MGU - FR Sem 1

MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE
Unitatea de învăţare nr. 1
MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE - NOŢIUNI GENERALE
Cuprins Pagina
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 1
1.2. Definiţii 1
1.3. Undele electromagnetice 4
1.4. Spectrul undelor electromagnetice 5
1.5. Principiul măsurătorilor prin unde 8
1.6. Lungimea traiectoriei și distanța rectilinie 11
1.7. Indicele de refracție în MED(Măsurătorilor Electronice a 13
Distanțelor)
1.8. Problema fundamentală a măsurătorilor prin unde 15
1.9. Răspunsuri şi comentarii la teste 16
1.10. Lucrarea de verificare nr. 1 17
1.11. Bibliografie minimală 18
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 8 ore
1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1
•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu noţiunile de

bază ale măsurătorilor prin unde: definiţii, relaţii de calcul, clasificări
• Definirea undei, lungimii de undă, frecvenței, oscilatiei și a undelor
electromagnetice
• Principiul măsurătorilor prin unde
• Spectrul undelor electromagnetice
• Noțiuni despre indicele de refracție, lungimea traiectoriei și a
distanței rectilinii
1.2. Definiţii
Disciplina Disciplina măsurătorilor prin unde studiază noţiunile fizico-tehnice
măsurătorilor aferente metodelor şi instrumentelor care utilizează undele în procesul
prin unde de măsurare al distanţelor.
Unda este fenomenul de propagare a unei oscilaţii într-un mediu

elastic. După modul de oscilaţie al particulelor mediului faţă de direcţia
de propagare se deosebesc două tipuri de unde:
a. Unde transversale; exemple: vibraţia unei bare care a fost lovită
transversal, oscilaţia unei corzi elastice;
b. Unde longitudinale; exemple: undele sonore care se propagă în aer
sub forma unor variaţii continui ale presiunii aerului.
Lungimea de undă(λ) este cea mai scurtă distanţă ce separă unda în
1
USAMVB – FIFIM Departamentul de Invăţământ cu Frecventa Redusa
două puncte identice la un moment dat; este un parametru de baza al

oricărui fenomen ondulatoriu(unda).
Figura 1.1 Lungimea de undă
λ= v/ν=vT
Unde:
λ = lungimea de undă;
v = viteza de propagare a undei în mediul respectiv;
ν = frecvenţa undei, inversa perioadei temporale;
T = perioada undei;
În cazul luminii, viteza se notează de obicei cu litera c şi este
299.792.458 m/s în vid şi doar puţin mai mică în aer.
În cazul undelor sonore propagate în aer viteza este de aproximativ 343
m/s la temperatura de 20°C.
Exemple de lungime de undă:
- în cazul staţiei totale Leica TC(R)305 (IR)= 0,780μm;
- în cazul staţiei totale Leica TC(R)305 (RL-vizibil)= 0,670μm.
În timp ce lungime de undă depinde de mediul de propagare, frecvenţa
undei este constantă, atunci când sursa, receptorul şi mediul de
propagare sunt în repaus relativ.
Frecvenţa(ν) măsoară numărul de câte ori se reproduce fenomenul de
oscilaţie într-o unitate de timp.
[ν]si = 1Hz = 1s-1
O frecvenţă de 1 Hz, corespunde unei perioade de repetare de o
secundă.
De exemplu, dacă un sunet se repetă de 10 ori pe secundă, înseamna că
sunetul respectiv are o frecvenţă de 10 Hz.
De asemenea, daca ştim că un anumit fenomen se repetă la un interval
de timp T, putem calcula frecvenţa lui prin inversie matematică.
ν=1/T
Pentru măsurarea frecvenţei se pot utiliza şi alte unităţi de măsură cum
ar fi: rotaţii pe minut în cazul rotaţiei motoarelor, sau bătăi pe minut
pentru pulsul inimii sau tempoul muzical.
Alte exemple de frecvenţă:
- Frecvenţa curentului electric alternativ din reţeaua publică în
2
România este de 50Hz(polaritatea tensiunii trece de la plus la minus şi

invers de 50 de ori);
- Frecvenţa curentului alternativ din reţeaua publică în Statele Unite ale
Americii este de 60Hz;
- Nota LA, din gama centrală a pianului, este definită ca având o
frecvenţă de 440Hz(Aerul pus în mişcare de această undă sonoră este
de 440 de ori în fiecare secundă);
- Urechea omului este sensibilă la sunete cu frecvenţa cuprinsă între
20Hz şi 20kHz;
- Lumina vizibilă este o undă electromagnetică cu frecvenţa medie de
500THz(500∙1012Hz).
Oscilaţia reprezintă un fenomen în care se transformă energie dintr-o
formă în alta, periodic, aproape periodic sau pseudoperiodic, reversibil
sau în parte reversibil.
Legea de mişcare a unei oscilaţii periodice este:
Y(t) = A sin(ωt+ϕ0)
Unde: y(t) = elongaţia sistemului la momentul t;
A = amplitudinea mişcării(elongaţia maximă = deplasarea
extremă faţă de poziţia de echilibru);
ω = pulsaţia mişcării(frecvenţa unghiulară);
ϕ0 = faza iniţială a mişcării.
Timpul necesar pentru efectuarea unei oscilaţii complete se
numeşte perioada de oscilaţie(T) şi se măsoară în secunde. Mărimea
inversă a perioadei este frecvenţa.
[T]si = 1s
Test de autoevaluare 1.
Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de
spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la
următoarele întrebări:
a) Ce studiază disciplina măsurătorilor prin unde ?
b) Care este definiția undei ?
c) Care este definiţia lungimii de undă ?
d) Care este definiţia frecvenței ?
d) Care este definiţia oscilației ?
Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare
3
După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:
Disciplina măsurătorilor prin unde studiază noţiunile fizico-tehnice

aferente metodelor şi instrumentelor care utilizează undele în procesul
de măsurare al distanţelor.
Unda este fenomenul de propagare a unei oscilaţii într-un mediu

elastic.
Lungimea de undă(λ) este cea mai scurtă distanţă ce separă unda în

două puncte identice la un moment dat; este un parametru de baza al
oricărui fenomen ondulatoriu(unda).
Frecvenţa(ν) măsoară numărul de câte ori se reproduce fenomenul de

oscilaţie într-o unitate de timp.
Oscilaţia reprezintă un fenomen în care se transformă energie dintr-o

formă în alta, periodic, aproape periodic sau pseudoperiodic, reversibil
sau în parte reversibil.
1.3. Undele electromagnetice
Definirea undelor Undele electromagnetice sunt fenomene fizice, în general naturale,

electromagnetice care constau dintr-un câmp magnetic şi unul electric în acelaşi spaţiu,
care se generează unul pe altul pe măsură ce se propagă;
Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de „ecuaţiile lui
Maxwell”, apoi descoperite experimental de Heinrich Hertz.
Maxwell a descoperit în anul 1865 că lumina este un fenomen
electromagnetic.
Unde: c = viteza luminii în vid (viteza de propagare a undelor

electromagnetice este egală cu viteza luminii);
e0 = permitivitatea electrică;
μ0 = permeabilitatea magnetică a vidului;
Într-un mediu în care avem permitivitatea electrică e, şi μ
permeabilitatea magnetică, viteza de propagare a luminii va fi dată de
relaţia:
=
Unde :
er si μr = sunt valorile relative ale permitivităţii şi
permeabilităţii
ştiind că: n = c/ν
Unde :
n = indicele de refracţie
rezultă: n =
4
Această ecuaţie stabileşte legătura dintre constantele optice, electrice şi

magnetice ale substanţei.
Proprietăţile undelor electromagnetice:

- interferenţa = reprezintă fenomenul de suprapunere a două sau mai
multe unde care se întâlnesc într-un punct din spaţiu;
- reflexia = fenomen de întoarcere a undelor electromagnetice;
- refracţia = fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a undei
la trecerea dintr-un mediu în altul;
- absorbţia = pierderea de energie a unei radiaţii ce strabate un mediu;
- difracţia = mod de propagare a undelor în spatele unui obstacol, prin
ocolirea marginilor lui şi prin abaterea aparentă de la traiectoria
rectilinie.
a) Care este definitia undelor electromagnetice ?
b) Care este relatia vitezei de propagare a luminii ?
c) Care este relația care stabilește legătura dintre constantele optice,

electrice și magnetice ?
d) Care sunt proprietățile undelor electromagnetice ?

Undele electromagnetice sunt fenomene fizice, în general naturale,
care constau dintr-un câmp magnetic şi unul electric în acelaşi spaţiu,
care se generează unul pe altul pe măsură ce se propagă.
Proprietăţile undelor electromagnetice sunt interferența, reflexia,
refracția, absorbția și difracția.
1.4. Spectrul undelor electromagnetice
Spectrul undelor În funcţie de frecvenţa sau lungimea de undă cu care radiaţia se repetă în timp,
electromagnetice respective în spaţiu, undele electromagnetice se clasifică după cum urmează:
- Radiaţii γ;
5
- Radiaţii X (Rontgen);
- Radiaţii UV (Ultraviolete);
- Radiaţii din spectrul vizibil;
- Radiaţii infraroşu;
- Microunde;
- Radiaţii radio
Figura 1.2 Spectrul undelor electromagnetice
Undele radio se folosesc la transmiterea semnalelor de televiziune, comunicații prin

satelit și telefonie mobilă.
Microundele se folosesc atât în comunicații, cercetare științifică cât și în domeniul
alimentar(cuptoare cu microunde). Principiul utilizării microundelor se bazează pe
absorbția puternică a radiațiilor în apă și materiile vegetale sau animale.
Radiația infraroșie se folosește pentru transmiterea de date fără fir la distanțe relativ
mici(telecomenzi) și este de asemenea foarte utilă în analizele fizico-chimice prin
spectroscopie, precum și la construcția instrumentelor electrooptice utilizate pentru
masurarea de distanțe.
Lumina este cel mai la îndemână exemplu de unda electromagnetică.
Radiația ultravioleta, dăunătoare organismului uman, este utilizată cu predilecție în
industria metalurgică și biologie.
Razele X sunt utilizate în medicină.
Razele γ sunt utilizate în fizica nucleară.
De asemenea trebuia precizat faptul că radiația electromagnetică are o natură duală
comportându-se atât ca o undă în anumite procese dar și ca un flux de
6
particule(fotoni) în alte procese.
a) Din ce este compus spectrul undelor electromagnetice ?
b) Radiația electromagnetică are o natură duală ?
Spectrul radiațiilor electromagnetice este compus:
- Radiaţii γ
- Radiaţii X (Rontgen)
- Radiaţii UV (Ultraviolete)
- Radiaţii din spectrul vizibil
- Radiaţii infraroşiu
- Microunde
- Unde radio.
Din punct de vedere al aplicațiilor:
- Razele γ sunt utilizate în fizica nucleară
- Razele X sunt utilizate în medicină
- Radiația UV, este utilizată în industria metalurgică și biologie
- Undele radio se folosesc la transmiterea semnalelor de

televiziune
- Microundele se folosesc atât în comunicații cât și în cercetarea

științifică
- Radiația infraroșie este utilizată la construcția de instrumente

electrooptice folosite la măsurarea distanțelor
7
1.5. Principiul măsurătorilor prin unde
Tehnica Tehnica măsuratorilor prin unde are la bază fenomenele electromagnetice

măsurătorilor din domeniul radio şi domeniul vizibil; radiaţiile undelor
prin unde electromagnetice constituie un mijloc excelent pentru transmiterea
informaţiei de măsurare a distanţelor; preciziile care pot fi obţinute pot fi
de domeniul milimetric sau submilimetric şi nu depind de lungimea
măsurată.
Principiul Principiul se bazează pe timpul de propagare necesar undei

măsurătorilor electromagnetice să parcurgă distanţa între reperele stabilite.
prin unde
Figura 1.3 Principiul măsurătorilor prin unde
La capetele distanţei de măsurat sunt amplasate doua unitaţi notate cu G

şi respectiv R; unitatea G generează o undă, iar unitatea R
intoarce(reflectă) unda emisă, în punctul de plecare. La sosirea în
unitatea emiţătoare G, unda prezintă o întarziere faţă de momentul
emisiei; întarzierea este proporţională cu spaţiul parcurs şi se măsoară în
unitatea G.
Dacă timpul total parcurs, dus-întors între punctele G şi R, este de 2t,
atunci distanţa este data de relaţia :
D=v∙t
Unde: D = distanţa între punctele G şi R;

t = timpul de propagare;
v = viteza de propagare a undei electromagnetice în mediul de
propagare considerat omogen; în această ipostaza viteza este constantă şi
poate fi calculată cu relaţia :
v= c / n
Unde: c = 3 ∙ 108 m/s şi reprezintă viteza luminii în vid;

n = indicele de refracţie a mediului de propagare.
În cazul în care mediul de propagare nu este unul omogen,
indicele de refracţie a mediului depinde de o serie de
parametrii(presiune, temperatură, umiditate şi lungime de undă), a căror
cunoaştere poate îmbunatăţi precizia măsurătorilor;
În acest caz indicele de refracţie al mediului este o variabilă de genul:
8
n = n(p, T, e, l)
Unde : p = presiune;
T = temperatură;
e = umiditate;
l = lungime de undă.
În cazul în care se utilizează unde de lumină, unitatea R are un rol pasiv,
reflectă unda fără a schimba aspectul acesteia. În cazul în care se
utilizează unde radio, unda suferă anumite transformări înainte de a fi
reflectată.
Modulaţia este un proces prin care se modifică unul sau mai mulţi
parametri a unui semnal purtător, pentru a transmite informaţii. Există
trei semnale ce intră în procesul de modulaţie:
Semnalul modulator = semnalul original ce se doreşte a fi transmis;
Semnalul purtător = semnal al cărui parametrii vor fi modificaţi pentru a
transmite semnalul modulator;
Semnalul modulat = semnalul ce se transmite care reprezintă semnalul
purtător modificat corespunzător.
Demodulaţia reprezintă procedeul invers modulaţiei, prin care pornind de
la semnalul modulat se reconstruieşte semnalul modulator.
O undă exprimată printr-o ecuaţie de forma: y=A cos(ωt+ϕ), nu poartă
nici un fel de informaţie. Modularea ei poate fi efectuată în funcţie de
tipul mărimii pe care o facem să varieze în timp. Avem în acest fel trei
tipuri de modulaţii:
Modulaţie de amplitudine – când se utilizează undele luminoase:
A = A(t)
Modulaţie de frecvenţă – când se utilizează undele radio :
ω = ω(t).
Modulaţie de fază: ϕ = ϕ(t).
În cazul aparatelor pentru măsurarea distanţelor geodezice terestre,
timpul de propagare rezultă prin diferenţa de fază dintre modulaţiile
transmise şi cele recepţionate; notând cu t si t0 momentele de timp
corespunzatoare emisiei şi recepţiei semnalului, conform teoriei generale
a undelor, fazele celor două oscilaţii la momentele respective de timp
sunt:
0 = 2pfmt0+ϕ0
 = 2pfmt+ϕ
Unde : fm = frecvenţa modulatoare a oscilaţiei;
ϕ0 = unghiul de fază a oscilaţiei.
Defazajul total al celor două oscilaţii va fi:
 - 0 = 2pfm(t-t0)+( ϕ- ϕ0)
Unde:
2pfm = viteza unghiulară;
t-t0 = timpul necesar undelor pentru a parcurge distanţa D.
Deci problema măsurării distanţelor prin unde se reduce la determinarea
numarului întreg n de perioade 2p, respectiv la problema rezolvării
distanţei în procedeu fazic.
9
a)Pe ce se bazează principiul măsurătorilor prin unde ?
b) Care este relația distanței în cazul măsurătorilor prin unde ?
c) Care este definiția modulației ?
d) Care este definiția demodulației ?
Principiul măsurătorilor cu ajutorul undelor se bazează pe timpul

de propagare necesar undei electromagnetice să parcurgă distanţa
între reperele stabilite.
Modulaţia este un proces prin care se modifică unul sau mai mulţi
parametri a unui semnal purtător, pentru a transmite informaţii.
Semnalul modulator reprezintă semnalul original ce se doreşte a fi

transmis.
Semnalul purtător este semnal al cărui parametrii vor fi modificaţi

pentru a transmite semnalul modulator.
Semnalul modulat este semnalul ce se transmite care reprezintă

semnalul purtător modificat corespunzător.
Demodulaţia reprezintă procedeul invers modulaţiei, prin care

pornind de la semnalul modulat se reconstruieşte semnalul modulator.
Problema măsurării distanţelor prin unde se reduce la problema

rezolvării distanţei în procedeu fazic
10
1.6. Lungimea traiectoriei și distanța rectilinie
Traiectoriile undelor Traiectoriile undelor sunt curbe oarecare şi nu linii drepte, datorită
atmosferei care acţionează ca un mediu izotrop.
Unda care parcurge o distanţă între două puncte A şi B, descrie o
traiectorie curbă având condiţia t=minim.
Abaterea traiectoriei de la linia dreaptă este conditionată de curbura
stratelor atmosferice care înconjoară Pământul şi de anomaliile în
distribuţia presiunii, temperaturii şi umidităţii aerului în mediul de
propagare.
În practică însă, pe distanţe scurte, chiar în medii mai puţin omogene,
traiectoria se confundă cu un segment rectiliniu; în această situaţie
distanţa D este dată de relaţia:
D = σ / n = c t/ n
Unde :
σ = c t reprezintă lungimea drumului optic;
n = (nA + nB) / 2 = valoarea medie a indicilor de refracţie locali nA
şi nB observaţi la capetele distanţei de măsurat.
Indice de refracţie asumat reprezintă o valoare considerată de firma
Indicele de constructoare ca fiind reprezentativă pentru refracţia atmosferică la
refracție asumat lungimea de undă purtătoare λ0 care caracterizează aparatele
respective.
Cele mai multe aparate moderne destinate măsuratorii de distanţe sunt
calibrate pentru un indice de refracţie asumat.
D0 = c σ / n0 = σ / n0
Relaţia reprezintă distanţa ca raport între lungimea drumului optic şi
indicele de refracţie asumat.
Indicele de refracţie asumat n0 corespunde de regulă unui anume
triplet de valori (P0, t0, e0), fiind caracteristice unor condiţii
atmosferice medii.
Indicele de refracţie asumat depinde şi de lungimea de undă purtatoare
λ.
Prin urmare avem relaţia finală:
n0 = n(P0, t0, e0, λ0)
În cazul măsurătorilor unde nu se solicită precizie, distanţa D0 afişată
de aparat, poate fi folosită ca atare.
În cazul în care se urmăresc distanţe de precizie, distanţa corectă se
calculează cu formula :
D = D0 (n0 / n)
Indicele de refracţie este dependent de lungimea de undă a luminii
incidente.
Exemple de indicele de refracţie (n), în funcţie de mediu :
Aer 1,003
Apă 1,33
Vid 1,000
Sare 1,54
Diamant 2,42
11
a)De ce este condiționată abaterea traiectoriei de la linia dreaptă ?
b) Care este definiția indicelui de refracție asumat ?
c) De cine depinde indicele de refracție asumat ?
d) De cine este dependent indicele de refracție ?
e) Care este valoarea indicelui de refracție în vid ?
f) Care este valoarea indicelui de refracție în aer ?
Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de

învăţare
Traiectoriile undelor sunt curbe oarecare şi nu linii drepte.

Abaterea traiectoriei de la linia dreaptă este conditionată de curbura
stratelor atmosferice care înconjoară Pământul şi de anomaliile în
distribuţia presiunii, temperaturii şi umidităţii aerului în mediul de
propagare.
Indice de refracţie asumat reprezintă o valoare considerată de firma
constructoare ca fiind reprezentativă pentru refracţia atmosferică la
lungimea de undă purtătoare λ0 care caracterizează aparatele
respective.
Indicele de refracţie asumat n0, corespunde de regulă unui anume
triplet de valori (P0, t0, e0), fiind caracteristice unor condiţii
atmosferice medii.
Valoarea indicelui de refracție pentru aer este 1,003.
12
1.7. Indicele de refracție în tehnologia MED(Măsurătorilor Electronice a

Distanțelor)
Indicele de refracție reprezintă un element esențial în tehnologia

Măsurărilor Electronice a Distanțelor.
Precizia măsurătorilor electronice de distanțe depinde în egală măsură
atât de precizia determinării timpului de propagare cât și de precizia
determinării indicelui de refracție.
Știind că în prezent problema determinării timpului de propagare este
rezolvată aproape în totalitate, o condiție esențială pentru precizia
măsurătorilor electronice de distanțe este determinarea cu exactitate a
indicelui de refracție (n) a mediului în care se efectuează măsurătorile.
În acest sens, vor fi prezentate mai jos două formule utilizate la calculu
indicelui de refracție a microundelor și respectiv a undelor de lumină,
ținând cont de faptul că cele din urmă sunt cele mai utilizate unde la
construcția stațiilor totale.
Indicele de refracție Indicele de refracție a microundelor

a microundelor Formula Essen-Froome, determină indicele de refracţie în cazul
microundelor purtătoare din domeniul centimetric şi milimetric
cuprinse în intervalul 5 - 50 mm.
(nM-1)∙106=(103,49/T)(P-e)+(86,26/T)[1+(5748/T)]∙e
Unde:
P = presiunea atmosferică în mmHg
e = presiunea vaporilor de apă din atmosferă în mmHg
T = temperatura absolută a aerului (t = 273,16 + t0C)
Constantele care figurează în formulă sunt determinate în condiţii de

laborator prin procedee şi tehnici special; în ceea ce priveşte parametrii
atmosferici ei sunt determinaţi prin măsurători cu ajutorul
instrumentelor meteorologice potrivite.
Indicele de refracție Indicele de refracție a undelor de lumină

a undelor de lumină În cazul undelor de lumină avem relaţia:
(nL-1)∙107=0,35853[A+(3B/l2)+(5C/l)]∙(P/T)-150,2∙10-7(e/T)
Unde:
A, B, C = constante determinate experimental în laborator.
A = 2875,69∙10-7
B = 16,206∙10-7
C = 0,139∙10-7
13
a) Care este elementul esențial în tehnologia Măsurărilor

Electronice a Distanțelor ?
b) De ce depinde precizia măsurătorilor electronice de distanțe ?
c) Care este relaţia de calcul a indicelui de refracție a

microundelor?
d) Care este relaţia de calcul a indicelui de refracție a undelor de

lumină ?
e) Cum sunt determinate constantele care intervin în relația de

calcul a indicelui de refracție a undelor de lumină ?
f) Cum sunt determinați parametrii atmosferici ce intervin în

relația de calcul a indicelui de refracție a microundelor ?
Indicele de refracție reprezintă un element esențial în tehnologia

Măsurărilor Electronice a Distanțelor.
Precizia măsurătorilor electronice a distanțelor depinde în egală

măsură atât de precizia determinării timpului de propagare cât și de
precizia determinării indicelui de refracție.
Formula Essen-Froome, determină indicele de refracţie în cazul

microundelor.
14
1.8. Problema fundamentală a măsurătorilor prin unde
Elementul Elementul fundamental care stă la baza măsurătorilor prin unde este
fundamental al timpul t, necesar semnalului de măsurare să parcurgă distanţa căutată.
măsurătorilor prin Timpul de propagare se referă la o traiectorie necunoscută.
unde Viteza reală a semnalului de măsurare în lungul traiectoriei, cât şi
abaterea acestuia da la forma rectilinie sunt condiţionate de câmpul
scalar n = n(xyz) al indicelui de refracţie atmosferică, care la modul
riguros în practică nu se poate cunoaşte. În consecinţă, măsurătorile
prin unde furnizează cu precizie doar lungime drumului optic σ, mai
precis valoarea acestuia, divizată prin indicele de refracţie asumat n0.
În concluzie, determinarea distanţei rectilinii din lungimea drumului
optic, constituie problema fundamentală a măsurătorilor prin unde.
Pentru rezolvarea problemei se pleaca de la relaţia:
C t = σ = ∫ BA n(xyz) ds= min
O atare curbă odată aflată, calculul distanţei între punctele A şi B nu

mai constituie o problemă; dificultatea de ordin practic constă în
construirea funcţiunii n(xyz), pe baza observaţiilor atmosferice
executate în puncte izolate; aceste observaţii se referă de regulă la
valorile locale ale parametrilor presiune, temperatură şi umiditate a
aerului(P, t, e) de care depinde valoarea locală a indicelui de refracţie
atmosferică.
a)Care este elementul fundamental care stă la baza măsurătorilor prin

unde?
b)Care este problema fundamentală a măsurătorilor prin unde ?
Determinarea distanţei rectilinii din lungimea drumului optic,

constituie problema fundamentală a măsurătorilor prin unde.
15
1.9. RĂSPUNSURI ŞI COMENTARII LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE DE

AUTOEVALUARE
Test de autoevaluare:
Testul 1
a) Disciplina măsurătorilor prin unde studiază noţiunile fizico-
tehnice aferente metodelor şi instrumentelor care utilizează undele în
procesul de măsurare al distanţelor
b) Unda este fenomenul de propagare a unei oscilaţii într-un mediu
elastic
c) Lungimea de undă este cea mai scurtă distanţă ce separă unda în
două puncte identice la un moment dat
d) Frecvenţa măsoară numărul de câte ori se reproduce fenomenul de
oscilaţie într-o unitate de timp
e) Oscilaţia reprezintă un fenomen în care se transformă energie dintr-
o formă în alta, periodic, aproape periodic sau pseudoperiodic,
reversibil sau în parte reversibil.
Testul 2
a) Undele electromagnetice sunt fenomene fizice, în general naturale,
care constau dintr-un câmp magnetic şi unul electric în acelaşi spaţiu,
care se generează unul pe altul pe măsură ce se propagă
b) =
c) n =
d) Proprietăţile undelor electromagnetice sunt: reflexia, refracția,
difracția, absorbția și interferența.
Testul 3
a) Spectrul undelor electromagnetice este compus din: radiaţii γ,
radiații X, UV, unde situate în spectrul vizibil, radiații în infraroșu,
microunde, unde radio
b) Radiația electromagnetică are o natură duală comportându-se atât
ca o undă în anumite procese dar și ca un flux de particule(fotoni) în
alte procese.
Testul 4
a) Principiul măsurătorilor prin unde se bazează pe timpul de
propagare necesar undei electromagnetice să parcurgă distanţa între
reperele stabilite
b) D = v ∙ t
c) Modulaţia este un proces prin care se modifică unul sau mai mulţi
parametri a unui semnal purtător, pentru a transmite informaţii
d) Demodulaţia reprezintă procedeul invers modulaţiei, prin care
pornind de la semnalul modulat se reconstruieşte semnalul modulator
Testul 5
a) Abaterea traiectoriei de la linia dreaptă este conditionată de
curbura stratelor atmosferice care înconjoară Pământul şi de
16
anomaliile în distribuţia presiunii, temperaturii şi umidităţii aerului în

mediul de propagare
b) Indice de refracţie asumat reprezintă o valoare considerată de
firma constructoare ca fiind reprezentativă pentru refracţia atmosferică
la lungimea de undă purtătoare λ0 care caracterizează aparatele
respective
c) Indicele de refracţie asumat (n0) corespunde de regulă unui
anume triplet de valori (P0, t0, e0), fiind caracteristice unor condiţii
atmosferice medii dar depinde și de lungimea de undă purtatoare λ
d) Indicele de refracţie este dependent de lungimea de undă a luminii
incidente
e) Indicele de refracţie în vid are valoarea 1,000
f) Indicele de refracţie în aer are valoarea 1,003
Testul 6
a) Indicele de refracție este elementul esențial în tehnologia
Măsurărilor Electronice a Distanțelor
b) Precizia măsurătorilor electronice de distanțe depinde în egală
măsură atât de precizia determinării timpului de propagare cât și de
precizia determinării indicelui de refracție
c) (nM-1)∙106=(103,49/T)(P-e)+(86,26/T)[1+(5748/T)]∙e
d) (nL-1)∙107=0,35853[A+(3B/l2)+(5C/l)]∙(P/T)-150,2∙10-7(e/T)
e) Constantele care intervin în relația de calcul a indicelui de refracție
a undelor de lumină sunt determinate experimental în laborator
f) Parametrii atmosferici ce intervin în relația de calcul a indicelui de
refracție a microundelor sunt determinați în condiţii de laborator prin
procedee şi tehnici speciale
Testul 7
a) Elementul fundamental care stă la baza măsurătorilor prin unde
este timpul t, necesar semnalului de măsurare să parcurgă distanţa
căutată
b) Problema fundamentală a măsurătorilor prin unde o constituie
determinarea distanţei rectilinii din lungimea drumului optic.
1.10. LUCRAREA DE VERIFICARE NR. 1
1. Ce studiază disciplina măsurătorilor prin unde ?

2. Ce este unda ?
3. Ce sunt undele electromagnetice ?
4. Care sunt proprietățile undelor electromagnetice ?
5. Din ce este constituit spectrul undelor electromagnetice ?
6. Care este principiul măsurătorilor prin unde ?
7. Care este problema măsurării distanțelor prin unde ?
8. Care este forma traiectoriei undelor și de ce ?
9. Ce este indicele de refracție asumat ?
10. Care este problema fundamentală a măsurătorilor prin unde ?
17
1.11. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
1. Erghelegiu Bogdan - Bazele măsurătorilor prin unde - note de curs, editată 2013,
București
18
MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE - MĂSURAREA ELECTRONICĂ
Cuprins Pagina
2.2. Definiţii 19
2.3. Avantajele,dezavantajele și aplicațiile măsurătorilor prin unde 21
2.4. Metode de măsurare a distanțelor 24
2.5. Parametrii atmosferici care influenţează propagarea undelor 26
electromagnetice
2.6. Presiunea atmosferică 30
2.7.Temperatura aerului 32
2.8. Umiditatea aerului 34
∙Acest capitol are ca scop însușirea noțiunilor de măsurare electronică

a distanțelor: operații,erori,metode de măsurare.
∙ Definirea operațiilor de măsurare,metodelor de
măsurare,parametrilor atmosferici.
∙ Măsurarea electronică a distanțelor
∙ Aplicațiile măsurătorilor prin unde
∙ Noțiuni despre parametrii atmosferici care influețează propagarea
undelor electromagnetice
2.2. Definiţii
Măsurarea Măsurarea reprezintă determinarea valorii unei mărimi.Se poate
electronică a determina direct o mărime fizică atunci când se utilizează aparate
distanțelor etalonate pentru măsurarea mărimii fizice respective.Dintre mărimile
direct măsurabile în mecanică amintim: lungimea,timpul,masa,forța,
etc.
În timpul măsurării mărimilor fizice întâlnim trei operații succesive:
Reglarea este etapa în care aparatul necesită o așezare corectă astfel

încât să se țină seama de condițiile în care se efectuează măsuratoarea:
poziționarea corectă-constă în reglarea aparatului astfel încât o direcție
19
sau un plan al lui să fie orizontal sau vertical,condițiile în care se

efectuează măsurătoarea depind de factorii mediului exterior-
determinarea acestora este importantă pentru eliminarea erorilor ce pot
apărea în procesul măsurării.
Observația este etapa în care se efectuează observațiile necesare

determinării valorii unei mărimi.
Citirea este etapa în care se efectuează citirea,în general cu ajutorul

unei scale liniare sau circulare.
Pe baza rezultatelor citirii,se determină în final valoarea numerică a

mărimii de măsurat.Valorile numerice obținute conțin diverse erori.
Dintre tipurile de erori menționăm :
Erori accidentale reprezintă erorile întâmplătoare ,care se datorează

unor cauze greu de determinat și înlăturat.
Erori sistematice reprezintă erorile care apar în aceeași direcție și au

în fiecare caz o valoare bine determinată,constantă sau variabilă. dintre
acestea amintim : defecte ale aparatului de măsură,condiții de mediu
nefavorabile în timpul efectuării măsurătorii,particularități ale
operatorului în timpul măsurătorii.
Erori grosolane reprezintă erorile care se datorează unor greșeli de

măsurare,în general datorate neatenției.
În practică,obținerea valorii reale a unei mărimi fizice este imposibilă.

Valoarea reala poate fi doar aproximată,precizia ei depinzând de cel
puțin trei factori și anume : precizia instrumentelor de măsurare,metoda
de măsurare și îndemânarea operatorului.
Cunoașterea cauzelor,calcularea erorilor și înlăturarea acestora

reprezintă una din problemele de bază în efectuarea măsuratorilor.
Folosindu-se proprietățile undelor radar precum și radiațiilor luminoase

din domeniul vizibil și invizibil al spectrului undelor
electromagnetice,au fost create aparate optico-electrice pentru
măsurători de distanțe de mare precizie. Acest lucru a adus o
contribuție importantă la determinarea cu precizie ridicată a distanțelor
în cazul rețelelor de trilaterație.
a) Care este definiția măsurării ?
b) Care sunt cele trei operații fizice întâlnite în timpul măsurării ?

20
c) Definiți cele trei operații fizice întâlnite în timpul măsurării.
d) Care sunt tipurile de erori întâlnite ?
e) Definiți erorile întâlnite ?
Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare.
Măsurarea reprezintă determinarea valorii unei mărimi.
În timpul măsurării mărimilor fizice întâlnim trei operații

succesive:reglarea,observația,citirea.
Erori accidentale reprezintă erorile întâmplătoare ,care se datorează

unor cauze greu de determinat și înlăturat.
Erori sistematice reprezintă erorile care apar în aceeași direcție și au

în fiecare caz o valoare bine determinată,constantă sau variabilă.
dintre acestea amintim : defecte ale aparatului de măsură,condiții de
mediu nefavorabile în timpul efectuării măsurătorii,particularități ale
operatorului în timpul măsurătorii.
Erori grosolane reprezintă erorile care se datorează unor greșeli de

măsurare,în general datorate neatenției.
2.3. Avantajele,dezavantajele și aplicațiile măsurătorilor prin unde

Avantajele Din avantajele determinării distanțelor utilizând aceste tipuri de aparate
măsurătorilor prin menționam :
unde
Posibilitatea măsurărilor pe orice tip de condiții meteo (în cazul
aparaturii ce utilizează microundele).
Automatizarea culegerii și prelucrării datelor este mai ușoară.
Reducerea costurilor datorate construcțiilor geodezie necesare în cazul

utilizării aparatelor clasice.
Rezultatele măsurătorilor de distanțe cu echipamente electronice sunt

mai puțin subiective fața de cele cu aparatură clasică (se elimină erorile
datorate citirii de către operator a valorilor unghiulare).
21
Dezavantajele
măsuratorilor prin Dintre dezavantajele utilizării aparaturilor de acest gen menționăm
unde influența parametrilor atmosferici în cazul utilizării undelor de lumină
(presiunea,temperatura și în mod special umiditatea). Utilizarea acestor
aparaturi,implică instrumente anexe pentru măsurarea acestor
parametrii. Aceste instrumente,la rândul lor,implică existența unor
laboratoare și personal specializat.
Aplicațiile
măsurătorilor prin Aplicațiile măsurătorilor prin unde sunt nelimitate datorită preciziei și
unde razei de acțiune a aparatelor,de la măsurători foarte precise de distanțe
mici până la măsurători de distanțe cosmice cum ar fi Pământ-Lună sau
Pământ-sateliți. Dintre aceste aplicații ale măsurătorilor prin unde
menționăm :
Localizarea sateliților pe orbită;
Cercetări geodezice propriu-zise asupra formei și dimensiunilor

Pământului;
Studii asupra alunecărilor de teren;
Studii asupra deplasărilor tectonice ale scoarței terestre;
Crearea de rețele de tringulație;
Crearea de rețele de microtriangulație de precizie pentru trasări

industriale;
Crearea de rețele necesare la urmărirea construcțiilor;
Prospecțiuni marine;
Rezultatul brut al măsurătorilor este supus în general procesului de

corecție fizică,de temperatură și presiune atmosferică, elementele ce
influențează propagarea undelor electromagnetice în aer. Procesul de
corecție matematică,aplicat automat la stațiile totale asupra distanței
înclinate corectată fizic se referă la efectul de curbură a
Pământului,refracția atmosferică și reducerea la orizont a acesteia. Într-
o stație totală,distanța înclinată,căreia i s-a aplicat corecția pentru
factorii meteorologici Lk ,va rezulta după măsurarea distanței înclinate
brute (necorectate) Lbr sub forma :
Lk=(Lbr +Lint+Lpr)×cf
Unde:
Lk=distanța înclinată;
Lbr = distanţa înclinată brută;
Lint = corecţia internă a dispozitivului electronic de măsurare a

22
distanţei;
Lpr = constanta adiţională a prismei reflectoare ;
Cf = factor de corecţie fizică:
Cf = [1+(n0-n)∙10-6]∙(1+a∙T2∙10-6)
Unde:
n0 = 255 – indicele de refracţie de bază;
n = (79.146∙P)/(272.479+T) – indicele de refracţie curent;
a = 0.001 – coeficientul de corecţie pentru presiunea vaporilor;
T = temperatura curentă in 0C;
P – presiunea atmosferică curentă în hPa(mbar).
Distanţa redusă la planul orizontal Dk, este determinată de relaţia:
Dk = (D1 + D2)∙M
Unde:
D1 = Lk∙sin(V+R) ;
V = unghiul vertical zenital măsurat pe aliniamentul respectiv;
R = 6.5∙10-7∙Lk∙sin(V) – efectul refracţiei atmosferice;
D2 = -1.57∙10-8∙Δh∙ Lk∙sin(V) – efectul curburii Pământului;
Δh = diferenţa de nivel între capetele distanţei măsurate;
M = coeficientul de scară.
a) Care sunt avantajele măsurătorilor prin unde ?
b) Care sunt dezavantajele măsurătorilor prin unde ?
c) Care sunt aplicațiile măsurătorilor prin unde ?
23
Avantaje:Posibilitatea măsurărilor pe orice tip de condiții

meteo,automatizarea culegerii și prelucrării datelor este mai
ușoară,reducerea costurilor datorate construcțiilor geodezie necesare
în cazul utilizării aparatelor clasice,rezultatele măsurătorilor de
distanțe cu echipamente electronice sunt mai puțin subiective fața de
cele cu aparatură clasică.
Dezavantaje:influența parametrilor atmosferici în cazul utilizării

undelor de lumină.
Aplicații :localizarea sateliților pe orbită,cercetări geodezice propriu-

zise asupra formei și dimensiunilor Pământului;,studii asupra
alunecărilor de teren,studii asupra deplasărilor tectonice ale scoarței
terestre,crearea de rețele de tringulație,crearea de rețele de
microtriangulație de precizie pentru trasări industriale,crearea de rețele
necesare la urmărirea construcțiilor,prospecțiuni marine;
2.4. Metode de măsurare a distanțelor

Trilaterația Trilateraţia este metoda geodezică bazată pe măsurarea laturilor
triunghiurilor unei reţele, având ca scop determinarea coordonatelor
punctelor reţelei.
Datorită apariţiei instrumentelor ce utilizează undele în procesul de

măsurare a distanţelor şi tinând cont de faptul că precizia acestora este
foarte bună precum şi faptul că realizarea măsurătorilor este mult mai
uşoară decât cea a măsurătorilor unghiulare, trilateraţia se poate
considera ca una din metodele economice de creare a reţelelor
planimetrice de sprijin.
Execuţia trilateraţiei presupune că toate punctele reţelei să fie

accesibile deoarece la fiecare latură măsurată, la un capăt se instalează
instrumentul şi la celălalt reflectorul.
De asemenea, ţinând cont de faptul că instrumentele moderne
24
pot determina distanţe mari, de ordinul kilometrilor, rezultă că se poate

lucra în reţele de ordinul III, IV şi V, cu rezultate foarte bune din punct
de vedere al preciziei.
Ca principu de măsurare, în reţelele de trilaterație se staționează

toate punctele, măsurându-se distanţele tuturor laturilor reţelei, cu
minim 3 serii complete de observaţii, iar calculele de compensare
utilizează valorile medii. Laturile sunt măsurate în ambele sensuri,
astfel că în reţea există măsurători în surplus ceea ce permite o
compensare riguroasă a reţelei prin diverse metode consacrate cum ar
fi metoda celor mai mici pătrate.

a) Care este definiția trilaterației ?
b) Cum trebuie să fie punctele rețelei de trilaterație ?
c) De ce ordin trebuie sa fie rețelele cu ajutorul căreia efectuăm

trilaterația ?
d) Care este principiul de măsurare în trilaterație?
Trilateraţia este metoda geodezică bazată pe măsurarea laturilor

punctelor reţelei.
25
2.5.Parametrii atmosferici care influenţează propagarea undelor

electromagnetice
Parametrii Atmosfera, cuvânt de origine greacă(athmos=aer, spherein=sferă,

atmosferici înveliş), ce reprezintă învelişul gazos al Pământului, menţinut în jurul
acestuia prin forţa gravitaţională a acestuia.
La nivelul mării și la temperatura de 00C, un litru de aer uscat

cântăreşte 1.293gf , pe măsură ce urcăm, atmosfera se rarefiază şi de
asemenea greutatea unităţii de volum se reduce.
Moleculele aerului sunt supuse la două forţe: gravitaţia şi forţa

centrifugă determinată de rotaţia Pământului; distanţa la care cele două
forţe îşi fac echilibrul, (cca. 2500Km) reprezintă grosimea maximă
posibilă a atmosferei terestre.
Compoziţia gazoasă a atmosferei Pământului s-a schimbat de-a lungul

celor aproximativ 4.5 miliarde de ani de existenţă, trecând prin mai
multe faze intermediare modificându-şi atât compoziţia chimică cât şi
densitatea, grosimea sau transparenţa.
În prezent, atmosfera terestră conţine :
● Azot(nitrogen) N2 = 78.2%
● Oxigen O2 = 20.5%
● Argon Ar = 0.92%
● Bioxid de carbon CO2 = 0.03%
Restul de 0.35%, este constituită din alte gaze dintre care menţionăm:
● Hydrogen
● Heliu
● Xenon
● Cripton
● Ozon
Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziţia sa

chimică, care la rândul său a influenţat procesele climatice.
În urmă cu 4.5 miliarde de ani(formarea globului pământesc),

26
hidrogenul şi heliul erau gazele predominante, datorită densităţii

scăzute a celor două gaze, acestea încep să se disipeze progresiv în
spaţiu, neputând fi atrase de gravitaţia Pământului.
Datorită activităţilor vulcanice şi respectiv procesului de răcire lentă a

Pământului, a luat naştere o atmosferă cu o compoziţie de circa 80%
vapori de apă, circa 10% bioxid de carbon si circa 6% hidrogen
sulfurat. Lipsa precipitaţiilor din acea perioadă se poate explica prin
faptul că deşi erau vapori de apă suprafaţa fierbinte a Pământului nu
permitea condensarea acestora.
Provenienţa apei pe Pământ se datorează scăderii temperaturii

atmosferei sub punctul de fierbere al apei, în acest fel aerul supra-
saturat cu vapori de apă determină condensarea apei sub forma unor
ploi. În această perioadă s-au format mările şi oceanele.
Radiaţia ultravioletă intensă a determinat o descompunere fotochimica

a moleculelor de apă, metan şi amoniac, prin acest proces acumulându-
se bioxid de carbon şi azot. Gazele mai uşoare(cum ar fi heliul sau
hidrogenul), au urcat în straturile superioare ale atmosferei disipându-
se în spaţiul cosmic, iar gazele mai grele(cum ar fi bioxidul de carbon),
s-au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul, inert din punct de
vedere chimic, a rămas neschimbat în atmosferă fiind componenta de
bază a acesteia.
Oxigenul joacă un rol esenţial în existenţa vieţii pe Pământ, apărând

sub forma liberă, gazoasă, acum circa 3.5 miliarde de ani datorită
procesului de fotosinteza a bacteriilor care descompuseseră produsele
ce conţineau grupe cianhidrice.
Oxigenul astfel format s-a dizolvat în mare parte în apa oceanelor

oxidând metalele feroase. În urmă cu circa 350 milioane de ani, o parte
din oxigen a format prin ionizare în straturile superioare a atmosferei
ozonul, ce protejază Pământul de razele ultraviolet. Se presupune că
începand cu acea perioadă pâna azi, compoziţia aerului atmosferic a
rămas relativ stabilă.
Atmosfera Pământului are o masă de circa 4.9∙1018 kg şi este constituită

din mai multe straturi :
Troposfera: 0 km (deasupra munţilor înalţi) sau 7 km(zona polară),17

km(la tropice)
În troposferă(stratul inferior al atmosferei) au loc fenomenele

meteorologice, este stratul atmosferei cel mai apropiat de suprafaţa
planetei noastre. Temperatura scade odată cu creşterea în altitudine
27
ajungând până la - 52 grade Celsius. Aici este concentrată cea mai

mare cantitate de aer.
Stratosfera : de la 7-17 km până la 50 km, aici se află ozonul

responsabil de filtrarea radiaţiilor ultraviolete ce sunt emise de Soare.
Aceste unde sunt nocive pentru om. Datorită poluării, ozonul s-a
subţiat mult şi prezintă o imensă gaură în zona continentului
Antarctica. Temperatura creşte ajungând la - 3 grade Celsius.
Mesosfera: de la 50 km până la 80 km;
Termosfera : între 80 km şi 550 km;
Exosfera : între 550 km şi 1000 km până la 100000 km cu o trecere la

spaţiul interplanetar.
Mesosfera, termosfera şi exosfera alcătuiesc zonele exterioare ale

atmosferei terestre.
Figura 2.1.
Atmosfera terestră constituie mediul de propagare a undelor de orice

fel.
După cum se ştie, acest mediu nu este omogen, starea acestuia este
28
determinată de trei parametrii principali :
● Presiune;
● Temperatură;
● Umiditate;
Aceşti parametrii variază în funcţie de:
● Variaţiile periodice ale factorilor cosmici care actionează în

atmosferă;
● Fenomenele meteorologice.

a) Care este definiția atmosferei ?
b) Cum a luat nastere atmosfera ?
c) Care este compoziția chimică a atmosferei?
d) Care sunt straturile atmosferei ?
e) Ce știți despre straturile atmosferei?
Atmosfera, cuvânt de origine greacă(athmos=aer, spherein=sferă,

înveliş), ce reprezintă învelişul gazos al Pământului, menţinut în jurul
acestuia prin forţa gravitaţională a acestuia.
În prezent, atmosfera terestră conţine :azot,oxigen,argon,bioxid de

carbon și alte elemente cum ar fi :hydrogen,heliu,xenon,cripton,
ozon.
Straturile atmosferei sunt :troposfera: 0 km (deasupra munţilor înalţi)

sau 7 km(zona polară),17 km(la tropice)-(în troposferă au loc
fenomenele meteorologice, este stratul atmosferei cel mai apropiat de
suprafaţa planetei noastre),stratosfera : de la 7-17 km până la 50 km,
aici se află ozonul responsabil de filtrarea radiaţiilor ultraviolete ce
sunt emise de Soare,mesosfera: de la 50 km până la 80
km,termosfera : între 80 km şi 550 km,exosfera : între 550 km şi
29
1000 km până la 100000 km cu o trecere la spaţiul interplanetar.
2.6. Presiunea atmosferică

Presiunea Presiunea atmosferică este efectul greutăţii aerului care apasă pe
atmosferică suprafaţa Pământului.
Presiunea(p) = forţa pe unitatea de suprafaţă aplicată în directie

perpendiculară pe acea suprafaţă.
Presiunea relativă = diferenţa de presiune faţă de presiunea

atmosferică.
p=F/A
Unde:
F = forţa exercitată prin apăsarea atmosferei pe unitatea de suprafaţă
A = suprafaţa
[p]SI = 1 Pa = 1 N / m2 = kg / m s2 (adoptată în 1971)
Unitatea de măsură pentru presiune, utilizată înainte de 1971 a fost N /

m2 .
Alte unităţi de măsură pentru presiune :
● bar = 105 Pa
● 1 at(atmosferă tehnică) = 1 kgf / cm2 = 98166.5 Pa
● mm coloană de apă(la temperatura de 200C) = mmH2O
● milimetru coloană de mercur(mmHg) = 1 torr = presiunea

capabilă să echilibreze o coloană de mercur cu secţiunea de
1 cm2 şi cu înalţimea de 1 mm, la temperatura de 0°C şi
acceleraţia gravitaţională g= 9.80665
1 mmHg = 1.35951 gf/cm2
Presiunea normală = presiunea de o atmosferă fizică:
30
● 1 atm(atmosferă fizică) = 101325 Pa = 760mmHg
Atmosfera fizică(folisită în meteorologie) este considerată presiune

normală în definirea multor proprietăţi şi corespunde cu presiunea
atmosferică la nivelul mării.
● 1 ata(atmosferă absolută) = n atm = (n+1) at
Presiunea statică(pSI) = presiunea interioară a unui fluid, măsurată cu

un aparat care se mişcă cu aceeaşi viteză ca şi fluidul.
Presiunea dinamică(pdin) = presiunea suplimentară a unui fluid care s-

ar lovi de o suprafaţă şi ar fi obligat să-şi consume complet energia
cinetică.
pdin = ρ ∙ (ν2 / 2)
Unde :
ρ = densitatea fluidului in kg/m3
ν = viteza în m/s
Presiunea de stagnare = presiunea pe care ar exercita-o un fluid în

mişcare dacă ar fi forţat să se oprească. Dacă un fluid se mişcă mai
repede, presiunea de stagnare creşte.
Presiunea hidrostatică = este presiunea datorată greutăţii unui fluid.
p = ρgh
Unde:
ρ = densitatea fluidului in kg/m3
g = acceleraţia gravitaţională(9.8066m/s2 la suprafaţa mării)
h = înaltimea coloanei de fluid(în metri)
Presiunea de explozie = presiunea creată în urma aprinderii gazelor

explozive, a aerosolilor sau a suspensiilor în medii închise sau deschise
şi care se propagă sub forma undei de şoc.

a) Care este definiția presiunii atmosferice ?

31
b) Care este formula matematică a presiunii atmosferice?Care este

unitatea ei măsură ?
c) Ce tipuri de presiune mai cunoașteți ?
Presiunea atmosferică este efectul greutăţii aerului care apasă pe

suprafaţa Pământului.
Presiunea(p) = forţa pe unitatea de suprafaţă aplicată în directie

perpendiculară pe acea suprafaţă.
[p]SI = 1 Pa = 1 N / m2 = kg / m s2
2.7. Temperatura aerului

Temperatura Temperatura este o mărime care variază continuu de la un punct la
aerului altul, astfel încât, în funcţie de locul în care este măsurată, poate
prezenta diferenţe notabile faţă de valorile obţinute în vecinătate.
Conform Organizaţiei Mondiale de Meteorologie, temperatura aerului

se măsoară în adăposturi meteorologice concepute după criterii standar;
acestea sunt constituite din o incintă închisă, dar ventilată, situată pe o
platformă meteorologică, la 2m faţă de suprafaţa solului; în acest mod
temperatura măsurată în aceste condiţii nu este influenţată de
proximitatea clădirilor, traficul rutier, vegetaţia abundentă sau alţi
factori perturbatori.
Principala sursă de caldură pentru planeta Pământ o constituie

Soarele.
Ajunsă la suprafaţa Pământului energia radiantă solară este

supusă unor importante transformări; o parte din aceasta este asorbită
de catre sol şi transformată în energie calorică, iar o altă parte este
reflectată către atmosferă; în acest mod solul se încalzeşte şi devine o
sursă de energie.
[t]SI = k (k = kelvinul)
Temperatura 0 K este numită zero absolut şi este punctul în care

32
moleculele şi atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se

folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în ţările
europene şi scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu
ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a
temperaturilor în ştiinţă şi tehnică.
Un grad Celsius reprezintă a 1/273,16-a parte din intervalul cuprins
între punctul triplu al apei (0,01 °C) şi punctul de zero absolut (-
273,15 °C), la presiune normală.
Raportul de conversie este dat de relaţiile:
T(°C)=T(K) - 273,15
T(°F) = 9/5 T(K) - 459,67
sau :
T0F = (9/5)t0C+32 = (9/5)t0K-459.5
T0C = (9/5)t0F-32 = t0K-273
T0K = t0C+273 = (5/9)t0F+255.22

a) Care este definiția temperaturii ?
b) Unde se măsoară temperatura aerului ?
c) Care este unitatea de măsură a temperaturii ?
Temperatura este o mărime care variază continuu de la un punct la

altul, astfel încât, în funcţie de locul în care este măsurată, poate
33
Temperatura 0 K este numită zero absolut şi este punctul în care

moleculele şi atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se
folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în
ţările europene şi scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se
definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a
temperaturilor în ştiinţă şi tehnică.
2.7. Umiditatea aerului

Umiditatea aerului Umiditatea aerului este cantitatea de vapori de apă conţinuţi într-un
eşantion de aer.
Există trei moduri de a exprima umiditatea: umiditatea relativă,

umiditatea absolută şi umiditatea de saturaţie.
Umiditatea absolută de saturaţie reprezintă cantitatea maximă de apă în
stare gazoasă pe care o poate conţine un eşantion de aer. Aceasta poate
să difere în funcţie de temperaturile la care se află aerul.
De exemplu:
● la 20ºC aerul dintr-un metru cub poate conţine maxim 17,3
grame de apă;
grame de apă;
grame de apă.
Umiditatea absolută reală este cantitatea reală de vapori de apă

existentă în aer. Raportul dintre umiditatea absolută reală la un anumit
moment dat şi umiditatea absolută de saturaţie la acea temperatură se
numește umiditate relativă. Altfel spus, starea de saturaţie este atunci
când umiditatea relativă a aerului este de 100%.
Umiditatea relativă (Hrel) - reprezintă raportul dintre umiditatea

absolută şi cea de saturaţie.
Umiditatea absolută ( Habs) - reprezintă cantitatea de apă conţinută

într-un volum definit de aer.
Umiditatea de saturaţie (Hsat) - reprezintă cantitatea maximă de apă ce

poate fi conţinută într-un volum definit de aer.
Umiditatea aerului reprezintă parametrul cel mai dificil pentru tehnica

măsurătorilor prin unde, deoarece acest parametru influenţează cel mai
34
mult viteza de propagare a undelor.
Vaporii de apă pătrund în atmosferă în timpul procesului de evaporare

şi revin în stare lichidă prin procesul de condensare. În urma procesului
de evaporare şi condensare în atmosferă se produce un circuit al apei,
în care intră în joc o mare cantitate de apă. Aceste procese influenţează
evoluţia vremii şi totodată şi bilanţul termic al suprafeţei terestre.
Unitatea de măsură pentru umiditate este molul care se defineşte cu

ajutorul constantei lui Avogadro:
[e]SI =1/u = 6.024∙1026
şi reprezintă inversul unităţii atomice de masă u = 1.6660∙10-27kg

a) Care este definiția umiditații aerului ?
b) Ce tipuri de umiditate cunoașteți?
c) Cum influențează umiditatea aerului tehnica masurătorilor prin

unde ?
Umiditatea aerului este cantitatea de vapori de apă conţinuţi într-un

eşantion de aer.
Umiditatea relativă (Hrel) - reprezintă raportul dintre umiditatea

absolută şi cea de saturaţie.
Umiditatea absolută ( Habs) - reprezintă cantitatea de apă conţinută

într-un volum definit de aer.
Umiditatea de saturaţie (Hsat) - reprezintă cantitatea maximă de apă

ce poate fi conţinută într-un volum definit de aer.
Umiditatea aerului reprezintă parametrul cel mai dificil pentru tehnica
35
măsurătorilor prin unde, deoarece acest parametru influenţează cel mai

mult viteza de propagare a undelor.

AUTOEVALUARE
Testul 8
a) Măsurarea reprezintă determinarea valorii unei mărimi.

b) Reglarea,observația și citirea.
c) Reglarea este etapa în care aparatul necesită o aşezare corectă.
Observaţia este etapa în care se efectuează observaţiile necesare
determinării valorii unei mărimi.
Citirea este etapa în care se efectuează citirea, în general cu ajutorul

unei scale liniare sau circulare.
d) Erori accidentale,erori sistematice și erori grosolane.
e) Erori accidentale – erori întamplatoare, care se datorează unor

cauze greu de determinat şi înlaturat;
Erori sistematice – erori care apar în aceeaşi direcţie şi au în

fiecare caz o valoare bine determinată, constantă sau variabilă
Erori grosolane – erori care se datorează unor greşeli de măsurare,

în general datorate neatenţiei.
Testul 9
a) Posibilitatea măsurătorilor pe orice tip de condiţii

meteo,automatizarea culegerii şi prelucrării datelor este mai uşoară,
reducerea costurilor datorate construcţiilor geodezice necesare în cazul
utilizării aparaturilor clasice,rezultatele măsurătorilor de distanţe cu
echipamente electronice sunt mai puţin subiective faţă de cele cu
aparatură clasică.
b) Dintre dezavantajele utilizării aparaturilor de acest gen menţionăm

influenţa parametrilor atmosferici în cazul utilizării undelor de
lumină(presiunea, temperatura şi în mod special umiditatea).
Utilizarea acestor aparaturi, implică instrumente anexe pentru
măsurarea acestor parametrii. Aceste instrumente, la rândul lor,
implică existenţa unor laboratoare şi personal specializat.
36
c) Localizarea sateliţilor pe orbită,cercetări geodezice propriu-zise

asupra formei şi dimensiunilor Pământului,studii asupra alunecărilor
de teren,studii asupra deplasărilor tectonice ale scoarţei
terestre,crearea de reţele de triangulaţie,crearea de reţele de
microtriangulaţie de precizie pentru trasări industriale,crearea de reţele
necesare la urmărirea construcţiilor,prospecţiuni marine.
Testul 10
a) Trilateraţia este metoda geodezică bazată pe măsurarea laturilor

punctelor reţelei.
b) Execuţia trilateraţiei presupune că toate punctele reţelei să fie

accesibile deoarece la fiecare latură măsurată, la un capăt se instalează
instrumentul şi la celălalt reflectorul.
c) De ordinul III,IV sau V.
d) Ca principu de măsurare, în reţelele de trilaterație se staționează

toate punctele, măsurându-se distanţele tuturor laturilor reţelei, cu
minim 3 serii complete de observaţii, iar calculele de compensare
utilizează valorile medii. Laturile sunt măsurate în ambele sensuri,
astfel că în reţea există măsurători în surplus ceea ce permite o
compensare riguroasă a reţelei prin diverse metode consacrate cum ar
fi metoda celor mai mici pătrate.
Testul 11
a) Atmosfera, cuvânt de origine greacă(athmos=aer, spherein=sferă,

înveliş), ce reprezintă învelişul gazos al Pământului, menţinut în jurul
acestuia prin forţa gravitaţională a acestuia
b) Datorită activităţilor vulcanice şi respectiv procesului de răcire

lentă a Pământului, a luat naştere o atmosferă cu o compoziţie de circa
80% vapori de apă, circa 10% bioxid de carbon si circa 6% hidrogen
sulfurat.
c)În prezent, atmosfera terestră conţine :
● azot(nitrogen) N2 = 78.2%
● oxigen O2 = 20.5%
● argon Ar = 0.92%
● bioxid de carbon CO2 = 0.03%
● restul de 0.35%, este constituită din alte gaze dintre care

37
menţionăm:
● hydrogen
● heliu
● xenon
● cripton
● ozon
d) Straturile atmosferei sunt : troposfera, stratosfera, mesosfera,

termosfera,exosfera.
e) Troposfera: 0km(deasupra munţilor înalţi) sau 7 km(zona polară)–

17km(la tropice)
În troposferă(stratul inferior al atmosferei) au loc fenomenele

meteorologice; este stratul atmosferei cel mai apropiat de suprafaţa
planetei noastre. Temperatura scade odată cu creşterea în altitudine
ajungând până la - 52 grade Celsius. Aici este concentrată cea mai
mare cantitate de aer;
Stratosfera : de la 7-17km până la 50km; aici se află ozonul

resonsabil de filtrarea radiaţiilor ultraviolete ce sunt emise de Soare.
Aceste unde sunt nocive pentru om. Datorită poluării, ozonul s-a
subţiat mult şi prezintă o imensă gaură în zona continentului
Antarctica. Temperatura creşte ajungând la - 3 grade Celsius;
Mesosfera : de la 50km până la 80km;
Termosfera : între 80km şi 550km;
Exosfera : între 550km şi 1000km până la 100000km cu o trecere la

spaţiul interplanetar.
Mesosfera, termosfera şi exosfera alcătuiesc zonele exterioare ale

atmosferei terestre.
Testul 12
a)Presiunea atmosferică este efectul greutăţii aerului care apasă pe

suprafaţa Pământului.
b)p = F / A
38
[p]SI = 1 Pa = 1 N / m2 = kg / m s2
c) Alte tipuri de presiune: presiunea relativă, presiunea normală,

presiunea statică, presiunea dinamică, presiunea de stagnare,presiunea
hidrostatică, presiunea de explozie.
Testul 13
a) Temperatura este o mărime care variază continuu de la un punct la

altul, astfel încât, în funcţie de locul în care este măsurată, poate
b) Temperatura aerului se măsoară în adăposturi meteorologice

concepute după criterii standar, acestea sunt constituite din o incintă
închisă, dar ventilată, situată pe o platformă meteorologică, la 2m faţă
de suprafaţa solului. În acest mod temperatura măsurată în aceste
condiţii nu este influenţată de proximitatea clădirilor, traficul rutier,
vegetaţia abundentă sau alţi factori perturbatori.
c) [t]SI = k (k = kelvinul)
Testul 14
a) Umiditatea aerului este cantitatea de vapori de apă conţinuţi într-

un eşantion de aer.
b) Există trei moduri de a exprima umiditatea: umiditatea relativă,

umiditatea absolută şi umiditatea de saturaţie.
c) Umiditatea aerului reprezintă parametrul cel mai dificil pentru

tehnica măsurătorilor prin unde, deoarece acest parametru influenţează
cel mai mult viteza de propagare a undelor.
Vaporii de apă pătrund în atmosferă în timpul procesului de evaporare

şi revin în stare lichidă prin procesul de condensare. În urma
procesului de evaporare şi condensare în atmosferă se produce un
circuit al apei, în care intră în joc o mare cantitate de apă. Aceste
procese influenţează evoluţia vremii şi totodată şi bilanţul termic al
suprafeţei terestre.
39
1. Care este definiția măsurării?

2. Definiți erorile întâlnite în timpul măsurării.
3. Care este definiția trilaterației?
4. Care este definiția atmosferei?
5. Care sunt straturile atmosferei?
6. Ce reprezintă presiunea atmosferică?
7. Care este definiția temperaturii aerului?
8. Ce reprezintă umiditatea aerului?
9. Câte tipuri de umiditate există?
10. Care este parametrul care influențează măsurătorile prin unde
cel mai mult?
1. Erghelegiu Bogdan - Bazele măsurătorilor prin unde - note de curs, editată 2013,
București
40
MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE - INSTRUMENTE DE MĂSURĂ

PENTRU PRESIUNE,TEMPERATURĂ ȘI UMIDITATE
Cuprins Pagina
3.2. Instrumente de măsură pentru presiune 41
3.3. Alte tipuri de instrumente pentru măsurarea presiunii 44
3.4. Instrumente de măsură pentru temperatură 51
3.5. Alte tipuri de instrumente pentru măsurarea temperaturii 53
3.6. Instrumente pentru determinarea umiditații aerului 54
•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu instrumente de

măsurare presiunii,umiditatii si temperaturii
• Barometre
• Manometre
• Termometre
• Psihrometre
3.2. Instrumente de măsură pentru presiune

Instrumente de În măsurătorile prin unde, pentru determinarea presiunii atmosferice se
măsură pentru întrebuinţează mai multe tipuri de instrumente, cunoscute în general
presiune sub numele de barometre. În linii mari acestea sunt:
• Barometrul cu mercur, care se bazează pe principiul echilibrării
presiunii atmosferice prin greutatea unei coloane de mercur.
Acest principiu elaborat de Torricellii în anul 1643 este utilizat
în construcţia orcărui barometru cu mercur.
• Barometrul aneroid, funcţionează pe principul mecanic al
deformaţiilor unei capsule parţial vidate, sub influenţa presiunii
atmosferice.
• Barometru electric, este în esenţă un barometru aneroid

perfecţionat, ale cărui indicaţii de presiune sunt redate sub
41
formă numerică de un dispozitiv digital cu citire directă de 0.1

mbar.
• Altimetrul, este de asemenea un barometru aneroid, care pe
lângă scara presiunilor gradate de regula în mm Hg, posedă şi o
scară suplimentară care indică valoarea altitudinii în metri
deasupra nivelului mării.
• Hipsometrul, cunoscut şi sub numele de termobarometru,
functionează pe principiul fizic al dependenţei temperaturii de
fierbere a apei distilate, de presiunea atmosferică a mediului în
care se face experienţa.
• Altimetru interferenţial, este în esenţă un barometru aneroid la
care deformaţiile capsulelor Vidi sub influenţa variaţiilor
presiunii atmosferice, se măsoară cu foarte mare precizie
utilizând interferenţa luminii.
Barometrul cu Acesta poate fi de două tipuri:

mercur 1. cu rezervor fix, aşa numitul barometru de tip Füess (fig.3.2.)
2. cu rezervor mobil, cunoscut sub numele de barometru tip

Fortin.
Din punct de vedere al principiului pe care se bazează, ambele tipuri

sunt identice, ele funcţionând pe principiul tubului lui Torricelli.
Figura 3.2. Barometru cu mercur,cu rezervor fix
Este format din următoarele părţi:

T - tubul barometrului de sticlă cu lungimea de circa 85 cm, având
42
dimensiuni mai mari (7-8 mm) în dreptul scării presiunilor. La partea

inferioară tubul barometric este prevazut cu o îngustare B (o supapă
specială numită Bunten), care împiedică aerul să pătrundă în spaţiul
vidat. La partea inferioara, tubul posedă o garnitură metalică specială
g, prin intermediul căreia tubul barometric de sticlă se racordează la
partea superioară a rezervorului.
R- Rezervorul cu mercur al barometrului, acesta cuprinde trei piese şi
anume:
c - capacul rezervorului prevăzut cu un mic orificiu în care patrunde un
şurub special p, care prin deşurubare permite mercurului din rezervor
să comunice cu atmosfera; Şurubul respectiv poartă denumirea de
şurub de presiune.
f - fundul rezervorului, prevazut cu un orificiu central în care pătrunde
şurubul de staţie. Acesta în timpul transportului se înlocuieşte cu un cu
un alt şurub special cu arc şi piston ( şurub de transport), care acoperă
etanş gura barometrului.
m - mijlocul rezervorului, care este un inel metalic, prevazut cu o
diafragmă avand practicată în ea un orificiu central ceva mai mare, prin
care patrunde gura tubului barometric şi altele cinci mai mici.
Sc - scara barometrică, sau scara presiunilor, aflată la partea superioară
a tubului de protecţie P care este înşurubat în capacul rezervorului.
Scara barometrului este divizată din mm în mm. Pentru aprecierea
zecimii de milimetru scara poseda un Vernier V, care se manevrează
dintr-un şurub, cu cremaliera E.

a) Ce tipuri de instrumente pentru măsurarea presiunii cunoașteți ?
b) Câte tipuri de barometre cu mercur cunoașteți ?
c) Care sunt parțile componente ale barometrului cu rezervor fix ?
43
În măsurătorile prin unde, pentru determinarea presiunii atmosferice

se întrebuinţează mai multe tipuri de instrumente, cunoscute în general
sub numele de barometre. În linii mari acestea sunt: barometrul cu
mercur, barometrul aneroid, barometru electric, altimetrul,
hipsometrul,altimetru interferenţial.
Tipuri de barometre cu mercur:
1. cu rezervor fix, aşa numitul barometru de tip Füess

Fortin.
3.3. Alte tipuri de instrumente pentru măsurarea presiunii

Alte tipuri de Alte aparate cu ajutorul cărora se poate măsura presiunea se numesc
instrumente manometre. După principiul de funcţionare, acestea se pot clasifica în
pentru măsurarea două categorii:
presiunii - manometre cu lichid(funcţionarea acestora se bazează pe legea de
variaţie a presiunii în lichidele aflate în repaus; se mai numesc si
piezometre);
- manometre cu element elastic(funcţionarea acestora se bazează pe
dependenţa dintre valoarea presiunii şi mărimea deformaţiei
elementului elastic).
Măsurarea presiunii se poate face şi cu aparate ce functionează pe baza
altor principii, precum cele ce utilizează traductoare electrice sau
pneumatice.
Manometre cu lichid,sunt aparate ce se caracterizează printr-o
construcţie simplă şi o precizie ridicată, fiind utilizate în laboratoare şi
industrie ca instrumente etalon.
Manometrul cu lichid functionează pe baza legii fundamentale a
hidrostaticii: diferenţa de presiune dintre două puncte aflate la
adâncimi diferite într-un lichid este egală cu produsul dintre greutatea
specifică a lichidului şi diferenţa de nivel între cele două puncte.
Principiul lor de funcţionare se bazează pe echilibrarea presiunii de
măsurat prin presiunea hidrostatică produsă de o coloană cu lichid.
Domeniul de măsurare al acestor aparate este cuprins între: 0,1 – 0,15
MN 2 .
m
Clasificarea manometrelor cu lichid :
1. După valoarea presiunii măsurate:
- manometre: masoară presiuni mai mari decât

presiunea atmosferică;
- vacuummetre: măsoară presiuni mai mici decât
- manovacuummetre: măsoară presiuni atât mai mari
cat şi mai mici decât presiunea atmosferică;
- micromanometre, microvacuummetre,
44
micromanovacuummetre: măsoară presiuni de valori

mici până la 500 mm H 2 O .
2. Din punct de vedere constructiv sunt aparate cu citire
directă şi pot fi:
- aparate cu tub U;
- aparate cu rezervor şi tub vertical;
- aparate cu rezervor şi tub înclinat.
Aparatul cu tub U, acest aparat este cel mai simplu aparat cu lichid.
El se compune dintr-un tub de sticlă în forma de U, fixat pe un suport
rigid. Între cele două braţe ale tubului se găseşte o scară gradată, cu
reperul „o” la mijloc. Tubul de sticlă este umplut până la jumătatea
scării gradate, adică până la reperul o, cu lichid manometric. Lichidul
manometric poate fi: apă sau mercur.
Figura 3.2. Aparatul cu tub U
Figura 3.3. Aparatul cu tub U
Cu aceste aparate se pot măsura atât suprapresiuni cât şi depresiuni.

Presiunea de măsurat ( pa ), „se leagă” la unul din capetele tubului,
celălalt capăt rămânând în legatură cu presiunea atmosferică.
Cea mai mare dintre presiuni împinge lichidul din tub în ramura
cealaltă, iar diferenţa de nivel aparută între cele două ramuri este direct
proporţională cu diferenţa dintre cele două presiuni.
Scara gradată permite citirea directă în unităţi ale presiunii.
Sensibilitatea aparatelor este invers proporţională cu greutatea
specifică a lichidului manometric.
Constructiv, tuburile se realizează până la o inăltime de 2 m, iar în
cazuri speciale, pentru laboratoare se construiesc şi tuburi cu înăltimea
45
de 3m. Limita inferioară de măsurare pentru acest tip de aparate este

100 mm H 2 O , deoarece sub această limită cresc erorile relative de
măsurare.
Aparat cu rezervor şi tub vertical, aceste aparate se folosesc în
laboratoare, ca manometre sau vacuummetre etalon de verificare
(lichidul utilizat fiind mercurul), sau se folosesc în industrie, caz în
care lichidul manometric este apa.
Figura 3.4. Aparat cu rezervor și tub vertical
Scara aparatelor este etalonată în unităţi de presiune, gradarea făcându-

se prin comparare cu un aparat etalon.
Domeniul de măsurare este limitat la valori cuprinse între 0,15-0,3
MN 2 , pentru suprapresiuni şi până la 0,1 MN 2 , pentru
m m
depresiuni.
Erorile de măsurare sunt cuprinse în intervalul 1-3 mm coloană de
lichid.
La acest aparat unul din braţe se înlocuieşte cu un vas de secţiune mult
mai mare (de 400 de ori mai mare) decât celălalt braţ. Ca lichid
manometric se utilizează mercurul.
Deosebirea faţa de aparatul cu tub U este aceea că presiunea se
află făcând o singură citire pentru determinarea diferenţei de
nivel.
Dacă p a  pb , rezervorul se racordează la instalaţia cu presiunea pa de
măsurat, capătul tubului vertical rămânând liber sub acţiunea presiunii
atmosferice p b .
Dacă p a  pb , tubul vertical se racordează la instalaţia de presiune
pa de măsurat, iar rezervorul rămâne sub acţiunea presiunii
atmosferice.
Manometru cu rezervor şi tub înclinat, se utilizează pentru

măsurarea micropresiunilor de ordinul milimetrilor coloana de apă.
46
Figura 3.5. Manometru cu rezervor şi tub înclinat
Se aseamănă, constructiv cu manometrul cu rezervor şi tub vertical,

deosebirea fiind aceea că tubul este înclinat cu un unghi  faţă de
orizontală, cu scopul de a obţine deplasări mari ale lichidului în tub
pentru variaţii mici de presiune.
Se utilizează orice fel de lichid manometric, dar în special, alcoolul
etilic. Din punct de vedere constructiv, unghiul de înclinare poate fi fix
sau variabil, presiunea limită măsurată fiind cu atât mai mare cu cât
unghiul de înclinare este mai mare. Cu toate acestea, valoarea
inferioară limită a unghiului  este de 15. Scara aparatului este
gradată în mm coloană de apă. Domeniul de măsurare variază între 10-
200 mm H 2 O (100-200 N 2 ), iar erorile de măsurare variază între
m
0,5-1,5 % din limita superioară de măsurare.
Manometre cu element elastic(numite şi traductoare elastice), sunt

aparate de măsurare a presiunii care au în componenţa lor, un element
elastic, care afişează direct valoarea măsurată, au construcţie simplă şi
robustă, asigură o precizie ridicată şi se utilizează simplu. Funcţionarea
lor se bazează pe deformarea traductorului elastic sub acţiunea
presiunii, deformaţia elastică fiind proporţională cu valoarea presiunii
de măsurat. Scara gradată a acestor aparate are diviziuni cu valori ale
unitătilor de presiune.
Clasificarea aparatelor cu elemente elastice:
1.Cu tub elastic:
• cu tub Bourdon;
• cu tub elicoidal;
• cu tub spiral.
2.Cu membrană:
• cu membrană;
• cu capsulă;
3.Cu burduf.
Materialele folosite pentru elementele elastice sunt: aliaje Cu – Be,

bronz fosforos; aliaje Cu- Ni şi oteluri inoxidabile aliate cu Ni, Cr, Ti,
Mo.
La aparatele care măsoară presiunea unor lichide agresive, piesele
aparatului, care vin în contact direct cu lichidul trebuie să fie din
47
materiale inerte din punct de vedere chimic.

Aparatele sunt protejate împotriva prafului, a apei şi a umidităţii.
Aparate cu tub elastic: au elementul elastic sub formă de tub curbat
(Bourdon) sau tub spiralat. Secţiunea tubului este ovală.
Aparat cu tub Bourdon
Părţi componente:
1 – element elastic;
1’ – arc tubular de deschidere;
2 – pârghie de legătură;
3 – sector dinţat;
4 – pinion;
5 – ac indicator;
6 – cadran;
7 – cep filetat de legătură;
8 – carcasă;
9 – ramă;
10 – geam de protecţie.
Figura 3.6. Aparat cu tub Bourdon
Tubul Bourdon, de formă curbată cu secţiune ovală (1) se deformează

atât în secţiune cât şi în deschidere. Deformaţiile deschiderii sunt
transmise printr-un mecanism cu roţi dinţate la axul acului indicator,
acul indicator transformă mişcarea de rotaţie a axului în unităţi de
presiune.
Aparatele cu tub spiral sau cele cu tub elicoidal, permit o deplasare mai
mare a capătului liber, fiind preferate atunci când măsurarea este
însoţită de înregistrare.
Domeniul de măsurare al aparatelor cu tub este:
- la aparatele de tip Bourdon: 1000 N 2 - 1000 MN 2 ;
m m
- la aparatele cu tub spiral: 1000 N - 25 MN ;

m2 m2
- la aparatele cu tub elicoidal: 10 000 N - 60 MN .

m2 m2
Aparate cu membrană: Funcţionează pe baza deformării elastice a

membranelor sub influenţa presiunii. Membranele se pot folosi singure
48
sau combinate două câte două, formând capsule.

Manometru cu membrană: Elementul elastic la aceste aparate este o
membrană montată într-o cameră de presiune.
Figura 3.7. Manometru cu membrană
Transmiterea presiunii şi transformarea ei în indicaţie pe cadranul

aparatului se face prin acelaşi mecanism multiplicator ca la
manometrele cu tub.
Membranele sunt plăci metalice subţiri, cu feţe plane sau ondulate
concentric, confecţionate din aliaje metalice: bronz fosforos, bronz sau
beriliu.
Sub acţiunea presiunii, membrana se deformează, centrul ei se
deplasează şi transmite mişcarea la mecanismul amplificator.
Domeniul de măsurare este cuprins între: 1000 N 2 - 4 MN 2 .
m m
Manometru cu capsulă: elementul elastic este o capsulă formată din

două membrane lipite pe contur.
Figura 3.8. Manometru cu capsulă
Sub acţiunea presiunii introduse în capsulă, deformaţia care apare

este transmisă prim mecanismul multiplicator la acul indicator.
49
Domeniul de măsurare este cuprins între: 100 N - 60

m2
000 MN .
m2
Aparate cu burduf, au construcţie asemănătoare cu celelalte

manometre, cu diferenţa că elementul elastic este un tub elastic numit
silfon(burduf).
Figura 3.9. Aparat cu burduf
Silfonul (burduful) este un tub cilindric cu pereţi ondulaţi, ale cărui

variaţii de lungime, sub acţiunea presiunii de măsurat, sunt
transformate, printr-un mecanism cinematic, în deplasări circulare ale
acului indicator.
Presiunea de măsurat poate acţiona atât din interior cat şi din exterior.
Deplasarea capătului liber al silfonului este direct proporţională cu
presiunea aplicată şi este transmisă la acul indicator.
Se utilizează, de regulă, cu dispozitive de înregistrare sau în sisteme de
reglare automată.
Domeniul de măsurare este cuprins între: 50 N 2 si 0,5 MN 2 .
m m

a) Cum funcționează manometrele cu lichid?
b) Cum funcționează manometrele cu element elastic?
c) Cum se clasifică manometrele cu lichid?
d) Cum se clasifică manometrele cu element elastic?

50
Manometrele cu lichid se bazează pe legea de variaţie a presiunii în

lichidele aflate în repaus iar cele cu element elastic se bazează pe
dependenţa dintre valoarea presiunii şi mărimea deformaţiei
elementului elastic.
3.4. Instrumenete de măsură pentru temperatură

Termometrul Instrument utilizat la măsurarea temperaturii. Cel mai utilizat este cel
cu mercur, care este constituit dintr-un capilar de sticlă cu diametru
uniform care este deschis într-un balon umplut cu mercur la un capăt.
Ansamblul este închis pentru a asigura o stare parţială de vid, în acest
fel, dacă temperatura creşte, mercurul se ridică în capilar. Temperatura
poate fi citită pe o scară adiacentă. În prezent, în domeniul medical,
mercurul tinde a fi înlocuit cu diverse alte lichide mai puţin periculoase
în caz de accidente. De asemenea sunt utilizate şi alte lichide în
construcţia termometrelor.
Invenţia termometrului îi este atribuită lui Galileo Galilei deşi
termometrul etanş a fost inventat în anul 1650.
Termometrele moderne cu alcool şi mercur au fost inventate de
fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit care a propus şi prima
scară numită scara fahrenheit.
Scara centigradă sau Celsius a fost inventată de astronomul suedez
Anders Celsius.
Scara Kelvin a fost inventată de matematicianul şi fizicianul britanic
William Thomson(baron Kelvin).
Termometrul meteorologic simplu, temperatura aerului în
măsurătorile geodezice prin unde se determină cel mai simplu tot cu un
termometru obişnuit, cu condiţia ca domeniul scării acestuia să
corespundă domeniului de variaţie a temperaturii aerului. În acest scop
se utilizează cu precadere termometrul, meteorologic sau psihrometric.
Acesta ca orice termometru, este alcatuit dintr-un rezervor de mercur la
care se afla racordat un tub capilar. Mercurul, frecvent folosit ca
substanţă termometrică sensibilă, se afla atât în rezervor cât şi în prima
porţiune a tubului capilar.
Tubul capilar este aplicat pe o scară termometrică fiind confecţionată
din porţelan alb (opal).
Prinderea tubului de scara termometrică se face cu ajutorul a două
bucăţi de sârmă subţire.
Scara termometrului meteorologic simplu este gradată de la -350C la
+600C, fiecare grad fiind împărţit în cinci părţi.
Măsurarea temperaturii aerului cu termometrul meteorologic simplu se
face numai la umbră, la înalţimea de cel puţin doi metri deasupra
solului, termometrul distanţat la cel puţin 40-50 cm de operatorul care
efectuează lucrările.
În afară de termometrul simplu, de felul celui descris mai sus în
meteorologie se mai folosesc termometre de maximă şi minimă,
51
termografe de diferite tipuri, termometre cu rezistenţă electrică şi

termistori. Dintre acestea un interes deosebit pentru măsurătorile
geodezice prin unde, îl reprezintă aparatul înregistrator de temperatură
- termograful şi termometrul cu rezistenţă electrică.
Termograful, este un aparat folosit pentru înregistrarea continuă a
temperaturii aerului atmosferic.
În acest sens termograful este constituit dintr-o piesă sensibilă la
variaţia de temperatură, un sistem de pârghii de transmisie, şi partea
înregistratoare formată dintr-o rolă de hârtie specială antrenată de un
mecanism de ceasornic.
Pe rola de hârtie, o peniţă cu cerneală specială desenează în mod
continuu curba variaţiei de temperatură a aerului, care este apoi
interpretată la birou.
Termograful aduce servicii măsurătorilor geodezice prin unde în
studiul variaţiei diurne a indicelui de refracţie atmosferică.

a) Care este cel mai utilizat termometru ?Cum funcționează acesta?
b) Care sunt scările de măsurare a temperaturii ?
c) Ce termometru utilizăm în geodezie?
d) Ce reprezintă termograful ?
Termometrul meteorologic simplu, temperatura aerului în

măsurătorile geodezice prin unde se determină cel mai simplu tot cu
un termometru obişnuit, cu condiţia ca domeniul scării acestuia să
corespundă domeniului de variaţie a temperaturii aerului.
Termometrele moderne cu alcool şi mercur au fost inventate de

fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit care a propus şi prima
scară numită scara fahrenheit.
Scara centigradă sau Celsius a fost inventată de astronomul suedez

Anders Celsius.
Scara Kelvin a fost inventată de matematicianul şi fizicianul britanic

William Thomson(baron Kelvin).
52
3.5. Alte tipuri de instrumente pentru măsurarea temperaturii

Alte tipuri de Plecând de la observaţia că, rezistenţa electrică a conductorilor şi
instrumente semiconductorilor creşte odată cu creşterea temperaturii, au fost
pentru măsurarea create termometre utilizând acest principiu de măsurare al
temperaturii temperaturii, numite şi termometre cu rezistenţă(sau termometre
electrice), unde un voltaj constant sau un potenţial electric este aplicat
unui termistor.
Termometrele electrice sunt caracterizate printr-o mare sensibilitate şi
deci precizie ridicată în măsurători.
Marele avantaj al acestor instrumente constă în faptul că permite
automatizarea, ele putând fi instalate pe sonde meteorologice pentru
măsurarea cu continuitate a temperaturii în timpul ascensiunii.
Asemenea măsurători sunt extrem de utile la ridicarea profilului
termic al atmosferei pe direcţia distanţei de măsurat, în vederea
stabiliri modelului atmosferic care aproximează câmpul scalar al
indicelui de refracţie.
Diferiţi termistori din nichel, mangan sau cobalt sunt folosiţi pentru
temperaturi cuprinse între -460C si +1500C; platina poate fi folosită
pentru temperaturi de până la +9300C.
Măsuri foarte precise de temperatură pot fi făcute cu termocupluri,
unde o diferenţă mică de voltaj apare când două fire de metale diferite
sunt unite pentru a forma un cerc şi cele două joncţiuni au temperaturi
diferite. Pentru a mări voltajul, mai multe termocupluri pot fi conectate
în serie pentru a forma un termopil.
Pirometrul optic este folosit pentru a măsura temperatura obiectelor
solide la temperaturi mai mari de 7000C unde majoritatea celorlalte
termometre s-ar topi. Principiul constă în măsurători optice folosind
aşa numitul fenomen ”glow color”. Spectrul culorilor variază în funcţie
de temperatură, de la culoarea roşie ajungând la culoarea alb la
temperaturi de aproximativ 13000C.
Pirometrul conţine un filament asemănător cu cel utilizat la becul
obişnuit, controlat de un reostat care este calibrat în aşa fel încât
culorile în care filamentul străluceşte să corespundă unor temperaturi
specifice.
Alte tipuri de termometre cu scopuri speciale:
Un mod de măsurare al temperaturilor utilajelor sau maşinilor în timpul
funcţionării pot fi estimate cu ajutorul unor straturi de vopsea specială
care işi schimbă culoarea când anumite temperaturi sunt atinse.
53

a) Care este avantajul termometrelor electrice?
b) La ce este folosit pirometrul optic?
c) Cu ce putem efectua măsurători precise ale temperaturii?
Termometrele electrice sunt caracterizate printr-o mare sensibilitate

şi deci precizie ridicată în măsurători.
Marele avantaj al acestor instrumente constă în faptul că permite
Pirometrul optic este folosit pentru a măsura temperatura obiectelor

termometre s-ar topi.
3.6. Instrumente pentru determinarea umidității aerului
Instrumnete Pentru determinarea umidităţii aerului, în funcţie de scopul urmărit, se

pentru folosesc două categorii de instrumente şi anume:
determinarea
umidității aerului a) Instrumente pentru măsurarea vaporilor (e);
b) Instrumente pentru măsurarea umidităţii relative (r).
Prima categorie de instrumente poartă denumirea de psihrometre, iar

cea de a doua sunt numite higrometre.
Psihrometrul Assmann, este instrumentul cel mai folosit pentru

măsurarea cu precizie a presiunii vaporilor de apă din atmosferă.
Psihrometrul este format din două termometre identice, unul dintre
acestea având rezervorul infăşurat într-un tifon care se îmbibă cu apă
distilată înaintea începerii măsurătorii (fig. 3.10.). Acesta posedă
chiar denumirea de termometru umed pe când celălalt se numeşte
termometru uscat. Funcţionarea psihrometrului se bazează acum pe
următoarele proprietăţi: cu cât aerul este mai uscat, cu atât procesul
evaporării apei distilate de pe tifonul umezit este mai intens;
54
evaporarea făcându-se cu absorbţie de căldură. Temperatura indicată

de termometru umed va fi mai joasă faţă de a termometrului uscat,
care este chiar temperatura aerului.
Figura 3.10. Psihrometrul Assmann
Conform legii lui Dalton, cantitatea Q de căldură absorbită în timpul

evaporării este dată de relaţia:
în care:
K - un coeficient ce depinde de viteza curentului de aer din

atmosferă (sau de viteza curentului atmosferic creat pentru ventilarea
rezervoarelor)
l - căldura latentă de evaporare a apei
S - suprafaţa rezervorului umezit al termometrului
E1-tensiunea maximă a vaporilor de apă (saturaţi) la

temperatura suprafeţei umede (t1)
e - tensiunea actuală a vaporilor de apă din mediul atmosferic

înconjurator în momentul determinării
P -presiunea atmosferică.
Deoarece între rezervorul termometrului umed şi aerul înconjurător se

creează o diferenţă de temperatură, conform principiului lui Newton,
spre rezervorul respectiv se dirijază o cantitate de căldură Q1 dată de
55
relaţia:
Q1 = CS( t - t1 )
în care:
C - coeficientul de proporţionalitate
t - temperatura indicată de termometrul uscat (temperatura

aerului)
t1 - temperatura indicată de termometrul umed
Citirea temperaturilor indicate de cele două termometre se efectuează

în momentul când temperatura termometrului umed a devenit
constantă. În acest moment, rezervorul umed primeşte o cantitate de
căldură egală cu cea consumată pentru evaporare, adică Q = Q1 şi
deci putem scrie:
de unde se va scoate valoarea e:
Notând:
(constanta psihrometrică)
avem formula uzuală, numită şi formula Sprung.
e = E1-AP( t - t1)
56

a) Ce instrumente pentru determinarea umidităţii aerului cunoașteți ?
b) Cum funcționează psihrometrul?
c) Care este formula matematică a căldurii(Q) conform legii lui

Dalton ? Explicați termenii din formulă.
Pentru determinarea umidităţii aerului, în funcţie de scopul urmărit,

se folosesc două categorii de instrumente şi anume:
a) Instrumente pentru măsurarea vaporilor (e);

b) Instrumente pentru măsurarea umidităţii relative (r).

AUTOEVALUARE
Testul 15
a) Barometrul cu mercur, barometrul aneroid, barometru electric,
altimetrul, hipsometrul,altimetru interferenţial.
b) Acesta poate fi de două tipuri:
3. cu rezervor fix, aşa numitul barometru de tip Füess (fig.3.2.)

Fortin.
c) Este format din următoarele părţi:
T - tubul barometrului de sticlă

R- Rezervorul cu mercur al barometrului, acesta cuprinde trei piese şi
anume:
c - capacul rezervorului
f - fundul rezervorului
m - mijlocul rezervorului
Sc - scara barometrică
Testul 16
a) Manometrele cu lichid se bazează pe legea de variaţie a presiunii în
lichidele aflate în repaus.
57
b) Manometrele cu element elastic se bazează pe dependenţa dintre

valoarea presiunii şi mărimea deformaţiei elementului elastic.
c) Clasificarea manometrelor cu lichid :
3. După valoarea presiunii măsurate:
- manometre: masoară presiuni mai mari decât

- vacuummetre: măsoară presiuni mai mici decât
- manovacuummetre: măsoară presiuni atât mai mari
cat şi mai mici decât presiunea atmosferică;
- micromanometre, microvacuummetre,
micromanovacuummetre: măsoară presiuni de valori
mici până la 500 mm H 2 O .
4. Din punct de vedere constructiv sunt aparate cu citire
directă şi pot fi:
- aparate cu tub U;
- aparate cu rezervor şi tub vertical;
- aparate cu rezervor şi tub înclinat.
d) Clasificarea aparatelor cu elemente elastice:

1.Cu tub elastic:
• cu tub Bourdon;
• cu tub elicoidal;
• cu tub spiral.
2.Cu membrană:
• cu membrană;
• cu capsulă;
3.Cu burduf.
Testul 17
a) Cel mai utilizat este cel cu mercur, care este constituit dintr-un
capilar de sticlă cu diametru uniform care este deschis într-un balon
umplut cu mercur la un capăt. Ansamblul este închis pentru a asigura
o stare parţială de vid, în acest fel, dacă temperatura creşte, mercurul
se ridică în capilar.
b) Scările de măsurare a temperaturii sunt: scara Fahrenheit,scara
Centigradă și scara Kelvin.
c) Termometrul meteorologic simplu.
d) Termograful, este un aparat folosit pentru înregistrarea continuă a
temperaturii aerului atmosferic.
Testul 18
58
a) Marele avantaj al acestor instrumente constă în faptul că permite

b) Pirometrul optic este folosit pentru a măsura temperatura obiectelor
termometre s-ar topi.
c) Măsuri foarte precise de temperatură pot fi făcute cu termocupluri,
unde o diferenţă mică de voltaj apare când două fire de metale diferite
sunt unite pentru a forma un cerc şi cele două joncţiuni au temperaturi
diferite. Pentru a mări voltajul, mai multe termocupluri pot fi
conectate în serie pentru a forma un termopil.
Testul 19
a) Instrumente pentru măsurarea vaporilor (e) și instrumente pentru
măsurarea umidităţii relative (r).
b) Funcţionarea psihrometrului se bazează acum pe următoarele
proprietăţi: cu cât aerul este mai uscat, cu atât procesul evaporării
apei distilate de pe tifonul umezit este mai intens; evaporarea
făcându-se cu absorbţie de căldură. Temperatura indicată de
termometru umed va fi mai joasă faţă de a termometrului uscat, care
este chiar temperatura aerului.
c)
K - un coeficient ce depinde de viteza curentului de aer din

atmosferă (sau de viteza curentului atmosferic creat pentru ventilarea
rezervoarelor)
l - căldura latentă de evaporare a apei
S - suprafaţa rezervorului umezit al termometrului
E1-tensiunea maximă a vaporilor de apă (saturaţi) la temperatura

suprafeţei umede (t1)
e - tensiunea actuală a vaporilor de apă din mediul atmosferic

înconjurator în momentul determinării
P -presiunea atmosferică.
59
1. Ce tipuri de instrumente pentru măsurarea presiunii

cunoașteți ?
2. Câte tipuri de barometre cu mercur cunoașteți ?
3. Cum se clasifică manometrele cu lichid ?
4. Cum funcționează manometrele cu element elastic ?
5. Care este cel mai utilizat termometru ?
6. Ce termometru utilizăm în geodezie ?
7. Care este avantajul termometrelor electrice ?
8. La ce este folosit pirometrul optic ?
9. Ce instrumente pentru determinarea umidităţii aerului
cunoașteți ?
10. Cum funcționează psihrometrul ?
a) Erghelegiu Bogdan - Bazele măsurătorilor prin unde - note de curs, editată 2013,
București
60

MGU - FR Sem 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MGU - FR Sem 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE

Unitatea de învăţare nr. 1

MĂSURĂTORI GEODEZICE PRIN UNDE - NOŢIUNI GENERALE

1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1

•Acest capitol are ca scop familiarizarea studenţilor cu noţiunile de

Unda este fenomenul de propagare a unei oscilaţii într-un mediu

două puncte identice la un moment dat; este un parametru de baza al

Figura 1.1 Lungimea de undă

România este de 50Hz(polaritatea tensiunii trece de la plus la minus şi

a) Ce studiază disciplina măsurătorilor prin unde ?

b) Care este definiția undei ?

c) Care este definiţia lungimii de undă ?

d) Care este definiţia frecvenței ?

d) Care este definiţia oscilației ?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

Disciplina măsurătorilor prin unde studiază noţiunile fizico-tehnice

Unda este fenomenul de propagare a unei oscilaţii într-un mediu

Lungimea de undă(λ) este cea mai scurtă distanţă ce separă unda în

Frecvenţa(ν) măsoară numărul de câte ori se reproduce fenomenul de

Oscilaţia reprezintă un fenomen în care se transformă energie dintr-o

1.3. Undele electromagnetice

Definirea undelor Undele electromagnetice sunt fenomene fizice, în general naturale,

Unde: c = viteza luminii în vid (viteza de propagare a undelor

Această ecuaţie stabileşte legătura dintre constantele optice, electrice şi

Proprietăţile undelor electromagnetice:

a) Care este definitia undelor electromagnetice ?

b) Care este relatia vitezei de propagare a luminii ?

c) Care este relația care stabilește legătura dintre constantele optice,

d) Care sunt proprietățile undelor electromagnetice ?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

1.4. Spectrul undelor electromagnetice

- Radiaţii din spectrul vizibil;

Figura 1.2 Spectrul undelor electromagnetice

Undele radio se folosesc la transmiterea semnalelor de televiziune, comunicații prin

particule(fotoni) în alte procese.

a) Din ce este compus spectrul undelor electromagnetice ?

b) Radiația electromagnetică are o natură duală ?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

Spectrul radiațiilor electromagnetice este compus:

- Radiaţii din spectrul vizibil

Din punct de vedere al aplicațiilor:

- Razele γ sunt utilizate în fizica nucleară

- Razele X sunt utilizate în medicină

- Radiația UV, este utilizată în industria metalurgică și biologie

- Undele radio se folosesc la transmiterea semnalelor de

- Microundele se folosesc atât în comunicații cât și în cercetarea

- Radiația infraroșie este utilizată la construcția de instrumente

1.5. Principiul măsurătorilor prin unde

Tehnica Tehnica măsuratorilor prin unde are la bază fenomenele electromagnetice

Principiul Principiul se bazează pe timpul de propagare necesar undei

Figura 1.3 Principiul măsurătorilor prin unde

La capetele distanţei de măsurat sunt amplasate doua unitaţi notate cu G

Unde: D = distanţa între punctele G şi R;

Unde: c = 3 ∙ 108 m/s şi reprezintă viteza luminii în vid;

a)Pe ce se bazează principiul măsurătorilor prin unde ?

b) Care este relația distanței în cazul măsurătorilor prin unde ?

c) Care este definiția modulației ?

d) Care este definiția demodulației ?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi: