Comunismul

De la Lenin la Mao Tze Dung

Rusia PreRevoluționară
Rusia – deși o mare putere militară și teritorială – era rămasă mult în urmă din punct de
vedere economic, social și politic.
În secolul al XIX-lea este încă o societate feudală, țărănimea (mujicii) reprezentând 85%
din populația Rusiei în 1900. Sistemul agrar rămâne cel al obștei (SOVIET - SFAT) până
în 1906.
Regimul politic este o autocrație (monarhie absolutistă) bazată pe relația dintre Tron și
Biserică.
Rusia Țaristă este un complex de raporturi de putere între țar și diverse teritorii și
populații.
Rusia Țaristă este un conglomerat de religii (Creștin Ortodox, Romano Catolic,
Protestant, Musulmani (atât sunniți cât și șiiți), budiști, zoroastrizi și animiști), de etnii
(Ruși, Ucranieni, Polonezi, Lituanieni, Letoni, Estonieni, Finlandezi, Români, Kazahi,
Uzbeci, Tătari, Turci, Coreeni, ș.a precum și o multitudine de triburi nomade siberiene).
Regimul Țarist se bazează pe raporturi ierarhice atât în plan civil cât și militar (cele două
sisteme fiind echivalate). Astfel ordinul (ukaz) superiorului este echivalent cu cel al
țarului (acesta fiind unsul lui Dumnezeu).
Fiind un Imperiu multi etnic și multireligios nu s-a construit niciodată pe o dimensiune
naționalistă, deși naționalismul rusesc se manifesta împotriva tuturor celor care doreau să
părăsească imperiul, ori să își dezvolte propriul naționalism (îndeosebi polonezii).
Imperiul Țarist în 1914
Partide și Mișcări Politice în Rusia Prerevoluționară
 Până în 1906 partidele politice din Rusia Țaristă erau cvasi ilegale, dar atâta vreme
cât nu erau teroriste nu erau persecutate.
 Primele partide liberale se nasc în anii 20 ai secolului al XIX-lea, dar se lovesc atât
de conservatorismul regimului țarist cât și de neîncrederea țăranilor ruși.
 Liberalismul rus se va transforma în curând în Populism (Cernșevski, Herzen etc.),
un amestec de developmentalism liberal și tradiționalism ortodox. Ei consideră că
Rusia trebuie să asume o cale diferită față de liberalismul occidental datorită
sistemului și organizării sociale a Rusiei (obștină și soviet). Astel Populismul se va
dovedi un liberalism de stânga cu potențial socialist.
 Din Populismul rus se va dezvolta Volya i Zemlya (Pământ și Libertate) (1876),
primul partid rusesc. Dezamăgiți de dezinteresul țăranilor față de politică, o parte
din membrii Volya i Zemlya se vor radicaliza formând Narodnaya Volya (Voința
Poporului) (1879).
 Narodnaya Volya își va propune ca scop distrugerea statului țarist rus printr-o
mișcare de masă de mari proporții. Astfel ea se va apropia de varianta nihilistă a
anarhismului. În 1881 un grup de membri ai Narodnaya Volya (narodnici) îl vor
asasina pe țarul Alexandru al II-lea devenind ținta unei represiuni extrem de
puternice din partea autorităților.
 Deși membrii de seamă ai Narodnaya Volya vor desființa mișcarea în 1884, spiritul
ei contestatar și revoluționar va fi preluat cultural și politic de marea majoritate a
mișcărilor politice rusești care considerau țarismul ca fiind principalul factor al
Asasinarea lui Alexandru al II-lea
Partidele de Stânga (socialiste) din Rusia prerevoluționară
În 1883 se formează grupul Eliberarea Muncii, condus de Gheorghi Plehanov,
ca un grup ce se opunea radicalismului narodnic. De la bun început acest grup
s-a întemeiat pe tezele marxiste și pe marxismul ortodox (de altfel, Plehanov
era un apropia al lui Engels).
În 1898 se va înființa Partidul Social Democrat al Muncitorilor (al Muncii) din
Rusia. El se va înființa pentru a se opune Partidului Socialist Revoluționar
(urmaș al Narodnaya Volya – autodeclarat partid social al țăranilor muncitori).
În 1903 PSDMR se va facționa între Bolșevici (majoritari) conduși V.I. Lenin
și Menșevici (minoritari) conduși de Martov. Deși au existat încercări de
reunificare cele două facțiuni au rămas până la sfârșit antagonice.
PSDMR(m) era adeptul unei linii moderate, care considera că socialismul în
Rusia nu era posibil fără o perioadă de dezvoltare liberal burgheză a industriei
(și implicit formarea proletariatului în acest fel). De aceea, el își propunea
dezvoltarea prin dezvoltarea sindicalismului și ajungerea la putere pe cale
democratică, atunci când se va putea
PSDMR (b) era adeptul revoluției și distrugerii din temelii a fundamentelor
sociale și politice ale autocratismului țarist.
Fondatorii PSDMR în 1898
V.I.Lenin este fondatorul, ideologul și conducătorul Comunismului Sovietic
Principalele Idei politice ale Leninismului
Rolul Revoluționar al Țărănimii

Lenin se descria ca un ”marxist ortodox” respingând atât linia de dreapta a lui

Bersnstein si Kautski cât și pe cea radicală a Rosei Luxemburg.
Totuși el a ”remodelat” marxismul astfel încât să îl poată folosi revoluționar în ”spiritul
Rusiei”. Astfel în prima sa lucrare teoretică – Despre Dezvoltarea Capitalsimului în
Rusia 1899 – el consideră că ”Țărănimea rusă este o clasă proletară, capabilă să
pornească o revoluție marxistă în folosul clasei muncitoare”. Prin aceasta, împotriva
teoriei marxiste, Lenin consideră țărănimea echivalentă cu proletariatul pentru că
nu avea pământ și trebuia să își vândă forța de muncă (la fel ca proletariatul) pe un
venit (asemănător salariului) și să depindă de bunăvoința exploatatorului.
Astfel, țărănimii i se atribuie un rol revoluționar asemănător proletariatului.
Pentru Marx țărănimea era clasa cea mai retrogradă și reacționară, incapabilă să
facă revoluția (și care, probabil nici nu ar fi participat la ea, de aici și nevoia de
fronturi în agricultură (cf Manifestului Partidului Comunist).
Pentru Marx singura clasă revoluționară este proletariatul de fabrică, a cărui
conștiință de sine se transformă în conștiință pentru sine. (Doar că această clasă, ca
reprezenta doar 3% din populația Rusiei era mai degrabă aproape de menșevicii lui
Martov, decât de bolșevici).
Partidul Revoluționar în viziunea lui Lenin
În lucrarea sa, poate cea mai importantă în acest sens, Ce-i de făcut? Lenin face distincţia
între grupul profesional – sindicatul şi grupul revoluţionar – partidul, şi pune accentul
pe ideea de partid politic şi revoluţionar în dauna celei de grup social revoluţionar ca în
accepţiunea lui Marx.
Din acest moment întreg eşafodajul construit de Marx este modificat de Lenin, care printr-
o inversare a termenilor va schimba sensul şi partidul va fi egal cu proletariatul, sau
chiar mai mult căci partidul reprezintă dezideratele întregii omeniri la prosperitate şi
egalitate. De aceea partidul transcede interesele clasei muncitoare şi devine un pentru sine
în sens hegelian. Lenin ajunge la această teză plecând de la o presupoziţie diferită de cea
a lui Marx, şi anume că proletariatul nu va ajunge niciodată la conştiinţa pentru sine
deoarece greutatea produsă de forţele reacţionare ale capitalismului este prea puternică,
iar capacitatea productivă şi ideologică a clasei muncitoare prea slabă să se opună
dictaturii capitaliste, şi prin aceasta Lenin fetişizează rolul partidului ridicat la grad de
demiurg al istoriei.
 Partidul se diferenţiază de sindicate pentru că acestea au un rol limitat, pur profesional, au
un număr de membri mult prea mare (şi deci greu de organizat), iar cerinţele lor în raport
cu patronatul sunt doar de ordin material, fiind incapabile să genereze o mişcare politică de
eliberare.
Partidul, pe de altă parte ar trebui să fie constituit dintr-un număr mic de membri, motivaţi
în mod absolut. În interiorul partidului structura de clasă a membrilor nu este importantă,
ei fiind “revoluţionari de profesie”, scopul lor fiind acela de a pregăti revoluţia şi de a o
asuma atunci când este pregătită de a începe.
 Forma partidului este şi ea deosebită, căci el nu este construit ca un partid
clasic, parlamentar. Din contră, el se constituie de la început ca un partid
capabil să acţioneze în ilegalitate, cu nuclee răspândite în toate colţurile
ţării, fără legătură unele cu altele, în condiţiile conspirativităţii.
Ideea de democraţie de partid nu poate fi concepută, căci rolul
revoluţionarilor de profesie este să acţioneze şi nu să critice, iar partidul
poate fi imaginat ca o piramidă cu vârful în jos. Nucleul conducător ar
trebui să fie cvasi-necunoscut, dar cu autoritate ideologică de
necontestat şi cu capacitatea de a controla toate celulele partidului.
Probabil ideea acestui partid pluricelular este cea mai importantă idee
leninistă, cea care a influenţat fundamental mişcarea comunistă atât în
epocă cât şi mai târziu. Ideea comunistă nu a mai fost prezentată ca pur şi
simplu un deziderat natural al societăţii, ci o posibilitate palpabilă, cu
condiţia ca drumul spre ideal să se facă mediat de un partid atoate-
cunoscător şi atot-potent.
Termenul de celulă nu este metaforic ci chiar îşi imagina Lenin partidul
sub forma unui organism proteic capabil să îşi revină oricâte membre i-
ar fi fost amputate. De altfel simbolic, acest tip de partid a fost deseori
simbolizat ca o hidră, ce îşi înmulţeşte capetele de câte ori i se taie unul.
Unitatea de Voință (Edinstvo Volya)
Imediat după revoluţia din 1905 Lenin a cerut partidului să se aplece spre
mase, dar să nu se confunde cu ele. Ceea ce demonstrează că aşa cum a
fost el creat, şi cum a funcţionat decenii la rând partidul comunist nu a fost
un partid de mase, ci un mecanism politic copiat după structurile armatei sau
ale organizaţiilor industriale. El nu trebuia privit ca un “club de discuţii sau
ca o structură care recurge la metode artizanale”, ci ca un corp birocratizat,
cu organizare foarte strictă, cu o centralizare a informaţiilor şi
deciziilor, disciplinat şi care acceptă o conducere personală. Scopul este
maximizarea randamentului prin subordonarea şi integrarea tuturor
elementelor: “revoluţionarul de profesie este un şurub într-o
maşinărie”. Individului trebuie să îi dispară individualitatea şi trebuie să
dea dovadă de spirit partinic, scopurile saletrebuie să coincidă cu
scopurile partidului până la ultima consecinţă: revoluţionarul de profesie
trebuie să se consacre partidului, să îşi dedice toate energiile şi gândurile
partidului şi să dispară ca om, devenind comunist. Doar astfel, crede Lenin
poate triumfa principiul forţă al partidului: unitatea de voinţă („edinstvo
volya”).
Centralismul Democratic
Un al doilea principiu al constructului partinic este ceea ce numeşte Lenin
centralismul democratic.
 El avea ca scop centralizarea întregii puteri în mâinile unei birocraţii
ideologice, a cărei menire era de a verifica puritatea ideologică a oricărei
acţiuni şi în primul rând să impună unitatea partidului mai presus de orice
scop.
 Centralismul democratic făcea imposibilă orice iniţiativă particulară în cadrul
partidului, făcând de neconceput facţionarea structurii partinice şi subordona
în definitiv întreg partidul liderului său politic sau ideologic
Alain Becancon asimilează acest model de partid cu o sectă religioasă, în care
doctrina liderului este fundamentală și nu poate exista nici o interpretare la adresa
acesteia.
În realitate, rolul ideologic al lui Lenin până la declanșarea Primului Război
Mondial a fost minor, lucrările sale fiind în mare măsură ignorate.
În 1914 a criticat asocierea partidelor socialiste la declanșarea războiului și a fondat
o organizație în Elveția care se opunea războiului. Peste un an i se asocia și Leo
Troțki la acest demers.
Revoluția de la 1905 (repetiția cu costume)
Aici în filmul lui Eisenstein Crucișătorul Potemkin
Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului (1916)

Ţările exportatoare de capital şi-au împărţit, în sensul figurat al cuvîntului, lumea între
ele. Dar capitalul financiar a dus şi la o împărţire directă a lumii. Capitalismul a creat de
mult o piaţă mondială. Şi, pe măsură ce creştea exportul de capital, iar „sferele de
influenţă“ şi legăturile externe şi coloniale ale celor mai mari uniuni monopoliste se
lărgeau, lucrurile evoluau „în mod firesc“ spre o înţelegere pe scară mondială între
aceste uniuni, spre formarea de carteluri internaţionale.
Trebuie să dăm imperialismului o definiţie care să cuprindă următoarele cinci trăsături
esenţiale:
1) concentrarea producţiei şi a capitalului, concentrare care a atins o treaptă de dezvoltare
atît de înaltă, încît a creat monopolurile, care au un rol hotărîtor în viaţa economică;
2) contopirea capitalului bancar cu cel industrial şi formarea, pe baza acestui „capital
financiar“, a unei oligarhii financiare;
3) exportul de capital, spre deosebire de exportul de mărfuri, capătă o însemnătate deosebit
de mare;
4) se formează uniuni monopoliste internaţionale ale capitaliştilor, care împart între ele
lumea, şi
5) împărţirea teritorială a globului pămîntesc între cele mai mari puteri capitaliste a luat
sfîrşit.
Din punctul de vedere leninist, teza lui Bernstein, preluată de Kautsky, cum
că proletariatul poate să acţioneze într-o democraţie este falsă deoarece
aparenta îmbogăţire a proletariatului din ţările dezvoltate se datorează
exploatării şi mai puternice a proletariatului din colonii. Din capitalul obţinut
din exploatarea capitalistă burghezia “mituieşte” proletariatul de fabrică
pentru ca acesta să îşi piardă capacitatea revoluţionară – căci bunăstarea unor
muncitori se realizează prin exploatarea şi mai cruntă a altor muncitori.
 Din acest motiv revoluţia mondială va porni nu din ţările dezvoltate
industrial ci din cele slab dezvoltate sau din colonii generând o reacţie în lanţ,
căci proletarii din ţările dezvoltate nu vor mai putea fi mituiţi şi îşi vor
recăpăta conştiinţa pentru sine proletară. („Se poate face chiar afirmaţia -
scrie Schilder -, care unora le va părea, poate, paradoxală, că într-un viitor
mai mult sau mai puţin apropiat creşterea populaţiei orăşeneşti şi industriale
ar putea să fie frînată mai curînd de lipsa de materii prime pentru industrie
decît de o lipsă de produse alimentare“ – Lenin)
Astfel, Lenin admite faptul că Revoluția socialistă este posibilă și sigură dacă
pornește din periferie către centru și nu invers, căci proletarii din metropolă
sunt ”anesteziați” de morala burghez-democratică.
Țarul, Popa și Bogatul
Revoluția din Octombrie 1917 a fost mai degrabă o lovitură de stat
Pace Bordeielor, Război Palatelor
Statul și Revoluția

Deși scrisă înainte de revoluția din Octombrie (dar după încercarea de

lovitură de stat din iulie 1917) Statul și Revoluția (publicată în 1918) este
considerată ca opera capitală a marxism-leninismului.
El recunoaşte că nu este posibilă trecerea la comunism fără un interludiu
socialist, adică fără planificare economică şi violenţă ideologică. El
consideră că acest nou stat socialist este urmaşul legitim al statului burghez
care a sucombat datorită exploatării. Dar societatea creată de statul burghez
nu se poate schimba imediat şi de aceea este nevoie de socialism ca etapă
intermediară în făurirea comunismului. Socialismul este etapa dictaturii
proletariatului prin partidul claselor ce muncesc, pentru că se considera
absolut necesar ca societatea să fie purificată de elementele burgheze şi în
subsidiar pentru formarea proletariatului fidel comunismului.
”Această societate comunistă, care abia a ieşit la lumina zilei din sînul
capitalismului şi care în toate privinţele mai poartă pecetea societăţii vechi,
Marx o denumeşte „prima“ fază sau faza inferioară a societăţii comuniste.”
Astfel, având rădăcinile în societatea capitalistă, noul stat (socialist) care se naște din
revoluție va păstra caracterstici importante din fosta societate capitalistă – iar cea mai
importantă dintre ele este violența.
În Statul şi Revoluţia Lenin recunoaşte că socialismul va promova în continuare violenţa
ca formă de dominare statală. Dar violenţa nu mai este, considerael, o formă de oprimare
a câtorva capitalişti asupra întregului popor ci violenţă programatică a poporului asupra
lui însuşi în scopul instituirii spiritului comunismului şi egalităţii. Cel care are
legitimitatea de a folosi violenţa în numele poporului este, bineînţeles, partidul, având în
vedere faptul că el ştie cel mai bine care este scopul socialismului şi ce este necesar
pentru instituirea deplină a acestuia.
Astfel, Primul stat al Muncitorilor și Țăranilor s-a născut direct ca o dictatură (denumită
Dictatura Proletariatului) a partidului asupra societății. Apelând la tezele marxiste ale
dictaturii proletariatului, Lenin a folosit cu succes translaţia ideatică partid egal
proletariat, impunând o dictatură a partidului asupra întregii societăţi ruseşti abia ieşită
din primul război mondial. În bună măsură Lenin a impus construirea de forme similare
partidului în toate sectoarele societăţii, mici piramide conduse dictatorial prin ierarhii
stricte vegheate toate de partid. În ciuda denumirii lor de soviet ,democraţia în aceste
construcţii lipsea cu desăvârşire, ele fiind permanent şi total supravegheate de partid. În
esenţă, Lenin înţelegea prin dictatura proletariatului construirea unui singur birou
central, a unei singure fabrici sau a unei singure bănci, fiecare dintre acestea înghiţind
toate celelalte organisme adiacente
Dimensiunea Economică
Modelul economic al puterii sovietice este cel al planificării totale a tuturor formelor de activitate
economică şi socială. În primă instanţă Lenin dorea eliminarea totală a monedei şi înlocuirea schimbului
prin bonuri eliberate de sovietele locale sau centrale. Totuşi, pus în faţa realităţii unui stat distrus de războiul
civil şi de anarhie economică, Lenin va accepta rolul monedei ca formă de salarizare şi de schimb, dar
valoarea nominală a acesteia trebuia să fie determinată total de stat şi nu de o piaţă. Astfel, piaţa liberă
dispare consumul şi schimbul fiind controlate total de stat şi de consiliul planificării.
Planificarea era gândită în etape temporale pe secvenţe sociale şi economice (cincinalul - planul pe cinci
ani), astfel încât creşterea să fie graduală şi să satisfacă treptat cât mai multe grupuri sociale. Statul devenea
unicul proprietar al tuturor resurselor materiale, atât naturale cât şi ale cetăţenilor săi pe care le putea
rechiziţiona în funcţie de nevoi. Aceste resurse serveau ca bază de pornire în proiectele pe care şi le
propunea statul sovietic, mâna de lucru fiind salarizată conform voinţei statului şi nu conform nevoilor reale
ale indivizilor. Aceste nevoi, în principiu, ar fi trebuit să fie împlinite de stat prin planificare, care nu
planifica doar producţia de bunuri ci şi consumul lor. Planificarea economică a devenit în scurt timp scopul
fundamental al statului care încerca să se legitimeze prin creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor săi,
care din nefericire nu a crescut spectaculos.
Situaţia proprietăţii era ambiguă, căci deşi ţăranii erau, formal, proprietarii pământului, regimul rechiziţiilor
îi deposeda în realitate de produsul muncii şi al proprietăţii. În afara proprietăţii funciare orice alt fel de
proprietate era desfiinţată de facto, unicul proprietar fiind clasa muncitoare, adică partidul şi deci statul.
Statul sovietic dispunea de proprietate şi în schimbul de produse cu exteriorul, fiind singurul capabil de a
iniţia contracte de schimb în plan internaţional şi deci de a vinde sau cumpăra produse pe piaţa externă.
Astfel, aşa cum remarca Alexandr Soljeniţîn, statusovietic devenea singurul capitalist al societăţii,
impunând monopol total în interior şi comportându-se ca un veritabil afacerist în exterior
Noua Politică Economică
În 1924, Lenin moare, după ce rămăsese cu sechele dintr-un atentat din 1918