„BISERICA NEAGRĂ”

A.E. BACONSKY
 APARIȚIE
Romanul postum Biserica neagră s-a lovit
de zidul cenzurii, făcând parte din „literatura de
sertar”. Astfel, a fost publicat în România abia în
1990, după căderea regimului comunist.
Meritul său a fost recunoscut în Germania,
unde a fost tipărit în 1976, în limba germană, cu
titlul Die Schwarze Kirche.
Textul se păstrează în două manuscrise datate
8.VII.970 și 16.X.971.
Romanul alegoric/parabolic și opera de
maturitate a lui A.E. Baconsky este o utopie
neagră.
 Biserica Neagră este o utopie neagră (anti-utopie, distopie)
deoarece sunt prezentate aspectele negative ale societății, o lume
obscură, întunecată, numai cu umbre.
Comunismul promova o viziune utopică (iluzorie, himerică) a
societății, însă romanul lui A.E. Baconsky se află într-o simetrie
inversă, prezentând o viziune distopică, adică o perspectivă a unei
lumi imaginate și negative.
Criticul Corin Braga compară acest roman cu marile cărți ale
sec. XX, precum 1984 al lui G. Orwell, Noi al lui Evgheni
Zamiatin, Adio, Europa! al lui Ion D. Sîrbu.
N. Manolescu îl compară cu Procesul lui Kafka și cu 1984 al
lui G. Orwell, evidențiind deosebirile de profunzime dintre acestea.
 Nucleul romanului prezintă o Ligă a Cerșetorilor, într-un oraș
nenumit de pe malul mării, care instaurează un regim totalitar
corupt. Protagonistul aude tot mai des cuvintele milostenie,
umilință, modestie sau sloganul „Prin umilință și milostenie vom
elibera lumea” (vorbele unui cerșetor care trebuie înțelese cu
sensul antonimic).
Protagonistul, un sculptor de profesie, se întoarce în orașul
natal după moartea tatălui său. Neliniștit de apariția cerșetorilor
care iau în stăpânire orașul, protagonistul, îndrumat de un bătrân
profesor decide să fugă din acest loc. Se urcă pe o navă, dar este
descoperit și aruncat peste bord. Se întoarce înotând în oraș. Trece
printr-o perioadă de convalescență, este alungat din propria
locuință și trimis să locuiască într-o încăpere sinistră a Bisericii
Negre. Aici descoperă un univers grotesc: personaje bizare,
instituții incerte, galerii subterane, cimitirul.
 Funcțiile vechilor clădiri sunt schimbate radical: fosta Bibliotecă
Națională este înlocuită de Azilul de noapte, atelierul sculptorului e
transformat în sediul arhivelor secrete, Biserica Neagră e locul
orgiilor desfășurate sub denumirea de universități de noapte.
Romanul lui Baconsky se remarcă prin imaginile impresionante în
care sunt descrise ceremoniile josnice din biserică, flagelările și
orgiile. Deși sediul Ligii Cerșetorilor era numit „Biserică”, tot ce ținea
de acesta era tocmai inversul a ceea ce ar trebui să însemne o biserică.
Falsul este cel care dirijează toate activitățile societății
cerșetorilor. Frica este cea care îi face pe toți supuși.
 Sentimentul de incertitudine transmis permanent de text
este o dovadă a faptului că romanul trebuie citit în cheie
alegorică, personajele reprezentând categorii lipsite de
identitate.
Cerșetorii se transformă treptat din figuri nesemnificative
în personaje dominante, care impun propriul mod de viață
celorlalți locuitori ai orașului.
Protagonistul este prins și el în angrenajul Ligii
Cerșetorilor, interiorizând treptat noua ordine și noile principii.
Cu toate că inițial acesta reprezenta un reper moral, ulterior
ajunge și el un dezumanizat, fiind influențat de mediu. Astfel,
este numit, pe rând, administrator al Cimitirului de pe lângă
Biserica Neagră, gropar de noapte, participant la orgiile
nocturne ale ierarhilor și, în sfârșit, preot la oficierile nocturne.
Aceste slujbe sunt prezentate protagonistului ca o ascensiune
în ierarhia cerșetorilor, însă ele sunt resimțite de acesta ca o
decădere din condiția sa umană, fiind în fond supus unei
alienări, al cărei scop este transformarea lui într-un cerșetor.
 Finalul romanului îl prezintă pe protagonist, care în incipit
dorea să părăsească orașul, tot lângă un zid, un promontoriu alb
unde acostează nave străine. Însă, de această dată , acesta nu se
mai gândește la evadare, deoarece cerșetorii au apărut și în
străinătate.
 PERSONAJE

Romanul este populat de personaje nenumite. Nici măcar

protagonistului nu –i este precizat numele.
Niciunul dintre personaje nu are o identitate civilă, ci este
desemnat printr-o caracteristică dominantă: Proprietăreasa,
Servitoarea, Groparii, Fratele, Sordidul, Paraclisierul, Bătrânul
Profesor, Fosta dansatoare etc.
 STILUL ROMANULUI

Romanul baconskyan este unul aluziv, esopic, opac și care cultivă

cu precădere vagul și imprecisul.
Atmosfera creată este una predominant poetică, misterioasă,
tulburătoare.