Tehnica măsuratorilor prin unde are la bază fenomenele

electromagnetice din domeniul radio şi domeniul vizibil;

Radiaţiile undelor electromagnetice constituie un mijloc excelent

pentru transmiterea informaţiei de măsurare a distanţelor; preciziile care
pot fi obţinute pot fi de domeniul milimetric sau submilimetric şi nu
depind de lungimea măsurată.

Principiul se bazează pe timpul de propagare necesar undei

electromagnetice să parcurgă distanţa între reperele stabilite.

D=v∙t

La capetele distanţei de măsurat sunt amplasate doua unitaţi

notate cu G şi respectiv R; unitatea G generează o undă, iar unitatea R
intoarce(reflectă) unda emisă, în punctul de plecare. La sosirea în
unitatea emiţătoare G, unda prezintă o întarziere faţă de momentul
emisiei; întarzierea este proporţională cu spaţiul parcurs şi se măsoară
în unitatea G.

Dacă timpul total parcurs, dus-întors între punctele G şi R, este de

2t, atunci distanţa este data de relaţia :

D=v∙t

Unde: D = distanţa între punctele G şi R;

t = timpul de propagare;

v = viteza de propagare a undei electromagnetice în mediul

de propagare considerat omogen;

In această ipostaza viteza este constantă şi poate fi calculată cu relaţia :

 v= c / n

Unde:

c = 3 ∙ 108 m/s şi reprezintă viteza luminii în vid;

n = indicele de refracţie a mediului de propagare.

În cazul în care mediul de propagare nu este unul omogen,

indicele de refracţie a mediului depinde de o serie de
parametrii(presiune, temperatură, umiditate), a căror cunoaştere poate
îmbunatăţi precizia măsurătorilor; În acest caz indicele de refracţie al
mediului este o variabilă de genul:

n = n(p, T, e, l)

Unde : p = presiune;

T = temperatură;

e = umiditate;

l = lungime de undă

În cazul în care se utilizează unde de lumină, unitatea R are un rol

pasiv, reflectă unda fără a schimba aspectul acesteia.

În cazul în care se utilizează unde radio, unda suferă anumite

transformări înainte de a fi reflectată.
 Modulaţia este un proces prin care se modifică unul sau mai mulţi
parametri a unui semnal purtător, pentru a transmite informaţii.

Există trei semnale ce intră în procesul de modulaţie:

Semnalul modulator = semnalul original ce se doreşte a fi transmis;

Semnalul purtător = semnal al cărui parametrii vor fi modificaţi

pentru a transmite semnalul modulator;

Semnalul modulat = semnalul ce se transmite care reprezintă

semnalul purtător modificat corespunzător.

Demodulaţia reprezintă procedeul invers modulaţiei, prin care

pornind de la semnalul modulat se reconstruieşte semnalul modulator.

O undă exprimată printr-o ecuaţie de forma:

y=A cos(wt+ϕ), nu poartă nici un fel de informaţie.

Modularea ei poate fi efectuată în funcţie de tipul mărimii pe care o

facem să varieze în timp.

Avem în acest fel trei tipuri de modulaţii:

Modulaţie de amplitudine – când se utilizează undele luminoase:

A = A(t).

Modulaţie de frecvenţă – când se utilizează undele radio :

w = w(t).

Modulaţie de fază:

ϕ = ϕ(t).

În cazul aparatelor pentru măsurarea distanţelor geodezice

terestre, timpul de propagare rezultă prin diferenţa de fază dintre
modulaţiile transmise şi cele recepţionate; notând cu t si t0 momentele de
timp corespunzatoare emisiei şi recepţiei semnalului, conform teoriei
generale a undelor, fazele celor două oscilaţii la momentele respective
de timp sunt:

0 = 2pfmt0+ϕ0
  = 2pfmt+ϕ

Unde : fm = frecvenţa modulatoare a oscilaţiei;

ϕ0 = unghiul de fază a oscilaţiei.

Defazajul total al celor două oscilaţii va fi:

 - 0 = 2pfm(t-t0)

Unde:

2pfm = viteza unghiulară;

t-t0 = timpul necesar undelor pentru a parcurge distanţa D.

Deci problema măsurării distanţelor prin unde se reduce la

determinarea numarului întreg n de perioade 2p, respectiv la problema
rezolvării distanţei în procedeu fazic.