Fenomene mecanice.

Unde mecanice – sunetul

Unde mecanice
Producerea și percepția sunetelor
Propagarea sunetelor. Ecoul
Caracteristici ale sunetului
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Ce sunt undele mecanice și care este

legătura acestora cu valurile și cu cercurile care
apar atunci când aruncăm o piatră în apă.
Cât de repede circulă undele?
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Ce sunt cutremurele? Pot fi ele prevăzute?

Cum se propagă undele seismice, de câte tipuri
sunt și ce instrumente folosesc specialiștii pentru a
le înregistra?
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Cum funcționează un instrument muzical

și cum poate produce sunete diferite? Ce le
permite oamenilor să vorbească și să audă? În
lecția despre mișcarea oscilatorie vei primi
răspunsuri la toate aceste întrebări.
 Oscilații mecanice

Oscilația mecanică reprezintă mișcarea simetrică a unui sistem fizic față de o poziție de
echilibru, repetată periodic. Corpul care efectuează o mișcare oscilatorie se numește
oscilator. Mișcarea oscilatorie a unui sistem fizic depinde de caracteristici ale acestuia
precum: masa, lungimea, proprietățile elastice ale sistemului, etc. Ea are loc cu
transformarea energiei dintr-o formă în alta.
EXEMPLE DE OSCILATORI
Corpurile din imaginile prezentate sunt oscilatori
Imaginea 1. Imaginea 2. Imaginea 3.
pendul elastic pendul gravitațional
Corpul suspendat de Corpul suspendat de fir Sticla este scoasă din poziția
resortul elastic poate fi este deplasat astfel încât de echilibru când este înclinată
scos din starea de firul să fie tensionat și în plan vertical și apoi lăsată
echilibru mecanic deviat din poziția pe suprafața orizontală. Apa
trăgând de acesta verticală; când este lăsat din sticlă va tinde să revină
vertical, în jos; el va liber, efectuează oscilații către starea de echilibru, în
efectua oscilații pe o în plan vertical, iar care suprafața apei este
traiectorie rectilinie și traiectoria sa este un arc orizontală, și astfel va oscila,
verticală. de cerc. schimbându-și în mod repetat
orientarea față de orizontală.
 Asupra unui sistem mecanic care află în mișcare oscilatorie acționează o forță ce aduce
sistemul în stare de echilibru mecanic.
● la pendulul elastic - forța elastică,
● la pendulul gravitațional - componenta tangențială a forței de greutate
● pentru lichidul din sticlă - forța datorată presiunii hidrostatice.
 Unda mecanică

Este fenomenul de propagare a unei oscilații într-un mediu material. El este însoțit de
transport de energie mecanică, dar nu și de transport de masă.
Sursa producerii undelor mecanice este oscilatorul mecanic, iar mediul de
propagare este un mediu elastic. Particulele mediului elastic efectuează oscilații în jurul
poziției de echilibru, transmițând la distanță, prin intermediul legăturilor dintre particule,
mișcarea oscilatorie și, odată cu aceasta, energia mecanică.
 Tipuri de unde
⛛ Unde transversale - perturbația se propagă perpendicular pe direcția de oscilație a
particulelor mediului (undele de la suprafața apei, undele din coarda unei viori sau a unei
chitare);
⛛ Unde longitudinale - perturbația se propagă pe aceeași direcție cu direcția de oscilație
a particulelor mediului (undele care apar în resortul elastic).
 Unda seismică

Există situații în care propagarea undelor într-un mediu se face atât transversal, cât și
longitudinal. Energia mecanică transportată de cele două unde are de obicei valori diferite.
O astfel de situație este întâlnită în cazul undelor seismice. Toate punctele unui mediu la
care ajunge unda la un moment dat și care oscilează apoi la fel formează un front de
undă.
 Tipuri de unde seismice
Undele seismice sunt unde mecanice elastice generate prin eliberarea bruscă a energiei în
focar în momentul producerii unui cutremur. Ele au atât o componentă longitudinală, cât
și o componentă transversală.
Se disting două tipuri de unde:
●undele de volum, care traversează Pământul
●undele de suprafață, care se propagă la suprafața Pământului.
Unde seismice
 Undele de volum
Undele de volum sunt generate în focar și se propagă prin interiorul Pământului în
toate direcțiile. Undele de volum includ undele P ( primare) și S (secundare). Sunt utilizate
pentru a localiza cutremurele și pentru determinarea structurii interne a Pământului.

Măsurarea și înregistrarea cutremurelor se face cu seismograful. Există și

seismometru, dar cu el se fac doar măsurători.
 Undele de volum P
⛛ Undele P sunt unde longitudinale și
apar în urma compresiei mediului. Sunt
cele mai rapide, având viteza de
aproximativ 6 km/s în apropierea
suprafeței Pământului; sunt primele
înregistrate de seismografe și sunt
responsabile de zgomotul care se poate
auzi la începutul unui cutremur.
 Undele de volum S

⛛ Undele S, sunt unde

transversale. La trecerea lor,
mișcările solului se efectuează
perpendicular pe sensul de
propagare a undei. Viteza lor este
de aproximativ 4 km/s.
 Undele de suprafață
Undele de suprafață sunt generate în urma interacției dintre undele P și S cu
suprafața Pământului. Aceste unde se propagă de-a lungul suprafeței Pământului cu
viteze mai mici decât undele de volum și sunt considerate principalul răspunzător
pentru distrugerile provocare de cutremure. Sunt de două tipuri: Love și Rayleigh,
după numele celor care le-au descoperit.
 Producerea sunetelor
Orice corp care vibrează poate servi ca sursă de unde mecanice în mediul în care se
află, adică poate fi o sursă sonoră. Suntele se produc în corzi vibrante (vioară, chitară,
corzi vocale), coloane de aer vibrante (orgă, clarinet), membrane vibrante ( xilofon,
difuzor, tobă)
 Producerea sunetelor
Fenomenul care stă la baza producerii sunetului este vibrația sursei sonore.
Vibrația este mișcarea de o parte și de alta a unei poziții date. Ea este periodică,
adică se repetă la intervale egale de timp.
Cel mai mic interval de timp după care se repetă vibrația se numește
perioada vibrației T și se măsoară în secunde.
Inversul perioadei de vibrație este frecvența vibrației ν, măsurată în Hertzi
(Hz). Un Hertz este frecvența unei vibrații cu perioada de o secundă.
 Clasificarea sunetelor după frecvență
Frecvența vibrației ne arată câte vibrații se produc într-o secundă. Modificând
frecvența, sunetul produs va avea înălțimi diferite. Cu cât frecvența este mai mare, cu
atât sunetul va fi mai înalt.

Intervalul Denumirea Percepția urechii

omului

0 - 20 Hz infrasunete nu se aud
20 - 20 000 Hz sunete se aud

peste 20 000 Hz ultrasunete nu se aud

 Intensitatea sunetului
O altă caracteristică a sunetului se simte prin variații ale intensității acestuia; cu cât
se aude mai intens cu atât se simt mai mult variațiile de presiune ale aerului. Intensitatea
sunetului este o altă caracteristică a sunetului.
În sens fiziologic, intensitatea sunetului este senzația pe care o produce asupra
urechii amplitudinea unei vibrații sonore. Cu cât amplitudinea este mai mare, cu atât și
intensitatea sunetului rezultat crește și invers. Intensitatea sonoră se măsoară în decibeli
(dB).
Distanța la care se află centrul de
1 dB = 100 B (beli) greutate al sistemului oscilant față
de poziția de echilibru se numește
elongație, iar elongația maximă se
numește amplitudine.
Limitele
auzului
uman în
privința
intensității
sunetului
Propagarea sunetelor
Sunetele se pot propaga doar într-un
mediu care permite transmiterea
perturbației mecanice și a energiei
acesteia, un mediu material ce poate fi
solid, lichid sau gazos. Ele se propagă
sub formă de unde sonore. Propagarea se
face din aproape în aproape, fără
transport de substanță. Viteza de
propagarea a sunetului depinde de
proprietățile mediului de propagare
(densitate, elasticitate).
Schema propagării sunetului într-un mediu material
 Ecoul sau reflexia sunetului

Atunci când de la sursa sonoră se emite un sunet, undele sonore se răspândesc în toate
direcțiile. Uneori, în calea lor pot apărea diferite obstacole (case, dealuri, munți, etc.), care
reflectă undele sonore, producându- ecoul. Ecoul se aude distinct dacă undele sonore reflectate
ajung la ureche cu cel puțin o zecime de secundă mai târziu decât undele sonore directe,
Aplicații ale reflexiei sunetului

Delfinul are capacitatea de a emite și

recepționa sunete de frecvență mare (ultrasunete).
Înregistrând diferența între timpul scurs de la
emiterea sunetului până la recepționarea lui
(ecoul), creierul delfinului poate aprecia, precis,
distanța de la care provine unda sonoră reflectată.
 Sonarul funcționează pe principiul
descris anterior pentru delfin. Măsurând
și prelucrând computerizat, în timp real,
timpii corespunzători ecoului, se pot
calcula distanțele și astfel se poate
cartografia fundul oceanului.
 PERCEPȚIA SUNETELOR
Percepem (auzim) suntele datorită unor nervi din ureche, care transformă vibrațiile
produse de undele sonore în semnale ce ajung la creier. Urechea umană este un sistem
auditiv complex, care are rolul de a înregistra variațiile de presiune ale aerului datorate
sunetului și de a le transmite sistemului nervos central. Urechea umană are trei părți
componente:

● urechea externă
● urechea medie
● urechea internă.
Alcătuirea urechii
Funcționarea urechii

Schema funcționării urechii

Funcționarea urechii
Undele sonore emise de sursa sonoră exterioară fac să vibreze timpanul cu aceeași
frecvență ca a sursei sonore.

Timpanl transmite vibrațiile unui ansamblu de oase mici prin intermediul

ciocănelului, care este solidar cu timpanul.

Scărița are rolul unui piston, împingând înainte și înapoi lichidul din melc,
transmițându-i vibrațiile.

Celulele nervoase din melc transformă vibrațiile din lichid în semnale nervoase. care
ajung la creier prin nervul auditiv și creează senzația de sunet.