Sunteți pe pagina 1din 17

Galan Ioana-Alexandra, cl.

a VII-a
Rauțu Nicoleta, cl. a VII-a
Liceul Tehnologic Todireni
Prof. Îndrumători: Cristina Toma
Maria Gontineac
Argintul este un metal
tranzitional de culoare
alba, stralucitoare, cu
simbolul Ag si numarul
atomic 47. Este metalul cu
cea mai mare
conductibilitate electrica si
termica.
Istoricul argintului
Istoria argintului este strâns
legata de cea a aurului. Prin
faptul ca si el se gaseste uneori
în natura sub forma nativa, cu
stralucirea lui deosebita este
cunoscut din cele mai vechi
timpuri ale antichitatii si folosit
la confectionarea podoabelor si
apoi la fabricarea monedelor.
Numele argintului provine,probabil, de la
culoarea sa alba.Cuvantul kesef din
ebraica veche deriva de la verbul khasaf
care inseamna palid ,iar cuvantul grecesc
argyros provine de la argos,care
inseamna straluci.De la argyros s-a trecut
in limba latina la argentum ,denumire care
a ramas pana astazi in multe tari si de
unde provine si denumirea stiintifica a
acestui element.
ARGINTUL
Argintul se evidenţiază
prin luciul sofisticat,
numele acestui metal
derivând din denumirea
din limba latina, care se
traduce prin "alb şi
strălucitor". Ca şi aurul,
în stare pură este prea
moale şi nu poate fi
folosit ca atare în
producţia de bijuterii. Se
aliază cel mai adesea cu
cuprul, pentru ca îi
conferă efectiv mai multă
durabilitate argintului.
"Păcatul" argintului
"Păcatul" argintului este că el
se matuieşte şi se înnegreşte
în timp relativ scurt, dacă nu
este purtat, deşi purtarea
frecventă reduce aceste
aspecte prin autolustruire
facută de atingerea de
obiectele şi hainele
înconjuratoare.
Utilizările argintului
Din punct de vedere
estetic, argintul
exprima eleganta si
simplitate. Bijuteriile
din argint sunt ideale
pentru persoanele ce
doresc sa nu iasa in
evidenta decat prin
naturalete si
demnitate.
Fiind un bun
conducător de
electricitate, este folosit
în electrotehnică şi
electronică, fie ca
atare, fie sub formă de
depuneri galvanice.
Deoarece este foarte
ductil, se pot realiza
prin tragere de fire
extrem de subţiri
Se mai întrebuinţează la baterea monedelor, în
giuvaergerie, precum şi în medicină
Se folosește în stomatologie
Anticii se pricepeau neîndoielnic la problemele de
sanatate. E adevărat că şi din punct de vedere ecologic
o duceau mult mai bine. Se ştie că ionii de argint au
efect bactericid. Apa de argint este deci un
dezinfectant.
Cine se spală frecvent pe faţă cu aceasta apă
miraculoasă îşi ameliorează tenul. Rănile spălate cu
apa de argint se vindecă mai repede, nu se infectează
şi cicatricele rămase dupa vindecare sunt mai puţin
vizibile. Şi pentru păstrarea suprafeţelor afectate de
arsuri cât mai aseptice este folosită tot apa de argint
cea fermecată.
Înainte de descoperirea antibioticelor,
chirurgii suturau rănile pacienţilor cu fire
din argint, deoarece considerau că acest
metal preţios are proprietăţi benefice în
prevenirea infecţiilor.
Aşa cum a fost demonstrat în numeroase
studii medicale, argintul este un puternic
antiseptic, benefic în procesul de
vindecare a plăgilor.
Cercetările au relevat faptul că argintul este un
agent cu puternice proprietăţi antimicrobiene,
neiritant şi nu este toxic. "Studiile recente au
demonstrat că argintul anihilează până la 650 de
tipuri de microbi patogeni“
."Secretul acestui metal constă în mii de ioni de
argint. Aceştia împiedică înmulţirea bacteriilor,
virusurilor şi sporilor, care nu pot să se mai
infiltreze în celule şi să le dezactiveze proteinele.
Microbii nu pot să se mai reproducă şi mor, iar
infecţia este astfel stopată", a explicat Valerie
Edwards Jones.
Argintul nu este niciodată folosit în bijuterii împreuna cu
pietrele pretioase, ci, eventual, şi aşa destul de rar, cu pietre
semipreţioase mai putin scumpe.
Diverse vase confecționate din
argint
Tacâmuri și Veselă
BIBLIOGRAFIE

 
 C.D.Neniţescu, „Chimie generală”, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1975.
 S., Fătu, F., Stroe C., Stroe, „Chimie, manual pentru
clasa a VII-a”, Editura Corint,2000.
 C., Gheorghiu, C. Panait, “Chimie, manual pentru
clasa a VII-a”, Editura All,2000.
 G., Constantinescu şi colaboratorii, “Chimie
anorganică” Editura Tehnică Bucureşti 1986.
 Ghe., Marcu şi colaboratorii „Chimie anorganică”
E.D.P. Bucureşti 1981.