Formarea grupurilor

Variabile care determină, în cele din urmă,

structura şi performanţele acestora:
 mărimea,
 normele,
 rolurile,
 Statutul
 şi coeziunea membrilor grupului
 Mărimea grupului
 este legată de satisfacţia obţinută. În practică, cele mai multe grupuri au
între 3 şi 20 de membri.
 Când un grup este mai mare de 20, devine mai dificil ca membrii să
interacţioneze cu toţi ceilalţi, astfel că, interacţiunile mai confortabile cu
doar câţiva membri provoacă formarea unor grupuri noi, mai mici, în cadrul
grupului mare.
 Un grup mai mare înseamnă dificultăţi în obţinerea coeziunii şi acordului.
 În plus, cercetările arată că mulţi oameni se inhibă în faţa grupurilor mari.
 Cert este că odată ce numărul membrilor se măreşte, cu atât grupul trebuie
să-şi mobilizeze energia pentru a-şi asigura creşterea, în schimb cu atât mai
lent va fi ritmul de dezvoltare a grupului.
 Studierea grupurilor a căutat să stabilească numărul ideal de membri, dar găsirea
unui grup
„optimal” este un demers dificil pentru că pune problema legăturilor dintre
persoane, respectiv obiectivul propus a fi realizat.
 Numărul de legături poate fi stabilit cu formula N(N-1)/2, în care N
reprezintă numărul persoanelor.
 Dificultăţile apar la orice creştere a numărului de membri.
 De exemplu, într-un grup de 7 persoane apar 21 de legături interpersonale.
Într-un grup de 8 persoane, numărul relaţiilor creşte la 28.
 Dacă fiecare legătură se dovedeşte a fi o sursă de energie pentru solidaritate,
diferenţa nu are nicio consecinţă.
 În schimb, dacă unele legături constituie sursă de obstacole, grupul îşi
compromite şansele de dezvoltare din cauza celor 7 noi legături rezultate prin
prezenţa celei de-a opta persoane
 Normele
 sunt modele comportamentale pe care grupul le consideră dezirabile şi cărora
membrii grupului trebuie să li se conformeze.
 Cu alte cuvinte, normele sunt aşteptările pe care le au unii faţă de alţii, conduitele
care arată ceea ce indivizii ar trebui să facă sau să nu facă, standarde faţă de care
sunt evaluate comportamentele în grup.
 Prin urmare, normele iau naştere din nevoia de uniformitate, şi produc
uniformitate.
 Când avem în vedere schimbarea normelor este bine să ne amintim că normele nu
există decât în măsura în care indivizii le activează prin atitudinile, raţionamentele
şi comportamentele lor.
 Sunt „produsele” colectivităţii şi nu pot fi disociate de aceasta. Nerespectarea
normelor atrage după sine sancţiunea din partea grupului.
 Aşadar, atunci când un membru nu poate accepta cerinţele impuse
de norme are două soluţii: să părăsească grupul sau să încerce să
schimbe normele considerate inacceptabile.
 În toate organizaţiile apar câteva clase de norme care influenţează
comportamentul membrilor lor: norme de loialitate, norme privind
ţinuta la locul de muncă, norme privind recompensarea angajaţilor
etc.
 Apariţia normelor este dictată de considerente de reglementare a
vieţii organizaţionale, de obţinere din partea angajaţilor a unei
anumite conformări care corespunde scopurilor şi care ajută în
atingerea acestora
 Rolurile
 sunt poziţii cărora le sunt ataşate seturi de modele comportamentale
dorite şi aşteptate de la fiecare membru al grupului.
 De exemplu, în cadrul unei şedinţe, nu fiecărui membru i se cere să
acţioneze ca un secretar sau preşedinte de şedinţă, acestea devenind
roluri specifice pe care le joacă anumite persoane.
 În general, sunt întâlnite două categorii de roluri:
 desemnate (sau alocate) şi emergente.
 Din prima categorie fac parte roluri care indică „cine, ce face”, fiind
folosite pentru diviziunea muncii şi facilitarea realizării sarcinilor.
Rolurile emergente se dezvoltă natural pentru a satisface nevoile
socio-afective ale membrilor grupului
 Un alt inventar al rolurilor prezintă:
 • roluri referitoare la muncă ce facilitează urmărirea obiectivelor,
fiind distinşi lansatorul de idei, coordonatorul, criticul,
informatorul, anchetatorul, secretarul;
 • roluri privind întreţinerea vieţii de grup ce acoperă atribuţii
vizând reducerea conflictelor, asigurarea securităţii grupului, a
unui nivel moral satisfăcător fiind remarcaţi stimulatorul,
mediatorul, protectorul;
 • roluri individuale ce urmăresc în prim plan satisfacţia personală
uneori în detrimentul grupului; se disting aici dominatorul,
dependentul, amatorul de prestigiu şi avocatul intereselor
personale.
 Statutul
 reprezintă nivelul ocupat de un individ în cadrul grupului din care face parte.
 Este rangul, poziţia socială sau prestigiul persoanei acordat ca o apreciere din partea
grupului.
 Statutul provine din poziţia ierarhică ocupată (statut formal), şi/sau datorită calităţilor
personale recunoscute de colegii de grup (statut informal).
 Diferenţele de statut au efecte pozitive dar şi negative în rândul membrilor grupului.
 Pe de o parte, diferenţele determină persoanele cu statut inferior să depună eforturi
pentru a-şi îmbunătăţi statutul; pe de altă parte, diferenţele ridică anumite bariere:
membrii cu statut înalt comunică mai mult şi au mai multă influenţă, iar orice
comportament care tinde să le modifice poziţia este considerat ameninţător şi
perturbator pentru eficienţa întregului grup.
 Coeziunea
 este o proprietate importantă care măsoară gradul de atractivitate a grupului
pentru membrii acestuia.
 Consecinţele unităţii grupului sunt o mai mare participare la activităţi, mai
multă conformare din partea membrilor şi performanţe crescute.
 Grupurile caracterizate de o înaltă coeziune oferă motivaţie membrilor pentru a
participa la activităţile grupului.
 Deoarece membrii doresc să rămână în cadrul grupurilor şi le place să rămână
împreună, fluctuaţia şi absenteismul scade.
 Participarea se reflectă şi într-un grad ridicat de comunicare în interiorul
grupului, ceea ce oferă un sprijin mai mare între membri
Factorii care influenţează coeziunea grupului sunt prezentate
în tabelul
Factori care cresc coeziunea Factori care reduc coeziunea
• Competiţia între grupuri Mărimea grupului
• Atracţia personală Dezacordul în privinţa obiectivelor
• Evaluarea favorabilă Competiţia in cadrul grupului
• Acordul în privinţa obiectivelor Dominaţia
Interacţiunea Experienţele neplăcute
 Conformarea este stimulată prin coeziune pentru că
atractivitatea membrilor oferă o semnificaţie specială
recompenselor şi pedepselor acordate indivizilor.
 Un grup unit exercită o presiune mai mare asupra
devianţilor pentru a-i face să se supună normelor.
 În fine, coeziunea contribuie la succesul grupului.
 Studiile în domeniu arată că în grupurile foarte unite,
productivitatea membrilor individuali tinde să fie aceeaşi
cu a celorlalţi membri, în schimb în grupurile mai puţin
unite există o variaţie mai mare a productivităţii.
 Puterea.
 Există o distincţie clară între putere şi autoritate.
 Dacă autoritatea este strâns legată de legitimitate, în sensul acceptării de către cei
conduşi a deciziilor luate, puterea poate fi exercitată şi în lipsa consimţământului
subalternilor, prin metode coercitive.
 Constatăm însă că nu întotdeauna se face această delimitare între cele două noţiuni.
Spre exemplu, J. Clifton Williams şi George P. Huber arată într-o lucrare dedicată
comportamentului uman în organizaţii că autoritatea managerială poate cunoaşte
următoarele forme: autoritatea formală, de competenţă şi personală.
 Cert este că modelarea comportamentului membrilor grupului se poate realiza fie
prin natura poziţiei ocupate în organizaţie, fie prin variabile aşa-zis neoficiale
(caracter, temperament, inteligenţă).