Prelucrarea semnalelor.

Student :Turculeț Victor

Profesor:Romanenco Alexandru
Tema:Radar cu diversificare de frecventa.
• Radarele cu diversitate de frecvenţă folosesc în general două emiţătoare
care funcţionează simultan, iluminând ţinta cu două frecvenţe diferite,
după cum se observă în figura de mai jos.
• Prin tehnica folosirii mai multor frecvenţe la emisie se pot obţine distanţe maxime de descoperire sensibil
mai mari, în condiţiile menţinerii constante a probabilităţii de detecţie şi a nivelului alarmelor false. Altfel
spus, dacă considerăm două sisteme radar cu aceeaşi probabilitate de detecţie şi acelaşi nivel al alarmelor
false, atunci sistemul care utilizează două sau mai multe frecvenţe la emisie va avea o distanţă maximă de
descoperire mai mare decât cel care foloseşte o singură frecvenţă. Explicaţia acestui fenomen constă în
reducerea fluctuaţiilor semnalului ecou datorate modificărilor suprafeţei efective de reflexie a unei ţinte.
Valorile extreme (minime şi maxime) ale suprafeţei de reflexie nu apar în acelaşi timp pe cele două
frecvenţe datorită diferenţei între diagramele de radiaţie secundară ale ţintei pe fiecare frecvenţă. Dacă
radiaţia secundară pe prima frecvenţă are valoarea maximă, radiaţia pe cea de-a doua frecvenţă va avea în
general o valoare minimă. Însumarea celor două semnale recepţionate nu modifică valoarea medie a
fiecărui semnal recepţionat. Aceasta are ca efect „netezirea” semnalului la ieşirea sumatorului celor două
canale. Dezavantajul din punct de vedere militar al acestei tehnici constă în faptul că cele două semnale au
spectre de frecvenţă diferite, crescând astfel riscul ca radarul să fie descoperit de către echipamentele de
interceptare inamice.
• Tehnica emisiei pe multiple frecvenţe poate fi implementată practic prin una din următoarele metode:
• Emisia simultană a mai multor impulsuri pe frecvenţe purtătoare diferite, prin utilizarea mai multor
emiţătoare (fiecare cu propriul receptor asociat) care funcţionează în acelaşi timp.
 
• Emisia unei succesiuni de impulsuri, fiecare cu o altă frecvenţă purtătoare; frecvenţa purtătoare este
modificată prin schimbarea frecvenţei astfel:
– de la impuls la impuls (agilitate de frecvenţă),
– în interiorul unui impuls, formând subimpulsuri alipite, fiecare pe altă frecvenţă (diversitate de
frecvenţă)
– de la o grupă (salvă) de impulsuri la alta (posibilă doar la frecvenţe de repetiţie ale impulsurilor
ridicate).
Descrierea functionarii blocurilor :

Product B
• Feature 1
• Feature 2
• Feature 3
Continuare descriere…
 Tema:Spectru de frecvențe radio

Spectrul de frecvențe radio

 este o parte a spectrului de frecvențe al undelor electromagnetice, care se

referă la frecvențe între 3 Hz și 3 THz. Pentru telecomunicații se folosesc
unde a căror lungime este mai mare de 1 mm, adică până la 300 GHz.
Peste această valoare, absorbția radiației electromagnetice de către 
atmosferă este atât de mare încât distanța pe care se poate face transmisia
devine neglijabilă.
Frecvențe radio - frecvențe sau benzi de frecvență cuprinse între 3
Hz și 3000 GHz, cărora li se atribuie nume condiționate. Această
gamă corespunde frecvenței curentului alternativ al semnalelor
electrice pentru generarea și detectarea undelor radio. Deoarece
cea mai mare parte a intervalului se situează dincolo de limitele
valurilor care pot fi obținute prin vibrații mecanice, frecvențele
radio se referă de obicei la oscilațiile electromagnetice.
Tema:Transformarea Z

În matematica și procesarea semnalului, transformarea Z

transformă un semnal de timp discret, care este o secvență de
numere reale sau complexe, într-o reprezentare complexă a
domeniului frecvenței. Poate fi considerat ca un echivalent în
timp discret al transformării Laplace. Această asemănare este
explorată în teoria calculului la scară de timp.
Scurt istoric:
Ideea de bază cunoscută acum sub denumirea de transformarea Z a fost
cunoscută de Laplace și a fost reintrodusă în 1947 de W. Hurewicz [1] [2] și
alții ca o modalitate de a trata sistemele de control de date eșantionate
utilizate cu radar. Oferă o modalitate de rezolvare a ecuațiilor liniare de
coeficient constant. Ulterior a fost supranumită „transformarea z” de
Ragazzini și Zadeh în grupul de control al datelor prelevate de la
Universitatea Columbia în 1952. [3] [4] Transformarea Z modificată sau
avansată a fost ulterior dezvoltată și popularizată de E. I. Jury. [5] [6] Ideea
conținută în transformarea Z este cunoscută și în literatura matematică drept
metoda de generare a funcțiilor care poate fi urmărită încă din 1730, când a
fost introdusă de De Moivre împreună cu teoria probabilității. [7] Din punct
de vedere matematic, transformarea Z poate fi privită și ca o serie Laurent,
unde se vede secvența de numere luate în considerare ca expansiunea
(Laurent) a unei funcții analitice.
Definitie:

Transformare bilaterală Z
•
Transformarea bilaterală
sau bilaterală a unui semnal
de timp discret {\
displaystyle x [n]} x [n] este
seria de putere formală {\
displaystyle X (z)} X (z)
definită ca
Transformare Z unilaterală
• •
Transformarea Z unilaterală
sau unilaterală este definită
ca
În procesarea semnalului,
această definiție poate fi
utilizată pentru a evalua
transformarea Z a
răspunsului impulsului
unitar al unui sistem cauzal
în timp discret.
Transformare Z inversă
•
Un caz special al acestei integrale a
conturului apare atunci când C este
cercul unității. Acest contur poate fi
utilizat atunci când ROC include
cercul unității, care este întotdeauna
garantat atunci când toți poli sunt în
interiorul cercului unitar. Cu acest
contur, transformarea Z inversă
simplifică transformarea Fourier în
timp discret invers sau seria Fourier a
valorilor periodice ale transformării Z
în jurul cercului unitar: