC calcifiante.
- Ecografia este metoda cea mai uzuala de diagnostic a
pancreatitei cronice avansate.
– calcificarile pancreatice difuze
– heterogenitatea pancreatica (aspectul neomogen al
pancreasului)
– dilatarea ductului Wirsung peste 3mm
– calculi wirsungieni (imagini hiperecogene în duct, cu
umbra posterioara)
– pseudochiste pancreatice (imagini transsonice cu
dimensiuni variabile, în general de la 1 la 10 cm, dar
alteori putand avea dimensiuni gigante).
Poate fi:
Endoscopica: terapia endoscopica în PC
castiga actualmente tot mai mult teren în
rezolvarea acestor bolnavi.
Tehnicile practicate sunt reprezentate de:
– papilotomie
– protezare biliara sau de duct Wirsung
– Din punct de vedere tehnic, se efectueaza
sfincterotomia folosind abordul papilar, iar apoi
stenturile se plaseaza folosind un fir ghid
montat pana deasupra stenozei respective
(uneori în cazul stenozelor stranse acestea
necesita dilatari).
• Ecoendoscopia
• in cazurile cu diagnostic incert.
• Colecistectomie laparoscopica
– gradul de acceptabilitate mare de catre bolnav
– interventie mai sigura, o spitalizare scurta si sechele
postoperatorii minime
– Se trateaza prin aceasta tehnica mai ales litiaza biliara
necomplicata, dar si colecistita acuta sau hidropsul
vezicular.
- litoliza medicamentoasa si
- litotripsia extracorporeala
• Suspiciune de HC ➔:
– anamneza orientata pe etiologie
– un examen clinic (pentru hepato si
splenomegalie)
– evaluare biologica (cu cele 4 sindroame
biologice: hepatocitolitic, hepatopriv, inflamator si
bilioexcretor)
– ecografie abdominala (splina, eventuale semne
de hipertensiune portala).
• Stadializarea hepatitei cronice se va face
prin:
– biopsie hepatica (PBH) sau
– evaluare non-invaziva a fibrozei hepatice
• Biopsia:
– permite încadrarea corecta histologica
– permite un prognostic cât mai exact
– uneori aduce elemente etiologice importante:
• în hepatita VHB - aspect al hepatocitului
de “sticla mata”
• în CBP
– permite o decizie terapeutica (în functie de
leziunile descoperite)
• Mai nou se încearca folosirea unor
marcheri non-invazivi de determinare a
fibrozei hepatice:
– FibroTest-ActiTest (folosind teste biologice)
– FibroScan (folosind elastografia hepatica).
• Scorul Metavir
– pentru activitate - scor de la 0 la 4; idem pentru fibroza (0-4)
– se folosește la pacienții cu hepatită cronică C
Etiologia hepatitelor cronice
A. Orizontala
- Parenteral sau percutan (sânge, derivate din sânge,
contact cu instrumentar infectat, inclusiv tatuaje).
- Contact fizic non-sexual (intrafamilial, colectivitati de
copii).
- Contact sexual.
B. Verticala
- Perinatala (de la o mama infectata la copil).
- Ag HBs :
– reprezinta un marcher de infectiozitate si apare atat în faza
acuta a bolii, cat si la pacientii cu hepatita cronica.
– Persistenta peste 6 luni a acestui antigen, dupa o hepatita
acuta, semnifica cronicizarea .
– Disparitia lui împreuna cu aparitia antiHBs indica
seroconversia AgHBs.
– Ac anti HBs semnifica imunizarea prin infectie sau prin
vaccinare.
- Ac anti HBc :
– semnifica trecerea prin boala
– apar în ser la cei cu infectie cronica (IgG) sau sunt markerii
infectiei acute ori ai replicarii virale (IgM).
- Ag HBe (antigen de replicare)
– semnifica faza replicativa a infectiei .
– Este decelabil la aprox. 25% din pacientii cu
hepatita cronica B.
– Prezenta lui semnifica infectia cu virus „salbatic”.
- Ac anti HBe
– apar în momentul seroconversiei AgHBe / Ac anti
HBe
– denota o replicare virala redusa la cei cu infectie
cronica, cu îmbunatatirea prognosticului clinic.
– Prezenta Ac anti HBe si AND VHB la pacientii
AgHBe negativ se întalneste la cei cu VHB
mutant pre-Core.
- ADN VHB reprezinta markerul cel mai sensibil al
replicarii virusale.
– Masurarea lui cantitativa permite aprecierea
progresivitatii hepatitei cronice B si a raspunsului la
tratamentul antiviral.
– Cele mai sensibile teste în decelarea ADN VHB sunt
tehnicile PCR.
- Ac anti HBs
– semnifica vindecarea unei hepatite B sau vaccinarea
anti hepatita B.
Tabloul clinic al HC cu VHB = adesea sters.
Examenul clinic:
– poate decela o hepatomegalie si uneori
splenomegalie.
– Consistenta ficatului este moderat marita (deosebit
de consistenta ferma din ciroza hepatica)
– Icterul sau subicterul apar mai rar
Tabloul biologic poate fi mai mult sau mai
putin modificat.
• Sindromul hepatocitolitic
– Transaminaze GPT, GOT (ALAT, ASAT) crescute de
cateva ori (în general 2-3xN), dar exista si hepatite
cronice cu transaminaze cvasinormale.
• Sindromul inflamator
– se traduce prin cresterea gama globulinelor.
• Sindromul hepatopriv
– IQ, TQ, albuminemia = putin modificate.
• Sindromul bilio-excretor
– cresterea bilirubinei este destul de rara.
• Dieta
– este apropiata de cea a individului normal
– aport suficient de proteine, vegetale si fructe
– administrarea de medicamente va fi evitata pe cat posibil,
din cauza efectului hepatotoxic al multor medicamente.
Medicamentele “hepatotrope, hepatoprotectoare” nu
modifica evolutia bolii si nu au efect antiviral.
a) virusologici
– AgHBs pozitiv
– AgHBe pozitiv/antiHBe pozitiv (VHB mutant)
– ADN VHB pozitiv în ser
b) biologici
– ASAT si ALAT > 2 x VN, de peste 6 luni
c) histologici
– scorul de activitate Knodell > 6
Interferonul (IFN)
– cel mai utilizat este cel alfa recombinat (Intron
A sau Roferon A)
– se adm. inj. s.c.
– efect antiviral si imunomodulator
– contraindicatie:
• la bolnavii nereplicativi
• la cei cu transaminaze normale
• leucopenie, trombocitopenie
• tulburari psihice
• ciroza decompensata
• Doza de interferon administrata va fi:
– 5 MU/zi sau 3x10 MU/saptamana
• Dupa tratament
– Ag HBs dispare la doar aprox. 10% din bolnavi
– la > 50% din cazuri apare seroconversia pe “e”,
urmata adeseori, în timp, de disparitia spontana a
Ag HBs.
• Lamivudina (Zeffix):
– doza orala de 100 mg/zi
– timp de cel putin 60 de luni
– reduce replicarea virala (inhiba revers transcriptaza virala).
– induce seroconversia AgHBe/anti HBe la ~ 30% dintre
pacienti dupa un an de tratament
– ameliorarea aspectului histologic dupa tratament de un an
la 40% din pacienti.
– indicata ca terapie la cei care nu au raspuns la interferon,
precum si la pacientii cu ciroza hepatica B compensata sau
decompensata.
– În cursul tratamentului poate apare frecvent rezistența - pot
aparea forme mutante (YMDD)
Adefovirul si entecavirul (Baraclude) reprezinta
alternative la terapia cu Lamivudina, în special la
cei care au dezvoltat rezistenta (eventual în
asociere). Mai nou se adm. ca primă terapie (risc
mic de rezistență).
Histologia hepatica.
– Frapeaza caracterul agresiv al necrozei
hepatocitare, cu necroze în punte si multifocale,
afectarea multilobulara.
– Prin tehnici speciale, se poate evidentia prezenta în
Tratament
• Rezultate mai slabe la interferon (IFN) .
Transmiterea VHC.
• Sursa de infectie = persoanele infectate cu VHC.
• Transmiterea parenterala
– transfuzie de sange nesecurizat VHC
– droguri injectabile
• Introducerea screening-ului sangelui transfuzat
dupa 1990 a redus incidenta hepatitelor C
posttransfuzionale
• Toxicomanii utilizatori de droguri injectabile sunt infectati VHC în proportie de
50 – 80%, ca si hemofilicii (60 – 80%).
• Transmiterea non-parenterala:
– sexuala (frecventa redusa)
– transmiterea verticala
• Aceasta se produce de la mama la nou-nascut, cu o frecventa de 3 –
6% sau 10 – 17%, în functie de absenta sau respectiv prezenta
coinfectiei HIV la mama.
– calea intrafamiliala nonsexuala (3 – 10%) intervine mai ales în conditiile
unei viremii înalte
De remarcat ca în hepatita C:
• valoarea transaminazelor poate avea valori
oscilante în timp
• exista cazuri de hepatita cronica C cu valori
normale ale transaminazelor (GOT, GPT)
• Pentru stabilirea etiologiei:
– Ac anti HCV (tehnica ELISA a III-a, sensibilitate
de ~ 97%).
• Genotiparea VHC
– poate oferi informatii privind severitatea bolii
hepatice si raspunsul potential la tratamentul
antiviral (genotipul 1 b cel mai dificil de tratat).
• masuri generale
• medicatie
Masurile generale se aseamana cu cele din
hepatita B.
• Efectele adverse:
– ale IFN au fost descrise la hepatita B
– Ribavirina poate da o anemie hemolitica
moderata (se vor monitoriza lunar hemograma
si reticulocitele).
4. Hepatita autoimuna
• Hepatita autoimuna reprezinta o boala imuna, ce
apare predominent la sexul feminin, caracterizata
prin afectare hepatica cronica si manifestari imune
sistemice.
• Hepatita autoimuna (HA) este o boala relativ rara;
aceasta raritate este data si de faptul ca nu este
suficient cautata, iar mijloacele de diagnostic
(determinarea anticorpilor) sunt relativ costisitoare.
• În general, descoperirea HA se face în fata unei
paciente cu suferinta hepatica cronica, de obicei cu
hipergamaglobulinemie marcata, cu febra, artralgii
si la care marcherii virusali sunt negativi.
• La aceste cazuri cercetarea marcherilor imunologici
(ANA, LKM 1 si SMA) sunt pozitivi.
Etiopatogenie sau unui factor exogen, se produce o
pierdere a tolerantei imune fata de tesutul hepatic,
acesta devenind din self, nonself.
• Dintre factorii exogeni, virusul hepatitei C este
adesea declansatorul unei hepatite autoimune, mai
rar hepatita B.
• Unele medicamente pot transforma selful în nonself
(oxifenisatina, alfa metildopa).
• Tinta raspunsului imun este o proteina membranara
specific hepatocitara (LSP - liver specific protein),
care, pr intr-un mecanism oarecare (viral, toxic
medicamentos), sufera o denaturare, devine non -
self, genereaza anticorpi si se realizeaza o
citotoxicitate dependenta de anticorpi.
Tabloul clinic este în general mai zgomotos
decat în hepatitele cronice virusale, dar si
aici uneori simptomele pot fi cvasiabsente.
Debutul este de obicei la femei tinere sau
eventual dupa 40 de ani, cu astenie,
fatigabilitate, febra, artralgii.
Manifestarile imune pot fi variate si pot fi:
tiroidita, amenoree, anemie hemolitica
autoimuna, glomerulonefrita cronica,
poliartrita reumatoida, purpura
trombocitopenica etc.
Tabloul biologic cuprinde semne de afectare
hepatica si semne imune.
• Biologia hepatica alterata se traduce prin
cresterea transaminazelor (GOT,GPT), de
obicei la valori 3-50 x valorile normale .
• Restul probelor hepatice: IQ, bilirubina,
albumina serica sunt variabil alterate.
• Mai întotdeauna vom gasi o
hipergamaglobulinemie marcata, ca expresie
a manifestarilor imune (de obicei peste 30-
35%).
Modificarile imune specifice HA sunt
prezenta unor autoanticorpi.
2. Hepatita alcoolica
3. Ciroza alcoolica
1. Ficatul gras alcoolic reversibila produsa
de acumularea unor picaturi mari de lipide în
hepatocite.
2. Hepatita alcoolica cuprinde degenerare
vacuolizanta si necroza hepatocitara,
infiltrate neutrofilice acute uneori fibroza
pericelulara, linie sinusoidala si linie
venulara, precum si corpii Mallory
caracteristici (hialin-alcoolic).
Hepatita alcoolica poate fi reversibila, dar e o
leziune mult mai grava fiind cel mai
important precursor al cirozei.
3. Ciroza alcoolica cuprinde fibroza în tot
tesutul hepatic, de la spatiul port p na la
venele centrolobulare si noduli de
regenerare.
În continuare vom detalia cele trei forme
clinico-histologice ale bolii hepatice
alcoolice, mai putin ciroza, care va fi
discutata într-un capitol aparte.
Ficatul gras alcoolic (steatoza hepatica alcoolica)
ASH
A. Investigatii biologice
B. Ecografia abdominala
C. Endoscopia digestiva superioara
D. Evaluarea morfologica (biopsia hepatica
uneori) si evaluarea prin FibroScan.
A.Tabloul biologic al cirozei hepatice este de
obicei intens modificat. Astfel, apar modificari în
cele 4 sindroame hepatice:
- Echilibrarea pacientului:
– Tratarea socului hemoragic cu sânge sau plasma
expander (reechilibrare hidroelectrolitica).
– Hb se va mentine în jur de 8 g%. Supraîncarcare
volemica prin transfuzii excesive creste riscul
resângerarii.
• Clinic:
– tulburari de comportament: agitatie / lentoare
– somnolenta cu dificultate în a raspunde la
întrebari
– tulburari intelectuale cu dificultatea de a efectua
operatii aritmetice simple
– în final se poate instala coma mai superficiala
sau mai profunda
• Obiectiv:
– apar semne neurologice: “flapping tremor”
(asterixisul), caracterizat prin miscari ale
membrelor superioare cu amplitudine mare, cu
frecventa mica, asimetrice, spontane sau
provocate.
• Etiopatogenia EH este în general complexa,
incriminandu-se mai multi factori declansatori:
– Hiperamoniemia:
– generata în intestin de flora
amonioformatoare, pornind de la un
substrat proteic
– amoniacul format în stomac de ureaza
din uree, de catre Helicobacter Pylori
– Amoniacul ajunge usor în circulatia
sistemica prin sunturile porto-sistemice;
– Bariera hematoencefalica este permeabila,
iar amoniacul are o actiune neurotoxica.
- Cresterea falsilor neurotransmitatori
(tiramina, octopamina) si scaderea sintezei
de neurotransmitatori adevarati (dopamina,
norepinefrina).
A. Igieno-dietetice:
- repaus la pat în mod prelungit
- dieta hiposodata.
B. Medicamentoase:
• Terapia diuretica:
– Spironolactona
– antialdosteronic, diuretic economisitor de potasiu,
– doza de 25-400 mg/zi (medie este de 100-200
mg/zi).
– nu se va administra în caz de hiperK-emie sau
insuficienta renala (creatinina peste 2 mg%).
– poate apare ginecomastie
- Furosemid
– diuretic de ansa, puternic
– actioneaza rapid si se asociaza de obicei diureticelor
economisitoare de potasiu
– doza = 40-160 mg/zi
Diagnosticul HCC:
– alfa-fetoproteina (AFP) crescuta
–
Alfa fetoproteina (AFP):
– Valori normale: 10-20 ng/ml
– Sensibilitate < 60-70%
– Valori de 200 ng/ml sunt considrate
patognomonice pentru HCC la pacientii cu risc.
– Aprox. 20% din HCC nu produc AFP chiar daca
au dimensiuni mari .
Ultrasonografia:
– Un nodul cu dimensiuni în jur de 1 cm (hipo, hiper,
izoechogen) poate fi mai greu de evidentiat.
– Sensibilitate = 60 - 80% în detectarea leziunilor mici
(între 1-2 cm).
– Odata evidentiat, va beneficia de explorari
complementare.
Diagnosticul diferential:
– glomerulopatia concomitenta cu ciroza (exista
si proteinurie)
– glomerulopatia generata de AINS sau
aminoglicozide
Tratamentul = în general descurajant.
– Restrictii alimentare:
- Alcoolul = interzis
- Proteine:
– la CH fara encefalopatie = de 1g/kg corp/zi
– în caz de encefalopatie usoara sau medie = 20 – 40g/zi
– se exclud în encefalopatiile severe
- Consumul de lichide < 1,5 – 2 litri/zi.
- Consumul de sare = redus la 2 – 4 g/zi, mai ales la
pacientii cu ascita.
• Astfel, în ciroza compensata, pacientii pot
duce o viata cvasinormala, dar cu evitarea
eforturilor prelungite, repaus fizic mai
îndelungat.
• Alcoolul este total contraindicat.
• Dieta va fi cvasinormala, cu aport proteic,
glucidic, lipidic si vitaminic normal.
• Tratamentul cirozei decompensate necesita
un repaus fizic prelungit.
• Se vor trata eventualele complicatii dupa
schemele descrise mai sus.
B. Tratament etiologic.
- Corticoterapia:
– În CH autoimuna compensata: prednison 40 –
60 mg. Terapia se continua apoi cu AZT.
– Poate fi eficienta si în CH alcoolice, mai ales în
perioadele de activitate, sau în hepatitele
alcoolice acute supraadaugate.
E. Transplantul hepatic
BOLI HEPATICE PRIN
MECANISM IMUNOLOGIC
I. CIROZA BILIARA PRIMITIVA
Definitie
• Ciroza biliara primitiva (CBP) are o etiologie
necunoscuta, evoluand cu colestaza cronica,
distructie progresiva a ductelor biliare
intrahepatice, inflamatie portala si evolutie finala
spre ciroza si insuficienta hepatica.
2. Procesul imun