Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Din Iași
Facultatea De Drept

Școala istorică a dreptului

 Școala istorică a dreptului

Şcoala istorică a dreptului a apărut în Germania la sfîrşitul sec.

al XVIII-lea - începutul sec. al XIX-lea şi este reprezentată de
Gustav Hugo (1798-1846), Friedrich Karl von Savigny (1779-
1861) şi Friedrich Puchta (1798-1846).
Gustav Hugo

Primele idei fundamentale care au conturat concepţia şcolii

istorice a dreptului sînt reflectate în opera fondatorului
acestei şcoli, Gustav Hugo, Manual de drept natural sau
fllosofia dreptului pozitiv.
În concepţia lui Hugo dreptul apare din necesitatea
soluţionării diferitelor litigii care iau naştere ca rezultat al
dezvoltării sociale. El are un caracter coercitiv şi este
independent de puterea legislativă, dezvoltîndu-se deci
autonom.
Gustav Hugo

Legislatorul este doar un organ al conştiinţei sociale

care reflectă în legi realitatea existentă ce s-a format în
viaţa colectivităţii. În cazul în care legislatorul se
îndepărtează de această realitate, aceasta devine o frînă
în dezvoltarea socială, fiindcă dreptul este expresia
conştiinţei juridice populare şi nu poate fi în mod
arbitrar înlocuit.
Friedrich Karl von Savigny

În concepţia lui Savigny, dreptul fiecărui

popor s-a dezvoltat ca urmare a evoluţiei
istorice aşa cum s-a dezvoltat limba,
poporul, obiceiurile, morala şi
orînduirea politică. Fiind un product al
spiritului poporului, el există în
conştiinţa poporului nu atît în concepte
abstracte, cît în perceperea vie a
instituţiilor juridice.
 Principalele teze ale scolii istorice a dreptului

Ca si limba, morala si
arta, dreptul se naste
în mod spontan, se
cristalizeaza în mod Institutiile juridice
inconstient în strânsa ale prezentului
legatura cu spiritul Dezvoltarea dreptului poarta în ele tot
unui popor. Spiritul reprezinta un proces trecutul unui popor.
poporului) se organic. Din acest Acestea nu pot fi
manifesta în dreptul punct de vedere, întelese decât prin
unei natiuni; de aceea, dreptul este un studierea
este esential sa se produs colectiv al amanuntita a
cerceteze cum a desfasurarii istorice a trecutului istoric.
evoluat el, prin studiul vietii unui popor. Întreaga atentie a
istoriei dreptului. cercetatorilor
trebuie îndreptata
asupra cunoasterii
mentalitatilor si a
starilor de fapt din
trecutul si prezentul
unui popor.
 Principalele teze ale scolii istorice a dreptului

Legiuitorul este doar un organ al

constiintei nationale, el nu
Nu legea, ci cutuma dispune de o putere creatoare de
reprezinta principalul drept. În acelasi timp, nu exista
izvor al dreptului si baza principii de drept predeterminate.
Legile nu au o
acestuia. În raport cu Ca atare, codificarea dreptului nu
valabilitate sau o aplicare
cutuma, legea nu are este necesara, deoarece ea
universala, deoarece
decât o importanta încearca sa modifice, în mod
fiecare popor îsi dezvolta
secundara, legea nu violent, starea de fapt si sa o
propriile obiceiuri
formeaza reglui constrânga sa intre într-un cadru
juridice, propria
constiente, ea nu poate rigid. În conceptia scolii istorice
Constitutie, dupa cum el
face altceva decât sa a dreptului, dreptul evolueaza
are propria sa limba,
capteze ceea ce s-a lent, o data cu nevoile practice si
propriile sale obiceiuri si
dezvoltat de la tine în cu mentalitatea unui popor.
traditii nejuridice.
viata sociala de-a lungul Aceasta concepttie, prin definitie,
istoriei unui popor si sa-i este ostila reformelor legislative.
asigure formularea. În conceptia lui Savigny, stiinta
juridica valoreaza mai mult decât
orice reforma legislativa.
Concepţia lui Savigny

Pentru Savigny, dezvoltarea dreptului roman a reprezentat

modelul unei conduceri juridice întelepte care a modelat dreptul
printr-o adaptare graduala de-a lungul vremii.

La etapa iniţială a dezvoltării sale, dreptul exista sub forma

dreptului natural a cărei expresie formală se manifesta în acţiunile
simbolice ale indivizilor. Odată cu dezvoltarea poporului, culturii,
dreptul devine o ştiinţă aparte care cuprinde realizările ştiinţifice
ale juriştilor.
Friedrich Puchta
În lucrările sale Puchta a
abordat problema
autodezvoltării naturale a
dreptului asemenea spiritului
poporului.
Conform concepţiei lui
Puchta, primele manifestări
ale conştiinţei juridice i-au
naştere în cadrul familiei,
însă această conştiinţă
comportă un caracter
neconturat.
Odată cu dezvoltarea
poporului, ea îşi conturează
caracterul, devenind astfel,
pregnantă, deoarece oamenii
se unesc între ei numai prin
intermediul dreptului. Pentru
a apăra acest drept, oamenii
au creat statul.
Nici legislatorul, nici juriştii
nu creează dreptul, dar
contribuie la cercetarea
diferitelor laturi ale spiritului
poporului.
 Georg Wilhem Friedrich Hegel
Un alt exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului obiectiv, se
consideră filosoful german Georg Wilhem Hegel (1770­1831).

În abordarea problemei dreptului Hegel

porneşte de la ideea de bază a
sistemului său filosofic - ce este
raţional este real şi ce este real este
raţional. Această idee, după Hegel, stă
la baza atît a spiritului universal, cît şi a
naturii. Terenul dreptului, în concepţia
sa, îl formează spiritul, iar locul şi
punctul său cel mai apropiat îl
reprezintă voinţa liberă, de unde reiese
că libertatea este substanţa şi
determinaţia dreptului.
 Mircea Djuvara considera ca marele
merit al Scolii istorica a dreptului
rezida în faptul de a fi aratat ca dreptul
este un fenomen relativ, el nu poate
exista decât pentru un popor dat si
pentru o epoca data. De aceea, dreptul
variaza în functie de loc si timp, în
decursul istoriei.
Mircea Djuvara Dreptul nu poate fi decât un produs al
nevoilor de fapt nationale. Poporul este
acela care-si creeaza, în ultima analiza,
dreptul sau. De aceea, dreptul are un
caracter national si evolueaza cu acest
caracter, cu nevoile si cu mentalitatea
poporului care l-a creat.
 Alexandru Vallimarescu s-a ocupat si el
de Scoala istorica a dreptului si a imputat
acestei scoli ca a înlocuit absolutul
dreptului natural cu un alt absolut si
anume, constiinta colectiva din care
izvoraste dreptul si care nu este ceva
schimbator, ci un element fix, o notiune
vaga si abstracta.

Eugeniu Sperantia (Cluj) porneste de la

ideea ca se cunoaste ca Scoala istorica a
dreptului i s-a reprosat ca a opus elementul
instinctiv, emotiv, mistic, ratiunii si ca
elemente ale ideii "spiritul poporului" au
fost preluate si speculate de doctrina
national-socialista servind ca justificare a
arbitrariului regimului nazist.